INTRODUCERE Analiza dimensiunii fenomenului de infracţionalitate după gen începe prin a pune semnul egalităţii între infracţionalitate şi pericol – oamenii care sunt etichetaţi drept infractori sunt văzuţi de public şi de sistemul penal de justiţie ca meritând să fie controlaţi şi ca inducând teama victimizării printre cetăţenii care respectă legea. Femeile infractoare sunt, în general, implicate în tipuri de infracţiuni mai puţin serioase decât bărbaţii. Mai mult decât atât, în multe cazuri ale femeilor care au comis cele mai serioase infracţiuni (cum ar fi uciderea partenerilor lor), infracţiunile lor au fost comise pentru că ele au crezut că viaţa lor, sau viaţa copiilor lor, a fost în pericol mortal. În prezent, se consideră că femeile infractoare sunt periculoase şi că merită să fie încarcerate. De asemenea, se discută faptul că cei consideraţi periculoşi – infractorii – nu sunt percepuţi ca oameni ce pot avea relaţii de zi cu zi cu membrii comunităţii ce respectă legea. Astăzi se solicită tot mai mult o “o justiţie socială în funcţie de gen” care să ia în considerare experienţele şi realităţile cu care se confruntă femeile şi, în cadrul căreia, oficialii răspunzători să asigure o aplicare corectă a dreptăţii şi din perspectiva genului. “Teoria infracţiunii în funcţie de gen” se bazează pe o înţelegere adecvată şi pe explicarea comportamentului infractor. Pentru a explica adecvat infracţionalitatea la femei şi implicarea mult mai redusă decât a bărbaţilor, trebuie să 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
INTRODUCERE
Analiza dimensiunii fenomenului de infracţionalitate după gen începe prin a pune
semnul egalităţii între infracţionalitate şi pericol – oamenii care sunt etichetaţi drept infractori
sunt văzuţi de public şi de sistemul penal de justiţie ca meritând să fie controlaţi şi ca
inducând teama victimizării printre cetăţenii care respectă legea.
Femeile infractoare sunt, în general, implicate în tipuri de infracţiuni mai puţin
serioase decât bărbaţii. Mai mult decât atât, în multe cazuri ale femeilor care au comis cele
mai serioase infracţiuni (cum ar fi uciderea partenerilor lor), infracţiunile lor au fost comise
pentru că ele au crezut că viaţa lor, sau viaţa copiilor lor, a fost în pericol mortal. În prezent,
se consideră că femeile infractoare sunt periculoase şi că merită să fie încarcerate. De
asemenea, se discută faptul că cei consideraţi periculoşi – infractorii – nu sunt percepuţi ca
oameni ce pot avea relaţii de zi cu zi cu membrii comunității ce respectă legea.
Astăzi se solicită tot mai mult o “o justiţie socială în funcţie de gen” care să ia în
considerare experienţele şi realităţile cu care se confruntă femeile şi, în cadrul căreia, oficialii
răspunzători să asigure o aplicare corectă a dreptăţii şi din perspectiva genului.
“Teoria infracţiunii în funcţie de gen” se bazează pe o înţelegere adecvată şi pe
explicarea comportamentului infractor. Pentru a explica adecvat infracţionalitatea la femei şi
implicarea mult mai redusă decât a bărbaţilor, trebuie să recunoaştem importanţa genului în
descrierea comportamentului şi a modului în care genul influenţează modul de acţiune. Se
dezvoltă o teorie a infracţionalităţii care ia în considerare genul prin revizuirea factorilor
socioculturali şi biologici care sunt mai probabili să contribuie la frecvenţa şi modelul
infracţiunii femeii. Diferenţele normative în comportamentele acceptate ale femeilor şi
bărbaţilor sunt dictate şi de gen, şi aceste diferenţe au un impact asupra infracţionalităţii
femeilor şi bărbaţilor.
Femeile, în general, reprezintă 50% din populaţie în diferite ţări şi doar 5% dintre
deţinuţi. Cu toate acestea, în majoritatea ţărilor, populaţia feminină din închisori creşte rapid
şi, în unele regiuni ale lumii, mult mai rapid decât cea masculină. În ţări precum Statele Unite
şi Anglia numărul femeilor din închisori creşte dublu faţă de numărul bărbaţilor.
