STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ A COMUNEI CHEIA … · „O strategie este un plan de acţiune complet şi condiţionat, care dispune de câte o alternativă de acţiune, ţintită

STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ AȘCOMUNEI CHEIA PENTRU PERIOADA 2010-2015

Lista cu abrevieri:

1


ADR – Agenţia de Dezvoltare RegionalăAJOFM – Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de MuncăAJPM – Agenţia Judeţeană pentru Protecţia MediuluiANES – Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi BărbaţiANL – Agenţia Naţională pentru LocuinţeCDI – Cercetare Dezvoltare InovareCDR – Consiliul pentru Dezvoltare RegionalăCRP – NE – Comitetul Regional pentru Planificare Nord-EstCDT – Cercetarea şi Dezvoltarea TehnologieiCIP – Programul Cadru privind Competitivitatea şi InovaţiaCSNR – Cadrul Strategic Naţional de ReferinţăDADR SV – Direcţia Agricolă şi Dezvoltare Rurală SuceavaFEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare RuralăFEP – Fondul European pentru PescăriiFC – Fondul de CoeziuneFEDR – Fondul European pentru Dezvoltare RegionalăFNGCIMM – Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uriFPC – Formare profesională continuăFSE – Fondul Social EuropeanFSC – Fondurile Structurale şi de CoeziuneGEA – Grupul de Economie AplicatăICR – Institutul Cultural RomânTIC (engl. ICT) – Tehnologia Informaţiei şi ComunicaţiilorIENP (engl. ENPI) – Instrumentul European de Vecinătate şi ParteneriatIMM – Întreprinderi Mici şi MijlociiMDLPL – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi LocuinţelorMMDD – Ministerul Mediului şi Dezvoltării DurabilePATJ – Planul de Amenajare a Teritoriului JudeţeanPLAM – Planul Local de Acţiune pentru MediuPND – Planul Naţional de DezvoltarePNSDR – Planul Naţional Strategic pentru Dezvoltare RuralăPO – Program OperaţionalPOR – Programul Operaţional RegionalPOS – Programul Operaţional SectorialPRAI – Planul Regional de Acţiune pentru Învăţământ Profesional şi TehnicPUD – Planul Urbanistic de DetaliuPUG – Planul urbanistic GeneralC&D – Cercetare-DezvoltareSF – Studiu de fezabilitateUTR – Unitate Teritorială de Referinţă

Motto:

2


„Strategia este dezvoltarea gândului conducător iniţial,corespunzător condiţiilor mereu în schimbare” (Moltke 1892 –1912)

„O strategie este un plan de acţiune complet şicondiţionat, care dispune de câte o alternativă de acţiune,ţintită pentru fiecare posibilă situaţie de decizie, în care poateajunge un planificator pe parcursul unui proces de luare adeciziei” (Szyperski/Winand 1980)

„Strategie înseamnă să-ţi orientezi gândirea, decizia şiacţiunea spre obiectivele superioare sau spre premiseleobiectivelor, fără ca pe parcurs să te laşi abătut de urgenţe,adică avantaje şi dezavantaje de moment” (Gälweiller 1987)

C U P R I N S

Lista cu abrevieri 2Motto 3

3


Cuvânt înainte 6

Capitolul I – Elaborarea şi implementarea unei strategii de dezvoltare locală 9ț Ș1. Motiva ia Strategiei de dezvoltare locală a comunei cheia 9

2. Cadrul conceptual 103. Metodologia de lucru 12

Capitolul II – Dezvoltarea rurală şi politica de dezvoltare rurală 17A. Spaţiul rural – orientări metodologice 17

1.1 Conceptul de spaţiu rural 171.2 Funcţiile spaţiului rural 201.3 Satul – componenta principală a spaţiului rural 22

B. Dezvoltarea rurală în Uniunea Europeană 241.1 Clarificări conceptuale 241.2 Politicile Uniunii Europene în domeniul dezvoltării rurale 251.3 Definirea ruralului în Eruropa 261.4 Viitorul Politicii de Dezvoltare Rurală. Propuneri pentru perioada 2007-2013 271.5 Dezvoltarea rurală şi fondurile europene. Rolul administraţiei publice 311.5.1 Contextul general 311.5.2 Finanţări prin Politica Agricolă Comună 32

Capitolul III – Dezvoltarea regională şi politica de dezvoltare regională 361.1 Politica de dezvoltare regională în România 38

Capitolul IV – Strategia de Dezvoltare a Regiunii Nord-Est 421.1 Cadrul conceptual. Regiuni şi regionalizare 421.2 Prezentare generală 431.3 Economia regională 451.4 Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est 461.5 Obiectivele strategice ale Strategiei de Dezvoltare Regională Nord-Est 47 Sinteza Strategiei de Dezvoltare regională Nord-Est 2007-2013 52

Capitalul V – Documente de programare ale politicii naţionale 671.1 Fundamentele dezvoltării economice 671.1.1 Consideraţii generale 671.1.2 Funcţionarea eficientă a economiei de piaţă 681.2 Cadrul conceptual creat de documentele programatice agrementate de Uniunea Europeană –

strategii la nivel naţional şi regional 691.3 Utilizarea surselor externe 78

Fondurile Structurale şi de Coeziune 781.3.1 Creditele externe 851.4 Utilizarea surselor interne 851.5 Reguli de implementare generale 85

ȘCapitolul Capitolul VI – Strategia de dezvoltare locală a comunei cheia pentru perioada2010-2015

4


1. Metodologie de lucru. Aspecte introductive 861.1 Dezvoltarea durabilă 861.2 Dezvoltarea locală = dezvoltarea comunitară + planificarea dezvoltării 871.3 Metode şi caracteristici comune de planificare strategică 872. Strategii locale de dezvoltare durabilă 882.1 Dezvoltarea locală – un demers strategic 89

Ș3. Scopul elaborării strategiei de dezvoltare locală a comunei cheia 93Ș ș4. Strategia de dezvoltare economico-socială durabilă a comunei cheia pe termen mediu i lung

ț Ș4.1. Prezentare generală a unită ii administrativ-teritoriale a comunei cheia 95Ș5. Cadrul socio-economic al comunei cheia 95

5.1. Cadrul economic 1085.2 Cadrul social 111

Ș Analiza SWOT a comunei cheia 123 ț Ș Direc ii de dezvoltare ale comunei cheia 126

Contacte utile 137

CUVÂNT ÎNAINTE

ȘStrategia de dezvoltare locală durabilă a comunei cheia pentru perioada 2010-2015 estețun document complex, care are la bază Planul Na ional de Dezvoltare 2007-2013, Planul de

5


șDezvoltare Regională al Regiunii Nord-Est 2007-2013, strategii i planuri de dezvoltare aleț școmunită ilor locale, precum i documente de planificare sectoriale.

ȘStrategia de dezvoltare durabilă a comunei cheia a fost realizată respectându-seprincipiile dezvoltării durabile, pornind de la premiza că ș”o societate durabilă este cea care î i

ș șmodelează sistemul economic i social astfel încât resursele naturale i sistemele de suport aleț țvie ii să fie men inute”, cum afirma Lester Brown.

șOrice comunitate trebuie să promoveze o viziune strategică în ceea ce prive tedezvoltarea sa viitoare. Lipsa unei asemenea viziuni duce la o activitate administrativă haotică,

ț ș ț ț țîn cadrul căreia se pot rata oportunită i i se consumă ira ional resurse pre ioase. Experien aț ș ț ținterna ională a arătat că proiectele i programele opera ionale func ionează cel mai bine atunci

șcând fac parte dintr-un cadru coerent i când există o coordonare la nivel strategic.ȘStrategia de dezvoltare a comunei cheia are rolul de a orienta dezvoltarea locală în

perioada 2010-2015 şi de a fundamenta accesul acesteia la Fondurile Structurale şi de Coeziuneale Uniunii Europene. De asemenea, priorităţile prevăzute în Strategia de dezvoltare a comuneiȘcheia sunt compatibile cu domeniile de intervenţie stabilite în cadrul Programului OperaţionalRegional şi a Programelor Operaţionale Sectoriale.

ȘStrategia de dezvoltare a comunei cheia a vizat definirea reperelor strategice dețdezvoltare a comunită ii pe o perioadă de 5 ani. Etapele metodologice principale ale elaborării

acesteia au fost următoarele:- realizarea unei analize preliminare;- stabilirea viziunii asupra dezvoltării strategice;

ș- analiza sectorială a domeniilor strategice principale i- articularea documentului strategic.

țPrincipiile care au stat la baza elaborării strategiei au fost: asigurarea validită iiș ț ț ț ț știin ifice, implicarea comunită ii, transparen a, obiectivitatea, coeren a i continuitatea

țdemersului. Pentru a da rezultate, strategia trebuie înso ită de promovarea, la nivelulțadministra iei publice, a unui management strategic integrat, la toate nivelurile, capabil săș ț țidentifice i să speculeze oportunită ile apărute în beneficiul comunită ii.

Obiectivul general ș al strategiei este atingerea unei dezvoltări economice i socialeș ț ș țdurabile, care să ducă pe termen lung la cre terea nivelului de trai al popula iei i pozi ionarea

Ș școmunei cheia pe un loc onorabil în ceea ce prive te nivelul de dezvoltare.ȘObiectivul general al Strategiei de dezvoltare a comunei cheia urmăreşte dezvoltarea

armonioasă a localităţii, astfel încât aceasta să devină o zonă competitivă în cadrul UE, cu oeconomie dinamică şi diversificată, cu resurse umane superior calificate.

