1 Cuprins Introducere 1: Copilul rămas fără îngrijire părintească-abordări conceptuale 1.1: Statutul şi problematica copilului rămas fără îngrijire părintească 1.2: Caracteristicele personalităţii copilului rămas fără îngrijire părintească 1.3: Factorii de risc care afectează situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire părintească (în municipiul Chişinău) 1.4: Metode şi tehnici utilizate de echipa multidisciplinară în lucrul cu copilul rămas fără îngrijire părintească 2: Noţiunea şi esenţa protecţiei sociale a copilului rămas fără îngrijire părintească; 2.1: Esenţa protecţiei sociale a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească 2.2: Cadrul instituţional în domeniul protecţiei sociale a copilului rămas fără îngrijire părintească 2.3: Caracteristica prestaţiilor sociale acordate copilului rămas fără îngrijire părintească 2.4: Structura organizatorică a Centrului de plasament 3: Metodologia cercetării. Obiectivele cercetării 3.1:Obiectivele şi ipoteza cercetării
164
Embed
tea Temei Rezult- Din -Ns--i Pronun-Area Termenului de (2)
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
Cuprins
Introducere
1: Copilul rămas fără îngrijire părintească-abordări conceptuale
1.1: Statutul şi problematica copilului rămas fără îngrijire părintească
1.2: Caracteristicele personalităţii copilului rămas fără îngrijire părintească
1.3: Factorii de risc care afectează situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire părintească (în
municipiul Chişinău)
1.4: Metode şi tehnici utilizate de echipa multidisciplinară în lucrul cu copilul rămas fără
îngrijire părintească
2: Noţiunea şi esenţa protecţiei sociale a copilului rămas fără îngrijire
părintească;
2.1: Esenţa protecţiei sociale a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească
2.2: Cadrul instituţional în domeniul protecţiei sociale a copilului rămas fără îngrijire
părintească
2.3: Caracteristica prestaţiilor sociale acordate copilului rămas fără îngrijire părintească
2.4: Structura organizatorică a Centrului de plasament
3: Metodologia cercetării. Obiectivele cercetării
3.1:Obiectivele şi ipoteza cercetării
3.2: Metode şi instrumente de lucru folosite în cadrul activităţii de cercetare
3.2.1.Lotul de subiecţi
3.3: Interpretare grafică
3.4: .Studii de caz
Concluziile cercetării
Concluzii
Recomandări
Bibliografie
Anexe
2
Introducere
Actualitatea temei: Din 1990, R. Moldova a intrat într-un proces de tranziţie la
economia de piaţă, cu consecinţe pentru întreaga societate: stagnarea economică,
inegalitatea veniturilor, reducerea alocaţiilor de stat pentru sectorul social,
deteriorarea condiţiilor de viaţă a familiilor şi copiilor. Conform datelor din 2009,
30,2% din populaţie trăieşte sub nivelul sărăciei absolute (estimat la 70 euro per adult
pe lună), coşul minim de existenţă fiind de 1 128 lei. Nivelul sărăciei este în
continuare foarte înalt, chiar dacă a scăzut pe parcursul ultimilor ani.
Sărăcia a provocat o criză în instituţia familiei, care s-a soldat cu apariţia unui
număr sporit de copii şi tineri vulnerabili. Conform datelor oficiale, numărul copiilor
care necesită protecţie socială este în creştere. Pe lîngă problemele tradiţionale ale
celor în situaţii de risc sau în dificultate, se vorbeşte tot mai mult despre categorii noi,
cum ar fi “orfani sociali”, copii rămaşi fără îngrijire părintească şi supraveghere,
copii ai străzii; copii în conflict cu legea; copii care nu frecventează şcoala; copii
victime ale violenţei, abuzului, neglijării, exploatării, traficului de fiinţe umane.
Aceste fenomene necesită modalităţi noi de abordare, revizuirea şi completarea
cadrului legal şi instituţional.
Pe parcursul ultimului deceniu, eforturile depuse de stat întru protecţia socială a
copilului şi familiei au fost dispersate. Criza economică continuă a avut drept rezultat
finanţarea insuficientă a sectorului social, ceea ce a determinat o reducere a calităţii
serviciilor sociale (educaţionale, medicale etc.) oferite copiilor şi familiilor. Lipsa
susţinerii copilului de către familie este însoţită de ineficienţa politicilor sociale şi, în
majoritatea domeniilor, de lipsa sprijinului oferit de către societatea civilă.
Fragmentarea responsabilităţilor, instituţiilor şi resurselor în sfera protecţiei copilului
la nivel naţional şi local este o altă problemă. Reforma administrativă din 2003 a
agravat criza, delegînd responsabilităţi fără a aloca mijloace, în special noilor unităţi
administrative. Ca rezultat, în satele izolate nu există instituţii şi resurse umane
responsabile pentru protecţia copilului.
3
Totuşi, în ultimii ani finanţatorii internaţionali şi organizaţiile neguvernamentale
au oferit sprijin semnificativ Guvernului în elaborarea programelor de asistenţă
socială şi de servicii specializate bazate pe comunitate şi pe familii în vederea
protejării celor mai săraci şi mai vulnerabili membri ai societăţii. În cele mai multe
cazuri, plasarea în instituţiile de tip internat rămîne a fi principala formă de protecţie
a copiilor în situaţie de risc sau în dificultate. Peste 12.000 de copii cresc în
instituţiile de îngrijire rezidenţială, 87% din ei fiind aşa-numiţii “orfani sociali”, care
au părinţi, dar au fost plasaţi în aceste instituţii din cauza condiţiilor sociale şi
economice precare ale familiei sau din cauza plecării părinţilor peste hotare.
Cu părere de rău, în prezent nici statul, nici organizaţiile neguver-namentale,
nici societatea nu consideră problema deja existentă de secole-problema copiilor
orfani şi a celor rămaşi fără ingrijire părintească, fenomenul copiilor orfani sociali, a
fi o problemă strigentă, căreia ar trebui să i se acorde mai multă atenţie. Nici
diminuarea, nici prevenirea acestui feneomen nu reprezintă un punct de pornire
pentru nici unul dintre agenţii socializanţi: statul, şcoala, biserica, mass-media,
organizaţiil neguvernamentale, familia, dar şi societatea civilă.
Însă atît guvernamîntul, cît şi societatea contemporană consideră că au alte
probleme, în afara celui de abandon al copiilor, de dezicere totală de la copii, iar
aceeaşi slujitori ai bisericii care înainte aveau tendinţa cît de cît de a diminua acest
fenomen, acum au altă „povară”- cea a banului.
Deci „boala” copiilor rămaşi fără părinţi rămîne a fi tratată de societăţile
neguver-namentale, în comun acord cu mass-media. Numai că acestea sunt doar la
nivel de cuvinte nu şi de acţiuni. Tradiţia adînc înrădăcinată a instituţionalizării
alături de numărul mare de copii instituţionalizaţi şi cu disabilităţi a dus la creşterea
numărului de copii lipsiţi de mediu familial. În acelaşi timp aceste instituţii menite să
protejeze drepturile copilului, de fapt, limitează drepturile fundamentale ale copiilor
declarate în Convenţia cu privire la Drepturile Copilului ONU 1989, anume prin
faptul că instituţionalizarea punesub semnul întrebării supraveţuirea, dezvoltarea şi
integrarea socială a acestora. De asemenea nivelurile de finanţare de bază ale acestor
4
instituţii sunt atît de mizere, încît ele nu acoperă nici minimul necesar pentru
existenţă ce include alimentaţia, instruirea, dezvoltarea fizică, afectivă şi socială.
