8/13/2019 T Dinu Politici Antiinflationiste.docx http://slidepdf.com/reader/full/t-dinu-politici-antiinflationistedocx 1/61 1 UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI GESTIUNEA AFACERILOR Lucrare de Licenţă Coordonator ştiinţificLect. Dr. Flavius Ioan Rovinaru Student Ţepurlan Dinu 2012
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Inflația reprezintă un fenomen economico-social complex, cu aspecte variate,
devenit persistent pretutindeni în lume. Putem afirma că nu există mecanism
economic pe care acest fenomen să nu-l afecteze. Tema inflaţiei a fost dezbătută de
numeroşi specialişti în domeniu, aceştia încercând să dea o definiţie fenomenului, să
găsească cauzele apariţiei acesteia şi formele de manifestare. O definiţie general
satisfăcătoare a inflaţiei nu a fost încă acceptată, fiecare din ele scoate în evidenţă atât
aspecte diferite, cât şi un aspect comun, şi anume că inflaţia se face cunoscută prin
bani şi prin preţ la nivel de consumator, şi prin dezechilibre cronice la nivel
macroeconomic. Inflaţia are o istorie îndelungată, procesul inflaţionist s-a manifestat
cu mult timp înainte ca ştiinţa economică să fi apărut. Ea a evoluat de-a lungul
secolelor cu intensităţi inegale şi cu schimbări de sens.
În sens restrâns afirmăm că inflaţia este legată de bani, iar observarea şi studiul
aprofundat al inflaţiei, încep odată cu apariţia lor. Lucrarea de faţă încearcă să descrie
pe scurt importanţa şi implicaţiile conceptului de inflaţie, principalele politici
anitiinflaţioniste adoptate şi să analizeze urmările lor.
Lucrarea are la bază analiza inflaţiei şi a politicilor antiinflaţioniste concretizat
printr-un studiu de caz: ,,Evoluţia inflaţiei şi politicile antiinflaţioniste din
România şi Polonia”. La redactarea acestei lucrări am luat în considerare şi
o analiză comparativă a inflaţiei la nivelul Uniunii Europene.
Primul capitol al lucrării „Delimitări conceptuale” tratează conceptul de inflaţie
prin prezentarea definiţiei acesteia, formele inflaţiei precum şi indicatorii care
ajută la măsurarea fenomenului. Sunt subliniate deasemenea cauzele care
duc la declanşarea şi derularea fenomenului inflaţionist şi câteva efecte economice şi
sociale. În finalul capitolului am prezentat relaţia care există între inflaţie şi şomaj,relaţie exprimată cu ajutorul curbei Phillips, deasemenea am analizat totodată şi
Fenomenul inflaționist s-a făcut simțit în viața oamenilor încă de la începuturi
sub diverse forme, care au afectat într-o mare măsură bunul mers al vieții economice,
sociale și politice. Etimologia termenului inflație provine din latinescul inflatio, ce
semnifică – în sens primar – umflătură, iar sub aspectul care ne interesează – maladie
a unui sistem economic.
În literatura de specialitate, inflaţia se defineşte ca fiind o creştere generalizată a
preţurilor în condiţiile în care puterea de cumpărare a actorilor pe piaţă (inclusiv a populaţiei), scade. Acest lucru se exprimă în termeni monetari prin faptul că preţul
bunurilor şi serviciilor cresc, cantitatea de bani creşte iar puterea de cumpărare a unei
unităţi monetare scade. Pierre Bezbakh în lucrarea sa Inflaţie, dezinflaţie, deflaţie
afirmă că inflaţia este un proces de creştere cumulativă şi autoîntreţinută al nivelului
general al preţurilor 1 . Intradevăr, inflaţia este oriunde şi oricând un fenomen
esenţialmente monetar 2. Se spune ca Lenin ar fi declarat că modalitatea cea mai bună
de a distuge sistemul capitalist este de a devaloriza moneda. Prin întreţinerea unuicontinuu proces inflaţionist statele pot confisca in mod secret şi neobservat, o parte
importantă a averii propriilor cetaţeni3.
Trebuie reţinut faptul că nu orice creştere a preţurilor poate fi considerată a fi
inflaţie. Pentru a vorbi de inflaţie, mai întâi creşterea preţurilor trebuie să fie anormală,
foarte puternică, în comparaţie cu un sistem de referinţă socotit normal, caracteristic
stării de stabilitate monetară. Apoi această creştere trebuie să fie permanentă. Nu pot
fi luate în discuţie creşterile conjuncturale determinate de factori sezonieri,
întâmplători.
1
Pierre Bezbakh, Inflatie, dezinflatie, deflatie Ed.Humaintas 19922 Milton Friedman, The New Palgrave Dictinoary of Economics3 John Maynard Keynes, The Economic Consequences of the Peace, (p. 235-6)
În scopul menţinerii sau suplimentării profiturilor, al finanţării cheltuielilor
publice sau a echilibrării balanţei de plăţi statul emite – suplimentar o anumită
cantitate de hârtie – monedă, în proporţie mai mare decât cea a creşterii PNB.
1.2.2. Inflaţia prin cerere
Inflaţia prin cerere se traduce prin faptul că preţurile cresc prin intermediul
fluxului ascendent al cererii. Însa, surplusul de cerere nu poate să provină decât din
creşterea necontrolată a mijloacelor de plată puse la dispoziţia celor care formează
cererea. Adevărata specificitate a inflaţiei prin cerere constă în afirmaţia că emisiunea
monetară, oricare ar fi mărimea ei, nu va fi inflaţionistă decât în măsura în care
aparatul de producţie nu poate să răspundă la creşterea cererii. Ajustarea oferta-cerere
se realizează prin preţuri, în loc să se facă prin cantităţi.5 Creştera preţurilor nu va
apărea decât în măsura în care capacităţile de producţe în oameni, utilaje, sunt
întrebuinţate pe deplin ,iar importul nu poate compensa insuficienţa ofertei interne.
Inflaţia prin cerere este un fenomen de creştere a preţurilor provocat de o situaţie de
dezechilibru între cererea solvabilă prea mare în raport cu oferta la un anumit preţ.
Pentru egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite, preţurile cresc6.
