2
Redacţia
RedactoriAlina Farcaș
Eusebiu Vașadi
Secretar de redacțieAlin Bistran
ReporteriMoldovan George
Roșu RebecaAlexandra Antoci
Design graficEusebiu VașadiBeniamin Pipa
Paula EghediStănilă Gheorghe
FotoreporterSonia Solomon
WebdesignMarius Buciuman
Au mai colaborat: Adi Soporan, Bebe Ciaușu, Dorin Rus, Patricia Parciu, Denisa Bulzan, Liviu
Șorea, Rîcu Semion și Alin Ban.
profesori coordonatoriLidia Ban
Cristina OlariuFlorin Iosif
25
18
19
12
22
24
10
9
23
6
3
In plină criză financiară acest vers de colindă sună rece și total nepotrivit cu situația de „afară”. Să deschid ușa? De ce? Nu e destul de frig în casă? Deja gripa și-a făcut culcuș confortabil în odaie, pentru ca încălzirea costă parale grele, ca să nu mai vorbim de cea sufletească. Dar să nu deviem. Să deschid ușa? Cui? Nefericiților, cerșetorilor, bețivilor, copiilor înghețați de vreme și soartă? Puținul meu e prea mic, să le dea vecina capra ei.
„Creștine”... Nimeni nu trebuie uitat. Milioanele de români adică. Cel puțin, conform ultimului recensământ. Concluzia logica ar fi: românii sărbătoresc nașterea lui Cristos. Însă miile de afișe cu superofertele de la malluri, interminabilele reclame cu moș Crăciun și Crăciunițe, goana după cadouri și banchetul de cârnați etalat ostentativ în vitrine au statornicit o altă sărbătoare în inima românului: „Nașterea EU-ului!” „EU mă distrez cum pot mai bine, EU mănânc până nu mai pot, EU îmi fac cadouri scumpe pe bani împrumutați sau strânși cu chiu și vai, EU mă sărbătoresc, măcar acum să simt că trăiesc”.
Răsfoiesc paginile Bibliei și înțeleg că acest „EU” are o politică a vieții diferită față de cea a românului. Una scurtă și concisă: „EU” trebuie să moară pentru ca „EL” să se nască și să trăiască în mine. Nașterea Domnului! Iată adevărata sărbătoare. Dumnezeu S-a lăsat încorsetat într-un trup de om, infinitul s-a limitat pentru o clipă, a trăit și a iubit în mijlocul nostru pe toți deopotrivă și asta schimbă TOTUL. Au trecut mai bine de 2000 de ani de atunci și încă nu am reușit să înțelegem că Iubirea e cel mai de preț cadou pe care îl putem primi și oferi Lui, nouă înșine și semenilor noștri. „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Lumina a îmbrăcat trup de om, S-a coborât în mijlocul nostru dar nu a intrat în sufletele multora pentru că EU e mai important decât oricine. EU versus EL întruchipat în oamenii de lângă mine. Am confundat lumina cu frigul și stăm cu ușile închise.
Editorial de Alina FARCAȘ
De fiecare Craciun suntem bombardaţi cu informaţii ce vor să exprime cu cea mai mare
acurateţe detalii privind evenimentul ce a marcat istoria omenirii - Nașterea lui Isus Hristos.
Există în noi o anumită doză de informaţie pe care o moștenim de la părinţi, bunici sau din
tradiţiile zonei în care locuim, dar și informaţii mai mult sau mai puţin exacte pe care le
preluăm din diverse mesaje din biserică sau din mass-media. Cu aceste informaţii ne-am
obișnuit fără să ne punem întrebarea care este sursa lor, sau altfel spus ce este adevăr si ce
este tradiţie în relatarea Nașterii Mântuitorului.
NU ȘTIM CU EXACTITATE:Data nașterii. Când S-a născut Mesia? Biblia consemnează acest eveniment “în zilele împăratului
Irod” (37 Î.H.– 4 D.H.). Data nașterii e acceptată de multi cercetători undeva în anul 4 sau 6 ÎH.
Orice creștin ar trebui să știe că ziua de 25 decembrie era la origini o sărbătoare păgână închinată
Zeului Soare.
Magii. Câţi au fost? Tradiţia spune trei, probabil după diversitatea darurilor oferite “Pruncului de
curând născut”. Biblia spune că e vorba de “niște magi“.v De unde provin ei? Babilon? Persia? Nu
știm cu exactitate. Cert este că ei veneau din Est, că erau culţi, inteligenţi și generoși.
Că“I-au văzut steaua“ și s-au unit în călătoria lor plină de neprevăzut. Acești oameni știau să
interpreteze vremurile.
CE ȘTIM CU CERTITUDINE:Călătoria magilor era o călătorie prin credinţă și asta ar trebui să inspire orice creștin. E vorba aici de o cale lungă, cu multe
incertitudini, înfruntând pericolul deșertului, reacţia ostilă a lui Irod și chiar și nepăsarea preoţilor.
Scopul călătoriei lor era să se închine Regelui trimis din cer. Ei au cunoscut originea Lui și suveranitatea Regelui regilor.
Scopul umblării noastre pe Pământ n-ar trebui să fie cu nimic mai mărunt decît al acestor înţelepţi.
Ei aveau Lumina lui Hristos ca și călăuză, în bezna nopţii, în plin deșert. Există totdeauna suficientă Lumină pentru
căutătorul sincer după Hristos.
Ei călătoreau împreună. Nimic mai frumos. Asta îi făcea mai puternici, mai siguri și au ajuns să împărtășească nu
doar greul călătoriei ci și bucuria finală, pentru că, ei au găsit ce au căutat. Și “când L-au găsit n-au mai putut de
bucurie și I s-au închinat. “
Blaise Pascal este încă relevant și ne motivează pe noi azi prin afirmaţia sa: “Să-nvăţăm de la înţelepţi. Înţelepţii încă Îl mai caută.
de Florin GHIURĂUProrectorul CBEE
5
“Mulţi acuză Crăciunul că ar fi prea violent, prea generator de sentimente negative...”
Dacă Isus nu s-ar fi născut, tânărul tâmplar Iosif nu ar mai fi avut îndoieli cu privire la fidelitatea logodnicei sale şi nu ar mai fi simţit nevroza gândului că numele lui va fi, mai mult ca sigur, prilej de batjocură şi ironii sociale.
Dacă Isus nu s-ar fi născut, fecioara din Nazaret nu ar mai fi trebuit să suporte greul călătoriei, ca femeie însărcinată, din Nazaret până la Betleem. Ar fi fost scutită de grija căutării unui loc de adăpost în care să nască şi de durerile naşterii, chiar şi în cazul ei, mama pământească a lui Isus.
Dacă Isus nu s-ar fi născut, păstorii de lângă Betleem şi-ar fi văzut liniştiţi de somnul lor dulce. Și Irod cel Mare nu ar mai fi ordonat uciderea cu cruzime a pruncilor.
Naşterea lui Isus este mai mult decât o „pierdere”, este un CÂŞTIG imens!
Iosif, tâmplarul şi fecioara Maria au devenit familia responsabilă de aducerea pe lume, de creşterea şi educarea Prinţului ceresc.
Păstorii şi magii au avut unica şansă oferită muritorilor de a-L vedea pe Mântuitorului lumii abia născut.
Familiile îndurerate din Betleem au dobândit, prin naşterea lui Cristos, şansa de a se bucura de copiii lor pentru eternitatee, prin darul mântuirii oferit de naşterea salvatoare a lui Isus. Lumea întreagă a primit, în Cristos, darul speranţei.
Împreună cu îngerii, să proclamăm şi la acest Crăciun: „Slavă lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui!” (Luca 2:14).
în tre
Nașterea lui Isus
câștig șipierdere
Şi totuşi...El s-a născut!
de Dorin RUSProfesor CBEE
6
De multe ori m-am gândit la următorul lucru: Dacă Isus ştia ce o să I se întâmple pe pământ, dacă ştia că o să fie
primit cu oastilitate şi că, în cele din urmă, va fi ucis, de ce a acceptat să vină pe pământ? Răspunsul Sfintelor Scripturi este mai mult decât edificator: Pentru că aici jos erau cei care aveau să-I devină fraţi, erau cei pe care îi iubea şi pe care Tatăl voia să-i transforme în copii ai Săi. Pe scurt, pentru că nu exista altă cale de a ne mântui.
Îngerul care a anunţat minunata veste a naşterii Pruncului Divin, şi-a rezumat tot mesajul în următoarea frază: „Astăzi vi s-a născut un Mântuiror, care este Cristos, Domnul” (Luca 2:11). Dincolo de predicile meşteşugit alcătuite şi de colindele pe care le vom auzi în această perioadă, de brazii, beteala şi instalaţiile de lumini pe care le vedem la tot pasul, mesajul care contează cu adevărat este acesta: Ni s-a născut un Mântuitor! Îngăduiţi-mi să împărtăşesc cu voi ce înseamnă lucrul acesta.
