Sumar: INTRODUCERE.......................................... ........................................................2 CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND SERVICIILE PUBLICE LOCALE 1.1. Concept de servicii publice locale................................................... ..............5 1.2. Tipologia serviciilor publice locale................................................... ..........12 1.3. Particularităţile serviciilor publice locale................................................... .26 CAPITOLUL II GESTIONAREA SERVICIILOR PUBLICE LOCALE
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
c) activitatea autorităţii publice trebuie să funcţioneze în mod regulat
şi continuu.
Astfel, pentru satisfacerea cerinţelor (hrană, locuinţă, transport, cultură,
sănătate), membrilor unei colectivităţi umane sunt înfiinţate anumite organisme
sociale, sub denumirea de servicii publice.3
La moment, există două accepţiuni în legătură cu definirea noţiunii de serviciu
public:
1. Definire în sens material sau, altfel spus, ca tip de activitate de interes
general pe care administraţia înţelege să şi-o asume.
2. Definire în sensul organic sau, altfel spus, organismul prin intermediul căruia
se realizează o activitate de interes general.
În ceea ce priveşte componenta materială, activitatea de satisfacere a unor
interese generale îmbracă nenumărate forme, în funcţie de natura cerinţelor sociale, de
amploarea acestora, la nivel local sau la nivel naţional, de ansamblul regulilor de
drept aplicabile unui serviciu public, având un pronunţat caracter prestator.
Cât priveşte componenta formal-organizatorică, aceasta nu poate disociată de
cea materială, pentru că nu se poate imagina prestarea unui serviciu fără a exista
organismele sau agenţii specializaţi în domeniul respectiv. Oricare dintre
componentele structurii funcţionale a sistemului administraţiei publice - instituţia
publică, regia autonomă - pot realiza într-o mai mare sau mai mică măsură şi activităţi
de prestaţie, servicii publice. Dacă instituţia publică se manifestă în principal ca
autoritate, regia autonomă este creată tocmai pentru prestarea unor servicii publice.4
Totodată, profesorul român Paul Negulescu înţelege prin serviciu public un
organism administrativ, creat de stat, judeţ sau comună, cu o competenţă şi puteri
determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administraţiei
publice creatoare, pus la dispoziţia publicului pentru a satisface în mod regulat şi
3 Ioan Alexandru, „Drept Administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.1684 Ioan Alexandru, op.cit., pag.169
8
continuu o nevoie cu caracter general, căreia iniţiativa privată nu ar putea să-i dea
decât o satisfacţie incompletă şi interminentă.5
În sens organic, serviciul public semnifică un tip de organizare, o structură de
administrare, în sfârşit - un ansamblu de agenţi şi de mijloace materiale, alocate în
vederea împlinirii unui interes specific sau a unor scopuri specifice.6
La rîndul său, serviciile publice sunt supuse unui regim juridic special numit
regimul administrativ. Organizarea şi conducerea lor are la bază principii speciale
care nu se găsesc în organizarea activităţii particulare şi care are ca scop asigurarea
unei regulate şi continue funcţionări a serviciului public.
Noi nu susţinem această viziune, considerînd că serviciul public nu poate fi
constituit numai dintr-un singur element, cum ar fi activitatea, deoarece serviciul
public constituie un ansamblu de mijloace (umane, materiale, financiare,
informaţionale etc.), puse în mişcare printr-o activitate, în vederea satisfacerii unui
scop general specific. În sens organic serviciul public semnifică un tip de organizare,
o structură de administrare, un ansamblu de agenţi şi de mijloace materiale.7
Pentru aceasta este nevoie de autoritatea publică responsabilă care va organiza
serviciul, organul care va gestiona serviciul sau care va efectua activitatea şi va fi
responsabil de prestaţia acestuia, precum şi resursele materiale, financiare şi de alt
gen. În acest sens Ion Popescu Slăniceanu specifică precum că pentru un serviciu
public este nevoie de o voinţă politică exprimată într-un act juridic de înfiinţare, act în
care se precizează care sunt şi cum se asigură mijloacele materiale şi băneşti, resursele
umane, necesare desfăşurării activităţii şi, nu în ultimul rînd, competenţa pe care i-o
asigură.8
5 Ioan Alexandru, Lucia Matei, „Serviciile Publice”, Ed.: Economica, Bucureşti, 2000, pag.886 V.Mocanu, „Descentralizarea Serviciilor publice”, Ed.:TISH, 1999, pag.77 Victor Popa, Igor Munteanu, Victor Mocanu, „De la centralism spre descentralizare”, Ed.: Cartier administratriv, 1998, pag.1398 Ion Popescu Slгniceanu, Teoria funcюiei publice, Ed. Evrika, Brгila, 1999, pag.21
9
Serviciile publice locale sunt organizate de autorităţile publice locale, (consilii
locale, primării). Serviciile publice pot fi oferite şi de organisme private, atunci cînd
prestarea lor se realizează în interes general.
În Republica Moldova, prin Legea cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public noţiunea de serviciu public se defineşte ca activitate de interes
public, organizată şi desfăşurată de către o autoritate publică.9
În acelaşi timp Legea serviciului public abrogată trata serviciul public mult mai
amplu şi stipula că serviciul public este o totalitate a autorităţilor publice şi activitatea
persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor organe, îndreptată spre realizarea
împuternicirilor acestor autorităţi în scopul dezvoltării economiei, culturii, sferei
sociale, promovării politicii externe, apărării ordinii de drept şi asigurării securităţii
naţionale, ocrotirii drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.10
După cum putem observa, în definiţie se face referinţă la un ansamblu de
autorităţi publice, şi la activitatea pe care o desfăşoară personalul din cadrul acestor
autorităţi. Faptul că legea stabileşte unele definiţii îi duce în derută şi pe unii autori
care încearcă a defini serviciul public în parametrii stabiliţi de lege. Bineînţeles,
definiţia serviciului public preluată din textul legii este incompletă şi nu poate
cuprinde toate elementele specifice care o caracterizează şi-i demonstrează natura
juridică. Este bine ştiut faptul că administraţia publică este constituită din totalitatea
serviciilor publice şi nu invers.
Confirmă aceasta şi Anton Trăilescu care susţine că serviciul public din punct
de vedere formal poate fi privit ca un ansamblu de structuri ale administraţiei publice,
administraţia publică reprezentînd ea însăşi, o reţea de servicii publice.11
9 Art.2 din Legea nr.158 din 04.07.2008 „cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public”, Publicat la 23.12.2008 în Monitorul Oficial Nr.230-23210 Art.1 din Legea Republicii Moldova abrogată nr.443 „serviciului public”, adoptată la 04.05.1995, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.061 din 02.11.199511 Anton Trăilescu, Drept administrativ, Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pag.89
10
Totodată, Legea Republicii Moldova nr. 793 din 10.02.2000 privind
contenciosul administrativ,12 cît şi Legea contenciosului administrativ a Romîniei nr.
554/2004, definesc serviciul public mai corect spunînd că aceasta este o activitate de
interes public organizată sau autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii
unui interes public. Oricum, nici aceste definiţii, deşi corecte, nu sunt complete. În
acest sens, are perfectă dreptate prof. Victor Popa cînd spune că o lege nu trebuie, în
textul ei, să stabilească definiţii ştiinţifice pentru că ele nu sunt şi nu pot fi axiome, ci
sunt noţiuni discutabile şi demonstrabile. Mai mult decît atît, există diferite doctrine,
şcoli juridice care dau interpretări diferite unora şi aceloraşi noţiuni.13
Concluzionînd cele spuse, vom defini serviciul public ca un organism
administrativ, înfiinţat de către stat sau autorităţile publice locale, ca un ansamblu de
activităţi realizate de aparatul de stat pentru a satisface nevoile sociale în interes
public, constituind mijlocul prin care se realizează funcţiile specifice ale statului.
În sens organic, serviciul public semnifică nu numai un tip de organizare, o
structură de administrare, dar şi un ansamblu de agenţi şi de mijloace materiale,
alocate în vederea îndeplinirii unui interes specific sau a unor scopuri specifice pe
care le utilizează o autoritate publică.14
Vom concretiza că, întra-devăr, orice structură administrativă sau serviciu
public este constituit dintr-un ansamblu de persoane sau un corp administrativ, care
dispune de o anumită competenţă pentru a realiza sarcinile puse în faţa serviciului
public. Prof. Valentin Prisăcaru spune că organismele administrative sau serviciile
publice sunt dotate cu funcţii publice, adică cu acele atribuţii, puteri şi competenţe de
a da satisfacţie unor anumite interese generale. Aceste funcţii trebuie să fie ocupate de
persoane cu o calificare de specialitate care să realizeze concret, atribuţiile funcţiei
publice pe care o ocupă în cadrul serviciului public.12 Art.2 din Legea nr.793 din 10.02.2000, „contenciosului administrativ”, Publicat: 18.05.2000 în Monitorul Oficial nr.05713 Victor Popa, Funcţia publică оn contextul reformei serviciului public, Revista Politici Publice, nr.1, Ianuarie 2007, pag.714 Valentin I. Prisгcaru, Tratat de drept administrativ, Partea generalг, Ed. All Beck, Bucureєti, 1996, pag.132
11
Adică să fie ocupate, precizează Valentin Prisăcaru, de funcţionari publici, cu
drepturi şi îndatoriri corespunzătoare.
Serviciile publice au fiecare cîte o specialitate, conform nevoii sau interesului
respectiv, ele neputînd îndeplini, în acelaşi timp, şi alte activităţi în afara celor
determinate de lege. Deci conceptual serviciul public trebuie perceput mai întîi,
consideră Corneliu Manda, ca un mod de satisfacere a nevoilor umane, fiecărei astfel
de nevoi corespunzîndu-i o activitate distinctă, organizată de autorităţile publice
statale sau locale. Concomitent cu înmulţirea şi diversitatea nevoilor colectivităţii
naţionale sau locale, factorii ce au determinat intervenţia comunei, oraşului, judeţului
sau a statului pentru satisfacerea acestora, serviciul public s-a impus treptat prin
omniprezenţa sa, devenind elementul central al administraţiei publice.15
1.2. Tipologia serviciilor publice locale.
Realitatea contemporană ne relevă astăzi o diversitate şi o complexitate a
organizării şi funcţionării serviciilor publice locale, datorate specificităţii domeniilor
în care se înfiinţează aceste tipuri de organisme sociale, precum şi multitudinii
cerinţelor colectivităţii.16
Sfera serviciilor capătă dimensiuni tot mai mari în viaţa social-economică a unei
ţări civilizat; ca urmare a acţiunii unor factori obiectivi. Stimulentul esenţial al apariţiei şi
amplificării serviciilor îl constituie nevoia socială (dorinţă, cerinţă).
Unele servicii publice locale sunt de protecţie a unor categorii de cetăţeni (copii,
persoane în vârsti etc), de securitate şi siguranţă a cetăţenilor împotriva crimei
organizate etc), în timp ce altele se ocupă cu organizarea accesului la drepturi
(protecţie socială, asistenţă de sănătate etc.) şi urmăresc asigurarea unui nivel de
pregătire cetăţenilor (serviciile de învăţământ, de cultură etc.
15 Corneliu Manda, Drept administrativ, Ed. Victor, Bucureєti, 2000, pag.9916 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.: Tish, 1999, pag.12
12
Fiecare dintre aceste servicii publice necesită un plus de atenţie din partea
managerilor publici pentru dezvoltarea şi menţinerea unei relaţii bune între furnizor şi
client, în special atunci acesta din urmă este şi coproducător, respectiv, participant activ
în procesul de realizare a serviciului public.
