1 ORTODONȚIE TEHNICĂ DENTARĂ CURS 2 AMPRENTA IN ORTODONTIE. TURNAREA SI SOCLAREA MODELELOR. ANALIZA MODELELOR DE STUDIU Analiza arcadelor dentare şi a ocluziei direct în cavitatea bucală este dificilă şi uneori periculoasă prin folosirea instrumentelor de măsurare. Este nevoie deci, de efectuarea studiului pe modele, acestea reprezentând totodată şi un document privind evoluţia în timp a aparatului dento-maxilar. Pentru realizarea modelelor de studiu se vor amprenta ambele arcade, numai după igienizarea buco-dentară, cu linguri standard de mărimi potrivite. 1. Amprenta Amprenta superioară trebuie să cuprindă: Arcada dento-alveolară până în fundul de sac vestibular; Palatul dur cu rugile palatine; Rafeul median; Linia Ah; Tuberozităţile maxilare; Frenurile superioare. Amprenta inferioară trebuie să cuprindă: Arcada dento-alveolară inferioară până în fundul de sac vestibular; Versantul lingual al mandibulei până la planşeu; Frenul lingual şi frenul buzei inferioare fără a le devia. Amprentarea cuprinde următoarele etape obligatorii: a. Pregătirea pacientului În primul rând medicul îi va explica pe înţeles copilului manevrele la care va fi supus; Copilul îşi va clăti gura cu apă. b. Alegerea lingurii. După inspecţia atentă a arcadelor alveolo-dentare se vor alege linguri de mărimi corespunzătoare şi se vor proba în cavitatea bucală. Lingura aleasă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: Să circumscrie arcadele dentare; Să cuprindă zonele retromolare mandibu-lare şi tuberozităţile maxilare; Să ajungă în vestibulul superior şi inferior până în apropierea fundului de sac fără să împingă părţile moi; Să nu basculeze la nivelul bolţii palatine.
16
Embed
Td Iii_curs 2_aTurnarea Si Soclarea Modelelor. Analiza Modelelor de Studiu
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
ORTODONȚIE TEHNICĂ DENTARĂ
CURS 2
AMPRENTA IN ORTODONTIE.
TURNAREA SI SOCLAREA MODELELOR.
ANALIZA MODELELOR DE STUDIU
Analiza arcadelor dentare şi a ocluziei direct în cavitatea bucală este dificilă şi uneori
periculoasă prin folosirea instrumentelor de măsurare. Este nevoie deci, de efectuarea studiului
pe modele, acestea reprezentând totodată şi un document privind evoluţia în timp a aparatului
dento-maxilar.
Pentru realizarea modelelor de studiu se vor amprenta ambele arcade, numai după
igienizarea buco-dentară, cu linguri standard de mărimi potrivite.
1. Amprenta
Amprenta superioară trebuie să cuprindă:
Arcada dento-alveolară până în fundul de sac vestibular;
Palatul dur cu rugile palatine;
Rafeul median;
Linia Ah;
Tuberozităţile maxilare;
Frenurile superioare.
Amprenta inferioară trebuie să cuprindă:
Arcada dento-alveolară inferioară până în fundul de sac
vestibular;
Versantul lingual al mandibulei până la planşeu;
Frenul lingual şi frenul buzei inferioare fără a le devia.
Amprentarea cuprinde următoarele etape obligatorii:
a. Pregătirea pacientului
În primul rând medicul îi va explica pe înţeles copilului manevrele la care va fi supus;
Copilul îşi va clăti gura cu apă.
b. Alegerea lingurii. După inspecţia atentă a arcadelor alveolo-dentare se vor alege
linguri de mărimi corespunzătoare şi se vor proba în cavitatea bucală. Lingura aleasă trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
Să circumscrie arcadele dentare;
Să cuprindă zonele retromolare mandibu-lare
şi tuberozităţile maxilare;
Să ajungă în vestibulul superior şi inferior
până în apropierea fundului de sac fără să împingă părţile
moi;
Să nu basculeze la nivelul bolţii palatine.
2
Lingurile metalice se pot adapta prin modelare cu un cleşte sau, în cazul în care
sunt prea scurte, se pot prelungi cu stent. Lingurile din material plastic trebuie să
corespundă dimensional.
c. Pregătirea lingurii ● Materialul de amprentă trebuie să aibă o bună retenţie în lingură din
următoarele motive:
a. Câmpurile ortodontice au o retentivitate crescută din cauza malpoziţiilor şi a
înghesuirilor dentare şi de aceea există riscul desprinderii amprentei de pe marginile
portamprentei.
b. Amprenta trebuie să reziste la două turnări: una pentru obţinerea modelului de lucru,
din gips tare Moldano, pe care se va realiza aparatul ortodontic; una pentru obţinerea
modelului de studiu din gips obişnuit.