Copii orfani sunt victime ale unor probleme grave de sănătate şi de dezvoltare,
precum şi de integrare socio-emoţională din cauza anilor petrecuţi în casele de copii
speciale, dar şi în şcolile intenat şi cele de meserii în condiţiile „uitării” sociale.
În contextul celor expuse, ţinem să menţionăm că pe parcursul anului 2009 în
municipiul Chişinău au fost depistaţi 514 copii aflaţi în dificultate, faţă de 610 copii
depistaţi în 2008. Din numărul total al copiilor depistaţi, 221 au fost plasaţi temporar
în instituţii de stat, 196 au fost protejaţi prin tutelă şi adopţie, 2 copii au fost plasdaţi
în familiile asistenţilor parentali profesionişti, 95- în instituţii de alternativă. Cu
părere de rău aceste date la nivel de Republica nu sunt la fel de bune. În decursul
anului 2009 numărul copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească a constituit 3101
copii, din care 1147 copii au fost plasaţi în servicii de tip rezidenţial şi 1954 copii
plasaţi în servicii de tip familie. În republică funcţionează 81 case de copii de tip
familial, în care sînt plasaţi 307 copii. De către cetăţenii Republicii Moldova au fost
adoptaţi pe parcursul anului 182 copii, iar de cei străini - 30 copii
[www.statistica.md / Situaţia copilului pentru anul 2009].
Chiar dacă indicele este în descreştere, totuşi problema copiilor rămaşi fără
îngrijire părintească, precum şi a celor care riscă de a fi abandonaţi în mun. Chişinău
devine o chestiune socială de anvergură şi de o actualitate incontestabilă.
O societate care îşi doreşte o prosperitate pe plan social, trebuie să găsească
modalităţi optime de integrare a copilului în societate, deoarece el sau mai bine zis ei
reprezintă viitorul nostru. Copilul are dreptul deplin la o familie şi la un mediu de
dezvoltare.
Gradul de investigare al problemei:
Explicarea procesului de creştere, ingrijire şi educare a copiilor ocupă un rol
central în preocupările asistenţilor sociali, sociologilor, psihologilor, pedagogilor, etc.
Integrată în contextul analizei politicilor sociale, problema în cauză a fost abordată în
lucrările autorilor occidentali: J. Canavan, P. Dolan, R. Gilligan, T. Narries, D.
5
Howe, E.Kez. Această temă îşi găseşte refelctarea în lucrările savanţilor români: E.
Zamfir, C.Zamfir, D. Balahur, V. Miftode, ş.a.
Priorităţile politicilor sociale, asigurarea posibilităţilor şi şanselor egale,
formarea şi perfecţionarea culturii morale, autoafirmarea, problemele de educaţie şi
adaptare la mediul social, etc au constituit obiectul de investigaţie ştiinţifică a
Concluziile par a stipula faptul că deprivarea socială determinată de
instituţionalizare conduce la creşterea nevoii de afiliere, precum şi la scăderea
sentimentului propriei valori, ambele trăiri fiind originate într-un punct de puternică
anxietate.
În cazul copiilor şi al adolescenţilor instituţionalizaţi, viciile în formarea
autonomiei şi a responsabilităţii, deficienţele in educaţia pentru viaţă, lipsa modelelor
şi lipsa de comunicare cu anturajul de tineri şi adulţi, preum şi neîmplicarea
adolescenţilor în luarea deciziilor importante în propria lor viaţă au repercursiuni
negative asupra integrării lor sociale ulterioare.
1.3: Factorii de risc care afectează situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire
părintească (în municipiul Chişinău)
22
Există anumiţi factori de risc, care reuşesc să „scoată” copilul din mediul
familial şi să-l împingă către mediul rezidenţial. Astfel de factori includ o slabă
unitate familială- mamă solitară, divorţul părinţilor, sarcină nedorită, sănătate slabă a
unuia dintre membrii familiei, consum abuziv de alcool, situaţie economică precară,
consecinţele unei infidelităţi, ş.a. La toate acestea se adaugă şi faptul că
instituţionalizarea a fost întipărită cultural pentru mai multe decenii, reprezentînd şi
în prezent o formă principală de protecţie a copilului aflat în dificultate, atunci cînd o
familie nu este în stare să-şi crească propria odraslă acasă, în propriul mediu.
Astfel, un model conceptual care fundamentează dinamica fenomenului
abandonului, dar şi a apariţiei copiilor orfani în societate este reprezentat în figura 1.
Anume această figură indică căile pe care le poate urma un copil, denumit de noi
generic copil orfan social. Situaţia ideală, cea a reintegrării lui în familia biologică,
este completată de transferul acestuia în inima sistemului. Practic copilul este mutat
dintr-o instituţie în alta, conform categoriei de vîrstă, fără a se lua în consideraţie
dezvoltarea sa psiho-emoţională, nemaivorbind de dorinţa lui. De altfel, sunt
frecvente situaţiile cînd copilul „iese” dintr-o formă de protecţie pentru a fi cuprins de
alta.Fiecare dintre factorii enumeraţi mai sus reprezintă forţe, care pot „scoate „ dintr-
o familie copilul. Politica de protecţie a copilului aflat în didficultate în care statul îşi
asumă responsabilitatea părinţilor, lipsa serviciilor pentru mame şi copii, accesul
limitat la metode de contracepţie şi planificare familială moderne, mai ales la
comunităţile mici şi izolate, sunt doar cîţiva factori care permit agravarea
fenomenului abandonului.
Cea mai ieftină şi mai eficace armă de luptă a acestui fenomen este desigur că
prevenirea abandonului, cu cele mai spectaculoase efecte în ceea ce priveşte
dezvoltarea copilului atît pe termen lung, cît şi pe termen scurt, iar acordarea de
servicii, care să dezvolte capacităţile parentale ale familiei şi să întărească rolul
părinţilor în a-şi creşte odrasla în mod adecvat, s-a dovedit a fi cea mai bună soluţie.
23
Figura 4: dinamica abandonului copilului.
Factori de risc în abandonul copiilor
La nivelul politicilor:
Legislaţia şi mecanisme de finanţare care încurajează instituţionalizarea ca formă principală de protecţie
Viziune fragmentată asupra copilului
Dispersarea responsabilităţilor cu privire la copil între mai multe ministere/departamente
Slaba colaborare interinstituţională
Lipsa unui sistem de servicii alternative la ocrotirea de tip rezidenţial
Număr scăzut de servicii organizate la nivl de comunitate, lipsa de servicii alternative instituţionalizării: servicii de consiliere, centre de zi,
servicii de suport pentru părinţii cu risc de abandon, centre maternale, centre de plasament pentru copiii şi tinerii orfani, ş.a.
