Repere teoretice ale conceptelor societate şi ierarhie în viziunea antropologiei culturale

Capitolul 3Repere teoretice ale conceptelor societate

şi ierarhie în viziunea antropologieiculturale.

Termenul antropologie provine din termenii

greceşti antropos care înseamna om si logos care

înseamna: raţiune ,cunoaştere, cuvânt. Antropologia ca

disciplină vine să desemneze statutul şi prezenţa fiinţei

umane în dimensiunea sa multiplă: fizica, socială,

culturală, biologică. Antropologia caută cunoasterea

omului în general şi nu pe segmente cum sunt alte

discipline cum ar fi:istoria ,economia, sociologia,

religia şi altele ştiinţe sociale care analizează doar

prin pofida unui singur segment .Ramurile antropologiei

sunt: antropologia arheologică, antropologia fizică,

antropologia lingvistică ,antropologia

culturală ,antropologia aplicată.

În cadrul antropologiei culturale, de a

lungul timpului s-au dezvoltat subdomenii centrate pe

principalele aspecte ale vieţii şi culture umane :viaţa

socială, viata urbană, viata economică, viata religioasă,

viata politica ,sistemul formelor de expresie simbolică

sau vizuală. Putem trage concluzia că antropologia

8

culturală sau socială se ocupă cu studierea evoluţiei

condiţiilor de trai, relaţiilor intre oameni şi

instituţii, mentalitaţi, organizare socială .

3.1.Definiţia societăţii şi a ierarhiei. În

viziunea antropologiei culturale.Vom încerca să definim aceşti termeni prezentând mai

multe definiţii date de mai mulţi antropologi.Astfel

pentru T. Parsons societatea este un sistem închis şi

discret, care poate fi ordonat în funcţie de o

perspectivă ierarhică de la starea primitivă se trece la

starea arhaică ,iar de la cea arhaică se trece la starea

modernă1.

Pentru D. F. Aberle o societatea este alcătuită

dintr-un grup de fiinţe umane înzestrat cu capacitatea de

a-şi autoreproduce existenţa colectiv în funcţie de un

sistem de reguli de acţiune a cărui durata de viaţa o

depaşeste pe cea a fiecăruia dintre indivizii care i se

supun2.Rezultă de aici că pentru antropologie ,un grup

domestic nu ar putea constitui o societate ,datorită

universalităţii prohibiţiei incestului dintre fraţi şi

surori .Raţionamentul este simplu dacă bărbatilor

aparţinând unui grup domestic le este interzis să se

acupleze cu surorile lor ei sunt nevoiţi să îţi caute

soţii din alte grupuri domestice ,de aici decurgând

alianţele între grupurile domestice exogame.În concluzie

la ideile lui D. F. Aberle, putem spune că posibilitatea

9

existenţei unei societăţi durabile şi autosuficiente se

bazează pe înrudire3. Prin urmare societatea este , mai

degrabă de tip mecanic decât de tip organic4.Iniţiatorul

acestei viziuni este E. B. Tylor care postulează această

idee în anul 1870 reconsiderat recent de M. Godelier în

anul 19865.

Totuşi prohibiţia incestului nu este una

universală ,istoricii şi sociologi ştiu de mai bine de

jumătate de secol ca prohibiţia incestului nu a fost

universală întotdeauna existând exemple care infirmă

această teorie ca cele din Egiptul antic6 şi India, unele

astfel de cazuri s-au intalnit chiar şi în evul mediu

european7,deci vreme de mai multe milenii ,se intâmplă

destul de frecvent ca persoane din diverse categorii

sociale de la cele mai înalte până la cele mai joase au

practicat incestul conform lui Murray din anul 1934 si a

lui Hopkins din anul 1980. Prin urmare această problemă

trebuie reluată si reanalizată şi trebuie să vedem în

afara relaţiilor de rudenie şi a alianţelor ce stă la

baza societăţi şi a legăturilor sociale8.

Aptitudinea limbajului este una dintre

diferenţele fundamentale dintre specia umană şi celelalte

specii existente.Oamenii nu încetează să inventeze noi

limbaje , care nu pot fi înţelese pentru cineva străin în

raport cu comunitatea al cărui ansamblu de membri au

10

constiinţa că îi aparţin şi care spun noi vorbind despre

ei înşişi.

Multe dintre aceste comunităţi de noi sunt

efemere, însă, teoretic toate pot să devină societaţi în

sensul pe care Aberle9 il dă termenului de societate.Este

puţin util să cercetăm în ce mod s-au format din punct de

vedere istoric diferite societăţi însă un lucru este

sigur, fiecare individ se naşte într-o societate care

există înaintea venirii sale pe lume şi învată limba

societăţi, căreia îi aparţine, de la persoanele mai în

vârstă ca el. Dobândirea limbajului societăţii îl va

conduce pe individ la cunoaşterea şi dobândirea în

mentalul său a culturii societăţi respective adică să

împărtăsească ideile , obiceiurile , tradiţiile şi

1 T. Parsons, societies:evolutionary and comparative perspectives, apud J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.2 D. F. Aberle, ,,The functional prerequisites of a society" ,în Ethics ,60,p100-106, apud J. Schnitz, Societatea, în Pierre Bonte şiMichel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.3Ibidem,p107-111,. apud J. Schnitz, Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.4J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte , Michel Izard,Dicţionar deetnologie şi antropologie , p 673.5 Maurice Godelier , Generationand comprehension of human social relationshipand the evolution of society.6 Hopkins K., ,,Brother-sister marriage in Roman Egypt" în Comparative studies in society and history, vol 22,nr 3 ,1980,p305-354,apud J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 674.7 M. A. Murray,marriage in Ancient Egypt,apud J. Schnitz ,Societatea,în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 674.8J. Schnitz , Societatea, în Pierre Bonte, Michel Izard,op. cit., p 674.

11

tehnicile care le permit bărbaţilor şi femeilor să

exercite un control asupra mediului lor natural şi unii

asupra celorlalţi.

Adesea antropologii au clasat societăţile pe

baza unor criterii culturale, în funcţie de principalele

mijloace de subzistenţă utilizate de acestea ,astfel

putem vorbi despre societăţi de vânători-culegători care

foloseau vânatoarea şi culesul ca mijloace de subzistentă

acestea aparţinând epoci pietrei cioplite această

perioadă fiind şi ea divizată in paleolitic şi

epipaleolitic sau mezolitic sau putem vorbi despre

societăţi de păstori nomazi, societăţi de horticultori

aceste două tipuri fiind corespunzătoare epoci pietrei

şlefuite deci existente in neolitic şi eneolitic, sau

despre societăţi industrializate corespunzătoare epocilor

moderne.O problemă a acestei clasificări constă in faptul

că numeroase societăţi nu sunt uşor de indus în astfel de

categorii de acest tip şi ,în plus ,nici nu au

capacitatea de a persista într-o stare stabilă.

O altă idee preconcepută este ce a existenţei

a două grupuri de societăţi radical diferite aceste

tipuri fiind societăţile primitive şi cele dezvoltate.

Societăţile aşa zis primitive se bazează pe relaţiile de

înrudire şi se perpetuează cu regularitatea unui

ceasornic în plan economic. religios şi politic, aceste9 D. F. Aberle,op cit,apud J. Schnitz ,Societatea, în Pierre Bonte şi Michel Izard, Dicţionar de etnologie şi antropologie , p 673.

12

domenii constituind obiectul privilegiat al cercetării

antropologice. În societăţile dezvoltate relaţiile de

clasă ar fi mai importante decât cele de rudenie, iar ele

ar fi prinse în miscarea istoriei.

Societăţile dezvoltate ar putea fi subîmparţită in alte

două categorii.Aceste două categorii fiind :societaţile

arhaice şi societăţile moderne.Iar aceste societăţi

dezvoltate ar ţine mai mult de sociologie decât de

antropologie.Totuşi societăţile reale nu sunt niciodată

entităţi închise în ele însele sau nu, primitive sau

moderne ,societăţile nu sunt izolate unele de altele

fiind angajate în procese de schimb care depăsesc

barierele culturale.

