Page 1
Rezumatul lucrării de doctorat cu titlul
MANAGEMENTUL RISCULUI OPERAŢIONAL
elaborată de doctoranda Ana-Cornelia PUIU (Olteanu)
sub coordonarea
Doamnei Profesor Universitar Dr. Gabriela Victoria ANGHELACHE
A. Cuprinsul lucrării de doctorat
MANAGEMENTUL RISCULUI OPERAŢIONAL
Introducere
1. Elemente introductive aferente riscului operaţional
1.1 Noţiuni generale despre risc
1.2 Definiţii ale riscului operaţional
1.3 Caracteristicile şi modul de reprezentare al riscului operaţional
1.4 Factori determinanţi ai riscului operaţional
1.5 Categorii de riscuri operaţionale
1.6 Concluzii
2. Riscul operaţional în activitatea bancară
2.1. Adecvarea capitalului
2.2. Managementul riscului operaţional
2.3 Etapele procesului de management al riscului operaţional
2.4 Controlul intern
2.5 Concluzii
3. Dimensionarea riscului operaţional
3.1 Abordări calitative şi cantitative pentru măsurarea riscului operaţional
3.2 Abordare parametrică pentru măsurarea riscului operaţional
3.3 Abordări actuariale pentru măsurarea distribuţiei pierderilor
3.4 Modelul cauzal de cuantificare a riscului operaţional
3.5 Concluzii
4. Abordarea riscului operaţional conform Acordului Basel
4.1 Abordarea Indicatorului de Bază (BIA-Basic Indicator Approach)
4.2 Abordarea standardizată (SA – Standardized Approach)
4.3 Abordarea avansată (AMA – Advanced Measurement Approach)
4.3.1 Abordarea evaluării interne (IMA)
4.3.2 Abordarea distribuţiei pierderilor (Loss Distribution Approach)
4.3.3 Abordarea scorecard (Scorecard Approach)
4.4 Concluzii
5. Finanţarea riscurilor
5.1 Metode de finanţare a riscurilor
5.2 Criterii de eligibilitate a asigurărilor ca metodă de acoperire a riscurilor operaţionale
conform Basel II
5.3 Concluzii
6. Gestionarea riscului operational
6.1 Analiza riscului operational la nivel mondial
6.2 Administrarea riscului operational de către o instituţie financiară din România
Page 2
6.3 Determinarea cerinţei de capital aferente riscului operaţional
6.4 Concluzii
7. Concluzii finale
8. Anexe
Anexa 1 : Indicatori e-banking legaţi de riscul operaţional Anexa 2 Exemplificare Reţea Baysiană Anexa 3: Principii de încadrare pe linii de activitate Anexa 4 Criterii pentru aprobarea utilizarii Abordării Standard Anexa 5 Cerinţe minime pentru aprobarea utilizării metodei avansate
Anexa 6 Combinatii de abordări Anexa 7 Criterii de eligibilitate a asigurărilor Anexa 8: Fişa risc operaţional
Fişa de analiză risc operaţional Fişa sintetică Risc operaţional – Reţea – Trimestrial
Raportul lunar privind Managementul riscului operaţional Anexa 9: Rezultatele testelor de bonitate
9. Bibliografie
10. Recunoaşterea realizărilor proprii, prin citarea contribuţiilor ştiinţifice ale doctorandului
B. Cuvinte cheie
Risc operaţional, Managementul riscului operaţional, KRI – indicator cheie de risc, Abordarea
Indicatorului de Bază (BIA-Basic Indicator Approach), Abordarea standardizată (SA –
Standardised Approach), Abordarea avansată (AMA – Advanced Measurement Approach),
Abordarea evaluării interne (IMA), Abordarea distribuţiei pierderilor (Loss Distribution
Approach), Abordarea scorecard (Scorecard Approach), Tipuri de evenimente, Linii de afaceri,
Matricea tipuri de evenimente/linii de afaceri, Profilul de risc, Distribuţia de probabilitate
agregată a pierderilor, Distribuţia severităţii pierderilor, Distribuţia frecvenţei pierderilor,
Rezerva de capital, Pierderi aşteptate, Pierderi neaşteptate, Funcţie de repartiţie a distribuţiei
pierderii agregate, Provizion, Fonduri proprii suplimentare.
C Rezumatul lucrarii
De-a lungul timpului s-a ajuns la concluzia că riscul este o componentă vitală asociată
tuturor activităţilor economice, care nu se poate combate ci doar administra, considerându-se că
„cel mai mult riscă cel care nu riscă” deoarece pierde oportunităţi de câştig şi de dezvoltare a
afacerii proprii. Astfel riscul asumat în condiţii bine stabilite poate aduce un plus de valoare
instituţiei de credit, reprezentând un proces în care managementul riscului se transformă în atu
concurenţial, adică reprezintă “arta” de a lua decizii şi de a acţiona pe baza datelor insuficiente.
Sistemul bancar reprezintă un segment indispensabil ansamblului economiei, a cărui grad
de dezvoltare depinde de cel al ţării respective. Astfel fiecare naţiune este interesată de crearea
unui sistem bancar solid şi stabil care să-şi menţină eficienţa în situaţii neprevăzute şi să
genereze stimulente şi informaţii reale tuturor participanţilor financiari.
Comitetului de la Basel a elaborat norme şi reglementări prin care a recunoscut impactul
riscului operaţional în activitatea instituţiilor de credit, în concordanţă cu modificările petrecute
Page 3
în cadrul pieţei financiar-bancare, subliniind că implementarea unui management adecvat al
riscurilor este vitală pentru existenţa unei instituţii financiare. Astfel în contextul crizei
economice, a formulat o nouă serie de recomandări, şi anume Basel III prin care solicită
instituţiilor de credit triplarea rezervelor de capital, măsurarea şi controlul riscului de lichiditate,
precum şi consolidarea relaţiei de afaceri între instituţiile de credit şi clientela bancară pentru
dezvoltarea creaţiei monetare şi stabilităţii financiare. Cadrul de reglementare şi supraveghere a
sectorului bancar viitor va fi modificat substanţial în urma aplicării acestor prevederi prin care se
urmăreşte consolidarea stabilităţii sistemului financiar prin aplicarea unor standarde care ajută
atenuarea şocurilor din sectorul economic şi financiar şi diminuarea riscului de contagiune
dinspre sectorul financiar spre economia reală (Walter, 2010).
Din punct de vedere al analizei cost-beneficiu Acordul Basel oferă avantaje net superioare
având în vedere faptul că o dezvoltare durabilă cu efecte îndelungate poate fi asigurată doar în
condiţiile unui sector bancar stabil ce presupune reforme microprudenţiale cât şi
macroprudenţiale.
Managementul riscului operaţional este o temă de actualitate fiind cercetată de instituţii
internaţionale, organe de supraveghere, universităţi, centre de cercetare, asociaţii profesionale şi
instituţii de credit.
Având în vedere gradul de noutate şi importanţa riscului operaţional în activitatea financiar
bancară am ales tratarea acestei teme, încercând să aduc un plus de noutate domeniului de
management al acestui tip de risc, ce se preconizează a fi din ce în ce mai amplu. Motivaţia
personală se bazează pe dorinţa de a acumula cât mai multe cunoştinţe pe acest subiect şi de a
realiza o gestionare corespunzătoare a acestui tip de risc, având în vedere interesul din ce în ce
mai mare care revine în ultima perioadă riscului operaţional, explicat de problemele de lichiditate
create în cazul în care o entitate a pieţei financiare înregistrează pierderi importante cauzate de
producerea unui astfel de risc.
Pornind de la faptul că strategiile performante ale instituţiilor financiare cuprind programe
şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează minimizarea probabilităţii producerii
riscurilor şi a expunerii potenţiale a băncii, urmărindu-se atingerea obiectivului central: obţinerea
unui profit cât mai mare pentru acţionari, această lucrare are ca scop prezentarea modalităţilor de
administrare şi evaluare a riscului operaţional, precum şi a modului de cuantificare a cerinţei
minime de capital aferente riscului operaţional, având în vedere că până de curând acestui risc i
s-a alocat o atenţie minimă, considerându-se că are un impact scăzut asupra activităţii instituţiilor
financiare.
In urma studiului realizat la sfârşitul anului 2011 de către brokerul de asigurări Aon
Romania şi Institutul Bancar Român a reieşit că principalele riscuri operaţionale cu care s-au
confruntat instituţiile financiare publice şi private sunt: prejudicierea reputaţiei, neprotejarea
corespunzătoare a datelor, precum şi gestionarea necorespunzătoare a conturilor clienţilor,
urmate de modificările legislative şi de reglementare, infidelitatea angajaţilor precum şi
criminalitatea informatică.
Odată cu declanşarea crizei financiare mondiale riscurile specifice instituţiilor de credit s-
au manifestat tot mai intens, astfel încât incidentele de tipul riscului operaţional au provocat
pierderi importante, astfel se justifică interesul acordat managementului riscului operaţional a
cărui semnificaţie impune noi abordări practice.
Prin lucrarea de faţă mi-am propus următoarele obiective: identificarea şi analizarea
riscului operaţional, evidenţierea aplicabilităţii modelelor de adecvare a capitalului, compararea
sectorului bancar românesc cu cel din afara ţării din punct de vedere al acestui tip de risc,
Page 4
exemplificarea modului de implementare a riscului operaţional în cadrul unei instituţii financiar
bancare prezentând un studiu de caz prin care se urmăreşte: organizarea şi coordonarea
sistemului de control al băncii, precum şi determinarea cerinţelor de capital pentru trei instituţii
de credit asupra cărora s-a efectuat analiza.