Managerii publici dezvoltă o strategie de marketing care prin conţinut trebuie
să ofer; răspunsul la mai multe întrebări despre piaţă şi componentele acesteia. Aşa a
apărut în timp idee: divizării, respectiv specializării organizaţiilor publice pentru
satisfacerea nevoilor specifice ale unui grup, subgrup şi/sau segment de piaţă.17
De cele mai multe ori, managerii publici care ştiu să stabilească şi să dezvolte
relaţiile de marketing pot oferi soluţii viabile pentru rezolvarea unor probleme
complexe apărute în relaţiile cu clienţii şi pot redefini semnificativ comportamentul
organizaţional în funcţie de variabilele identificate pe piaţă într-o perioadă
determinată.
Spre deosebire de organizaţiile private, care oferă servicii destinate cu precădere
doar unor segmente de piaţă identificate, instituţiile publice au misiunea de a acoperi o
zonă mai mare sau chiar întregul teritoriu naţional, deoarece, prin obiectul lor de
activitate şi statutul special satisfac interesul public general şi sunt, în unele situaţii,
singurele organizaţii competente pentru furnizarea unor servicii publice unice.
Managementul este foarte sensibil la schimbările care au loc în societate. Ele
reflectă dinamismul înregistrat de societatea contemporană şi, în acelaşi timp, se
adaptează tot mai mult unor particularităţi determinate de sistem, tradiţie, cultură
naţională etc. Astfel, deşi managementul ca principii, concept, obiectiv etc. este unic, ca
mod de realizare în practică se diferenţiază, de la ţară la ţară sau chiar de la organizaţie
la organizaţie în cadrul aceleiaşi ţări (subsistem).
Obiectivul fundamental al managementului serviciilor publice este creşterea
gradului de satisfacere a interesului public, fiind determinat de nevoile generale şi
specifice.
17 Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în „Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006, pag.420
13
În vederea realizării obiectivului fundamental, managementul serviciilor publice,
prin exercitarea funcţiilor sale de către managerii publici, asigură o previzionare realistă
a întregului sistem de obiective. În funcţie de acesta, reprezentanţii managementului
public creează o structură adecvată a sistemului administrativ în ansamblu şi a fiecărei
instituţii publice în parte, în care coeziunea să fie dată de coordonarea excelentă la nivel
de sistem şi componente şi de motivarea adecvată a resurselor umane în funcţie de
gradul de realizare a obiectivelor previzionate pentru sectorul public şi pentru fiecare
entitate instituţională existentă şi comunitate locală distinctă.18
În acest context, în literatura de specialitate serviciile publice locale sunt
clasificate după mai multe criterii.
Astfel, autorul român Valentin Prisăcaru clasifică serviciile publice în funcţie
de forma de organizare şi după obiectul de activitate a serviciilor publice.19
În funcţie deforma de organizare, serviciile publice Valentin Prisăcaru le
împarte în trei categorii:
1. organe ale administraţiei publice;
2. instituţii publice;
3. regii autonome de interes public (în literatura de specialitate pot fi întâlnite şi
sub denumirea de stabilimente publice).20
Sub forma de organizare se subînţelege că serviciile publice sunt înfiinţate,
reorganizate şi desfiinţate prin lege sau pe baza unor acte emise de organele de
administraţie publică şi guvern, minister, consilii de toate nivelurile, dar care pot
funcţiona şi ca instituţii publice sau sub formă de regii autonome.
Deosebirile între aceste forme de organizare a serviciilor publice sunt
următoarele:
În primul rând, în timp ce activitatea organelor administraţiei publice (servicii
publice) se caracterizează prin adoptarea sau emiterea de acte administrative (folosesc
18 Ibidem, pag.42119 Valentin Prisăcaru, „Tratat de drept administrativ român, partea generală”, Ed.: ALL, Bucureşti, 2001, pag.209 20 Ioan Alexandru, „Drept Administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.177
14
dreptul de comandă, de autoritate), a instituţiilor publice (servicii publice) - prin aceea
că este mai mult o activitate intelectuală, activitatea regiilor autonome de interes
public (servicii publice) este preponderent economică; organele administraţiei publice
îşi desfăşoară activitatea atât la cerere, cât şi din oficiu, instituţiile publice şi regiile
autonome, de regulă, la cerere.
În al doilea rând, mijloacele financiare necesare desfăşurării activităţii
organelor administraţiei publice şi, în mare măsură, şi a instituţiilor publice sunt
asigurate prin bugetul administraţiei centrale de stat şi prin bugetele locale, regiile
autonome de interes public îşi asigură mijloacele financiare, în cea mai mare parte,
din veniturile încasate pentru produsele fabricate, lucrările executate ori serviciile
prestate.
În al treilea rând, spre deosebire de organele administraţiei publice, care îşi
desfăşoară activitatea, de regulă, gratuit, regiile autonome de interes public îşi
desfăşoară activitatea, de regulă, contra plată.
În sfârşit, în al patrulea rând, în timp ce în activitatea organele administraţiei
publice, activitatea de adoptare şi emitere a actelor administrative este preponderentă,
în activitatea regiilor autonome de interes public această activitate este mai redusă,
chiar şi faţă de aceea a instituţiilor publice.21
Urmează de menţionat că serviciile publice care funcţionează ca organe ale
administraţiei publice se caracterizează prin următoarele trăsături:
înfiinţarea, reorganizarea si desfiinţarea acestora are loc numai prin lege
sau pe baza legii de către Guvern, ministere, consiliile raionale sau cele locale. Astfel,
drept exemplu poate servi adoptarea de către Guvernul R.Moldova a Hotărîrii nr.832
din 14.07.2003 „cu privire la reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei
de muncă” prin care s-a reorganizat Serviciul de stat pentru utilizarea forţei de muncă
în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă în subordinea Ministerului
21 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.: Tish, 1999, pag.12
15
Economiei şi Comerţului22. La fel, conform prevederilor al.2 art.73 din Legea nr.436
din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, serviciile publice locale se
organizează de către consiliul local, la propunerea primarului, în domeniile de
activitate descentralizate stabilite pentru unităţile administrativ-teritoriale de
nivelurile întîi şi al doilea, în limita mijloacelor financiare disponibile.23
activitatea acestora se desfăşoară, de regula, din oficiu si în mod
gratuit (unele servicii percep taxe - cum sunt taxele prevăzute de lege pentru liberarea
autorizaţiilor de construcţie solicitate de persoanele fizice si juridice).
În literatura de specialitate s-a pus problema de a şti daca exista un drept
subiectiv pentru cetăţeni de a pretinde administraţiei publice înfiinţarea unor servicii
publice si daca administraţia publica este obligata sa realizeze acest lucru.
Potrivit reglementarilor în vigoare, nu se poate vorbi de un astfel de drept si de
o obligaţie corelativa a administraţiei cu privire la înfiinţarea serviciilor publice.
Administraţia publica examinează cererile cetăţenilor si numai în măsura în care le va
găsi oportune si în raport de mijloacele de care dispune, va decide înfiinţarea
serviciilor publice.
ele se înfiinţează pentru satisfacerea unor interese de specialitate (speciale)
ale membrilor societăţii. Astfel, Ministerul Dezvoltării Informaţionale şi serviciile sale
desconcentrate, Serviciile Stării Civile satisfac interesul general de înregistrare a actelor
stării civile, după cum Ministerul Apărării şi Centrele militare teritoriale satisfac
interesul general de apărare a ţării.24
mijloacele financiare necesare bunei lor funcţionări sunt asigurate de la
bugetul de stat sau de la bugetele locale, după cum aceste servicii publice sunt de interes
naţional sau local. Astfel, mijloacele financiare care asigură funcţionarea ministerelor
22 P.1 din Hotărîrii nr.832 din 14.07.2003 „cu privire la reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă”, Monitorul Oficial 149-152/868, 18.07.200323 al.2 art.73 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Monitorul Oficial 32-35/116, 09.03.200724 Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.735 din 16 iunie 2003 „cu privire la structura şi efectivul-limită ale serviciilor publice desconcentrate ale ministerelor, departamentelor şi altor autorităţi administrative centrale”, Monitorul Oficial 123-125/770 din 20.06.2003
16
şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sunt prevăzute în
bugetul de stat, iar pentru serviciile publice locale, mijloacele financiare sunt cuprinse
în bugetul local. În acest sens, în art.8 din Legea „finanţelor publice locale” prevede că
de la bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor, cu excepţia municipiilor
Bălţi şi Chişinău) sînt finanţate cheltuielile ce ţin de amenajarea teritoriului şi
urbanistică, construcţia şi întreţinerea, în limitele localităţii, a drumurilor, străzilor,
podurilor locale, etc.25
încadrarea cu specialişti, după atribuţiile pe care le au. Deci, ele sunt
încadrate, pentru realizarea activităţii de specialitate pentru care au fost înfiinţate, cu
personal cu pregătire în specialitatea respectivă. Astfel, la Ministerul Sănătăţii şi
Protecţiei Sociale şi la direcţiile de sănătate publică municipale şi raionale se vor
încadra medici, farmacişti, chimişti, biologi ş.a., în timp ce la Ministerul Agriculturii
şi Industriei Alimentare, la direcţiile generale pentru agricultură şi industria alimentară
raionale şi serviciile publice desconcentrate26 sunt încadraţi ingineri agronomi,
zootehnicieni, medici veterinari şi de alte cadre specializate în domeniu.
continuitatea activităţii. Statul îşi desfăşoară activitatea în mod continuu
pentru că ar fi de neconceput ca statul să acţioneze cu intermitenţă, şi serviciile sale
publice care funcţionează sub forma de organe ale administraţiei publice îşi desfăşoară
activitatea continuu şi în mod ritmic, după un anumit program care este adus la
cunoştinţa publicului - a membrilor societăţii - ale căror interese urmăresc, prin
activitatea ce o desfăşoară, să le satisfacă aceste servicii publice.27
competenta de a emite acte administrative. În majoritatea cazurilor,
pentru satisfacerea intereselor generale ale membrilor societăţii, serviciile publice care
funcţionează sub forma organelor administraţiei publice, adoptă sau emit acte
administrative de autoritate normative sau individuale. Am menţionat în majoritatea
25 Al.2 art.8 din Legea nr. 397 din 16.10.2003 “privind finanţele publice locale”, Monitorul Oficial 248-253/996 din 19.12.200326 Se au în vedere Direcţiile de supraveghere fitosanitară şi control semincer raionale/municipale şi posturile fitosanitare pentru controlul producţiei de import; Direcţiile raionale/municipale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa produselor de origine animală.27 V.Prisăcaru, op.cit., pag.217
17
cazurilor pentru că sunt cazuri în care aceste servicii publice efectuează acte pregătitoare
şi operaţiuni tehnico-materiaîe care, deşi nu produc prin ele însele efecte juridice, sunt
necesare pentru adoptarea sau emiterea actelor administrative şi chiar pentru satisfacerea
directă a intereselor generale ale membrilor societăţii.
Din trăsăturile caracteristice dezvoltate rezultă că serviciile publice care
funcţionează sub forma organelor administraţiei publice constituie o categorie distinctă
de servicii publice ce se deosebeşte de celelalte forme de servicii publice prin faptul că,
prin aceste servicii publice, statul îşi exercită suveranitatea sa faţă de toţi membrii
societăţii noastre.28
La rîndul său, pentru serviciile publice organizate ca instituţii publice se disting
următoarele trăsături:
înfiinţarea, reorganizarea si desfiinţarea prin lege sau potrivit legii
de către Parlament, Guvern, ministere si celelalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, precum si de către consiliile judeţene si locale;
mijloacele financiare necesare sunt asigurate de regula, de la
bugetul
administraţiei publice centrale de stat sau de la bugetele locale;
desfăşurarea activităţii are loc fie gratuit, fie cu plata;
emiterea de acte administrative (diplome, certificate etc.) doar de
către
unele dintre acestea, activitatea principala având caracter prestator;
continuitatea activităţii;
desfăşurarea unei activităţi, de regula, la cererea celor interesaţi.