1. Mântuirea este expresia dragostei lui Dumnezeu pentru oameni.
Mă gândesc dacă nu cumva în momentul acela de kenoză, de dezbrăcare voluntară a Domnului de gloria cerească (cf. Filipeni 2:7), nu o fi venit cumva vreun înger mai curios să-L întrebe: „Stăpâne, eşti sigur că vrei să cobori acolo? Ştii că părinţii Tăi pământeşti vor fi nişte oameni săraci şi needucaţi, care nu-ţi vor putea pune la dispoziţie lucrurile pe care ţi le-ai dori? Ştii că la naşterea Ta oamenii nu Te vor primi în casele lor, că Te vei naşte în gerul nopţii într-un grajd care miroase urât şi o iesle va fi leagănul Tău? Ştii că nu vei deschide bine ochii pe pământ şi un rege însetat de putere te va privi ca rival şi va voi să Te omoare? Ştii că atunci când le vei vorbi oamenilor nu Te vor înţelege şi vor vrea să Te ucidă cu pietre chiar în locul tău de baştină? Ştii că aceia la care mergi să-i mântuieşti nu Te vor primi? Ştii că nici cei din casa Ta, fraţii Tăi şi surorile Tale, nu vor crede în Tine? Ştii că prietenii Tăi cei mai buni se vor lepăda de Tine când vei avea mai mare nevoie de ei, că unul dintre cei pe care îi vei iubi cel mai mult, Te va trăda? Ştii că oile rătăcite pe care vrei să le aduci în staulul ceresc se vor răzvrăti împotriva Ta şi Te vor da la moarte? Ştii că omul pentru care Tu vrei să mergi jos te va bate cu palmele peste această faţă de Dumnezeu şi va ara cu biciul pe spatele Tău? Că te va atârna pe o cruce şi va scuipa pe Tine? Ştii toate astea?” „Da!”, trebuie să-i fi răspuns Cel veşnic, Cel fără început şi fără sfârşit. „Şi tot mai vrei să cobori acolo?” „Da, pentru că acolo sunt cei pe care-i iubesc. Nu există altă cale de a-i împăca cu Tatăl. Trebuie să cobor acolo”. Mântuirea este expresia dragostei lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. Nu este ceva ce ni s-ar fi cuvenit, ci este expresia cea mai plenară a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, de aceea, cel
de Bebe CIAUȘUProfesor CBEE
)
7
mai înţelept teolog care a trăit vreodată spune: „Căci prin har – prin bunătate dumnezeiască – aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni!” (cf. Efeseni 2:8-9). Dacă ai fost mântuit, dacă Duhul Sfânt a făcut minunea naşterii din nou în viaţa ta şi dintr-un păcătos a făcut un sfânt, nu este pentru că ai meritat lucrul acesta, nu este pentru că ai căutat aşa ceva, nici pentru că ai ales asta, ci este pentru că Dumnezeu te-a iubit. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viţă veşnică” (Cf. Ioan 3:16).
Niciodată pământul nu a primit o veste mai bună ca aceasta: că Dumnezeu încă ne mai iubeşte, că încă nu ne-a uitat şi nu Şi-a întors faţa de la noi. Dar dă-mi voie să te întreb: Această Veste Bună, care pentru mine sună extraordinar, este bună şi pentru tine? Ţi s-a născut şi ţie un Mântuitor? Această veste este extraordinară, dar dacă nu o iei în seamă pentru tine poate fi cea mai teribilă veste, pentru că Acela care a venit ca Mântuitor, într-o zi va fi Judecătorul tău.
2. Mântuirea este expresia condamnării păcatului nostru.
Mântuirea este în sensul ei cel mai deplin, purtarea păcatelor noastre de către Domnul Isus. El, Cel sfânt, Cel fără de păcat, a trebuit să Se încarce cu toată mizeria fărădelegilor noastre. El, Cel binecuvântat, S-a făcut blestem pentru noi. Deşi apropiaţii L-au numit „Învăţător”, Îngerul nu a spus: „Iată vi s-a născut un Învăţător!”, pentru că nu aceasta a fost cea mai mare nevoie a noastră. Ci el spune: „Vi s-a născut un Mântuitor!”, pentru că Dumnezeu a ştiu că mântuirea este cea mai mare nevoie a omenirii.
Ştiu că ai nevoie de mântuire mai mult decât orice. Ştiu că ai nevoie de iertare, pentru că Sfânta Scriptură ne spune că toţi oamenii care trăiesc fără Dumnezeu sunt „păcătoşi şi lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (cf. Romani 3:23) şi, prin urmare, pasibili de moartea eternă. Dar Isus a venit să poarte păcatul tău în trupul Lui pe lemn. El a fost condamnat în locul tău. Lasă-L să-ţi fie Mântuitor!
3. Mântuirea este expresia transformării păcătoșilor în copii ai lui Dumnezeu.
Domnul Isus Şi-a descris misiunea în felul următor: „[...] Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (cf. Luca 19:10). El a venit să transforme viaţa noastră; nu doar să o facă mai bună, ci să o schimbe radical. Când i-a vorbit lui Nicodim, Domnul Isus a asemănat acest proces al transformării cu o renaştere, şi atât de şocant a sunat pentru Nicodim încât a spus: „Cum se poate să mă nasc din nou, eu om bătrân? Să intru iar în pântecele mamei şi să mă mai nasc odată” (cf. Ioan 3:4). Pavel spune şi el în cea de-a doua sa epistolă către corinteni că aceia care sunt transformaţi de Domnul Isus devin făpturi noi (cf. 2 Corinteni 5:17). Nu doar cârpite pe ici pe acolo, ci transformate întru totul.
Sunt foarte multe exemple în Biblie de oameni care au mers la Domnul Isus ca să fie vindecaţi, să li se îmbunătăţească viaţa, dar El le-a dat mult mai
mult decât aşteptau ei, le-a dat mântuirea. Un exemplu foarte relevant este cel al femeii aceleia bolnave care a venit pe dinapoia Domnului ca să se atingă de haina Lui, sperând că se va face bine (vezi Luca 8: 43-48). Isus a văzut-o, i-a văzut credinţa şi i-a spus: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace!”
Un om sărac a mers la un rege ca să ceară milă, şi când l-au văzut soldaţii l-au luat cu aroganţă de umeri şi l-au aruncat în faţa regelui. „Împărate, nenorocitul acesta vrea să-ţi ceară de pomană!” Tăcut, regele a băgat mâna în pungă şi a scos câţiva galbeni pe care i-a întins săracului. Toţi au rămas uimiţi. „Împărate, de ce i-ai dat atât de mult? Era suficient să-i dai câţiva bani de bronz, nu de aur. E prea mare darul tău iar el nu este demn de o aşa mărinimie”. Împăratul a răspus: „I-am dat un dar demn nu de el, ci de mine”.
Când Domnul Isus a coborât pe pământ, a venit să ne aducă un dar demn de Dumnezeu, pe care niciunul dintre noi nu-l merita. Unii I-au cerut vindecare, dar El le-a dăruit iertare. Alţii au venit să le îmbunătăţească viaţa, dar Isus le-a transformat-o. Acesta este mesajul acestei extraordinare sărbători: Isus vrea să îţi fie mântuitor. Vrea să-ţi schimbe viaţa. Naşterea lui Isus a fost evenimentul focal al istoriei, dar dacă nu este şi evenimentul central al istoriei vieţii tale, nu ai nici un câştig. Lasă ca Vestea Bună anunţaţă de înger să fie bună şi pentru tine. Lasă-L pe Cristos, Domnul, să-ţi fie Mântuitor.
8
de Rebeca ROȘU
Persecuția este un cuvânt despre care am auzit și vom auzi în continuare.Chiar Biblia ne spune că cei care vor să trăiască o viață de evlavie vor fi prigoniți. Noi românii ne bucurăm de libertatea de a ne putea exprima liber credința, dar nu toți credincioșii din lume au această libertate.
Anul 2011 a continuat cu persecuția creștinilor din întreaga lume și vom vedea țările unde aceștia sunt persecutați. La începutul acestui an, organizația Open Doors a publicat o listă cu 50 de țări în care creștinii sunt persecutați. Pe primul loc, pentru al noualea an consecutiv, se află Coreea de Nord. Din primele zece țări, opt sunt islamice. Dintre ele menționăm: Arabia Saudită, Afganistan, Somalia și Iran, țară în care persecuția a crescut semnificativ în acest an, trecând de pe locul 17 pe locul opt. China se află pe locul al 16-lea, India ocupă locul 22, iar pe ultimul loc se află Malaezia și Rusia.
Cercetătorul David Barrett arată în cartea sa, “World Christian Trends AD 30-AD 2200” că până acum în lume sunt 70 de milioane de martiri. În primul deceniu al acestui secol, numărul celor care au murit din cauza credinței lor este de 160.000 şi în al doilea deceniu este estimat la aproximativ 105.000. Asta înseamnă că un creștin este omorât la fiecare cinci minute.
