Page 1
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (engleză United Kingdom of
Great Britain and Northern Ireland) este o țară insulară în Europa de Vest. În componența sa
intră patru țări componente: Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, în subordinea sa
aflându-se mai multe teritorii dependente. Capitala Regatului Unit este orașul Londra.
Regatul Unit este numit, în mod obișnuit, în românește, Marea Britanie, însă acest fapt
constituie o eroare majoră întrucât Marea Britanie desemnează doar Anglia, Scoția și Țara
Galilor. Regatul Unit nu trebuie însă confundat cu Regatul Marii Britanii (dinainte de 1801;
format prin unificarea coroanelor Angliei și Scoției), nici cu Anglia - una din țările constituente,
statul britanic modern fiind rezultatul unirii dintre monarhiile Marii Britanii și Irlandei.
Cea mai mare parte a sa este situată lângă coasta continentală de nord-vest a Europei
continentale, regatul fiind înconjurat de Marea Nordului, Canalul Mânecii și de Oceanul
Atlantic. Marea Britanie poate fi gasita in Europa de Vest si are drept capitala orasul Londra.
Istorie
Regatul Unit de acum s-a construit în jurul regatelor independente ale Angliei și Scoției,
ambele existente încă din secolul al X-lea. Țara Galilor face parte din Regatul englez începând
cu 1535. Prin Legea Uniunii din 1707, Anglia și Scoția se unesc de drept sub un singur monarh,
formând Regatul Marii Britanii; cele două regate fuseseră conduse de același monarh încă
din 1603.
După aproape un secol, în 1800, parlamentul a votat așa-numitul Legea Uniunii din
1800 [3], prin care numele țării se schimba din nou, în Regatul Unit al Marii Britanii și
Irlandei. Se consfințea astfel trecerea Irlandei sub controlul englez, proces care s-a desfășurat
treptat între secolele al XII-lea și al XVII-lea. Cu toate acestea, disensiunile interne privind felul
cum este guvernată Irlanda au dus la proclamarea independenței Irlandei în 1922 [4], care păstra
un statut de dominion. Partea de nord (Irlanda de Nord) a rămas în componența Regatului Unit,
aceasta determinând modificarea denumirii statului în forma lui actuală [5], de Regatul Unit al
Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Treptat, beneficiind de puterea sa maritimă, ca și de revoluția industrială, Regatul englez
și, mai apoi, britanic s-a extins masiv atât înspre răsărit (India, Oceania) cât și înspre apus,
în America nu demult descoperită de Columb. La mijlocul secolului al XIX-lea, Regatul britanic
era cea mai importantă putere economică și militară a lumii. Multe din ideile contemporane ale
lumii occidentale despre democrație parlamentară, economie de piață și libertate au luat naștere
Page 2
în Imperiul britanic, pentru a nu mai aminti de progresele înregistrate în
domeniul literaturii și științei. La apogeul său, Imperiul ocupa o treime din suprafața Pământului.
De la începutul secolului al XX-lea, influența britanică s-a diminuat constant. Împreună
cu Franța și Rusia formează Antanta, coaliție învingătoare în Primul Război Mondial. Al doilea
război mondial a adus, pe lângă serioase probleme economice, și dezmembrarea Imperiului, prin
separarea coloniilor în state independente. Aceasta a condus la reinventarea Regatului Unit ca un
stat european modern și prosper.
Regatul Unit este membru al Comunității Economice Europene din 1973, însă atitudinea
britanicilor față de piața unică europeană este rezervată, fiind alături de cehi cei mai eurosceptici
cetățeni europeni. Regatul Unit încă refuză adoptarea monedei euro, iar euroscepticismul a
cunoscut un avânt fără precedent.
Reforma politică în Regatul Unit este în plină desfășurare. În 1997 a fost
recreat Parlamentul scoțian descentralizat, iar în 1999 s-au înființat Parlamente în Țara Galilor
(Adunarea Galeză) și Irlanda de Nord, aceste măsuri având ca obiect descentralizarea sporită a
puterii către regiuni. Vicepremierul Nick Clegg a anunțat în 2012 că liberal democrații din
coaliția de guvernare doresc reforma cât mai rapidă a Camera Lorzilor. Partidul
Liberal (precursorul PLD de astăzi) s-a angajat în 1911 să elimine definitiv caracterul ereditar al
apartenenței la camera superioară a Parlamentului, iar liberal-democrații sunt hotărâți să
modifice legea de funcționare a Camerei pentru ca membrii forului să fie aleși, nu nominalizați
sau numiți ex officio. Monarhia se bucură de o popularitate revenită, în vreme ce adepții
republicanismului și, implicit, ai abolirii monarhiei adună între 15% și 25% cotă de popularitate.
Regatul Unit este membru fondator al Commonwealth-ului, membru permanent în Consiliul de
Securitate al ONU, și, de asemenea, un membru-cheie al NATO. Este, de asemenea, una dintre
puținele puteri nucleare (4 submarine clasa Vanguard cu 384 de focoase termonucleare MIRV pe
rachete Trident II).
