ION de Liviu RebreanuTema opereiTema romanului este sociala,
urmarindu-se prezentarea vietii rurale din Ardeal la inceputul
secolului XX. Macrotema sociala este sustinuta de o serie de teme
subordonate: tema inavutirii, a iubirii, a familiei, conditiei
femeii si a conditiei intelectualului (invatatorul). Romanul
prezinta drama taranului ardelean, care traieste intr-o societate
pentru care pamantul este mai mult decat un mijloc de subzistenta,
un criteriu al valorii individuale.Sursa de inspiratieIn realizarea
romanului Ion, publicat in 1920, Rebreanu a pornit de la o serie de
intamplari reale. Prima dintre ele a avut loc in timpul unei
plimbari a autorului, cand acesta a vazut pe camp un taran imbracat
in straie de sarbatoare care a ingenuncheat si a sarutat pamantul.
Ce-a de-a doua este reprezentata de publicarea intr-un ziar a unui
articol despre un taran foarte bogat care a fost silit sa isi dea
toata averea pentru a o scapa de rusine pe fiica lui, Rudovica,
care ramasese insarcinata fara sa fie casatorita, iar cea de-a
treia intamplare reprezinta o discutie a lui Rebreanu cu un taran
din Prislop (in roman: Pripas) care vorbea cu atata patima despre
pamant incat autorul s-a gandit sa imprumute numele lui pentru
personajul principal. Dintre cele trei scene, realitatea s-a
transformat in fictiune, printr-o distorsionata legatura intre
momente: tanarul indragostit de pamant ia locul flacaului care
sucise capul Rudovicai, intr-o incercare disperata de a intra in
posesia zestrei, si tot el, devenit stapan al pamantului, il va
saruta drept simbol al posesiunii. Acest prim schelet de roman, cu
titlul Zestrea, a fost abandonat dupa doua luni, pentru ca i se
parea banal, marunt, fara axa coeziva a unui personaj
reprezentativ, fara motivatii puternice si fragil in insasi logica
estetica, deoarece nu putea admite inselaciuea nepedepsita, chiar
daca asemenea situatii sunt prezente in viata reala. In planul epic
principal a aparut solutia salvatoare: iubirea, mai puternica in
sufletul omului decat toate celelalte pasiuni. In linii mari,
romanul Ion gasise nucleul epic pe care l-a dezvoltat ulterior, dar
era necesar un plan epic secundar, care sa dea operei aspectul
monografic visat de autor. O serie de evenimente converg la
constituirea materialului romanului: parte din destinul familiei
autorului se revarsa in soarta familiei Herdelea, nunta unei surori
devine sursa de inspiratie pentru nunta Laurei, personajele se
diversifica si isi ramnifica neamul prin toate provinciile
romanesti, pregatind terenul pentru proiectata trilogie pe tema
pamantului (Ion, Rascoala si un roman ramas la stadiu de proiect).
Un rol tot mai important dobandeste Titu Herdelea gandit ca
personaj-liant, capabil sa circule cu usurinta si in ierarhia
satului Pripas sau un tinului Armadiei, dar si in saloanele
Bucurestiului sau la mosia Amara, in romanul Rascoala. O importanta
deosebita pentru raportul realitate-fictiune prezinta structura si
compozitia romanului, raporturile de simetrie si de opozitie care
se stabilesc intre partile si capitolele operei. Gandit ca lume
noua, cosmos nou si corp sferoid, romanul se constituie ca univers
secund, tridimensional,care urmareste sa genereze o intensa iluzie
a realului, sa creeze un analogon al realitatii.Titlul OpereiTitlul
romanului este o referire la personajul eponim, n timp ce
subtitlurile celor 2 volume au structur metaforic, sugerng
alegerile pe care le are de facut Ion: Glasul pamantului, respectiv
Glasul iubirii. Nici structura nu e ntamplatoare, cele 13 capitole
avnd titluri-sinteza (treangul, Copilul), ncadrandu-se simetric
ntre capitolele intitulate nceputul i Sfritul.StructuraCele
treisprezece capitole ale romanului urmareasc odiseea personajului
in lumea nedrept alcatuita, zbaterea disperata de a avansa de la
marginea societatii rurale spre centrul ei, unde considera ca i-ar
fi locul, dupa calitatile cu care a fost harazit. Conceptia despre
roman ca lume noua si corp sferoid determina simetria ilustrata in
titlurile Inceputul si Sfarsitul, care sugereaza bucla de timp in
care se inscrie actiunea si, mai ales, destinul personajului
principal. Unele titluri de capitole poarta numele personajelor
situate in prim-plan (Vasile, Copilul, George), altele au rol de
sinteza pentru actiunea petrecuta in interiorul lor (Nunta,
Sarutarea, Streangul), altele au caracter simbolic (Zvarcolirea,
Noaptea, Blestemul), care marcheaza deschiderea romanului catre
parabola vietii si a mortii.Incipit si final-Incipitul si finalul,
construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de corp
sferoid al romanului, care inchide in sine un bogat univers rural,
stratificat social si economic (saraci-bogati), dar si cultural
(tarani intelectualitatea satului).Romanul incepe cu descrierea
drumului, care intra in satul Pripas si se incheie cu aceeasi
descriere, dar in sens invers, aceasta alegere simbolizand intrarea
si iesirea din lumea fictionala. In incipit, prezentarii drumului
ii este asociat un alt simbol: o cruce ruginita cu un Hristos
rasturnat (se sugereaza faptul ca lumea in care urmeaza sa intram
nu mai are nimic sfant, este o lume lipsita de valori spirituale).
Tot in incipit apare o scena de grup, cea a horei, care introduce
personajele si conflictele intre ele: scena horei de duminica, cand
Vasile Baciu, cel mai bogat om din sat vine la hora cautandu-si
fata, pe Ana, insa, atunci cand descopera ca acesta se retrasese cu
Ion Pop al Glanetasului, il umileste pe acesta in fata intregului
sat, numindu-l sarantoc si talhar. Romanul se incheie cu uciderea
lui Ion de catre George, naratorul folosind un simbol: el este ucis
cu o sapa. Scena finala a romanului este simetrica cu cea dintai,
prezentand drumul care iese din sat.Timp si spatiu-Pentru a creea
impresia de verosimil, timpul i spaiul sunt bine precizate: aciunea
se desfoara n satul Pripas din Bistria Nsud, n primul deceniu al
secolului XX.Subiect/Actiune (rezumat)-Planul principal al
romanului prezinta incercarile lui Ion Pop al Glanetasului, un
taran sarac din Pripas de a se imbogati. In acest scop el o lasa
insarcinata pe Ana, fiica bogatului gospodar Vasile Baciu, desi
aceasta ii era promisa lui George Buluc, iar Ion era indragostit de
Florica Oprea. Pentru a-si scapa fata de rusine, Vasile Baciu
accepta sa-si dea toata averea, insa trece totul pe numele
copilului, Petrisor. Dupa ce Florica se casatoreste cu George, Ion
isi reia relatia cu aceasta, dar adulterul este deconspirat de
Savista. Atunci cand afla de infidelitatea sotului, Ana se
sinucide, lasand copilul in ingrijirea bunicilor care il
neglijeaza, astfel incat Petrisor moare la scurt timp. Tot Savista
ii povesteste de relatia dintre Florica si Ion lui George, care
pune la cale un plan pentru a-i surprinde pe cei doi impreuna. In
final, George il ucide pe Ion si isi recunoaste vina. Planul
secundar al romanului cuprinde povestea familiei invatatorului
Zaharia Herdelea, care este silit sa faca unele compromisuri pentru
a asigura viitorul copiilor lui Laura, Titu, Ghighi.Conflictele-In
planul principal al romanului predomina conflictele exterioare
motivate de interesele materiale ale personajelor. Astfel, inca din
scena horei se remarca conflictul exterior principal dintre Ion si
Vasile Baciu; in realizarea temelor apar si conflicte subordonate:
Ion-George, Ana-Florica. In planul secundar al romanului (familia
Herdelea) exista deopotriva un conflict intre invatatorul Zaharia
Herdelea si preotul Belciug, dar si unul interior, in inima lui
Herdelea, intre convingerile patriotice si siguranta materiala a
familiei.Personajele-Utilizand tehnicile realiste de construire a
personajelor, Rebreanu intenioneaz s ofere n romanul su o imagine
monografic a satului ardelenesc, surprinznd tipuri de personaje
reprezentative pentru ntreaga ierarhie sociala: ranii bogai (Vasile
Baciu, George Bulbuc), ranii lipsii de pmnt (Florica), ranii sraci
(Ion) i intelectualitatea (Herdelea, Belciug). n aceeai intenie se
nscrie i interesul pe care autorul l acord conturarii condiiei
femeii, aprnd 4 ipostaze diferite ale feminitatii: fata bogata, dar
urat (Ana); fata srac, dar frumoas (Florica); tnra educata,
reprezentanta al mediului intelectualilor (Laura); femeia ajuns la
maturitate, nraita de greutaile vieii (Zenobia). Indiferent de
tipologia pe care o reprezint, aceste femei au n comun 2 aspecte
ilustrative pentru lumea lor: trebuie s fie supuse tailor,
respectiv soilor i totodat trebuie s accepte c viaa i destinul lor
este dictat de interesele materiale. In privinta personajului Ion
Pop al Glanetasului au existat doua mari controverse critice din
momentul aparitiei romanului (1920). Prima e reprezentata de
imposibilitatea criticilor de a cadea de acord asupra incadrarii
personajului Ion in tipologia parvenitului. Pe de o parte, criticul
Eugen Lovinescu considera ca Ion reprezinta tipul parvenitului
deoarece el pune la cale un plan pe baza caruia intentioneaza sa
dobandeasca averea de la Vasile Baciu. In plus, Lovinescu face o
paralela intre personajul lui Rebreanu si prototipul parvenitului
din literatura europeana, Julien Lolle din Rosu si Negru. Pe de
alta parte, George Calinescu considera ca Ion nu poate fi incadrat
in tipologie, deoarece el nu are de ales, iar societatea nu-i lasa
alta cale de a se imbogati. Calinescu da exemple din roman pentru
a-si sustine ideea ca, in lumea rurala, singura modalitate
accesibila pentru imbogatire era casatoria cu o fata bogata. Din
caracterizarea directa putem extrage cateva trasaturi ale
personajului. Prin prisma celorlalte personaje observam cum Ion
este numit sarantoc si talhar, iar invatatorul il considera cel mai
bun elev al sau, de aici rezultand o oarecare inteligenta.
Naratorul ne mai spune ca Ion era iute si harnic ca ma-sa, unde
punea el mana, punea si dumnezeu mila si ca Pamantul i-a fost mai
drag ca o mama, de aici rezultand atat harnicia cat si lacomia
personajului. Din autocaracterizare aflam de la Ion: Dragostea
nu-mi ajunge in viata, dragostea e doar adaosul, rezultand din
afirmatia sa ca el pune fericirea emorionala pe un loc inferior
celorlalte aspecte ale vietii. Caracterizarea indirecta este
realizata prin mijloacele romanului traditional: fapte, vorbe si
gesturi. Astfel, din scena sarutarii pamantului si din furtul unei
brazde de pamant din lotul vecinului Simion Lungu vedem pana unde
poate ajunge dragostea sa pentru pamant si avere impreuna cu
lacomia. Din scena nasterii rezulta o dezumanizare a personajului
intrucat acesta considera ca Ana si-a gasit nepotrivit momentul
nasterii, aceasta nascand pe camp, iar impulsivitatea sa este
rezultata din violenta pe care o manifesta fata de sotie, pe care o
bate frecvent. Relatia dintre Ion si Ana ilustreaza conditia femeii
la tara si greutatile prin care aceasta trebuie sa le depaseasca.
