STUDIA 2 2014 - UTClujteologie.cunbm.utcluj.ro/pdf/SU_cuprins/Studia_2_2014.pdf · Taina Spovedaniei se mai nume şte şi Taina M ărturisirii şi iert ării păcatelor, sau Taina

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

1

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS

– THEOLOGIA ORTHODOXA – Anul VI, Nr. 2, Iulie-Decembrie 2014

EDITORIAL OFFICE: Crisan no. 5-7, Baia Mare ¤ Phone: 004.(0)262.276305.

C U P R I N S

I. EDITORIAL Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

2014 – Anul omagial euharistic şi comemorativ al SfinŃilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română..................................................... p. 7

II. TEOLOGIE BIBLICĂ

1. Asist. univ. dr. Eusebiu BORCA, Arca lui Noe: dimensiunile şi forma ei. Tripla interpretare a referatului biblic după modelul lui Origen ............................................................................ p. 15

2. Drd. Cosmin LAURAN, Mărturie şi mediere: două exigenŃe Misionare în viaŃa Patriarhului Avraam........................................... p. 39

III. TEOLOGIE ISTORICĂ

1. Drd. LaurenŃiu BATIN, Regele Ferdinand, Maramureşul şi prima vizită canonică a episcopului ortodox Nicolae Ivan în acest judeŃ ................................................................................... p. 65

2. Conf. univ. dr. Vasile TIMIŞ, Formarea continuă şi inspecŃia de specialitate (Cu aplicare la disciplina Religie) .......................... p. 89

IV. TEOLOGIE SISTEMATICĂ

1. Pr. Drd. Claudiu POP, Valoarea pastoral- duhovnicească a Tainei Spovedaniei şi a Tainei Euharistiei –elemente ale patristicii preniceene......................................................................................... p. 105

2. Pr. Conf. univ. dr. Adrian Gh. PAUL, PocăinŃa –Taină de restaurare şi înnoire duhovnicească a firii umane decăzute....... p. 139

V. ASISTENłĂ SOCIALĂ 1. Pr. lect. univ. dr. Marius NECHITA, Consilierea


2

persoanelor vârstnice....................................................................... p. 161 3. Lect. univ. dr. Ioan Şt. TOHĂTAN, Rolul asistentului social

în optimizarea relaŃiilor femeii deŃinute cu familia şi copiii săi. .... p. 177

VI. TRADUCERI

1. Thomas Forsyt TORRANCE, Melito de Sardis, Omilie la Patimile Domnului, în traducere românească din limba engleză de masterand Pr. GODJA-MAN Daniel Ioan....................................... p. 187

2. Dr. Basil G. TSAKONAS, Folosirea Scripturii în Omilia despre Patimi a lui Meliton de Sardis, în traducere românească din limba engleză de masterand Adrian-Ioan TOPORAN.............. p. 201

3. Dr. Gerald BONNER, Augustine and Modern Research on Pelagianism, în traducere din limba engleză de masterand Pr. Dan MEHEDINCU................................................... p. 211

LISTA AUTORILOR .......................................................................................... p. 259


3

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS

– THEOLOGIA ORTHODOXA – 6th year, No. 2, July-Decembrie 2014

EDITORIAL OFFICE: Crisan no. 5-7, Baia Mare ¤ Phone: 004.(0)262.276305.

C O N T E N T S

I. EDITORIAL His Beatitude Daniel, Patriarch of the Romanian Orthodox Church,

2014 – Anniversary year of the Eucharist and commemoration of the Holy Martyrs Brancoveanu within the Romanian Patriarchate..... p. 7

II. BIBLICAL THEOLOGY

1. Assistant Lecturer Dr. Eusebiu BORCA, Noah’s Ark: Its size and shape. The three biblical interpretations according to Origen’s model.................................................................................................. p. 15

2. PhD candidate Cosmin LAURAN, Testimony and mediation: two missionary exigencies in Patriarch Abraham’s life .......................... p. 39

III. HISTORICAL THEOLOGY

1. PhD candidate LaurenŃiu BATIN, King Ferdinand, Maramureş county and the first canonical visit of the Orthodox Bishop Nicolae Ivan to this county................................................................. p. 65

2. Associate Prof. Dr. Vasile TIMIŞ, Continual training and specialized Inspection (Applicable to Religion)................................. p. 89

IV. SYSTEMATIC THEOLOGY

1. PhD candidate Rev. Claudiu POP, The pastoral and spiritual value of Confession and of the Holy Eucharist – elements of the Pre-Nicene Fathers ................................................................... p. 105


4

2. Associate Prof. Dr. Rev. Adrian Gh. PAUL, Confession – A Sacrament of restoration and spiritual renewal of the fallen human nature............................................................... p. 139

V. SOCIAL ASSISTANCE 1. Assistant Professor Dr. Rev. Marius NECHITA, Counselling

elderly people................................................................................... p. 161 3. Assistant Professor Dr. Ioan Şt. TOHĂTAN, The role of

a social worker in optimizing the relationships of the imprisoned women with their family and children.............................................. p. 177

VI. TRANSLATION 1. Thomas Forsyt TORRANCE, Melito de Sardis, Homily

on Our Lord’s Passions, translated from English into Romanian by the MA student Rev. GODJA-MAN Daniel Ioan....................... p. 187

2. Dr. Basil G. TSAKONAS, Using the Holy Scripture in the Homily on Our Lord’s Passions by Meliton de Sardis, translated from English into Romanian by the MA student Adrian-Ioan TOPORAN...................................................... p. 201

3. Dr. Gerald BONNER, Augustine and Modern Research on Pelagianism, translated from English into Romanian by the MA Pr. Dan MEHEDINCU..................................................................... p. 211

LIST OF AUTHORS ........................................................................................... p. 259


5

I. EDITORIALEDITORIALEDITORIALEDITORIAL


6


7

2014 – Anul omagial euharistic şi comemorativ al SfinŃilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic şi An comemorativ al SfinŃilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Se are astfel în vedere sublinierea rolului esenŃial al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii pentru viaŃa Bisericii lui Hristos şi pentru întărirea duhovnicească a fiecărui creştin. De asemenea, împlinirea a 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Voievod Constantin cu cei patru fii ai săi, SfinŃii Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu Sfântul Ianache sfetnicul reprezintă un prilej de pioasă evocare a jertfelniciei SfinŃilor Martiri Brâncoveni şi de reflecŃie asupra moştenirii cultural-spirituale brâncoveneşti.

Reafirmarea importanŃei Sfintei Euharistii presupune şi sublinierea sensului terapeutic duhovnicesc al Tainei Spovedaniei, a legăturii dintre Sfânta Taină a Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei, precum şi a participării frecvente la Sfânta Liturghie, ca izvor de iertare şi sfinŃire, de creştere duhovnicească şi de comuniune eclesială.

Roadele participării active la Sfânta Liturghie sunt manifestarea concretă şi plenară a comuniunii eclesiale, permanenta înnoire şi sfinŃire a membrilor Bisericii lui Hristos şi transfigurarea întregii existenŃe prin unirea cu „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos”, izvorul învierii şi al vieŃii veşnice: „Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaŃa lumii este trupul Meu. […] Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veŃi mânca trupul Fiului Omului şi nu veŃi bea sângele Lui, nu veŃi avea viaŃă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaŃă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. […] Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine, şi Eu întru el”. (Ioan 6, 51-56).

Taina Spovedaniei se mai numeşte şi Taina Mărturisirii şi iertării păcatelor, sau Taina PocăinŃei, adică a schimbării modului de a gândi, de a fi și de a trăi, după primirea iertării păcatelor mărturisite cu părere de rău şi cu dorinŃă de îndreptare, şi după împăcarea cu Biserica lui Hristos, respectiv reprimirea în comuniunea eclesială. Iată cum acestea sunt exprimate într-o rugăciune: „Stăpâne Doamne, Dumnezeule, Cel ce eşti mântuirea robilor Tăi, Milostive, Îndurate şi


8

îndelung-Răbdătorule, Căruia ÎŃi pare rău de răutăŃile noastre şi nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, ÎnsuŃi şi acum milostiveşte-Te asupra robului Tău (N) şi-i dă lui chip de pocăinŃă, iertare păcatelor şi dezlegare, iertându-i lui toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie. Împacă-l şi-l uneşte cu sfânta Ta Biserică în Iisus Hristos, Domnul nostru, cu Care împreună łi se cuvine stăpânire şi mare cuviinŃă în veci. Amin” (Rugăciune din rânduiala Tainei Spovedaniei). Aşadar, este vorba despre o schimbare lăuntrică, de un răspuns la chemarea: „PocăiŃi-vă, căci s-a apropiat ÎmpărăŃia cerurilor” (Matei 4,17). Începutul vieŃii creştine este pus la Botez, după care suntem unşi cu Sfântul şi Marele Mir şi ne împărtăşim pentru prima oară cu Sfânta Euharistie, devenind astfel fii după har ai ÎmpărăŃiei Preasfintei Treimi. De aceea, la fiecare Liturghie euharistică suntem chemaŃi să ne împărtăşim cu „dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaŃă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine”, pe care le primim spre iertarea păcatelor şi spre viaŃa de veci. Aşadar, Sfânta Euharistie primită imediat după Sfântul Botez devine normativă pentru viaŃa fiecărui creştin şi a fiecărei comunităŃi ca viaŃă trăită în Hristos prin Duhul Sfânt: „Duminica adunaŃi-vă, frângeŃi pâinea şi săvârşiŃi Sfânta Euharistie, după ce, mai întâi, v-aŃi mărturisit greşelile, pentru ca jertfa voastră să fie curată. Iar oricine este certat cu aproapele lui să se împace cu el, pentru ca să nu se pângărească jertfa voastră” (Didahia 14, 1-2). De altfel, tradiŃia apostolică privind viața euharistică a Bisericii lui Hristos poate fi urmărită şi în mărturiile canonice (canoanele 8-9 de la Sinodul apostolic, canonul 2 de la Sinodul din Antiohia [431], canonul 2 de la Sinodul Trulan [691-692], canonul 1 de la Sinodul VII Ecumenic [787] etc.) şi ale unora dintre cei mai reprezentativi Sfinți PărinŃi ai Bisericii (Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Simeon Noul Teolog, Sfântul Grigorie Palama, Calist şi Ignatie Xantopol, Sfântul Simeon al Tesalonicului, Sfântul Nicolae Cabasila, Sfântul Nicodim Aghioritul ş.a.).

Haina curată şi luminoasă în care am fost îmbrăcaŃi când am fost înfiaŃi duhovniceşte prin Botez, pentru a putea participa la ospăŃul ceresc al ÎmpărăŃiei, este primită o singură dată. Însă, păcătuind, omul întinează acest veşmânt al nestricăciunii şi, prin urmare, nu se mai poate apropia de ospăŃul mistic al Sfintei Euharistii: „Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului”. (I Corinteni 11, 28-29). În acest sens, pocăinŃa este necesară pentru curăŃirea de păcatele săvârşite după Botez şi pentru primirea la fiecare Sfântă Liturghie a Sfântului Trup şi a Sfântului Sânge ale Mântuitorului Hristos, ca pregustare sau arvună a ospăŃului mistic din ÎmpărăŃia cerurilor.


