-
Publicaţia Liceului “La Salle” din Pildeşti, jud. Neamţ
Dumnezeu şi tinerii (pag.4)
Din bătrâni se povesteşte (pag. 5)
Vizita grupului “Jeunesse Lumiere” (pag. 8)
Experienţă în Austria (pag.9) Excursie în Bucovina (pag.10)
Balul bobocilor (pag. 2)
Crac i u n
fer i c i t !
-
După un lung şir de acte pregătitoare şi repetiţii, elevii din
anul de com-pletare ai şcolii noastre au ţinut să ne invite la
„Balul bobocilor 2009”.
Evenimentul a avut loc vineri, 13 noiembrie 2009, începând cu
ora 14.00, în sala de sporta şcolii, devenită neîncăpătoare pentru
numărul mare de spectatori: profesori, elevi, foşti elevi,tineri
din Pildeşti şi din satele învecinate. Ne-au încântat privirile 6
perechi de concurenţi din claselea IX-a şi, după ce cu toţii au
trecut prin cele 12 probe propuse de organizatori (dans, cultură
gen-erală, îndemânare, improvizaţie…), juriul i-a desemnat
câştigători pe: Bianca Bejan (Miss Boboc),Delia Baratu (Miss
Popularitate) şi Fabian Mărtinaş (Mister Boboc). Felicitări
tutu-ror concurenţilor,organizatorilor, prezentatorilor şi celor
doi DJ care s-au ocupat de sunet şi mu-zică.
Am participat la acest concurs pentru
că am vrut să arăt ce se ascunde în mine,
şi participând la acest concurs am învăţat
să am mai multă încredere în mine şi să
trec peste obstacole cu mai multă uşurinţă.
Baratu Delia, a IX-a Info
Participarea la "Balul bobocilor"a fost o experienţă deosebită
şi foarteamuzantă. Mi-a plăcut să concurez cuatâţia colegi frumoşi
şi sincer nu măaşteptăm să câştig.Bejan Bianca, a IX-a Info
Am participat la "Balul bobocilor"pentru că îmi plac provocările
şi din in-teres. Participând la acest concurs m-am apropiat mai
mult de colegii dinaceastă şcoală şi am învăţat să fiu maideschis
cu ceilalţi. A fost o experienţă plă-cută. Mărtinaş Fabian, a IX-a
Info
Balul bobocilor din acest an a fost foarte
reuşit. Mi-a plăcut spontaneitatea participanţi
lor
când a fost vorba de a rezolva probele ofe
rite
de prezentatori. Au participat mulţi şi cred că
s-
au simţit bine. Munca juriului mi s-a părut di
fi-
cilă. Cred că orice pereche putea să primeasc
ă
eşarfa învingătorilor. Mulţumesc organizatoril
or
pentru invitaţie şi celor care au participat şi l
e
urez mult succes pe viitor.
Fr. Jesus Sagredo
Balul bobocilor 2009 a fost un con-curs reuşit. Toţi care au
participat la acestconcurs s-au distrat şi cred că au învăţatsă
treacă, în viitor, cu uşurinţă peste ob-stacole.
Mârţ Angela, a XI-a CPagină realizată de:
Bejan Cristina şi Gherghel Florin2
Mi-au plăcut, la "Balul bobocilor"din acest an, probele care au
fost spec-taculoase şi dansul din pauza concur-sului. Eu cred că
toţi s-au descurcatdestul de bine şi s-au ridicat la
înălţimeaaşteptărilor.
Dãmoc Cezar
-
3
La 9 octombrie 2009 se împlinesc 75 deani de când nouă urmaşi ai
lui Isus din Nazaret şi-au dat viaţa pentru Dumnezeu, pentru patria
lor şipentru cauza educaţiei creştine a copiilor şi tine-rilor
săraci. Aşa de simplu. Aşa de sublim.
Faptele s-au desfăşurat în Spania, laTuron, o localitate din
Asturias, în inima uneiregiuni miniere, în octombrie 1934. Acolo,
opt Fraţiai Şcolilor Creştine conduceau o şcoală pentrubăieţi, fii
de mineri, unde aceştia erau educaţi înspirit creştin. Toţi
profesorii erau Fraţi. Pe vremeaaceea, Spania, dar mai mult
Asturias, era într-omare criză politică şi de valori umane.
Ne întoarcem la faptele pe care vrem să leevocăm. În ziua de 5
octombrie 1934, dis-de-dimineaţă, când încă nu se luminase, au
năvălit lacasa şi şcoala Fraţilor nişte miliţieni din satele
în-vecinate care au venit să caute "arme ascunse".În capela şcolii
erau, la Liturghia comunitară, pr.Inocencio şi cei opt Fraţi. Toţi
laolaltă au fost con-duşi la aşa-numita "casa poporului" pentru a
fijudecaţi şi condamnati. Acolo mai erau şi alti preoţişi laici.
Pr. Inocencio, din Congregaţia Pasion-iştilor, din oraşul vecin,
Mieres, era la Turon pentrua îngriji spiritual Fraţii şi elevii cu
ocazia primeivineri din lună.
La 9 octombrie, invocând motivul "fals" căvor fi trimişi pe
front, cei opt Fraţi şi pr. Inocencio,escortaţi de miliţieni, sunt
conduşi spre cimitirulsatului unde era pregătit un şanţ de 9 metri.
