Revista LYKEION este o revista de educatie si cultura editata de Colegiul National Grigore Ghica din Dorohoi.
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
LÝKEION
anul I
numărul I mai, 2007 COLECTIVUL REDACŢIONAL:
REDACTOR ŞEF
Ciprian VOLOC
DIRECTOR
Elena – Daniela AZOICĂI
COPERŢI, TEMATICĂ, DESIGN
Ciprian VOLOC
ISSN 1843 – 1976
REVISTA LÝKEION, DOROHOI, BOTOŞANI, ROMÂNIA
elevi:
Emanuela ALBU
Dana CERNUŞCĂ
Oana VOITOVICI
Claudia GHERMAN
Sabina BÂZGAN
Liudmila CARŢA
Poliana MUNTEANU
Diana DRESCANU
Iulian LEONTI
Diana TĂNASĂ
Alexandru CARP
Alexandra ŞCHIOPU
Olguţa DIACONU
profesori :
Monica IFRIM
Lucica MISTRINESCU
Lidia BAROI
Viorica STEGARU
Gianina CUCOREANU
Gretti CUCOREANU
Loredana ANECHI
Arghira CĂLIN
Gică MANOLE
Gheorghe LUNCĂ
Dorin BLAGA
Corneliu DRESCANU
Mariana FLOREA
Lýkeion
cuvânt înainte 2
Daniela - Elena AZOICĂI
Revista „Lýkeion” se doreşte a fi semnalul de început al unei noi
ere, pentru Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi. A sosit momentul
ca, acum, la numai câteva luni de la aderarea României la Uniunea
Europeană, aerul schimbării să se facă simţit şi în învăţământul românesc,
iar acest lucru nu trebuie aşteptat, după cum ne-a obişnuit trecutul, doar dinspre vârful ierarhiei, ci
tocmai de la baza ei. Este şi motivul pentru care am iniţiat înfiinţarea, în cadrul liceului nostru, a unei
noi reviste, care să devină emblematică, pentru oraşul Dorohoi, pentru zona de nord, a ţării, şi, de ce
nu, pentru viaţa culturală românească. Revista a fost înregistrată, deja, conform metodologiei
Centrului Naţional Român ISSN, intrând astfel în rândul publicaţiilor purtătoare de ISSN
(International Standard Serial Number) din întreaga lume. Realizăm, astfel, o premieră, pentru
Colegiul “Grigore Ghica”, şi, în consecinţă, şi pentru viaţa culturală dorohoiană. Avem în vedere, de
asemeni, pentru viitorul apropiat, editarea revistei şi în format electronic, atât pe CD, cât şi on-line,
oferind astfel posibilitatea unui acces real, la valorile româneşti şi universale, din domeniile
educaţional şi cultural, atât elevilor şi profesorilor noştri, cât şi oamenilor de cultură care ne vor onora,
cu prezenţa, în paginile revistei noastre. Nu rămâne decât să avem încredere, în ce putem realiza
împreună, şi să ne dovedim, atât nouă înşine, cât şi celorlalţi, că efervescenţa spiritului poate da, din
plin, roade, şi la noi acasă.
Ciprian VOLOC
Tot ceea ce s-a scris, se scrie sau se va scrie, oricând şi oriunde, nu ar
trebui să aibă, ca principală finalitate, altceva decât ceea ce ignorăm, adesea,
tocmai din prea multă prisosinţă: miracolul vieţii noastre, ce se consumă alături
de miracolul vieţilor celorlalţi. Prin urmare, ideile cărora le dăm glas nu
primează decât în măsura în care contribuie, câtuşi de puţin, la revelarea acestui miracol, la punerea
lui într-o altfel de lumină, astfel încât să ajungem, să-l preţuim, mai mult decât o facem în mod
obişnuit – carenţă pe care o perpetuăm nu în virtutea unei rele intenţii, ci în virtutea unei inerţii căreia
nu-i ripostăm, la timp şi cu mijloacele necesare. Să obstrucţionăm, aşadar, acest proces distrugător, al
vieţilor noastre, să devenim complici la o altfel de istorie, a vieţilor noastre consumându-se împreună,
să conştientizăm că noi suntem istoria ce se face şi că miracolul de a fi împreună trebuie apreciat aşa
cum se cuvine, în fiecare zi, cu fiecare clipă.
Iată rolul pe care şi-l propune această revistă (intitulată Lýkeion, termen provenind din greaca
veche - în traducere românească liceul - ce desemnează şcoala întemeiată de Aristotel, în 335/334
î.e.n., situată în nord-estul Atenei), iată miza pe care ne-o asumăm, noi, toţi cei ce am îndrăznit să
semnăm, rândurile aşezate, umil, între paginile ei. Iar, ca la orice început de drum, mai ales când este
vorba de o entitate vie, cumul al sufletelor noastre, nu putem decât să-i urăm: viaţă lungă şi plină de
lumină!
29 mai 2007, Dorohoi
3
DOROHOIUL:
LOCUL DIN CARE PRIVIM
UNIVERSUL…
Lýkeion
Dorohoiul 4
Iulian LEONTI
„Oraşul Dorohoi:
geografie şi istorie”
Geografia oraşului Dorohoi
Oraşul Dorohoi face parte din categoria
celor mai vechi aşezări urbane ale Moldovei,
fiind citat în documentele de la începutul
secolului al XV-lea, ca târg vamal şi domnesc.
Municipiul Dorohoi este situat în nord-estul
ţării, la o distanţă de 493 kilometri de Bucureşti, pe
calea ferată şi de 488 kilometri, pe şosea. În cadrul
judeţului Botoşani se găseşte în nord-vestul
acestuia, la 35 kilometri de municipiul cu acelaşi
nume pe DN 29B şi la 36 kilometri pe calea ferată;
se află la 36 kilometri de Darabani pe DN 29A, LA
40 de kilometri de Săveni pe DJ 292, la 45
kilometri de oraşul Suceava pe DN 29A şi la 150
kilometri de oraşul Iaşi (154 pe calea ferată).
Aşezat în bazinul superior al Jijiei, la confluenţa
acestuia cu pârâul Buhai şi cel al Morii, în
vecinătatea zonei de contact dintre Podişul Sucevei
şi Câmpia Moldovei, în focarul unei zone de
contact curbe, la o încrucişare de drumuri
comerciale, Dorohoiul a dăinuit şi s-a dezvoltat ca
târg şi oraş.
Ca unitate administrativă, Dorohoiul are în
componenţa sa oraşul propriu-zis şi localităţile
componente: Loturi Enescu, Dealul Mare,
Progresul.
Relieful variat şi condiţiile pedoclimatice au
permis locuitorilor să desfăşoare ocupaţii multiple.
Intravilanul Dorohoiului se desfăşoară într-o
regiune cu relief colinar, fragmentată de Jijia şi
afluenţii săi (pâraiele Buhai, Morii şi Lădăriţa-
Zahorna). După reorganizarea administrativă din
anul 1968, oraşul Dorohoi face parte din judeţul
Botoşani, fiind al doilea oraş ca importanţă
economică după Municipiul Botoşani.
Dorohoiul s-a dezvoltat ca târg şi pentru faptul
că era situat cam la o zi distanţă de mers cu carele
încărcate cu mărfuri spre Suceava, Botoşani, Hotin
sau spre Cernăuţi. Aici au apărut hanuri cu cele
necesare pentru dormit şi hrană, ateliere de reparat
curele, îmbrăcămintea drumeţilor, de potcovit caii.
Negustorii băştinaşi cumpărau mărfurile celor
străini şi le vindeau locuitorilor din satele vecine.
Cu timpul târgul Dorohoi şi-a extins raza de
activitate, realizând schimb de produse cu sate şi
târguri din alte regiuni, situate adesea la mari şi
foarte mari distanţe. În secolele XVII-XVIII,
Dorohoiul apare ca un nod de comunicaţie din care
plecau şi în care se intersectau numeroase „drumuri
de ţară”, adică drumuri de importanţă cel puţin
regională(având ca exemplu Dorohoi- Văculeşti-
Leorda- Botoşani- Târgu Frumos- Iaşi).
Organizarea unei „Cobâle”, în apropierea târgului
Dorohoi în secolele XV- XVII a impulsionat viaţa
economică a acestuia. Pe păşunile Cobâlei se
creşteau mulţi cai, care erau vânduţi, apoi, în
Polonia sau în Ucraina.
Ca poziţie pe Glob, oraşul Dorohoi este aşezat la
intersecţia paralelei de 47 58 N. cu meridianul de
26 23 E. Depozitele geologice de suprafaţă- aşa
cum se pot vedea în diverse profile naturale
sculptate de arterele torenţiale, ori în deschiderile
produse de alunecările de strate- sunt alcătuite din
argile marne argiloase şi nisipuri, completate în
sectorul dealurilor înalte cu orizonturi de gresie
calcaroasă, toate aparţinând etajului superior al
Sarmaţianului (Volhinianul). Pe şesuri şi lunci sunt
depozite aluvionare (argilo-nisipoase) şi pietrişuri,
de vârstă holocenă şi actuală. Cuaternarul este
format din luturi loessoide aluviale, pe terase,
deluviale la schimbarea de pantă, eluviale pe
interfluvii şi din proluvii.
Din punct de vedere seismic, zona oraşului este
o zonă liniştită. Cutremurele din 1940 şi 1977 s-au
simţit slab, având gradul de seismicitate 2-3 la
scara Richter. N-au produs pagube materiale şi n-au
stingherit activitatea populaţiei.
Din punct de vedere geomorfologic, relieful din
zona acestui oraş face parte din microraionul
Dorohoi- Botoşani, o subunitate situată în partea de
N-V a Câmpiei Moldovei. Întreg acest microraion
geomorfologic este o treaptă sculpturală de vârstă
mai recentă decât restul Câmpiei Moldovei, creată
în primul rând, datorită denudaţiei foarte active.
Abia acum această treaptă a început să fie
fragmentată mai intens de către reţeaua
hidrografică. Fragmentarea este mai mare în partea
de nord-vest şi mai mică în cea de sud-est.
Hidrografia oraşului Dorohoi
Apele subterane pot fi împărţite în:
- raionul platourilor interfluviale
reprezentând circa 40% din suprafaţa intravilanului,
Dorohoiul 5
cuprinzând mai multe sectoare: Ţirinca, Răileni,
Criva, Lădăriţa- Zahorna.
- raionul versanţilor reprezintă circa 15% din
suprafaţa intravilanului.
- raionul din partea joasă a oraşului- terasa
inferioară şi de luncă a Jijiei şi pârâul Buhai, ca şi
albia majoră a pârâului Morii şi a pârâului Lădăriţa-
reprezintă circa 45% din suprafaţa intravilanului.
Apele de suprafaţă
Pe teritoriul administrativ al oraşului reţeaua
hidrografică este formată din apa râului Jijia şi
afluenţii săi: pâraiele Buhai, Morii, Lădăriţa-
Zahorna, Ţipişca- Bezercu şi Ghilauca- Putreda.
Jijia îşi are izvoarele la distanţa de 23,3 kilometri
spre nord-vest de oraş, în dealurile Bălăneşti şi
Căsoaia. Curge pe lăngă satele Hilişeu- Crişan,
Corjeuţi, Hilişeu- Cloşca, îşi măreşte debitul cu
apele pâraielor Tinca, Mihăilău, cu ale pâraielor a
lui Ivan şi a lui Martin, trece prin zona mlăştinoasă
a fostului Iezer şi intră pe teritoriul Dorohoiului în
nord-vestul depoului C.F.R. Străbate oraşul pe o
lungime de 4-5 kilometri având direcţia nord-cest
spre sud-est şi o pantă medie longitudinală de
1,7‰. Transportă o cantitate mică de apă, cu
excepţia perioadelor de creştere a debitului din
lunile martie şi iunie-iulie.
Din punct de vedere pedogeografic, zona oraşului
şi a împrejurimilor se încadrează în provincia
moldo- sarmatică şi se caracterizează prin
interferenţa influenţelor est-europene preboreale cu
cele central-europene, care se resimt atât în climă şi
vegetaţie, cât şi în învelişurile solurilor. Solurile
existente aici, sunt cele caracteristice silvo-stepei
(solurile de cernoziom- levigat, solurile salifere,
solurile aluviale), iar spre şi pe rama de dealuri din
vestul şi nordul oraşului sunt cele caracteristice
silvo-stepei şi pădurii (solurile brune şi brune
podzolite în diferite stadii de solificare).
Aşezarea geografică, variaţia formelor de
relief, clima şi particularităţile solului şi-au pus
amprenta asupra răspândirii şi diversificării
vegetaţiei din zona oraşului Dorohoi. Vegetaţia este
tipic de silvostepă. Pădurile şi stepa naturală au
cedat demult locul vegetaţiei şi de terenuri
stepizate, ca urmare a extinderii agriculturii.
Pădurile de foioase se găsesc spre vest şi nord la 4-
7 kilometri de oraş, iar stepa spre est şi spre sud-
est. În sudul oraşului, pe versanţii dealului Polonic,
este un pâlc de pădure tânără, format din copaci
plantaţi între anii 1962-1964 în scopul combaterii
eroziunii solului.
Zona oraşului Dorohoi fiind aşezată între
pădure şi stepă, lumea animală este bogată şi
variată. Multe animale de pădure trec spre stepă şi
invers oprindu-se şi în zona oraşului. Astfel, pârşul
caracteristic pădurilor, a fost întâlnit în zona
livezilor din Dorohoi, căprioarele şi pisicile
sălbatice au fost întâlnite şi pe dealul Polonic,
ciuful de pădure îşi face apariţia în timpul iernii în
oraş, cioara de semănătură cuibăreşte şi în parcurile
oraşului, iar jderul de piatră se adăposteşte în
podurile caselor vechi. Dintre mamifere se
întâlnesc: mistreţul, pisica sălbatică, vulpea
bursucul, iepurele, vulpea veveriţa. În zona
Dorohoiului se întâlneşte şi o mare varietate de
păsări: cinteza, porumbelul de scorbură, prepeliţa,
ciocârlia, rândunica, prigoria, guguştiucul,
ciocârlanul.
Istoria oraşului Dorohoi
Oraşul Dorohoi este unul dintre cele mai vechi
centre urbane din Moldova. Zona actuală a
Dorohoiului a avut condiţii de locuire încă din
paleolitic , aşa cum atestă urmele de aşezări,
aparţinând paleoliticului târziu (zona gravetiană)
descoperite în marginea de sud, sud-vest a oraşului,
pe teritoriul fostului sat Strachina (Strahova), sat în
prezent înglobat la comuna Şendriceni. Dovada
locuirii oraşului din cele mai vechi timpuri este
dată de descoperirile arheologice de pe dealul
Crivei, pe dealul Trestiana, pe versantul vestic al
dealului Polonicului, pe dealul Urlea descoperindu-
se aşezări umane.
Obiecte arheologice:
- o monedă dacică de tipul tetradrahmei Filip
II din secolul al treilea î.Hr.
- cinci monede de argint de tip Filip II.
- monede de bronz din vremea împăraţilor
Vespasian, sec. I e.n. Iustinian, şi Heracluis
descoperite în vatra târgului şi prin împrejurimi.
- urme materiale din secolele III-IV, VIII-X,
XII-XIV.
- în prejma Bisericii Sfântul Nicolae au fost
descoperite fragmente ceramice, cahle feudale din
secolele XV-XVI.
- 4 monede de bronz, monede poloneze din
secolul XVII.
- monede falsificate de la Dabija Vodă.
- un taler german de Mansfeld emis în anul
1594.
- morminte aparţinând feudalismului târziu.
Prima menţiune documentară despre existenţa
târgului Dorohoi datează din 6 octombrie 1407.
Documentul amintit, prin care boierii moldoveni
reînnoiesc în oraşul Liow către regele Vladislav
Iagello al Poloniei omagiul pe care Alexandru cel
Bun îl prestase în anul 1404, este semnat de 27 de
boieri printre care şi Mihail Dorohoianul. Un an
mai târziu, la 8 octombrie 1408, târgul este
menţionat ca punct vamal.
Lýkeion
Dorohoiul 6
Sub Muşatini târgul s-a dezvoltat repede,
atrăgând meseriaşi ce deserveau populaţia locală şi
călătorii. La 29 aprilie 1437, Ilie, fiul lui Alexandru
cel Bun reînnoieşte în târgul Dorohoi privilegiul
acordat mai înainte negustorilor din Braşov pentru
cumpărarea de vite. În anul 1945 Ştefan cel Mare
zideşte aici Biserica Sfântul Nicolae la marginea de
sud-est a târgului.
În anul 1499 după zdrobirea oştilor polone ale
lui Albert pe valea Siretului, pe teritoriul comunei
Vârfu Câmpului, Ştefan cel Mare se retrage la
Dorohoi pentru odihnă şi reculegere.
În acest secol al XV-lea, importanţa economică
a târgului a crescut, devenind centru administrativ
al Moldovei de Nord. În anul 1509 Dorohoiul a fost
prădat de poloni ce erau sub conducerea
hatmanului Camenski. Refăcut ulterior de pe urma
unor invazii care au avut ca scop prădarea, târgul
Dorohoi devine în 1568 reşedinţa Vornicului Ţării
de Sus. În anul 1590 Dorohoiul devine loc de pază,
de strajă a ţării dinspre nord, având în frunte un
vătaf de hotare.
Din secolul al XVII când importanţa târgului a
crescut, se păstrează şi pecetea(stema) oraşului. Ea
a fost descoperită de istoricul Nicolae Iorga într-un
act din anul 1635 şi reprodusă în studii şi
documente. După 1775, când s-a luat din trupul
Moldovei provincia Bucovina( nume dat de
austrieci) de către austrieci Dorohoiul a rămas la
periferia Moldovei. Drept consecinţă este faptul că
viaţa economică a oraşului a lîncezit.
La 15 mai 1804 Alexandru C. Moruzi trece
către Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi (în
scopul construirii unui spital în incinta mănăstirii)
Biserica Sfântul Gheorghe din Herţa cu toate
veniturile ei, între care şi pe cele care le încasa de
pe vatra târgului Dorohoi. În anul 1851 ia fiinţă
Eforia târgului Dorohoi, care caută să-şi creeze
venituri proprii pentru acoperirea cheltuielilor. În
secolul al XIX-lea populaţia târgului cunoaşte o
creştere substanţială. Astfel l-a recensământul din
1889 oraşul Dorohoi avea 9313 locuitori.
În timpului primului război mondial (1916-
1918) mulţi dorohoieni şi-au jertfit viaţa pentru
apărarea ţării. Pentru a cinsti memoria s-a ridicat în
faţa Primăriei un monument comemorativ. După
primul război mondial Dorohoiul a cunoscut o
înviorare economică şi social-cultuarală.
În timpul celui de-al doilea război mondial
activitatea economică a oraşului a stagnat, situaţia
materială a populaţiei s-a înrăutăţit. După 1944, ca
reşedinţă de judeţ, Dorohoiul a fost centrul
coordonator al luptei pentru reforma agrară din
acest colţ de ţară.
După reorganizarea administrativă din 1950,
oraşul a devenit reşedinţa raionului Dorohoi din
cadrul regiunii Botoşani, iar în anul 1952 tot
reşedinţă de raion, dar în cadrul regiunii Suceava.
După noua împărţire administrativ-teritorială din
1968, Dorohoiul este oraş în judeţul Botoşani.
În anii construcţiei socialiste înfăţişarea
oraşului s-a transformat continuu. S-a început opera
de sistematizare şi modernizare pe bază de planuri
judicios întocmite.
Obiective turistice din
oraşul Dorohoi
Biserica Sfântul Nicolae
Ctitorie a lui Ştefan cel Mare (1495) a fost zidită
pe o înălţime înconjurată la vremea aceea din trei
părţi de apele fostului Iezer şi ale bălţii Criva. Este
construită în stil moldovenesc având planul treflat,
cu abside rotunde, cu două contraforturi la absidele
laterale şi cinci ferestre mici , înguste, în cadre de
piatră. Pereţii externi groşi de 1,30 metri sunt zidiţi
din piatră şi cărămidă, pe temelie de piatră. Turla se
înalţă pe două baze stelate, are formă rotundă şi
cupola în formă de calotă. Acoperişul Bisericii este
învelit în tablă de aramă. Faţada ei este
ornamentată în chip armonios prin alternarea
materialelor de construcţie şi anume: piatră brută,
piatră cioplită şi piatră sculptată, cărămida aparentă
simplă ori smălţuită şi discuri cu diferite motive
figurative şi de diferite culori. Pisania, prinsă în
peretele din faţă, lângă uşă, adevereşte că zidăria a
fost terminată „…în anul 7003 (1945), luna
octombrie 18, iar de al domnie al 39-lea curgător”.
Muzeul memorial George Enescu
Este situat pe strada Republicii nr.81, a fost
organizat în august 1957 în casa în care şi-a
petrecut o parte din viaţă marele muzician român,
în care s-a odihnit, s-a inspirat şi a creat unele din
operele sale. Este o casă în stil vechi românesc
ridicată pe temelie de piatră şi cu cerdac , cu
fântână şi atenanse în curte, cu bustul maestrului
amplasat în faţa casei.
Casa a aparţinut lui Costache Enescu, tatăl
muzicianului, care a lăsat-o ca moştenire fiului
său(1919), iar acesta, prin testament, a donat-o
Academiei Române. Materialul expus în şapte
camere reflectă viaţa şi activitatea maestrului, de la
intrarea în conservator(1888), până la moartea lui
(1955), cât şi perioada postumă. Vizitatorul va găsi
aici fotografii legate de personalitatea lui George
Enescu, informaţii despre anii de studiu şi primele
succese pe drumul artei (1888-1916), despre
activitatea ca muzician (1916-1936), „geografia
muzicală”, a creatorului rapsodiilor (1936-1940),
dormitorul, camera de lucru, diferite obiecte ce i-au
aparţinut. În muzeu se mai găsesc scrisori,
fotografii şi manuscrise muzicale originale.
Dorohoiul 7
Muzeul de ştiinţe ale naturii
Fostă clădire a prefecturii judeţului Dorohoi, astăzi
adăpostind muzeul de ştiinţe ale naturii este cel mai
interesant edificiu din oraş , care impresionează
prin dimensiunile sale şi prin existenţa unor
elemente arhitecturale de tip baroc.
Proiectul clădirii a fost întocmit în anul 1878 de
un arhitect francez, dar construcţia a fost terminată
în anul 1887 şi renovată în 1889. Are 46 de camere
repartizate la subsol, parter şi etaj. Edificiul are o
cupolă centrală şi două turnuleţe laterale.
Primăria oraşului Dorohoi Este considerată un monument rar al arhitecturii
româneşti –am putea spune chiar unicat- şi
merită să fie vizitată şi în interior. Construită sub
forma unui mic palat, cu demisol, parter şi etaj,
clădirea are 22 de camere, patru antreuri, un hol
mare la parter, un salon de recepţie artistic
lucrat la etaj, cât şi dotările sanitare
corespunzătoare. Pereţii sunt construiţi din
cărămidă arsă, pe temelie de piatră. Acoperişul
este construit din lemnărie de brad, cu
învelitoare de eternită şi tablă zincată. Antreurile,
holul şi scările sunt pardosite cu mozaic.
Catedrala oraşului Dorohoi
O clădire monumentală, este construită din
cărămidă aparentă, având cinci turnuri acoperite cu
tablă zincată. Piatra fundamentală a fost pusă la 6
septembrie 1869, iar a doua temelie în anul 1890.
Clădirea a fost terminată în 1894. Interiorul
bisericii prezintă picturi valoroase.
Din legendele Dorohoiului
Legenda Jijiei Această legendă ne destăinuie că apele râului
Jijia şi-ar avea începuturile (izvoarele) de pe locul
unde o fată de uriaş s-a prefăcut în apă, de pe
urma unor blesteme ale unei vrăjitoare.
Acţiunea acestei legende începe într-o ţară dinspre
miazănoapte , care, era locuită de către uriaşi. Aici
trăia un aşa zis Negură împreună cu familia lui.
Acest Negură avea doi copii: un băiat şi o fată.
Venind timpul de măritiş al fetei , un prieten de-al
fratelui Negruţei(numele fetei) fiind îndrăgostit de
aceasta s-a hotărât să meargă să-i ceară mâna. La
cererea făcută de către băiat fata a acceptat pe loc .
Cu o seară înainte de nuntă Negruţa a fost răpită
de către băiatul uriaşului Roş şi mătuşa acestuia
care era o renumită vrăjitoare. Răpirea s-a făcut cu
ajutorul vrăjitoarei care i-a dat fetei ca dar de nuntă
o licoare, care dacă o va bea îi va aduce mult noroc
şi fericire. Fata, încrezătoare, cum a băut-o a şi
căzut într-un somn adânc. Aceeaşi licoare a fost
dată şi restului familiei, iar aceştia au împărtăşit
aceeaşi soartă ca şi Negruţa. Motivul răpirii a fost
oprirea înfăptuirii nunţii deoarece băiatul uriaşului
Roş o iubea pe Negruţa şi voia să se însoare el cu
dânsa. Cei doi răpitori au dus pe fată la casa
vrăjitoarei care se afla pe un deal mai îndepărtat. A
doua zi mirele venind să aducă darurile de nuntă,
după obiceiul uriaşilor a găsit în colibă familia
Negruţei. Negură, ameţit, din pricina licorii îşi
aduce aminte de vrăjitoare şi de băutura dată de
aceasta. Băiatul lui Negură l-a văzut cu o seară
înainte pe feciorul lui Roş cum se învârtea pe lângă
Negruţa.
Luându-şi de-o seamă, Negură împreună cu fiul
său şi iubitul fetei plecară tustrei în căutarea
miresei. Ajunşi la miazăzi aceştia nu o găsi pe
vrăjitoare acasă şi în lipsa acestei Negură a hotărât
ca mirele să se lupte cu răpitorul iar cel care va
răzbi va avea fata. În cele din urmă feciorul lui
Roşu, fu doborât la pământ cu capul sfărâmat.
Auzind zarva făcută la casa ei, vrăjitoarea s-a întors
acasă repede, iar când şi-a văzut nepotul mort a
blestemat pe fată să se facă apă curgătoare. Ieşind
afară din colibă Negruţa şi-a îmbrăţişat iubitul, dar
după puţin aceasta s-a transformat într-un pârâiaş.
Văzând această prefacere, Negură îi zbură capul
vrăjitoarei, iar pe nepotul acesteia l-a îngropat mai
la vale pe malul stâng al râului, ridicând acolo o
movilă mare care se vede şi astăzi lângă satul
Corjeuţi. Localnicii au numit-o „mormântul
urieşului”.
Acest râu a fost numit iniţial de către localnici
Pârâul Căsoaiei, dar un grup de pribegi căutând un
loc de trecere s-au împotmolit cu animalele şi
carele lor, în mocirla de pe malul râului şi i-au dat
numele de Jijia adică apă mocirloasă. Localnicilor
le-a plăcut şi Jijia i-a rămas numele până astăzi.
BIBLOGRAFIE:
- Oraşul Dorohoi- monografie geografică,
de Octav I. Guţic
Ed. Litera, Bucureşti, 1979
- Dorohoi – mic îndreptar turistic
de Octav I. Guţic.
Editura Sport-Turism, 1982.