9

În Biserica Ortodoxă, rugăciunea, pocăinŃa și mărturisirea păcatelor, unite cu postul ca stare de jertfă, ne pregătesc pentru împărtăşirea euharistică. De aceea, spovedania şi împărtăşirea euharistică se intensifică mai ales în timpul perioadelor de post, care ne îndeamnă la o permanentă unire cu Hristos: „łie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, ÎŃi încredinŃăm toată viaŃa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinŃă cădem înaintea Ta: învredniceşte-ne să ne împărtăşim, având cuget curat, cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei sfinte şi duhovniceşti mese, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea greşelilor, spre părtăşia/comuniunea cu Sfântul Duh, spre moştenirea împărăŃiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă” (Rugăciune din Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur). Pe aceeaşi linie cu rugăciunile Sfintei Liturghii, toate rugăciunile din canonul sau rânduiala dinaintea împărtăşirii euharistice sunt rugăciuni de pocăinŃă pentru păcate, iar cele de după împărtăşire sunt rugăciuni de mulŃumire pentru primirea iertării păcatelor şi pentru darurile primite de la Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie.

PocăinŃa şi primirea iertării păcatelor, urmate de împărtăşirea cu Sfânta Euharistie, descoperă taina iubirii jertfelnice şi milostive a lui Dumnezeu, cuprinsă în jertfa Mântuitorului Iisus Hristos, Care recuperează pe cel pierdut şi dăruiește viaŃă veşnică celui omorât spiritual de păcat şi de patimi, după cum ne arată parabola întoarcerii fiului risipitor (cf. Luca 15, 11-32). Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne arată că în „sângele Mielului” este spălat sufletul martirilor (cf. Apocalipsa 7,14) şi „prin sângele Mielului” martirii dobândesc biruinŃă asupra diavolului (cf. Apocalipsa 12, 9-11). Vedem astfel legătura dintre jertfa euharistică şi jertfa martirică, ambele având ca bază jertfa Mântuitorului Iisus Hristos sau iubirea Sa milostivă şi mântuitoare celebrată în Sfânta Liturghie. De aceea, atât masa Sfântului Altar, cât şi Sfântul Antimis, pe care se săvârşeşte Sfânta Euharistie, conŃin moaşte ale SfinŃilor Martiri. De fapt, în SfinŃii Martiri se arată în mod cel mai intens puterea şi lucrarea iubirii lui Hristos mai tare decât teama de moarte.

Astfel, deloc întâmplător, în anul acesta (2014) omagiem Sfânta Euharistie şi comemorăm 300 de ani de la martiriul sau martirajul SfinŃilor Brâncoveni (1714). Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a născut în data de 15 august, anul 1654, părinŃii săi fiind postelnicul Matei Brâncoveanu şi doamna Stanca din familia Cantacuzino. Deoarece din copilărie a rămas orfan de tată, de creşterea şi educația lui s-a ocupat stolnicul Constantin Cantacuzino. A dobândit o educaŃie aleasă de la unii dintre cei mai mari dascăli ai vremii. Datorită cunoştinŃelor dobândite, hărniciei şi iscusinŃei sale, a fost promovat, încă de tânăr, în dregătorii însemnate. După moartea Domnitorului Şerban


10

Cantacuzino, începând cu data de 29 octombrie 1688, a urcat pe tronul łării Româneşti, fiind uns în această demnitate de către Mitropolitul Teodosie.

Sfertul de secol al domniei sale (29 octombrie 1688 - aprilie 1714) a fost marcat de spiritul său harnic şi jertfelnic pentru păstrarea credinŃei creştine în vremuri de stăpânire otomană. Jertfelnicia voievodului muntean s-a exprimat mai întâi prin dărnicia sa în calitate de ctitor şi binefăcător al locaşurilor de cult din łara Românească, Moldova şi Transilvania, şi prin mărinimia arătată faŃă de creştinii ortodocşi din regiuni siriene, georgiene şi arabe, precum şi faŃă de vieŃuitorii multor locuri sfinte ale Răsăritului creştin. Așadar, acest domnitor român credincios s-a remarcat prin hărnicie şi dărnicie, ca un bun organizator şi un ctitor de biserici, de artă şi cultură.

Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu a fost un neclintit mărturisitor al credinŃei creştine ortodoxe şi un promotor creştin al culturii româneşti. Profunzimea sintezei brâncoveneşti dintre credinŃă şi cultură, dintre valorile artistice din Răsărit şi cele din Apus, s-a dezvoltat creativ într-un stil artistic distinct în istoria civilizaŃiei europene, cunoscut sub numele de stilul brâncovenesc.

Însă, moştenirea culturală brâncovenească a dobândit valoare simbolică duhovnicească şi mai mare odată cu jertfa martirică a acestui principe român creştin ortodox, profund credincios până la moarte. Conform Sinaxarului zilei de pomenire a SfinŃilor Martiri Brâncoveni (16 august), în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos (luna aprilie din anul 1714), Constantin Vodă Brâncoveanu, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul său de încredere, Ianache, a fost arestat şi dus la Constantinopol, în capitala Imperiului Otoman. Aici, sultanul Ahmed al III-lea a poruncit torturarea voievodului român şi a fiului său cel mare până când aceştia vor renunŃa la credinŃa creştină şi vor deveni mahomedani. După patru luni de chinuri cumplite, în data de 15 august 1714, când aniversa 60 de ani, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Voievodul Constantin Brâncoveanu, cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi Ianache sfetnicul au fost decapitaŃi, primind moarte martirică. Trupurile martirilor au fost aruncate în mare, fiind recuperate şi îngropate de creştini în biserica Mănăstirii Maicii Domnului din Insula Halki, aflată în vecinătatea oraşului Constantinopol (azi Istanbul). Şase ani mai târziu, trupul voievodului martir Constantin a fost adus în Ńară de către soŃia sa, doamna Maria (Marica), şi înmormântat în ctitoria sa din centrul orașului Bucureşti, în biserica „Sfântul Gheorghe – Nou”. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinŃa sa din 19-20 iunie 1992, a hotărât canonizarea Martirilor Brâncoveni, având ca dată de pomenire ziua de 16 august a fiecărui an.


11

Comemorarea SfinŃilor Martiri Brâncoveni ne cheamă să fim ctitori de locaşuri sfinte şi de cultură creştină, să cultivăm întrajutorarea frăŃească faŃă de creștinii ortodocși şi să fim milostivi, să apărăm credinŃa creştină, având în suflet iubire jertfelnică. Iar această iubire jertfelnică ni se dăruieşte mai ales când ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge ale Domnului nostru Iisus Hristos, după ce pomenim jertfa Lui cea de viață făcătoare, ca iubire milostivă împărtăşită oamenilor, spre mântuirea lor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

publicat în Calendarul creștin-ortodox 2014

(Sursa: AgenŃia de ştiri basilica.ro)


12


13

II. TEOLOGIE BIBLICĂTEOLOGIE BIBLICĂTEOLOGIE BIBLICĂTEOLOGIE BIBLICĂ


14


15

Arca lui Noe: dimensiunile şi forma ei.

Tripla interpretare a referatului biblic după modelul lui Origen

Asist. univ. dr. Eusebiu BORCA

Centrul Universitar Nord, Baia Mare ROMÂNIA

Abstract

Noah was the tenth in descendent from Adam. In the line of Seth, he

was the son of Lamech, and grandson of Methuselah. When he was born, his father calls him Noah, because he will “comfort us, for our work and labour of our hands, because of (or from) the ground which Jehovah hath cursed”. For some Christian writers, this was a prophetic feeling, a prophecy of the Messiah. The Ark was constructed in three tiers, one above another, and was divided in small compartments convenient for distribution of the different animals and their food. For letting the light, the Ark has a window which was finished “to a cubit above”. Also there was a door, placed in the side of the Ark. Finally, the Ark dimensions are: 300 cubits in length, 50 in breadth and 30 in height. This huge structure was intended only to float on the water and was not in the proper sense of the word a ship.

Origen believes that this episode is more appropriate for a prophecy about Christ. To understand this, we have to ascend through the individual levels of the dwellings. Noah’s name (rest and rightness) shows that he must be understood as Jesus Christ (who has given rest to all humanity).

The instructions for making the Ark have a mystical meaning. The dimensions of the Ark, the numbers symbolized crucifixion, Jesus Christ, the Church, the human body, the Trinity, the Pentecost. Also, the door symbolizes the way which those who come to Christ must to enter in. The squared timbers (rectangular wood) symbolized supporters of faith (teachers and preachers) who have to defend the Church from the attacking of pagans or heretics. Evan the animals from the Ark symbolizes all humanity, who live inside the Church, but in different stages.

Keywords: Noah, Ark dimensions, making the Ark, the Church, mystical meaning, symbolizes, Origen.


16

Introducere (cele trei modalităŃi de interpretare propuse de Origen)

În primă fază, Origen recurge la „literă”, la interpretarea istorică pentru a

relata despre Potop şi Arca lui Noe. Pentru cei care afirmă că Scriptura conŃine lucruri imposibile şi iraŃionale, Origen pleacă de la text şi apoi se ridică (împreună cu auditorii săi) la sensul mistic şi la cel alegoric al interpretării duhovniceşti1.

A. Interpretarea istorică şi literală a Sfintei Scripturi „Chestiunile contestate de mulŃi” nu sunt abandonate, ascunse, sau trecute

sub tăcerea, de către Origen, ci el prezintă soluŃii (nu personale) pe care le extrage de la înaintaşi. El propune o urcare de la înlănŃuirea de cuvinte a istorisirii, pe care le aşează drept fundament, la sensul alegoric, tainic al înŃelegerii duhovniceşti. Deşi Domnul revelează ştiinŃa Cuvântului Său, aceasta trebuie dezvăluită2.

Sfânta Scriptură relatează un eveniment real (Fc. VI,14-16): Noe, (נַֹח, Νωε, Νώεος) al zecelea urmaş al lui Adam, urmaş al lui Set, fiul lui Lemeh, nepotul lui Matusalem, primeşte instrucŃiunile necesare pentru construirea corăbiei salvatoare. Cu toate acestea, intenŃia autorului de a reda realitatea şi mesajul divin prin dimensiunea umană a limbajului pare a conŃine şi alte semnificaŃii.

1 Pr. Prof. Teodor Bodogae, „Pagini din opera exegetică a lui Origen. Introducere”, în col. P.S.B., vol. 6, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1981, p. 39. 2 Origen, „Omilii la Geneză” (în continuare Om.Gn.), în „Omilii, comentarii şi adnotări la Geneză”, ediŃie bilingvă, studiu introductiv, traducere şi note de Adrian Muraru, Ed. Polirom, 2006, (II,1), p. 169.


17

B. Interpretare duhovnicească (explicaŃie spirituală/mistică) Potopul (ּולּבַּמַה) este atât simbolul pieirii, dar în special al salvării3. Pentru

că prin Noe cel duhovnicesc (Hristos), suntem mântuiŃi de pieire, credincioşilor nu li s-ar putea împărtăşi iertarea păcatelor dacă nu s-ar fi putut propovădui învăŃătura creştină pe întreaga suprafaŃă a pământului. Referitor la modul de construcŃie navei, Origen consideră că aceasta avea forma unei piramide răsturnate. Unul era cârmaciul pentru că Unul este Domnul, una este Biserica, un singur Botez, un trup, un Duh Sfânt, un singur sfârşit4.