Persecuția nu ține cont de statutul social, sex sau vârstă. Creștinii sunt bătuți și amenințați să renunțe la credința lor, iar nu puțini sunt cei care sunt omorâți.
Credința mai presus de familieYing, o tânără de 21 de ani din Myanmar s-a convertit de un an de zile de la budism la creștinism, după ce a auzit un evanghelist vorbind despre Isus. Pe data de 19 septembrie a fost închisă în casă de către familia ei și amenințată că va fi dezmoștenită, bătută și i se va lua orice suport material, inclusiv hrana, dacă nu renunță la credința ei. Ying nu a acceptat cererile lor și a fugit de acasă, potrivit site-ului thevoiceofthemartyrs.com
Decapitat la 17 aniAdolescentul de 17 ani, Guled Jama Muktar, s-a mutat de trei ani din Kenya în Somalia împreună cu familia sa. După ce a fost urmărit mai mult timp de extremiștii Al-Shabab aceștia au intrat în casa adolescentului în dimineața zilei de 25 septembrie, după ce părinții lui au plecat la muncă și l-au decapitat pentru că era creștin, potrivit Compass Direct News.
Deportat din cauza unei BibliiAcuzat că împărtășește credința creștină într-o țară musulmană, indianul Shijo Kakkattu de 30 de ani, profesor la o școală din Maldive, a fost deportat pe data de 14 octombrie, după ce poliția a găsit în casa lui o Biblie, iar pe calculatorul școlii unde acesta lucra a descoperit material creștin, conform Compass Direct News.
Persecuția nu va înceta niciodată. Tu poți să te rogi mai mult pentru cei care sunt persecutați și să fii alături de ei în acest fel.
9
Cecilia Trușcă are 32 de ani și este din București. Este misionară în India de patru ani și merge acolo câteva luni pe an în funcție de cât îi permite viza.
În India slujește la Școala de Ucenicie (Discipleship Training School) prin Intermediul Misiunii “Tineri pentru Misiune” (Youth With a Mission), care se găsește în orașul Batna.
Acolo a fost și în acest an șase luni, din aprilie până în octombrie. Iată câte ceva din ce a experimentat în această perioadă: “Eram pe scaun în fața casei cu chitara și am început să cânt. În depărtare am văzut vreo zece femei care veneau spre mine. S-au apropiat și ascultau ce cântam. Au venit să mă vadă, căci pentru ele era prima dată când vedeau pe cineva străin. Le-am invitat mai aproape și am dat mâna cu ele. Erau așa de bucuroase. Cu ocazia asta le-am cântat ceva în hindi și le-am spus despre Isus. După două zile, alt grup de femei a venit să mă vadă. Le-am vorbit din nou despre Domnul Isus. În altă zi câteva dintre ele mi-au cerut să le învăț să se roage. M-am bucurat așa de mult. De asemenea m-au vizitat și mulți copii, iar spre sfârșit patru fete au venit și m-au rugat să le învăț engleză. Așa că am început să predau și câteva lecții de engleză, înainte de a mă întoarce în țară. Acum aceste cursuri sunt predate în continuare de colegii mei care au rămas acolo.
Am văzut cu ochii mei acest verset din Isaia 55:5 “Într-adevăr, vei chema neamuri, pe cari nu le cunoşti, şi popoare cari nu te cunosc vor alerga la tine, pentru Domnul, Dumnezeul tău, pentru Sfîntul lui Israel, care te proslăveşte.” Orice cuvânt al Domnului, El îl implinește. Ceea ce Domnul mi-a arătat în acest orășel Mahua m-a întărit mult și am înțeles încă o dată că trebuie să cer lucruri mari de la El pentru că este cu adevărat un Dumnezeu mare și Atotputernic.”
Putem vedea cu toții că nu trebuie să începem prin a face lucruri extraordinare sau ieșite din comun. O lucrare mare începe de la lucruri mărunte făcute cu multă pasiune și dedicare.
de Rebeca ROȘU
Sunetul chitării
10
Drag student,Știu că noi doi nu ne-am întâlnit vreodată și este posibil să nu fi auzit de mine. Un simplu click revelează faptul că numai în SUA există 110 persoane care mai poartă numele meu: John Stott. Probabil pentru tine este doar o statistică banală. Însă, această scrisoare îți este adresată personal, pentru că vreau ca povestea mea să prindă contur în inima și-n mintea ta. Nu un număr, ci o realitate. Călătorește cu mine în timp, până în 27 aprilie 1921...
Povestea mea începe într-un cartier londonez. Nu am spațiul necesar și probabil tu nu ai timp pentru a citi povestea vieții mele, iar acesta nu este scopul scrisorii. O astfel de abordare ar fi nejustificată. În schimb, vreau să îți argumentez câteva dintre evenimentele din viața mea.
Să începem prin a-ți spune că la vârsta de 17 ani viața mea a luat o turnură diferită: L-am primit pe Isus ca Domn și Mântuitor. De ce? Mi-am dat seama că păcatul și conceptul de a fi un copil al lui Dumnezeu sunt incompatibile. Acestea două se pot intersecta ocazional, dar nu pot conviețui în armonie. Realizez că acest pas simplu a schimbat total direcția și calitatea vieții mele.
După ce am studiat la două colegii din Cambridge, am fost ordinat în anul 1945 în biserica All Souls, unde ca și copil obișnuiam să terorizez fetele de la școala duminicală cu pistoale de jucărie. Această biserică a fost locul unde am crescut și în care mi-am petrecut aproape întreaga viață. Cei din jur m-au descris ca o persoană cu o teologie inovatoare. De ce? Îți dau un sfat, pe care l-am pus în aplicare în propria-mi viață. Ca tânăr student, te îndemn să îți disciplinezi mintea și să lucrezi mereu
pentru a-ți alinia gândirea la adevărurile Scripturii. Este posibil să înțelegi lumea numai în lumina învățăturii Bibliei despre
Dumnezeu și umanitate.
de Nane BREHA
11
De aceea, realizând impactul pe care îl are gândirea creștină supusă adevărului biblic, am înființat Langham Partnership International. Scopul acestei lucrări a fost de a echipa predicatorii, de a susține gânditorii credinței creștine în formarea lor și de a oferi literatură la prețuri reduse pentru pastori. Însă, mai presus de toate doctoratele, școlile sau proiectele în care am fost implicat, am pus un mare accent pe nevoile sociale și economice. În anul 1960 am călătorit în țările Lumii a Treia, și am văzut sărăcia din America Latină, Africa și Asia. A devenit clar pentru mine că Marea Trimitere includea nevoile practice ale vieții de zi cu zi. Sunt date două porunci: iubește-ți aproapele și mergi și fă ucenici. Care este relația dintre acestea? Unii dintre noi ne comportăm ca și cum ar fi identice, deci dacă am împărtășit Evanghelia unei persoane, considerăm că am îndeplinit responsabilitatea de a o iubi. Dar nu. Marea Trimitere nici nu explică și nici nu suspendă Marea Poruncă. Dacă ne iubim cu adevărat aproapele, cu siguranță ar trebui să îi împărtășim Evanghelia. Dar dacă ne iubim cu adevărat aproapele, nu ar trebui să ne oprim aici.
Sunt atâtea sfaturi pe care aș putea să ți le dau, dar fiecare om are limitele sale. Pe data de 27 iulie 2011 eu mi-am încheiat povestea. În acel moment nu a mai contat faptul că am fost printre cei 100 cei mai influenți oameni ai lumii, nu a mai contat că am scris peste 50 de cărți, sau că am avut șase doctorate. Nici măcar nu a avut vreo importanță afirmația conform căreia am fost un arhitect al evanghelismului secolului al XX-lea care a modelat credința unei generații. Ești îndreptățit să te întrebi ce a cântărit cel mai mult în acea zi de iulie. Tinere, vreau ca și tu să poți rosti împreună cu apostolul Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința” (2 Timotei 4:7).
Simplu. În acea zi nu va mai conta altceva...
12
Nu, nu suntem în India, ci în România zilelor
noastre. Mai exact în judeţul Bihor, satul Săcuieni
locuiește o familie formată din doi părinţi și nouă
copii, care își duc viaţa de zi cu zi într-o mizerie de
nedescris. În casa în care stă această familie nu
ar putea sta nici măcar niște animale. Casa este
construită din chirpici, fără niciun strat protector,
astfel că fisurile sunt atât de mari încât îţi permit
să vezi ce este dincolo de zid, deși dincolo de zid
nu prea ai ce vedea. Când pătrunzi în casă nu poţi
vedea mai mult decât un pat, o sobă, un dulap și
vreo câteva găuri destul de mari prin care pătrund
în casă frigul și șobolanii. Camera în care își duc
traiul cei unsprezece nu are decît 4/4 m și toţi se
înghesuie să încapă într-un singur pat pentru a
putea dormi. Mai mare este durerea când îi vezi
pe cei mici desculţi, costelivi, flămânzi și morbizi.