Parcurgând trăsăturile caracteristice ale instituţiilor publice organizate ca
servicii publice, se poate constata ca ele se aseamănă cu cele ale organelor
administraţiei publice ca servicii publice.
28 Ibidem, pag.218
18
Ele s-au tratat separat pentru ca instituţiile publice (servicii publice) se
deosebesc de organele administraţiei publice (servicii publice) prin următoarele trei
trasaturi:29
- în timp ce, de regula, organele administraţiei publice folosesc pentru
exercitarea atribuţiilor lor dreptul de comanda, ce le revine din exercitarea
suveranităţii statului, instituţiile publice nu pot folosi acest drept decât cu totul
excepţional, în condiţiile legii;
- de regula, activitatea instituţiilor publice se desfăşoară la cererea celor
interesaţi, pe când activitatea organelor administraţiei publice se desfăşoară atât la
cerere, dar mai ales din oficiu;
- organele administraţiei publice îşi finalizează activitatea, de regula, prin acte
administrative, în timp ce ponderea activităţilor instituţiilor publice o reprezintă
faptele materiale. Acestea adopta acte juridice (diplome de absolvire a unei forme de
învăţământ, certificate medicale s.a.) numai în condiţiile precizate de lege.
În acelaşi timp, în cazul serviciilor publice organizate ca regii autonome,
trăsăturile sunt următoarele:
înfiinţarea, reorganizarea si desfiinţarea pe baza legii, prin acte emise
de Guvern, ministere, consilii raionale si locale;
primirea în administrare a bunurilor necesare, care reprezintă
domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
asigurarea mijloacelor financiare necesare, în principal, din venituri
proprii si numai în subsidiar de la bugetul de stat sau local;
desfăşurarea unei activităţi cu caracter preponderent economic;
emiterea unui număr restrâns de acte administrative.
După obiectul lor de activitate, serviciile publice se împart în următoarele
tipuri:
1. ocrotirea ordinii publice şi a securităţii naţionale, aceste servicii au drept
29 Valentin Prisacaru – “Tratat de drept administrativ român”, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1993, p. 128
19
scop păstrarea ordinii publice, securitatea naţională, apărarea ţării şi sunt realizate
de Ministerul de Interne, Ministerul Securităţii Naţionale, Ministerul Apărării
şi serviciile desconcentrate şi descentralizate la nivel raional şi local;
2. activităţi financiare şi fiscale, aceste servicii sunt prestate de Ministerul
Finanţelor, Inspectoratul Principal Fiscal, Inspectoratele fiscale teritoriale;
3. activităţi legate de învăţământ, serviciile sunt realizate de Ministerul
Educaţiei şi Ştiinţei, inspectoratele judeţene şcolare, precum şi de universităţi, şi alte
instituţii de învăţământ superior, de colegii, licee, gimnazii, şcoli generale,
şcoli polivalente;
4. servicii de asistenţă socială şi igienă, serviciile sunt prestate de Ministerul
Sănătăţii, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, direcţiile raionale
de plasare în câmpul muncii, direcţiile raionale de asistenţă socială, spitalele
republicane, raionale, de sector, dispensare, centrele de medicină preventivă, etc;
5. activităţi în domeniul artelor şi culturii, sunt realizate de Ministerul Culturii
şi Turismului, direcţiile raionale de cultură, teatre, muzee, biblioteci, precum şi de alte
instituţii de cultură;
6. activităţi economice, care asigură securitatea economică a ţării sunt Calea
Ferată a Moldovei, Poşta Moldovei etc.30
După obiectul de activitate, bineînţeles, numărul lor poate fi cu mult mai mare,
variind în dependenţă de necesităţile specifice ale colectivităţilor locale. Cît priveşte
numărul serviciilor publice, el este în raport direct proporţional cu gradul de
civilizaţie şi într-un raport invers proporţional cu iniţiativa particulară.31
La fel, savantul român Valentin Prisăcaru în monografia sa „Trata de drept
administrativ român” în dependenţă de obiectul de activitate împarte serviciile publice
în următoarele categorii:
A. păstrarea ordinii publice şi apărarea ţării;
B. financiare şi fiscale;
30 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, op.cit., pag.1231 Antonie Iorgovan, “Tratat de drept administrativ”, Vol.I, Ed.: Nemira, pag.96
20
C. învăţământ;
D. asistentă socială şi igienă;
E. artă şi cultură;
F. activităţi economice.32 ,
După gradul de extensie, se disting:
1. Servicii naţionale sau de importanţă naţională (care sunt organizate la
scara întregului teritoriu naţional; şi
2. Servicii locale, care la rândul său pot fi raionale, municipale, orăşeneşti şi
comunale.
Din punctul de vedere al administraţiei publice locale trebuie precizat că
există servicii:
- cu caracter exclusiv administrativ pe care autorităţile publice nu le pot
încredinţa altor persoane (protecţia civilă, autoritatea tutelară, starea civilă, autorizarea
construcţiilor sau licenţierea transportului),
- servicii care pot fi delegate altor persoane (salubritatea, iluminatul stradal,
deratizarea, ecarisajul etc).33
După modul în care se realizează interesul general, Antonie Iorgovan
clasifică serviciile publice în următoarele categorii:
- servicii publice al căror scop este satisfacerea directă şi individuală a
cetăţenilor (având calitatea de uzageri ai serviciului public, în special, serviciile
publice industriale şi comerciale);
- servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod indirect (aceştia sunt
utilizatori, dar nu uzageri, de ex. serviciul de întreţinere şi exploatare a
drumurilor);
- servicii publice destinate colectivităţii în ansamblu (apărarea naţională,
serviciul diplomatic).
32 Vitalie Prisăcaru, op.cit., pag.21533 Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în „Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006, pag.421
21
Din punct de vedere al delegării lor:
servicii publice cu caracter exclusiv administrativ pe care
autorităţile publice nu le pot credinţa altor persoane (protecţia civilă, autoritatea
tutelară, starea civilă);
servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritate,
ecarisaj, iluminatul stradal, deratizare).34
Totodată, Victor Popa, în dependenţă de interesul general pe care îl realizează
şi gradul de extensie distinge:
1. servicii publice de interes naţional;
2. servicii publice descentralizate.
Serviciile publice de interes naţional pot avea caracter de servicii publice
centralizate în cazul ministerului apărării, ministerului de externe, serviciului de
informaţie şi securitate, deoarece sînt organizate la scara întregului teritoriu naţional şi
servicii desconcentrate ale ministerelor în unităţile administrativ-teritoriale. Serviciile
publice descentralizate la rîndul lor se divizează în servicii publice locale şi servicii
publice raionale.35
Din punct de vedere al raporturilor cu serviciul se pot identifica trei
categorii:
a) servicii monopolizate ( de stat sau de o unitate administrativ-teritonală);
Serviciile sunt prestate de către stat sau de serviciile desconcentrate sau
descentralizate, de exemplu: serviciul poştal, căile ferate, telecomunicaţie,
obligându-i pe particulari să se folosească de aceste servicii;
b) servicii pe care administraţia publică le exercită în paralel cu persoanele
particulare autorizate; de exemplu, paralel cu instituţiile de învăţământ atât
primar, cât şi universitar, instituţii medicale finanţate din bugetul de stat sau
bugetele locale, activează şi instituţii de învăţământ, instituţii medico-sanitare
private. Autorităţile publice supraveghează activitatea instituţiilor private în
Dacă serviciul este asigurat de către o persoană privată, referirea la regimul de
drept administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public.
Aşa cum s-a arătat mai sus, pentru existenţa serviciului public, trebuie să existe un
control din partea puterilor publice şi o concesionare a prerogativelor puterii publice
către persoana privată.
La fel, vom prezenta trăsăturile serviciilor publice după Victor Mocanu:
- Serviciile publice sunt create de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi
autorităţi publice locale de nivel comunal şi judeţean în scopul satisfacerii intereselor
generale şi specifice ale membrilor comunităţii pe care le reprezintă.
- Serviciile publice sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a
administraţiei publice investită cu competenţa respectivă. De exemplu, prin articolul
14 şi articolul 43 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică
locală” sunt delimitate competenţele dintre consiliile locale de nivelul întîi şi
28
consiliile raionale de nivelul doi ale administraţiei publice, iar articolul 29 şi 51 al
aceleiaşi legi - atribuţiile primarului şi preşedintelui raionului în calitate de
conducător al serviciilor publice.45
- Serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe,
responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste funcţii
publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să
realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul
serviciului public. Adică să fie ocupate de funcţionari publici, cu drepturi şi
îndatoriri corespunzătoare.
- Specializarea serviciului public, fiecare serviciu este creat pentru satisfacerea
unui anumit sau a unor anumite interese de ordin general determinat de sfera de
competenţă a serviciului (servicii medicale, educaţie, instruire, protecţie socială,
protecţia mediului).
- Serviciul public desfăşoară o activitate regulată şi continuă în toată perioada
cât există, după un program adus la cunoştinţa membrilor comunităţii (aprovizionarea
cu apă potabilă, salubritate, serviciul de consultanţă agricolă etc).
- Serviciul public este oferit în mod egal pentru comunitate. Toţi membrii
comunităţii au acces egal la serviciul public de care ei au nevoie (servicii de stare
civilă, serviciul de aprovizionare cu apă potabilă, servicii de salubritate etc).
- Actele juridice pentru prestarea serviciilor publice, de regulă, sunt acte
administrative.
- Serviciile publice pentru satisfacerea unor interese specifice pot folosi puterea
publică (securitate, ordinea publică, lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale).
- Serviciul public satisface anume acele necesităţi specifice ale colectivităţii
care la etapa dată constituie interesul general al comunităţii date (construcţia unui pod
peste un râu, construcţia unei pieţe locale, porţiuni de drum, gazificarea localităţii
etc).
45 Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
29
- Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din
patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local. Deşi unele
servicii publice realizează venituri proprii, statul, judeţul şi comuna sunt obligate ca
atunci când este cazul, să le subvenţioneze activitatea pentru că, prin serviciile
publice, statul, judeţul şi comuna urmăresc, în primul rând, satisfacerea intereselor
generale ale membrilor societăţii şi numai în al doilea rând, realizarea de beneficii
(servicii publice sociale, de învăţământ, asistenţă medicală).
- Serviciul public este prestat contra plată sau gratuit, în dependenţă de tipul de
serviciu şi modul de prestare al lui. Autoritatea administraţiei publice decide modul de
prestare a serviciului, taxele pentru utilizatorii serviciilor, volumul de subvenţii de la
bugetul de stat sau local.
