Introducere Existenţa omului presupune o permanentă activitate şi o mulţime de acţiuni întreprinse cu scopul satisfacerii nevoilor personale şi a comunităţii în care acesta îşi desfaşoară activitatea. Din acest motiv toate aceste acţiuni trebuie să aibă o reglementare juridică, deoarece majoritatea acţiunilor întreprinse de om sunt realizate prin acte juridice. Subiecţii de drept de regulă încheie personal acte juridice, şi astfel trebuie sa fie prezenţi la semnarea sau executarea acestui act, însă în viaţa cotidiană sînt cazuri cînd subiectul raportului juridic nu poate fi prezent la săvîrşirea acestor acţiuni şi deci este nevoie de înlocuirea lui cu o alta persoană. Deoarece intensitatea încheierii actelor juridice depinde de nivelul de dezvoltare a socităţii,progresul economic, cultural etc., merită de specificat şi faptul importanţei acestui proces în cadrul Republicii Moldova, mai ales că la momentul actual ea tinde să se integreze în Uniunea Europeană şi are ca obligaţie de a aduce legislaţia naţională în conformitatea cu cea europeană şi internaţională. Instituţia reprezentării este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană numită reprezentant, incheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama unui act juridic asupra reprezentatului. Scopul şi sarcinile cercetării reprezentării are ca obiect motivele, importanţa, domeniile de apllicare şi se poate explica de ce această instituţie de drept îndeplineşte un rol atît de important. 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Introducere
Existenţa omului presupune o permanentă activitate şi o mulţime de acţiuni
întreprinse cu scopul satisfacerii nevoilor personale şi a comunităţii în care acesta îşi
desfaşoară activitatea. Din acest motiv toate aceste acţiuni trebuie să aibă o reglementare
juridică, deoarece majoritatea acţiunilor întreprinse de om sunt realizate prin acte juridice.
Subiecţii de drept de regulă încheie personal acte juridice, şi astfel trebuie sa fie prezenţi la
semnarea sau executarea acestui act, însă în viaţa cotidiană sînt cazuri cînd subiectul
raportului juridic nu poate fi prezent la săvîrşirea acestor acţiuni şi deci este nevoie de
înlocuirea lui cu o alta persoană.
Deoarece intensitatea încheierii actelor juridice depinde de nivelul de dezvoltare a
socităţii,progresul economic, cultural etc., merită de specificat şi faptul importanţei acestui
proces în cadrul Republicii Moldova, mai ales că la momentul actual ea tinde să se integreze
în Uniunea Europeană şi are ca obligaţie de a aduce legislaţia naţională în conformitatea cu
cea europeană şi internaţională.
Instituţia reprezentării este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană
numită reprezentant, incheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama unui act juridic
asupra reprezentatului.
Scopul şi sarcinile cercetării reprezentării are ca obiect motivele, importanţa,
domeniile de apllicare şi se poate explica de ce această instituţie de drept îndeplineşte un rol
atît de important.
Un motiv este şi faptul că ea constituie mijlocul tehnic cu ajutorul căruia persoanele
lipsite de capacitate de exerciţiu îşi exercită drepturile şi îşi asumă oblegaţiile încheiind acte
juridice prin alte persoane, numite reprezentanţi legali (părinţi şi tutori).
Persoanele fizice recurg frecvent la reprezentare ,încheind diferite contracte,
permitînd altor personae să încaseze salariul, onorariul, să primească sau să transmită diferite
documente sau bunuri materiale. De instituţia reprezentării se face uz la reprezentarea
intereselor în instanţa de judecată sau la arbitraj.
Totodată, reprezentarea convenţională uşurează schimburile economice între
persoane aflate la mare distanţă unele de altele, îngăduie folosirea de către cei interesaţi a
persoanelor cu pregătire de specialitate. Reprezentarea convenţională este cel mai des
utilizată în sfera raporturile juridice patrimoniale. În materie comercială reprezentarea poate
să existe şi fară legătura organică între mandat şi reprezentare deoarece reprezentarea este de
natură şi nu de esenţa mandatului (mandatul poate fi şi fără reprezentare, mandatarul
acţionează în nume propriu dar pe seama celuilalt, dar şi pe seama celuilat, precum şi
reprezentarea poate fi în afara mandatului).