- Din legendele Dorohoiului
de Elena Guţic şi Octav Guţic,
Editura Sport-Turism, 1986.
Lýkeion
Dorohoiul 8
Personalităţi dorohoiene
Octav Guţic s-a născut la 24 ianuarie
1913, în Dorohoi, din părinţii Ioan şi Maria, români
neoaşi, de religie ortodoxă. Cursurile primare le
absolvă în 1924, la Şcoala Primară Mixtă nr.3 „ Dr.
C. Angelescu. Cursurile învăţământului superior le
urmează la Universitatea „Mihăileană” din Iaşi,
Facultatea de Ştiinţe, Secţia Geografică, pe care le
absolvă în 1938, devenind licenţiat în geografie. La
10 ianuarie 1942, este numit profesor suplinitor pe
o catedră vacantă la Institutul „ Anastasie Başotă”
din Pomârla. Aici a predat, până la 17 octombrie
1942, câte 15-17 ore pe săptămână, geografia,
educaţia fizică şi matematica. În perioada 18
noiembrie 1942- 31 august 1946, funcţionează ca
profesor la „Şcoala Normală de Învăţători
„Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni, predând
geografia şi matematica, în câte 14- 15 ore pe
săptămână. La Liceul „Grigore Ghica Voievod” a
funcţionat ca profesor titular, predând geografia şi
istoria, de la 1 septembrie 1946 şi până la pensie, la
1 septembrie 1975. A deţinut şi funcţia de director
al acestui liceu, în perioada 1 septembrie 1947- 2
aprilie 1949. De asemenea, a suplinit şi catedra de
geografie de la Şendriceni, după plecarea, din 1951,
a profesorului Ioan Sârbu, la Universitatea „Al. I.
Cuza” din Iaşi.
Paralel cu munca de catedră, profesorul
Octavian Guţic a desfăşurat şi o fructuoasă
activitate de cercetare, în domeniul geografiei,
istoriei şi folclorului publicând mai multe lucrări,
printre care: Clima din zona oraşului Dorohoi
(1974), Oraşul Dorohoi. Monografie geografică
(1979), Dorohoi- mic îndrumar turistic (1982,
împreună cu prof. Gh. Grigoraş), Din legendele
Dorohoiului (I-1986, II1995, împreună cu prof.
Elena Guţic).
S-a stins din viaţă la 13 decembrie 1995, fiind
înmormântat în cimitirul „Eternitatea” din Dorohoi.
Iulian LEONTI
Dimitrie Pompeiu (n. 22 septembrie 1873
Broscăuţi (jud. Dorohoi) - d. 8 octombrie 1954) a
fost un matematician român, profesor la
universităţile din Iasi, Bucuresti şi Cluj. Membru al
Academiei Române. A urmat şcoala primară şi
gimnaziul în Dorohoi, apoi şcoala normală de
institutori la Bucureşti. În perioada 1893-1898 a
funcţionat ca institutor la Galaţi şi apoi la Ploieşti.
În 1898 obţine un concediu plătit şi pleacă la Paris,
unde îşi termină studiile secundare şi se înscrie la
Universitate, devenind licenţiat în matematici. În
anul 1905 şi-a susţinut teza de doctorat sub
conducerea lui Henri Poincaré. În toamna anului
1905 se întoarce în ţară, ocupă un post de
conferenţiar de analiză matematică, iar din 1907
este profesor de mecanică la Universitatea din Iaşi.
În 1912 se transferă la Bucureşti ca succesor al lui
Spiru Haret, iar din 1930 ca profesor de teoria
funcţiilor, după pensionarea lui David Emmanuel.
În 1934 este ales membru al Academiei Române. A
adus numeroase contribuţii în domeniul analizei
matematice, teoriei funcţiilor de o variabilă
complexă, mecanicii raţionale s.a. Pompeiu este
iniţiatorul teoriei funcţiilor poligene, care constituie
o extindere naturală a funcţiilor analitice. În acest
domeniu a introdus noţiunea de derivată areolară şi
a extins celebra formulă a lui Cauchy, prin formula
cunoscută ca formula lui Cauchy-Pompeiu. De
asemenea a introdus noţiunea de distanţă între două
mulţimi şi a construit funcţii reale, neconstante, a
căror derivată se anulează în orice interval,
denumite funcţii Pompeiu. Este creatorul şcolii
matematice de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale
şi de mecanică. Într-o scurtă lucrare publicată în
anul 1929, Pompeiu demonstrează că dacă integrala
dublă a unei funcţii continue în plan are aceeaşi
valoare pe orice pătrat de latură dată, atunci funcţia
se reduce la o constantă. Aceasta simplă observaţie
a generat una dintre cele mai interesante probleme
ale analizei matematice, cunoscută ca "problema lui
Dorohoiul a reusit, totusi, sa permanentizeze unele
formatiuni artistice si
cenacluri, fapt care a dus la crearea unor
manifestari artistice care l-au facut cunoscut pe
plan national, impunand in cultura romaneasca
mari talente. In prezent la activitatile culturale
participa mai mult copii, iar adultii nu raspund,
activitatilor culturale, decat in numar foarte mic.
3. Care credeti ca este menirea omului de
cultura, in societatea romaneasca?
Odata cu integrarea Romaniei in Uniunea
Europeana, speram că si cultura romaneasca va
avea o perioada de ravenire, punandu-se accent pe
particularitatile etnice ale fiecarui popor, astfel
încât sa obtinem fonduri speciale, pentru cultura.
4. Credeti ca Dorohoiul este un oras desavarsit,
in perimetrul culturii romanesti? De ce?
In prezent, Dorohoiul este un oras cu multe
probleme financiare, unde banii pentru cultura sunt
foarte putini. Insa, totusi, cultura se mentine,
datorita tinerilor talentati, inimosi si care doresc sa
faca ceva semnificativ.
5. Cateva nume, de valoare, ale culturii
dorohoiene, atat contemporane, cat si clasice...?
Dintre clasici as putea sa-i numar pe pictorii Val
Gheorgiu si Cavatoriu Dan, graficianul Marcel
Olinescu, actorul Octavian Cotescu, etc, si dintre
conte-
mporani: actorii Dan Condurache si Emil Sauciuc,
pictorul Ion Morariu, profesorii si scriitorii Gica
Manole si Ciprian Voloc, artista Daniela
Condurache, poetul şi artistul plastic Valerian
Ţopa, artistul Aurelian Antal, etc.
6. Credeti ca anul 2007 va fi un an mai prosper,
pe plan cultural?
Da. Sa speram ca, odata cu integrarea in Uniunea
Europeana, vor fi schimbari majore, si in cultura
romaneasca.
7. Ce evenimente deosebite ne pregateste Casa
Municipala de Cultura, în 2007?
În 2007, dupa foarte multi ani, se va relua festivalul
de muzica usoara ,,Mărţişor Dorohoian”, şi
festivalul de epigrame ,,Păstorel Teodoreanu”.
8. Ce ati dori să transmiteţi cititorilor revistei?
Aş vrea să-i invit şi sa le spun că sunt bineveniti,
oricând, la Casa Municipala de Cultura, căci aici
pot gasi un mijloc plăcut de a-şi petrece timpul
liber. Şi sper ca in anii urmatori sa existe si o sala
de teatru, unde sa putem organiza tot
mai multe acţiuni, şi,
pe lângă tineri, să
atragem şi bătrânii.
Interviuri realizate
de Carţa Liudmila şi Turtă Geanina.
Ca formă instituţională, cultura dorohoiană
sărbătoreşte, în 2007, 105 ani de existenţă. Încât
prima instituţie culturală a fost Ateneul din
Dorohoi, la început, Casa Municipală de Cultură
din prezent, ne-am gândit să aflăm mai multe,
despre cultura oraşului Dorohoi, printr-un
interviu cu doamna Director a Casei de Cultură.
Lýkeion
Dorohoiul 10
Lidia BAROI
Evidence Above Time
Meer Simon
Dorohoi, Botosani
Romania
Reporter: Baroi Lidia
Data: august 2005
Ma numesc Meer Simon.Sunt nascut pe 4
ianuarie 1927 in Burdujeni, Suceava. La varsta de
5 ani am venit in orasul Dorohoi la sora mamei
mele, unde am inceput sa merg la gradinita de
copii. Intrucat parintii mei au locuit in comuna
Dumbraveni, noi copiii, toti patru frati, am fost dati
aici sa invatam carte, meserie. Am facut scoala
primara la Scoala Israelita aici in Dorohoi, am
terminat in 1933 iar in 38‟ am inceput sa invat
meseria de la patronul Horovid David, meseria de
boianjerie si curatatorie. In cei 4 ani am urmat si
scoala profesionala de 3 ani de ucenici din
Dorohoi. Pe asta am terminat-o in 1940, apoi a
inceput prigoana rasiala. Noi am fost scosi din
scoli, nu am mai avut voie sa plecam, au inceput
restrictiile cu circulatia in oras. Asta s-a soldat cu
luna noiembrie 1941 cand am fost deportati in
lagararele din Trasnistria, adica peste Nistru, pe
teritoriul Ucrainei. Acolo cum am ajuns am fost
cazati intr-un regiment si am stat acolo vreo
saptamana, dupa care am fost incolonati zi si
noapte si ne-a dus coloana pana spre Buc. Insa pe
parcurs noi am mai fost repartizati in diverse
localitati, asa ca eu cu familia mea , cei 4 frati si
matusa, am ramas in orasu Sargorot. Deci iarna in
1941-42‟ am facut-o in orasu Sargorot. Aici au fost
zile cumplite intrucat am fost cazati in locuinte fara
geamuri , fara acoperis, fiind distruse de razboi.
Deoarece frontul ruso-german deja trecuse pe
acolo, tot orasu asta era distrus. Aici am dus-o rau,
nu aveam ce manca , nu aveam unde dormi, ne-am
chinuit in aceasta iarna. In 41-42 impreuna cu
parintii ne-am imbolnavit toti de tifos . Parintii mei
, mama la 42 si tata la 48 de ani n-au rezistat in
perioada aceasta de imbolnavire si au murit. Noi
cei 4 copii, cei 4 baieti care eram cu matusa am
scapat de acea iarna. Au venit in primavara sa ne
ridice pe noi dorohoienii a cc 500 de persoane, ne-
au ridicat din Sargorot si ne-au dus in lagarul
Caposterna, la vreo 25 de kilometri mai departe de
orasul Sargorot, unde ne-a bagat intr-un corhoz. Si
era la fel in timpul iernii, noroc ca s-a dus un coleg
de-a nostru la legiunea de jandarmi din Munteief si
a raportat situatia noatra. S-a primit ordin catre
postul de jandarmi din comuna Caposterna sa fim
cazati in locuintele ucrainienilor ca sa rezistam in
acea iarna de foame si frig.
In vara anului 42‟ am fost luat pe un santier,
santierul unde am amenajat o sosea pe distanta a
18 kilometri intre Morafa-Ierosica. Asa a fost
denumit santierul unde am lucrat pana in iarna lui
43‟, cand a dat frigu si ne-a dat drumu fiecaruia sa
venim inapoi in Caposterna , ce sa facem , n-aveam
ce face. Fara rusine , noi baieti ori fete care eram de
12,13 ani,14 ani,15 ani am inceput sa mergem pe
la casele ucrainenilor cu cerutul, si de mila noroc ca
ucrainenii au fost oameni de treaba, milosi si ne
dadeau tot felul de mancare sa ducem si acasa.
Astfel a trecut iarna lui 42‟- 43‟. In primavara
anului 43‟ ma trezesc ca sunt trimis in orasul
Tulcin, la un santier de extractie a turbei, unde
eram cc 2 milioane. Acolo eram cazati tot in
grajdurile unui colhoz, s-au facut paturi din
scanduri suprapuse unde am stat toata vara pana in
toamna, cand s-a rupt frontul la Stalingrad. Nemtii
au luat bataie la Stalingrad si cu ocazia
aceasta,retragandu-se de acuma frontul inapoi, am
scapat si noi de acest santier si am venit fiecare la
Dorohoiul 11
asa zisele case ale noastre din Caposterna, de unde
am plecat. Acum n-a durat mult, cc o luna de zile,
parca era prin septembrie- octombrie, ca in
noiembrie sa se zvoneasca ca vom fi repartriati
inapoi in Romania. Intr-adevar in luna decembire
am fost adusi , stransi de pe taote meleagurile
Transnistriei, noi dorohoienii ca ceilalti au ramas
pe mai tarziu. Noi dorohoieni am avut prioritate
deoarece am facut parte din vechiul regat. Astfel in
ziua de 25 decembrie, in prima zi de Craciun al
anului 1943 ne-am aflat in gara Dorohoi. Si asta a
fost perioada deportarii. Multe ar fi de vorbit
despre perioada aceasta dar nu e momentul.
In mare am redat. Am ajuns inapoi la fostul
meu patron, la atelierul de spalatorie, unde am
lucrat pana in anul 1948. In 48‟ s-au organizat
sindicatele si a inceput lupta impotriva
patronatului. Eu fiind mai istet am luat diverse
initiative, sindicatul a revendicat drepturile
ucenicilor, lucratorilor. La un moment dat, in 1945-
46‟ am fost ales presedintele sindicatului
imbracamintii, din care faceau parte in orasul
Dorohoi toti ucenicii si lucratorii din sectorul de
confectie, cel de incaltaminte si din celelalte
secotare inrudite. Astfel am dus munca aici ca
presedinte de sindicat pana in 1951.
In 51‟ m-a recrutat si m-a trimis la o scoala
de partid de 6 luni in Iasi. Terminand scoala in
1951 am fost la Dorohoi repartizat , au vazut in
mine probabil ca aveam ceva mai multa stofa. M-a
luat Calinciuc si nu m-a mai dat aici ci la raion. Am
stat un an si m-am chinuit la regiune , nu vroiam sa
ma mut. Mi-a creat conditii., vroia sa-mi dea
locuinta , servici pentru sotie, la toate era dispus
numai sa ma mute. Eu nu si nu si nu.. Si dupa un an
de zile mi-au dat drumul sa vin aici la raionul de
partid din Dorohoi, unde am lucrat in cadrul sectiei
ca instructor cu problemele de invatamant si
cultura. Si cu asta am dus-o pana in 1961 . In 61‟
am fost instalat ca presedinte al cooperativei
orasenesti de consum Dorohoi, unde am lucrat pana
la 1968. Din 68‟ pana la pensie am intrat la
cooperativa mestesugareasca din Dorohoi ca
vicepresedinte, de unde m-am pensionat.
Momentan din 97‟,din luna octombrie m-a
recrutat aici fiind deja pensionar sa preiau munca
de presedinte al comunitatii evreiesti din Dorohoi,
unde mai lucrez si in momentul de fata in calitate
de pensionar.
Bunicii din partea mamei erau din Dorohoi ,
bunica era casnica, bunicul era cojocar. Dar eu
numai pe bunica am prins-o, bunicul era deja
decedat. Am prins bunica si am stat la ea o
perioada de timp chiar in timpul scolii primare, pe
strada Nicolae Titulescu. Bunica de pe tata se
numea Hana. Acum bunicii de pe tata au lucuit in
comuna Dumbraveni, chiar acolo unde parintii mei
s-au retras in 1932 cand eu am venit la Dorohoi si
s-au retras din Burdujeni. Fratele meu lucra la
Burdujeni la cizmarie, ca apoi sa vina in
Dumbraveni unde sa-si deschida cu fratii lui cate o
pravalioara. L-au ajutat si pe taica-miu ca sa-si
deschida si el cum se spunea pe vremuri o mica
dugheana, nu in Dumbraveni ci intr-un sat al
comunei Salajeni. Acolo in sat era taica-miu
singurul cu aceasta pravalie si vreau sa spun ca au
dus-o bine pana in 1939 cand au venit legionarii la
putere. Parintii mei de acum cu frica sa lese totul sa
vina si ei la Dorohoi.Aici aveam casa de la bunica
de pe mama , aveau unde sa vina. Ei toti cu satenii
de acolo s-au adunat in jurul casei parintilor mei si
au spus textual: „domnul Frost...”-asa ii spuneau,
dar la tara taranul spunea domnul- „nu pleci de aici
din sat ca noi iti garantam viata dumitale daca
cineva se va atinge de dumneata noi ii taiem
capul.” Au mai stat o perioada dar pana la urma
fratii lui din Dumbraveni s-au mutat la matusa,
bunici cu parintii lu taica-miu ca erau vreo 5 frati s-
au mutat in Botosani si parintii mei cu 2 baieti aici
in Dorohoi., sora mamei , mama care s-a tras din
Dorohoi au venit la Dorohoi. Si de aici a venit
deportarea in 1941, iar ei in 1940 au venit in
Dorohoi.
In poza nr 1 sunt parintii mei dupa
deportare, ori prin 39 ori prin 40, nu retin unde si-
au facut fotografia asta. Mama se numea Steica si
tata Frost .Mama era lenjereasa si tata era cizmar.
Lýkeion
Dorohoiul 12
In comuna Dumbraveni erau familii de evrei de
unde provine si taica-miu , era o sinagoga in acea
comuna intrucat era o moara sistematica a unui
proprietar evreu si acolo langa moara s-a organizat
o sinagoga.Toti evreii din comuna Dumbraveni
sambata, sarbatorile frecventau sinagoga din
comuna Dumbraveni. Parintii erau religiosi.Chiar
la tara au trait dar au avut norocul ca s-a infiintat
aceasta sinagoga , pentru ca erau vreo 5 familii si
nu se poate sa se faca o sinagoga avand mai putin
de 10 barbati. Asta era o regula in domeniul
religiei.
In poza nr 2 vedem o poza cu o femeie
foarte frumoasa cu un trandafir la rochie Asta e
mama .La 42 de ani a murit. Aici ar fi avut vreo 35-
38 de ani.Si mama si tata au murit in Transnistria ,
au fost ingropati intr-o groapa comuna impreuna cu
vreo 200 de cadavre.
Poza nr 3 este o poza de grup . Sunt 2 frati,
de cand am fost ue in Israel.Am vizitat eu Israelul.
Asta e matusa sora mamei care ne-a crescut in
Dorohoi. Aici este o verisoara de-a mamei asta e
fratele meu cu sotia lui Hanina, aici sunt eu si aici e
matusa mea Ruchla . Aicea iar un frate Moisi
,nevasta lui Hermina si aicea este o verioasra de-a
mea, fiica fratelui mamei mele.
In poza nr 4 sunt toti 3 frati,aici e si Iancu,si
tot de la stanga: aici e o matusa de-a mea tot in
Israel care e casatorita cu fratele mamei.Aici e
matusa,aici e alta matusa cu o cumnata ea
casatorita cu un frate a mamei mele asta e fratele
meu,Moishi,matusa,si HEBSWARTZ, care era
cumnat cu unchiul Ereas Abramovici,iarasi un frate
cu sotia la nunta lui,aici e fratele ala mare,cel mai
mare e asta, cu sotia lui.Poza e facuta la nunta
fratelui cel mai mic,facuta in 59,eu am fost in 69
acolo .
Poza nr 5 e la nunta fratelui cel mic,aici e
mirele ,mireasa,49‟ asta e fratele meu cel mai mic
care a murit de vreo 2 ani. Poza e facuta in Israel.
In 47‟ toti fratii mei au plecat in Israel numai eu am
ramas in Dorohoi.
In Poza 6 sunt Moshe cu Hermina,in anul 65’. Poza e facuta tot in Israel.
Dorohoiul 13
Poza nr 7 e o poza de grup cu 2 prieteni de-ai mei in anul 46’-47’:eu,Lupovici Volt,si asta e Zaharia Ferman. Aici e la intrarea pe stadionul Macarie,pe care acum sunt construite blocurile din Doja.
In poza 8 e Iancu , cu asta am fost coleg la
scoala primara.El este in Israel acum si poza a fost
facuta dupa 44, in 47. E un prieten de-al meu, Coci
Iancu, am fost colegi de clasa.Eu imi aduc aminte
ca mergeam pe strada aici pe Spiru Haret jos,
mergeam la el dimineata si era inca in pat si il
trageam de picioare :”da-te jos si hai la scoala.”
Poza e facuta pe centru unde e Banca Comerciala,
una Antoneta avea magazin acolo, eu o cunosteam.
Mai jos de banca cum mergeti spre statia de
parcare. Pe ambele parti erau cladiri. Aicea vizavi a
fost o fotografa Viorica , o cunosc.
Poza nr 9 e tot fotografie de grup.Aici este
la Slanic Moldova in 1969, mai 69. Eram la Slanic
ca in noiembrie 69 sa fiu in Israel. Este facuta de un
amator acolo .Sunt prieteni cu care ne-am cunoscut
in statiune.Acolo am mers 7 ani de zile pentru
corigistica si am baut din izvorul 3 si apa aia m-a
salvat pe mine. Ca in 48 ce aveam 21 de ani . Am
fost internat la spitalul Sf Spriridon din Iasi si m-a
trimis doctorul Danilov , era profesorul Enerscu
medic . Imi aduc aminte cum mi-a spus „bai baiete
bai esti tanar wai , 3 ani la Slanicul Moldovei si ai
sa-ti vindeci fierea”, si am mers 7 ani. Am baut
din izvoru 3 si mi-am linistit boala. Dr Danilov mi-
a spus mie „dak nu ti-a intrat reomaticul in oase ai
scapat , daca ti-a intrat in oase nu te mai ajuta
nimic.
In poza nr 10 sunt eu cu un coleg pe un varf
din statiune.Aceasta poza este o amintire din 58”.
Daca v-as spune eu ce am avut la Slanic... Intr-un
an stateam acolo la vila Comitetului Central , eraa
bucataria proprie , cu dormitoare, era ceva in anii
aia va dati seama, vila comitetului central , erau
niste conditii acolo , dansam acolo in fieare seara ,
ne intalneam la club acolo , muzica ...Mai ales noi
astia de la partid si mai ales cei suferinzi am avut
antreu si am pelcat in fiecare an 7 ani la rand , eu
eram casatorit, dar pe dansa nu am trimis-o intr-un
an cu prietena Marioara , n-am trimis-o pe litoral
.N-a vrut un medic sa se lege de dansa? A chemat-o
la cabinet ca s-o vindice .Dar s-o parlit taota pe
spate dar vroia sa o vindece. Eu ii povesteam ei
cum eram la comitetu central, cum invitam pe una
pe alta la dans, mai ales ca eu eram dansator.Mie
nu-mi palcea sa dansez aproape , la distanta, dar ea
se-mpingea in mine si se lipea de pieptul meu si eu
de pieptul ei. Era la dans, la dans e admis. Ca la un
moment dat sa-mi spuna „la ce camera esti? Eu is
la etaju cuteare nu vrei sa vizitezi camera mea?”
nimicMi-a facut o invitatie. Odata eram amandoi pe
litoral , ea s-a dus sa se unga cu namol ca sa-i
treaca durerea asta reumatica si acolo de jos a
pornit unu dupa dansa si s-a tinut de capul ei.
Lýkeion
Dorohoiul 14
In poza nr 11 sunt la Slanic Moldova cu dr
Ceasu si tot cu prieteni in 58.
Trecem la alta perioada. Este poza nr 12 cu
familia mea din Israel , frati cumnatii si nepotii.
Cand am fost eu in 69 in Israel ne-a dat aceasta
poza ca sa o pastrez ca amintire. Randul de jos…de
la stanga la dreapta:Estera Iancu , dincoace o fiica
si un baiat al lui Iancu , sunt gemeni, si mai avut 2
gemeni mici dar nu-s aici. Pe randul de sus e tot un
frate cu sotia lui Hermina.Acesta est eun prieten
de-a fratelui meu , asta iarasi fratele meu cu
feciorul lui si sotia.Fratele se numeste Hanina
.Asta e al 4lea pe randu de sus , cel mai mic.Iarasi
un prieten cu sotia si copii , 2 copii ai astuia
mic.Aici sunt fetele lui Iancu .Asta mare a avut 5
copii. In familia mea 4 baieti au fost, fara sora fara
nimic. Eu sunt al 2-lea .Iancu e primu. Oricum poza
este frumoasa si sa ne amintitm mereu lucrurile
bune. Pozele nu sunt in ordine.
In poza nr 13 eram vicepresedinte al
cooperativei Viitorul. Asta-i Stirbu presedintele si
tocmai vorbeam la o adunare generala.
In poza nr 14 este un grup in ziua de 1 mai
1953 cand eu am fost invitat la tribuna oficiala a cu
toti cei stabili din orasul Dorohoi. Uite Coman Ion
primul secretar de UTC .Eu sunt al 2-lea din randu
din fata. Pe asta nu-l mai tin minte. Apoi pe
Coman-3 , al 4-lea este Melinte. Coman era primul
secretar al tineretului. Melinte era secretar cu
probleme organizatorice.Falticineanu era secretar
cu problememle agrare. Morosanu era primul
secretar , asta-i Crasmaru , veteran de razboi, asta
era mi se pare ca de la unitatea militara.Acestia
erau invitati la tribuna oficiala ca treceau coloanele
de manifestanti in fata tribunei. Langa mine era
Latis. In fata primariei eram , aici se faceau toate
demonstratiile : 23 august, 7 noiembrie , 30
decembrie.
In Foto nr 15 e sindicatul mixt alimentar la 1 mai
70.Conduceam coloana. Eram vice si secretarul de
partid cooperativ. Aici e la piata , pe partea aceea a
pietii , pe 6 martie in fata pietii, coloanele tocmai se
faceau in capul acela ,la sinagoga vis-a-vis de piata.
In Poza 16 vedem o expozitie a produselor
de confectie si incaltaminte a cooperativei si pe
Veronica, sefa seriviciului productiei , uite-l pe
Stirbu ca presedinte, eu vicepresedinte. Doamna
din centrul fotografiei este Doamnea Dumitriu
Veronica. Ea a facut industrie usoara. Eu am
primit-o atunci cand a venit la facultate, am
instruit-o, m-am ocupat de ea, ca si in ziua de azi
ma intalnesc cu ea si recunoaste ca am ajutat-o. Sa
stiti cand faceti bine unui om va pomeneste toata
viata.
Dorohoiul 15
In Poza nr 17 e conferinta in sala primariei .
Uite Dumitras, uite-l pe asta Caruntu care a ajuns la
covoare, aici e Conceru. Si aici am luat eu
cuvantul. Este scris pe verso Adunarea generala
sem I 82‟
In Foto nr 18 eram elev in clasa 4 la scoala
Israleita romana Dorohoi . Amintire de absolvire a
clasei a 4 in 37.Sunt doar elevi de clas a 4a. Se
faceau doar 4 clase la scoala aceasta. Eu eram al 2-
lea pe randul al 2-lea in fata absoventului din clasa
4 care avea costum negru . Opincaru pe randul de
jos al 2-lea dreapta. Florica al 4-lea din dreapta pe
randul de jos, asta-i Leibovici ficior de barosan
negustor- primul rand al 5-lea din dreapta. Aici sa
stiti ca sunt numai evrei ca e scoala israelita.Asta e
doamna Solomon - profesoara . Primul din dreapta
e directorul scolii , asta-i un rabin care preda limba
ebraica , asta-i profesorul pe care l-am avut eu.
Scoala era vizavi de prefectura, acum este scoala nr
1 de fete. Acolo era scoala Israelito- romana numai
de evrei apoi scoala generala nr1 care e scoala
generala nr 2 pe Stefan cel Mare.