La rîndul său, indicăm asupra faptului că în opinia lui E.Ciumac, serviciile
publice locale, deşi fac parte din sfera serviciilor publice de interes general, serviciile
publice locale au următoarele particularităţi:46
1) au caracter economico-social;
2) răspund unor cerinţe şi necesitaţi de interes şi utilitate publică;
3) au caracter tehnico-edilitar;
4) au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu;
5) regimul de funcţionare poate avea caracteristici de monopol;
6) presupun existenţa unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate;
7) aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orăşeneşti, municipale
sau raionale;
8) sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei publice
locale;
9) sunt organizate pe principii economice şi de eficienţa;
46 E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006, pag.447
30
10) pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi
funcţionează fie în baza reglementărilor de drept public, fie în baza reglementărilor de
drept privat;
11) sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plăteşte”;
12) recuperarea costurilor de exploatare ori de investiţii se face prin preţuri,
tarife sau taxe speciale.47
Concluzionând cele expuse, considerăm reuşită definiţia propusă de Valentin
Prisăcaru, şi anume: serviciul public administrativ este acel organism administrativ,
înfiinţat, prin lege sau pe baza legii, de către stat, judeţ, oraş sau comună pentru
satisfacerea în mod continuu a unor interese specifice ale membrilor societăţii. Aceste
organisme sunt încadrate cu personal cu o anumită pregătire de specialitate, iar baza
lor materială este asigurată de către stat, judeţ sau comună. Ceea ce trebuie reţinut este
faptul că serviciile publice administrative sunt create de stat, judeţ, oraş sau comună
pentru a satisface interesele specifice - în cadrul intereselor generale - ale membrilor
societăţii care alcătuiesc statul, judeţul, oraşul sau comuna. Antonie Iorgovan prin
serviciu public înţelege activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a
administraţiei publice pentru a satisface nevoi sociale în interes public.
Totodată, în fine putem menţiona că potrivit unor autori din domeniu din
Republica Moldova, serviciul public poate fi definit ca fiind acea organizaţie de stat
sau a colectivităţii locale, înfiinţată de către autorităţile competente cu scopul de a
asigura satisfacerea regulată şi continuă a unor cerinţe cu caracter general ale
membrilor societăţii în regim de drept administrativ sau civil în procesul de executare
2.1. Regimului juridic al serviciilor publice locale.
32
Indiferent de forma de organizare, serviciile publice locale au la bază anumite
reguli, unele cu valoare de principii care fundamentează activitatea organismului ce
desfăşoară activităţi de prestaţie în regim public şi trebuie deci respectate în egală
măsură atît de administraţia publică organizatoare, cît şi de către agenţii economici
sau organismele private nonprofit, cărora li s-au încredinţat aceste activităţi de interes
public.
Printre acestea vom evidenţia:
1. Principiul egalităţii tuturor cu privire la funcţionarea serviciilor publice care
izvorăşte din principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii.
Urmează de accentuat că potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova,
toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică, avere sau de origine socială.49
Însă acest principiu nu înseamnă o egalitate absolută, deoarece cetăţenii nu pot fi
consideraţi egali decît dacă sunt în situaţii identice. Cel mai convingător exemplu, în
acest sens, poate servi tratarea diferită a clienţilor mai ales în ceea ce priveşte tarifele
care le sunt aplicabile, în cazul serviciilor publice industriale şi comerciale. Astfel că
pentru unele categorii de cetăţeni, statul subvenţionează plata tarifelor pentru unele
servicii publice cum sunt: energia electrică, gazele naturale, încălzirea etc. În acest
caz avînd drept principiu de bază veniturile uzagerilor serviciilor publice, statul
acordă compensaţii nominative păturilor socialmente vulnerabile, deoarece
inechităţile sociale nu trebuie să aducă atingere egalităţii în drepturi a cetăţenilor.50
2. Principiul continuităţii, care semnifică permanenţa serviciului public, nefiind
acceptate întreruperile.
Principiul continuităţii serviciilor publice porneşte de la scopul acestuia care
este satisfacerea interesului general, iar întreruperea în funcţionarea serviciului
respectiv riscă să provoace grave perturbări în viaţa naţiunii. Serviciile publice nu se
49 Al.2 art.16 al Constituţiei Republicii Moldova, din 29.07.1994, Publicat: 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr. 1 50 Mihai Bîrgău, Liliana Belecciu, op.cit. pag.486
33
înfiinţează pentru a răspunde unor nevoi trecătoare ale cetăţenilor, ci pentru a
răspunde unor nevoi permanente. în consecinţă, este de neconceput ca serviciul să
funcţioneze cu întrerupere.51
După cum menţionează Ioan Alexandru teoretic acest principiu este cel mai
important principiu al serviciului public care decurge din permanenţa statului precum
şi din necesitatea asigurării nevoilor de interes general fără întreruperi.52
Atît administraţie publică centrală, cît şi administraţie publică locală îşi realizează
sarcinile prin serviciile publice administrative pe care le înfiinţează pentru a satisface
continuu în interese generale, la nivel central, de către administraţia publică centrală şi
la nivel local, în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care funcţionează, de
către administraţia publică locală.53
3. Principiul adaptabilităţii, care rezidă din necesitatea adaptării serviciului
public la schimbările şi exigenţele interesului general.
Pentru a realiza pe deplin necesităţile cetăţenilor serviciul public trebuie să
urmărească nevoile acestora; mai mult, potrivit acestui principiu administraţia are
obligaţia de a îmbunătăţi continuu prestarea serviciului public.
În unele cazuri adaptarea serviciului public la necesităţile populaţiei implică
doar sarcina autorităţilor publice competente a constata modificarea interesului
general şi de a dispune adaptarea cu acest interes general a serviciului public. Alteori,
pe lîngă acestea, administraţia poate impune diverse obligaţii uzagerilor, cum ar fi
mărirea tarifelor.54
Principiul adaptabilităţii are următoarele implicaţii:
administraţia poate modifica oricînd regulile de organizare şi funcţionare
ale serviciului public, beneficiarii serviciului public neavînd un drept de a menţine
condiţiile de funcţionare ale acestuia;
51 Mihai Bîrgău, Liliana Belecciu, op.cit. pag.48552 Ioan Alexandru, „Drept Administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.17353 Victor Popa, „Ghidul primarului”, Ed.: ARC, 2001, pag.191
54 Mihai Bîrgău, Liliana Belecciu, op.cit. pag.487
34
dreptul de a modifica unilateral şi de a rezilia contractul de concesiune a
serviciilor publice de către concedent atunci cînd există necesităţi de adaptare a
serviciului public. Potrivit dispoziţiilor Legii „cu privire la concesiuni”, modificarea
clauzelor contractului de concesiune se face „în cazul în care apar circumstanţe
deosebite de cele care au fost prevăzute la acordarea concesiunii”.55
În acest sens, modificarea unilaterală a contractului de concesiune vizează
aspecte legate de organizarea, funcţionarea şi condiţiile de exploatare a serviciului
public.
Deci, adaptabilitatea la nevoia socială este determinată de faptul că nevoile
sociale sunt în continuă diversificare şi modificare cantitativă şi calitativă, iar
serviciul trebuie să răspundă prompt şi eficient la evoluţia nevoilor colective şi
exigenţele interesului general.56
4. Principiul neutralităţii ce semnifică faptul că serviciul public trebuie să
funcţioneze avînd ca unic scop satisfacerea interesului general şi nu a altor interese.57
Acest principiu mai apare şi sub denumirea neutralităţii şi prevede că
neutralitatea garantează liberul acces al tuturor cetăţenilor fără discriminare, la
serviciile publice. Ea implică laicitatea statului, imparţialitatea funcţionarilor publici
şi interdicţia oricărei discriminări bazate pe convingeri politice, filozofice, religioase,
sindicale sau care ţin de originea socială, sex, stare de sănătate, origine etnică.
În afară de principiile care stau la baza organizării şi funcţionării serviciilor
publice, Maria Orlov consideră că ele trebuie să fie flexibile, dinamice şi eficiente, de
cea mai înaltă calitate şi la costuri cît mai mici.58 Ne raliem şi noi acestei opinii,
considerînd că am putea adăuga la principiile enunţate mai sus: principiul
acomodabilităţii (flexibil, dinamic) şi principiul eficienţei (îndreptat, calitativ, preţ
rezonabil).
55 Al.2 art.14 din Legea nr.534-XIII din 13.07.95 „cu privire la concesiuni” Monitorul Oficial al R.Moldova nr.67/752 din 30.11.199556 Ioan Alexandru, „Drept administrativ”, Ed.: Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.17557 Corneliu Manda, Drept administrativ, Ed. Victor, Bucureşti, 2000, pag.10058 Maria Orlov, Drept administrativ, Ed.: Epigraf, Chişinău, 2001, pag.84
35
Totodată, principiul eficienţei serviciului public este impus de faptul că toate
cheltuielile necesare se suportă de la buget, adică din taxele şi impozitele plătite de
cetăţeni.
În aceste condiţii, administraţia este obligată să găsească cel mai bun raport
între eforturile (costurile) făcute şi efectele obţinute, respectiv cantitatea şi calitatea
serviciilor prestate cetăţenilor. Acest principiu trebuie avut în vedere în toate fazele şi
etapele de elaborare a capitolelor de cheltuieli bugetare necesare funcţionării
serviciilor publice.59
Pe de altă parte, eficienţa presupune satisfacerea tot mai completă a nevoilor
cetăţeanului, ceea ce face ca, de cele mai multe ori, cheltuielile prevăzute în buget să
fie depăşite. Este însă preferabil să fie satisfăcut interesul public, chiar dacă
administraţia va face datorii, întrucît scopul de a fi al acesteia este tocmai satisfacerea
tuturor condiţiilor pentru desfăşurarea normală a vieţii publice. Cu cît serviciul public
este mai bine structurat, organizat şi condus, cu atît banul public este mai bine folosit,
cu alte cuvinte, funcţionează mai eficient.60
Vorbind despre principiile care stau la baza organizării serviciilor publice nu
trebuie să pierdem din vedere faptul că atît Constituţia Romîniei cît şi a Republicii
Moldova61 enunţă în calitate de principiu în organizarea şi funcţionarea administraţiei
publice locale principiul descentralizării serviciilor publice.
Prin descentralizare trebuie să înţelegem acordarea unei anumite autonomii
unui serviciu public, conferindu-i acestuia personalitate juridică, sau o repartizare
armonioasă a funcţiilor între diferite ramuri ale administraţiei.62
Prin urmare, condiţiile de bază pentru realizarea descentralizării serviciilor
publice sunt: desprinderea unui serviciu public din competenţa centrală sau locală prin
acordarea unei anumite autonomii, conferirea acestui serviciu de personalitate
59 Mihai Manea, op.cit., pag.5760 Ioan Alexandru, op.cit., pag.17661 Art.109 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la 27.08.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.162 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.2, Nemira, 1996, pag.531
36
juridică, a unui patrimoniu şi a propriilor organe de conducere. Esenţa descentralizării
serviciilor publice constă în a satisface cu promtitudine şi maximă eficienţă interesele
specifice ale unei colectivităţii. Ioan Vida menţionează că descentralizarea serviciilor
publice presupune acordarea personalităţii juridice, scoaterea acestora de sub
controlul ierarhic şi plasarea lor sub regulile tutelei administrative. În măsura în care
aceste standarde nu sunt realizate de serviciile exterioare ale administraţiei publice
centrale nu ne aflăm în prezenţa descentralizării acestor servicii, ci a deconcentrării
acestora.63
Descentralizarea serviciilor publice, precizează Ioan Vida, trebuie concepută şi
ca repartizare a funcţiilor între diferitele ramuri ale administraţiei. În general,
descentralizarea serviciilor publice se realizează prin constituirea unor instituţii
publice sau a unor instituţii de utilitate publică, înzestrate cu personalitate juridică,
bazate pe proprietatea publică ori privată, a persoanelor fizice sau a unor persoane
juridice.64 Prin urmare, procesul descentralizării serviciilor publice presupune:
a) transferarea de atribuţii de la organele centrale de specialitate către
autorităţile publice locale;
b) acordarea serviciului public transferat prin personalitate juridică şi o
autonomie faţă de organul care a efectuat transferarea, sau, altfel spus, ruperea
oricăror legături pe verticală;
c) serviciul public descentralizat poate să se bazeze pe proprietate publică sau
pe proprietate privată, fie a unor persoane fizice sau juridice.
