MEDIUL INCONJURATOR 1.Introducere In lucrarea de fata am incercat sa prezint doua dintre ramurile importante ale societatatii:turismul si economia impreuna cu impactul semnificativ pe care acestea il au asupra mediului inconjurator.De asemenea lucrarea de fata, mai are ca scop analizarea principalelor actiuni atat negative cat si pozitive care au loc asupra mediului si incercarea de a se gasi solutii pentru prevenirea distrugerii mediului. 2.Turismul şi mediul înconjurător Relaţia turism-mediu ambiant are o importanţă deosebită, ocrotirea şi conservarea mediului ambiant reprezentând condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a turismului. Această legătură este una complexă, ea manifestându-se în ambele direcţii. Mediul natural, prin componentele sale, reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influenţă atât pozitivă, cât şi negativă asupra mediului ecologic, modificându-i elementele componente.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
MEDIUL INCONJURATOR
1.Introducere
In lucrarea de fata am incercat sa prezint doua dintre ramurile importante ale
societatatii:turismul si economia impreuna cu impactul semnificativ pe care acestea il au
asupra mediului inconjurator.De asemenea lucrarea de fata, mai are ca scop analizarea
principalelor actiuni atat negative cat si pozitive care au loc asupra mediului si incercarea de a se
gasi solutii pentru prevenirea distrugerii mediului.
2.Turismul şi mediul înconjurător
Relaţia turism-mediu ambiant are o importanţă deosebită, ocrotirea şi conservarea
mediului ambiant reprezentând condiţia primordială de desfăşurare şi dezvoltare a turismului.
Această legătură este una complexă, ea manifestându-se în ambele direcţii. Mediul natural, prin
componentele sale, reprezintă resursele de bază ale turismului, iar pe de altă parte activitatea
turistică are influenţă atât pozitivă, cât şi negativă asupra mediului ecologic, modificându-i
elementele componente.
Mediul înconjurător este definit ca fiind calitatea vieţii, condiţiile de viaţă ale oamenilor
şi cadrul natural cu habitatele potrivite pentru animale şi plante. Calitatea vieţii este determinată
de disponibilitatea pe termen lung în cantitate suficientă şi de o calitate adecvată a resurselor
precum apă, aer, pământ şi spaţiu în general dar şi a materialelor neprelucrate.
Ca totalitate a factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţile umane şi, mai ales,
calitatea lui, reprezintă motivaţia esenţială a călătoriilor, alcătuind “materia primă” a turismului.1
De aceea, păstrarea unui nivel ridicat de calitate a resurselor naturale constituie condiţia necesară
pentru perpetuarea şi dezvoltarea continuă a consumului turistic.2
1 Rodica Minciu, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2001, p. 362 P. Baron, O. Snak, N.Neacşu, Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 468
De peste 30 de ani, începând cu Conferinţa asupra Mediului, de la Stockholm din 1972,
omenirea a început să recunoască faptul că problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de
cele ale bunăstării şi de procesele economice, în general. Astfel, s-a ajuns să se vorbească despre
conceptul de “dezvoltare durabilă” care reprezintă un proces ce se desfăşoară fără a distruge sau
a epuiza resursele, asigurând dezvoltarea. 3
Turismul are o contribuţie însemnată la menţinerea şi îmbunătăţirea calităţii mediului,
manifestându-se ca un factor activ al dezvoltării durabile, fiind în interesul său să se implice în
această problemă şi să lucreze în cooperare cu celelalte industrii în asigurarea calităţii bazei de
resurse şi a supravieţuirii acestuia.
a.Impactul mediului asupra turismului
Mediul înconjurător este un factor care influenţează cererea turistică. Având în vedere
faptul că cererea pentru produsele turistice este parţial determinată de calitatea acestuia, mediul
înconjurător poate avea un impact pozitiv sau negativ asupra turismului.
Condiţiile oferite de cadrul natural, prin componentele sale – relief, climă, hidrografie,
vegetaţie, faună, monumente naturale, rezervaţii – contribuie la atragerea de fluxuri turistice şi îşi
exercită influenţa asupra activităţii turismului, determinând, la rândul lor, forme particulare de
manifestare a acestuia.4 Totodată, potenţialul turistic antropic – vestigii arheologice şi
monumente de artă, elemente de etnografie şi folclor, instituţii şi evenimente cultural-artistice,
realizări tehnico-economice şi ştiinţifice contemporane, aşezările umane – atrage la rândul său
fluxurile de turişti.