1
Toate aceste aspecte sunt pe larg studiate atît de doctrina naţională, cît şi de cea
internaţională, avînd la bază actele normative corespunzătoare. În cazul Republicii Moldova
sediul acestei materii îl constituie Codul Civil. Unde în cadrul titlului III , capitolul V este
direct reglementată instituţia reprezentării,pe cînd în legislaţia altor state ca de exemplu
România, ea este mai dispersată aparţinînd mai multor acte normative.
În lucrarea dată vom avea ca sarcină cercetarea instituţiei reprezentării în cadrul
Republicii Moldova şi efectuarea unei comparaţii cu doctrina altor state, evaluînd specificul
reprezentării naţionale.
Astfel nu numai vom analiza definiţii, clasificări, dar şi vom face cercetări sub
aspect procedural în ceea ce priveşte subiecţii de drept, împuternicirile lor, încetarea actului
de reprezentare. Pentru a evidenţia toate particularităţile a fost necesar de a structura teza în
trei capitole. În primul este trată reprezentarea la nivel general, cuprinzînd definiţii date atît
de legislaţie cît şi de doctrină, un scurt istoric, referire la subiect şi efecte.
În capitolul doi se analizează reprezentarea legală, adică cea care este prevăzută de
lege, şi se referă la presoana fizică şi persoana juridică, precum şi principal condiţie a
reprezentării în cadrul procesului civil – mandatul.
2
Capitolul I Caracteristica generală a instituţiei juridice a
reprezentării
§ 1: Noţiuni introductive cu privire la instituţia juridică a reprezentării.
Instituţia reprezentării este un procedeu de tehnică juridică prin care o persoană
numită reprezentant încheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama unei alte persoane
numită reprezentat, ca consecinţă fiind producerea directă a efectelor actului juridic asupra
reprezentatului.
Reprezentarea în procesul civil, în ipoteza în care un tert primeşte împuternicirea
şi sarcina de a acţiona în justiţie (a îndeplini acte de procedură) – ca reclamant sau pîrît – în
numele şi în interesul altuia (titularul dreptului la acţiune), situaţie în care calitatea
procesuală se va verifica în persoana reprezentantului iar dreptul se va verifica în persoana
reprezentatului1.
În Roma Antică de la început acest drept nu cunoştea principiul reprezentării, ci pe
cel al nereprezentării, care era mai practic şi mai sigur pentru acea perioadă deoarece părţile
cunoscîndu-se direct şi personal puteau evita cazurile de insolvabilitate a vreunui
intermediar.
Dar la finele republicii cînd producţia sclavagistă sa extins iar comerţul sa dezvoltat
tot mai mult,principiul nereprezentţrii devenise incomod şi ca rezultat apar unele aspecte a
reprezentării de la început rudimentare dar care pe parcursul timpului au progresat.Astfel
pater familias putea fi reprezentat de fiul său în activitatea comercială (să ducă la îndeplinire
o afacere comercială determinată,primind anumite bunuri peculium de la şeful familiei
pentru a specula cu ele) şi de sclavii săi2.
Următoarea etapă a inrădăcinării reprezentării a fost permiterea de către pretor a
reprezentării şefului familiei de către o terţă persoană .Numai ca acea reprezentare nu era una
perfectă reprezentantul fiind obligat de rînd cu cel reprezentat.
Dreptul roman cunoaşte şi reprezentarea perfectă, in cazul tutelei si curatelei,
precum şi în privinţa transferării proprietăţii sau posesiei (persoanele puse sub tutelă
1Av. Patancius Tiberiu-Vlad, Reprezentarea partilor in procesul civil, 2010
2 M.Banciu, Reprezentarea în actele juridice civile,Cluj-Napoca, 1995, p.10
3
deveneau ei creditori sau debitori,dupa incetarea tutelei proprietatea o dobîndeau persoanele
reprezentate)3.
