Sigilarea fisurilor dentare

Anul IIIFacultatea Stomatologie

GeneralităţiCaria dentară se

plasează pe locul întîi dintre toate maladiile cronice la copii şi se întălneşte de 5-8 ori mai frecvent ca astmul bronşic, care ocupă locul doi. După datele OMS 60-90% dintre copii suferă de carie dentară.

Cea mai mare rată a cariei se observă în primii 1,5-2 ani după eruperea dinţilor permanenţi, adică la vîrsta de 6-7 şi 11-13 ani, atunci cînd mineralizarea dinţilor este incompletă, iar 80,8% din cavităţile carioase sunt situate la nivelul suprafeţelor ocluzale în fisurile şi gropiţele naturale.

1.Mineralizării slabe a fisurilor în primii doi ani de la eruperea dintelui;

2.Arhitectonicii complicate a suprafeţelor ocluzale, iar gropiţele naturale ale dinţilor sunt insuficent curăţite cu periuţele dentare şi prezintă puncte de retenţie a plăcii bacteriene, ceea ce contribuie la dezvoltarea rapidă a cariei dentare;

3.Participarea insuficientă a dintelui aflat în proces de erupere, în procesul de masticaţie, fie din lipsa antagonistului, fie din lipsa contactului cu antagonistul, ceea ce presupune o autocurăţire parţială a suprafeţei ocluzale a dintelui.

Cu creşterea semnificativă a prevenţiei, sigilarea fisurilor a devenit o parte importantă în practica dentară.

Sigilarea fisurilor dentare reprezintă o metodă specifică de profilaxie primară a cariei dentare la copii. Indicaţia acestei metode a pornit de la constatarea clinică că tratamentul cu fluor dă rezultate bune în profilaxia cariilor de pe suprafeţele netede, dar că este mai puţin eficient în prevenirea cariilor de la nivelul fisurilor şi gropiţelor.

Materialele de sigilare au 3 efecte profilactice:

•Realizează umplerea mecanică a gropiţelor şi fisurilor cu o răşină acido-rezistentă.

•Prin acoperirea gropiţelor şi fisurilor, germenii microbieni sunt lipsiţi de habitatul lor.

•Suprafeţele ocluzale beneficiaza de o curatire mai buna.

Acţiunea de protecţie a silantului se datorează capacităţii sale de a izola bacteriile în interiorul dintelui. S-a demonstrat că numărul microorganismelor capabile să provoace demineralizarea smalţului, rămase între silant şi fisură este în continuă scădere, deoarece au fost lipsite de substratul alimentar. Un alt moment important – în procesul de gravaj al dintelui se micşorează esenţial numărul de microorganisme patogene.

Fisurile dentare pot fi:-în formă de pîlnie;-în formă de “I”;-în formă de picătură;-în formă de “gît de sticlă”;-în formă de amforă.Şanţurile ocluzale care oferă cel mai bun

mediu pentru dezvoltarea proceselor carioase sunt cele în formă de “I”, în formă de picătură; în formă de “gît de sticlă” şi de amforă.

Indicaţiile către sigilarea fisurilor•Indicaţii de vîrstă:•6-7 ani – pentru molarii de şase ani;•10-11 ani – pentru premolari;•12-13 ani – pentru molarii secunzi.•Particularităţi anatomice ale suprafeţei ocluzale ale dintelui: prezenţa gropiţelor şi fisurilor adînci şi cu un relief pronunţat, ce nu pot fi curăţite cu metode şi mijloace obişnuite de igienă orală;•Poziţia dintelui aflat în ocluzie incompletă;•Fisuri intacte, lipsa cariei fisurale.

Contraindicaţiile sigilării fisurilor-Prezenţa cavităţilor carioase pe suprafaţa ocluzală sau proximală, prepararea căreia necesită scoaterea ei pe suprafaţa ocluzală;-Lipsa fisurilor sau gropiţelor pronunţate pe suprafaţa ocluzală;-Suprafaţa ocluzală incomplet eruptă;-Prezenţa leziunilor carioase ocluzale profunde;-Dintele care prezintă deja obturaţii ocluzale;-Pacientul care prezintă o igienă orală şi una alimentară precare;-Pacientul necooperant.

Se cunosc două metode de sigilare a fisurilor:

-simplă sau neinvazivă;-obturarea profilactică sau sigilarea invazivă.