Număr foarte mic de specialişti care să lucreze în domeniul prevenirii abandonului
La nivel de societate:
Întipărirea culturală a abandonuilui şi instituţionalizării copilului
Stigmatizarea copiilor care sunt/au fost instituţionalizaţi
Statul substituie rolul familiei în creşterea şi educaţia copilului
La nivel de familie:
Statut socio-economic precară al familiei
Mamă divorţată sau solitară
Mamă minoră
Naştere nedorită
Stare de sănătate precară a membrilor familiei
Stare de sănătate precară a copilului
Familie cu mulţi copii
Fig.1 Dinamica abandonului
Copilul este crescut în familia naturală
Copilul este abandonat într-o instituţie
Copilul părăseşte mediul rezidenţial prin: Reintegrarea în familia naturală; Integrarea în familia lărgită Tutelă Adopţie Asistent parental profesionist Casă de copii de tip familial
Transfer în interiorul sistemului rezidenţial:
Altă secţie de spital/alt spital
Centre de plasament Casă de copii Şcoli-internat
24
1.4: Metode şi tehnici utilizate de echipa multidisciplinară în lucrul cu copilul
rămas fără îngrijire părintească
Asistenţa socială reprezintă un ansamblu de măsuri de natură socială,
psihologică şi pedagocică în vederea depistării, diagnosticării, recuperării, educării,
instruirii, profesionalizării, adaptării şi integrării sociale a persoanelor aflate în
situaţie de risc datorită mediului în care trăiesc, prezenţa unor boli cronice sau
fenomene degenerative care afectează integritatea lor biologică, fiziologică sau
psihologică. În acest scop sunt utilizate metodele şi tehnicile aplicate cu desăvîrşire
întru soluţionarea acestor fenomene şi boli prin schimbarea sistemului de protecţie
socială care le generează, prin aprecierea, înţelegerea şi amplificarea experienţelor
pozitive. Ancheta socială, intervenţia şi managementul de caz sînt metode destinate
unor servicii de calitate în asistenţa socială şi constituie repere în dezvoltarea viitoare.
Managementul de caz: în anul 1865 apare în limba engleză verbul „to manage”
care poate fi tradus cu, „a dirija” sau „a conduce”, iar prin derivaţie a apărut şi
noţiunea de manager care a fost tradus cu „cel care conduce”.
În anul 1921 apare în limba engleză termenul de management care semnifică
ştiinţa tehnicii de a conduce şi gestiona.
Principiile managementului economic au fost transferate sau extinse treptat şi în
sfera „socialului”, în instituţii şi servicii în ansamblul organizării societăţii
constituindu-se ceea ce am putea numi managementul social sau ştiinţa gestionării
resurselor umane şi materiale.
Pentru a putea explica modul în care sunt gestionate şi soluţionate problemele
care apar la nivelul unui serviciu cu profil social, vom folosi de la început un limbaj
generalizat ce cuprinde noţiuni cum ar fi: instituţie, grup, tipuri de probleme.
Instituţia o vom reprezenta în cazul de faţă ca fiind spaţiul social de manifestare
şi locul de afirmare a trăsăturilor de natură psihologică a omului în calitate sa de
specialist şi nu în ultima instanţă a omului în calitatea sa de asistat social.
25
O altă determinare a instituţiei o reprezintă definirea acesteia ca sistem social în
care specialiştii deşi sunt membrii unui grup formal ei se regrupează de cele mai
multe ori pentru soluţionarea mai eficientă a cazurilor în subgrupuri informale.
Dimensiunea psiho-socială a instituţiei este cel mai bine reprezentată de nucleul
central al acestuia care ste echipa de specialişti. În domeniul socio-uman problema
poate fi definită ca fiind orice dificultate care trebuie solvată pentru a obţine un
rezultat.
Tipurile de beneficiari care solicită ajutorul Centrului de zi de plasament
temporar al copiilor orfani în perioada postinstituţională „Vatra”, pot fi grupate
astfel:
A-tinere mame solitare orfane, fost victime ale traficului de fiinţe umane;
B-copii şi tineri orfani care s-au reîntors la baştină, în perioada
postinstituţională, care necesită reintegrare şi resocializare în societate şi în familia
biologică şi care nu au un loc stabil de trai;
C-copii şi tineri orfani în conflict cu legea
Activitatea asistentului social nu poate fi privită ca acte izolate rupte din context,
ci ca operaţii într-o continuitate logică, coerentă, de acţiuni ce vizează atingerea unui
obiectiv unic.
Etapele parcurse în rezolvarea unui caz de la problema intervenţiei pînă la
soluţionarea acestuia sunt următoarele:
I. Problema intervenţiei fiind elementul declanşator al sistemului de activităţi ce
urmează a fi realizate pînă la soluţionare. Problema intervenţiei are ca origine
solicitarea sau îndreptarea care poate proveni din următoarele surse: Direcţia
Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului (DMPDC), Organizaţia
Internaţională de Migraţie din Republica Moldova (OIM), Institutul de Reforme
Penale (IRP).
La o analiză primară a problemei se încearcă soluţionarea acesteia înainte ca
viitorul beneficiar să fi admis în Centrul vizat prin evaluarea globală a situaţiei
sociale, familiale, profesionale, de relaţionare a clientului, cu scopul de aconduce
26
cazul spre reolvarea situaţiei de criză doar prin servicii lucru la dosarul beneficiarului
(ceea ce include în sine analiza documentelor anexate la acesta) şi de consiliere. Dacă
în urma evaluării primare a situaţiei nu se întrevede nici o posibilitate de reintegrare,
cu clientul respectiv se încheie un contract între administraţia Centrului şi un acord de
parteneriat, care includ şi un regulament cu drepturi şi obligaţii ale fiecărui
beneficiar.
Fiecărui beneficiar admis i se întocmeşte un dosar în care se ataşează toate
informaţiile cu privire la client, care vor conduce la o analizare cît mai corectă a
problemei în vederea elaborării evaluării finale şi implicit soluţionării cazului.
II. Ancheta socială, care insumează date despre client adunate de pe o fişă
personală (numele, vîrsta, ocupaţia, etc.)şi apoi informaţii despre trecutul familiei,
experienţe din copilărie, succese şcolare, probleme legate de statutul social. Ea se
realizează nu numai în interesul persoanei care solicită sprijin, dar şi persoanelor
apropiate acestuia. Se redactează şi se semnează de către asistentul social care
rîăspunde pentru cele consemnate. Pe baza anchetei sociale se ia decizia de acordare
sau neacordare a sprijinului solicitat.
Ancheta socială cuprinde mai multe capitole:
1. Motivul/cauza anchetei sociale:
Ex: Sesizare/îndreptare de la una dintre autorităţile de stat., unde se prezintă o
problemă legată de situaţia copilului.