1.2.3. Inflaţia pr in costuri
Ideea de bază a explicării inflaţiei prin costurile de producţie este aceea că
inflaţia provine dintr -o creştere a remunerării factorilor de producţie superioară
sporirii productivităţii lor. Sub presiunea sindicatelor încurajate de nivelul folosirii
forţei de muncă, ecartul drepturilor salariale va depăşi ritmul productivităţii muncii,
iar că urmare va avea loc o sporire a costurilor unitare – ceea ce se va reflecta, desigur
în preţurile practicate de agenţii economici. E suficient apoi să se dorească slarii
ajustate la creşterea de preţuri, pentru ca procesul să se desfăşoare în toată amploarealui 7. Asfel se verifică ipoteza spiralei inflaţioniste (spirala salarii – preţuri, acceptată
de majoritatea economiştilor) :
5 Pierre Bezbakh, Inflatie, dezinflatie, deflatie Ed.Humaintas 1992, pag 50 - 516 Bremond, J., Gelean, A., Dicţionar economic şi social: 100 articole tematice, 1500 definiţii , Ed.
Expert, Bucureşti, 1995, p. 180 7 Ciobanu, Gh., Popescu, Gh., Macroeconomie – curs universitar , Editura Imprimeria Ardealul, Cluj- Napoca, 2012, p. 219
Sursa: Ciobanu, Gh., Popescu, Gh., Macroeconomie – curs universitar , Editura Imprimeria
Ardealul, Cluj-Napoca
Firmele, pentru a evita mişcările sociale şi confruntările, preferă să ridice
moderat salariile, pe măsura ce preţurile şi costul vieţii urcă.
Aşa numita dilemă: ori inflaţie, ori şomaj8, s-a transformat în creştere a ambelor
dezechilibre macroeconomice. O anumită perioadă de timp s-a crezut că unul dincosturile reducerii şomajului este creşterea ratei inflaţiei.
Şomajul este o stare negativă a populaţiei active, care nu găseşte locuri de
muncă din cauza dereglării relaţiei dintre dezvoltarea economiei ca sursă a cererii de
muncă şi evoluţiei populaţiei ca sursă a ofertei de muncă. În condiţiile contemporane,
şomajul este considerat un dezechilibru între cererea globală de muncă şi oferta
globală de muncă.9
În conformitate cu Biroul Internaţional de Muncă (BIM), şomerii sunt acele persoane care au vârsta de peste 15 ani, care respectă următoarele criterii: nu au un loc
de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri; sunt în
căutarea unui loc de muncă; sunt disponibili începerii lucrului dacă şi-ar găsi imediat
un loc de muncă.
8 Postelnicu, Gh, Macroeconomie, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 1997, p. 2679 Popescu, C., Gavrilă, I., Ciucur, D., o p. Cit ., p. 567
La sfârşitul anilor 1950, Alban William Phillips, a publicat un studiu statistic în
care stabilea o corelaţie inversă între variaţiile salariilor nominale şi rata şomajului,
constatată în decurs de aproape un secol (1861 - 1957), în Marea Britanie. Phillips a
arătat în plan empiric, ca în toată această perioadă , salariile nominale au crescut cu
atât mai repede cu cât forţa de muncă era utilizată mai deplin, că ele au rămas stabile
pentru o rata a şomajului egală aproximativ cu 5%, şi au avut tendinţa să scadă atunci
când rata şomajului era mai ridicată. Astfel când rata inflației crește, rata șomajului
scade, deoarece creşterea prețurilor stimulează activitățile economice, creșterea
ocupării forței de muncă și atenuarea șomajului. Invers, atunci când rata inflației
scade, se înregistrează o creștere a ratei șomajului, agenții economici nefiind interesațiîn extinderea activității. De aici ar rezulta concluzia conform căreia lupta împotriva
șomajului ar necesita, într -o anumită proporție, inflație; la rândul ei, combaterea
accentuării fenomenului inflaționist ar pr esupune, într-o anumită măsură, șomaj, care
atenuează posibilitățile de cumpărare și urcare a prețurilor.10
Deflaţia este un fenomen economic care reprezintă opusul inflaţiei, caracterizat
prin scăderea preţurilor bunurilor și serviciilor. Acest fenomen are consecințe asupra
unei economii naționale la fel de grave ca și inflaţia. El poate fi determinat, în
principal, prin reducerea masei monetare și a creditului11.
Potrivit lui Robert J. Barro12, deflația reprezintă o scădere a indecelui general al
prețurilor într -o perioadă de timp. Deseori, deflația este cauzată de o reducere a ofertei
de bani sau de o restrângere a creditului. Deflația poate fi de asemenea cauzată de o
restrângere a cheltuielilor, fie din partea guvernului, fie din partea agenților economici,
sau a investițiilor dintr -o economie. Deflația are de multe ori efect creșterea numărului
șomerilor, întrucât cererea de bunuri și servicii în economie scade, pe fondul
deficitului de lichidități. Deasemeni deflaţia poate fi consecinţ consolidării
economoce, creşterii economice, sau a creşterii ratigului de ţară. O consecinţa firească
este creşterea monedei naţionale în raport cu principalele valute.13
Dezinflaţia
Dezinflaţia este o scădere a ratei inflaţiei - o încetinire a ratei de creştere a
nivelului general al preţurilor. Dezinflaţia apare pentu o perioadă scurtă de timp.
1.5. Măsurarea Inflaţiei
În ceea ce privesc metodele de măsurare a inflaţiei, principalele variabile
utilizate în acest sens sunt preţurile 14. Cea mai utilizată unitate de măsură a inflaţiei
este indicele preţurilor de consum. El măsoară preţul achiziţionării în diferite
momente, a unui coş standard de produse. Coşul pieţei include preţurile produselor
alimentare, îmbrăcămintei, locuinţei, combustibililor, transportului, asistenţeimedicale, serviciilor educaţionale şi ale altor bunuri şi servicii necesare traiului de zi
cu zi15.
Indicele preţurilor de producţie (IPP): măsoară evoluţia preţurilor în stadiile
anterioare consumului final, respectiv preţurile materiior prime, al semifabricatelor şi
11 http://ro.wikipedia.org/wiki/Defla%C8%9Bie12 Profesor de economie al Universităţii Harvard 13 Robert J. Barro, Vittorio Grilli, Ed. Palgrave Macmillan 2007, European Macroeconomics14
ale produselor finite înainte de a fi livrate pe piaţă. Arată nivelul preţurilor practicate
de angrosişti sau producători. Datorită gradului ridicat de detaliere este larg folosit de
căatre întreprinderi.