Orice sistem social evoluează în timp,

neputându-se face o comparaţie între viteza de evoluţie

a societăţilor din trecut care aveau o viteza mult mai

lentă de evoluţie decât cele din prezent a căror viteză

este mult mai mare.Viteza evoluţiei societăţilor, am

putea spune in stil matematic, este direct proporţional

cu trecerea timpului, această viteză datorându-se in

primul rând cresterii demografice.

Antropologii studiază alcătuirea sistemelor

sociale ale societăţii şi au ajuns la concluzia că

ierarhiile de clasă si reţelele de înrudire nu se exclud

reciproc, antropologii, fiind interesaţi, înainte de

toate de interdependenţa funcţională dintre ansamblurile

13

instituţionale .de aceia ei elaborează descrieri ideal

tipice ale societăţilor considerate a fi nişte organisme

închise, care se autoreproduc în echilibru stabil.însă în

spatele acestui model ,realitatea nu este niciodată atât

de statică.

Un alt mod de a clasifica societăţile a fost

acela de ale diviza în societăţi complexe si societăţi

simple.Desigur că gradul de complexitate al societăţilor

variază foarte mult,dar totuşi este foarte greu de

stabilit o graniţa între o societate simplă şi una

complexă ,neexistând nici un indicator al treceri de la o

societate complexă la una simplă sau viceversa.Unii

antropologi asociază simplitatea, primitivitatea şi lipsa

scrieri, considerând ca astfel ar putea reprezenta şi

delimita domeniul rezervat antropologiei10.

Definiţia ierarhiei sociale este mai simplă

decât cea a societăţi pentru care fiecare autor avea o

definiţie diferită. Ierarhia socială reprezintă o

încercare de ordonare a unei societăţi prin stratificarea

acesteia. Ierarhizarea societăţii trimite la

proprietatea diferenţierii interne caracteristică

societăţilor umane .

O societate este ierarhizată în măsura în care

nu este o simplă colecţie de indivizi şi dacă pot fi

distinse în interiorul ei unităţi sociale mai mult sau

10 Jean Copans,Introducere în etnologieţi antropologie,p13.14

mai puţin permanente, mai mult sau mai puţin

instituţionalizate, care întreţin relaţii supuse unei

anumite convenţii structurale şi functionale, în acelaşi

timp.

Înţeles în acest sens, studiul ierarhizării

sociale este un capitol obligatoriu pentru orice

monografie etnologică. Pentru a evidenţia ierarhia

socială este nevoie de o analiză asupra modului de

alcătuire a societăţii, a diferitelor unităţi sociale cum

ar fi : grupuri domestice, grupuri de filiaţie,

comunităţi săteşti apoi un alt lucru ce ar trebui

analizat ar fi principiile de apartenenţa

(consangvinitate, rezidenţa) sau principiile de recrutare

(vârstă ,activitate profesională)pe care acestea sunt

întemeiate.11.În majoritatea societăţilor studiate în mod

tradiţional de antropologi, ierarhizarea socială este

strâns legată de sistemul de înrudire şi de schimburile

matrimoniale.

Vom încerca în continuare sa arătăm că orice

societate este ierarhizată.George Balandier scria în

anul 1985 în lucrarea sa Anthropo-logiques că ,,orice

societate importantă impune o ordine care rezultă din

<<ierarhii>> complexe şi intersectate,orice societate

asigură o repartiţie inegală a bunurilor, a puterii şi a

semnelor care exprimă statutul12".astfel George Balandier11G Lenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p487.

15

defineşte caracterul universal şi străvechi al

ierarhizării sociale. Pornind de la o viziune

evoluţionistă , antropologi au încercat să clasifice

aceste ierarhizări după gradul lor de intensitate si

complexitate mergând de la ,,formele elementare de

stratificare"ale lui F. Bastide13, fondate pe vârstă, sex

şi rudenie, care ne interesează pe noi, până la cele mai

complexe care pot fi observate la economiile moderne .

Încerările de clasificare au servit şi la

justificarea unei concepţii dualiste a societăţilor, în

felul în care É. Durkheim opunea societăţile cu

solidaritatea mecanică celor cu solidaritate organică14sau

în care C. Lévi–Strauss în timpil său distingea

societăţile reci (cele care sunt puţin stratificate ) de

cele calde (în cadrul cărora inegalităţile reprezintă

motorul transformării)15.

Dat fiind rolul jucat de ordinea genealogică şi

de alianţă în instaurarea raporturilor de putere,

societăţile segmentare16 au fost prezentate ca exemple

tipice de societăţi în care prevalează formele elementare

12 George Balandier,anthropo–logiques,p139,apud G Lenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p487.13 Bastide R.,formes élémentaires de la stratification sociale, apud GLenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p488.14 É. Durkheim,De la division de travail social,1965,apud G Lenclud,Organizarea socială, în Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p487.15 C. Lévi–Strauss,La pensée sauvage,1962, apud S Dreyfus, Organizareadualistă, în .

16

de stratificare. Această preeminenţa a rudeniei în

explicarea raporturilor de subordonare nu trebuie să

ascundă posibilitatea existenţei, în cadrul lor a altor

forme de stratificare (cum ar fi cea a sclaviei),care se

sustrage logicii pur segmentare. Recunoaşterea acestor

diferite raporturi de putere în cadrul societăţilor

calificate drept egalitare nu a făcut decât să

demonstreze faptul că ierarhizarea societăţi este una

universală pentru societate.

3.2. Categoriile societăţi şi modul în care

acestea influenţează ierarhia. Principalele şi cele mai vechi categorii sociale

care duc la stratificare sunt: vârsta şi sexul, care au o

importanţa deosebită în antropologie, pentru a sublinia

diversitatea cadrului unificator al stratificări sociale

şi dimensiunea sa dinamică17. 3.2.1.Vârsta şi sexul. Diferenţierile fondate pe vârstă şi pe sex

sunt foarte vechi şi universale, dar importanţa lor în

instaurarea ierarhiilor ocupă un loc mai mult sau mai

puţin central, în funcţie de societate. În toate cazurile

aceste date biologice nu influenţează ordinea socială

16 Idem,antropologia structurală,p158–197. Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p486.17 George Balandier,op.cit.p150, apud S Dreyfus, Organizarea dualistă,în .? Idem,antropologia structurală,p158–197. Pierre Bonte,Michel Izard ,op. cit.,p486..

17

decât în măsura în care ele sunt înţelese, tratate şi

interpretate social.

În studiile sale comparative despre

societăţile melaneziene (arapesh, mundugumor), M. Mead a

constatat că raporturile de dominare dintre sexe variază

în funcţie de culturi şi nu sunt deloc rezultatul

constrângerilor biologice 18.Antropologia relaţiilor de

rudenie a arătat că dominarea bărbaţilor asupra

femeilor , este departe de a răspunde unor criterii

naturale , se bazează pe puterea lor instituită de ale

controla pe femei în cadrul schimburilor şi alianţei.

Alt exemplu semnificativ, este cel al diviziunii muncii,

ale cărei baze au mai mult de–a face cu preocupările

sociale decât cu imperativele biologice, a fost subliniat

de P. Clastres în analiza diviziunii sexuale a muncii la

18

indienii guayaki19 .

18 M. Mead,Mæurs et sexualité en océanie,1969, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .

19

Margaret Mead şi indieni arapesh

Indieni guayaki (dreapta)şi

Femeie mundugmor cu un copil în braţe.

Această diviziune este însoţită aici de o separare a

spaţiului: spaţiul masculin al pădurii şi spaţiul feminin

al taberei . Ea se exprimă şi mai clar în interdicţia ca

femeile să mânuiască arcul destinat bărbaţilor, în vreme

ce bărbaţilor le este interzis orice contact cu coşul,

simbol al activităţi feminine. Or ,interdicţia nu are, în

realitate, alte cbiective decât ,,evitarea oricărei

încălcări a ordinii socio–sexuale care reglementează

într-un fel sau altul viaţa grupului”20. La rândul său M.