2. Scopul anchetei sociale:
-referire la legislaţia în rigoare (.. „în baza articolului x din legea x cu privire
la .. xxx..”, etc) unde se stipulează obligaţia autorităţii de a asigura copiilor în
necesitate protecţie şi suport. Prin ancheta socială se va căuta să se acumuleze
suficinte informaţii pentru a putea stabili problematica;
-rezolvarea problemei şi găsirea de soluţii
3. Date identificative:
27
Numele, prenumele,data şi locul naşterii, acte identificative (Certificat de
naştere, buletin de identitate), data deplasării, locul deplasării
4. Istoricul familiei:
- Contacte cu autorităţile
- Schimbări de domiciliu
- Boli cronice în familie
- Criminalitate
- Crize şi traume în familie
- Divorţuri anterioare
- Abuz: alcool, droguri, violenţă
5. Situaţia actuală a familiei:
- Familia: părinţi, divorţ, concubinaj
- Fraţi (ex. Al doilea copil din patru fraţi)
- Locuinţa: proprietate sau chirie, casă, număr de camere, cartier/împrejurimi
- Venitul familiei
- Munca, loc de muncă, calificare, angajare permanentă, şomaj
- Integrare socială, marginalizare
- Reţeaua socială
- opinia familiei referitor la situaţia actuală
6. Situaţia actuală a copilului şi nevoi:
(descriere bazată pe datele informative căpătate în urma interviurilor şi
certificatelor profesioniştilor)
- Sănătate
- Condiţii de viaţă
- Şcoală
- Descrierea copilului: talent, maturitate, calităţi şi lipsuri, aptitudini,
idependenţa, identitatea personală
- Dezvoltarea afectiv-emoţională şi comportamentală
28
- Certificate medicale, psihologice
- Opinia persoanlă a copilului asupra situaţiei sale
7. Evaluarea asistentului social asupra problematicii
- Bazate pe experienţa personală şi adapatera la realitatea respectivă
- Consecinţe, riscuri şi probleme, rezultate şi realizări scontate
- Plan de lucru
- Propuneri de rezolvări, aporturi din partea autorităţilor
- Concluzii şi decizii
Ancheta socială se realizează atît prin vizite de intervenţie la domiciliul
membrilor familiei biologice/lărgite, cît şi prin confruntarea datelor existente cu cele
primite de la Departamentul de Tehnologii Informaţionale din Republica Moldova,
"Dintre lucrurile cele mai de preţ pe care le are omul,
acela de a fi capabil sã se introspecteze,
de a încerca sã-şi descifreze propria personalitate,
mi se pare a fi un lucru de o însemnatate excepţionalã."
Mulk Raj Anad
3.1:Obiectivele şi ipoteza cercetării
Cercetarea de faţă a avut un caracter constatativ-descriptiv.
Scopul a fost de a arăta cum se prezintă imaginea şi stima de sine în rîndul
adolescenţilor institutionalizaţi rămaşi fără îngrijire părintească, prin comparaţie cu
un lot de adolescenţi proveniţi din familii normale, care nu au cunoscut abandonul
parental sub o formă sau alta.
Aşa cum am văzut in partea teoretică a lucrării, literatura de specialitate a
subliniat în repetate rînduri importanţa legăturii afective primare între copil şi
părinţi (în special mamă), a cărei lipsă va avea mai tîrziu repercursiuni în
structurarea, maturizarea şi dezvoltarea personalităţii copilului, pe toate palierele ei.
80
Privarea copilului de nevoile afective îi va crea un handicap în plan emoţional
şi în planul structurării propriului Eu, în legătură cu care imaginea de sine reprezintă
o componentă principală.
O altă nevoie fundamentală a oricărui copil este dobîndirea autoaprecierii
realiste şi a respectului de sine. Copilul care creşte în instituţie va întîmpina
dificultăţi în structurarea unui Eu armonios şi capabil de adaptare la status-rolurile
cerute oricărui individ, întrucît mediul instituţional nu îl ajută în formarea unei
reprezentări de sine complete şi coerente (lipsesc reperele evaluative, asa cum se
întîmplă în cazul copiilor abandonaţi care nu beneficiază de o îngrijire
individualizată, ci doar de o normă de grup).
Ţinînd cont de observaţiile de mai sus, am pornit de la presupunerea că
adolescenţii institutionalizaţi vor prezenta o stima de sine deficitara, acest aspect
datorîndu-se în primul rînd lipsei satisfacerii unor nevoi fundamentale pentru
dezvoltarea ontogenetica a oricărui individ uman.
Obiectivele pe care le-am urmărit au fost:
a) identificarea unor instrumente psihologice valide, prin care să evaluăm imaginea şi
stima de sine;
b) administrarea instrumentelor pe două loturi de adolescenţi: instituţionalizaţi şi
adolescenţi proveniţi din familii normale (neinstituţionalizaţi);
c) cotarea răspunsurilor, conform instrucţiunilor autorilor instrumentelor, realizarea
unei baze de date şi analiza statistică a datelor obţinute, in vederea identificării
tendinţei, in randul adolescenţilor institutionalizaţi, precum şi a celor
neinstituţionalizaţi, în ceea ce priveşte natura imaginii de sine şi nivelul stimei de
sine;
d) pe baza observaţiilor din literatura de specialitate, precum şi a rezultatelor
cercetării, am urmărit proiectarea unui program de intervenţie, centrat pe
îmbunătăţirea imaginii de sine şi pe creşterea nivelului respectului de sine la
adolescenţii institutionalizaţi.
Ipotezele cercetării
Pornind de la observaţiile din literatura de specialitate, am presupus că:
81
1. Adolescenţii instituţionalizaţi au o imagine de sine negativă, mai accentuată
comparativ cu adolesceţii neinstituţionalizaţi.
2. Adolescenţii instiuţionalizaţi au o stimă de sine mai scăzută, în acord cu natura
negativă a imaginii de sine, comparativ cu cei neinstituţionalizaţi.
Ipotezele de lucru (operaţionale) care ne-au orientat in analiza cantitativă a
răspunsurilor participanţilor au fost:
1. Adolescenţii instituţionalizaţi vor obţine, în medie, scoruri semnificativ mai mari la
chestionarul destinat evaluării imaginii de sine, comparativ cu adolescenţii
neinstituţionalizaţi.
2. Lotul adolescenţilor instituţionalizaţi va obţine o medie a scorurilor la stima de
sine semnificativ mai scăzută, comparativ cu lotul de adolescenţi neinstituţionalizaţi.
3.2. Metode şi instrumente de lucru folosite în cadrul activităţii de
cercetare
3.2.1. Descrierea loturilor de adolescenţi investigaţi
În cercetarea noastră, am investigat două loturi de adolescenţi, dintre care 25 de copii
şi tineri rămaşi fără îngrijire părintească (Centrul de de zi de Plasament pentru copii
orfani în perioada postinstituţională „Vatra”, mun.Chişinău) şi 25 de adolescenţi
proveniţi din familii normale, deci neinstituţionalizaţi (aleşi din comunitate din
Chişinău).
În total, au fost investigaţi 50 adolescenţi (28 de băieţi şi 22 de fete), cu vîrste
cuprinse între 16 şi 22 de ani.
Dintre adolescenţii rămaşi fără îngrijire părintească, 10 au fost fete şi 15 – băieţi, cu
vîrste cuprinse între 16 şi 22 de ani. Motivele instituţionalizării acestora în Centrul de
plasament „Vatra” ţineau de: abandon, decesul ambilor părinţi, decăderea părintelui
din familia monoparentală din drepturi sau a ambilor părinţi, etc. Pe lîngă simptomele
specifice instituţionalizării, unii dintre adolescenţii instituţionalizaţi prezentau o serie
de tulburări de comportament specifice.
Dintre adolescenţii proveniţi din familii normale (neinstituţionalizaţi), 16 au fost
82
fete şi 9 – băieţi. Vîrstele acestora au variat între 15 şi 18 ani, fiind copii din
comunitate. Vîrsta medie a adolescenţilor neinstituţionalizaţi, proveniţi din familii
normale a fost de 18.5 ani.
Adolescenţii din lotul celor instituţionalizaţi au completat chestionarele şi testele
proiective care le-au fost administrate în grupuri mici (5-6 subiecţi), în mai multe zile
diferite, pe perioada a două săptămani. Am acordat o atenţie specială supravegherii
acestora, pentru a se evita situaţia contaminării răspunsurilor prin influenţă reciprocă.
Culegerea datelor a fost realizată în luna martie 2010.
