Universitatea din OradeaFacultatea de Medicina si Farmacie
IMPLANTUL DENTARProiect la informatica medicala si
biostatistica
Coordonator: Todor Meda Student: Iana Diana Andreea
Specializarea: Medicina dentara Anul de studiu: I Grupa: 2
Oradea, 2012
CUPRINSIntroducere......2 1. Generalitati 1.1.Scurt istoric al
implantologiei4 1.2.Terminologia in implantologia speciala
stomatologica.5
2. Clasificare 2.1. Clasificarea implantelor aloplastice
endoosoase..6 2.1.1. Implantele in
spirala.................................................6 2.1.2.
Implantele surub...6 2.1.3. Implantele ac.6 2.1.4. Implantele
lamelare..................................................7 2.1.5.
Implantele endoosoase degetar (cusca, colivie)....7 2.1.6.
Implantele in forma de arc zavorate..7 2.1.7. Implante
cilindrice....7 2.1.8. Implante in forma de diapazon.....8 3.
Studiu 3.1. Materiale utilizate in aplicarea implantelor
aloplastice endoosoase.9 3.1.1.
Biocompabilitatea.....................................................9
3.1.2. Titanul...9 3.1.3. Ceramica aluminoasa..10 3.1.4. Ceramica
pe baza de ZrO2 (TCS)...10 3.2. Timpii chirurgicali de inserare a
implanturilor endoosoase...10 3.2.1. Pregatirea pacientului.11
3.2.2. Anestezia.11 3.2.3. Designul lamboului, incizia si
decolarea....11
2
3.2.4. Forajul osului alveolar....12 3.2.5. Inserarea
implantului..14 3.3. Amprentarea in implantologie....14 4.
Rezultate si
discutii...................................................................17
5. Concluzii....21 Referinte bibliografice..22 Dictionar de termeni
medicali.23
INTRODUCERE
Un implant este un dispozitiv medical fabricat pentru a nlocui o
structur care lipsete biologic, un sprijin pentru o structur
biologic deteriorat, sau care s consolideze o structur existent
biologic. Implantarea dentara este metoda ce consta in introducerea
intr-o alveola naturala sau creata chirurgical a unui aloplastic,
pe care se fixeaza o coroana artificiala.
Implantul dentar este o piesa din titan, cel mai adesea sub
forma unui surub, care serveste ca inlocuitor pentru radacina unui
dinte natural lipsa. Plasarea se face dupa ce locul extractiei s-a
vindecat sau imediat dupa extractie, printr-o interventie
chirurgicala nu foarte complicata, comparand-o ca agresivitate cu o
extractie. Dupa un timp, necesar integrarii in os, implantului i se
ataseaza o alta piesa metalica numita bont protetic, deasupra
caruia medicul poate plasa coroana, puntea sau proteza ce va
inlocui dintele sau dintii lipsa.In zilele noastre exista o cerere
tot mai mare pentru restaurari protetice fixe ca solutie de
reabilitare dentara, pacientii dorind, aproape cu orice pret,
evitarea restaurarilor prin proteze mobile. De asemenea, multor
pacienti, de cele mai multe ori, nu le convine ideea de "a umple"
bresele (spatiile) edentate prin restaurari protetice fixe ceea ce
ar determina slefuirea unor dinti limitrofi indemni (sanatosi) ca
si elemente de agregare. De aceea, in aceste cazuri, se poate
recurge la protetica implantologica ce cuprinde, pe scurt:
infrastructura (implantul/implanturile ce se insera in osul
maxilar), mezostructura (bontul protetic al
implantului/implanturilor pe care va sta restaurarea protetica) si
suprastructura (restaurarea protetica finala). Materialele din care
sunt produse implanturile prezinta proprietatea de
biocompatibilitate definita ca fiind compatibilitatea unui material
strain cu un organism viu. Este important de precizat ca 3
o biocompatibilitate absoluta este imposibila, dar exista
diferite grade ale acesteia. Se poate concluziona ca materialele
biocompatibile (titanul), din care sunt confectionate implantele
dentare, sunt acelea care prin interactiunea acestora cu tesuturile
vii determina cat mai putine reactii, astfel incat aceste materiale
sa nu afecteze tesuturile, precum si invers, tesuturile sa nu
afecteze materialele respective. In reabilitarea oro-dentara cu
ajutorul protezelor implanto-purtate exista doua faze principale: -
chirurgicala (de inserare a implantelor); - protetica (de realizare
si aplicare a restaurarilor protetice). Protezarea definitiva se va
face dupa o perioada minima de vindecare de 3-4 luni la mandibula
si 4-6 luni la maxilar, timp in care, functie de situatia clinica,
pacientul va beneficia de o restaurare protetica provizorie.
Implantarea vine astazi sa completeze arsenalul terapeutic al
stomatologiei contemporane. Implantele aloplastice endoosoase
dentare isi fac tot mai mult drum in rezolvarea edentatilor.
Preocuparea de totdeauna de a preveni edentatia sau de a gasi o
rezolvare cat mai acceptabila pentru pacient, ne-a apropiat prin
replantari, rezectii apicale, transfixari, de metoda implantarii.
Lucrarea porneste de la un scurt istoric al implantologiei,
ocupandu-se in continuare de terminologie, clasificarea
implantelor, materiale si metode utilizate, protezarea, date
anatomo-clinice si un scurt dictionar de termeni medicali.
4
1.Generalitati1.1.Scurt istoric al implantologieiSunt
interesante constatarile facute de Turner, care relateaza despre
utilizarea cojilor de nuca de cocos pentru inchiderea defectelor
prin lipsa de substanta la nivelul craniului la oamenii din epoca
de piatra. Primele implante, prime incercari de implantare ar fi
fost practicate de civilizatia popoarelor Maya din America
Centrala, acum 5000 6000 anii inaintea erei noastre. Etruscii
realizau acum 2500 de anii fixatii dentare in aur, incrustate in
osul maxilar. La egipteni s-au gasit, la mumii, inclusi in
maxilare, dinti de animale si dinti sculptati in fildes. Papirusul
EBERS pomeneste de incluziuni metalice in maxilare la egipteni.
Petronius, din sec. al XV-lea raporteaza un implant de aur utilizat
in acoperirea unei despicaturi a boltii palatine. Lecluse, in anul
1754, sustinea ca ar fi amplicat reimplantarea la peste 300 de
soldati. Lewis, in 1888, implanteaza un dinte cu o radacina de
platina si o coroana de portelan. In anul 1927, un chirurg american
executa unul dintre primele implaturi metalice subperiostale, cu un
implant de platina. Dupa aparitia acrilatului mai multi autorii
l-au utilizat ca implant endoosos. In anul 1971 s-au rezolvat
sisteme de protezare pe implante surub aplicate de B. Henrich. In
anul 1973, s-au aplicat implante surub dintr-un material de
crom-nichel la o fetita de 8 ani. In Clinica de Chirurgie
buco-maxilo-faciala din Bucuresti, primele implante aplicate in
anul 1954, au fost din acrilat. S-a experimentat aceasta metoda de
implantare pe caini si cai. Intre anii 1956-1965 s-au aplicat
implante de swedion. Metoda de aplicare a implantului a fost metoda
in doi timpi operatori. 5
Observatii privind implantele metalice endoosoase pornind de la
conditii de aplicare, cercetarii anatomo-clinice, cercetarii
experimentale si de laborator, implante realizzate de autori,
cazuistica, au prezentat: Al. Epurescu, L. Ene, P. Firu, M.
Radulescu, O. Margineanu, C. Mihalache. Implante si trusele de
aplicare au fost realizate, incepand din anul 1973, de catre
Intrprinderea de Cinescoape, Bucuresti si sectia Electrofar a
aceleasi intreprinderi. Primele freze de os confectionate in tara,
au fost realizate la Intreprinderea de Scule, Rasnov in anul 1979.