Mănâncă și ei ce apucă și când apucă. De exemplu
cel mai mic dintre copii se născuse cu 3,5 kg și
peste un an ajunge să cântărească doar 5 kg.
Studenţii de la CBEE au auzit despre acest caz de la
un reprezentant al serviciilor sociale și au decis să
se implice pentru a porni o campanie de ajutorare
a acestei familii. Pericolul consta în faptul că dacă
nu reușeau pînă la o anumită data stabilită să facă
rost de banii necesari pentru a face rost de o casă
mai mare cu condiţii decente de trai, statul urma
să-i ia pe acești copii și să îi plaseze la o casă de
copii. În mai puţin de două luni s-au strâns banii
necesari pentru o casă cu utilităţi, curte și grădină.
Mai mult, s-au adunat atât de multe lucruri, încât și
alte familii vor putea fi ajute.
Se pare că în unitate putem schimba lumea din
jurul nostru, puţin câte puţin, ca să cinstim Darul
nespus de mare ce ni s-a dat.
de Simeon RÎCUși Alin BAN
13
Bunătatea. Am căutat-o prin toate cotloanele inimii și n-am găsit-o.
Fără de ea n-am nicio șansă la Poarta dinspre eternitate. Ce-i drept,
acolo se mai cer și alte virtuţi. E bine a le dobândi pe rând deoarece
așa cum crede și proverbul alergarea după prea multe în același timp
se poate transforma într-o mare pierdere. Mi-am adus aminte că stă
la pragul ușii Sfânta Sărbătoare a Nașterii Mântuitorului sau cum I se
spune popular, Crăciunul, golit de sensuri, și cum nu se cade a o lăsa
să aștepte am poftit-o înăuntru. Oricând poţi afla un sfat de la oricine.
Așa că ce mă costă o părere în plus. Cum Sărbătoarea era istovită
de atâta colindat prin lumea largă am lăsat-o să-și dreagă sufletul.
Căldura din casă a moleșit-o într-atât încît a adormit pe dată. Unde
mai pui că toată nerăbdarea mea mă aruncă cum sare tăciunele din
foc în frigul nopţii. Trecătorii grăbiţi îmi dădeau ghes. Un amestec
de colinde, mirosuri de bucate proapăt scoase din cuptor și daruri
pluteau îmbietor prin veranda pleopelor mele. Milosteniile erau la ele
acasă. Ba cum stam cu ochii-n lună m-am pricopsit cu un cozonac
cu nucă și o bancnotă pe care în zadar am încercat s-o returnez
proprietarului. Câtă filantropie. Pe bună dreptate, luna decembrie
mustește de acte caritabile ce iau naștere în inimi pline de bunătate.
Ăsta să fie secretul? Atunci subscriu să se introducă de la anul ce va
să vie calendarul compus din douăsprezece luni de Decembrie. Poate,
cine știe, așa o vom putea sechestra. Au încercat și alţii s-o ţintuiască
în cuie dar n-au reușit, îmi împrospătă memoria Sărbătoarea trezită
de insistenţa mea fără de preget. Care va să zică bunătatea e una
singură. N-are nici fraţi, nici surori gemene, nici verișoare? Nici, nici,
mă repezi Sărbătoarea. Unul singur este plin de bunătate și El poate
da oricui dorește atât cât să-I fie de folos într-o viaţă de om. O vei
găsi dacă o cauţi cu tot dinadinsul atunci când vei putea distinge
sărbătoritul din Sărbătoare. Atunci căutările tale vor avea un sfârșit.
Doamne descoperă-mi-te așa încât să nu-mi mai irosesc vremea în
căutări fără sens.
de Iulia TUNS
DECEMBRIE
14
La noi în țară există o vorbă: te grăbești ca fata mare la măritat - și culmea e că tot mai puține sunt cazurile acestea.
Căsătoria a devenit un fel de tradiție, un clișeu, o obligație, un moft, un mod de a-ți aranja starea financiară.
Societatea în care trăim se deteriorează din ce în ce mai mult, îți cere să renunți la copilărie tot mai timpuriu dar nu îți spune că trebuie să te maturizezi sau ce presupune acest lucru. Se ocupă de forma finală dar nu şi de fond. Avem astfel o societate de copii-adulți, persoane care fug de responsabilități și caută doar propria plăcere.
Așa de decăzută e situația încât afectează lumea creștină. Auzi tot mai mulţi părinţi creștini încurajându-și copiii să nu se căsătorească repede, ci să-și caute pe cineva înstărit dar nu cumva să nu se oprească la o singură persoană „pentru că nu se știe pe cine s-ar putea să întâlnească mâine’’. Nu prea se pune problema pocăinței, important e să fie sănătoși.
Alții în schimb, își încarcă mintea cu filmele de la Hollywood și tot ce înțelegi din dragoste și relații e o lume idilică a sentimentelor și propriei satisfacții.
Sentimentele, un alt factor puternic emancipat în societatea creștină a secolului XXI. Dacă îl simți pe Dumnezeu înseamnă că e cu tine, dacă nu-l simți, probabil s-a săturat de tine şi te-a părăsit. Aceeaşi mentalitate se aplică şi în relaţii: dacă simți că cealaltă persoană te iubește așa cum vrei tu, percepi acel lucru ca fiind real, dar când nu îţi împlineşte aşteptările te gândești că totul a fost o amăgire. În schimb așteptările acestea sunt formate de părinți, televizor, societate.
La biserică li se predică tinerilor abstinența, dar despre
căsătorie nu se spune nimic, lăsăm mentalitatea societății
să ne definească, sau mai bine spus, să ne deformeze.
Sunt predicatori care spun că Dumnezeu a instaurat căsătoria tinerilor pentru a rezolva
problema hormonilor care se resimte mult mai puternic la această vârstă. Nu cred că sexul poate să asigure longevitatea și fericirea unei tinere familii.
Dumnezeu nu face clasificări după vârstă, înălțime, greutate, inteligență în domeniul alegerii partenerului. Ceea ce dorește clar Dumnezeu este „Să nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși”. Adică cei doi trebuie să fie creștini născuți din nou care să aibă o relație vie cu Dumnezeu.
De aici încolo vârsta, culoarea părului, mâncarea preferată, starea financiară etc. revin preferințelor personale și a compatibilității celor doi. Din umblarea zilnică cu Dumnezeu vine şi călăuzirea alegerii persoanei potrivite, care te iubeşte şi te acceptă aşa cum eşti.
Am fost dintre acei care au sustinut căsătoria din tinerețe dar am ajuns să înțeleg că nu există o vârstă a fericirii matrimoniale, această fericire vine din a-L iubi pe Dumnezeu și din a învața să iubim ca El, din sacrificiul personal și din asumarea responsabilităților întemeierii unei familii. Nu sunt din tabăra celor care susțin căsătoria pentru a evita sarcini nedorite, și nici din a celor care amână căsătoria pentru că niciodată nu se simt suficient de pregătiți pentru acest pas.
Cred că cele două persoane din momentul în care au înțeles că trebuie să-și asume anumite responsabilități și sunt dispuse să renunțe la ele însele și vor să învețe să iubească ca Dumnezeu, se pot căsători și pot crește mai departe împreună.
SAUde Eusebiu Vașadi
15
Am încercat să dezlegăm misterul împreună cu oameni trecuți prin viață, pentru care căsătoria nu mai este doar un episod de poveste, ci si un exercițiu de maturizare. Mai întâi două cupluri, apoi
un psihoterapeut, un pastor, un profesor si un lider de tineret.
Cătălin Lup din Cluj avea 20 de ani, era un student compozitor
visător. Ramona, tot 20. Era venită din Moldova în Cluj pentru
studii.
Amândoi mergeau la aceeași biserică și la aceeași facultate. S-au îndrăgostit, iar după o lună Cătălin a cerut-o de nevastă.”Ea a fost destul de șocată”, spune Cătălin, dar a spus ”Da”.
De atunci au trecut 7 ani. Au doi copii: Levi și Neemia. Ei spun că atunci s-au găsit și că nu mai avea rost să amâne, după cum declară Ramona ”orice relație ce nu are un final scurt… nu merită”. Problemele de căsnicie nu bat la ușă, ci intră nechemate. Problemele de acomodare sunt primele pe listă. Cătălin și Ramona ne spun că la acest subiect ar putea scrie o carte, în schimb cel mai greu an al căsniciei lor a fost primul an, atunci s-au format unul pentru altul cât alții într-o viață. Ei spun că asta a fost voia lui Dumnezeu pentru viața lor și că dacă ar fi să dea timpul înapoi nu ar schimba
absolut nimic. Cătălin spune că “ maturitatea spirituală își spune cuvântul aici și nu vârsta”.
Alin și Hilda Fabian sunt din Oradea. S-au cunoscut în biserica
în care el slujea ca și pastor de tineret. Alin avea 31 de ani, iar
Hilda 36 de ani.
