1 BIBLIOTECA JUDEłEANĂ ALEXANDRU ŞI ARISTIA AMAN Craiova ProtecŃia mediului şi influenŃa sa asupra dezvoltării umane
1
BIBLIOTECA JUDEłEANĂ ALEXANDRU ŞI ARISTIA AMAN
Craiova
ProtecŃia mediului şi influenŃa sa asupra dezvoltării umane
2
3
BIBLIOTECA JUDEłEANĂ
ALEXANDRU ŞI ARISTIA AMAN Craiova
ProtecŃia mediului şi influenŃa sa asupra dezvoltării umane
- Bibliografie de recomandare -
Craiova 2006
4
Lucrare realizată de : Florentina Urziceanu
Tehnoredactare computerizată : Silvia Mic
5
“ Natura nu este numai pentru a fi contemplată, ci şi pentru a fi înŃeleasă, utilizată şi protejată “ Constantin Rădulescu-Motru
6
PrefaŃă
Lucrarea de faŃă este o bibliografie de recomandare şi se adresează în principal elevilor şi studenŃilor, dar şi altor categorii de cititori, de fapt, tuturor acelora care îndrăgesc natura şi care se simt răspunzători faŃă de protecŃia mediului înconjurător. Cu toŃii ştim că legătura dintre om şi natură este o condiŃie a păstrării vieŃii pe pământ, că natura este un bun al tuturor. De aceea trebuie s-o cunoaştem şi s-o ocrotim, să-i asigurăm echilibrul atât de necesar dezvoltării societăŃii. Putem afirma că, astăzi, mai mult ca niciodată, am devenit conştienŃi de consecinŃele grave ale distrugerii naturii, de faptul că responsabilitatea pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât individuală, dar mai ales, colectivă. Deoarece educaŃia pentru mediu a devenit o problemă care preocupă întreaga societate, că, pe plan mondial, se manifestă o creştere a interesului pentru ecologie ne-am propus, prin prezenta lucrare, să facem cunoscut întregul fond de publicaŃii pe teme ecologice, aflat în colecŃiile Bibliotecii Aman. ReferinŃele bibliografice inserate în lucrare oferă date despre influenŃa factorilor de mediu asupra societăŃii noastre, ajută la cunoaşterea măsurilor de ameliorare a calităŃii vieŃii, pentru că viaŃa şi sănătatea noastră depind de întreg mediu înconjurător ca şi de civilizaŃia tehnică, economie, cultură, artă etc. De asemenea, ele ilustrează relaŃiile dintre mediul contemporan de viaŃă şi starea noastră de sănătate, precum şi faptul că bilanŃul evoluŃiei societăŃii arată că s-a produs o creştere alarmantă a degradării mediului ambiant, o adevărată criză ecologică. De aceea se impune desfăşurarea unor activităŃi permanente de informare corectă asupra consecinŃelor nefaste ale acestei degradări. O idee esenŃială a tuturor lucrărilor bibliografiate o constituie faptul că toŃi cei care credem cu adevărat în meritul hranei curate, a aerului nepoluant, a vitaminelor, mineralelor, ca mijloace de a ne păstra sănătatea, trebuie să ne mobilizăm pentru ca acŃiunile noastre de protecŃie a mediului să fie încununate de succes. Am inclus, în bibliografie, volumele care au ca temă energia, având în vedere legătura indisolubilă dintre energie şi mediu, influenŃa pe care aceasta o are asupra dezvoltării umane.
7
Structura bibliografiei este următoarea: 1. DicŃionare şi enciclopedii 2. Volume 3. Articole identificate în publicaŃiile periodice din colecŃiile bibliotecii
noastre. 4. PublicaŃii seriale 5. Materiale AV Ne exprimăm încrederea că această bibliografie se înscrie în seria unor activităŃi permanente de informare asupra consecinŃelor degradării mediului înconjurător asupra măsurilor de protecŃie a acestuia şi că, în timp, îşi va dovedi utilitatea..
8
ProtecŃia mediului Lucrări de referinŃă DicŃionare. Enciclopedii Lupescu, Gh. ; Parichi, Mihai ; Florea, M..- ŞtiinŃa şi ecologia solului : DicŃionar.- Iaşi : Ed. Univ. Al. I.Cuza, 1998
II 48.177
xxx - Mic Lexicon de protrcŃia mediului.- Bucureşti : Ed. Economică, 1999, 176 p.
II 48.726
Neacşu, Petre ; Apostolache-Stoicescu, Zoe.-DicŃionar de ecologie.- Bucureşti : Ed. StiinŃifică şi Enciclopedică, 1982, 680 p.
II 16.450
Partin, Zoe ; Rădulescu Melania Cristina.- DicŃionar ecologic.- Bucureşti : Garamond, 1995
II 42.147
Savin, Ctin.- DicŃionar ştiinŃific poliglot pentru domeniile : hidrologie, gospodărirea apelor, meteorologie, protecŃia mediului şi alŃi termeni necesari din discipline conexe : română, engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă.- Bucureşti : Ed. Tipored, 1996, 2 vol.
II 46.026
Văsaru, Gheorghe.- Mic dicŃionar ecologic.- Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 1997, 95 p.