Institutul pentru controlul Medicamentului, Bucuresti testeaza
pentru prima oara in tara, pe animale, aliajul utilizat de noi
pentru confectionarea implanturilor in anii 1979-1980 dupa normele
Federatiei Dentare Internationale. In tara noastra, in momentul de
fata se tinde spre o cristalizare a cercetarilor privind
implantologia stomatologica aloplastica juxta- si endoosoasa. n
Romania, preocuparile pentru rezolvarea edentatiilor prin
implantare apare din anii 50; primele implanturi subperiostale au
fost confectionate din swedion sau wissil (oteluri inoxidabile), n
Clinica de Chirurgie Buco-Maxilo-Faciala din Bucuresti, n jurul
anului 1955, de catre Prof. Valerian Popescu. Rezultatele n timp,
ale acestor implanturi au fost modeste, datorita suprainfectarii
osului la nivelul jonctiunii mucoasa- implant si bineinteles din
cauza tolerantei materialelor din care erau confectionate (unele
din aceste implanturi au depasit insa 20 de ani de
functionalitate). Din cauza insucceselor mentionate, acest tip de
implant a fost abandonat. Prima carte romaneasca de implantologie
orala aparuta n 1984, are ca autor pe dr Ovidiu Margineanu, un
pasionat, implantolog care realizeaza si primele implanturi de tip
surub si lama de conceptie proprie, ca si prima trusa de
instrumente necesara introducerii acestora.
1.2.Terminologia in implantologia speciala stomatologicaPlanta,
prin analogie ca notiune, luata din botanica, defineste un
organism, o fiinta vie care isi are radacinile in pamant, prin care
se hraneste. Se naste, creste si se inmulteste in pamant. Planta
poate fi replantata (scoasa din locul ei si repusa in acelasi loc)
sau transplantata (plantata in alt loc). Isi va continua viata, cu
conditia ca sistemul radiculat (de absorbtie si circulatie) sa fie
integral sau partial pastrat in conditii asemanatoare. Grefa
(grefonul) este numai o parte a plantei, o parte a complexitatii
tisulare care nu mai are radacina proprie, continuandu-si viata
(implantata) in corpul plantei gazda, producandu-se o adaptare
reciproca a metabolismului, formand un corp functional si biologic.
Hemogrefe. Implantarea in organismal uman a diferitelor tesuturi
(glande, piele, os) luate de la acelasi individ sau de la organisme
umane diferite, implante numite hemogrefe. Implantarea tesuturilor
de origine animal la om o denumim heterogrefa. Corpurile straine
organice sau anorganice introduce in organism le numim implante
aloplastice.
6
2.Clasificare2.1.Clasificarea implantelor aloplastice
endoosoase2.1.1.Implantele in spirala M. Formiggini a confectionat,
in 1932, un implant in spirala, din otel inoxidabil, format din 4
spire, pe care l-a utilizat in 1946. Perron Andres este autorul
unui alt implant endoosos in spirala inspirit de Formiggini, format
dintr-un ax special central in jurul caruia se incolaceste o
spirala, tot cu 4 spire de acelasi diametru, care se gaseste sudata
pe bont. Constructia este facuta din aliaj austenic. Aceste
implante au fost utilizate in rezolvarea edentatiilor terminale,
avand rolul stalpului distal al puntii. Jeanneret (Elvetia) a
realizat un implant pornind tot de la Formiggini, format dintr-o
portiune spiralata, de data acesta fara ax central si terminate pe
un bont cilindric, confectionat din crom-cobaltmolibden; numarul de
spire se reduce la 3. Implantul endoosos al lui Muratori, tot un
implant spiralat cu 5 spire plasate pe doua axe, continuat cu un
bont in forma de paralelipiped in care se fixeaza un surub destinat
sa primeasca o bara de conjunctie. Metalul utilizat este un aliaj
superinoxidabil Niox5.
2.1.2. Implantele surub Implantul endoosos surub al lui Benedict
Heinrich este utilizat in aleveola proaspata sau intr-o aleveola
forata. Implantele sunt confectionate din tantal, cu spire largi,
in numar de 3-8 dupa profunzimea osului care se poate utiliza.
Implantul este format din trei portiuni: o portiune care reprezinta
surubul ce se incastreaza in os, o portiune intermediara cilindrica
mai inalta sau mai scurta, care face trecerea intre surub si 7
portiunea bontului cu o forma paralelipipedica cu diamentru
maxim meziodistal. Bonturile implantelor sunt variate ca forma,
pana la o forma sferica. La noi in tara, C. Burlibasa si D. Vasiliu
au publicat in 1970 rezultatele obtinute dintr-un numar de cazuri
prin aplicarea implantelor surub Pruin-Heinrich si a implantelor ac
Scialom. Interesant de subliniat ca autorii utilizeaza implantele
endoosoase la pacienti care au suferit rezectii partiale de maxilar
cu rezultate bune, redand aparatului dento-maxilar posibilitatea
sa-si exercite functiile: masticatia, fonatia, fizionomia.
2.1.3. Implantele ac Aceasta forma de implantare a fost pusa la
punct in 1963 de Jacques Scialom. Sunt tije lungi fabricate din
tantal, autoforante, cu o extremitate taiata in forma de limba de
vipera.
2.1.4. Implantele lamelare Implantele lamelare ale lui Leonard
Linkow (blade implant) communicate in anul 1968, sunt formate din
lame de titan decupate intr-o mare varietate de desene, executate
si fabricate individualizat in functie de rolul pe care il vor
indeplini si de regiunea unde vor fi aplicate, in forma de tais de
halebarda, largimea lor nu depaseste niciodata in portiunea
superioara 1, 5 mm. Implantele lamelare au indicatii foarte largi,
de la edentatia totala la edentatia terminala sau frontala.
2.1.5. Implantele endoosoase degetar (cusca, colivie) Greenfield
realizeaza un implant de o mare finete ca executie tehnica, sub
forma unei grille metalice de platina cu iridium, prevazuta in
partea superioara cu o culisa in foma de cavitate MOD in care se
culiseaza coroana dintelui artificial. Seindenberg si Lord comunica
in 1963 un studiu asupra implantelor degetar, pe care le
intituleaza: implante degatar fenestrate. Implantele sunt
confectionate din vitallium.
2.1.6. Implantele in forma de arc zavorate Mai sunt denumite
implante cu arc extensibil Lehmans. Sunt fabricate din tantal,
constituite dintr-un arc de 1 mm grosime, care este aplicat pe un
ax filetat, ax care prezinta un umar astfel construit ca in
momentul introducerii in alveola (printr-un instrumenar special),
arcul sa se extinda si sa asigure retentia in os (zavorarea
implantului).
8
2.1.7. Implante cilindrice Implantul lui Muratori este cel mai
caracteristic acestei grupe. Are forma de flaut, rotunjit la varful
portiunii endoosoase, prezinta orificii ovalare la acest nivel.
Implantul endoosos al lui Trattner, elev al lui R. Chercheve, care
isi denumeste implantul Heli-Coil, este influentat de Formiggini,
utilizand un implant cromcobalt-molibden, format dintro spirala
introdusa in alveola, in care se angajeaza un surub. Implantul
endoosos al lui C. Lee, comunicat in 1953, este un implant de
vitallium, cu o forma cilindrica (trunchi de con), de unde pleaca
mai multe ramuri neregulate ca asezare si lungime la nivelul
portiunii endoosoase; bontul are forma unui cilindru cu doua mici
proeminente pentru retentionarea coroanei.
2.1.8. Implante in foma de diapazon Implantul endoosos in
diapazon al lui Bordon de Pau si Azoulay este format din doua tije.
Se utilizeaza plasandu-se de o parte si de alta a maxilarelor la
nivelul regiunii canine. Permite adaptarea diferitelor sisteme de
retentie, bare de fixare, bare Dolder. Implantul endoosos al lui
Perron Andres este format dint-o portiune rectangulara goala, care
se insereaza in alveola si bontul plin.
Exista 3 grupe de implante aloplastice mai deosebite: 1.Implante
magnetice Dodney (Grenoble) a creat implante partiale sub forma
unor placate din aur fin. Le intrebuinteaza cu scopul de a
stabiliza protezele prin atractie magnetica. Unul dintre polii
magnetului este constituit dintr-o placuta magnetica de aliaj
cobalt A.F.K., plasata pe implant. Celalalt pol este fomat dintr-un
magnet Uginax. 2. Implantele mixte Implantele mixte (hibride)
intrunesc atat caracteristicile implantelor juxtaosoase, cat si a
celor endoosoase. Sandhaus, in anul 1960, este promotorul acestui
sistem de implant. Comunica un implant prefabricat din platina si
iradium, format din doua portiuni: o portiune endoosoasa, un
implant spiralat, care este inconjurat si blocat in armatura
portiunii juxtaosoase, care este modelata de os cu ajutorul pensei
Sandhaus. Implantul seamana ca forma cu un model lunar.