El nu o iubeste, dar se casatoreste cu ea din dorinta inavutirii. E
violent cu ea constant si au un copil impreuna pe care Ion nu il
iubeste ci e doar pentru o clipa mandru ca e baiat. Deoarece o
insala cu Florica, femeia frumoasa, dar saraca, pe care el o
iubeste, Ana ajunge sa se sinucida pentru a scapa de durerea
emotionala pricinuita de el.O SCRISOARE PIERDUTAde Ion Luca
Caragiale Introducerea opereiO scrisoare pierduta, publicata in
1883, este cea de-a doua comedie scrisa de Caragiale, urmand O
noapte furtunoasa si precedand Conu Leonida fata cu reactiunea si
D-ale carnavalului.Tema opereiTema acestei comedii este ironizarea
vietii politice si a moravurilor politicienilor. Astfel, se atrage
atentia asupra adulterului, demagogiei, coruptiei si
imoralitatii.Titlul Operei-Titlul piesei sugereaza de fapt
elementele din intriga si, prin forma articulata nehotarat a
substantivului, se creeaza generalizarea, astfel scrisoarea devine
un simbol al coruptiei, sugerand faptul ca functiile politice nu se
obtin pe baza meritelor ci intr-o maniera imorala.Structura-Textul
dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind
construit sub forma schimbului de replici intre personaje.Incipit
si final-In construirea incipitului, Caragiale a folosit tehnica
acumularilor succesive sau a bulgarelui de zapada, oferind
informatii incomplete publicului cu scopul de a capta atentia
acestuia. Inca din prima scena, Ghita Pristanda il informeaza pe
Stefan Tipatescu, prefectul judetului, in legatura cu un document
despre care adversarul lor politic, Nae Catavencu, afirmase ca ii
asigura postul de deputat. Abia in scena a III-a aparitia lui
Zaharia Trahanache lamureste misterul asupra scrisorii. Finalul
este specific unei comedii, surprinzand rezolvarea conflictului
exterior in momentul in care Zoe Trahanache isi recupereaza
scrisoarea. Ea il pedepseste pe Catavencu, obligandu-l sa
organizeze petrecerea data in cinstea celui ales in locul sau,
Agamemnon Trahanache.Timp si spatiu-Timpul si spatiul nu sunt
precizati, in didascalia initiala aparand mentiunea in capitala
unui judet de munte, in zilele noastre. Astfel, actiunea si
tipurile umane prezentate capata valoare generala, conferind piesei
un caracter pururi actualSubiect/Actiune (rezumat)-In cele patru
acte ale piesei, actiunea se dezvolta prin inlantuirea secventelor,
chiar daca intriga este anterioara intamplarilor propriu-zise (Zoe
pierduse deja scrisoarea.). Actul I prezinta modul in care o
scrisoare compromitatoare de dragoste trimisa de Stefan Tipatescu
lui Zoe Trahanache ajunge in mainile adversarului politic, Nae
Catavencu. Acesta pune la cale un santaj, amenintand ca va publica
in ziar scrisoarea daca nu primeste sprijin politic din partea
partidului condus de Trahanache in vederea alegerii lui in functia
de deputat. Cel de-al doilea act surprinde incercarile celor
implicati de a rezolva problema: Tipatescu ordona arestarea lui
Catavencu si perchezitionarea casei lui; Zoe vrea sa accepte
santajul, convingandu-si amantul sa negocieze cu Nae Catavencu, iar
Trahanache gaseste o polita falsa prin care Catavencu fura din
banii asociatiei si intentioneaza sa-i raspunda acestuia tot
printr-un santaj. Sedinta in cadrul careia urma sa fie desemnat
candidatul este prezentata in actul al III-lea. Dupa discursul lui
Farfuridi si Catavencu, o telegrama de la Bucuresti anunta ca cel
aes este un necunoscut: Agamemnon Dandanache. In urma bataii iscate
in sedinta, Catavencu isi pierde palaria in captuseala creia
ascunsese scrisoarea, aceasta fiind gasita de cetateanul turmentat,
care i-o inapoiaza lui ZoeConflictele-Conflictul dramatic principal
consta in confruntarea pentru puterea politica a doua forte opuse:
reprezentantii partidului aflat la putere (prefectul Stefan
Tipatescu, Zaharia Trahanache presedintele gruparii locale a
partidului si Zoe, sotia acestuia) si gruparea independenta
constituita in jurul lui Nae Catavencu, ambitios avocat si
proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor. Conflictul are la baza
contrastul dintre ceea ce sunt si ceea ce vor sa para personajele,
intre aparenta si esenta. Conflictul secundar este reprezentat de
grupul Farfuridi-Branzovenescu, care se teme de tradarea
prefectuluiPersonajele-Constructia personajelor respecta modelul
realist clasic, personajele incadrandu-se in tipologii. De exemplu,
Zaharia Trahanache reprezinta tipul incornoratului, Nae Catavencu
demagogul si ipocritul, Zoe tipul femeii voluntare, Tipatescu tipul
junelui prim si Ghita Pristanda tipul politistului corupt. Aceste
personaje nu au conflict interior, rar profilul lor psihologic nu
este bine conturat.O particularitate a comediilor lui Caragiale
este aceea ca nu exista un singur protagonist ci mai multi,
datorita faptului ca autorul considera la fel de grave defectele
intruchipate de celelalte personaje .Unul dintre personajele
principale este Nae Catavencu (al carui statut social reiese chiar
din tabla de personaje: avocat, director proprietar al ziarului
Racnetul Carpatilor, prezident al Societatii Enciclopedice
Cooperative Aurora Economica Romana). Statutul moral al
personajului se defineste chiar prin tipologia pe care o
reprezinta: tipul demagogului, al politicianului lipsit de etica;
Catavencu fura, santajeaza, manipuleaza, minte fara scrupule si
fara mustrari de constiinta. Caracterizarea directa a personajului
se realizeaza atat prin vorbele celorlalti (misel, nebun, canalie),
cat, mai ales, prin autocaracterizare: Vreau ceea ce merit in
orasul asta de gogomani unde snt cel dintai... dintre fruntasii
politici. Caracterizarea indirecta se face, in primul rand, pe baza
replicilor, limbajul lui denotand incultura si demagogie. De
exemplu, el crede ca a fi capitalist inseamna sa locuiesti in
capitala si e convins ca industria romana e admirabila, e sublima,
dar lipseste cu desavarsire. Ilustrativa este scena discursului din
actul III in care Catavencuvorbeste mult, joaca teatru, dar nu
spune, in schimb, nimic. Incadrarea in tipologie este sustinuta si
prin faptele personajului, acestea dovedindu-si imoralitatea si
fatarnicia. El fura bani din fondurile asociatiei, il imbata pe
cetateanul turmentat si ii ia scrisoarea , doreste sa obtina o
functie politica in urma unui santaj, iar, in final, isi schimba
radical comportamentul, acceptand sa organizeze festivitatile date
in cinstea lui Dandanache. Relatia dintre Catavencu si Zoe
Trahanache denota caracterul ambivalent al avocatului. Daca la
inceput, cand are scrisoarea, afiseaza o atitudine superioara si o
umileste pe Zoe prin santaj, in final, pierzand biletul
compromitator, se arata sleit, cade in genunchi si isi cere
iertare.Arta narativa-O caracteristica a acestei specii este
prezenta celor patru tipuri de comic, care actioneaza simultan si
releva inclinatia lui Caragiale spre caricatura. Comicul de
situatie se refera la intamplarile care provoaca rasul prin
caracterul lor neasteptat (bataia din sedinta, aparitiile
cetateanului turmentat, repetarea istoriei cu scrisoarea ). Comicul
de moravuri (intentie) se refera la aspectele sociale/ defectele
umane pe care autorul doreste sa le ironizeze. De exemplu, prin
intermediul personajului Catavencu se ironizeaza demagogia. Comicul
de caracter provine din discrepanta intre ce vor sa para
personajele si ce sunt de fapt. De pilda, Trahanache este convins
ca e un bun politician respectabil si un cetatean onorabil, dar, de
fapt, este un batran senil si incornorat. Comicul de limbaj se
manifesta prin greselile de exprimare care arata incultura
personajelor. Apar deformari fonetice (bampir, printipuri,
sotietate, famelie), etimologii populare (renumeratie), confuzii
paronimice (Ghita se lauda ca e scrofulos la datorie), nonsensuri
(sa punem punctele pe i, dupa lupte seculare ce au durat trezeci de
ani, ora 12 trecut de fix, daca e anonima, o semnez), truisme (o
societate care nu merge inainte, sta pe loc). O alta sursa de comic
de limbaj sunt si ticurile verbale (Trahanache: aveti putintica
rabdare, Ghita: curat). Comicul de nume are rol si in
caracterizare: Catavencu vine de la cata sau cataveica (haina cu
doua fete); Trahanache: trahana (coca moale); Pristanda: dans
moldovenesc in care se bate pasul pe loc; Agamemnon Dandanache
(dandana=boacana).Concluzie-In concluzie, O scrisoare pierduta, se
incadreaza in specia dramatica a comediei prin prezenta comicului,
a finalului fericit, conflict exclusiv exterior si are ca tema
moravurile societati
ENIGMA OTILIEIde George CalinescuIntroducerea operei-Dup ce
literatura romn interbelic ajunsese la nivelul celei europene, prin
intermediul operelor care au pus n practic ideile lui Eugen
Lovinescu despre Sincronism, o serie de critici promoveaz
rentoarcerea la romanul realist. George Clinescu argumenteaz aceast
opiune prin faptul c cititorul mediu nu ar putea recepta corect un
roman bazat pe fluxul contiinei i care aborda problematica legat de
condiia intelectualului. Prin urmare, se pornete de la ideea c
trebuie preluate din literatura occidental acele modele care s fie
potrivite ateptrilor i modelului de percepere a fenomenului literar
specifice romnului. Inspirndu-se din procedeele narative utilizate
de scriitorul francez Honore de Balzac, George Clinescu scrie
romanul "Enigma Otiliei" vrnd s-i demonstreze tezaTema operei-Tema
romanului ilustreaz viaa burgheziei bucuretene de la nceputul
secolului al XX-lea, societate degradat sub puterea mistificatoare
a banului, ntreaga aciune a romanului construindu-se n jurul averii
lui mo Costache Giurgiuveanu, care concentreaz faptele i reaciile
tuturor celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai puin de
motenireTitlul Operei -Titlul iniial al acestui roman a fost
"Prinii Otiliei", autorul vrnd s accentueze faptul c soarta Otiliei
este influenat de cei din jur care se erijeaz (preiau rolul) n
protectorii ei. Ulterior, Clinesu a modificat titlul din dorina de
a accentua faptul c protagonista romanului rmne un mister att
pentru personaje ct i pentru cititori.Structura-Cele 2 planuri
narative ale romanului se dezvolt prin alternarea secvenelor
narative iar legtura dintre ele este fcut prin intermediul
personajului Costache Giurgiuveanu care, n mod indirect influeneaz
destinele tuturor celorlalte personaje. Astfel, planul principal
descrie lupta pentru averea btrnului implicndu-i n primul rnd pe
membrii familiei Tulea.Cel de-al doilea plan narativ prezint
povestea de dragoste dintre Felix i Otilia i conflictul interior al
fetei, dintre iubirea oferit de tnr i viaa lipsit de griji
materiale reprezentat de PascalopolIncipit si final-Ca i n romanele
lui Rebreanu, se utilizeaz procedeul narativ al circularitii
incipitului cu finalul, opera ncepnd i terminndu-se cu aceeai scen:
descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu vzut de fiecare dat prin
ochii tnrului Felix. Dac n romanul "Ion", Rebreanu apelase la o
scen de grup ca pretext pentru a introduce n scen toate
personajele, Clinescu procedeaz n acelai mod. Atunci cnd intr in
casa unchiului su, Felix i gsete pe toi membrii familiei n camera
de zi a btrnului jucnd cri i table. Scena este un prilej pentru
narator de a face un portret fizic al fiecrui personajTimp si
spatiu-Indicii temporali i spaiali sunt bine precizai,aciunea
petrecndu-se n Bucureti, majoritatea scenelor avnd loc n casa
btrnului Costache Giurgiuveanu de pe strada Antim. Aciunea debuteaz
n vara anului 1909 i se incheie la civa ani dup terminarea Primului
Rzboi Mondial.Subiect/Actiune (rezumat)-Construcia subiectului este
specific romanului realist, aciunea fiind structurat pe doua
planuri.n centrul romanului este tema motenirii, surprinzndu-se
ncercrile familiei Tulea de a obine averea lui Costache
Giurgiuveanu. Dei motenitorul legal este Aglae, btrnul amenin c o
va nfia pe Otilia, ceea ce determin invidia i ncercrile lui Aglae
de a o discredita pe aceasta.n cele din urm, averea rvnit de toi
ajunge la Stnic Raiu, ginerele lui Aglae, acesta provocndu-i
moartea btrnului i furndu-i toi banii. Pierderea motenirii i
anuleaz Aurici Tulea ultima ans de a se mai cstori vreodat i, pe de
alt parte este i motivul divorului dintre Olimpia i Stnic. n al
doilea plan narativ, este descris venirea la Bucuretia tnrului
Felix Sima, al crui tutore fusese desemnat Mo Costache;
nscriindu-se la facultatea de medicin, Felix are ambiia de a-i
respecta cuvntul dat tatlui su pe patul de moarte: c va deveni un
bun chirurg. n casa btrnului o revede pe Otilia Mrculescu, a crei
fire enigmatic l face s se ndrgosteasc i s i declare sentimentele.