Godelier face aceeaşi constatare în studiul său despre

populaţia baruya din Noua Guinee. Pornind de la

principiul că nimic pe plan biologic nu poate împiedica

femeia să vâneze, vânătoarea, activitatea cea mai

prestigioasă, este rezervată bărbaţilor, el consideră că

repartizarea sexuală a sarcinilor îşi află justificarea

în domeniu sociocultural21. De aici, putem trage concluzia

că, ,,diviziunea muncii la baruya nu poate explica

dominarea socială a bărbaţilor, de vreme ce ea o

presupune”22. Astfel, trebuie să întelegem că această

dominare nu este doar de ordin material, ci şi simbolică,

aşa cum Godelier arată, în analiza substanţelor corporale

sau cum o ilustrează numeroase povestiri mitice despre

19 P. Clastres, ,,L'arc et le panier "în L'Homme,6 (2),p13–32, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.

20

crearea lumii, prezintă, cel mai frecvent, femeia ca

jumătatea periculoasă, deşi complementară23.

Se observă deci că graniţele dintre sexe

sunt construite social, dar modul în care sunt tratate

social poate, uneori, să ducă la situaţii speciale, care

implică distingerea sexului biologic de gen, definit din

punct de vedere social, iar primul nu corespunde

întotdeauna celui de al doilea. Astfel de exemple se pot

găsi în societăţile africane unde femeile ajunse la o

vârstă înaintată au fost asimilate cu agnaţii şi

participau la deciziile bărbaţilor24. Alt caz care poate

fi adus ca exemplu sunt formele extreme de de casătorie,

observate la nuer sau yorumba, oferind posibilitatea unei

femei sterile să ia de soţie o tânără, căreia îi alege un

amant, pentru a obţine copii care să o numească tată.

Aceluiaşi sex biologic îi poate corespunde, astfel, un

gen diferit25.

Faţă de cele prezentate, se poate presupune

că mai există alte cazuri de diferenţiere între sexul

20 Ibidem,p 16, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.21 M. Godelier,La production de grands homes,p37, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.22 Ibidem,p39, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p237.23 ibidem,p91–92, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,RichardPottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p237 .24 Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.25 Eadem,p237.

21

biologic şi genul social, dar care au fost pierdute

datorită neinvestigării lor.

Vârsta joacă şi ea un rol important în

diferenţierile sociale, aşa cum au arătat studiiile

antropologice privind primogenitura socială şi clasele de

vârstă. Şi în acest caz vârsta biologică trebuie să fie

deosebită de vârsta socială sau senioritate. Astfel, în

cazul fraţilor mai mari versus fraţi mai mici, primul

născut nu este întotdeauna cel mai vârstnic atunci când

primează nivelul generaţional sau ordinea genealogică. Un

astfel de exemplu este atunci când fratele mai mic al

unui tată poate fi mai tânăr decât fiul mai mare al

acestuia, asta ne anulându–i dreptul de primogenitate în

privinţa moştenirii, vârsta reală fiind aici subordonată

generaţiei26.

Vârsta socială a reţinut în special atenţia

reprezentanţilor şcolii franceze de antropologie, care s–

au străduit să analizeze relaţiile dintre fraţi mai mari

şi fraţi mai mici, în Africa, în termenii claselor

sociale. După părerea lor, puterea primilor născuţi ,, se

bazează pe stăpânirea mijloacelor reproducerii umane:

hrană şi soţii, şi nu pe mijloace de producţie

materiale”27. În afara problemei extinderii şi aplicării

conceptului de clasă socială în afara contextului

societăţii capitaliste, abordarea lor a suferit prea des

26 Eadem.22

din cauza adoptării unei viziunii globale, în vreme ce

termenii prim născut şi frate mai mic sunt relative,

acelaşi individ putând fi atât primogenit, cât şi frate

mai mic, în funcţie de persoana căreia i se adresează

sau, mai simplu, fraţii mai mici putând deveni cei mai

mari.

De altfel, cercetările recente ca cele ale

Abélés şi Collard din anul 1985 care au arătat că puterea

primogeniţilor se bazează în parte pe o dependenţa

economică a fraţilor mai mici în obţinerea femeilor, dar

trecerea mai degrabă prin necesitatea pe care o simt cei

din urmă de a obţine recunoaşterea socială.

Aceste cercetări au avut şi meritul de a ţine seama de

rolul femeilor în relaţiile respective, arătând că, în

loc să fie un instrument de dominare a primogeniţilor

asupra celor mai mici, ele participând active la procesul

de dominare, trăgând propriile foloase28.

Un alt subiect mare preferat legat de vârstă

este cel al instituţiei claselor de vârstă, pe care o

găsim mai ales în estul Africii. Clasele de vârstă

grupează indivizi ce urmează, în cursul vieţii, o serie

27 Meillasoux C.,Femmes, grenierset capitaux,1982,p81, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .28 Gruenais M.–E, ,,Aînés,aînées : cadets,cadettes.les relations aîné/cadets chez Mossi du centre(Burkina Faso)”, în Abélès M. şi Collard Ch. ,Âge pouvoir et société en Afrique noire,p219–245, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p23.

23

de iniţierei (extrem de ritualizate ) care consacră, în

mod mai mult sau mai puţin evident, în funcţie de

societăţi, funcţiile centrale (războinică, parentală,

politică şi religioasă la masai) ale grupului.

Organizarea unui astfel de sistem se bazează pe un mod

liniar ,indivizii dintr–o clasă de vârstă sunt grupaţi

după etapele comune pe care le au depăşit sau pe un mod

generaţional în care nu se ţine cont de vârsta biologică

ci de nivelul generaţional. Dar oricare ar fi modul de

funcţionare a unui astfel de grup, el asigură

solidaritatea în cadrul grupului de apartenenţa şi de

subordonare sau de superioritate dintre diverse clase de

vârstă diferite, în funcţie de nivelul lor de vârstă.

3.2.2.Sclavia ca formă extremă de ierarhizare. Definirea sclaviei a fost obiectul multor

dezbateri, legate în parte de dificultatea de a explica o

practică existentă în majoritatea societăţilor, în epoci

diferite. Dificultatea se dovedeşte cu atât mai evidentă

atunci când se încearcă definirea sclaviei pornind de la

condiţiile de viaţa ale sclavilor, deoarece acestea au

diferit de la o perioadă la alta si de la o societate la

alta .

Astfel E. Genovese a arătat în lucrările sale

diferenţele de tratare care existau în diferitele

plantaţii din Lumea Nouă29. În Africa, condiţiile de trai

puteau să difere de la un sclav la altul. Unii puteau să

24

ocupe funcţii importante ca aceea de guvernator,

perceptori, care le dădeau putere asupra oamenilor

liberi. M. Izard sugerează astfel existenţa în cadrul

populaţiei mossi din Yatenga a unor prizonieri regali

care aveau funcţii politice, comandând sate, la fel ca

căpeteniile războinice30.

Acest exemplu a lui Izard arată că

dezrădăcinarea nu constituie un criteriu destul de

pertinent pentru definirea sclaviei, cu atât mai mult cu

cât, după cum a subliniat Meillassoux, anumite persoane,

care nu sunt prizoniere luând ca exemple aici fraţi mai

mici, soţii sau protejaţii, pot fi şi ele înstrăinate31.

Aşadar, este greu de dat o definiţie care să cuprindă

toate caracteristicile commune ale acesteia. Meillassoux

a arătat calea ce trebuie urmată, deosebind starea

sclavului, de condiţia lui. Această stare, comună tuturor

captivilor ca referinţă originală, este desocializarea.

Într–adevăr, sclavul este smuls, la origine, din grupul

lui de apartenenţă, prin război şi comerţ. Ca element din

afară, se prezintă ca antirudă şi se află cu totul la29 Genovese E. D., ,,Le traitementdes esclaves dans différents pays:problème d'application de la méthode comparative”,în Mintz S.,Esclave=facteur de production.L'économie politique de l'esclavage,p172–183, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .30 Izard M., Manuel d'ethnographie,1985, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.31 Meillassoux C., Anthropologie de l'esclavage.Le ventre de feret d'argent,1986, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.