Ciubotaru Eti
Dorohoi, Botosani
Romania
Reporter: Baroi Lidia
Data: august 2005
Ma numesc Ciubotaru Eti, locuiesc pe strada
Spriu Haret 27 si sunt nascuta in 1931 pe 7
ianuarie in Transnistria. M-am nasuct duminica pe
6 ianuarie dar m-am inregistrat luni pe 7. Am mers
la scoala la 6 ani, in 1940 aveam 10 ani.
In 1940 era pogromul , atunci stiti cum era,
au inceput sa treaca soldati cu cai, si impuscau.
Tatal meu fiind cizmar aveam lucru si tot bateau la
usa sa le dea pantofi. Si un soldat sau doi soldati
au trecut prin casa pe la noi dar tata tot n-a stiut ce
se petrece , ca mai tarziu sa vina sa ne socata pe noi
afara ca sa ne duca sa ne impuste. A venti politia si
ne-a spus ca trebuie sa plecam pentru ca noi nu
avem autorizatie. Am salvat ce am putut si restul a
ramas in casa. Ne-a dat afara din casa.si ei au
preluat-o. Dar vecina ne-a ajutat si a bagat o
nepoata de-a ei in casa la noi ca sa nu ne distruga
casa. Noi ne-am luat o caruta, ne-am pus bagajele
si am plecat la gara, ne-am urcat in trenul ala
nenorocit si am plecat la Nistru. La Nistru eu
avusem cercei pe ureche si mama si sora si ni i-au
smuls cu tot cu ureche jandarmii. Si ne-am urcat in
tren, am stat acolo vai de capul nostru. Am stat
acolo eu cu sora mea si cu fratele meu. La ora 12
noaptea bate la usa vagonului: „coborati jos , maine
dimneata veniti sa luati bagajele, nu luati nimic din
tren.” Noi am fost copii si atat am avut si tata meu
a avut grija sa aiba sculele la el ca sa poata lucreze
ceva. Mama a avut grija de noi. Atunci am coborat
din vagon , am intrat intr-o groapa, nu era gara era
un sant. Ne-a tras afara mama, aici jandarmii ne
bateau cu patul armei , mama era batuta numai in
cap, si am plecat pana la Bodilou. Dimineata ne-a
dus la Nistru, podul era farmat, am trecut apa, am
ajuns acolo si ne-a bagat intr-o cladire fara
geamuri. Am stat acolo cateva zile si am vazut cum
bateau oamenii, cum ii omorau, si dimineata au
inceput sa ne mane boii , caii , si ne-au manat dintr-
un oras in altu , ne-au bagat numai in cotete de
porci pe noapte,acolo sa stam. Si eram murdari,
nemancati , am ajuns in Sargorot unde ne-am
refugiat sa nu ne vada nimeni si am intrat intr-o
curte. Eu aveam 10 ani, si am intrat in curtea aceea
si am prins acolo o femeie cu carne si am luat si au
facut mama mea cu matusa mea putina mancare si
am prins putere. Jumatate de zi am stat acolo. Noi
am fi ramas acolo dar un frate de-al mamei mele a
spus „unde mergeti voi ma luati si pe mine” si asa a
ramas , ca el sa stea la o familie de evrei in Oradia
Lýkeion
Dorohoiul 16
si a ramas acolo, si din cauza lui am plecat mai
departe pana am ajuns in Sargorot. Mergand zi si
noapte pe jos iarna pe ger, am ajuns la Crasna
aproape de Buc, tot intr-o cladire distrusa unde au
fost cateva familii de evrei ucraineni, ne-au auzit si
ne-au adus paini. Deodata a aparut un jandarm si a
spus ca toti jadanii sa fie incolonati, cine vrea la
Posilovsca cine vrea la Tibris. Noi am mers la
Tibris. Exact la Buc. In Tibris cand am ajuns 2
saptamani s-au impuscat evreii din orasul acela
.Nemtii i-au inpuscat, noi cand am ajuns acolo am
prins nemti. Erau vreo 2 familii din Cernauti cu noi
si au zis sa nu vorbim un cuvant limba germana ca
sa nu cumva sa ii impuste si pe ei . Si noi am spus
ca vorbim romaneste ca dansii. Am vb cu totii in
limba romana , ca noi suntem romani din Dorohoi,
si asa am scapat, ne-au bagat intr-o cladire fara
geamuri, fara usi, si am stat acolo fara mancare,
fara nimic si aici era o cladire cu mai multe camere.
Toata familia a facut tifos numai eu cu tata nu. Eu
fiind mai iute m-am strecurat prin cladirea aceea si
am luat o geanta din asta din material si m-am dus
la cerut. Si am ajuns la un preot, am vorbit cu
dansul in romaneste si el a vazut ca suntem
moldoveni .Preotul acela mi-a pus intr-o oala si m-
a pus sa duc acasa. Si am adus-o si am impartit-o
acolo unde noi am stat, cu matusa, cuscrii. N-am
invatat ucraineste decat mai tarziu. Dar preotul mi-
a spus sa mai vin la dansul dar a 2 zi am mers pe un
alt drum , pe un deal, mi-era teama ca ma prind
jandarmii si o sa ma omoare pe loc. Dar am ajuns
acasa la o ucraineanca si am intrat in casa si mi-a
dat sa mananc si mi-a dat si acasa si mi-a spus sa
vin la dansa ca ea nu are copii. Si asa nemtii s-au
restras dar jandarmii erau mai rai, seful de post
Brumaru era un om foarte rau desi era roman. Se
faceau mereu apeluri sa vada daca suntem, daca nu
suntem fugiti de acasa.Dar in momentul cand am
vazut ca vine sa faca apel am fugit repede si am
adus repede pe tatal meu si pe unchiul meu si i-am
adus acasa. Si ne-a incolonat pe toti ne-a strigat la
catalog si l-a scos pe tatal meu, l-a scos pe fratele
meu, fratele meu avea 14 ani, l-a scos sa-l trimita la
Tulcin, si mama mea a spus unde trimite copilul si
i-a dat in fata si i-a scos toata dantura. Si mama
mea a murit vai de capul ei. Pana la urma pe
fratele meu nu l-a luat dar l-au luat pe tata, pe
nepotul mamei mele pe unchiul meu si i-au trimis
la Maghilau. La Maghilau am avut noi neamuri si a
ajuns acolo s-au vazut si-au mers la seful de acolo,
la comandant si l-a scos pe tatal meu si pe unchiul
meu. Si-au scapat si s-au intors inapoi. Si de acum
noi am stat acolo cat am stat, intr-o zi a venit o
ucraineanaca si a spus asa: „veniti la mine in casa”.
Ea a scapat cu viata dar pe barbatul ei si pe 2 fete i-
a impuscat in cap. Si am stat la ea , de acum era
altfel .Avea geamuri, cuptor, si am incercat sa invat
ucraineste . Ii spalam, ii maturam.
In al doilea an de acum verisoara mea a
lucrat la fabrica de bere si spirt Tibrit. Si tatal meu
lucra cu unchiul meu cizmaria si fratele meu cu
nepotul meu a lucrat spalatoria. Dar in primul an
daca nu eram eu mureau de foame. Noi am fost la
Vinita vis-a-vis Buc si intr-o zi m-am dus si am
ajuns la Buc .La Buc cand am ajuns am dat de o
familie: ea era evreica poloneza si el era crestin. Ea
era nepoata rabinului Vasserman. Si am venit la
dansa, am vb evreiste cu dansa si ne-am cunoscut.
De acuma noi am avut niste prosoape de casa pe
care le-am tinut acolo ca sa le dam ca sa avem ce
manca. Si le-am dat si am luat 4 paini. Ne-am
intors inapoi acasa si m-am temut sa nu ma prinda
jandarmii, ei se uitau cu binoclul sa te vada, si am
ajuns inapoi acasa si am spus ca de acum ma duc
singura. Ne-am chinuit vai de capul nostru cum
eram, dar am scapat, nu ne-a mai luat nicaieri nici
pe tata nici pe fratele nici pe mine. Dar nu aveam
cu ce trai.In 42 iar s-au facut alegerile acolo si iar il
scoate pe fratele meu si ii spune mama mea ceva si
iar a batut-o pe mama mea. Si am reusit sa aduca la
noi in anul 2 un presedinte de comunitate si era unu
Leibovici. Acest presedinte a fost bine cu
plutonieru de la jandarmi si a reusit ca sa nu-l ia pe
tata, si am scapt si in al 2lea an. Pe urma a venit
ordin ca sa plecam inapoi in Romania. Am pelcat
dar nu aveam nimic pe noi. Inca mai erau acolo 2
oameni care nu aveau nimic,nici macar sa puna o
haina. A luat plapuma si a facut 2 gauri in plapuma
si cand am ajuns acolo maghiloru a ras , cum asa
vrei sa mergi in Romania. Si comunitatea de acolo,
Federatia din Bucuresti a imbracat omul, si cu
alimente ca sa reziste pana in tara.Si am ajuns noi
acum in gara prin spate, nu prin fata, prin spate ,au
luat si-au repartizat barbatii sa faca baie si femeile.
Eu ce-am facut, am iesit din rand si am mers afara
ca tata meu a adus niste furuncul sa fereasca
Dumnezeu de la baia aceea, si fratele meu la fel. Si
am plecat la o sora de-a mamei mele. Ca nu am
avut unde sta, am stat acolo. Si am stat tot la un sot
de-a mamei mele, care a avut o casa, si am stat
acolo 20 de oameni. Si intr-o zi eu ma duc, a zis
mama „unde te duci o sa te omoaare” .Ma duc la
madam Guran sa o intreb daca tata e acolo. Am fost
la madam Guran, tata m-a vazut, era acolo, mi-a
dat de mancare si am ramas acolo. Nemtii s-au
retras si au ramas romanii. Si ne-am intors acasa si
am gasit sifonierul care a ramas in casa si toate
actele in divanu acela.
Dintre notabilitatile orasului tin minte, dar nu
mai este nici unul in viata. Gheorghe Pamfil era
seful Politiei. Cand pe noi ne-a deportat el era seful
politiei, seful sigurantei. Esa si Antonas, comisar.
Avea o fata Olga,era si unu Iftimie, dar era la
Dorohoiul 17
pensie. Era un ticalos, ce mai. Si-a aranjat oamenii
lui cand erau legionarii la putere, inainte de
deportare, in 39 . Legionarii au fost 3 luni, apoi a
luat Antonescu puterea. Antonas a luat o gloata
intreaga de politisti si tatal meu a fost incorporat ca
sa plateasca carnetul pe care l-a avut corporatia.
Asigurari,da. Noi n-am facut politica nimic. Au
batut in usa, si tatal meu a fost la usa si a zis „Ce
faceti aici? Sedinta bolsevica?” Si tata a zis:
„Domnul Antonas, dumneata care ma cunosti pe
mine ,uite am platit corporatia si am aratat la copii
carnetul de corporatie , ca sa fiu si eu in rand cu
lumea.” Antonas a zis – „Vreau sa merg si eu
dincolo sa vad cine-i acolo”- A deschis usa de la
bucatarie sa vada daca nu-i vreo intrunire. El avea
cu el sergentii si i-a trimis prin spatele cladirii
poate poate descopera ceva. Si au plecat ca nu era
nimic. El era casatorit cu una Pomarleanu , care era
o familie de legionari. Pomarleanu era licean si
arata la soldati unde sunt casele de evrei. Era si un
avocat Capra, taranist Era Capra si Borti, unu era
taranist, unu era liberal. Antonas era casatorit cu
Pomarleanu, nu, cu o sora de-a lu Pomarleanu. Eu
eram prietena buna, daca eram vecini si ne-am luat
intr-o zi de vorba si i-am spus – „sa stii doamna
Lina ca noi nu am fost oameni, ca mata spui ca
evreii s-au razbunat, noi nu ne-am razbunat, stii ca
mi-a spus sotul matale, domnul Antonas, a dus
politia la parintii mei si i-a facut bolsevici. Noi nu
suntem razbunatori”. Am auzit ca a murit acum, dar
i-am inchis gura si n-a mai vorbit nimic.
Inainte de guvernarea antonesciana foarte
bine s-au inteles romanii cu evreii. Se imprumutau
cu bani. Era de exemplu la noi Purghimu, se
mascau baieti si fete, romani si evrei si se mergea
in case evreiesti si se distrau impreuna. Pe urma de
Anul Nou iarasi mergeau copiii evrei impreuna cu
copiii romani, cand era calutu, cand era capra. Pe
strada parintilor mei erau lautari, si lautarii
mergeau la evrei si cantau cantece evreiesti.Si
veneau la noi si cantau, inainte de guvernarea
antonesciana. Parintii mei au fost omorati, mama
in 88, tata in 93. Se numeau Ciubotaru Avraam si
Ciubotaru Liba. Pe mama mea de acasa o chema
Cojocaru, si pe tata Ciubotaru. Tata era cizmar si
mama casnica. Bunica mea dinspre mama a ramas
vaduva dupa razboi si a ramas 10 copii. Bunicu
meu a murit pe front. A plecat si n-a mai venit. In
Primul Razboi Mondial de acum nu s-a mai avut
incredere in evrei datorita faptului ca au venit
legionarii la putere, era in preajma razboiului cand
a venit Antonescu si evreii nu mai erau luati in
armata.Apoi dupa 45 a venit guvernul Petru Groza
si evreii au inceput sa-si recapete aceleasi drepturi
cu romanii in tara. Insa cat timp a fost dictatura
antonesciana...
Eu cu sotul meu cum m-am cunoscut : el a
fost prieten cu fratele meu,intelegeti, deci, daca era
prieten cu fratele meu, el s-a dat la mine…. Dar eu
aveam alt grup de baieti si fete. Nu m-am uitat la
dansul si un baiat din grupul meu a plecat in
America. Vine el la atelier si-mi spune asa: el nu
ma striga Etni, ma striga Ica.: „Ica,uite, eu renunt
acum la plecare,am pasaportul dar inscrie-te si tu si
pleci cu mine. Eu zic: ”Eu cred ca ai visat ceva
prost” „De ce? eu vreau sa te iau pe tine” „Dar eu
am 16 ani, si la 16 ani sa ma duc eu in
America??Cum te gandesti? Trebuie sa-mi traiesc
viata cu parintii mei, tu daca vrei pleaca, daca
prinzi dor vii la mine.” El a plecat pana la urma,
altul s-a tinut de mine, nu stiu cum era, mama lui
venise la matusa mea, o sora de-a mamei mele si a
zis : „Auzi, sa spui la sora ta sa pregateasca bani
multi sa iei baietu meu.” Si mama mea vine acasa
si spune…asa…asa…asa….. Dar ce, eu am de gand
sa ma marit de-acum? Eu vreau sa ma distrez,ma
duceam prin toate partile, ma distram,petreceri,
regina balului eram in scoala. Am petrecut in
tinerete foarte mult, nu-mi pare rau. Pe ala nu l-am
placut, nu am iubit, eu fara iubire. Nici pe el nu l-
am iubit, dar el m-a incantat cu cadouri, cu una , cu
alta, incerca sa ma atraga. Eu nu vroiam sa ma duc
dupa el, prietenele mele aveau ciuda pe mine, erau
invidioase pe mine. Si asa m-am cunoscut eu cu
barbatul meu. Mama mea tare l-a vrut pe dansul. Si
la 17 ani m-am logodit.Chestia era ca el trebuia sa
faca armata. Obligatoriu era sa nu te casatoresti
pana nu faci armata. Te casatoresti, pleci in armata,
si fimeia isi face de cap acasa.
Meer Simon and Ety
Lýkeion
Dorohoiul 18
UNIUNEA EUROPEANĂ
1.Ce este UE
56% nu ştiu
20% nu răspund
16% răspunsuri greşite
8% răspunsuri corecte
2.Vreţi ca România să intre de la 1
ianuarie 2007 în Uniunea Europeană?
a) da(76%)
b) nu(24%)
c) nu răspund(48%)
3.Credeţi că dacă vom intra în Uniunea
Europeană ne va fi mai bine?
a) da(28%)
b) nu(20%)
c) poate(48%)
e) nu ştiu(4%)
4.Vreţi ca în 2007 să fie anticipate?
a)da(12%)
b) nu(72%)
c) nu ştiu(12%)
d) nu răspund(4%)
5.Credeţi că anticipatele ar fi o soluţie
pentru România?
a) da (16%)
b) nu (60%)
c) poate (16%)
d) nu ştiu (16%)
e) nu răspund (4%)
6.În caz de anticipate, veţi merge la
vot?
a) da (16%)
b) nu (40%)
c) poate (24%)
e) nu ştiu (16%)
f) nu răspund (4%)
7.Credeţi că intrarea în Uniunea
Europeană va reglementa situaţia
materială şi financiară din România?
a) da (32%)
b) nu (8%)
c) poate (52%)
e) nu ştiu (8%)
f) nu răspund (0%)
8. Dacă vom intra în Uniunea
Europeană, românii vor mai pleca la
lucru în străinătate?
a) da (92%)
b) nu (0%)
c) poate( 4%)
e) nu ştiu (4%)
f) nu răspund (0%)
9.Dar cei care lucrează în momentul de
faţă în străinătate, din 2007 vor veni să
lucreze în România?
a) da (0%)
b) nu (88%)
c) poate (12%)
e) nu ştiu (0%)
f) nu răspund (0%)
10.Va scădea numărul de români ce
vor pleca în străinătate din 2007?
a) da (8%)
b) nu (24%)
c) poate (68%)
e) nu ştiu(0%)
f) nu răspund (0%)
11. Credeţi că o dată cu intrarea în
Uniunea Europeană vor creşte
salariile?
a) da (68%)
b) nu (16%)
c) nu ştiu (16%)
12.Cum credeţi că va comunica cultura
românească cu cea europeană?
a) bine (48%)
b) foarte bine (0%)
c) rău (16%)
d) foarte rău(0%)
e) nu ştiu (36%)
13. Sunt românii inferiori celorlalte
naţiuni europene?
a) da (24%)
b) nu (48%)
c) nu ştiu (28%)
După cum se observă, românii vor să adere
la Uniunea Europeană, sperând că le va fi mai bine.
Din păcate, însă, trei sferturi din cei intervievaţi nu
ştiu ce este Uniunea Europeană.
(chestionar realizat în noiembrie 2006, de
Andrei MORUZI, aplicat elevilor colegiului)
Dorohoiul 19
Uniunea Europeană în imagini,
văzută de la graniţa ei…
COLEGIUL NAŢIONAL „GRIGORE GHICA
VOIEVOD”, DOROHOI, este o prioritate,
pentru elevi?
1.Colegiul Grigore Ghica Voievod, Dorohoi, este
cel mai bun liceu, la ora actuală, din oraş?
a) da(45%)
b) nu (15%)
c) poate(40%)
2.Sunteţi mulţumiţi de programul acestui liceu?
a) da(40%)
b) nu(40%)
c) poate(20%)
3. Timpul acordat pauzei(10minute) este suficient?
a) da(30%)
b) nu(65%)
c) poate(5%)
4.Ar fi mai bine dacă orele de curs ar dura 40 de
minute?
a) da(90%)
b) nu(5%)
c) poate(5%)
5.Credeţi că ar fi mai bine dacă pauza ar dura 20 de
minute?
a) da(75%)
b) nu(15%)
c) poate(10%)
6. Profesorii din acest liceu sunt bine pregătiţi?
a) da(45%)
b) nu(15%)
c) poate(40%)
7.Sunteţi mulţumiţi de calitatea orelor din liceu?
a) da(25%)
b) nu(30%)
c) poate(45%)
Lýkeion
Dorohoiul 20
8.Dacă liceul ar fi dotat cu mijloace audio-vizuale,
nordul întâlneşte sudul din nou...un nou infinit, o
nouă geană... si nici o secundă prea târziu...
Rămân copilul orb…
Carpe noctem
(desen de Bogdan Şoltuzu)
Lýkeion
jurnal 42
Carmen MAXIM
Gând sinucigaş
Am vrut de multe
ori s-o fac, dar
sunt prea lasa,
mi-e frica. Azi,
acum, in clipa
asta e momentul,
iar eu sunt mai
hotarata ca oricand. M-am gandit chiar si la modul
in care ar trebui s-o fac. Nu pot folosi lama
cutitului si nici streangul. Ce n-as da sa am un
pistol la indemana. E cel mai simplu mod de a o
face. Il pui la tampla, inchizi ochii si … bum! Gata!
Intr-o fractiune de secunda se termina. Stiu … e
greu sa apesi pe tragaci. Multe ganduri iti trec
atunci prin minte, amintiri, intamplari, motive
pentru care ar trebui s-o faci sau nu. Probabil atunci
comiti greseala vietii tale. Te gandesti la cei ce vor
plange pentru ei de fapt nu pentru tine caci fii
sincera, macar acum in ultima clipa, de cate ori ai
plans un mort pentru ce i s-a intamplat lui? Ai plans
pentru ca ai ramas singura, nu te mai iubea nimeni
asa cum o facea el, ai ramas fara un sprijin moral,
financiar sau oricare alt motiv egoist. Dar asta esti
tu, o egoista. Intrebarea e … merita sa mori pentru
atata lucru? Viata e pretioasa, asta o stiu, de aceea
trebuie sa hotarasc acum daca s-o fac si pentru ce.
Imi pun gandurile pe hartie si dupa ce termin o voi
citi de cel putin trei ori sa vad daca am omis ceva.
In clipa in care voi lua o decizie, nimic si nimeni nu
ma va opri.
Incerc sa-mi dau seama ce ma supara dar
nu reusesc deoarece paharul a dat pe afara iar eu
am uitat multe picaturi cu desavarsire. Nu sunt
nefericita dar nici fericita. Iubesc viata si-mi place
s-o traiesc asa cum e. Dar oare o merit? La fel ca
toti oamenii am dorinte pe care mi le pot indeplini,
si dorinte pe care nu mi le pot indeplini din motive
obiective. Imi place sa cred ca eu imi ating toate
scopurile. Dar o fac prin orice mijloace. Cand nu
reusesc, sufar si ma intreb cu ce-am gresit. Am
ajuns chiar sa fur si sa mint, eu care nu suport hotii
si mincinosii. Am ajuns ceea ce urasc mai mult.
Poate intr-un fel chiar am innebunit. Adica, sa fim
seriosi, ce om normal la cap se gandeste la
sinucidere. Macar de frica lui Dumnezeu. Asta ma
irita cel mai mult, faptul ca-mi dau seama ca e ceva
in neregula cu mine si nu fac nimic pentru asta.
Poate sunt doar paranoica. Mi se pare ca sunt
persecutata, ca nimeni nu ma place iar familia ma
uraste. Asta e problema mea, familia. Familia mea
ma iubeste neconditionat, sunt sigura de asta. Si eu
pe ea. Atunci, de ce fac membrii acestei familii sa
sufere? Nici eu nu-mi dau seama. Poate in asta
consta nebunia mea. Ce om normal confunda ura
cu iubirea sau invers. Am incercat sa le deosebesc
dar nu pot. Mi-as da viata pentru familia mea, dar
atunci de ce ma port asa urat, de ce simt cateodata o
ura atat de puternica cum imi invadeaza fiecare
celula, fiecare nucleu de-mi vine sa pun mana pe
cutit… Ce om normal doreste moartea semenilor
sai? Oare familia ma sufoca cu prea multa iubire?
Unde oare am mai auzit o asemenea tampenie? Imi
doresc atat de mult sa ma desprind din sanul
familiei si sa-mi intemeiez eu una numai a mea asa
cum am visat din totdeauna in care sa fac eu
regulile. Dar merit eu oare sa am familia mea cand
ma port ingrozitor cu cea pe care o am deja? E un
proverb care zice sa nu dai vrabia din mana pe
cioara de pe gard. Ma hranesc cu vise si-mi creez
lumi interioare in care eu sunt centrul universului.
Nu mai diferentiez realul de imaginar si de fictiune.
Si imi place sa traiesc asa.
Imi pare rau pentru toate vorbele urate pe
care le-am trantit in momentele de furie dar orice as
face, oricat as incerca sa sterg amintirile astea din
memoria noastra, urmele raman si afurisitele ies la
iveala tocmai in momente de cumpana. In
momentele in care ar trebui sa fim unite, atunci
parca-si baga Necuratu‟ coada si ne dezbina si mai
mult. Ce rezolv oare prin sinuciderea mea? Nimic,
dar sunt prea lasa, nu vreau sa-ncerc mai mult.
Gasesc scuze: sunt prea obosita, si ele au vina lor.
Dar nu e adevarat. Eu am puterea de a aduce pacea
si armonia in familie sau pot insamanta ura si
invidia. Calea aleasa de mine e gresita ca de obicei.
Dar cand ma uit in jur, toate caile mi se par rele. Pe
care s-o aleg? Sa dau cu banu‟? Sa ma gandesc …
care o fi mai putin rea?
Mereu am considerat ca am un suflet bun,
capabil sa-si iubeasca semenii, capabil de lucruri
mari. Credeam ca toti ma plac. Adica, ce motive ar
fi avut sa n-o faca? Am vorbit frumos cu toti, nu i-
am jignit, nu i-am facut sa se simta inferiori dar in
schimb i-am tradat si i-am vorbit pe la spate apoi i-
am privit in ochi si mi-a crapat obrazul de rusine.
Sigur ca am incercat sa reabilitez lucrurile. Dar
spuneti sincer, cum v-ar pica sa spuna cel mai bun
prieten, dusmanilor vostri cele mai de pret secrete
pe care i le-ati incredintat? Pai, stau si ma intreb
care e cel mai mare dusman de fapt? Vorba aia
“fereste-ma Doamne de prieteni ca de dusmani ma
feresc singur”. Asa am ramas fara prieteni.
Am trecut si eu prin intamplari nasoale care m-au
marcat si poate mi-au mutilat sufletul. Am gustat
setea razbunarii fara a avea ocazia s-o potolesc dar
am invatat sa iert. Poate asa ma va ierta si pe mine
cineva, candva. E uimitor! Sa porti o ura in suflet
jurnal 43
de o viata. De fapt nu stiu daca aproape 18 ani
inseamna chiar o viata desi altii au trait si mai
putin. In fine, nu asta conteaza, ceea ce voiam sa
spun era ca dupa ce o viata intreaga am urat, e
incredibila senzatia pe care o ai in clipa in care zici
“setea de razbunare mi-a trecut, ii iert pe toti”. Cine
pe cine iarta? Eu pe cei ce mi-au gresit , dar cum
ma impac cu gandul ca eu am gresit? Si totusi mai
sper. Am observat ca atunci cand ierti, intr-un fel te
simti iertat. Chiar si o persoana atat de rea ca mine
poate fi iertata dar asta inseamna umilire pentru
mine. Cel mai greu lucru, pe care nu l-am putut
face niciodata din toata inima a fost sa-mi cer
iertare. Cand am facut-o, a fost mai mult o gluma
sau o necesitate. Cu riscul de a-i face pe cei din jur
sa sufere nu am avut niciodata curajul sa spun
“iarta-ma, stiu ca nu merit si totusi…”. Mai
degraba am plans pana mi-au secat lacrimile. Am
analizat situatiile de genul asta prin care am trecut
si singura concluzie la care am ajuns a fost orgoliul.