9
II 46. 626
xxx - The Cambridge Encyclopedia of Life Sciences.- Cambridge University Press, 1985
IV 1. 649
xxx - Cartea 10.- Omul imită, preface şi protejează lumea vie : Mică enciclopedie pentru tineret, 1998, 264 p.
II 39. 267
xxx - Encyclopédie de l’ écologie le present en question.- Paris : Librairie Larusse, 1977, 488 p.
III 6. 393
În volume
Acot, Pascal - L’écologie universitaires de France.- Paris : Presses, 1977
I 4.987 Anton, Gheorghe.- Ecologie. EducaŃie cetăŃenească pentru elevii din şcolile profesionale, complementare şi de ucenici.- Roman : Ed. Miron Costin, 1995, 128 p.
II 41. 833
Xxx - Apa şi poluarea.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică , 1979, 132 p.
I 4.448
Apostol, Pavel.- Calitatea vieŃii şi explorarea viitorului.- Bucureşti : Ed. Politică, 1975, 272 p.
10
II 2.863
Atanasiu, Lucian ; Tipa, Liubovi.- Valorificarea produşilor fotosintezei.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1988
I 7.475
Baciu, Anibal, Baciu, Ccristian, Ioan.- Energia electrică şi mediul înconjurător.- Bucureşti . Ed. Tehnică, 1982, 143 p.
I 6.390
Barbu, Cristina Mihaele.- ProtecŃia mediului înconjurător.- Craiova : Ed. Sitech, 2004, 252 p. II 55.478 Barbu, Ion ; Verdeş, Dumitru..- Moartea bradului : Simptomul degradării mediului.- Bucureşti : Ceres, 1991, 276 p.
II 36.837
Barnea, Elena.- Efectele poluării atmosferei asupra aparatului respirator la copii.- Bucureşti : Ed. Medicală, 1978, 175 p.
II 7.269
Barnea, Matei.- Factorii de mediu şi profilaxia cancerului.- Bucureşti : Ed. Medicală, 1983, 144 p.
I 6.647
Barnea, Matei ; Baruca, Elena.- Bolile respiratorii şi factorii de mediu.- Bucureşti : Editura Medicală, 1989, 319 p.
II 11 251
11
Barnea, Matei ; Papadopol, Corneliu.- Poluarea şi protecŃia mediului.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1975, 332 p.
II 1.672
xxx - Bazele ecologiei generale.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1982
II 25.645
Bălăscută, Nicolae.- ProtecŃia plantelor de grădină, cu deosebire prin mijloace naturale : Tipocart Braşovia, 1993, 331 p.
I 9.516
Berca, Mihai.- Ecologie generală şi protecŃia mediului.- Bucureşti : Ed. Ceres, 2000, 444 p.
III 18.643
Berilă, Ion.- Igiena, ecologia şi medicina muncii.- Craiova : Reprografia UniversităŃii din Craiova, 1995
II 41.961
Bernaz, Gh. ; Dejeu, Liviu.- Fertilizarea viilor şi întreŃinerea solului în concepŃie ecologică.- Bucureşti : Ceres, 1999, 180 p.
II 50.131
xxx -Biologie şi ecologie animală.- Bucureşti : Ed. Didactică şi pedagogică, 1981, 196 p.
III 7.675
Bodoga, Petru.- Cromatografia pe strat subŃire : analiza poluenŃilor.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1995, 160 p.
12
III 14. 201
Bogdan, Octavia.- Fenomene climatice de iarnă şi de vară.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1978, 120 p.
I 4.404
Bogheanu, Delia ; Gheorghiu, Aristide ; Codreşi , Teclu.- Teste de ecologie şi protecŃia mediului pentru licee : filiera tehnologică : profilul resurse naturale şi protecŃia mediului.- Craiova : Sitech, 2004, 93 p.
III 19.603
Bologa, Alexandru.- Productivitatea primară marină.- Bucureşti : Ed. StiinŃifică şi Enciclopedică, 1987
I 7.289
Botnariuc, Nicolae ; Vădineanu, AngheluŃă.- Ecologie.- Bucureşti : Ed. Didactică şi Enciclopedică, 1982, 440 p.
III 8.331
Botzan, M..- Mediu şi vieŃuire.- Bucureşti : Ed. Academia Română, 1996
III 15.505 Bran, Florina ; Marin, Dinu ; Simon, Tamara.- Economia turismului şi mediului înconjurător.- Bucureşti : Ed. Economică, 1998, 264 p.
III 18.414
Brown, Lester R..- Casa plină : reevaluarea capacităŃii Pământului de a-şi susŃine populaŃia.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1996
III 14. 596
13
Brown, Lester.- Eco-economie : crearea unei economii pentru planeta noastră / prefaŃă : Iliescu, Ion ; trad. : Novac, Anca.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 2001, 382 p.
III 18.624
Brown, Lester.- Probleme globale ale omenirii.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1988, 312 p.
III 11.215
Brumar, Dragomir D..- Ecologie şi protecŃia mediului înconjurător.- Craiova : Sibila, 1999, 192 p.
II 52.893
Budeanu, Constantin. ; Călinescu, Emanoil.- Elemente de ecologie umană.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1982, 472 p.
II 26.182
CaŃan-Rusta, Zenovia.- Despre resursele geosferice şi managementul mediului înconjurător.- Craiova : Ed. Scrisul Românesc, 1995, 167 p.