25

dispoziţia stăpânului său. În plus, oricare ar fi

condiţiile şi vârsta captivilor, starea, adică semnul

original al unei desocializări, persistă şi implică

stigmatul care îi marchează (ceea ce poate explica

dificultăţile de emancipare cu care se confruntă astăzi

cei eliberaţi). În acest sens sclavul situându–se la

mijlocul distanţei dintre ,,integrare şi marginalitate”

după Miers şi Kopytoff32.

Dacă specialiştii sunt de acord cu criteriul

desocializării, nu la fel stau lucrurile cu explicaţiile

date practicii sclaviei, în care se înfruntă două mari

tendinţe, una favorizând factorii economici, cealaltă

interpretând sclavia ca un ,,continuum al înrudirii”,

după expresia folosită de Miers şi Kopytoff33.Legând

sclavia de rudenie (găsirea unei soţii, dorinţa de a mări

grupul,de a creşte legăturile clientelare), aceşti autori

au vrut să atragă atenţia asupra importanţei utilizărilor

non economice ale sclavilor. Pentru Meillassoux,

dimpotrivă, folosirea sclavilor păstrează un caracter

inevitabil economic, în masură în care sclavia ca sistem

social impune trecerea prin comerţ şi război (impunând un

cost) şi implică raporturile sociale situate la polul

opus faţă de raporturile de rudenie34.

32 Miers S.,Kopytoff I.,Slavery in Africa,1977, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .

26

Fata yanonami.

3.2.3. Rudenia în societate şi influenţa ei

asupra ierarhiei sociale. Problema rudeniei a fost în centrul antropologiei

încă de la începuturile sale, din ea pornind toate

celelalte categorii ale societăţi. Pentru primii

antropologi era greu de înţeles ce înţelegeau populaţiile

primitive prin rudenie, mai ales atâta timp cât relaţiile

de rudenie păreau să ordoneze întreaga viaţă socială în

lipsa statului.O primă încercare de explicaţie bazată pe

convingerea evoluţionistă a arătat că rudenia este forma

însăşi de organizare a populaţiilor primitive şi că totul33Ibidem, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236 .34 Meillassoux C:, op. cit.,1986, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei,p236.

27

derivă din aceste relaţii de rudenie şi că prin evoluţia

lor vor trece la alte forme de organizare mai complexe,

mai apropiate de cele ale societăţilor occidentale35.

Astfel rudenia devine echivalentul socialului, în

cazul acestor populaţii primitive, iar antropologia

socială se va ocupa în mod special de problemele rudeniei

şi de implicaţiile acesteia în societatea primitivă.

Robin Fox spunea că rudenia ,,este pentru antropologie

ceea ce este logica pentru filosofie sau nudul pentru

artele plastice36”. Primul cercetător important este Lewis

Henry Morgan care constituie un corpus cu 130 de

terminologii din America de Nord, Asia, Europa ordonaţi

într-o schemă evoluţionistă, considerând că unele forme

din prezent pot fi supravieţuiri a trecutului după care

s-ar putea face o reconstrucţie a relaţiilor de rudenie

din trecut37. Acestă reconstrucţie a fost publicată în

1870.

Direcţia evolutivă majoră este aceea de la

sistemele clasificatorii la sistemele descriptive.

Exemplul tipic pentru primul sistem este ceea ce Morgan a

numit sistemul malayan cunoscut apoi ca sistem

generaţional în care termenii de rudenie se reduc la

cinci categorii:bunici, părinţi, copii, fraţi şi surori

acest sistem va fi fomat din familii, pe care Morgan le35 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p 183.36 Robin Fox, Anthropologie de la parenté. Une analyse de la cobsanguinité et de l'alliance,p 10, apud Vintilă Mihăilescu., op cit37 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p 184.

28

va numi familii consangvine care se afla la originea

evoluţiei umane. La polul opus se află ceea ce Morgan

numeşte sistemul arian, semitic şi uralian, sistemul

folosit şi de societăţile moderne în care avem şi alţi

termeni decât cei cinci folosiţi în sistemul malayan.

Acest tip de sistem îi este ataşată familia monogamă38.

Toată această construcţie a lui Morgan va cădea

odată cu respingerea schematismului evoluţionist. Astfel,

după Morgan au urmat dezbateri asupra corelaţiei între

terminologii şi organizarea socială. Unii văd în aceste

terminologii efectul regulilor de alianţă, alţii un

fenomen pur lingvistic39.Dar valoarea clasificatorie

atribuită de Morgan termenilor de rudenie are şi o altă

implicaţie:aceea a naturii convenţionale a culturii.

Modul în care oamenii şi-au trasat relaţiile între ei s-a

dovedit a fi o altă problemă definită social, şi nu

necesar dependentă de fapte prezente sau legături

biologice40. Tot lui Morgan îi aparţin conceptele de

descendenţă şi cea de filiaţie şi distincţia dintre ele.

Astfel, filiaţia este relaţia universală dintre

copil şi părinţi săi. Descendenţa nu se reduce doar la

filiaţie şi nici nu derivă direct din aceasta, chiar dacă

nu se poate exercita decât în şi prin grupuri domestice,

38 Ibidem,p184-185.39 Martine Segalen, ,,Rudenia” , în Etnologie.concepte şi ariiculturale,p69, apud Vintilă Mihăilescu, op cit 40 John Honigmann, The Development of Anthropological Ideas, p 130,apud Vintilă Mihăilescu, op cit.

29

ea este de natură juridico-politică, ţine de interese şi

strategii la nivelul întregii societăţi,depăşind astfel

cu mult sfera domestică a rudeniei. O conturare mai

exactă a acestui subiect se găseste în lucrarea lui Maine

Ancient law unde descrie evoluţia prin tripla trecere de la

status la contract, de la rudenie la teritoriu şi de la

familie la individ ceea ce am numit în subcapitolul

trecut trecerea de la sânge la pământ.

În toate acestea fiind implicată rudenia atâta

timp cât Maine consideră ca omul în societatea primitivă

nu era privit ca individ ci ca membru a unui grup de

rudenie şi în funcţie de funcţia acestora în acel grup,

rudenia fiind criteriul definitoriu de organizare

politică. Tot Maine constată o tendinţă evolutivă, aceea

de la sistemele agnatice la sistemele cognatice,în afară

de această schemă evolutivă este de reamarcat importanţa

care o atribuie Maine grupurilor de descendenţă, în speţă

cele agnatice legate prin descendenţă dintr-un strămoş

patriliniar comun. Rivers este partizanul tezei conform

căreia terminologia este ancorată în sistemele de

rudenie, termeni specifici rezultând din

particularităţile organizării sociale41. Mai important

este faptul că Rivers leagă rudenia de prescrierea

drepturilor şi obligaţiilor, ea îndeplinind deci o

funcţie socială esenţială, exercitată în mod specific

prin organizarea sistemelor de descendenţă. Rivers mai

30

adaugă că sistemele de descendenţă nu urmează neapărat

linia relaţiilor consangvine sau a faptului biologic al

naşterii.

Malinowski introduce noţiunea de ,,principiul

legitimităţii” care implică faptul că o societate prin

sistemul de descendenţă poate atribui altei persoane

decât genitorul drepturile şi obligaţiile de tată.

Radcliffe-Brown consideră că termenii de rudenie

alcătuiesc sisteme de clasificare combinând următoarele 3

principii de bază:principiul unităţii grupului de

fraternitate, principiul unităţii lineajului şi

principiul alternanţei generaţionale42. Aceste principii

şi combinaţiile lor permit clasificarea membrilor

societăţii şi distribuirea între ei a drepturilor şi

îndatoririlor. Brown investighează şi prescripţia

atitudinilor faţă de diferite categorii de rude, divizând

în două polarităţi: respect prezent în relaţiile cu

părinţi şi familiaritate prezent în relaţiile dintre

fraţi/surori şi aceea dintre glumă şi evitare ce însoţesc

relaţiile cu rudele din alt lineaj . Evans-Prichard

folosind modelul societăţilor segmentare plasează

structura socială şi de rudenie mai degrabă în mental,

decât în social43.M. Fortes va arata opoziţia dintre

rudenie şi descendenţă, prin rudenie întelegându-se

domeniul domestic bazat pe reproducere şi la relaţiile

41 Vintilă Mihailescu,op cit,p 186-187.31

interpersonale ce derivă de aici, descendenţa se referă

la sistemele de alocare a indivizilor unor grupuri

corporative ce stau la baza instituţiilor politice,

juridice şi rituale.