Creşterea criminalităţii feminine a fost în centrul a numeroase studii şi, cu toate că
explicaţiile fenomenului au fost variate în decursul timpului, acum este acceptat faptul că
participarea largă a femeilor în diferite sfere ale vieţii a avut ca rezultat noi oportunităţi,
inclusiv oportunităţi de comitere a infracţiunilor şi că un climat dur de pedepsire în multe ţări
1
şi o abordare diferită a femeilor infractoare în sistemul justiţiei penale au contribuit, de
asemenea, la aceste schimbări.
S-a argumentat adesea că politicienii, procurorii şi judecătorii sunt mai puţin înclinaţi
astăzi să treacă cu vederea unele dintre cele mai puţin grave infracţiuni comise de către femei.
Pe de altă parte, s-a argumentat, de asemenea, că cifrele negre (diferenţa dintre numărul de
infracţiuni comise, calculat din analizele victimizării şi numărul de infracţiuni care sunt
cunoscute de către poliţie) pot fi mult mai mari pentru femei decât pentru bărbaţi, de când o
mulţime de infracţiuni ale femeilor se întâmplă în interiorul casei.
Detenţia femeilor necesită o abordare multidimensională începând cu asigurarea
condiţiilor favorabile de detenţie, alimentare, asistenţă medicală, consiliere psihologică, cît şi
oferirea şanselor şi posibilităţilor de a se instrui, de a avea o muncă remunerată.
Mamele delincvente reprezintă o categorie aparte in domeniul problemelor sociale
legate de criminalitate, cu care societatea românească se confruntă. Aceste femei, pe langă
faptul că poartă stigmatul de delincvente, fiind marginalizate social, se confruntă şi cu
probleme de ordin psihologic şi afectiv, fiind afectate negativ din cauza despărţirii forţate de
copii. Mamele care execută pedepse privative de libertate reprezintă un univers uman specific,
cu o serie de particularităţi. Ele se evidenţiază ca şi grup distinct intre femeile deţinute în
general.
Femeile în penitenciare au nevoi diferite de cele ale bărbaţilor şi în acest domeniu
paritatea genului înseamnă tratament diferit.
2
CAPITOLUL I
REGLEMENĂRI INTERNAȚIONALE PRIVIND CONDIȚIILE DE DETENȚIE SPECIFICE PENTRU FEMEI
Parlamentului European a adoptat Rezoluția din 13 martie 2008 privind situația
specială a femeilor în închisoare și impactul încarcerării părinților asupra vieții sociale și de
familie. În această Rezoluție Parlamentul reamintește despre "specificul situației" inchisorilor
pentru femei și insistă asupra instituirii măsurilor de securitate în acestea.
Reamintește în plus despre importanța măsurilor de reintegrare sociala într-un mediu decent,
corespunzător necesităților individuale ale femeilor care au fost abuzate sau exploatate.
Parlamentului European cere Statelor Membre, printre altele:
Condiții de detenție
1. să aloce resurse suficiente pentru modernizarea și adaptarea infrastructurilor penitenciarelor
și să pună în aplicare recomandarea R(2006)2 a Consiliului Europei, menționată mai sus, în
vederea asigurării de condiții de detenție care să respecte demnitatea umană și drepturile
fundamentale, în special în ceea ce privește locul de detenție, sănătatea, igiena, alimentația,
aerisirea și lumina;
2. să pună în aplicare regulile penitenciare ale Consiliului Europei, în vederea unei mai bune
armonizări a condițiilor de detenție în Europa, în special conștientizarea nevoilor diferite ale
femeilor, precum și afirmarea clară a drepturilor și obligațiilor deținuților, bărbați și femei;
3. invită Comisia să includă în raportul său anual privind drepturile omului o evaluare a
respectării drepturilor fundamentale ale deținuților, bărbați și femei, și a condițiilor speciale
de detenție prevăzute în cazul femeilor;
4. îndeamnă statele membre și statele candidate la aderare să ratifice protocolul opțional la
Convenția europeană împotriva torturii privind crearea unui sistem de control independent al
locurilor de detenție și invită Consiliul și Comisia să încurajeze ratificarea acestei convenții și
a protocolului său în cadrul politicii externe a Uniunii Europene;
5. reamintește că ar trebui verificat, prin inspecții regulate efectuate de către autoritățile
competente, dacă centrele de detenție sunt administrate în conformitate cu normele juridice
naționale și internaționale;
6. invită statele membre să adopte măsurile necesare în vederea asigurării ordinii în
penitenciare, precum și pentru garantarea siguranței personalului și a tuturor deținuților,
punând capăt cazurilor de violență și abuz la care sunt expuse în special femeile și persoanele
aparținând minorităților etnice sau sociale;
3
7. invită fiecare stat membru să faciliteze accesul femeilor din închisoare la campaniile de
prevenire adresate publicului larg, care abordează probleme precum depistarea precoce a
cancerului la sân și a cancerului de col uterin, și să garanteze că acestea beneficiază, în