II 56.516
Călinoiu, Maria.- Strategii de mediu.- Craiova : Ed. Sitech, 2003, 176 p.
II 54.049
Ciobanu, Nicolae.- ProtecŃia mediului înconjurător : Manual universitar.- Craiova : Reprografia UniversităŃii din Craiova, 2001, 156 p.
II 53.344
Ciobanu, Nicolae.- ProtecŃia mediului înconjurător : Manual Universitar.- Craiova : Sitech, 2002, 164 p.
III 19.011
14
Ciplea, Alexandru ; Liciniu, Ioan.- Poluarea mediului ambiant.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1978, 360 p.
II 18.489
CîrŃînă, Daniela.- Poluarea apelor.- Craiova : Ed. Sitech, 2005, 199 p.
III 19.998
Codoban Cioboiu, Olivia.- Ecologia şi protecŃia mediului : curs universitar.- Craiova : Sitech, 2005, 193 p.
II 56.746
Cogălniceanu, Alex. ; Cogălniceanu, Dan.- Energie, economie, ecologie.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1998, 204 p.
III 16.148
Cogălniceanu, Alex. ; Cogălniceanu, Dan.- Geografia energiei electrice.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică, 1971
II 5.227
Constantinescu, N.N..- Economia protecŃiei mediului natural.- Bucureşti : Ed. Politică, 1976, 372 p.
II 17.296
Coste, Ioan.- Omul, biosfera şi resursele naturale : introducere în ecologia resurselor naturale.- Timişoara : Ed. Facla, 1982
II 26.256
Cotigă, Constantin..- Ecologie şi protecŃia mediului : Curs universitar.- Reprografia UniversităŃii din Craiova, 1998
IV 2.108
15
Cotigă, Constantin..- Ecologie şi protecŃia mediului.- Craiova : Ed. Sitech, 2006, 249 p.
II 56741
Cotigă, Constantin..- ProducŃii sporite de furaje energetice în Oltenia.- Craiova : Ed. Sitech, 1999, 121 p.
II 49.337
Croiu, Margareta.- Sunet, zgomot, poluare sonoră.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică, 1974, 64 p.
I 3.626
Cristea, Mihai.- Genetica ecologică şi evoluŃia.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1991, 263 p.
III 12.544
DarabonŃ, Alex..- Combaterea poluării sonore şi a vibraŃiilor.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1975, 462 p.
III 5. 225
DarabonŃ, Alex..; Costin, Adrian.- Poluarea sonoră şi civilizaŃia contemporană.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1982, 111 p.
I 6. 408
Debroise, Anne ; Seinandre, Erick.- Fenomene ale naturii.- Bucureşti : Enciclopedia RAO, 2003, 128 p. cu il.
II 56.504
Dindea, Mircea ;Tudor, Ştefania ; Igna, Aurelia..-Toxicologie acvatică.- Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 1986
16
II 30.184
Dorst, Jean.- Înainte ca natura să moară.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică, 1970
II 41.293
Dinu, Valeriu.- Mediul înconjurător în viaŃa omenirii contemporane.- Bucureşti : Ceres, 1959, 509 p.
III 6.048
Drăgănescu, Codrea.- Exploatarea animalelor : Ecologie aplicată.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1984, 264 p.
III 9.444
Drăgănescu, Mihai.- Sistem şi civilizaŃie.- Bucureşti : Ed. Politică, 1976, 503 p.
II 2. 586
DuŃu, Mircea.- Dreptul mediului.- Bucureşti : Ed. Economică, 1996, 384 p.
II 45.385
DuŃu, Mircea.- Dreptul mediului : tratat.- Bucureşti : Ed. Economică, 1998, 2 vol. Vol.1 - Introducere în dreptul mediului Vol.2 - Dreptul internaŃional al mediului; Dreptul comunitar al mediului
III 16.698
DuŃu, Mircea.- Dreptul comunitar al mediului.- [Bucureşti] : Ed. Econo-mică [s.a], 287 p.
II 47.636
17
DuŃu, Mircea.- Dreptul urbanismului.- Bucureşti : Ed. Economică, 1998, 192 p.
II 51.862
DuŃu, Mircea.- Între a fi şi a avea : Eseuri ecologiste.- Bucureşti : Ed. Economică, 1998, 15 p.
II 47.636
xxx - Ecologia umană în interdependenŃă cu mediul.- Bucureşti : Ed. Me-dicală, 1979, 800 p.
III 6.140
xxx - Ecologie marină.- Bucureşti : Ed. Academia R.S.R, 1967
III 933
xxx - Ecosistemele din România.- Bucureşti : Ed. “Ceres”, 1980, 304 p.
III 6.&43
Enescu, Valeriu.- Genetica ecologică.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1985, 236 p.
III 9.776
xxx - Epurarea apelor uzate şi valorificarea rezidurilor din industria alimentară şi zootehnie.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1977, 208 p.
III 7.113
Eşanu, Vladimir.- Epopeea energiei solare - Bioenergetică celulară.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică, 1972, 271 p.
II 1.259
18
Folescu, C..- O călătorie prin sistemul solsr.- Bucureşti : Ed. Ion Creangă, 1989, 160 p.