9
Benaim prezinta si el un implant mixt, tratat prin metoda
Sandhaus in ceaa ce priveste portiunea juxtaosoasa. 3. Implantele
endomucoase Nu pot fi plasate nici in categoria implantelor
aloplastice juxtaosoase si nici in categoria implantelor
endoosoase. Preconizate de Hans Nordgreen, au fost apoi dezvoltate
de Gustav Dhal si reluate de Trainin. Aceste implante asigura
retentia protezelor sub forma de butoni de presiune. Acest buton se
desface in doua parti: o parte poarta butonul care se incastreaza
5-6 mm in mucoasa, cealalta portiune se incorporeaza in proteza.
Orificiul de introducere al implantului se creeaza cu un bisturiu
special. Tehnica a fost pusa la punct in 1940.
3.Studiu 3.1.Materiale utilizate aloplastice endoosoase in
aplicarea implantelor
European Society of Biomaterials defineste termenul de
biomateriale ca fiind materiale fara viata, utilizate n domenii
medicale (de exemplu, implanturi dentare), cu scopul de a produce o
interactiune cu sistemul biologic(Wagner, 1991). In cursul anilor
s-a incercat utilizarea unui numsr variabil de materiale pentru
confectionarea implanturilor, din care au supravietuit doar cateva,
care poseda anumite proprietati obligatorii ce se impun in vederea
obtinerii unui succes pe termen lung. O conditie obligatorie impusa
tuturor biomaterialelor este asigurarea lipsei de nocivitate locala
si generala. Trebuie evitate materialele care au componente toxice,
cancerigene, alergice si/sau radioactive. In general,
biomaterialele trebuie s fie compatibile din punct de vedere
biologic, mecanic, functional, rezistente la coroziune, si sa se
adapteze usor unor tehnologii clinice i de laborator.
3.1.1.Biocompatibilitatea10
Prin biocompatibilitate se intelege posibilitatea ca un organism
viu sa tolereze, in anumite limite, fara a determina aparitia unor
reactii de aparare, un material strain de el, inserat n intimitatea
lui. Rateitschack i Wolf au definit biocompatibilitatea astfel: un
material este biocompatibil dac la nivelul unui organism viu
produce doar reactii dorite sau tolerate sau un material cu o
biocompatibilitate optima nu produce reacii tisulare nedorite.
Exist mai multe grade de compatibilitate. O biocompatibilitate
absoluta este o utopie (Williams). Din punct de vedere stiintific
si practic, primul loc ca materiale pentru implanturile endoosoase
il ocupa aliajele metalice deoarece au proprietati rezistive
crescute (rezistenat la compresiune, incovoiere, tractiune, etc.),
pentru a putea prelua si transmite osului fortele fiziologice care
se exercita la acest nivel. In timp ce prin anii 70 se utilizau
aliaje Co-Cr-Mo si tantalul ca materiale pentru implanturile
endoosoase, la ora actuala se prefera implanturile confectionate
din titan pur i aliaje de titan.
3.1.2.TitanulTitanul si aliajele sale au devenit in ultimul timp
de neinlocuit n multe domenii tehnice, si chiar si n medicina.
Acest material a atras atentia lumii stomatologice prin
proprietatile sale deosebit de avantajoase: biocompatibilitate,
conductibilitate termica redusa, densitate scazuta, rezistenta la
coroziune, pretul de cost fiind de patru ori mai scazut decat al
aurului. Printre primii care au realizat implanturi dentare din
titan au fost Linkow (1968), Branemark (1969) si Hofmann (1985),
care utilizeaza un aliaj al titanului (TiAl6V4). Proprietatile
chimice ai biologice ale titanului sunt dictate de stratul
superficial de oxizi. Stratul de oxizi se formeaza spontan in mediu
biologic, grosimea lui ajungand intr-un minut la 100A, si creste
pana la 2000A dup o perioada mai mare de timp. Pentru stabilizarea
mecanica a stratului de oxizi de titan, unii autori recomanda
acoperirea implantului cu oxid de zirconiu, care-i confer insa o
culoare inchisa (implanturile Bio-Lock). Una din proprietatile care
deosebesc titanul de celelalte metale care fac parte din sfera
biomaterialelor este stabilitatea fizico-chimica in timpul
turnarii.
3.1.3.Ceramica aluminoasaImplanturile endoosoase din ceramica
aluminoasa (Frialit, Biolok, Bionit) au fost primele realizari n
domeniu. Ceramica pe baza de oxid de aluminiu se deosebeste
esential de metale. Astfel, implanturile din ceramica aluminoasa au
o duritate extrem de crescuta, care permite o eventuala prelucrare
doar cu instrumente diamantate, sub jet de apa, si o rezistenta la
compresiune cu mult peste cea a implanturilor metalice.
3.1.4.Ceramica pe baza de ZrO2 (TCS)Implanturile TCS sunt tije
din oxid de zirconiu ce pot fi incluse n categoria implanturilor de
stabilizare endoosoasa a dintilor parodontotici. Au o rezistenta
mecanica corespunztoare si o biocompatibilitate recunoscuta. Tijele
se insera proximal, n raport cu dintii naturali.
11
Ceramicile aluminoase i cele pe baza de oxid de zirconiu produc
osteogeneza de contact, deci in jurul implantului se va depune os
lamelar, rezistent din punct de vedere mecanic. In ultima vreme se
incearca introducerea pe piata a implanturilor endoosoase realizate
exclusiv din oxid de zirconiu. Este posibil ca pe viitor aceste
implanturi chiar sa le inlocuiasca pe cele realizate din titan,
insa momentan studiile clinice sunt insuficiente.
3.2. Timpii chirurgicali de inserare a implanturilor
endoosoaseProcedeele chirurgicale de inserare a implanturilor
endoosoase sunt bazate pe studiile originale ale lui Branemark si a
echipei sale puse la punct de aproximativ patru decenii. Indiferent
de tipul de implant folosit, trebuie folosite aceleasi principii
chirurgicale atraumatice la inserarea implanturilor, valabile la
toate sistemele de implanturi. Datorita numeroaselor tipuri de
implanturi, care prezinta instrumentar si recomandari specifice de
folosire, se recomanda familiarizarea cu acestea. Inserarea
implanturilor de forma radiculara se desfaoara dupa
timpichirurgicali bine stabiliti.
3.2.1.Pregatirea pacientuluiPregatirea pacientului se refera la
pregatirea generala (discutata n capitolele anterioare) si la
pregatirea locala care consta n aseptizarea tegumentelor cu solutie
alcoolica si cavitaiti orale cu solutie de clorhexidin timp de 30
secunde, chiar inaintea inceperii actului chirurgical.
3.2.2.AnsteziaInserarea implanturilor necesita o anestezie
corespunzatoare, ceea ce implica folosirea corectivilor
vasoconstrictori n concentratii de 1/100.000 . In interventiile
laborioase este bine de stiut ca doza maxima de anestezic care se
poate administra odata la un adult sanatos n greutate de 70 kg este
de aproximativ 7 fiole de Articain cu adrenalina 1/100.000, care
asigura anestezia corespunzatoare aproximativ 90 minute. Pentru
inserarea implanturilor la nivelul mandibulei este preferata
anestezia plexala, care va asigura o anestezie suficient la nivelul
osului, dar in momentul apropierii de nervul alveolar inferior,
pacientul va simti o furnicatura sau o senzatie de arsura la
nivelul buzei inferioare. Inserarea implanturilor la maxilar nu
contraindica anestezia trunculara periferica la nivelul
tuberozitatii sau gaurii infraorbitare pentru a asigura o anestezie
profunda, dar structura osului maxilar permite o anestezie
sufficient de profunda si prin infiltrarea anestezicului la locul
interventiei. La pacientii anxiosi unde durata si amploarea
interventiei este mare, se poate apela la sedare: 1. pentru
pacientii cu un grad mic de anxietate inhalosedarea este cea mai
simpla metoda, care nsa poate sa nu aiba efectul scontat n cazul
pacientilor necooperanti_ 2. pentru pacientii cu un grad de
anxietate mediu, se poate realiza sedarea pe cale orala cu
Alprazolam (Xanax), Diazepam (Valium), Lorazepam (Ativan),
Triazolam (Halcion) sau Midazolam, cu o ora preoperator. 3. pentru
pacientii cu un grad ridicat de anxietate se indica sedarea prin
administrare intravenoas al carui efect se instaleaza imediat dupa
injectare.