aceeași măsură, de acces la programele naționale de planificare familială;
8. reamintește „specificitatea” închisorilor pentru femei și insistă cu privire la crearea unor
servicii de securitate și de reintegrare concepute pentru femei; reamintește în continuare că
este important ca, pentru femeile care au fost abuzate, exploatate și excluse, să fie puse în
practică structuri de reintegrare, într-un mediu care să le ofere sprijin și care să răspundă
nevoilor lor individuale;
9. invită statele membre să integreze dimensiunea egalității între femei și bărbați în politica
lor penitenciară și în centrele de detenție și să ia în considerație și mai mult aspectele specifice
feminine precum și trecutul deseori traumatizant al femeilor deținute, în special prin
sensibilizarea și pregătirea corespunzătoare a personalului medical și penitenciar și prin
reeducarea femeilor în spiritul valorilor fundamentale:
a) prin integrarea dimensiunii de gen în ceea ce privește strângerea datelor în toate domeniile
unde acest lucru este posibil, în vederea evidențierii problemelor și nevoilor femeilor;
b) prin crearea, în fiecare stat, a unei comisii de studiu și a unor sisteme de mediere
permanentă, pentru supravegherea efectivă a condițiilor de detenție, în vederea identificării și
combaterii factorilor de discriminare care continuă să afecteze femeile din sistemul
penitenciar;
c) prin abordarea chestiunii nevoilor deținutelor în cadrul dezbaterilor locale, regionale și
naționale, în vederea încurajării adoptării de măsuri pozitive cu privire la resursele sociale,
condițiile de locuit, formare profesională etc.;
d) prin angajarea unui personal predominant feminin și a unui personal medical predominant
feminin în centrele de detenție pentru femei;
10. solicită statelor membre să garanteze femeilor acces egal și nediscriminatoriu la toate
tipurile de servicii medicale, a căror calitate trebuie să fie echivalentă serviciilor de care
beneficiază restul populației, pentru a preveni și trata eficient bolile specific feminine;
11. reamintește necesitatea de a lua măsuri în favoarea unei mai bune conștientizări a nevoilor
diferite ale femeilor deținute în materie de igienă la nivelul infrastructurilor penitenciare și a
produselor necesare pentru igienă;
12. invită statele membre să adopte o politică de sănătate în penitenciare la nivel global, care
să permită identificarea și tratarea tulburărilor psihice și mentale încă de la începutul perioadei
4
de detenție și asigurarea unei asistențe medicale și psihologice tuturor deținuților, bărbați și
femei, dependenți, respectând, în același timp, particularitățile feminine;
13. invită statele membre să adopte toate măsurile necesare în vederea acordării de asistență
psihologică tuturor femeilor deținute, și mai ales celor care au suferit violențe sau maltratări,
precum și celor care sunt mame singure sau sunt delicvente minore, pentru a le acorda cea mai
bună protecție și a le îmbunătăți relațiile familiale și sociale și, în consecință, și șansele de
reintegrare; recomandă instruirea și sensibilizarea personalului din penitenciare relativ la
vulnerabilitatea deosebită a acestor deținute;
14. recomandă să nu se recurgă la detenția femeilor însărcinate și a mamelor care au în
îngrijire un copil de vârstă mică decât în ultimă instanță și ca, în acest caz extrem, aceasta să
poată obține o celulă mai spațioasă, dacă este posibil, individuală, și să li se acorde o atenție
specială în special în ceea ce privește alimentația și igiena; consideră, de asemenea, că femeile
însărcinate trebuie să aibă posibilitatea să beneficieze de îngrijire prenatală și postnatală,
precum și de cursuri de educație parentală, de o calitate echivalentă cu cele oferite în afara
penitenciarelor;
15. subliniază că, dacă nașterea a decurs normal în închisoare, copilul este în general separat
de mamă în următoarele 24 sau 72 de ore de la naștere și solicită Comisiei și statelor membre
să aibă în vedere soluții alternative;
16. subliniază că sistemul judiciar trebuie să asigure respectul drepturilor copilului, când se
iau în considerare problemele legate de detenția mamelor;
17. invită statele membre să respecte întru totul orientările sexuale și diversele forme de viață
familială, cu condiția ca acestea să fie în conformitate cu legea;
18. subliniază necesitatea de a pune capăt încarcerării fetelor și băieților în vârstă de 18 ani
sau mai mici în centrele de detenție pentru adulți;
Menținerea legăturilor familiale și a relațiilor sociale
19. recomandă să se acorde o mai mare prioritate pedepselor alternative pedepsei cu
închisoarea, cum ar fi cele care implică o implicare socială, în special în ceea ce privește