Sunt prea mandra iar viata mi-o plateste. Probabil
ma cred invincibila, superioara din toate punctele
de vedere, ma cred desteapta si inteligenta,
talentata chiar cand de fapt valorez mai putin decat
cel mai josnic om din lume cu toate calitatile si
defectele mele.
Tocmai de aceea cred ca nu merit sa
traiesc. Am incercat de multe ori s-o fac dar mi-am
mai dat o sansa, si inca una, si inca una pana acum.
Am citit in Biblie ceva legat de iertare in care un
om il intreba pe Iisus de cate ori sa-si mai ierte
semenul care i-a gresit, oare de sapte ori?
Raspunsul a fost de inca 70 ori 7 ori. Dar cel mai
greu e sa ne iertam pe noi insine. Oamenii sunt lasi,
daca ar face asta ar insemna sa accepte ca au gresit.
Eu am acceptat asta dar nu ma pot ierta. E in natura
noastra sa gresim si sa iertam, sa incercam sa ne
indreptam si sa-i indreptam si pe cei care au pasit
stramb. Ne-am dezumanizat in asa hal incat nu mai
vedem dincolo de nevoile si dorintele noastre
egoiste. Stau si plang soarta oamenilor si a mea,
plang pentru toti dar nu e suficient. Pot incerca sa
ma schimb si odata cu mine sa-i schimb in bine si
pe cei din jurul meu ca si ei la randul lor sa-i poata
schimba pe cei din jurul lor. Dar cum sa fac asta
cand eu am ales calea usoara, cea a sinuciderii?
Prin moartea mea nu fac decat sa-i intristez, sa-i fac
sa sufere mai mult pe cei apropiati. Iar daca am
“norocul” si ajung la stirile de la ora 5 unde apar
toate nenorocirile iar a mea n-ar mai conta pe langa
celelalte, nu as reusi decat sa trezesc simpatia
catorva persoane care s-ar gandi la varsta mea cea
frageda si s-ar intreba ce motive am avut de am
facut-o. Buna intrebare!
La inceput totul era confuz. Nu-mi dadeam
seama de ce sunt suparata. Mi se parea ca nu aveam
nici un motiv si totusi ma gandeam la sinucidere.
Motivul este ca sunt prea rea. Nu merit sa traiesc,
nu merit nimic din ceea ce primesc sau ce fac
ceilalti pentru mine. Ce mai conteaza un suflet rau
in minus? Chiar ar fi bine, nu? Dar viata nu ne este
data pur si simplu cu drepturi de proprietate. Exista
cineva sau ceva care decide cine merita si cine nu
merita sa traiasca. Puteti sa-i spuneti cum vreti, nu
conteaza, important e ca exista si ia decizii pe care
noi nu avem voie sa le luam. Daca traiesc inseamna
ca exista un motiv, daca nu-l stiu inseamna ca
trebuie sa mai caut. Poate totusi nu sunt lasa ca nu
am curajul sa ma omor ci lasa pentru ca nu am
curajul sa traiesc.
Majoritatea sinucigasilor o fac repede sub
impulsul unei nebunii trecatoare. Eu nu sunt ca ei.
M-am gandit bine si am ajuns la o concluzie
simpla: nu merita. De fapt stiam ca voi ajunge aici
si poate intr-un fel de aceea am vrut si eu s-o fac
repede, sa nu am timp de gandire. Eram tulburata si
cand nu gandesti limpede, in orice situatie ai fi, poti
face un pas in urma si sa privesti imaginea in
ansamblu.
Sufletul meu renaste, respira si se bucura din nou
de viata. Si cand ma gandesc, era sa fac cea mai
mare prostie. Am redescoperit sensul vietii si asta
doar pentru ca am stat o clipa si mi-am reevaluat
sentimentele si motivele pentru care era s-o fac.
Diana Andreea TĂNASĂ
Verba Temporis
“Cum cine sunt? Un biet Übermensch în
costum de scafandru. Cum de ce? Ca să pot atinge
adâncimea jupiteriană a minţii Artistului, acolo
unde ambrozia se dizolvă în nectar şi curge prin
artere. Mă tem să-mi tot schimb avatarele. Mă tem
că fulgii falşi de albatros m-ar ucide dacă m-aş
arunca de la înălţimea unui Parnas să pot prinde
elanul transcendent al Capodoperei. Artistul face
piruete în eternitate şi se aruncă îndrăzneţ pe panta
ascendentă a unei Coloane fără sfârşit, fâlfâie spre
Oul primordial sub masca unei aparente integrări în
Lýkeion
jurnal 44
Absolut. Şi totuşi a fost om. Este spirit. Va fi Idee
cât timp Opera va musti de sevă. Până la
Armaggedon e nemuritor şi va muri odată cu
ultimul om. Din trup sângele i s-a scurs în Artă.
Arta îi ascunde misterul în esenţă, îi rupe o bucată
din suflet pentru a respira. Non omnis moriar! Non
omnis moriar! strigă horaţian în artist conştiinţa
transferului de energii. Dacă ne luăm după
perspectivism, realitatea este o proprietate privată.
Artistul devine martir. Îşi sacrifică realitatatea.
Rupe din ea, o modelează fluierând, o trece prin
curcubeu, îi adaugă eter din Sufletul Lumii şi o
trimite în Hiperboreea să cânte cu Apollo. Numai
când creşte din extazul dionysiac al unui
Pygmalion pătimaş, o plăsmuire respiră parfumul
nemuririi în trupul unei noi Galatee. Privim
Capodopera şi în noi se porneşte beţia răzvrătită a
sângelui. Se prind oasele în horă, muşchii într-un
dans frenetic à la Zarathustra, inima se crede
bacantă în strigăte de Evoe! În concertul
universalităţii consună Arta care, asemeni
întunecatului Lethe, ne face să uităm că s-a virusat
Windows-ul sau că ne-am certat cu mama. Fiindcă
acesta e acel catharsis aristotelic pe care îl evocă şi
Brâncuşi, nu doar anularea tristeţii metafizice. Ne
ia în cioc şi ne scaldă în realitaţi noi şi bizare. Nu
este Geniul a doua Creaţie prin Artă? Nu e
percepere a generalului în matricea particularului?
« Arta nu face decât să înceapă continuu »
(Brâncuşi). Nu e platitudine, e inedit. Valorile reale
se regăsesc ex tempore, chiar într-o epocă în care
nervi de vestale expirate tremură derizoriu în nemit.
În care Ochi-Palid holbat printre cabluri la alţi ochi
la fel de scoşi pluteşte în plasmă. Când retina-şi
plânge-un soare care nu se plăteşte la RENEL. Unii
se întreabă de ce încă scandăm versurile unui
Ovidius, în timp ce se fotografiază cu statuia lui.
Fiindcă au dat de gândit! De ce admirăm picturile
lui Dali? Fiindcă au frapat! De ce ne uimesc încă
sculpturile lui Brâncuşi? Fiindcă au revoluţionat!
Inovaţie. Mesaj. Endogeneză mausolemică. Aripi
peste aripi, triluri în triluri, voci care creează. Omul
este luciferic. Creează. Se crede Demiurgos.
Creează. Cade. Creează. Se ridică. Creează.
Trăieşte. Moare. Supravieţuieşte doar Geniul.
Zboară înfrăţit cu Pegas, se scaldă în izvorul
Muzelor şi veghează de pe Helicon. Ar fi crezut
Platon că va da dureri de cap elevilor în 2007? Sau
în 3867? Nici măcar Arghezi. Poate totuşi s-au
gândit. Nu degeaba şi-a acordat Horatius lira
sperând că nu va muri de tot. «Numai poetul / Ca
paseri ce zboară/ Deasupra valurilor, / Trece peste
nemărginirea timpului ». Eminescu şi-a profetat
zborul cosmic. De Poet. De Idee. Artistul e
reverberaţie cu ecouri prelungite în fruntea lumii.
Sacrosanct, excentric, devine arcuş în muzica
sferelor şi o îmbogăţeşte cu o armonie.
Chiar şi o ideologie revolută crede în
palingenezie. Cartea de Nisip borgiană , mutatis
mutandis, devine Arta de nisip. Concentrând
esenţe, devine un hen kai pan – Una şi Totul. Nu
contrazicem pe Blaise Pascal. Într-adevăr, omul
înoată în ape tulburi, între Infinitul mare şi Infinitul
mic. Orice individualitate s-a crezut, se crede şi se
va crede posesoarea tainelor existenţiale. Dar
oricâte trepte, monumentale sau nu, am urca spre
Absolut, suntem la fel de departe de a-l atinge.
Viaţa, deşi spălată în ape infinite, e de calitate.
Imprimeul criptic, inextricabil, se păstrează la fel
de colorat. Însă cu o treaptă mai sus de umanitatea
gregară, indiferentă, resemnată, cine oare face cu
mâna sfidând pe Cronos şi plutind ca o silfă prin
eter? Doar El. Artistul de geniu. Înconjurat de
aburul Ideilor, se înalţă de pe soclu şi devine eon
indimenticabil. Părăseşte mundanul în vertijul
gravitaţiei ascendente. De ce meteorizarea? Fiindcă
ne-a oferit o Revelaţie şi ne-a dat un ghiont spre
Marea Descifrare. Doar ceea ce ne poate face să
exclamăm nietzscheean Ecce homo! transformă pe
homo faber în Luceafăr. Dăinue din el Lumina...”
Atât a avut de spus. Ce frumos mi-a vorbit
Tempus! Alienatul nostru care se crede alchimist…
Mereu merge cu ochii închişi pe trotuar, cu o mână
vâslind în gol şi cu cealaltă trăgându-şi brazii. În
urma lui răsar coloane infinite. Ne-am întâlnit la
semafor şi se tot plângea că n-are cui să se
confeseze. Să se justifice de ce nu e absolut pentru
fiecare. Era tare trist… L-am bătut prieteneşte pe
umăr şi l-am liniştit. Apoi l-am invitat la o cafea.
El crede în Genii. L-am convins ca Artistul este
doar primul creator al Capodoperei. Al doilea este
chiar Dumnealui. Îi dă savoare. Şi dacă este
Creator, aproape dă nas în nas cu Absolutul. Mi-a
mulţumit pentru consolare, s-a ridicat şi s-a pierdut
vâslind spre Eos. A plecat să-şi viziteze prietenii
înaripaţi. Artiştii. Eu totuşi rămân la părerea mea.
Totul e doar un Eu echivoc, imensifiant. Nu a fost
prost Nietzsche remarcând că “în piaţa publică,
nimeni nu crede în oameni superiori.” Ce valoare
ar mai avea Viaţa dacă ar muri Thanatos?
Acordurile kitharei cosmice nu ating fibrele noastre
sonore fără notele grave ale efemerităţii. Vivat
sublimis musica humana!
jurnal 45
Ioana – Alexandra NEAUNĂ
Viaţa
Fiecare zi îmi pare
O imensă sărbătoare
Şi mă-ntreb: e-adevărat ?
Sau e-un vis de neuitat.
Că trăiesc în orice clipă
Şi mă-nalţ în zbor de-aripă
Viaţa-mi pare ca o floare,
Se deschide-ncet, sub soare.
Prima petală a vieţii
Este treapta tinereţii
Viaţa-ntreagă este-o carte
Ce se deschide şi-mparte
Vise şi speranţe, mii,
Le trăieşti şi poate ştii:
Viaţa, pe acest pământ,
Este lucrul cel mai sfânt.
Gică MANOLE
În satul lui
Marin Preda
Depăşesc
Dobroteasca şi Balaci şi, când încă noaptea nu se
instalase definitiv, îmi apare în faţă intrarea în satul
lui Preda. Trec în viteză pe lângă monumentul
ridicat în perioada interbelică, pentru eroii localnici
căzuţi pentru întregirea României, apoi, tot
întrebând de familia scriitorului, sunt îndrumat la
cumnatul său, Ion Baltac. Acesta era însurat cu sora
lui Preda, Ilinca. Mă prezint lui Ion Baltac, dar
fiind noaptea de-a binelea, acesta nu are curajul de
a mă invita la el, acasă, spunându-mi ca să revin pe
lumină, ziua. Neştiind ce să fac, mă îndrept spre
Primărie. Sunt legitimat şi dat repede pe mâna unui
om. Mi se arată camera unde voi dormi, mi se
aduce o găleată cu apă, un lighean, o cană. M-am
spălat în timp ce omul dat de primar spre a avea
grijă de mine nu-şi ascundea deloc curiozitatea.
„Aşadar, dumneata, de la Dorohoi, ai bătut, cu
bicicleta, o mie de kilometri, numai ca să vezi satul
lui Marin Preda?”… tot zicea el. „Da, da, tocmai de
asta am venit la dumneavoastră”, răspundeam eu,
foarte obosit. „Dar, Marin al nostru a scris nişte
prostii”, nu se abţinu individul. „Ce mare lucru a
făcut? A povestit cum umbla cu vacile şi cum tot îl
călca, pe picioare, o oaie rea”, relua individul cu o
privire tulbure. Cât eram eu de obosit, am devenit,
dintr-o dată, foarte atent. Nu înţelegeam ce avea
acel om cu un scriitor tradus şi citit aproape în toată
lumea. Mai mult decât atât, scriitorul murise şi
totuşi nu puteam înţelege sticlirea rece,
duşmănoasă din privirea acelui bărbat. Murise şi tot
nu-l iertaseră. De ce? Atunci, mi-am adus
aminte cum Marin Preda povestise, nu ştiu
pe unde, poate în „Imposibila întoarcere”
(nu sunt sigur), cum, în satul natal, a fost
urmărit cu o ură grea de vreunul sau altul
cu care, în realitate, nu avea nimic de
împărţit. Preda povestea cum acel/acei
indivizi când îl întâlneau li se tulburau
privirile, gâfâiau, neputând să articuleze
decât: „Bă, ăsta al lui Paţac…”, „Bă, ăsta al
lui Paţac…”. Şi cam atât. Ei bine, unul
dintre cei care îl urau, şi după moarte, pe
marele scriitor, îl aveam în faţă. Am închis
vorba cu el spunând că sunt obosit şi că
Lýkeion
jurnal 46
vreau să dorm. A tăcut şi s-a retras la ale sale. Greu
am mai dormit în acea noapte în camera de oaspeţi
a Primăriei din Siliştea-Nouă, dar, odată adormit,
am dormit somn greu, de plumb.
A doua zi, mă duc la cumnatul lui Marin
Preda, Ion Baltac. M-au primit bine, atât el cât şi
sora scriitorului, Ilinca. „Deci, dumneata eşti
Ilinca”, zic eu. „Da, eu sunt”, îmi răspunse ea.
Ilinca era o femeie micuţă, slabă, iar bărbatu-său,
fost funcţionar în comerţ, un om aşezat, calm. Mi-
au arătat camera unde dormea scriitorul când venea
în sat, o cameră obişnuită, cu o bibliotecă micuţă ce
conţinea toate cărţile lui Preda, de la „Întâlnirea din
pământuri”, la „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Am citit dedicaţiile, nu pe toate: noaptea ce-a urmat
am dormit la sora lui Marin Preda. Cât am stat la
Siliştea-Nouă, am luat masa la Ion Baltac, am băut
câteva pahare de vin, mi s-au arătat zeci de
fotografii în care scriitorul şi familia sa erau
prezenţi. Nu m-am ferit să-i întreb pe cei doi ce ştiu
despre moartea lui Marin Preda. Mi-au spus că
atunci când s-au dus la Bucureşti l-au găsit pe
scriitor la morgă şi că pe frunte avea o vânătaie
serioasă. Ei nu ştiau, atunci, de unde putea fi acea
vânătaie. Acum se ştie cine i-a făcut-o: în ultimele
zile de viaţă, Marin Preda, îmbătându-se, a trecut
pe-acasă, unde nevastă-sa şi cei doi copii, Nicolae
şi Alexandru, trăiau. Când a fost întrebată de
anchetatori de unde provine vânătaia de pe fruntea
scriitorului, soţia lui Preda a răspuns în doi peri că
ea i-a făcut-o, pentru că venise beat acasă, o
enervase şi-l izbise cu capul de masă. Ce poţi să
mai comentezi după o asemenea declaraţie?
Ilinca, sora scriitorului, nu a vorbit în nici un
fel despre cea de-a treia soţie a fratelui ei.
Cumnatul său, însă, îmi tot spunea cât de prost i-a
mers căsătoria lui Marin, în ultimii ani, cât de
neobrăzată fusese nevastă-sa, cât de des şi de mult
îl înşela, în dreapta şi-n stânga. „Bine, te înţeleg, ai
nevoie de bărbaţi tineri. Fă-o! Dar cu discreţie. Nu,
aşa, în văzul tuturor. Nu mă face de râs. Sunt
cineva în ţara asta.”, îi tot spunea Marin Preda celei
de-a treia neveste. Ion Baltac îmi spusese şi numele
unor scriitori cunoscuţi cu care individa, ce-şi zicea
soţia lui Marin Preda, se culcase.
Stând ore bune, acasă, la Ion Baltac, i-am
sugerat că aş vrea să vizitez mormântul tatălui
scriitorului, Tudor Călăraşu. Ion Baltac nu a avut
cum să mă refuze. Numai că s-a rătăcit, zeci de
minute, prin cimitir, până ce-a găsit mormântul cu
pricina. Mormântul lui Tudor Călăraşu era
neîngrijit, plin de buruieni. La fel cum era, la acea
vreme, şi al fiului său, Marin, la Beleu, la
picioarele lui Zaharia Stancu, lângă un trotuar: o
cruce din scândură, numele şi prenumele, 1922 –
1980, şi multă ţărână deasupra. Mai era, mi se pare,
şi o candelă strâmbă, ordinară. Iar cea pe care el o
iubise şi pe care o lăsase moştenitoare peste
posteritatea sa, i-a ignorat, mult timp, tocmai
posteritatea care îi asigura ei confortul. Nu cu mult
timp în urmă am observat-o pe individă, pe la nu
ştiu ce post de televiziune, cum se smiorcăia, cum
tot zicea „Marin al meu, c-o fi, c-o păţi”.
Îmbătrânise, scârba, se ridase, şi devenise, peste
noapte, soţie iubitoare şi morală!
Vestea că cineva, de la un capăt de ţară,
venise tocmai la Siliştea-Gumeşti, să vadă locurile
lui Marin Preda, s-a răspândit. Mulţi localnici
intrau în vorbă cu mine, despre una sau alta. Mi-a
fost arătată poiana lui Iocan, locul unde avusese
casa Ţugurlan, pădurea Cotigeoaia etc. Mai mult,
un individ furios, ginerele lui Trăfulică, m-a oprit,
pe drum, şi-mi tot spunea că Marin Preda a fost un
prost, că pe alde socru-său, Trăfulică, în cărţile
sale, îl trecuse la chiaburi şi că, în realitate, acesta
era doar mijlocaş etc. Tipul era furios şi gura îi
mergea repede. Eu, de-abia reuşeam să zic vreo
două vorbe, că individul tot îi dădea: „Geaba ai
bătut atâta drum, Ce ai văzut, pe aici? Nimic! Ce?
Te-ai luat după minciunile lui Marin? Vai de capul
lui! N-ai avut ce face, de-ai cheltuit şi te-ai obosit
atâta drum!”. Greu îmi stăpâneam emoţiile faţă de
atât de proastă înţelegere sau faţă de o atât de
puţină înţelegere faţă de un om care îi iubise,
tocmai pe ei, aşa de mult.
La întoarcere, de la cimitirul din Siliştea-
Gumeşti, pe strada principală, Ion Baltac îmi face
cunoştinţă cu o individă pe care el o recomandase
educatoare. „Uite, nu ştiu cum, domnu-i de la
Dorohoi, şi-i profesor de istorie, şi a venit, la noi, la
Siliştea, cu bicicleta, numai să vadă locurile despre
care a scris Marin”. Am simţit că tipa strâmba din
nas, ori la vederea mea, ori la auzul numelui
marelui scriitor. Cred că, ţinând cont la ceea ce am
asistat în acele zile, era vorba mai degrabă despre
Marin Preda. Individa, cu o înfăţişare comună,
spălăcită, lăsa să i se vadă plictiseala şi greaţa doar
la auzul numelui autorului, „Marelui singuratic”.
„Ia uite, ce prost”, gândea în căpşorul ei de
educatoare, „idiotul ăsta nu-i sănătos la cap. A
bătut atâta drum numai ca să vadă nişte câmpuri şi
văgăuni, nişte case banale. Ce-o fi găsit el în aşa-
zisa operă a lui Marin Călăraşu? Că, eu, nu găsesc
nimic important! Doamne, ce proşti mai sunt
unii!”, tot gândea curcuţa educatoare. „Cum de mă
plictiseşte Ion Baltac cu asemenea nimicuri?”.
Desigur, poate că individa n-o fi chiar gândit aşa.
Dar, după grimasele făcute, după ifosele ce şi le
dădea în faţa noastră, nu cred că greşesc prea mult.
De altfel, cum aşa, se poate, vreodată, compara o
educatoare, absolventă, eheeeiii…, de liceu
pedagogic, cu vreun scriitor, fie el şi Marin Preda?
Doamne fereşte! Niciodată! „Eu sunt educatoare şi
sunt genială! Eu sunt intelectuală adevărată pentru
jurnal 47
că am diplomă! Ce diplomă a avut Marin Preda?
Aa? Una, şi aceea amărâtă, de şcoală normală, luată
cu chiu, cu vai, undeva prin Ardeal…! Pe când eu,
am terminat marele liceu pedagogic de la
Alexandria, iar de asta, nu doar mămica, ci şi eu
sunt mândră tare!”. Desigur, nu-şi are rostul de a
povesti/descrie tot ce mi s-a întâmplat în cele
câteva zeci de ore petrecute la Siliştea-Gumeşti.
Dar nu-mi pot reţine un sentiment de amărăciune şi
tristeţe la ceea ce am văzut şi auzit acolo spunându-
se despre marele scriitor.
La crâşma din sat, acelaşi lucru. Luând o bere
şi aşezându-mă la masă, localnicii, repede, au
observat că sunt străin. Intrară în vorbă cu mine şi
le spusei de ce mă aflu în satul lor. Unul îmi spuse
că este leat cu Marin Preda. Şi că Marin, zicea el,
când venea în sat, îl întreba, mă, alde cutare, mi-ai
citit cărţile? Nu ţi le-am citit, Marine, că n-am ce
învăţa din ele, că tu scrii prostii! Şi zâmbea,
individul, sigur, pe el şi pe ceea ce tocmai spusese.
Alţii tăceau, nu făceau nici un comentariu.
De ce era, astfel, perceput, judecat, la el, în
sat, Marin Preda? Poate că, cei care rămăseseră în
satul natal, nu-l iertaseră că plecase şi-şi croise o
altă viaţă decât a lor? Poate că ştiindu-l de mic,
cunoscându-i familia, nu vroiau să creadă că din
Marin al lui Tudor Călăraşu ieşise ceva important,
nu doar pentru satul lor, ci pentru o întreagă lume?
Nu ştiu să dau un răspuns limpede la această
chestiune. Un fapt este cert: mulţi dintre consătenii
lui Marin Preda nu vroiau să accepte că ajunsese un
om important. Ce gândeau ei, „cu ce a fost Marin al
lui Călăraşu mai breaz ca noi, ca să se facă atâta
gălăgie în jurul numelui său? Cu nimic. Atunci? Ia
mai lasă-ne în pace, cu el, şi gata.”. Un alt
amănunt, observat repede de mine, şi pe care nu l-
am uitat, a fost acela că, deşi murise cu doi ani în
urmă şi că moartea lui timpurie a stârnit atâtea
discuţii, nimeni, dar absolut nimeni (cu excepţia
familiei, desigur) nu-i regreta moartea. Mai mult.
După cum se poate deduce din cele povestite mulţi
încă erau furioşi pe el.
După ce am băut berea, cu localnicii, am refuzat să
mai stau cu ei, pretextând că am treabă. Într-adevăr,
vorbisem cu cineva de la Primărie ca să-mi arate
şcoala unde învăţase scriitorul, şi unde, spre marea
lui mirare, ca şi a tatălui, luase, cândva, premiul
întâi. Şcoala era cea veche, din perioada interbelică,
şi încă se învăţa în ea. Într-o sală de clasă se
amenaja o sală dedicată scriitorului: fotografii,
vitrine cu cărţi, facsimile etc. Iar profesoara ce mi-a
fost ghid era serioasă şi bine informată. Am mers
minute bune, în tăcere, pe culoarele şcolii. Am ieşit
în prag privind alte minute lungi curtea şcolii. Apoi
m-am dus la Ion Baltac şi Ilinca; se făcuse amiaza.
Nici nu iau loc bine la masă că un om trimis de la
primărie bate la poartă, o deschide şi ne anunţă că a
venit cineva important de la Alexandria, de la
partid, şi că vrea să-l cunoască pe domnul de la
Dorohoi. M-am ridicat de la masă, urmându-l pe
individ. La primărie, în biroul primarului, unde am
fost invitat, se găsea un domn bine îmbrăcat,
elegant. Facem cunoştinţă. Îmi spuse că este
tovarăşul X, secretar doi, cu propaganda, de la
Alexandria. Eu cine sunt? Sunt, într-adevăr,
profesor de istorie, cum se zice? Da, îi răspund.
Semnele de întrebare, cu privire la ocupaţia mea,
proveneau din faptul că nu arătam deloc a profesor:
blugi Lord, un tricou jumătate alb, jumătate negru
pe care scria şi în faţă, şi în spate, 66, nişte adidaşi
în picioare, precum şi o barbă de vreo lună. Nefiind
deloc convins că sunt cine spun că sunt tovarăşul
X, după ce mă invită să iau loc în faţa sa, mă luă la
întrebări despre un eveniment istoric sau altul,
despre cărţi şi autorii lor, etc. Convins, de
răspunsurile mele, că nu sunt impostor, tovarăşul X
(un domn citit) intră în discuţii serioase cu mine.
Ba despre Garda de Fier, ba despre 23 august 1944
şi rolul P.C.R. în eveniment, ba despre sistemul
partidelor politice din perioada interbelică, ba
despre abdicarea regelui Mihai, ba despre
obsedantul deceniu despre care scrisese mult şi
scriitorul pentru care venisem la Siliştea-Nouă
(Gumeşti). Numai despre timpurile pe care le
trăiam, tovarăşul X, n-a scos nici o vorbă, fapt
pentru care i-am mulţumit în gând. Ne-am petrecut,
discutând alert, vreo două ore, despărţindu-ne, aş
spune, prieteni. Nu-i ştiu numele, (l-am uitat), dar
am un gând pentru tovarăşul X. O fi fost vreun
dizident, desigur. Iar vizita lui, la Siliştea-Gumeşti,
tocmai când eu mă aflam pe acolo, nu o cred de fel
întâmplătoare. Mai mult ca sigur despre sosirea
mea în zonă se raportase la Alexandria, iar
tovarăşul X fusese trimis, probabil, ca să vadă ce şi
cum. În sfârşit. De la Primărie revin la Ion Baltac şi
Ilinca. Servesc masa, bem câteva pahare cu vin şi
discutăm, evident, tot despre Marin Preda.