Indicele general al preţurilor (IGP) măsoară evoluţia tuturor preţurilor dintr -o
economie, respectiv atât a preţurilor bunurilor consumate de către gospodării cât şi a
preţurilor bunurilor care intră în procesele de producţie.
Deflatorul PIB: măsoară evoluţia a două elemente pe o perioadă determinată de
timp: preţurile bunurilor incluse în PIB şi puterea de cumpărare a banilor. Este
raportul dintre PIB nomial 16 şi PIB real 17 . Reflectă cât din creşterea/scăderea
produsului intern brut se datorează evoluţiei preţurilor.
În România, măsurarea inflaţiei se face cu ajutorul indicelui preţului de consum
(IPC) de tip Laspeyres, după relaţia18:
unde: q = cantitatea de bunuri
p = preţurile unitare
i = ponderea în care fiecare grupă de mărfuri o deţine în bugetele de familie
ale salariaţilor
0,1 = perioadă de bază, respectiv perioadă curentă
Rata inflaţiei = IPC-100
Indicele Laspeyres arată care a fost influenţa preţurilor în condiţiile în carestructura cantitativă rămâne constantă în perioada curentă. Indicele dă posibilitatea
unei comparabilităţi în timp „indicând limita superioară a modificării relative a
preţurilor, ceea ce înseamnă că arată cu câte procente au crescut cel mult sau au scăzut
16 Valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor finale, produse intr -o economie intr-o anumită perioadă detimp. Acest indicator este folosit pentru a măsura activitatea economică dintr -o ţară. 17
Valoare bunurilor şi serviciilor finale, produse intr -o economie intr-o anumită perioadă, ajustată cucreşterea preţurilor. PIB real este folosit pentru a masura creşterea economică a unei ţari. 18 Ploae, V., Economie Politică – Macroeconomie, Ed. Ex Ponto, Constanţa 1999, p. 130
cel puţin preţurile.”19 Deşi acest indice se foloseşte foarte mult în statistică, el are
următoarele neajunsuri:
menţine constantă gruparea bunurilor din perioada de referinţă. Dacă preţurile
relative ale bunurilor s-au modificat în perioada de inflaţie, atunci firmele şi
gospodăriile vor cere cantităţi mai mici din bunurile care au devenit relativ mai
scumpe şi cantităţi mai mari din cele care au devenit mai ieftine. În raport cu variaţiile
efective ale pr eţurilor, indicele Laspeyres supraestimează creşterea nivelului general
al preţurilor;
nu ia în considerare bunurile noi ce pot apărea pe piaţă pentru prima oară după
perioada de referinţă. El nu cuprinde nici bunurile pentru care nu există interes în
perioada curentă.
În Uniunea Europeană, inflaţia se calculează după un indice de preţ clasic de tip
Laspeyres de forma:20
Unde:
= ponderea fiecărui sortiment în „coşul e bunuri” din perioada de bază
= indicele elementar al preţurilor fiecărei grupe sortimentale care intră încalculul indicelui general.
Ţinând cont de valorile înregistrate în indicatorii luaţi în considerare, în
economie există următoarele forme ale inflaţiei:21
Inflaţia latentă (târâtoare): se caracterizează prin creşterea anuală a preţurilor cu
un procent de 3 – 4 %.
Inflaţia deschisă (moderată): caracterizată prin creşterea generalizată a
preţurilor de 5 – 10 %.Inflaţia galopantă: specific ţărilor cu o economie în stare de tranziţie,
caracterizată prin creşterea generalizată e preţurilor annual cu peste 10%.
Megainflaţia: caracterizată de creşteri anuale a preţurilor cuprinse între 100%
şi 500%, reprezentativă şi ţării noastre în perioada imediat următoare anilor 1990,
când r ata medie anuală a inflaţiei a ajuns şi la 395 % în 1993
19
Baron, T., Statistică teoretică şi practică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 35720 Popescu, C., Gavrilă, I., Ciucur, D., Op. Cit ., p. 62021 D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie - manual universitar,Editura Economică,Bucureşti,1999
Hiperinflaţia: prezintă creşteri accentuate ale preţurilor într -un an depăşind
valoarea de 500%
Mecanismul inflaţionist este bazat pe trei etape de desfăşurare: declanşarea
inflaţiei, desfăşurarea inflaţiei şi stingerea inflaţionistă. Declanşarea inflaţiei este datorată unui întreg set de factori determinanţi (recoltă
slabă, catastrof e naturale, situaţii de conflict, etc) are câteva etape: tensiunea
inflaţionista dată de apariţia dezechilibrelor între natura cererii şi ofertei de pe piaţă;
presiunea inflaţionistă manifestată asupra preţurilor şi şocul inflaţionist.
Desfăşurarea inflaţiei este reprezentată de etapa amplificatoare a fenomenului o
dată ce acesta apare într -o economie, alimentat de cerer ea de monedă, revedicări
salariale, connjunctura naţională şi internaţională de pe piaţă. Stingerea fenomenului este etapa în care evoluţia inflaţionistă îşi încetineşte
efectele sau le stopează datorită măsurilor implementate de statele în cauză.
1.6. I nf laţia - fenomen structural
Încercările de explicare a inflaţiei prin cerere şi prin costuri, conţin fiecare,
luate individual, o parte de adevăr. Mai mult ele se pot completa reciproc, însă pentru
a realiza o analiză coerentă a procesului inflaţionist, prezintă incovenientul de a nusitua inflaţia în contextul evoluţiei sistemului economic în care ea apare. Inflaţia va
apărea deci nu ca produsul dereglărilor trecătoare ale unei economii atemporale şi
abstracte, nici ca efectul unei proaste gestiuni din partea autorităţilor monetare, ci ca
un fenomen legat de structurile capitalismului mondial, şi ale componentelor sale
naţionale. Funcţionarea ţărilor capitaliste dezvoltate este subordonată unor reguli
diferite de cele care guvernau aceleaş societăţi deceniile trecute, şi de aici rezidă
explicaţia inflaţiei, ca fenomen structural. Inflaţia nu ar fi deci consecinţa unei proaste funcţionări a economiei, perturbând o stare normală a unui nivel mediu de
preţuri stabile, aceste dereglări fiind provocate de o emisiune monetară prea mare, sau
remuneraţii excesive, de o cerere abundentă, sau de unele şocuri exogene accidentale.
