7/23/2019 Proiect de Curs - Geodezia inginereasca http://slidepdf.com/reader/full/proiect-de-curs-geodezia-inginereasca 1/38 3 INTRODUCERE Geodezia inginerească se aplică şi este specifică oricărui domeniu de activitate inginerească , cu s copul efectuărilor măsurătorilor geodezice și proiectarea anumitor platforme sau construcțiilor pe vertical. În fiecare capitol al proiectului de curs este redată o ramură a geodeziei inginerești și modul ei de lucru în domeniul măsurătorilor a construcțiilor. În primul capitol la general se vorbește despre domeniul de aplicare a geodeziei inginerești, sunt analizate probleme cel mai des întîlnite și metode de rezolvare ai ace stora. În capitolul dat este redat obiectul de studii al geodeziei inginerești cel îl prezentă măsurătorile terestre cît și spațile, atît și proiectarea rețelelor geodezice. Ramura geodeziei este folosită practice în toate domeniile ai măsurătorilor, de exemplu punctele geodezice sunt des folosite atît în topografie cît și în fotogrametrie, teledetecție și altele.Al doilea capitol cuprinde informație referitoare la lucrările geodezice aplicate în construcțiile civile, ce curpinde în ea toate nuanțele ne cesare geodeziei pentru efectuarea lucrărilor geodezice de proiectare. Toate lucrările redate în capitolul dat sunt structurate și detaliat analizate. Capitolul trei include în el douălucrări practice de terasament efectuate cu scopul nivelării unei porțiuni de teren cu ajutorul unui echipament limitat, și o lucrarea de trasarea a punctelor prin metoda coordonatelor polare. Aceste metode sunt efectuate prin calcule ce necesită o atenție mare, deoarece încurcînd procedura de calcul se va obține o eroare prea mare pentru lucrările de terasament. Proiectul se încheie cu capitolul patru care la rîndul său redă în el conținutul lucrărilor geodezice la priectarea rețelelor de construcții, și modul lor de aplicare în diferite situații din terenul construcțiilor .
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Geodezia inginerească se aplică şi este specifică oricărui domeniu de activitate
inginerească, cu scopul efectuărilor măsurătorilor geodezice și proiectarea anumitor platforme
sau construcțiilor pe vertical.
În fiecare capitol al proiectului de curs este redată o ramură a geodeziei inginerești și
modul ei de lucru în domeniul măsurătorilor a construcțiilor.
În primul capitol la general se vorbește despre domeniul de aplicare a geodeziei
inginerești, sunt analizate probleme cel mai des întîlnite și metode de rezolvare ai ace stora. În
capitolul dat este redat obiectul de studii al geodeziei inginerești cel îl prezentă măsurătorile
terestre cît și spațile, atît și proiectarea rețelelor geodezice. Ramura geodeziei este folosită practice în toate domeniile ai măsurătorilor, de exemplu punctele geodezice sunt des folosite atît
în topografie cît și în fotogrametrie, teledetecție și altele.
Al doilea capitol cuprinde informație referitoare la lucrările geodezice aplicate în
construcțiile civile, ce curpinde în ea toate nuanțele necesare geodeziei pentru efectuarea
lucrărilor geodezice de proiectare. Toate lucrările redate în capitolul dat sunt structurate și
detaliat analizate.
Capitolul trei include în el două lucrări practice de terasament efectuate cu scopul
nivelării unei porțiuni de teren cu ajutorul unui echipament limitat, și o lucrarea de trasarea a
punctelor prin metoda coordonatelor polare. Aceste metode sunt efectuate prin calcule ce
necesită o atenție mare, deoarece încurcînd procedura de calcul se va obține o eroare prea mare
pentru lucrările de terasament.
Proiectul se încheie cu capitolul patru care la rîndul său redă în el conținutul lucrărilor
geodezice la priectarea rețelelor de construcții, și modul lor de aplicare în diferite situații din
1 CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA APLICĂRII LUCRĂRILOR
GEODEZICE ÎN PROIECTARE
1.1 Cunostințe generale de geodezie inginerească
Geodezia reprezintă cea mai complexă ramură a ştiinţelor măsurătorilor terestre care se
ocupă cu determinarea formei Pămîntului în ansamblu sau pe porţiuni. Se consideră geodezice
şi lucrări pe suprafeţe mari ce iau în consideraţie curba Pămîntului. Efectiv acestea urmăresc
determinarea riguroasă a poziţiei unor puncte ce constituie reţeaua de sprijin pentru ridicările de
detaliu, asigurînd astfel unitatea lor.
Geodeziaare două scopuri esenţiale:
a) scopul teoretic este acela de a determina forma şi dimensiunile planetei pe
care o locuim, care, de-a lungul mileniilor a reprezentat, în sine, chiar un scop filozofic;
b) scopul practic este acela de a determina, prin intermediul diverselor sisteme de
coordonate spaţiale, poziţia reciprocă dintre mai multe puncte ce se numesc puncte ale
reţelei geodezice de sprijin prin intermediul cărora, sunt ulterior stabilite raporturile dintre
toate entităţile naturale sau construite antropice situate pe suprafaţă terestră şi chiar ale
fenomenelor terestre necesare întocmirii planurilor şi hărţilor topografice care, la rândul lor,
stau la baza întocmirii hărţilor tematice.
Pentru realizarea scopului său teoretic geodezia utilizează măsurători şi determinări
de înaltă precizie: de direcţii azimutale, unghiuri zenitale, distanţe, valori ale acceleraţiei
gravitaţionale pe anumite direcţii principale, unghiuri de deviaţie a verticalei locului,
coordonate şi azimut astronomo–geodezice şi pentru aceasta colaborează cu alte ştiinţe
fundamentale sau aplicative dintre cele mai importante putându-se enumera: astronomia,
geofizica, fizica, geografia, tehnologiile satelitare, tehnologiile de procesare automată a
datelor.