Părin-tele şi Fraţii au fost puşi la marginea şantului şiucişi cu
focuri de arme. Craniile unora au fostzdrobite cu un ciocan din
lemn. Imediat trupurileau fost aruncate în groapă şi acoperite cu
pământ.De la cimitir, fiind pe deal, se văd, chiar şi astăzi,turnul
puţului minier "Sfântul Iosif", şcoala fraţilor
"Sfânta Fecioară din Covadonga", patroana As-turiei, şi biserica
satului.
Pe vremea aceea, Fraţii obişnuiau să-iaducă pe toţi elevii la
biserica parohială, atât du-minica, cât şi în sărbătorile speciale,
lucru care îiînfuria pe duşmanii Bisericii.
Iată o mărturie a şefului plutonului de exe-cuţie, Silverio
Castanon, deţinut şi închis la puţintimp de la recunoaşterea
faptelor săvârşite: "Fraţiişi părintele primiseră cu seninătate
sentinţa şi aumers cu paşi fermi şi senini până la cimitir.
Ştiindunde mergeau, se asemănau cu oile duse la în-junghiere. Eu,
care sunt un om viteaz, m-amemoţionat pentru atitudinea lor... mi
s-a părut căatunci când erau pe drum şi când aşteptau lângăgrădină
se rugau în şoaptă".
Revoluţia din Asturias a fost un fel de pre-vestire a ceea ce
avea să se declanşeze înSpania, în anul 1936: Războiul Civil, o
confruntareîntre fraţi, care a lăsat în urmă un milion de morţiîn
ambele tabere, "naţională" şi "republicană" saucomunistă. În
această confruntare (1936-1939),Biserica Catolică din Spania a
suferit cea mai teri-bilă prigoană din istoria ei, pierzând mii de
credin-cioşi, dintre care: 12 episcopi, 4.182 preoţi, 2.365călugări
şi 238 călugăriţe. Numai din CongregaţiaFraţilor Şcolilor Creştine,
168 de Fraţi au primitcoroana martiriului, printre aceştia
numărându-semartirii pe care îi comemorăm astăzi.
În România, cel puţin în Biserica Catolică,ne aflăm într-o
perioadă de înflorire a vieţii creş-tine, după cei peste patruzeci
de ani de comunismateu. În Spania, anii care au urmat după
cruntapersecuţie împotriva Bisericii, au adus şi o înflorirea
vieţii creştine, care s-a arătat prin bogaţia de vo-caţii atât la
viaţa de preoţie, cât şi la viaţa con-sacrată.
Să dea Dumnezeu ca, prin mijlocireasfinţilor martiri din Turon,
sângele lor să fie"sămânţă" pentru noi educatori creştini care
să-şiconsacre viaţa pentru El şi pentru oamenii de azi,dar mai ales
pentru cei mai defavorizaţi.
Martirii din Turon au fost canonizaţi depapa Ioan Paul al II-lea
la 21 noiembrie 1999.Rămăşiţele pământeşti ale celor opt fraţi se
odih-nesc la altarul din mănăstirea "Sfânta Fecioară aBunului Sfat"
din Bujedo - Burgos (Spania).
Fr. Jesus Sagredo
-
Pentru mine în primul plan este Dumnezeu,deoarece El a
contribuit la crearea mea, mi-a datsănătate să mă pot bucura de ce
e mai frumos peaceastă lume, mi-a dat o familie de care sunt
mulţu-mită şi voinţă să trec peste toate obstacolele vieţii.Chiar
dacă nu-L pot vedea pe Dumnezeu, nu am înc-etat niciodată să cred
în El, deoarece îl simt mereuîn preajma mea, atunci când sunt la
greu sau cândfac ceva de care sunt mândră sufleteşte.
Dumnezeureprezintă scopul meu în această viaţă, consider cădacă mă
încredinţez lui am să duc o viaţă liniştită pepământ şi în lumea de
dincolo. Nu am să încetezniciodată să cred în Dumnezeu.
Bejan Cristina, a XI-a C
Încă de mic copil părinţii m-au învăţat să-Liubesc pe Dumnezeu.
La început mi-a venit foartegreu să cred tot ce spunea preotul şi
credeam că edoar aşa … ca să ne facă să fim mai buni. Cu
timpulrugându-mă şi mergând cât se poate de des la bis-erică am
început să capăt o credinţă pe care nu măaşteptam să o am. Odată cu
această credinţă amprins şi o frică foarte mare de ceea ce se poate
în-tâmpla dacă o să păcătuiesc mult. Eu încerc pe câtposibil să
păcătuiesc cât mai puţin şi să fiu un om câtmai bun, să respect
poruncile lui Dumnezeu şi să fiuun model pentru ceilalţi. Nu ştiu
dacă am reuşit acestlucru, dar ştiu că Dumnezeu este călăuza mea şi
îliubesc atât cât pot eu.
Gherghel Florin, a XI-a I
Dumnezeu este important în viaţa meadeoarece El m-a creat, El mă
apără şi mă ocroteştede toate relele. El mă călăuzeşte şi mă
îndeamnă labine, El îmi atrage atenţia atunci când greşesc şi
măsancţionează prin diferite metode. El mă ajută defiecare dată
când îi cer şi mă rog Lui să mă ajutepeste tot, în orice moment. El
mă ajută când sunt de-primat şi trist şi îmi spune că viaţa merge
mai departecu rele şi bune şi mă încurajează. Dumnezeu esteviaţa
mea, este cel mai important lucru din viaţa mea,este cel mai de
preţ lucru şi valoros. Dumnezeu
este bucuria mea de a trăi. Prin El eu trăiesc iar eltrăieşte
prin mine. Eu trăiesc vesnic prin El şi Eltrăieşte prin mine.