Pentru îndeplinirea obiectivelor a fost abordată iniţial partea teoretică a riscului operaţional,
parafrazând studiile şi cercetările efectuate de economişti din ţară şi din străinătate, ce include
informaţii preliminare din literatura de specialitate dar şi din experienţa practică a unor entităţi
financiare, prezentând cadrul legal, definiţii, tipologii, factori de risc, modalităţile de identificare,
abordări cantitative şi calitative de măsurare, analiza metodelor de măsurare a riscului
operaţional propuse de Acordul Basel şi importanţa transferului acestui risc prin asigurare.
Riscurile operaţionale apar cu mult înaintea riscului de piaţă sau a celui de credit, încă din
momentul înfiinţării, odată ce organizaţia utilizează angajaţi şi/sau sisteme în procesele interne
sau este expusă la impacturi externe, manifestându-se sub toate formele în diferite etape ale
dezvoltării şi desfăşurării activităţii instituţiei bancare.
Lucrarea este structurată în opt capitole pe care le v-oi prezenta pe scurt în continuare.
In primul capitol am prezentat elementele introductive legate de riscul operaţional, cum ar
fi: definiţii, caracteristici, factori determinanţi, precum si categorii ale acestui risc. Astfel, riscul
operaţional reprezintă riscul apariţiei unor pierderi sau a neîndeplinirii rezultatelor scontate în
urma aplicării controalelor, procedurilor, proceselor şi sistemelor informaţionale neadecvate, în
urma erorii angajaţilor, precum şi a dezastrelor ce pot afecta funcţionarea normală a instituţiei de
credit. Definiţia Comitetului de la Basel ca „risc de pierdere directă sau indirectă rezultată din
carenţele sau deficienţele procedurilor, personalului, sistemelor interne sau evenimentelor
externe”este cea mai completă din punct de vedere a cauzelor ce pot duce la apariţia acestui tip
de risc putând fi adoptată de orice instituţie de credit. Deoarece Comitetul de Supraveghere
Bancară de la Basel nu a dat o definiţie foarte clară a acestui tip de risc fiecare instituţie de credit
are posibilitatea de a analiza întreaga categorie de riscuri operaţionale, printre care putem aminti:
riscul de personal, riscul de fraudă, riscul de transfer, riscul juridic, riscul de lichiditate, riscul
înregistrării de pierderi sau neatingerea profitului estimat datorită modificării sistemului fiscal, a
deductibilităţii cheltuielilor, a reglementărilor în domeniu, riscul de reputaţie, riscul utilizării de
metode şi formule necorespunzătoare, riscul de proces, riscul de preluare, riscul de marketing,
riscul tehnologic, riscul utilizării de sisteme neperformante, riscul pierderii controlului, riscul de
securitate, riscul de faliment, riscul producerii unor catastrofe naturale.
Astfel principalele categorii de riscuri operaţionale prezentate de Comitetul de la Basel
sunt: Fraudă internă, Fraudă externă, Riscuri rezultate din relaţiile cu clienţii, produsele şi
practica de afaceri, Distrugerea activelor corporale, Condiţii aferente angajărilor de personal şi
siguranţa locului de muncă, Gestiunea proceselor, execuţia sau distribuţia defectuoasă,
Întreruperea operaţiunilor sau apariţia erorilor în sistem, ce apar la patru nivele: resurse umane,
proceduri, tehnic şi tehnologic.
In concluzie, riscul operaţional presupune pierderile financiare, neincluse în riscul de piaţă,
cel de credit sau riscul de afaceri, ce apar datorită evenimentelor interne sau externe ce nu s-au
putut preveni de către guvernanţa corporativă, de controlul intern, sisteme, politici, organizare,
standarde etice sau de alte elemente de control şi standarde ale firmei.
Al doilea capitol a fost destinat tratării problemelor legate de adecvarea capitalului,
managementul riscului operaţional şi etapele acestuia, precum si probleme legate de controlul
intern.
Page 5
Piaţa financiară internaţională datorită dezvoltării economiei, globalizării şi expansiunii
activităţilor economice trebuie să adapteze continuu produsele şi serviciile pentru a face faţă
concurenţei. Autorităţile trebuie să supravegheze mult mai bine activităţile instituţiilor de credit
datorită complexităţii ridicate a produselor şi serviciilor ce implică riscuri mult mai mari ce
trebuiesc determinate, cuantificate şi administrate, fiind necesară crearea unor sisteme de
management de risc robust. În conformitate cu legislaţia în vigoare băncile trebuie să identifice
factorii de influenţă ai pieţei şi să prevestească evoluţia acesteia pentru a putea face faţă
concurenţei. Principala iniţiativă a instituţiilor financiare în materie de management al riscului
este „arhitectura datelor referitoare la risc”. În cadrul oricărei entităţi financiare obiectivul central
îl constituie obţinerea unui profit cât mai mare şi determinarea căilor de maximizare a
performanţelor bancare ce vizează cunoaşterea, gestionarea, controlul şi asigurarea riscurilor
financiar-bancare, riscuri multiple şi multidimensionale. Astfel factorul esenţial în luarea
deciziilor privind efectuarea oricărei operaţiuni bancare este reprezentat de riscul bancar.
Perioada actuală este denumită „era managementului de risc”, fiind considerată o sarcină extrem
de complexă şi importantă a managementului bancar.
In opinia noastră managementul riscului este un proces managerial care înglobează toate
tehnicile şi metodele utilizate pentru evaluarea şi analiza riscului ce se concretizează prin
măsurarea, controlul, raportarea şi alegerea acelor decizii care să conducă, pe cât posibil, la
diminuarea tuturor riscurilor, astfel încât să ofere băncii o viziune cât mai bună cu privire la
imaginea viitorului, în funcţie de care se vor dezvolta politicile şi strategiile bancare.
Prin managementul bancar se urmăreşte asigurarea maximizării rentabilităţii, minimizarea
expunerii la risc în condiţiile respectării reglementărilor bancare în vigoare. Minimizarea
expunerii la risc are efecte pozitive asupra comportamentului salariaţilor care devin mai riguroşi
şi mai conştiincioşi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; asupra efectului psihologic de
descurajare a unor activităţi frauduloase; asupra imaginii publice a băncii, clienţii şi acţionarii
dorind o bancă sigură. Valoarea unei instituţii poate fi mult îmbunătăţită printr-un management
al riscului eficient care să asigure prevenirea crizelor sau eşecurilor ce pot apărea în interiorul
sau în afara organizaţiei, precum şi prin creşterea performanţei operaţiunilor desfăşurate prin
înţelegerea riscului la care este supusă organizaţia, prin evaluarea strategiei riscului afacerii,
realizarea celor mai bune practici şi protejarea reputaţiei.
Pentru prevenirea şi limitarea pierderilor datorate riscurilor bancare, putem recomanda
instituţiilor financiare să asigure: îmbunătăţirea tehnologică a sistemului informatic pentru
combaterea ameninţărilor din punct de vedere al securităţii; înlăturarea panicii care ar duce la
cheltuieli excesive cu măsurile de protecţie exagerate şi nejustificate; existenţa normelor interne
de control şi securitate; sisteme de securitate şi provizioane care să asigure o acoperire bună, însă
nu o eliminare completă a riscurilor la care este expusă instituţia în cauză.
Capitalul reprezintă un factor cheie în evaluarea şi funcţionarea normală a unei instituţii
financiare, activitatea acesteia fiind direct sau indirect influenţată de disponibilitatea şi/sau costul
capitalului ce afectează poziţia competitivă a băncii, însă nu poate fi considerat un substitut al
unui management adecvat.
Dezvoltarea practicilor de Management al Riscului Operaţional trebuie să integreze
instrumente cantitative şi calitative, astfel că oamenii şi maşinile într-o organizaţie ar trebui să
coexiste. Până de curând managementului riscului operaţional nu i s-a acordat suficientă atenţie,
considerându-se că nu aduce plus valoare pentru o instituţie, însă s-a dovedit că lipsa lui poate fi
foarte costisitoare datorită neanticipării şi posibilităţii de apariţie a pierderilor importante.
Page 6
Astfel, recomandăm ca orice instituţie financiară să deţină procese de management a
riscului operaţional restrictive, date şi sisteme de evaluare, sisteme de cuantificare pentru
măsurarea acestui risc şi pentru determinarea unui capital adecvat, un proces pentru identificarea,
măsurarea, monitorizarea şi administrarea produselor, activităţilor, proceselor şi sistemelor.
Dezvoltând un management al riscului operaţional instituţia de credit poate beneficia de creşterea
valorii acţiunilor, a sustenabilităţii, a performanţelor economico-financiare, a eficacităţii
proceselor instituţiei; diminuare pierderilor, a cerinţei de capital, a costurilor de finanţare şi de
operare, a primei de asigurare; protecţia împotriva riscului operaţional, a reputaţiei; furnizarea
informaţiilor importante managerului superior; cunoaşterea riscurilor şi taxonomia lor;
îmbunătăţirea nivelului şi permanenţei veniturilor, a probabilităţii de continuare a activităţii, a
prioritizării şi a direcţionării resurselor, a fixării tarifelor.
In opinia noastră administrarea efectivă a riscului operaţional nu se poate realiza pe baza
indicatorilor din trecut, ci trebuie să existe avertizări cantitative şi calitative, astfel că pentru a
trece la un management al riscului operaţional modern instituţiile financiare trebuie să-şi
redefinească conceptul de risc ca o reprezentare cantitativă a nesiguranţei, analizând frecvenţa şi
severitatea pierderilor, să adopte o arhitectură a riscului sau taxonomie mult mai robustă,
considerând că riscul cel mai mare este dat de evenimentele cele mai rare dar cu impact
semnificativ.