Geografie
Relieful Angliei constă în majoritate din coline joase, despărțite, de la nord la sud, de un
lanț de dealuri și munți (Cumbria, Munții Penini). Altitudinile vârfurilor muntoase nu depășesc
1000 m. Râurile engleze majore sunt Tamisa, Severn, Trent și Ouse. Cele mai importante orașe
sunt Londra, Manchester, Birmingham, Leeds. Tunelul Canalului Mânecii, care începe din
apropiere de Dover, face legătura cu Franța.
Page 3
Țara Galilor este în majoritate muntoasă, cel mai înalt punct fiind vârful Snowdon, cu 1085 m.
La nord se găsește insula Anglesey. Cel mai mare oraș este capitala, Cardiff, urmat de
Swansea, Newport și Wrexham.
Geografia Scoției este variată, cu porțiuni joase în sud și est, și porțiuni muntoase
(highlands) în nord și vest, unde se află și Ben Nevis (1343 m), cel mai înalt vârf din Regat.
Regatul Unit are o clima temperat-oceanica,cu ierni blande,veri moderate si precipitatii care pot
dura lunar peste 10 zile.Temperatura inregistrata pe timpul iernii este de -10 °C,iar temperatura
inregistrata pe timpul verii poate depasi rareori 35 °C.
Regatul Unit este format din țările constituente Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de
Nord. Fiecare țară constituentă are propriile subdiviziuni, după cum urmează:
Anglia este împărțită în nouă regiuni: East of England, East Midlands, Greater London, North
East, North West, South East, South West, West Midlands și Yorkshire and the Humber. La
rândul lor, aceste regiuni sunt împărțite în comitate administrative și autorități unitare, cu
excepția Londrei Mari, care este împărțită în "burguri".
Scoția este împărțită în 32 de zone de consiliu;
Țara Galilor constă din 22 de autorități unitare: 10 "burguri-comitat", 9 comitate și 3
orașe;
Irlanda de Nord este divizată în 26 de districte..
Există și câteva dependențe ce aparțin de coroană: Anguilla, Gibraltar, Insulele
Bermude, Insulele Canalului, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Insulele Georgia de Sud și
Sandwich de Sud, Insula Man, Insula Montserrat,Insula Pitcairn, Insula Sfânta Elena, Insulele
Turks și Caicos, Insulele Virgine Britanice, Teritoriul Antarctic Britanic, Teritoriul Britanic din
Oceanul Indian.
Demografie
Limba primară de comunicare este engleza. Alte limbi locale folosite sunt limbile
celtice: velșă (galeză), irlandeză, gaelică scoțiană; precum și limba cornică, vorbită în Cornwall.
Imigranții ultimelor decenii vorbesc cantoneză, limbi
indiene (gujarati, bengali, urdu, hindi, punjabi), sau creolă jamaicană. În Regatul Unit se găsesc
cei mai mulți vorbitori de limbi indiene din afara subcontinentului indian.
Page 4
Politică
Regatul Unit are un sistem de protecție socială foarte cuprinzător și se proclamă un stat
social sau "stat de protecție socială" (welfare state). Bazele sistemului actual de protecție socială
au fost puse de economistul William Beveridge în 1942. Acest sistem a rămas cunoscut sub
numele de modelul Beveridge.
Regatul Unit nu are un unic sistem legal din moment ce articolul 19 din Tratatul Uniunii
din 1706 a permis continuitatea sistemului legal scoțian. În prezent, în Regatul Unit există 3
sisteme de legi: sistemul Angliei, sistemul Irlandei de Nord și sistemul Scoției.
Regatul Unit este o monarhie constituțională, în care puterea executivă este
atribuită guvernului („Guvernul Majestății Sale”, condus de David Cameron din anul 2010) și
provine de la Parlament. Este una din puținele țări actuale care nu au o Constituție. Primul
ministru este șeful Guvernului și este responsabil în fața Camerei Comunelor, camera inferioară
a Parlamentului. Acest sistem de guvernare a fost emulat și în alte părți ale lumii și este cunoscut
sub numele de modelul Westminster.
Suveranul are, teoretic, puteri largi, însă, în practică, îndeplinește doar funcții
ceremoniale. Suveranul este cel care promulgă legile emise de Parlament. De asemenea, el
deschide în fiecare an sesiunea Parlamentului cu așa-numitul Mesaj al Coroanei, care este, de
fapt, un program de guvernare. Suveranul Regatului Unit este monarh de drept și în alte 14 țări
ale Commonwealth-ului. Monarhul are sarcina să numească la propunerea primului ministru sau
al membrilor guvernului, episcopii Bisericii Anglicane, judecătorul suprem și conducătorii
armatei, toți aceștia depun jurămînt în fața reginei. Sarcinile monarhului sunt de natură
reprezentativă, ceremonială și integrativă.
Actualul suveran al Regatului Unit este Regina Elisabeta a II-a, care a urcat pe tron
în 1952 și a fost încoronată în 1953.
Camera Comunelor
Camera Comunelor s-a constituit în secolul al XIV- lea , ca organism prin intermediul
căruia, regele impunea populaţiei plata anumitor taxe cu asentimentul reprezentanţilor acesteia.