Pentru zidirea duhovnicească, în vederea „ridicării vălului de pe lectura Vechiului Testament”, Origen propune rugăciunea, ca prim pas în vederea cercetării măreŃei construcŃii a Arcei. Rugăciunea la Origen este urmată de smerenie, căci interpretul îşi recunoaşte limitele, „micimea gândului”. Origen nu abandonează cercetarea ci, folosind cuvintele Mântuitorului („… după cum în zilele lui Noe … a venit potopul şi i-a pierdut pe toŃi, astfel va fi şi venirea Fiului omului” Lc. XVII,26-27, Mt. XXIV,27), consideră că Potopul în care „aproape că s-a pus capăt lumii”, reprezintă sfârşitul lumii. Vorbind despre potopul „cel dinainte” şi despre un potop viitor, Origen arată că după cum Noe a fost pus să construiască arca şi să urce în ea atât familia sa cât şi felurite soiuri de însufleŃite, la fel Dumnezeu Tatăl, la sfârşitul veacurilor, va spune „către Noe al nostru, care este, cu adevărat, singur drept şi desăvârşit, Domnului Iisus Hristos, să-Şi facă arcă din lemn dreptunghiular şi să-i dea măsuri pline de mistere cereşti”5.

3 Cel care păcătuieşte (nedreptatea) strică pământul, care n-a fost stricat prin Potop (ci atunci a fost curăŃat de stricăciune căci dreptatea mântuieşte pământul), ci prin nedreptate. Dumnezeu nu a adus Potopul dintr-un sentiment de mânie sau regret (care sunt sentimente omeneşti), căci firea dumnezeiască este liberă de afecte. Dumnezeu este iubitor de oameni, de aceea a păstrat o sămânŃă, pe Noe. Cf. Origen, „Adnotări la Geneză” (în continuare Ad.Gn.), în, „Omilii … Geneză”, …, 20,22, pp. 541,543. Noe este „propovăduitor al dreptăŃii” (2 Ptr. II,5), al neprihănirii, într-un contrast evident cu generaŃia sa nelegiuită şi coruptă. În timp ce îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare (1 Ptr. III,20), Noe predica în diferite moduri contemporanilor săi: prin viaŃa sa curată (Flp. II,15); prin predici propriu-zise (avertizându-şi contemporanii) şi prin construirea corăbiei. Pentru că răutatea oamenilor era o insultă la adresa sfinŃeniei lui Dumnezeu, judecata divină n-a mai întârziat mult (Evr. XI,7). Noe a luat în serios cuvintele Domnului şi a folosit singurul mijloc de scăpare oferit lui şi casei sale, Arca, în care mai era loc destul şi pentru alte persoane (dacă cineva ar fi vrut să intre). Se poate afirma că Noe, prin credinŃa sa, „a osândit lumea”, demonstrând că cei răi pier, nu din pricina apelor potopului, ci datorită indiferenŃei şi necredinŃei lor. Deşi a fost un om „integru”, Noe nu era fără păcat, dar „a ajuns moştenitor al neprihănirii, care se capătă prin credinŃă”. Cf. „DicŃionar Biblic”, vol. 2 (în continuare DB2), I-O, trad.Constantin Moisa, Ed. Stephanus, Buc., 1996, p. 442. 4 Pr. Prof. Teodor Bodogae, op. cit., p. 39. 5 Om.Gn., II,3, p. 179.


18

C. ExplicaŃia morală (justificarea sensului moral) Încercând să descriem Arca, nu trebuie să uităm că ea a fost construită

după porunca divină, nu doar cu două punŃi, ci şi cu trei punŃi, ceea ce semnifică osteneala pe care orice interpret trebuie să o aibă pentru descoperirea sensului moral al Scripturilor. Prima relatare, istorică, a fost pusă „jos” ca fundament, a doua, cea tainică, este superioară („este mai de seamă”), iar a treia este relatarea (expunerea) morală, care trebuie adăugată celorlalte două de către cei care pot. Pentru că Scripturile divine sunt lipsite uneori de coerenŃa istorică, cele două punŃi semnifică înŃelesul dublu al expunerii, în care „nu totdeauna istoria ne însoŃeşte”6. Deci, faptul că Arca are atât două, cât şi trei punŃi, semnifică pentru Origen existenŃa unei taine. Cele trei punŃi semnifică o întreită expunere7.

Aspectul exterior Dimensiunile Arcei a. Interpretare literară Noe a construit arca8, urmând porunca lui Dumnezeu: lungimea de 300 de

coŃi, lăŃimea de 50 coŃi şi înălŃimea de 30 coŃi. La vârf, lungimea şi lăŃimea erau de un cot, căci se spune: „însumând9 vei face arca şi o vei termina la un cot sus”10.

Dacă transformăm această unitate de măsură (cotul = 46 cm.), Arca avea o lungime de 137 m., lăŃimea este de 29 m., iar înălŃimea era de 14 m11.

Arca era rectangulară la bază, dar care pe măsură ce se ridică, se înclină treptat până la vârf, unde este redusă la 1 cot (ֶאל-הָּמ�).

Textul scripturistic, referitor la acoperişul care trebuie încheiat „la un cot deasupra” (Fc. VI,16) este unul neclar şi dificil de înŃeles. Ideea ar fi: un acoperiş uşor înclinat, a cărui coamă nu va depăşi în înălŃime un cot de la streaşină (altă

6 Exemplu: „Spini se vor naşte în mâna celui beat” Pr. XXVI,9. 7 Om.Gn., II,6, p. 195. 8 Termenul arcă provine din limba latină (arcam), şi redă grecescul κυβωτός care înseamnă literal „cutie”. Cf. Adrian Muraru, „Note la Omilii” (în continuare Nt.Om.Gn.), în Origen, „Omilii … Geneză”, …, nota 60, p. 613. 9 Termenul latin „colligens” echivalează grecescul επισυνάγων, redând un termen ebraic obscur, un „hapax legomenon”. Termenul grec este disputat: el făcând parte mai degrabă din vocabularul tehnic al aritmeticii. Cf. Nt.Om.Gn. 62, p. 613. 10 De acest enunŃ depinde înŃelegerea formei arcei. Cf. Nt.Om.Gn. 63, p. 613. 11 Dacă vom considera cotul echivalent cu 45 cm., dimensiunile corăbiei sunt: lungimea – 135 m., lăŃimea – 22,5 m., iar înălŃimea – 13,5 m. cf. Drd. Alexandru Prelipcean, „Fc. 6:15-16: dimensiunea corabiei lui Noe şi interpretarea numerologică”, în rev. „Bărăganul Ortodox”, nr. 100/2011, p. 8.


19

traducere ar putea fi: „o fereastră la un cot de acoperiş”). Faptul că Arca lui Noe nu are nimic în comun cu structura şi formele corăbiei clasice, o arată şi Septuaginta, care foloseşte substantivul κιβωτός12: ladă cu capac, cufăr13.

Pentru clarificare formei, Origen recurge la o exegeză filologică a termenului επισυνάγων (termen compus: συνάγειν desemnează acŃiunea de adunare, de strângere, de aducere împreună, iar prepoziŃia επι indică sensul acestei acŃiuni), adică: Noe a strâns laolaltă sus, a însumat. Prin urmare, arca are forma unui trunchi de piramidă. Indiciu care clarifică forma arcei este şi sintagma εκ πλαγίων, utilizată pentru a clarifica locul uşii: ea este într-o parte, adică înclinată14.

Arca lui Noe era o ladă „15”הֵּתָב lungă, paralelipipedică, cu o lăŃime de cca. 20 m., lung de 130-138 m. şi un deplasament de 43 000 t. Să remarcăm deci că Arca a rămas nevătămată în timpul Potopului16.

Pentru că Arca nu avea nici catarg, nici cârmă, deoarece această structură uriaşă, a fost construită cu un singur scop: să plutească, şi nu să navigheze, ea n-a fost propriu-zis o corabie, ci o enormă casă plutitoare, sau mai bine zis o cutie lunguiaŃă17.

12 Septuaginta utilizează acest termen numai în acest caz (atunci când se referă coşul în care a fost pus Moise pe Nil, utilizează termenul: θίβις, în alte manuscrise apare: θηβή). În cartea ÎnŃelepciunea lui Solomon este folosit termenul σχεδία. Berosus Caldeanul şi Nicolaos din Damasc citaŃi de Iosif Flaviu folosesc termenii: πλοιον şi λάρναξ, iar în versetele Sibiline găsim termenii: δουράτεον δῶµα, αϊvκος. Cf. „A Dictionary of the Bible” (în continuare ADB), vol. II, Little, Brown and Company, Boston, 1863, p. 565. 13 Bartolomeu Valeriu Anania (în continuare BVA), …, nota h, la „Facere”, în „Biblia sau Sfânta Scriptură”, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001, p. 28. 14 Nt.Om.Gn. 65, p. 614. 15 Acelaşi termen ebraic este folosit în trei locuri, pentru a exprima: corabia/arca lui Noe, coşul în care a fost pus, pe Nil, copilul Moise (Iş. II,3-6) şi Chivotul legământului sau al mărturiei (Iş. XXV,10). Astfel, termenul are sensul de corabie, arcă, navă, cufăr, chivot. „DicŃionar Biblic”, vol. 1, (în continuare DB1) A-H, trad. Constantin Moisa, Ed. Stephanus, Buc., 1995, pp. 281-282. Unii consideră că etimologia termenului trebuie căutată în Egipt, unde „tba”şi „tpt” înseamnă „ladă/coş”, respectiv „barcă”. Cf. William Smith, „Smith’s Bible Dictionary”, Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids, 1884, p. 504. O altă posibilă traducere a termenului este: „sicriu”. Cf. John Trapp, „A Commentary On The Old and New Testaments”, vol. 1, Tanski Publications, 1997, p. 136 16 Prof. Cornel Dragoş, „Se află arca lui Noe pe muntele Ararat?”, http://www.laurentiudumitru.ro/Arca_lui_Noe_Ararat.php, accesat în 25.05.2014. 17 Cf. William Smith, op. cit., p. 504.


20

Descoperiri arheologice recente18 susŃin că Arca nu avea forma pe care Biblia o relatează. Recent tradusa tăbliŃă despre Arcă, o bucăŃică de lut, datată 1900-1700 î.Hr. (aparŃinând literaturii semitice babiloniano-akkadiene), de mărimea unui telefon mobil (11,5/6 cm.), inscripŃionată (60 de rânduri de cuneiforme) pe ambele părŃi, se consideră a fi un ghid de construcŃie al Arcei. Dimensiunile relatate ne arată că forma ei finală este una diferită, rotundă. Textul descrie modul de construirea al unei bărci din nuiele (gufa), un coş tradiŃional din zona Mesopotamiei19. Zeul Enki îl instruieşte (îi spune într-un mod practic) pe Atra-hasis cum să înceapă construcŃia. I se spune să traseze (cu un cui/Ńăruş şi o sfoară) o schiŃă rotundă pe pământ. Aceasta n-a fost o barcă obişnuită din nuiele căci diametrul era de 230 picioare (peste 70 m.), iar înălŃimea de 20 de picioare (peste 7 m.). Nava a fost construită din cantităŃi masive de frânghii (fibre de palmier) împletite (asemenea unui coş de nuiele). ConstrucŃia a fost întărită cu lemne („coaste”) în formă de „J” şi cu stâlpi, care au permis construirea unei punŃi superioare. Pentru a rezista apelor Potopului nava a fost unsă ulterior (interior şi exterior) şi sigilată cu bitum20.