Pe lângă obiectivul general strategia îşi propune şi o serie de obiective specifice:- Șcreşterea gradului de atractivitate a comunei cheia prin dezvoltarea infrastructurii şi

consolidarea relaţiilor de cooperare teritorială;- dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice din zonă prin inovare, atragere de

investiţii strategice şi dezvoltarea mediului de afaceri, în condiţiile respectăriinormelor europene privind calitatea factorilor de mediu;

- creşterea gradului de ocupare în zonă, asigurarea de oportunităţi egale pentru toatecategoriile sociale şi îmbunătăţirea nivelului de trai al populaţiei;

- diminuarea disparităţilor interzonale prin dezvoltarea rurală policentrică şi sprijinireacelorlalte zone;

- îmbunătăţirea şi conservarea calităţii factorilor de mediu în vederea asigurăriidezvoltării durabile şi promovarea turismului la nivel regional.

6


Dezvoltarea durabilă este conceptul pe care statele Naţiunilor Unite l-au ales ca răspunsla marile provocări ale sec. XXI, fapt pentru care a fost exprimată îngrijorarea cu privire lacreşterea efectelor negative pe care oamenii, conştient sau nu, le au asupra planetei. Încălzireaglobală, distrugerea habitatelor, poluarea, diminuarea stratului de ozon etc. Totodată a fostsubliniat faptul că diferenţa dintre statele lumii cu privire la utilizarea resurselor naturale este încontinuă creştere, fapt care atrage deosebiri semnificative privind nivelul de trai al oamenilor dinîntreaga lume.

În scopul creării premiselor unei bune inserţii a economiei locale în cadrul economieiregionale, respectiv economiei naţionale au fost identificate o serie de priorităţi care ar putea creaavantaje comparative localităţii în raport cu alte localităţi din regiune. Aceste priorităţi trebuieavute în vedere de politicile de dezvoltare locală sau regională:

a) Îmbunătăţirea dezvoltării economiei locale prin creşterea competitivităţii şi a inovăriiîn activităţi economice prioritare (şi prin încurajarea şi dezvoltarea mediului antreprenorial);

b) Creşterea accesibilităţii locale prin îmbunătăţirea infrastructurilor locale, ca suportpentru susţinerea activităţilor economice şi sociale din polii de dezvoltare a localităţii. Pentruaceasta se va urmări:

- îmbunătăţirea infrastructurii de transport pentru asigurarea mobilităţii persoanelor şimărfurilor şi a echilibrului între diferite modalităţi de transport;

- dezvoltarea infrastructurii de educaţie;- îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi servicii sociale;- dezvoltarea infrastructurii de mediu.c) Dezvoltarea resurselor umane pentru creşterea gradului de ocupare pe piaţa muncii,

prin modernizarea învăţământului, dezvoltării de abilităţi antreprenoriale şi promovarea educaţieiadulţilor şi a formării continue. Pentru aceasta se va urmări:

- dezvoltarea educaţiei şi a formării profesionale în sprijinul creşterii ocupării forţei demuncă şi creşterii competitivităţii economice;

- corelarea învăţării cu piaţa muncii;- creşterea adaptabilităţii forţei de muncă şi a întreprinderilor pentru a răspunde

nevoilor de pe piaţa muncii şi pentru asigurarea competitivităţii economice;- promovarea accesului egal şi a incluziunii sociale în educaţie, pregătire profesională

şi pe piaţa forţei de muncă;- creşterea capacităţii administrative.

Obiectivul fundamental al acestei lucrări îl constituie diagnosticarea situaţieiȘeconomico-sociale existente în comuna cheia, stabilirea direcţiilor principale de acţiune în

vederea îmbunătăţirii situaţiei existente şi crearea mecanismelor necesare autorităţilorȘadministraţiei publice locale din comuna cheia pentru asigurarea creşterii economice,

continuarea măsurilor de stabilizare macro-economică, promovarea de către consiliul locala unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene, crearea unuimediu de afaceri propice pentru modernizarea şi dezvoltarea serviciilor de utilitatepublică.

7


CAPITOLUL I

ELABORAREA ŞI IMPLEMENTAREA UNEI STRATEGII DEDEZVOLTARE LOCALĂ

ț Ș1. Motiva ia Strategiei de dezvoltare locală a comunei cheia

8


ș ȘÎn această etapă, când România trebuie să adopte standarde europene, i comuna cheiașare nevoie de un plan de dezvoltare care să vizeze toate domeniile i în care să se regăsească

ț ținteresele tuturor membrilor comunită ii, un plan care să canalizeze resursele către ac iuniintegrate ce urmăresc progresul social, protejarea mediului, utilizarea eficientă a resurselor

ș ș ș șumane i naturale în vederea atingerii unui nivel ridicat i sigur de cre tere economică i ocupareța for ei de muncă.

Ș ș țPrimăria Comunei cheia dore te să ini ieze elaborarea unui document strategic, cușvaloare de cartă de dezvoltare locală, orientat pe termen mediu i lung, care să pună în valoare

ț țelementele de poten ial ale comunei, în vederea explorării direc iilor de dezvoltare în beneficiulț ș ș țcetă enilor, a noilor roluri pe care poate i trebuie să i le asume la nivel local, jude ean,

regional.Dezvoltarea este un proces viu; dinamica proceselor presupune o deschidere constantă la

ț ș ț șschimbare, o adaptare continuă la condi ii noi i dezvoltarea creativită ii i deschiderii laparteneriat în abordarea continuă a schimbării. Strategia va fi un document viu, subiect de

ș țconsultare i adaptabil nevoilor comunită ii, pe care primăria să-l poată gestiona potrivitacestora.

Obiectivele majore ale acestui demers sunt:- șelaborarea unui document de dezvoltare pe termen mediu i lung, prin participarea

țtuturor factorilor locali interesa i;- ț Șvalorificarea creativă a poten ialului comunei cheia;- ș Șregenerarea i dezvoltarea rolului teritorial al comunei cheia;- șstructurarea i consolidarea parteneriatelor public-privat-comunitate în vederea

atingerii obiectivelor de dezvoltare comun agreate;- școrelarea documentelor i demersurilor majore privind dezvoltarea într-o abordare

ș țstructurată, integrată, sinergică, în beneficiul bunăstării comunei i a cetă enilor săi;- ș ș ț ș țcon tientizarea asupra valorilor i poten ialului local i angajarea cetă enilor în

șprocesele de planificare i implementare a obiectivelor identificate în parteneriat.ȘStrategia de Dezvoltare Locală a comunei cheia este construită pe concluziile analizelor

ș ț ș țsocio-economice i SWOT, pe avantajele localită ii. Strategia, prin structură i con inut,ș ș țurmăre te dezvoltarea economică i echilibrată, concomitent cu dezvoltarea capacită ii acesteia

șde a se adapta i a putea răspunde schimbărilor economice cheie.șStrategia se adresează unei game largi de probleme economice, sociale i de mediu ale

ț țcomunită ii, care sunt relevante pentru definirea obiectivelor necesare ob inerii dezvoltăriiș ș ș Șdurabile i cre terii coeziunii economice i sociale în comuna cheia.

șStrategia este un cadru de planificare strategic care define te viziunea, căile care conducț ș ș ț șla ob inerea ei i pe baza căruia sectorul public i privat pot ac iona eficient în ceea ce prive te

ș ț țfolosirea resurselor locale i ob inerea de beneficii în folosul comunită ii. ț țTotodată, aceasta constituie baza dezvoltării planurilor de ac iune pentru administra ia

ț ț șpublică locală în vederea prezentării de proiecte în cadrul programelor de finan are na ionale ieuropene care sprijină dezvoltarea locală.

șStrategia furnizează o abordare echilibrată i integrată privind dezvoltarea comuneiȘcheia cu accent pe:

- șfacilitarea cre terii economice;- țîmbunătă irea infrastructurii de bază;- ș ț țprotejarea i îmbunătă irea condi iilor de mediu;- ț șîmbunătă irea serviciilor (medicale, sociale, culturale) i accesului la acestea.

9


ș ț șStrategia se concentrează pe provocările i oportunită ile de dezvoltare caracteristice iexistente la nivel local, urmărind totodată eliminarea barierelor cu privire la progresul economicși social.

Ș șStrategia comunei cheia este un instrument indispensabil de management i programareșa planificării echilibrate i integrate a dezvoltării locale pentru perioada 2010-2015.

2. Cadrul conceptual

În timp ce globalizarea devine un fenomen tot mai răspândit, în întreaga lume, noimanifestări ale „europenizării” îşi fac simţită prezenţa pe continent. Graniţele devin din ce în cemai puţin importante în procesul de unificare, iar timpul şi distanţele îşi pierd şi ele dinsemnificaţie. Cetăţenii din diferite ţări vin în contact direct iar comunităţile concurează între elepe o scară largă.

Unele concepte cheie cum ar fi dezvoltarea durabilă, identitatea comunităţii, siguranţa,serviciile de sănătate, asistenţa medicală, devin nişte chestiuni din ce în ce mai sensibile pentruprocesul de planificare.

O provocare importantă o reprezintă dezvoltarea proceselor inovative bazate pe noimoduri de implicare a tutoror factorilor de decizie pentru a spori nivelul de participare şi pentru asatisface interesele comune a tuturor grupurilor. Participarea cetăţenilor oferă o mai bunăînţelegere a cerinţelor oamenilor. Acestea pot începe o evoluţie culturală care să conducă laacceptarea unei mari varietăţi de soluţii, pentru a rezolva necesităţile diferitelor grupuri,menţionând în acelaşi timp o identitate comună.

Strategiile pe termen lung trebuie luate în considerare cu atenţie mai ales cu privire laviitoarele rezultate fructificate. Istoria a demonstrat că viitorul este în bună măsură determinat detrecut – astfel, curentele strategice, aşa cum apar ele în prezent, trebuie examinate cu atenţie. Înacelaşi timp, trebuie acceptat că rezultatul real al acestora nu poate fi prevăzut deoarece situaţiileneprevăzute pot şi ele să exercite o influenţă importantă asupra acestora.

Curentele strategice se consideră a fi bazate pe trei mari grupe de factori:1. schimbări sociale şi politice;2. schimbări economice (inovaţii, dezvoltarea tehnologiei) şi tehnologice;3. schimbări de mediu/climaterice.