În secolul al XVIII-lea, declinul Cameri Lorzilor se accentuează, în schimb, puterile
Camerei Comunelor se consolidează continu. Calitatea şi funcţia sa de reprezentant al naţiunii
engleze nu mai pot fi contestate. Alături de funcţia legislativă se întăreşte şi funcţia Camerei
Page 5
Comunelor de control parlamentar. De asemenea, puterile Camerei Comunelor le egaleaza pe
cele ale Camerei Lorzilor.
Actul Parlamentului din 1911, modificat prin legea din 16 decembrie 1949, a reglementat
raporturile între cele două camere, acordându-se prioritate votului exprimat în Camera
Comunelor. Legea din 1911 a fixat mandatul Parlamentului la 5 ani. Actul Parlamentului din
1911 a marcat în mod definitiv predominanţa Camerei Comunelor asupra Camerei Lorzilor.
Cel mai bun exemplu al acestei predominanţe constă în puterea Camerei Comunelor, în
ceea ce priveşte aprobarea bugetului şi în controlul financiar exercitat de aceasta asupra
Guvernului şi Coroanei.
Camera Comunelor concentrează în prezent întreaga putere legislativă şi de control
parlamentar asupra Guvernului.
Organizarea şi funcţionarea Camerei Comunelor
Camera Comunelor are în prezent un număr de 665 de membri şi este prezidată de
„Speaker” el însuşi parlamentar.
Speakerul este ales la începutul fiecărei legislaturi pentru un mandat de 5 ani, dar nu prin vot.
Cele două partide mari, Partidul Laburist şi Partidul Conservator convin asupra unei persoane
care urmează sa fie desemnată speaker.
Partidele britanice, fiind constituite pe principii stricte de disciplină, deputaţii sprijină
activ programul politic al partidului care i-au propus, votând în funcţie de interesele acestora.
Fiecare grup parlamentar este condus de un lider.
Grupul parlamentar al Partidului Laburist include membrii Camerei Lorzilor care şi-au
declarat apartenenţa la acest partid. Grupul parlamentar conservator se organizează diferit. Dacă
Partidul Conservator se află la putere, grupul său parlamentar cuprinde deputaţii conservatori
„back-banchers” (acei deputaţi care nu au primit posturi în guvern). La şedinţele grupului
participă şi miniştrii deputaţi („front-benchers”) cu condiţia să fie invitaţi.
Dacă Partidul Conservator se află în opoziţie deputaţii front-benchers participă la
şedinţele grupului numai dacă doresc.
Celelalte partide reprezentate în Camera Comunelor nu îşi organizează grupuri
parlamentare, întru-cât, cu excepţia Partidului Liberal Democratic, au un număr mic de membri.
Page 6
Partidele de opoziţie îşi formează în cadrul Camerei Comunelor un Cabinet alternativ la
guvernarea majorităţii („Shadow Cabinet”) care este condus de şeful opoziţiei. Membrii acestuia
monotorizează activitatea ministerelor şi îi supun pe miniştri unui control parlamentar strict.
Funcţiile Camerei Comunelor
Se poate spune că sarcina principală a Camerei Comunelor este de a vota legile. În afară
de această funcţie are altele denumite convenţional funcţii nonlegislative (controlu exercitat
asupra parlamentului).
În ceea ce priveşte procesul legislativ, rolul important îl deţine Camera Comunelor.
Astfel, dacă un proiect de lege a fost aprobat de Camera Comunelor, dar respins de Camera
Lorzilor, acesta poate fi aprobat de Regină intr-un anumit termen, dobândind forţă de lege.
Sistemul electoral
Membrii Camerei Comunelor sunt desemaţi prin alegeri generale organizate din cinci în
cinci ani, prin vot universal. Sistemul electoral este bazat pe scrutinul uninominal majoritar cu un
singur tur. Asta înseamnă că formaţiunea politică care urmăreşte obţinerea unui mandat
parlamentar într-o circumscripţie electorală prezintă în alegeri un singur candidat.
Acţiunea politică se desfăşoară într-un singur tur, fiind declarat ales candidatul care
obţine majoritatea voturilor exprimate de alegători. Acest mod de scrutin obligă partidele politice
să aibă o organizare internă bine ierarhizată şi să insituie o disciplină strictă în rândul membrilor
săi.
Prin lege este asigurată o reprezentare specifică pentru Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de
Nord.
Regulile capacităţii electorale au fost stabilite cu aproape 300 de ani în urmă. În afară de
descalificările evidente: minoritatea, incapacitatea mintală, calitatea de membru al Camerei
Lorzilor, persoane condamnate pentru fraude electorale, Legea electorală din 1985 prevede că nu
pot fi aleşi în Camera Comunelor titularii unei funcţii publice, directorii companiilor comerciale
numiţi de Guvern, membrii consiliilor de administraţie a industriilor naţionalizate (dacă primesc
un salariu), directorii Bancii Angliei.