Hotărâsem ca în acea seară (16 august 1982) să
plec din Siliştea-Gumeşti. Ion Baltac îşi exprimase
dorinţa ca să-mi facă o vizită, la Tătărăşeni. Era
foarte interesat de pielicelele de miel, de la noi, din
zonă, şi care, credea el, erau cele mai bune din ţară.
I-am scris vreo două scrisori, iar Ion Baltac mi-a
răspuns. Dar de venit la Tătărăşeni, n-a mai venit.
Era prea lung drumul, prea multe trenuri şi
autobuze trebuia să schimbe, mi-a scris. Iar
scrisorile scurte, de la cumnatul lui Marin Preda,
Ion Baltac, le am pe undeva, printre hârtiile mele
(fragment din “Ispita memoriei”,
Ed. Axa, Botoşani, 2006)
Lýkeion
poezia 48
GALERIA
PO
POEŢILOR:
CLIPA
POEZIEI
poezia 49
Emanuela ALBU
Alternative - oricum te-ai dus De când omul a renunţat la filosofia firelor cărunte optimismul se duce pe apa sâmbetei şi toţi îs deconectaţi: unul a ajuns zănatec, cu un ochi agăţat de o rază, privind lumea in sus; altul a rămas cu ochii lipiţi de sol, aşa. Pătat cu ură fardată Din foi albe clădesc castele şi punţi pentru timp, iar cu negru schiţez ferestre şi uşi închise. Mi-am descoperit vocaţia: architect al sufletului ce trage de picior unghiul cercului. Şi e bine: dimineaţa întârzii la birou şi primesc şuturi, la amiază înghit voma cuvintelor tale subtile adică, iar noaptea cineva îşi închipuie că gândul meu e u ş ă. Ar trebui să demisionez până nu-mi scrijeleşte conştiinţa pentru totdeauna.
Şi ai ajuns în poziţia inversă Omul s-a întors pe dos de când cu gravitaţia inversă - efecte întârziate ale Big Bang-ului sau cele trei forţe tembel sudate. Aşadar picioarele stau în dreptul capului, doar se ştie. Şi din aceasta cauză, omul s-a trezit că sare. Ţop! Ţop! Ţop! Ca o broască pestriţă si râioasă şi cu un spirit gregar. Un Ţop! refulat mereu. S-a tot încercat o operaţie estetică, mai specială, dar nu funcţionează - omul a devenit o broască ţopăitoare diletantă. VOI indemnaţi la ură fardată Omul diseacă pe om din dorinţa de cunoaştere biologică - ici o arteră, colo un ventricul. Întâi ajută anestezia rahidiană, apoi stingerea inimii în valuri de lacrimi şi sânge. E o executie demnă de o gorgonă abjectă, clasificată însă, de om, drept studierea ataraxiei! Aceasta s-a promovat de când fiinţa a infestat nihilismul; simptom: regretul de a fi un refulat cand ceilalţi par a fi liberi sau singuri... Şi, între timp, disecţia evoluează... Lungirea ta provoacă orbirea mea Omul ţine firul existenţial cu nouă maini, de cand cu tăierea arterei pulmonare. Si la fiecare ruptură mai leagă un nod, il tot lungeste - mai il intinde, il tot carpeste, pana devine un ghemotoc rufos, fara o logica existenţiala. Dar el insusi considera a fi una, si de aceea omul vede doar alb-negru, iar cei mai rupti, griuri valorice.
Lýkeion
poezia 50
Poti darui ce ai in tine Un om vomita Intr-un colt al camerei, Altul tocmai infuleca O lingura de salata gustoasa, Privind plictisit Resturile Pe care celalalt tocmai le scoate din el. Trepte - ajutor in a urca descendent Imi storc creierii- Intrebare fundamentala: „Cine sunt eu?” Ratat. Azi ma urasc Din cauza a 500 de grame Si din cauza oricarei cauze. Din nou. Intrebare fundamentala: „Cine sunt eu?” Ratat. E maine. Si am intreb cat e ceasul- n-am timp. Intrebare fundamentala: „Cine sunt eu?” Ratat. E poimaine. Acum ma dor oasele Si ma ingrijoreaza tensiunea. Din nou. Intrebare fundamentala: „Cine sunt eu?” Ratat. s-a intunecat. E noapte. Schelet. Ratat.
Cleşti metafizici
Apocalipsa unei existenţe
Sinucigaş fericit
(desene de Emanuela Albu)
poezia 51
Liudmila CARŢA
Lava Clocotesc precum un vulcan alpic, Solutia vasculara se inferbanta in ultimul Sfert de secunda, arterele iau pozitia unei explozii Avalansice de emotii. Amorul e divinitate trupeasca Ce iti darueste tarie. Lumina diminetii imi surade paranoica… Ma car desarta prin camera goala, acoperindu-mi Trupul cu capotul de un albastru plat, apoi ies la balcon As fumez o tigara de lumina… Destin şi timp Iar nefericita viaţă mă duce în dilemă. Mă aruncă în ea. Precum o fiară sunt Aruncată şi lovită de picioare. Precum frumuseţea Mă usuc. Răutăciosul meu trecut Se zbuciumă, necăjindu-mi Prezentul, îndreptat spre viitor. Liniştea, ştiu, ştiu, e ascunsă Numai acolo, în sicriul întunecat. Sufletul meu Se întrece, la galop, cu trupul... Lacrimile au început să concureze cu ploaia. Semn de întrebare... (nu cunosc acest cuvânt) Fericire...!? Nu cunosc acest cuvânt. Ba chiar pare a fi neexistent, Când totul e durere ucigătoare, Când totul e beznă şi oamenii se înjunghie unii pe alţii
cu cuvinte surpătoare; Când întunericul a pus stăpânire pe sufletele noastre; Când ura, e la putere; De ce să vorbim de fericire?! Nu cunosc acest cuvânt!... Sună dulce precum ciocolata „Kandia” Dar rost nu are, când totul e mişel. Nu vreau să cred în acest cuvânt - fericire. Se consumă la sigur, precum ciocolata; Eu cunosc ce-i durerea Pentru mine durerea e mai mult decât o familie Ea îmi dă forţă să trăiesc Să înot în balta de apă pe care o emană ochii mei. Durerea e ceva sublim, O poţi găsi la orice minut Şi e disponibilă oricând, Durerea mea constă în neputinţa oamenilor De a fi milostivi. Fericire!??! Nu cunosc acest cuvânt Când cu mine e prietenă durerea Când sufletul cere mângâierea Şi viaţa îl mângâie doar cu zgârieturi. Când doreşti să vezi chipul de mamă - Îl cauţi în tăcere, dar nu-l găseşti... Atunci te întrebi: Unde-i fiinţa care te-a creat?! Şi realizezi că eşti singur, într-un necunoscut. Când vezi părinţi cu copii ce se plimbă pe stradă Când toţi vorbesc de tată şi mamă... Dar tu!?... Plângi şi plângi, Atunci... ce rost are fericirea?!!! Când totul e iluzie, e vis pătimaş, Când întâlneşti golani pe stradă, te înjură, şi nu ştii de ce, Când îţi faci un prieten şi înţelegi că de fapt nu-ţi e prieten, Când cauţi o alinare şi nimeni nu vrea să te asculte, măcar, Când sesizezi că eşti singur, departe de iubire, Mai ai nevoie de fericire??? Eu sunt eu, şi nu sunt eu, Aici, unde niciodată nu poţi fi tu, Unde toţi te privesc ca pe o orfană, Dar puţin le pasă de-a ta viaţă... Nu cunosc fericirea...! *** Dacă a fost predestinat să fie iubirea pedeapsă a sufletului îndrăgostit atunci eu, iubite, nu mă tem de iubire şi sunt fericită în vulcanul suferinţei.
Lýkeion
poezia 52
Revelatii...
Am uitat cum e primavara... E soare,verde,rosu,galben?... De cand m-am exilat in coltul asta de lume Vad doar negru,iar uniori nu mai vad de loc... A trecut luna martisorului,si eu nici n-am apucat Sa vad cum arata martisorul anul acesta,ce modelurii s-au inventat... Mi-e dor de ziua in care cu motanasi in maini rupti din gradina babei Vera,alergam Spre scoala,bucuroasa ca vin cocostarcii in tara. Recitam poezii despre primavara,si confectionam Felicitari pentru mama...Atata entuziasm...de primavara... In care acum sentimentile au ramas pierdute cu fulgii Ce sa-u topit...urasc clipa acestor zile ,aici,straina,asemeni unei Ciori uitate in varful unui copac. Epistola Lui S.S.
,,Fii sigur ca gandirea va schimba Viata, si viata va incepe sa se schimbe...
(Coelho) Am cautat atatea cuvinte si nici unul nu Mi sa parut mai potrivit.Mi-ai spus ca Scriu tampenii,dar ti-am raspuns ,,Ce daca...” ,,tampenii” ce se nasc prin violarea sufletului... Vezii au inflorit copacii?...desi pentu mine sunt La fel de uscati,la geamul tau isi fac loc ghivecii cu fori,am trecut ieri pe acolo.Orasul intra in alerta de primavara,totul e vesel,insa ochiul meu arata alb-negru si ciudateste orice imagine.Nu-mi pasa.Sunt atat de indiferenta,doar pana in momentul in care te zaresc prin nalucele de praf ce le ridica autovehiculele si imi cert inima ,,de ce ,ma,mereu sari de pe axa?!...nici nu te vede!...” insa e mereu sub tensiune si bate,bate pana o respiratie adanca alunga vanturile ce o abat.Si zice ca n-o intereseaza... Stii mi-amintesc de prima noastra seara,si ma inreb de ce Te-am intalnit tocmai toamna ,cand ea o hoata amageste Sufletele? Sunt patrunsa de noi... Dar...nu mai conteaza... Si totusi...e frumoasa primavara...Sufletul ,e sec in ea. Si timpul,timpul...un caine ce nu latra,ci doar alearga... Si maine te pierd dinnou....
Love Story Ai fost o intamplare a umbrelor de toamna,
Ce se pulberizeaza in pustiu,iar vazduhul geme De durerea iubirilor nepatrunse... Am fost o intamplare a zilelor in care iarna Ne inghetau obrajii sub albe floriceri,iar fumul Fabricilor iesea de sub zapada,pictand pe cer Inimioare de gheata..Vicleniea inimiii nu credea In puritatea acelor clipe...
Melancolie Spiritul nostalgic mi-a cuprins gandul in palmele negre si reci... Ma las coplesita de ce-a fost si nu mai este. Vorbesc in gand cu ce-i neprezenti si ma intreb: ,,Ce ,dracu’ ,fac in aceasta lume?”Ma pierd... Mai scriu un vers...mai arunc un suspin... Vreau liniste,dar cand ajung sa fiu singura... mi-e frica...daca mor vreau sa ma tii de maina... Si sa taci!...Vreau liniste... Ma las coplesita de ce-a fost si nu mai este. Ce viata murdara...ce gust amar de...oameni.
poezia 53
Claudia GHERMAN
Sinucidere Ai ales sa te sinucizi cu singuratate, Te-ai ascuns de mine in cel mai negru colt Cand te-am gasit tu deja murisesi… De ce, suflete, m-ai abandonat si m-ai lasat prada nemuririi… Suflete… Eu nu mai sunt nimic pentru tine, suflete… Nici pamant, nici cer Nici zi, nici noapte… Te-ai vandut Diavolului Si m-ai lasat prada Acestei lumi insipide Care ma reneaga, zi de zi… Nici suferinta-mi n-o mai simt, Nici viata pe care inca o traiesc Doar falfaitul aripilor Mortii Ce in curand va sosi… Sufletului… Ai scapat din ghearele Iadului Si te-ai intors la mine Ai platit cu suferinta ta Pentru drumul de intoarcere De ce tot acest sacrificiu Cand tu insuti ai ales sa ma abandonezi, Te-ai vandut Diavolului Si ai ales calea Iadului ?! « Pentru ca tu insati esti
bucuria si tristetea mea, Pentru ca tu esti limita infinitului meu Pentru ca tu esti creatia mea Si mai ales pentru ca… fara tine nici ca pot muri… De ce Doamne Uneori destinul e atat de nedrept? Ne lasa pe pamant Sa traim cele aproape treisprezece minute de viata adevarata, Iar atunci cand gustul e atat de bun Ne ia… ?! Dumnezeu Te vedeam plangand pe umarul meu Suferinta ta imi lovea sufletul Erai prins in inchisoarea Iadului Iar aripile-ti negre si pline de sange Pareau a fi ale unui inger Ce-si astepta moartea... Si-atunci ti-am luat palma intr-a mea Ti-am sorbit privirea plina de durere Si viata ce parea a se scurge din tine, Iar ochii tai nu mai aveau culoare Dar erau fericiti ca inca vad lumina. Am inceput sa plang alaturi de tine, Insa, cand o lacrima s-a prelins Pe una din ranile sufletului tau Un gand a trecut prin mine, Sa te scap de chin... Inchizand ochii am luat securea Mortii Cand sangele tau i-a ascutit taisul... Apoi, nici macar sa plang
n-am fost in stare, Caci nu eu trebuia sa fac asta Eu...nu eram Dumnezeu Si nici macar nu-l cunosteam!
Sufletul negru al unui înger mort
Lýkeion
poezia 54
Dana CERNUŞCĂ
Arheolog rãtãcit
mlaştina inimii e o malformaţie a naturii: acolo ţâşnesc gheizere ce fierb venele…si dau naştere copiilor suspinului, acolo cresc nuferi negri cu care se hrãnesc egretele pasiunii…ce vin sã-şi facã provizii in fiecare zi a lunii pline… acolo, verdele-amintirilor orãcãie prin stuful gândurilor si sare pe fiecare patã de uitare sã prindã cu limba mustele durerii geograful ce-a strãbãtut mlastina cãutând trandafirul de cenuşa, şi-a pierdut un ochi in bãlãriile furiei… şi-a uitat numele pe malurile iubirii, şi şi-a schimbat fiinţa pe fiinţele mlaştinii… a-nnebunit, cãci nu l-au mai lãsat sã plece câteva eternităţi si când i-au spus cã e liber a luat-o razna şi s-a aruncat in abisul celor mai tainice sãruturi – niciodatã dãruite de fantomele focului. Geneza lacrimii Pe zidurile fiecărei clipe se scrie geneza. Filosofia unui grăunte de zahăr,
împrăştiată printre alte mii, asistă nedumerită mestecând un fir de cer între colţii săi vampirici. ‚Ce l-a apucat??’ Pe o piatră apare Adam, pe alta.. Eva.. îşi întind mâinile neputincioşi, grăuntele de zahăr se târăşte spre ei... Enervat, îi loveşte cu piciorul. Adam zboară spre cer... Eva se afundă în pământ. O picătură de durere cade pe praful de zahăr... Eva râde... Adam zâmbeşte... Pe marginea zidului se pictează naşterea ploii.
Infometãri
Treceau picturi ecvestre prin ceaţa lacrimilor… le-a prins zãnaticul gând şi le-a aruncat in farfuria nopţii. Intenţiona sã le mãnânce la cinã, dar nu-şi gãsea furculiţa… si el nu mãnâncã fãrã furculiţa lui… au curs lacrimile prin deşertul obrazilor…si le era sete… dar durerea şi-a retras apele in hãurile inimii… mureau de sete lacrimile, murea de foame gândul… S-au intâlnit intr-o clipã in cimitir şi-au dezgropat suspinele, care, precum smochinul epifit şi-au incolãcit agonia in jurul fiinţei- au sugrumat si au sorbit-o prin membranele lor şi i-au şters existenţa… Dar peste trei zile fiinţa invie…
Semper-esse!
Tai disperarea cu toporul şi-o arunci in mormântul proaspãt sãpat in cimitirul gândurilor.
poezia 55
Râzi si plângi… Unde sunt corbii când ai nevoie de blestemele lor, unde sunt vulturii când ciocurile lor ar trebui sã sfârtece carnea durerii?! De ce nu poţi doar striga “Stop!” şi totul sã cadã ca-ntr-un joc de domino: sã cadã cupola cerului, sã se despice pãmântul şi sã te imprãştii in vânt, fãrã ca Isis sã mai porneascã in cãutarea-ţi…
Droppelgänger
Lumini ce poartã doliu carã in vene ultima cruce a timpului cu ochi de gorgonã, clipele privesc fiinţele suferinde de la capãtul orizontului durerii… mulţimi de sicrie işi aşteaptã oaspeţii sub pãmântul miracolelor. Nu exista Negrul care sã inece totul… pânã când ochiul il va descoperi, morţii umblã, viii se ingroapã, morţii işi tai venele şi cautã sângele iubirii; cei vii cautã viermi care sã ucida vulturi, fluturi care sã culeaga ploaia cei morţi işi beau respiraţiile odatã pe lunã, iar viii se descompun. Cei morţi se sãruta folosind buzele distanţei şi se-mbrãtişeazã-n clipe ucise şi mor de dor…
Tezã babilonianã Cele trei tãrâmuri ale adâncului Şi-au revendicat bolţile cereşti: primul intuneric a ruinat cetaţile astrale si Imperiile Lunii au cazut… intinderile Soarelui s-au sfãrmat in cel de-al doilea ocean intunecat. Pãmânturile morţilor au sfâşiat
utimul inveliş pe care umbrele l-au numit Atlantida. Cavalerul tristei figuri -umbra- hoinãreşte acum, bezmeticã de la un câmp de bãtãlie la altul… Masacrul organismelor gândurilor se scrie pe copitele fiecãrui inorog al morţii… Antagonia noapte-zi s-a diluat demult.. de fapt de câteva clipe pãmântene- evuri cosmice… Şi Utopia Iadului şi-a construit inchisorile pe capete pietrificate. de ce umbra era gri? Dimineţile patimilor Corbi de cleştar răstignesc luna, în fiecare noapte, pe crucea durerilor fiinţei... se hrănesc, cu sângele ei otrăvit, pe care-l adună în rouă... lovesc, cu ciocul, fiecare fărâmă de strălucire, ca să-şi poată întinde aripile, şi-abia în zori îşi primesc culoarea înapoi, când demonii tăcerii se spânyură de copacul lacrimilor şi judecătorii-urlete alungaţi din sala de judecată primesc drept pedeapsă, ani de pribegie prin leucocitele agoniei. Şi-astfel, în fiecare dimineaţă, fiinţa îşi reia, locul, pe cruce...
Lýkeion
poezia 56
Alexandra ADUMITRĂCESEI
O ultimă dorinţă… Parcă se aud arpegii în capelă Şi clopote bat de priveghi, E timpul… Valuri negre,funzi de Mătase şi dantelă,un sarcofag Împrejmuiesc.E doliu, E noapte şi burează, e-o linişte de cimitir pe stradă; doar cucuveaua de pe turlă încă mai e trează. Rătăcesc prin ganguri, totu-i de piatră-n jur, Şi inima-mi e tot I rocă Cu spini roşii împrejuri. Mă simt cidat… sunt La privegiul a ceea ce-am fost… dar Oare ce-am să fiu?? Ştiu:tăcerea de acolo, Unde doar umbrelele dansează Ca iele de foc a morţii… sau poate că Banalul voal de pe sicriu. Aş vrea să fiu “nimic”… un NIMIC Ce sigilează moartea într-un sipet de sticlă Şi viaţa Într-o clepsidră,dar să ştiu, Să ştiu sigur,că eu, NIMICUL, NU DEPIND DE ELE. Lacrimi O lacrimă de demon se preschimbă În abur şi picuri de ploaie, Ce udă pământul Cu alte mii de lacrimi De cianură… Smuls dint-un ochi al timpului, Un minut Se stinge sub alte secunde lăcrimânde, Ce-şi pârjolesc durerea Într-o vşpaie de chemări
Absurde Ale Universului, ce-ncearcă Să le-adune în nisipul mării. Aripa unui înger cerne Picuri roşiatici, ce se cristalizează În boabe de mărogan. Şi toate aceste lacrimi S-au topit Int-o singură…Inexplicabil, O simt Cum îmi atinge sufletul Intr-o sărutare Rece,biciuindu-mi apoi Obrazul transparent Cu ore infinit de apăsătoare, Preluate din Costa timpului…dar poate că… Acestă mare lacrimă Se va polei Într-o zi, în propriul meu Ochi, săgata de privirea Îngerilor. Aripa negră…evantai violet Peste genele haosului cad Ploi, Cu dantele translucide din rochia fumurie De seară a lunii, Sfâşiatăîn colţii Timpului.aurate Şi somnoroase, ielele din adâncuri Urzesc O ploie gri, prea cenuşie parcă, Ce ridicându-se din pământ Aşterne cenuşa Pe ochii Îngerilor din gândurile mele.Lacrimile-mi S-au amestecat Cu ale cerului.moartea se prelinge Uşor Printre ele, făcându-şi loc în fiinţa mea. O simt acoperindu-mă ca o aripă Neagră, ca un evantai Violet…neagră de Scânteietoare,
Violet de dulce.
Negaţia morţii în faţa
timpului
(desen de Cosmin
Şoltuzu)
poezia 57
Oana VOITOVICI
Altruismul cuvintelor mele nu poate fi negat Tot ce ĩmi doresc e ca Ĩntr-o zi să mă găsească cineva Să mă caute Să plângă Să sufere Să dorească răsuflarea mea Să ĩntrebe de ce nu-s acolo,a tunci Să rostească numele meu ca pe-o oră din miez de noapte Să izbucnească în tăceri absurde pentru mine Să resimtă amarul unui pahar de vodkă, adânc înfipt.. Să se arunce în gol doar pentru o privire aruncată înjositor Să-şi ucidă sângele, tăind in pielea-i albă cu tăişul unei cutii de suc.. Nu doresc mult de la mine însa vreau să-ţi fur simţirea….. Nimeni ce vei reuşi să….. Cred că am căzut in haos... sunt sigur.. În frământarea de idei Am hotărât ca nu sunt mort Trăiesc si respir Dar aerul e al tău,e otravă E doar CO2 Nu ştiu, devine siguranţă si amintire Iar vreau a rămas Doar Nu ştiu… E aspră atingerea haosului Dar mai grea o simţi pe ea..apăsarea De plumb a propriilor gânduri Vreau a rămas doar nu ştiu
M-am săturat să tot aştept un moment de luciditate… Confuzie..risipă de euforie
Te văd precum o molie de praf Arunci cu mine in pulberea din inima ta Arsă demult De un apus De un sfârşit De un sărut Deschid o poartă spre grădina cu vişini Acolo lilieci zboară cu parfumuri ciudate Zumzăie furnicile frământarea mea Si mă las pe firul negru de grâu înţeapă….şi doare…..şi moare Confuzie peste mare Peste dealuri Peste cer Peste mine n-ar trebui să crezi că esti unic îmi vine să scuip amărăciunea adunată pe vârful inimii să scutur durerea de pe genele reci să adorm pulberea începutului pe care tu l-ai sfârşit îmi vine să plec să tâşnesc ca sângele din vene ca vinul din pahare sa urlu in şopate asimetrice însa să nu uit că tu ai început sfârşitul îmi vine sa vin lângă tine să smulg orice asemănare cu a fost să întrec timpul in trecere dar să-mi amintesc că tu ai rămas o amintire Îmi vin gânduri ce pleacă Vin şi te sufocă Vin……..
fotografie realizată de Oana Voitovici 12 minute de cand m-am ars
Curg rauri de acid din saliva ta Peste ochii mei Se intuneca norul de lumina Moare ceata ta din mine
Lýkeion
poezia 58
Acid curge din ploaia de lacrimi Peste mana mea Nu mai simt arsurile… S-a oprit de mult Ploaia acida din tine ……….peste mine…….. Insa aburul nuclear Se resimte in rasuflarea mea …..Ma sufoc fara sa ma sting… ……in 12 minute….. ……fara…. Ochii morţi nu văd viitorul Se scurge licărire de negru de iris... Se scurge o geană tăcută din pleoapa moartă... Te scurgi Tu şi nu rămâne decât umoarea spumoasă a ochiului tău E alb, e orb, e singur... Albastru violet electric... E apusul tău... Refuzi încarnarea în mine Şi uiţi că ochii morţi nu văd viitorul... Toată privirea ta s-ar putea scurge prin arterele mele. Toată moartea ta ar deveni viaţă în ochii mei Tot ce eşti tu ar fi îndeajuns Dacă ai şti că ochii morţi nu văd viitorul Ştiu că atunci rămâne azi pentru totdeauna aici Un loc al regăsirii mele Amintiri ce renasc din versuri, muzică, privelişti... Zîmbete sau nu... ochiul roşu al ierbii Îmi demonstrează existenţa puternică A NEPĂSĂRII Acum trăiesc pentru atunci Fără să cred nici o clipă că voi muri Fără să revăd, să resimt măcar o adiere din furtuna de simţuri Ce pot răscoli lumescul din mine...
Mihai PLEŞCA
COPILUL S-a stins un an, poate mai mulţi S-au stins atâtea vise Tot singur eşti, tot taci şi-asculţi Şi baţi la uşi închise. S-a stins un om, poate te minte Poate s-au stins o mie S-a stins un vis şi astăzi simt Că-n veci n-o să învie Tot singur eşti şi n-ai nimic Nimic nu-ţi aprarţine. Lumea e mare, tu eşti mic Şi treci prin rău şi bine. Lumea e moartă, tu eşti viu Viaţa arde-n sânge S-a stins copilul şi nu ştiu De ce îmi vine-a plânge. Azi, viaţa-mi pare un simplu vis Ce n-are nici un rost Iubeam copilul dar s-a stins Copilul ce am fost. Mi-e dor de el, mi-e dor de tot Ce-am avut înainte. S-a stins copilul dar nu pot Să mi-l alung din minte.
poezia 59
Ioana SINCULEI
Copilărie
Lăsaţi-mă să fiu copil, Măcar un ceas, în fiecare zi. La răsărit aş vrea să fiu Sub paşii-mi, sfioşi, iarba să se-nchine Doar cât o şoaptă. Să ştiu, dar să ştiu sigur că soarele nu e Decât o foarte mare portocală... Lăsaţi-mă să fiu copil, Măcar un ceas, în fiecare zi... Dac-ar fi Dac-ar fi să vorbesc despre ape Dac-ar fi să vorbesc despre munţi Aş slăvi minunata cetate Aş slăvi domnitorii cărunţi Aş simţi bucuria aproape Dac-ar fi să vorbesc despre ape... Dac-ar fi să vorbesc despre crin Dac-ar fi să vorbesc despre flori Aş simţi surâsul cristalin Tăinuit de izvoare, în zori, M-aş simţi ca o floare de-april Dac-ar fi să vorbesc despre crin. Dac-ar fi să vorbesc despre lumină, Izvorând vertical, seculară, Aş iubi reculegerea lină Slobozită de Steaua Polară, Aş simti bucuria deplină, Dac-ar fi să vorbesc de lumină. Dac-ar fi să vorbesc despre ape Dac-ar fi să vorbesc despre crin Aş simţi bucuria, aproape, M-aş simţi ca o floare de-april.