Dei la nceput l respinge, Otilia i mrturisete i ea dragostea, dei
continu s se ntlneasc des cu Leonida Pascalopol, prietenul lui Mo
Costache. Dup moartea lui Costache, Otilia fuge la Paris i se
cstorete cu Pascalopol, ns, dup civa ani divoreaz i se mrit cu un
conte din America de Sud. Felix devine un medic celebru i se
cstorete din interes; iar Stnic Raiu se cstorete cu Georgeta i, cu
ajutorul acesteia, intr n politic, devenind prefectConflictele-n
planul principal, pedominant este conflictul exterior motivat de
lupta pentru avere i desfurat de familia Tulea i Mo Costache pe
de-o parte i respectiv familia Tulea i Stnic pe de alt parte.
Singurul personaj ca dezvolt un conflict interior n acest plan este
Mo Costache, acesta dorind s o nfieze pe Otilia dar amnnd n
permanen momentul din pricina avariiei.n planul secundar, accentul
cade pe conflictele interioare: Felix are de ales ntre a termina
facultatea, a deveni medic i, pe de alt parte, a rmne alturi de
Otilia, ceea ce ar fi propus abandonarea visului su. Pascalopol nu
i poate da seama dac iubirea lui pentru Otilia este una patern sau
viril. La nceput el insist c Otilia i este ca o fiic i c singura
lui fericire este de a-i face cadouri i de a o rsfa. Ulterior ns,
Pascalopol i devine so i descoperr c Otilia nu mai este o feti, ci
o femeie de care este interesat. Otilia are de ales ntre iubirea
ideal despre care vorbete Felix i viaa lipsit de orice griji
reprezentat de Pascalopol. Ea ncearc s-i motiveze hotrrea de a fugi
la Paris i de a se cstori cu moierul ca pe un gest de altruism; n
scrisoarea pe care i-o trimite lui Felix dup desprire, ea ncearc
s-l conving de faptul c prsindu-l i-a fcut un bine.Personajele-n
conformitate cu formaia de critic i istoric literar a lui Clinescu,
n roman se folosesc mai multe modaliti de a construi personajele,
distingndu-se cteva categorii.1) o serie de personaje sunt
construite dup metoda realist-clasic, reprezentnd tipologii: Mo
Costache, tipul avarului, Stnic Raiu, tipul arivistului,tipul
parvenitului, Aglea Tulea, tipul "babei absolute fr cusur n ru",
Aurica, tipul fetei btrne, Olimpia, tipul soiei supuse.2) Clinescu
utilizeaz un procedeu specific prozei naturaliste n construirea
personajelor Simion i Titi Tulea. Factorul ereditar este cel care
determin comportamnetul lui Titi, naratorul nregistrnd modul n care
treptat, tnrul se degradeaz psihic.3) n cazul personajului Felix,
Clinescu a intenionat s urmreasc evoluia acestuia de la adolescen
la maturitate, cartea devenind din acesat perspectiv un
Bildungsroman.4) n construirea personajului Otilia, Clinescu
utilizeaz dou procedee specifice modernismului. O asemenea
modalitate inovatoare este reflectarea poliedric sau ntre oglinzi
paralele (imaginea Otiliei este format din totalitatea prerilor,
uneori contradictorii pe care celelalte personaje le au despre ea).
De exemplu, Mo Costache o consider pe Otilia o feti inocent iar
Pascalopol c ea "e un temperament de artist care simte nevoia
luxului". Aglae consider c Otilia e doar o profitoare, Aurica este
invidioas pe frumuseea ei iar Stnic o laud pentru c e materialist i
i conoate bine interesul. Cel de-al doilea procedeu modern prin
care se adncete misterul personajului este lipsa total a
monologului interior al Otiliei Costache Giurgiuveanu-Statutul
social al personajului este chiar intriga romanului. Costache ii
motenise averea de la soie, i o sporise de-a lungul anilor cumprnd
imobile pe care le nchiria i mprumutnd bani de la cmtrie.Statutul
psihologic se explic prin ncadrarea lui n tipologie. El are o
trstur fundamental cruia i se subordoneaz ntregul su portret,
singura form de umanizare fiind sentimentele pe care le are fa de
Otilia. Totui, nici mcar aceasta nu este suficient de puternic nct
s-l fac s o nfieze pe Otilia.Imoralitatea personajului este n
discret legtur cu avariia lui, reieind din scenele n care face
cmtrie sau l minte pe Felix mprumutndu-l din proprii lui
bani.Caracterizarea direct a lui Mo Costache debuteaz cu un portret
fizic fcut de narator n scena de grup, detaliile vestimentare
sugernd indirect avariia i delsarea personajului."capul i era atins
de o calviie total [...] buzele i erau ntoarse n afar i galbene de
prea mult fumat, acoperind numai 2 dini vizibili."Personajele
reflector surprind avariia lui Mo Costache, Stnic fiind cel care i
reproeaz de cele mai multe ori btrnului acest
defect.Autocaracterizarea este extrem de redus i apare n momentul n
care btrnul se ntreaba dac a fost un tat bun pentru Otilia.Clinescu
opteaz pentru mijloacele tradiionale de caracterizare indirect,
toate trsturile reieite din vorbele, faptele i gesturile btrnului
trimind la ncadrarea lui n tipologie. Din dialogul iniial cu Felix
reiese spaima btrnului de a nu fi jefuit; blbiala este o arm de
aprare pe care Costache o folesete pentru a scpa de necunoscui,
percepndu-i pe toi ca pe poteniali hoi: "nu st nimeni aici".Romanul
este presrat cu scene n care avariia personajului devine evident:
Costache l mprumut pe Felix din proprii lui bani, i cere mprumuturi
servitoarei i n mod repetat lui Pascalopol. Spre deosebire de
clasicism, unde personajele aveau o trstur de caracter dominant
creia i se subordonau toate celelalte, Clinescu introduce i o
dimensiune realist, umanizndu-l pe Mo Costache prin sentimentele pe
care le are fa de Otilia. Pentru Costache, Otilia este o feti i
ncurajeaz vizitele lui Pascalopol pentru c acesta o rsfa pe Otilia
n locul lui. La rndul ei, fata este singura dezinteresat de averea
btrnului i singura care se preocup de sntatea lui.Otilia
Mrculescu-Vorbind despre protagonista romanului su, Clinescu
recunoate c modelul de la care a plecat a fost eroina romanului
Madame Bovary de Gustave Flaubert.n construirea personajului se
folosesc 2 procedee moderne: lipsa monologului interior i
reflectarea poliedric, ntre oglinzi paralele.Tocmai prin utilizarea
acestor procedee statutul psihologic al eroinei se contureaz cu
dificultate aprnd indici contradictorii uneori. Ea nsi recunoate
ntr-un scurt pasaj de aurocaracterizare c firea ei este
schimbtoare: "eu sunt o zpcit, nu tiu ce vreau [...] sunt foarte
capricioas, vreau s fiu liber".Statutul social al personajului intr
oarecum n contradicie cu stilul de via pe care i-l dorete ea;
faptul c este orfan i c btrnul Costache Giurgiuveanu amn momentul
adopiei, constituie constrngerea pe care mediul o manifest asupra
destinului protagonistei. Din punct de vedere al statutului
psihologic, Otilia rmne o enigm, tocmai pentru c naratorul evit s
foloseasc monologul interior sau chiar stilul indirect liber,
urmrind-o pe Otilia exclusiv prin manifestrile ei exterioare.
Moralitatea protagonistei este discutabil tocmai pentru c
adevratele ei intenii nu sunt accesibile cititorului; ea poate fi
acuzat c alege banii n locul iubirii i c opteaz pentru valori
materiale n defavoarea celor spirituale, ns finalul este deschis.
Caracterizarea direct a Otiliei este redus n ceea ce privete
observaiile fcute de narator i de protagonsit nsi. Naratorul se
limiteaz la portretul fizic pe care l realizeaz n scena iniial de
grup i n care insist pe frumuseea, elegana i delicateea
fetei.Autocaracterizarea apare ntr-o singur secven atunci
cnd,dorind s-l conving pe Felix de nepotrivirea dintre ei, Otilia
afirm: "eu sunt o zpcit, nu tiu ce vreau". Clinescu folosete
tehnica reflectrii poliedrice drept principal mijloc de
caracterizare direct, opiniile celorlalte personaje despre Otilia
fiind complementare dei pot prea uneori contradictorii.
Caractrizarea indirect se realizeazrin mijloace specifice romanului
realist. De la Balzac, este mprumutat procedeul caracterizrii unui
personaj prin descrierea camerei sau a casei acestuia. Camera
Otiliei, vzut prin ochii lui Felix denot chiar contradiciile din
personalitatea ei. Dezordinea care domnea n camer, amestecul de cri
i partituri dar i de obiecte ce in de cochetria feminin, i strnesc
uimirea i interesul tnrului neiniiat.Trsturi: 1. Mobilitatea
psihologic. Otilia i schimb convingerile i interesele. Dac la
nceput declar c este dezinteresat de averea lui Costache, sfrete
prin a nelege c viaa pe care i-o dorete presupune o stabilitate
material pe care doar Pascalopol i-o poate oferi. 2. Caracterul
schimbtor al Otiliei se regsete i n scenele n care i gsete o
preocupare nou pe care ns o abandoneaz foarte repede pe motiv c se
plictisete.Exist o serie de scene in care Otilia pare naiv i se
comport ca un copil care se joac, ilustrativ fiind episodul
cltoriei la moia din Brgan a lui Pascalopol unde fata are exuberana
i vitalitatea unei adolescente. Relaia dintre Otilia i Felix
adncete i mai mult misterul protagonistei. Adolescentul se las
prins ntr-un joc al seduciei, este n permanen atras i respins iar
faptul c se ndrgostete provine tocmai din incapacitatea lui de a-i
lmuri cine este Otilia cu adevrat. Atunci cnd Felix i interzice din
gelozie Otiliei s se mai ntlneasc cu Pascalopol, fata accept la
nceput umil aceast condiie ns i d seama c Felix nu i poate oferi
ceea ce ea i dorete pentru a fi fericit. Experiena iubirii l
maturizeaz pe Felix care n final renun la idealul de iubire pe care
i-l formase i se adapteaz i el la mediul social.Concluzie-n
concluzie, "Enigma Otiliei" este manifestarea balzacianismului n
literatura romn, reunind elemente specifice realismului dar aducnd
i cteva elemente de modernitate:
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE. INTAIA NOAPTE DE RAZBOI de Camil
PetrescIntroducerea opereiCamil Petrescu se inspira in constituirea
romanelor sale din opera scriitorului francez Marcel Proust. Pentru
a pregati publicul sa recepteze acest nou tip de roman, Petrescu
scrie doua studii in care explica procedeele prozei moderne: Noua
structura si opera a lui Marcel Proust si Teza si antiteza. Romanul
modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou
univers epic, o alta perspectiva narativa si un nou tip de
personaj, o constiinta lucida, analitica, intelectualul,
inadaptatul superior. Innoirea romanului romanesc interbelic se
produce prin sincronizare cu filozofia si stiinta, dar si cu
literatura universala, potrivit conceptiei lui Eugen Lovinescu.