În literatura de specialitate criteriile şi gradul descentralizării administrative
depind de mai multe criterii, printre care vom menţiona cele evidenţiate de Erast Ditti
Tarangul:
- numărul serviciilor publice date în competenţa autorităţilor locale, cu cît
numărul acestora este mai mare, cu atît va fi mai mare şi descentralizarea şi invers, cu
63 Ioan Vida, Puterea executivă şi administraţia publică, Bucureşti, 1994, pag.21
64 Ioan Vida, op.cit., pag.22
37
cît numărul acestor servicii publice va fi mai mic, cu atît şi descentralizarea este mai
redusă;
- modul cum sunt organizate autorităţile publice locale şi raporturile lor cu cele
centrale;
- forma în care se exercită controlul special efectuat de autoritatea centrală
(tutela administrativă).
Gradul descentralizării pe servicii poate fi mai mare sau mai mic şi depinde de
forma de organizare şi funcţionare a serviciului dat. Eugen Popa consideră că ceea ce
distinge cele două moduri de organizare şi funcţionare a serviciilor publice este
tocmai prezenţa sau absenţa personalităţii juridice.65
Începînd de la interesele colectivităţilor locale de prim nivel este necesară o
conexiune cu interesele unităţii administrativ-teritorială de nivelul doi, iar aceasta
trebuie să-şi racordeze interesele cu cele naţionale. Numai în cazul în care fiecare
nivel va ţine cont de necesităţile vitale ale fiecărei colectivităţi, dacă eforturile vor fi
coordonate putem vorbi despre o reformă eficientă a sistemului administrativ şi, în
special, despre o descentralizare reală.
În concluzie, ne raliem opiniei lui Victor Mocanu, care evidenţiază criteriile în
baza căror trebuie efectuată descentralizarea serviciilor publice:
1. descentralizarea acestor servicii pînă la nivelul de administrare cel mai
apropiat de cetăţean;
2. autoritatea administraţiei publice care asigură serviciile publice trebuie să
dispună de competenţe şi resurse necesare în acest domeniu, prevăzute de legislaţia în
vigoare;
3. autoritatea administraţiei publice trebuie să satisfacă necesităţile populaţiei
(interesul public) din circumscripţia dată.66
65 Eugen Popa, Autonomia locală în România, Ed. All BECK, Bucureşti, 1999, pag.173
66 Victor Mocanu, „Descentralizarea serviciilor publice”, Ed.: Tish, 1999, pag.17
38
În organizarea administrativă a unui stat nu poate fi vorba numai de
descentralizare sau numai de centralizare, consideră prof. Victor Popa, între ele
existînd nenumărate elemente intermediare.67 Acest “ceva intermediar” poartă
denumirea de deconcentrare şi este definit ca un transfer de atribuţii, de putere
decizională, de servicii şi mijloace, de la nivel central către un plan local, în favoarea
unor agenţi de stat situaţi la nivel local.
Ioan Vida observă că deconcentrarea reprezintă un “paleativ adus principiului
centralizării”, prin uzul căruia se încearcă a se evita consecinţele negative aduse de
supracentralizarea guvernului central; sistemul administrativ îşi păstrează
caracteristicile de sistem centralizat, deoarece autorităţile de stat locale sunt
prelungirile teritoriale ale administraţiei centrale.68
Astfel, trebuie să înţelegem că deconcentrarea nu creează agenţi administrativi
independenţi, ea doar deplasează locul puterii de decizie, reprezentînd astfel o
variantă a centralizării şi nu un aspect al descentralizării, aceste noţiuni fiind uneori
confundate de diferiţi autori.
Din caracteristicile făcute descentralizării şi deconcentrării se observă cu
uşurinţă că acţiunile şi consecinţele care intervin în urma aplicării lor sunt diametral
opuse şi nu se pot confunda. În cazul descentralizării, responsabile de prestarea
serviciilor publice devin autorităţile publice descentralizate (consiliile locale şi clele
judeţene), iar, în condiţiile deconcentrării, responsabile de prestare sunt autorităţile
publice ale administraţiei de stat. În sistemul deconcentrat, statul prin ministere şi alte
servicii centrale de specialitate reprezintă interesele colective ale întregii naţiuni.
Oricum, aceste principii, deşi detaşează responsabilităţile celor care prestează diferite
tipuri de servicii publice ele au în acelaşi timp şi o unitate, deoarece prin intermediul
lor se realizează funcţiile statului sau interesul general al cetăţenilor.
67 Victor Popa, Drept public, Chiєinгu, 1998, pag.392
68 Ioan Vida, op.cit., pag.18
39
Mai mult de atît, potrivit prevederilor constituţionale Guvernul exercită
conducerea generală a administraţiei publice,69 în scopul asigurării unităţii de acţiune
a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, de organizare şi aplicare în
concret a legilor şi celorlalte acte normative. Ca autoritate publică centrală, Guvernul
coordonează şi controlează activitatea ministerelor, a celorlalte autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale.
În afară de principiile menţionate mai sus, noi considerăm că în organizarea
serviciilor publice trebuie inclus şi principiul eligibilităţii, graţie faptului că
parlamentul şi autorităţile publice locale, ca autorităţi reprezentative sunt constituite
în baza alegerilor, sau, altfel spus, sunt autorităţi elective.
Totodată, caracterul electiv constituie o trăsătură specifică a autorităţilor
publice reprezentative. Prin alegeri, autorităţile învestite cu dreptul de a guverna în
numele poporului obţin calitatea de a fi reprezentative şi publice. Caracterul electiv îşi
are geneza în doctrina lui Montesquieu de suveranitate naţională, potrivit căreia
naţiunea îşi desemnează ea însăşi reprezentanţii din imposibilitatea de a-şi exercita
nemijlocit voinţa. Această desemnare are loc prin alegeri, de preferinţă directe.
Caracterul electiv este indispensabil legat de calitatea reprezentativă a
autorităţii respective, deoarece:
- o evidenţiază de alte organe învestite cu dreptul de a conduce, administra,
conferindu-i putere deosebită;
- creează o strînsă legătură politico-morală între electorat şi autoritatea
reprezentativă;
- oferă independenţă autorităţii reprezentative faţă de alte organe publice;
- asigură succesiunea guvernanţilor la conducerea societăţii în funcţie de voinţa
majorităţii corpului electoral, exprimată prin alegeri libere şi periodice.70
69 Art.96 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la 27.08.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.170 Victor Popa, Drept public, Chişinău, 1998, pag.304
40
Succesiunea, rotaţia sau reînnoirea cadrului electiv este o condiţie
constituţională,1 ce asigură participarea mai largă a reprezentanţilor la exercitarea
puterii şi totodată nu permite autorităţii reprezentative uzurparea şi monopolizarea
puterii.
Constituţia Republicii Moldova în acest sens prevăd că parlamentul este
autoritate reprezentativă supremă,71 iar autorităţile publice locale se aleg în baza
principiului eligibilităţii.72
Parlamentul, prin funcţia legislativă, satisface interesul general al societăţii
stabilind comportamentul persoanelor fizice şi juridice în stat, iar autorităţile publice
locale satisfac o parte din interesele generale ale societăţii, cele care au un caracter
local sau regional. Astfel, serviciile publice oferite de autorităţile reprezentative pot fi
clasificate în servicii de legiferare şi servicii publice administrative.
Astfel, putem considera că satisfacerea interesului general al întregii
colectivităţi umane care formează statul se efectuează prin intermediul serviciilor
publice de interes naţional şi interes local, iar cele patru funcţii ale statului
(legislativă, executivă, administrativă, judecătorească) cuprind activitatea tuturor
serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale, uzînd în acest
scop de prerogative specifice puterii publice.
2.2. Organizarea serviciilor publice locale.
Pentru a deservi membrii societăţii, serviciile publice trebuie să fie bine
organizate şi conduse în modul corespunzător. Numai organizarea ca funcţie esenţială
a conducerii poate asigura condiţiile adecvate realizării obiectivelor ce revin
colectivelor de muncă.
71 Art.58 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la 27.08.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.172 Idem, art.109
41
Prin organizare urmează a subînţelege gruparea oamenilor în unităţi de muncă,
delimitarea funcţiilor ce revin unităţilor, precizarea activităţilor corespunzătoare şi
stabilirea legăturilor necesare pentru a forma un sistem de activităţi diferenţiate, dar
coordonate, în cadrul căruia toate eforturile sînt orientate în aceeaşi direcţie.73
În acelaşi timp dicţionarul explicativ al limbii române prin organizare
subînţelege anasmablul de măsuri privind stabilirea, asigurarea şi coordonarea
mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă în vederea desfăşurării producţiei cu
maximum de eficienţă economică.74
Ideea organizării urmăreşte scopul ca în activitate să se obţină rezultate bune
într-un timp mai redus şi cu mijloace mai mici.
Dacă am generaliza cele spuse, apoi la întrebarea „ce este organizarea?” am
putea da următorul răspuns:
Organizarea este ansamblul de metode şi tehnici privind conducerea în bune
condiţii a producţiei şi a muncii, folosirea eficientă a forţei de muncă şi a timpului,
asigurarea mijloacelor tehnice necesare procesului de producţie.
Toate ideile de organizare pornesc de la Om. Anume Omul, fiind înzestrat cu
gîndire, trebuie s-o utilizeze în modul corespunzător pentru a-şi organiza, în primul
rînd, propriile activităţi şi apoi trebuie să fie în stare să organizeze cît mai just şi
activităţile membrilor colectivului cu care lucrează.
Responsabilităţile autorităţilor publice locale se manifestă în mod esenţial în
două domenii de bază: reglementarea anumitor activităţi concrete în perimetrul
localităţilor pe care le administrează şi prestarea serviciilor. Există un număr concret
de funcţii pe care municipiul le exercită la indicaţia Guvernului, Parlamentului,
Preşedintelui Republicii şi o serie de alte funcţii pe care el şi le atribuie la alegere.
Ambele tipuri de funcţii, atît cele de mandat cît şi cele opţionale, sînt consfinţite prin
lege, fapt care în termeni tehnici poartă numirea de Act Public.
Fiecare municipiu poate să-şi extindă aria de exercitare a puterii prin
promovarea Actului privat a cărui jurisdicţie se răsfrînge numai asupra unei localităţi
concrete. Spre exemplu, Actul pieţei comerciale din Chişinău (1994) îi oferă
Consiliului acestui municipiu autoritatea de a interzice aflarea vehiculelor în piaţa
orăşenească.
În mod normal, numărul funcţiilor exercitate de un oarecare alt organ
administrativ sînt distribuite între diversele tipuri de autorităţi locale, în principal, în
dependenţă de dimensiunile acestora, consiliile mai mari fiind preocupate mai mult cu
lucrul de coordonare, iar cele mai mici — nemijlocit cu cel de implementare.75
De exemplu, funcţia Consiliului municipiului Chişinău ţine de rezolvarea
problemelor de ordin global, coodonarea activităţilor preturilor şi a primăriilor din
componenţa acestui municipiu, pe cînd în activitatea preturilor, a primăriilor săteşti şi
orăşeneşti intră lucrul, munca zilnică de satisfacere a cerinţelor cetăţenilor.76
Pentru comoditate, serviciile publice pot fi clasificate în mai multe grupuri
principale şi anume: în servicii personale, servicii ce ţin de mediul ambiant, servicii
de organizare a timpului liber, comerciale şi servicii de protecţie.
Serviciile publice locale includ lucrări administrative de care cetăţenii
consideră că trebuie să beneficieze în mod direct atunci cînd au o calitate bună.
Administratorii trebuie să ţină minte că oricare cetăţean poate aprecia multe dintre
facilităţi şi servicii. Această transparenţă generează reacţii rapide atunci cînd lipseşte
calitatea - de exemplu, colectarea necorespunzătoare a gunoiului, canale înfundate,
probleme privind curăţarea zăpezii, lipsa presiunii în conducta de apă sau lipsa apei
calde.