3.2.2. Instrumentele utilizate pentru colectarea datelor
Pentru colectarea datelor referitoare la stima şi la imaginea de sine, am aplicat
următoarele metode:
Chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine, inspirat de cercetările
asupra
imaginii de sine şi a rolului acesteia in psihoterapie, intreprinse de C. Rogers – acest
chestionar este prezentat intr-o traducere şi adaptare romanească de Ion Dafinoiu, in
lucrarea coordonată de Adrian Neculau, 26 de teste pentru cunoaşterea celuilalt
(Editura Polirom, Iaşi, 2003).
Test proiectiv de completare a frazelor neterminate Subiectului i se cere sa
completeze un numar de fraze incomplete. Se considera că modul în care sunt
completate frazele dezvăluie dorinţele, nevoile şi sentimentele subiectului. Deoarece
personalităţile prezintă diferenţe caracteristice de performanţă şi deoarece testul în
sine este simplu, de scurtă durată şi flexibil, este larg utilizat ca test de colaborare.
este al cãror scop este de a înregistra dinamica psihicã a unei persoane considerate ca
o totalitate în evoluţie şi ale cãrei elemente constitutive se aflã în acţiune.
Aceste teste se bazeazã pe analiza absolut calitativã a persoanei şi se sprijinã pe ideea
cã în situaţii puţin structurate intervin elemente deblocante ale structurilor psihice
blocate, conflictual-tensionate sau dorinţe neconştientizate, tendinţe ce caracterizeazã
prin ierarhia şi forţa lor structura personalitãţii. Metoda constã în a cere subiectului sã
structureze un material vag, ambiguu, incomplet, verbal sau nu: subiectul poate
83
proiecta astfel în exterior anumite structuri interne ale personalitãţii sale.
O mare libertate de percepţie şi de imaginaţie este lãsatã subiectului (nu existã
rãspuns bun prestabilit): o anchetã este condusã în jurul subiectului pentru a afla ce i-
a determinat rãspunsurile. Testatorul procedeazã la o dublã analizã cantitativã şi
calitativã a formei şi a continutului. Se bazeazã pe o teorie, dacã nu psihanaliticã, cel
puţin psihodinamicã.
Clasificare: Existã mai multe tipuri de teste proiective:
teste proiective de completare ( a unei fraze, a unei povestiri,
a unui desen) plecându-se de la un anumit cadru stimulativ- Subiectului i se cere sã
completeze un numãr de fraze incomplete. Se considerã cã modul în care sunt
completate frazele dezvãluie dorinţele, nevoile şi sentimentele subiectului. Deoarece
personalitãţile prezintã diferenţe caracteristice de performanţã şi deoarece testul în
sine este simplu, de scurtã duratã şi flexibil, este larg utilizat ca test de coroborare.
teste proiective de producţie, în care se cere subiectului sã
deseneze, picteze, modeleze, construiascã liber - punctul de stimulaţie fiind
materialul sau eventual tema: în cazul nostru s-a prezentat cîte o foaie albă –pe care
subiecţii ar trebui să deseneze oul, din care ar trebui să iasă un animal, lotului
experimental i s-a cerut să îl deseneze.
Chestionarul de autoapreciere a imaginii de sine integrează rezultatele şi observaţiile
din cercetările intreprinse de Carl Rogers asupra acestei dimensiuni a personalităţii,
pe care autorul citat a considerat-o ca avand o relevanţa deosebită în procesul
terapeutic.
Fundamentul teoretic include ideea potrivit căreia oamenii au competenţele necesare
pentru a se privi din exterior, cu alte cuvinte pentru a-şi analiza propria lor persoană.
Rogers a observat că multe dintre persoanele care se prezentau la psihoterapie aveau
o imagine de sine negativă, prezentau o discordanţă (discrepanţă) între ceea ce ar fi
dorit să fie şi ceea ce credeau că sunt, în momentul respectiv. Astfel de discrepanţe
între felul în care se vedeau persoanele respective şi ceea ce ar fi dorit să fie ele l-au
condus pe Rogers către elaborarea teoriei conflictului dintre Eul actual şi Eul ideal.
84
Acest conflict poate conduce la sentimente de frustrare, stres şi la o stimă de sine
scăzută.
Pentru unii dintre noi, conflictul între Eul actual şi cel ideal poate părea copleşitor şi
poate conduce chiar la depresie, in timp ce pentru alţii un astfel de conflict poate
constitui modalitatea prin care işi mobilizează resursele necesare atingerii idealurilor
propuse.
Chestionarul prezintă o listă de 32 de adjective (Anexa 2), reprezentînd atît
caracteristici personale pozitive (de exemplu: plin de umor, entuziast, demn de
încredere, politicos, sincer, puternic etc.), cît şi negative (de exemplu: emotiv, fragil,
interiorizat, cinic, invidios, impulsiv etc.). Chestionarul nu implică răspunsuri greşite
sau corecte, ,,bune” sau ,,rele”, ceea ce contează fiind felul în care subiectul se vede
şi se evaluează pe sine insuşi.
Subiecţii trebuie să citească cu atenţie lista şi să pună, în coloana Cum sunt în
prezent, cîte un ,,X” în dreptul fiecărui adjectiv, pe care îl consideră ca fiindu-i
caracteristic. Apoi, fără a privi semnele făcute în prima coloană, trebuie să recitească
lista de adjective şi să pună cîte un ,,0”, în coloana Cum aş dori să fiu, în dreptul
fiecărui adjectiv, pe care ar dori să-l caracterizeze.
Scorarea se face acordînd cîte un punct pentru fiecare adjectiv notat cu ,,X”, respectiv
cu ,,0” în cele două coloane, respectiv pentru fiecare dintre adjectivele care nu au
fost notate în nici una dintre cele două coloane. Apoi, se insumează punctele obţinute,
astfel obţinîndu-se o măsură aproximativă a discrepanţei dintre Eul actual, respectiv
cel ideal.
3.3. interpretarea grafică a rezultatelor.
Analiza ghidului de interiu aplicat experţilor în domeniul protecţiei drepturilor
copilului
Tabela nr. Lista experţilor intervievaţi
Nr.exp Vîrsta Specialitatea Experie
nţa de muncă
ex.1 59 ani Şef DMPDC 18 ani
ex.2. 59 ani Şef ajunct al DMPDC 20 ani
ex.3. 59 ani Şef al DPDC, Buiucani 17 ani
85
ex.4. 57 ani Specialist principal în tutelă şi
curatelă DMPDC
14 ani
ex.5. 49 ani Manager Centrul „Vatra” 10 ani
ex.6. 58 ani Şeful secţiei adopţie DMPDC 8 ani
ex.7. 58 ani Specialist în adopţia naţională şi
internaţională Ministerul Protecţiei
Sociale a Famliei şi Copilului
5 ani
Studiul a fost realizat în perioada de timp cuprinsă între luna ianuarie 2010-
martie 2010, ghidul de interviu este anexat la teză. (Anexa 1)
Reprezentanţii autorităţilor, participanţi la studiu au remarcat că vulnerabilitatea
familiilor se manifestă printr-un şir de factori interdependenţi. Ei au evidenţiat, în
special, două cauze mari care duc la apariţia problemelor ce provoacă situaţii de risc
vis-а-vis de copii şi familiile cu copii din mun. Chişinău. Acestea rezidă în situaţia
economică precară a ţării şi, evident, a numeroaselor familii, şi în mentalitatea
oamenilor, păstrată încă din timpurile sovietice şi constînd în convingerea că de
creşterea şi educarea copiilor trebuie să se ocupe nimeni altul decît statul. Statul,
aşadar, continuă să fie considerat, în măsură preponderentă, responsabil de formarea
viitoarei generaţiei, şi nu familia, căreia îi aparţine, de fapt, funcţia principală în
această activitate.