I 7.670
Furon, Raymond.- Problema apei în lume.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică, 1967, 255 p.
II 1.177
GafiŃa, Viniciu.- Lumea plantelor şi animalelor.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1979, 31 p. lustrate
087.5/G13
Gavrilescu, Elena ; Olteanu, Ion.- Calitatea mediului.- Craiova : Universitaria, 2003, 3 vol.
II 53.732
xxx - Geografia mediului - Omul şi natura la început de mileniu.- Iaşi : Institutul European, 2003, 119 p.
III 2.706
Gheorghe, George M..- Dialog despre natură şi sănătate.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1985, 375 p.
I I 6. 927
Ghimicescu, George ; Hîncu, Iancu.- Chimia şi controlul poluării apei.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1974, 172 p.
II 892
Glodeanu, Mihnea.- Utilaje şi instalaŃii tehnologice pentru protecŃia
19
mediului.- Craiova : Universitaria, 2003, 240 p.
III 19.352 Godeanu, Stoica.- Elemente de monitoring ecologic integrat.- Bucureşti : Bucura Mond, 1997, 183 p.
III 16.456
Gore, Al. - Pământul în cumpănă : Ecologia şi spiritul uman.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1995, 308 p.
II 14,441
xxx Hidrobiologia : Lucrările comisiei de hidrobiologie, hidrologie şi ihtiologie.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R, 1961
III 937
Iancu, Aurel.- Creşterea economică şi mediul înconjurător.- Bucureşti : Ed. Politică, 1979, 295 ă.
II 19. 373
xxx - Igiena mediului,. Bucureşti : Ed. Medicală, 1981, 479 p.
III 7.617
Ioanid, Virgil.- Urbanism şi mediu.- Bucureşti : 1991, 278 p.
III 12.522
20
Ionel, Ioana.- Termoenergetica şi mediul : măsuri pentru reducerea poluării mediului datorită arderii combustibililor clasici.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1996, 280 p.
III 15.273
Ionescu, Alexandru.- Agricultura ecologică.- Bucureşti : Ceres, 1982, 123 p.
I 6.411
Ionescu, Alexandru.- Ecologie şi societate.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1991, 176 p.
II 35.881
Ionescu, Alexandru.- Efectele biologice ale poluării mediului.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R., 1973
III 1.398
Ionescu, Alexandru.- Fenomenul de poluare şi măsuri antipoluante în agricultură.- Bucureşti : Ed. Ceres, 279 p.
II 26.116
Ionescu, Al.; Săhleanu, Victor ; Bindu, Ctin..- ProtecŃia mediului înconjurător şi educaŃia ecologică.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1989, 219 p.
III 11.275
Iliescu, I. ; Cotigă, Ctin..- Curs de ecologie : pentru studenŃii FacultăŃii de Agronomie.- Craiova : Reprografia UniversităŃii din Craiova, 1992, 261 p.
II 37.754
Iordache, Costela.- Geografia mediului - poluare şi protecŃie.-Craiova : Universitaria, 2002, 232 p.
21
III 19.060
xxx - Întoarcere pe planeta albastră : (Avertisment ecologic) : Bucureşti : Ed. Politică, 1989, 287 p.
II 33.755
Laiber, Victor.- Petrol înseamnă energie.- Bucureşti : Ed. Ion Creangă, 1982, 167 p.
55/L16
LanŃoş, Ştefan.- Calitatea vieŃii umane.- Bucureşti : Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1989, 128 p.
I 7.713
Lazarev, P.P..- Energia şi resursele energetice.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1961
II 6.096
Lazăr, Viorel ; Năstase, Adrian.- Factorii poluanŃi.- Craiova : Ed. M.J.M, 2001, 56 p.
II 50.686
xxx - Legea nr.9/1973 privind protecŃia mediului înconjurător.- Bucureşti, 1973, 33 p.
II 2.149
Lungu, Alexandru.- Sănătatea şi evenimentele atmosferice.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică, 1966, 119 p.
22
II 1.010
Lupei, Nestor.- Biosfera.- Bucureşti : Ed. Albatros, 1977, 404 p.
II 9.826
Maior, Corneliu.- Ecologie pentru sportivi.- Arad : Ed. Servo-sat, 1998, 131 p.
II 47.170
MaliŃa, Mircea.- Ce relaŃie există între ecologie şi calitatea vieŃii ? În : Un univers într-o carte, Bucureşti : Ed. Politică, vol.4, 1975, 157 p.
II 14.639
Man, Cornel.- Apa - sănătatea şi producŃiile animale.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1989, 224 p.
II 33.603
Marcu, Gh. ; Marcu, Theodora.- Elemente radioactive : Poluarea mediului şi riscurile iradierii.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1996, 228 p.
III 15.145
Marinescu, Daniela.- Dreptul mediului înconjurător.- Bucureşti : Ed. Şansa, 1994, 312 p.
II 38.603
Mărinică, Ion.- Fenomene climatice de risc în Oltenia.- Craiova : MJM, 2006, 120 p.
IV 2.898
23
Mateesu, Monica.- Combustibilii auto şi poluarea mediului.- Craiova : Universitaria, 2005, 278 p.