Principiile şi obiectivele strategiei de dezvoltare durabilă

Principii:1. Durabilitate – condiţii mai bune de trai pentru populaţia săracă precum şi un minimum

de condiţii necesare pentru un trai decent şi pentru sănătatea şi bunăstarea tuturor;2. Competitivitate – permite dezvoltarea economiei proprii în context regional, naţional şi

chiar internaţional, promovarea unui sector privat productiv şi competitiv;3. Sprijin financiar – putere financiară care să faciliteze accesul la o varietate de surse

financiare pentru a satisface nevoile de investiţii şi dezvoltare;4. O bună administrare – reacţia eficientă şţi efectivă la problemele comunităţii prin

responsabilizarea autorităţilor locale şi parteneriatul cu societatea civilă.

Obiective:

10


1. Să direcţioneze comunitatea spre dezvoltare economică cu scopul de a crea mai multelocuri de muncă;

2. Să dezvolte un proces comun de organizare pentru a stabili priorităţile comunităţii,strategia şi acţiunile sale;

3. Să sprijine autorităţile publice locale în prezentarea strategiilor financiare şi deinvestiţii,

4. Să determine eficientizarea managementului.Strategiile de dezvoltare locală sunt caracterizate de cel puţin şapte trăsături esenţiale:

imagine asupra viitorului, creativitate, flexibilitate, activitate - create pentru acţiune, orientatespre schimbare, orientare spre câştig durabil.

Strategia de dezvoltare locală este un proces de planificare strategică, cât şi unprodus care promovează parteneriatul în rândul diferiţilor actori de pe plan local:

1. administraţia publică locală;2. comunitatea locală;3. sectorul privat;4. reprezentanţii societăţii civile

cu scopul de a analiza împreună problemele legate de dezvoltare, de imaginea creată pentruviitor/previziuni de viitor, de mobilizarea resurselor, de elaborarea strategiilor de dezvoltare, aproiectelor, precum şi de implementarea, monitorizarea şi evaluarea acestora.

Orice strategie de dezvoltare locală are o etapă introductivă care constă în diagnoza şianaliza principalilor indicatori din comunitatea pentru care se realizează strategia de dezvoltare.

Realizarea strategiei de dezvoltare locală are la bază răspunsurile a 4 întrebărifundamentale: (vezi fig. 1)

1. Unde ne situăm în acest moment?2. Unde ne-ar plăcea să ajungem?3. Ce probleme trebuie să ridicăm şi cum ajungem la acel nivel?4. Cum trebuie să acţionăm pentru a atinge acel nivel?Depistarea răspunsurilor necesare necesită parcurgerea următoarelor etape:a. Colectarea şi analiza datelorb. Stabilirea stategiei de dezvoltare localăc. Selectarea proiectelor de dezvoltare localăd. Pregătirea planului de dezvoltare şi implementarea

11


Fig. 1 Schema procesului de planificare strategică

Planificarea strategică ș este procesul de pregătire i argumentare publică a misiunii,ț șpriorită ilor de îndeplinit în teritoriu, focalizarea pe problemă i implicarea unui complex de

ț ț ș ț ț șactori publici, priva i, politici na ionale i interna ionale. Tot acest demers are ca intă cre tereaț țcalită ii vie ii.

ș ț ț șPlanificarea strategică urmăre te să men ină o viziune clară a destinelor comunită ii i aț ș ș țteritoriului în termeni cât mai concre i i preci i. Are obiectivul de a orienta activită ile tuturor

ț ț ș țcelor implica i în destinele comunită ii în beneficiul i în interesul comunită ii.

3. Metodologia de lucru

Strategiile de dezvoltare locală urmăresc integrarea pe orizontală a planificării dezvoltăriieconomice, sociale şi spaţiale la nivel zonal, judeţean, regional, naţional şi european, dar şiintegrarea pe verticală a dezvoltării pe sectoare de activitate.

Politica de dezvoltare are la bază un ansamblu de măsuri guvernamentale ce au dreptscop sprijinirea creşterii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, prin valorificareaeficientă a potenţialului regional şi local, având ca obiective principale:

12


● diminuarea dezechilibrelor existente, cu accent pe stimularea dezvoltării echilibrate şipe revitalizarea zonelor defavorizate (cu dezvoltare întârziată) şi prevenirea creării de noidezechilibre;

● pregătirea cadrului instituţional pentru a răspunde criteriilor de integrare a Românieiîn UE şi de acces la fondurile europene;

● integrarea politicilor sectoriale la nivel regional şi local, precum şi stimulareacooperării interne şi internaţionale în vederea dezvoltării economice şi sociale durabile.

Aceste obiective sunt realizate în practică la nivel european prin adoptarea de măsuri şistrategii, finanţarea de proiecte şi prin diverse programe, toate acestea însă fiind dezvoltate pebaza unui set de principii ce stau la baza elaborării şi aplicării lor, după cum urmează:

● principiul descentralizării procesului de luare a deciziei, prin trecerea de la nivelulcentral/guvernamental la cel regional şi local;

● principiul parteneriatului, prin crearea şi promovarea de parteneriate între toţi actoriiimplicaţi;

● principiul planificării, în vederea atingerii obiectivelor stabilite;● principiul co-finanţării, adică obligativitatea contribuţiei financiare a diverşilor actori

implicaţi în realizarea programelor şi proiectelor de dezvoltare.

Documentele de programare ale politicii naţionale care au fost avute în vedere pentruaderarea României la UE au ca document principal Planul Naţional de Dezvoltare (PND), ceconţine priorităţile strategice de dezvoltare, regionale şi sectoriale, pentru o perioadă dată.Planurile Naţionale de dezvoltare sunt elaborate pe baza Planurilor Regionale de Dezvoltare(PDR) şi reflectă Strategia Naţională de Dezvoltare şi Programele Operaţionale (PO) regionale şisectoriale. Planurile Regionale de Dezvoltare integrează la rândul lor planurile cu caracterstrategic, elaborate atât la nivel de regiune pe domenii specifice, dar şi la nivel judeţean şi local.

Planurile strategice sunt documente elaborate pe termen lung, care se revizuiescperiodic şi care pun în relaţie eforturile de planificare a acţiunilor. Principalele caracteristici aleunei planificări strategice de dezvoltare locală:

√ Vizează dezvoltarea, sprijinindu-se atât pe practicile existente, cât şi introducerea denoi oportunităţi pentru acţiune;

√ Operează într-un teritoriu bine definit spaţial şi administrativ;√ Abordează problemele la nivel macro, şi nu se concentrează pe problemele izolate;√ Sprijinul politic este o componentă esenţială;√ Aduce elemente noi în domeniul tehnic, managerial şi financiar, adaptând experienţe

care s-au dovedit a fi de succes;√ Generează resursele, stabilind o legătură directă între planificare şi implementare.

Planificarea strategică este dedicată formulării viziunii, spre deosebire de eforturile şiacţiunile dedicate rezolvării imediate a problemelor ce caracterizează planificarea de acţiune.

Principiile care vor fundamenta procesul de planificare strategică sunt: diversitatea,echitatea, deschiderea, răspunderea şi transperanţa, toate fiind componente ale încrederii civice.

13


Iniţierea Procesului de planificareProcesul de planificare poate fi declanşat de o problemă importantă pentru un număr

mare de locuitori, un dezastru pe cale să se producă la scară mare în comunitate, o oportunitatede exploatare a unui avantaj economic. Problemele sunt de obicei descoperite prin conştientizare,în timp ce oportunităţile sunt generate de o viziune asupra situaţiei posibile, împărtăşite de maimulţi indivizi sau o singură persoană.

Iniţierea procesului se concretizează în formarea echipei de lucru, care va avea încomponenţă reprezentanţi ai grupurilor de interes la nivelul zonei respective, ai administraţieipublice locale şi consultanţi de specialitate.

Construirea ParteneriatelorAstfel, vor fi construite parteneriate cu grupurile de interes locale, acestea fiind persoane,

grupuri sau organizaţii care deţin informaţii necesare, pot susţine acţiunile, resursele saurezultatele acţiunilor de planificare propuse şi care sunt interesate şi vor fi afectate de rezultateleplanului strategic realizat.

Se vor identifica partenerii existenţi şi potenţiali şi se vor examina problemele majore înclarificarea şi funcţionarea unei structuri parteneriale între echipa de planificare şi principaliiactori implicaţi. Identificarea partenerilor se face având la bază cele trei motivaţii generale aleunei relaţii de parteneriat:

- o colaborare deja existentă şi obiective comune,- o colaborare potenţială şi obiective comune,- o condiţionare pentru realizarea unui obiectiv sau a mai multora.În această fază se organizează echipa responsabilă în construirea strategiei, folosind

criterii legate de preferinţe, diversitatea formaţiei profesionale şi distribuirea persoanelor resursăîn mod echilibrat. Se stabilesc de asemenea elemente importante legate de modul de lucru alechipei cum sunt: programarea şedinţelor, întocmirea ordinii de zi a fiecărei şedinţe,comunicarea între membrii echipei, comunicarea cu persoane care nu fac parte din echipă (deexemplu presa), oficialii aleşi, soluţionarea dezacordurilor, luarea deciziilor, selectarea noilormembri.

În vederea întăririi parteneriatului la nivelul unei microregiuni, la nivelul UniuniiEuropene se au în vedere următoarele principii:

- Dezvoltarea serviciilor sociale şi de transport în oraşele mici şi zonele rurale- Promovarea cooperării între oraşe şi mediul rural- Integrarea zonelor rurale ce înconjoară oraşele mari în strategii de dezvoltare spaţială.

Alegerea tipului de planificareÎn acest punct al procesului se vor discuta opţiunile privind angajarea fie într-un proces

de planificare strategică (pe termen lung) în care se vor identifica şi preciza problemele cărora lise adresează, fie eforturile vor fi îndreptate spre acţiuni dedicate rezolvării imediate aproblemelor (având de a face cu planificarea de acţiune, planuri operaţionale).