Printre mutatiile aduse de modernism se numara intelectualitatea
prozei, schimbarea mediului rural cu cel urban si dezvoltarea
romanului de analiza. Adept al principiului autenticitatii, adica
al trairii in constiinta, opteaza ca formula narativa pentru
analiza lucida si subiectiva a evenimentelor din lumea exterioara.
De altfel, scriitorul afirma ca singura realitate pe care o poate
povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu
psihologic. Pentru realizarea autenticitatii, autorul introduce in
romanele sale documente suflestesti, precum jurmalul. Principiul de
realizare al materialului epic nu mai este cel cronologic, ci apare
memoria afectiva, memoria involuntara sau voluntara, fluxul
constiintei, trecutul si prezentul contopindu-se intr-un timp
subiectiv, cel al prezentului constiintei. Pentru Camil Petrescu,
scriitorul are rolul de a exprima cu sinceritate experientele
traite, promovand anticalofilismul, adica este impotriva scrisului
frumos, caracterizat de artificii si ornamente stilistice. El
impune un stil narativ rafinat, spiritual, analitic si natural.Tema
operei-Dragostea si razboiulreprezinta temele romanului, acestea
fiind precizate in titlu si in structura cartii. De asemenea,
iubirea si razboiul constituie cele doua experiente fundamentale de
cunoastere traite de protagonist, un tanar intelectual cu nostalgia
absolutuluiTitlul Operei-Titlul cartii si faptul ca exista doua
teme total diferite, iubirea si razboiul, au condus la ideea ca ar
fi vorba de fapt despre doua romane independente. In realitate
insa, caracterul unitar al romanului reiese din existenta unei
constiinte unice care descopera lumea si se descopera prin
intermediul a doua experiente de viata. In plus, se foloseste un
artificiu compozitional, Partea I incepand cu o scena petrecuta in
1916, pe front, si continuand cu rememorarea unor intamplari din
intervalul 1914-1916. In volumul al doilea se revine la momentul
1916, continuandu-se povestirea.Structura-Romanul este alcatuit din
doua parti si treisprezece capitole cu titluri sugestive. Daca
prima parte a romanului, Ultima noapte de dragoste, reprezinta
rememorarea iubirii matrimoniale esuatedintre Stefan Gheorghidiu si
Ela, partea a doua, Intaia noapte de razboi, construita sub forma
jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de
pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in
intregime fictionala, in timp ce de-a doua valorifica jurnalul de
campanie al autorului insusi, articole si documente din epoca, ceea
ce ofera autenticitate textului.Incipit si final-Chiar daca este
vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie
realista coordonatele spatio-temporale: In primavara lui 1916, ca
sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un
regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahovei,
intre Busteni si Predeal. Incipitul romanului are un rol dublu. Pe
de o parte se creeaza un portret psihologic al protagonistului,
sugerandu-se faptul ca e mai inteligent decat altii pentru ca e
singurul ofiter care isi da seama de superficialitatea pregatirilor
armatei romane pentru intrarea in razboi. Pe de alta parte,
incipirul ofera pretextul rememorarii: aflandu-se la popota
ofiterirol, Gheorghidiu asista la o discutie despre un barbat care
isi ucisese sotia infidela si fusese achitat de jurati. Episodul
discutiei de la popota, adica un eveniment exterior, declanseaza,
intocmai ca la Proust, rememorarea unor intamplari sau stari traite
intr-un timp pierdut, un timp psihologic, dar spre deosebire de
fluxul memoriei involuntare proustiene, in cartea lui Camil
Petrescu evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic si
analizte in mod lucid, fiind vorba de memoria voluntara. La Proust,
personajul-narator retraieste trecutul, la Camil Petrescu, acesta
analizeaza si interpreteaza trecutul. Daca incipitul este construit
in maniera realista, cu detalii de timp si spatiu, finalul deschis
lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla in general
in proza de analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai
caute certitudini si sa se mai indoiasca, se simte detasat de tot
ceea de il legase de Ela, hotaraste sa o paraseasca si sa ii lase
tot trecutul.Timp si spatiu-Actiunea romanului se petrece atat in
mediu citadin (Bucuresti, Campulung), cat si pe front, si cuprinde
evenimentele traite de protagonist cu aproximativ doi ani si
jumatate inainte de 1916, anul intrarii romaniei in razboi, cat si
din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si spatiul sunt
reunite intr-un prezent al trairilor si framantarilor interioare,
in confesiunea personajului narator.Conflictele-Spre deosebire de
romanele traditionale in care conflictul se desfasoara la nivel
exterior intre diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu,
conflictul este interior si se produce in constiinta personajului
narator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si sentimente
contradictorii in ceea ce o priveste pe sotie sa, Ela. Acest
conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul
le are cu realitatea inconjuratoare.Asa cum a remarcat si critica
literara, Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat de
realitatea inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu
vrea sa se implice va produce destramarea cuplului. Implicarea Elei
in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata de care tine
sa se detaseze reprezinta principalul motv al rupturii dintre
Stefan si sotia sa. Asadar, conflictul interior trait de
protagonist se produce din cauza discrepantei dintre aspiratiile
lui Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare. Conflictul
exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea,
accentuand acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in
categoria inadaptatului social.Subiect/Actiune (rezumat)-Romanul
este construit pe baza unui artificiu compozitional, cartea
incepand cu o scena ulterioara desfasurarii actiunii din primul
volum. Discutie de la popota ofiterilor este pretextul rememorarii
celor doi ani de casniciedintre studentul la filosofie Stefan
Gheorghidiu si Ela. La baza casatoriei statuse orgoliul lui Stefan
care fusese flatat de atentia pe care i-o acorda cea mai frumoasa
dintre studente. Dupa casatorie, cei doi au petrecut cateva luni
fericite pana cand o neasteptata mostenire din partea unchiului
Tache a facut ca Ela sa apara intr-o noua lumina: a intervenit in
discutiile pentru avere si a inceput sa fie interesata de moda si
de lumea mondena. In timpul unui picnic la Odobesti, comportamentul
nepotrivit al Elei fata de domnul Grigoriade atrage banuielile lui
Stefan. Pe parcursul mai multor luni cei doi se cearta si se impaca
de mai multe ori fara ca Stefan sa primeasca vreodata dovada clara
a adulterului. Atunci cand el e trimis la Piatra Craiului, Ela se
muta la Campulung si, in timpul unei permisii, Stefan il intalneste
in acelasi oras pe domnul G. Convins ca are dovada infidelitatii,
el se hotaraste sa ii omoare insa este rechemat pe front. In
volumul al doilea sunt descrise cateva scene de razboi,
urmarindu-se traseul plutonului lui Gheorghidiu pana la Sibiu. Sunt
inserate aici pagini intregi din jurnalul de front al lui Camil
Petrescu, ceea ce sporeste autenticitatea romanului.Fiind ranit in
razboi, Stefan este trimis intr-un spital din Bucuresti si aici
primeste o scrisoare anonima care pare sa contina dovada
adulterului. El nu da curs acestei scrisori ci ii cere Elei
divortul, lasandu-i cea mai mare parte a averii.Personajele-In
conformitate cu rigorile romanului modern, protagonistul reprezinta
tipul intelectualului atat prin statutul sau social (student la
Filosofie) cat si prin statutul psihologic (intelectual lucid,
hipersinsibil, capabil de introspectie). Din punct de vedere al
statutului moral el se ghideaza dupa o serie de principii pe care
le considera absolute, dar care ii fac pe ceilalti sa il priveasca
drept un inadaptat social (pentru el nu conteaza valorile materiale
ci numai cele spirituale). Caracterizarea directa a personajului se
realizeaza prin autocaracterizare deoarece textul e scris la
persoana I. Gheorghidiu este suficient de lucid pentru a-si defini
singur personalitatea. Orgoliul personajului se manifesta mai ales
prin portretul fizic pe care si-l realizeaza: Treceam printre
studentii bine. Eram inalt si elegant.. Acelasi orgoliu este si
principala trasatura de caracter pe care si-o descopera: acest
orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. Stefan e constient
ca ceialalti il vad ca pe un inadaptat, il considera rautacios si
il ocolesc: n-ai spirit practic Cu Kant ala al dumitale si cu
Schopenhauer nu faci in afaceri nici o branza. (unchiul Nae). Din
caracterizarea indirecta aflam ca este gelos si posesiv (scena de
la Odobesti), dezinteresat de valorile materiale, are demnitate
(apara onoarea tatalui sau), este influentabil si usor de manipulat
(unchiul Tache il atrage in afacerea cu armament). In relatia cu
Ela, ea e privita exclusiv din perspectiva naratorului-personaj.
Astfel, la inceput, cand e indragostit, ii realizeaza un portret
angelic, spunand ca ea ii lumineaza viata. In final insa, cand
iubirea dispare, Ela i se pare o fiinta banala,
respingatoare.Concluzie-Asadar, putem afirma despre romanul Ultima
noapte de dragoste. Intaia noapte de razboi, scris de Camil
Petrescu, ca poate fi considerat un roman modern intrucat
intruneste calitatile acestuiia: relatarea actiunii se face la
persoana I, naratorul este personaj, subiectiv, si non-omniscient,
mediul desfasurarii actiunii este urban, protagonistul se
incadreaza in tipul intelectualului, conflictul predominant este
cel interior, cronologia nu e respectata (apare fluxul constiintei)
iar limbajul e savant.
MOARA CU NOROCde Ioan SlaviciTema operei-Tema textului se poate
stabili din mai multe perspective. Din perspectiva sociala, nuvela
prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social (din
cizmar vrea sa devina hangiu); din perspectiva moralizatoare ,
prezinta consecintele dorintei de a avea bani. Din perspectiva
psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita,
care, dornic de prosperitate economica, isi pierde pe rand
siguranta in sine si in familie. Epilogul prezinta implinirea
destinului, sub semnul caruia este pusa intreaga
actiune.StructuraNuvela este realista, de factura clasica, avand o
structura riguroasa unde fiecare episod aduce elemente esentiale si
absolut necesare pentru firul epic, conflictul se desfasoara liniar
si ascendent, faptele fiind distribuite in cele 17 capitole
respectandu-se ordinea cronologica a desfasuririi actiunii. Incipit
si finalIncipitul nuvelei are statultul de prolog si surprinde
relatiile din familia lui Ghita, personajul principal. Acesta e
casatorit cu Ana, impreuna cu care are un copil, si locuieste cu
soacra sa. Cei patru au un trai modest, caci Gita este cizmar si nu
are suficienti clienti in sat pentru a-si imbunatati starea
gospodariei. Ca urmare, el planuieste sa ia in arenda o carciuma,
numita Moara cu noroc , deoarece oamenii isi duceau initial granele
acolo pentru macinat. Incipitul este simetric cu finalul,
circularitatea fiind realizata prin vorbele moralizatoare ale
batranei soacre, care sintetizeaza de fapt mesajul intregului text:
Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia,
ci linistea colibei tale te face fericit.. Cu toate acestea, Ghita
nu tine cont de avertismentul ei si hotaraste sa ia in arenda
carciuma. Finalul o readuce in prim-plan pe batrana. Aceasta
incheie simetric nuvela, printr-o replica privitoare la destinul
implacabil: ... asa le-a fost dat!.... Avertismentul initial isi
confirma astfel valoarea de adevar universal, de neevitat in
ordinea unei lumi ordonate conform unor principii morale solide.
Cei doi soti au murit in conditii dramatice, Ana ucisa de Ghita,
iar Ghita ucis de Raut, partenerul lui Lica. Hanul de la Moara cu
noroc a ars, intreaga avere, castigata atat prin munca, cat si prin
mijloace necinstite, se risipeste. Destinul nu iarta. Sunt salvati
doar cei inocenti copiii celor doi soti si cei virtuosi
batrana.Timp si spatiu-Timpul desfasurarii actiunii este a doua
jumatate a secolului XIX, moment al aparitiei si dezvoltarii
relatiilor capitaliste, iar din perspectiva momentului concret,
dupa Sfantul Gheorghe: abia trecusera doar cateva luni de la SF.