În dreprul francez reprezentarea a fost admisă greu, evoluţia fiind determinată de
dreptul roman, canonic si vechiul drept. Dreptul roman fiind formalist, iar obligaţia fiind
personală impunind confruntarea directă a creditorului şi debitorului punea piedici
reprezentării. Sub presiunea comerţului apare mandatul care este o reprezentare imperfectă
reprezentantul fiind obligat faţă de terţ iar reprezentatul faţă de reprezentat. In sec. II dreptul
canonic dezvoltă principiul consensualismului in domeniul actelor juridice care s-a extins şi
asupra mandatului.
În sec.XVI s-a cîştigat reprezentarea prin mandat, în sec XVII s-a proclamat
libertatea reprezentării. Iar in sec.XIX reprezentarea devine un element esenţial al
mandatului.
Numai la finele sec.XIX reprezentarea se detaşează de mandat, dezvoltîndu-se
reprezentarea legală,judiciară,gestiunea de afaceri si mandatul4.
Datorită faptului ca reprezentarea este cunoscută de o perioadă indelungată de timp
in doctrina juridică se cunosc o serie de definiţii a acestei instituţii,astfel in opinia lui
Lupulescu D., reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoană
(reprezentantul)încheie un act juridic în numele şi pe seama unei alte persoane
(reprezentatul),efectele producîndu-se direct în persoana celui reprezentat5.
Conform legislaţiei civile a Republicii Moldova: reprezentarea este săvîrşirea de
către o persoansă (reprezentant) în limitele împuternicirilor,a actelor juridice civile în numele
altei persoane (reprezentat) avînd ca consecinţă apariţia,modificarea sau stingerea drepturilor
şi obligaţiilor reprezentantului.
Reglementarea juridică a reprezentării o găsim în art. 242 Codul Civil al R.M.
Deasemnea reprezentarea juridică în cadrul procesului civil se regăseşte în art. 75 CPC al
R.M.
1.2 Clasificarea reprezentării.
Există diverse criterii de clasificare a reprezentării,astfel:
1.În funcţie de izvor,reprezentarea poate să fie:
3 Vl.Hanga , Drept privat roman, Note de curs,Universitatea “D.Cantemir”,Facultatea de Drept Cluj; 1992, p.106-107.4Cristina Popa Nistorescu, “Reprezentarea şi mandatul în dreptul privat”, Bucureşti, 2004, p.8-9.5 Lupulescu D., Drept civil.Introducere în dreptul civil, Bucureşti, 1998, p.152.
4
►convenţională/voluntară (împuternicirea de a reprezenta izvorăşte din voinţa
părţilor).
►legală/obligatorie (împuternicirea de a reprezenta izvorăşte din lege).
►judiciară (împuternicirea de a reprezenta este dată de instanţa de judecată,de
exemplu în cazul sechestrului judiciar )6.
2.În funcţie de întinderea puterii de a reprezenta, deosebim:
►reprezentare totală (reprezentantul poate înccâheia toate actele juridice cu
excepţia celor strict personale şi cu privire la toate bunurile,de exemplu reprezentarea
incapabilului sau (mandatul general).
►reprezentarea paţială (reprezentantul încheie numai unele acte ,fie referitoare la
un anumit bun determinat sau un anumit act determinat).
3.În comerţ reprezentarea se clasifică în:
►reprezentare exclusivă (o persoană încheie acte pe seama şi în numele altei
persoane,dar cu condiţia ca reprezentatul să nu aibă dreptul să-şi alegă alt reprezentant în ţara
sau încircumscripţia în care îşi defăşoară activitate persoana aleasă de el ca reprezentant).
►reprezentare colectivă (mai multe persoane care au calitatea de reprezentanţi,
numai împreună pot încheia operaţiuni juridice pentru reprezentat).
►reprezentare direct (reprezentatul împuterniceşte reprezentantul să încheie
acte juridice cu un terţ ţn numele şi pe sema reprezentatului).