Dacă se ţine seama de toate aceste elemente, se constată ca ele nu sunt
independente unul de altul, ci dimpotrivă, constituie un tot coerent. Cu alte cuvinte
inflaţia trebuie privită ca un factor inerent unui nou mod de reglare a economiei.
Deşi inflaţia controlată poate avea şi efecte pozitive, ea rămâne un fenomen
preponderent negativ, un factor dezorganizator al economiei, afectând direct sau
indirect întreaga societate şi economia mondială în ansamblul ei. Ea descurajează
investiţiile, favorizează specula, redistribuie veniturile, îi dezavantajează pe
consumatori prin scăderea puterii de cumpărare a banilor. Aceste efecte negative
constituie costurile sociale ale inflaţiei şi sunt suportate diferenţiat de participanţii la
viaţa economică. Cei mai afectaţi sunt consumatorii, cu venituri mici şi relativ fixe,
deoarece în perioada inflaţionistă costul vieţii creşte. Cum creşterea veniturilor, de
regulă, nu compensează rata inflaţiei, standardul de viaţă scade. Inflaţia afectează
toate sferele producţiei, datorită creşterii necontrolate a nivelului preţurilor; sistemul
bănesc se dezorganizează, întrucât interesul pentr u semnele monetare scade progresiv,
funcţiile banilor sunt şi ele afectate, sensibilizând bugetele familiale prin scăderea
puterii de cumpărare a monedei; apar mutaţii nedorite şi în sistemul creditului,
întrucât nu doar scad simţitor vânzările aferente, ci sunt afectaţi creditorii; sunt frânate
funcţiile întregului sistem bancar; investitorii nu mai sunt încurajaţi să manifeste
interes pentru activităţi de producţie – desfacere; scad veniturile bugetare – element
cât se poate de grav pentru situaţia economico-socială a oricărui stat; apar şi se
autoîntreţin distorsiuni în funcţionarea aparatului productiv; scade progresiv,
competitivitatea economiei naţionale; este perturbat sistemul de informare
macroeconomică. 22 Conform unui articol 23 , cele mai importante consecinţe ale
inflaţiei într -o economie sunt reflectate de:
Scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, cu urmări în diminuarea nivelului de
trai, dar şi diminuarea veniturilor companiilor, rezultând într -o serie de presiunisociale manifestate în sensul măririi salariilor, alimentând astfel fenomenul denumit
“spirala inflaţionistă”
Redistribuirea veniturilor şi profiturilor reprezintă un fenomen care în perioada
de inflaţie ridicată afectează agenţii economici în dublu sens: în timp ce unii pierd şi
falimentează, alţii îşi sporesc veniturile în baza creşterilor inegale de preţ. Pe scurt
22 Ciobanu, Gh., Popescu, Gh., op cit., pp. 228 -229.23 http://www.financiarul.ro/2008/09/13/care-sunt-efectele-inflatiei/
M. Băcescu, A. Băcescu-Cărbunaru, Macroeconomie şi politici macroeconomice, Ed. AllEducational,Bucureşti, an de aparitie 1998 27 Anuarul statistic al României din anul 1996
Sursa : Anuarul statistic al României din anul 1996,http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do
Pentru perioada 1950-1980, rata anuală a inflaţiei se situa într -un interval de
până la 15 procente anual, iar după 1980 România înregistrează printre cele mai mici
valori ale ratei inflaţiei anuale comparativ cu alte ţări socialiste, valori care nu
depăşeau 5 procente pe an.
Tab 2: Evoluţia ratelor anuale ale inflaţiei între anii 1991-1997
Sursa : Anuarul statistic al României din anul 1997,
http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do
Perioada anilor 1991-1993 marchează realizarea principalelor etape de
liberalizare a preţurilor, observăm că rata inflaţiei a fost cuprinsă între 170% şi 260%,
valorile fiind foarte mari, în 1991 înregistrându-se o rată anuală a inflaţiei de 170.2%,în 1992 - 210,4% iar în 1993- 256.1%. Vârful inflaţiei acestei perioade a fost atins în
Sursa Buletinul lunar nr 12/2010, Banca Naţională a Românieihttp://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=1182
Pentru banca centrală, trimestrul III a constituit o perioadă deosebită, atât din
punct de vedere strategic, cât şi din perspectiva tacticii politicii monetare. În august,BNR a trecut în mod oficial la strategia de ţintire directă a inflaţiei, adoptarea acesteia
fiind pregătită pe parcursul unei perioade de 16 luni.32
Procesul de dezinflaţie cunoaşte o etapă de stagnare în ultimul trimestrul al
anului 2005, rata anuală a inflaţiei atingând nivelul de 8.64% la sfârşitul anului, fiind
mai mare decât nivelul proiectat pentru acest an, şi în consecinţă depăşind ţinta de
inflaţie de 7.5% propusă pentru 2005. Conform reprezentanţilor BNR „deviaţia s-a
datorat în principal dimensiunii neanticipate a şocurilor de natura ofertei din ultima parte a anului; transmiterea acestora a fost totuşi potenţată de climatul permisiv creat
de excesul de cerere. Deşi trimestrul IV nu a consemnat progrese pe linia dezinflaţiei
la nivelul IPC total, procesul a continuat într-un ritm peste aşteptări în cazul inflaţiei
de bază (CORE2).”33
Anul 2006
În primul trimestru al anului 2006, procesul de dezinflaţie continuă, potrivit
datelor înregistrându-se o r ată a inflaţiei inferioară cu 0.2 procente celei din decembrie
2005, ajungând la valoarea de 8.4%. factorii care au contribuit la decelerarea inflaţiei
în trimtestrul I au fost în principal datoraţi scăderii ritmului de creştere a preţurilor
administrate.34
Fig 9. Previziuni privind evoluţia inflaţiei în România
32
Raportul asupra inflaţiei, noiembrie 2005,BNR33 Raport asupra inflaţiei, februarie 2006, BNR 34 Raport asupra inflaţiei, mai 2006, BNR
Sursa : Raportul asupra inflaţiei, august 2006. BNR http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=3922
Conform graficului de mai sus, ţinta anuală a inflaţiei urmărind a fin atinsă
pentru anul 2006 este de 5 procente, intervalul de variaţie fiind ±1 punct procentual.