● Retenţia materialului în lingură se va obţine prin lipirea unor benzi de
leucoplast pe marginile acesteia.
d. Prepararea materialului de amprentă: se folosesc materiale de tipul
alginatelor sau materiale de tip siliconic pentru situaţii speciale şi se prepară conform
indicaţiilor fabricantului. Materialul se aşează în cantitate mai mare în partea anterioară a
lingurii pentru a nu reflua spre posterior şi a nu produce senzaţia de vomă. În cazul
alginatului se netezeşte suprafaţa materialului cu mâna umedă, schiţându-se discret linia
arcadelor.
e. Amprentarea propriu-zisă
Arcada inferioară: medicul se aşează în faţa şi în dreapta pacientului, introduce
lingura cu materialul de amprentă în cavitatea bucală dinspre dreapta spre stânga
ţinând-o de mâner, în timp ce cu indexul stâng îndepărtează comisura dreaptă; apoi
centrează lingura aşezând-o simetric şi simultan cu porţiunile distale la nivelul
zonelor retromolare, executând o presiune lentă ce se continuă spre zona anterioară
pe măsura aşezării lingurii pe arcadă. Se cere copilului să ridice limba spre palat şi să
o proiecteze uşor spre anterior în timp ce se menţine lingura cu doua mâini: degetele
arătătoare în gura pacientului şi cele două police sub mandibulă.
Arcada superioară: după introducerea lingurii în cavitatea bucală se aplică mai întâi
la nivelul tuberozităţilor, se centrează şi apoi se presează lingura treptat spre zona
anterioară până sunt cuprinşi incisivii superiori. În acest moment, medicul ridică buza
superioară cu degetele mâinii stângi, iar cu dreapta împinge în vestibulul superior
materialul refluat şi menţinând în continuare buza ridicată, presează complet lingura
pe arcadă. Medicul se mută în spatele copilului şi menţine lingura superioară în
zonele laterale cu degetele arătătoare, îmbrăţişând capul pacientului şi aplecându-l
uşor înainte pentru ca saliva să se scurgă în tăviţă.
f. Desprinderea amprentelor Se începe din zonele cu retentivitate mai mică pentru a se evita deteriorarea
amprentei sau se insuflă aer la limita fundurilor de sac.
După îndepărtare, amprentele se spală bine şi se controlează la nivelul dinţilor,
proceselor alveolare şi marginilor (grosime, lungime). Se transportă în tăviţe şi se toarnă
cât mai repede pentru a se evita modificările volumetrice.
3
2. Turnarea modelelor
Pentru obţinerea unor modele ortodontice corecte avem nevoie de amprente ale
ambelor arcade. Turnarea amprentelor se face în laborator şi cuprinde următoarele faze:
a. Spălarea amprentelor
După îndepărtarea amprentelor din cavitatea bucală, vor fi spălate cu apă rece,
pentru a îndepărta toate resturile de sânge şi salivă din interiorul lor, permiţând ulterior
gipsului să curgă fluid în toate detaliile pentru a obţine modele de calitate. Apoi
amprentele vor fi transportate în laborator în tăviţe sau în şerveţele umede. Înainte de
turnare, modelele vor fi uscate prin insuflare de aer comprimat. Vor fi turnate cât mai
repede posibil pentru evitarea modificărilor volumetrice. Se vor obţine două modele sau
un singur model, după indicaţia medicului ortodont:
Modelul de studiu se toarnă din gips alb ortodontic
Modelul de lucru din gips tare Moldano.
b. Prepararea gipsului: se utilizează sulfat de calciu bihidratat CaS042H20 a
cărui priză este condiţionată de următorii parametrii:
Dozarea gipsului;
Temperatura amestecului;
Timpul de spatulare;
Umplerea amprentei.
Pentru formarea bazelor se pot folosi forme prefabricate din cauciuc, mai uşor de
utilizat atât de către un tehnician începător cât şi de cel cu experienţă.
c. Demularea modelelor Îndepărtarea modelului din amprentă se va face numai după ce gipsul s-a întărit
complet. Timpul de priză variază între 30 şi 60 de minute în funcţie de viteza de întărire
a gipsului. Deci, se va aştepta cel puţin 1h după turnarea gipsului şi numai după acest
interval se va face demularea.
d. Soclarea modelelor
Soclul reprezintă baza modelelor (partea de deasupra sau dedesubtul fundurilor de
sac vestibulare ale modelelor) pe care sunt poziţionate elementele propriu-zise ale
aparatului. Soclul are rolul de a permite o manipulare şi depozitare mai uşoară a
modelelor şi ajută la evidenţierea corectă a poziţiei dinţilor.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un soclu:
Baza soclului superior şi inferior trebuie să fie paralelă cu planul de ocluzie.
Dimensiunea verticală a soclului în zona anterioară trebuie să reprezinte un sfert din
înalţimea totală a modelului, iar arcada dentoalveolară şi procesele alveolare celelalte trei
sferturi.