Cobzaru Gabriel, a XI-a I.
Dumnezeu ocupă un loc destul de importantîn viaţa mea, cu toate
că eu nu arăt acest lucru. Decând eram mic, îmi spuneau părinţii să
fac faptebune, să fiu cuminte, să încerc să nu păcătuiesc,pentru a
putea să-L cunosc pe Dumnezeu. Îl con-sider important deoarece la
Sf. Liturghie se vorbeştede El, şi tot timpul de bine şi în special
când mă rog,dacă nu era important ce rost mai avea să mă rog.Prin
rugăciune, pocăinţă şi fapte bune vom ajungesă-L cunoaştem în
ceruri. Deci pe pământ ne pregă-tim pentru marea întâlnire cu
Dumnezeu.
Bejan Paul, a XI-a I
Dumnezeu este important în viaţa meadeoarece, fără El viaţa mea
nu ar avea sens. Chiardacă uneori nu merit să mă ajute căci
greşesc, îmiarată că El este iubitor, milostiv şi iertător.
Poatedacă El nu ar fi eu nu aş fi avut acum o familie, uncămin şi
prieteni. Pentru ca Dumnezeu să mă ajuteşi să mă ferească de rele
trebuie să mă rog la El înfiecare zi, indiferent cât de scurtă este
rugăciunea.Nu trebuie să mă rog la El doar când am necazuri şicând
mi-e bine să uit de El căci s-ar putea să nu măajute. Trebuie să
credem mereu în El chiar dacă nu-L putem vedea şi nu-L putem auzi
decât prin preoţisau episcopi. Biblia îl reprezintă pe
Dumnezeudeoarece în aceasta este cuvântul său scris. Dacăîn viaţa
asta facem bine, Dumnezeu ne va răsplăti încealaltă viaţă.
Iştoc Gabriela, a XI-a I
Dumnezeu este în viaţa mea ca un tată.Dumnezeu are un rol foarte
important în viaţă, măajută să trec peste toate greutăţile prin
rugăciune şicredinţă. Dumnezeu n-i se prezintă nouă ca un tatăbun
şi milostiv. Dumnezeu este speranţa mea pentruo lume mai bună dar
trebuie şi noi să ascultăm şi sănu călcăm pe căi greşite. Dumnezeu
este importantîn viaţa mea deoarece ne conduce pe drumul celdrept
dar ne mai pune şi la încercări grele să vadăce facem, dacă mai
avem credinţă în El.
Frîncu Benamin, a XI-a T
Dumnzeu are o importanţă foarte mare înviaţa mea deoarece găsesc
foarte multe răspunsuricu privire la rolul pe care în avem noi pe
pământ şice este după moarte. Fără Dumnezeu viaţa nu arenici un
rost, El îmi dă puterea să merg mai departe,mă linişteşte
sufleteşte. În biserică, de multe ori găs-esc alinare (nu pot să
descriu). În biserică de multeori reflectez la viaţă, despre ce o
să fac şi ce fel deviaţă o să duc. Dãmoc Neculai, a XI-a I
4
Schimbul de experienţă cu tinerii din grupul “Jeunesse Lumiere”
nu a fost o pierdere de timp,ci i-a impulsionat pe unii elevi ai
şcolii noastre să dea ei înşişi o mărturie în ceea ce priveşte
relaţia lorcu Dumnezeu. În cele ce urmează prezentăm mărturiile
câtorva elevi în cadrul orei de religie:
-
Cum era Crăciunul atunci când eraicopilă?
Păi, cam la fel. Cam aceleaşi datini, doarcă nu exista televizor
sau electricitate. Totuşi, peatunci lumea era mult mai legată de
obiceiuri careastazi încep să dispară încet-încet.
Dar ajunul Crăciunului ?Ziua aceasta era foarte aglomerată.
De
obicei se pregătea mâncarea şi se făcea curăţe-nie.
Ce mâncare pregăteaţi de Crăciun ?Mâncarea specifică erau
sarmalele, co-
zonacul, mălaiul, pâinea făcută în casă şi piftia. Pemesele de
Crăciun se găseau de asemenea şiprăjituri: negrese, steluţe,
cornuleţe, covrigei.
Se găseau şi băuturi alcoolice sau su-curi?
Da, dar în cantitate mică deoarece nu segăseau în magazine.
Sucurile erau preparate din
mere puse la dospit sau floare de soc, iar băuturilealcoolice
erau vinul sau ţuica de cazan.
Cum era noaptea de Crăciun ?Era fumoasă. Se mergea la biserică
şi
fiecare avea în mână câte o bucată de gumă decauciuc aprinsă
pentru a face lumină deoarece nuse prea găseau lumânări sau
lanterne. Dupăliturghie toată familia se aduna la masă şi
mâncamîmpreună.
Bradul, când se împodobea ?Atunci nu se împodobea bradul decât
la
biserică şi acolo fără instalaţie cu beculeţe pentrucă nu era
electricitate.
Şi atunci Moş Crăciun unde îşi lăsacadourile ?
Da, păi pe atunci nu era Moş Crăciun saucadouri.
Dacă nu era electricitate în noaptea deCrăciun, cum mâncaţi, pe
întuneric ?
Aveam lămpi de carbit şi le ţineam aprinse,iar focul din sobă nu
avea voie să se stingă înacea noapte.