II 56.318
Maruzi, ConstanŃa.- CuriozităŃi ale naturii .- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică, 1958
II 1.279
Mănescu, George.- Poluarea mediului şi sănătatea.- Bucureşti : Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1978, 128 p.
I 4.332
Mănescu, Sergiu ; Diaconescu, Mona Ligia ; Andronache, Elena.- Practica igienei mediului.- Bucureşti : FundaŃia România de Mâine, 1997, 84 p.
II 47.246
Measnicov, Mihai.- Protejarea mediului înconjurător prin combaterea eroziunii solului.- Bucureşti : ed. Ceres, 1987, 128 p.
I 7.370
xxx - Mediu curat pentru lumea întreagă.- Craiova : Ed. Fevrodest Agora, 1999, 48 p.
II 49.327
xxx - Metode biologice în protecŃia plantelor.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1975, 407 p.
III 4.335
Mihăescu, Grigore.- Pomicultură ecologică : Tehnologii nepoluante.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1998, 288 p.
II 49.185
24
Morariu, Tiberiu : Pişota, Ion ; Buta, Iuliu.- Hidrologie generală.- Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, 552 p.
III 776
Muşat, Ilie.- Pădurea - scut şi bogăŃie a naturii.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1980, 127 p.
I 5.814
Naumov, S.P..- Ecologia animalelor.- Bucureşti : Institutul de ŞtiinŃă Româno-Sovietic, 1961
III 8.055
Neacşu, Petre ; Olteanu, Ion ; Olteanu, Eduard Gabriel.- Ecologie şi protecŃia juridică a mediului.- Craiova : Universitaria, 2000, 256 p.
III 18.130
NeamŃu, Gavril.- Biochimie ecologică.- Cluj-Napoca : Ed. Dacia, 1983, 252 p.
III 8.884 Negrei, Costel C..- Instrumente şi metode în managementul mediului.- Bucureşti : Ed. Economică, 1999, 288 p.
II 48.748
Negulescu, Mircea ; Vaicum, Lidia ; Pătru, Costel.- ProtecŃia mediului înconjurător : Manual general.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1995, 204 p.
III 14.239
NeguŃ, Silviu.- Geografie economică mondială : energetica.- Bucureşti : Sylvi, 2000
25
III 17.843
NeguŃ, Silviu.- Un singur pământ…Omul şi mediul înconjurător.- Bucureşti, Ed. Albatros, 1978, 424 p. cu il.
II 18.990
Niac, Gavril ; Naşcu, Horia.- Chimie ecologică.- Cluj-Napoca : Ed Dacia, 1998, 208 p.
II 47.644
Nisipeanu, SteluŃa ; Ianculescu, SperanŃa ; Stepa, Raluca.- Managementul mediului în conformitate cu seria 15014000.- Bucureşti : Ed. Libra, 2002, 136 p.
III 19.469
xxx - Ocrotirea naturii.- Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1988
II 32.893
Olivescu, Radu ; Greabu, Maria.- Mecanisme de apărarea a organismului împotriva poluării chimice.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1990, 204 p.
III 11.913
xxx - Om, sănătate, poluare.- Craiova : Ed. M.J.M, 2003, 76 p.
IV 2.688
xxx - Omul şi civilizaŃia : Probleme actuale de biologie umană.- Bucureşti.- Ed. ŞtiinŃifică, 1967, 160 p.
II 1.339
Palade, Romel C..- Ecologie pentru şcolile profesionale şi complementare.- Roman.- Ed. “Miron Costin”, 1993, 127 p.
26
II 41.833
Papanek, Victor.- Design pentru lumea reală : ecologie umană şi schimbare socială.- Ed. Tehnică, 1997, 280 p.
III 16.207
Părăuşanu, Victor ; Ponoran, Ileana.- Economia mediului.- Bucureşti : Ed. Sylvi, 2001, 240 p.
II 51.634
Pârvu, Constantin..- Îndrumar pentru cunoaşterea naturii.- Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1981, 244 p.
II 24.844
Pârvu, Constantin..- Ecologie generală.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 2001, 588 p. ; il.
III 18.178
Perju, Teodosie.- Entomologia agricolă : componentă a protecŃiei integrate a agroecosistemelor.- Bucureşti : Ceres, 1995
III 15.221
Platon, Victor.- ProtecŃia mediului şi dezvoltarea economică : instituŃii şi mecanisme în perioada de tranziŃie.- Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1997
III 15.417
Pop, Ioan.- Biogeografie ecologică.- Cluj-Napoca : Ed. Dacia
27
Vol. 1, 1977, 200 p. Vol 2, 1979, 319 p.
II 18.183
Pop, Ionel.- priviri în atelierul naturii.- Bucureşti : Ed. Ion Creangă, 1982, 184 p.
III 8.169
Popescu, Aristide-Liviu.- Microclimatul şi sănătatea (La om şi la animale).- Bucureşti : Ed. Ceres, 1985, 152 p.
I 7.055
Popescu, Dimitrie ; Man, Cornel ; Crăiniceanu, Eugen.- Zooigiena şi protecŃia mediului înconjurător.- Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1981, 252 p.