Administrarea riscului operaţional este o necesitate economică de reducere a erorilor
pierderilor şi implicit într-o manieră structurală, susţinând îndeplinirea cerinţelor autorităţilor de
reglementare. Este un risc important al instituţiei ce depinde de structura individuală, operaţii,
strategii, deciziile managementului, pieţe şi angajaţi. Administrarea riscului operaţional
presupune, în opinia noastră, existenţa următoarelor elemente corelate: politici, măsuri de
identificare şi evaluare a riscului, proceduri, planuri de reîncepere a activităţii, evaluarea riscului
juridic şi a riscului reputaţional, capacitatea de angajare a contrapartidelor în tranzacţii cu
instrumente financiare derivate. Astfel recomandăm ca procedurile pentru administrarea riscului
operaţional să cuprindă: evaluarea, monitorizarea, reducerea riscului pe plan intern prin:
colectarea la timp a erorilor constatate, prin introducerea unor tehnologii adecvate de procesare şi
asigurare a securităţii informaţiilor şi prin transferul riscului către alte domenii de activitate, ca
de exemplu asigurarea împotriva unor evenimente.
Pentru realizarea raportării şi analizării pierderilor datorate riscului operaţional, după
părerea noastră, este deosebit de importantă existenţa unei baze de date centralizată la nivelul
oricărei instituţii de credit cu ajutorul căreia este înţeleasă natura, cauza şi valoarea pierderilor
operaţionale, sunt identificate şi luate măsuri de diminuarea a acestui tip de risc, determinând
valoarea capitalului minim necesar acoperirii pierderilor datorate riscului operaţional.
Pentru înţelegerea profilului de risc operaţional o instituţie trebuie să identifice cât mai
multe tipuri de riscuri operaţionale la care este expusă şi astfel, în opinia noastră, poate porni de
la: atributele şi caracteristicile clienţilor, produsele oferite şi activităţile legate de acestea,
sursele de clientelă, canalele de distribuţie, complexitatea şi volumul tranzacţiilor,
conştientizarea, practica managementului resurselor umane, comportamentul şi atitudinea faţă de
risc, competiţia, mediul de afaceri, inclusiv factorii politici, juridici, socio-demografici,
tehnologici şi economici, structura pieţei.
Procesul de management al riscului operaţional se poate asigura prin parcurgerea mai
multor etape: de identificare, de evaluare a riscului, de luare a deciziilor de risc, de implementare
a controlului şi de monitorizare si supraveghere a acestui tip de risc. Identificarea riscurilor
trebuie să stea la baza dezvoltării sistemelor viabile de monitorizare şi control al riscului
Page 7
operaţional şi debutează cu definirea riscului în viziunea băncii, identificarea principalelor
elemente componente şi descrierea evenimentelor generatoare, delimitarea acestui risc de
celelalte riscuri ce apar în activitatea băncii. Evaluarea riscului presupune determinarea cauzelor
fundamentale şi stabilirea nivelurilor de risc, pentru a putea utiliza matricea evaluării riscului în
scopul ierarhizării riscurilor din punct de vedere al importanţei, precum şi evaluarea capacităţii
băncii de a face faţă şi de a răspunde riscurilor cu care se confruntă, pentru care recomandăm
folosirea unor instrumente precum: identificarea şi calcularea unor indicatori cheie de risc sau
urmărirea pierderilor înregistrate. Monitorizarea riscului operaţional se poate concretiza în:
urmărirea încadrării în limitele privind expunerea băncii la riscul operaţional şi în urmărirea unor
indicatori cheie de risc care permit analizarea evoluţiei riscului. Managerii băncilor, în opinia
noastră, trebuie să dispună regulat de informaţii cu privire la: desfăşurarea procesului de
management al riscului; expunerea băncii la riscul operaţional şi modul în care sunt puse în
aplicare procedurile de management ale acestui risc. Instituţiile de credit ar trebui să acorde, în
opinia noastră o atenţie ridicată controlului riscului ce se poate realiza prin metoda de detectare a
apariţiei evenimentelor ce presupune găsirea unei metode de diminuare a frecvenţei de apariţie a
evenimentelor sau prin metoda de detectare a extinderii pierderilor pornind de la evenimente ce
presupun determinarea unei metode de minimizare sau reducere a impactului pierderilor odată cu
apariţia evenimentelor. Gestiunea riscului operaţional presupune alegerea deciziei care să asigure
optimul de securitate şi cost şi să se evite problemele măsurilor preventive şi să se ţină cont de
noile îmbunătăţiri: asumare, diminuare, transfer, eliminare, imparţialitatea faţă de riscurile
operaţionale sau diverse combinaţii între acestea. Responsabilitatea gestionării riscului
operaţional, în opinia noastră, revine tuturor angajaţilor instituţiei, atâta timp cât manifestarea sa
se realizează la nivelul tuturor activităţilor instituţiei de credit.
În trecut nu exista un management al acestui tip de risc, riscul operaţional fiind tratat pe
baza evenimentelor istorice, punându-se accent pe efecte şi nu pe cauze. Astfel în prezent se
urmăreşte prevenirea efectelor evenimentelor de risc operaţional, prin identificarea şi
determinarea capitalului aferent riscului operaţional, a factorilor de risc operaţional, şi deciderea
între acoperirea sau finanţarea riscului operaţional.
Controlul intern este un proces efectuat de consiliul de administraţie, de manageri sau alţi
membri ai personalului, ce are drept scop furnizarea asigurării rezonabile cu privire la realizarea
obiectivelor: asigurarea corectitudinii raportărilor financiare; analizarea operaţiunilor în condiţii
de eficienţă şi desfăşurarea activităţii conform legislaţiei şi reglementărilor în vigoare.
Pentru realizarea controlului managementului riscului operaţional se porneşte de la
definirea politicilor de risc operaţional, în cadrul tuturor departamentelor, pe baza strategiei, ce
include şi standardele de măsurare a riscului fiind necesară şi crearea de linii directoare pentru
diminuarea riscului. In continuare riscurile trebuiesc identificate stabilind categoriile de risc şi
asigurându-se că toţi angajaţii înţeleg conţinutul acestora, apoi se dezvoltă procesele de afacere
analizând produsele şi serviciile oferite şi acţiunile care trebuiesc luate, precum şi administrarea
riscului operaţional. In funcţie de experienţa managementului riscului operaţional trebuie să se
stabilească modelul şi metodologia utilizată pentru măsurarea riscului operaţional. Administrarea
expunerii la riscul operaţional şi acţiunile de minimizare, reducere, evitare sau acoperire a
acestora trebuie cunoscute pentru a se putea stabili costul investirii în procesele de control,
separării sarcinilor sau asigurării. De asemenea trebuie integrat sistemul de raportare în cel
existent, iar pentru analiza riscului trebuie stabilite instrumentele şi procedurile. Riscul
operaţional trebuie luat în considerare în conformitate cu aspectele capitalului economic, în
funcţie de aria de întindere, terminologia pierderilor aşteptate şi neaşteptate şi analiza scenariilor.
Page 8
Având în vedere că riscul operaţional se poate manifesta în diverse forme, controlul intern
se poate realiza doar prin divizarea fiecărui proces în părţi componente şi identificarea şi
estimarea surselor de risc şi a manifestărilor posibile a riscului pentru fiecare operaţiune. Astfel
controlul intern să fie principalul instrument de dirijare a riscului operaţional ce are drept scop
prevenirea şi nu constatarea evenimentelor petrecute.
Un management eficient al riscurilor necesită un angajament faţă de menţinerea valorilor
consecvente şi politicilor privind riscul operaţional, cultura instituţiei ocupând un rol important
în cadrul managementului riscului operaţional.
Al treilea capitol a fost destinat prezentării diferitelor metode de dimensionare a riscului
operaţional, evaluarea riscului operaţional realizându-se fie la nivelul întregii instituţii de credit,
rezultatele fiind apoi utilizate pentru calcularea necesarului de capital aferent acestui tip de risc
(metoda top-down), fie metode ce pornesc de la analizarea cauzelor producerii riscului
operaţional (metoda bottom-up). Prin cuantificarea riscului operaţional se urmăreşte estimarea
pierderii prevăzute şi a pierderii maxime, identificarea profilului de risc aferent anului viitor,
alocarea capitalului economic, ce se realizează prin identificarea metodei ideale din punct de
vedere al expunerii, factorilor de risc şi pierderii potenţiale şi care realizează o conexiune între
acestea, prin măsurarea şi avertizarea evenimentelor frecvente şi nesemnificative din punct de
vedere al valorii, precum şi a celor rare dar grave, prin inserarea modelului şi a rapoartelor în
cadrul afacerii şi a proceselor de management.
Astfel până în prezent modelele cu privire la riscul operaţional erau considerate doar nişte
abordări descriptive ce se bazează mai ales pe date istorice, indiferent că sunt abordări calitative,
ce depind de experienţa responsabililor cu acest risc, fie abordări cantitative ce utilizează tehnici
VaR pentru modelarea acestui risc, fie abordări parametrice sau actuariale sau cauzale ce
reprezintă perspectiva modelării riscului.
Comensurarea riscului operaţional presupune un efort important depus de instituţiile de
credit concretizat în culegerea datelor referitoare la pierderi, însuşirea cadrului ce asigură
transformarea datelor în expuneri şi raportarea acestora din urmă. Modelele pentru riscul
operaţional dezvoltate până în prezent s-au realizat prin analogie cu riscul de credit şi cel de
piaţă. Însă acest lucru nu este chiar foarte corect deoarece riscul operaţional este specific
instituţiei, este imanent, fiind considerat un eveniment implicit, greu de recunoscut, a cărei bază
de date încă nu este bine întocmită.
Astfel cele mai importante beneficii obţinute de o instituţie de credit în urma dimensionării
riscului operaţional sunt identificarea pierderilor operaţionale la care sunt expuse şi pentru care
nu există experienţa necesară, promovarea unui cadru pentru modelarea evenimentelor extreme,
precum şi reducerea semnificativă a costurilor şi a problemelor sistemice.