Ziua de Crăciun cum o petreceaţi ?Ori acasă cu familia, ori ne
adunam mai
mulţi la cineva acasă, vorbeam şi mâncamfloricele sau seminţe
împreună.
Credeţi că s-au schimbat multe lucruride atunci ?
Da, au evoluat foarte mult. Nici nu sepoate face comparaţie.
Ceea ce a dispărut însăsunt obiceiurile.
Interviu realizat de Fiusteş Oana Melania, a IX-a Info
5
A venit iarna şi gerul,Parcă s-a albit tot cerul, A venit cu
fulgi uşoricare cad din norişori.
Moş Crăciun iar va veniCu daruri pentru copii.Noi cu drag îl
aşteptăm, Cu note bune-l întâmpinăm.
Balint Marian, a X-a T
În ultimii ani auzim tot mai des, mai ales în preajma
sărbătorilor deiarnă, că obiceiurile tradiţionale încep să se
piardă. Ne place să stăm la gura sobei şi să as-cultăm poveştile
bunicilor de când erau copii. Ne fascinează descrierile
obiceiurilor, a geruluişi a munţilor de nămeţi pe care îi vedem
acum doar în astfel de poveşti. O elevă a încercatsă afle mai multe
despre toate acestea de la bunica ei.
-
Se apropie încetişor Sfânta sărbătoarea Crăciunului iar noi
începem să ne pregătim,fiecare în felul nostru, cum ştim mai
bine.
Totuşi, primul pas pe care cu toţii îlfacem vrând-nevrând, este
trecerea prin acesttimp de aşteptare al Adventului. Cele patru
săptămâni care preced Crăciunul, reprezintăexact timpul de care
avem nevoie pentru a neîntoarce către Dumnezeu, pentru a
refacelegătura pe care o avem cu El şi pe care amrupt-o prin păcat.
Acum este momentul să neamintim ce înseamnă şi ce presupune de
faptviaţa de creştin, să ne amintim care sunt înda-toririle
noastre, nu doar din punct de vederereligios, ci şi uman.
Adventul e timpul de pregătire pentrusărbătoarea Crăciunului.
Această perioadăţine patru săptămâni şi începe cu prima sâm-bătă
după sărbătoarea Cristos, Regele Uni-versului. Adventul a fost
introdus în secoleleIV-VI. Este un timp de pregătire pentru
dublavenire a lui Cristos: cea de la Crăciun şi ceade la sfârşitul
lumii.
Prinşi în problemele vieţii noastre de zicu zi, de cele mai
multe ori deviem de la caleacea dreaptă. Adventul, acest minunat
timp demeditaţie şi de reculegere este tocmai timpulde care are
nevoie sufletul nostru pentru a seapropia de Pruncul Isus care va
veni înnoaptea sfântă a Crăciunului. Ar trebui sămergem mai mult la
biserică, să ne rugăm
mai mult pentru mântuirea noastră şi sălăsăm deoparte nevoile
noastre pământeşti,să deschidem ochii şi să privim în jurul
nostrunu doar superficial, ci având şi sufletul de-schis.
Asta înseamnă să ne detaşăm derutina care, cu siguranţă, s-a
instalat în vieţilenoastre, să ne desprindem din universul nos-tru
în care personajul central este propria per-soană şi să recunoaştem
că există alte lucrurisau probleme mult mai importante asupracărora
trebuie să ne îndreptăm atenţia.
E dificil să coborâm cu picioarele pepământ, sunt conştient de
acest lucru, pentrucă sunt şi eu adolescent, dar este esenţial
canoi să ne dezvoltăm din toate punctele devedere, mai ales cel
spiritual. Să ne întoarcemprivirea şi către cel de lângă noi care
s-arputea să aibă nevoie de ajutorul nostru.
Adventul ne dă prilejul perfect pentru ane redescoperi pe noi
înşine şi pe Dumnezeu.Să profităm de el, atât cât încă nu suntem
cu
totul invadaţi de necazurile şi tristeţile vieţii.Stă în puterea
noastră să vedem mereupartea plină a paharului. Dar această putereo
primim doar de la Dumnezeu. Să nu pier-dem legătura cu El!
Matieş Marian Gabriel, a X-a I
6
-
A fost odată un brad care îşi dorea foartemult să ajungă în casa
unei familii care să îl îm-podobească, pentru că auzise că oamenii
seadună în jurul lui şi sunt fericiţi. Era chiar ziua încare se
tăiau brazii pentru Crăciun.
Un om a trecut pe lângă el şinu l-a tăiat, pentru că era prea
mic,preferând brazii care erau pe lângăel. În anul următor, în
apropierea Cră-ciunului, când se împodobeau brazii,doi tineri
căutau un brad nici mic darnici mare, l-au văzut pe el şi
l-autăiat. Bradul era foarte bucuros cătinerii l-au ales pe el.
Ajungând la casa încare trebuia să fie împodobit, aceştia l-au
băgatîn casă, i-au pregătit locul şi l-au aşezat drept.
Deodată apăru o femeie cu fetiţa şibăieţelul şi cu o cutie mare
de globuri, ghirlande,dulciuri şi instalaţii. Când a văzut bradul
bucuriacopiilor, când au început să-l împodobească,era foarte
mândru şi fericit. După ce au terminatcopiii de împodobit, au pus
instalaţia şi auaprins-o iar bradul s-a speriat puţin, dar
încet-
încet s-a acomodat şi a început să se bucure defrumuseţea sa.