În funcţie de tipul de planificare ales, se va proceda în cazul planificării strategice laformularea unei viziuni, iar în cazul planificării de acţiune la identificarea problemelor în funcţiede obiectivele care urmează să fie atinse. Dincolo de această fază, în care se determină dacăprocesul va fi unul pe termen lung şi strategic, sau unul pe termen scurt şi orientat pe probleme,procesul de planificare va presupune aceeaşi succesiune de activităţi, deşi contextul este diferit.

14


Descrierea problemelor trebuie să fie clară, concisă şi completă, să descrie cauze şi nuefecte, teritoriile afectate, persoanele interesate şi responsabile pentru rezolvarea problemei şiimplicaţiile pe care le determină nerezolvarea problemei.

Pentru a fi eficace, procesul de planificare strategică trebuie să fie:√ Cuprinzător – să angajeze în proces toată gama grupurilor de interese;√ Interactiv – să confrunte situaţia prezentă cu situaţia potenţială;√ Integrator – să lege în concepţie şi acţiune toate nivelele;√ Repetabil - să recunoască faptul că sistemele şi mediul în care acestea se manifestă

sunt în continuă schimbare.

Culegerea informaţiilor şi AnalizaÎn acest punct se stabileşte ce fel de date sunt necesare pentru a ajuta echipa să formuleze

decizii care să susţină recomandările făcute şi să-i convingă pe cei care vor fi responsabili depunerea în practică a acestora. Se stabilesc tipurile de date necesare, dar şi metodele de colectarece vor fi utilizate.

Această etapă este dedicată formulării diagnosticului ca rezultat al analizei stadiuluiexistenţei actuale. Se utilizează diferite tipuri de analize, precum sunt analizele de potenţial, aledisfuncţionalităţilor, ale priorităţilor, retrospective, prospective. În continuare se definesc, enunţăşi clarifică problemele cheie ale dezvoltării şi se formulează diagnosticul.

Primii paşi parcurşi sunt:● Colectarea mai multor date, informaţii şi idei prin consultarea populaţiei,interviuri, chestionare, combinarea interviurilor şi chestionarelor, analizareadocumentelor, observaţia directă, experienţa şi intuiţia echipei; ● Compilarea şi analizarea datelor, organizarea şi analizarea surselor acestorapentru o mai bună înţelegere a problemei sau oportunităţii;● Determinarea scopurilor şi obiectivelor care trebuie realizate/atinse, astfel încâtobiectivele să fie specifice, fezabile, măsurabile, posibile, controlabile şi cu o datălimită de realizare;● Estimarea fezabilităţii în ceea ce priveşte atingerea scopurilor şi obiectivelor;● Dezvoltarea Analizei SWOT (puncte tari, puncte, slabe, oportunităţi,ameninţări).

Analiza SWOT ca fundament al strategiilor de dezvoltare localăAnaliza SWOT a fost creată iniţial ca instrument de formulare a strategiilor

întreprinderilor. Acest instrument face posibilă analizarea rapidă a punctelor strategice cheie, câtşi identificarea alternativelor strategice. SWOT este aplicată în momentul de faţă în cadrulanalizei teritoriului şi este utilizată ca instrument pentru facilitarea planificării participative încadrul administraţiei publice.

Analiza SWOT se bazează pe un cadru codificat, care obligă persoanele implicate înprocesul de planificare să urmărească etape precise, începând de la analiză până la strategii,trecând printr-o evaluare completă a implicaţiilor/consecinţelor fiecărei alegeri efectuate.

Pe scurt, analiza SWOT reprezintă un cadru complet şi consistent pe care persoaneleimplicate în planificare îl pot utiliza pentru a efectua alegeri mai realiste. Această metodă delucru oferă ajutor pentru a face distincţia între probleme, soluţii şi strategii.

Tehnica SWOT de discuţie/analiză şi cercetare se bazează pe tehnica „brainstorming”,care s-ar traduce printr-o discuţie între persoanele implicate în activitatea de planificare. Este

15


evident faptul că, înainte de „brainstorming” este necesară prezentarea unei descrieri a cadruluigeneral a situaţiei existente pentru a exista o „bază comună” de lucru în cadrul discuţiilor pentrutoţi participanţii. Această etapă preliminară reprezintă un element fundamental din moment ce,de cele mai multe ori, persoanele active de la nivel local dispun de o informare asimetrică şi auviziuni diferite asupra temelor de dezvoltare.

Din punct de vedere teoretic, analiza SWOT este orientată spre o omogenizare apreferinţelor persoanelor implicate.

Cel mai puternic mesaj transmis de analiza SWOT este acela că, indiferent de acţiunilestabilite, procesul decizional ar trebui să includă următoarele elemente: construieşte pe PuncteleTari, elimină Punctele Slabe, exploatează oportunităţile, îndepărtează Ameninţările.

Planificarea desfăşurării acţiunilorÎn acest punct al procesului vor fi selectate:● Obiectivele propuse pentru realizare, astfel încât numărul lor să fie realist;● Se vor determina cele mai potrivite acţiuni pentru atingerea lor;● Grupurile de interes necesare pentru implementare;● Se vor stabili atribuţiile, responsabilităţile şi perioada de realizare a viziunii formulate.Un obiectiv este un enunţ al rezultatului care se doreşte a fi obţinut şi îndeplineşte

următoarele criterii: enunţă ce urmează să fie realizat cât mai succint posibil; enunţă un rezultatfinal şi nu o activitate; are sprijinul grupurilor de interes; este măsurabil; are o dată limită derealizare; este realizabil în timpul disponibil; este controlabil.

Implementarea acţiunilor, măsurarea impactului şi punerea în Aplicare a strategieide dezvoltare locală

Această fază a procesului este în general în afara mandatului direct al echipei deplanificare ca responsabilitate şi intră în atribuţiile beneficiarului strategiei de dezvoltare locală.

Pentru evaluarea rezultatelor şi efectelor se folosesc o serie de criterii şi de indicatori cemăsoară impactul strategiei. Setul de indicatori şi de criterii de măsurare a impactului vor fistabiliţi în funcţie de particularităţile zonei studiate încă de la iniţierea procesului de elaborare astrategiei. Criteriile de măsurare a impactului sunt: adecvarea, eficienţa şi consecinţele aplicăriiplanului strategic.

CAPITOLUL II

16


DEZVOLTAREA RURALĂ ŞI POLITICA DE DEZVOLTARE RURALĂ

A. SPAŢIUL RURAL – ORIENTĂRI METODOLOGICE

1.1 Conceptul de spaţiu ruralDesigur, se pot da multe definiţii şi se pot face multiple descrieri spaţiului rural.

Lucrarea de faţă nu încearcă să extindă prea mult această problemă, dar, totuşi, o anumităordonare în terminologia şi definirea spaţiului se impune.

Prima şi cea mai des întâlnită impreciziune terminologică se referă la "spaţiu rural" şi"spaţiu agrar"; "activitate rurală" şi "activitate agrară" sau mai simplu "rural - agrar". De laînceput este necesar de precizat că cele două noţiuni, deşi relativ apropriate, nu pot fi confundatesau considerate sinonime. Sfera noţiunii de spaţiu rural, activitate rurală, de rural în general,este mai largă, mai extinsă, cuprinzând în interiorul său şi noţiunile de spaţiu agrar sau activitateagrară sau, simplu, agrar.

Analizând în evoluţie corelaţia rural-agrar se constată o anumită modificare a acesteia. Insocietăţile preponderent agricole, ponderea cea mai ridicată a activităţilor în spaţiul rural o deţinactivităţile agrare. Cu timpul, spaţiul rural s-a diversificat atât structural cât şi funcţional, în sensulcă au apărut mai multe structuri şi activităţi neagrare. în prezent se vorbeşte tot mai mult deneoruralism şi de spaţii şi activităţii neorurale.

Spaţiul rural este un concept deosebit de complex fapt ce a generat o mare diversitate depăreri privind definirea, sfera de cuprindere şi componentele sale.

Pentru a înţelege complexitatea acestui concept este necesară definirea, chiar şi sumarăa principalelor noţiuni specifice şi componentele sale, cum ar fi1:

- Ruralul cuprinde toate activităţile care se desfăşoară în afara urbanului şi cuprinde treicomponente esenţiale: comunităţile administrative constituite din membrii relativ puţin numeroşişi care au relaţii mutuale; dispensarea pronunţată a populaţiei şi a serviciilor colective; roluleconomic deosebit al agriculturii şi silviculturii.

Cu toate că, din punct de vedere economic, agricultura şi silvicultura deţin un locimportant, sensul cuvântului “rural” este mai larg decât al celui agricol sau silvic, aici fiindcuprinse şi alte activităţi cum sunt: industria specifică ruralului; artizanatul, serviciile productiveprivind producţia agricolă şi neproductive care privesc populaţia rurală.

- Spaţiul rural este noţiune care, prin complexitatea sa a generat numeroase păreri, carediferă de la un autor la altul, dar în esenţă se ajunge aproape la aceleaşi concluzii.

După anumite păreri, se consideră că “spaţiul rural” poate fi definit în funcţie denoţiunile care îl caracterizează, el cuprinzând tot ceea ce nu este urban. Această definiregenerală creează, adesea, confuzii între noţiunea de rural şi noţiunea de agricol, ceea ce nucorespunde realităţii.

Spaţiul rural nu este un spaţiu concret şi eterogen. Eterogenitatea poate fi privită subdouă aspecte: primul se referă la teren – topografie, subsol, sol şi microclimat; al doilea aspect sereferă la demografie – densitate, polarizare de la mici aşezăminte la mari aglomerări urbane.

1 I. Bold, E. Buciuman, N. Drăghici Spaţiul rural – definire, organizare, dezvoltare, Timişoara,Editura Mirton 2003, pg. 15-21

17


O definire mai completă a spaţiului rural apare prin luarea în considerare a următoarelorcriterii de ordin: morfologic (număr de locuitori, densitate, tip de mediu), structural şi funcţional(tip de activităţi şi de relaţii).