12
3.2.3. Designul lamboului, incizia si decolareaModalitatea de
realizare a lambourilor in vederea inserarii implanturilor, variaza
putin, depinzand de localizare si obiective, doua tipuri de incizie
fiind folosite: crestal si paracrestal. Incizia crestal se indica
la implanturile de generatia I avand avantajul ca se realizeaza pe
o zona putin vascularizata si inervata, iar prin urmare sangerarea
va fi redusa, in timpul interventiei, durerea postoperatorie va fi
minima, iar vindecarea mai rapida. Incovenientul major este ca se
situeaza peste bresa osoasa de inserarea a implantului necesitand
suturi atente si stranse, evitand invaginarea in profunzime a
stratului superficial al mucoasei gingivale. Incizia pe versantul
palatinal al crestei alveolare, se indica la implanturile de
generatia a-II-a si cnd se urmareste realizarea unei grefe osoase.
Are avantajul ca permite acoperirea implantului cu un periost
intact, evitand expunerea grefei, dar are dezavantajul sangerarii
mari cu dureri si hematoame posibile postoperatorii. In realizarea
inciziilor se vor respecta urmatoarele reguli: 1. Se vor folosi
numai bisturie ascutite, schimbate frecvent; 2. Pentru chirurgia
implantara se prefera bisturiele nr 15. Incizia pe creasta se face
la nivelul liniei alba localizata pe mijlocul crestei, ce rezulta
prin cicatrizarea postextractionala, o zona avasculara (exista
cercetari care au demonstrat ca nu exista anastomoze intre
capilarele vestibulare si cele orale de la nivelul crestei
alveolare); 3. Bisturiul trebuie apasat ferm pe os pentru a evita
repetarea inciziei. Daca incizia nu se face corect, decolarea
periostului este dificila cu sfasieri ale tesutului urmate de
durere, edem crescut postoperator, revascularizare dificila si
vindecare intarziata. Daca creasta osoasa este foarte ascutita
trebuie evitate deraparile bisturiului; 4. Inciziile trebuie
extinse adecvat; anterior cu cel putin un dinte iar posterior pana
la tuberozitate sau retromolar. Aceasta intindere a inciziei
elimina necesitatea unor incizii verticale de degajare care sunt
urmate de durere, edem cescut si vindecare ntarziata. Cand este
necesara o expunere mai larga a plagii inciziile verticale, trebuie
sa fie oblice, divergente apical, pentru a obtine un lambou
trapezoidal cu baza mica la nivelul dintilor. Incizia trebuie sa
includa toata papila deoarece sectionarea papilei face suturatia
dificila si impiedica o vindecare corespunzatoare. Decolarea
gingiei fixe si a papilei trebuie realizate cu decolatoare mai
mici, mai fine; 5. Este necesar folosirea bisturiului nr. 12, care
prin curbura sa permite extensia inciziei la dintele urmator prin
sulcusul dentar, facand si decolarea mai usoara; 6. Incizia trebuie
planificata pe modelele de studiu. Inciziile mici si incorect
plasate pot fi o cauza a esecului actului chirurgical, astfel incat
se prefera inciziile mai mari, care se vindeca mai usor. Accesul
mai bun la aria de interventie contribuie la un act chirurgical mai
precis, departarea tesuturilor se face mai delicat determinand
tesutul sa raspunda mai bine la trauma chirurgicala; 7. Incizia la
nivelul zonei frontale. Papilele de la nivelul dintilor adiacenti
si bresei pot fi clasificate astfel: a. papila are o inalatime
acceptabila la nivelul zonei edentate; b. papila are o inalatime
mai putin acceptabila; c. o papila are inalatime acceptabila, iar
cealalta este redusa si necesita augmentare. Cnd papila are o
naltime acceptabila, incizia de salvare a papilei trebuie facuta
adiacent fiecarui dinte vecin, inciziile verticale de pe fata
vestibulara incepand la 1 mm sub jonctiunea mucogingivala, in
mucoasa keratinizata. Aceste incizii merg mai departe pe creasta,
lasand 1-1,5 mm de papila, pana pe fata palatinala a zonei
edentate. Inciziile verticale nu sunt mai largi la baza decat la
nivelul crestei, pentru a permite lamboului vestibular sa alunece
deasupra implantului fara sa lase spatii libere, realizand o
inchidere primara. Cand papila este redusa trebuie realizate,
incizii verticale de degajare de-a lungul dintilor adiacenti,
pornind la 1 mm sub linia mucogingivala sau din sulcus, astfel
incat papila devine parte a lamboului vestibular. Incizia
palatinala este oblica, permitand o grosime mai mare a lamboului si
o elevare mai buna a a tesutului interproximal, pentru a cresterea
in latimea a papilei. Uneori se impune chiar si recoltarea de tesut
conjunctiv si plasarea lui la nivelul papilei. O alta varianta in
aceasta situatie consta in doua incizii vertical oblice, care incep
la jonctiunea fetei disto-vestibulare a dintilor adiacenti
edentatiei, cu fata distala a acestor dinti si continuate pana in
mucoasa mobila, prezervand papilele dintilor vecini; 13
8. Decolarea lamboului mucoperiostic trebuie facut fara
sfasierea tesuturilor si a periostului folosind decolatoare
ascutite cu care se insinueaza la nivel corticalei osoase sub
lambou. Decolatoarele trebuie verificate astfel incat sa taie ca si
cum ar fi noi; 9. Pentru a evita sectionarea nervului mentonier sau
a nervului nazopalatin la decolarea lamboului, se foloseste un
burete steril de 2x2 cm, care se aseaza in fata decolatorului si se
impinge pentru a separa lamboul de os si a realiza decolarea fara
riscul sectionarii acestor nervi; 10. Dupa realizarea decolarii
lambourile trebuie tratate cu gentilete: a. se umezesc cu ser
fiziologic steril; b. departatoarele nu trebuie sa fie ascutite sau
sa tractioneze brutal lamboul, deoarece, in acest fel creste edemul
postoperator; c. autoretractia marginilor lambourilor este o
alternativa mai buna. Marginile vestibulare pot fi suturate la
mucoasa jugala, marginile orale se fixeaza cu fire de sutur la
dintii de partea opusa sau ambele margini se indeparteaza sub
greutatea unei pense; 11. Aspiratia chirurgicala joaca un rol
important in evolutia postoperatorie a plagii. Daca este agresiv
sfasie tesuturile, distruge vasele mici de snge si atrage
microorganismele aflate n aerosolii din jurul plagii direct in
plaga, favorizand infectia ei. Se recomanda folosirea aspiratorului
in plaga doar strict cand si cat este nevoie, preferand compresele
din tifon.
3.2.4. Forajul osului alveolarEtapele forajului osului alveolar
sunt: 1. pregatirea osului crestal; 2. trepanarea corticalei
osoase; 3. frezajul initial sau de ghidaj; 4. frezajul intermediar;
5. tarodajul; 1. Pregtirea osului corical Dupa decolarea lamboului
mucoperiostic se vor indeparta toate tesuturile moi reziduale de pe
suprafata osului, iar apoi se va netezi suprafata osului
indepartand exostozele, marginile ascutite, denivelarile
accentuate. In cazul unor creste ascutite cu o n latime suficient
se poate realiza osteoplastia pentru a recontura osul si a obtine o
forma adecvata inserarii implanturilor. Daca in latime osui este
mai mic de 10 mm, creasta ascutita trebuie pastrata. Aceeasi
atitudine conservativa este necesara cand corticala osoasa este
subtire, situatie ntalnita la maxilar, si mai ales in zona
posterioara. Pentru a realiza osteoplastia se foloseste o freza
globulara sau instrumente de mana care permit recoltarea osului. 2.
Trepanarea corticalei osoase Trepanarea corticalei osoase se face
cu freze globulare care este bine sa fie pe marimi. Astfel cu o
freza globulara mica se marcheaza pozitia viitorului implant prin
introducerea ei in tunelul realizat in sablonul chirurgical. Dupa
ce s-a marcat pozitia implantului, sablonul se indeparteaza si apoi
se verifica pozitia implantului in sens mezio-distal si
vestibulo-oral, putandu-se face mici modificari. Fiecare pozitie
nsemnata se prepara cu freza nr. 1 la o adancime de 1-2 mm
trepanand astfel: trepanarea corticalei osoase se face prin irigare
cu ser fiziologic steril si rece, orientat catre punctul in care
instrumentarul rotativ abordeaza osul, la 2000 de rotatii pe
minut=rpm. 3. Frezajul intial sau de ghidaj In functie de anatomia
osului si topografia osului opus, se va alege directia preliminara
de frezaj tinand cont de anatomia osului pentru a nu trepana
corticala vestibulara superioara de forma concava sau corticala
linguala de la nivelul depresiunii date de glanda sublinguala.