Două bolţi Ne vom prinde de mâini. Mâinile ne sunt două bolţi cu heruvimi, înstelate; cu raze fac schimb, între ele, şi totul e un peisaj al sângelui din carne. Nu-i altul geamăn, în vazduh, pe ape... Şi dintr-o boltă de-o cădea, o stea, se va opri şi va lumina pe-a doua; iar pasărea cu grai de aur, dacă va muri, o alta o va învia. E un peisaj al primăverii, poate. Nu-i altul geamăn în vazduh, pe ape… O clipă Un gînd adie peste pleoape-mi. O frunză transparentă se sparge Pe peisajul de toamnă ce a venit Adunând noile morminte de frunze vechi. Din depărtare, o bucată de lună Îngheaţă aerul cald Ce picură pe un pervaz de cer Prin simplă condensare. Continuă să ningă Peste inima mea. O iarnă de tristeţe. Roua Roua se face, acum, Lacrimă. Apoi, îşi continuă drumul Înăuntrul inimii... Parcă o vezi!
Cum se strecoară Printre rănile fierbinţi Ale sufletului. Şi, dintr-o dată, Porţile inimii s-au închis. Şi-a rămas Doar cristalul.
Oglinda
(desen de Alex Mihăescu)
Lýkeion
poezia 60
Andreea UNGUREANU
Rob... Cum poţi să străbaţi spaţii interplanetare, să explorezi particule micromoleculare, să atingi cu palma cerul, la orizont, să penetrezi adâncul, înot, să dezlegi enigme, în piramide, să trezeşti la viaţă fiinţe morbide, să fii stăpân peste pământ, peste adânc, apă şi vânt... Şi totuşi... un lucru, doar unul să-ti scape: Însăşi Moartea să te îngroape. Nu, nu mai eşti stăpân, ci rob, şi încă Rob al morţii! Toamna Frunze risipite-n timp... Moarte lentă. Viaţa, absentă pe pământ, Transformă umbra, Cu aripi, pentru zborul în infinit. Auriu brodat cu fire negre: inexistenţă inevitabilă! Toamnă fără frunze, goală: tinereţe risipită în zadar, Viaţă spre final! Timp Scurgere lentă, a vieţii pierdute, un neutron, în Universul lumii nevăzute, un firicel de praf, la orizontul zării:
e timpul, trecut în abisul uitării. Nu mai există întoarcere... Timpul se opune la orice încercare, La orice remediu al vieţii latente. E inaccesibil timpul – scurgere lentă... Negru Un înger negru te priveşte, o mână neagră se întinde, un bilet negru ţi se dăruieşte, şi-o slovă neagră te surprinde... „Vin după tine... acum... Aşteaptă...” Citeşti scrisul negru şi te înfiori, încerci să te deschizi, în tine să cobori... Dar vezi totul în negru şi pasul nu mai nimereşte drumul spre tine... Îngerul se apropie, mâna te cuprinde, biletul negru te desprinde de lumea vie. E prea târziu! Nu poţi să mai priveşti ce rămâne în urma ta! Îngerul te duce numai înainte, prin Universul negru!
Şah...
(desen de Andrei Alex Mihăescu)
poezia 61
Lavinia DUMITRU
Idee
Când cadavrele ce-ades ne îngrozeau vor deveni ale mele aliate…
Când sângele ce atat îmi displacea voi bea fiind însetata,
Totul va deveni un haos si apele vor fi doar un pamânt,
Brazii falnici prefacuţi în scrum şi toate florile mirosind a gunoaie…
Împlinirea va fi completă..de moarte,de ură, de juraminte deşarte…
Voi continua în lumea mea mică să mă hrănesc privind la morminte
Iar tu…muritor naiv si credul ce crezi ce binele învinge,
Vei suferi si vei plange privind cum moartea e viata si viata….se duce…
Anca HUŢANU
Ascult… Ascult, Caci sufletul o cere. Este mult De când n-a mai simţit plăcere Şi e mut. Nu ştie, E un pustnic ce doar speră C-o să vie. Aşteptarea-i austeră... Nebunie.
Larisa POSTOLACHE
Am inghitit paharul de venin
Pe care moartea mi l-a oferit. Ce dar de nunta!! Ce ranjet lacom !! Privire obscura…….. Portret perfect de mireasa nenuntita L-am sorbit pana la capat, Mi-era o sete de sange, Care-mi uscase gatlejul,
Aproape ma asfixiam
N-am putut insa topi Focul groaznic ce imi ardea madularele A mai ramas o picatura Si………..ar fi pacat sa se iroseasca in van. N-ai vrea sa o asezi incet Pe chipul tau de marmura Poate ca asa s-ar nimici Toata ipocrizia din tine ………..Sau……………nu ?…..
Privind lumea din perspectiva lunii
(desen de Emanuela Albu)
Lýkeion
poezia 62
Vlad COJOCARU
LONELY
Separated by great distance,
By the many points in space,
Do I ponder your existance,
In this cold and lonely place.
Kindred soul in frail form,
Walking with angelic grace,
Bring the power to transform,
To this cold and lonely place.
Bring your inner beauty forth,
In the warmth of our embrace,
Melt the glaciers of this world,
Of this cold and lonely place.
Let us drown with our kiss,
And all else shall we erase,
Ever trapped in the abyss,
Of this cold and lonely place.
AUTUMN
As days succumb to darkness might,
According to the Wheel,
Dark wins the battle with the light,
Compelling it to kneel.
As waves of cold about the lands,
Their terrors gently spread,
Entwined like ghastly undead hands,
They drown the world in dread.
As fear grips the leaves of green,
That yellow quickly turn,
They herald th'advent of the Queen,
And praise Her swift return.
And Autumn strikes down all with haste,
Of those She does not need,
And emerald forests are replaced,
According to Her creed.
Yet some there are who catch Her eye,
In beauty and in form,
She's quick to jump when faithful cry,
To guard them from the storm.
Great bounty overtakes the plains,
For grapes are sweet and fine,
And all among the vine domains,
Float gentle tones of wine.
However, everything must pass,
But time matters alone,
Sigh thousands of green strings of grass,
As Autumn takes Her throne.
Leaves morph from green, to gold, to gray,
And always seem to fumble,
Yet loyal to the seasons stay,
And ever downwards tumble.
Alexandra SCHIOPU
GOD
Stately imposing mountains rise their top to
Glory His power;
Serene clear oceans reflect His greatness;
By love, God created the Universe.
LIFE
A frail unshaped dot… the almighty power;
Had not it had will to live,
What would have become of us?
AND NOW… IN ENGLISH !!!
poezia 63
Gianina CUCOREANU
Writing poems can be fun!
Asking students to write poems in English
may turn to be challenging nowadays, especially
because they prefer writing essays for contests or
homework and consider poetry “boring stiff and
obsolete”.
I tell them otherwise. Poetry can be fun if
teachers encouraged students to try new
experiences, reach out and touch the world around
emotionally, intellectually and sensorially. It
should be a good idea for teachers to get students
involved in creating art from an early age, thus
cultivating their enthusiasm in reading and reciting
poems. This is the reason for which, after teaching
the Shakespearian sonnets, the 9th form students
wanted to read more poetry and grew to like
writing poems themselves. For these students I
prepared an optional course of literature called
“Shakespeare in Love” which I hope will meet their
needs, make them study human nature and the
surrounding world, rediscover themselves, be more
communicative and creative.
Although when writing poems most people
need privacy, I have learnt from experience that in
order to expand the students` artistic taste teachers
should rely on team work which develops
confidence and free spirit, engaging them in
analyzing texts and poems, using brainstorming
techniques that focus on organization, pre-writing,
writing and post-writing activities. Moreover, the
students who work together react spontaneously
and more willingly when exposed to words,
sounds, images and objects than those who work
individually. They gradually master their own
senses and begin to grasp the similarities and
differences between their world and the outside
objects, people and ideas.
The first thing we should do is to present
students poems that approach their needs and
interests, such as love, friendship, nature, colours,
seasons and art. Once they familiarize themselves
with the semantic and context/ content aspects
students write on their own, following the same
pattern. It would be useful to teach them how to
organize their work, so that writing poems should
not be the result of chaotic words coming into their
minds. Ask them to keep notes about their feelings
and ideas, listen over and over again to the same
piece of music or take a closer look and analyze a
photo or a painting and, only then call for
intellectual and emotional response in words and
phrases.
Even if teachers offer students poem
patterns, some of them usually enjoy writing free
verse, rhyming or haiku poems. Tell them not to
worry, encourage and praise their work because
students need a constant feeling of carrying out a
task, which is read and enjoyed by their teachers
and peers.
Here are some examples of patterns you
may use:
Adverb Like (a noun)
Two syllables
Adverb Subject
Four syllables
Adverb Predicate
Six syllables
The + noun Question?
Eight syllables
Verb
Two syllables
Noun and modifier
Noun!
If you want to really get them hooked, play
games in the classroom as I do with my 6th form:
ask a student to write the first line, then hand the
paper over to the colleague sitting behind him to
continue the poem and so forth… You may start six
or eight poems at the same time with all the
students in the first desks and, when the poems are
finished, get them into groups to choose the best
titles, let the speakers recite or act the poems, have
fun and reward the most inventive minds.
POST
SCRIPTUM
Lýkeion
poezia 64
NOI ŞI CEILALŢI
Georgeta CULICEANU
Visul si Visatoarea
Cuvantul-vis capata viata din sufletul-
gand al unei adolescente. Jurnalul cu vise devine
calea de accedere in lumea interioara.
Visul e vazut in ipostaze de reverie „sunt
treaza dar totusi visez”transformata in cosmar
„detalii macabre imi tortureaza sufletul” apoi
devine realitate „sufletul meu canta si gandul imi
sopteste cuvinte arzand. Unul cate unul le astern pe
hartie…”.
Viata este un vis si visul devenit viata
structureaza zona realului, acela care poseda drept
granita o zona caracterizata prin reveria,visul treaz.
Visatoarea de 14 ani bate la poarta
Initierii,trece din trezie spre reverie,atingand
samburele visarii.
In acest spatiu imaginar are loc intalnirea cu
profunzimea gandurilor tacute ale sufletului relevat
prin imagini: „sufletul meu este o picatura din
ploaia cosmica a stelelor…Imi vorbeste lumina,dar
nu prin cuvinte”.
Adolescenta cu intrebarea in priviri se
cauta pe sine. Ea trece de la reverie la tristete
asteptand „zorii sperantei”. Indragostita de ideea de
dragoste este o „farama de stea vinovata,
condamnata la vesnica alergare.”
Ea trece dincolo de visarea comuna si cauta
misterele creatiei, descoperind vointa umana de a
cunoaste.
O adolescnta care sfideaza in stil coranian
cei 14 ani, asculta „prinse intr-o magie portocalie,
chemarea Cuvantului.”
Aceasta carte este dovada ca uneori visele
devin Realitate.
Otilia IORDAN
Aripi răzvrătite
Cu cât vei întinde aripile
Ca un Icar obosit De-atâtea caderi,
Cu atât mai mult voi iubi zorile. Lasa stropii ploii monotone Sa-mi racoreasca gândurile
Arcuite ca o bolta invizibila Dar aripile care lovesc aerul Cu miros de fân şi margarete
Nu le întinde: Te poti întâlni Cu o ramaşita
Din fostul Icar parasit Şi ametit de frumusetea lui.
Atunci cazi Pe o margine de pleoapa tremurânda.
Netezind cutele transparente ale privirilor, Aştept întoarcerea diminetii
Inundata de albul Aripilor razvratite.
Cu cât vei întinde aripile
Ca un Icar flamând de spatiu, Cu atât mai mult Voi iubi zorile.
Dorinta
Ma simt un izvor
As vrea sa curg o viata-ntreaga
poezia 65
De-a lungul câmpiei mele...
E atâta pace si liniste Încât încerc sa-mi înabus
Zgomotul de valuri în muschiul pietrelor
Gândurile sufletului meu sunt line Ca zborul departat
De cocori.
Azi, acum, aici, As vrea sa ma evapor
In gândurile tale.
Nocturna
Noaptea s-a culcat
în încaperea unei fântâni Înstelate
Soaptele îngenuncheate îi descânta ochii adânci
in care vântul se rostogoleste
agonic Pasari cu pleoape de umbra
Tin în gheare de arsa cremene Pletele cazute
Din norii care dorm.
AJUTA-MA, DOAMNE!
Sunt nopti când murmurul izvorului cânta aşa de blând încât ai crede ca s-a ascuns in spate-i un înger.
In astfel de seri, las sa-mi cada o lacrima pe obraji Ce-odata au fost plini de viata
Si atunci m-apropii de el si înalt o rugaciune catre cer
O rugaciune catre tine, Doamne, O rugaciune in care îmi caut speranta
Si adorm rugându-te „Ajuta-ma sa sper, sa cred si chiar sa iubesc!”
Zbor
Te-am închis in zborul
Inimii mele Sa ma înveti ca o lectie scurta
Care începe de la culoarea ochilor tai pâna la linia miscarii. Privindu-te de aproape
Ascult în tine
Lebada ta muta.
Farâma de timp
Sa nu-mi ceri s-aprind teii Ori sa ning
Eu sunt farâma de timp Prin care tu poti respira
Sunt iubirea ce se revarsa Precum valurile marii
Inundând oceanul ochilor tai Eu sunt: viata!
ADOLESCENTA
Ma simt ca un arbore In care clocoteste viata. Ca o lava fierbinte… Mugurii sunt visele
Ce se nasc sub lumina Razelor blande
Care mi se daruiesc in manunchi, Sa ma impodobesc cu ele. Mugurii se transforma
In frunze ce nu mor niciodata. Cum oare ar putea muri implinirile?
In sufletul meu e o primavara Ce pulseaza la infinit…
Eterna primavara a tineretii.
Lýkeion
poezia 66
Ciprian Micuţaru
--Apusul cetii peste tine-- Corpurile copacilor, arsi Dezbracate de pojghita lor neagra Se renasc si ele in ...stele ..in luna De pe cerul tacut cu norii goi De ploi macabre si vantul taios. Moarta e primavara Cu chip de toamna vie... Mort este si chipul iernii Dupa toamna care din nou vine. Fara tine... Lacrima cazuta Causul palmei mi l-a adincit. Un fulg de ninsoare ce nu se topea In contactul rumen, ale unei picaturi de ploaie, Dar sufletu-i in brate mi-a murit. ...Acum fara de lacrimi Si fara de tine, Pustiul nevazut il simt Intr-un dosnic incalcit si totusi cunoscut, (...Care doar tu il cunosti) Trecind prin mine. Si totusi s-a unit ploaia cu ninsoarea... Evocati de nevoia dintre noi Si-apoi am sa ma evapor in particule De suflet - vreau - sa ma readun In alta viata, pe un alt tarim.....Plutind -cu ganduri ma omor-- Dezolare, intristare, groapa mortii e-apasatoare, Presarata cu lalele, Negre, ca gandurile mele. E liniste si pace e tarziu, e noapte… Trupu-mi insangerat, Lovit de viata crunta E lesinat, abandonat, Pe camp, in furtuna. Spaima ma cuprinde Si frica ma indeamna
Sa ma pierd- Sa mor... groapa mortii e-apasatoare, Presarata cu lalele, Negre, ca gandurile mele. Si-as pleca in noapte, …pe strazile pustii. Sa fug de toti, ----------------------------------- sa fug de toate, Sa ma ratacesc prin labirintul gandurilor si al temerilor …mele…
--Gothic Story part I-- Iti trimit sub piele... O dulce chemare a unui strigoi flamand O creatura hidoasa jumatate om jumtate fiara Ce cu sange cald se rasfata sub clar de luna O simti cum te cheama cu dorinta trupeasca, In cimitir...Te simti ciudat Pleoapele grele te conduc ...la mormantu nostru Mirosul de pamant proaspat predomina Iar vantul scoate sunete pe care doar morti le inteleg Rochia-ti alba cu sange sa pateaza Trist, te-astept... Unde avea sa se termine totul ...Si pentru totdeauna- Iti voi simti trupul rece aproape de al meu Vom putrezi impreuna si vom devenii unul E un vis intr-un vers de melancolie Visez si ma trezesc cand simt mana ta pe umarul meu Ma ridic, pana sus - deasupra cimitirului trist si mort Multimea de cruci ma priveste Rau al nopti Rau al blestemelor- Ce vegheaza taramul mortii Aerul ingreunand lumina alungand Murdar si plin de amaraciune Doar focul din ochi tai ma imblanzeste Imi saruti ranile si dorinta mea creste Te iubesc ca pe o prada... De-a lingul buzelor cu lama aspra a cutitului ma tai- Stropii de ploaie cad pe umeri grei Iar frunzele, cu al lor fosnet strident Sub talpi ce urla de mahnire Trosnesc placut, si fiece pocnet Imi sun-a cantec de vioara Lama otravitoare a chinului ma strapunge Si lacrimile in-tacere, curg suroaie pe obraz Cad pe pamantul rece - sufletul avea sa-mi plece. Nu cauta sa afli un raspuns, Te vei izbi de ceva de neinteles, de nepatruns...
poezia 67
--un sentiment, intr-un desen-- Inima mea, pe niste scari Un vant ciudat isi spune cuvantu Rascoleste rece, imagini uitate le-nvie si apoi le rastigneste pe toate intr-un desen- Cu maini taiate de pix cu cerneala rosie- Langa un muzeu, pe-o banca...uitata Un sentiment pierdut inca arde. Cauta o cale de scapre... Incerc sa-l tin in mine Smulgand promisiuni clipelor Strangand intre degete Flori culese de pe mormantul iluziilor mele. Dar el sapa adanc, ma doare, dar nu-i pasa... Si apoi se restigneste Trist intr-un desen- Cu maini taiate de pix cu cerneala rosie Stau cu inima pe-o scara, langa cinema Auzind fosetul glasului tau plapand Ma ratacesc in lumea ta - fara tine In ochii tai, noaptea haotic raneste Se uita in gol, Imi ingrozeste privirea... Si apoi ma rastigneste Tainic intr-un desen- Cu degete hasurate si tigve de elfi. Pagini albe imi tremura acu in maini Doar ele mai suspina si plang Pentru ceva ce n-a fost sa fie, Si tot ce n-a ars pan-acum Renaste iar si apoi se rastigneste Cenusa intr-un desen- Patat de sange- Inserat cu ultimul sentiment. Ridic mana in gand spre tine Si apoi ma rastingnesc Tacut si singur in propiul desen.
Nicolae CĂRUNTU
Ritual diurn Aproape că a devenit pentru mine un ritual zilnic ca în fiecare dimineaţă, după ce-mi beau cafeaua şi-mi servesc porţia de nicotină să ies în grădină şi să hrănesc vrăbiile şi porumbeii sălbatici… Urmele lăsate de aceştia prin zăpada proaspătă şi eternă sunt aidoma hieroglifelor de pe-un vechi pergament egiptean… Altfel, m-aş simţi vinovat. Făra să dau hrană acestor nevinovate înaripate cereşti - cred că zborul lor n-ar fi întreg. Fericire deşartă Nici azi nu-mi închipui după atâta amar de timp – cum poate fi fericită adolescenta ce trece pe stradă săltând în rochia-i decoltată şi multicoloră – fetiţa de ieri, trece fericită către femeia de mâine şi mai departe spre-a nu mai fi... Probabil că-i bucuroasă şi mândră, este adolescentă,
Lýkeion
poezia 68
fiindcă-n ea, acum, timpul lucrează şi azi, şi mâine, mereu, până când, într-un anume minut ori moment, motorul vieţii sale va gafa o singură dată, dar eficient şi definitiv, ca s-o trimită-n mormânt, pe fericita, cândva fosta fată... Ruga Doamne nu-mi doresc mai mare bucurie de la Tine decât, rugându-Te să pot afla cu exactitate şi certitudine ziua, luna,anul în care eu n-am să mai ştiu nimic despre mine… Doamne, toate astea de le-aş şti doar cu trei zile înainte de plecarea mea de-ajuns mi-ar fi !... Doamne-Doamne toate, absolut toate sunt posibile numai la Tine… Înainte de naştere Înainte de a mă naşte am protestat şi-am plâns o veşnicie; N-am făcut grevă, dar dupş o toamnă cenuşie o iarnă grea şi-o caldă primavară s-a hotărât - fără voinţa mea botezul ochilor mei cu soarele şi iarba… Acolo, în lumea familială a mamei am trăit prima viaţă şi câtă libertate era Acolo!...
(din vol., în pregătire,
Dincolo de Dincolo)
Petruţ PÂRVESCU xxx Dincolo de timp Lumânarea aprinsă În mâna rece. xxx Cu mâna goală Pe trotuarul ud şade Un bânuţ singur. xxx Dincolo de timp Poemele nescrise Ale naturii. xxx Stea căzătoare Un ochi de lumină spart Încolţind în aer. xxx Noapte de noapte Colindă veacurile Fără boi – Carul xxx Toamnă bogată Boii s-au oprit singuri În dreptul morii. xxx În întuneric Liliecii caută Urmele zilei.
(din vol. Imnele tăcerii, haiku-uri,
Botoşani, Ed. Agata, 2003)
poezia 69
Augustin EDEN
Despre lucruri despre vid şi alte chestii
nu cred că pot fi salvat dinafară de gând claustrat în lucruri nu pot concepe umbra-mi tremurătoare că pot chiui să pot exista în mine să pot urma până şi ceea ce sunt gândesc fără jenă
nemângâiat mă mângâie austrul strivirii se lasă ca un rege ex pătimit sufletul meu aureolat de nefiire mă trage în goluri în primordiale petrec în blana aceasta de funii cred că vidul fără remuşcări mă absoarbe mă naşte şi tot aşa la nesfârşitul nesfârşitului
A început de iubire în botoşaniul ceresc mă exilez de această parte a străzii buimac fără de moarte văii întinse îi par mă apropiu trec parcă din cealaltă parte de tine în vis fulgerat un arbore-robot pe coasta dureroasă care doarme de aur clipa ce caută sfârşitul a început de iubire lunii eternitatea hibernând
Eeeh! Eeehei! de drag de dragii mei părinţi prin ochiul de smalţ cafeaua se uită la mine dimineaţa îşi umflă aripile cu mine cu tot se-apucă de găurit materia duduie masa de scris ca moara istovită un eu tot mai rupt care bate străzile în căutarea morţii unei boli zâmbeşte
se holbează băşcălindu-se ca un sens acuarela autorului în interiorul cuvântului se aruncă aiurit ca o memorie ameţită în uitare
(din vol. Cvadropoeme*, Ed. Geea, Botoşani, 2004)
*cvadropoemul: patru poeme într-unul şi unul în patru; primul e citit în mod obişnuit, ca orice alt
poem, celelalte sunt reprezintate de cele trei coloane, lectura putându-se efectua în orice ordine, chiar sărind
de la o coloană la alta. Termen propus în 1999 de Augustin Eden (pseudonimul literar al lui Valerian Ţopa).
Lýkeion
poezia 70
Din
DO
R d
e Em
inescu
…
Din
DO
R d
e E
min
escu
…
Eminescu 71
Corneliu
DRESCANU
UN CONCEPT EMINESCIAN
“Profesorul spiritual”
MOTTO:
„Educaţia unui
popor se câştigă şi se păstrează cu anevoie,
şi tot atât de
lesne se pierde şi se compromite o asemenea
moştenire, când
se dau de sus exemple de neorânduială, de
nedreptate şi de
incoerenţă.”
(MIHAI EMINESCU)
În articolul „Educaţie şi învăţământ,”
(„Timpul”)- 12 iulie 1880, Mihai Eminescu apropie
printr-o fericită inspiraţie doi termeni: „profesorul”
şi „spiritul”. Se referea la „învăţământul educativ
din şcoalele primare şi secundare”, unde „metodul
de predare e lucrul de căpetenie”, dar şi la cel
universitar unde, cu o anume observaţie nota:
„metodul e indiferent, căci aici se cere ştiinţă şi
numai ştiinţă”. Cu toate acestea, insistă asupra
ideii, scriind: „Şi aici, – în învăţământul
universitar-, va rămânea o mare deosebire între
profesorul spiritual” care ştie să-şi intereseze
auditoriul (…), pe când altul nu va fi capabil de a-l
interesa nici pentru frumoasele litere”.
„Profesorul spiritual nu se identifică cu
profesorul vesel, cu comediantul, ci cu dascălul
iluminat, cultivat în spirit, elevat moral, cu har,
incitant, purtător şi creator de valori, în stare să
pună în mişcare un învăţământ inert, pentru a
forma omul la care aspiră societatea.”
Eminescu se referea astfel,cu 127 de ani în urmă,
la profesorul care lucrează asupra minţii şi inimii
elevului, la „educatorul” care modelează cea mai
subtilă materie – caracterul.
Cât priveşte dominanta de personalitate,
pedagogii vorbesc în zilele noastre de diferite tipuri
de profesori: predominant afectivi (orientaţi
asupra comportamentului elevilor), predominant
cognitivi (care agreează însuşirea materiei în
amănunt) şi predominant creativi (cadrele didactice
creative adepţi ai stimulării gândirii elevilor,
oamenii catedrei cu simţ practic-aplicativ). Idealul
despre mişcare. Începând de la primii fizicieni, el
încearcă să expună începuturile studiului mişcării.
Astfel, Aristotel (384 – 322 î.e.n.) presupune că
mişcarea este ceva ce reclamă un efort şi că ea se
menţine numai atât timp cât se depune efortul
respectiv. În următoarele pagini sunt prezentate
încercările lui Galilei (1564 – 1642), omul de la
care a pornit impulsul înoitor, şi anume în acel
mare secol al XVI-lea când s-au conturat idei noi
în atât de variate domenii de activitate. Apoi sunt
menţionaţi şi Newton, Descartes şi Kepler.
Următorul capitol este despre atmosferă.
Aici sunt amintite şi detaliate experimentele lui
Galilei (cântărirea aerului, primul barometru cu
mercur), von Guericke(sferele de Mandeburg,
pompa de vid), Dalton (legea presiunilor parţiale).
Am omis prezentarea mai multor capitole
deoarece eu le consider plictisitoare şi nu are rost
să utilizez pagina degeaba.
Capitolul şapte este dedicat instrumentelor
optice. Aşadar, iarăşi Galilei ne uimeşte şi cu
calităţiel sale de bun cunoscător ale legilor opticii
încât a realizat telescopul cei poartă numele.
Newton a preluat ideea lui Galilei şi a creat
telescopul cu reflexie pe care se bazează construire
tuturor telescoapelor de astăzi. Microscopul a fost
inventat în aceeaşi perioadă, dar istoria sa nu este
aşa clară ca a telescopului. Cel mai de seamă
exponent al microscopiei a fost Hooke (1635 –
1703) care şi-a construir propriul său microscop.
Apoi sunt prezentate experienţele lui Fraunhofer,
Rowland, Michelson şi ale altora.
Capitolele precedente s-au ocupat de ceea
ce s-ar putea numi fizica evidentă. Folosesc
cuvântul <<evident>> nu pentru a insinua ca
oricine ar fi putut observa fenomenele fizice, ci
numai pentru a arăta că existau fenomene care
aşteptau dă fie explorate fără ca aceasta să
necesote mult timp şi mari cheltuiel. Prima
descoperire în domeniul altor tipuri de radiaţii a
fost facut în anul 1777, când Scheel (1742 – 1786)
a cercetat acţiunea diferintelor culori ale
spectrului asupra clorurii de argint când a fost
descoperite spectrele ultraviolet şi infraroşu.
Herchel, Maxwell, Faradaz, Wheatstone şi Picard
şi-au arătat valoarea în domeniul undelor.
Ce clipe minunate trebuie să fii trăit! Nu
multora le este dată satisfacţia de a obţine printr-o
singura experienţă atâtea rezultate valoroase.