Gheorghe.Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real,
transilvanean, aproximativ in zona comunei Siria, fapt indicat de
secventele descriptive de la incepultul capitotlului al doilea de
la Ineu, drumul de tara o ia printre paduri si peste
tarini...Subiect/Actiune (rezumat)-Expozitiunea il prezinta pe
Ghita alaturi de familia sa,infruntand situatia sociala si
economica gri in care se afla.Nemultumit de statutul sau de cizmar,
in imposibilate de a asigura un trai decent familiei, el decide,
impotriva sfatului soacrei ,sa ia in arenda hanul Moara cu noroc .
Un timp afacererile prospera, iar familia pare sa traiasca idilic
in acest nou mediu, neprimitor (pusta aradeana)insa cu potential.
Intriga este reprezentata de aparitia lui Lica Samadaul, pesonaj
negativ, care va declansa un sir de evenimente ,in urma carora
Ghita se va degrada pana la dezumanizare, si va sfarsi tragic.
Conflictele nuvelei isi au punctul de plecare in acest episod; se
contureaza atat cel exterior intre Ghita si Lica, cat si cel
interior, al constiintei carciumarului. Setea de inavutire isi pune
amprenta din ce in ce mai mult asupra lui Ghita, care este vazut
intr-o continua evolutie, indepartandu-se de familie si luand parte
la afacerile necurate ale Samadaului care exercita o dominatie
fascinanta asupra hangiului. Pe rand, arendasul hanului este jefuit
si batut, o femeie in doliu si copilul sau sunt omorati , iar toate
drumurile par sa duca spre Lica, pe urmele caruia se afla de mult
timp jandarmul Pintea. Lica il manipuleaza pe Ghita in asa fel
incat acesta este de acord ca Ana sa il insele. Cand realizeaza
gravitatea faptelor, merge la Pintea cu gandul de a-l demasca pe
Lica, ceea ce si face. Totusi, cel care va cadea in propria cursa
va fi Ghita, care,atunci cand se intoarce la han o omoara pe Ana
pentru fapta necugetata de a se fi aruncat in bratele Samadaului,
iar apoi este omorat de Raut, omul samadaului. Lipsit de puteri in
fuga de Pintea, Lica se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
Acesta este punctul culminant al nuvelei, asistam la pedeapsa data
de destin fiecaruia, pe masura faptelor. Pentru a dramatiza scena
si a accentua ideea de final grandios, autorul se foloseste de
metafora focului purificator care cuprinde moara, stergand urmele
faradelegilor. Astfel, toate conflictele romanului se termina, se
mistuie in foc alturi de protagonisti, lasand loc cortinei, vocei
naratorului care prezinta deznodamantul cu valoare de sentinta
finala, data prin batrana, care, contempland scena dezastrului,
afirma: asa le-a fost dat.Conflictele-Conflictele exterioare din
nuvela au rol de pretext pentru adevaratul conflict, cel interior
al lui Ghita care se vede pus sa aleaga intre linistea si siguranta
caminului si imbogatire. Astfel, el sfarseste prin a alege bogatia
si de aici pornesc alte conflicte. El se distanteaza treptat de
familie, cazand in capcana Samadaului si, desi stie ca nu este
corect ceea ce face din punct de vedere moral, el alege sa continue
sa faca afaceri cu Lica. Prin urmare, el ajunge intr-un conflict
tacit cu Ana, care nu realizeaza ce se intampla cu sotul ei si isi
doreste ca lucrurile sa revina la normal. In acelasi timp se
dezvolta si conflictul dintre el si Samadau intrucat Pintea,
jandarmul si fost partener al lui Lica, il convinge pe Ghita sa il
ajute sa il demaste. Lica totusi reuseste sa il distruga pe Ghita,
asa cum a facut si cu fostii carciumari de la Moara cu noroc.
Treptat, Lica ajunge sa o faca pe Ana sa il insele pe Ghita cu el,
iar cand Ana moare ucisa de Ghita, acesta, impreuna cu Raut, da foc
morii. Cu toate acestea, si Lica isi gaseste sfarsitul,
sinucigandu-se. De-a lungul operei se observa un raport de inversa
proportionalitate: cu cat Ghita intra mai mult in cardasia cu Lica,
cu atat se dezumanizeaza; pe langa asta, cu cat se ridica din punct
de vedere financiar-social, cu atat se indeparteaza de
familiePersonajele-Personajele sunt tipice pentru realism intrucat
sunt oameni obisnuiti in situatii obisnuite, sunt personaje
complexe avand deopotriva calitati si defecte, mediul social le
influenteaza personalitatea si destinul si sunt vazute ca
reprezentand fie o tipologie fie in involutie. Din punct de vedere
al statutului social se observa o evolutie: daca la inceput Ghita
este cizmar intr-un sat de oameni saraci, ulterior, ajungand
hangiu, reuseste sa asigure un trai indestulat familiei sale. In
ceea ce priveste statutul moral, se poate observa in nuvela o
degradare foarte accentuata si rapida a personajului. Intr-un
singur an, tatal si sotul iubitor se transforma intr-un om lipsit
de principii si capabil de crima. Atentia naratorului cade pe
conflictul interior al personajului, care este redat prin
mijloacele specifice realismului obiectiv (monolog interior,
prim-plan, detaliu semnificativ). Principala trasatura de caracter
a protagonistului este incapacitatea sa de a lua decizii corecte.
Patima pentru bani este atat de puternica incat il dezumanizeaza pe
omul mult prea slab pentru a se impotrivi. O scena ilustrativa in
acest sens este cea in care Ghita se hotaraste sa i-o lase pe Ana
lui Lica, crezand ca e mai importanta razbunarea. Aceeasi trasatura
reiese si din intriga, Ghita acceptand mult prea usor darurile din
partea Samadaului si lasandu-se atras in capcana
banilor.Caracterizarea directa a personajului se face prin toate
cele trei mijloace specifice. Autocaracterizarea apare in secventa
de dupa proces in care Ghita refuza sa-si recunoasca vinovatia si
pune totul pe seama destinului: Ce-s eu vinovat... nici cocosatul
nu are vina pentru povara ce-o poarta. Caracterizarea directa
facuta de narator apare in special in incipit, acolo unde este
ilustrata prima ipostaza a lui Ghita: om harnic si sarguitor.
Celelalte personaje il portretizeaza pe Ghita in mod diferit; daca
soacra il considera un om caruia ii rade sufletul cand isi vede
sporul, Ana ajunge in final sa fie dezamagita e lasitatea lui: Tu
esti om, Lica, dar Ghita nu e decat o muiere in haine barbatesti,
ba chiar mai rau decat atata.. Caracterizarea indirecta se
realizeaza prin mijloace traditionale si din ea reies urmatoarele
trasaturi: lasitate (refuza sa-si accepte propria vina), slab, usor
de manipulat (de catre Lica), om care doreste bunastarea familiei
sale, si harnicie. In relatia dintre Ghita si Ana observam o
involutie. Daca la inceput Ghita era un sot iubitor si care punea
relatia cu ea si cu familia pe primul loc, dupa ce ajunge hangiu
incepe sa se distanteze de ea si , oricat de mult ea incearca sa se
apropie de el, nu are succes. Pana la finalul nuvelei vedem cum
singurul sentiment ce supravietuieste in Ghita este cel de furie
fata de fapta petrecuta intre ea si Lica si cel de gelozie fata de
sotie. Acesta nu realizeaza propria vina si faptul ca prin
minciunile spuse ei si momentele de violenta a facut el insusi in
asa fel incat sotia sa il insele si sa moara amandoi la Moara cu
noroc.Concluzie-In concluzie, Moara cu noroc este o nuvela realista
psihologica deoarece are conflict predominant interior, sunt
folosite tehnici de analiza psihologica, personajul este privit in
involutie, predomina caracterizarea indirecta, personajul este
rotund, mediul influenteaza viata personajelor, tema este sociala,
iar stilul este obiectiv.LUCEAFARULde Mihai Eminescu
Introducere opera Tema poemului este conditia omului de geniu,
problematica preluata de Eminescu de la filosoful german Arthur
Schopenhauer. Acesta realizeaza o distinctie intre omul de geniu si
omul comun, dupa cum urmeaza: geniul este un indaptat social,
altruist, rational, cu o minte attotcuprinzatoare si capabil sa-si
depaseasca soarta, pe cand omul comun este adaptat la conditiile
sociale, egoist, limitat, care se ghideaza pe baza instinctelor si
a sentimentelor si e incapabil sa isi depaseasca propria
conditie.Macrotema este sustinuta printr-o serie de teme
subordonate: iubirea, incompatibilitatea dintre doua fiinte
apartinand unor luni diferite, tema naturii, tema efemeritatii
omului in raport cu eternitatea Universului. Teme secundare
intregesc complexul de semnificatii al poemului: natura terestra si
cosmica, iubirea in dubla ipostaza, pamanteana si implinita si cea
intre doua entitati ce apartin unor lumi incompatibile,
fragilitatea si efemeritatea conditiei umane, devenirea universala,
calatoria la originile universului, in timp si spatiu cosmic. Fara
a avea pretentia de a le enumera in totalitate, motivele specifice
imaginarului eminescian tin, in cea mai mare parte, de estetica
romantismului: aspiratia spre o stea sau luceafarul pun in lumina
conditia omului de geniu care doreste sa cuprinda spiritual
universul, visul favorizeaza accesul la un alt tip de realitate,
ingerul si demonul se regasesc in metamorfozarile luceafarului in
sacrificiul lui suprem de renuntare la conditia divina, fortuna
labilis (soarta este schimbatoare : "Ei doar au stele cu noroc/ Si
prigoniri de soarte")si vanitas vanitatum et omnia vanitas
(desertaciunea desertaciunilor, totul e desertaciune) sunt repere
ale existentei terestre, iar teiul, codrul protector, luna ca astru
tutelar, izvorul compun natura salbatica pe fundalul careia se
reface cuplul adamic in final. Tema Timpului ilustreaza ideea
timpului filozofic bivalent: timpul individual: "Trecu o zi,
trecura trei/ Si iarasi noaptea vine", timpul universal: "Si cai de
mii de ani treceau/ In tot atatea clipe", conditia efemera a omului
in relatie cu timpul si in antiteza cu eternitatea Universului:
"Caci toti se nasc spre a muri/ [...]/ Iar tu, Hyperion ramai/
Oriunde ai apune". Tema Spatiului este ilustrata de cele doua
planuri spatiale: planul uman-terestru: "in vremea asta Catalin/
Viclean copil de casa; Ce imple cupele de vin/ Mesenilor la masa",
planul universal-cosmic: "Caci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi
spre a cunoaste,/ Si vremea-ncearca in zadar/ Din goluri a se
naste." Tema Cosmosului este reprezentata de axa luminii care
strabate intreg poemul, definita printr-o foarte variata gama de
motive romantice: luna, luceafarul, noaptea, cerul, stelele,
haosul, geneza, zborul intergalactic: "O, vin, in parul tau balai/
S-anin cununi de stele,/ Pe-a mele ceruri sa rasai/ Mai mandra
decat ele". Tema naturii este sugestiva prin crearea celor doua
formule artistice de pasteluri: pastelul cosmic: "Un cer de stele
dedesubt/ Deasupra-i cer de stele-/ Parea un fulger ne-ntrerupt/
Ratacitor prin ele", pastelul terestru: "Caci este sara-n asfintit/
Si noaptea o sa-nceapa;/ Rasare luna linistit/ Si tremurand din
apa." Tema iubirii este chiar substanta ideatica a poemului, fiind
ilustrata prin ideile specific eminesciene: idealul absolut de
iubire, incompatibilitatea celor doua lumi, din care cauza cuplul
nu se realizeaza, forta geniului de a face sacrificiul suprem
pentru implinirea iubirii. Tema folclorului este evidenta prin
sursa de inspiratie (basmul Popular), formulele specifice basmului,
cuvinte si expresii ale limbajului popular si intreg tabloul al
II-ea care ilustreaza o idila rustica. Tema filozofiei este
dominanta in poemul "Luceafarul" prin cateva idei profund
filozofice: conditia nefericita a omului de geniu intr-o lume
meschina, Norocul va petrece,-/ Ci eu in lumea mea ma simt/
Nemritor si rece.", ideea genezei si stingerii Universului: "Nu e
nimic si totusi e/ O sete care-l soarbe/ E un adanc asemene/
Uitarii celei oarbe.", ideea timpului filozofic bivalent:
individual si universal, ideea filozofica. Motivele utilizate sunt
de factura romantica: teiul, motivul naturii, noptii, visul,
metamorfoza, cosmosul/zborul cosmic, motivul timpului,
metempsihoza, codrul, iubita blonda. Intalnim si motive mitologice
preluate din sistemul de gandire al filozofilor greci Platon si
Aristotel, din "Poemele Vedelor" apartinand filozofiei indiene si
din mitologia crestina, mai ales notiunea de "pacat originar" si
viziunea cosmogoniei crestine si a apocalipsei. Poemul "Luceafarul"
este cea mai inalta expresie a poeziei romanesti deoarece ea
reuneste "aproape toate motivele, toate ideile fundamentale, toate
categoriile lirice si toate mijloacele lui Eminescu, poemul fiind
intr-un fel si testamentul lui poetic, acela care lamureste
posteritatii chipul in care si-a conceput propriul destin". (Tudor
Vianu)Explicarea titlului Forma articulata a titlului denota
intentia autorului de a sugera unicitatea simbolului liric
reprezentat de Hyperion. Eminescu opteaza in cadrul poemului
Luceafarul pentru o formula numita lirism cu masti. Lirismul cu
masti este o forma de lirism obiectiv in care se folosesc simboluri
poetice care se aseamana cu personajele dintr-o opera epica, dar de
faptele intruchipeaza idei poetice sau concepte. De exemplu
Hyperion reprezinta omul de geniu, Catalina este omul comun cu
aspiratii inalte, iar Catalin, ispita banalitatii. Ilustrativ
pentru lirica mastior, Luceafarul are un fir epic in care sunt
integrate mai multe personaje (Lucefarul/Hyperion, Fata de
imparat/Catalina, Catalin, Demiurgul). Prezenta unui narator,
gradatia firului epic, preponderenta naratiunii si a dialogului,
preferinta pentru verbe sunt elemente ce tin de prezenta
epicului.Tipul de lirism Poemul apartine unei lirici mascate,
evidente cel putin in pasajele ce descriu intalnirea la nivel
oniric dintre fata de imparat si Luceafar, ipostazierea astrului in
inger si demon, chemarile fetei sau scenariul erotic din partea
finala. Nu in ultimul rand, secvente dramatice precum dialogul
Demiurg-Hyperion sau replicile finale ale celui din urma corespund
filozofiei grave a poemului.Comentarea secventelor lirice-Incipitul
poemului amintete de sursa de inspiraie folcloric i plaseaz
povestea ntr-un illo-tempore: A fost odata ca-n povesti. Tot n
incipit este redat i portretul fetei de mprat, accentual czand pe
unicitatea ei Cum e fecioara ntre sfinti/ i luna ntre stele.