Pentru dimensionarea necesarului de capital pentru acoperirea riscului operaţional
Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel a creat trei abordări, prezentate în capitolul
patru, cu grade de dificultate diferite, ce a dus la împărţirea în două clase a practicienilor şi
anume, cei care recomandă utilizarea abordărilor complexe datorită avantajelor oferite şi alţii
care consideră aceste metode mult prea costisitoare şi astfel preferă o abordare simplă a acestui
tip de risc.
Abordarea Indicatorului de Bază este cea mai uşoară modalitate de determinare a
capitalului necesar acoperirii riscului operaţional, ce presupune aplicarea unei ponderi de risc
asupra venitului mediu brut realizat de instituţia de credit, în condiţiile unui management al
riscului operaţional aproape inexistent, fără perspective de îmbunătăţire. Cu privire la indicatorul
expunerii generale au existat diferite discuţii legate de inexistenţa legăturii între venituri şi risc,
Page 9
propunându-se ca alternativa cheltuielilor generale administrative. Necesarul de capital nu este
adaptat la valoarea reală a riscului operaţional, creându-se un control al riscului contraproductiv
şi un management al stimulentelor. De asemenea instituţiile nu pot influenţa cerinţa de capital
printr-un management prudenţial sau de reducere a riscului operaţional. Metoda de faţă este
primitivă şi nu oferă băncii nici un motiv de îmbunătăţire a managementului şi a analizei riscului,
subestimând caracteristicile cerinţelor specifice instituţiei şi profilului său real de risc.
Metoda Standardizată este mai dezvoltată decât prima, datorită împărţirii activităţii
instituţiei de credit în opt linii de afaceri standard, cerinţa de capital determinându-se aplicând
asupra venitului brut generat de fiecare linie de afaceri o pondere de risc care variază între 12%
şi 18%, în funcţie de intensitatea relaţiei dintre volumul de activitate la nivelul unei liniei de
afaceri şi pierderile generate de manifestarea riscului. Ca şi în cazul primei abordări nu este
necesară colectarea de date cu privire la pierderile operaţionale şi de asemenea nu se poate
realiza un control eficient al acestui tip de risc, în funcţie de cauzele lor, însă trebuie să deţină
standarde de gestionare a riscului.
Ambele abordări prezentate anterior, sunt considerate de unii analişti măsuri de siguranţă şi
nu măsuri de determinare a expunerilor, ce nu ţin cont de procesul intern specific fiecărei
instituţii, precum şi de diferenţele existente dintre pieţele în care activează, nu pot demonstra
care sunt factorii cheie de risc, nu-şi pot construi o cultură de risc corespunzătoare, însă se
consideră că pentru instituţiile nu foarte dezvoltate avantajele oferite de un model avansat ar fi
mult mai mici decât costurile de implementare, şi de asemenea o altă problemă ar fi lipsa datelor
şi a tehnicilor dezvoltate. De asemenea, practica a demonstrat că nu este tocmai potrivită relaţia
liniară între venitul brut şi riscul operaţional, constatându-se frecvent fie o risipire de resurse fie
o insuficienţă în cazul producerii de pierderi importante, mai ales în cazurile în care băncii i-au
fost oferite imbolduri false şi a fost încurajată să sporească nivelul riscului pentru obţinerea unei
rentabilităţi mai mari.
Având în vedere cele prezentate anterior Comitetul de la Basel a oferit instituţiilor de credit
flexibilitate în conceperea unor abordări, şi astfel a fost dezvoltat şi un model avansat pentru
determinarea nivelului minim al fondurilor proprii pentru riscul operaţional ce se determină în
funcţie de baza de date şi modelele interne incluse în procesul de management al riscului
operaţional ce se validează intern şi extern de către un auditor specializat şi de către
supraveghetor. Abordările avansate prezentate de Comitetul de la Basel sunt următoarele:
Abordarea Evaluării Interne, Abordarea distribuţiei pierderilor şi Abordarea scorecard.
Ca şi în cazul Abordării Standardizate, pentru Abordarea Evaluării Interne, se va împărţi
activitatea instituţiei de credit în opt linii de afaceri standard şi pentru fiecare se va determina
câte un indicator de expunere, cu probabilitatea apariţiei unui eveniment generator de pierderi şi
pierderea care apare în cazul producerii unui astfel de eveniment, iar pierderea aşteptată va fi
rezultatul înmulţirii acestor factori, supraveghetorul stabilind o relaţie liniară cu pierderea
neaşteptată.
Abordarea distribuţiei pierderilor determină distribuirea pierderilor operaţionale potenţiale
pe linii de afaceri şi tipuri de evenimente, fiind considerată un cadru de alocare a capitalului
economic bottom-up, şi considerând că fiecare pierdere operaţională este o reflecţie a expunerii
fundamentale la riscul operaţional. Spre deosebire de metoda prezentată anterior în cazul acesta
banca îşi determină structura liniilor de afaceri şi tipurile de evenimente creându-şi baza de date
ce include informaţii cu privire la frecvenţa şi severitatea pierderilor. Este unica metodă senzitivă
la risc, care prin măsuri de control adecvate ce vizează diminuarea frecventei şi/sau a severităţii
poate duce la diminuarea pierderii operaţionale, şi implicit a cerinţei de capital, la nivelul liniei
Page 10
de afaceri luându-se măsuri de micşorare şi prevenire a pierderii. Fondurile proprii constituite ca
protecţie împotriva pierderilor operaţionale nu se restricţionează sub forma unui model static
afacerii ci se determină la nivelul fiecărei linii de afaceri, neexistând o relaţie liniară cu volumul
afacerii, depinzând doar de pierderea neaşteptată.
Abordarea scorecard este utilizată în special când se doreşte o administrare a riscul
operaţional, identificând indicatorii de risc, bazându-se pe raţionamentul calitativ pe care îl
transformă într-o valoare numerică, şi mai puţin pe date aferente pierderilor de risc operaţional
deja întâmplate, nivelul capitalului aferent riscului operaţional modificându-se în funcţie de
profilul de risc aferent liniilor de afaceri. Astfel datele colectate prin această abordare se vor
putea utiliza pentru dezvoltarea sistemelor interne de evaluare a riscului operaţional.
În cazul metodelor simple de determinare a capitalului necesar acoperirii pierderilor
operaţionale ar trebui să fie obligatorie colectarea informaţiilor non-financiare fiind un procedeu
facil, necostisitor şi cu utilitate ridicată, însă utilizarea depinde de vulnerabilităţile evenimentelor
de pierdere, de profilul de risc al instituţiei şi de modul de identificare a vulnerabilităţilor.
Avantajele abordărilor avansate sunt numeroase, printre care amintesc: reducerea şi prevenirea
pierderilor operaţionale şi implicit diminuarea costurilor aferente capitalului alocat, evaluarea
corectă a preţului riscului, stabilirea standardelor la nivel internaţional etc.
Concluzia finală este că încă nu se poate vorbi de o metodă optimă de cuantificare a
riscului operaţional ţinând cont de neajunsurile abordărilor prezentate anterior şi de faptul că se
realizează o protecţie insuficientă sau prea costisitoare împotriva acestui tip de risc.
Capitolul 5, denumit „Finanţarea riscurilor” prezintă diferitele metode de finanţare precum
şi criterii de eligibilitate a asigurărilor ca metodă de acoperire a riscurilor operaţionale conform
Basel II. Programele de management şi de control a riscurilor nu au eficienţă în totalitate astfel
că au fost dezvoltate metode de finanţare a pierderilor prin reţinere sau transfer. Metodele de
minimizare a riscurilor depind foarte mult de resursele disponibile, de costul diminuării riscului,
de concepţii, de timpul alocat implementării proceselor.
Comitetul de Supraveghere Bancară de la Basel recunoaşte beneficiile aduse de asigurare,
ca instrument efectiv al managementului riscului, pentru diminuarea pierderilor suferite de bănci
datorită producerii riscului operaţional, ce se concretizează într-o definire mult mai bună a
profilului de risc, într-un management adecvat al riscurilor ducând chiar la îmbunătăţirea
indicatorilor de performanţă şi a fluxurilor de lichidităţi şi implicit la o alocare a capitalului
minim necesar acoperirii pierderilor, însă impune instituţiilor de credit crearea sistemelor interne
de control al riscurilor şi adoptarea politicilor de minimizare a riscului de contrapartidă. Există
numeroase dezavantaje ale asigurării precum: capitalizarea slabă a acestei pieţe, determinarea
dificilă a sumei asigurate, selecţia adversă, existenţa condiţiilor, limitelor şi clauzelor de
excludere, plata parţială a despăgubirilor sau cu întârzieri, retragerea de pe piaţă a asigurătorului
ceea ce a dus la apariţia unor sisteme alternative cum ar fi: securitizarea, programe de auto-
finanţare sau fondurile mutuale de auto-asigurare
Mesajul transmis de Comitetul de la Basel arată că protecţia prin asigurare se dovedeşte
utilă, dar nu scuteşte băncile de responsabilitatea creării unor sisteme interne de control al
riscurilor, recomandând acestora să adopte în paralel şi politici de limitare a riscului de
contrapartidă.
Sectorul bancar reprezintă segmentul vital pentru funcţionarea economiei astfel că acesta
trebuie să facă faţă circumstanţelor inopinante şi a riscului sistemic şi să ofere participanţilor la
piaţa financiară informaţii veridice, astfel trebuie să fie creat cât mai robust şi consecvent.