Trimestrul al II lea al anului 2006 relevă o accelerare a procesului de dezinflaţie,
la finalul lunii iunie rata anuală de inflaţie înregistrând valoarea de 7.1%, cu peste 1
pr ocent mai mică faţă de luna martie. Dezinflaţia mai rapidă s-a datorat în principal
scăderii semnificative a dinamicii preţurilor administrate35 şi a celor volatile36, efectul
acesteia contracarând impactul inflaţionist al introducerii unui nou impozit indir ect
asupra băuturilor alcoolice şi produselor din tutun37 În ceea ce privesc perspectivele
inflaţiei în acest moment, se anunţă o rată anuală a inflaţiei la sdfârşitul anului 2006 în
jurul valorii de 6.1%, bazată pe actualizarea scenariilor privind influenţele proveniţi
din natura ofertei..
În luna septembrie , se înregistrează o rată anuală a inflaţiei de 5.48% , ritmul
dezinflaţiei fiind vădit accelerat, datorat încetinirii peste aşteptări a creşterii preţurilor
35 Preţurile produselor şi serviciilor care se ajusteaza doar cu avizul autoritaţilor statului. In acestăcategorie intră preţul la energia electrică, energia termică, gaze naturale, medicamente, servicii de poştăşi telefonie fixa, servicii de apă, canal şi salubritate, transportul urban si cel feroviar. 36 Preţuri care sunt supuse frecvent unor efecte tranzitorii, motiv pentru care se modifică permanent şi
au grad de incertitudine mai ridicat. In această categorie sunt incluse preţurile combustibililor şi aleunor produse alimentare, cum ar fi legume, fructe, oua.37 Raportul asupra inflaţiei, august 2006. BNR
Datorită persistenţei şi amplificării şocurilor de natura ofertei, deteriorării
evoluţiei monedei naţionale, presiunilor din partea cererii şi deteriorării anticipaţiilor
privind inflaţia, la sfârşitul lunii martie, rata anuală a inflaţiei creşte cu peste 2% faţăde valoarea înregistrată în decembrie 2007, ajungând la 8.63%. perspectivă inflaţiei
plasează rata anuală de inflaţie la nivelul de 6%, cu 0,1% mai mult faţă de raportul
anterior.42
După cum se prevedea în rapoartele anterioare, începând cu trimestrul II al
anului 2008 se observă un proces de stagnare al inflaţiei, rata anuală a inflaţiei
înregistrată la sfârşitul lunii iunie fiind de 8.61%, fără înregistrări majore faţă de rata
înregistrată la sfârşitul lunii martie. Principala sursă a procesului de dezinflaţie dinacest moment a fost dată de încetinirea substanţială a creşterii preţurilor administrate
şi a celor volatile a unor mărfuri alimentare.
În luna septembrie se înregistrează o scădere a ratei anuale a inflaţiei,
comparativ cu luna iunie a anului 2008 de 1.31%, rata anuală ajungând la valoarea de
7.30 procente. Factorii care au influenţat cursul de dezinflaţie au fost daţi de scăderea
preţurilor la produsele din segmentul legume fructe, majorări mai rapide ale salariilor
şi mai lente ale productivităţii muncii etc. În acest context previziunile privind ratainflaţiei la sfârşitul anului se situează la valoarea de 6.7%.43
La sfârşitului trimestrului IV, rata anuală a inflaţiei scade cu un punct
procentual faţă de perioada anterioară, nivelul ratei anuale a dobânzii ajungând la
6.3%. Influenţa pozitivă asupra acestei valori este dată de dinamica favorabilă a
preţurilor combustibililor şi preţurilor produselor volatile (+1.5 puncte procentuale
faţă de finele trimestrului anterior), şi modificările pozitive ale preţurilor administrate
(ajungând la +7.52% faţă de perioada anterioară). Confirmând previziunile BNR, rata
anuală a inflaţiei şi-a consolidat tendinţa descendentă până la sfârşitul anului, însă
perspectivele privind traiectoria viitoare a acesteia sunt afectate de gradul înalt de
incertitudine asociată factorilor determinanţi, precum şi de evoluţiile divergente ale
acestora.44
42
Raport asupra inflaţiei, BNR, mai 2008 43 Raport asupra inflaţiei, BNR, noiembrie 2008 44 Raport asupra inflaţiei, februarie 2009
În primul trimestru la anului 2010 se înregistrează o scădere a ratei anuale a
inflaţiei, astfel la sfârşitul lunii martie această ajunge la valoarea de 4.20%, revenind
astfel în intervalul de variaţie stabilit pentru nivelul ţintă al anului 2010, aflându-se cu0.3 procente sub limita superioară a intervalului. Factorii care au determinat această
valoare sunt: scăderea variaţiei anuale a preţurilor la produsele volatile (până la 2,2%
în martie), şocul inflaţionist fiind înregistrat mai acut din perspectiva creşterii
accizelor la ţigarete cu 10euro/1000 ţigarete şi a modificării cursului de schimb de
transformare în lei ( de la 3,7364 RON/EUR în anul 2009 la 4,2688 RON/EUR)47.
cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, cu începere de la 1 iulie 2010. Influenţe
nefavorabile suplimentare au fost generate de dinamica preţurilor administrate şi de
propagarea asupra preţurilor produselor agroalimentare a şocurilor adverse resimţite
pe pieţele specifice interne şi internaţionale.”48
La sfârşitul anului 2010 rata anuală a inflaţiei se situează la valoarea de 7.96%,
principalul factor fiind majorarea cu 5 puncte procentuale a cotei standard a taxei pe
valoarea adăugată în iulie 2010. De asemenea creşterea preţurilor ţiţeiului pe plan
modial şi dinamica ascedentă a preţurilor administrate au determinat creşterea
preţurilor volatile şi a preţurilor alimentelor de bază, precum şi diminuarea ritmului de
creştere a salariilor brute şi încetinirea creşterii productivităţii muncii au afectat
procesul de dezinfaţie.
După cum reiese şi din Fig 14, începând cu anul 2007, strategiile
antiinflaţioniste nu au reuşit să menţină politica inflaţiei pe o traiectorie liniară, până
în 2010 în nici un an nu s-a mai atins ţinta inflaţionistă propusă.