În acest fel sunt excluşi cei care ocupă o funcţie în serviciul Coroanei, incluzând
ambasadori, funcţionari, militari, poliţişti şi magistraţi. Scopul acestor dispoziţii este de a asigura
separarea funcţiilor judiciare şi executive de cea legislativă. Legea prevede însă ca titularii
Page 7
funcţiilor ministeriale pot face parte din Camera Comunelor, beneficiind de cel mult 95 de fotolii
parlamentare, restul miniştrilor fiind aleşi din Camera Lorzilor. Pe această cale, se asigură
separarea celor trei puteri, dar şi responsabilitatea membrilor Guvernului faţă de Parlament.
În vederea alegerilor parlamentare, Parlamentul este dizolvat de Rege printr-o
proclamaţie, la propunerea Primului-ministru. Data alegerilor este fixată de Guvern şi anunţată
public de Primul-ministru. Campania electorală durează aproximativ trei săptămâni.
Pentru Parlamentele locale se utilizează un sistem electoral diferit. Parlamentul Scoţian
este ales prin vot uninominal pentru 73 de mandate la care se adauga alte 56 de mandate
suplimentare. În Ţara Galilor, Parlamentul local se alege prin scrutin uninominal 40 de mandate
şi scrutin de listă 20 de mandate. Adunarea Irlandei de Nord este aleasă în întregime prin scrutin
proporţional pe baza votului unic transferabil.
Delegarea legislativă
Este un procedeu constituţional general care constă în conferirea de către Parlament,
Guvernului în anumite condiţii şi pentru o anumită perioadă, atribuţia de a desfaşura activitate
legislativă.
Regele
Statutul politic şi juridic al Monarhului ilustrează cel mai bine maxima „Regele
domneşte, dar nu guverenează”. Practic Monarhul Angliei este un simbol tradiţional doar aparent
imiplicat în jocul politic.
Aşa numitul rol politic al Monarhului este pur formal, întru-cât acesta se conformează cu
voinţa Guvernului. Monarhul are următoarele atribuţii:
- desemnarea primului-ministru;
- sancţionarea legilor;
- prezintă „Mesajul Tronului” la deschiderea fiecărei sesiuni parlamentare care, de fapt,
este o pledoarie în favoarea programului guvernamental al partidului aflat la putere;
- înmânarea ordinelor şi distincţiilor;
- dizolvarea Camerei Comunelor (la iniţiativa primului-ministru);
Page 8
- declararea stării de război şi încheierea păcii ;
- încheierea tratatelor ;
- recunoaşterea altor state şi guverne.
Primul Ministru
Prim - ministrul are o poziţie dominantă în cadrul guvernului britanic cât şi în viaţa politică a
ţării. Poziţia acestuia este bazată mai mult pe o înţelegere nescrisă decât pe o convenţie în
adevăratul sens al cuvântului.
Printre atribuţiile primului ministru amintim:
- este lider al partidului său pe tot cuprinsul ţării şi în parlament;
- este specker-ul Camerei Comunelor;
- este responsabil cu desemnarea miniştrilor, ce sunt numiţi de regină cu avizul său;
- selectează acei miniştrii ce urmeză să constituie cabineltul;
- prezidează şedinţele cabinetului şi coordonează îm mod direct întreaga politică,
dezvoltând şi precizând orientările de principiu pe care le stabileşte propriul său partid
etc.
Primul ministru este cel ce comunică suveranului hotărârile guvernului, este responsabil
pentru o mare varietate de numiri şi exercită un patronaj considerabil.
Guvernul
Guvernul este organul executiv rezultat din alegerile generale. Compoziţia sa exprimă
victoria electorală a unuia dintre cele doua partide politice principale.
Partidul care a câstiagat alegerile generale va ocupa majoritatea locrilor în Camera
Comunelor şi va deţine majoritatea parlamentară. Guvernul va avea asigurată aprobarea
programului său de guvernare şi a proiectelor de lege pe care le va propune parlamentul.
Primul-ministru are o poziţie dominantă atât în cadrul Guvernului cât şi în general, în
viaţa politică a ţarii. În realitate, întreaga putere este concentrată în mâinile sale.
Guvernul are următoarele atribuţii:
- atribuţii în procesul legislativ - aproximativ 90% din numărul legilor votate de parlament
sunt iniţiate de guvern.;
- atribuţii executive- hotărăşte asupra liniei generale de dezvoltare a ţarii;
Page 9
- atribuţii cu caracater financiar. Deşi bugetul este votat de parlament, acesta nu face
altceva decât să voteze proiectul ce i se transmite de Guvern;
Parlamentul
Parlamentul britanic are o îndelungată tradiţie, referiri cu privire la acesta fiind cunoscute
încă dinainte de 1295. Istoria Marii Britanii atestă faptul că regii saxoni aveau obiceiul de a se
consulta în probleme impotante cu înalţii funcţionari ai curţii ce alcătuiau un consiliu regal
permanent.
Primele menţiuni despre “Parlamentul Britanic” apar la 1295 când regele Eduard I a
convocat “Magnum Concilium” ce avea o reprezentare concretă a celor 3 stări sociale: clerul,
nobilimea şi oraşele.