Organizînd serviciile publice, trebuie să înţelegem bine că crearea unui serviciu
public local reiese din interesul general de a satisface o necesitate, absolut
75 Ion Paladi, op.cit., pag.1376 Al.1 art.75 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
43
indispensabilă fiind intervenţia unei persoane publice. Scopul exclusiv al serviciului
public este satisfacerea nevoilor populaţiei.
Deci, sub forma de organizare a serviciilor publice se subînţelege că acestea
sunt înfiinţate, reorganizate şi desfiinţate prin lege sau pe baza legii de către organele
de administraţie publică (guvern, minister, consilii de toate nivelurile) care pot
funcţiona ca instituţii publice sau sub formă de regii autonome.
După obiectul de activitate, bineînţeles, numărul serviciilor publice poate fi
foarte mare, variind în dependenţă de necesităţile unor anumite colectivităţi. Anterior
am menţionat că, din punct de vedere al desfăşurării lor, serviciile publice se clasifică
în servicii de importanţă naţională (organizate la scara întregului teritoriu naţional) şi
În acelaşi timp, în Republica Moldova serviciile publice locale se organizează
de către consiliul local, la propunerea primarului, în domeniile de activitate
descentralizate stabilite pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelurile întîi şi al
doilea, în limita mijloacelor financiare disponibile.77
Desigur, că lista acestor servicii primarul o propune în urma chestionării
populaţiei, hotărîrilor adunărilor generale, conlucrări cu consilierii din consiliul local,
organizaţiile nonguvernamentale etc.78
Deci, consiliul local este autoritatea reprezentativă şi deliberativă a populaţiei
unităţii administrativ-teritoriale79 care are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile
legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care ţin de competenţa
altor autorităţi publice.80
Autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice în orice
domeniu de activitate. Pentru funcţionarea normală a oricărei comunităţi, sunt
necesare o serie de activităţi specifice de interes general, cum ar fi alimentarea cu apă,
77 Al.1 art.73 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr.03278 T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Ed.:AAP, Chişinău, 2007, pag.12479 Art.1 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 03280 Idem ,al.1 art.14
44
transportul de energie termică, distribuirea gazelor, canalizare, salubritate etc. Aceste
activităţi care satisfac interese generale trebuie asigurate de către autorităţile publice
locale în virtutea faptului că ele răspund faţă de cetăţenii care le-au desemnat pentru a
le reprezenta interesele.
Ca atare, serviciul public este mijlocul administraţiei prin care se prestează
cetăţenilor servicii de interes general, în regim de putere politică.
Înfiinţarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autorităţilor deliberative,
respectiv al consiliilor locale, iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul
autorităţilor executive, adică al primarilor.
Totodată, consiliile locale, în teritoriul administrat realizează următoarele
atribuţii în ceia ce priveşte organizarea serviciilor publice locale:81
- administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului
(comunei), oraşului (municipiului);82
- decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a
bunurilor domeniului public al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz,
precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;83
- decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în
locaţiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului),
după caz, în condiţiile legii;
- decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a
drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe,
precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local;
- decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile
publice de gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor
bugetare;
- decide, în condiţiile legii, înfiinţarea întreprinderilor municipale şi societăţilor
81 Atribuţii stipulate în art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat: 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 03282 Idem, lit.b al.283 Idem, lit.c al.2
45
comerciale sau participarea la capitalul statutar al societăţilor comerciale;
- decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice
locale, inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes
public, pentru promovarea şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice
locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din
străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun;
- aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele primăriei, ale
structurilor şi serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a
personalului acestora;
- aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi
serviciile publice de interes local din subordine;
- contribuie, în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii
privind activitatea poliţiei municipale, a pompierilor şi formaţiunilor de protecţie
civilă de interes local, propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;
- contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură
protecţia drepturilor copilului; decide punerea la evidenţă a persoanelor socialmente
vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; înfiinţează şi asigură
funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local.84
De asemenea, consiliul local aprobă un regulament prin care sînt determinate
condiţiile în care sînt percepute tarifele speciale şi modul de repartizare a acestora.
Consiliul local poate decide ca sursele financiare acumulate să fie transferate în bugetul
local, să fie alocate pentru dezvoltarea în continuare a acestui serviciu sau alocarea de
surse financiare suplimentare din bugetul local. Deciziile adoptate de consiliile
respective în legătură cu repartizarea mijloacelor obţinute de la încasarea plăţii conform
tarifelor stabilite vor fi afişate de îndată la sediul acestora şi vor fi aduse la cunoştinţă
Administraţia locală poate fi prea mică pentru a asigura în mod eficient întreaga
gamă de servicii pe care, prin lege, este obligată să le pună la dispoziţie cetăţenilor săi
(în special, atunci cînd serviciul respectiv poate fi furnizat mai operativ şi cu un cost
mai coborît la o scară teritorială mai mare).
De aceea Legea permite consiliilor locale86 şi consiliilor raionale87 asocierea cu
alte autorităţi ale administraţiei publice locale, inclusiv din străinătate, pentru
realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, pentru promovarea şi protejarea
intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi
economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate în scopul realizării unor
acţiuni sau lucrări de interes comun.
Astfel, mai ales pentru comunităţile mai mici (dar nu exclusiv pentru ele), este
raţională promovarea cooperării intercomunale în organizarea unui serviciu public
pentru satisfacerea necesităţilor populaţiei din aceste localităţi. Principiul colaborării
intercomunale este pe larg răspîndit în Franţa. Serviciile intercomunale se creează în
domeniile salubrizării, asigurării cu apă potabilă, serviciilor antiincendiare, instituţiilor
publice de odihnă şi agrement etc. Este necesar să se dezvolte o înţelegere asupra
faptului că o astfel de cooperare produce, de obicei, importante beneficii economice,
sociale şi financiare, reprezentînd în multe cazuri singura alternativă şi unica
justificabilă.88
La rîndul său, primarul ca autoritate executivă a consiliului local, în cadrul
gestionării serviciilor publice are următoarele atribuţii:
- asigură executarea deciziilor consiliului local;
- propune consiliului local schema de organizare şi condiţiile de prestare a
serviciilor publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcţionare a
serviciilor respective de gospodărie comunală;
86 Lit.j al.2 art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală” 87 Idem, lit.t al.1 art.4388 V.Popa, „Cartea albă. Situaţia autonomiei locale în R.Moldova”, Ed.: Cartier, Chişinău, 2000, pag.114
47
- conduce, coordonează şi controlează activitatea serviciilor publice locale,
asigură funcţionarea serviciului stare civilă, a autorităţii tutelare, contribuie la
realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social;
- numeşte, stabileşte atribuţiile şi eliberează din funcţie şefii de subdiviziuni, de
servicii, de întreprinderi municipale din subordine, personalul primăriei, conduce şi
controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională;
- răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi
celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), în limitele competenţei
sale;
- asigură securitatea traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei
transportului, prin întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor
rutiere în raza teritoriului administrat;
- coordonează activitatea de asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate,
invalizii, familiile cu mulţi copii, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile,
sprijină activitatea asociaţiilor obşteşti de utilitate publică din teritoriul satului
(comunei), oraşului (municipiului);
- ia, în comun cu autorităţile centrale de specialitate şi cu serviciile publice
desconcentrate ale acestora, măsuri de prevenire şi diminuare a consecinţelor
calamităţilor naturale, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, epifitotiilor şi
epizootiilor şi, în acest scop, dispune, cu titlu executoriu, mobilizarea, după caz, a
populaţiei, agenţilor economici şi instituţiilor publice din localitate.89
Totodată, urmează de accentuat că în toate ţările Uniunii Europene, sistemele
de asigurare ale acestor servicii variază nu numai în funcţie de tipul serviciului sau de
mărimea comunităţii beneficiare, dar şi de la ţară la ţară. Unele ţări (de ex. Marea
Britanie) au optat pentru un transfer către sectorul privat al tuturor responsabilităţilor
legate de servicii precum furnizarea apei. În alte ţări (de ex. Germania) furnizarea de
servicii a rămas aproape în întregime în mîinile autorităţilor locale şi este asigurată fie
89 Art.29 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
48
prin departamente specifice (Eigenbetriebe), fie prin companii de servicii aflate în
proprietatea municipalităţilor (Eigengesellschaften). În Spania, serviciile sunt
asigurate prin aranjamente de parteneriat între sectorul public şi cel privat (gestion
deleguee) în care autorităţile locale îşi păstrează responsabilitatea instituţională şi
autoritatea de control privind prestarea serviciilor, dar cedează furnizarea practică a
acestora întreprinderilor sectorului privat, prin intermediul unor diferite aranjamente
contractuale (concesiuni, locaţii etc.), prin companii mixte cu capital public şi privat
ce operează pe o bază comercială.
În Romînia, serviciile publice ale comunei, ale oraşului se organizează de către
consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor
locale, cum ar fi:
· dezvoltarea economică locală;
· dezvoltarea urbană locală;
· administrarea terenurilor;
· administrarea cimitirelor;
· protecţia mediului;
· locuinţe;
· alimentarea cu apă;
· canalizare;
· întreţinerea drumurilor publice de interes local;
· transportul în comun;
· învăţămînt;
· sănătate;
· ordine publică;
· protecţia contra incendiilor;
· servicii sociale;
· activităţi culturale şi sportive;
· biblioteci şi centre culturale.
49
Unele din instituţiile sanitare şi de învăţămînt sunt administrate de consiliile
orăşeneşti şi comunale, altele de consiliile unităţilor administrativ-teritoriale de
nivelul 2 şi altele de guvern prin Ministerul Învăţămîntului şi Ministerul Sănătăţii.
Transportul în comun în localităţi este în sarcina administraţiilor orăşeneşti şi
comunale, transportul în comun între localităţi, în interiorul unui judeţ este în sarcina
administraţiei judeţene.
În acelaşi timp, în Republica Moldova consiliile raionale sunt responsabile
pentru asigurarea serviciilor publice de interes raional, principalele lor atribuţii fiind
următoarele:
· dezvoltarea economică şi socială a raionului;
· coordonarea consiliilor comunale şi orăşeneşti pentru realizarea serviciilor
publice de interes raional;
· întreţinerea drumurilor raionale;
· transportul în comun între localităţi, pe raza raionului;
· administrarea instituţiilor sanitare şi de învăţămînt de interes raional.
În organizarea serviciilor publice este necesar de a lua în consideraţie existenţa
a mai multor criterii evidenţiate în literatura de specialitate de mai mulţi autori, deja
menţionaţi de noi (Jean Rivero, Philippe Georges, Valentin I. Prisăcaru, Antonie
Iorgovan, Paul Negulescu şi alţii) cum ar fi:
- serviciile publice sunt create de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi
autorităţi publice locale în scopul satisfacerii intereselor generale şi locale, specifice
ale membrilor colectivităţii pe care le reprezintă;
- serviciile publice sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a
administraţiei publice învestită cu competenţa respectivă;
- serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe,
responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste funcţii
publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să
50
realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul serviciului
public, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare;
- specializarea serviciilor publice pentru satisfacerea unui anumit sau unor
anumite interese de ordin general determinat de sfera de competenţă a serviciului;
- actele juridice pentru prestarea serviciilor publice, de regulă, sunt acte
administrative (normative şi individuale) privind organizarea şi funcţionarea lor,
obligaţii pentru personalul încadrat, în scopul realizării sarcinilor, precum şi pentru
cei care apelează la serviciile lor;
- serviciile publice pentru satisfacerea unor interese specifice pot folosi puterea
publică sau pot fi prestate în regim de putere publică;
- serviciile publice satisfac anume acele necesităţi specifice ale colectivităţii
care la etapa dată constituie interesul general stabilit de puterea politică;
- activitatea serviciilor publice, de regulă, este supusă regimului de drept public,
pe cînd activitatea economică a unui agent privat este supusă regulilor de drept privat;
- serviciul public trebuie să poată fi cuantificat, în diferite aspecte, pentru a se
putea face o evaluare rapidă şi corectă a modului său de executare;
- baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din
patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local;
- serviciul public este prestat contra plată sau gratuit, în funcţie de tipul de
serviciu şi modul de prestare al lui.