Conform aceluiaşi raport:” Scenariul de bază al proiecţiei curente plasează rata
anuală a inflaţiei la sfârşitul anului 2011 la nivelul de 3,6 la sută. Revenirea ratei
inflaţiei în intervalul de variaţie din jurul ţintei centrale de 3 la sută este prevăzută a
se produce în a doua parte a anului 2011, când se anticipează că efectul majorării cotei
TVA se va fi epuizat în totalitate. Proiecţia indică un nivel al ratei inflaţiei de 3,2 la
sută pentru sfârâitul anului 2012.”49
ANUL 2011
Faţă de perioada anterioară şi nivelul ratei inflaţiei anuale înregistrat atunci, în
primul trimestru al anului 2011, rata anuală a inflaţiei este pe o traiectorie ascendentă,
înregistrând la sfârşitul lunii martie valoarea de 8.01%, cu 0.5 procente mai mult faţăde decembrie 2010. Principalii factori cu rol în menţinerea unei rate a iflaţiei ridicate
au fost: creşterile substanţiale ale preţurilor produselor alimentare şi combustibililor
pe piaţa internaţională şi propagarea acestora în preţurile de consum interne (preţurile
mărfurilor alimentare înregistrând o creştere de 1.31%)
48 Raport asupra inflaţiei noiembrie 2010 49 Raportul asupra inflaţiei, BNR, februarie 2011, pagina 45
După cum reiese şi de mai sus, preţurile alimentelor volatile se remarcă între
principalele categorii de creştere anuală atingând valoarea de 28.2% în martie 2011 50.
Condiţiile climatice nefavorabile au dus la un an agricol slab calitativ şicantitativ, preţurile legumelor şi fructelor cunoscând o majorare la începutul anului.
Dinamica preţurilor administrate a încetinit cu aproape 1,6 %, ajungând la 7.2
procente în luna martie comparativ cu luna decembrie, ajustări notabile s -au produs
numai la nivelul tarifelor energiei termice şi serviciilor comunale, iar preţurile
energiei electrice şi gazelor naturale au fost menţinute constante temperarea ritmului
de creştere este notabilă şi în cazul produselor din tutun. Creşterea preţului petrolului
pe piaţa externă ca urmare a escaladării conflictelor în Orientul Mijlociu şi Africa de
Nord, precum şi cea a preţurilor altor materii prime nealimentare cotate pe pieţele
internaţionale au indus efecte suplimentare asupra preţurilor bunurilor de consum.
La sfârşitul trimestrului II rata anuală a inflaţiei are nivelul de 7.93% fiind situat
puţin inferior celui din primul trimestru. Evoluţia pozitivă a preţurilor pentru
produsele volatile (a căror dinamică s-a diminuat cu peste 5 puncte procentuale), a
avut un efect asupra reducerii inflaţiei, iar printre ceilalţi factori de natura ofertei cu
aspect pozitiv s-a mai numărat şi dinamica preţurilor combustibililor (+2.1% faţă de
Fig 18. Previziuni privind evoluţia inflaţiei 2012 - 2014
Sursa : R aportul asupra inflaţiei, mai 2012 BNRhttp://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=3922
2.2. Contextul economic- social din Polonia şi evoluţia inflaţiei
La sfarşitul anilor 1990, trei economii emergente din Europa Centrală – Republica Cehă (în 1998), Polonia (în 1999) şi Ungaria (în 2001) – au adoptat
regimuri de ţintire directă a inflaţiei. În Polonia, noua Constituţie adoptată în aprilie
1997 cât şi noul statut al Băncii Naţionale a Poloniei (august 1997) includeau
prevederi menite să ţintească direct inflaţia existentă.
În momentul implementării politicii de ţintire a inflaţiei, Polonia dispunea de un
climat fiscal favorabil ca urmare a eforturilor de ajustare de la mijlocul anilor 1990,
deficitele fiind reduse gradual de la 5.3% în 1992 la 2,5% în 1998, dar procesul deconsolidare fiscală nu a continuat însă şi în anii următori. BNP este nevoită să recurgă
la măsuri drastice fiscale şi monetare, dobânda de referinţă fiind majorată cu 6% în
monetare de care dispune:ratele dobânzii, cursul de schimb, operaţiunile open
market55, rezervele minime obligatorii.
Fig 19. Polonia: Rata anuală a inflaţiei şi ţinta de inflaţie
Sursa: Studiu BNR, Ţintirea directă a inflaţiei în Republica Cehă, Polonia şi Ungaria:
implementare şi performanţe, http://www.bnro.ro/Studii-4010.aspx
BNP a stabilit ţinta de inflaţie pe baza indicelui preţurilor de consum
(decembrie/decembrie), explicând alegerea prin faptul că IPC a fost utilizat ca măsură
a inflaţiei încă de la începutul perioadei de tranziţie, fiind adânc înrădăcinat în
percepţia publicului.
Fig 17. IAPC în Polonia relevantă perioadei 2004 - 2008
55 Este instrumentul de politică monetară cel mai flexibil şi cel mai frecvent folosit de băncile centrale.În această categorie se includ următoarele tranzacţii: credite garantate cu active eligibile,vânzari/cumpărari de active eligibile, emiterea de certificate de depozit, swap valutar şi atragerea de
depozite. Aceste tranzacţii permit băncilor centrale să opereze cu oferta de monedă de pe piaţa şi astfelsă influenţeze indirect ratele dobânzilor pe termen scurt, pentru a controla inflaţia.