Pe de altă parte, în epopeea lui Ghilgameş21, arca eroului Utnapiştim a fost construită ca un cub de 60/60 de metri, construcŃie care nu ar fi fost utilizabilă nici nu i-ar fi permis miticului personaj să supravieŃuiască22.

18 Deşi Dr. Irving Finkel (asirolog, autorul lucrării „The Ark Before Noah”, 2014) a văzut tăbliŃa încă din anul 1984, proprietarul, Douglas Simmonds, i-a predat-o spre descifrare abia în anul 2009. Catalogată a fi una dintre cele mai importante descoperiri ale anului, tăbliŃa descrie Potopul şi o relatare asiriană despre Arcă, datată de arheologi cu mult înainte de Noe (sic!). Cf. Tom Chivers, „Irving Finkel: reader of the los Ark”, http://www.telegraph.co.uk/culture/books/10574173/Irving-Finkel-reader-of-the-lost-Ark.html, accesat 19.01.2014. 19 Noah Wiener, „The Animals Went in Two by Two, According to Babilonian Ark”, http://www.biblicalarchaeology.org/daily/biblical-topics/hebrew-bible/the-animals-went-in-two-by-two-according-to-babylonian-ark-tablet/, accesat 03.02.2014. 20 Irving Finkel, „Noah’s Ark: the facts behind the Flood”, http://www.telegraph.co.uk/culture/books/10574119/Noahs-Ark-the-facts-behind-the-Flood.html, accesat 19.01.2014. 21 „Cei mai nevolnici aduceau smoala, cei mai puternici cărau lemnăria. (În) cea de a cincia zi, am clădit schelele corăbiei: suprafaŃa îi era de un iku, laturile i se ridicau la o sută douăzeci de coŃi, marginea de sus era un pătrat cu latura de o sută douăzeci de coŃi. Am clădit scheletul vasului şi l-am înŃepenit. Am orânduit şase punŃi una peste alta, despărŃind astfel corabia în şase caturi şi în fiecare din ele am făcut nouă despărŃituri. Am vârât în coastă Ńăruşii de mare, nu am uitat nici prăjinile şi am pus tot ce era de trebuinŃă”. Cf. „Epopeea lui Ghilgameş”, în rom. de Virginia Şerbanescu şi Al. Dima, Ed. Mondero, Buc., 1996, (tableta a unsprezecea) pp. 99-100. 22 Prof. Cornel Dragoş, op. cit.


21

b. Interpretare duhovnicească • Dimensiunile Arcei sunt dimensiunile tainelor lui Hristos. Lungimii, lăŃimii şi înălŃimii Arcei li se atribuie numere dedicate unor

nesfârşite taine. Vorbind despre taina Sfintei Cruci, Sfântul Apostol Pavel foloseşte termenii: „lăŃimea şi lungimea şi adâncimea şi înălŃimea” (Ef. III,18).

Origen consideră că adâncul şi înălŃimea semnifică acelaşi lucru, dar există şi o diferenŃă: înălŃimea este distanŃa care se măsoară de jos în sus, iar adâncul este distanŃa (spaŃiul) de sus în jos. Astfel, putem observa cum Duhul Sfânt dezvăluie consecvent atât prin Moise cât şi prin Apostol, „figurile unor nesfârşite mistere”. Pavel, predicând taina coborâri lui Hristos, foloseşte termenul adânc, referindu-se la ceea ce vine de la cele de sus la cele de jos. Moise, însă, indică restabilirea celor care sunt întorşi, prin Hristos, de la distrugerea şi deşertăciunea veacului ca din moartea poporului, de la cele de jos spre cele de sus şi cereşti. Moise vorbeşte, deci, de înălŃime, pentru că se ridică de la cele pământeşti şi umile la cele cereşti şi de sus23.

Alcătuirea Arcei („Vei face corabia să se strâmteze şi o vei sfârşi pe ea într-un cot” cf. Fc. VI,15-16) închipuie taina lui Hristos. Deşi această relatare este foarte „ceŃoasă”, ea poate fi clarificată prin intermediul Sfântului Apostol Pavel care le scrie celor îndreptăŃiŃi prin credinŃă, pentru care se ruga neîncetat: „ca să poată înŃelege împreună cu toŃi sfinŃii care este lărgimea şi lungimea şi adâncimea şi înălŃimea şi să cunoască iubirea lui Hristos, care covârşeşte toată cunoştinŃa” (Ef. III,18). Prin toate aceste măsuri, corabia reprezintă încăperea nemărginită a Bisericii şi infinitatea lui Dumnezeu, egală cu desăvârşirea, pe care o dă şi Bisericii, aflându-Se în ea. ToŃi pot încăpea în Biserică pentru toŃi pot încăpea în corabie24.

„Ridicându-ne la identitatea fiinŃei”, „corabia cea mare şi largă şi înaltă” este încheiată „într-un cot”. Astfel, Hristos ne mântuieşte prin credinŃă şi ne introduce ca într-o corabie, în Biserică, în care o dată intraŃi, scăpăm de frica morŃii şi a judecăŃii, pentru că dreptul Noe, Hristos este cu noi25.

23 Om.Gn., II,5, pp. 187,189. 24 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 50, …, p. 40. 25 InfluenŃa temei mântuitoare a corăbiei mântuitoare a lui Noe se vădeşte şi în aceea că, de la început, forma Bisericii ca locaş a fost cea a unei corăbii (încăperea în care stau credincioşii, se numeşte naos sau corabie), în care credincioşii intră de la Apus, înaintează spre Răsărit, unde este Hristos pe altar. Cf. Pr. Dumitru Stăniloae, nota 52, …, p. 41. Hristos este Arca dar şi Legământul cu poporul Său. Cf. Robert Hawker, „The Poor Man’s Old Testament Commentary”, vol. 1, Hardcover, 2011, p. 37.


22

• SemnificaŃia numerelor Deşi textul Scripturii poate fi considerat unul simplu la nivel literal, el

atrage atenŃia prin identificarea scopurilor simbolico-mistice ale numerelor folosite în această relatare26.

Motivul (raŃiunea) acestor măsuri ale corăbiei este arătarea Sfintei Treimi şi „atotdesăvârşirea întreagă în toată privinŃa a Dumnezeirii celei una”. Aceasta este „arătată ca Una în numerele” dimensiunilor corăbiei27.

Lungimea Arcei este de 300 coŃi, adică de trei ori o sută. O sută este un număr întreg, desăvârşit în toate şi care conŃine misterul întregii creaturi raŃionale (după modelul celor 100 oi, dintre care una se pierde cf. Lc. XV,4-5, Mt. XVIII,12-13). Numărul 100 nu există de la sine, ci coboară din Sfânta Treime, ia lungimea vieŃii, harul nemuririi (de la Tatăl, prin Fiul şi Duhul Sfânt), de aceea acest număr apare aici întreit. Cel care sporeşte în desăvârşire prin harul Treimii, chiar dacă a căzut din cauza ignoranŃei, prin cunoaşterea Treimii, se reaşează de la numărul 100 la numărul 30028.

Printr-un artificiu de calcul specific gematriei (ramură a studiului numerologic, care utilizează un sistem de calculare a numerelor echivalente cu litere, cuvinte şi fraze din textul ebraic), în numărul 300 se vădeşte simbolismul semnului Domnului, care este Sfânta Cruce29. Simbolismul crucii este valorificat şi unit cu „ideea ProvidenŃei”30.

Pentru lăŃimea Arcei, se foloseşte numărul 50, număr consacrat iertării şi îngăduinŃei. După lege, după 50 de ani, urma iertarea, proprietatea înstrăinată era reprimită, libertatea era recâştigată, datoria era iertată, proscrisul se putea reîntoarce în Ńară. Astfel, Noe cel duhovnicesc este Hristos, iar cele ce sunt 26 Drd. Alexandru Prelipcean, op. cit., p. 8. 27 Sfânta Scriptură, insuflată de Dumnezeu, obişnuieşte să folosească „numerele care se întorc ca un cerc, un simbol al desăvârşirii” (cazul numerelor şapte şi zece, după care se reîncepe numărătoarea de la început, cu prima zi a săptămânii respectiv decadei următoare). Potrivit aceleiaşi raŃiuni, se constituie un număr desăvârşit din numere desăvârşite (de exemplu, o sută, din zece decade), care au atât „întoarcerea în cerc, cât şi înaintarea în monadă”. Cf. Sf. Chiril al Alexandriei, „Glafire la Facere”, în „Scrieri II”, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, în col. P.S.B., vol. 39, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1992, II,5, pp. 40-41. 28 Om.Gn., II,5, p. 189. 29 După exemplul grecesc, consoanele ebraice au primit o valoare numerică. Numărul 300 era redat de evrei prin morfemul ש (sin/şin), iar la greci prin Τ (tav), pronunŃată asemănător cu ultima consoană a alfabetului ebraic ת (tau), care în scrierea veche avea forma: X (prefigurând Sfânta Cruce). Cf. Drd. Alexandru Prelipcean, op. cit., pp. 8-9. 30 Sf. Maxim Mărturisitorul, „Despre diferite locuri grele în Sf. Scriptură (Răspunsuri către Talasie)”, în col. „Filocalia”, vol. 3, traducere, introducere şi note de pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, 1994, R. 55, p. 294.


23

aşezate în Arcă sunt de fapt aşezate în Biserică, în care omul este eliberat de moarte şi primeşte iertarea păcatelor. Prin această iertare a păcatelor, dată credincioşilor, lăŃimea Bisericii s-a întins pe rotundul pământului31.

Prin extensie, acest număr poate reprezenta perioada liturgică a Penticostarului. Simbolul iertării a fost preluat de la instaurarea anului jubileu, deoarece şi Pogorârea Duhului Sfânt a deschis un timp al harului şi al împăcării omului cu Dumnezeu, prin Fiul în Duhul Sfânt. Un alt simbolism al cifrei 50 este semnul răscumpărării păcatelor. Făcând un calcul matematic, din perspectiva multiplului de şapte, numărul 50 poate fi redat în formula 7 X 7 + 1, în care cifra şapte era privită la evrei ca simbol al desăvârşirii şi împlinirii, iar cifra unu, ca simbol al unicităŃii şi unităŃii32.

Şi numărul înălŃimii Arcei, 30, conŃine un mister, este compus din trei de zece. Culmea întregii construcŃii a Arcei este numărul unu33 (un Dumnezeu, o credinŃă, un Botez, un trup, un Duh, un scop divin al desăvârşirii cf. 1 Co. VIII,6, Ef. IV,5).

Deci, în cei 300 de coŃi (lungimea corăbiei) este închipuită desăvârşirea Sfintei Treimi; lăŃimea ei, 50 coŃi (la cele şapte şeptimi se adaugă una, pentru că firea lui Dumnezeu este una34), îl arată pe Dumnezeu în unitate, iar înălŃimea, care „termină a treia decadă a coŃilor”, sfârşeşte şi ea în cel Unul aflat deasupra tuturor şi cel mai sus. Sfânta Treime, deşi se „lărgeşte” în trei ipostasuri şi Persoane deosebite, este concentrată într-o singură fire a Dumnezeiri35.