Adancimea de foraj stabilit pe baza examenului radiologic, se poate
ajusta n momentul inserarii implantului si se apreciaza dupa
marcajele frezei sau este prestabilita prin stopere. 14
Diametrul frezei folosite este de 2 mm, forajul realizandu-se
fara a exercita presiuni exgerate asupra osului (presiunea trebuie
sa fie intermitenta), cu racire abundenta cu ser fiziologic bine
racit, miscand freza in sus si in jos pentru ca serul fiziologic sa
ajunga la muchia taietoare si la orificiul frezelor cu racire
interna si sa poata indeparta osul frezat. In momentul realizarii
forajului initial, se produce cea mai mare cantitate de caldura si
de aceea este foarte important de stiut ca o crestere a
temperaturii la nivelul osului la 47 grade Celsius timp de 1 minut,
va necroza osul si va compromite osteointegrarea . Viteza de forare
va fi de 800-1000 rpm si se va tine intotdeauna cont de faptul ca
viteza de forare trebuie sa scada cu cresterea diametrului frezei.
Folosirea frezelor cu racire interna este folositoare atat timp cat
se reuseste mentinerea deschisa a orificiului lor. 4. Frezajul
intermediar Prin frezajul intermediar se realizeaz adin aproape n
aproape, diametrul dorit al lacasului osos in care se va insera
implantul; este mai usor de realizat decat frezajul de ghidaj.
Diametrul frezei/frezelor folosite variaza de la un sistem la
altul, dar in principiu au diametrul aproximativ de 2,8 mm, iar
turatia trebuie sa fie 500-800 rpm. Modalitatea de realizare a
frezajului intermediar depinde si de calitatea osului; astfel daca
in osul D1 frezele au un diametru crescator cu o diferenta de 0,75
mm intre ele, la osul D3 frezajul intermediar este de multe ori
frezajul final. Turatia recomandat\ pentru freza finala este
200-500 rpm cu atat mai mic cu cat are diametrul mai mare;
diametrul frezei finale este diametrul implantului, minus spirele
care vor realiza autoforarea. Frezajul intermediar permite
corectarea directiei frezei in cazul in care aceasta este gresita.
In osul D1 frezajul cu ultima freza se poate face de 2 ori,
datorita densitaii mari a osului si a faptului ca diametrul ultimei
freze este mai mic ca dimensiunile spirei decat cel al implantului,
in timp ce la osul D3/D4 ultima freza este o freza intermediara. In
osul D3 si D4 pentru a creste stabilitatea initiala si sansele de
osteointegrare se recomanda angajarea tabliilor corticale opuse
(podeaua sinusului maxilar sau a foselor nazale), sau ale
versantilor laterali ai crestei alveolare la maxilarul posterior
prin folosirea unor implanturi cu diametru mare. 5. Tarodajul
Tarodajul se realizeaza la osul cu densitate mare D1 sau D2 manual
sau la turatii extrem de mici 15-20 rpm cu racire intensa cu ser
fiziologic. Tarodul este prevazut cu santuri longitudinale de
descarcare a osului si are spirele egale cu cele ale implantului.
Reguli de realizare a tarodajului: a. Se face continuu, fara a
scoate tarodul dupa o anumita distanta, deoarece astfel se
compromite filetul deja realizat; b. Tarodul se introduce cu o
presiune usoara in directia corecta si dupa primele spire filetate
se insurubeaza fara presiune, tarodul avansand usor; c. Daca
densitatea osoasa este mare se va taroda pana la capat, iar daca
este mai mica ne vom opri la 1-2 mm de fundul alveolei.
3.2.5 Inserarea implantuluiInserarea implantului se realizeaza
dupa finalizarea frezajului si a tarodajului acolo unde este cazul;
se scoate din ambalajul steril, existand trei posibilitati de
insurubare: a. manual, atat cat se poate, dupa care se continua cu
cheia clichet; b. cu cheia clichet; c. cu piesa de mana.
Caracteristici ale inserarii implanturilor: a. in osul D1 i D2
implantul poate fi indepartat si reinserat, iar in osul D3 si D4
nu; b. in osul D1 implantul nu trebuie filetat pana la profunzimea
finala a osteotomiei, deoarece aceasta determina numeroase
microfracturi de-a lungul interfetei implantului. Odata ce
implantul este filetat in pozitia finala, trebuie defiletat tur ,
pentru a ne asigura ca nu exista solicitari reziduale, de-a lungul
intefetei osoase. Aceasta etapa este folosita doar in osul D1 unde
poate sa rezulte o presiune prea mare la interfata si in cazul unei
singure rotatii in exces, iar pentru siguranta se impune folosirea
unor chei cu clichet dinamometrice; 15
c. in osul D3 se recomanda filetarea implantului cu piesa de
mana pentru a reduce riscul supradimensionarii osteotomiei printr-o
inserare eliptica a implantului care poate apare la filetarea cu
mana; d. cand osul nu sangereaza se introduce pe fundul alveolei un
ac de titan pentru a stimula sangerarea care este foarte benefica
pentru vinecarea interfetei os-implant. Dupa introducerea
implantului in os acesta se acopera cu surubul de acoperire care se
scoate din ambalajul steril cu o cheie inbus si care permite (la
trusele de calitate!) manevrarea fara a se desprinde din cheie.
Surubul de acoperire are rolul de a obstrua interiorul implantului
impiedicand patrunderea florei microbiene si a tesutului gingival.
Din ratiuni protetice, uneori implantul nu se introduce in os pana
la nivelul platoului sau si astfel surubul de acoperire tensioneaza
mucoasa cu riscul producerii unor dehiscente postoperatorii. In
aceste situatii se renunta la aplicarea surubului de acoperire, si
cavitatea interna a implantului se protejeaza cu o pasta de
anibiotice.
3.3.Amprentarea in implantologieCa urmare a dezvoltarii
importante a implantologiei in ultimele decenii, tehnicile de
protezare pe implanturi au intrat cu drepturi depline in arsenalul
terapeutic pe care il avem la dispozitie pentru tratamentul
pacientilor in cadrul reabilitarilor orale complexe. Amprenta
reprezinta imaginea sau forma exacta a unui obiect, obtinuta prin
imprimare intrun material plastic. In stomatologie, materialul
plastic este aplicat peste structurile tisulare, cu scopul de a
obtine aspectul, forma, detaliile si limitele zonelor pe care se
aplica lucrarile protetice, precum si aceleasi detalii ale
tesuturilor invecinate acestor zone. Amprentarea este o etapa
foarte importanta, de a carei precizie si exactitate depinde
calitatea lucrarilor protetice. Amprentarea se face cu materiale
plastice pentru obtinerea modelului de lucru pe care se modeleaza
machetele viitoarelor lucrari. Modelele de lucru sunt copii fidele
ale preparatiilor din cavitatea bucala, care trebuie sa cuprinda
toate detaliile lor si ale dintilor intregii arcade. O amprenta
reusita trebuie sa corespunda anumitor cerinte: 1) sa reproduca cu
fidelitate zonele preparate ale dintilor sau arcadelor in toate
detaliile si in mod special zonele nepreparate din jurul limitelor
marginale ale preparatiilor, pentru ca localizarea, profilul si
configuratia acestor limite sa fie evident expuse. In felul acesta
tehnicianul are posibilitatea sa obtina, in mod corect, marginile
lucrarilor, iar medicul poate aprecia calitatea adaptarii acestora,
inchiderea si protectia preparatiilor; 2) sa reproduca dintii si
tesuturile adiacente dintilor preparati, dintii intregii arcade si
ai arcadei antagoniste, pentru a permite modelarea n laborator, cu
ajutorul modelelor celor doua arcade articulate functional; 3)
amprenta trebuie sa fie integar si integrala si sa cuprinda in
totalitate zonele lucrate de medic, fara lipsuri sau zone cu bule
de aer incluse n material. Amprentele trebuie trimise in laborator
pentru turnarea modelelor imediat dupa realizarea lor, deoarece
materialele de amprenta , mai ales cele elastice, sufera
distorsiuni. Amprentele trebuie manipulate cu atentie, deoarece se
pot deforma din cauza calitatii materialelor de amprentare in
procesul de turnare a modelelor. In implantologie etapa de
amprentare a campului protetic marcheaza debutul realizarii
suprastructurii protetice. Realizarea amprentelor pentru acest tip
de proteze prezinta similitudini cu amprentarea dintilor naturali,
dar si caracteristici in functie de: 1) tipul suprastructurii:
mobilizabila, demontabila sau cimentata; 2) sprijinul
suprastructurii: numai pe implanturi sau mixt: implanturi dinti
naturali (se recomanda ca numarul implanturilor sa fie mai mare
decat al dintilor naturali; de exemplu un dinte natural intre doua
implanturi situatie in care lipsa de mobilitate a celor doua
implanturi duce la anchilozarea dintelui) sau implanturi-creasta
alveolara tn edentatii totale mandibulare; 3) sistemul de
implanturi folosit. Amprentarea in implantologie se realizeaza cu
ajutorul materialelor de amprenta conventionale (siliconi de aditie
sau condensare, polieteri) si necesits 16
mijloace de transfer adaptate fie pe implanturi fie pe dintii
naturali. Prin aceasta caracteristica ele se deosebesc de tehnicile
de amprenta asa zise globale , care permit inregistrarea directa a
pozitiei stalpilor protetici fara intermediari de transfer.