Noaptea, când toţi au plecat laculcare, a apărut Moşul cu cadouri
şi le-a aşezatlângă brad. Erau multe cutii cu numele mem-
brilor familiei. Deodată au început cu-tiile de cadouri să
vorbească cubradul spunându-i că e frumos şi căMoşul i-a lăsat şi
lui un cadou. S-a de-schis cutia lui în care se afla un îngerde
jucărie. Cutia i-a spus că acestîngeraş îl va ocroti noaptea când
esingur.
Dimineaţa, când s-au trezit copiii,au venit la brad şi erau
foarte bucuroşi când auvăzut cutiile cu cadouri. Bradul era
încântat cătoţi stăteau lângă el şi deschideau plin de nerăb-dare
cadourile primite.
Şi aşa bradul a fost fericit că a fost încentrul atenţiei şi că
şi-a îndeplinit visul de a fiîn casa unei famili liniştite în seara
de Crăciun.
Gurgu Manuela, a X-a C
O stea va răsări,O veste mare va vesti,Că-ntr-un grajdi din
Betleem.Într-o iesle de lemnS-a născut Mântuitorul.
Să mergem cu toţi la elSă-i ducem câte un mielPentru el să îl
jertfimSă-i spunem că-l iubim.
Fraţilor, să vă bucuraţi,De păcate-om fi iertaţi,Şi pentru darul
primit,Domnul fie preamărit.
Ciobanu Iosif, a IX-a I
Când pe ceruri se vedea,Steaua care lumina,Atunci lumea a
ştiutCă Pruncul s-a născut.
S-a născut între-animaleÎntr-un grajd din Betleem,Şi prin
naşterea lui sfântă
Lumea-i acum mântuită.
Era mic şi drăgălaş,Stătea-n iesle înfăşat,Şi-asculta
înduioşatGlasul mamei tremurat.
Avãdãni Simona, a X-a C
7
-
Şcoala a fost, este şi trebuie să rămână un loc de întâlnire
unde cei prezenţi să sein-formeze. Da, un loc de educaţie în valori
prin in-formare, adică prin cunoştinţe şi prin
trăirea de experienţe educative inedite. O astfel de experienţă
de in-formare inedită a avut loc pe 24.11, în cadrulliceului
nostru, prin prezenţa grăitoare a unui grup internaţional de
tineri, "Jeunesse-Lumiere", din Franţa, Cehia,Lituania şi Insulele
Reunion. Timp de 2 ore tinerii acestui grup au împărtăşit elevilor
liceului experienţele lor deviaţă şi de credinţă, şi au răspuns
numeroaselor întrebări venite din partea tinerilor noştri. Suntem
convinşi căacest schimb de experienţă nu a fost o pierdere de timp,
ci dimpotrivă, un câştig motivaţional şi educativ ines-timabil,
care mai devreme sau mai târziu va aduce roade şi va ajuta la
fundamentarea deciziilor şi comporta-mentelor noastre în faţa
vieţii, viaţă care, în iubire autentică, are sens şi merită să fie
trăită. În cadrul unui momentde reflecţie, fr. Daniel i-a lăsat pe
elevii de la clasele a IX-a să-şi exprime părerea pe care le-a
lăsat-o întâlnireacu cei şapte tineri. Am spicuit câteva din ideile
elevilor.
A fost foarte interesant. Am rămas impresionată înurma
poveştilor de viaţă ale acestora. Am văzutpentru prima oară un om
negru şi nu am simţit re-pulsie, aşa cum credeam că voi simţi.
Chiar amavut multe de învăţat şi cred că m-am apropiatpuţin de
Dumnezeu. Am descoperit că viaţaînseamnă şi suferinţă şi bucurii şi
trebuie să ne-oacceptăm aşa cum o primim, să ne ducem misi-unea la
bun sfârşit, să-i mulţumim lui Dumnezeupentru tot ce primim.
Fiusteş Oana
Pentru faptul că am făcut cunoştinţă cu persoanecare au avut un
mod de viaţă interesant, stilul lorde viaţă şi modul în care
gândesc, am rămas cu oimpresie bună. Mi-a plăcut cel mai mult de
Elenacare este foarte simpatică şi inteligentă şi cred căar fi o
bună prietenă. Baratu Delia
Cel mai mult mi-a plăcut că am scăpat de douăteste: la chimie şi
spaniolă (..glumeam…). M-a im-presionat foarte mult dedicarea
acestor tineri spreDumnezeu. M-a uimit felul în care unii
vorbeaufranceza - nici nu zici că ar fi din ţări diferite. Celmai
mult mi-a plăcut cum a răspuns Elena la în-trebări, chiar am avut
de învăţat. Sinceră să fiu mi-a plăcut un pic tânărul David,
probabil pentru că eprima dată când văd un negru. Bejan Bianca
Am văzut că oamenii se pot înţelege foarte bineîntre ei chiar
dacă sunt de naţionalităţi diferite, căorice om, pentru a realiza
ceva în viaţă are nevoiede credinţă şi că în viaţa oricărui om
există
momente grele, dar dacă avem curaj le putem de-păşi. Ciobanu
Iosif
Vizita tinerilor Jeunesse Lumiere a fost una plă-cută, niciodată
nu am stat atât de aproape de unuldin Franţa. Este ciudat cum au
alcătuit ei acestgrup ca să se dedice lui Dumnezeu. Au avut
cura-jul şi ambiţia să spună câteva vorbe în limbaromână. Unii au
avut curaj să-şi povesteascăaproape toată viaţa, cu tot ce a fost
mai greu. Cân-tecele au fost frumoase. Ne-au dat sfaturi bune
şine-au spus că fără credinţă nu putem realizanimic. Baratu
Gabriel
Mi-am făcut o impresie foarte bună despre toţi. Mis-au părut
persoane credincioase, cu voinţa de aajuta oamenii de oriunde.