Compozitional, cele 98 de catrene se structureaza n 4 tablouri: *
tabloul I corespunde planului ceresc, dar i terestru, cuprinzand
ntalnirile celor 2 ndragostiti; * al II-lea cuprinde exclusiv
planul terestru i povestea de dragoste ntre Ctlin i Ctlina; *
tabloul al III-lea, exclusive cosmic, nregistreaza discuia dintre
Luceafr i Demiurg; *tabloul al IV-lea surprinznd deopotriv ambele
planuri, arat ntoarcerea Luceafrului n planul lui. Ideile poetice
pe baza crora se creeaza alegoria sunt grupate n secvente poetice
care dezvolta semnificatii.Tabloul iniial surprinde portretele
celor 2 ndragostiti, Luceafrul i fata de mprat, ca i primele
ncercri de contact. Iniial comunicarea se face indirect, prin
oglinda sau prin vis, deoarece diferenta dintre cele 2 fiinte este
foarte mare El tremur-n oglinda/cci o urma adnc n vis. Invocaia
fetei arat aspiraia ei spre ideal i are drept rezultat o prim
metamorfozare a Luceafrului; acesta apare iniial n ipostaz uman,
purtand nsemnele lumii marine, dar i pe cele ale apartenenei lui la
o alta sfera Un mort frumos cu ochii vii ce scnteie-n afara. Chiar
dac Luceafrul ncearc s-i explice fetei superioritatea lumii lui i s
o atrag pentru a-l urma, refuzul ei reflect incapacitatea specific
fiinei limitate de a nelege ce e diferit strin la vorba i la port.
ntreaga secventa liric se repeta (n privina metamorfozei, Luceafrul
are nsemnele focului); fata l refuz din nou, ceea ce denot aceeai
limitare : Dei vorbesti pe neles,/ Eu nu te pot pricepe.Cel de-al
2-lea tablou aduce cu sine o schimbare de registru: fata i pierde
atributele unicitatii, devenind Ctlina, nume care sugereaza
banalitatea i identitatea de condiie dintre ea i Ctlin. n ipostaza
de umil servitor, Ctlin i ofera n schimb o iubire simpl,
mplinibil.Corespunzator tabloului al III-lea, drumul Luceafrului
spre Demiurg constituie un prilej pt Eminescu de a introduce o
serie de motive i idei specifice: -motivul zborului cosmic,
-motivul nemarginirii Universului (cci unde ajunge nu-i hotar),
-motivul timpului care i condamna doar pe oameni.Din discutia cu
Demiurgul reiese ideea fundamentala a efemeritatii oamenilor Dar
piara oamenii cu totii/ S-ar naste iarai oameni [] Noi nu avem nici
timp, nici loc / i nu cunoastem moarte. Refuzul Demiurgului este
motivat de faptul c Luceafrul este o parte eseniala din ordinea
Universului i c plecarea lui ar determina extincia
cosmosului.Finalul (tabloul al IV-lea) se deschide cu imaginea
cuplului de ndragostiti Ctlin-Ctlina, care n spatiul protector al
codrului triesc iubirea mplinit. Contientizarea trdrii nu atraga ns
razbunare din partea Luceafrului; acesta d dovada de o nelegere
superioar a condiiei dintre ei. Atributele nemuritor i rece
sugereaza retragerea geniului n lumea lui, unde n-are nici moarte,
dar n-are nici norocElemente de prozodie (versificatie)Prozodia
este traditionala, cele 98 de catrene avand ritm iambic ( a doua
silaba e accentuata), rima fiind incrucisata.Analiza pe niveluri de
interpretarestilistic, se manifesta o preferin pt antitez, fie ntre
condiiile protagonitilor, fie ntre ipostazele angelic-demonic.La
nivel stilistico-lexical, poezia utilizeaz ca procedeu fundamental
alegoria; abundena figurilor de stil, portretele i tablourile de
natur alctuiesc un imginar poetic unic.Concluzie-In concluzie,
poemul-sinteza Luceafarul reprezinta incrucisarea ideologiei
romantice in cultura noastra atat prin tematica si elemente de
imaginar poetic (cuvinte specifice unui scriitor), cat si prin stil
si mijloace poetice.Povestea lui Harap-Albde Ion Creanga
Acest basm cult este publicat n revista Convorbiri literare, n
1877, i aparine celui mai talentat povestitor din Epoca Marilor
Clasici, Ion Creang.Povestea lui Harap-Alb este un basm cult, o
oper epic, n proz, inspirat din folclor, dar original prin stilul
unic al povestitorului humuletean.Basmul este o specie epic, n
proz, cu personaje simbolice, cu aciune fabuloas, supus unor
convenii, unor stereotipii, care nfaieaz parcurgerea drumului
maturizrii de ctre erou (bildungsroman).Conflictul exterior dintre
bine i ru se ncheie prin victoria forelor benefice. Personajele
ndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcii:
antagonistul-Spnul, ajutoarele-calul nzdrvan, Sfnta Duminic, cei
cinci tovari; donatorii- albinele, furnicile.Ele sunt
individualizate, mai ales, prin fapte i limbaj.Povestea lui
Harap-Alb este un basm pentru c: timpul i spaiul sunt neprecizate,
nelimitate; are motive specifice: cltoria de iniiere a eroului,
dorina acestuia de a ajunge mprat, probe (obstacole), moartea,
nvierea, nunta; personaje pozitive, exemplare (Harap-Alb), negative
(Spnul), fantastice: Sfnta Duminic, fata mpratului Ro, cei cinci
camarazi; animale personificate: calul, furnicile, albinele; mprai,
precum craiul, mpratul Verde, mpratul Ro; formule tipice de basm
(iniial, median, final); cifra magic trei ca semn al totalitii,
obiecte magice: smicele de mr, ap vie, ap moart.Fantasticul, n
basmul lui Ion Creang, are dou particulariti: este umanizat (eroii,
prin inut, prin comportament, gesturi, mentalitate, limbaj,
amintesc de personajele din Amintiri din copilrie) i este
localizat(prin detalii realiste, locurile unde se deruleaz
ntmplrile capt contur geografic i istoric: eroii se comport rnete i
vorbesc moldovenete, ca humuletenii).Basmul, inclusiv cel scris de
Ion Creang, intr n categoria estetic a miraculosului, a
fabulosului. De la nceput pn la final, cititorul strbate o lume
supranatural, pe care o accept cu toate conveniile ei.Viziune
despre lume Prin scrierile sale, Ion Creang se nscrie n realismul
rnesc, deoarece remarcabilul povestitor s-a inspirat din
inepuizabila comoar a literaturii populare. Definiia dat basmului
de criticul literar G. Clinescu: o oglindire a vieii n moduri
fabuloase se potrivete i pentru Povestea lui Harap-Alb.Ion Creang
este un scriitor moralist care transmite n aceast capodoper un
mesaj clar: cei buni sunt rspltii, iar cei ri sunt pedepsii, de
aceea basmul are caracter educativ, etic.Perspectiva narativ este
specific: naraiunea la persoana a III-a este realizat de un narator
omniscient, dar nu ntotdeauna obiectiv, deoarece intervine prin
reflecii i comentarii adresate cititorului, ca de exemplu: Eu sunt
dator s spun povestea i v rog s ascultai.Compoziia basmului:
Aciunea povetii lui Creang se desfoar cronologic, linear,
caracterizndu-se prin succesiunea secvenelor narative, prin
nlnuire.Astfel, exist o situaie initial de echilibru, o parte
pregtitoare, un eveniment care deregleaz echilibrul de la nceput,
apariia ajuttoarelor, donatorilor, trecerea probelor, refacerea
echilibrului i rsplata eroului.Etapele drumului iniiatic, parcurs
de protagonist, sunt: etapa iniial, de pregtire a eroului pentru
cltorie, la curtea craiului; parcurgerea drumului dup care tnrul
devine mprat. Caracterul de bildungsroman al basmului presupune
parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale, concretizat n
trecerea obstacolelor i modificarea statutului social al
protagonistului (mezinul curajos i naiv al craiului i atinge elul
de a conduce o mprie, dup ce a trecut printr-un proces de
maturizare).De exemplu, n desfurarea aciunii dou episoade/ secvene
narative sunt importante pentru marcarea conflictului de tip
exterior i caracterizarea personajelor: Spnul reuete, prin
viclenie, s-l atrag pe mezinul craiului n fntna unde l ine captiv,
obligndu-l, n schimbul eliberrii, s jure c va pstra secretul n
sensul c Spnul se d drept fiul cel mic al craiului (devenind astfel
un impostor) i mezinul s-i fie slug cu numele Harap-Alb (rob alb,
slug alb). Episodul demonstreaz c eroul negativ izbutete s-l nele
pe naivul i credulul biat care, neexperimentat, cade n capcan i
urmeaz s in piept probelor impuse de rivalul su, care vrea s-l
piard i n acest fel s-l nlocuiasc la tron: s aduc salatele din
Gradina ursului, apoi- pielea cu nestemate a cerbului fermecat i s
o prind pe fata mpratului Ro.Ajutat de Sfnta Duminic, de calul su,
de alte personaje cu puteri supranaturale, Harap-Alb trece, cu
perseveren, peste toate cele trei ncercri.O alt secven semnificativ
este aceea n care fata mpratului l demasc pe Spn, acesta i taie
capul lui Harap-Alb, iar eroul negativ este rpus de calul nzdrvan.