Din această definiţie a spaţiului rural sunt evidenţiate cel puţin următoarele elemente: spaţiul rural se caracterizează printr-o slabă densitate a populaţiei; formele de stabilire umană sunt satele şi comunele, caracterizându-se prin

individualitatea şi discontinuitatea spaţiului construit; activitatea productivă este predominant agricolă şi silvică dar nu exclude

industria de procesare şi comerţul rural; relaţiile dintre oameni se bazează, în principal, pe cunoaşterea reciprocă din

toate punctele de vedere; mediul înconjurător este mult mai puţin poluat decât în mediul urban etc.

Forma definitivă a definitei spaţiului rural o întâlnim în Recomandarea nr.1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană aspaţiului rural în următoarea formă: expresia (noţiunea) de nspaţiu rural cuprinde o zonăinterioară sau de coastă care conţine satele şi oraşele mici, în care majoritatea părţiiterenului este utilizată pentru:

a. agricultură, silvicultură, acvacultura şi pescuit;b. activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone(artizanat, industrie, servicii etc);c. amenajările de zone neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau derezervaţii naturale);d. alte folosinţe (cu excepţia celor de locuit) ".

Delimitările dintre spaţiul rural şi celelalte forme de spaţii au permis formulareasintetică a unor caracteristici specifice2:

1. Din punct de vedere al structurii economice, în spaţiul rural activităţileagricole deţin ponderea cea mai mare din teritoriul rural. Aceasta nuexclude existenţa şi a altor activităţi, dimpotrivă, silvicultura şi industriaforestieră în zonele montane şi colinare, au un rol esenţial în economia spaţiuluirural, la care se adaugă turismul şi agroturismul de agrement, serviciile pentrupopulaţie etc. Cu toate acestea, economia spaţiului rural rămâne preponderentagricolă. Ponderea superioară a agriculturii în economia spaţiului rural devinedin ce în ce mai discutabilă pentru că tendinţa de “implementare” în spaţiul rurala unor elemente specifice urbanului (industria de procesare a produseloragricole; dezvoltarea infrastructurii, extinderea activităţilor culturale etc.),determină scăderea ponderii agriculturii din punct de vedere al locului pe care-locupă în totalul populaţiei ocupate, în produsul brut şi în valoarea adăugată etc.Tendinţele de scădere a ponderii activităţilor agricole în economia spaţiului ruraleste accentuată de reducerea terenului arabil în favoarea altor categorii deterenuri: cum ar fi pentru plantaţii forestiere, şosele, drumuri, spaţii pentru alteconstrucţii cu scopuri turistice şi de agrement.

2. Din punct de vedere ocupaţional, spaţiul rural este preponderent un spaţiude producţie în care activităţile sectoarelor primare deţin o pondere

2 I. Bold şi colaboratorii, op. cit., pg.56/60

18


ridicată în economia acestuia. Alături de agricultură, procesarea produselor,silvicultura cu exploatarea pădurilor, industria lemnului, industria casnică,producţia artizanală etc. vin să completeze economia spaţiului rural. Serviciileproductive legate de activitatea agricolă şi silvică încep să prindă contur şi să-şiaducă un aport în acest domeniu, la care se adaugă dezvoltarea industriilorconexe agriculturii. Cu privire la profesiunile practicate în spaţiul rural, acesteasunt practice, manuale, unele necesitând un grad de calificare şi chiarpolicalificare profesională. Populaţia ocupată în servicii neproductive, activităţisocial – culturale deţine o pondere redusă în numărul locuitorilor dincomunităţile rurale. De asemenea, în decursul unui an o bună parte din populaţiacare lucrează în activităţi neagricole cu contract de muncă nelimitat desfăşoarăactivităţi agricole ajutându-şi membrii familiei sau completându-şi veniturile cucele provenite din muncile agricole prestate la terţi. Se poate afirma că este ocaracteristică a muncii în spaţiul rural ca o persoană să presteze muncineagricole şi agricole. Această pluriactivitate are consecinţe multiple asuprastării de spirit a lumii rurale în ceea ce priveşte autoconsumul alimentar.

3. În ceea ce priveşte forma de proprietate, cea privată este predominantă. Înzonele rurale proprietatea publică şi privată a statului este mult mai redusă, eafiind constituită din păşuni, izlazuri, parcuri şi terenuri cu destinaţii speciale(rezervaţii, parcuri naţionale etc.).

4. O caracteristică importantă a spaţiului rural constă în densitatea redusă apopulaţiei şi a mărimii aşezămintelor bine aerisite şi umane. Comunităţileumane din spaţiul rural au unele caracteristici specifice şi anume, raporturileinterumane sunt mai bune şi întrajutorarea este mai frecventă. Locuitorii secunosc între ei din toate punctele de vedere şi ierarhizarea lor se face ţinândseama de comportamentul în familie şi societate.

5. Din punct de vedere peisagistic, spaţiul rural, prin structura sa naturală,prin flora şi fauna sa, este incomparabil mai frumos şi mai apreciat de maimulţi locuitori. Aerul mai curat, liniştea etc., guvernează majoritateaaşezămintelor rurale.

6. Viaţa în spaţiul rural, mai mult decât în oricare alt mediu social, esteaşezată pe o serie de norme emanate din experienţa de viaţă, din tradiţii,obiceiurile şi cultura locală. Viaţa socială şi culturală, caracteristicile ruralului,reprezintă un patrimoniu de neegalat al umanităţii, element care alături deeconomie şi ecologie dă adevărata dimensiune a spaţiului rural.

7. Activităţile neagricole, în special cele industriale şi de servicii se bazează pecomplementaritate faţă de agricultură dar aceasta nu exclude posibilitateade înfiinţare a întreprinderilor mici şi mijlocii din alte domenii. Şi în acestcaz, faptul că furnizează forţa de muncă disponibilă vine în complementareaeconomiei spaţiului rural.

8. Se apreciază că nu se poate pune semnul egalităţii între rural şi rustic,pentru că şi în domeniul rural acţionează legile progresului care impun oevoluţie în viaţa oamenilor din spaţiul rural. Este greu să afirmăm că,involuţiile, în anumite perioade, pot avea efecte atât de grave încât să se ajungăla rusticizarea spaţiului rural.

19


1.2. Funcţiile spaţiului ruralSpaţiul rural, poate fi apreciat, ca fiind mediul natural în care se instalează activităţile

umane, cu condiţia ca acestea să nu fie agresive şi să promoveze degradarea lui. Revenireapopulaţiei spre activităţi agricole şi neagricole în spaţiul rural poate fi apreciat ca un factor dereechilibru biologic, pentru că se întoarce într-un mediu lipsit de toate aspectele nocive oferite despaţiul urban.

Multiplele activităţi economice, sociale, culturale etc., care se desfăşoară în spaţiul ruralpot fi sintetizate în trei funcţii principale: economică, ecologică şi socio-culturală3.

Funcţia economică a spaţiului rural este considerată funcţia de bază, primară,care are ca obiectiv principal obţinerea produselor agricole şi a altor bunurimateriale realizate de ramurile productive din amonte şi din aval de agricultură,precum şi silvicultura, industria forestieră, artizanatul etc. Obţinerea acestorproduse ar trebui să asigure oamenilor din spaţiul rural condiţii de viaţăsatisfăcătoare.

Ţările semnatare ale Cartei europene a spaţiului rural se angajează să garanteze unsistem de producţie menit să asigure:

necesarul de alimente al populaţiei; garantarea unui nivel al veniturilor pentru agricultori şi familiilor lor

apropiate şi comparabile cu a celorlalte profesiuni, cu un nivel deresponsabilitate comparabil, asigurând o sursă de venit (profit)fundamental pentru populaţia rurală;

protejarea mediului înconjurător şi asigurarea regenerării mijloacelor deproducţie, cum ar fi solul şi apa freatică, pentru generaţiile viitoare înspiritul unei dezvoltări durabile;

producerea de materii prime reciclabile destinate industriei şi producţieide energie;

toate nevoile întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, artizanale saucomerciale şi de prestări servicii;

o bază pentru recreaţie şi turism; conservarea resurselor genetice ca bază a agriculturii şi biotehnologiei.

Din cele de mai sus rezultă că funcţia economică este o funcţie complexă care cuprindeun număr mare de activităţi (pluriactivităţi), în sensul că, spaţiul rural nu mai este conceput ca ozonă eminamente agricolă, ci ca o structură economică diversificată cu implicaţii socialecomplexe care se referă, în principal la: posibilităţi de plasare a forţei de muncă în activităţiagricole, stabilitatea populaţiei şi, în special, menţinerea tineretului în spaţiul rural prin oferta deactivităţi neagricole dar conexe acesteia, garantând în acest mod surse de venituri suplimentarepentru populaţia rurală; folosirea mai complexă a timpului de muncă secundar (parţial) alsalariaţilor în exploataţiile agricole.

Funcţia ecologică a spaţiului rural. Industrializarea generală, excesivă în unelezone rurale, exploatarea rapace a unor terenuri miniere, intensificarea şiindustrializarea zootehniei, comasarea acestora în mari aglomeraţii de animalepe spaţii agricole foarte reduse etc. au determinat apariţia şi intensificarea unuiadintre cele mai grave fenomene, şi anume “poluarea spaţiului rural” (sol, aer,

3 I. Bold şi colaboratorii op. cit., pg.60-62.

20


apă), deteriorarea peisajului agricol şi silvic, reducerea alarmantă a florei şifaunei şi producerea unui dezechilibru ecologic în foarte multe ecosisteme alespaţiului rural.

Acest impact agresiv, dăunător asupra mediului natural a impus adoptarea unor măsuricare au menirea să limiteze şi să înlăture efectele negative ale factorilor poluanţi asupra spaţiuluirural.