Componentele potenţialului natural şi antropic prezintă interes prin valoarea estetică,
cognitivă şi recreativ-distractivă, calitatea factorilor naturali de cură, posibilitatea practicării unor
sporturi, aportul formativ şi instructiv-educativ.5
Calamităţile naturale care s-au abătut asupra lumii în ultimul timp reprezintă un
avertisment dramatic pentru oamenii care trăiesc în conflict cu mediul înconjurător. Scenele
televizate surprinse în zonele distruse de inundaţii sau furtuni, imaginile nenumăratelor localităţi
3 Idem, p. 4724 Rodica Minciu, Op. cit., p.1615 V. Glăvan, Geografia turismului în România, Editura Institutului EDEN, Bucureşti, 1996, p.9
invadate de ape sau, pur şi simplu, spulberate de alte urgii îi pun pe turişti pe gânduri, aceştia
orientându-se către destinaţii liniştite şi care să le ofere siguranţă.
Uraganele, tornadele, incendiile, inundaţiile sunt fenomene ale naturii care au influenţe
devastatoare asupra comunităţilor şi zonelor în care acestea trăiesc. Pentru unele comunităţi,
singura soluţie în asemenea situaţii este relocalizarea, adică mutarea definitivă de pe actualul
amplasament, din văile inundabile, fuga din faţa ameninţărilor naturii. Pentru altele, dezvoltarea
durabilă înseamnă limitarea numărului construcţiilor noi, în special în zonele vulnerabile,
înălţarea structurilor pentru micşorarea pericolului de inundaţii sau construirea altora mai solide,
mai rezistente, mai putin expuse la riscuri. Un lucru e cert: este imperios necesară adoptarea unor
măsuri care să reducă pierderile în viitor.
Din păcate, relocalizarea acestor comunităţi face imposibilă exploatarea resurselor
turistice din zonele afectate, lucru care duce la eliminarea acelor zone din circuitul turistic
mondial.
Oricum am lua-o, anul 2002 a avut o desfăşurare dezastruoasă pentru întreaga omenire.
Noi, europenii, ne-am confruntat - şi ne confruntăm în continuare - cu mari calamităţi naturale,
americanii suportă consecinţele unor atacuri teroriste şi a nenumărate cutremure, iar locuitorii
ţărilor nordice, renumite pentru clima lor rece, cunosc acum o vară călduroasă şi însorită care
bate toate recordurile de temperatură înregistrate în aceste zone din 1860 încoace.
b.Impactul turismului asupra mediului
Impactul pozitiv
Turismul este una dintre cele mai importante industrii şi cunoaşte o dezvoltare continuă.
Din ce în ce mai mulţi oameni sunt interesaţi în explorarea destinaţiilor şi culturilor noi şi cât mai
îndepărtate. Astfel, zonele care dispun de resurse naturale deosebite atrag tot mai mulţi vizitatori,
cu atât mai mult dacă ele oferă şi posibilitatea de a cunoaşte tradiţii şi obiceiuri ale altor culturi.
Când turismul şi mediul înconjurător coexistă în armonie, mediul beneficiază de pe urma
turismului. Există multe exemple de acest gen, majoritatea intrând în unul din cele două tipuri:
conservarea şi reabilitarea mediului.
Conservarea înseamnă păstrarea şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a mediului natural şi
antropic. Conservarea şi turismul merg de multe ori mână în mână.
Multe monumente istorice şi arheologice au fost salvate de la distrugere datorită
interesului turiştilor faţă de ele. Sute de case cu valoare istorică din Marea Britanie nu ar mai fi
fost astăzi decât nişte ruine sau ar fi fost demult demolate dacă nu ar fi fost valoroase pentru
turişti. Nu au fost salvate în acest fel doar casele impunătoare şi castelele. Beamish Museum,
lângă Newcastle, este un muzeu în aer liber care cuprinde un mare număr de clădiri cu un aspect
umil, cum ar fi colibele minerilor şi magazine datând de la începutul secolului XX. Aceste au
fost salvate de la demolare datorită valorii lor de atracţie turistică.