Au legat o relație de prietenie destul de apropiată cunoscându-se mai bine prin tabere. După un an de prietenie au făcut nunta. Sunt căsătoriți de 3 ani de zile și sunt foarte fericiți si au o fetiță, Lara. Ei spun că la această vârstă le-a rânduit Dumnezeu să-și întâlnească jumătatea. Nu au vrut să se căsătorească de capul lor, ci au pus asta înaintea lui Dumnezeu și s-au rugat. Pentru ei doi căsătoria este exact ce și-au dorit și nu s-au gândit niciodată să dea timpul înapoi să facă ceva diferit. Ei spun că nu cred că luarea deciziei de a te căsători ține de vârstă ci de cât ești de matur și vezi altfel lucrurile. Tot Alin spune că acomodarea cu celaltă persoană după o vârstă este mai grea, însă la ei a fost destul de simplu.
Care credeți că este vârsta potrivită la care doi oameni pot spune că sunt gata pentru căsătorie?
Psihoterapeutul Mihenț Petrică:
Intrebarea ar putea fi analizată din perspectivă socială, biologică și psihologică.
Sociologic: Nu există un standard unanim acceptat privind o vârstă pentru căsătorie. De remarcat este faptul că în organismul tinerilor între 14-25 ani se eliberează cei mai mulți hormoni sexuali, dar tocmai
Nu poți intra
cu succes
într-o relație
fără autonomie
emoțională.
16
în această perioadă societatea noastră „civilizată” ne determină la pregătiri și specializări în vederea intrării în sistem și este neavenit să te gândești la căsătorie înainte de a fi școlit și specializat. Căsătoria este amânată tot mai mult și conceperea de copii la fel. Nu este de mirare că avem o Europă imbătânită și o cultură în declin.
Biologic. Din momentul posibilității procreării persoana poate fi gata de căsătorie
Privind din perspectivă psihologică cred că un om este pregătit pentru căsătorie în momentul în care s-a
deprins cu autonomia emoțională. Mai exact omul trece prin faza de dependență totală de părinți, tinde spre autonomie și în cele din urmă ar trebui să dobândească independența. Nu poți intra cu succes într-o relație fără autonomie emoțională, fără autonomie relația se transformă într-una de sufocare reciprocă. În concluzie, pentru a crea interdependență este necesar ca persoana să dobândească un cât mai mare grad de autonomie. Conform lui Reiner Maria Rilke fiecare partener ar trebui să se transforme în gardianul autonomiei celuilalt și aceasta ar asigura funcționarea cuplului.
Putem afirma că trebuie ținut cont de toate aspectele sus menționate pentru întemeierea unei căsnicii.
Păstorul Adi Galiger declară:
Nu cred că vârsta e condiția primară, ci un alt aspect:
Băieții ar trebui să se căsătorească atunci când sunt gata să fie soți și tați, la fel și fetele.
Implicit, ambele cazuri cu asumarea responsabilității care vine cu acest statut. Altfel, dacă sunt pregătiți pentru a arăta bine în ziua nunții sau pentru o relație fie ea și plăcută, e prea puțin.
Profesorul de Vechiul Testament al Colegiului Biblic din Oradea,
Iulian Necea răspunde:
Nu cred că există o vârstă standard valabilă pentru toți, ci cred că aici intervine dezvoltarea psihică, fizică, inclusive contextual necesar pentru ați întemeia o familie.
Dacă îți întemeiezi o familie și pornești pe un astfel
de drum, trebuie să te gândești că mai ești singur ci vei fi împreună cu cineva. Dacă ești bărbat trebuie să asiguri pâinea cea de toate zilelept familia ta, te vei ruga pentru ea, dar va trebui ca Dumnezeu să ți-o dea. Dacă ești femeie trebuie să înțelegi că dincolo de libertățile adolescentine pe care le-ai avut vei avea responsabilități care țin de statutul tău de ajutor potrivit, viitoare mămică, va trebui să ai grijă de casa ta, să-ți speli rufele, să faci tu mâncare.
Deci este vorba de o maturitate spirituală,fizică, psihică,relațională pentru a porni așa ceva.
Statul spune că ar trebui să ai vreo 16 ani fata și 18 băiatul, minim ca să te căsătorești. Vârsta fizică nu e importantă,dar asta depinde de la caz la caz. Contează dragostea care
nu trebuie să fie o dragoste la prima vedere,nici una oarbă, ci una care deschide ochii și una care te impinge într-un legământ, care va fi valabil nu un an, nici 5, ci ”până când moartea ne va despărți” !
Liderul de tineret Răzvan Series:
Ceea ce pot să spun cu siguranţă, fără teama de a greşi, este ceea ce a spus Înţeleptul Solomon, în Eclesiatul, capitolul 3. Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Dacă toate îşi au vremea lor, asta înseamnă cu siguranţă, că şi căsătoria îşi are vremea ei. Întrebarea care se pune este cum putem cunoaşte această vreme? De unde ştim, că ea sau el, este persona potrivită, şi mai mult decât atât când trebuie să ne căsătorim?
Nu cred că este o vârstă standard pentru căsătorie. În al doilea rând, cred că diferă de la cupluri la cupluri. Sunt mulţi tineri foarte maturi, care ar putea face faţă acestei mari responsabilităţi numită familie. Care e vârsta atunci? Minimum 18 ani, deşi personal nu aş încuraja căsătoria la o vârstă aşa de fragedă. După părerea mea, ca şi lider de tineret, aş recomanda căsătoria doar după facultate, de la vârsta de 21 de ani în sus. Este imposibil să te ocupi şi de familie, şi de şcoală, şi de locul de muncă.Ceea ce pot să spun cu siguranţă este că Dumnezeu iubeşte familiile tinere, încurajează căsătoria şi doreşte sfinţirea în căsătorie. În al treilea rând, nu aş încuraja o relaţie de prietenie înainte de căsătorie mai lungă de un an...Nu este sănătos din nici un punct de vedere. Dar despre acest aspect vom discuta poate altădată.
Nu există vârstă standard pentru căsătorie.
17
Creierul lui, Creierul ei
Autori: Walt Larimore și
Barb Larimore
Editura: Casa Cărţii
Cartea soţilor Larimore
este structurată în 4 părţi
mari, fiecare divizată
în câteva capitole care
introduc cititorul, pas cu
pas, în lumea femeilor și a
bărbaţilor.
Prima secţiune prezintă
informaţii biologice și
știinţifice legate de creierul
uman, însă toate acestea
într-un stil ușor de urmărit
până și de către cei mai
puţin iniţiaţi în domeniu.
Partea a doua se ocupă de
diferenţele fizice majore
între creierul femeii și
creierul bărbatului în ceea
ce privește perceperea
lumii, procesarea
informaţiilor primite și
comunicarea.
Autorii susţin că diferenţele
dintre cei doi nu sunt
„scăpări” ale lui Dumnezeu,
ci, sunt create în mod
intenţionat cu scopul de
a-i face fericiţi împreună,
dezvoltând o relaţie
de căsnicie biblică și
sănătoasă.
Vreau să mă CăsătoresC
Autor: Walter Trobisch
Editura: Discipolul
Bine-cunoscutul autor de
cărţi cu tema căsătoriei,
Walter Trobisch, prezintă
principiile majore care
stau la baza unei căsnicii
împlinitoare, după voia
lui Dumnezeu. Cartea
îmbină într-un mod savuros
predicile susţinute de către
autor într-o vizită a sa
pe continentul african cu
experienţa propriei vieţi de
căsnicie și alături de câteva
întâmplări adevărate ale
câtorva persoane întâlnite
cu ocazia aceleiași vizite în
Africa.
Când poVestea de dragoste ți-o sCrie dumnezeu
Autor: Eric și Leslie Ludy
Editura: Kerigma
Eric și Leslie Ludy își
prezintă, în această carte,
povestea lor de dragoste
într-un spirit încurajator și
motivator totodată pentru
tinerii cititori. Perspectiva
narativă se mută, alternativ,
de la Eric la Leslie, pentru
întregirea imaginii atât
pentru fete, cât și pentru
băieţi. Autorii îi îndeamnă
pe tinerii necăsătoriţi să se
pregătească și să-și aștepte
alesul/aleasa pregătit(ă) de
către Dumnezeu, într-o viaţă
de curăţie morală, fizică și
spirituală.
Cele zeCe porunCi ale Căsătoriei
Autor: Ed Young
Editura: Casa Cărţii
Prin cuvinte profunde,
uneori haioase, dar
întotdeauna biblice, Ed
Young ne prezintă, din
experienţa lui de zeci de ani
de consiliere maritală, 10
porunci pentru o căsătorie
lungă și fericită.
În cazul căsătoriei, doi
oameni intră într-un
legământ unul cu celălalt
și cu Dumnezeu. Acest
legământ al căsătoriei
poate fi cel mai bine ilustrat
cu ajutorul unui triunghi
echilateral. Dumnezeu
este în vârf, bărbatul și
femeia fiind în colţurile din
partea de jos a triunghiului.