În acest context sunt formulate măsuri şi de Carta europeană, susţinută de o legislaţieadaptată la condiţiile concrete ale fiecărei ţări să protejeze mediul natural. Prevederile acestuidocument se referă la următoarele aspecte:

eforturile susţinute în exploatarea raţională şi durabilitatea resurselor naturale şide a se prezerva spaţiile de viaţă şi biodiversitatea;

protejarea peisajului, deoarece acesta reprezintă interesul primordial inclusiv încazul peisajelor seminaturale sau amenajate de om;

protejarea frumuseţii şi a particularităţilor spaţiului rural, renovând satele şiconstrucţiile, remediind pe cât posibil degradările naturii şi ale peisajului;

înregistrarea locurilor unde există specii vechi sau rase de animale decrescătorie, peisaje rurale tradiţionale, tehnici tradiţionale în agricultură etc.;

de a veghea ca dispoziţiile juridice naţionale şi internaţionale asupra protecţieimediului să fie respectate cu stricteţe etc.

Aceste precizări impun o anumită politică de protecţie a mediului natural. Ea trebuie săcuprindă proiecte de amenajare a spaţiului rural menite să asigure protecţia şi gestionarea solului,aerului şi pentru conservarea florei, faunei şi a habitatului lor.

De asemenea, nu sunt lipsite de interes măsurile politice cu privire la delimitareazonelor în care construcţiile, echipamentele, circulaţia sau alte activităţi care sunt dăunătoaremediului să fie limitate la strictul necesar, iar cele cu o agresivitate puternică asupra mediului săfie interzise.

Abordarea globală a acestei probleme presupune stabilirea unei cooperări internaţionaleştiinţifice, tehnice şi politice pentru asigurarea gestionării mediului rural continental.

Funcţia social-culturală. Prin natura activităţilor umane, a relaţiilor dininteriorul comunităţilor şi celor intercomunitare spaţiul rural are un caractersocial. Aşa cum s-a mai precizat, dimensiunile relativ reduse ale localităţilor,instituirea unor raporturi specifice între membrii comunităţilor, cunoaştereareciprocă şi ierarhizarea socială sunt caracteristici ale relaţiilor din mediul rural.Spre deosebire de marile aglomeraţii urbane, unde este specific anonimatulomului, în spaţiul rural toţi oamenii se cunosc între ei din aproape toate punctelede vedere. În acest cadru social, comportamentul omului – identitate a activităţiirurale, este total diferit de comportamentul omului – anonim din colectivităţileurbane. Acesta înseamnă că există diferenţe şi în ceea ce priveştecomportamentul între cele două comunităţi (rurală-urbană).

Responsabilitatea actelor comportamentale este cu mult mai puternică în cazulcolectivităţilor rurale. În comunitate toţi oamenii se cunosc între ei de generaţii, cei care nurespectă normele de instruire din generaţie în generaţie se “autoelimină”, îngroşând, de regulă,rândurile din alte spaţii sociale. În acelaşi timp, “asimilarea” celor noi veniţi în colectivităţilerurale se produce relativ greoi şi numai după o anumită perioadă de timp.

Viaţa socială a localităţilor este intim legată de viaţa spirituală, culturală.

21


Cultura tradiţională, obiceiurile constituie un patrimoniu inconfundabil al fiecăreilocalităţi, zone sau regiuni rurale. S-a constat că, dacă unele tradiţii au dispărut ca efect al“modernizării, al producţiei de serie mare”, totuşi în spaţiul rural se menţin încă tezaure deetnografie şi folclor,

meşteşuguri care constituie o mare bogăţie.Se depun eforturi mari din mai multe puncte de vedere pentru a se reabilita preocupările

tradiţionale în domeniul alimentar, meşteşugar etc.Apreciem cu valoare prevederile din Carta europeană cu privire la dezvoltarea şi

protejarea culturii în spaţiul rural, care are ca obiectiv esenţial, menţinerea, apărarea diversităţiişi bogăţia patrimoniului arheologic din zonele rurale şi să promoveze o cultură dinamică,acţionându-se în următoarele direcţii:

inventarierea, punerea în valoare şi promovarea patrimoniului istoric şi cultural,inclusiv abilităţile vieţii rurale;

proiectarea şi dezvoltarea tradiţiilor şi a formelor de expresie culturală ca şidialectele locale;

întărirea identităţii culturale regionale a populaţiilor rurale şi promovarea vieţiiasociative;

promovarea patrimoniului gastronomic rural şi local.

1.3. Satul – componenta principală a spaţiului ruralSatul reprezintă un proces constant de umanizare a teritoriului, proiecţia în spaţiu a

modului în care populaţia a reuşit să se adapteze modului de utilizare a resurselor solului şisubsolului, în baza unor relaţii economice şi social-istorice determinante. Cu timpul, satulromânesc a suferit numeroase transformări, dintr-o localitate preponderent agricolă, deimportanţă locală, într-o aşezare cu caracter multifuncţional, integrată în teritoriu.

Satul românesc a constituit şi constituie încă elementul de bază al peisajului geografic şial spaţiului rural, care se impune prin4:

număr şi densitate considerabile; modul relativ uniform de distribuţie în teritoriu; începe cu sectoarele cele mai

joase ale Deltei Dunării şi până în zona montană; morfostructura deosebit de variată, corelată cu gradul de fragmentare a

reliefului, tipul de resurse; presiunea crescândă asupra componentelor fizico-geografice ale spaţiului

geografic etc.Definirea noţiunii de aşezare rurală, pe plan mondial, este foarte diferită, în funcţie de

criteriul folosit, statistic (numărul populaţiei, densitatea etc.), administrativ, legislativ, funcţionaletc.

Astfel, OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) foloseşte unsingur indicator pentru a deosebi aşezările rurale de cele urbane, şi anume: numărullocuitorilor/km2. Din acest punct de vedere sunt considerate aşezări rurale acelea în caredensitatea populaţiei nu depăşeşte 150 locuitori/km2.

4 Melinda Cândea, Florina Bran, Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare,dezvoltare durabilă, Bucureşti, Editura Economică, 2001

22


La nivelul UE, densitatea medie a populaţiei este de 115 locuitori/km2 iar criteriulfolosit pentru departajarea satelor de oraşe este densitatea de până la 100 locuitori/km2. ÎnUngaria, o aşezare este considerată rurală dacă nu are statut urban sau are statut urban, darnumărul locuitorilor este sub 10.000 locuitori.

În ţara noastră, statutul unei aşezări este reglementată prin lege, indiferent de mărimeademografică sau densitatea populaţiei.

Primele aşezări rurale menţionate documentar sunt satele dacoromane, cunoscute subdenumirea de „pagi” şi „vici”, cu o populaţie ce practica agricultura, iar uneori şi mineritul.

Cele mai importante momente în evoluţia şi dezvoltarea aşezărilor rurale din Româniaau constituit:

cooperativizarea agriculturii (încheiată în 1962), mecanizarea şi modernizarea ei,respectiv, „privatizarea” ei prin Legea 18/1991;

industrializarea şi urbanizarea forţată începând mai ales cu anii ̀70; sistematizarea rurală, concepută ca un proces de transformare complexă a satului

de proliferare în rural a unor elemente de tip urban; momentul decembrie 1989 şi perioada de tranziţie care a urmat, care au

determinat mutaţii importante în structura internă a satelor, în structurasistemului de aşezări rurale, în organizarea spaţiului rural în general. Vatrasatelor a încetat a mai îndeplini doar o funcţie rezidenţială, crescând pondereafuncţiilor productive.

Noua organizare a spaţiului, prin implantări industriale, echipare tehnico-edilitară,extinderea serviciilor, a dat mediului rural o nouă structură, mult diferită de cea tradiţională.

Odată cu diversificarea structurii lor economice (industrie extractivă, forestieră,prelucrătoare, artizanat) s-a produs disocierea evidentă a noţiunii de sat de noţiunea de agricol.Satele au devenit în timp aşezări de tip mixt, cu timpul formându-se anumite tipurimorfostructurale de sate, după cum urmează:

risipite; răsfirate; adunate.

După cum se observă, aşezările rurale româneşti sunt foarte diverse, tipologia acestorafiind influenţată în timp, de condiţiile istorice existente.

B. Dezvoltarea rurală în Uniunea Europeană

1.1 Clarificări conceptuale

Începând cu anul 1973, are loc o perioadă de conştientizare a dimensiunii teritoriale asărăciei (80% din săracii lumii trăiesc în mediul rural). Actorii internaţionali introduc îndiscursul public dimensiunea rural-urban, pliindu-şi diversele problematici globale pe acestcalapod.

23


Tonul noilor abordări a fost dat de unele agenţii ale Naţiunilor Unite care au constatatacutizarea problematicilor în mediul rural şi au atenţionat asupra necesităţii abordării diferite,specifice, integrate şi multisectoriale a acestuia.

Demersurile ulterioare la nivel global au fost destul de greoaie şi intermitente. În urmamultor cercetări şi studii consecutive şi în cadrul multor dezbateri regionale sau globale, s-aajuns la elaborarea unui set conceptual închegat în ceea ce priveşte abordarea politicilor dedezvoltare a mediului rural.

Concepte prioritare, cum ar fi cel de dezvoltare economică, socială sau umană au fosttrepte suprapuse, intersectate sau nuanţate. După creşteri succesive pe diverse dimensiuni afost elaborat un concept mai „acoperitor” decât toate celelalte, şi anume, cel de dezvoltaredurabilă.

Dezvoltarea este un fenomen dinamic, extrem de complex şi greu de definit. De-alungul anilor, accentul s-a deplasat dinspre dezvoltarea economică spre dezvoltare socială sauumană, fiecare dintre acestea dovedindu-se a fi incomplet raportat la multitudinea de fenomenepe care le implică dezvoltarea. În anul 1987 a fost lansat, în raportul Naţiunilor Unite intitulat„Viitorul nostru comun”, conceptul de dezvoltare sustenabilă.