III 7.659
Popovici, Eveline.- Studiul mediului înconjurător : Dimensiuni europene.- Iaşi : Ed. UniversităŃii Al. I. Cuza, 1993
II 47.902
Pora, Eugen.- Omul şi natura.- Cluj-Napoca, Ed.”Dacia”, 1975
II 1.333
xxx - Probleme de ecologie terestră.- Bucureşti : Ed. Academiei, 1978, 260 p.
III 5.648
28
xxx - Probleme moderne de ecologie.- Bucureşti, Editura ŞtiinŃă şi tehnică, 1982, 423 p.
II 25.711
xxx - ProtecŃia calităŃii apelor.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1982, 487 p.
III 8.261
xxx - ProtecŃia mediului în regiunea Oltenia.- Craiova : Oltenia Enviromental Euro-Info Center, 2004, 252 p.
III 19.785
xxx - ProtecŃia mediului încojurător.- Bucureşti : Ed. Dacris, 2004, 149 p.
II 55.116
xxx - ProtecŃia plantelor cultivate.- Bucureşti : Ceres, 1986, 296 p.
III 10.272
xxx - Protejarea aerului atmosferic : Îndrumător practic.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1978, 511 p.
III 3.166
Popovici, Eveline.- Studiul mediului înconjurător : Dimensiuni europene.- Iaşi : Universitatea Al.I.Cuza, 1998
II 47.902
Pumnea, Constantin.- ProtecŃia mediului ambiant.- Bucureşti : Editura Didactică şu Pedagogică, 1994, 140 p.
II 42.661
29
RăuŃă, Corneliu ; Cârstea, Stelian.- Prevenirea şi combaterea poluării solului.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1983, 240 p.
III 9.058
Reeves, Hubert ; Lenoir, Frédéric.- Pământul e bolnav : ce şanse avem să supravieŃuim.- Bucureşti : Ed. Humanitas, 2005, 227 p.
II 56.571
Reiss, Aurora.- Poluarea şi protecŃia mediului.- Craiova : Ed. Sitech, 2003, 238 p.
II 54.776
RăsmeriŃă, Ion.- Conservarea dinamică a naturii.- Bucureşti : Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1983, 247 p. + il.
II 27.091
Rey, Radu.- CivilizaŃie monotonă : Hrană - Energie - Ecologie.- Bucureşti : Editura şi ŞtiinŃifică, 1985, 280 p.
II 29.604
Rogoz, Ion.- Ecologia faunei acvatice din Câmpia Olteniei.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R., 1979, 179 p.
II 20.722
Rojanschi, Vladimir ; Bran, Florina ; Diaconu, Gh..- ProtecŃia şi ingineria mediului.- Bucureşti : Ed. Economică, 1997, 368 p.
III 15.676
Racoceanu, Cristinel ; Popa, Roxana-Gabriela.- ProtecŃia şi depoluarea aerului : îndrumător proiectare.- Craiova : Sitech, 2004, 124 p.
III 19.921
30
xxx - S.O.S.! Natura în pericol.- Bucureşti : Ed. Politică, 1989, 271 p.
II 33.872
Sadgrove, Kit.- Ghidul ecologic al managerilor.- Ed. Tehnică, 1998, 276 p.
III 16.864
Sandu, Ion ; Pescaru, Ion-Victor ; Sandu, Irina.- Modele de evaluare a dispersiei poluanŃilor în atmosferă.- Craiova : Ed. Sitech, 2004, 143 p.
III 19.604
Savin, Ctin..- Hidrologia şi protecŃia calităŃii apelor.- Craiova : Ed. M.J.M., 2003, 204 p.
III 19.079
Scarlat, C..- Itinerare subacvatice.- Bucureşti : Ed. Sport-Turism, 1988
III 10.906
Schmidt, Mathias : Veser, Thomas.- Patrimoniul universal : Natura şi cultura protejate de UNESCO : Europa centrală şi de sud-est.- Braşov : Ed. Şchei, [s.a.], 320 p.
IV 2.216
xxx - Schimbările majore ale mediului.- Bucureşti : All Educational, 2002, 496 p.
III 19.015
Simionescu, Ion.- Din ale naturii.- Bucureşti :Ed. Ion Creangă, 1982
III 8.076
31
Sion, Ion Grigore.- Ecologie şi drept internaŃional.- Bucureşti : Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1990, 295 p.
II 34.504
Smejal, Gheza.- Pădurea şi poluarea industrială.- Bucureşti : Ed. Ceres, 1982, 195 p.
III 8.030
Soran, Viorel : Borcea, Margareta.- Omul şi biosfera.- Bucureşti : E.Ş.E., 1985, 275 p.
II 29.662
Soran, Viorel ; Şerban, Mihai.- Bioeconomia - o nouă ştiinŃă de graniŃă.- Bucureşti : E.Ş.E., 1988, 128 p.
I I 7.607
Soroceanu, Valentin.- Creşterea economică şi mediul natural.- Bucureşti : Editura Economică, 2000, 288 p.
III 18.420
Sion, Ion Grigore.- Ecologie şi drept internaŃional.- Bucureşti : Ed. ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1990, 295 p.
II 34.504
Stancu, Nicolae.- Probleme de ecologie forestieră aplicată.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R., 1982, 148 p.
III 7.689
32
Stănciulescu, Florin.- Dinamica sistemelor mari : aplicaŃii în industrie, energetică, ecologie şi socio-economie.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R., 1982, 268 p.