Aceste dimensiuni au fost supuse şi altor erminii: „trei sute de coŃi sunt simbolul semnului Domnului; cei cinzeci de coŃi sunt simbolul nădejdii şi al iertării date în ziua Cincizecimii; iar cei treizeci de coŃi, sau doisprezece metri, arată predicarea Evangheliei”. Cotul cu care se înalŃă corabia deasupra apei este

31 Om.Gn., II,5, p. 189. 32 Drd. Alexandru Prelipcean, op. cit., p. 9. 33 În Sfânta Scriptură, foarte multe relatări ale întâmplărilor minunate sunt cuprinse sub numerele 30, 50 sau 300: la 30 de ani, Iosif este scos din temniŃă şi ia conducerea Egiptului ca să îndepărteze prin dumnezeiasca prevedere foamea; la 30 de ani, Hristos vine spre Botez, acesta fiind începutul dezvăluirii, pentru prima dată a misterului Treimii. Sărbătoarea recoltelor noi se Ńinea la 50 de zile după sărbătoarea Paştilor, iar din prăzile de război, se oferea 1/50. Avraam, împreună cu 300 de bărbaŃi, învinge pe sodomiŃi, iar Gedeon, împreună cu 300 de bărbaŃi lipăie apa cu limba. Cf. Om.Gn., II,5, p. 191. 34 Timpul, care dacă ar fi etern ar fi fără rost, ne este dat pentru înaintarea spre veşnicie şi pentru pregătirea spre ea. Astfel, cele şapte săptămâni (de şapte ori şapte zile) sfârşesc şi se împlinesc în veşnicia lui Dumnezeu cel Unul. Cf. Pr. Dumitru Stăniloae, nota 51 bis., p. 41. 35 Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., II,5, p. 41.


24

simbol al propăşirii dreptului, care îşi sfârşeşte viaŃa în monadă, adică în unitatea credinŃei36.

Observăm aşadar că hagiograful, prin inserarea acestor numere magice, care nu sunt alese la întâmplare, ci au încifrate un alt scop, îşi propune să arate prefigurarea imaginilor nou-testamentare şi a practicilor liturgice. Se subliniază aşadar, existenŃa tipos-antitipos, caracteristică Sfintei Scripturi37.

Unitatea şi desăvârşirea sunt încifrate de autorul sfânt în aceste numere pentru a arăta legătura dintre actele soteriologice şi Pogorârea Duhului Sfânt. Cifra 300 reprezintă Crucea, care este în mod evident legată de Înviere (prin Cruce se ajunge la Înviere, care se trăieşte ca biruinŃa lui Hristos asupra morŃii, prin Cruce). Întreaga perioadă a Penticostarului se trăieşte în fond ca o pregătire pentru venirea şi sălăşluirea Duhului Sfânt, care ne hristomorfizează şi ne face conformi chipului lui Hristos. RelaŃia 300-50 poate fi înŃeleasă şi ca relaŃia Cruce-Înviere-Cincizecime. Cifra 3 semnifică Persoanele Sfintei Treimi, iar cifra 1 sprijină teoria conform căreia singura dogmă în care afirmaŃia matematică: „1=3” este corectă, este dogma Sfintei Treimi. Aşadar, putem afirma că semnificaŃia dimensiunilor Arcei lui Noe ne pot conduce spre diferite înŃelesuri perihoretice. În aceste numere se vădeşte: relaŃia dintre Cruce şi Pogorârea Duhului Sfânt, unitatea şi desăvârşirea în Sfânta Treime, dar şi ProvidenŃa divină. Arca este simbolul Bisericii şi cele trei încăperi ale Arcei prefigurează împărŃirea întreită a oricărei biserici creştine38.

Pe lângă dimensiunile pline de simboluri ale Arcei, demn de remarcat este şi proporŃia acestor numere, care este aceeaşi cu proporŃia corpului omenesc. Un corp uman „perfect”, are lungimea de şase ori mai mare decât lăŃimea şi de zece ori mai mare decât adâncimea39.

c. Arca şi dimensiunile ei (explicaŃie morală) Deşi relele se înmulŃesc, viciile ne acoperă deşi ne întoarcem la cele

„nesigure, trecătoare şi pieritoare”, încă putem „auzi cuvântul lui Dumnezeu şi 36 În textul patristic, este folosit şi numărul 12, care nu apare nici în textul ebraic, nici în cel grecesc, ci doar „în unele texte”. De la sensul primar (întreaga seminŃie iudaică, cele 12 seminŃii ale lui Israel, născute din 12 patriarhi), cifra 12 primeşte o viziune noutestamentară, referindu-se la cei 12 Apostoli, care au extins învăŃătura propovăduită de Hristos până la marginile pământului. Cf. Clement Alexandrinul, „Stromate”, traducere Dumitru Fecioru, în col. P.S.B., nr. 5, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1982, VI,87,2, pp. 435-436. 37 Drd. Alexandru Prelipcean, op. cit., p. 8. 38 Ibidem, p. 9. 39 St. Augustine, „City of God”, in NPNF1-02, http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf102.pdf, accestat 17.08.2012, p. 702 (Book XV, chapter 26).


25

preceptele cereşti” şi astfel să clădim, „în inimă, arca mântuirii”. Unul ca acesta clădeşte în sine o bibliotecă. Această bibliotecă este cuvântul divin, în care trebuie să stabilim lungimea, lăŃimea şi înălŃimea, care simbolizează credinŃa, dragostea şi nădejdea. Unul ca acesta întinde credinŃa în Treime pentru lungimea şi nemurirea vieŃii, prin simŃământul îngăduinŃei şi dărniciei aşează lăŃimea iubirii iar prin înălŃimea nădejdii, se ridică la cele cereşti şi subtile. Unul ca acesta, deşi umblă pe pământ, are în ceruri locuire (Flp. III,20). Unul ca acesta raportează toate faptele sale la unu (toŃi aleargă dar numai unul ia premiul cf. 1 Co. IX,24) şi nu multiplu, prin varietatea gândurilor şi nestatornicia minŃii40.

B. Fereastra Arcei Fereastra (Fc. VI,16) era literalmente „un spaŃiu de lumină” (ֹרַהצ),

probabil o deschizătură (ce se întindea pe toată lungimea arcei) prin care să intre lumina şi aerul41.

Unii presupun că este vorba despre folosirea unei substanŃe transparente sau „translucide” pentru că Simachus foloseşte termenul „διαφανές”, Teodoret „θύραν”, o versiune în limba greacă, descoperită la VeneŃia „φωταγωγόν”, Vulgata: „fenestram”, iar Septuaginta traduce destul de ciudat: „ἐπισυνάγων ποιήσεις τήν κιβωτόν”. Rădăcina cuvântului indică ceva strălucitor42. De aici probabil şi explicaŃia talmudică (Rabi Johanan), potrivit căreia Dumnezeu i-a spus lui Noe să adune în Arcă pietre preŃioase, care producea lumină ca în mijlocul zilei43.

C. Uşa Arcei

a. Interpretare literală Uşa a fost asigurată prin procedee divine44 (nu omeneşti), întreaga Arca a

fost smolită şi pe dinafară (prin lucrarea puterii divine) pentru ca apa să nu pătrundă prin locurile pe care mâna omenească nu o poate asigura.

40 Om.Gn., II,6, pp. 195,198. 41 William MacDonald, „Comentariul biblic al credinciosului. Vechiul Testament”, traducere Doru Motz, Ed. Lampadarul de Aur, Oradea, 2002, p. 38. 42 Un alt termen diferit, folosit în Fc. VIII,6: ַחּלֹון, precum şi părerea lui Saalschutz care susŃine că s-a folosit sticla, au făcut pe unii cercetători să considere că este vorba despre o „fereastră transparentă”. Cf. ADB, p. 565. 43 „Babylonian Talmud”, Tractate Sanhedrin, translated into english with notes, glossary and indices H. Freedman, chapter XI, Folio 108b, http://www.come-and-hear.com/sanhedrin/sanhedrin_108.html. 44 Asigurarea uşii închise cerea o putere divină. Cf. Ad.Gn., 24, p. 545.


26

Scriptura ne atrage atenŃia că nu Noe este cel care închide uşa Arcei, ci Dumnezeu45. La fel, după Potop, tot Dumnezeu este Cel care deschide uşa (Noe trimite corbul şi porumbelul deschizând fereastra).

b. Interpretare duhovnicească Uşa Arcei simbolizează Judecata lui Dumnezeu. Uşa a fost aşezată, cu

înŃelepciune, într-o parte46 şi oblic, nu în faŃă sau sus, fiindcă este vremea mâniei divine, ziua Domnului47. Poarta este aşezată oblic, căci „pieziş veŃi păşi împotriva Mea, şi Eu voi veni împotriva voastră cu piezişă mânie” (Lv. XVI,27-28).

Uşa corăbiei fiind închisă de Însuşi Dumnezeu, nu ne mai rămâne altceva decât să privim pe fereastră, „să umblăm în comuniune fericită şi sfântă cu El, Cel care ne-a mântuit de mânia viitoare şi care ne-a făcut moştenitori şi aşteptători ai slavei care urmează să se arate”48. „Fiindcă cel ce nu le are e un orb, un ins cu vederea scurtă, care-a dat uitării curăŃirea păcatelor lui de-odinioară” (2 Ptr. I,9).

D. Lemnul folosit pentru construcŃia Arcei

a. Interpretare literală Conform Bibliei, Dumnezeu îi porunceşte lui Noe să construiască „o

corabie de lemn din cel tare”. Ebraicul ֶֹפרג (care apare în primele traduceri engleze) indică o esenŃă de lemn necunoscută. Septuaginta îl traduce prin termenul general τετραγώνων, care indică un lemn de esenŃă tare. Echivalentele moderne mai specifice: cedru49, brad sau pin50, „salcâm, chiparos51” sunt fie total

45 După ce Noe şi familia sa au intrat în Arcă, uşa a rămas deschisă încă şapte zile, după care Însuşi Dumnezeu a închis-o în urma Sa (Fc. VII16). Pe tot parcursul Potopului, comportamentul lui Noe este unul exemplar. Deşi răbdarea şi credinŃa îi sunt puse la încercare, nu-şi pierde capul, nu se precipită, ci face tot ce-i porunceşte Dumnezeu (Fc. VI,22, VII,5, IX,16). Atitudinea sa, ca şi numele său exprimă: odihna şi liniştea. După încetarea ploilor, calm, metodic, Noe examinează situaŃia, dă drumul păsărilor (pentru a verifica, prin fapte, starea pământului), ridică învelitoarea corăbiei, dar numai după ce primeşte porunca precisă din partea lui Dumnezeu, coboară pe pământ (după opt săptămâni). Cf. DB2, pp. 442-443. 46 Această particularitate face ca uşa să simbolizeze rana prin împungerea cu lancea, făcută Mântuitorului, aflat pe Cruce. Aceasta este, astfel, uşa prin care intră cei care vin la El, în sensul în care credincioşii intră în Biserică prin Sfintele Taine. Cf. St. Augustine, op. cit., pp. 702 (Book XV, chapter 26) 47 Om.Gn., II,5, p. 191. 48 C. H. Mackintosh, „ExplicaŃii asupra cărŃilor lui Moise - Geneza”, GBV, Buc., 2012, p. 84. 49 Adam Clarke, „Clarke’s Commentary. Genesis - Deuteronomy”, Wesleyan Heritage Publicatins, 1998, p. 69.