Faţa posterioară a soclului (superior şi inferior) realizează un plan vertical
perpendicular pe planul de ocluzie, pe care dacă sunt aşezate modelele, acestea rămân
poziţionate reciproc în relaţii de ocluzie habituală.
Suprafaţa bazei soclului are o formă poligonală configurată astfel:
4
Vârful anterior al poligonului coincide cu linia mediană şi este delimitat de
suprafeţele marginale incisive care formează cu planul transversal un unghi
de 300.
Zonele laterale tăiate simetric sunt suprafeţele marginale premolare şi
formează cu linia transversală un unghi de 700.
La unirea suprafeţelor marginale premolare cu suprafaţa posterioară, soclul
este secţionat oblic şi se obţin două suprafeţe molare înguste, care
formează cu suprafaţa posterioară un unghi de 1150 grade, iar cu
transversala ce trece prin unghiurile formate de suprafeţele premolare cu
suprafeţele molare un unghi de 700.
e. Finisarea modelelor cuprinde următoarele faze:
● Suprimarea bulelor: bulele de la nivelul lizereului gingival şi cele provenite
din zona muco-bucală vor fi îndepărtate cu chiurete, respectiv cu raclatoare speciale
Kingsley. În lipsa acestor instrumente se poate folosi un cuţit de ceară bine ascuţit.
● Finisarea propriu-zisă se va face cu o piatră cu granulaţii fine Trimmer pe
toate feţele modelului, iar asperităţile mai fine cu o hârtie glasată impermeabilă.
● Lustruirea modelelor se face cu o piatră tip Arkansas sub răcire continuă pe
toate suprafeţele plane pentru a elimina eventualele asperităţi. După uscarea modelului,
se aplică talc obişnuit şi se mai face o lustruire cu o bucată de stofă din păr de cămilă
care dă un aspect vizual plăcut.
f. Marcarea modelelor
Pentru ca modelele să fie uşor identificate, ele vor trebui marcate notând pe faţa
posterioară de sus în jos:
Numele şi prenumele
Data la care s-a luat amprenta
Numărul de înregistrare din fişă.
5
Pentru a înscrie aceste date, în practică se utilizează marcatorul de modele Tucker,
care este alcătuit din:
- Stativ – menghină care fixează modelele;
- Masuţa orizontală ce are o riglă cu caractere tipografice diferite;
- Port-stilou care permite deplasarea marcatorului pe faţa posterioară a modelelor.
Marcatorul imprimă literele de pe riglă pe model. La sfârşit modelele vor prezenta
un scris în relief, uşor de citit şi care nu se deteriorează în timp. Dacă nu dispunem de
acest marcator, modelele vor fi scrise cu litere de tipar cu ajutorul unui creion chimic sau
marker rezistent.
3. Analiza monomaxilară
Analiza monomaxilară cuprinde:
a. Apelul dinţilor
b. Modificările de poziţie unidentare
c. Modificările de grup dentar
d. Modificările de formă ale arcadelor
e. Examenul bolţii palatine.
Pentru analiza tridimensională a arcadelor şi a modelelor se utilizează trei planuri
de referinţă:
- Planul medio-sagital: are ca reper anterior intersecţia celei de a 2-a perechi de
rugi palatine cu rafeul median, iar ca reper posterior spina nazală posterioară.
- Planul vertical (tuberal): este perpendicular pe planul medio-sagital şi pe cel
transversal. Trece tangent la tuberozitatea maxilară cea mai proeminentă sau la faţa
distală a molarului situat cel mai distal.
- Planul transversal este perpendicular pe planul medio-sagital. Trece prin vârful
cuspizilor vestibulari ai molarilor primi şi ai premolarilor doi.
Terminologia în ortodonţie
Anomaliile dentomaxilare reprezintă ansamblul modificărilor morfologice şi
funcţionale de la nivelul aparatului dentomaxilar.
În funcţie de sediul primar al anomaliei vorbim de anomalii:
Dentare
Alveolare
Maxilare
Musculare.
1. Planul medio-sagital
2. Planul vertical
3. Planul transversal
6
În funcţie de planul spaţial în care se pot produce modificările, vorbim de
modificări în sens :
Sagital
Transversal
Vertical.
Pentru definirea unei anomalii, Izard a propus următorii termeni:
1. un radical care defineşte organul afectat:
gnaţie = maxilar
alveolie = proces alveolar
cheilie = buză
genie = menton
2. un prefix care precizează sensul modificării:
a) în sens sagital:
pro = spre anterior
retro = spre posterior
vestibul = spre vestibulul oral
oro = spre cavitatea orală
mezio = spre linia mediană
disto = spre zona laterală
b) în sens transversal:
endo = mai apropiat de planul medio-sagital (îngustare)
exo = mai îndepărtat de planul medio-sagital (expansiune)
c) în sens vertical:
infra = nu atinge planul de ocluzie
supra = depăşeşte planul de ocluzie
3. un calificativ care precizează exact sediul: frontal, lateral, unimaxilar,