Page 11
In capitolul şase a fost realizată o analiză comparativă a riscului operaţional pentru cazul
României şi cel la nivel european şi mondial. Ca baze de date1 au fost utilizate raportul din
2009, iunie 2010, septembrie 2011 publicat de către ORX Association, rezultatele colectării
datelor referitoare la pierderile datorate riscului operaţional din 2009 de către Comitetul de la
Basel pentru Supraveghere Bancară, precum şi informaţiile publicate de Banca Naţională a
României în perioada 2005-2010. Conform surselor SIGOR2 în curând poate apărea un nou
exerciţiu de colecţie a datelor referitoare la riscul operaţional, ce conţine informaţii până în anul
2009. Datele rezultate în studiul de impact cantitativ 6 (QIS 6), denumit de Mark O'Dell “mini-
LDCE”, pentru perioada cuprinsă între 2008 şi 2009 arată o creştere a pierderilor de două trei ori
mai mare decât a perioadei anterioare, în timp ce capitalul aferent acestui tip de risc a avut o
creştere modică, a relatat conducerea SIGOR în cadrul conferinţei din Martie “OpRisk North
America” găzduită de Operaţional Risk & Regulation Magazine în New York.
In urma analizei a rezultat că principala linie de afaceri cauzatoare de pierderi este
Activitatea bancară de retail, urmată de Activitatea bancară comercială ce oferă informaţii despre
volumul activităţii instituţiilor pe această ramură de activitate şi indică informaţii asupra apariţiei
de pierderi şi suma ce trebuie constituită ca protecţie pentru acoperirea pierderilor datorate
riscului operaţional pe linia de afaceri respectivă. Cele mai importante pierderi au fost
înregistrate datorită fraudelor externe, a gestiunii proceselor, execuţiei sau distribuţiei
defectuoase în cadrul activităţii bancare de retail, a relaţiilor cu clienţii, produsele şi practica de
afaceri în cadrul liniei de afaceri finanţarea societăţilor comerciale. Resursa umană reprezintă o
sursă importantă de apariţie a riscului operaţional datorită lipsei training-ului adecvat, fluctuaţiei
personalului şi penuriei de specialişti în domeniu.
Discrepanţele foarte mari în legătură cu numărul şi valoarea evenimentelor de pierdere
datorate riscului operaţional între instituţii ce utilizează metode avansate şi cele care utilizează
metode mai puţin complexe se poate explica prin faptul că abordările flexibile sunt utilizate de
instituţii de dimensiuni mari ce sunt obligate să deţină procese de colectare a datelor mult mai
bine dezvoltate, pentru a putea calcula valoarea fondurilor proprii aferente riscului operaţional
conform profilului lor de activitate şi riscurilor subsecvente.
Instituţiile de credit încă nu deţin o bază de date internă foarte bine dezvoltată, astfel că
modelarea frecvenţei pierderilor este destul de limitată, în general constatându-se că cea mai
utilizată distribuţie este Poisson, urmată de distribuţia Binomială negativă. Din punct de vedere
al severităţii cea mai utilizată distribuţie este cea Lognormală urmată de Distribuţia Weibull,
Distribuţia Exponenţială, Distribuţia Gamma, Distribuţia Loggamma, Distribuţia Pareto,
Distribuţia Pareto Generalizată, Distribuţia Burr, Distribuţia Loglogistică, Distribuţia Beta
Generalizată de Categoria a doua (GB2) şi Distribuţia g-and-h.
Din analiza efectuată a reieşit că ponderea capitalului în venitul brut pentru instituţiile ce
aplică metode avansate este mult mai mică decât a celora care aplică metode simple deoarece pot
identifica, măsura şi administra mult mai eficient riscurile operaţionale identificând liniile de
afaceri cele mai afectate de producerea riscului operaţional şi cei mai importanţi factori de risc.
O bancă de dimensiuni ridicate în cazul în care v-a aplica o metodă simplă de determinare a
fondurilor proprii necesare acoperirii pierderilor datorate riscului operaţional va aloca un capital
mult mai ridicat decât cea care obţine venituri mult mai mici. In schimb o instituţie de credit de
dimensiuni mici nu va fi avantajată de utilizarea metodelor avansate de determinare a necesarului
de capital aferent riscului operaţional deoarece aceasta nu deţine resurse suficiente pentru
1 Acestea sunt ultimele publicaţii ale ORX, CBSB şi BNR
2 The Basel Committee on Banking Supervision's Standards Implementation Subgroup on Operational Risk
Page 12
reorganizarea activităţii, expunerea la riscuri operaţionale este scăzută, iar cunoaşterea riscului,
absorbţia capitalului şi eficienţa controlului poate fi foarte costisitoare.
In cazul României majoritatea instituţiilor de credit utilizează metode simple de
determinare a fondurilor proprii aferente riscului operaţional deoarece baza de date statistice nu
este destul de dezvoltată, valoarea capitalului propriu depăşeşte cu mult nivelul minim
reglementat, şi nici nu există încurajări pentru implementarea abordărilor avansate ce necesită
costuri foarte ridicate de implementare, concretizate în cheltuielile necesare dezvoltării politicii,
pregătirii personalului, costurile de consultanţă şi costuri IT.
Tot în acest capitol a fost prezentat pentru cazul unei instituţii de credit din România modul
de administrare a riscului operaţional ce are ca obiectiv strategic diminuarea pierderilor,
observarea profilului şi a expunerilor riscului operaţional, identificarea şi estimarea riscului
operaţional la nivel de tranzacţie, activitate şi produs bancar, analiza impactului asupra
capitalului băncii, administrarea riscului operaţional să se realizeze la nivelul fiecărei unităţi a
băncii, înaintea aprobării sau avizării noilor produse, servicii, contracte, reglementări se
recomandă analiza acestora, stabilirea abordării adecvate în ceea ce priveşte determinarea
cerinţelor minime de capital, sistemele de control intern trebuie integrate în procesele instituţiei,
pregătirea corespunzătoare a personalului, asigurarea securităţii informaţiei şi a procedurilor,
monitorizarea riscului legal.
In finalul capitolului a fost prezentat modul de calcul a cerinţei de capital necesar acoperirii
riscului operaţional pentru trei instituţii de credit3 din România. Baza de date cuprinde toate
informaţiile relevante din punct de vedere al riscului operaţional pe o perioadă cuprinsă între
anul 2007 şi anul 2009 şi include 1120 de observaţii pentru instituţia de credit X, 1613 de
observaţii pentru instituţia de credit Y şi 2650 de observaţii pentru instituţia de credit Z. Datorită
confidenţialităţii informaţiilor furnizate de instituţiile de credit datele au fost prelucrate şi vor fi
prezentate la nivel agregat. Evenimentele identificate pentru fiecare instituţie de credit asupra
căreia s-a realizat analiza au fost structurate pe tipuri de evenimente şi linii de afaceri, pentru
obţinerea matricei de risc şi pentru a putea realiza modelarea pentru fiecare categorie de
evenimente. Ca principale linii de afaceri instituţiile de credit consideră pentru analiza pierderilor
provenite din riscul operaţional: tranzacţii şi vânzări, activitatea bancară de retail, activitatea
bancară comercială, plăţi şi decontări şi alte activităţi (ce cuprinde cumularea activităţilor de
finanţare a corporaţiilor, servicii de agent), încadrarea operaţiunilor efectuându-se pe baza unor
politici şi criterii specifice, elaborate şi transpuse în procedurile interne.
Pentru toate liniile de afaceri, instituţiile financiare au utilizat ca indicator relevant „Venitul
brut”, considerându-l, conform şi recomandărilor Comitetului de la Basel, un indicator
transparent, prezent în situaţiile financiare anuale pe baza căruia se pot realiza cu uşurinţă calcule
şi comparaţii naţionale şi internaţionale, fiind uşor de auditat şi reflectând foarte bine
senzitivitatea riscului operaţional. Obţinerea unor valori ridicate pentru o anumită linie de afaceri
relevă dimensiunea venitului brut şi intensitatea activităţii instituţiei în cauză pe acele sectoare de
activitate, furnizând de asemenea departamentelor implicate informaţii în legătură cu potenţialele
pierderi ce pot surveni şi valoarea necesară pentru acoperirea pierderilor aferente riscului
operaţional pe linii de afaceri. Pentru managementul riscului creşterea venitului poate semnifica
un succes aparent care ascunde probleme fundamentale, putând indica linia de afaceri cea mai
afectată de modificări precum şi o asumare ridicată a riscului, iar pentru linia de afaceri cu cele
mai mici venituri se poate considera că este finanţată necorespunzător. Atenţia neadecvată la
risc, ce oferă managerilor o falsă securitate poate fi demonstrată de veniturile stabile. Managerii
3 Din motive de confidenţialitate cele trei instituţii de credit vor fi definite în continuare X, Y şi Z.
Page 13
de risc şi directorul general trebuie să acorde o atenţie deosebită asumării riscului excesiv şi
neadecvat. Pierderile raportate la cheltuieli pentru o linie de afaceri sau pentru ansamblul
activităţii desfăşurate de o instituţie de credit poate oferi informaţii importante legate de
controlul riscului operaţional. Responsabilii de risc trebuie să acorde o atenţie deosebită asumării
riscului nepotrivit şi exagerat.
Pentru cele trei instituţii de credit din România pentru care s-au determinat cerinţele de
capital aferente acoperirii riscului operaţional au fost aplicate atât metode simple (abordarea
indicatorului de bază si abordarea standardizată) cât şi metode avansate (abordarea distribuţiei
pierderii pentru instituţiile de credit X şi Z şi Abordarea Evaluării Interne pentru instituţia de
credit Y – datorită faptului că pierderile nu sunt individuale şi sunt prezentate la nivel agregat).
In cazul primelor două instituţii de credit analizate s-a constatat că cele mai riscante linii de
afaceri sunt cele de activitate bancară comercială şi retail, iar instituţia de credit Z a alocat cea
mai mare pondere a capitalului aferent riscului operaţional liniilor de afaceri: Plăţi şi decontări,
Tranzacţionare şi vânzări, fiind considerate şi cele mai riscante datorită faptului că sunt liniile
cele mai active din punct de vedere al obţinerii venitului.