Toate aceste atribuţii ale autorităţilor publice locale pot fi structurate după
anumite criterii de evaluare.
Astfel, competenţele autorităţilor locale permit o contribuţie parţială în
satisfacerea acestor necesităţi. Autorităţile publice locale de nivelurile întâi şi al
doilea, în limitele legii, dispun de libertate deplină de acţiune în reglementarea şi
gestionarea oricărei chestiuni de interes local care nu este exclusă din competenţa lor
şi nu este atribuită unei alte autorităţi. La rîndul său apare întrebarea, care sunt
51
domeniile de competenţă ale autorităţilor locale, astfel încât acestea să-şi poată
proiecta activitatea în funcţie de interesele şi necesităţile locale?
Legea „privind descentralizarea administrativă”90 stabileşte domeniile proprii de
activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, atât de nivelul I, cât şi nivelul
II. Pornind de la aceste domenii proprii de activitate, în Legea „privind administraţia
publică locală”91 sunt stabilite domeniile de competenţă şi atribuţiile autorităţilor
administraţiei publice locale.
Prezentăm într-o formulă sintetică atribuţiile administraţiei publice locale,
atribuţii prin care autorităţile locale sunt abilitate să soluţioneze / să satisfacă
probleme şi interese locale, şi în special în ceea ce priveşte serviciile publice. Pentru o
mai bună conturare a rolului pe care îl are administraţia publică locală, am insistat
asupra clasificării în probleme / interese ce ţin de sfera vieţii personale, sfera vieţii
sociale, şi în asigurarea relaţiei individului cu societatea.
Astfel, în sfera vieţii personale atribuţiile autorităţilor locale se circumscriu
soluţionării/ promovării următoarelor probleme şi interese:
a) Securitatea personală. Consiliul local contribuie, în condiţiile legii, la
asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind activitatea poliţiei municipale, a
pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local, propune măsuri de
îmbunătăţire a activităţii acestora; primarul constată încălcările legislaţiei în vigoare
comise de persoane fizice şi juridice în teritoriul administrat, ia măsuri pentru
înlăturarea sau curmarea acestora şi, după caz, sesizează organele de drept, acestea
fiind obligate să reacţioneze cu promptitudine, în condiţiile legii, la solicitările
primarului; ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor
sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri,
care atentează la ordinea şi liniştea publică.
90 Art.4 Cap.II din Legea „privind descentralizarea administrativă”, nr. 435 din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.200791 Art.10 din Legea „privind administraţia publică locală”, nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.2007
52
b) Locuinţe şi mediul înconjurător. Consiliul local decide punerea la evidenţă a
persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor
locative; primarul asigură repartizarea fondului locativ şi controlul asupra întreţinerii
şi gestionării acestuia în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
c) Crearea locurilor de muncă. Consiliul local instituie şi gestionează
întreprinderile municipale şi organizează oricare alte activităţi necesare dezvoltării
economice a unităţii administrativ-teritoriale;
În sfera vieţii sociale atribuţiile se circumscriu organizării şi prestării serviciilor
în domeniile învăţământ, educaţie, asistenţă socială, infrastuctură locală, asigurarea
calităţii contextului social.
a) Servicii învăţământ, educaţie. Consiliul local decide construcţia,
gestionarea, întreţinerea şi echiparea instituţiilor preşcolare şi extraşcolare (creşe,
grădiniţe de copii, şcoli de artă, de muzică);
b) Asistenţă socială. Consiliul local contribuie la realizarea măsurilor de
protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului; înfiinţează şi
asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local; primarul contribuie
la realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social; coordonează activitatea de
asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulţi copii,
alte categorii de persoane socialmente vulnerabile;
c) Infrastuctură. Consiliul local decide asupra lucrărilor de proiectare,
construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în
condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii infrastructuri economice,
sociale şi de agrement de interes local; decide înfiinţarea instituţiilor publice de
interes local, organizează serviciile publice de gospodărie comunală,92 determină
suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare; primarul propune consiliului local
schema de organizare şi condiţiile de prestare a serviciilor publice de gospodărie
92 Lit.h al.1 art.14 din Legea „privind administraţia publică locală”, nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.2007
53
comunală,93 ia măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor respective de gospodărie
comunală;
d) Calitatea contextului social. Consiliul local contribuie la organizarea de
activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement de interes local; înfiinţează şi
organizează târguri, pieţe, parcuri şi locuri de distracţie şi agrement, baze sportive şi
asigură buna funcţionare a acestora; aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice
ale localităţilor din componenţa unităţii administrativ-teritoriale respective, precum şi
planurile de amenajare a teritoriului; primarul exercită, în condiţiile legii,
supravegherea activităţilor din târguri, pieţe, oboare, parcuri, spaţii verzi, locuri de
distracţie şi agrement şi ia măsuri operative pentru buna lor funcţionare;
Observăm că aria de responsabilitate a autorităţilor publice locale răspunde atât
promovării interesului general, cât şi soluţionării problemelor şi satisfacerii nevoilor.
locale necesită diagnostic, argumentare, respectarea anumitor proceduri etc.
Analiza de conţinut asupra problemelor locale a permis realizarea unei tipologii
privind nivelele la care se manifestă problema. În literatura standard americană este
curentă considerarea că o problemă este socială doar dacă ea este formulată de către
colectivitatea respectivă. Formularea la nivelul conştiinţei colective a unei probleme
ca problemă socială presupune două aspecte distincte:
a) formularea acelei probleme ca o stare (fenomen negativ, oportunitate, proces
negativ) asociată cu anxietatea, îngrijorarea;
b) voinţa de acţiona pentru eliminarea problemei oportunităţii. „Ceva” ce nu
este formulat de către colectivitatea respectivă ca „problemă” nu este o problemă
socială pentru colectivitate. Dar definirea problemei sociale doar din perspectiva
asumării ei de către colectivitate este superficială, eliminând din sfera analizei multe
fenomene sociale a căror considerare este esenţială pentru analiza problemelor locale.
Distincţia potenţial / actual a lărgit sfera noastră de interes asupra problemelor locale,
93 Idem, lit.i al.1 art.29
54
pentru că o problemă poate fi potenţială, chiar dacă nu este formulată, la un moment
dat, de către colectivitatea respectivă.94
În finele acestui compartiment, conchidem că serviciile reprezintă o activitate
umană, cu un conţinut specializat, având ca rezultat efecte utile imateriale şi
intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele sunt autonomizate în procesul
adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit
sector terţiar. Beneficiarul serviciilor îşi apropie o utilitate care-i conferă anumite
avantaje ori satisfacţii destinate împlinirii unor nevoi personale (individuale) sau
sociale.95
Cît priveşte desfiinţarea serviciilor publice, indiferent de forma organizaţional-
juridică, nivelul la care ele funcţionează, autoritatea publică ce le-a creat, ele se
desfiinţează prin aceleaşi acte juridice (lege, hotărîri ale Guvernului, ordine ale
miniştrilor, sau prin decizii ale consiliilor locale) prin care au fost create.
În concluzie putem menţiona că satisfacerea interesului general al întregii
colectivităţi umane care formează statul se efectuează prin intermediul serviciilor
publice de interes naţional şi interes local, iar cele patru funcţii ale statului
(legislativă, executivă, administrativă, judecătorească) cuprind activitatea tuturor
serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale, uzînd în acest
scop, de prerogative specifice puterii publice.
Serviciul public trebuie înţeles ca organizare a unui sistem funcţional care are
drept scop deservirea unei colectivităţi fie naţionale, fie locale, satisfacerea nevoilor
acestora reprezentînd ţelul fundamental al societăţii umane. Serviciile publice sunt
create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a administraţiei publice învestită cu
competenţa respectivă.
94 Mircea Preda, “Tratat elementar de drept administrative român”, Ediţia II-a, Bucureşti, 1999, pag.61995 Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în „Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006, pag.422
55
Indiferent de modalitatea în care se încearcă clasificarea serviciilor publice,
trebuie ţinut cont de faptul că în realitate serviciile publice realizează în practică toate
funcţiile statului, fie legislativă, executivă, judecătorească sau administrativă.
Serviciile publice sunt învestite cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe,
responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice şi, în acest scop, pot
folosi puterea publică sau pot fi prestate în regim de putere publică.
Aceste funcţii publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de
specialitate care să realizeze concret atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în
cadrul serviciului public, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare.
Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din
patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local. Serviciul
public este prestat contra plată sau gratuit, în dependenţă de tipul de serviciu şi modul
de prestare al acestuia.
2.3. Modalităţi de gestionare a serviciilor publice locale.
Noţiunea de gestiune este atestată frecvent în actele normative ce vizează
administraţia publică locală din Republica Moldova.
Legislaţia naţională nu reglementează în mod direct formele de gestiune a
serviciilor publice şi are un caracter mai mult declarativ, cum ar fi crearea societăţilor
comerciale de interes local96, pentru luarea deciziilor asupra concesionării şi închirierii
de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum şi asupra participării, cu
bunuri şi cu capital, în capitalul statutar al societăţilor comerciale pentru realizarea de
lucrări şi servicii de interes local. În acest sens nu sunt elaborate mecanisme clare de
aplicare a acestor prevederi legislative. Dacă în cazul concesionării sau închirierii de
bunuri sau de servicii publice există o reglementare legislativă97, prin existenţa legilor
96 lit.i al.2 art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032, care declară că de competenţa Consiliului local ţine înfiinţarea societăţilor comerciale.97 Legea nr.534 din 13.07.1995 „cu privire la concesiune”, Publicat : 30.11.1995 în Monitorul Oficial Nr. 067
56
respective şi acestea incomplete, apoi în cazul societăţilor comerciale prin participare
cu bunuri şi cu capital, în capitalul statutar al societăţilor comerciale, legislaţia
existentă în acest domeniu este foarte săracă în reglementări.
Modurile de gestiune a serviciilor publice locale se definesc ca tehnici juridice
de care dispun colectivităţile cu scopul de a pune în funcţie, a transforma în realitate
cotidiană competenţele autorităţilor administraţiei publice recunoscute prin legislaţie.
Acestea sunt diverse procedee pe care le utilizează colectivităţile pentru gestionarea
serviciilor publice de care sunt responsabile şi reprezintă acţiuni de reglementare, şi
de prestare, pe care le creează şi organizează pentru satisfacerea interesului public al
populaţiei.
Astfel, în Legea privind administraţia publică locală, principiilor de bază ale
administrării publice locale, se menţionează că autorităţile administraţiei publice
locale:
1. beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi
financiară;
2. au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice
locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat;
3. elaborează, aprobă şi gestionează în mod autonom bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale, avînd dreptul să pună în aplicare taxe şi impozite locale şi să
stabilească cuantumul lor în condiţiile legii, în Legea privind descentralizarea
administrativă, noţiunea vizată este atestată mai des inclusiv în definirea noţiunii de
autonomie locală (dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale de a
reglementa şi gestiona, în condiţiile legii, sub propria lor responsabilitate şi în
interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice).98
În acelaşi timp, modificările cadrului legislativ privind organizarea
administrativ-teritorială şi modul de organizare şi funcţionare a autorităţilor
administraţiei publice locale nu au un caracter consecvent, provocând diferite
98 Art.3 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
57
controverse; şi mai multe interpretări a normelor juridice. Sunt în vigoare diferite acte
normative adoptate sau emise de diferite autorităţi publice (guvern, ministere, agenţii
naţionale) care reglementează acelaşi domeniu şi în unele cazuri având un caracter
contradictoriu de reglementare.