►reprezentare indirectă (acea formă a reprezentării în care, pe baza raporturilor
interne între reprezentant şi reprezentat,efectele actului juridic încheiat între reprezentant şi
terţ se produc în patrimoniul reprezentatului prin transferul direct al drepturilor reale la
reprezentat,chiar dacă existenţa procurei nu este cunoscută terţului.
Subiectele reprezentării.
În raporturile juridice pot fi reprezentate atît persoanele fizice cît şi cele juridice.
Reprezentarea persoanelor fizice poate decurge din lege sau din convenţia părţilor.
Persoanele fizice care au capacitate de exerciţiu deplină îşi pot alege singure reprezentanţii.
Reprezentantul– săvîrşeşte acte juridice în numele şi interesul altei persoane. Astfel,
art.75 alin.(1) din CPC prevede că în proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele
personal sau prin avocat.
În aceste condiţii, trebuie de menţionat asupra faptului că instanţele de judecată nu
mai admit participarea în procesul civil a reprezentanţilor persoanelor fizice care nu deţin
6 Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil.Rpere pentru o nouă teorie generală a actului de drept privat, Bucureşti ,2003, p.21.
5
licenţa de avocat7.
Persoana reprezentată- persoana în numele şi interesul căruia se exercită acţiuni
juridice. În calitate de reprezentat poate fi orice persoană fizică din momentul naşterii şi
orice persoană juridică din momentul constituirii potrivit legii.
Terţa persoană- persoană fizică sau juridică cu care reprezentantul încheie actul
juridic din numele reprezentatului. În calitate de terţă persoană nu poate fi însăşi
reprezentatul, deoarece el acţionează în interesele reprezentatului şi nu personal, precum şi în
cazul cînd el este şi reprezentantul terţei persoane(aceiaşi persoană este reprezentant şi a
reprezentatului şi a terţei persoane8.
§ 3 Efectele şi încetarea reprezentării.
Actele juridice încheiate de reprezentatant,cu respectarea condiţiilor,produc efecte
juridice numai în patrimoniul reprezentatului. Reprezentatul devine proprietar,creditor sau
debitor în raporturile juridice stabilite de reprezentant,şi acesta de la data încheierii actului,
chiar dacă a aflat acest lucru ulterior şi chiar dacă neregularitatea iniţială a reprezentării a
fost înlăturată mai tîrziu, prin ratificare9. Pentru că reprezentatul este parte şi beneficiar al
actului,acesta răspunde faţă de terţi pentru prejudiciile cauzate lor de reprezentant cu ocazia
încheierii actului,independent de răspunderea proprie pe care reprezentantul şi-o angajează
într-o asemenea situaţie faţă de aceiaşi terţi. Prin urmare, actul constituie un tot unitar:
„reprezentatul nu poate să divizeze efectele pentru a le invoca pe acelea care-i sunt
avantajoase şi a respingerii obligaţiile şi riscurile corelative. El răspunde personal faţă de
terţul contractant.”
Reprezentantul, nefiind patre în actul juridic, nu devine personal nici creditor,nici
debitor faţă de terţul contractant şi nu poate să pretindă acestuia executarea
contractului ,afară de cazul în care ar avea o împuternicire specială în acest sens din partea
reprezentatului.Astfel ,rolul reprezentatului a fost de a încheia actul juridic cu terţul. Odată
îndeplinit acest rol, reprezentantul rămîne străin faţă de actul încheiat(res inter alios acta).
Reprezentantul va răspunde, însă, personal pentru faptele cauzatoare de prejudicii
săvîrşite cu prilejul activităţii desfăşurate. Astfel, în situaţia în care este debitor al
reprezentatului, care, la rîndul lui, este debitor al terţului contractant, reprezentantul poate fi
supus urmăririi de către acesta prin intermediul acţiunii oblice.
7 Notă informativă cu privire la reprezentarea în procesul civil, CSJ al RM8Cristina Popa Nistorescu „Reprezentarea şi mandatul în dreptul privat” Bucureşti,2004, p.18.9 R.P. Vonica ,”Drept Comercial.Partea generală.Bucureşti”,2000, p. 924.