Marele Parlament Britanic semnifică cuprinderea tuturor stărilor sociale să aibă reprezentanţi în
parlament. Constituirea Camerei Comunelor reprezentând consecinţa unei evoluţii istorice legate
în special de necesitatea soluţionării constructive a problemelor legate de taxe şi impozite.
Raporturile cu coroana exprimau subordonarea parlamentului faţă de corană; regele
având atât atribuţi executive cât şi legislative.
Starea de subordonare a parlamentului britanic faţă de rege a continuat şi în sec. XIV,
acesta este marcat de separarea parlamentului în două camere. Astfel la 1332 cele două grupuri
(unul format din prelaţi şi nobili şi unul format din cavaleri reprezentanţi ai comitatelor şi
reprezentanţii oraşelor) deliberau separat, iar în 1351 din aceste două grupuri s-au format două
adunări cu localuri separate – Camera Lorzilor respectiv Camera Comunelor. La acestă dată cele
două adunări nu aveau atribuţiile unui organ legislativ.
În cea de-a doua jumătate a sec. XV procedurii de legiferare i se adaugă noi elemente, în
sensul că acum proiectul de lege formulat de una din camere era trimis celelalte spre examinare
şi aprobare, ulterior acesta (proiectul de lege) fiind trimis regelui, care, dacă îl aproba devenea
lege.
Din această perioadă încep să se întărească puterile parlamentului. Astfel la 1399 Regele
Richard al II- lea este destituit de către parlament. Cu timpul relaţiile dintre parlament şi
regalitate s-au normalizat în sensul că puterea parlamentului nu a mai putut fi contestată de
monarh.
Statutul membrilor parlamentului
Page 10
Fiecare cameră se bucură de anumite privilegii recunoscute atât prin cutuma
constituţională , cât şi prin anumite dispoziţii scrise. Privilegiul cel mai important este libertatea
de exprimare.
Conform Codului de Conduită, fiecare membru al Camerei Comunelor este obligat să
furnizeze acele informaţii legate de interesele financiare personale, în vederea înscrierii lor într-
un registru special, accesibil publicului.
Formularul de înregistrare specifică, următorele categorii de interese:
- funcţiile de conducere remunerate din cadrul companiilor publice şi private;
- alte activitaţi remunerate;
- sposorizările - sunt incluse aici şi sumele primite înaintea alegerilor, care depăşesc 25%
din totalul cheltuielilor campaniei;
- cadourile, beneficiile şi ospitalitatea;
- vizitele efectuate în afara ţarii- cu exceptia acelora a cărui cost a fost suportat integral de
Parlament;
- cadourile sau beneficiile materiale din partea unor persoane fizice sau juridice străine şi
care au legătură cu calitatea de membru al Camerei;
- terenurile şi alte proprietaţi;
- deţinerea de acţiuni;
- alte interese.
Pentru Camera Lorzilor, categoriile de interese sunt:
- activitaţile de consultanţă pe probleme parlamentare, care implică o remuneraţie sau o
recompensă;
- activităţile executate în cadrul unei companii implicate in lobbyi-ul parlamentar;
- alte activităţi pe care Lorzi le consideră ca fiind suscceptibile de a afecta exercitarea cu
obicetivitate şi imparţialitate a sarcinilor profesionale;
Sistemul de drept
Sistemul de drept britanic cunoaşte doua categorii de legi: legi publice şi legi private.
Pentru fiecare tip de lege există o procedură de legiferare complexă. Deosebirea între cele
două categorii de acte constă în următoarele: toate măsurile al căror obiect constă în modificarea
legislaţiei generale sau în repartizarea sumelor bugetare, administrarea justiţiei ş.a., se vor stabili
Page 11
prin legi publice; dispoziţiile al căror obiect constă în stabilirea unor drepturi subiective
aparţinând unor persoane fizice sau juridice sunt legi private.
Cu toate că Marea Britanie este un stat unitar, Parlamentul adoptă în afară unei legislaţii
unice pentru întregul teritoriu, legi operabile pe diferite zone geografice.
În cazul conflictelor între legile diferitelor provincii reglementând aceleaşi relaţii sociale,
competenţa de a se pronunuţa şi de a soluţiona aceste conflictele revine Camerei Lorzilor.
Sistemul de drept este compus din doua ramuri distincte: dreptul penal („criminal law”) şi
dreptul civil („civil law”).
În fiecare dintre cele patru componente ale regatului, sistemul judiciar prezintă
particularităţi. De exemplu în Anglia şi Ţara Galilor, poliţia este cea care decide declanşarea
procedurii de incriminare şi întocmeşte dosarul după care sesizează autoritatea însărcinată. În
Scoţia procedura de incriminare se poate decide de procurorul fiscal iar în Irlanda de Nord de un
funcţionar civil denumit: „Director of Public Prosecutions”.
Guvernul Marii Britanii este un organ executiv format bine-nteles din premier si
ministrii. Guvernul reprezinta in fapt victoria electorala a unuia dintre partidele aflate la
guvernare.partidul care a castigat alegerile va detine majoritatea parlamentara asigurand astfel
aprobarea programului de guvernare si a proiectelor guvernului, propuse Parlamentului.