În întreaga lume mediul înconjurător a beneficiat de pe urma turismului în variate
moduri. Câteva ţări din Africa de Est, precum Kenya 6şi Tanzania, şi-au făcut parcuri naţionale şi
rezevaţii de vânat imense pentru conservarea vieţii sălbatice, cele mai cunoscute fiind Masai
Mara şi Seregeti. Au făcut acest lucru ştiind că viaţa sălbatică este cea mai importantă resursă
naturală care atrage turişti în Africa de Est. Parcurile şi rezervaţiile naturale au reuşit să protejeze
multe specii care altfel ar fi fost distruse de vânatul necontrolat. Astăzi, Kenya are 13 parcuri
naţionale şi 24 de rezervaţii, reprezentând circa 7,5% din suprafaţa ţării. Turismul nu oferă
numai un motiv pentru conservarea mediului natural şi a celui antropic, ci furnizează şi banii
necesari pentru conservare: o parte din venitul din turism poate fi utilizat pentru păstrarea
mediului înconjurător. De exemplu, multe din parohiile din Anglia utilizează donaţiile pe care le
primesc de la vizitatori pentru reparaţii şi restauraţii.
Reabilitarea însemnă redarea vieţii unei clădiri sau unei zone şi renaşterea acesteia ca
ceva diferit de starea sa iniţială. În timp ce conservarea presupune păstrarea mediului
înconjurător într-o formă cât mai apropiată de cea originală, reabilitarea implică o schimbare
majoră în utilizarea mediului. Multe clădiri şi zone au fost salvate prin turism fiind reabilitate ca
atracţii turistice sau ca spaţii de cazare turistice.
Lumea este plină de exemple de clădiri individuale şi de zone întregi cărora turismul le-a
dat o şansă prin reabilitarea ca atracţii turistice. Vechile fabrici şi-au început o nouă viaţă ca
muzee; zone industriale au fost convertite în locaţiile unor festivaluri; o mare varietate de castele
Poluarea naturii se intensifică şi datorită turismului automobilistic al cărui efect nociv
este alterarea calităţilor aerului, distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei etc.
Un alt mod de degradare a mediului îl constituie realizarea investiţiilor cu caracter
turistic neştiinţific şi neraţional, investiţii care se concretizează prin: supradimensionarea
staţiunilor din punct de vedere al capacităţii de primire şi de tratament, nerespectarea principiilor
generale de exploatare a resurselor naturale.
Aspectele analizate sugerează că alături de celelalte activităţi economico-sociale, turismul
constituie o importantă sursă de poluare ceea ce impune o dezvoltare ecologică a acestuia.
Recifele de corali sunt ameninţate, suferind de pe urma declinului şi degradării datorate
unei combinaţii de factori naturali şi antropogenici. Comunitatea ştiinţifică este de acord cu acest
lucru, iar presa vorbeşte despre asta. 58% din recifele de corali sunt potenţial ameninţate de
activitatea umană. Supra-exploatarea şi dezvoltarea costală prezintă cea mai mare potenţială
ameninţare.
Cele mai multe pagube făcute de om au legătură cu turismul. În acelaşi timp, turismul are
o mare importanţă economică pentru ţările cu arii semnificative de recife de corali, cum ar fi
statele şi teritoriile din zona Mării Caraibelor. Pentru unele teritorii insulare mai mici, turismul
este punctul de susţinere al economiei locale. Deoarece turismul în Marea Caraibelor este
dependent aproape în totalitate de resursele de coastă, cea mai mare dezvoltare are loc în această
10 Idem, p. 470
zonă. Impactul activităţilor turistice include atât efecte fizice directe (cum ar fi pagubele aduse
de scufundări şi de ancorări), cât şi efecte indirecte provenite din dezvoltarea infrastucturii
turistice în general.
Impactul turismului poate fi adeseori redus crescând informarea şi schimbând
comportamentul atât al turiştilor, cât şi al lucrătorilor în industria turismului local.
Un exemplu care să evidenţieze relaţia reciprocă complexă dintre turism şi mediu, în
general, şi impactul negativ pe care-l manifestă unul asupra celuilalt, în special, îl constituie
dispariţia în ultimii 20 de ani a 14 cabane din Carpaţii româneşti, dispariţie datorată unor
incendii. Cauzele acestora sunt diverse: trăsnet, scurt circuit electric, scurgeri de gaz metan,
neglijenţa turiştilor, lipsa de prevedere a celor care le gospodăreau şi faptul că toate aceste
cabane de altitudine nu aveau sisteme de prevenire a incendiilor, nici măcar nu posedau
extinctoare, iar instalaţiile erau improvizaţii periculoase.