Fata l readuce la via pe erou, folosindu-i puterile supranaturale,
dar i cele trei smicele de mr dulce, ap vie i ap moart (obiectele
magice procurate de tnr cu ajutorul calului su).Cele dou motive (al
morii i al nvierii) sunt urmate de motivul nunii, pentru c fata i
mezinul craiului se plac i se cstoresc. Harap-Alb devine mprat,
ceea ce confirm maturizarea sa.Incipitul basmului const n formula
iniial: Amu cic era odat, prin care se stabilesc relaiile temporale
i spaiale: verbul la imperfect era i adverbul odat plaseaz aciunea
n atemporalitate, iar reperele spaiale sugereaz dificultatea
aventurii eroului, care trebuie s ajung de la un capt la altul al
lumii (de la imaturitate la maturitate, n plan simbolic).n basm
exist i formule mediane: i merg ei o zi, i merg dou i merg
patruzeci i nou; Dumnezeu s ne ie, c cuvntul din poveste, nainte
mult mai este, care realizeaz trecerea de la o secven narativ la
alta i ntrein atenia i interesul cititorului.Formula final: i a
inut veselia ani ntregi i acum mai ine nc marcheaz ieirea din
fabulos i finalul nchis, fericit, ca n basme.Att formula iniial ct
i cea final din Povestea lui Harap-Alb se difereniaz de cele deja
cunoscute, consacrate: A fost odat ca-n poveti i, respectiv: -am
nclecat pe-o a specifice basmului popular.Construcia subiectului:
Ea respect momentele corespunztoare unei specii epice, clasice:
expoziiunea care se refer la timp, la spaiu, la eroi precum craiul
i cei trei feciori ai si, la mesajul primit de crai de la mpratul
Verde, care, neavnd fete, are nevoie de un motenitor, de un urma la
tron (motivul mpratului fr urma).Intriga se deduce din lipsa
relevat de scrisoarea mpratului Verde: absena motenitorului pe
linie masculin. Urmeaz cutarea celui capabil s plece n cltorie,
care se concretizeaz n proba la care craiul i supune feciorii: se
mbrac n piele de urs i iese n faa lor de sub un pod, nfricondu-i pe
primii doi care se dovedesc lai. Testul este trecut de fiul cel
mic, curajos i hotrt (motivul superioritii mezinului).n desfurarea
aciunii, se remarc gestul de milostenie a eroului care i d un ban
btrnei ceretoare, n fapt, Sfnta Duminic (un fel de zn bun), care l
sftuiete s ia calul, armele, hainele tatlui.Urmeaz alegerea calului
(animalul slab care vine de trei ori la tava cu jratic) care are
puteri supranaturale (vorbete, zboar) i devine cel mai bun prieten
i sfetnic al biatului. Apoi, tatl l sftuiete s se fereasc de omul
spn i de omul ro (motivul interdiciei). Pe drum ns, feciorul se
rtcete, e ademenit de Spn, capt identitatea de Harap-Alb, dup
episodul fntnii i trece obstacole n numr de trei; probe de
iniiere.Testul de prindere a fetei mpratului presupune alte serii
de ncercri, prin care mpratul Ro tinde s ndeprteze ceata de peitori
(casa nroit, ospul, alegerea macului din nisip.).Eroul basmului
iese cu bine din toate aceste ncercri, datorit personajelor
adjuvante: calul, criasa furnicilor, criasa albinelor, Geril,
Flmnzil, Setil, Psri-Li-Lungil, Ochil.Punctul culminant corespunde
momentului de dezvluire a identitii rufctorului, Spnul, a crui
tentativ de a-l suprima definitiv pe Harap-Alb, eueaz.Fata
mpratului l salveaz pe erou, iar impostorul i pierde viaa, nu n
lupt cu tnrul, ci fiind ucis de cal.Deznodmntul const n rspltirea
protagonistului pentru comportamentul, nsuirile sale pozitive
dovedite n mprejurri dificile.Astfel conflictul exterior, lupta
dintre bine i ru, se ncheie prin triumful forelor
benefice.Construcia personajelor n basm:Protagonistul, Harap-Alb,
nu are puteri supranaturale, dar dobndete, prin trecerea probelor,
o serie de caliti: mil, generozitate, buntate, prietenia, curajul,
perseverena.Numele lui reflect condiia dual: rob/ slug (Harap) de
origine nobil (Alb), iar sugestia cromatic alb/ negru sugereaz
trecerea sa de la stadiul de neiniiat, inocent, la cel de persoan
maturizat, capabil s conduc.Personajul principal este ntruchiparea
binelui, dar este un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de
nsuiri supranaturale i este construit realist, ca o fiin complex,
care nva din greeli i progreseaz.El este sprijinit de ajutoare i
donatori, fiine cu nsuiri supranaturale, pentru c reuete prin
gesturile sale de mil, omenie, buntate, cumsecdenie, s i le
apropie, fiind sociabil, comunicativ, prietenos, caliti necesare
pentru un mprat care trebuie s interrelaioneze cu supuii.Harap-Alb
este vzut n evoluie, prin caracterizare direct, a autorului : Fiul
craiului, boboc n felul su la trebi de aieste, prin caracterizare
indirect: fapte, gesturi, relaii cu alte personaje, nume.Statutul
iniial al personajului este cel de neiniiat, de tnr naiv (boboc),
fr experien. Pe parcursul iniierii sale, el cunoate oameni, obine
capacitatea de a citi dincolo de aparen, puterea de a cntri ceea ce
e sinceritate i ceea ce e prefctorie.El are de nvat de la mai muli
pedagogi: tatl su, Sfnta Duminic, calul-prieten, chiar de la
Spn.Dac naivitatea face parte din codul iniierii, buntatea este
calitatea sa nnscut, care provoac transformarea personajului.n
trecerea primelor teste, Harap-Alb i demonstreaz curajul i
destoinicia, dar i ascultarea sfaturilor date de Sfnta
Duminic.Generos i ndemnatic, el se mprietenete cu furnicile i
albinele care l vor ajuta la momentul oportun prin reprezentantele
lor, criesele.Prietenos, comunicativ, eroul se ntovrete, fr mare
dificultate, cu cinci personaje hilare, caricaturale, ce se
dovedesc ajutoare de ndejde n ncercrile impuse de mpratul Ro.Pentru
Harap-Alb, prinderea fetei acestuia este o prob grea pentru c pe
drum se ndrgostete de ea, dar onest, i respect jurmntul fcut i nu-i
mrturisete adevrata sa identitate.Dei este un personaj de basm,
protagonistul nu reprezint tipul lui Ft-Frumos din basmele
populare, cci evoluia sa reflect concepia despre lume a
scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Potrivit spuselor lui
G. Clinescu, el este o ntruchipare a omului de soi.n basmul lui
Creang, Harap-Alb este un erou pozitiv, un simbol al binelui, iar
Spnul este un erou negativ, un simbol al forelor malefice, prin
urmare aceste personaje sunt construite n antitez.Antagonistul,
Spnul, este viclean, mincinos, impostor, agresiv, egoist. Este
rivalul eroului pozitiv, cu care se nfrunt pn la deznodmntul care
stabilete echilibrul i dreptatea: cel bun, onest, curajos, cinstit,
milostiv, inimos, prietenos ctig, nvinge.Personajele sunt
individualizate prin fapte, dar mai ales prin limbaj. Acesta
cuprinde termeni i expresii populare, regionalisme, ziceri tipice,
proverbe i zictori, introduse n text prin expresia vorba
ceea.Limbajul naratorului, dominat de oralitate i umor, face
memorabile portretele fizice ale eroilor cu figuri caricaturale:
Setil, Flmnzil, Geril, Psril, Ochil.Originalitatea basmului
Povestea lui Harap- Alb const n: arta narativ, adic n modul de a
povesti care se caracterizeaz prin: ritmul alert al naraiunii,
individualizarea faptelor i personajelor, folosirea dialogului
pentru dezvoltarea aciunii i caracterizarea eroilor, aglomerarea
detaliilor asupra micrilor, gesturilor sugestive pentru reliefarea
unor tipuri umane: fricosul, laul, curajosul, sftosul, vicleanul,
frigurosul, mncciosul, setosul.De asemenea, originalitatea operei
se explic prin umorul dat de starea de bun dispoziie a autorului,
de plcerea lui de a povesti. Modalitile de realizare a umorului
sunt: exprimarea pozna, glumea (mucalit), combinaia neateptat de
cuvinte, caracterizrile pitoreti, ironia, scene comice, porecle,
diminutive.Exprimarea unei opinii argumentate:-Fr ndoial c basmul,
prin dimensiunea sa moral, nu urmrete s ofere modele abstracte, ci
modele accesibile, umane. De aceea Harap-Alb nu are caliti
excepionale, supranaturale; este bun, curajos, naiv, ca orice tnr
de vrsta lui. El exceleaz prin omenescul lui, prin slbiciunile
fireti vrstei i devine un exemplu prin fermitatea cu care i asum
iniierea.Ajunge mprat vrednic i so iubit pentru c are nsuiri
remarcabile: corectitudine, onoare, omenie, tenacitate.Trecerea
protagonistului prin ncercri dificile, ca i experiena condiiei
umilitoare de rob la dispoziia unui stpn nedrept, contureaz sensul
didactic al basmului, exprimat de Sfnta Duminic: Cnd vei ajunge i
tu mare i tare, i cuta s judeci lucrurile de-a fir- a- pr i vei
crede celor asuprii i necjii, pentru c tii acum ce e necazul.n
literatura noastr, personajul Harap-Alb, creat de Ion Creang, rmne
un simbol al binelui, al frumosului i adevrului, valori pe care
orice cititor le apreciaz n mod deosebit.
PLUMBde George Bacovia
Plumb este o poezie simbolist cu care debuteaz volumul cu acelai
titlu, publicat in 1916.Caracteristici ale poeziei simboliste
(ncadrarea operei ntr-un curent literar):Plumb se nscrie n lirica
simbolist prin: folosirea simbolurilor (plumb), tehnica repetiiei,
cromatica i tririle profunde ale eului liric.Estetica simbolist se
caracterizeaz prin izolare, solitudine, nstrinare, mpietrire, stri
sufleteti confuze, nedefinite, transmise pe calea sugestiei,
folosit pentru a exprima corespondenele ntre planul exterior i
planul interior, prin cultivarea senzaiilor vizuale, auditive,
tactile, olfactive.Plumb exploreaz strile i emoiile produse de
elementele decorului funerar (imaginarul poetic).Simbolurile din
opera bacovian: plumb, cavou, singur, organizeaz discursul liric i
confer ambiguitate prin diversitatea semnificaiilor.Muzicalitatea
interioar este dat de paralelismul sintactic, de laitmotivul stam
singur, de pauze, de puncte de suspensie, care transmit senzaie de
mpietrire i sentimentul morii.Viziune despre lume:Poezia lui George
Bacovia oglindete solitudinea eului liric, o constiin nspimntat de
lumea n care triete. n Plumb viziunea este fr ieire, deoarece
textul evideniaz starea de singurtate, obsesia deplinei izolari,
presimirea morii.Lirism subiectiv:Poezia se realizeaz ca un monolog
liric, lirismul subiectiv fiind redat prin mrcile subiectivitii:
stam, am nceput-verbe la persoana I, singular; (amorul)
meu-adjectiv posesiv, la persoana I, singular.Tema operei:Plumb are
ca tem condiia poetului ntr-o societate limitat, artificial, fr
idealuri, ntr-o lume ostil i stranie.Compoziia textului
poetic:Semnificaia titlului: Plumb este un simbol care sugereaz
apsarea sufleteasc, greutatea sufocant, cenuiul existenial,
universul monoton, imposibilitatea de a iei dintr-un spaiu
nchis.Incipitul (primul vers) Dormeau adnc sicriele de plumb
cuprinde cele dou simboluri bacoviene sicrie i plumb ce fac parte
din cmpul semantic al morii alturi de verbul la imperfect dormeau i
adverbul adnc, care ilustreaz motivul somnului/ al morii ca un somn
profund. Cuvntul plumb plasat la final de vers sugereaz nchiderea,
imposibilitatea evadrii. De fapt, termenul este reluat de ase ori,
n poziii distribuite simetric n ambele strofe-catren. Semnificaiile
cuvntului plumb se construiesc pe baza corespondenelor dintre
planul subiectiv, uman, interior i planul obiectiv, exterior. El
sugereaz moartea, apsarea sufleteasc, prbuirea interioar. Culoarea
sa gri exprim tristee, monotonie, plictis, nelinite, melancolie,
rceal, lipsa de via, izolare. Sonoritatea cuvntului, produs de
patru consoane i o vocal nchis indic prbuirea, greutatea apstoare a
existenei. Plumb este poziionat simetric i n asocieri semantice
inedite: sicriele de plumb, flori de plumb, coroanele de plumb( n
prima strof) i amorul meu de plumb, aripile de plumb ( n al doilea
catren). Toate contribuie la realizarea unui decor macabru,
dezolant, a imaginarului poetic specific bacovian.Simetria
compoziional:Discursul liric este organizat n dou catrene care sunt
secvene poetice corespunztoare celor dou planuri: realitatea
exterioar, obiectiv, simbolizat de cimitir, de cavou i realitatea
interioar, subiectiv, simbolizat de sentimentul iubirii (amorul meu
de plumb).Construciile simetrice sunt: primul catren ncepe cu
verbul dormeau, urmat de adverbul adnc; al doilea catren debuteaz
cu verbul dormea, urmat de adverbul ntors; sintagma flori de plumb
se afl la nceputul celui de-al doilea vers, n ambele strofe;
sintagma stam singur ocup prima poziie n al treilea vers, n ambele
catrene; structurile i era vnt, i era frig sunt distribuite la
finalul celui de-al treilea vers din fiecare strof; simbolul plumb
ncheie versurile 1, 4, 5, 8.Simetria construciei acestei poezii
sugereaz monotonia, plictisul, universul nchis, sufocant, apstor, n
care eul liric nu poate evolua spiritual.Limbajul i expresivitatea
textului liric:Poezia Plumb este realizat n mod preponderent din
imagini vizuale, care evideniaz vidul sufletesc, angoasa
vieii.Strofa nti descrie un spaiu nchis, apstor, sufocant n care
eul liric se simte izolat ca ntr-un cavou.Toate elementele
decorului de nmormntare indic mediul provincial mohort, anost, n
care pn i florile sunt mpietrite. Vntul sugereaz micarea, dar
produce efecte reci, exprimate prin imaginea auditiv: i scriau
coroanele de plumb.Strofa a doua ilustreaz tragicul existenial,
provocat de lipsa afectivitii: Dormea ntors amorul meu de plumb.