Atributiile Guvernului sunt:atributii executive, atributii legislative (aproximativ 90% din legile
votate de Parlament sunt initiate de Guvern) si atributii cu caracter financiar (proiectul de buget
fiind initiat de Guvern si votat de Parlament). In cadrul guvernului exista doua tipuri de ministrii,
titulari (seniori) si secretari de stat (juniori).
Sistemul partidist al Marii Britanii este unul bipartidist pur, existand doua partide
dominante, Partidul Conservator si Partidul Laburist, care obtin de fiecare data 90% din voturi cu
aproximativ 95% din mandate. In viata politica englezeasca mai exista partide insa dintre acestea
unul mai important este Partidul Liberal, fiind pe locul trei insa primele doua domina cu
desavarsire.
Parlamentul este instituția legislativă națională a Regatului. Este compusă din două
Camere: Camera Comunelor, cu membri aleși, și Camera Lorzilor, ai cărei membri sunt, în
general, numiți. Camera Comunelor are puteri mai mari decât cea a Lorzilor și poate trece legi
respinse de către cea din urmă. Camera Comunelor este compusă din 650 membri, fiecare în
Page 12
parte fiind ales dintr-o circumscripție electorală, prin sistemul de vot uninominal [6]. Camera
Lorzilor are 724 de membri, din rândurile aristocrației britanice și ale clerului.
Miniștrii Guvernului sunt aleși prin convenție dintre membrii Camerei Comunelor, deși unii
provin și din Camera Lorzilor. Miniștrii sunt învestiți cu putere executivă, dar și legislativă.
Primul-ministru este, în general, șeful partidului cu cei mai mulți reprezentanți în Camera
Comunelor. Actualul Prim-ministru este David Cameron, șeful Partidului Conservator, în funcție
din 2010 .
Regatul Unit este membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și membru al G7, G8,
G20, NATO, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Uniunea
Europeană și Organizația Mondială a Comerțului. Are o strânsă relație specială cu Statele Unite
ale Americii, Franța, Japonia și Portugalia – cea din urmă fiind cea mai veche alianță din lume
încă în vigoare, datând din 1386.
Economie
Regatul Unit are o economie de esență capitalistă (a patra ca mărime din lume), și este un centru
comercial și financiar de frunte al lumii. În ultimele decenii, guvernul s-a angajat
în privatizări majore și a crescut cheltuielile cu protecția socială.
Agricultura este intensivă, puternic mecanizată și foarte eficientă după standardele europene,
producând 60% din necesarul de hrană cu doar 1% din populația activă. Regatul Unit deține mari
rezerve de energie constând încărbune, gaze naturale și petrol (ultimele două exploatate
din Marea Nordului). Producția de energie contribuie la PIB cu 10%, una din cele mai ridicate
rate din toate statele industrializate.
Serviciile contribuie la PIB în proporția cea mai însemnată, îndeosebi serviciile bancare, de
asigurări și de consultanță de afaceri. Ponderea industriei continuă să scadă, cu toate că Regatul
Unit rămâne cel mai important fabricant european de armament, produse din petrol, computere,
televizoare și telefoane mobile. Turismul ocupă și el un loc important, Regatul Unit fiind a șasea
destinație turistică din lume ca popularitate, cu 24 milioane de turiști pe an.
Regatul Unit a devenit în 2007 cel mai mare exportator de echipamente militare din lume.
Regatul Unit a câștigat din exportul de armament 10 miliarde de GBP în 2007, deținând astfel o
cotă de 33% din exporturile mondiale de armament, peste cota deținută de Statele Unite.[7]
Piața autovehiculelor noi din Regatul Unit a fost de peste două milioane de mașini în anul 20101.1 http://ro.wikipedia.org/wiki/Regatul_Unit_al_Marii_Britanii_%C8%99i_al_Irlandei_de_Nord
Page 13
Sistema constituțională
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este singurul stat european care nu are o
Constituţie unitară, cuprinsă într-un singur document. Acest lucru nu înseamnă însă că nu există
izvoare care să justifice forma statală pe care o cunoaştem noi astăzi. Printre aceste documente se
numără o serie de prevederi legale, convenţii şi reprezentări recunoscute ale unor principii
constituţionale. Constituția este formată din mai multe categorii de norme juridice cuprinse în:
dreptul statutar (Statute law), dreptul jurisprudențial (Common law) și obiceiul constituțional
(conventional rules).
Sursele constituției
Dreptul statutar cuprinde, în primul rand, anumite mari carte, petiții și statute:
Magna Charta Libertatum (1215)
The Petition of Rights (1628)
Habeas Corpus (1679)
Bill of Right (1689)
Act of Settlement (1701)
Parliament Act (1911, 1949)
The Statute of Westmister (1931)[1]
Caracterul distinctiv al majorității acestor carte și statute îl reprezintă faptul că au fost produse
ale crizelor constituționale și că au în conținutul lor termenii de aplanare a acestor crize. În
Regatul Unit, în momentul când o astfel de problemă a fost definitiv aplanată, fie prin victoria
unei anumite părți, fie print-un compromis definitiv, britanicii consideră acea înțelegere ca pe o
parte a constituției lor. Înțelegerea ia forma unei legi și arată ca orice lege prin Parlament.