Una dintre aceste cabane este Cabana Diham, o destinaţie turistică în sine, care, prin
distrugerea cu ani în urmă a cabanei Mălăieşti, rămăsese unul dintre puţinele adăposturi montane
ce puteau deservi fluxul turistic din zona nordică a masivului Bucegi, cu destinaţia în special
Vârful Omu.
c.Acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic
Protecţia şi conservarea potenţialului turistic şi a mediului se conturează ca o activitate
distinctă, având probleme specifice, care solicită colaborarea specialiştilor din domenii variate.
Această acţiune poate avea o eficienţă satisfăcătoare, numai în condiţiile asigurării unui cadru de
desfăşurare juridico-administrativ adecvat care impune organizarea administrativă, existenţa
unor resurse economice, un suport legislativ eficient şi o susţinută activitate de educaţie
cetăţenească.11
Formarea în contextul unei dezvoltări durabile trebuie să înceapă cu şcoala, mai bine zis,
cu grădiniţa, căci exemplul părinţilor şi apoi al educatoarelor este prima lecţie pe care o învaţă
copii. Ori, dacă părinţii nu au o formare respectuoasă faţă de mediu, dacă mai ales cei care
11 Idem p.407
lucrează în turism nu au pregătirea necesară pentru a face faţă unui turism durabil, degeaba vom
dori să avem în viitor oameni cu o educaţie durabilă.
Dintre principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic
se desprind următoarele:
conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi
în perioada viitoare;
creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a
ideii de conservare a mediului;
intervenţia autorităţilor şi agenţilor economici în realizarea tuturor componentelor unui
turism durabil;
implicarea mass-mediei de care industria turistică a devenit tot mai mult dependentă.
Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat de
problemele mediului înconjurător. În consecinţă, organizatorii de vacanţe (touroperatori, linii
aeriene şi lanţuri hoteliere) şi guvernele trebuie să dea dovadă de un management al mediului
corespunzător. Nu are sens economic să se trimită turişti la destinaţii care nu pot răspunde
criteriilor de mediu necesare.12
În ceea ce priveşte potenţialul turistic al României, principalele acţiuni care vizează
protejarea şi conservarea mediului şi a resurselor turistice sunt următoarele:13
exploatarea ştiinţifică, raţională a resurselor turistice astfeel încât ritmul de exploatare
să nu depăşească ritmul de reciclare şi regenerare;
soluţionarea resurselor cu valenţe turistice în contextul valorificării tuturor resurselor
naturale şi a protecţiei mediului ambiant;
amenajarea şi organizarea adecvată şi la nivel superior a zonelor, traseelor şi
obiectivelor de interes turistic;
organizarea şi exploatarea turistică raţională a parcurilor naţionale şi rezervaţiilor
naturale, cu asigurarea protecţiei lor;
organizarea corespunzătoare a zonelor montane;
înnoirea bazei tehnico-materiale a turismului menită să asigure un turism competitiv
şi ecologic;
12 Management turistic internaţional, p. 2113 P. Baron, O. Snak, N.Neacşu, Op. cit., p. 478
acţiuni de educaţie cu privire la mediu şi la potenţialul turistic orientate la nivelul
întregii ţări.
Problema conservării şi protejării mediului şi resurselor turistice trebuie văzută ca o
concepţie situată la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare generală a
economiei.
d.Ecoturismul – componentă esenţială a dezvoltării durabile
S-au împlinit 10 ani de la Summit-ul de Rio de Janeiro (1992), respectiv Conferinţa la
nivel înalt a Naţiunilor Unite, privind mediul şi dezvoltarea, când Statele lumii au pus bazele
unei dezvoltări durabile, adică folosirea resurselor naturale în aşa fel de către generaţiile actuale,
încât să nu pericliteze soarta generaţiilor viitoare.