III 7.949
Stoenescu, George.- Agrometeorologia şi protecŃia mediului.- Craiova : Universitaria, 2003, 264 p. II 54.102 xxx Studii geografice cu elevii asupra calităŃii mediului înconjurător.- Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1981, 200 p.
III 7.813
Stugrean, Bogdan.- Bazele ecologiei generale.- Bucureşti : Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1982, 436 p. II 25.645 Stugren, Bogdan.- Ecologie teoretică.- Cluj-Napoca : Sarmis, 1994 II 13.383 Stugren, Bogdan.- Ecologie generală ( cu elemente de ocrotirea naturii ).- Bucureşti : Editura didactică şi Pedagogică, 1965
III 848
Stugren, Bogdan.- Ecologie generală.- Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1975 II 1.240
33
Stugren, Bogdan.- Ecologie teoretică.- Cluj-Napoca : Ed. Sarmis, 1994, 288 p.
III 13.383
Stugren, Bogdan ; Killyen Hangeorg.- Ecologie : manual pentru clasa a VIII-a.- Bucureşti : Editura Didactică şi pedagogică, 1976, 120 p.
III 846
Stugren, Bogdan.- Ecologie : probleme generale şi de tehnologie didactică.- Bucureşti : Editura Didactică şi Pedagogică, 1975, 208 p. II 1.237 Szentesi, Silviu-Gabriel.- Economia şi mediul în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană.- Arad : Ed. Servo-Sat, 1998, 224 p. II 46.787 xxx Surse de poluare şi protecŃia mediului înconjurător : lucrare de specialitate în cadrul curriculum-lui la decizia şcolii. Aria curriculară : matematică şi ştiinŃe.- Craiova : Ed. Sitech, 2000, 78 p.
II 18.069
Şchiopu, Dan.-Ecologie şi protecŃia mediului.- Bucureşti : Ed. Didactică şi Pedagogică, 1997, 212 p.
II 44.903
xxx ŞtiinŃa şi ecologia solului : DicŃionar.- Iaşi : Ed. UniversităŃii Al.I.Cuza, 1998
II 48.177
Teuşdea, Valer.- Igiena animalelor şi protecŃia mediului.- Bucureşti : Ed. FundaŃiei România de Mâine, 1996, 3 vol.
34
IV 2.137
Teuşdea, Valer.- ProtecŃia mediului.- Bucureşti : Ed. FundaŃia România de Mâine, 2000, 288 p.
II 49.843
Tufescu, Victor, Tufescu, Mircea.- Ecologia şi activitatea umană.- Bucureşti : Ed. Albatros, 1981, 408 p.
II 23.954
Uliescu, Marilena.- Dreptul mediului înconjurător.- Bucureşti : FundaŃia România de Mâine, 1998, 142 p.
II 47.315
Ursoniu, Ctin., Dumitrescu, C..- Poluarea sonoră şi consecinŃele ei.- Timişoara : Ed. Facla, 1976, 172 p.
F2 628/084
Ursu, Pascu D..- Atmosfera şi poluarea.- Bucureşti : Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1981, 120 p.
61/U85
Ursu, Pascu D.- Protejarea aerului atmosferic : Îndrumător practic.- Bucureşti : Editura Tehnică, 1978, 511 p.
III 3.166
Ursu, Pascu D. ; Frosin, Dan P..- RecepŃia, exploatarea şi întreŃinerea instalaŃiilor şi aparatelor privind protejarea aerului atmosferic.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1982,
35
331 p.
II 25.713 Văteanu, Dan ; DarabonŃ, Alex. ; Iana, Mirea.- CirculaŃia şi poluarea sonoră a mediului urban.- Bucureşti : Editura Tehnică, 1983, 225 p.
II 27.256
xxx - ViaŃa şi ecologia.- Bucureşti : Enciclopedia RAO, 2002, 144 p. ; il. Color
IV 2.630
xxx - Viitorul mărilor şi oceanelor.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R., 1980
III 6.641
Voicu, Victor ; Casian, Eugen ; Bărăscu, Ion.- Realizări recente în combaterea poluării atmosferei în industrie.- Bucureşti : Ed. Tehnică, 1977, 328 p.
III 6.827
Zaharia, Ilie.- Studii de ecologie : InfluenŃa poluării chimice asupra covorului vegetal din România.- Bucureşti : Ed. Economică, 1999, 336 p.
III 18.416
Zamfir, Gh..- Efectele unor poluanŃi şi prevenirea lor.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R., 1979, 176 p.
III 6.031
Zamfir, Gh..- Poluarea mediului ambiant.- Iaşi : Ed. Junimea Vol.1, 1974, 614 p. Vol.2, 1975, 352 p.
36
II 2.165
Zavete, Olga ; Cajal, Nicolae.- Enterovirusuri nepoliomelitice. ImplicaŃii în patologie şi în poluarea mediului ambiant.- Bucureşti : Ed. Academiei R.S.R, 1983, 192 p.
III 8.993
Walter, H..- VegetaŃia pământului în perspectiva ecologică.- Bucureşti : Ed.ŞtiinŃifică, 1974, 272 p.