Dacă şsoala britanică în studiul rudeniei este

dominată de problema descendenţei şcoala franceză va fi

dominată de alianţă. În studiul rudeniei Strauss porneşte

de la teoria darului a lui Mauss pe care o generalizează

şi o aplică ,,schimbului de femei”44. Strauss afirmă că

acest schimb face trecerea de la natură la cultură.

Această trecerea a fost atunci când grupurile au

considerat că este mai bine să facă schimb de femei decât

să le ia prin forţa cu riscul pierderi multor vieţi

dintr-un grup. Aceste schimburi au fost determinate şi de

tabuul incestului. Ele vor fi guvernate de principiul

reciprocităţii.

Încercând să prezinte regulile după care se fac

aceste schimburi Strauss se opreşte asupra tipurilor

esenţiale. Astfel distinge mai întâi între structurile

elemntare ale rudeniei ce prescriu parteneri posibili şi

structuri complexe care se rezumă la a prezenta categoria

partenerilor prohibiţi lăsând alegerea pe seama altor

criterii. În cadrului schimbului elementar Strauss

distinge două tipuri de schimburi: restrânse când42Adam Kuper,Anthropology and anthropologists.The modern British school,p 57, apud Vintilă Mihăilescu, op cit .43 Vintilă Mihailescu, op. cit. ,p 191.44 Ibidem, p193.

32

schimbul are loc între două grupe ce îşi oferă reciproc

femeile şi generalizat atunci când la schimb există mai

mult de două grupuri45. Schneider consideră că studiul

rudeniei se bazează pe 3 axiome: rudenia face parte din

quarta regală a ştiinţelor sociale distinctă de celelalte

3 dar legate de acestea atâta timp cât ele formează un

corpus unitar, rudenia are de a face cu reproducerea

fiinţelor umane şi relaţiile fiinţelor umane concomitente

acestei reproduceri. Reproducerea sexuală produce

legături biologice între persoane şi aceste legături au

calităţi importante dincolo de orice attribute sociale

sau culturale ce ar putea să le fie ataşate46.

Rudenia face clar parte din orice societate

oricare ar fi modul de întelegere a acestui termen, şi

conduce la o anumită ordine în cadrul unei societăţi.

Relaţiile ce nasc din rudenie sunt relaţii de ordonare şi

subordonare astfel că rudenia participă şi ea la

ierarhizarea societăţi.

3.2.4.Religia în societate şi modul în care

aceasta influenţează ierarhia. Religia face parte din ceea ce unii numesc

quarta regala a gândiri sociale47 şi modul în care a ajuns

să fie un model de analiză a societăţilor în general. Din

această quartă mai face parte pe lângă religie,

45 Ibidem, p193-194.46 Ibidem, p196.

33

economicul, politicul pe care le vom analiza mai jos şi

rudenia pe care am analizat-o în subcapitolul anterior.

În acest context Sabbattucci, spune că religia este un

concept propriu–zis occidental şi nu are echivalenţe în

alte culturi. Funcţia sa originară a fost acela de a

distinge un domeniu care se opune celui acoperit de

conceptual de stat48. După ce a instaurat o ruptură între

stat şi biserică, între civitas dei şi lumea civilă şi

între raţiune şi credinţă, lumea occidentală încearca să

vadă, prin ochii antropologilor, cum stau lucrurile din

acest punct de vedere în celelalte societăţi, non

europene. Astfel, primii sociologi şi istorici ai

religiei din secolul 19 au elaborat sisteme mai mult sau

mai puţin evoluţioniste , în care era valorizat progresul

care conduce către religiile monoteiste.

Societăţile primitive sunt astfel

particularizate în ceea ce priveşte credinţele şi

ritualurile lor, deoarece observatorii apreciază, în mod

etnocentric, că acestea din urmă intră cu greu în

categoria religiilor. Pentru M. Müller, contează

transfigurarea forţelor naturale, dar primul efort

teoretic cu adevărat remarcabil îi aparţine britanicului

E.B. Tylor, care a elaborat noţiunea de animism. Conform

animismului sufletul ar fi acela care se află la baza

47 Vintilă Mihăilescu,Antropologie cinci introduceri,p139.48 Sabbattucci Dario,L'étude des religions,vol 19,p755, apud Vintila Mihăilescu, op cit.

34

credinţei umane. Cei doi sunt combătute de E. Durkheim

care arată că primitivul nu este un copil, iar

capacităţile sale intelectuale nu sunt inferioare omului

modern. Teza lui Tylor, conform căreia primitivul

atribuie un suflet lucrurilor, în acelaşi fel în care

copilul îşi antropomorfizează jucăriile, i se pare cu

totul absurdă lui E. Durkheim, pentru că, remarcă el,

chiar şi animalul distinge fiinţele vii de obiectele

neînsufleţite, iar când o fetiţă vorbeşte cu păpuşa, ea

ştie foarte bine că e vorba de un joc, nu de realitate.

Religia, subliniază Durkheim, nu este nici ,,un vis

sistematizat şi trăit”49,aşa cum presupune teoria

animistă, nici o ,,imensă metaforă fără valoare

obiectivă”50,aşa cum pretinde teoria naturistă. Tendinţa

de a ipostazia realitatea socială, a fost respinsă unanim

de discipolii săi. Totuşi, două dintre tezele sale au

determinat în mod durabil orientarea cercetărilor din

antropologia religioasă, atât în Marea Britanie, cât şi

în Franţa : pe de o parte, ideea că în conţinutul

discursului religios sunt reproduse sau transpuse modul

de structurare al societăţii şi mizele vieţii sociale; pe

de altă parte, idea că, reciproc, instituţia religioasă

ar putea îndeplini o funcţie de integrare socială şi că,

mai general, categoriile gândirii religioase au incidenţă

asupra vieţii sociale în toate aspectele sale. În

continuarea studiilor realizate de Durkheim şi Mausss se

35

situează parţial G. Dumézil care foloseşte pentru prima

dată o metodă ce poate fi considerată ,,structurală’’ dar

ar fi greşit să fie considerat structuralist, deoarece,

spre deosebire de Cl: Lévi–Strauss, nu a încercat să

apropie categoriile mitice de structurile mentale

inconştiente. El se străduieşte să argumenteze, prin

intermediul unei analize mitologiilor indo–europene,

că ,,ideologia’’ unei societăţi reflectă principiile

logice ale organizării sociale. După părerea lui,

relaţiile sistematice care sunt observate între funcţiile

asumate de diferitele figuri divine din teogoniile

romană, indiană şi iraniană reproduce ierarhizarea celor

trei funcţii sociale fundamentale : funcţia religioasă,

funcţia războinică şi funcţia economică.

În Marea Britanie, influenţa lui Durkheim s–a

exercitat mai ales asupra tezelor structural–

funcţionaliste susţinute de A. Radcliffe–Brown, care se

declară explicit adeptul lui Durkheim. În concepţia

acestui autor, religia şi ritualurile fac parte din

sisteme de reglare care asigură reproducerea ordinii

sociale51.Acest postulat ne permite să înţelegem de ce, în

antropologia socială britanică, cercetările privind

structurile religioase, structurile de înrudire şi

structurile politice apar, adesea, ca inseparabile. Acest

49 É. Durkheim,Lles formes élémentairesde la vie religieuse,p97, apud Vintilă Mihăilescu,op.cit..50 Ibidem,p114, apud Vintilă mihăilescu, op cit.

