-
PROIECTE DE LEGE ŞI PROPUNERI LEGISLATIVE PRIMITE LA SENAT
PENTRU
DEZBATERE ŞI ADOPTARE,ÎN PERIOADA 26 IUNIE 2017 - 4 SEPTEMBRIE
2017
PARLAMENTUL ROMÂNIEISENAT
Direcţia generală legislativă
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.45/2017 pentru suspendarea Legii nr.217/2016 privind
diminuarea risipei alimentare
1 12.09.2017 11.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L251/2017
Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
Proiect de lege pentru ratificarea protocolului de Amendare,
semnat la Bucureşti la 1 decembrie 2016, a Acordului între Guvernul
României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în
domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012
2 14.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L260/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
4 septembrie 2017 Pagina 1 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul
României şi Guvernul Republicii Macedonia privind protecţia
reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 4
august 2016
3 14.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L261/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
Proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul
României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind protecţia
reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 14
decembrie 2016
4 14.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L262/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.44/2017 pentru modificarea anexei nr.1 la Ordonanța
Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a
tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din
România
5 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L250/2017
Comisia pentru transporturi şi energie
4 septembrie 2017 Pagina 2 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2013
privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare
obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul
gazelor naturale
6 19.09.2017 12.09.2017(REEXAMINARE)
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L21/2013
Comisia economică, industrii şi servicii
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2017
privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.51/2016 pentru modificarea şi completarea
Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice
7 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L227/2017
Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.11/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2016
privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore
8 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L229/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia economică,
industrii şi servicii
4 septembrie 2017 Pagina 3 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.13/2017 privind aprobarea participării României la Programul
pentru şcoli al Uniunii Europene
9 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L231/2017
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sportComisia
pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
Proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului
nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi
certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea
comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în
România
10 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L212/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia pentru
administraţie publică şi organizarea teritoriului
Proiect de lege pentru acordarea de servicii medicale unor
categorii de persoane şi pentru completarea art.2 din Legea
nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au
avut calitatea de şef al statului român
11 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L213/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
4 septembrie 2017 Pagina 4 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte
normative din domeniul penal în vederea transpunerii unor directive
ale Uniunii Europene
12 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L217/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.94/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
13 19.09.2017 12.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L259/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr.22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile,
utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând
domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de
transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare
14 19.09.2017 12.09.2017(REEXAMINARE)
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L487/2016
Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi
monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor
OmuluiComisia pentru transporturi şi energie
4 septembrie 2017 Pagina 5 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.47/2017 pentru prorogarea unui termen şi pentru
modificarea art.13 alin.(1) lit.b) din Legea nr.232/2016 privind
industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative
15 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L253/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţionalăComisia economică, industrii şi servicii
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.48/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței
de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu
16 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L254/2017
Comisia pentru mediu
Comisia economică, industrii şi servicii
4 septembrie 2017 Pagina 6 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.49/2017 privind unele măsuri în vederea accelerării
implementării proiectelor de infrastructură de transport de interes
național, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor
europene pentru perioada de programare 2014-2020, pentru
completarea Legii nr.105/2011 privind gestionarea și utilizarea
fondurilor externe nerambursabile și a cofinanțării publice
naționale, pentru obiectivul „Cooperare Teritorială Europeană”,
precum şi pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului
nr.17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și
modificarea și completarea unor acte normative
17 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L255/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2017
pentru modificarea Legii nr.329/2003 privind exercitarea profesiei
de detectiv particular
18 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L220/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
4 septembrie 2017 Pagina 7 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2017
privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală
19 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L221/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015
privind Codul Fiscal
20 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L222/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2017
privind stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul
administraţiei publice centrale cu privire la Centenarul
României
21 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L223/2017
Comisia pentru cultură şi media
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.6/2017 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a
Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor
fizice
22 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L224/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
4 septembrie 2017 Pagina 8 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.8/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe
nerambursabile şi a cofinanțării publice naţionale, pentru
obiectivul "Cooperare teritorială europeană", în perioada
2014-2020
23 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L226/2017
Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor
statului şi privatizareComisia pentru buget, finanţe, activitate
bancară şi piaţă de capital
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.10/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 62/2011 privind stabilirea cadrului financiar
general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene
nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de
cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice
şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a
contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe
24 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L228/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
4 septembrie 2017 Pagina 9 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.12/2017 pentru modificarea art.8 din Ordonanţa Guvernului
nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea
fondului locativ de protocol şi bunuri mobile din domeniul public
al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia
Patrimoniului Protocolului de Stat"
25 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L230/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.14/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice
26 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L232/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia pentru
administraţie publică şi organizarea teritoriului
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.15/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr.58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de
turism în România
27 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L233/2017
Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor
statului şi privatizareComisia pentru administraţie publică şi
organizarea teritoriuluiComisia economică, industrii şi
servicii
4 septembrie 2017 Pagina 10 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.16/2017 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi
şi Drumuri Naţionale din România - S.A. şi înfiinţarea Companiei
Naţionale de Investiţii Rutiere - S.A., precum şi modificarea şi
completarea unor acte normative
28 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L234/2017
Comisia pentru transporturi şi energie
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.17/2017 pentru modificarea art.8 din Legea nr.165/2016 privind
siguranţa operaţiunilor petroliere offshore
29 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L235/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia economică,
industrii şi servicii
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.19/2017 pentru modificarea Legii nr.672/2002 privind auditul
public intern şi pentru prorogarea termenului prevăzut la art.III
pct.1 din Legea nr.191/2011 pentru modificarea şi completarea Legii
nr.672/2002 privind auditul public intern
30 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L237/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
4 septembrie 2017 Pagina 11 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi
modificarea şi prorogarea unor termene
31 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L238/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.21/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr.22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale
de Prognoză
32 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L239/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.22/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.458/2002
privind calitatea apei potabile
33 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L240/2017
Comisia pentru sănătate publică
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA
34 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L241/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
4 septembrie 2017 Pagina 12 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.25/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015
privind Codul fiscal
35 26.09.2017 25.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L243/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.27/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor
europene pentru perioada de programare 2014-2020
36 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L245/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.207/2015
privind Codul de procedură fiscală
37 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L248/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
4 septembrie 2017 Pagina 13 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii
nr.321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile
pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea
activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor
reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi
de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru
Românii de Pretutindeni pentru această activitate
38 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L214/2017
Comisia românilor de pretutindeni
Proiect de lege privind reglementarea activităţii de
tele-muncă
39 26.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L215/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Proiect de lege privind precursorii de explozivi, precum şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative
40 27.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L218/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
4 septembrie 2017 Pagina 14 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii
nr.550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea
Jandarmeriei Române
41 28.09.2017 19.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L263/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.43/2017 privind înființarea, organizarea și
funcționarea agențiilor pentru întreprinderi mici și mijlocii,
atragere de investiții și promovare a exportului
42 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L249/2017
Comisia pentru dezvoltare şi strategie economicăComisia
economică, industrii şi servicii
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.46/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței
de urgență a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de
vacanță
43 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L252/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
4 septembrie 2017 Pagina 15 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi
pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în
aplicare a unor dispoziţii din Legea nr.134/2010 privind Codul de
procedură civilă
44 03.10.2017 02.10.2017(REEXAMINARE)
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L643/2016
Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi
monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor
OmuluiComisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2017
pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind
organizarea şi finanţarea rezidenţiatului
45 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L219/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2017
privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul
sănătății
46 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L225/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
4 septembrie 2017 Pagina 16 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.18/2017 pentru modificarea unor acte normative în domeniul
administraţiei publice centrale
47 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L236/2017
Comisia pentru mediu
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.24/2017 privind formarea iniţială a ofiţerilor în activitate din
Ministerul Apărării Naţionale în instituţii de învăţământ superior
militar din străinătate
48 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L242/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.26/2�017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.107/1999
privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii
turistice
49 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L244/2017
Comisia economică, industrii şi servicii
4 septembrie 2017 Pagina 17 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.28/2017 pentru completarea art.6 din Legea nr.152/1998 privind
înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, precum şi pentru
stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia
50 03.10.2017 02.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L246/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului
nr.29/2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al
Apei Grele
51 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L247/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia economică,
industrii şi servicii
Proiect de lege privind vaccinarea persoanelor în România
52 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L216/2017