Mijloacele de transfer prefabricate folosite la amprentare au ca
avantaj fata de amprentarea dintilor naturali, ameliorarea
adaptarii intre implant si transfer, si deci ameliorarea gradului
de precizie globala a amprentei. Acest element este capital pentru
obtinerea unor armaturi protetice care sa prezinte o adaptare
pasiva vis-a-vis de implant. Aceasta notiune de adaptare pasiva
pare mai putin importanta pentru lucrarile protetice aplicate pe
dinti naturali avand ca motiv existenta unei usoare mobilitati
desmodontale a dintilor naturali. Din contra pentru un sistem
protetic aplicat pe implanturi, nerespectarea acestei reguli prin
plasarea unei suprastructuri care prezinta defecte de adaptare
orizontal si/sau vertical va induce, inevitabil, forte care vor
avea repercusiuni nefaste la nivelul pieselor mecanice proprii unui
implant precum si la nivelul suportului osos. Pentru a clarifica
modul de realizare a amprentei trebuie cunoscut ca tehnicile
protetice de realizare a suprastructurii pot fi cu surub sau prin
cimentare. 1) Tehnica protetica cu surub: in cea mai mare parte a
indicatiilor acestei variante de tratament, suprastructurile
(restaurari metalo-ceramice, proteze in -metal, bare pentru
overdentures) sunt insurubate pe stalpii transmucozali care sunt
asezati pe implanturi urmand un sistem din doua sau mai multe
piese, in functie de tipul implantului ales. Pentru a evita o
confuzie de terminologie, vom folosi termenul de abutment pentru
stalpii transmucozali destinati tehnicii prin insurubare. Pentru
aceasta tehnica protetica, scopul amprentei este de a obtine o
replica a abutmentului ales si plasarea lui din gura pe modelul de
lucru. Transferul prefabricat utilizat se pozitioneaza pe stalpul
transmucozal. 2) Tehnica protetica cimentata: in acest caz
restaurarile protetice (identice cu restaurarile conventionale ale
coroanelor sau puntilor pe dinti naturali) sunt cimentate pe
stalpii care cel mai frecvent sunt insurubati pe implanturi. Se va
folosi termenul de bont pentru stalpii transmucozali destinati
tehnicii prin cimentare. La acest tehnica, alegerea si
confectionarea bonturilor se face pe modelul de lucru. Amprenta va
trebui sa permita inregistrarea pozitiei si morfologiei partii
celei mai cervicale a implantului si nu cea a abutmentului ca la
optiunea precedenta. Rezulta ca transferul utilizat se pozitioneaza
direct pe implant.
17
4. Rezultate si discutiiImplantul dentar este de fapt o radacina
artificiala, care inlocuieste radacina naturala a dintelui,
constituind astfel suportul pentru realizarea de coroane sau punti
dentare, atunci cand pe arcada nu mai sunt dinti sau cand cei
prezenti nu se califica pentru un tratament. Practic , implantul
dentar se prezinta sub forma unui surub , cu un relief divers, in
functie de categoria din care face parte si de producator.
Implantul dentar este o piesa de metal, plasata in osul maxilarului
sau al mandibulei, pentru a ajuta la inlocuirea unuia sau mai
multor dinti lipsa. Plasarea se face dupa ce locul extractiei s-a
vindecat sau, cateodata, imediat dupa extractie si consta intr-o
mica interventie chirurgicala, nu foarte complicata. Am putea sa o
comparam, ca agresivitate, cu o extractie. Dupa un timp,
implantului i se ataseaza o alta piesa de metal, care se numeste
bont protetic, deasupra careia medicul poate plasa coroana, puntea
sau proteza dentara care va inlocui dintele, respectiv dintii
lipsa. Metalul din care sunt facute atat implantele, cat si
bonturile, este cel mai adesea titan de inalta puritate. In
general, orice pacient care are unul sau mai multi dinti
lipsa,poate fi candidat la un implant dentar. Fiecare situatie
clinica este evaluata in parte, pentru a informa pacientul de cate
implante are nevoie, daca sunt si alte variante de tratament, care
este costul estimat al tratamentului etc. Totusi, sunt cazuri in
care pacientul nu poate fi candidat pentru implant dentar.
Contraindicatiile pot fi locale, cand au legatura cu cavitatea
bucala (cantitatea sau calitatea osului receptor, pozitia sinusului
maxilar sau a unor vase si nervi, igiena deficitara etc.), sau
generale, cand au legatura cu starea generala a organismului
(pacientul este inca in crestere sau sufera de boli ca diabetul,
anumite afectiuni ale sangelui, ale tesutului osos etc.). De aceea,
inainte de plasarea implantelor dentare, se fac radiografii
speciale si un set de analize de sange. 18
Dupa testele aferente, se incepe cu interventia de plasare a
implantului. Dupa ce acesta este inserat in os, se acopera cu
gingie, iar pacientul nu simte sau observa, in afara de firele de
sutura, nimic in plus. Aceasta interventie dureaza aproximativ o
ora, poate putin mai mult daca trebuie plasat un numar mare de
implante. Pacientul poate merge la serviciu chiar in dupa amiaza
respectiva. Urmeaza o perioada de asteptare in care implantul face
legatura cu osul, asa numita perioada de osteoacceptare, care este
de 3 luni pentru mandibula si 4-6 luni pentru maxilar. Apoi,
implantul este descoperit si i se ataseaza bontul protetic, prin
insurubare. De acum, protezarea prin coroane, punti sau proteze
mobilizabile necesita cateva sedinte, deci cateva zile, similar cu
tratamentele pe dinti naturali. Pentru interventiile chirurgicale
se utilizeaza anestezic local (injectabil), astfel ca pacientul nu
va simti nimic in timpul operatiei. Disconfortul moderat ce poate
aparea dupa aproximativ 3 ore, atunci cand trece anestezia, este
foarte usor de controlat cu medicamente analgezice si
antiinflamatoare. Succesul unui implant dentar presupune: 1.
Biocompatibilitatea materialului din care este fabricat implantul;
2. Design macro-/microscopic al implantului cu respectarea
principiilor biologice si mecanice; 3. Existenta implantului in
cadrul unui mediu fiziologic (neinfectat) si morfologic (calitatea
osoasa) ; 4. Tehnica chirurgicala adecvata; 5. Nealterarea etapelor
de vindecare gingivo-mucoasa; 6. Alegerea unei solutii protetice
particularizata.
Pacientul purtator de impanturi dentare este considerat a fi un
pacient parodontopat, cu toate urmarile ce privesc tratamentul si
dispensarizarea.
Dinte natural
Implant + lucrare protetica
Epiteliu jonctional ~ bariera Celule epiteliale atasate
impotriva substantelor nocive/bacterii suprafetei implantului
prezinta un rol similar
Ligamentul periimplantar: dificil de realizat; pastrarea
acestuia pentru o perioada indelungata presupune o ingrijire
deosebita; nu toti autorii recunosc existenta acestui ligament
periimplantar (Jansen).