Din punct de vedere al evenimentelor de pierdere, cele mai frecvente s-au datorat fraudelor
externe (în cazul instituţiei de credit X), erorilor umane (în cazul instituţiei de credit Y) şi
respectiv gestiunii proceselor, execuţiei sau a distribuţiei defectuoase (în cazul instituţiei de
credit Z). Din punct de vedere al severităţii evenimentelor locul fruntaş, în cazul primelor două
instituţii de credit, este ocupat de evenimentele apărute datorită executării, livrării şi gestionării
proceselor, iar în cazul celei de-a treia instituţie de credit, principala pierdere, din punct de
vedere al impactului este cea datorată distrugerii activelor corporale.
In cazul primei instituţii de credit analizate sintetizând cele trei metode de determinare a
cerinţei de capital aferente riscului operaţional constatăm că ipoteza conform căreia cerinţa de
capital se diminuează pe parcursul utilizării unei metode mai avansate nu se îndeplineşte decât
pentru un nivel de încredere de 95%. Astfel putem considera fie că ipotezele pe baza cărora am
aplicat modelul avansat nu au fost tocmai potrivite, fie că întradevăr, nivelul recomandat de
Comitetul de la Basel este prea strict.
In cazul instituţiei de credit Y sintetizând analiza efectuată putem observa, faptul că odată
ce banca utilizează o modalitate de măsurare a riscului operaţional mai complexă, cerinţa de
capital aferentă acestui risc se diminuează. Minimul de capital alocat se realizează prin utilizarea
Abordarea Evaluării Interne, deoarece instituţia de credit poate identifica liniile de afaceri cele
mai afectate de riscul operaţional şi care sunt principalii factori de risc.
Sintetizând analiza efectuată pentru instituţia de credit Z, putem observa, faptul că în cazul
utilizării metodei standardizate banca v-a aloca o sumă mai ridicată aferentă cerinţei de capital
decât în cazul utilizării abordării indicatorului de bază, deoarece cele mai active linii de afaceri
sunt cele de Tranzacţionare şi vânzări şi Plăţi şi decontări, a căror pondere de risc este de 18%
(pentru SA), spre deosebire de 15% (pentru BIA). Minimul de capital este alocat utilizând
Abordarea Distribuţiei pierderii deoarece poate identifica, măsura şi administra mult mai eficient
riscurile operaţionale. Se observă cu uşurinţă superioritatea metodei avansate, realizându-se o
economie consistentă a capitalului necesar riscului operaţional, în cazul utilizării metodei
avansate.
In urma utilizării celor trei abordări de cuantificare a riscului operaţional m-am confruntat
cu o serie de probleme cum ar fi: absenţa bazei de date complete şi coerente, consistenţa,
relevanţa şi subiectivitatea estimărilor depind de frecvenţa şi impactul evenimentelor generatoare
de pierderi, neexistând reglementări în domeniu metoda VaR este aplicată cu dificultate.
Page 14
Astfel putem afirma că metodele de cuantificare a riscului operaţional propuse de Acordul
de la Basel prezintă o serie de neajunsuri ce implicit duc la o comensurarea incorectă a acestui
tip de risc. Stabilirea reală a nivelului optim de capitalizare al unei instituţii financiare prezintă o
importanţă deosebită permiţând capitalului să îşi îndeplinească în mod operativ funcţia de
protecţie, ce presupune absorbirea din timp a oricăror pierderi neprevăzute care pot să apară pe
parcursul desfăşurării activităţii ceea ce va permite o diminuare a probabilităţii de faliment a
băncii respective şi creşterea implicită a gradului de încredere a populaţiei în sistemul bancar
naţional.
Ultimul capitol prezintă concluziile cercetării efectuate. Astfel lucrarea îmbină elementele
teoretice legate de managementul riscului operaţional şi aplicabilitatea în practică de către
instituţiile de credit, considerând că aceasta reprezintă o sursă de informare atât pentru student
cât şi pentru cei ce doresc să se specializeze în acest domeniu.
Criza economică s-a concretizat prin manifestarea efectelor riscului de credit, de lichiditate,
operaţional etc, astfel că managementul riscului în activitatea bancară este o temă de mare
interes, mai ales, având în vedere că acesta este un domeniu dinamic, în continuă modificare
datorită cerinţelor tot mai complexe ale consumatorilor şi de asemenea datorită evoluţiei pieţelor
financiare. Pentru orice instituţie de credit provocarea majoră este concretizată în administrarea
proactivă a multiplelor riscuri interne şi externe cu care aceasta se confruntă, iar pentru
menţinerea avantajului competitiv şi pentru îmbunătăţirea performanţei bancare trebuie să
înţeleagă riscurile ce pot apărea în cadrul desfăşurării activităţii zilnice şi să definească foarte
clar relaţia între procesele de risc operaţional şi întreg cadrul de control, prosperând şi
supravieţuind în condiţiile acceptării riscului.
Riscul operaţional este un risc specific şi propriu afacerii ce apare odată ce instituţia de
credit utilizează angajaţi, fiind un risc cultural atâta timp cât modalitatea de abordare şi
procedeele zilnice influenţează capacitatea de administrare.
Şi în cazul României procesul de management al riscului este o prioritate, fiecare instituţie
de credit stabilindu-şi riscul operaţional potenţial, stabilindu-şi şi implementându-şi controale
adecvate pentru acest tip de risc, pe care periodic să le testeze şi să raporteze eşecurile acestora
pentru a se putea lua măsuri de îmbunătăţire.
Pentru a-şi îmbunătăţi managementul riscului orice instituţie de credit trebuie să-şi
implementeze un model standard care să includă stabilirea contextului strategic, al
managementului riscului, identificarea, analizarea, investigarea şi manipularea riscurilor, precum
şi implementarea şi monitorizarea planurilor de management al riscului.
Managementul riscului operaţional presupune implementarea sistemului de evaluare ce
asigură măsurarea şi consolidarea riscurilor ţinând cont de toate interdependenţele existente şi
posibile pentru a prezenta expunerea şi senzitivitatea instituţiei sau liniei de afaceri la orice factor
de risc la un moment dat.
Primele două abordări de comensurare a cerinţei de capital aferent riscului operaţional sunt
considerate de analişti ca „protecţii de siguranţă”, mai de grabă decât metode de măsurarea a
expunerii instituţiei la riscul operaţional.
Puţine din instituţiile de credit din România au adoptat o măsură avansată pentru
determinarea cerinţei de capital pentru riscul operaţional, majoritatea încercând să obţină
aprobarea folosirii abordării standard.
Costurile aferente riscului operaţional, ce privesc diminuarea acestuia, stabilirea şi
menţinerea unui sistem de control, protecţia prin asigurare etc., sunt considerate de majoritatea
instituţiilor financiare costuri ale activităţii desfăşurate ce se suportă din veniturile curente
Page 15
obţinute. Astfel instituţia adoptând un management al riscului operaţional eficient va diminua
suma de bani pe care va trebui să o ţină sub formă de rezerve. Costul este compus din cheltuielile
necesare dezvoltării politicii şi pregătirii managerilor cunoscându-se trei tipuri (costuri de
personal, de consultanţă şi IT) care variază în funcţie de natura, dimensiunea şi complexitatea
activităţilor, precum şi de nivelul dezvoltării sistemului şi controlului managementului riscului
operaţional.
Putem concluziona că nu există în prezent o metodă optimă de cuantificare a riscului
operaţional, având în vedere neajunsurile subliniate anterior, ceea ce implică şi o dimensionare
eronată a acestui tip de risc.
De-a lungul timpului, în urma aplicării metodei Indicatorului de Bază şi metodei
Standardizate în practică, s-a constat că între nivelul capitalului şi riscul operaţional nu se poate
stabili un raport cert, constatându-se în unele cazuri faptul că limita este costisitoare, cazul în
care capitalul excesiv va duce la neîndeplinirea ratei de rentabilitate a capitalului şi sunt unele
situaţii când aceasta este insuficientă, caz în care insuficienţa capitalului expune instituţia de
credit la risc, în cazurile în care instituţiile financiare se expun la riscuri semnificative, datorită
faptului că nu se determină în mod exact pierderile aferente riscului operaţional. Creşterea
capitalului nu semnifică neapărat o sănătate a instituţiei de credit, a cărei supravieţuire depinde
de profitabilitatea executării activităţii, şi nu de un management anticipat al riscului şi un control
preventiv asupra evenimentelor de risc operaţional.
Sistemul de control adecvat asigură atingerea scopurilor instituţiilor de credit, o
profitabilitate confortabilă şi de asemenea raportări manageriale şi financiare conforme cu
realitatea, reprezentând o componentă vitală pentru un management bancar eficace şi
desfăşurarea unei activităţi bancare în condiţii de siguranţă.
Pentru diminuarea efectelor pe care le poate produce riscul operaţional asupra unei instituţii
de credit aceasta poate opta să se protejeze prin încheierea unor poliţe de asigurare, însă asta nu
înseamnă că nu trebuie să mai deţină sisteme interne de control al riscului operaţional, ci trebuie
să deţină politici de diminuare a riscurilor operaţionale.
Scopul lucrării a fost de a evidenţia problemele implementării riscului operaţional precum
şi de a promova consistenţa răspândirii acestora de-a lungul autorităţilor, putând chiar să ofere o
oportunitate instituţiilor financiare de a înţelege mult mai bine practica şi de a-şi dezvolta un
cadru propriu de risc operaţional.