Comisia pentru sănătate publică
4 septembrie 2017 Pagina 18 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
Guvernului nr.89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea
operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de
Garanţii Reale Mobiliare şi pentru completarea Legii nr.71/2011
pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul
civil
53 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L257/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Proiect de lege pentru aprobarea Programului geologic la nivel
naţional
54 03.10.2017 26.09.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L258/2017
Comisia economică, industrii şi servicii
Proiect de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a
Guvernului nr.51/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative
55 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L256/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
4 septembrie 2017 Pagina 19 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind declararea Zilei de 26 Octombrie -
Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944-1962
(Ziua Partizanilor Anticomunişti)
56 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L264/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
cetăţeniei române nr.21/1991
57 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L265/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă privind completarea art.281 alineatul 1
litera f din Legea nr.135 din 15 iulie 2010 privind Codul de
procedură penală
58 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L266/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru modificarea Legii societăţilor
31/1990
59 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L267/2017
Comisia economică, industrii şi servicii
4 septembrie 2017 Pagina 20 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea art.18 alin.(2) din
Legea nr.334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor
politice şi a campaniilor electorale, republicată
60 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L268/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validăriComisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Propunere legislativă privind declararea Zilei de 10 mai drept
"Ziua independenţei naţionale"
61 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L269/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.230/2007, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
asociaţiilor de proprietari
62 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L270/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.254/2013
privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
63 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L271/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
4 septembrie 2017 Pagina 21 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru completarea art.131 din Legea
nr.31/1990 privind societătile comerciale
64 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L272/2017
Comisia economică, industrii şi servicii
Propunere legislativă pentru completare art.87 din Legea
nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor
cu handicap
65 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L273/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
66 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L274/2017
Comisia pentru sănătate publică
Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului
nr.24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de
neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt
destinate consumului uman
67 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L275/2017
Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
4 septembrie 2017 Pagina 22 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 -
Codul Muncii
68 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L276/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea alineatului (1) al
articolului 145 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii
69 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L277/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
70 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L278/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă privind modificarea Art.2, alin.(1), Art.3
din Legea nr.186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării
unor categorii de persoane în sistemul public de pensii şi a Art.2,
alin.(1) şi Art.5, alin.(3) din ANEXA: CONTRACT DE ASIGURARE
SOCIALĂ
71 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L279/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
4 septembrie 2017 Pagina 23 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind funcţionarea Băncii de Dezvoltare
a României - EximBank S.A
72 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L280/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Propunere legislativă privind exonerarea personalului plătit din
fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de
natură salarială
73 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L281/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru abrogarea art.165 alin.(2) din
Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală
74 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L282/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
75 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L283/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia juridică, de
numiri, disciplină, imunităţi şi validări
4 septembrie 2017 Pagina 24 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind modificarea Legii fondului funciar
nr.18 din 19 februarie 1991
76 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L284/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă privind completarea Legii nr.134 din 2010
privind Codul de procedura Civilă
77 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L285/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă privind câinii salvamontişti
78 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L286/2017
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
Propunere legislativă privind aprobarea obiectivului de
investiţii Autostrada Iaşi - Târgu Mureş "AUTOSTRADA UNIRII"
79 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L287/2017
Comisia pentru transporturi şi energie
Propunere legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.32 din
Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale
80 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L288/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
4 septembrie 2017 Pagina 25 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea art.9 din Ordonanţa
Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de
soluţionare a petiţiilor
81 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L289/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă privind trecerea suprafeţei de 180,44 ha
fond forestier din proprietatea publică a statului şi din
administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în
proprietatea publică a Municipiului Buzău
82 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L290/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Propunere legislativă pentru completarea articolului 8 din
Decretul-Lege nr.118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura
instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor
deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
83 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L291/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
4 septembrie 2017 Pagina 26 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru susţinerea reîntregirii familiei de
români cu ocazia Centenarului Marii Uniri
84 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L292/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a
vânzarii-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi
de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor
comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi
privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei
Domeniilor Statului
85 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L293/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru completare art.62 şi modificarea