Pe măsură ce partenerii
urcă mai aproape de
Dumnezeu, de fapt ajung
tot mai aproape unul faţă
de celălalt. Rezultatul unui
asemenea legământ este o
căsătorie dinamică și care
aduce împlinire.
4cãrți subiect
18
În urmă cu 24 de ani, într-un orășel micuț din partea de est a țării, se naște Silviu Popa,
cel de-al șaptelea copil al unei familii de credincioși. Dus la binecuvântare de părinți în
Biserica Creștină după Evanghelie, „Maranata”, din Bârlad, acolo își petrece anii copilăriei
și adolescenței și se implică activ în comunitate.
La 18 ani, viaţa i s-a schimbat când doi dintre fraţi, unul de 5 ani și altul de 15 ani,
au murit asfixiaţi în propria casă. „Cum a putut Dumnezeu să fie atât de nedrept cu
nişte oameni care îi erau dedicaţi întru totul, care au fost un exemplu pentru biserică şi
societate?” O întrebare pe care și-o punea adesea Silviu în momentele de singurătate,
după moartea celor doi. Treptat a refuzat ideea dependenţei de El și parcă Dumnezeu era
tot mai puţin Tatăl căruia să-i poată cere ajutorul.
Prietenii “de ocazie” l-au primit cu
braţele deschise, ajutându-l să uite
de prieteniile adevărate pe care le-a
construit de-a lungul anilor. Era student la facultatea de Arte Vizuale din Iași, secţia Design
ambiental, dar mergea cu prietenii prin cluburi și organiza diferite petreceri. “Dumnezeu
și-a întors faţa către mine”, spune el, într-o seară din octombrie 2010, când în Biserica
Betel din Londra a primit răspuns la întrebările lui. Se hotărâse și el să iasă în faţă, însă
în seara aceea nu s-a mai făcut chemare la altar. A căutat păstorul care vorbise în acea
seară, pentru a-i spune decizia luată. Din dorinţa de a face mai multe pentru Dumnezeu,
a renunţat la viaţa prosperă din Londra și s-a întors în orașul natal pentru a lucra cu
copiii străzii. La scurt timp însă, a descoperit nevoia unei cunoașteri mai amănunţite a
Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel a hotărât să se înscrie la Colegiul Biblic Est European. În
prezent e student în anul I, secţia Teologie-Educaţe creștină.
După aproape 6 ani, rugăciunea mamei, pe care o găsea la ora 5 dimineaţa istovită de
plâns, lângă patul lui, pe când el se întorcea acasă de la petreceri, a fost ascultată.
o viață
schimbată
de Paula EGHEDI și Alexandra ANTOCI
19
Oare cerul tace uneori, sau nu-l pot auzi pentru că m-am
depărtat prea tare? Am fost odată în această dilemă. Nu auzeam
nimic altceva decât durerea imensă din sufletul meu. Probabil
era așa de grea, încât îmi amorţise sufletul și nu puteam să simt
că Dumnezeu lucra la vindecarea lui.
Știam pe de rost o melodie ale cărei versuri spuneau că în
fiecare om există un gol în formă de Dumnezeu, dar atunci
simţeam că în oameni rămân uneori și goluri în formă de alţi
oameni. Cred că atunci când iubești pe cineva, se creează o
legatură între sufletul tău și al celui pe care îl iubești, iar când
acesta își părăsește corpul, legătura se rupe și lasă în sufletul
tău durere. În mine era gravată adânc forma Alexandrei, prietena
mea, care murise într-un accident.
Nu simţisem niciodată o durere așa de mare. Când mă
confruntam cu o situaţie grea, mă rugam ca Dumnezeu să o
schimbe așa cum îmi doream eu să fie. Dar atunci nu vedeam
cum putea fi transformată în ce mi-aș fi dorit. Nu știam cum
să mă rog. Îmi voiam prietena înapoi. Îngenuncheam și tot ce
puteam să fac era să plâng. Întristarea mea era așa de mare,
încât aveam impresia că sufletul îmi sângera.
Voiam să pot povesti cuiva suferinţa mea. Dar cui? Eram
singură, la 1000 de kilometri de casă, într-o ţară străină. De
fapt, nu eram chiar singură; Dumnezeu era cu mine acolo. El
știa de ce am eu nevoie, știa dorinţa mea de a-mi spune cuiva
durerea și stătea mut pentru a mă asculta. Da, Dumnezeu tăcea
pentru că voia să mă asculte. Și eu, cu lacrimi și suspine, fără
a folosi cuvinte, Îi spuneam întristarea mea. În dragostea Lui, El
îmi vindeca rana din suflet. Încă mai lucrează.
Acum știu că atunci când se formează goluri în formă de oameni,
se mărește golul în formă de Dumnezeu. Și că atunci când crezi
că lui Dumnezeu nu îi pasă, “Domnul ţi se arată de departe” și
așteaptă ca tu să asculţi șoapta Lui care îţi spune: “Te iubesc cu
o iubire veșnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!” (Ieremia
31:3). Când cerul tace, Dumnezeu ascultă.
de Denisa BULZAN
20
Părintele Jerzy Popieluszko, preot polonez martirizat sub
regimul comunist, a spus: „Un creștin trebuie să fie un semn al
contradicţiei în lume”.
De-a lungul zbuciumatei sale istorii, Biserica a avut de ales
între două variante: fie să se pună în acord cu spiritul vremii
în care trăia, fie de a se opune acestuia. O astfel de opoziţie
exclusivistă este generată de condiţia ucenicului creștin
afirmată de Mântuitorul Hristos: „Voi sunteţi sarea pământului
[...] Voi sunteţi lumina lumii” (Mat. 5: 13, 14). Se știe că atât
sarea cât și lumina au rolul de a preveni procesele de alterare,
respectiv acela de a risipi întunericul. Altfel spus, ele se opun
unor condiţii improprii de existenţă.
Scriitorul creștin Gene Edwards Veith Jr., în cartea sa
Postmodern Times, exploatând acest statut de opoziţie al
Bisericii creștine, folosește o altă metaforă, diferită de cea a
„sării și luminii”, dar similară în conotaţii, și anume pe cea a
„termostatului”. Termostatul are rolul de a menţine temperatura
în echilibru prin contracararea climatului preponderent.
Biserica, în general, și creștinul, în particular, trebuie să se
opună climatului cultural sau spiritual specific spiritului vremii
în care se găsește. Astfel, într-un mediu cultural dominat și
saturat de imagine, creștinul ar trebui mai mult ca oricând, să
accentueze și chiar să promoveze cititul și scrisul. Și aceasta,
dacă nu din raţiunea ontologică a faptului că Biserica creștină
este un popor al Cărţii (cf. 2 Tim. 3: 16-17), (și nu al imaginii),
atunci cel puţin din faptul că specialiștii în psihopedagogie atrag
atenţia asupra efectelor negative pe care imaginea o are asupra
activităţii cerebrale coerente și normale.
Cât și ce am citit în acest an? Pavel, aflat în condiţii de închisoare,
îi cerea lui Timotei să-i aducă „... și cărţile, mai ales pe cele
de piele” (2 Tim. 4:13). Ce am alege noi, urmașii lui Hristos –
Marele Învăţător – într-o după-amiază sau seară liniștită (acasă,
nicidecum în închisoare)? Am alege noi cartea sau scrisul, în
locul acelui potop de imagini capabil să transforme, încet dar
sigur, în cenușă materia noastră cenușie?
Unde ne este Cartea și unde ne sunt cărţile, în lista de priorităţi
cotidiene? În cultura contemporană, tot mai mult, ele sunt
percepute ca relicve, vestigii ale unui trecut clădit pe Carte și
pe cărţi. Uitându-ne Cartea suntem de fapt în pericolul de a
ne pierde pe noi înșine. Pentru că în Carte aflăm despre noi și
despre El. Cine suntem noi? Și cine este El, Dumnezeu, Creatorul
nostru? Și dacă uităm de Carte în mod constant, începem să
uităm și faptul că Dumnezeu, Creatorul, nu ne-a dăruit imagini
ale Creaţiei (pe tăbliţe, așa cum le au alte popoare), ci cuvinte,
scrise prin inspiraţie divină de către Moise. Și tot El a interzis
orice reprezentară vizuală a Lui, lăsându-ne în schimb să-I
zugrăvim ceva din mozaicul frumuseţii și desăvărșirii Sale prin
cuvântul scris
Dar nu vreau să-mi transform neapărat gândurile mele într-o
poziţie anti-imagine deși poate că ar fi necesar având în vedere
contradicţia de care vorbeam mai sus. Intenţia mea este aceea
de a ne aduce aminte de bogăţiile inepuizabile ale lecturării
unor pagini de carte, în oricâte reluări ar fi acea lectură, în
comparaţie cu stereotipia și previzibilul imaginii regizate ieftin
și trunchiat, și aceasta la prima interacţiune, fără să mai vorbim
despre nulitatea beneficiilor acesteia la „reluare”. Trist este că
mulţi creștini ai zilelor noastre pot să redea detaliile episoadelor
și emisiunilor nu-știu-care colegilor și prietenilor lor dintr-o
memorie și o fervoare demnă de invidiat (semn că le au în
proprietate personală!) dar par incapabili de angajament afectiv
și reproducere consistentă a episoadelor marcante ale Cărţii sau
ideilor preţioase ale unor autori sau cărţi de valoare. Te întrebi
atunci unde anume este acel semn al contradicţiei dintre creștin
și lume, despre care vorbea părintele Popieluszko? Unde sunt
„sarea și lumina” despre care cântăm retoric („suntem noi sare
pentru lumea aceasta? În întuneric suntem noi lumini?”)