Dezvoltarea sustenabilă poate fi definită, în sens larg, ca fiind îmbunătăţirea vieţiifiecăruia „acum şi pentru generaţiile care vor veni”. Practic, în acest fel se face legătura întreceea ce înseamnă dezvoltare economică, justiţie socială, valori democratice şi protecţiamediului. Elementul de noutate este omul integrat şi în strânsă relaţie cu mediul înconjurător.

Conceptul de dezvoltare sustenabilă promovat de forurile Naţiunilor Unite se referă, înprincipal, la:

1. dezvoltare economică echitabilă şi echilibrată;2. un nivel ridicat al angajării, al coeziunii sociale şi al includerii;3. asumarea responsabilităţii pentru folosirea resurselor naturale şi a protecţiei

mediului;4. politici coerente, deschise şi transparente;5. cooperare internaţională pentru promovarea dezvoltării sustenabile la nivel global.Conceptul actual de dezvoltare rurală este fundamentat pe cel de dezvoltare durabilă şi

are câteva trăsături fundamentale, referindu-se la:- Dezvoltarea rurală sustenabilă, care presupune dezvoltare economică echitabilă şi

echilibrată, cu un nivel ridicat al coeziunii sociale şi al includerii şi asumarearesponsabilităţii pentru folosirea resurselor naturale şi a protecţiei mediului.

- Dezvoltarea rurală extensivă sau integrată, care se referă la dezvoltarea mediuluirural prin extinderea mijloacelor de comunicare şi informare şi prin extindereaactivităţilor din mediul rural spre sectorul non-agricol şi promovarea agriculturiiextensive, a cărei coordonată esenţială este transferul informaţional (conceptul deagricultură extensivă aici este diferit de cel tradiţional, care definea opusulagriculturii intensive).

- Dezvoltarea rurală multisectorială, care se referă la crearea de reţele şiparteneriate între organizaţii internaţionale, agenţii naţionale sau organizaţii alesocietăţii civile, în vederea abordării multisectoriale.

1.2 Politicile Uniunii Europene în domeniul dezvoltării rurale

24


În Europa, ruralul a fost studiat foarte multă vreme din punct de vedere etnografic saugeografic. De-a lungul timpului, s-au conturat mai multe paradigme de cercetare:

1. modelul tradiţionalist, care consideră mediul rural, respectiv satul, ca fiind adevăratulpăstrător al spiritualităţii, specificităţii şi originalităţii unei culturi, a unei societăţi, cercetărilede acest fel căutând să releve valorile, comportamentele şi simbolurile rurale tradiţionale;

2. modelul meliorist, care consideră mediul rural ca fiind forma genetică a uneisocietăţi, dar insuficient evoluată şi care trebuie adusă la nivelul structurilor urbane.Cercetările din acest domeniu măsoară, în general, decalajele dintre urban şi rural, dinperspectiva veniturilor, educaţiei, confortului şi a productivităţii;

3. modelul ecologic, care relevă specificitatea, particularităţile şi avantajele modului deviaţă contemporan rural;

4. modelul cronoregresiv, utilizat, în general, în monografiile de aşezări rurale.Principiile de bază ale politicilor dezvoltării rurale promovate în Europa5 sunt

următoarele:ț ț- via a la ară prezintă un interes deosebit, nu doar pentru mediul rural, ci pentru societate

în ansamblu;ț- este necesară prezervarea diversită ii rurale europene, în vederea păstrării

șpatrimoniului cultural i natural;ț- încurajarea agriculturii multifunc ionale;ș ț ț- diversificarea agriculturii, inovarea i acordarea de noi valen e produselor, în func ie

de cererea consumatorilor;- politicile de dezvoltare rurală vor trebui aplicate în toate statele UE existente;

ș- vor avea în vedere nevoile diferite ale ruralului i vor fi un factor de coeziune;ț ț- vor func iona pe principiul subsidiarită ii;

ț ș- vor fi implementate în parteneriat între organiza ii private i societatea civilă;ț ș- aplicarea experien elor acumulate prin programul LEADER în ceea ce prive te

șinstituirea parteneriatelor. Scopul trebuie să fie întotdeauna explorarea i exploatarea noului;ț- definirea clară a responsabilită ii, în cadrul parteneriatelor (fapt care va face posibilă

ț ștransparen a, monitorizarea i evaluarea acestora);ț ș- crearea de re ele pentru schimbul i promovarea practicilor pozitive;

- simplificarea politicilor de dezvoltare rurală. Acestea trebuie să se bazeze pe un singurț șprogram, o singură sursă de finan are i un singur organ de control.

Dezvoltarea rurală are, în Europa, o istorie proaspătă. Uniunea Europeană şi-a definit,relativ recent, intenţia de a aplica programe specifice de dezvoltare în zonele rurale.

Începând cu anul 1998 (Agenda de la Lisabona), spaţiul rural este definit ca una dintrevalorile fundamentale şi definitorii pentru Europa, care trebuie prezervată, îngrijită şipromovată.

Miezul forte al politicilor de dezvoltare rurală în cadrul Uniunii Europene îl reprezintădezideratele promovate de Sistemul Naţiunilor Unite, fiind, practic, adecvarea perceptelor dedezvoltare durabilă, integrată şi multisectorială la realităţile Europei.

De aici, s-ar desprinde practic, două direcţii esenţiale care determină şi influenţeazăprocesul de dezvoltare rurală din Uniunea Europeană: raportul sector agricol versus sector ne-agricol şi grija pentru mediu.

5 țConferin a europeană axată pe problematica dezvoltării rurale în Europa ”Planting seeds for ruralfutures – building a policy that can deliver our ambitions”, Slazburg, 2003.

25


Se observă o mutare de accent dinspre politicile care pornesc din centru spre politicilecare apar la nivel local.

În noile abordări, dezvoltarea rurală presupune, înainte de toate, informaţie. Se puneaccent deosebit pe diseminarea de cunoştinţe, informaţii şi know-how, transferul şimanagementul informaţiei şi al cunoaşterii. Concepte cum ar fi, dezvoltarea rurală extensivă(„rural extension development”) sau extensia agriculturii („agricultural extension”) implicădezvoltarea infrastructurii de comunicare, informare şi inovare.

Ruralul trebuie gândit din perspectiva viitorului, nu ca pe o rezolvare a problemelor dintrecut: „zona rurală nu trebuie să fie privită doar ca o problemă, ci şi ca o oportunitate. Politicade dezvoltare rurală trebuie să includă agricultura într-un context socioeconomic şi ecologicmai larg”.

Are loc înlocuirea subvenţiilor prin crearea de surse noi, competitive. Din aceastăperspectivă, preocuparea pentru diversificarea activităţilor din mediul rural este în continuăcreştere.

1.3 Definirea ruralului în Europa

Noua politică a Uniunii Europene pune un accent deosebit pe dezvoltarea rurală.În Uniunea Europeană peste jumătate din populaţie locuieşte în localităţi rurale, care

acoperă peste 90% din teritoriu.Încă din iunie 2001, la Göteborg, Consiliul European a concluzionat faptul că politica

de dezvoltare rurală va accentua mai puţin aspectele legate de susţinerea pe piaţă a agriculturiişi va fi mai mult orientată asupra asigurării bunăstării oamenilor, animalelor şi plantelor, aconservării mediului, a grijii faţă de natură şi asigurării unei alimentaţii sănătoase.

Foarte mult timp, în Uniunea Europeană politicile rurale s-au suprapus politicilor agrareşi sectorului agricol. Ruralul european a fost considerat ca fiind un sector, nepunându-se accentpe dimensiunea spaţială a acestuia.

Noua abordare a ruralului presupune, implicit, şi o definire spaţială a acestuia. Înpractica Uniunii Europene a fost adoptat criteriul OECD, bazat pe densitatea populaţiei. Înacest fel, încep să devină posibile comparaţiile la nivel internaţional ale condiţiilor şi dinamiciimediului rural din Europa.

Datele socio-economice disponibile sunt la nivelul regiunilor NUT3 (unităţi teritorialadministrative). Acestea includ însă şi aglomerările urbane, astfel că datele nu pot fi agreate pecoordonate rural-urban, fapt care dezavantajează decidenţii de politici în domeniul dezvoltăriirurale.

Conform OECD, mediul rural cuprinde toate localităţile care au o densitate a populaţieimai mică de 150 de locuitori pe metru pătrat. La nivel regional (NUTS3) sunt definite ca fiind:

- regiuni predominant rurale cele în care peste 50% dintre locuitori locuiesc încomune (cu mai puţin de 150 de locuitori pe km pătrat);

- regiuni rurale cele în care 15 până la 50% dintre locuitori trăiesc în comune (cu maipuţin de 150 de locuitori pe km pătrat);

- regiuni predominant urbane cele în care sub 15% dintre locuitori trăiesc în comune(cu mai puţin de 150 locuitori pe km pătrat).

Aplicând această definiţie la populaţia Uniunii Europene, aproximativ 57% dinpopulaţie trăieşte în regiuni rurale, care acoperă peste 90% din teritoriu.

26


1.4 Viitorul Politicii de Dezvoltare Rurală. Propuneri pentru perioada

2007-2013In data de 20 septembrie 2005 Consiliul European a adoptat Regulamentul 1968 care

modifica Regulamentul 1257/1999 (privind susţinerea dezvoltării rurale prin intermediulFEOGA), începând cu anul 2007. Acest regulament vizează consolidarea şi simplificareaimplementării politicii de dezvoltare rurală a Uniunii Europene. In acest sens, a fost constituit unnou fond. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), care să se ocupe înexclusivitate de finanţarea dezvoltării rurale. Astfel, Consiliul doreşte ca Politica de DezvoltareRurală a Uniunii Europene să joace un rol mai important în noua şi reformata Politică AgricolăComună (PAC), reflectând mai bine cerinţele cetăţenilor de a se concentra mai mult pe mediu,siguranţa alimentelor şi calitate. Introducând un singur instrument de finanţare şi programare, vafi simplificat modul de administrare şi de control şi va creşte gradul de coerenţă, transparenţă şivizibilitate, iar statele membre şi regiunile vor avea mai multă libertate în implementareaprogramelor.