27

inadecvate, fie aproximative52. Arca a fost construită din lemn dreptunghiular53, ca să se poată îmbina mai uşor şi ca să fie oprit orice atac al apelor potopului.

b. Interpretare duhovnicească Lemnele54 dreptunghiulare55 ale Arcei sunt susŃinătorii credinŃei. Lemnul

dreptunghiular îl simbolizează pe cel care nu se „clatină din nici o parte”, pe cel care este stabil „ori încotro l-ai întoarce”, cel care suportă întreaga greutate a însufleŃitelor din interior şi a valurilor din exterior. Origen consideră că aceştia sunt cei ce în Biserică sunt: învăŃători, dascăli, propovăduitori ai credinŃei. Ei încurajează poporul prin „cuvânt de sfat” şi prin harul învăŃăturii. Ei se opun prin puterea cuvântului şi prin înŃelepciunea raŃiunii celor care atacă, păgânilor sau ereticilor, care pun în mişcare „valurile întrebărilor şi furtunile disputelor”. O astfel de imagine nu este singulară în scriptură, căci aceasta mai aminteşte despre lemne capabile de raŃiune (Iz. XXXI,1-5,8-9). În grădina lui Dumnezeu, după înŃelesul duhovnicesc, cedrii Libanului (care sunt pizmuiŃi şi invidiaŃi) nu pot fi comparaŃi cu nici un alt copac, căci ei sunt capabili de raŃiune56.

Noe este chipul lui Hristos care va veni, dar şi al celor ce vor fi mântuiŃi prin credinŃă şi iertaŃi prin Botez57.

50 John Calvin, „Commentaries On The First Book of Moses called Genesis”, vol. 1, translated by Rev. John King, Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids, p. 180. 51 DB1, p. 282. 52 BVA, nota e, p. 28. 53 Arca avea pereŃi trainici, încheieturi şi acoperiş zdravăn, ca să nu se scufunde sau să se destrame la izbitura valurilor. Cf. Josephus Flavius, „AntichităŃi Iudaice I” (în continuare Antic.Iud.), Ed. Hasefer, Buc., 2002, I,III,2, p. 16. 54 „ξύλα” = „copaci”. Cf. Nt.Om.Gn. 81, p. 615. 55 Termenul latin „lignis quadratis” urmează Septuaginta: ξύλων τετραγώνων. Pentru o mai bună înŃelegere a explicaŃiei: „paralelipipedic”, „dreptunghiular în secŃiune”. Cf. Nt.Om.Gn. 61,79, pp. 613,615. 56 Om.Gn., II,4, pp. 183,185. 57 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 49, la Sf. Chiril al Alexandriei, „Glafire la Facere”, Scrieri II, în col. P.S.B., vol. 39, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1992, p. 40.


28

c. Lemnele dreptunghiulare (explicaŃie morală) O astfel de biblioteca nu trebuie construită din lemn58 sălbatic şi necioplit,

ci din lemne dreptunghiulare, strujite neted, adică nu din cărŃile autorilor veacului, ci din cele profetice şi apostolice. Aceşti autori au îndepărtat diversele ispite, au înlăturat toate viciilor şi au dus o viaŃă echilibrată şi cumpătată. Autorii cărŃilor veacului pot fi numiŃi „lemne înalte şi umbroase”. În acest sens, Israel este acuzat că s-a prostituat sub fiecare copac înalt şi des, căci nu s-au comportat aşa cum au vorbit. Deşi ei vorbesc despre cele înalte, folosesc o retorică înflorită, ei nu sunt lemne dreptunghiulare, pentru că în ei, viaŃa şi cuvântul nu cântăresc la fel. Porunca de a construi o arcă înseamnă de fapt a alcătui o bibliotecă, adică porunca de a aduna cărŃi din cuvântările profetice şi apostolice sau din scrierile celor care i-au urmat lor dar şi linia dreaptă a credinŃei. Această construcŃie trebuie să fie cu două şi cu trei punŃi, pentru ca să ne înveŃe relatările istorice, să cunoaştem taina cea mare, şi s-o împlinim în Hristos şi în Biserică. Dintr-o astfel de construcŃie aflăm cum să îndreptăm moravurile şi viciile, cum să curăŃăm sufletul, cum să ne eliberăm de orice lanŃ al sclaviei pentru a aşeza sălaşe ale virtuŃilor şi progreselor. ConstrucŃia trebuie smolită pe dinăuntru şi pe dinafară. Aceasta se realizează dacă purtăm credinŃa în inimă şi dăm mărturie cu gura, dacă pe dinăuntru avem ştiinŃă şi suntem curaŃi la inimă, iar afară sunt faptele, adică suntem neprihăniŃi cu trupul59.

Arca aceasta este sufletul credincios, este o bibliotecă a cărŃilor divine în care trebuie să introducem însufleŃite de tot soiuri, nu numai curate ci şi necurate.

58 Referitor la lemnele care au fost folosite la construcŃia Arcei, o interesantă tradiŃie islamică merită amintită: Când Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să-şi construiască o corabie, arătându-i cât de mare şi de largă trebuie să fie, acesta din urmă, „judecând după modelul dat greutatea lucrului”, s-a plâns lui Dumnezeu că numai cu puterile sale şi a fiilor săi nu va putea aduna lemnul necesar construcŃiei, iar ceilalŃi oameni nu-l ajută ci-l urăsc pentru că-i mustră pentru idolatrie, necredinŃă şi „superstiŃia cea nelegiuită”. Chiar şi giganŃii (uriaşii), când li s-a cerut ajutorul, au râs şi l-au batjocorit, considerându-l mincinos şi nebun. Uriaşul Dabetularz era aşa de mare încât atunci când intra în ocean pentru a prinde peşti, adâncimea apei nu-i ajungea nici până la gleznele picioarelor, iar atunci când prindea un peşte (balenă), întindea mâna în faŃa soarelui, „şi frigându-l ca la foc, în fierbinŃeala soarelui, aşa-l mânca”. Acesta trăia la marginea Indiei, şi a primit poruncă să meargă la Noe, care l-a rugat „să-şi pieptene barba cu degetele în chip de pieptene”. Făcând aceasta, „atâta grămadă de lemne a scuturat din barba sa, încât le-a fost de ajuns” pentru construirea corăbiei. „Lemnele acelea erau copaci întregi care, când trecea el prin păduri dese şi de neumblat şi rupea totul înaintând, chiparoşi de mulŃi ani şi molizi se înfigeau în barba lui ca nişte surcele mici”. Deci, din aceste lemne a construit Noe corabia sa. Cf. Dimitrie Cantemir, „Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane”, traducere, studiu introductiv, note şi comentarii de Virgil Cândea, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Buc., 1987, p. 199. 59 Om.Gn., II,6, p. 197.


29

ÎnsufleŃitele curate pot fi numite: memoria, erudiŃia, înŃelegerea, cercetarea, judecarea celor citite etc. Cele necurate trebuie introduse două câte două, acestea sunt dorinŃa şi mânia, care slujesc la săvârşirea păcatului. Cu toate acestea, acestea sunt considerate necesare şi deci trebuie păstrate, deoarece succesiunea posterităŃii nu este pregătită fără dorinŃă, nici îndreptarea şi disciplina nu se pot menŃine fără mânie. Acestea par acum deosebite nu pe temei moral, ci natural. Scriptura divină poate fi comparată cu persoana fiecăruia, atunci trebuie să potrivim „cele duhovniceşti … celor ce sunt duhovniceşti” (1 Co. II,13) şi astfel vom găsi multe, ascunse şi adânci secrete ale tainei. Pentru a ne transforma din auditori ai Cuvântului în făptuitori, e nevoie de invocarea Duhului Sfânt prin rugăciune. Astfel, prin milostivirea preaputernicului Dumnezeu, trebuie să cerem să aducă peste sufletele noastre potopul apei Sale, să distrugă în noi ceea ce trebuie distrus, să dea viaŃă celor ce trebuie să le fie dată prin Hristos60.

E. Smoala folosită pentru Arcă a. Interpretare literală InterstiŃiile interioare şi exterioare dintre lemnele Arcei sunt acoperite cu

smoală61. Termenul ּכֶֹפר, ἄσφαλτος poate desemna smoală sau alte substanŃe bituminoase: ŃiŃei sau asfalt, cu care după ce lemnele erau unse, se întăreau şi deveneau rezistente la apă62.

Berosos Caldeanul mărturiseşte că în vremea sa, pe un munte din Armenia, putea fi văzută Arca, „o corabie unsă pe dinăuntru cu smoală”, pe care unii o desprind şi o folosesc drept amuletă63.

b. Interpretare duhovnicească Smoala64 simbolizează sfinŃenia interioară şi exterioară. Pentru că

arhitectul Arcei este Hristos, El ne spune că nu trebuie să fim ca cei ce pe din afară apar drepŃi în faŃa oamenilor, dar pe dinăuntru, sunt morminte ale morŃilor (Mt. XXIII,27). Hristos doreşte să fim pe dinafară sfinŃi cu trupul, iar pe dinăuntru, curaŃi cu inima, să fim precauŃi în toate privinŃele, înzestraŃi cu virtutea

60 Ibidem, p. 199. 61 Om.Gn., II,1, p. 171. 62 Robert Jamieson, A.R. Fausset and David Brown, „Commentary Critical and Explanatory on the Whole Bible”, 1871, p. 47. 63 Antic.Iud., I,III,6, p. 19. 64 Această acŃiune este înŃeleasă de unii ca o măsură de protecŃie împotriva animalelor marine. Cf. William Smith, op. cit, p. 504.


30

castităŃii, a neprihănirii. Astfel trebuie să înŃelegem să lemnele sunt unse pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală65.

SpaŃiul interior al Arcei Sălaşele Arcei

a. Interpretare literală În interiorul Arcei existau mai multe spaŃii delimitate. Aceste deosebiri s-

au făcut ca să poată fi repartizate mai uşor în diversele adăposturi (sălaşe66), diferitele soiuri de animale, pentru a le separa pe cele îmblânzite şi lipsite de curaj, de fiarele sălbatice67.

b. Interpretare duhovnicească Sălaşele68 Arcei simbolizează Biserica: credinŃa şi manifestările ei Dumnezeu îi porunceşte lui Noe să construiască Arca şi să facă sălaşe

pentru diferitele soiuri de însufleŃite. Pentru că Arca simbolizează Biserica, Origen consideră că poporul care se mântuieşte (creştinii) în Biserică poate fi comparat cu oamenii sau însufleŃitele care au urcat şi au fost salvaŃi în Arcă. După cum nu toŃi au acelaşi merit, ci doar unii sunt înălŃaŃi în credinŃă, şi în Arcă nu este o singură încăpere pentru toŃi, ci sunt diferite locuri, în partea de jos (cea cu două punŃi), iar însufleŃitele locuiau în partea de sus (cea cu trei punŃi), dar nu împreună, ci în diferite sălaşe. Deşi în Biserică toŃi sunt cuprinşi de o singură credinŃă şi sunt spălaŃi de un singur botez, nu sunt toŃi în aceeaşi măsură, ci fiecare în felul său69.

În chipul acestei corăbii poate fi văzută construcŃia Bisericii de către Unul Născut, „Noe cel mai adevărat”, în care cei ce intră scapă de nimicirea ce ameninŃă lumea70.

În legătură cu taina acestei corăbii, şi Sfântul Apostol Pavel învaŃă: „Prin credinŃă, luând Noe înştiinŃare despre cele ce aveau să vie, a gătit corabia spre mântuirea casei sale” (Evr. XI,7). Arca închipuia şi Botezul căci Sfântul Apostol Petru spune că s-au mântuit puŃine suflete: „opt s-au mântuit prin apă” (1 Ptr. III,20-21).