Bat vânturi reci, vânturi ale depersonalizării și dezumanizării
fiinţei umane, care încearcă să confiște creierul „la pachet”... În
astfel de vremuri de apostazie nu doar spirtuală ci și culturală,
dintr-un spirit al solidarităţii cu oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu
din istorie și dintr-o chemare la contradicţie în calitate de
creștini, să căutăm același deziderat apostolic al trezirii minţii
sănătoase (2 Pet. 3:1), și nu a ochilor, care se poate realiza doar
prin Carte și cărţi.
Așadar, să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să cucerească mintea
și inima noastră, înnobilându-le astfel, și să descoperim, într-
un mod critic, lumea fascinantă și provocatoare totodată,
a cuvintelor și ideilor marilor minţi ale omenirii, ascunse în
paginile tăcute ale cărţilor. Unde ne sunt cititorii?
de Adi SOPORANProfesor CBEE
21
Anul acesta se împlinesc 400 de ani de la editarea primului exemplar al Bibliei King James
Version (KJV), este considerată una dintre cele mai bune traduceri, de asemenea este cea mai
tipărită carte din istorie: peste un miliard de exemplare. KJV s-a născut în urma conferinţei
de la Hampton Court unde regele Iacob I al Angliei (1567–1625) a ridicat problema erorilor
de traducere a Bibliei detectate de către puritani. Procesul de traducere a început în 1604,
de către cincizeci de cercetatori teologi, sub patronajul regelui, iar primelele exemplare care
îi poartă numele au fost publicate după șapte ani. Textul Masoretic (textul autoritar ebraic)
folosit pentru scrierea versiunii KJV a fost utilizat și de către Cornilescu pentru traducerea
Bibliei în limba română.
Traducerea Cornilescu în limba română a fost realizată de către Dumitru Cornilescu (1891-
1973). Cornilescu a devenit călugăr la vârsta de 26 de ani și s-a izolat aproape complet
de lume timp de 5 ani pentru a traduce Biblia în limba română, sub patronajul prinţesei
Rallu Callimachi. Prima ediţie a apărut în 1921 și se spune că la finalizarea proiectului și-a
pierdut abilitatea de a folosi mâna dreaptă. Cornilescu și-a pus următoarea întrebare: „Dacă
viața creștină a poporului izvorăște din cunoașterea Bibliei, iar eu nu pot înțelege ce este
scris acolo, cum va înțelege oare poporul?” (Alexandru Măianu, Viața și lucrarea lui Dumitru
Cornilescu).
Chiar dacă între timp au apărut traduceri mai noi, aceste două traduceri se apropie foarte
mult de textele originale și asta le face să rămână un punct de referinţă pentru cititorii Bibliei.
de Liviu ȘOREA
22
Am fost rău cu viaţa mea, făceam lucruri
care mă satisfăceau pe moment. Nu
iubeam răul, dar îmi plăcea anturajul.
Odată, mi-am dat seama că ceea ce
făceam nu era bine. Așa că am pornit
să caut un bine. Și ce să vezi, am găsit
binele, dar acesta nu venea cu mine.
Oare de ce? Am stat, m-am gândit un
moment, două momente, trei, până mi-a
sărit fisa: ia să văd dacă accepţi ca
eu să vin după tine şi să fac exact
ce faci şi tu, mai bine!, rosti gura mea
așa, către nimeni. Ce minunat! Totul
era super, ochii-mi vedeau mai larg, și
lucrurile mari și lucrurile mici.
Am continuat să merg mai departe,
făceam binele și îl și urmam. De abia
îmi mai ţineam ochii deschiși și cu
greu îmi târâiam picioarele, dar eram
plin de bucurie. Dintr-o dată privirea
mi s-a înţepenit, nu puteam să mișc
din cap, ce să zic de ochi ,parcă mi-
au îngheţat. Ceva din mine mă ţinea
nemișcat, mintea începea să fie invadată
de simboluri, semne, culori contrastante,
la urmă de o provocare: vino la CBEE!.
Pffff, trebuie să ascult de asta? Cu ce
mă va ajuta? Mi-am revenit, în fugă am
ajuns acasă deoarece prietenul meu cel
mai bun abia aștepta să-mi explice ce
înseamnă CBEE. Îl chema Google pe
prietenul meu, și-a început să-mi explice
că e o școală biblică, cu temelia în
Cristos, dezvoltând în studenţi excelenţa,
integritatea, inovaţiea și într-un final,
caracterul. M-am gândit un moment,
două momente, trei... hmm stop! Aici
e răspunsul: pot să fac mult mai mult
bine doar că am nevoie de chibzuinţă,
cunoștinţă și dezvoltarea minţii.
Mi-am făcut bagajul și cu primul
tren am plecat la Colegiul Biblic Est
European (CBEE). Ajuns acolo au trecut
zile, săptămâni, luni și parcă aveam tot
mai multe probleme. Într-o zi, epuizat,
am căzut pe genunchi, pe obraji mi se
prelingeau lacrimi multe, m-am rugat,
am meditat, și am așteptat. În faţa mea,
pe noptieră era așezată telecomanda
televizorului. Am luat-o în mână și
din instinct arătătorul a apăsat on-ul.
Camera începea să fie luminată. Cineva
vorbea cu mine. Era un domn îmbrăcat
la costum, cu o cravată asortată perfect
cu cămașa. Stătea cu 70% din corp
ascuns după un amvon și fără să vreau
am stat atent să văd ce zice. Într-o clipită
urechile mi s-au încordat, ochii mi-au
stat nemișcaţi, doar inima îmi mai bătea:
„aţi înţeles dragi ascultători de ce celui
ce face bine îi merge și rău?”... pentru
că este încercat ca să i se formeze
caracterul. În timp ce înţelegeam că
omul de pe faţa televizorului vorbește
cu mine, tot feluri de gânduri năvăleau în
mintea mea printre care și spusele unui
profesor: „binele vrea să ardă răul”, deci
vegheaţi să biruiţi răul. Așadar, ca răul
din mine să dispară trebuia să ardă, deci
urma să mă doară. Atunci am înţeles și
I-am spus Domnului: ce-aș fi făcut fără
cunoștinţa pe care mi-ai dat-o? Nu
știam că încercarea e de partea mea și
că trebuie să veghez ca să nu fiu luat
prin surprindere cu nimic.
Au trecut anii, eram bine văzut,
cunoșteam multe și ce să vezi, vorbeam
oamenilor să facă ce eu nu făceam.
Hmmm, eram prefăcut. Nu puteam
continua așa, cuvântul meu nu avea
putere. Ce să fac? M-am gândit,
un moment, două momente, trei....
extraordinar: fapta mea îmi întărește
cuvântul când sunt același peste tot.
Ca să știu ce este bine, trebuie să-l caut
și să-l cunosc, fără cunoștinţă nu voi ști
niciodată că încercarea e de partea mea.
Și ca să înving răul, să fiu biruitor, trebuie
să stau în vegherea Cuvântului Său.
de George MOLDOVAN
CA SĂ ŞTII BI NELETREBUIE SĂ-L CAUŢI
23
În viața de student sunt multe lucruri care la început par
plăcute, dar pe parcurs se dovedesc a fi cât se poate de
complicate. Pentru studenții care aleg să plece să studieze
în altă țară sau localitate, viața nu mai pare așa simplă. Mulți
cred că, odata cu începerea studiilor, totul pare mai liber și
fără griji, dar pentru ei este doar începutul vieții.
Plecatul de acasă pentru mulți pare a fi un mod de a scăpa de
regulile parinților, dar odată ce ajung singuri într-un loc străin,
fără părinți și fără cineva care să-i sprijine, lucrurile iau altă
întorsătură. Treptat, încep să simtă lipsa celor dragi. Se văd
nevoiți ca pentru tot ceea ce aveau acasă (confort, mâncare
pregătită la timp, lucruri călcate, etc) să depună efort.
Și pentru noi a început la fel viața de student. Am venit cu
zâmbetul pe buze și cu noi așteptări pentru ceea ce avea să
urmeze, fără să ne gândim cumva ce presupune această viață.
În prima săptămână lucrurile au fost frumoase. Și toți păreau
să ne facă pe plac. Dar cu cât trece timpul, cu atât provocările
vieții te fac să descoperi noi personalități ale oamenilor.