II 1.348
În periodice Băbălău, Nicolae.- Natura în pericol În : Cuvântul libertăŃii, nr. 2438, 4 iunie 1998, p.3 Codruşi, Tedu.- Despre ziua Mediului - 5 iunie În : Curierul Primăriei Municipiului Craiova, 3, nr.80, 31 mai, 1999, p.4 Bazăverde, Costel.- Integrare europeană prin turism rural, ecologic şi cultural. Turismul rural - tendinŃe şi modele europene În : Agricultura Doljului, 4, nr.41, ianuarie 2003, p.2 Brezeanu, Gheorghe.- Ecologie şi protecŃia mediului În : RaŃiunea, 8, nr.101 - 103, octombrie 2005, p. 43 Ciocoş, Anita.- 5 Iunie - Ziua Mondială a Mediului În : Cuvântul libertăŃii, 13, nr. 3835, 5 iunie 2002, p.1
37
Ciuceanu, Constantin.- Pledoarie pentru păstrarea echilibrului ecologic În : Magazin : Almanah, 1986, p.94 Cîmpeanu, Costinela Lavinia.- Depozit ecologic la Craiova În : Curierul Primăriei Municipiului Craiova, 9, nr. 302, 5 iulie 2005, p 4 Dicu, Nicolae.- Un pas spre modernizare, un pas spre comunitatea europeană / Depozitul ecologic Breasta În : Curierul Primăriei Municipiului Craiova, 4, nr.117, 16 octombrie 2000, p.2 Drăgan, G..- Cercetări ştiinŃifice şi protecŃia mediului În : Academica, 15, nr. 35, februarie 2005, p. 64 - 67 xxx - Ecologie, o profesie a viitorului În : RaŃiunea, nr. 9-10, 10 iulie 1999, p.8-9 Ionaşcu, Gh..- AmeninŃarea schimbărilor climatice În : Academica, 15, nr, nr. 35, ianuarie 2005, p. 69 / 72 Năstase, Adrian.- Arii protejate în judeŃul Dolj - rezervaŃii În : Lamura, 5, nr. 21 - 22 - 23, 2003, 48 p. Năstase, Marin.- ProtecŃia mediului ambiant este protecŃia vieŃii noastre În : Curierul Primăriei Municipiului Craiova, 2, nr.39, 15 iunie 1998, p.2 Nicola, Tiberiu.- Mişcarea ecologistă…O acŃiune responsabilă a întregii planete În : RaŃiunea, 2, nr.11-12, 9 august - 9 septembrie 1999, p.6-7 xxx - O specie ameninŃată : omul În : Formula As, 8, nr. 308, aprilie 1998, p. 19 xxx - Omul, mediul şi legile ecologiei În : Magazin : Almanah, 1987, p. 114 Popa, George.- ProtecŃia mediului, dezvoltarea durabilă şi globalizarea În : Academica, 15, nr. 38, mai 2005, p.68-75
38
Rădulescu, Sorin.- Modelul socio-ecologic - o abordare pluridisciplinară ( rolul mediului asupra dezvoltării umane) În : Academica, 15, nr. 36, martie 2005, p. 26-28 Soran, Viorel.- ProtecŃia mediului înconjurător, act de cultură În : Magazin : Almanah, 1990, p.97 Tomescu, Viorica.- Pădurile, un domeniu prioritar al protecŃiei şi comunicării din mediul înconjurător În : Arhivele Olteniei, nr. 16, 2002, p. 389-394 Toniuc, Nicolae.- Ocrotirea naturii, preocupări româneşti actuale În : Magazin : Almanah, 1990, p. 94
PublicaŃii seriale de ecologie aflate în colecŃiile Bibliotecii “Aman”
Agro Terra : Revistă lunară de agricultură şi mediu The Buletin : The Regional Environmental Center for Central and Eastern Europe = Buletin : Centrul regional de ProtecŃie a Mediului pentru Europa Centrală şi de Est Buletin de informare : Conservarea energiei şi protecŃia mediului înconjurător Eco Terra : PublicaŃie de cultură ecologică Economia şi protecŃia mediului : ObligaŃii ale agenŃilor economici LegislaŃia de mediu şi activitatea agenŃilor economici
39
Mediul înconjurător în România : culegere de date statistice Pro Ecologia / AsociaŃia educatoarelor din judeŃul Dolj ; coord. Silvia Breben.- Craiova, 2002 Progrese, direcŃii, tendinŃe ecologie : sistematizarea şi calitatea vieŃii Revista de ecologie industrială Revista EducaŃia ecologică Revista Forum Geografic : Studiu şi cercetări de geografie şi protecŃia mediului Revista Geoforum : Studii şi cercetări de geografie şi protecŃia mediului Revista pentru protecŃia muncii şi a mediului Uniunea Europeană şi protecŃia mediului Materiale AV Amazing journeys. Călătorii fantastice - DVD ProtecŃia mediului în regiunea Oltenia - CD.ROM Uluitoarea planetă Pământ - CD, 1, 2
40
Cuprins PrefaŃă………………………………………………………………6-7 Lucrări de referinŃă. DicŃionare. Enciclopedii ……………….. 8-9 ReferinŃe în volume…………………………………………………9-36 ReferinŃe în periodice……………………………………………… 36-38 PublicaŃii seriale de ecologie………………………………………..38-39 Materiale AV………………………………………………………..39