mamele, în cazul în care pedeapsa este mică, iar riscul pentru securitatea publică este redus,
dat fiind faptul că încarcerarea acestora poate provoca grave perturbări în viața familială, mai
ales în cazul familiilor monoparentale sau cu copii cu vârste mici sau dacă au în îngrijire
persoane dependente sau cu handicap; reamintește că, atunci când stabilesc pedeapsa,
autoritățile judiciare ar trebui să țină cont de aceste elemente, în special de interesul superior
al copilului care are un părinte inculpat; recomandă, de asemenea, să se ia în considerare
5
posibilitatea ca deținuții bărbați care au în îngrijire minori sau își asumă alte responsabilități
familiale să beneficieze de măsuri similare celor prevăzute în cazul mamelor;
20. subliniază că repercusiunile izolării și suferinței asupra sănătății deținutelor însărcinate pot
avea, la rândul lor, consecințe nefaste, chiar periculoase pentru copil și că acestea trebuie luate
în considerare cu foarte multă seriozitate în momentul luării deciziei de detenție;
21. insistă asupra faptului că administrația judiciară trebuie să se informeze cu privire la
existența copiilor, înainte de a lua o decizie referitoare la detenția preventivă sau în momentul
condamnării, și să se asigure că au fost luate măsuri în vederea păstrării tuturor drepturilor
acestora;
22. invită statele membre să mărească numărul centrelor de detenție pentru femei și să ia
măsuri pentru o mai bună repartizare teritorială a acestora pentru a facilita menținerea
legăturilor familiale și de prietenie ale femeilor deținute și pentru a le da posibilitatea de a
participa la ceremonii religioase;
23. recomandă statelor membre să încurajeze instituțiile penitenciare să adopte reguli flexibile
în ceea ce privește modalitățile, frecvența, durata și programule vizitelor care ar trebui
permise membrilor familiei, prietenilor și terțelor persoane;
24. invită statele membre să faciliteze legăturile familiale, în special relațiile părinților
încarcerați cu copiii lor, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este în interesul copilului,
prin crearea unor locuri de primire în care atmosfera să fie diferită de cea din mediul
penitenciar și în care să fie posibilă desfășurarea de activități comune și un contact afectiv
corespunzător;
25. solicită insistent statelor membre să se conformeze obligațiilor lor internaționale,
asigurând egalitatea drepturilor și egalitate de tratament pentru copiii care locuiesc cu un
părinte deținut și să creeze condiții de viață adaptate nevoilor lor în centre absolut
independente și cât mai îndepărtate de mediul penitenciar obișnuit, permițându-le integrarea
în sistemele de îngrijire sau instituțiile școlare clasice, care să prevadă un regim de ieșiri
generos și flexibil, în compania membrilor familiilor sau a personalului asociațiilor pentru
protecția copiilor, permițând astfel buna lor dezvoltare din punct de vedere fizic, mental,
moral și social, și care să dispună de infrastructuri adaptate și de personal calificat care să
poată ajuta mamele deținute în activitățile lor educative și de îngrijire; recomandă, de
asemenea, în cazul copiilor minori aflați în închisoare, facilitarea exercitării autorității
parentale de către celălalt părinte implicat;
6
26. constată cu regret că un mare număr de deținute sunt mame singure care pierd contactul cu
copiii, câteodată pentru totdeauna; solicită Comisiei și statelor membre să definească și să
aplice politici alternative, în vederea evitării unei separări totale;
27. solicită statelor membre să ofere tuturor deținuților asistență juridică gratuită, orientată
asupra problemelor legate de penitenciare iar, în cazul femeilor deținute, specializată în
domeniul dreptului familiei, pentru a putea răspunde problemelor referitoare la plasare,
separare, violențele sexuale etc.;
28. recomandă desfășurarea unor campanii de informare și de orientare cu privire la serviciile
sociale furnizate de către comunitate și la procedurile de actualizare a documentelor
administrative privitoare la situația personală, familială și socială, pentru ca femeile deținute
să își poată exercita pe deplin drepturile cetățenești;
29. invită statele membre să aplice măsurile de asistență psihosocială, pentru a pregăti cât mai
bine separarea copilului de mama deținută și pentru a reduce impactul negativ al acestei
situații;
In incheiere, PE cere Comisiei sa incurajeze, in colaborare cu statele membre, studiile cu
privire la mediul din inchisori, axate pe dimensiunea de gen si sa finanteze studiile dedicate
cauzelor criminalitatii, contextului in care comportamentul infractional apare, precum si
eficacitatii sistemelor penale, cu scopul de a imbunatatii participarea detinutilor si a
detinutelor la viata sociala, familiala si profesionala.