Când cei din anii precedenți au spus că trebuie să ne organizăm
timpul, noi am spus că astea-s vorbe goale, doar toată lumea
știe ce trebuie să facă cu timpul lui. Mulți au afirmat: „Nu am
scris atâta în viața mea”, „oare nu pot dicta mai lent?”. Când
am început a doua săptămână deja eram obișnuiți cu modul
de predare și cu cantitatea de foi pe care o foloseam în fiecare
zi la cursuri. Crezând că așa o să fie în fiecare an (doar multe
foi de scris și un stil mai alert de predare) am zâmbit spunând
că viața de student nu este chiar așa de grea. Nu cred că am
terminat de spus aceste cuvinte, că următoarea săptămână
lucrurile s-au schimbat, am fost nevoiți să nu dormim noaptea
ca să ne terminăm proiectele.
Vă îndemn să luați viața în mâini și să nu stați să așteptați să
facă alții pentru voi ceea ce puteți face chiar voi. Dumnezeu
are un plan pentru fiecare, poate la început poate părea
simplu, apoi pot apărea complicații, dar numai alături de El
descoperim adevărata putere de a trece biruitori peste toate.
Sperăm că v-am stârnit curiozitatea pentru a descoperi
lucrurile minunate și pline de suspans din viața de student
la CBEE.
ÎNCEPUT
PROVOCAREA unui nou
de Patricia PARCIU
24
Născut pe data de 12 decembrie 1964 în Evansville, Indiana, Ernie Haase este unul din cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică gospel. În trecut a fost membru al faimosului Cathedral Quartet condus de George Younce. În anul 2003 Earnie a strâns un grup de oameni ce împărtăşeau aceleaşi idei ca şi el, acela de a comunica Vestea Bună cu originalitate şi de a împărtăşi dragostea lor pentru Dumnezeu, ajungând una din cele mai iubite formaţii gospel. Trupa Ernie Haase & Signature Sound este formată din: Ernie Haase (tenor), Ian Owens (bas), Doug Anderson (bariton) şi Devin McGlamery (solist).
În 26 octombrie, cei patru membri au ajuns pentru prima dată în România pentru un turneu ce s-a desfăşurat în 3 oraşe, Oradea, Cluj şi Bucureşti.
Prima apariţie pe scenă românească a fost la Oradea, când EHSS au avut o mică întârziere din cauza unui accident minor pe care aceştia l-au avut în Budapesta.
Întrebat de ce a ales să concerteze în România, acesta a răspuns la conferința de presă: ’’Am auzit de ţara aceasta multe lucruri frumoase, am văzut multă activitate pe pagina
noastră de Facebook din partea românilor, dar un alt motiv ar fi că managerul nostru, Trevor King se ocupă de un orfelinat din această regiune.
Când am primit invitaţia să cânt în Cathedral Quartet eram foarte fericit, a fost cel mai mare vis al meu din vremea respectivă, dar nu am avut şansa să cântăm şi în alte ţări, cele mai multe concerte le-am avut în America de Nord. Cu această nouă trupă simt că noi continuăm lucrarea de atunci.’’
Ultimul album al EHSS a fost lansat în 1 noiembrie 2011, A White Christmas şi conţine şapte piese.
Casa de Cultură din Oradea a fost plină de iubitorii de gospel.
‘’A fost unul dintre cele mai bune concerte la care am fost’’ sau ‘’A meritat să dau banii pe bilet chiar dacă nu ştiam foarte multe despre ei, nu regret deloc’’ au fost doar câteva din părerile celor prezenţi.
Cei patru performeri au reuşit să facă un spectacol de zile mari, au ridicat în numărate rânduri audienţa în picioare prin piesele cantate şi coregrafia pregătită. După trei ore de muzică, artiştii, în ciuda oboselii pe care o resimţeau, au avut bunăvoinţa de a face poze cu absolut toţi fanii care doreau, declarând că nu se aşteptau să aibă aşa o atmosferă minunată şi au promis că se vor mai întoarce în România. Posibil ca acest lucru să se întâmple chiar în anul ce vine.
de Alin BISTRAN
254FILME
CU CARE NU ÎȚI PIERZI TIMPUL
mr. popper`s penguins (2011)
Regia: Mark Waters
Filmul este o ecranizare
a romanului pentru copii
Mr. Popper`s Penguins,
scris de Richard și Floance
Atwater. Dependent de
muncă și având dorința de
a avansa în carieră, domnul
Popper uită de semnificația
cuvintelor iubire și
prietenie. Este părăsit de
soție, care ia cu ea cei doi
copii. Acesta primește ca
moștenire de la tătăl său 6
pinguini, fiind obligat să-și
transforme apartamentul
luxos într-un paradis
înghețat. Toate acestea
le face de dragul copiilor
săi, care s-au îndrăgostit
de cei 6 pinguini. În cele
din urmă, domnul Popper
ajunge să îndrăgească și
el pinguinii și atunci când
cei de la Grădina Zoologică
îi iau, el face tot ceea ce îi
stă în putință să recupereze
animalele.
the help (2011)
Regia: Tate Taylor
Eugenia Phelan, poreclită “Skeeter”, în vârstă de 22 de ani este o tânără absolventă care își dorește cu orice preț să devină scriitoare. Aflându-se în casa prietenei sale și văzând cu cât dispreț sunt tratate negresele care lucrau pentru familiile de bogătași; îi vine ideea de a scrie despre greutățile pe care sunt nevoite acestea să le îndure pentru a câștiga bani. Cu greu o convinge pe Aibleen Clark să-și deschidă inima în fața ei. Însă Eugenia ajunge să se împrietenească cu Aibleen, care o ajută cu scrierea romanului aducându-i femei care să-și împărtășească povestea vieții. La început Aibleen este condamnată de comunitatea afro-americană pentru implicarea în acest proiect literar.
Change of plans (2011)
Regia: John Kent Harrison
Până în acest moment,
viață lui Sally Danville s-a
derulat așa cum spera ea.
Era o cântăreață frumoasă
și cu un spirit libertin. Ea
și Jason, soțul ei, care
a fost pilot în armat își
trăiesc viața în moment,
liberi de responsabilitățile
casnice. Dar, printr-un
simplu apel de la Dorothy,
asistent social la Child
& Family services, Sally
află că lucrurile nu decurg
întotdeauna conform
planului. I se dă vestea că
prietena ei cea mai bună
din colegiu a murit într-
un accident tragic într-o
misiune în Peace Corps și
a numit-o pe Sally tutorele
legal ai celor 4 copii a săi
- dintre care 3 adoptați din
țări din lumea a treia. Acum
Sally și Jason trebuie să
învețe rapid să fie părinții
unei familii “la pachet”.
habemus papam (2011)
Regia: Nanni Moretti
Filmul Habemus Papam
este o comedie ce a rulat
anul acesta la Cannes.
Acțiunea se petrece în
Vatican, unde Colegiul
Cardinalilor catolici s-a
adunat după moartea Papei
pentru a alege un nou Papă.
După alegeri noul Papă
este așteptat la balconul
Vaticanului pentru a rosti
o binecuvântare. Însă
acesta simte că nu este
pregătit pentru o asemenea
respnosabilitate și intră
într-o stare de panică. Toată
acțiunea se desfășoară în
jurul acestui nou Papă și în
rezolvarea problemei lui .
26ia
nuari
e
apr
ilie
mart
ie
mai
iunie
2011 la cbee
9 - 11 ianuarie
2011
vizita lui Jerry Gibbson
directorul
International Media
Ministry
28 - 31 martie 2011 vizita lui Susanne Koch
Wolfgong Pfon de la Wec International
Germania
participarea unui grup de studenți CBEE în
Spania la GO BORDERLESS,
program educațional organizat de partenerii
noștri de la IMM
iuni
e -
gra
dua
re
23 a
bso
lven
ți
par
ticip
are
la
Pen
iel
de Sonia SOLOMON
vizi
ta d
e ac
red
itare
din
par
tea
Eur
op
ean
Eva
ngel
ical
Acc
red
iting
Ass
oci
atio
np
entr
u se
cția
Med
ia
27iu
lie
sept
embi
e
noi
embri
e
decem
bri
e
octo
mbri
eiunie
înce
per
ea
a
nulu
i uni
vers
itar
Med
ia C
halle
nge
la Ia
și
vizi
ta lu
i Do
rin
Ivo
nici
și
Mar
ius
Ban
în It
alia
și A
ustr
ia
șed
ința
Co
nsili
ului
R
epre
zent
ativ
o c
asă
pen
tru
11
per
soan
e
5 -
15 s
epte
mbr
ie
Mis
iune
in T
urci
a, Iz
mir
sept
embr
ie -
adm
itere
cbee
școala de vară Go Media
misiune în Albania admitere cbee
vizita Florin și Lidia Ghiurău la
Conferința WEC vizita Marius și Lidia
Ban la Conferința Anuală EEAA vizita lui Dorin Ivonici si
Florin Iosif in SUA