Dreptul jurisprudențial. Unele dintre cele mai importante principii ale constituției britanice sunt
principii de drept comun, adică nu au fost stabilite prin nici o lege trecută prin Parlament sau
hotarâte de rege, ci sunt stabilite la tribunal prin folosirea deciziilor din cazurile individuale ca
precedent pentru cazuri ulterioare.
Page 14
Obiceiul constituțional reprezintă “totalitatea normelor și obiceiurilor după care trebuie să se
conducă acei care dirijează munca aparatului administrativ.”[2] Una dintre convențiile acceptate
este ca atunci când demisionează guvernul, monarhul va cere șefului opoziției să formeze un nou
guvern. O altă convenție este că o lege care afectează succesiunea la tron are nevoie și de acordul
parlamentelor din statele membre Commonwealth, nu numai de acordul celui din regatul Unit.
Baze constituţionale
Substanţa Constituţiei britanice poate fi redusă la două principii esenţiale: Rule of Law, baza
legală a acţiunilor statale şi suveranitatea parlamentului. Rule of Law protejează cetăţenii de
abuzurile statului, obligând Parlamentul să dea formă legală transferului de putere către guvern.
Legile pot fi abrogate sau modificate de Parlament prin majoritate simplă. Şi pentru că nu există
un document constituţional propriu-zis, nu este nevoie nici de întrunirea unei majorităţi speciale
pentru modificarea acestuia. "Realitatea constituţională", aşa cum transpare ea în procesul
legislativ, poate fi modificată rapid şi cu multă flexibilitate.
Tradiţia juridică engleză a simplificat mult practica dezvoltării constituţionale. Acesta se sprijină
pe dreptul comun (common law). Trăsătura principală a tradiţiei Common Law-ului este
orientarea după cazuri precedente, după decizii-tip, la care se poate face apel în vederea luării
unor decizii în noile cazuri. Punctul de plecare în luarea unei hotărâri judecătoreşti este
întotdeauna cazul concret şi nu regula generală. În Marea Britanie nu există un cod legal similar
codului german BGB. Acest fapt conferă interpretării legilor şi, implicit, şi a Constituţiei, o mare
măsură de flexibilitate.
Adaptarea legilor şi instituţiilor acestei ţări de-a lungul secolelor nu ar fi fost posibilă fără tradiţia
juridică şi constituţională engleză şi nu a provocat schimbări majore. Părerea larg răspândită că
Marea Britanie este o ţară foarte legată de tradiţiile sale istorice se sprijină deseori pe o
considerare superficială a acestei continuităţi formale. Rolul monarhiei în politica britanică sau
cel al Parlamentului, asta pentru a numi doar două exemple importante, a cunoscut, în ciuda
acestei continuităţi, modificări dramatice în decursul ultimilor patru secole.
Cel de-al doilea pilon de bază al Constituţiei britanice, alături de cel care leagă activităţile
statului de litera legii, este suveranitatea parlamentului. Parlamentul este organul care emite legi
şi care controlează de unul singur procesul legislativ, fără a cunoaşte însă constrângerile unei
Constituţii. Parlamentul este organul constituţional şi nu poporul. Nu există nici o Curte
Constituţională care ar putea controla deciziile parlamentare şi oricum, fără Constituţie, aceasta
ar fi oricum de neconceput.
Page 15
Suveranitatea parlamentului
În Constituţiile statelor democratice se consemnează de regulă faptul că puterea statală derivă de
la popor, ceea ce înseamnă că poporul este suveran. Cum poate fi explicată aşadar această
suveranitate a parlamentului britanic şi care este relevanţa sa practică astăzi? Suveranitatea
parlamentară a apărut în urma Glorious Revolution a anilor 1688/1689. Ea a marcat sfârşitul
conflictului dintre familia Stuart, catolică, şi parlamentul protestant. Detronarea dinastiei Stuart
şi urcarea la tron a regelui protestant William III. de Orania şi a soţiei sale, Maria, a fost însoţită
de o serie de prevederi constituţionale întocmite de Parlament în favoarea acestuia din urmă.
Acest catalog de drepturi, aşa numitul Bill of Rights din 1689, care a pus capăt absolutismului în
Marea Britanie şi a deschis calea monarhiei constituţionale, conferă parlamentului dreptul de
alegeri libere, de discuţii libere şi drept fiscal.
Este adevărat că în secolele XIX şi XX s-a impus şi votul universal, egal, liber şi secret pe baza
revendicărilor politice ale unei burghezii aflate în plină ascensiune, a muncitorimii şi a mişcării
pentru drepturile femeilor (aşa numitele "suffragettes"), a Partidului Liberal, respectiv a
precursorilor acestuia, partidul w. Totuşi, nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte poziţia
constituţională a Parlamentului. Din punct de vedere formal, cetăţenii britanici au rămas supuşii
reginei, nefiind în nici un caz elementele de la care derivă puterea în stat. În Marea Britanie,
altfel decât pe Europa continentală, nu au existat revoluţiile sau loviturile de stat care au înlăturat
monarhia sau care măcar au ancorat principiul suveranităţii poporului într-o Constituţie (...).