7
CAPITOLUL II
SPECIFICUL DETENȚIEI ÎN CAZUL FEMEII INFRACTOR
Executarea pedepsei privative de libertate pune multiple probleme. Una din acestea
este aceia a cunoașterii condamnaților, în vederea, repartizării și, apoi, a adaptării și a
individualizării executării acestei pedepse.
În știința penitenciară se disting categorii de condamnați bazate pe diferențieri de care trebuie
să se țină seama în procesul de executere a pedepselor. O astfel de categorie este constituită de
condamnate-femei.1
Datele statistice din majoritatea țărilor indică o criminalitate a femeilor, în comparație
cu a bărbaților, mult mai redusă, anume de 8-10%.Femeile comit de regulă infracțiuni mai
puțin grave. La ele predomină infracțiunile de furt, de încălcare a normelor de convețuire
socială, de calomnie, de parazitism social, de fals, etc. Infracțiunile contra vieții, contra
integrității corporale, comise de femei, există, dar numărul lor este mic raportat cu cele
comise de bărbați. În această situație, executerea pedepsei pentru femei trebuie să se facă în
condiții speciale.
2.1. Condiţiile de existenţă din mediul carceral
Regimul de executare a pedepsei – in ceea ce priveşte regimul de detenţie, in
principiu, femeile condamnate sunt supuse aceluiaşi tratament ca si ceilalţi condamnaţi,
diferenţa constând in aceea ca :
o Femeile execută pedeapsa privativă de libertate separat de bărbați. În acest scop s-au
creat penitenciare speciale sau secții speciale de femei în penitenciarele existente
( penitenciarul Targșor, sectia de femei de la penitenciarul Poarta Albă)
o Femeile care executa pedeapsa privativa de libertate nu sunt folosite la munci
grele,iar cele care sunt gravide sau cu copii mai mici de 1 an la locul de deţinere, nu
pot lucra mai mult de opt ore zilnic. De asemenea, nu se poate prelungi durata zilei de
muncă condamnatelor care muncesc în mediul toxic sau vătămător.
Ele au dreptul, în condițiile legii, la regim penitenciar semiliber.
1 Oancea, Ion, Drept execuțional penal,București, Ed. All, 1998
8
o Pentru cunoaşterea deţinutei, se studiază dosarul penitenciar si se poarta discuţii
individuale de către personalul calificat si anume : sociologi, psihologi si asistenţi
sociali.
o Aşezămintele pentru femei trebuie sa aibă personal feminin. Aceasta nu exclude totuşi,
ca pentru motive profesionale, cadrele de sex masculin precum medicii si invaţatorii,
sa nu-si exercite atribuţiile in secţiile rezervate femeilor. Personalul feminin trebuie sa
aibă, in măsura posibilităţilor, aceleaşi calităţi care se cer personalului penitenciarelor
pentru barbati.
o Mamele care au copii mici sunt o problema speciala. Administraţia penitenciara are o
responsabilitate importanta in ceea ce priveşte mamele aflate in detenţie ; astfel, sunt
necesare eforturi deosebite pentru implicarea colectivităţii locale, pentru ca aceasta sa
acorde ajutor mamei deţinute, prin susţinerea noii politici de deţinere a femeilor
deţinute care au copii, in sensul ca aceştia sa rămână cu mamele lor până la o vârstă
mai mare. Dilema de a creste copiii departe de mamele lor, sau in mediul închisorilor
este frecvent întâlnita in majoritatea sistemelor penitenciare. Multe ţări au penitenciare
speciale pentru mamele care au sugari sau copii mici, de obicei pana la 2-3 ani. De
exemplu, in Belgia si Danemarca, copiii sunt aduşi in centre de zi aflate in comunitate,
pentru a avea contact cu lumea din exterior, in timp ce seara sunt daţi in grija
mamelor. Aceasta presupune ca penitenciarele sa fie localizate in preajma
comunităţilor.