Fiecare îşi trăieşte viaţalui împreună cu Dumnezeu. Fiecare are
stilul luide a gândi, de a se ruga. Chiar dacă vin din
ţăridiferite, toţi au credinţă în Dumnezeu, au toată iu-birea lui
şi sunt fericiţi aşa. Dãmoc Lidia
Mi-a plăcut felul în care s-au prezentat şi faptul căs-au
străduit să spună câteva cuvinte în limbaromână. M-a impresionat
felul lor pozitiv de agândi şi modul în care se ajutau
încurajându-seunii pe alţii. Mi-a plăcut că au avut curajul săspună
viaţa pe care au avut-o .. eu nu cred că aşfi avut curajul să fac
tot ceea ce au făcut ei.
Sebi Alois
8
-
9
Spre sfârşitul anului doi de şcoală,fratele Daniel Ciobanu ne-a
comunicat că vomface un an de studiu în Austria. Plecare a avutloc
pe data de 21 septembrie 2009, când am
plecat de la Roman spre Bucuresti, unde ne-a aşteptat
însoţitorul nostru, Ştefan Gavrilă.De la Bucureşti am plecat cu
trenul până laViena de unde ne-a luat fratele Johann şi amstat la
casa Fraţilor până a doua zi, dimineaţă.Fratele Johann ne-a dus la
şcoala din Mödlingunde i-am cunoscut pe domnul RadatzThomas şi
domnişoara Alexandra, supraveg-hetoarea noastră.
Chiar dacă la început nu cunoşteam penimeni, cu timpul ne-am
făcut mulţi prieteninoi. Modul de lucru este foarte diferit faţă
decel de aici deoarece atelierul este foarte binedotat cu utilaje
şi scule necesare elevilor pen-tru a-şi îmbogăţi cunoştinţele.
Programul destudiu era asemănător cu cel de aici, orarulînsă era
diferit: trei zile pe săptămână aveamtâmplărie, o zi mecanică, iar
într-o zi aveamtrei ore: două ore limba germană şi o oră
dedesen.
În fiecare zi aveam maiştri diferiţideoarece noi, cei veniţi din
România, făceammobilier pentru o casă de copii din Lugoj nu-
mită Caritas. De asemenea, vroiam să maifacem şi alte lucruri
pentru noi ca să putemprofita de această experienţă şi să
învăţămcât mai multe lucruri noi. Am avut de făcutpentru cei de la
Caritas zece mese mici, douămese mari, cincisprezece regale
(dulapurisuspendate), două bănci, 35 de rame, douădulapuri pentru
bucătărie şi un şifonier.
În mini-vacanţe venea fratele Johanndupă noi şi mergeam la casa
Fraţilor, care erafoarte mare având şi un fel de hotel,
deoareceziua se făceau ore iar noaptea veneau per-soane ca să
doarmă acolo. În fiecare zi, neducea în centrul oraşului şi ne lăsa
acolo pânăseara.
În Viena am vizitat toate muzeele,câteva biserici, printre care
şi Stefansdom,Parlamentul. Am avut ocazia să vedem şiparada
militara de ziua Austriei.
Experienţa de acolo a fost una de neui-tat şi aşteptăm să ne
întoarcem încă pentrucâteva luni pentru dobândirea de noi
cunoşt-inţe. Totodată dorim să mulţumim Fraţilor carene-au dat
prilejul să putem pleca în Austria şine-au ajutat să vedem cum se
studiază şi înaltă parte.
Cobzaru Tiberiu şi Dumea Iulian
În urma vizitei întreprinse în anul şcolar 2008-2009 la cel mai
mareColegiu Tehnic din Mödling, a luat naştere proiectul de
parteneriat între
Liceul "La Salle" din Pildeşti şi acest prestigios colegiu din
Austria. Concret, doi elevi ai şcoliinoastre, Tiberiu Cobzaru şi
Iulian Dumea, de la anul de completare, profilul Tâmplărie
univer-sală, vor face stagii de formare profesională pe parcursul
anului şcolar în curs în cadrul acestuicolegiu. Reîntorşi în ţară,
cei doi vor să împărtăşească şi colegilor frumoasa experienţă
dinAustria.
-
Joi, 29 octombrie 2009, eleviiclaselor a X-a şi a XI-a, însoţiţi
de
domnii maiştri, am făcut o excursie culturală în
Bucovina. Plecarea a avut loc la ora 8:30 din loca-
litatea noastră, Pildeşti. După un drum lung deaproape 2 ore, am
ajuns în comuna Pârteştii deJos, aflată în judeţul Suceava. Aici am
avutprimul popas la Grupul Şcolar " Nicanor Mo-roşan",
specializarea acestui grup constând în:fabricarea produselor din
lemn şi industria textilăşi pielărie. Atelierul de tâmplărie este
dotat cu uti-laje performante, de asemenea şi atelierul decroitorie
arată foarte bine.