Anul 2002 a fost un an cu semnificaţii majore pentru turism. În paralel cu declararea sa
ca An Internaţional al Muntelui, anul 2002 a fost de asemenea declarat drept Anul Internaţional
al Ecoturismului. În această calitate, el a fost marcat de două evenimente de primă importanţă
pantru ecoturismul din întreaga lume, şi anume Conferinţa Internaţională pe baza ecoturismului
(New York, ianuarie) şi “World Ecotourism Summit” (Quebec, mai).
Ecoturismul s-a născut în America de Nord, la mijlocul anilor 80, ca urmare a dezvoltării
turismului iubitor de natură sălbatică, în locurile cele mai retrase şi fragile ale planetei. 14 Prefixul
“eco” pe care îl ataşăm cuvântului de bază “turism” provine din grecescul oikos care înseamnă
“casă”.
Ecoturismul este definit în moduri diferite, de grupuri diferite, cu planuri diferite. Mulţi
turişti sunt atraşi de aventură, asociată cu zonele naturale, izolate.
"Societatea de Ecoturism" una din cele mai prestigioase organizaţii care se ocupă de
ecoturism îl defineşte astfel: "acea călătorie responsabilă spre o zonă naturală care contribuie atât
la conservarea patrimoniului natural cât şi la bunăstarea populaţiei locale".
O altă definiţie spune că ecoturismul este vizitarea unei zone relativ neafectate de
activităţile umane, cu un impact redus asupra mediului, care are o importantă componenţă
educaţională şi care oferă un beneficiu economic direct economiei şi populaţiei locale.
14 Management turistic internaţional, p. 13
Unii specialişti definesc ecoturismul drept “călătoria de a te bucura şi aprecia natura”. În
opinia Societăţii de Ecoturism, aceasta reprezintă mai degrabă turismul de natură. Analizând
motivaţiile turiştilor pentru diversele destinaţii ale lumii, 40-60% din turiştii internaţionali sunt
turişti “naturali” şi 20 – 40 % sunt interesaţi de viaţa sălbatică. Turiştii “naturali” pot fi definiţi
ca turiştii care vizitează o destinaţie pentru a se bucura de natură, iar turiştii interesaţi de viaţa
sălbatică pot fi definiţi ca turişti care vizitează o destinaţie tocmai pentru a observa şi analiza
această viaţă.15
Turismul de natură se poate combina foarte adecvat cu turismul numit “cultural”. Această
categorie de turism pune accent pe latura socială a călătoriei, pe admirarea şi studierea tradiţiilor
locale, dar şi a manifestărilor creativităţii umane, atât din trecut, cât şi din prezent. Dacă turismul
de natură, cultural, sau combinaţia acestora se desfăşoară sub semnul unei responsabilităţi sporite
faţă de mediu şi/sau faţă de comunităţile locale, atunci avem “turism responsabil”.
Responsabilitatea în turism reprezintă o premisă de bază a ecoturismului.
Pentru turism e bine să se ştie că el aduce uneori mari prejudicii mediului şi asta din
cauza unei lipse de educaţie sau din prea multă neglijenţă. De aceea ţine de indivizi ca oameni în
primul rând şi apoi ca turişti să participe activ la acţiunea de păstrare a mediului prin ecologie şi
atitudini corespunzătoare.
Este esenţial ca procesul turistic să nu distrugă natura ci, din contră, să o consolideze şi să
o pună într-o lumină favorabilă. Natura este mediul în care trăim fie că suntem în centrul unui
oraş fie că suntem pe cel mai înalt munte din lume, de aceea este important să ne folosim de
ecologie şi de educaţia noastră pentru a păstra această natură.
Elementele care ar trebui să garanteze reuşita tuturor proiectelor ecoturistice se referă, în
primul rând la supravieţuirea mediului natural, care reprezintă baza turismului, cum ar fi:
asigurarea că aceste contribuţii ajută la conservarea ariilor naturale şi la dezvoltarea susţinută
a zonelor şi a comunităţilor;
crearea unor strategii specifice pentru a evita elementele de distrugere a mediului;
coordonarea eficientă între sectorul public şi cel privat, inclusiv implicarea activă a
comunităţilor şi a proiectelor locale, manageriale şi de dezvoltare;
15 Idem, p.18
minimizarea impactului facilităţilor de transport, de cazare şi a altor activităţi turistice asupra
mediului;
asigurarea că mişcarea turistică va evita supraaglomerarea anumitor zone "verzi" şi
monitorizarea efectelor asupra mediului.