65 Om.Gn., II,4, p. 187. .cf. ADB, p. 565. Literal: „cuiburi”, cf. BVA, nota f, p. 28, William Smith, op. cit., p. 504 ִקִּנים 6667 Om.Gn., II,1, p. 171. 68 Sălaşele Arcei arată şi locaŃiile cereşti. ExistenŃa mai multor sălaşe în Arcă, arată existenŃa mai multor lăcaşuri cereşti (In. XIV,2). Cf. Om.Gn., II,5, p. 193. 69 Om.Gn., II,3, pp. 179,181. 70 Sf. Chiril al Alexandriei, op. cit., II,4, p. 40.


31

B. Etajele Arcei

a. Interpretare literală În raport cu uşa, care era într-o parte, unele etaje erau sus sau jos. De la

uşă, toate însufleŃitele se despărŃeau, mergând fiecare spre locul potrivit. Origen consideră că Arca avea cinci punŃi71: în părŃile de jos ale Arcei erau două punŃi (etaje), iar în părŃile de sus erau trei punŃi72

Pentru că toate însufleŃitele au stat în arcă timp de un an, a fost nevoie de astfel de spaŃii. Cele trei punŃi erau pentru: om (care depăşeşte toate animalele prin demnitate şi raŃiune), pentru animalele blânde şi apoi, pentru animalele sălbatice şi neîmblânzite (şerpi). Pentru că omul are putere, prin raŃiune şi înŃelepciune, peste toate câte sunt pe pământ, a fost aşezat deasupra tuturor animalelor73.

Cele două punŃi serveau pentru provizii şi dejecŃii. Noe a introdus hrană în arcă la porunca lui Dumnezeu. Pentru provizii, era necesar ca fiarelor carnivore să li se aducă din afară însufleŃite, pentru a-şi conserva viaŃa, în vederea pregătirii următoarei generaŃii; pentru celelalte animale, sunt păstrate aici şi alte alimente, după nevoile lor naturale. Pentru că produsele digestiei nu trebuiau să chinuiască prin miasme nici pe însufleŃite, nici pe om, au fost depozitate în cel mai de jos loc. Scriptura nu aminteşte despre locurile pentru necurăŃeniile însufleŃitelor, dar acestea sunt cunoscute de tradiŃie. În mod potrivit, Scriptura păstrează tăcerea, căci se poate învăŃa suficient din cercetarea consecinŃelor. Scriptura tace din consideraŃie, o astfel de relatare nu se potrivea unei înŃelegeri duhovniceşti, căci naraŃiunile Scripturi sunt potrivite înŃelegerilor alegorice74.

b. Interpretare duhovnicească Etajele Arcei simbolizează: cerul, pământul şi iadul. Prin părŃile de jos ale

Arcei (cele cu 2 punŃi) se indică iadul (cea inferioară) şi pământul (cea superioară), iar părŃile de sus simbolizând pe cele cereşti, arată că, prin merite, se poate urca până la al treilea cer75 (2 Co. XII,2).

71 Iosif Flaviu (Antic.Iud. I,III,2, p. 16) consideră că Noe a „înjghebat o arcă cu patru despărŃituri”. 72 O concepŃie asemănătoare pare să indice şi Bartolomeu Valeriu Anania: „spaŃiul cel mare este împărŃit în trei etaje”. Cf. BVA, nota i, p. 28. 73 Om.Gn., II,1, p. 171. 74 Ibidem, p. 175. 75 Om.Gn., II,5, p. 193.


32

3. PerfecŃiunea generală a Arcei łinând cont de constrângerile ploilor şi potopului, se poate afirma că nu

era o formă mai potrivită sau mai aptă. Datorită acestei forme (a vârfului), şuvoaiele se risipeau, ca dintr-un acoperiş cu culme, iar pentru că partea inferioară era menŃinută în apă, i se conferea o mare stabilitate dată de forma rectangulară, prin care era împiedicată înclinarea sau scufundarea Arcei sub loviturile valurilor sau de agitaŃia însufleŃitelor76.

A. ObiecŃia lui Apelles Gnosticul Apelles, ucenic al lui Marcion, care nega Vechiul Testament,

considera că scrierile lui Moise nu conŃin dumnezeiasca înŃelepciune şi nimic din lucrarea Duhului Sfânt. Ei susŃin că datorită spaŃiului strâmt al Arcei, n-ar fi fost loc nici pentru animale, nici pentru hrana lor pentru un an. În consecinŃă, istorisirea este o ficŃiune, o fabulă77, deci, nu a fost revelată de Dumnezeu78.

Printre obiecŃiile ridicate, se află imposibilitatea unei construcŃii care să cuprindă toate animalele pe care referatul biblic pretinde că au intrat în Arcă.

În acest sens, cercetând cuvintele scripturistice: „două câte două”, constatăm că acestea se referă la animalele necurate, din care au luat pe Arcă, doi masculi şi două femele79.

Sintagma: „επτά επτά” („Din toate turmele celor curate du înăuntru cu tine şapte câte şapte80...”, cf. Fc. VII,2) poate fi înŃeleasă ca o întărire, după model ebraic81.). Expresia întâlnită în Septuaginta, δύο δύο, („Două câte două“ cf. Fc. VI,19), necanonică lingvistic (ca şi sintagma επτά επτά), a pus probleme elementare de înŃelegere. Cercetătorii s-au întrebat dacă se indică numeralul cardinal doi, sau se sugerează un numeral distributiv, „doi câte doi“. Chestiunea este expusă diferit, sintagma greacă fiind considerată eliptică, „doi (masculi şi) două (femele)“82.

76 Om.Gn., II,1, p. 175. 77 Pr. Prof. Teodor Bodogae, op. cit., p. 39. 78 Om.Gn., II,2, p. 177. 79 „Câte două din fiecare specie” cf. BVA, nota j, p. 28. 80 Deşi Fc. VI,19 aminteşte doar de două perechi, această diferenŃă referitoare la numărul animalelor curate faŃă de cele necurate, poate fi întâlnită şi în Biblia Etiopiană. Cf. „Kebra Nagast”, trad. Felicia Andeca, Liviu Papuc, Ed. Cartier, Chişinău, 2011, p. 15. 81 Adrian Muraru, „Note la adnotări” (în continuare Nt.Ad.Gn.), în „Omilii … Geneză”, …, 27, p. 637. 82 Iustinus Philosophus et Martyr, „Quaestiones et responsiones ad orthodoxos”, (43), in „Corpus Apologetarum Christianorum Saeculi Secundi”, editit Ioann. Carol. Theod. Otto., volumen IV, tomi III, pars I, Editio altera, Prostat apud Frider. Mauke, Ienae, 1899, p. 56 .


33

Origen consideră că cel care cercetează pentru ce nu s-a scris, literal, „din cele necurate două (câte) două, iar din cele curate şapte (câte) şapte”, căci despre cele curate s-a păstrat tăcerea (Fc. VII,15), explicaŃia se găseşte în expresia: „din toată carnea”, care desemnează pe cele necurate. Pentru că era pe punctul a se îngădui oamenilor consumarea cărnii, de vreme ce alimentele urmau să-i fie aduse ca jertfe ale evlaviei, a poruncit să fie salvate mai multe animale curate: trei perechi spre sporirea neamului, iar cel în plus pentru jertfă. Aşadar, a poruncit să fie aduse în corabie câte şapte vieŃuitoare din fiecare dintre genurile curate, pentru ca Noe să nu distrugă perechile, oferind o vieŃuitoare din fiecare neam83.

B. Răspuns la obiecŃie a. Abordare literală Din tradiŃia ebraică şi creştină (FA. VII,22) aflăm că Moise a fost instruit

în înŃelepciunea egipteană. Astfel, Moise indică numărul coŃilor după arta geometrică84, pe care egiptenii o cunosc foarte bine. Pentru geometri, modelul de calcul este ridicarea la putere, astfel încât, atunci când aminteşte de cot, se poate referi la cotul cub sau pătrat85, care reprezintă 6 coŃi, în general, sau 300 coŃi, în parte86. Dacă respectăm acest mod de calcul, se dovedeşte că exista destul loc pentru germenii şi seminŃele care trebuiau să refacă întreaga lume87.

Astăzi, problema animalelor din Arca lui Noe, nu mai este o preocupare a cercetărilor ştiinŃifice, însă în vechime mulŃi cercetători importanŃi s-au preocupat de acest subiect. Poetul Athanasius Kircher (sec. XVII) consideră că în Arcă nu au fost introduse mai mult de 50 de perechi de animale, deci spaŃiul interior nu era o problemă. El a dezvoltat concepŃia potrivit căreia Noe a salvat toate animalele care existau atunci, însă abundenŃa diferitelor specii de animale este

83 Ad.Gn. 22,23, pp. 543,545. 84 Textul grec transmite că Origen a aflat de la un evreu învăŃat că 300 de coŃi indică numărul prezentat la pătrat: în consecinŃă, lungimea arcei este de 90 000 de coŃi, lăŃimea de 2 500 de coŃi, iar înălŃimea de 900 de coŃi. Se menŃionează că arca a fost construită luându-se în calcul coŃi egipteni. Cf. Nt.Om.Gn. 72, p. 614. 85 Rufin adaugă textului origenian sintagma „la cub”, originalul menŃionează δύναµις τετραγώνου. Diophantus din Alexandria arată că există mai multe tipuri de numere: dacă a este numit αριθµός, a2 este denumit δύναµις, a3 poartă denumirea de κύβος, a4 δύναµοδύναµις, a5 δύναµόκύβος, iar a6 κύβόκύβος. Cf. Sir Thomas Heath, „A History of Greek Mathematics”, volume II, Clarendon, Oxford, 1921, p. 458. 86 Text obscur, însă Fericitul Augustin pare a cunoaşte pasajul, şi spune că Origen a rezolvat problema dimensiunilor arcei echivalând un cot geometric cu şase coŃi. Cf. St. Augustine, op. cit., pp. 704-705 (Book XV, chapter 27). 87 Om.Gn., II,2, pp. 177,179.


34

rezultatul timpurilor postdiluviene (de exemplu, se susŃine că girafele au luat naştere prin încrucişarea dintre cămilă şi leopard)88.

b. Abordare duhovnicească • Diversele fiinŃe din Arcă reprezintă grade de perfecŃiune Oamenii, cei ce trăiesc prin intermediul ştiinŃei raŃionale sunt capabili nu

numai de a se conduce pe sine, ci şi de a învăŃa pe alŃii. Aceştia, pentru că sunt puŃini, sunt figuraŃi de cei puŃini care se salvează împreună cu Noe, adică „i se alătură lui îndeaproape”. Asemenea, şi Domnul Hristos, adevăratul Noe, are „puŃini fii şi înrudiŃi, care să fie părtaşi la cuvântul Lui şi primitori ai înŃelepciunii”. Unii ca aceştia „sunt aşezaŃi în cel mai înalt loc”, ei „locuiesc în vârful arcei”. Pe de altă parte, mulŃimea însufleŃitelor iraŃionale, sălbatice, sălăşluia în locurile de jos89. Cei care sunt în locurile cele mai de jos îi simbolizează pe cei cărora „dulceaŃa credinŃei nu le-a îmblânzit asprimea sălbăticiei”. Superiori acestora sunt cei care, deşi cu puŃină raŃiune, păzesc o adâncă simplitate şi nevinovăŃie, aceştia sunt simbolizaŃi prin animalele blânde din Arcă90.