6
Reprezentantul poate să-şi substituie o altă persoană în îndeplinirea obligaţiilor
asumate cu condiţia ca o atare substituire să nu-i fi fost interzisâ expres.
Stabilind raporturi juridice direct cu reprezentatul, terţul parte în act devine creditor
şi, respectiv, debitor numai faţă de reprezentat. El este obligat numai faţă de acesta şi poate
să-şi valorifice drepturile derivate din act tot faţă de el10.
În schimb, actul juridic încheiatde reprezentant fără împuterniciri sau cu depăşirea
îl obligă pe acesta la despăgubiri faţă de terţi pentru eventualele prejudicii cauzate.
Actul juridic încheiat cu un terţ este un act încheiat între prezenţi, indeferent de
locul unde se găseşte reprezentatul, întrucît trebuie să fie avute în vedere voinţele care se
manifestă în mod real, adică voinţa reprezentatului şi cea a terţului contactant.
Încetarea reprezentării.
Încetarea oricărui act juridic presupune neproducerea pe viitor a efectelor acestuia,
şi se poate şăvîrşi în mai multe momente. În cazul reprezentării legale, momentul începerii şi
încetării reprezentării este determinat de lege. În ceea ce priveşte reprezentarea
convenţională, data cînd reprezentarea începe să-şi producă efectele trebuie să fie rezultatul
voinţei părţilor.
Pe de altă parte, reprezentarea fiind dată, în principiu, în interesul reprezentatului
este firesc să poată fi revocată sau restrînsă oricînd de către reprezentat. Principiul revocării
este, astfel, de esenţa reprezentării. Totuşi, acest principiu nu se aplică, adică reprezentarea
devine irevocabilă atunci cînd ea este dată în interesul ambelor părţi sau numai al
reprezentatului.
Conflictul de interese între reprezentant şi reprezentat este o altă cauză de încetare a
reprezentării. Reprezentarea presupune în mod necesar ca interesele reprezentatului să fie
apărate cu bună- credinţă şi cu diligenţă de către reprezentant. Atunci cînd intersele acestora
sunt divergente, temeiul reprezentării încetează, deoarece dacă ar fi cunoscut o astfel de
situaţie, reprezentatul nu iar fi acordat împuterniciri reprezentantului.
Actul încheiat în acest caz de către eprezentant este o depăşire a puterilor,,iar
situaţia actului va fi analizată în raport cu buna sau reua-credinţă a terţului contractant.Terţii
de bună-credinţă vor fi apăraţi,întrucît ceea ce interesează este declaraţia de voinţă,aparenţa
de drept.Actul este,însă,nul cînd terţul contractant cunoaşţe conflictul de interese şi vrea să
profite de pe urma acestei stări de fapt create între reprezentant şi reprezentat11.
10 D.Cosma, Teoria generală a actului juridic civil ,Bucureşti., p.97.
11 R.P.Vonica, Drept Comercial.Partea generală.Bucureşti”,2000, p. 928.
7
Capi to lu l I I .
Reprezentarea în procesul civil.
§ 1: Reprezentarea persoanelor fizice şi juridice.
Reprezantarea persoanelor fizice.
Conform art.19 Codul Civil al R.M. „capacitate de exerciţiu este aptitudinea
persoanei de a dobîndi prin fapta proprie şi de a exercita drepturi civile, de a-şi asuma
personal obligaţii civile şi de a le executa”. Astfel prin capacitate de exerciţiu a persoanei
fizice se înţelege acea parte a capacităţii de drept civil a omului care constă în aptitudinea de
a dobîndi şi exercita drepturi civile şi de a asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea
de acte juridice civile12.
Potrivit art. 8 alin. 1 CPC al R.M., părtţile, alţi participanţi la process au dreptul să
fie asistaţi în judecată de către un avocet ales ori desemnat de coordonatorul oficiului
territorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau de un alt
reprezentant, în cazurile prevăzute de CPC al R.M.
Astfel, art.75 alin. 1 din CPC al R.M. prevede că în proces civil, persoanele fizice
îşi pot apăra intersele personal sau prin avocat. Participarea personal în process nu face ca
persoana fizică să decadă din dreptul de a avea avocat13.