România este o ţară care beneficiază de un cadru natural cu un potenţial ridicat şi cu o
infrastructură de cele mai multe ori suficientă pentru turismul natural, formă de turism care, din
acest punct de vedere, este mai puţin pretenţioasă.
În ţara noastră, în ultimii ani, această ramură a turismului a avut o creştere din cele mai
spectaculoase, atât din punct de vedere al turiştilor implicaţi cât şi din cel al încasărilor realizate.
Dar deşeurile care ne inundă în prezent işi fac încet, încet loc şi spre destinaţiile ecoturismului.
Nu trebuie decât să ne amintim de tonele de deşeuri scoase de ONG-urile de mediu din Munţii
Retezat, Făgăraş, Rodnei sau Bucegi. O cutie de conserve sau o vatră de foc pot compromite un
sejur ecoturistic, ceea ce înseamnă nu numai că acel turist nu va mai reveni, dar că nu va
recomanda nimănui România ca destinaţie. În plus, ecoturismul este, de cele mai multe ori, legat
de ariile protejate dintr-o anumită ţară, iar la noi situaţia acestora este dintre cele mai triste atât
din punct de vedere legislativ cât şi administrativ. De asemenea, calitatea serviciilor din sectorul
turistic în general este atât de slabă încât rata de reîntoarcere a turiştilor străini (iar ecoturismul,
cel puţin pentru început, va depinde exclusiv de aceştia) este dintre cele mai scăzute din Europa.
Cu toate acestea, ţara noastră are zone, relativ întinse, puţin afectate de activităţile umane.
În plus, s-ar putea oferi ceea ce se consideră a fi o ofertă irezistibilă, combinaţia de ecoturism şi
turism cultural. În ceea ce priveşte calitatea serviciilor ştim că de cele mai multe ori ne putem
baza, din fericire, pe bunul simţ şi pe ospitalitatea oamenilor simpli - şi, de cele mai multe ori, ei
sunt gazdele tradiţionale în ecoturism.
ONG de mediu ar putea reprezenta un turoperator deloc de neglijat în acest domeniu. Ele
cunosc zonele cele mai valoroase şi, în plus, sunt dedicate protejării lor. Nu le rămâne decât să se
transforme în ghizi instruiţi şi toată lumea va avea de câştigat. Trebuie ştiut că două din cele mai
mari organizaţii de mediu din Statele Unite (Nature Conservancy şi Sierra Club) obţin o parte
însemnată din veniturile lor din ecoturism.
Un ultim semnal de alarmă: ecoturismul înseamnă în acelaşi timp obţinerea unui profit
economic, conservarea naturii şi dezvoltarea comunităţilor locale din zonele unde se practică. Iar
lucrul cel mai greu este să păstrezi un echilibru între toate acestea.
3.Cresterea economica si mediul inconjurator
Ca urmare a creşterii economice generale, progreselor obţinute în toate domeniile vieţii
economice şi sociale, omul a ajuns astăzi să dispună de mijloace tehnice atât de perfecţionate,
încât consumă cantităţi imense de resurse naturale regenerabile şi neregenerabile, exploatând tot
mai intens factorii de mediu şi modificând natura într-un ritm rapid. Neimpunând însă asupra
acţiunilor sale un control adecvat şi conştient, omul lasă cale liberă dezlănţuirii unor dezechilibre
economice, cu efecte negative asupra calităţii vieţii sale cât şi asupra evoluţiei biosferei.
Din aceste motive în rândurile oamenilor de ştiinţă, ale oamenilor politici, ale populaţiei
în ansamblu, s-a format treptat convingerea că, în condiţiile civilizaţiei contemporane, activitatea
economică presupune nu numai preocuparea de a spori volumul şi calitatea bunurilor materiale şi
a serviciilor prin asigurarea în mod curent a unei eficienţe economice ridicate, ci şi o grijă
crescândă de a proteja mediul înconjurător, care în ultima analiză, constituie condiţia materială
de bază a creşterii economice.
Devine tot mai evident faptul că, în condiţiile unui mediu puternic degradat şi poluat, un
standard de viaţă materială fie el şi foarte ridicat îşi pierde orice sens, nemaiţinând seama de
influenţa negativă a acestui mediu asupra evoluţiei în perspectivă a fenomenelor naturale şi
biologice şi, prin aceasta, asupra creşterii economice înseşi.