• Adevăratul Noe este Iisus Hristos Ceea ce a spus Lameh nu se potriveşte lui Noe (Fc. V,29), ci lui Iisus

Hristos, care aduce odihna91 sufletelor (Mt. XI,28-29), în vremea căruia asprimea muncii va înceta şi care va ridica „păcatul lumii” (In. I,29), blestemul Legii (Ga. III,13) şi al pământului. Aşadar, Hristos este Noe cel duhovnicesc. Astfel, dacă am urca în Arcă, punte cu punte, prin fiecare tip de sălaş, am ajunge la Noe, care este „odihna”, omul „drept”. La fel, dacă, în Biserică, avansăm duhovniceşte, parcurgem treaptă cu treaptă, ne ridică şi ajungem la Hristos92.

• Coabitarea93 animalelor: uniunea tuturor în ÎmpărăŃia lui Dumnezeu

88 Irving Finkel, op. cit.. 89 Nivelul cel mai de jos, ocupat de fiarele sălbatice semnifică prezenŃa păcătoşilor în Biserică. Cf. Jean Laporte, „PărinŃii Greci ai Bisericii”, traducere din limba franceză Stanca Pavai, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2009, p. 74. 90 Om.Gn., II,3, p. 181. 91 Numele „Noe” semnifică „odihnă”, „linişte”, „mângâiere”. În limba ebraică există un joc de cuvinte: „Acesta ne va mângâia (ֵמנּויְַנֲח) pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul”. Cf. Fc. V,29. 92 Om.Gn., II,3, p. 181,183. 93 Ideea coabitării tuturor animalelor pe Arcă nu se regăseşte într-o tradiŃie islamică, care relatează că „pe corabie au apărut atât de mulŃi şoareci, încât neajungându-le hrana, au fost siliŃi să roadă


35

Starea însufleŃitelor, a fiarelor, a turmelor şi a celorlalte animale din Arcă, preînchipuie împărăŃia lui Hristos, descrisă de Isaia (VI,6-8), în care lupul este împreună cu mielul, leopardul cu iedul, leul şi boul merg împreună la păşune, iar cei născuŃi din ei se vor hrăni împreună cu paie, copilul nu va fi vătămat de viperă. Preînchipuirea pe care a avut-o Apostolul Petru (FA. X,11-12), când toate patrupedele, fiarele pământului şi zburătoarele cerului erau cuprinse într-o unică pânză a credinŃei, legată de cele patru colŃuri ale Evangheliilor, s-a realizat deja în Biserică94.

Concluzii Din punct de vedere cinematografic, anul 2014 se remarcă prin filme cu

temă biblică. După „Patimile lui Hristos” (regizat de Mel Gibson în 2004), anul acesta ni s-au propus filmele „Fiul lui Dumnezeu” (Christopher Spencer) şi „Noe” (Darren Aronofsky). Aparent, o astfel de întoarcere a regizorilor spre tematica Scripturii ar trebui să fie îmbucurătoare, dacă ne gândim la numărul mare de spectatori care „consumă” acest produs al hollywood-ului, şi care astfel iau contact cu mesajul scripturistic al Cuvântului Divin.

Lucrurile nu stau chiar aşa. De exemplu, filmul „Noe”, în loc să vestească, să popularizeze cuvântul biblic, mai mult încurcă. După vizionarea filmului, cei care n-au citit iniŃial Scriptura, îşi creează o imagine greşită despre Noe, despre Dumnezeu, despre episodul Potopului. Cei ce au citit referatul biblic despre Potop, în urma vizionării filmului, nu vor mai şti ce să creadă şi cum să iasă din această „ceaŃă” a cunoaşterii, căci una spune Scriptura şi cu totul altceva filmul. Rămâne doar ca teologii să atragă atenŃia asupra felului în care mesajul Scripturii poate fi distorsionat şi folosit greşit.

Astfel, mesajul Sfintei Scripturi trebuie citit, şi înainte de a fi interpretat (ecranizat) el trebuie înŃeles. Cei mai în măsură să ne arate cum să interpretăm Sfânta Scriptură sunt SfinŃii PărinŃi şi scriitorii bisericeşti care au trăit în primele veacuri creştine.

În primul rând, sensul literal-istoric trebuie cunoscut, căci Sfânta Scriptură are o autoritate istorică şi o autenticitate, căci evenimentele relatate de ea nu sunt

tăbliŃele (scândurile) corăbiei. Şi rozând multe găuri în fundul corăbiei, l-au adus pe Noe şi toate vietăŃile în mare deznădăjduire pentru viaŃa lor”. Dumnezeu îl învaŃă pe Noe cum din elefant să scoată „un porc foarte mare”, din care apoi au ieşit veveriŃele (nevăstuicile), care deşi au început să-i omoare pe şoareci, „parcă nu reuşeau nimic”. Aşa că Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să-l lovească pe leu în frunte şi astfel a ieşit din nările lui un motan, care a omorât toŃi şoarecii. Cf. Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 201. 94 Om.Gn., II,5, p. 193.


36

ficŃiuni. Vechiul Testament nu este doar un manual de istorie, ci este în primul rând: „pedagog spre Hristos” (Ga. III,24), pregătire pentru Întruparea Domnului. Aşadar, evenimentele istorice trebuie înŃelese şi din punct de vedere duhovniceşte, căci Însuşi Mântuitorul ne-a îndemnat să cercetăm Vechiul Testament, pentru că acesta „despre El mărturiseşte” (In. V,39). Un al treilea mod de interpretare al Scripturii, propus de Origen, este cel moral. Sfânta Scriptură nu doar se citeşte, nici dacă o studiem şi o învăŃăm nu ajunge; ea trebuie trăită, mesajul ei trebuie impropriat.

Cel ce înŃelege Sfânta Scriptură, sensurile ei, învăŃătura ei, nu se mulŃumeşte numai să le afirme. Ortodoxia (învăŃătura cea dreaptă) trebuie mărturisită, împlinită, trăită, trebuie să-şi aibă Ńinta în ortopraxie (înŃelegerea mesajului biblic presupune împlinirea lui).

Acest pasaj (Fc. VI,14-16) este o relatare-simbol şi „imago mundi”. Imaginile vetero-testamentare (tipos) îşi găsesc împlinirea în cele nou-testamentare (anti-tipos), prin şi în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, cât şi prin evenimentele legate de viaŃa Sa95.

Modelul lui Origen de a se raporta la evenimentele istorice relatate de Scripturi ne arată o modalitate întreită de a-L descoperi pe Hristos (prin abordarea duhovnicească), pentru ca apoi să-L putem dobândi (datorită explicaŃiei morale).

Bibliografie

1. „BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURĂ”, versiune diortosită după Septuaginta,

redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 2001.

2. „BIBLIA HEBRAICA STUTTGARTENSIA”,quae antea cooperantibus A.Alt, O.Eiβfeldt, P.Kahle, editerat R. Kittel, Gedruckt mit Unterstutzung der Deutschen Forschungsgemeinschaft, 1967/77, Deutsche Bibelstiftung Stuttgart.

3. „BIBLIA SACRA VULGATA”, http://www.drbo.org/lvb. 4. „SEPTUAGINTA”, Id est Vetus Testamentum graece iuxta LXX interpretes

edidit Alfred Rahlfs, Editio minor, Duo volumina in uno, Deutsche Bibelstiftung Stuttgart.

5. AUGUSTINE, St., „City of God”, in NPNF1-02, http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf102.pdf, accestat 17.08.2012.

6. BODOGAE Teodor, Pr. Prof., „Pagini din opera exegetică a lui Origen. Introducere”, în col. P.S.B., vol. 6, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1981.

95 Drd. Alexandru Prelipcean, op. cit., p. 9.


37

7. CALVIN John, „Commentaries On The First Book of Moses called Genesis”, vol. 1, translated by Rev. John King, Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids.

8. CANTEMIR Dimitrie, „Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane”, traducere, studiu introductiv, note şi comentarii de Virgil Cândea, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Buc., 1987.

9. CHIRIL al Alexandriei, Sf, „Scrieri II”, traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, în col. P.S.B., vol. 39, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1992.

10. CHIVERS Tom, „Irving Finkel: reader of the los Ark”, http://www.telegraph.co.uk/culture/books/10574173/Irving-Finkel-reader-of-the-lost-Ark.html, accesat 19.01.2014.

11. CLARKE Adam, „Clarke’s Commentary. Genesis - Deuteronomy”, Wesleyan Heritage Publicatins, 1998.

12. CLEMENT Alexandrinul, „Stromate”, traducere Dumitru Fecioru, în col. P.S.B., nr. 5, E.I.B.M.B.O.R., Buc., 1982.

13. DRAGOŞ Cornel, Prof. „Se află arca lui Noe pe muntele Ararat?”, http://www.laurentiudumitru.ro/Arca_lui_Noe_Ararat.php, accesat în 25.05.2014.

14. FINKEL Irving, „Noah’s Ark: the facts behind the Flood”, http://www.telegraph.co.uk/culture/books/10574119/Noahs-Ark-the-facts-behind-the-Flood.html, accesat 19.01.2014.

15. HAWKER Robert, „The Poor Man’s Old Testament Commentary”, vol. 1, Hardcover, 2011.

16. HEATH Thomas, Sir, „A History of Greek Mathematics”, volume II, Clarendon, Oxford, 1921.

17. IUSTINUS Philosophus et Martyr, „Corpus Apologetarum Christianorum Saeculi Secundi”, editit Ioann. Carol. Theod. Otto., volumen IV, tomi III, pars I, Editio altera, Prostat apud Frider. Mauke, Ienae, 1899.

18. JAMIESON Robert, FAUSSET A.R. and BROWN David, „Commentary Critical and Explanatory on the Whole Bible”, 1871.

19. JOSEPHUS Flavius, „AntichităŃi Iudaice I”, Ed. Hasefer, Buc., 2002. 20. LAPORTE Jean, „PărinŃii Greci ai Bisericii”, traducere din limba franceză

Stanca Pavai, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2009. 21. MacDONALD William, „Comentariul biblic al credinciosului. Vechiul

Testament”, traducere Doru Motz, Ed. Lampadarul de Aur, Oradea, 2002. 22. MAXIM Mărturisitorul, Sf., „Filocalia”, vol. 3, traducere, introducere şi note de

pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, 1994. 23. ORIGEN, „Omilii, comentarii şi adnotări la Geneză”, ediŃie bilingvă, studiu

introductiv, traducere şi note de Adrian Muraru, Ed. Polirom, 2006. 24. PRELIPCEAN Alexandru, Drd., „Fc. 6:15-16: dimensiunea corabiei lui Noe şi

interpretarea numerologică”, în rev. „Bărăganul Ortodox”, nr. 100/2011.


38

25. SMITH William, „Smith’s Bible Dictionary”, Christian Classics Ethereal Library, Grand Rapids, 1884.

26. TRAPP John, „A Commentary On The Old and New Testaments”, vol. 1, Tanski Publications, 1997.

27. WIENER Noah, „The Animals Went in Two by Two, According to Babilonian Ark”, http://www.b

STUDIA 2 2014 - UTClujteologie.cunbm.utcluj.ro/pdf/SU_cuprins/Studia_2_2014.pdf · Taina Spovedaniei se mai nume şte şi Taina M ărturisirii şi iert ării păcatelor, sau Taina

Documents