În cadrul interviurilor cu experţii incluşi în cercetare, situaţia economică grea a
republicii a fost înlocuită cu un alt termen, simplu şi care se referă la aceeaşi situaţie:
sărăcia. Această noţiune a fost cea mai des întîlnită la capitolul de unde provin cele
mai importante probleme ale societăţii.
Astfel în opinia experţilor:
„...Principala problemă a societăţii noastre este sărăcia. De aici încep o
sumedenie de probleme. În această situaţie primii care suferă sînt copiii”. (expertul
2)
„…Perioada de tranziţie a afectat multe categorii de populaţie. Problema de
bază o constituie starea financiară precară a familiei. Foarte multe familii nu
86
acoperă nicidecum necesităţile pentru îngrijirea şi întreţinerea copiilor”.( expertul
5)
Participanţii la studii, pornind de la aceste două cauze generatoare de probleme
mari pentru familiile din societatea noastră, şi-au expus părerea, relevînd că prima
cauză duce inevitabil la apariţia unor astfel de probleme ca: plecarea părinţilor peste
hotare, creşterea numărului copiilor lipsiţi de grija părinţilor; abandonul copiilor şi
plasarea lor în sistemul rezidenţial de îngrijire; sporirea numărului familiilor
vulnerabile cu mulţi copii şi a familiilor monoparentale în care, adeseori, copiii rămîn
cu mama, şi care mai greu poate să asigure viitorul copiilor şi chiar şi hrana de zi cu
zi. Astfel după relatările experţilor:
“... În mun. Chişinău, problema principală o constituie copii care au rămas
fără protecţia părinţilor. Fie că părinţii sînt plecaţi peste hotarele ţării, la cîştig, fie
că au decedat sau fac parte din categoria persoanelor cu comportări neadecvate”
(expertul 7 ).
“Cu regret constatăm că numărul copiilor orfani şi rămaşi fără îngrijire
părintească creşte considerabil şi, în primul rînd, din cauza plecării părinţilor peste
hotare, cînd copilul rămîne în îngrijirea vecinilor sau a altor rude apropiate. Vom
simţi consecinţele negative ale acestui fenomen mai mult peste ceva timp, cînd va
creşte următoarea generaţie, copii născuţi de la aceşti copii care au fost educaţi în
lipsa grijii şi atenţiei necesare la această vîrstă sunt ca nişte pui de cuc .”(expertul
4).
Generalizînd datele acumulate din punctul de vedere al bugetului familial în
cazul fiecărui beneficiar selectat pentru studiu, am conchis că marea lor majoritate au
fost abandonaţi ori din cauza că părinţii lor nu aveau nici un venit, ori acesta era
foarte mic - fiind constituit din plăţile sociale, banii acumulaţi în urma prestării unei
munci temporare sau ocazionale ori din susţinerea acordată de un membru al familiei.
Condiţiile de trai reprezintă unul din factorii cei mai importanţi în creşterea şi
educarea sănătoasă a copiilor. Constatăm că lipsa condiţiilor de trai adecvate a
familiilor constituie un factor depistat preponderent în oraşul Chişinău, în comparaţie
cu suburbiile lui şi chiar cu alte regiuni ale ţării.
87
Constatăm, că, deşi legislaţia în vigoare prevede susţinerea financiară a
familiilor cu venituri foarte mici, deseori, multe dintre acestea nu se încadrează în
sistemul existent de asistenţă socială. Specialiştii din sistemul de ocrotire a copilului
şi familiei consideră că această categorie de beneficiari, de multe ori, nu-şi cunoaşte
drepturile sau accesul lor la serviciile sociale prestate în comunitate este limitat.
Familiile vulnerabile au nevoi speciale, care diferă de la caz la caz şi care necesită de
a fi evaluate de către asistenţi sociali profesionişti, prin efectuarea vizitelor la
domiciliu, pentru a stabili tipul şi perioada de intervenţie necesară din partea
structurilor departamentale.
Susţinerea financiară acordată acestor familii ar trebui să fie mai limitată în
timp, dar mai consistentă pentru a aplana rapid criza din familie şi efectele ei asupra
dezvoltării copilului.Ca rezultat al crizei economice care persistă în familie, aceasta
nu mai dispune de puterea,flexibilitatea şi capacitatea necesară de a se adapta
nivelului actual al schimbărilor sociale, economice şi politice. Apare sentimentul de
disperare şi neputinţă faţă de factorii mediului care provoacă un exod al populaţiei în
căutarea unui loc de muncă în străinătate. În acelaşi timp, participanţii la studiu
consideră că impactul combinat al sărăciei şi al investiţiilor în sectorul social,
efectuate într-un mod neadecvat, au slăbit capacitatea familiilor de a-şi ocroti copiii,
cauzînd creşterea numărului de copii cu necesităţi speciale, în mod deosebit
abandonaţi, rămaşi fără protecţia părinţilor, fără adăpost, abuzaţi, neglijaţi, copii aflaţi
în conflict cu legea, dependenţi de droguri şi alcool. Multe familii sînt incapabile să
asigure un mediu familial favorabil copilului, nereuşind, uneori, sa menţină nici chiar
integritatea familiei.
Concentrarea datelor disponibile pentru mun. Chişinău a permis elucidarea
faptului că valoarea familiei, ca unitate socială, se deteriorează. Astfel, divorţialitatea
în mun. Chişinău este considerabil mai mare în comparaţie cu datele pe ţară. Acest
lucru este cauzat de criza valorilor familiale care se reliefează mai pronunţat în mun.
Chişinău. Divorţul părinţilor afectează în modul direct bunăstarea copiilor care,
deseori, ajung să fie abandonaţi şi plasaţi în instituţii rezidenţiale de ocrotire sau
88
rămîn în îngrijirea unui părinte, care îşi asumă toate responsabilităţile cu privire la
creşterea şi educarea copilului, deseori nereuşind s-o facă eficient.
Totodată, conform opiniilor experţilor, numărul familiilor în situaţie de risc,
înregistrate la DMPDC, nu reprezintă cifra reală, deoarece identificarea acestora este
dificilă, datorită numărului foarte mic de asistenţi sociali şi a nivelului redus de
informare a populaţiei despre existenţa acestei structuri. La momentul actual, este
foarte dificil de efectuat o analiză comparativă veridică a numărului familiilor
vulnerabile în mun. Chişinău şi alte regiuni ale ţării, din motivul că baza de date
naţionale este doar pe parcursul efectuării, dar şi din cauza unor criterii, general
acceptate, de definire a familiilor vulnerabile.
Statistica oficială arată că sărăcia afectează, în cele mai dese cazuri, familiile
mari sau monoparentale; familiile cu mai mult de doi copii sînt considerate a fi cele
mai expuse riscului de a trăi în sărăcie. Conform acestor date, nivelul probabilităţii
creşte odată cu dimensiunea familiei, sărăcia fiind o realitate pentru 40 la sută din
persoanele care fac parte din familii cu o componenţă de peste şapte membri şi,
practic, pentru toţi cei care fac parte din familii cu nouă membri.