art.110 din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic
86 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L294/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validăriComisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
4 septembrie 2017 Pagina 27 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru completarea art.6 din Legea
nr.56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional
87 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L295/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia pentru
agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe
dreptului de autor
88 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L296/2017
Comisia pentru cultură şi media
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
cetăţeniei române nr.21/1991
89 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L297/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.49/2011
90 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L298/2017
Comisia pentru mediu
4 septembrie 2017 Pagina 28 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru completarea anexei nr.2 şi
modificarea anexei nr.3 la Legea nr.263/2010 privind sistemul
unitar de pensii publice
91 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L299/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei
Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Electorale Permanente
92 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L300/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Propunere legislativă privind transmiterea unui teren din
domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului
Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi
Ferate „C.F.R."- S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în
administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba
93 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L301/2017
Comisia pentru transporturi şi energie
4 septembrie 2017 Pagina 29 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind acordarea unor facilităţi
fiscale
94 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L302/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Propunere legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea pe
langă casele de copii şi centrele de plasament a unor Ateliere sau
Centre de Ucenicie
95 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L303/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr.89/2000 privind unele măsuri pentru
autorizarea operatorilor şi efectuarea înscrierilor în Arhiva
Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr.423 din 1 septembrie 2000,
aprobată prin Legea nr.298/2002 şi pentru completarea Legii
nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind
Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările
ulterioare
96 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L304/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
4 septembrie 2017 Pagina 30 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea alineatului (7) al
articolului 15 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim
garantat
97 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L305/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea lit.b) a art.39 din
Legea nr.286/2009 privind Codul Penal
98 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L306/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru completarea art.30 din Legea viei
şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole
nr.164/2015
99 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L307/2017
Comisia economică, industrii şi servicii
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea legii
nr.227/2015 privind Codul Fiscal al României
100 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L308/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
4 septembrie 2017 Pagina 31 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei
publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice
locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea
Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali
101 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L309/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de
plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri
executorii
102 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L310/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validăriComisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă
de capital
Propunere legislativă pentru completarea art.704 din Legea
nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii
103 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L311/2017
Comisia pentru sănătate publică
4 septembrie 2017 Pagina 32 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind interzicerea exploatării masei
lemnoase din parcurile naţionale
104 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L312/2017
Comisia pentru mediu
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă privind asigurarea infrastructurii de
alimentare pentru vehiculele electrice
105 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L313/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia economică,
industrii şi servicii
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice, republicată
106 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L314/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia pentru
administraţie publică şi organizarea teritoriuluiComisia pentru
apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Propunere legislativă privind instituirea zilei de 15 mai - Ziua
ardelenilor
107 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L315/2017
Comisia pentru cultură şi media
4 septembrie 2017 Pagina 33 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind modificarea şi completarea
articolului 45 din Legea minelor nr.85/2003
108 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L316/2017
Comisia economică, industrii şi servicii
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.218 din 23 iulie 2015 privind protejarea şi sprijinirea
persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din
extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău
109 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L317/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru înfiinţarea în cadrul Ministerului
Transporturilor-Registrul Auto Român a Biroului unic de
înmatriculare a autovehiculelor
110 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L318/2017
Comisia pentru transporturi şi energie
4 septembrie 2017 Pagina 34 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea art.6 din Legea
nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a
vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi
de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor
comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi
privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei
Domeniilor Statului
111 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L319/2017
Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
Propunere legislativă pentru instituirea Zilei Minorităţilor
Naţionale din România
112 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L320/2017
Comisia pentru cultură şi media
Propunere legislativă pentru modificarea art.66 alin.(4) din
Legea nr.76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor
pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
113 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L321/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
4 septembrie 2017 Pagina 35 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind transmiterea unei suprafeţe de
teren din domeniul public al statului şi din administrarea
Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi
Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al
Municipiului Braşov, pentru realizarea obiectivului de investiţie
“Construire Spital Clinic de Urgenţă” în Municipiul Braşov
114 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L322/2017
Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor
statului şi privatizare
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.227/2015 privind Codul fiscal
115 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L323/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Propunere legislativă pentru completarea anexei nr.1 la Legea