36

tip de abordare rămâne legitim câtă vreme evită iluzia

funcţionalistă că existenţa unui fenomen social se

explică prin funcţia sa. Ceea ce o justifică este faptul

că reprezentările şi practicile religioase au o

dimensiune normativă şi intervin în controlul social,

astfel în cât pot să joace un rol ,,ideologic”,

legitimând autoritatea şi raporturile de dominare. Cu

titlu ilustrativ poate fi menţionat R. Brandbury care

arată, în mod foarte convingător, cum la populaţia edo

din Benin ritualul funerar aduce în prim plan şi rezolvă

în mod simbolic contradicţia dintre două forme de

autoritate:,, autoritatea individuală şi specifică a

taţilor” şi ,,autoritatea colectivă, mai generală, a

primilor născuţi, în contextele familiale şi de

descendenţă liniară”52.

Analiza funcţională a fenomenelor religioase

ajunge totuşi foarte repede la limitele sale şi nu poate

fi o metodă universală. Fapt ce reiese, de exemplu, din

analiza comparativă pe care o face antropologul american

E. Winter pe două societăţi patriliniare din estul

Africii. Winter arată că, dacă la neamul iraqw, din

Tanzania, ritualurile de purificare executate de primii

născuţi pentru a face să vină ploaia joacă un ,,rol

51 A. Radcliffe–Brown,Streucture et function dans la société primitive,1968, apud Jean Copans, op cit.52 R. Brandbury, ,,Les pères, les aînés et les esprits des morts dans la religion edo’’, în R. Brandbury , Geertz C. et al., Essais d'anthropologiereligieuse,p 163, apud VIntilă Mihăilescu, op cit.

37

principal’’ în menţinerea coeziunii sociale, în schimb

neamul amba, din Uganda, integrarea socială nu depinde,

practic, de sistemul religios53. Observaţiile de acest tip

sugerează nu numai că interacţiunile sistemelor religios

şi social sunt de natură complexă, dar şi că analiza

funcţională a fenomenului religios este limitată şi,

probabil, nu înfăţişează proprietăţile fundamental.

Aşa se explică de ce principalii discipoli ai

lui Radcliffe–Brown ( Evans–Prichard, R. Firth, M.

Fortes, E. Leach) s–au depărtat cu toţii de paradigma

funcţionalistă. Ei au respins în primul rând tezele lui

Malinowski. În concepţia lui Malinowski dimensiunea

pragmatică şi forţa ilocutorie a discursului religios

este inseparabil de funcţia sa socială. Un alt exemplu în

care religia are rolul de a ierarhiza este India.Cuvântul

castă trimite la două niveluri de definire complementară.

Primul, cu arie mai generală, se referă la teoria despre

varnas din textele clasice ale hinduismului. Această

teorie deosebeşte patru mari categorii ierarhizate şi

ţinând de o funcţie specifică: brahmanii (preoţii, care

deţin supremaţia spirituală), kshatria (războinicii, care

dispun de puterea temporară), vaishya (negustori şi

agricultori) şi, în sfârşit, shundra(slugile). Membrii

primelor trei ordine corespund repartiţiei tripartite din

53 E. Winter, ,,Groupements territoriaux et religion chez les Iraqw’’,în R. Brandbury , Geertz C. et al., Essais d'anthropologie religieuse, p 197,Jean Copans, op cit.

38

societăţile indo–europene, propusă de Dumézil. Al doilea

nivel de definire, mai operaţional pentru ordonarea

diversitaţi a castelor din India, trimite la cuvântul

jati, care desemnează casta în sensul propriu al

termenului. Jati corespunde definiţiei clasice date de

obicei castei, şi anume: grup al cărui statut este

moştenit prin naştere, endogam, cu specializare

profesională. Dar baza însăşi a ierarhiei din cadrul

sistemului de jati rămâne opoziţia dintre pur şi impur,

manifestată în relaţia dintre brahmani şi cei ce nu pot

fi atinşi (din afara castelor, după teoria despre varna),

care sunt marcaţi printr–o impuritate permanentă54 din

cauza specializării în anumite ocupaţii legate de moarte.

Rigiditatea sistemului astfel prezentat nu trebuie

să ne facă să uităm dinamismul acestor caste,

diversitatea regională sau complexele subdiviziunii

interne. Iar încercarea de a transpune acest model a

castelor în afara spaţiului indian este unul greşit din

cauza faptului că sistemul de caste trimite în primul

rând la o organizare socială şi la o viziune despre lume

specifice Indiei.

Astfel am văzut în acest subcapitol modul în care

religia influenţează societatea şi conduce la

stratificarea acesteia.

54 Deliège R.,Les intouchables en Inde.Des castes et ses implications,1995, , apud VIntilă Mihăilescu, op cit

39

3.2.5. Economicul în societate şi influenţa

asupra ierarhiei. Dacă pentru antropologi credinţele

religioase sau practicile politice primitive aveau nevoie

de ceva timp pentru a fi cunoscute şi înţelese,

diferenţele economice dintre societăţile civilizate şi

cele primitive erau evidente de la prima vedere: era

clar că primitivii au atât alte relaţii de producţie,

cât şi alte relaţii de schimb faţa de societăţile

civilizate55.

Marshall Sahlins a încercat să diferenţieze

economia între ceea ce el a numit ,,modul domestic de

producţie” şi economia capitalistă cunoscută europenilor.

Modul domestic de producţie întreţine scopuri economice

limitate, definite calitativ în termenii modului de viaţă

mai degrabă decât cantitativ, ca o bună stare abstractă56.

El va defini aceste societăţi primitive în special cele

de culegători–vânători ca societăţi de abundenţă, din

cauza faptului că în limitele restrânse ale modului de

viaţă domestic şi al nevoilor definite în acest cadru, se

poate spune că membrilor acestor societăţi nu le lipsea

nimic şi beneficiau de un anumit soi de libertate şi de

foarte mult timp liber. Dar acest mod de producţie

constituie un handicap social, el împiedicând dezvoltarea

şi complexificarea relaţiilor sociale mai largi şi în

55 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p139.40

acest sens Sahlins va vorbi despre

caracterul ,,antisocial” a acestui mod de producţie

Astfel Sahlins sprijină prin aceasta idea evoluţionismul

a cărui adept era. Deci societăţile bazate pe acest mod

de producţie ar fi mai puţin stratificate şi prin urmare

mai aproape de ,,natură”. Implicit, dezvoltarea socială

ar presupune şi abandonarea economiei domestice şi

pătrunderea progresivă în spaţiul public al producţiei şi

schimburilor. Argumentul societăţilor originare,

considerate de abundenţă vizează însă direct şi o idee

centrală a economiei, anume aceea de resurse rare:

acestea apar ca un produs social şi istoric şi nu ca un

dat universal fundamentând un calcul raţional universal.

În sfârşit, formula lui Sahlins ridică şi

o problemă aparent mai punctuală: ce înseamnă, de

fapt, ,,economia de subzistenţă” ; termenul subzistenţă

are aici semnificaţia unui privativ. Dar această

caracteristică a unei economii de subzistenţă are şi

particularităţi care nu pot fi explicate fiind greu de

înţeles risipa care o fac societăţile din Polinezia cu

ocazia kula57 sau a populaţiei tsembaga din Noua Guinee

care creşte sistematic porci timp de ani de zile ca apoi

să–i sacrifice pe toţi în cursul unui ritual fastuos şi

de lungă durată58. Astfel aceste lucruri din perspectiva

economiei ar putea fi catalogate ca iraţionale. Dar

56 Marshall Sahlins,Stone age economics,p 86, apud Jean Copans, op cit41

aceste comportamente considerate iraţionale din punct de

vedere economic au o importanţă foarte mare în

considerarea sistemelor sociale..