Coroborând informaţiile din literatura de specialitate şi rezultatele analizei efectuate pe
parcursul perioadei de cercetare putem pune în evidenţă o serie de propuneri care ar ajuta
instituţiile de credit în cauză: centralizarea activităţii la nivelul sediului central, identificarea
semnalelor de alarmă la nivelul departamentelor, practicarea politicii prudente în domeniul
resurselor umane, funcţiile de gestionare să fie ocupate de personal cu un profil moral
corespunzător, conform legii; eficientizarea comunicării pentru furnizarea informaţiilor necesare
personalului relevant, existenţa mijloacelor tehnice care să asigurare confidenţialitatea
informaţiei si protejarea ei de factorii externi; protejarea şi verificarea fiecărui angajat pe baza
unui climat psihologic în interiorul instituţiei; desfăşurarea în toate activităţile băncii a
controalelor fizice; testarea şi verificarea sistemelor informaţionale ale băncii; evaluarea şi optimizarea
continuă a infrastructurii IT, a proceselor operaţionale şi a modelului de afaceri; verificarea
identităţii clienţilor; efectuarea controlului încrucişat în vederea descoperirii fraudelor;
sistematizarea serviciilor programate şi modernizarea continuă a mijloacelor tehnice; asigurarea
securităţii şi paza clădirilor, depozitarea în siguranţă şi confidenţialitate a documentelor;
instalarea unui server performant de rezervă; personalul ce asigură paza şi securitatea să deţină o
Page 16
pregătirea corespunzătoare; existenţa mijloacelor tehnice speciale pentru asigurarea continuă a
energiei electrice; limitarea accesului la informaţiile aferente bazei de date; minimizarea sau
chiar eliminarea conflictelor de interese prin identificarea şi monitorizarea acestora; limitarea
accesului la mijloacele tehnice ale sistemului informaţional; protejarea sistemul informatic şi
existenţa posibilităţii reconstituirii datelor în cazul producerii unor disfuncţionalităţi; sistem
informatic unitar ce asigură gestionarea bazei de date a clienţilor băncii; realizarea unei evaluări
cantitative a riscului operaţional la nivelul fiecărei tranzacţii, activitate, produs; operaţiile de
ghişeu, de casierie şi de contabilitate să nu se realizeze de acelaşi angajat; îmbunătăţirea culturii
privind controlul intern şi creşterea gradului de informare a structurii de conducere;
administrarea riscului operaţional să se realizeze de fiecare compartiment şi unitate teritorială;
instruirea continuă a resursei umane; controlul intern să se axeze în special pe locurile
vulnerabile; strategia generală a instituţiei să fie compatibilă cu modelele de cuantificare a
riscului operaţional; existenţa unui plan de continuare a activităţii în condiţii de criză; testarea
regulată a sistemul IT etc.
Astfel pot sugera instituţiilor financiare ca primul pas pe care ar trebui să-l facă pentru
comensurarea riscului operaţional este de a realiza o inventariere pe categorii şi crearea unor
metodologii care să identifice, planifice şi să evite aceste riscuri, precum şi conceperea unor
planuri de criză şi remediere a efectului manifestării acestui risc.
Prin utilizarea metodelor avansate, instituţiile de credit îşi pot identifica operaţiile
provocatoare de pierderi operaţionale şi astfel pot demonstra progresul realizat în procedurile de
management al acestui tip de risc. Însă până la utilizarea unor astfel de metode, trebuie să
demonstreze autorităţii de supraveghere că deţin baze de date complete şi bine documentate, şi în
anumite situaţii trebuie să deţină şi fonduri suplimentare pentru a fi capabile să investească sume
importante de bani într-un proces de management al riscului operaţional.
Abordările avansate pot crea stimulente pentru reducerea frecvenţei de apariţie a pierderilor
datorate riscului operaţional în timp ce metodele mai puţin dezvoltate, consideră capitalul
necesar acoperirii riscului operaţional ca un extracost.
In comparaţie cu riscul de credit şi cel de piaţă riscul operaţional nu prezintă o expunere
excesivă, iar pentru a putea absorbi pierderile viitoare instituţiile de credit deţin o valoare a
capitalului peste cel reglementat, astfel că impunerea capitalului pentru riscul operaţional poate fi
contraproductiv atâta timp cât nu sunt stimulate pentru a administra şi a diminua acest tip de risc.
Acord Basel riscă să pună bazele unor discriminări de natură financiar-economică între
băncile mari (care deţin fonduri suficiente pentru conceperea şi implementarea unor modele
interne complexe şi eficiente de evaluare a riscurilor) şi cele de dimensiuni mai mici, ce se
repercutează la rândul lor asupra structurii sistemelor bancare naţionale prin creşterea
concentrării bancare (încurajarea achiziţiilor şi fuziunilor în plan financiar-bancar) cu tot
complexul de factori pe care acest fenomen îl atrage după sine, şi anume: reducerea nivelului
competitivităţii şi constituirea de către marile bănci a unor poziţii de monopol în ceea ce priveşte
impunerea preţurilor serviciilor bancare.
Până în prezent nu se poate formula o soluţie general valabilă pentru managementul
riscului, şi în special pentru riscul operaţional, astfel că fiecare instituţie de credit trebuie să-şi
îmbunătăţească permanent procesul de management al riscului, astfel încât să implementeze
metode cât mai avansate, însă destul de laborioase, ce necesită expertize, procese specifice şi
soluţii IT care în timp vor fi amortizate de trendul evenimentelor de pierdere şi valoarea
capitalului atribuit acestui tip de risc.
Page 17
D. Curriculum Vitae
Informaţii personale
Nume/Prenume Olteanu Ana-Cornelia (Puiu, înainte de căsătorie)
E-mail [email protected] ,
Cetăţenia Romana
Data naşterii 9 / 05 / 1983
Experienţa profesionala
Perioada 2011-Prezent, Universitatea Maritima din Constanta, Departamentul
management in Transporturi
Funcţia sau postul ocupat Asistent universitar doctorand
Principalele activităţi si
responsabilităţi
Susţinerea de seminarii la disciplinele: Management si administrarea navei,
Organizatii si conventii maritime international, Microeconomie, Marketing,
Merceologie si expertiza marfurilor, Managementul comunicarii
Numele si adresa
angajatorului
Universitatea Maritima din Constanta Str.Mircea cel Batran nr.104,
Constanta
Tipul activităţii sau sectorul
de activitate
Învăţământ universitar
Perioada 2006-2011, Academia de Studii Economice Bucureşti, Catedra de Moneda
Funcţia sau postul ocupat Asistent universitar doctorand
Principalele activităţi si
responsabilităţi
Susţinerea de seminarii la disciplinele Instituţii de credit, Moneda, Gestiune
bancara, Pieţe de capital, Contabilitate bancara
Numele si adresa
angajatorului
ASE, Piaţa Romana nr. 6, Bucureşti
Tipul activităţii sau sectorul
de activitate
Învăţământ universitar
Educaţie si formare
Perioada 2006- Prezent
Calificarea / diploma
obţinuta
Doctorand
Domenii principale studiate
/ competente dobândite
Domeniul fundamental: Economie; Domeniul de doctorat - Finanţe
Numele si tipul instituţiei de Academia de Studii Economice Bucureşti, Şcoala Doctorala
Page 18
învăţământ / furnizorului de
formare
Nivelul de clasificare a
formei de învăţământ/
formare
Studii postuniversitare
Perioada 2006- 2007
Calificarea / diploma
obţinută
Diploma absolvire a cursurilor DPPD
Domenii principale studiate
/ competente dobândite
Pedagogie, Psihologie
Numele si tipul instituţiei de
învăţământ / furnizorului de
formare
Academia de Studii Economice Bucureşti, Departamentul Pentru Pregătirea
Personalului Didactic
Nivelul de clasificare a
formei de învăţământ/
formare
Studii de specialitate
Perioada 2002- 2006
Calificarea / diploma
obţinută
Diploma de Licenţă
Domenii principale studiate
/ competente dobândite
Finanţe, Asigurări, Bănci si Burse de Valori
Numele si tipul instituţiei de
învăţământ / furnizorului de
formare
Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Finanţe Asigurări,
Bănci si Burse de Valori
Nivelul de clasificare a
formei de învăţământ/
formare
Studii universitare
Limbi străine cunoscute
Autoevaluare Comprehensiune
Vorbit Scris
Nivel european (*)
Abilităţi de
ascultare
Abilităţi de
citire
Interacţiune Exprimare
Engleza B1 B1 B1 B1 B1
Franceza C1 C1 C1 C1 C1
Spaniola A1 A1 A1 A1 A1
Italiana A1 A1 A1 A1 A1
(*) Cadrului european de referinţă pentru limbi
Page 19
Lucrări publicate şi participări la conferinţe
Cărţi:
[1] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,
Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2012) – Adecvarea capitalului la
riscul operaţional în contextul hazardului moral – Editura ASE, Bucureşti, pg 1-205 ISBN 978-
606-505-505-6
Articole în:
Reviste ISI
[1] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,
Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - A framework for
assessing moral hazard driven operational risk – Metalurgia International, vol. XV(2010),
special issue no.4, pg 148-153 ISSN 1582-2214
[2] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia (2009) Capital requirements and the
operational risk in comparative analysis , în Metalurgia International, Nr.12/2009, pg 204-208,
ISSN 1582 – 2214, Revista ISI
ISI Proceedings – in curs de indexare
[1] Handoreanu Cătălina-Adriana, Radu Alina-Nicoleta, Olteanu Ana-Cornelia (2011)
Computing operational risk approaches for credit institutions 18th International Economic
Conference - IECS 2011 „Crises after the crisis. Inquiries from a national, European and global