Periimplantita: 19
Definitie: - proces inflamator cu afectarea atat a tesuturilor
moi cat si a celor osoase, cauzat de microorganisme patogene
gram-negative. Periimplantita Afectiune parodontala: Statistic s-a
constatat ca pacientii cu edentatii partiale, protezati pe
implanturi, prezinta un risc mult mai mare de a dezvolta
periimplantite decat in cazul celor edentati total cu protezare
exclusiva pe implanturi: In flora microbiana orala a pacientilor
edentati total, protezati exclusiv pe implanturi, nu sunt prezenta
spirochete; In cazul dintilor sau implanturilor cu pungi de 3-4 mm
comparativ cu cele de 1-2 mm: 1. activitatea enzimatica este mai
intensa; 2. numarul tulpinilor microbiene este mai mare; Pentru
scaderea sanselor de producere a periimplantitelor si in vederea
cresterii eficientei autoigienizarii bontul protetic trebuie sa fie
ferm atasat de implant (~micro-gap). Daca nu este fixat ferm
macro-gap aparitia asa-numitei margini deschise dezvoltarea florei
microbiene; (auto)Igiena defectuoasa Dezvoltarea peste nivelul
normal al coloniilor de Bacteroides, Fusobacterium, Stafilococ,
Candida albicans, Wolinela, Actinomicetes, Capnocytophaga,
Porphyromonas gingivalis, Actinomicetes viscosus, Streptococ Esecul
implantului dentar
Intretinerea unui implant dentar presupune interactiunea dintre
pacient, medic si igienist: autoigienizarea si igienizarea trebuie
sa realizeze urmatoarele: i. inhibarea dezvoltarii florei
microbiene; ii. impiedicarea clolonizarii timpurii cu bacterii a
suprafetei implantului; iii. eliminarea in totalitate a placii
bateriene; iv. alterarea componentei placii bacteriene de la
patogen la nepatogen.
Dezideratele autoigienizarii:
Mentinerea sub control a placii bacteriene in proportie putin
85%; Utilizarea periutelor interdentare (manuale sau electrice),
trecute in prealabil printr-o solutie de clorhexidina; Ata dentara
inmuiata in clorhexidina; Badijonarea exclusiva a portiunii
cervicale a implantului cu clorhexidina in cazul existentei
obturatiilor din compozit. de cel
20
Dezideratele igienizarii profesioniste
plastic;
Verificarea controlului placii bacteriene; Observarea
eventualelor procese inflamatorii; In cazul existentei unui proces
inflamator masurarea adancimii pungii cu o sonda de
Detartraj exclusiv supragingival (igienist); Observarea
evenutalelor descimentari sau desurubari; Programarea controalelor
la interval nu mai mare de 3-4 luni; Realizarea de radiografii de
control la fiecare 12-18 luni; In cazul existentei unui proces
inflamator periimplantar: interventie constand in degranulare,
detoxifiere si augmentarea eventualului defect osos; Repunerea in
functie a unui implant reparat dupa 10-12 saptamani de la
interventie; Toate interventiile vor fi insotite de radiografii si
realizarea de poze; Semnarea de catre pacient a unui angajament
scris in privinta prezentarii periodice la controale. In vederea
degranularii si detoxifierii suprafetei unui implant nu se va
folosi niciodata instrumentar de detartraj ultrasonic! Tratamentul
antimicrobian, periajul manual sau electric, chiuretele din
material plastic produc modificari minime la nivelul suprafetei
implantului dentar. Principalele cauze ale aparitiei
periimplantitelor sunt: 1. autoigienizare defectuoasa; 2. zone mai
putin accesibile autoigienizarii; 3. existenta unui macro-gap la
nivelul bont protetic implant; 4. tesut nekeratinizat in exces in
jurul implantului aparitia unei pungi ; 5. nerespectarea de catre
medic a principiilor protetice (raport proteza gingie
cervicala).
21
5. Concluzii
In general orice persoana careia ii lipseste unul sau mai multi
dinti. Principalele limite sunt date de cantitatea si calitatea
osului receptor, pozitia sinusului maxilar sau nervului
alveolar-inferior, cauze legate de starea generala a organismului
(pacientul este inca in crestere sau sufera de afectiuni generale
cum ar fi diabetul, anumite afectiuni ale sangelui, etc.). De
aceea, inaintea de plasarea implanturilor dentare se vor face un
set de radiografii speciale, si analize de sange.
Ocazional, pacientii mai varstnici isi exprima ingrijorarea ca
varsta lor ii poate impiedica sa beneficieze pe deplin de
implanturile dentare. Cu toate acestea, sanatatea este un factor
mult mai important decat varsta, si daca sunteti suficient de
sanatos pentru a vi se extrage un dinte, probabil ca sunteti destul
de sanatos si pentru a beneficia de un implant dentar. Tratamentul
cu implanturi poate fi contraindicat in cazul anumitor boli
cronice. Specialistii nostri vor determina daca sunteti sau nu un
candidat pentru implanturi dentare, dupa o evaluare atenta a
tuturor testelor si istoricului dumneavoastra dentar. Unii oameni
prezinta ingrijorari specifice in legatura cu tratamentele
stomatologice, unii urasc durerea, iar altii numai ideea in sine.
In practica stomatologica actuala sunt putine probleme pe care se
pune accentul asa cum se pune pe acest aspect. Datorita evolutiei
echipamentelor si medicatiei, precum si pregatirii echipei de
anestezisti, pacientii sustin ca se simt mult mai confortabil cu
tratamentul lor decat s-au simtit vreodata in trecut. Odata ce
planul de tratament a fost schitat se poate raspunde cu usurinta la
intrebarile dumneavoastra referitoare la disconfort si controlul
durerii. Etapele de tratament implant dentar durata: Dupa testele
de care vorbeam se incepe interventia de plasare a implantului, sub
anestezie. Dupa ce acesta este inserat in os, se acopera cu gingie,
iar pacientul nu simte in afara firelor de sutura nimic in plus. Un
disconfort moderat poate aparea dupa aproximativ 3 ore, atunci cand
anestezia inceteaza sa-si mai faca efectul. Aceasta interventie
dureaza aproximativ o ora, poate un timp mai 22
indelungat daca este plasat un numar mai mare de implanturi.
Urmeaza perioada de vindecare, asa numita perioada de
osteointegrare, care este de 3 pana la 6 luni. Apoi este atasat
bontul protetic. Din acest moment protezarea prin coroane, punti
sau proteze mai necesita cateva sedinte, deci cateva zile. De
retinut este ca fiecare pacient reprezinta un caz unic si de aceea
este dificil de mentionat un timp anume. Efectul implanturilor
dentare asupra vietii: Dintii sustinuti de implanturi vor arata si
vor functiona ca si dintii naturali. Acest lucru inseamna ca puteti
manca si bea ca de obicei. Protezarea cu ajutorul implanturilor
dentare imbunatateste concret calitatea vietii. Persoanele care
pana atunci erau jenate si ingrijorate din cauza problemelor sunt
intotdeauna coplesite de ceea ce noua lor dantura poate sa faca
pentru increderea in sine.
REFERINTE BIBLIOGRAFICE
1. Dictionar explicativ de stomatologie si chirurgie
oromaxilofaciala, Ion Maftei, Editura Cerma, Bucuresti, 2008; 2.
http://www.roportal.ro/articole/implanturi-dentare-94.htm; 3.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Implant_(medicin); 4. Tratat de
chirurgie oro-maxilo-faciala, vol. 3, Alexandru Bucur, Irinel
Popescu, Editura Academiei Romane, 2007; 5. Chirurgie orala si
maxilo-faciala, editia II, Corneliu Burlibasa, Editura Medicala,
2001; 6. Chirurgie oro-maxilo-faciala, vol. 2, N. Ganuta, I.
Cavanea, A. Garfunkel, A. Bucur, R. Cioaca, C. Malita; 7. Anestezia
in chirurgia oro-maxilo-faciala si stomatologie, N. Canuta, I.
Cavanea, Editura National, 2009; 8. Urgentele in stomatologie si
chirurgie oro-maxilo-faciala, N.Ganuta, C.Varlan, A.Bucur, Editura
National, 2009; 9. Revista naional de stomatologie, chirurgie
maxilo-faciala i chirurgie oral, vol. 2, nr. 1, 2004; 10.Implante
aloplastice endoosoase dentare, Ovidiu Margineanu, Editura
medicala, Bucuresti, 1984; 11.Curs practice de implantologie orala,
Cristian Ratiu, Diana Osvat, Cosmin Costea, Sanda Casian, Editura
Universitatii din Oradea, 2010.