După cum se ştie, el (Hertz) a pus bazele unei noi
ramuri a tehnicii – radiotelecomunicaţiile.
Röentgen a uluit lumea cu descoperirea
razelor care îi poartă numele. Cunoscute sub
numele de radiaţii X, ele au pătruns în practica
curentă, în spitale şi în tehnică. Barkla, Walter,
Pohl, Bragg,
Ewald, Laue,
Haüe,
Sommerfeld,
Friedrich şi
Knipping se
numără printre
cei ce au adus
noi rezultate in
acest domeniu
şi derivatele
sale ce
porneşte un
„curent” în
fizică, şi
ştiinţa 91
anume, fizica modernă. În ultimul capitol este prezentată opinia
autorului despre viitorul apropiat. Va continua oare
cineva acest progres al fizicii? De fapt, eu personal
sunt cel care se îndoieşte.[...] Fizica este, cert.
dinamică,dar dispune ea oare de o sursă de
energie lăuntrică pentru a depăşii inevitabilele
momente de stagnare?
Într-un ultim paragraf, Lipson se întreabă:
Va consulta oare cineva peste cinzeci de ani
această carte pentru a afla care au fost problemele
zilelor noastre? Se vor amuza oamenii de atunci pe
seama ideilor mele oarecum naive?...
Schiţe ale experimentelor lui Galileo Galilei
Olguţa DIACONU Câteva curiozităţi matematice
1.) Ce este un miliard?
În secolul al XV – lea, limita extremă a calculelor
posibile era milionul, care a rămas multă vreme
o „expresie nebuloasă”. Trei sute de ani mai
târziu, astronomii familiarizaţi cu imensitatea
cerului aspirau la un număr şi mai mare –
miliardul, cu care să poată cataloga stelele şi
aştrii.
Un miliard (109) este un număr foarte
mare, dar în acelaşi timp, însă, reprezintă un
număr destul de mic dacă este vorba de un
număr de atomi. Pentru a ne da mai bine seama
ce înseamnă 1 000 000 000 iată câteva
curiozităţi care-l au drept … erou:
- Numărul fibrelor nervoase ale creierului
uman este de ordinul a 3 miliarde;
- Un om care ar trăi o suta de ani nu ar
ajunge să numere decât până la
1.000.000.000, fără a mai avea altă
ocupaţie;
- În 55 de ani, un om respiră de un număr
de ori egal cu ½ dintr-un miliard;
- În vârstă de 33 de ani, orice fiinţă a trăit
doar un miliard de secunde.
2.) Multiplii lui 37 si multiplii lui 3:
3 x 37 = 111
6 x 37 = 222
9 x 37 = 333
12 x 37 = 444
15 x 37 = 555
18 x 37 = 666
21 x 37 = 777
24 x 37 = 888
27 x 37 = 999
Lýkeion
ştiinţa 92
3.) O egalitate interesantă:
111.111.111 x
111.111.111=12.345.678.987.654.321
4.) Trapez: 1 x 9 + 2 = 11 12 x 9 + 3 = 111 123 x 9 + 4 = 1111 1234 x 9 + 5 = 11111 12345 x 9 + 6 = 111111 123456 x 9 + 7 = 1111111 1234567 x 9 + 8 = 11111111 12345678 x 9 + 9 = 111111111 5.) 1 = 0 (demonstratie algebrica) Fie a = 1 si deci a - 1 = 0 (a este un numar intreg). Atunci si a2- 1 = 0. a - 1 = 0 si a2- 1 = 0 rezulta ca a - 1 = a2- 1 Egalitatea se transforma in a - 1 = (a - 1)(a + 1) Simplificand obtinem 1 = a + 1 si deci a = 0 . Dar am pornit de la ipoteza ca a = 1 si am ajuns la a = 0. Deci 1 = 0 .
6.) Erori de tiparire
Asa zisele "erori de tiparire" sunt egalitati cu numere cu exponenti care in cazul in care o imprimanta nu ar reda corect exponentul, nu si-ar schimba valabilitatea. Cateva exemple aveti mai jos:
Alexandra ŞCHIOPU
Matematica Distractiva
Nespecialistii afirma ca matematica este o
stiinta "uscata", iar matematicienii sunt, de regula,
oameni ursuzi, seriosi si fara simtul umorului. Prin
prezenta pagina va aducem o serie de
contraexemple si va amintim ca fiecare gluma
contine o doza de adevar.
Distrati-va si zambiti cu pofta si gandind...
Aforisme
Ştiinţele matematice, ştiinţele naturale şi ştiinţele
umanitare pot fi numite, respectiv şi ştiinţe
supranaturale, ştiinţe naturale şi ştiinţe nenaturale.
L. D. Landau
Adevărul matematic, indiferent unde, la Paris sau la
Toulouse, este unul şi acelaşi.
Blaise Pascal
O glumă matematică reuşită este mai bună decât o
duzină de lucrări mediocre; ea este, totodată şi cea
mai bună matematică.
John E. Littlewood
Matematica seamănă cu o moară: dacă veţi turna în
ea boabe de grâu, veţi obţine făină, dar dacă veţi
turna în ea tărâţe, tărâţe şi veţi obţine.
A. Huxley
Reputaţia unui matematician se bazează pe
cantitatea de demonstraţii, pe care le-a inventat (cu
alte cuvinte: lucrările deschizătorilor de căi
întotdeauna au fost greoaie).
A. S. Bezikovici
O demonstraţie se numeşte strictă, dacă strictă o
consideră majoritatea matematicienilor.
Morris Kline
Dacă teorema aşa şi n-a putut fi demonstrată, atunci
ea devine axiomă.
Euclid
ştiinţa 93
Rectorul Institutului Politehnic din Zürich îmi
spune:
– Nu este totul pierdut, tinere. Ai căzut la examen?
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Giuseppe Verdi,
care n-a reuşit la examenele de la Conversatorul din
Milano.
Albert Einstein
Studiile reprezintă ceia ce rămâne, când uiţi totul ce
ai învăţat la şcoală.
Albert Einstein
După părerea mea, printre cele mai mari
descoperiri, realizate în ultimul timp de către
raţiunea omului este, la sigur, arta de a judeca
despre cărţi, fără a le citi.
G. K. Lichtenberg
Întotdeauna este plăcut să observi, cum alţii comit
greşelile pe care singur le făceai cândva.
John E. Littlewood
Taci, atâta timp cât nu poţi spune mai mult decât
tăcerea.
Pythagoras
Cercetarea fundamentală este ceia ce faci, când nu
ştii ceia ce ai de gând a face.
Charles Wilson
Să nu între aici cel ce nu cunoaşte geometria. (expresia scrisă de asupra uşii lui Platon)
Expresia, conform căreia cel care nu cunoaşte sau îi
este străină geometria nu are dreptul să între în
şcoala filozofului, deloc nu înseamnă, că este
necesar să fii matematician, pentru a deveni
înţelept.
J. W. von Goethe
Este mai uşor să realizezi cvadratura cercului decât
să-l amăgeşti pe un matematician.
Augustus de Morgan
Există minciuna impusă, care este scuzabilă,
minciuna sfruntată, pentru care nu există nici o
scuză şi statistica.
Richard von Mises
Pythagoras a sacrificat pe altarul lui Zeus o sută de
boi şi acesta numai pentru un singur adevăr
geometric. Dar dacă în zilele noastre am proceda în
acelaşi fel, este puţin probabil că am putea găsi
atâtea vite cornute pe întreg globul pământesc.
M. V. Lomonosov
După ce a descoperit celebra sa teoremă,
Pythagoras a sacrificat o sută de boi. De atunci, de
fiecare dată, când se descoperă vreun adevăr nou,
vitele cornute mari au palpitaţii.
Ludwig Björne
Logica este arta de a face greşeli cu fermitate.
J. Kratch
Este mult mai uşor să descoperi o greşeală decât
adevărul.
J. W. von Goethe
Cu cât mai mult înveţi, cu atât mai mult ştii.
Cu cât mai mult ştii, cu atât mai mult uiţi.
Dacă mai mult uiţi, mai puţin ştii.
Iar dacă mai puţin ştii, mai puţin uiţi.
Dar dacă mai puţin uiţi, mai mult ştii.
Atunci pentru ce să înveţi?
(din folclorul savanţilor)
Matematicienii sunt un fel de francezi: când le
vorbeşti, ei îşi traduc tot în limba lor şi deodată iesă
cu totul altceva.
J. W. von Goethe
Distrat, calm ca un matematician.
Anatole France
Este suficient să arăţi, că un lucru oarecare este
imposibil, că îndată se va găsi matematicianul care-
l va face.
W. W. Sawyer
Eu am văzut, cum odată Laplace a încercat timp de
o oră sărestabilească lanţul raţionamentelor voalate
de către el în "Mecanica cerească" prin intermediul
cuvintelor "este uşor de văzut, că".
Din amintirile unui elev de al lui Laplace
Se consideră, că 106 ani este timpul necesar, pentru
a transforma maimuţa în doctor în ştiinţe.
John E. Littlewood
Nu sunt de acord cu matematica. Consider că suma
de zerouri – e o cifră înfiorătoare.
S. E. Lec
Există zerouri cărora li se pare, că sunt elipse, şi în
jurul lor se învârte toată lumea.
S. E. Lec
Crucea pusă lângă numele unora mulţi o iau drept
plus.
S. E. Lec
Lýkeion
ştiinţa 94
Infinitul este locul unde se produce ceia ce nu se
poate întâmpla.
(din răspunsul unui elev)
Două linii paralele se întâlnesc la infinit – cred şi
ele în aceasta.
S. E. Lec
Eu n-am putut înţelege conţinutul articolului
dumneavoastră, fiindcă el nu era animat de către
icşi şi igreci.
W. Thompson (lord Kelvin)
Specialişti din domeniul matematicii teoretice se
ocupă cu ceia ce pot, aşa cum trebuie, iar cei din
domeniul matematicii aplicate – cu ceia ce trebuie
aşa cum pot.
(din folclorul ştiinţific)
Cu cât mai puţin Dumnezeu se amestecă în
chestiunile ce ţin de domeniul ştiinţei, cu atât mai
bine este pentru ştiinţă şi pentru autoritatea lui
Dumnezeu.
Leonhard Euler
Acela-i matematician pentru care egalitatea
este evidentă ca "2 × 2 = 4".
W. Thompson (lord Kelvin)
Dacă cineva vrea să determine cu un cuvânt laconic
şi expresiv esenţa matematicii, acela trebuie să
spună, că este o ştiinţă despre infinit.
Henri Poincaré
Matematica este ştiinţa despre raporturile între
formule, lipsite de oricare conţinut.
David Hilbert
Matematica este ştiinţa manevrării cu regulile şi
noţiunile născocite anume în acest scop. Este clar,
că cel mai important rol aici are invenţia unor
noţiuni noi. Rezerva teoremelor interesante ar fi
epuizat repede în matematică, dacă ar fi fost nevoie
să le formulăm numai cu ajutorul noţiunilor,
conţinute în axiome.
E. P. Wigner
Matematica pură este ştiinţa în care noi nu ştim
despre ce vorbim şi nici dacă este adevărat ceia ce
spunem.
Bertrand Russell
Matematica poate să descopere o anumită ordine
chiar şi în haos.
Ch. Stein
Matematica reprezintă în sine o colecţie de
rezultate, care pot fi aplicate la orice.
Bertrand Russell
Un renumit matematician polonez Hugo Steinhaus,
consideră glumind, că există legea, care se
formulează astfel: matematicianul va face mai bine.
Anume, dacă se propune la două persoane, (una
fiind matematician) efectuarea unui lucru
necunoscut, atunci rezultatul întotdeauna va fi
următor : matematicianul îl va face mai bine.
Uşurinţa matematicii se bazează pe posibilitatea
construcţiei sale logice, însă dificultatea, de care se
sperie mulţi, – în imposibilitatea expunerii în alt
mod.
Hugo Steinhaus
Dacă numai aş avea teoremele! Atunci aş putea
destul de uşor să găsesc demonstraţiile.
Berngard Riemann
În ochii unui neiniţiat simbolurile matematice sunt
ca stindardurile duşmanilor, care se înalţă deasupra
unui bastion inexpugnabil.
Morris Kline
Dacă vorbeşti cu un matematician, poţi să n-ai
concepţie despre matematică. Dar numaidecât
trebuie să ai simţul umorului şi recunoaşterea
nulităţii sale.
K. Dziewanowski
Geometria este arta de a judeca pe desene rău
efectuate.
Niels H. Abel
ştiinţa 95
Arta de a rezolva probleme geometrice seamănă cu
trucurile iluzioniştilor – uneori, chiar ştiind soluţia
problemei, nu-i clar cum s-ar putea ajunge la ea.
I. D. Novikov
Fiecare ştie ce este curba, până când nu va învăţa
matematica atât, că se va încurca în nenumărate
excepţii.
Felix Klein
Cu tremur de groază întorc faţa de funcţiile voastre
nenorocite şi blestemate ce n-au derivate.
Ch. Hermite
Numerele imaginare sunt un adăpost duhului divin,
aproape îmbinarea existenţei cu inexistenţa.
Gottfried Leibniz
Umor matematic
Într-o noapte Blaise Pascal avea o groaznică durere
de dinţi. A întrebuinţat totul pentru potolirea
durerilor, dar în zădar. Atunci s-a ocupat de studiul
cicloidei, descoperindu-i o serie de proprietăţi, ca
să constate în final, că durerea de dinţi a dispărut.
În timpul uneia dintre prelegerile sale, David Hilbet
spunea:
– Fiecare om posedă un anumit orizont. Când se
îngustează şi devine infinit de mic, el se transformă
în punct şi atunci omul zice: "Acesta este punctul
meu de vedere".
Odată Hilbert, împreună cu soţia sa, a organizat un
dineu. După sosirea unui oaspete, doamna Hilbert
şi-a chemat soţul într-o parte şi i-a spus:
– David, du-te, te rog, şi-ţi schimbă cravata.
Hilbert dispăruse. Se scurseră o oră, dar el tot nu-şi
făcea apariţia. Stăpâna casei, îngrijorată, se porni în
căutarea soţului. Privind şi în dormitor, descoperi,
spre mirarea ei că Hilbert dormea în pat. Trezindu-
se, el şi-a amintit că după ce şi-a scos cravata,
continua, după inerţie, să se dezbrace mai departe
şi, după ce s-a îmbrăcat în pijama, s-a culcat în pat.
Odată Isaac Newton a vrut să-şi fiarbă un ou de
găină, fără a întrerupe lucrul. Îşi lua un cronometru
pentru a fierbe oul numai în timp de trei minute.
Era, însă, preocupat de problema sa matematică, pe
care încerca s-o rezolve în acel moment. Când îşi
aduse aminte, mare-i fu mirarea: a pus ceasul la
fiert, iar în mână ţinea oul ca să numere minutele.
Marele fizician Josiah Gibbs, fiind un om foarte
retras, nu scotea, de obicei, nici o vorbă la consiliile
ştiinţifice ale universităţii unde el preda. La una din
şedinţele în cadrul căreia se discuta întrebarea cărui
obiect trebuie de rezervat mai mult spaţiu în noul
program de studiu: matematicii sau limbilor străine.
Gibbs n-a răbdat, totuşi, şi a luat cuvântul:
– Matematica tot este limbaj, – a spus el.
Lui Albert Einstein îi plăceau foarte mult filmele
lui Charles Chaplin, nutrind o simpatie deosebită
faţă de personajele create de acest cineast.
Într-o scrisoare adresată lui Charles Chaplin citim:
"Filmul dumneavoastră "Goana după aur" e pe
înţelesul tuturor. Veţi ajunge numaidecât om mare.
Einstein".
Răspunsul a fost dat cu promptitudine: "M-aţi
cucerit şi mai mult. "Teoria relativităţii", pe care aţi
elaborat-o, nu o înţelege nimeni, dar
dumneavoastră aţi devenit, totuşi, om mare.
Chaplin".
Marele matematician american John von Neumann,
a lucrat cândva în calitate de consultant al
specialiştilor din domeniul construirii navelor
cosmice. Odată, văzând scheletul unei rachete, von
Neumann a întreabat pe colaboratorul ce-l însoţea:
– Cine a construit racheta?
– Inginerii, – a fost răspunsul.
– Inginerii? – repetă von Neumann cu dispreţ, – păi
eu am elaborat teoria matematică a rachetelor.
Luaţi respectiv, lucrarea mea, publicată în anul
1952, şi veţi găsi în ea totul ce vă interesează.
Specialiştii au găsit lucrarea în cauză, au demontat
construcţia rachetei proiectate de ei (către acel
moment erau cheltuite deja 10 000 000 de dolari) şi
au construit o rachetă nouă, urmărind cu stricteţe
recomandările lui von Neumann. Însă aceasta n-a
fost destul, pentru a garanta succesul final, căci în
momentul apăsării butonului "Start" a răsunat o
explozie asurzitoare şi racheta s-a făcut ţăndări.
Indignaţi, constructorii de rachete l-au chemat pe
von Neumann şi l-au întrebat:
– De ce, în pofida urmării cu stricteţe a
recomandărilor dumneavoastră racheta a explodat,
totuşi, în momentul lansării ei.
– Ceia despre ce aţi vorbit se referă la aşa numita
teorie a exploziei puternice. Eu am elaborat într-o
lucrare de a mea, publicaă în anul 1954. Veţi găsi
în ea totul ce vă interesează, – a răspuns von
Neumann.
Niels Bohr avea de asupra uşii sale de la vilă bătută
o potcoavă care, chipurile, aduce conform unei
credinţe populare, noroc.
– Poate oare un savant atât de remarcabil ca
Lýkeion
ştiinţa 96
dumneavoastră să creadă, că potcoava suspendată
de asupra uşii într-adevăr aduce noroc? – întreabă
unul din vizitatorii săi.
– Nu, răspunse Bohr, – desigur că nu cred. Aceasta-
i o veritabilă superstiţie. Dar ştiţi se spune, că ea
aduce noroc chiar şi celor care nu cred în aceasta.
Mare i-a fost mirarea unui filozof, când a aflat de la
Bertrand Russell, că dintr-o afirmaţie falsă poate fi
dedusă oricare alta. El a întrebat:
– Dumnevoastră consideraţi, într-adevăr, că din
afirmaţia 2 + 2 = 5, urmează, că sunteţi papa de la
Roma?
Russell dădu afirmativ din cap.
– Şi dumneavoastră puteţi demonstra acest lucru? –
continuă să-şi exprime îndoiala filozoful.
– Desigur! – a răspuns cu fermitate Russell şi-i
expune demonstraţia în cauză:
1. Presupunem, că 2 + 2 = 5;
2. Scădem din ambele părţi a egalităţii câte un doi:
obţinem 2 = 3;
3. Schimbăm cu locurile partea stângă cu partea
dreaptă: 3 = 2;
4. Scădem din ambele părţi câte o unitate: 2 = 1;
Papa de la Roma şi eu – împreună suntem doi.
Deoarece 2 = 1, atunci papa de la Roma şi eu
suntem una şi aceeaşi persoană. Deci, eu sunt papa
de la Roma.
Marele compozitor german Ludwig van Beethoven
aşa şi nu a mai reuşit nici odată să se familiarizeze
cu toate operaţiile aritmetice. Înmulţirea şi
împărţirea au fost pentru el o taină nedescoperită.
De exemplu, pentru a înmulţi 12 la 60, genialul
compozitor îl aduna pe 12 de 60 de ori la rând.
Este drept că, matematicienii nu s-au lăsat
"îndatoraţi" faţă de arta muzicii. Astfel, pentru
marele matematician austriac Georg Vega, muzica
era într-atât de străină, încât el spunea:
– Nu există nici muzică bună, nici muzică rea.
Există doar numai zgomot mult şi zgomot puţin.
Gottfried Leibniz era credincios in felul său.
Pentru el posibilitatea de a scrie toate numerele
cu ajutorul simbolurilor "0" şi "1", adică cu
ajutorul sistemului binar, constituie
demonstraţia matematică a creaţiei lumii din
nimic, Dumnezeu fiind 1, iar nimicul – 0.
Suntem martorii pătrunderii vertiginoase a
calculatoarelor electronice în cele mai diverse
domenii. Iată, de exemplu, la rezolvarea
problemelor de ordin "economic". Cică, un
student, hotărând să aplice pe viu cunoştinţele
acumulate, intenţionă să alcătuiască un meniu
optim, pentru a economisi câte ceva din bursă.
Zis şi făcut. După ce a introdus în calculator
datele despre preţurile şi conţinutul caloric ale
bucatelor, servite la cantina studenţească, a
cerut, ca meniul să aibă norma calorică
recomandată de medicină, iar preţul să fie
minim. Răspunsul a urmat neîntârziat: "18
pahare de cafea cu lapte pe zi".
Academia franceză a respins în mai multe
rânduri lucrările lui Galois, motivând, că ele
sunt de neînţeles ... "din cauza dorinţei
exagerate a autorului de a se exprima prea
concis". Mai târziu această instituţie a apreciat,
că lucrările lui Galios dispun ... de "o minunată
claritate şi precizie".
Deducţia logică Cică în coşul unui aerostat, luat de vânt şi ce
pierdea din înălţime, se aflau Sherlock Holmes şi
doctorul Watson. Călătorii lui, în momentul când
pierduseră orice orientare, au zărit un om.
– Domnule, spuneţi-mi, vă rog, măcar aproximativ,
unde ne aflăm? – întrebă Holmes.
– De ce aproximativ, domnule? Vă pot spune
precis. Vă aflaţi în coşul aerostatului.
În acest moment o rafală de vânt zmunci aerostatul
în sus.
– Să-l ia naiba de matematician, – bolmoji Holmes.
– Sunt uimit, ca de obicei, – spuse Watson, – cum
de aţi aflat, că omul acesta este un matematician?
– Păi, faptul este evident, – zice Holmes, –
răspunsul lui este pe cât de exact, pe atât şi de
inutil.
ştiinţa 97
CATEDRA DE ŞTIINŢE SOCIALE
A COLEGIULUI NAŢIONAL
„GRIGORE GHICA Vv” DOROHOI
VĂ INVITĂ SĂ PARTICIPAŢI LA
CONCURSUL DE
LOGICĂ ŞI
PERSPICACITATE
EIDOS
SE GARANTEAZĂ
PREMII ÎN CĂRŢI ŞI DIPLOME
PENTRU PRIMII TREI CLASAŢI
POT PARTICIPA ELEVII CLASELOR
IX – XII, AI LICEULUI
LOCUL DESFĂŞURĂRII: sala clasei a VII-a
DATA.........13.06.2006
ORA............13oo
ORGANIZATOR: profesor
CIPRIAN VOLOC
SUBIECTELE
Trenul
Un tren străbate distanţa de la oraşul A la oraşul B
în 10 h şi 40 min. Dacă viteza trenului ar fii cu 10
km/h mai mică, el ar sosi în B cu 2 h şi 8 min mai
târziu. Să se determine distanţa dintre oraşe şi
viteza trenului.
Dacă se
poate
rezolva,
atunci nu e
numai logic
Dacă nu e
totul logic,
atunci asta e
cât se poate
de logic
Dacă e
logic, atunci
se poate
rezolva
Lýkeion
ştiinţa 98
O întâlnire
A şi B se înţeleg la telefon să se întâlnească.
- Hai să ne întâlnim astăzi pe b-dul M!
- Foarte bine! Între străzile P şi Q.
- Perfect! Pe partea unde se află cinematograful şi
bufetul.
- La opt fix.
- Nu, nu-i bine la “fix”.
- Bine: sunt de acord să te aştept, dar nu mai mult
de 15 min.
- Dar nici n-o să te las să aştepţi un sfert de oră; e
un ger straşnic.
- Ne-am înţeles! Între ora 8 şi 8 şi 15 o să mă
plimb, începând de la colţ, prin faţa cinema -
tografului şi bufetului şi înapoi; ştiu, de altfel, care-
i distanţa dintre colţuri: 260 m.
- Bine, voi veni între ora 8 şi 8 şi 15. La revedere!
- A şi B au sosit la ora fixată şi în locul fixat; ambii
s-au plimbat conştiincios, începând de la colţ, pe
lângă cinematograf şi bufet şi înapoi, şi totuşi nu s-
au întâlnit! Cum s-a putut întâmpla aşa ceva?!
Turistul
Un turist se duce din sat la staţia de cale ferată.
După ce a străbătut în prima oră 3 km, el a calculat
că, dacă va merge cu aceeaşi viteză, va întârzia la
tren cu 40 de min., de aceea el străbate restul
drumului cu viteza de 4 km/h şi soseşte în staţie cu
45 de min înainte de plecarea trenului. Care este
distanţa dintre sat şi staţie?
Cifre identice
Data de 5 mai 1955 poate fi scrisă sub forma
următoare: 5.5.55.
In acest mod de scriere apare numai o singură cifră:
5. De câte ori, în decurs de un secol, scrierea zilei,
a lunii şi a ultimelor zile ale anului se face folosind
doar una şi aceeaşi cifră?
Stâlpii şi umbrele
Pe o suprafaţă plană se află doi stâlpi, iar umbrele
lor se răsfrâng în direcţii diferite, dar nu paralele,
nici formînd o linie continuă, pe acest plan. Cum se
poate determina poziţia sursei de lumină şi poziţia
bazei acestei surse?
Diaconu Olguţa
Cine s-ar fi gândit că
acest concurs va avea doar o
singură ediţie? Nici unul din
cei nouă candidaţi care s-au
prezentat nu a reuşit să
rezolve nici măcar una dintre
cele cinci probleme de
gândire logică! Şi totuşi, nu-i
atât de greu... Nu credeţi?
Încercaţi!
Răspunsurile corecte,
în următorul număr al
revistei!
ştiinţa 99
Gheorghe Luncă
Diminuarea
stratului de
Ozon
Ozonul (O3), abundent în stratosferă,
formează un strat, între 12-35 Km altitudine,
protector împotriva razelor ultraviolete. Acestea
determină cataractă, cancere ale pielii la om şi
animale (deteriorând ADN-ul), diminuează
fitoplanctonul etc. Dacă ar fi supus presiunii
atmosferice şi temperaturii de la nivelul solului,
O3 ar forma un strat de numai 3 mm grosime. În
stratosferă, concentraţia maximă de ozon este de
450 unităţi Dobson. O unitate Dobson (DU)
reprezintă cantitatea de ozon care se află într-un
strat de ozon pur cu grosimea de 0,01 mm, în
condiţii normale. Razele Soarelui catalizează
disocierea moleculelor de O2 în atomi. Aceştia se
unesc cu alte molecule de O2 pentru a forma O3.
În iarna polară (Crutzen, P., j., 1996),
deasupra Antarcticii se formează un turbion de
aer care izolează stratosfera acesteia de restul
atmosferei emisferei sudice. Temperatura
coboară atunci până la -800C conducând la
formarea norilor cu ace fine de gheaţă. În aceşti
nori se află HCl şi ClONO2. În primăvara
australă are loc disocierea clorului printr-o
reacţie fotochimică. Clorul se ataşează de O3
rezultând O2 şi ClO¯. Apoi: ClO¯ + O→Cl¯ + O2.