În asemenea împrejurări apare tot mai necesară elaborarea şi adoptarea unei politici
economice16 de largă perspectivă, în care să-şi găsească locul o strategie ecologică concretizată în
acţiuni speciale de protejare a mediului înconjurător, integrate în programe de dezvoltare
economică, precum şi în crearea unor mecanisme economico-sociale de înfăptuire a acestor
programe, ca şi în realizarea unui cadru legislativ şi instituţional adecvat.
16 F.Bran,Globalizarea si mediul, Editura.Universitara,Bucuresti,2009,p.34
Devine astfel necesar studiul acestor fenomene în cadrul unei discipline care să înbine
armonios elementele de bază ale economiei cu sfera protecţiei mediului, şi căreia din punct de
vedere didactic se numeşte economia mediului.
Economia mediului, aşa cum a fost definită, este o disciplină de graniţă între ecologie şi
ştiinţele economice, care studiază repartiţia pe glob a resurselor naturale, precum şi utilizarea lor
în concordanţă cu menţinerea echilibrului ecologic în natură.
Economia mediului, are menirea de a îmbina dezvoltare economic-socială cu protejarea
permanentă a mediului ambiant.
Economia mediului trebuie să militeze împotriva economismului excesiv, dar şi a
ecologismului îngust, conservator, care exclude necesitatea dezvoltării economice necesare
societăţii contemporane.
Economia mediului stabileşte priorităţile atât în domeniul economic cât şi al protecţiei
mediului, astfel încât interesele omului şi integritatea naturii să coexiste armonios.
A.PROTECTIA MEDIULUI NATURAL
CERINŢĂ INTRINSECĂ A UNEI DEZVOLTĂRI ECONOMICE MODERNE
Este un lucru elementar, dar fundamental, acela că omul nu se află în afara legilor care
guvernează viaţa pe planeta noastră, ci, din contra, că orice vietate pământeană s-a format, s-a
dezvoltat şi se va dezvolta în interacţiune cu mediul natural.
Întreaga mişcare a fenomenelor şi proceselor din sfera raportului om-natură este
indisolubil legată de înaintarea şi complexitatea istorică a producţiei (în sens larg), deci a muncii.
Constituind un proces în care omul efectuează, reglementează şi controlează schimbul de materii
dintre el şi mediu, munca presupune atât expresie, contradicţia dintre cele două părţi.
1. Privit în mişcarea sa, raportul dintre oamenii care utilizează factorii naturali în
interesul lor spre a-şi satisface necesităţile şi natură presupune:
a. o latură cantitativă care priveşte scara desfăşurării nevoilor omului şi a extragerii din
natură a ceea ce îi trebuie, lucru care îşi află expresia în contradicţia dintre nevoile de resurse, pe
de o parte, şi dimensiunile resurselor oferite de natură, pe de altă parte.
b. o latură calitativă, care îşi găseşte expresia în contradicţia dintre acţiunea de producţie,
repartiţie, circulaţie şi consum a oamenilor, ce conduce, totodată, la deşeuri, efluenţi, reziduuri
ş.a.m.d. pe care ei le aruncă în mediu, pe de o parte, şi posibilităţile de asimilare pe care le are
mediul natural, pe de alta.
Deşi sunt indisolubil legate şi chiar se întrepătrund, cele două laturi pun, în esenţă,
probleme distincte. Prima o ridică pe aceea a suficienţei şi durabilităţii resurselor - preocupare
majoră pentru toate ţările -, iar a doua pe cea a afectării echilibrului prin poluare, poluarea
nefiind, în fond, altceva decât resurse ajunse la loc nepotrivit. Drept urmare, între sistemul social
al economiei şi sistemul factorilor naturali (implicit ecologici) există o legătură foarte strânsă şi o
influenţă reciprocă puternică. Protejarea factorilor naturali se impune astfel ca o cerinţă
fundamentală a continuităţii vieţii economice şi sociale. La acestea se adaugă problema
factorului timp, a celui de intensitate şi cea a optimului cantitativ-calitativ al relaţiei dintre om şi
natură, în interacţiunea lor.
2. Toate acestea ridică, împreună, câteva întrebări de principiu: pentru cine curge timpul,
pentru cine are importanţă scara producţiei şi a consumului, pentru cine trebuie apăraţi factorii de
mediu şi echilibru ecologic?