pomiculturii nr.348/2003
116 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L324/2017
Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
4 septembrie 2017 Pagina 36 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind transmiterea unor imobile din
domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în
proprietatea asociaţiilor angajaţilor din centrele de perfecţionare
profesională agricolă
117 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L325/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validăriComisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter
ocazional desfăşurate de zilieri
118 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L326/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socialăComisia pentru
agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
Propunere legislativă privind externarea din unitățile sanitare
a persoanelor de religie mozaică decedate
119 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L327/2017
Comisia pentru sănătate publică
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006
120 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L328/2017
Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare
rurală
4 septembrie 2017 Pagina 37 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
121 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L329/2017
Comisia pentru sănătate publică
Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.19/2003
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă
AGERPRES
122 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L330/2017
Comisia pentru cultură şi media
Propunere legislativă pentru modificarea art.9 din Legea
nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică
123 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L331/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului
nr.43/1997 privind regimul drumurilor
124 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L332/2017
Comisia pentru transporturi şi energie
4 septembrie 2017 Pagina 38 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă privind biletele de valoare care pot fi
acordate angajaţilor
125 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L333/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului
nr.47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a
monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului
mondial, aprobată prin Legea nr.564/2001
126 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L334/2017
Comisia pentru cultură şi media
Propunere legislativă privind anularea unor obligaţii
fiscale
127 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L335/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
4 septembrie 2017 Pagina 39 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă de modificare a Legii nr.161/2003 privind
unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi
completările ulterioare
128 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L336/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă privind semnalizarea corespunzătoare a
drumurilor publice la nivel cu cale ferată
129 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L337/2017
Comisia pentru transporturi şi energie
Propunere legislativă privind instituirea zilei de 30 mai - Ziua
limbii şi teatrului idiş
130 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L338/2017
Comisia pentru cultură şi media
Propunere legislativă pentru completarea Legii educaţiei fizice
şi sportului nr.69/2000
131 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L339/2017
Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
4 septembrie 2017 Pagina 40 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general
132 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L340/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a
guvernului nr.40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de
Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie
„Cantacuzino" în vederea realizării Planului naţional de
intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei,
generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor
servicii de interes economic general instituţiilor aflate în
coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii
133 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L341/2017
Comisia pentru sănătate publică
Propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
134 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L342/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia juridică, de
numiri, disciplină, imunităţi şi validări
4 septembrie 2017 Pagina 41 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea art.84 lit. c) din
Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de
pensii publice
135 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L343/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea
ocupării forţei de muncă
136 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L344/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă privind completarea art.287 din Legea
nr.286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
137 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L345/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii
nr.416/2001 privind venitul minim garantat
138 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L346/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
4 septembrie 2017 Pagina 42 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea art.874 alin.(1) din
Legea nr.287/2009 privind Codul civil
139 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L347/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru modificarea art.4 alin.(2) lit. a)
din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice
140 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L348/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea
articolului 100 din Ordonanţa de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie
2002 privind circulaţia pe drumurile publice
141 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L349/2017
Comisia pentru transporturi şi energieComisia juridică, de
numiri, disciplină, imunităţi şi validăriComisia pentru apărare,
ordine publică şi siguranţă naţională
Propunere legislativă pentru completarea articolului 102 din
Ordonanţa de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind
circulaţia pe drumurile publice
142 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L350/2017
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validăriComisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională
4 septembrie 2017 Pagina 43 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru completarea şi modificarea alin.(5)
al art 65 din Legea nr.263 din 2010 privind sistemul unitar de
pensii publice
143 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L351/2017
Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
Propunere legislativă pentru completarea Legii nr.273 din 29
iunie 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare
144 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L352/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
Propunere legislativă privind trecerea unor bunuri imobile din
domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei
Naţionale "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă
Dobrogea-Litoral în domeniul public al comunei Maliuc, judeţul
Tulcea
145 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L353/2017
Comisia pentru administraţie publică şi organizarea
teritoriului
4 septembrie 2017 Pagina 44 din 45Biroul baze de date economice
și legislative
-
Nr. crt.
Titlul proiectului de lege Comisia sesizatã în fond Termen pt.
depunerea raportului
Termen pentru depunerea
amendamentelor
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul
instituţiilor publice de cultură
146 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L354/2017
Comisia pentru cultură şi media
Propunere legislativă privind modificarea şi completarea Legii
nr.227/2015 privind Codul fiscal
147 10.10.2017 03.10.2017
Procedura dezbaterii şi adoptării: în conformitate cu
prevederile Constituţiei revizuite în 2003
L355/2017
Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de
capital
4 septembrie 2017 Pagina 45 din 45Biroul baze de date economice
și legislative