Fiecare Cl¯ poate distruge astfel zeci de mii de
molecule de ozon (bromul are acelaşi efect ca şi
clorul). Apoi norii polari se risipesc, turbionul
dispare şi aerul cu O3 dinspre nord se infiltrează
din nou în atmosfera antarctică. La polul Nord nu
are loc acest fenomen natural datorită iernilor
relativ mai puţin reci şi circulaţiei diferite a
aerului. Din 1991, se manifestă şi aici un deficit de
O3. Emisia de gaze sulfuroase din erupţiile
vulcanice este alt factor natural ce provoacă
diminuarea parţială şi pasageră a stratului de
ozon.
În troposferă (0-11Km), ozonul este foarte
toxic pentru vieţuitoare şi determină iritaţii ale
ochilor şi tulburări respiratorii. Pe timp de
furtună se simte mirosul său puternic şi
pătrunzător când rezultă în cantitate mare prin
disocierea O2 de către fulgere. În atmosfera joasă,
NO2 din gazele de eşapament ale autovehiculelor
şi din îngrăşămintele azotate contribuie, sub
efectul razelor solare, la generarea ozonului.
Datorită activităţilor umane nechibzuite,
ozonul se concentrează în troposferă, unde este
poluant şi se rarefiază în stratosferă, unde este
util (I. Bourdial, 2001). Aşa zisa gaură de ozon nu
mai dispare în primăverile australe şi este tot mai
mare de la an la an. În septembrie 2000, ea
atingea 28,3 milioane Km2. Cauza este emisia
industrială de clor şi brom. Aceste elemente sunt
conţinute în solvenţi ca bromura de metil,
tetraclorura de carbon sau în haloni, utilizaţi la
extinctoarele de incendii. Însă cele mai acuzate
sunt clorofluorocarburile (CFC) după cum
constată în 1974 Molina şi Rowland. CFC (CF2Cl2
şi CFCl3) se produc încă din anii 1930 fiind
utilizate în circuitele de refrigerare, în aerosoli
sau în spumele sintetice. Aceşti compuşi sunt
foarte stabili persistând în stratosferă 50-100 de
ani între 20-50 Km altitudine. Ei sunt atacaţi de
razele ultraviolete şi eliberează clor, care
distruge moleculele de ozon.
În anul 1987, prin protocolul de la Montreal,
ţările industrializate s-au angajat să-şi reducă
producţia de CFC iar în 1996, s-o elimine complet
(în urma propunerii din 1990, de la Londra).
Astăzi se fabrică înlocuitori ai CFC fără pericol
pentru stratul de ozon.
Recuperarea stratului de ozon va fi posibilă
totuşi nu mai devreme decât în jumătate de secol,
când se va sfârşi durata de existenţă a CFC
infiltrate până acum în stratosferă.
Lýkeion
ştiinţa 100
Lucia MISTRINESCU Lucian ROBU
Pitagora - Matematica şi Muzica
Prof. Mistrinescu Lucia, elev Robu Lucian Muzica, arta care exprima, cu ajutorul sunetelor,
sentimente si stari psihice, sunete combinate melodios si
armonic, spre a fi plăcute auzului, a aparut de timpuriu, în
istoria culturii; de muzica a dispus, omul, înainte de a
articula cuvinte, poate din paleolitic, sigur din neolitic. Ea
se bazează pe suntete produse de vibraţiile regulate ale
corpurilor elastice, adica pe sunete muzicale (muzica
electronica moderna foloseste însa, uneori, pe langa
sunete muzicale, si zgomote, adica vibraţii neregulate; iar
asa-numita muzica abstracta utilizeaza cu precadere
zgomote).
Acum 2500 de ani, Pitagora s-a servit de un instrument
numit monocord (o singura coarda vibranta), care este
analog cu sonometrul utilizat astazi pentru studiul
vibraţiilor coardelor. Utilizand acest monocord, Pitagora
si-a dat seama, cel dintai, ca sunetul muzical (sau cel
vorbit) este rezultatul vibraţiilor regulate ale corpurilor
elastice. De asemenea, Pitagora a constatat ca atunci cand
vibreaza, împreuna, doua coarde, dintre care una este de
doua ori mai lunga decat cealalta, se aud doua sunete,
coarda mai scurta dand sunetul cel mai înalt. Sunetul cel
mai înalt, produs de coarda scurta, este în octava faţă de
sunetul cel mai jos, produs de coarda dubla. Pitagora si
discipolii sai si-au dat seama ca în succesiunea sunetelor
(notelor) muzicale intervin rapoarte constante din
nunmere întregi ca 1,2,3,4.
Mai tarziu, s-a vazut ca daca vom considera
egala cu unitatea lungimea sonometrului care produce pe
do, lungimile pentru celelalte note sunt mai mici decat 1,
dar totdeauna exprimate prin numere raţionale ca
rapoarte de numere intregi. Scara muzicală a lui
Pitagora este convenabilă pentru scrierea melodica a unei
lucrari muzicale, dar nu-i satisfacatoare pentru scrierea
armonica; de aceea, ea nu a fost folosită decat pana la
sfarsitul evului mediu, mai ales de catre compozitorii
cantecelor bisericesti. Aparand necesitatea polifoniei si
dezvoltandu-se scrierea armonica, s-a gasit ca, daca în
scara lui Pitagora, intervalele de la do la mi, fa la la si sol
la si, se vor restrange, se va obţine o intonaţie mult mai
placuta, mult mai satisfacatoare. În acest fel, toate terţele
majore fa-la-do, sol-si re, do- mi-sol devin terţe majore
perfecte în raportul 4 : 5 : 6 .
Noua scara, dandu-se seria sunetelor armonice,
a fost numita, de aceea, scara (gama) majora cu intonaţie
justa sau scara muzicala naturala.
Cei vechi aveau un instrument muzical mult
folosit în reprezentaţiile muzicale: lira cu 8 coarde
vibrante. La aceasta lira s-au determinat rapoartele dintre
doua sunete muzicale, precum tonul, semitonul, cvarta,
cvinta, octava. Un interval muzical, distanţa dintre două
sunete sau doua note muzicale, poate fi reprezentat
aritmetic prin câtul dintre frecvenţa sunetului muzical
mai acut si frecvenţa sunetului muzical mai grav. Aceasta
înseamnă, experimentandu-se în alt mod matematic, că
logaritmul unui interval oarecare este egal cu logaritmul
frecvenţei notei mai înalte minus logaritmul frecvenţei
notei mai joase. Dar un logaritm poate fi exprimat si ca o
suma de logaritmi ai intervalelor componente (ceea ce
înseamna, în acest caz, că intervalul poate fi determinat
aritmetic ca un produs de numere). Tonul este intervalul
muzical dintre doua note consecutive ale gamei diatonice
grecesti (afara de intervalul dintre mi si fa sau cel dintre
si si do). Semitonul este intervalul de o jumatate de ton,
ca de exemplu, între mi si fa sau si şi do.
Logaritmii sunt descoperiţi, insa, de Neper, puţin
dupa anul 1600 e.n., astfel că în scoala lui Pitagora (sec.
VI - V î.e.n.) nu s-a stiut de legatura logaritmica dintre
diferitele intervale. Dar muzica poate fi tratata prin
mijlocirea matematicii, aceasta dându-i un fundament
solid, de mare profunzime. In sprijinul acestei idei,
calculatoarele pot fi folosite la mecanizarea
orchestraţiilor compoziţiilor muzicale. În scrierea
programelor, intervin legile armoniei. Una din dovezile
cele mai impersionante, pentru legatura dintre muzică si
matematică, a gasit-o matematicianul Goncearov, prin
studii privind ecuaţii cu derivate parţiale, un acord cu
totul nou, extrem de placut, aceasta putand duce la
construcţia de instrumente muzicale noi.
Cine studiaza istoria matematicii constată ca Gh.
Ţiţeica, Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu si Petre
Sergescu cantau la vioara, Victor Valcovici la flaut,
Mihail Ghermanescu la violoncel. Toţi acestia nu erau
simpli diletanţi, ci executanţi foarte buni ai compoziţiilor
muzicale clasice. La Paris era arhicunoscut un cvartet
desavarsit, din care faceau parte matematicienii Henri
Poincare si C.A. Laisant, cvartet care interpreta în special
pe L.van Beethoven. Si in muzica
intervine, ca si in poezie, cadenţa si
măsura; numai asa se asigura trainicia si estetica operelor
muzicale. Cum cadenţa si masura înseamna matematica,
iata legatura stransa, dintre arta care poate exprima toate
sentimentele omenesti, şi ştiinţa certitudinii. Spre a
încheia, să reamintim cele spuse de marele matematician
Sylvester: ,,Nu s-ar putea oare reprezenta muzica drept
matematica a simţurilor si matematica drept muzica a
raţiunii? Caci muzicianul simte matematica, iar
matematicianul concepe muzica. Muzica-i vis,
matematica “via practica”!
Bibliografie:
1. George St. Andone - ,,Varia Mathematica"
2. Florica T . Campan - ,,Variate aplicatii ale matematicii"
3. Gheorghe Paun - ,,Din spectacolul matematicii
ştiinţa 101
COMPUŞII HALOGENAŢI
ŞI STRANIILE LOR EFECTELE
Derivaţii halogenţi sunt substanţe organice
care conţin unul sau mai mulţi atomi de halogen
legaţi de un radical de hidrocarbură. Compuşii
halogenaţi se formeaza din toate hidrocarburile, în
urma unor reacţii de substituţie sau de adiţie. Sunt
substanţe foarte reactive, din ele putându-se obţine
aproape toate celelalte funcţii organice.
Compuşii halogenaţi au adus şi ei mult
bine şi mult rău omenirii. Daca la alte invenţii am
putea afirma că efectul benefic primeaza, în cazul
lor se poate spune că efectul nefast a fost şi înca
este enorm. Acest lucru s-a demonstrat deja la cel
mai « nevinovat » compus halogenat, cloroformul
(triclorometan), folosit ca anestezic general înca de
la jumătatea sec XIX, permiţând mari progrese în
chirurgie ; a fost apoi abandonat datorită toxicitaţii
sale.
Insecticidele, de pilda HCH
(hexaclorociclohexan) şi mai ales DDT-ul (p,p‟
diclorodifenil-tricloroetan) au distrus insecte
transmiţătoare de boli grave ca malaria sau tifosul
exantematic, au salvat recolte, dar s-a considerat că
strică echilibrul ecologic pentru că se acumulează
în organismul animal şi chiar uman.
Ierbicidele folosite în agricultură pentru distrugerea
buruienilor erau la început foarte apreciate şi
utilizate, dar s-au dovedit a fi otrăvuri extrem de
puternice. De exemplu dioxina, un compus relativ
simplu,este cea mai toxică substanţă din lume,
chiar mai toxică decât cianurile sau stricnina : atacă
sistemul genetic şi duce la naşterea unor copii cu
malformaţii .
O actiune foarte nocivă o au de asemenea,
freonii, utilizaţi în frigotehnie şi la sprayurile
cosmetice. Fiind foarte stabili, aceştia ajung până în
stratosfera, unde distrug stratul de ozon protector,
care împiedica, printr-un efect de ecranare,
urmările nefaste ale radiaţiei solare. Dacă toate
radiaţile solare ar ajunge pe pământ, ar provoca
îmbatranirea prematură şi cancer (mai ales de piele)
în masă, şi multe alte efecte foarte dăunatoare
asupra mediului înconjurător.
Prezenţa în alimente a acizilor graşi(trans)-
un real pericol pentru sănătatea ta !!
Mai mult de 90% din dublele legături prezente în
acizii graşi naturali posedă o configuraţie cis , fapt
concretizat şi în reducerea punctului de topire a
grăsimilor nesaturate, în raport cu cele saturate.
Parteneri media: prof. CORNELIU IGNAT, realizator al emisiunii
locale „Repere Dorohoine”;
DAN MAZURAŞU, redactor al ziarului „Monitorul de Botoşani”.
Moderator: bibliotecar Elena Pădurariu.
Lýkeion
eveniment 118
CERCUL DE LA DOROHOI – SIMPOZION “UNIUNEA EUROPEANĂ”
LOCAŢIA: CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI DOROHOI
CERCUL DE LA DOROHOI
De la o românie sovietică
la o românie europenă
Mrd. Paul Gorban
noiembrie 2006
Universitatea “Al. I. Cuza” – Iaşi Filosofie / Master:
Integrare şi Securitate Europeană
PREZINTĂ: G. MANOLE şi C. VOLOC
eveniment 119
LANSAREA REVISTEI “EDITOR”, 03 IUNIE 2006
LOCAŢIA: CASA DE CULTURĂ A MUNICIPIULUI DOROHOI
Lýkeion
eveniment 120
EDITOR nr. 1, mai 2006, 205 pag. EDITOR nr. 2, februarie 2007, 238 pag.
(editată de colectivul clasei a X-a H, an şcolar (editată sub patronajul Cercului de la Dorohoi)
2005-2006, diriginte Ciprian Voloc)
Premiile Revistei EDITOR, nr. 1-2:
Premiile pentru poezie:
Liudmila Carţa
Emanuela Albu
Dana Cernuşcă
Oana Voitovici
Premiile pentru reportaj:
Oana Voitovici
(Drumul spre eternitate)
Andrei Alex Mihăescu
(Simpozion Cătălin Bursaci)
Premiile pentru jurnal:
Liudmila Carţa
(Blestemul istoriei – blestemul vieţii)
Poliana Munteanu
(Scrisoare)
Larisa Postolache
(Poveste de dragoste)
Claudia Gherman
(Monologul sufletului)
Premiile pentru recenzii:
Cosmin Şoltuzu
(Solaris: limitele cunoaşterii umane)
Dana Cernuşcă
(Portretul lui Dorian Gray)
Actul de naştere al CERCULUI DE LA DOROHOI Premiile pentru grafică:
(săptămânalul « Viaţa », ianuarie 2005, Botoşani) Andrei Alex Mihăescu
Emanuela Albu
Premiul pentru întreaga activitate:
Gică Manole (eseistică şi publicistică)
eveniment 121
CRĂCIUNUL LA NOI: 21.12.2006, în amfiteatrul Colegiului Naţional “Grigore Ghica Vv”,
profesorul Calancea Stelian creează o atmosferă de neuitat,
cu colaborarea elevilor clasei a XII-a F
S-au interpretat colinde, în stil tradiţional şi modern,
ce au reuşit să deschidă, cel puţin pentru câteva clipe, sufletele celor prezenţi
Lýkeion
eveniment 122
LANSAREA CĂRŢII “MEMORIILE SERGENTULUI ANICHITEI”, DE GICĂ MANOLE
LOCAŢIA: CASA DE CULTURĂ
A MUNICIPIULUI DOROHOI
(26.11.2006)
Lucrarea, valorificând jurnalul din Primul Război Mondial,
al sergentului Constantin Anichitei,
din comuna botoşăneană Dersca,
este de o deosebită valoare documentară, istorică şi morală.
eveniment 123
VIZITĂ LA CONSILIUL BRITANIC IAŞI
Pentru data de 9 mai - Ziua Europei, elevii clasei a IX-a F, de la Colegiul Naţional „Grigore Ghica”,
îndrumaţi de profesor diriginte Monica Ifrim, au pregătit diferite acţiuni dedicate acestei zile: expoziţie de
fotografii „9 May – Europe Day”, concurs-test „Pe urmele lui Robert Schuman” şi excursie tematică la
Consiliul Britanic Iaşi. Elevii au fost aşteptaţi de doamna Nicoleta Irimia care le-a explicat că British Council
este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale si educaţionale.
British Council a fost fondat in 1934 iar acum reţeaua internaţională are peste 7.000 de angajaţi in 220
de oraşe din 110 ţări din întreaga lume. Îsi desfăşoară activitatea în special în artă şi cultură ,educaţie,predarea
limbii engleze,ştiintă,sport,societate civilă şi in domeniul informării şi studiului. În România este prezent din
1938,Bucureştiul fiind unul dintre primele cinci oraşe în care şi-a început activitatea externă.Astăzi există în
România patru centre:în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Pentru mai multe informaţii despre
activitatea British Council in Romania,vizitaţi www.britishcouncil.ro.
Elevilor li s-a explicat importanţa susţinerii examenelor de limba engleză la British Council,cum ar fi
IELTS(International English Language Testing System)care le poate oferi avantaje peste tot în lume.Se pot
obţine certificate Cambridge de limba engleză generală,de la YLE (Young Learners English) până la
CPE(Certificate of Proficiency in English),sau certificate de limba engleză pentru afaceri.
„Biblioteca Iaăi. Drumul spre succes începe aici”
Îti doreşti: să fii bine informat,să beneficiezi de servicii de calitate,să ai succes,să obţii slujba dorită,ăa
afli ultimele noutăţi din Marea Britanie,să îţi testezi cunoştinţele de limba engleză,să obţii o bursă in Marea
Britanie? KLS (Knowledge & Learning Services) îţi oferă această ocazie.
Resursele bibliotecii KLS sunt răspunsul pe care-l caută fiecare elev,profesor şi nu numai.
.informează-te mai bine,consultând secţiunile PERIODICE si REFERINTĂ care îţi oferă o colecţie variată de ziare şi reviste britanice din diverse domenii:IT,economie,literatură,fotografie digitală,divertisment,precum şi numeroase dicţionare,enciclopedii sau albume de artă. .studiază limba engleză într-un mod eficient folosind atât manuale de ultimă oră cât şi resursele multimedia pe suport audio, video sau electronic. .pregăteşte-te pentru examenele Cambridge şi IELTS cu ajutorul manualelor de studiu individual sau al
Active Desktop-ului disponibil pe calculatoarele centrului.
.destinde-te urmărind cele mai noi,premiate şi apreciate filme pe video şi DVD şi ascultă romane clasice sau
de ficţiune pe suport audio în lectura unor actori britanici de marcă.
.ţi-e greu să te hotărăşti?Atunci îţi spun ce poţi găsi în biblioteca de la British Council:zeci de cărti din
DISTANŢA TE IMPIEDICĂ SĂ TE BUCURI DE SERVICIILE KLS ? BIBLIOTECA
IAŞI VINE ÎN ÎNTÂMPINAREA TA ŞI ÎŢI OFERĂ UN NOU TIP DE
ABONAMENT
ÎŢI OFERĂ : -POSIBILITATEA DE A TE ÎNSCRIE DE LA DISTANŢĂ -ACCES DE ACASĂ LA BIBLIOTECA
VIRTUALĂ
-ÎMPRUMUTURI PRIN POŞTĂ
E-LEARNING
Pagină relizată de profesor Ifrim Monica
Lýkeion
eveniment 124
On the fringes of destiny
The night passed away and
dreams became shadows… Come
down to earth little girl ,it’s time to
beaver away at school! Today, I
really mean business because last
time I tried to reinvent the wheel it
was,once in a blue moon.
At school, I’ll be again teacher’s
guinea pig and when the Math teacher
asks me new prblems I tell him-It
doesn’t take a rocket science to know that!-and after I’ll hit rock bottom-A three
big as me as a mark-
Soon, I’ll be be down in the dumps,crying my heart out because I didn’t
keep my mind on the job.I would like to turn the clock back and to determine the
teacher to move with the times and to stop blinding us with science.
After all that,change of heart-I will look on the bright side and decide to
break the mould and go paint the town red. I’ll have a whale of time and be full of
beans because that is who I am – a girl with the head on cloud nine.
And that’s the way I took the law of jungle into my hands and made
predictions about my new day, killing two birds with one stone-I foresaw my
future and I wrote my English homework!
Voitovici Oana
Malasincu Marinica
Teach - Puiu Otilia
eveniment 125
- SIMBOLURI ALE UE
- ACTIVITATI,
SIMPOZIOANE
CU CARACTER
EVOCATOR
Lýkeion
eveniment 126
Trupa CLICK_LIFE
Trupa a fost infiintata in august 2005 si este
formata din membrii: Cotruta Ciprian (chitara electrica bass), Robu Lucian (chitara electrica armonie), Sandu Ionut (clape) si Bratianu Mihaela (solista). Membrii formatiei CLICK_LIFE, sunt inscrisi la cercul de muzica usoara de la Clubul copiilor si elevilor Dorohoi (inv.Mihai Paul Ciprian) si la cercul de muzica de la Casa de Cultura Suceava (prof. Dopos Cristian). Printre concertele la care am cantat se numara:la balurile bobocilor de la C.N."Gr. Ghica" Dorohoi si Grupul scolar Alexandru Vlahuta Sendriceni, Casa municipala de Cultura
Dorohoi, la
Cabana Brazi si in cadrul unor desfasurari artistice organizate de grupul partidului TSD. Trupa a participat si
la Festivalul judetean de muzica Botosani, in aprilie 2007 si a luat locul intai, reprezentand judetul mai departe la faza nationala pe regiuni. Membrii lucreaza in continoare la un album care speram sa fie gata in scurt timp (Lucian Robu).
Adelina FULGA: cântecul nu are vârstă
În data de 23 mai 2007, Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi anunţa faptul că
trofeul Festivalului “Satule, mândră grădină”, organizat la Bucecea, a fost câştigat
de interpreta Adelina Fulga, din satul Dumbrăviţa, judeţul Botoşani. Performanţa
este una cu totul deosebită, ţinând cont că la acest festival au fost prezenţi peste 60 de
concurenţi, din şapte judeţe ale Moldovei, majoritatea nişte obişnuiţi ai unor astfel de
concursuri, şi chiar premiaţi, în dese rânduri.
Or, ceea ce e extraordinar, pentru noi, constituind un prilej de mândrie, ca şi
în cazul tuturor celorlalţi premianţi, de la celelalte concursuri, este faptul că Adelina
Fulga e elevă a Colegiului Naţionel “Grigore Ghica” Dorohoi, în clasa a IX-a, la
profilul filologie. Fără a dispune, aşadar, de o pregătire deosebită, în această direcţie,
în cadrul şcolii, Adelina Fulga, în urma pregătirii asidue, în particular, cu dirijorul
orchestrei “Rapsozii Botoşanilor”, Ioan Cobâlă, şi mai cu seamă datorită talentului ei
fenomenal, dispunând de o voce dăruită cu har, a reuşit să adauge, în palmaresul său
şi-aşa bogat, un nou trofeu. Or, nu e decât un pas, pentru ea, din drumul pe care şi l-a
propus, CD-ul la care lucrează, secondată de îndrumarea şi experienţa aceluiaşi Ioan
Cobâlă, urmând să ne convingă, cu siguranţă, de destinul ei e cu totul unic. Iar
cântecul, să nu uităm, e chiar mirajul sublim al oricărui destin (Ciprian Voloc).
eveniment 127
Lýkeion
trecut şi prezent 128
DOROHOI : 600 DE ANI
DE LA CEA MAI VECHE ATESTARE DOCUMENTARĂ
(VEDERE,
FAŢĂ ŞI VERSO)
trecut şi prezent 129
STEMA VECHE A DOROHOIULUI
DOROHOI: 600
În ziua de 6 octombrie 2007 oraşul
Dorohoi împlineşte 600 de ani. Sunt
programate următoarele acţiuni culturale,
pentru perioada 1-6 octombrie:
- concursul de artă plastică Arthur
Verona
- concursul de poezie şi epigramă
Păstorel Teodoreanu
- întălniri organizate de Cercul de la
Dorohoi, cu scriitorii botoşăneni: lansări de
carte. Dezbateri, donaţii.
- poziţie personală Aurelian Antal
- sărbătorirea a 50 de ani de existenţă a
Clubului Copiilor şi Elevilor
- festivalul de interpretare muzicală
Jurjac
- poziţie de fotografie şi filatelie
- enimente sportive şi religioase
- târgul meşteşugarilor, ceramicii şi
sticlei
- festivalul de muzică populară
Mugurelul
- întâlniri cu Fiii Oraşului
STEMA VECHE A BOTOŞANIULUI
Paul GORBAN
La Dorohoi
Aici, la Dorohoi apar idei
ca în serele în care se cultivă flori,
aici femeile îmbrăcate în blugi,
încălţate cu papuci de casă,
cu pletele împletite lăsate pe dealuri
întâmpină bărbaţii cu ceşcuţe de sâni
Numai aici, la Dorohoi
bărbaţii nasc copii
şi-i hrănesc cu struguri
din foi de literatură
stropiţi cu cerneală de piatră vânătă
tot ei, bărbaţii spală scutecele
murdărite de istorie şi filozofie
pregătindu-le pentru copiii
ce cresc ca în serele în care se cultivă flori
Aici, la Dorohoi, copii sunt singurii
care au curajul să privească înapoi,
bărbaţii, singurii care pot să nască,
femeile, singurele care-şi lasă pletele
pe dealuri, pentru a inspira poeţii
(din vol. în pregătire „Îngerii mint femeile”)
Lýkeion
130
ÎN ATENŢIA CELOR INTERESAŢI SĂ
COLABOREZE LA URMĂTORUL NUMĂR AL
REVISTEI:
- apariţia în paginile revistei reprezintă, prin ea
însăşi, o carte de vizită, pentru autori, deoarece nu
este vorba de ceea ce s-a obişnuit a se numi „o
simplă revistă şcolară”, ci de o revistă ce-şi
propune a fi un etalon, în rândul publicaţiilor cu
caracter cultural-educativ
- articolele trebuie redactate folosind semnele
diacritice, specifice limbii române: î, â, ă, ş, ţ
- referirile la cărţile, studiile deja publicate trebuie
realizate conform canonului ştiinţific (cu
specificarea anului apariţiei, a editurii, a
paginii/paginilor din care se fac extrasele, sau a
site-ului, în cazul materialelor preluate de pe
internet; se recomandă utilizarea referinţelor, în
subsolul paginii)
- textele trebuie să fie însoţite de fotografia
autorului şi, dacă este cazul, de fotografii ce au
legătură cu conţinutul articolului
- materialele sunt aşteptate, la redacţia revistei,
până la sfârşitul lunii septembrie, 2007, revista
având, conform contractului încheiat cu Biblioteca
Naţională a României (Centrul Român ISSN), o
frecvenţă de două numere pe an
- responsabilitatea celor afirmate în articolele
revistei revine autorilor, ca şi calitatea redactării
textelor; totuşi, redacţia îşi rezervă dreptul de a nu
publica articolele redactate necorespunzător, fără a
emite, însă, nici un fel de obiecţii, în privinţa
conţinutului acestora
- paginile revistei sunt deschise, în egală măsură,
elevilor şi profesorilor, ca şi oamenilor de cultură
din afara colegiului, dar numai în măsura în care
materialele furnizate se disting prin valoare şi
originalitate
- colectivul redacţional al revistei va suporta
modificări, de la un număr la altul, în funcţie de
semnatarii articolelor din numărul respectiv şi de
interesul afişat în privinţa extinderii numărului de
colaboratori ai revistei
- colectivul redacţional este deschis oricăror
sugestii, cu referire la conţinutul, forma de
prezentare a revistei
- revista dispune de o tematică cultural-
educaţională, iar standardul valoric pe care şi l-a
propus este de dorit să crească, cu fiecare număr
- viaţa culturală a locului în care trăim are
prioritate, în paginile revistei, dorindu-se, totodată,
reliefarea legăturilor spirituale cu alte medii, în cel
mai bun spirit universalist (Ciprian Voloc)
Imaginea de pe coperta I: Rafael, Şcoala din
Atena (detaliu înfăţişându-i pe Aristotel şi Platon)