Răspunsul la aceste întrebări conduce la mai multe concepte:
a. Un concept este cel geocentric17 care face din protecţia Terei, a tuturor factorilor de
mediu, un scop în sine, pământul urmând a fi apărat în general, condamnându-se orice
intervenţie a omului şi neavându-se în vedere altceva decât conservaţionismul absolut. În această
concepţie, omul se pierde aproape complet din atenţie, el fiind considerat doar unul din
milioanele de elemente ce se cer conservate pentru ca "natura să rămână neatinsă în puritatea ei".
Acest conservaţionism dus la absurd nu poate interesa însă decât puţini ecologi extremişti, dar nu
găseşte nici o rezonanţă în mintea şi sufletul locuitorilor Terrei.
17 Idem,p50
b. Un alt concept este cel denumit biocentric, care cere ca omul să pună în centrul
preocupărilor sale ecologice celelalte forme de viaţă şi specii deoarece, deşi sunt creaturi
sensibile, ele nu se pot prezerva singure, aşa cum o poate face omul, nici măcar atunci când este
vorba de prădători. Conceptul respectiv cere ca omul să nu intervină în nici un altfel în viaţa
speciilor, decât prin protecţie. Aceasto modalitate de conservaţionism nu ţine, însă seama, de
faptul că apărarea biosferei în condiţiile în care omul nu-şi poate asigura existenţa şi dezvoltarea
decât folosindu-se de natură, lucru ce i se interzice, nu mai poate interesa nici ea pe nimeni
(bunăoară, pe sutele de milioane de oameni care mor de foame, sau aflate sub pragul sărăciei
negre).
c. Un al treilea concept este acela antropocentric. În cadrul lui, totul este subsumat
nevoilor crescânde ale omului, în faţa căruia nimic nu contează. A privi însă omul ca o creatură
care are dreptul să facă ce vrea şi să încalce - în numele intereselor sale - legile naturii, se
dovedeşte a fi o enormă eroare, căci orice idee împinsă la absurd - în cazul acesta absolutizarea
necesităţilor immediate ale omului - se transformă în contrariul ei. Într-adevăr, făcând totul în
folosul lor, fără limitele dictate de legile naturii, oamenii pot împinge lucrurile până acolo încât
să distrugă înseşi bazele naturale ale existenţei lor. Şi, în această privinţă, oamenii au demonstrat
o creativitate imensă, demnă de o cauză mai bună. Să ne amintim că este vorba de războailele cu
tehnica cea mai sofisticată care distrug în masă şi sistematic atât oamenii cât şi factorii naturali,
de soarta păturii de ozon a globului, de pădurile ecuatoriale, de poluarea gravă a apelor ş.a.m.d.
d. După cum se poate observa, deşi cele trei concepte au fiecare meritele lor, ele conţin,
totuşi imense pericole. Care ar putea fi soluţia?
Credem că ea nu poate fi dată de un concept suprasimplificat şi unilateral, ca cele
amintite, ci de unul complex, realist, care să îmbine raţional şi armonios elementele pozitive ale
celor discutate şi să elimine totodată pericolele. Un asemenea concept l-am denumi al
reconcilierii omului cu natura şi cu sine însuşi18. Fără a omite nevoile multiple dar afirmând
rolul său esenţial în respectarea naturii, conceptul acesta înseamnă respect faţă de legile naturii în
viaţa economică, respect pentru viaţă în general şi diversitatea ei, respect pentru echilibrul
ecologic, pentru sănătatea Terrei şi a sferelor ei, ca şi pentru progresul societăţii umane. În
această concepţie, deci, protecţia mediului natural reprezintă protecţia omului şi a dezvoltării
sale, iar protecţia omului - protecţia tuturor factorilor de mediu. O asemenea politică economică 18 M.E.Otel,Raspunderea internationala in domeniul mediului,EdituraUniversul juridic, Bucuresti,2009,p.100
trebuie să includă în actele decizionale la toate nivelurile - individual, micro, mezo, macro şi
mondo - criteriul ecologic, pe cel al durabilităţii şi pe cel al sănătăţii dezvoltării. Pentru aceasta
însă este nevoie ca problemele mediului să fie studiate în complexitatea lor, iar legile naturii