Şeful statului şi Cabinetul
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord este o monarhie constituţională pe bază de
ereditate. Şeful statului este monarhul. El (sau ea) are sarcina să numească, la propunerea
primului ministru sau al membrilor guvernului, episcopii Bisericii Anglicane (biserica de stat din
Marea Britanică), judecătorul suprem şi conducătorii armatei, toţi aceştia depunând jurământul în
faţa regelui sau a reginei. Sarcinile monarhului sunt de natură reprezentativă, ceremonială şi
integrativă. Regina Elisabeta a II-a, din familia Hannover-Windsor-Mountbatten a fost
înscăunată în anul 1952. Ea (şi familia regală) îşi reprezintă ţara în interiorul şi exteriorul ţării şi
este liderul Bisericii Anglicane. Regina emite acte statale ca de exemplu actul anual de
deschidere a lucrărilor Parlamentului, cu care ocazie ea citeşte declaraţia de guvernare a primului
ministru, conferindu-i astfel legitimitate. Poziţia ei, deasupra oricărei dispute dintre partide, o
face să apară ca o persoană cu capacităţi de integrare, recunoscută la nivel naţional, chiar şi pe
vreme de război ori de criză.
Page 16
Cea mai importantă funcţie politică în sistemul de guvernare britanic este cea de prim-ministru.
Primul ministru britanic are o poziţie extrem de puternică, dispunând de un potenţial de patronaj
major, care îi permite de exemplu să numească circa 100 de deputaţi, membri ai partidului de
guvernământ, în funcţii ministeriale şi extra-ministeriale, în poziţiile de conducere a unui număr
mare de funcţii publice de la sănătate la imigrare şi până la BBC. Puterea deţinută de primul
ministru se sprijină şi pe loialitatea partidului din care face parte şi pe care îl conduce, pe
Parlament şi pe faptul că partidele nu trebuie să formeze de regulă coaliţii.
Primul ministru trebuie să găsească în zilele noastre aprobarea poporului pentru politica pe care
o susţine şi să se menţină într-un contact direct şi permanent cu acesta prin intermediul mass-
mediei. Influenţarea materialelor despre guvernământ care apar în presă, controlul profesionist al
propriei imagini aşa cum se răsfrânge ea asupra opiniei publice a devenit între timp pentru şeful
guvernului cel puţin la fel de important ca însăşi substanţa activităţilor sale. A devenit între timp
o tradiţie ca anumite informaţii să fie ţinute secrete sau redate în mod selectiv şi tactic. În ceea ce
priveşte selecţia şi uzul tactic al informaţiilor, acestea ţin de jurnalismul de "lobby". Guvernul
decide care sunt persoanele alese să facă parte din "clubul" exclusivist de 150 de jurnalişti care
primesc zi de zi din partea purtătorului de cuvânt al guvernului informaţii "confidenţiale", a căror
sursă nu au voie să o dezvăluie. Tony Blair a perfecţionat această modalitate de a influenţa mass-
media, nepermiţând nici unui membru al Cabinetului să dea declaraţii politice fără acordul
explicit al primului ministru şi specificând că este de competenţa colaboratorilor săi însărcinaţi
cu activităţile de PR (aşa-numiţii "spin doctors"), de a prelua şi de a cuceri, la fel ca în
campaniile electorale, prima pagină a ziarelor, abordând subiecte favorabile guvernului.
Parlamentul nu are în acest sens decât un rol minor.
Principii de guvernare
Activităţile guvernului se bazează pe trei principii tradiţionale:
Primul principiu, poziţia dominantă a primului ministru, presupune competenţa de a decide cu
privire la liniile directoare ale politicii (...). În plus, rolul dominant al primului ministru se face
resimţit şi în deciziile luate la nivelul guvernării. Primul ministru distribuie de multe ori
competenţele decizionale unor comitete ad hoc, controlate de el sau de oamenii lui de încredere.
Aceste procese decizionale interne sunt ascunse cu mult mai mult decât în Germania de ochiul
opiniei publice. Mai important decât acest lucru este capacitatea primului ministru de a exercita o
putere extinsă de decizie, nelimitată nici de vreun partener de coaliţie şi nici de textul
Constituţiei, de Curtea Constituţională, de şeful statului sau de Parlament. Sistemul britanic de
guvernare este de aceea numit şi guvern prim-ministerial (prime ministerial government) sau,
Page 17
mai polemic, "dictatură electorală" (elective dictatorship ). Bineînţeles că felul în care un prim
ministru alege să profite de competenţele sale este diferit de la persoană la persoană. Margaret
Thatcher, prim ministru conservator între anii 1979 - 1990, a fost cunoscută pentru regimul rigid
şi principiile politice riguroase pe care le-a impus Cabinetului pe care îl conducea. Tony Blair
exercită un control aproape la fel de riguros asupra Cabinetului său, chiar dacă, din punct de
vedere ideologic pare a fi mai puţin decis decât era Margaret Thatcher2.
2 http://www.dadalos.org/rom/parteien/grundkurs_4/gb/regierungssystem.htm