perspective” Sibiu, Romania may 19-20, 2011
[2] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,
Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - An International
Assessment of Operational Risk Management – WSEAS Press, www.wseas.org, Proceedings of
the 5th WSEAS International Conference on ECONOMY AND MANAGEMENT
TRANSFORMATION, ISSN 1792-5983, ISBN 978-960-474-241-7 , Timişoara, România, 24-
26 octombrie 2010. Pg.562-567
Reviste cotate BDI sau B+
[1] Anghelache G.-V., B.-O. Cozmanca, C.-A. Handoreanu, C. Obreja, Ana-Cornelia Olteanu,
A.-N. Radu (2011) - Operational Risk – An Assessment at International level –
www.naun.org/journals, International Journal Of Mathematical Models And Methods In Applied
Sciences, Issue 1, Volume 5, 2011 pg.184-192 ISSN: 1998-0140 BDI
[2] Anghelache, G.-V., B.-O. Cozmanca, C.-A. Handoreanu, C. Obreja, Ana-Cornelia Olteanu,
A.-N. Radu (2011), „Operational risk assessment for a group of Romanian credit institutions”,
International Journal of Multidisciplinary Thought, Volume 1, No 4, ISSN: 2156-6992
[3] Anghelache, G.-V., Ana-Cornelia Olteanu şi A.-N. Radu (2011), „Capital Requirement
under the Three Approaches for a Credit Institution in Romania”, Ovidius University Annals:
Economic Sciences Series, Vol. XI, Issue 1, pg 94-99 ISSN: 1582-9383
Page 20
[4] Anghelache, G.-V., v şi A.-N. Radu (2011), „Risks Assesment for Financial Institutions in
Romania”, Revista Română de Statistică,Trim.I, pg 7-14 ISSN: 1018-046x
[5] Alina-Nicoleta Radu, Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, (2011) Methods of
Quantifying Risks in Banking Activity 6th
Annual International Symposium on Economic Theory,
Policy and Applications 25-28 July 2011, Athens, Greece
[6] Anghelache G.-V Ana-Cornelia Olteanu, (2011) Operational Risk Modeling Theoretical
and Applied Economics Volume XVIII (2011), No. 6(559), pp. 63-72, ISSN 1844-0029
[7] Anghelache, G., Ana-Cornelia Olteanu şi A.-N. Radu (2010), „Operational Risk
Measurement”, European Research Studies Journal, Volume XIII, Issue (1), ISSN: 1108-2976
[8] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,
Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - An Assessment of the
Basel II’s Approaches to Operational Risk – Supliment Revista Română de Statistică Septembrie
2010, ISSN 1018-046X; BDI
[9] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,
Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu, Alina-Nicoleta Radu (2010) - Capital adequacy and
the impact of moral hazard – Supliment Revista Română de Statistică, A 5a Conferinta
Internationala de Statistica Aplicata ASE si INS - ICAS5, ISSN: 1018-046X; BDI
[10] Gabriela Anghelache, Bogdan Cozmanca, Catalina Handoreanu, Carmen Obreja, Ana-
Cornelia Olteanu, Alina Radu, Gestionarea riscului corporativ în condiţiile hazardului moral,
Conferinţa Internaţională Sustenable development in conditions of economic instability”,
publicat în revista ”Quality – access to success”, revistă inclusă în Baze De Date Internationale
SCOPUS şi EBSCO Publishing, Inc., vol.11, nr. 113 Special / 2010, ISSN 1582-2559, Editura
Cibernetica MC Bucureşti ISBN 978-973-88451-8-3; BDI
[11] Gabriela-Victoria Anghelache, Bogdan-Octavian Cozmanca, Catalina-Adriana Handoreanu,
Carmen Obreja, Ana-Cornelia Olteanu and Alina-Nicoleta Radu - Operational risk assessment
for Romanian credit institutions, Conference of the International Journal of Arts and Sciences,
ISSN 1943-6114; Gottenheim, Germania, 28 noiembrie – 3 decembrie 2010. Conference
Proceedings;
[12] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia, Radu Alina Nicoleta (2010)
Analysis of operational risk for European banks CKS 2010 Challenges of the Knowledge Society
“Nicolae Titulescu” University Bucharest, pg 1775-1785 April, 23-24 th 2010
[13] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia, Radu Alina Nicoleta The capital
requirements for financial institutions in the context of Basel II, a IIIa Conferinţă Internaţională
“Challenges of contemporary knowledge-based economy (ICMEA)”organizata de Universitatea
“1 Decembrie 1918” Alba Iulia, 13-14 noiembrie 2009, Annales Universitatis Apulensis, Series
Oeconomica, Nr. 11 / 2009, vol. 1, pg. 392-401 ISSN 1454-9409, Alba Iulia, Romania
[14] Barbu Teodora Cristina, Obreja Carmen, Olteanu Ana-Cornelia (2009) Efecte ale
consolidării burselor de valori, a Xa Conferinţă Internaţională “Finantele si stabilitatea
economica in contextual crizei financiare” organizată de Facultatea de Finante Asigurari Banci si
Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de
Economie si Administrare a Afacerilor din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara, Societatea de
investitii financiare Banat-Crişana, 11-12 decembrie 2009, Economie Teoretica si aplicata,
Bucuresti, pg 587-594 ISSN 1841-8678, Categoria B+ conform CNCSIS
[15] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Analiza comparativă a riscului
operaţional pentru două instituţii de credit din România, Simpozionului internaţional „Efecte şi
soluţii pentru criza economico-financiara”, Iulie 2009, Bucureşti, ISBN: 978-973-7631-63-3
Page 21
[16] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Unele cerinţe ale riscului de
capital, Simpozionului internaţional „Efecte şi soluţii pentru criza economico-financiară”, Iulie
2009, Bucuresti ISBN: 978-973-7631-63-3
[17] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia The operational risk- minimum
capital requirements în Economie Teoretică şi Aplicată, Nr 7/2009, pg.29-36 ISSN: 1841 –
8678
[18] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Analiza comparativă a riscului
operaţional pentru două instituţii de credit din România, în Supliment al Revistei Române de
Statistică - Nr. 6/ Iunie 2009, ISSN 1018-046X, Cotat B+ CNCSIS
[19] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Determinarea cerinţei minime de
capital aferente riscului operaţional, în Supliment al Revistei Române de Statistică - Nr. 6/ Iunie
2009, ISSN 1018-046X, Cotat B+ CNCSIS
[20] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Analiza comparativă a riscului
operaţional pentru două instituţii de credit din România, Seminarul Ştiinţific Naţional „Octav
Onicescu” şi Simpozionul Ştiinţific Internaţional, organizat de Societatea Română de Statistică,
Iunie 2009, Bucureşti,
[21] Anghelache Gabriela Victoria, Olteanu Ana-Cornelia Determinarea cerinţei minime de
capital aferente riscului operaţional, Seminarul Ştiinţific Naţional „Octav Onicescu” şi
Simpozionul Ştiinţific Internaţional, organizat de Societatea Română de Statistică, Iunie 2009,
Bucureşti,
[22] Handoreanu Catalina-Adriana Radu Alina-Nicoleta Olteanu Ana-Cornelia Unethical
Practices of Romanian Banks Simpozionul Internaţional „Unethical Business Practices”, Iunie
2009, ISC Paris, pg 514-538
[23] Anghelache Gabriela, Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta The Operational Risk
Measurement Thessaloniki (Greece) , International Conference on Applied Business &
Economics, octombrie 2008, publicat in volumul conferintei si in baze de date internationale.
[24] Barbu Teodora Cristina, Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta The necessity of
operational risk management and quantification, Analele Universitatii din Oradea, mai 2008, pg.
661-667 ISBN 1582 5450, Categoria B+ conform CNCSIS
[25] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Operational Risk , Quantification Models,
Analele Universitatii din Craiova, seria Stiinte Economice, mai 2008, ISSN 1223 365 Categoria
B+ conform CNCSIS
[26] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Operational risk management , Volumul
Conferintei 4th international conference of ASECU, Association of Economic Universities of
South and East Europe and Black Sea Region, mai 2008, pg. 503-510 ISBN 978-973-594-992-1
Categoria B+ conform CNCSIS
[27] Radu Alina Nicoleta Olteanu Ana Cornelia Fundamental analysis for the BRD shares
Analele Universitatii Babes-Bolyai, Editura House Abe Cluj Napoca, Martie 2008, ISBN 978-
973-114-061-2 Categoria B+ conform CNCSIS
[28] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Interest rate quantification models, Economie
Teoretica si aplicata, Bucuresti, noiembrie 2007 ISSN 1841-8678, Categoria B+ conform
CNCSIS
Page 22
Reviste cotate C
[1] Radu Alina Nicoleta, Olteanu Ana Cornelia Market risk and the financial portfolio theory
Analele Universitatii Constantin Brancusi, Tirgu Jiu, Noiembrie 2008, Cod 718, Categoría C
conform CNCSIS
[2] Olteanu Ana Cornelia, Radu Alina Nicoleta Operational risk Volumul Conferintei
Internationale The risk in the contemporary economy, Galati, noiembrie 2007, ISBN 978-973-
594-992-1, Code 105 Categoría C conform CNCSIS
[3] Radu Alina Nicoleta Olteanu Ana Cornelia Quantification models for risks on the capital
market , Volumul Conferintei Internationale The risk in the contemporary economy, Galati,
noiembrie 2007, ISBN 978-973-594-992-1, Code 105 Categoría C conform CNCSIS
[4] Radu Alina Nicoleta Olteanu Ana Cornelia Modele de cuantificare a riscurilor pe piata de
capital, editura ASE, Bucuresti, noiembrie 2007 ISBN 978-973-594-992-1
Proiecte de cercetare:
[1] 2009-2011 - Proiect de cercetare PNII - IDEI, ID_1808: “Adecvarea capitalului la riscul
operaţional in contextul hazardului moral”, membru în echipa de cercetare, proiect obţinut
prin competiţie.