După ce am vizitat această şcoală, ne-am oprit la Biserica din
Cacica, o biserică con-struită în stil neogotic. Construcţia
bisericii a
început în anul 1903 şi a fost finalizată în anul1904, având 47
de metri înălţime şi 36 de metrilungime. La altarul bisericii se
află o copie aicoanei Sf. Fecioare Maria din Polonia. Un in-teres
deosebit prezintă "Grota Lourdes" undesunt amplasate statuetele
Preasfintei FecioareMaria şi a Sf. Bernadeta Soubirous, despre
carecirculă legenda că odată au fost aduse în biser-ică, dar, în
dimineaţa următoare, au fost
găsite înapoi în grotă.La câţiva paşi de biserică am dat
deSalina Cacica, în care am coborât cu toţii şi amrămas uimiţi de
ce am văzut. La 29 de metri seaflă capela romano-catolică Sf.
Varvara (ocroti-toare minerilor), iar la 35 de metri găsim sala
dedans “Ing. Agripa Popescu” şi capela ortodoxă.Coborând, ajungem
la 37 de metri unde găsimlacul sărat, care este un lac artificial
săpat man-ual de mineri, pe pereţii căruia se găsesc cristalede
sare. În final, ajungem la sala de sport laadâncimea de 78 m. Acest
loc este recomandatîn special persoanelor cu astm, sau care
suferăde probleme respiratorii.
Ultimul popas, l-am făcut la MănăstireaVoroneţ. Această
mănăstire a fost ridicată în anul1488, după o victore împotriva
turcilor a lui Şte-fan cel Mare. Pictura interioară a
bisericiidatează în cea mai mare parte din timpul lui Şte-fan cel
Mare. În scenele din altar şi din naosartistul a urmărit să redea
îndeosebi sensulteologal al imaginilor, realizând un
ansamblusolemn, dar cu vădit caracter de monumentali-tate. Printre
aceste picturi întâlnim şi Cina cea detaină. Pictura exterioară a
Voroneţului, datânddin timpul domniei lui Petru Rareş, este
realizatăla un înalt nivel artistic, fiind socotită drept cel
maireuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti.Culorile
predominante sunt verdele şi albastrulde Voroneţ (prin compoziţia
larg desfăşurată adiferitelor scene). Aici am întâlnit şi mormântul
luiDaniil Sihastru, care era sfătuitorul lui Ştefan celMare.
În drumul spre casă am stat toţi şi amprivit peisajele, sau am
comentat ce am văzut peparcursul zilei. A fost o excursie
grozavă.
Bejan Paul Marian, a XI-a I
10
-
După o vacanţă binemeritată, pe 14septembrie a început noul an
şcolar.
După sfânta liturghie, elevii şi profesorii Liceului “LaSalle”
s-au adunat în sala de sport. În cuvintele deintroducere fr. Daniel
ne-a invitat "să ne rugăm ca înşcolile noastre să se cultive şi să
se trăiască val-oarea solidarităţii şi să privim munca educativă
cuochii lui Dumnezeu cel solidar, educând şi acţionând,ca şi cum
Dumnezeu ar educa şi ar acţiona prin noi".Reprezentanţi ai
promoţiei 2009 au predat premi-anţilor anului de completare Cheia
Şcolii; fr. Daniel aprezentat noutăţile acestui an: la nivelul
comunităţieducative, la nivelul instituţional şi al efectivului
deelevi.
Pe 9 octombrie a avut loc prima şedinţă cupărinţii din acesta an
şcolar. Prima parte a şedinţei aavut loc cu toţi părinţii în sala
de conferinţe a şco-liinoastre unde fr. Daniel a făcut o prezentare
a şcoliişi a comunicat noutăţile legate de acest an şcolar,
iarpartea a doua a avut loc în sălile de clasă împreunăcu
diriginţii elevilor.
Joi, 29 octombrie 2009, elevii claselor a X-a şi a XI-a,
însoţiţi de domnii maiştri, au făcut o ex-cursie culturală în
Bucovina. Cu această ocazie, auvi-zitat Grupul Şcolar „Nicanor
Moroşan” din loc.Pârteştii de Jos, jud. Suceava, unde au fost
întâm-pinati de dl. director al şcolii care, împreună cumaiştrii de
acolo, le-a prezentat atelierul de tâm-plărie, cel de croitorie şi
restul şcolii, recent renovatăşi dotată la standarde europene. După
aceasta, ele-vii au vizitat biserica din Cacica şi
MănăstireaVoroneţ.
Sâmbãtã, 31 octombrie 2009, a avut loc laLiceul "La Salle" o zi
de reculegere şi convieţuire lacare au participat 18 elevi şi eleve
din clasele a IX-a. Ziua a fost animată de către fr. Vicentiu şi
dl. prof.Florin Dorcu. Tema zilei a fost: “A avea sau a fi;
Ceînseamnă a fi persoană”.
Între 9-12 noiembrie a avut loc Congresuldirectorilor de Centre
şcolare lasalliene de la Madrid.La acest congres au participat
directorii generali dintoate instituţiile educative lasalliene din
Spania şiPortugalia (aproximativ 150 de persoane). Tema
con-gresului a stat sub laitmotivul viitorului managemen-tului
şcolar: O privire de perspectivă asupradirecţiunii şcolilor "La
Salle". Şcoala noastră a fostreprezentată de fr. Daniel.