Sintagma aripile de plumb presupune un zbor n jos, cdere surd i
grea, moarte.O alt imagine auditiv i-am nceput s-l strig exprim
durerea sufleteasc a eului liric.Ambiguitatea poetic se remarc la
nivelul structurii amorul meu de plumb, deoarece aceasta poate
sugera pe de o parte, o dragoste pierdut, trist, irealizabil i, pe
de alt parte, creaia eului liric care nelege c, ntr-o lume ngust,
moart din punct de vedere spiritual, opera sa nu se poate nla, nu
poate fi apreciat la justa ei valoare.Astfel, creatorul triete o
dram, se simte incompatibil cu lumea n care triete i care nu-l
nelege, nu-l apreciaz. De aceea poezia are ca tem condiia
creatorului/ artistului de geniu, aflat n dezacord cu
societatea.Expresia spaimei de moarte, a senzaiei de gol sufletesc,
a singurtii obsedante se realizeaz prin imaginile auditive, dar i
prin senzaii tactile (frigul, vntul).Prozodia este riguros
construit prin nchiderea versurilor cu rim mbriat, msura fix de
zece silabe.Verbele sunt la timpul imperfect care desemneaz
trecutul nedeterminat, dar i permanena unei stri de nelinite, de
singurtate, dezamgire: dormeau, stam, era, scriau, dormea,
atrnau.Verbul la perfect compus am nceput i cel la conjunctiv s
strig sugereaz disperarea eului liric. Verbul a fi, impersonal,
apare n dou versuri simetrice sintactic, n construcii care sugereaz
trecerea de la planul obiectiv, era vnt, la planul subiectiv era
frig.Textul poetic este realizat prin procedeul acumulrii: prin
repetarea conjunciei copulative i, prin sintagmele n centrul crora
se afl simbolul central-plumb.Prin atmosfer, folosirea sugestiei, a
simbolului i a corespondenelor, prin accentuarea strilor sufleteti,
poezia Plumb de George Bacovia se ncadreaz n estetica simbolist/
curentul literar numit simbolism, deschiznd, n lirica noastr, calea
spre modernitate, n privina modalitilor de expresie, a viziunii
despre lume.TESTAMENTde Tudor Arghezi
FORMULAREA IPOTEZEI Testament de Tudor Arghezi face parte din
seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din perioada
interbelic, alturi de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de
Lucian Blaga i Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aezat n fruntea
primului volum arghezian, Cuvinte potrivite (1927), i are rol de
program (manifest) literar, realizat ns cu mijloace
poetice.ENUNAREA ARGUMENTELOR Este o art poetic, deoarece autorul i
exprim propriile convingeri despre arta literar, despre menirea
literaturii, despre rolul artistului n societate.Este o art poetic
modern, pentru c n cadrul ei apare o tripl problematic, specific
liricii moderne: transfigurarea socialului n estetic, estetica
urtului, raportul dintre inspiraie i tehnica poetic.Se poate vorbi
despre o permanen a preocuprii argheziene de a formula crezul
poetic, Testament fiind prima dintre artele poetice publicate n
diferite volume: Flori de mucigai, Epigraf, Frunze pierdute
etc.DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR-Tema poeziei o reprezint creaia
literar n ipostaza de meteug, creaie lsat ca motenire unui fiu
spiritual.Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tat
unui fiu spiritual cruia i este lsat drept unic motenire cartea",
metonimie care desemneaz opera literar. Discursul liric avnd un
caracter adresat, lirismul subiectiv se realizeaz prin atitudinea
poetic transmis n mod direct i, la nivelul expresiei, prin mrcile
subiectivitii: pronumele personale, adjectivele posesive, verbele
la persoana I i a Ii-a singular, alternnd spre difereniere cu
persoana a IlI-a, topica afectiv (inversiuni i dislocri
sintactice), n poezie, eul liric apare n mai multe ipostaze: eu/
noi, eu/ tatl -fiul (n dialogul imaginar iniial), de la strbunii
mei pn la tine" (n relaia strbunii" - eu - tu), Robul - Domnul (n
finalul poeziei).Titlul poeziei are o dubl accepie: una denota-tiv
i alta conotativ. n sens propriu (denotativ), cuvntul-titlu
desemneaz un act juridic ntocmit de o persoan prin care aceasta i
exprim dorinele ce urmeaz a-i fi ndeplinite dup moarte, mai cu seam
n legtur cu transmiterea averii sale. Aceasta este ns accepia laic
a termenului. n accepie religioas, cuvntul face trimitere la cele
dou mari pri ale Bibliei, Vechiul Testament i Noul Testament, n
care sunt concentrate nvturile proorocilor i apostolilor adresate
omenirii. Din aceast accepie re ligioas deriv i sensul conotativ al
termenului pe care l ntlnim n poezie. Astfel creaia arghezian
devine o motenire spiritual adresat urmailor-cititori sau
viitorilor truditori ai condeiului.Textul poetic este structurat n
ase strofe cu numr inegal de versuri, nclcarea regulilor prozodice
fiind o particularitate a modernismului. Discursul liric este
organizat sub forma unui monolog adresat/ dialog imaginar ntre tat
i fiu, ntre strbuni i urmai, ntre rob i Domn, tot attea ipostaze
ale eu-lui liric.Metafora carte" are un loc central n aceast art
poetic, fiind un element de recuren. Termenul carte" are rol n
organizarea materialului poetic i semnific, pe rnd, n succesiunea
secvenelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulrilor
spirituale; poezia este rezultatul trudei, treapt", punct de legtur
ntre predecesori i urmai, valoare spiritual, rezultat al sublimrii
experienei naintailor - hrisovul cel dinti; cuvinte potrivite";
Slova de foc i slova furit/ mperecheate-n carte se mrit" (definiie
metaforic a poeziei, n egal msur har i meteug); Robul a scris-o,
Domnul o citete" (relaia autor- cititor).Cartea"/ creaia poetic i
poetul/ creatorul/ eu" se afl n strns legtur, verbele la persoana I
singular avnd drept rol definirea metaforic a actului de creaie
poetic, a rolului poetului: am ivit, am prefcut, fcui, am luat, am
pus, am fcut, grmdii, iscat-am. Concreteea sensului verbelor red
truda unui meteugar dotat cu talent i plasticizeaz sensul abstract
al actului creator n plan spiritual. Determinantele verbale
(pronume, substantive) sunt n general la genul feminin, desemnnd
produsul: poezia {domnia") i cartea".Organizarea materialului
poetic se realizeaz i prin seria relaiilor de opoziie n care intr
cartea" sau ipostaze ale sale:- Ca s schimbm acum ntia oar / Sapa-n
condei i brazda-n climar" (instrumentele muncii rneti i ale muncii
intelectuale);- izvoarele creaiei poetice i poezia nsi sunt redate
prin metafore/ sintagme poetice dispuse n serii opuse: Din graiul
lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite"; Fcui
din zdrene muguri i coroane"; Veninul strns l-am preschimbat n
miere", cenua morilor - Dumnezeu de piatr;- Din bube, mucegaiuri i
noroi/ Iscat-am frumusei i preuri no?;- Slova de foc i slova furit/
mperecheate-n carte se mrit" (definiie metaforic a poeziei, n egal
msur har i meteug);- Robul a scris-o, Domnul o citete" (relaia
autor -cititor).Incipitul, conceput ca o adresare direct a eului
liric ctre un fiu spiritual, conine ideea motenirii spirituale, un
nume adunat pe-o carte", care devine simbol al identitii obinute
prin cuvnt. Condiia poetului este concentrat n versul: dect un nume
adunat pe-o carte", iar poezia apare ca bun spiritual i peren: Nu-i
voi lsd drept bunuri dup moarte...".Metafora seara rzvrtit" face
trimitere la tre-- figure de stil - cultul zbuciumat al strmoilor,
care se leag de generaiile viitoare, prin carte", creaia poetic,
treapt a prezentului: In seara rzvrtit care vine/ De la strbunii
mei pn la tine". Enumeraia rpi i gropi adnci, ca i versul urmtor
Suite de btrnii mei pe brnci, sugereaz drumul dificil al cunoaterii
i al acumulrilor strbtut de naintai.Formula de adresare, vocativul
fiule", desemneaz un potenial cititor, poetul identificndu-se, n
mod simbolic, cu un tat, cu un mentor al generaiilor viitoare. De
asemenea, poetul se nfieaz ca o verig n lanul temporal al
generaiilor, crora, ncepnd cu fiul evocat n poem, le transmite
motenirea, opera literar. Cartea este o treapt" n desvrirea
cunoaterii.n strofa a doua, cartea", creaia elaborat cu trud de
poet, este numit hrisovul vostru cel dinti, cartea de cptai a
urmailor. Cartea" - hrisov" are pentru generaiile viitoare valoarea
unui document fundamental, asemeni Bibliei sau unei mrturii
istorice, un document al existenei i al suferinei strmoilor; Al
robilor cu saricile pline/ De osemintele vrsate-n mine".Ideea
central din cea de-a treia strofa este transformarea poeziei ntr-o
lume obiectual. Astfel sapa", unealt folosit pentru a lucra pmntul,
devine condei, unealt de scris, iar brazda" devine climar", munca
poetului fiind numai ca material ntrebuinat altfel dect a
naintailor lui rani; asupra cuvintelor el aplic aceeai trud
transformatoare prin care plugarii supuneau pmntul. Poetul este,
prin urmare, un nscocitor, care transform graiul lor cu-ndemnuri
pentru vite", n cuvinte potrivite", metafor ce desemneaz poezia ca
meteug, ca trud, i nu ca inspiraie divin. Efortul poetic presupune
ns un timp ndelungat, necesar transfigurrii artistice i trudei
asupra cuvintelor, sugerat prin paralelismul dintre munca fizic
(Sudoarea muncii sutelor de ani) i aceea spiritu