O mare parte din familiile numeroase, deşi sunt sărace, au unele laturi forte care
previn destrămarea familiei şi instituţionalizarea copiilor (autosusţinerea familiei,
susţinerea din partea familiei extinse, credinţa şi alţi factori).
Astfel se confirmă tendinţa generală pentru Republica Moldova de acceptare
tradiţională a familiei de tip închis, considerînd ca ideală familia cu 2 copii, situaţie
care devine o problemă demografică pentru ţară. În mare măsură, această stare de
lucruri este dictată de situaţia precară a familiilor, de sărăcia în care s-a pomenit
majoritatea populaţiei.
Un alt factor relevant care duce la abandonul copiilor ţine de conştiinţa unor
întregi generaţii de cetăţeni ai acestui stat, generaţii care, aflîndu-se în căutarea şi
dobîndirea unei bucăţi de pîine, nu mai are timp sau nu-şi conştientizează rolul în
creşterea şi educarea copiilor. Conform opiniilor expuse de specialiştii organizaţiilor
care lucrează cu această categorie de copii, tocmai acest factor deţine o mare putere
în generarea de probleme în societate, fiind chiar mai semnificativă decît sărăcia.
89
Mentalitatea care persistă în societate (statul este responsabil de creşterea şi educarea
copiilor), comportă următoarele probleme: apariţia unor noi categorii de copii
vulnerabili (copii abandonaţi, copii ai străzii, copii neglijaţi şi abuzaţi, copii care se
alimentează sub orişicare nivel al normelor de nutriţie şi alimentare, copii bolnavi şi
neşcolarizaţi; abandonul în masă al copiilor şi plasarea lor în îngrijirea statului. După
cum relatează experţii incluşi în cercetare:“…Una din cauzele principale de aflare a
copiilor în această situaţie este iresponsabilitatea părinţilor. Unii părinţii nu vor să
muncească, nu îşi asumă responsabilitate pentru creşterea şi educarea copiilor lor.
Ei deleagă această responsabilitate statului. Doar în cazul în care fiecare familie îşi
va da seama că este datoare să aibă grijă de copiii lor şi apoi mai vine statul cu
ajutorul său, lucrurile vor merge mult mai bine”. (expertul 1)
În acest context se reliefează şi o corelaţie dintre nivelul de educaţie al
părinţilor, ocupaţia acestora şi atitudinea lor vis-а-vis de creşterea şi educarea
copiilor. Analizînd informaţia disponibilă din dosarele beneficiarilor care au trecut
prin Centrul „Vatra”, am stabilit că: majoritatea părinţilor care au abandonat copii săi
au studii medii generale şi medii specializate, acelaşi lucru îl denotă şi diagrama de
mai jos.
Figura:
90
. Cu referire la ocupaţia părinţilor copiilor plasaţi în Centrul de plasament
„Vatra”, mun. Chişinău, am constatat că:
Figura:
O remarcă este că din cele 17 % de părinţi casnici, proporţia cea mai mare o
constituie femeile – 73 %.
Vulnerabilitatea familiei din cauza sărăciei este confirmată şi de faptul că 87, 6
% din copii din instituţie provin din familia naturală, 48% din copii fiind plasaţi aici
chiar la insistenţa propriilor părinţi. Procentajul respectiv demonstrează frecvenţa
situaţiilor în care familiile alunecă spre luarea deciziilor dintre cele mai disperate şi
contradictorii, plasînd cu uşurinţă copilul într-o instituţie care îi va educa odraslă.
Aceasta, în opinia noastră, este rezultatul necunoaşterii de către părinţi şi specialişti a
efectelor pe care le are instituţia asupra dezvoltării copilului, pe de o parte, şi lipsei
modelelor eficiente de suport familial şi comunitar pentru a preveni acest fenomen,
pe de altă parte.
Cercetarea întreprinsă atestă, astfel, ca o concluzie generală, că fenomenul
copiilor rămaşi fără îngrijire părintească este rezultatul unui şir de factori
91
interdependenţi. Impactul combinat al sărăciei şi al investiţiilor în sectorul social,
efectuate într-un mod neadecvat, au redus capacitatea familiilor de a-şi ocroti copiii.
O consecinţă a acestei situaţii este, aşa cum atestă cercetarea, instalarea unei crize
acute a valorilor familiale în mun. Chişinău. Familia s-a detaşat în mare măsură de
grijile sănătăţii fizice, morale şi intelectuale ale propriilor copii, care anterior erau
preluate de stat. Mentalitatea care persistă în societate, axată pe convingerea că
îngrijirea şi ocrotirea copiilor este, în primul rînd, obligaţia statului, şi doar în al
doilea rînd - a părinţilor, situează mulţi copii şi familii în stare de dificultate.
Apare sentimentul de disperare şi neputinţă faţă de factorii mediului, ce
provoacă un grad şi mai mare de vulnerabilitate a familiilor, afectînd grav bunăstarea
copiilor.
3. 5. Concluzii
În rezumat, datele obţinute au confirmat prima ipoteză generală de la care am pornit
şi parţial pe cea de-a doua. Adolescenţii instituţionalizaţi au obţinut o medie
semnificativ mai mare a notelor la autoaprecierea imaginii de sine, comparativ cu cei
neinstituţionalizaţi, ceea ce semnifică o discrepanţă mai accentuată între percepţiile
cu privire la propriul Eu actual şi expectanţele legate de devenirea Eului (Eul ideal).
Cercetarea noastră a evidenţiat o discrepanţă între Eul actual, perceput de adolescenţii
instituţionalizaţi şi Eul ideal – ceea ce ar dori aceştia să ajungă. Această discrepanţă
este expresia unor dificultăţi, pe care adolescenţii instituţionalizaţi le întîmpină în
cunoaşterea de sine.
De aceea, considerăm că un program pentru cunoaşterea de sine şi imbunătăţirea
imaginii de sine îi poate ajuta pe adolescenţii instituţionalizaţi să se accepte cu
resursele pe care le deţin, să integreze problema familială în propria lor istorie de
viaţă, să dobîndească respectul de sine, necesar unei normale integrări psihice şi
dezvoltări din punct de vedere social şi profesional.
92
Concluzii
din categoria copiilor rămaşi fără îngrijire părintească procentul cel mai mare este ocupat de copiii
neglijaţi / abuzaţi în propriile medii familiale;
factorii de risc ce conduc la apariţia şi menţinerea stării de dificultate la copil sunt cu
precădere neîndeplinirea rolului de părinte şi neexercitarea responsabilităţilor parentale;
sărăcia este factor favorizant, care în corelaţie cu factorii de risc, poate conduce la plasarea
unui copil în stare de dificultate / situaţie de abandon;
în legislaţia în vigoare, termenul de abandon nu se mai întâlneşte; în practică întâlnim copiii
aflaţi în dificultate care trec prin diferite situaţii de abandon (abandonul fizic - prin lipsa din
familie temporar sau definitiv a părintelui/ părinţilor, abandonul emoţional - prin absenţa
implicării părintelui/ părinţilor în relaţia cu copilul şi trăirea sentimentului de abandon de
către copil), copilul părăsit (ai cărui părinţi sunt necunoscuţi) şi copilul adoptabil (ai cărui
părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti);
măsurile de protecţie frecvent utilizate pentru copiilor rămaşi fără îngrijire părintească e
sunt centrate pe familie, dar şi pe internarea în centre de plasament cu caracter temporar;
măsurile de protecţie cel mai frecvent utilizate de specialişti sunt considerate de aceştia ca
fiind, sau puţin eficiente (Chişinău);
măsurile de protecţie eficiente, dar puţin folosite sunt cele cu caracter permanent;
cadrul legislativ din domeniul protecţiei sociale a copiilor rămaşi fără îngrijire părintească
este modificat în mare măsură şi apreciat ca puţin eficient;
colaborarea în echipă interdisciplinară este întâlnită la serviciile care au un istoric comun,
iar uneori nu este percepută ca o normă, o obligaţie profesională;
lipseşte metodologia de monitorizare şi raportare pentru diferitele situaţii de copii aflaţi în
dificultate (ex. copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate);
serviciile de prevenire a situaţiei de copil aflat în dificultate sunt tot mai necesare;
Recomandări
Pentru o intervenţie eficientă schimbările ar trebui să re realizeze la mai multe niveluri la
nivelul politicilor sociale, la nivel comunitar, la nivel instituţional şi la nivelul lucrului pe caz.