Traumele copiilor femeilor deţinute si ale acestora ,au dus la acordarea unor facilitaţi precum
mărirea timpului de vizite nerestricţionate si nesupravegheate, pentru ca mama sa-si poată
îndeplini mai bine rolul de părinte. In Franţa, exista voluntari sau membrii ai unor ONG-uri,
care însoţesc copiii in penitenciare si le oferă îndrumare atat lor, cat si părinţilor ,cat timp
aceştia doresc. In Republica Cehă, o mamă isi poate întrerupe pedeapsa pana la 30 de zile pe
an pentru a-si vedea copilul.
In România, Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, prevede ca : ” in cazul
naşterii unui copil la penitenciar, administraţia declara naştere. Copilul poate rămâne cu
mama pana la împlinirea vârstei de 1 an, după care este încredinţat tatălui, unui membru de
familie sau unei instituţii de ocrotire.”
In cazul in care mama deţinuta îşi dă consimţământul pentru ca minorul sa fie încredinţat
unei alte persoane decât tatălui, administraţia penitenciarului instiinteaza despre aceasta
serviciul public specializat pentru apărarea drepturilor copilului din unitatea administrativ –
teritoriala in cuprinsul căreia domiciliază mama. Conform legii, la nivelul fiecărui judet isi
9
desfasoara activitatea Comisia pentru protecţia copilului care poate stabili măsura ce trebuie
sa tina seama de necesitatea unei continuităţi de creştere si educare a copilului. De asemenea,
legea stipulează ca ” deţinutele care au copii mai mici de un an in locul de deţinere sunt cazate
separat, nu mai pot fi folosite la munca si li se asigura hrana pentru ele si copii, potrivit
normelor legale.”
Pentru o mai clară viziune asupra cadrului legislativ existent in România ,care
stabileşte regulile referitoare la ţinerea copiilor in penitenciare, este important de menţionat ca
prevederile Codului de Procedură Penală stipulează că, in situaţia in care o condamnată este
gravidă sau are un copil mai mic de un an, executarea pedepsei se amână. Continuarea
reformei in sistemul penitenciar presupune si completarea cadrului normativ cu norme
specifice referitoare la cadrul de organizare, standardele minime si ghidurile metodologice de
buna practică privind activitatea factorilor instituţionali publici si neguvernamentali cu
atribuţii in domeniu, avandu-se in vedere armonizarea cu normele europene si internaţionale.
Regimul medical aplicat femeilor, femeilor gravide, mama si copilul.
Masurile speciale de tratament ce se adresează femeilor, in general, si celor gravide
sau mamelor sunt impuse de : nevoile fiziologice speciale ale acestora (menstruaţia, naşterea,
lăuzia, alăptarea); impactul special al privării de libertate asupra stării psihice ale deţinutei;
specificitatea patologiei feminine si vulnerabilitatea lor mai mare. Medicul din asezământul
penitenciar trebuie să verifice si să lupte pentru asigurarea nevoilor elementare de igienă si
tratament pentru deţinute (aşa cum sunt ele subliniate de Raportul global asupra drepturilor
omului din închisori – New York, 1993): prosoape igienice, acces zilnic la duş sau echivalent,
amenajări si personal pentru consultaţia si îngrijirea femeii gravide, asigurarea unor condiţii
echivalente cu cele comunitare pentru naşterea si urmărirea lăuziei si nou născutului, condiţii
pentru ca mamele sa-si poată ţine pentru o vreme copilul in închisoare ( alimentaţie,
imbracaminte, igiena, spatii si materiale si joaca), precum si condiţii ca mamele sa poată fi
vizitate de copiii lor intr-o maniera regulata si sa poată contribui la educarea lor. Copiii ar
trebui sa se nască intr-un spital din afara sistemului penitenciar. Daca se nasc in penitenciar,
aceasta menţiune nu trebuie sa apară pe certificatul de naştere al copilului.
Medicii din aşezămintele penitenciare nu trebuie implicaţi in deciziile administrative
privind separarea mamelor de copii lor născuţi in perioada de executare a pedepsei.
Femeile din închisoare sunt mult mai expuse stresului penitenciar:2 ruptura de familie
si de copii, mai ales daca sunt mici, este mai acut resimţita de femei; stigmatizarea lor chiar de
propria familie, pentru infracţiunile savarsite, este mai mare decât in cazul infracţiunilor