Prezentarea acestor idei a fost făcută de

Marcel Mauss în celebra sa carte Eseu despre dar .în această

lucrare Mauss face o analiză complexă a schimburilor din

mai multe societăţi care sunt foarte diferite între ele,

cele mai cunoscute dintre acestea kula şi potlatch-ul,

reuşind, prin analiza sa o redefinirea conceptului de

schimb. Aceste sisteme de prestaţii totale59sunt prezente

pretutindeni, facând ca bunurile să circule şi să formeze

un unic ciclu integrator care se supune regular darului:

a da, a primi şi a restitui. Acest ciclu poate uni

indivizi sau grupuri proxime pe timp scurt, dar se poate

întinde şi pe distanţe şi perioade mari de timp

indefinite, constituind un liant social .

Claude Lévi–Strauss îl contrazice pe Mauss

spunând că schimbul constituie fenomenul primar, şi nu

operaţiunile discrete în care îl descompune viaţa

socială60, astfel schimbul devenind fenomenul originar al

vieţii sociale în general.

În 1992 o formă de schimb surprinzătoare

este prezentată de Annette Weiner care vorbeşte57 Marcel Mauss,Eseu despre dar ,p 48–53.58 Rappaport R. ,Pigs for the ancestors.Ritual in the ecology of a NewGuinea people, apud Jean Copans, op cit.59 Marcel Mauss,op. cit.,p59-60.60 C. Lévi–Strauss, ,, Introduction à l'suvrede Marcel Mauss’’, în Marcel Mauss,p XXXVIII,1983, apud Jean Copans, op cit.

42

despre ,,The Paradox of Keeping–while–giving”, adică o

formă de schimb ce constă în a păstra dăruind. Ea

porneşte tot de la Mauss care remarcase existenţa la

populaţia Kwakiutl, în afara pieselor de cupru destinate

schimbului a altor artefacte de aramă pe care le numeşte

sacre care nu ieşeau din familie şi nici nu puteau să fie

topite. Deci nu totul este destinat schimbului şi nu

totul poate fi schimbat, conchide Weiner, deci relaţiile

de dar şi contradar nu acoperă întreaga sferă a

relaţiilor sociale nici măcar în societăţi care

funcţionează integral pe acest principiu. Dar aceste

piese de aramă, nu sunt singurele bunuri ce nu sunt

schimbate este cazul altor bunuri care circulă şi ele dar

acestea rămân în cadrul familiei, a tribului sau a

clanului care le posedă şi care se identifică cu ele61.

Această formă de schimb genealogic, pe care o regăsim în

centrul tuturor formelor de moştenire, este în acelaşi

timp în centrul relaţiilor de identitate şi diferenţă din

cadrul sistemelor de rudenie62.

Maurice Godelier deduce faptul că ar exista două

strategii distincte şi complementare, una a schimbului şi

alta a transmiterii, considerând că acestea constituie

totodată şi dublul ,,fundament al

societăţii’’ :,,societatea umană şi-a tras existenţa din

61 Annette Weiner,Inalienable possessions: The Paradox of Keeping–while–giving,1992, apud Jean Copans, op cit.62 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p153.

43

două surse, schimbul, contractul, pe de o parte şi non-

contractualul, transmiterea, pe de alta63. Relaţia cu

sistemele de rudenie este destul de transparentă,

M.Godelier asociind mai departe schimbul cu alianţa, în

timp ce transmiterea este asociată filiaţiei64. Din aceste

exemple putem să vedem că această categorie a

economicului nu poate fi aplicată totdeauna ca atare şi

cu succes în alte contexte decât cel european modern: de

la kula la potlatch şi de la societăţile de culegători-

vânători la ţăranii români, economicul apare inclus în

relaţiile sociale mai cuprinzătoare, integrat în relaţii

de rudenie , de putere sau în viziunea despre lume şi nu

îşi capătă adevăratul său sens decât în şi prin acestea65.

Putem emite aceeaşi concluzie ca şi Polanyi că

oricare ar fi tipul de societate şi oricum s-ar

manifesta, economicul a existat începând cu societăţile

primitive şi a avut influenţa asupra ierarhiei sociale.

3.2.6.Politicul în societate şi influenţa asupra

ierarhiei. Din punct de vedere ştiinţific, antropologia

politică este un domeniu al antropologiei sociale, care

tratează comparativ procesele de formare şi de

63 Maurice Godelier,L’énigme du don,1996, apud Jean Copans, op cit.64 Vintilă Mihailescu,Antropologie cinci introduceri,p154.65 Karl Polanyi, ,,The economy as instituted process’’,în Karl Polanyi, Conrad Arensberg,Harry pearson, Trade and markets in the earlz empires,p243-270, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei.

44

transformare ale sistemelor politice şi ale exercitării

puterii. Din punct de vedere istoric, antropologia

politică s-a ocupat, mai întâi,dintr-o perspectivă

evoluţionistă, de problema originii statului66.

Referitor la problema originii statului au

existat două grupe de teorii :cea pentru care formarea

statului a rezultat din războaiele dintre societăţile

rivale şi cea care considera că statele erau produsul

unei dinamici interne.H. Spencer vedea originea statului

în formarea de federaţii războinice, care s-au dezvoltat,

absorbind comunităţile mai mici lucru ce este parţial

veridic. Diferenţierea funcţiilor sociale, constituirea

unor armate permanente (sau a altor instituţii, puternic

ierarhizate ) şi creşterea complexităţii societăţii au

creat condiţiile propice creării statului67. Într-o

perspectivă apropiată, S. Nadel afirmă că regatul nupé a

fost fondat de cuceritori străini, deoarece, explică

el, ,,istoric vorbind , o suveranitate intertribală de

acest gen nu a putut să apară decât prin superioritatea

manifestată de un grup etnic asupra celorlalte”68.Această

schemă pare să fie o constantă în Africa subtropicală

pentru că mai apare la fondarea regatului ankolé din

Uganda69 sau la constituirea regatelor mossi70 şi

abron71.Toţi aceşti autori recunosc multitudinea

factorilor care intervin din punct de vedere istoric, dar66 Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier,Noţiunile –cheie ale etnologie,209.

45

susţin că războinicii sunt cei care au jucat rolul

determinant. Li s-a obiectat, că, în toate exemplele

cunoscute, popoarele cuceritoare aveau tocmai o

organizare statală, care le conferea un avntaj decisiv;

deci în concesinţă problema statului rămâne deschisă.

Partizanii dinamismului intern sunt şi ei

divizaţi. Pentru F. Engels ,la Roma, ca şi la Atena,

devzoltarea diviziunii muncii, crearea surplusului,

apariţia comercianţilor, a monedei şi, mai ales a

sclaviei au provocat contradicţii şi conflicte. Formarea

claselor sociale antagoniste ar fi la originea

construirii statului ca instanţă represivă, însărcinată

cu menţinerea statu-quo-ului în societate72.

L. White vede statul ca reprezentant al ,,clasei

regilor, nobililor, preoţilor şi războinicilor, dominând

împotriva celei a muncitorilor rurali şi urbani, care pot

fi liberi, şerbi sau sclavi”, dar îl concepe, în plus, ca

,,mecanism de coordonare a părţilor şi a proceselor

67 H. Spencer,The principles of Sociologz,1876, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei.68 S. Nadel,A Black Byzantium,p 123, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,Noţiunile –cheie ale etnologiei.69 K. Oberg, ‘The Kingdom of Ankole in Uganda,’, în M. Fortes şi E.E. Evans-Pritchard ,African Political Systems (London, 1940), p. 126, apud Marie–Odile Géraud,OlivierLeservoisier,Richard Pottier ,op cit .70 M. Izard, L'Odyssée du pouvoir,1992, apud Jean Copans, op cit.71 E. Terray,Le Royaume abron de gyaman,1995, apud Jean Copans, op cit.72 F. Engels,LOrigine de la famille, de le propriété privée et de l'État,1972, apud Jean Copans, op cit

46

sistemelor socioculturale produse de revoluţia

agricolă”73. Rolul acordat agriculturilor în geneza

statului constituie o ipoteză ce o regăsim la J. Steward,

după ce a comparat cinci mari civilizaţii:Peru, Egipt,

Mesopotamia, China şi Mezo-Americană, Steward trage

concluzia că exigenţele irigaţiei au fost la originea

unei organizaţii birocratice, care a luat forma unui stat

cu caracter expansionist74. Această teorie este

susţinută şi de K. Wittfogel care reia şi din concepţia

lui F. Engels referitor la despotismul oriental.Wittfogel

susţine idea că primele state erau organizaţii

birocratice şi despotice, care aveau ca funcţie

organizarea marilor lucrări de infrastructură75.