23
DICTIONAR DE TERMENI MEDICALI
1. Implantare dentara - metoda ce consta in introducerea intr-o
alveola naturala sau creata chirurgical a unui aloplastic, pe care
se fixeaza o coroana artificiala; 2. Imobilizare dentara- metoda ce
va duce la consolidarea dintilor parodontotici intr-un bloc
pluridentar; 3. Infectie perimaxilara- proces infectios localizat
in tesuturile moi perimaxilare; este o complicatie a unor leziununi
initiale dentare, perodontale, osoase, traumatice, tumorale; 4.
Inflamatie pulpara - totalitatea reactiilor si proceselor aparute
in pulpa dentara, datorate actiunii unui agent patogen; 5. Igienist
dentar - persoana specializata in curatarea dintilor prin
indepartarea placii, a tartrului si a afectiunilor tesutului
gingivale. Aceasta recomanda pacientului metodele adecvate pentru
stabilirea unui program de igiena orala corespunzatoare; 6. Ionomer
de sticla - ciment polialchenoic de sticla: material care in stadiu
solid, pudra, elibereaza fluor - contine pudra de sticla
aluminosilicata. Materialul este translucid si poate fi utilizat
pentru obturatie, pentru aliniere sau ca agent adeziv; 7. Incluzie
dentara - un dinte nedezvoltat sau dezvoltat partial care este
pozitionat in directia unui alt dinte, a osului sau a tesutului
moale, ceea ce face ca dezvoltarea sa sa fie putin probabila;
24
8. Inlay - obturatie din portelan, rasina sau aur (preparata
pentru a se potrivi unei cavitati pregatite) cimentata sau atasata
prin adeziune, pentru a ajuta la reconstructia unui dinte degradat
sau fracturat; 9. Inel de cauciuc - un disc subtire de cauciuc
aplicat pe dantura pentru a controla umezeala in timpul
interventiilor stomatologice; 10.Iansevski. Semnul ~, semn in
parkinsonism, ce consta in contractia spastica a maxilarelor, in
caz de atingere a buzelor sau a muoasei bucale (simptomul
buldogului); 11.Indice de largime a arcadei dentare Izard- largimea
maxima a arcadei superioare este egala cu jumatatea diametrului
bizigomatic osos; 12.Identificarea dintilor- studiul dentitiei si
stabilirea particularitatilor morfologice si patologice ale
dintilor si lucrarilor protetice, in scopul stabilirii identitatii;
13.Idiosincrazie- reactie proprie unor indivizi, caracterizata prin
sensibilitate sau intoleranta la unele medicamente, alimente,
mirosuri, substante etc. si care se manifesta, de obicei, prin
urticarie; 14.Igiena bucala- actiune de mentinere in stare de
echilibru fiziologic normal a cavitatii bucale, prin asigurarea
conditiilor de autocuratire si prin practicarea masurilor
profilactice (spalarea dintilor, detartraj, control periodic);
15.Imobilizare dentara- metoda ce consta in consolidarea dintilor
parodontotici intr-un bloc pluridentar, capabil sa se opuna
functional fortelor nocive, paraaxile; 16.Imobilizarea dintilor
laterali cu amalgam- prepararea de cavitati de clasa a II-a, in
care se introduce bare de crom-cobalt si se obtureaza cu amalgam;
17.Impotenta functionala- imposibilitatea de a mobiliza activ un
component al aparatului dentomaxilar, semn major in afectiuniunile
traumatice; 18.Impregnare- depunerea (pe fetele bontului dentar
slefuit sau pe suprafata podelei cavitatii dentare preparate) unui
strat de substante medicamentoase, in vederea izolarii pulpei vii
dentare de agentii fizici si chimici nocivi; 19.Impresiune- urma,
amprenta a reliefului arcadelor dentare pe marginile limbii, pe
suprafata buzelor sau pe suprafata mucoasei jugale, in diferite
afectiuni stomatologice; 20.Incizie- sectionarea chirurgicala a
tesuturilor, cu ajutorul bisturiului sau a altui instrument taios;
21.Incongruenta dento-alveolara- neconcordanta intre dimensiunea
arcadelor alveolare si dimensiunea dintilor; 22.Incrustatie-
microproteza de dimensiuni reduse, folosita pentru a reface o
pierdere de substanta a unui dinte sau a unui element de agregare
si realizata din aur, aur-platinat, platina, aliaje semimobile,
ceramic. Este indicata in restaurari morfofunctionale ale dintilor
cariati, fracturati, care au abraziuni sau displazii, pentru
imobilizarea dintilor parodontotici, ca element de sprijin si
ancorare pentru protezele mobilizabile, ca stopuri ocluzale in
echilibrari de ocluzie; 23.Indice- in stomatologie, pentru studiul
biometric al complexului cranio-facial;
25
24.Inel orodontotic fix- element de agregare a aparatului
orodontotic fix, care consta intr-o centura metalica cimentata in
jurul coroanei dintelui la o oarecare distanta de marginea
gingivala si, de obicei, fara sa blocheze ocluzia; de aceasta
centura se fixeaza un carlig de sarma sau un tubusor, care face
lagatura cu elemental de actiune al aparatului orodontic fix;
25.Infracondilism- devierea in jos a condililor mandibulari;
26.Ingresiunea dintelui- deplasarea pe vertical, prin infundare, a
dintelui aflat in suprapozitie, prin aplicarea unor presiuni
vertical supraliminare; 27.Insertie epiteliala- manseta epiteliala
care inconjoara smaltul si corespunde epiteliului adamantin, redus
in momentul cand coroana dintelui a erupt pe creasta alveolara; se
continua cu epiteliul gingival, coboara in decursul vietii si
ajunge, progresiv, pana la cement; 28.Inspectie- metoda de
cercetare a unui bolnav, constand in inregistrarea manifestarilor
patologice, constatate vizual; 29.Instrumentar- totalitatea
instrumentelor necesare in cabinetul stomatologic si in laboratorul
de tehnica dentara; 30.Integrare gingivala- procesul de
reconstructie si atasare a tesutului muco-gingival de jurimprejurul
implantului dentar; 31.Interdentar- situat intre dinti;
32.Intermediar- in protetica dentara, element dentar artificial,
care alcatuieste corpul de punte protetic; 33.Intoxicatie cu
mercur- boala profesionala, produsa prin inhalarea pulberilor sau
vaporilor de mercur metalic sau compusi organici si anorganici,
frecvent intalnita in stomatologie; 34.Intraalveolar- situat in
interiorul alveolei dentare; 35.Intracoronar- situat in interiorul
coroanei; 36.Intraoral- situat in interiorul cavitatii orale;
37.Intruzie dentara- impingerea unui dinte in grosimea osului
maxilar, prin penetratia transalveolara a radacinii, care se
produce prin aplicarea unei forte traumatice in axul dintelui;
38.Inversiune- asezarea unui dinte pe arcada intr-o pozitie inversa
fata de cea normala; 39.Investigatie- in stomatologie, cercetare,
studiere minutioasa, efectuata sistematic, cu scopul de a descoperi
o leziune sau cauza unei leziuni; 40.Involutie- atrofie
fiziologica, consecutive scaderii functiilor tesuturilor aparatului
dento-maxilar; 41.Iodoform- cumpus din iod topic, slab antiseptic,
folosit in stomatologie in stare cristalina (pulbere) , introdus ca
atare in plagile postextractionale sau sub forma de mesa
iodoformata; 42.Ipsos- material preparat din gips, prin arderea
acestuia in cuptoare special, pentu a I se extrage o molecula si
jumatate de apa, folosit atat in practica din cabinetul
stomatologic, cat si in laboratorul de tehnica dentara; 26
43.Imperforatie- malformatie congenitala caracterizata prin
inchiderea completa a unui canal sau orificiu dentar; 44.Incisivi-
fiecare dintre cei doi dinti monoradiculari, cu coroana latita,
unul central si altul lateral, situati de o parte si de alta a
liniei mediane, atat la maxilar, cat si la mandibula, adaptati
pentru taierea alimentelor; 45.Infradentale- punct antropometric
situat pe merginea procesului alveolar intre incisivii centrali
mandibulari; 46.Intercuspidare- intrepatrunderea cuspizilor
dintilor anagonisti in momentul ocluziei; 47.Intermaxilar- care
este situat intre maxilare; 48.Interproximal- care se afla intre
suprafetele de contact dentar; 49.Izodontie- dentitie formata
dintr-un singur tip de dinti; 50.Izolator- substanta folosita in
stomatologie pentru acoperirea tiparelor protetice, ceea ce permite
prelucrarile intermediare in laboratorul de tehnica dentara.
27