rescont (fiind dobânda pe care o percepe banca central pe durata creditării băncilor
comerciale)”60
B) Operaţiunile de open-market vizează vânzarea-cumpărarea de pe piaţa
monetară a unor efecte publice sau private acţionând în sensul retragerii unei anumitecantităţi de monedă atunci când le vinde (demonetizare) sau introducând o cantitate
suplimentare de monedă la achiziţie (monetizare), având un efect dublu: când banca
centrală cumpără creşte cantitatea de monedă, provocând o creştere a preţurilor
(cursurilor) titlurilor tranzacţionate, iar atunci când vinde efectele sunt inverse
C) Variaţia cotei rezervelor obligatorii este cea mai răspândită tehnică
utilizată de către băncile centrale, constând în obligaţia pe care o băncile comerciale
de a-şi constitui rezerve minime obligatorii în cont nepurtător de dobândă deschis la
banca centrală, care stabileşte cuantumul acestor rezerve, prin aplicarea unei cote
procentuale la totalul resurselor atrase de băncile comerciale. Această măsura măreşte
gradul de lichidate al băncilor comerciale, sau dimpotrivă diminuează resursele de
creditare ale acestora (implicit şi capacitatea lor de a crea monedă prin creditare)
II. Măsurile luate în vederea controlului ofertei agregate presupun
susţinerea ofertei din economie, implementând măsurile necesare în vedereacombaterii stagnării sau scăderii producţiei naţionale astfel:
A) Pentru cr eşterea volumui de investiţii şi îndeplinirea obiectivelor de
investiţii se acţionează prin ieftinirea creditelor, presupunând scăderea raţe medii a
dobânzii pe piaţa monetară şi acordarea lor prioritar agenţilor economici care au
planuri de afacere în domeniul producţiei viabil
B) Acordarea unor facilităţi fiscale însumând scutiri, reduceri de
impozite în primii ani de activitate, reduceri de impozite pentru profiturile reînvestite,
aplicarea sistemului de amortizare accelerată a capitalului fix, reducerea taxelor
vamale pentru anumite materii prime sau produse finite provenite din import
C) Reducerea costurilor de producţie, responsabilitate a agenţilor
economici care trebuie să utilizeze factori de producţie la cele mai mici preţuri de pe
piaţă, dar fără să afecteze calitatea produsului final, cât şi creşterea randamentului
acestor factori, care în final vor duce la o scăderea a costului unitar. 60 Macroeconomie, lector univ. dr. Daniel Tobă
După cum putem observa în graficul de mai sus înainte ca ţările din blocul
European să adopte moneda europeană, deficitele bugetare (calculate ca diferenţă
dintre veniturile şi cheltuielile bugetare), erau mari, însă după câţiva ani de pregătiri
pentru adoptare deficitele în anul 1998 erau vizibil mai reduse faţă de perioada 1992.
După lansarea monedei euro, în 1999 observăm că deficitele bugetare au fost ţinute
sub controlul limitative de 3%, dar pe fondul crizei europene din 2008 în unele ţări
deficitul bugetar a crescut în anul 2009.
La nivelul Uniunii Europene politica fiscal şi monetară este subordonată
tratatului de în fiinţarea a Comunităţii Europene care prevede eliminarea taxelor
vamale între ţările membre şi asigurarea liberei concurenţe în cadrul pieţei comune, în
acest sens av du-se în vedere impozitele indirect manifestate sub forma TVA şi
accizelor, impozitele directe fiind subordinate scopului de corectare a liberei
concurenţe pe piaţă.
Pentru a exemplifica mai bine scopurile urmărite, voi face o scurtă analiză a
politicilor antiinflaţioniste aplicate de unele ţări din Europa membre ale Uniunii
Europene. Voi începe cu analiză politicilor aplicate de către Germania în cazul
combaterii inflaţiei. După cele două războaie mondiale economie Germaniei intră într -
un lung proces de revitalizare, inflaţia atingând cote alarmante datorită pagubelor de
după război (datoriile mari acumulate în timpul conflictelor) şi masei monetare
exagerate din circulaţie. În vederea combaterii inflaţiei Germania şi-a îndreptat atenţia
în aplicarea unor politici monetare şi bugetar-fiscale prioritare pentru a depăşi situaţia,
autorităţile reducând deficitul bugetar, cheltuielile statului au fost acoperite prin
majorarea impozitelor, preţurile se stabilizează, rata anuală a inflaţie încadrându-se
frecvent în intervalul 1% -3%, iar o dată cu adoptarea monedei EURO în anul 2002,
economia se stabilizează mai mult, nivelul inflaţionist păstrându-şi nivelul scăzut şi în
următorii ani. Începând cu anul 2008 politicile antiinflaţioniste urmăresc stabilizarea preţurilor, revizuirea politicii fiscale, scăderea ratei şomajului şi eliminarea evaziunii
fiscale.63 În Cehia, principalul obiectiv al politicilor antiinflaţioniste se reflect în
necesitatea creşterii stabilităţii preţurilor, iar politicile fiscale şi în domeniul
veniturilor şi-au arătat primele succese, o dată cu pu blicarea primului raport de
inflaţie al BNC (Banca Naţională Cehă), când conform datelor publicate în perioada
1993-1998 deficitul bugetar s-a situate în fiecare an sub 2 %. Anii următori aduc în
prim plan aplicarea unor politici monetare ca instrument folosit în frânarea inflaţiei,
apoi trecând la regimul de ţintire directă a inflaţiei, încercând constant să armonizeze
politicile BNC cu cele ale Băncii Centrale Europene, principalul instrument de
politică monetară devenind rata dobânzii.
În Ungaria, începând cu anul 2001 principalul ţel al politicii monetare este acela
de stabilitate a preţurilor, conform noului statul al BUN (Banca Naţională a Ungariei),
banca central acordând sprijin Guvernului ungar doar în măsura în care aceasta nu
punea în pericol atingerea ţintei de inflaţie. Măsurile fiscale aplicate în domeniul
inflaţiei s-au dovedit insuficiente în atingere ţelului, deşi în timp acestea s -au
îmbunătăţit, iar politicile adoptate înaintea introducerii ţintirii directe a inflaţiei au
avut un caracter prudent, dovadă fiind şi majorările salariale de numai 1,5% în termini
reali, ca urmare a politicii salariale promovate.64
Prin aplicarea acestor politici fiscal unitar se urmăreşte atingerea unor obiective
privind reducerea inflaţiei în ţările membre UE şi păstrarea unui nivel de trai ridicat
pentru toţi cetăţenii săi. Cel mai important obiectiv pe termen lung al politicilor
fiscale fiind reprezentat de înlăturarea diferenţelor în ceea ce priveşte cotele şi
metodele de aplicare a impozitelor indirecte, în cadrul impozitărilor directe se
urmăreşte reducerea evaziunii fiscale şi evitarea duble impuneri şi păstrarea bugetelor
echilibrate la nivel de ciclu economic.