Nivelul politicilor sociale
93
Realizarea unor programe coerente de prevenire a situaţiilor de abandon / a stării de
dificultate;
Promovarea importanţei copilăriei mici, a mediului familial pentru dezvoltarea copilului, cu
scopul de a preveni plasarea copilului în situaţii de dificultate;
Crearea unor mecanisme de prevenire a intrărilor în sistemul de protecţie socială şi/ sau
sistemul de tip rezidenţial;
Crearea unui sistem unic de evaluare şi monitorizare a copiilor aflaţi în sistemul de
protecţie / asistenţă socială;
Campanii de informare privind realizarea şi implementarea unor programe de educaţie
parentală şi consiliere / terapie familială;
Campanii de informare privind activitatea de asistenţă socială / activitatea din cadrul
serviciilor sociale;
Campanii de promovarea a principiului subsidiarităţii, a proximităţii serviciilor faţă de
client;
Campanii de sensibilizarea a opiniei publice cu privire la efectele pe termen scurt, mediu şi
lung resimţite de copil prin plasarea într-o stare de dificultate (neglijare, abandon,
instituţionalizare etc.) ;
Nivelul comunitar
Servicii de prevenire adaptate nevoilor comunităţii după o evaluare atentă a punctelor tari/
punctelor slabe, oportunităţilor şi ameninţărilor;
Dezvoltarea în mediul rural a serviciilor de intervenţie specializată;
Dezvoltare serviciilor sociale comunitare în proximitatea familiei;
Crearea unei baze de date unice cu beneficiarii serviciilor sociale pentru a preveni
„traseismul” instituţional şi formarea dependenţei de serviciile sociale;
Servicii de promovare a drepturilor copilului şi a importanţei mediului familial pentru el;
Sistem de monitorizare şi evaluare a cazurilor de copii aflaţi în dificultate din cadrul
comunităţii;
Servicii de susţinere/ sprijin oferit familiei în asumarea responsabilităţilor faţă de copil;
Nivelul instituţional
a) servicii
Servicii de prevenire adresate familiilor pentru a reduce/ limita numărul de copii aflaţi în
dificultate;
94
Dezvoltarea / înfiinţarea serviciilor de educaţie parentală / de dezvoltare a abilităţilor
parentale;
Dezvoltarea / înfiinţarea Centrelor de Consiliere familială/ Terapie familială;
Dezvoltarea/ înfiinţarea serviciilor alternative (asistenţă parentală profesională, consiliere a
gravidei şi a tinerei mame, Centre de Zi, Centre de Primite în Regim de Urgenţă);
Înfiinţarea unor servicii unice de preluare, evaluare şi referire a cazurilor;
b) colaborare
Crearea unei reţelei profesionale cu scopul de a preveni plasarea copilului în starea de
dificultate;
Creşterea eficienţei parteneriatelor de colaborare;
Delimitarea clară a atribuţiilor instituţiilor partenere pentru a se evita suprapunerile;
c) resurse umane
Motivarea personalului din domeniul social;
Educaţia şi formarea continuă a personalului angajat;
Reducerea numărului de cazuri şi implementarea unui sistem de evaluare a calităţii muncii
din domeniul copilului aflat în dificultate;
Nivelul lucrului pe caz
Planul de servicii să devină un instrument eficient în organizarea şi implementarea
serviciilor de prevenţie;
Realizarea unei metodologii de monitorizare şi raportare pentru diferitele situaţii de copii
aflaţi în dificultate;
Realizarea unor instrumente standardizate (scale de evaluare a riscului) utile în etapa de
evaluare detaliată;
Simplificarea procedurilor/ reducerea birocraţiei, mai ales pentru cazurile de urgenţă;
Extinderea planului individualizat de protecţie a copilului cu măsuri care să vizeze familia
lărgită/ biologică, reţeaua de suport comunitar/ grupurile de suport, consiliul de familie;
Planul de servicii va trebui să cuprindă şi măsuri imediate de susţinere a familiei până la
ieşirea din situaţia care a generat criza;
Planul individualizat de protecţie să aibă drept finalitate o soluţie cu caracter permanent (ex.
adopţia, reintegrarea).
95
Bibliografie
Anexa 1
Ghid de interviu
pentru experţii din sfera serviciilor sociale acordate copilului rămas fără
îngrijire părintească
A.Date identificative:
96
1. Funcţia?2. Perioada de activitate în organizaţia respectivă?3. Calificarea Dvs?4. Vîrsta?5. Experienţa de muncă?
B. Aspectul Problemei:
1. Care după părerea Dvs. Sunt cele mai importante probleme din sistemul de
ocrotire a statului?
2. După părerea Dvs., care este rolul actual al şcolilor auxiliare, de tp internat,
caselor de tip familial şi a altor servicii de dezvoltare a copilului?
3. Care ar fi caracteristicile de bază, care ar scoate în evidenţă statutul unui copil
din sistemul statal de ocrotire familială?
4. Ce părere aveţi de serviciile tradiţionale de protecţie a copilului orfan?
5. Care sunt factorii care determină fenomenul copiilor orfani în Republica
Moldova?
6. Ce ar trebui să întreprindă statul în aspectul ocrotirii copiilor orfani?
7. Care este rolul organizaţiilor neguvernamentale în soluţionarea problemelor
instituţionalizării?
8. Cunoaşteţi servicii alternative instituţionalizării, avantajoase pentru ţara
noastră?
9. Ce propuneri aveţi pentru perfecţionarea serviciilor sociale acordate copilului
orfan?
Vă mulţumesc pentru colaborare
Anexa 2Chestionarul pentru autoaprecierii imaginii de sine
Cuvintele de mai jos exprimă insuşiri variate pe care oamenii le pot avea in diferite grade. Citeşte cu atenţie fiecare cuvant şi pune cate un ,,X” in coloana intitulată ,,Cum sunt in prezent”, in dreptul fiecărui cuvant care, după părerea ta, exprimă o insuşire care te caracterizează. Apoi, fără a privi semnele pe care le-ai făcut inainte, reciteşte lista şi pune, de această dată, cate un ,,O” in coloana intitulată ,,Cum aş dori să fiu” in dreptul fiecărui cuvant care exprimă, după părerea ta, insuşirea pe care ai dori să o ai. Lucrează cu atenţie şi cat de repede poţi.Cum sunt in prezent (X) Cum aş dori să fiu (O)