Pînă la modificările efectuate în Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova
şi intrate în vigoare la 1 ianuarie 2012 adoptate prin Legea nr. 102 din 28.05.2010 pentru
modificarea unor acte legislative, persoana fizică putea fi reprezentată de orice persoană pe
care aceasta din urmă a împuternicito de ai reprezenta interesele în cadrul procesului civil.
Persoanele care participau în calitate de reprezentanţi în instanţele de judecată nu
erau obligaţi să întrunească careva condiţii, cu excepţia capacităţii de exerciţiu. Codul de
Procedură Civilă nu instituia nici o exigenţă pentru reprezentant din punct de vedere a
calificării profesionale, nu era necesar nici măcar ca reprezentantul în cauzele civile să aibă
studii superioare, nici juridice. Această stare de fapt afecta grav calitatea actului de justiţie,
or era apriori imposibil ca o persoană necalificată să poată acorda o asistenţă calitativă în
materie civilă.
Consider că această modalitate practică de reprezentare în procesul civil nu era
binevenită pentru reprezentat, instanţă, precum şi pentru justiţie în general. Deoarece această
modalitate de funcţionare a instituţiei reprezentării în procedura civilă a deviat de la raţiunea
iniţială, generând în consecinţă formarea unui sistem bine organizat de “avocatură”, plasat
12 Baieş S.;Roşca N., “Drept civil Vol. 1”,Chişinău, 2005, p.269.13 Notă informativă cu privire la reprezentarea în procesul civil, CSJ al RM
8
în afara oricărui control din partea autorităţilor statului. Acest sistem acoperea pînă la
momentul intrării în vigoare a modificărilor în CPC al R.M. din 1 ianuarie 2012 majoritatea
absolută a cauzelor civile. În aceste cauze asistenţa juridică era oferită în baza procurilor de
reprezentare de către persoane, care nu aveau calitatea de avocat, despre calificarea şi gradul
de responsabilitate a cărora nu se cunoaştea nimic. Oricum, aceste persoane erau remunerate
pentru serviciile care le acordau, în lipsa vreunei înregistrări sau licenţieri pentru asemenea
gen de activitate. Această stare de lucruri a generat apariţia unor circuite financiare
impunătoare plasate în afara evidenţelor fiscale, indirect favorizând lipsa de transparenţă şi
corupţia în instanţele judecătoreşti, precum şi pagubile suportate de către reprezentat din
cauza lipsei calificării reprezentantului în domeniului juridic14.
17.А. П. Сергеев ,Учебник гражданского права, Москва 1999 ,стр.533
12
mandantul şi mandatarul18. Mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină,
deoarece în actele juridice pe care acesta le încheie în numele şi pe contul mandantului tre-
buie să manifeste un consimţământ valabil exprimat. Lipsa consimţământului sau viciile de
voinţă sunt apreciate nu numai în persoana mandantului, dar şi în persoana mandatarului19.
Referindu-ne la mandatul profesional Codul civil stipulează că mandatul
profesional este prezumat cu titlu oneros (art. 1033, alin. 2 CC). iar în calitate de
mandatari profesionali pot apărea persoane fizice sau juridice speciale care trebuie să
dispună de documentele corespunzătoare ce-i oferă dreptul de a participa la raporturile
juridice cu terţii într-o atare calitate.
Codul civil presupune posibilitatea desemnării mai multor mandatari pentru
încheierea unui act juridic20. Astfel, mandantul poate desemna printr-un contract mai mulţi
mandatari sau poate încheia contracte separate cu mai mulţi mandatari pentru a fi
reprezentat la încheierea aceluiaşi act juridic. In acest sens, condiţia valabilităţii
contractului este ca acţiunile întreprinse în vederea executării mandatului să fie acceptate
de către toţi mandatarii, art. 1037, alin. 1 CC.
Potrivit alin. 2 art. 1037 CC, mandatarii urmează să încheie împreună toate actele
vizate în mandat, dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat.