3.3. POLITICILE INFLAŢIONISTE ÎN ROMÂNIA
În luna august 2005, Banca Naţională a României a adoptat o nouă strategie de
politică monetară – ţintirea directă a inflaţiei. Un rol esenţial în funcţionarea acestui
regim revine ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la nivelul obiectivului de inflaţie
anunţat de banca centrală şi, prin urmare, unei comunicări eficiente cu publicul.
Principalul instrument de comunicare este Raportul asupra inflaţiei.65
După cum am văzut din capitolele anterioare în România evoluţia inflaţiei a
avut un parcurs schimbător, dacă la începutul anilor ’90 trecea de valorile de 150%, în
2011 a ajuns la 3.14%, un nivel redus comparative cu perioadele precedente. Datorită
64
Ţintirea directă a inflaţiei în republica Cehă, Polonia şi Ungaria: implementare şi performanţe, bnr200465 Raport asupra inflaţiei - mai 2012, http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=3922
situaţiei economice fragilă în care se află ţara noastră, de-a lungul anilor s-au introdus
drept răspuns la ridicarea valorilor inflaţiei o serie de politici care au acţionat atât
asupra cererii, cât şi asupra ofertei în vederea limitării efectelor negative pe care
inflaţia le are asupra populaţiei ţării.
Începând cu anii 1990 în România se trece de la o economie centralizată la una
de piaţa, caracterizată prin revendicări salariale, descentralizarea economiei naţionale,
privatizarea sectoarelor economice, liberalizarea treptată a preţurilor care au avut un
efect negative asupra economiei naţionale, creând dezechilibre economice în domenii
precum: formarea preţurilor, ocuparea forţei de muncă, balanţa de plăti şi în final
afectând întreaga creştere economic a ţării.
La 1 noiembrie 1990 când se dă startul liberalizării preţurilor bunurilor de
consum, se dă startul şi unui proces lung de inflaţie, care culminează cu valorile de
peste 3 cifre din primii ani de tranziţie, datoraţi în primul rând creşterii accelerate a
preţurilor datorită lipsei generalizate de produse de la începutul anilor ’90 dar şi
schimbărilor în impozite petrecute precum creşterea cotei TVA la 1 iulie 1993,
moment în care preţurile bunurilor de consum şi serviciilor cresc cu aproape 20%.
Perioada următoare se caracterizează prin implementarea diferitelor metode de
reducere a inflaţiei, care au succes, drept urmare rata anuală a inflaţiei scrade simţitor
în următorii ani.
În perioada 1993-1995, se aplică o politică monetară antiinflaţionistă acţionată
prin intermediul băncilor, care operau cu nivelul dobânzilor la creditele bancare.
Banca centrală implementează o politică agresivă de acordare a creditelor către
băncile comerciale, prin operarea unor rate a dobânzii excesiv de ridicate, ce
determină băncile să acorde credite mai puţine cetăţenilor şi doar în situaţii extreme,
costurile fiind foarte ridicate pentru aceştia.
În 1995 se produce o reorientare a politicii de creditare, prin reducerea rateidobânzii de refinanţare cu până la 50 de procente, a cărei finalitate a dus la îndatorirea
pe termen scurt a întreprinderilor, dar şi crearea de noi locuri de muncă, şomajul în
acea perioadă ajungând la un nivel foarte scăzut (sub 10%), în timp ce rata medie
anuală a inflaţiei ajunge la cel mai mic nivel de după anii 1990, înregistrând valoarea
de 2.1%.
Anul 1996 aduce o creştere a inflaţiei în România de mai bine de 3%, iar spre
sfârşitul anului când are loc liberalizarea cursului valutar, fiind primul an în careRomânia lansează pe piaţa financiară internaţională primele obligaţiuni, această rata a
inflaţiei continuă să crească. În 1997 BNR introduce în circulaţie o cantitate de
monedă suplimentară şi măreşte rata dobânzii de refinanţare. BNR a fost nevoită să
intervină prin introducerea masei monetare suplimentare, ca măsură monetară, pentru
a creşte încrederea în moneda naţională.
Anii 1998-2000 sunt reprezentaţi de încercările de controlare a ratei inflaţiei
prin introducerea politicilor monetariste, dar preţul plătit se reflect în devalorizarea
rapidă a leului naţional în raport cu dolarul American, obiectivele principale urmărite
în această perioadă fiind raportate la mărirea vitezei de circulaţie a monedei şi
stagnarea creşterii generale a preţurilor, colaborare cu măsuri de intensificare a
privatizării şi atragere de investiţii, politici valutare agresive îndreptate spre mărirea
rezervelor valutare şi susţinerea monedei naţionale şi restabilirea băncilor de stat şi
private. Conform datelor disponibile, în obiectivele Guvernului din acea vreme erau
incluse prin ter altele: stabilizarea preţurilor, diminuarea şomajului, creşterea
economic reală, echilibrarea balanţei de plăti etc.
Politica fiscală aplicată în ţara noastră începând cu 1990 s-a concentrate pe
obţinerea veniturilor bugetare mai ales din colectarea impozitelor indirecte, TVA
ocupând pană la 46% din acestea. Perioada 1993-1994 aduce un deficit bugetar atins
de aproape 20%, perioada următoare fiind marcată de scăderea veniturilor colectate
din impozitele indirect şi creşterea veniturilor colectate din impozitele directe (peste
50% în 1996), în 1997 se apelează la introducerea unor politici de reducere şi acordare
de facilităţi în ceea ce priveşte impozitul pe profit, politică ce duce la dezvoltarea
economiei naţionale şi redresarea acesteia. În anul 2000 micşorarea TVA de la 22% la
19% aduce o scădere a preţurilor de aproximativ 3 procente.
Anul 2005 aduce o nouă viziune asupra politicilor necesare a fi implementate în
vedera combaterii şi limitării efectelor negative ale inflaţiei, punându-se în evidenţă
aplicarea unei politici de ţintire direct a inflaţiei. Până în 2005 politica adoptată deBNR în reducerea inflaţiei se baza pe ţintirea agregatelor monetare, dar folosirea
cursului de schimb ca ancoră antiinflaţionistă şi operarea cu nivelul ratei dobânzilor a
devenit impracticabil datorită efectelor din prima perioadă de tranziţie la economie de
piaţă. Contextul economic în care se afla nivelul ratei inflaţiei în 2005, a fost favorabil
trecerii la această metodă de ţintire direct a inflaţiei, această politică fiind