Vineri, 13 noiembrie 2009, s-a desfăşurat,în sala de sport a
liceului, “Balul Bobocilor”. Ne-auîncântat privirile 6 perechi de
concurenţi din claselea IX-a şi, după ce cu totii au trecut prin
cele 12 probe
propuse de organizatori (dans, culturăgenerală, îndemânare,
improvizatie…) juriul i-a desemnat câştigători pe: Bianca
Bejan(Miss Boboc), Delia Baratu (Miss Popularitate) şiFabian
Mărtinaş (Mister Boboc). Felicitãri tuturor!
Între 19-21 noiembrie sub egida LAACCE,s-a desfăşurat la Bad
Goisern (Austria), cursul deformare continuă pentru profesorii din
şcolile "LaSalle" din această regiune a Europei. Au
participatdelegaţi ai profesorilor din Germania, Ungaria,Cehia,
România şi Austria. De la liceul nostru "LaSalle", din Pildeşti, au
participat prof. Florin Dorcu şifr. Vicenţiu Ghiurca.
După demersurile întreprinse în anul şcolar2007-2008 pentru
obţinerea acreditării şcolii noaste,titlu obţinut în anul scolar
precedent, luni, 23 noiem-brie, o comisie a ARACIP formată din dna.
ClaudiaManciu şi dl. Remus Chină şi avându-l ca observatorpe dl.
Insp. Mihai Floroaia din cadrul ISJ Neamt, apurces la vizita
obişnuită de îndrumare şi monitor-izare periodică din partea
agenţiei.
Pe 24 noiembrie, liceul nostru a primit vizitaunui grup
internaţional de tineri din Franţa, Cehia,Lituania şi Insulele
Reunion. Timp de 2 ore, tineriiacestui grup au împărtăşit elevilor
liceului expe-rienţele lor de viaţă şi de credinţă, şi au răspuns
nu-meroaselor întrebări venite din partea tinerilor noştri.
În perioada 26-28noiembrie am fost onoraţicu prezenţa
Superiorilor noştri, fr. Paul Kaiser şi fr.Johann Gasner, însoţiţi
de fr. Cezar Pallares şi de fr.Ismael Beltran, responsabil al
reţelei de Şcoli "LaSalle" din toată Spania. Aceştia ne-au asigurat
de totsprijinul lor în buna funcţionare a centrelor
noastreeducative.
Într-un cadru festiv, luni, 30 noiembrie2009, la orele 12.00, a
fost sărbătorită cu anticipaţieZiua Naţională a României: Marea
Unire de la 1918.Tema propusă pentru comemorarea din acest an
afost: Contribuţiile lui Iuliu Maniu şi Iuliu Hossu laUnirea de la
1 decembrie 1918.
Pe 5 decembrie 2009 s-a desfăşurat primaactivitate de formare
pedagogico-lasalliană din acestan şcolar. Au participat 15 cadre
didactite din ambeleinstituţii educative lasalliene de la Pildeşti
şi Iaşi. Ac-tivitatea a fost pregătită şi condusă de fr.
VicenţiuGhiurca, responsabil al comisiei de formare, iar temaa fost
“Principii de bază în pedagogia lasalliană -Opţiunea pentru cei
săraci”.
Redacţia
11
-
Orizontal: 1) Fiul lui Dumnezeu, a căruinaştere se sărbătoreşte
în fiecare an de Cră-ciun - Obicei jucat cu măşti de Anul Nou.
2)Cântec în seara de Crăciun - Unul dintredarurile aduse de magi
pruncului Isus. 3)Oameni insensibili - Post scriptum. 4) Nu mai
departe (pop.) - Pui de bivoliţă. 5)Vorbă în Ardeal - Aşa e drept -
Ros la capete!6) Om cu stare - Ziua de sacrificat porcul deCrăciun.
7) Mama pruncului Isus - A merge lamunte. 8) Puseu de furie. 9)
Boltă cu stele -Râu în estul României. 10) Podoabe pedegete -
Trăgători la sania lui Moş Crăciun.
Vertical: 1) Pană de despicat lemnele - Opo-nenţi în luptă. 2)
Colind la început de an - Tre-cute în agendă! 3) Lubrifiant la
motor - Vorbede bine transmise de Crăciun (sg.). 4) Esteîn pas cu
moda - Lopăţică de curăţat plugul.5) Aura de sfânt - Hârtii
parafate. 6) Com-pact disc - Nume de turc - În cerc! 7) Col-ind de
Anul Nou. 8) Transmisie sportivă -Număr pe scurt - În eter! 9) Stau
în grup!- Săr-bătoare a naşterii mântuitorului Isus Cristos.10)
Interpretă pe scenă - Nota 7 pe portativ.
ing. Traian Ploşniţă
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Consiliul de redacţie: Mârţ Angela,Gherghel Florin, Fiusteş Oana
Melania,
Lungu Ioan, Avădăni Simona, GherghelucăBogdan, Bejan Paul
Marian
Coordonator: Prof. Florin Dorcu
12
Umpleţi locurile goale din tabelul de mai jos, de 9x9pătrăţele,
împărţit în 3x3 pătrăţele, cu numere de la 1la 9, astfel încât nici
un număr să nu se repete, nici înacelaşi rând, nici în aceeaşi
coloană şi nici în acelaşitabel de 3x3. Succes!!
6 7 2 9
9 3 1
3 4
4 6 2 8 7 5 3
6 3 1
8 2
2 7 8 5 3 9
4 7 5 8
Liceul "La Salle"vă urează
CRĂCIUN FERICIT!şi un an 2010 plin de
binecuvântări!LA MULŢI ANI!