Pentru executarea obligaţiilor asumate ei răspund solidar .Totodată comandatarii sunt în
drept să stabilească de sine stătător (separat de mandant) mecanismul de executare co-
lectivă a mandatului.
Legea permite mandatarului reprezentarea mai multor persoane (mandanţi)
pentru încheierea aceluiaşi act în acest sens art. 1038, alin. 1 CC, prevede că mandatarul
care acceptă să reprezinte, pentru încheierea aceluiaşi act, persoane ale căror interese sunt
sau ar putea fi în conflict este obligat să informeze fiecare mandant, cu excepţia cazului
când uzanţele sau cunoaşterea de către mandanţi a dublei reprezentări îl exonerează de
această obligaţie pe mandatar.
Potrivit prevederilor art. 1038, alin. 3 CC, mandantul care nu este în măsură să
cunoască dubla reprezentare poate, în cazul în care a suferit un prejudiciu, să ceară
declararea nulităţii actului încheiat de mandatar.
Ţinând seama de faptul că prin art. 1034 Codul civil admite un spectru larg de
împuterniciri ale mandatarului, care nu se reduc doar la prevederile exprese ale
mandatului, ci se extind asupra a tot ce poate fi dedus din cuprinsul şi esenţa acestuia, în 18 Iosif R. Urs.Smaranda Angheni, Drept civil, vol. III. Contracte civile, Bucureşti, 1998, pag. 108.
19 Andrei Bloşenco, Drept civil. Partea specială. Note de curs, Chişinău, 2003, p. 133.
20 Codul Civil al R.M.- art. 1037
13
vederea protejării intereselor mandantului legea stabileşte şi anumite limite în ceea ce
priveşte capacitatea juridică a mandatarului la încheierea actelor juridice în numele
mandantului. Astfel, art. 1039, alin. 1 C.Civil prevede că mandatarul nu poate încheia acte
juridice în numele mandantului cu sine însuşi, chiar şi prin reprezentant, cu excepţia
cazului când este autorizat expres sau când mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează
împotriva lui.
Potrivit prevederilor art. 1039, alin. 2 CC, numai mandantul poate cere declararea
nulităţii actului juridic încheiat cu încălcarea regulii prevăzute la alin. 1.
Condiţiile generale ale obiectului actului juridic sunt: să fie licit, să se afle în
circuitul civil şi să fie determinat sau determinabil cel puţin în specia sa (art. 206, alin. 2
CC),acestea pot fi aplicate şi mandatului.
Mandatul poate fi calasicat în funcţie de întinderea împuternicirilor conferite
mandatarului în:
► special-pentru o operaţie juridică sau pentru anumite operaţii determinate
(pentru o afacere sau pentru anumite afaceri).
►general -(pentru toate afacerile mandantului)21.
Obligaţia principală a mandatarului este de a executa mandatul în conformitate
cu indicaţiile mandantului (art. 1040, alin. 1 CC). Indicaţiile în ceea ce priveşte
modalitatea şi condiţiile de executare a mandatului se pot conţine atât în contractul de
mandat, cât şi în instrucţiunile separate date de către mandant mandatarului. În cazul
divergenţelor pe care le conţin prevederile contractuale faţă de instrucţiunile mandantului
în ceea ce priveşte executarea mandatului, prioritate au prevederile contractuale .Abaterea
de la indicaţiile mandantului, care potrivit reglementării generale prevăzute la art. 602,
alin. 2 CC include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau
tardivă, atrage după sine răspunderea mandatarului, cu excepţia cazurilor când abaterile
sunt în favoarea mandantului.
Mandatarul este în drept să se abată de la indicaţiile,pînă la abatere mandatarul
este obligat să-1 notifice despre noile circumstanţe şi să aştepte decizia lui. Excepţia o
formează cazurile când amânarea prezintă un pericol pentru executare (art. 1040, alin. 2
CC).
Dacă executarea de către mandatar a indicaţiilor date de mandant duce, în mod
vizibil, la dezavantajarea acestuia din urmă, mandatarul trebuie să execute indicaţiile doar