Totodată, în domeniul serviciilor publice locale s-a creat o situaţie critică în
infrastructură din cauza nivelului redus al investiţiilor realizate în ultimii 15 ani în
comparaţie cu nevoile sociale ale populaţiei condiţionate de un complex de
constrângeri legislative, instituţionale şi financiare. Dintre acestea menţionăm:
Constrângeri de ordin legislativ:
- nu există o delimitare clară între categoriile de lucrări care sunt considerate
reparaţii şi cele care sunt considerate investiţii;
- imposibilitatea angajării creditelor pentru cheltuieli de capital a unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul I.
Constrângeri de ordin instituţional:
- autorităţile publice locale nu au compartimente specializate pentru pregătirea
şi implementarea unor proiecte de anvergură;
- operatorii de servicii publice sunt prea mici pentru a putea pregăti şi susţine
proiecte de valoare mare;
- nu există o bancă de investiţii specializată pentru autorităţile locale, care să
grupeze proiectele mici ale acestora în vederea atingerii pragului de eligibilitate
bancară şi să intermedieze finanţările de la instituţiile financiar-bancare.
Constrângeri de ordin financiar:
- resurse financiare limitate ale autorităţilor publice locale;
- predictibilitate redusă a veniturilor pe termen lung;
- credibilitate financiară redusă atribuită autorităţilor publice locale de către
instituţiile financiare internaţionale;
- dificultăţi în atragerea de credite bancare datorită lipsei de garanţii materiale;
58
- slăbiciunile pieţei de capital autohton.99
La rîndul său, îmbunătăţirea relaţiilor dintre administraţie şi utilizatorii
serviciilor publice are loc, pe de o parte, prin descentralizarea serviciilor publice şi
creşterea autonomiei decizionale, prin debirocratizare şi instituirea unei administraţii
eficace şi, pe de altă parte, prin facilitarea participării cetăţenilor la luarea deciziilor.
Se are în vedere realizarea unui serviciu public care să răspundă cât mai bine nevoilor
cetăţenilor. în acest sens sunt necesare măsuri privind simplificarea procedurilor
administrative, eliminarea paralelismelor şi suprapunerilor din activitatea diverselor
instituţii publice, raţionalizarea procedurilor administrative şi a circuitului
documentelor, selecţionarea, pregătirea şi instruirea funcţionarilor publici care
lucrează direct cu cetăţenii şi cu agenţii economici şi extinderea utilizării în
administraţia publică a echipamentelor şi tehnologiilor informatice. O contribuţie
semnificativă la realizarea unui serviciu public în folosul cetăţenilor o aduce
asigurarea transparenţei actelor administrative şi comunicarea operativă cu cetăţenii
prin facilitarea accesului la informaţii şi prin stabilirea de programe obligatorii de
audienţă pentru demnitari, aleşii locali şi persoane cu funcţie de conducere din
administraţia publică centrală şi locală. De asemenea, este importantă consolidarea şi
lărgirea cadrului de participare a societăţii civile la procesul decizional în special prin
organizarea unor forme permanente de consultare a reprezentanţilor acesteia şi
perfecţionarea cadrului de funcţionare a democraţiei participative.
Aşa dar, gestiunea serviciilor de utilităţi publice, prin care înţelegem
modalitatea de organizare, funcţionare şi administrare a serviciilor de utilităţi publice
în scopul furnizării/prestării acestora în condiţiile stabilite de autorităţile
administraţiei publice locale, poate fi organizată şi realizată în următoarele modalităţi:
• metode de gestiune directă;
• metode indirecte (delegate) sau concesionare.100
Gestiunea directă este modalitatea de gestiune în care autorităţile administraţiei
publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară îşi asumă, în calitate de
operator, toate sarcinile şi responsabilităţile ce le revin, potrivit legii, cu privire la
furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice şi la administrarea şi exploatarea
sistemelor de utilităţi publice aferente.101
Gestiunea directă se realizează prin structuri proprii ale autorităţilor
administraţiei publice locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitară, înfiinţate
prin hotărâri ale consiliilor locale sau ale asociaţiilor de dezvoltare comunitara, după
caz, care pot fi:
1. compartimente de specialitate, fără personalitate juridică, organizate în
cadrul aparatului propriu al consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale;
2. servicii publice sau direcţii de specialitate, fără personalitate juridică,
organizate în cadrul aparatului propriu al consiliului local al unităţii administrative-
teritoriale, având autonomie financiară şi funcţională;
3. servicii publice sau direcţii de specialitate, cu personalitate juridică,
organizate în subordinea consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale sau a
asociaţiei de dezvoltare comunitara, având patrimoniu propriu, gestiune economică
proprie şi autonomie financiară şi funcţională.
Operatorii organizaţi ca servicii publice de specialitate cu personalitate juridică
sunt subordonaţi autorităţilor administraţiei publice locale, posedă un patrimoniu
propriu, funcţionează pe baza de gestiune economică şi se bucura de autonomie
funcţională şi financiară; aceşti operatori întocmesc, în condiţiile legii, buget de
venituri şi cheltuieli şi situaţii financiare anuale.
Operatorii care îşi desfăşoară activitatea în regim de gestiune directa
furnizează/prestează un serviciu de utilităţi publice prin exploatarea şi administrarea
infrastructurii aferente acestuia, pe baza hotărârii de dare în administrare a serviciului,
101 E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006, pag.448
60
adoptată de consiliile locale sau de asociaţia de dezvoltare comunitara, după caz,
precum şi pe baza licenţei eliberate de autoritatea de reglementare competentă.
La rîndul său, urmează de menţionat că principalele direcţii ale metodei de
gestiune directă sînt:
- Autoritatea locală ia în responsabilitatea sa organizarea şi funcţionarea unui
serviciu public;
- Funcţionarea şi organizarea serviciului este determinată de deciziile organului
deliberativ şi a celui executiv al colectivităţii;
- Bugetul colectivităţii care conţine şi veniturile obţinute din prestarea
serviciilor oferă mijloace pentru realizarea serviciilor;
- Personalul serviciului este recrutat dintre funcţionarii colectivităţii;
- Bunurile serviciului aparţin domeniului public şi privat al colectivităţii;
- Autoritatea locală, care a creat serviciul public, decide să încredinţeze
gestiunea acestuia unei persoane publice sau private distinctă din punct de vedere
juridic.
Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autorităţile
administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară, după caz,
transferă unuia sau mai multor operatori toate sarcinile şi responsabilităţile privind
furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, precum şi administrarea şi
exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora, pe bază de contract.102
Încheierea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice se
aprobă prin hotărâri de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii adoptate de
consiliile locale sau de asociaţiile de dezvoltare comunitară.
Gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor operatori de servicii de
utilităţi publice, care pot fi:
1. societăţi comerciale furnizoare/prestatoare de servicii de utilităţi publice,
înfiinţate de autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare
102 E.Ciumac, „Serviciile publice lcale în R.Moldova: probleme strategii de dezvoltare”, în Administraţia publică în perspectiva integrării europene, nr.1, Chişinău, 2006, pag.449
61
comunitară, cu capital social al unităţilor administrativ-teritoriale;
2. societăţi comerciale furnizoare/prestatoare de servicii de utilităţi publice
rezultate ca urmare a reorganizării administrative a regiilor autonome de interes local
ori a serviciilor publice de specialitate subordonate autorităţilor administraţiei publice
locale, al căror capital social este deţinut, în totalitate sau în parte, în calitate de
proprietar/coproprietar, de unităţile administrativ-teritoriale;
3. societăţi comerciale furnizoare/prestatoare de servicii de utilităţi publice cu
capital social privat sau mixt.
În acelaşi timp, aceşti operatori îşi desfăşoară activitatea în regim de gestiune
delegată furnizează/prestează un serviciu de utilităţi publice prin exploatarea şi
administrarea infrastructurii aferente acestuia, în baza contractului de delegare a
gestiunii serviciului, aprobat de consiliile locale sau de asociaţiile de dezvoltare
comunitara şi în baza licenţei eliberate de autoritatea de reglementare competentă.
Contractul de delegare a gestiunii poate fi:
- contract de concesiune;
- contract de parteneriat public-privat.
Furnizarea/prestarea unui serviciu de utilităţi publice se realizează în una dintre
următoarele modalităţi:
1) în baza unui contract de furnizare sau de prestări de servicii încheiat între
operator şi utilizatorul direct.
Astfel ca exemplu poate servi dispoziţia potrivit căreia serviciile se prestează
proprietarilor de apartamente, încăperi locuibile în cămine sau asociaţiilor lor,
chiriaşilor şi locatarilor în baza contractelor încheiate direct cu furnizorul de servicii
sau cu prestatorul de servicii.103
2) prin achitarea unui tarif sau a costului unui bilet.
103 P.3 din Regulamentul „cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 191 din 19 februarie 2002, Publicat : 28.02.2002 în Monitorul Oficial Nr. 29-31
62
În acest sens, legislaţia naţională în vigoare declară că documentele care atestă
dreptul la călătorie al pasagerilor sînt biletele de forma stabilită, iar forma biletelor,
modul de vînzare şi de folosire a acestora şi termenul lor de valabilitate se stabilesc de
către organul de specialitate al administraţiei publice centrale.104
3) prin achitarea unei taxe speciale, în situaţia în care încheierea contractului
de furnizare sau de prestare a serviciului între operator şi utilizatorul indirect nu este
posibilă din punct de vedere tehnic şi comercial sau în situaţia în care, în hotărârea de
delegare a gestiunii, este prevăzuta aceasta modalitate, precum şi cuantumul
contravalorii serviciului public furnizat/prestat Finanţarea furnizării/prestării
serviciilor de utilităţi publice trebuie examinată separat pentru cazul finanţam
cheltuielilor curente şi a celor de capital.
ÎNCHEIERE
Investigînd subiectul serviciilor publice locale în Republica Moldova se
impune formularea anumitor concluzii ce rezultă din abordarea subiectului respectiv,
şi anume:
- Serviciile publice locale sunt create de autorităţi ale administraţiei publice
locale în scopul satisfacerii intereselor generale şi specifice ale membrilor comunităţii
pe care le reprezintă.
- Serviciile publice locale sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate
a administraţiei publice investită cu competenţa respectivă. De exemplu, prin articolul
104 P.28 din Hotărîrea Guvernului nr.854 din 28.07.2006 „cu privire la Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje”, Monitorul Oficial 124-125/910, 08.08.2006
63
14 şi articolul 43 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică
locală” sunt delimitate competenţele dintre consiliile locale de nivelul întîi şi
consiliile raionale de nivelul doi ale administraţiei publice, iar articolul 29 şi 51 al
aceleiaşi legi - atribuţiile primarului şi preşedintelui raionului în calitate de
conducător al serviciilor publice.
- Serviciile publice locale sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii,
competenţe, responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste
funcţii publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să
realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul
serviciului public. Adică să fie ocupate de funcţionari publici, cu drepturi şi
îndatoriri corespunzătoare.
- fiecare serviciu este creat pentru satisfacerea unui anumit sau a unor anumite
interese de ordin general determinat de sfera de competenţă a serviciului (servicii