Sigilarea neinvazivă:Etapele de realizare:•Curăţirea perfectă a suprafeţei ocluzale de placa bacteriană şi resturi alimentare cu periuţe şipaste ce nu conţin fluor;

•Spălarea, izolarea cu rulouri de vată;•Uscarea perfectă a suprafeţei ocluzale;

•Gravajul acid cu acid fosforic 35-37% în decurs de 15-20 secunde pentru majorarea permiabilităţii smalţului;

•Spălarea acidului de pe suprafaţa dentară cu un get de aer cu apă; timpul de spălare nu trebuie să fie mai mic ca timpul de gravaj;•Izolarea repetată şi uscarea suprafeţei ocluzale;

•Aplicarea silantului în fisuri sau gropiţe, cu ajutorul unei canule speciale, aşteptăm 15 secunde pentru ca silantul să pătrundă în toţi porii;

•Fotopolimerizarea timp de 15 secunde

•La fundul cavitaţii se va aplica un compozit corespunzător, fotopolimerizarea 60 secunde.

•Obturaţia din compozit şi toată fisura se acoperă cu un silant.

•Înlăturarea supracontactelor, şlefuirea, poleirea.

•Aplicarea lacurilor sau gelurilor fluorate.În cazul în care sunt prezente afecţiuni

carioase cavitare, ce au un diametru mic ( nu mai mare de 1/3 din distanţa dintre tuberculi) se utilizează sigilarea fisurilor cu obturaţii izolatorii din glassionomere.

Etapele:•Prepararea fisurii cu freze diamantate cilindrice;•Aplicarea la fundul fisurii a unui ciment ionomeric, se acordă timp de priză;•Gravarea fisurii 15 secunde, spălarea cu un get de aer şi apă 30 secunde, uscarea, izolarea;•Aplicarea silantului în toată fisura, fotopolimerizarea;•Înlăturarea supracontactelor, şlefuirea, poleirea.•Lacuri sau geluiri fluorate.

Materialele pentru sigilarea fisurilor

Compoziţia. Majoritatea materialelor sunt pe bază de bisphenol A- glicidilmetacrilat (BIS-GMA) pentru care polimerizarea este accelerată de lumină sau amine organice. Compoziţia chimică este similară cu cea a compozitelor. Diferenţele principale între agenţii de sigilare şi compozite este că primul trebuie să fie mult mai fluid, pentru a putea penetra în gropiţe şi şanţuri.

Sigilanţii BIS-GMA diferă după modalitatea în care se polimerizează, se divizeaza:

- autopolimerizabili sau- fotopolimerizabili.Autopolimerizarea se produce amestecând

două lichide, o răşină de bază şi o răşină catalizatoare (PINKHAM şi colab., 1988). Se produce o reacţie exotermică ce durează 1-2 minute.

Fotopolimerizarea s-a practicat iniţial cu raze ultraviolete, dar din cauza posibilelor leziuni la nivelul retinei lumina ultravioletă a fost înlocuită cu lumină vizibilă. Şi lumina vizibilă necesită protecţia ochilor datorită intensităţii.

Faţă de polimerizarea chimică, fotopolimerizarea prezintă următoarele avantaje:

- priza sigilantului se face în numai 10-20 sec.;

- nu trebuie amestecate răşini evitându-se astfel încorporarea de bule de aer;

- vâscozitatea sigilantului rămâne constantă în timpul infiltrării în şanţul gravat.

În prezent s-a renunţat la prima generaţie de sigilanţi, cum era produsul comercializat sub numele de Nuva-Seal, în favoarea materialelor din a doua generaţie, cum este produsul Delton (WILLIAMS, 1990).

Cerinţele impuse materialelor de sigilare.

-să fie impermiabile pentru mediul oral;

-să nu fie toxice pentru mucoasa orală şi pulpa dentară;

-să fie puternice şi durabile;-să fie aderente de dinţi.

Agenţii de sigilare se clasifică:•După tipul de polimerizare:1.Materiale autopilimerizabile: „Concise White Sealant”(3M, USA), „Delton” (Johnson and Johnson), „Дельтон”, „Фис Сил” (Россия).2.Materiale fotopolimerizabile: „Esteseal LC” (Kulzer), „Sealant” (Bisco), „Fissurit”, „Fissurit F” (Voco), „Дельтон-C”, „Фис Сил” (Россия).

Răşinele de sigilare care eliberează fluor:

-Helioseal F-Ultraseal XT-Fluorshield-Teethmate-Bariton LX-Delton Plus.

•După gradul de transparenţă:-Intransparente sau opace;-Transparente.

Cele transparente pot fi colorate şi incolore, se utilizează mai frecvent pentru monitorizarea evoluţiei procesului carios.

Eficacitatea clinică se manifestă prin micşorarea ratei cariei de pînă la 80%.