Una dintre concluziile Consililului European de la Göteborg (2001) a fost aceea că „oputernică performanţă economică trebuie să meargă mână în mână cu utilizarea durabilă aresurselor naturale şi a nivelului de deşeuri, menţinând biodiversitatea, păstrând ecosistemele şievitând deşertificarea. Pentru a face faţă acestor cerinţe, Consiliul European agreează ca PoliticaAgricolă Comună şi viitoarea ei dezvoltare să contribuie, printre alte obiective, la obţinerea uneidezvoltări durabile, sporind accentul pus pe încurajarea produselor sănătoase, de calitatesuperioară, a metodelor de producţie viabile din punct de vedere a mediului înconjurător,inclusiv producţie organică, materie primă regenerabilă şi protejarea biodiversităţii”.

Consiliul European de la Lisabona a adoptat o serie de concluzii menite să ofere liniidirectoare dezvoltării viitoare a Uniunii, care au fost reunite sub numele de „Agenda Lisabona”.Printre concluziile cuprinse în acest document, avem:

pregătirea tranziţiei spre o economie şi societate bazate pe cunoaştere; modernizarea modelului social european investiţia în oameni şi combaterea

excluderii sociale; susţinerea perspectivei economice axate pe sănătate şi a previziunilor de creştere

favorabile, aplicând un mix corespunzător de politici macroeconomice; o atenţie deosebită va trebui acordată îndeplinirii „Agendei Lisabona”.

Pentru a atinge aceste obiective, UE va trebui să depună eforturi mai mari pentru amobiliza toate resursele la nivel naţional şi comunitar – inclusiv Fondurile Structurale şi celede Dezvoltare Rurală astfel încât aceste sinergii să fie folosite în mod eficient.

Având în vedere tendinţele atât la nivelul UE cât şi al statelor membre, Comisia a decis 3domenii cheie ale Politicii de Dezvoltare Rurală , anume:

economia agroalimentară; mediul înconjurător; economia rurală în sens larg şi populaţia.

Pentru perioada 2007-2013 conform Regulamentului Consiliului 1698/2005 au fostinstituite noi reguli de programare şi de urmărire a implementării programelor. Astfel, au fostadoptate trei documente care să reglementeze politica de dezvoltare rurală pusă în practică destatele membre:

27


orientările strategice ale Uniunii Europene. Elaborat de Comisie, acest documentdefineşte, pe baza unui bilanţ al situaţiei existente, priorităţile Uniunii Europene. Elfixează obiective şi indicatori de bază pentru măsurarea realizării acestor obiective.O fişă va analiza situaţia fiecărui stat membru în ceea ce priveşte obiectivelecomunitare. Orientările strategice ale Uniunii pot face obiectul unei revizuiri lajumătatea parcurgerii etapei.

Planul strategic naţional. Stabilit de fiecare stat membru după consultareapartenerilor instituţionali, asociativi şi socio-economici şi în strânsă colaborare cuComisia, el hotărăşte priorităţile de acţiune ale statului membru ţinând cont deorientările strategice ale Uniunii şi de specificul naţional. El nu face obiectul uneiadoptări formale de către Comisie.

Programele de dezvoltare rurală, (declinări operaţionale ale planului strategicnaţional elaborat de statul membru după consultarea partenerilor economici şisociali). Programul de dezvoltare rurală poate acoperi tot sau o parte din teritoriulnaţional, cu condiţia ca întreg teritoriul să fie acoperit. Statele care au optat pentru oprogramare regională pot prezenta, în vederea aprobării, un cadru naţional careconţine elementele comune ale programelor regionale. Fiecare program este adoptatdupă avizarea sa de către comitetul STAR (Comitetul structurilor agricole şi aldezvoltării rurale al Uniunii Europene).

În domeniul complementarităţii între instrumentele UE, va trebui încurajată sinergia întrepoliticile structurale, de muncă şi dezvoltare rurală. In acest context, Statele Membre vor asiguracomplementaritatea şi coerenţa între acţinile care vor fi finanţate de către Fondul de Coeziune,FSE, ISOP şi FEADR, într-o zonă delimitată şi într-un domeniu de activitate stabilit. Principiilediriguitoare în ceea ce priveşte linia de demarcaţie şi mecanismele de coordonare între acţinilesusţinute din diferitele Fonduri, vor fi definite la nivelul cadrului de referinţă naţional (PlanulNaţional Strategic).

În ce priveşte dezvoltarea capitalului uman, sprijinul prin dezvoltarea rurală va vizaagricultorii şi agenţii economici implicaţi în diversificarea economiei rurale. Populaţia zonelorrurale poate primi sprijin ca parte a abordării integrate de jos în sus. Acţiunile în aceste domeniitrebuie implementate în conformitate cu obiectivele Strategiei Europene de Ocupare, aşa cum sestipulează în Liniile Integrate pentru creştere şi locuri de muncă, fiind totodată coerente cuacţiunile întreprinse prin programele naţionale de reformă în cadrul procesului de la Lisabona.Programul de lucru „Educaţie şi Pregătire 2010” caută să îndelinească latura de educaţie şipregătire a obiectivelor de la Lisabona. Educaţia continuă este centrul acestui program şi seaplică la toate nivelurile şi tipurile de educaţie şi pregătire, inclusiv celor din sectoarele agricole,silvice şi agroalimentare.

Există mai multe mijloace disponibile la nivelul UE şi al Statelor Membre pentru aîmbunătăţi capacitatea de guvernare şi pe cea de a crea politici. Asistenţa tehnică va fi folosităpentru a construi reţele europene şi naţionale de dezvoltare rurală, în calitate de platformă deschimb de experienţă şi practică cu privire la toate aspectele legate de crearea de politici,management şi implicarea în sânul părţilor interesate. LEADER va juca un rol important înîmbunătăţirea capacităţii de guvernare şi mobilizarea potenţialului indigen de dezvoltare alzonelor rurale.

Ilustrând concluziile conferinţei de la Salzburg (noiembrie 2003) şi orientările strategiceale Consiliului European de la Lisabona şi Göteborg şi accentuând elementele de susţinereeconomice, de mediu şi sociale, au fost stabilite următoarele trei obiective majore ale politicii

28


de dezvoltare rurală (cunoscute şi sub numele de „cele 3 axe”) în Comunicatul de PerspectiveFinanciare pentru perioada 2007-2013:

Axa 1: ameliorarea competitivităţii agriculturii şi silviculturii prin susţinerearestructurării, inovării şi dezvoltării;

Axa 2: îmbunătăţirea mediului înconjurător şi a zonelor rurale prin intermediulsprijinului pentru managementul terenurilor (inclusiv acţiunile de dezvoltare ruralălegate de programul Natura 2000);

Axa 3:îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi promovarea diversificăriiactivităţilor economice prin măsuri care au ca obiectiv sectorul agricol şi alte zonerurale (cunoscută şi sub numele de „Dezvoltare Rurală Extinsă).

Pe lângă cele 3 axe enunţate mai sus, mai există şi o a 4-a axă, cea numită „axa LEADER”,care va căpăta o mai mare importanţă, datorită faptului că fiecare dintre cele 3 axe trebuie să îşidetalieze obiectivele prin intermediul celei de-a 4-a. Astfel, fiecare program ar trebui să conţinăo „abordare de tip LEADER”.

In plan financiar, pentru axele 1 şi 3 se propune a se aloca un minim de 10% din totalulprogramelor de finanţare ale UE , pentru axa 2 un minim de 25%, în timp ce pentru axaLEADER se propune un minim de 2,5%. Pentru asistenţă tehnică pot fi alocate până la 4% dinprogramele de finanţare pentru implementarea programelor, inclusiv finanţarea reţelelornaţionale, pentru a sprijini implementarea măsurilor de dezvoltare rurală, precum şi, în special,grupurile locale de acţiune, şi de a servi ca punct de contact pentru Reţeaua Europeană deDezvoltare Rurală. Tot prin Regulamentul 1698/2005 se prevede constituirea unei reţele dedezvoltare rurală la nivel european şi la nivelul fiecărui stat membru. Aceasta se va constitui dinorganizaţiile şi administraţiile care lucrează în domeniul dezvoltării rurale.

Ratele de co-finanţare ale UE sunt stabilite la nivelul fiecărei axe, la un minim de 20% şiun maxim de 50% din cheltuielile publice totale (75% în regiunile de convergenţă). Pentru axa 2şi pentru axa LEADER rata maximă va fi de 55% (80% în regiunile de convergenţă), exprimândpriorităţile UE anexate la aceste axe. Pentru regiunile periferice ratele maxime de co-finanţarecresc cu 5 puncte.

Sub aspect financiar, FEADR va fi constituit din valorile actuale de finanţare dinRegulamentul de Dezvoltare Rurală, plus jumătate din creditele LEADER plus o creştere pentrua ţine cont de extindere (FEADR = FEOGA Garanţii pentru Dezvoltare Rurală + FEOGAOrientare obiectiv 1 + jumătate din alocaţiile LEADER + credite DR ale noilor state membre).Sintetic, sursele de constituire ale FEADR sunt prezentate în tabelul de mai jos.

TabelSursele de constituire ale FEADR pentru perioada

2007-2013Total FEADR Miliarde euro

88,75Din care (origine) FEOGA G 56FEOGA O 31,3LEADER 1,45

Principiile alocării sunt următoarele:

29


88,75 miliarde de euro (în preţuri 2004) pentru perioada 2007-2013 din care 31,3miliarde rezervate regiunilor cu obiectiv de convergenţă;

3% din resurse (2,66 miliarde de euro) vor fi

STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ A COMUNEI CHEIA … · „O strategie este un plan de acţiune complet şi condiţionat, care dispune de câte o alternativă de acţiune, ţintită

Documents