R. Lowie situându-se într-o poziţie mai puţin

globalizantă consacră deşi lucrurile par să stea invers

statului un capitol în cartea Primitive Society,

intitulat ,,Government”. El consideră că asociaţiile de

tipul claselor de vârstă, societăţilor secrete sau

grupurilor rituale sunt forme de tranziţie între

grupurile de rudenie şi instituţiile statale76. Ulterior,

el a propus distincţia dintre factori interni şi factori

externi şi a insistat asupra încetinirii proceselor

73 L. White,The evolution of culture,p 308, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit.74 J. Steward,Theory of Culture Change,1955, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit .75 K. Wittfogel, Le despotisme oriental,1964, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier , op cit .

47

istorice care contribuie la apariţia unui principiu unic

de suveranitate77.

La mijlocul anilor '60, alţi cercetători

(Person, Goody, Amin, Coquery-Vidrowitch ) au avansat

ipoteza unei legături de determinare între formarea

statelor africane şi reţelele de comerţ la distanţe mari.

Prin taxele impuse negustorilor, explică ei, comerţul

furnizează statului resursele necesare funcţionării sale

şi, reciproc, statul garantează climatul de securitate,

indispensabil avântului comerţului. Această teză a fost

criticată de E. Terray, care i-a relativizat aplicarea:

desigur comerţul cu sclavi furnizează, uneori, statului

african partea cea mai importantă din resursele sale, dar

absenţa statului nu este incompatibilă cu comerţul la

mare distanţă şi, invers, statul, atunci când există, nu

taxează în mod necesar activităţile comerciale78. Se pare

că apariţia statului nu poate fi redusă la o cauză unică.

Aşa cum afirmă, Terray, este ,,nevoie să

reevaluăm rolurile necesităţii şi ale contingenţei în

procesul de formare a statelor, în beneficiu acesteia din

urmă”79.

76 R. Lowie,Primitive Society,1920, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 77 Idem,The Originof the State,1927, , apud Marie–Odile Géraud,OlivierLeservoisier,Richard Pottier ,op cit 78 E. Terray,op. cit, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 79 Idem, ,,L’État, le hazard et la nécesité”,L’Homme,nr 97-98,p213-214, apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,opcit

48

O altă problemă studiată de antropologi a fost

modul de exercitare a puterii politice. Astfel pentru H.

Maine, evenimentul major al istoriei umanităţii îl

constituie trecerea de la sânge la pământ, adică trecerea

de la o societate în care relaţiile sociale sunt

determinate de statutul partenerilor sociali, la o

societate in care relaţiile devin contractuale80. În

aceeaşi perioadă H. Morgan defineşte cele trei stadii ale

evoluţiei societăţilor acestea fiind: sălbăticia,

barbaria, civilizaţia, el considera că categoria

politicului este caracteristică mai ales stadiului

civilizat al societăţilor81. În epoca modernă, cele mai

importante lucrări s-au ocupat de Africa. Atfel amintim

pe E Evans-Prichard şi M Fortes care au elaborat o

tipologie a societăţi africane ei . opunând societăţile

ce ţin de modelul segmentar (nuer, logoli, tallensi)

celor în care autoritatea este centralizată (zulu, bemba,

ngwato, banyanko, kedi)82.

În continuarea cercetărilor celor doi vin

studiile lui J. Midlleton şi D. Tait care propun o

tipologie a societăţilor acefale, ei distingând 3 tipuri

de structuri de descendenţă, după gradul de rudenie şi de

autonomie a grupurilor de descendenţi din aceeaşi sursă,

80 H. Maine,Ancient law,1861, , apud Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier ,op cit 81 L.H. Morgan, Ancient society,1877, apud Jean Copans, op cit.82 E. Evans-Prichard, M. Fortes,African political systems,1940 , apud Jean Copans, op cit .

49

şi adaugă modelul segmentar modelului nilo-hamitic,

organizat în jurul claselor de vârstă83. În afara

domeniului african trebuie menţionate lucrările lui R.

Barton despre populaţia ifugao din Filipine, analiza

realizată de E. Leach despre sistemul politic kachin,

caracterizat prin instabilitate, cele ale lui Sahlins

care opun modelul politic al şeferiilor aristocratice

polineziene celui al ,,Marelui bărbat” din Melanezia,

Sahlins arată că Big Man se ridică deasupra celorlalţi

datorită capacităţilor sale de a produce şi de a face să

fie produsă o bogăţie a cărei redistribuire o calculează,

dobândind un prestigiu care asigură, în schimb,

reproducerea privilegiilor sale84. Aici trebuie să fie

menţionaţi şi adepţi şcolii americane de antropologie

care au prezentat 4 tipuri de organizare politică:

hoarda, tribul, şeferia, statul. Hoarda este un regim

politic şi social tipic pentru societăţile de vănători-

culegători-pescari. Fondată pe familia reală sau fictivă,

fiind alcătuită din 20 până la 300 de persoane şi se

prezintă ca o societate egalitară, fără o stratificare

socială semnificativă. Puterea şefului depinzând de

capacitatea de a-i ţine în jurul lui pe membri grupului.

Tribul este format dintr-o serie de comunităţi, care

rămân independente, într-o organizare socială

supralocală, putând prezenta o organizare socială

stratificată, roluri specifice şi o diviziune a muncii.

50

Şeferia are o autoritate centralizată, care conduce un

număr de unităţi locale, dar, spre deosebirea de stat, nu

are aparat represiv formal. Implică o economie bazată pe

redistribuire. Statul cu diversele sale înfăţisări

(monarhie, regim socialist, regim democratic şi altele),

el coexistă, cel mai frecvent, cu alte instituţii. Domină

peste un teritoriu, se distinge mai ales prin importanţa

aparatului său, din care fac parte birocraţia şi o forţă

armată permanentă85. Un alt meritos cercetător este J. W.

Lapierre care a stabilit o tipologie exhaustivă şi foarte

elaborat a sistemelor politice. Astfel politica intervine

în societate şi duce la stratifică societăţii.

3.3.Concluziile oferite de reperele teoretice ale

antropologiei despre societate şi ierarhie. Reperele teoretice despre societate şi ierarhie

pot fi considerate complementare descoperirilor

arheologice ele încercând să completeze locurile goale pe

care arheologul nu le mai poate găsi cum ar fi relaţiile

dintre oameni, legături de rudenie, mentalităţi.astfel

prin aceste repere teoretice se încearcă întregirea unei

lumi pe care nu am putea să o constituim dacă nu am avea

elementele din antropologia culturală. Putem observa din83 J. Midlleton, D. Tait,Tribes without rulers,1958, apud Jean Copans,op cit.84 M. Sahlins, ,,Poor Man , Rich Man, Big Man, Chief: political typesin Melanesia and Polynesia” în Comparative Studies in Society and History, 5 , p285-303, apud Jean Copans, op cit.85 Marie–Odile Géraud,Olivier Leservoisier,Richard Pottier, op cit, p212-219.

51

subcapitolele de mai sus că în orice societate există

diferenţieri de statut social. Există o mare diversitate

de ierarhizări sociale şi multe tipuri de societăţi cu

diferitele lor caracteristice astfel putem trage

concluzia că orice societate prezintă structuri sociale

vizibile şi invizibile.

Prin subcapitolele de mai sus am demonstrat că

universalitatea ierarhiei a existat în orice timp istoric

şi oriunde. Chiar dacă ierarhiile nu se bazează peste tot

pe aceleaşi criterii fiecare societate având

particularităţile sale şi specificul ei.Ierarhiile

sociale putându-se crea pe baza oricărei categorii a

societăţi.

52