Ramura care realizează acest scop se mai numeşte şi geodezie teoretică sau
geodezie superioară. Aceasta determină valorile parametrilor diverşilor elipsoizi de referinţă,
utilizând rezultatele măsurătorilor geodezice, geofizice sau din determinări satelitare sau
studiază influenţele exercitate de corpii cereşti Soarele, Luna, asupra mişcării de rotaţie a
Pământului în jurul axei sale, a mişcărilor scoarţei terestre sau a suprafeţei oceanelor şi mărilor.
Pentru realizarea scopului său practic geodezia stabileşte normele necesare pentruexecutarea de măsurători şi determinări de înaltă precizie ce urmează a fi prelucrate, din
punct de vedere matematic, în mod riguros, astfel încât să rezulte poziţionarea corectă a
punctelor, atât din punct de vedere planimetric cât şi din punct de vedere altimetric. În acest
mod a fost realizată reţeaua geodezică de sprijin a ţării noastre care include:
a) reţeaua planimetrică, pentru poziţionarea punctelor de sprijin în plan
bidimensional;
b) reţeaua altimetrică de nivelment, pentru poziţionarea punctelor de sprijin în plan
unidimensional;
c) reţeaua gravimetrică.
Deşi obţinerea parametrilor acestor puncte s-a realizat prin metode şi cu aparatură
diferită, proiectarea lor a avut în vedere puncte comune puncte fundamentale Laplace,
puncte de ordin superiorI, II şi III.
În acest scop se folosesc de mult timp reprezentări convenţionale, denumite planuri şihărţi, în care toate distanţele, proiectate în plan orizontal, sunt reduse, în aceeaşi proporţie, la o
anumită scară şi profile pe care este reprezentat relieful, respectiv înclinările pe anumite direcţii.
Asemenea reprezentări ale terenului, ce redau conţinutul cu detaliile lui naturale : ape,
păduri, păşuni, forme de relief şi artificiale: amenajări de orice gen, se obţin în urma unui
ansamblu de lucrări denumit, în general, ridicare în plan, ce formează obiect al ştiinţei
măsurătorilor terestre. Metodele de lucru şi instrumentele folosite au evoluat în strânsă legătură
cu realizările ştiinţei şi tehnicii, stimulate permanent de cerinţele societăţii, care a avut nevoie de
planuri şi de evidenţe tot mai precise ale teritoriilor, obţinute în timp scurt şi cât mai ieftin.
În antichitate până în sec. IV î.e.n. preocupările în domeniu au fost strâns legate de
dezvoltarea matematicii şi în special a geometriei, cunoştinţe care au stat la baza unor realizărilor
importante ce demonstrează că erau bine cunoscute şi folosite în lucrările topografi ce. Astfel
marea piramidăa lui Kufu din Gaza, construită în anii 2700 î.e.n., are ca bază un pătrat, trasat
perfect, cu laturile orientate pe direcţia punctelor cardinale magnetice, iar tăbliţele de lut
sumeriene (cca. 1400 î.e.n.) permiteau restabilirea limitelor de proprietate după înregistrări ale
parcelelor corespunzătoare unor planuri ale terenurilor agricole. S-au găsit păstrate pietre
marcând limitele de proprietate, iar o picture din Teba (1400 î.e.n.) arată cum se desfăşoară o
măsurătoare de teren de către două persoane, care întind o sfoară cu noduri dispuse la intervale
regulate. Apare şi prima hartă (600 î.e.n.) întocmită de Thales din Milet, iar în Egipt și
Mesopotamia limitele proprietăţilor se reconstituiau după retragerea apelor mari din luncile
inundabile ale Nilului şi Eufratului prin măsurători topografice executate cu aparatură simplă. În
continuare s-au conturat principiile geometrice ale măsurătorilor, co loborat cu unele evenimente
importante: prima determinare a razei Pământului considerat ca sferă (Eratostene, 276-195
î.e.n.), stabilirea bazelor trigonometriei de către Hipparchus,(190-120 î.e.n.).
În momentul actual, se are în vedere omogenizarea coordonatelor spaţiale
tridimensionale, atât din punct de vedere al sistemului de coordonate tridimensional X, Y, Z câtşi al suprafeţei de referinţă unică elipsoidul de referinţă.
Punctele acestor reţele sunt utilizate, în continuare, de către celelalte ramuri ale
ştiinţelor măsurătorilor terestre topografia, fotogrametria, teledetecţia satelitară pentru
obţinerea reprezentării în detaliu a suprafeţei terestre în planul de proiecţie cartografică,
reprezentare cunoscută generic sub denumirea de hartă topografică.
Ramura geodeziei care se ocupă cu proiectarea reţelelor geodezice, cu reducerea
măsurătorilor efectuate pe suprafaţa fizică a Pământului la alte suprafeţe reale sau
teoretice şi compensarea riguroasă a acestora se numeşte geodezie matematică.
În ordine cronologică şi funcţie, atât de dezvoltarea ştiinţelor matematice cât şi de
evoluţia diverselor tehnologii de prelevare a datelor din teren sau de prelucrare automată
a acestora geodezia matematică a utilizat şi utilizează următoarele metodede executare
şiprelucrare riguroasă a măsurătorilor geodezice:
1) Metoda triangulaţiei a mai fost denumită uneori geodezie geometrică. Constă
în acoperirea teritoriului de reprezentat majoritar, printr -o reţea de triunghiuri, bine
conformate din punct de vedere geometric, dar şi cu alte figuri geometrice poligoane cu
punct central, patrulatere cu ambele diagonale vizate în cadrul căreia, prin intermediul unei
aparaturi optico –mecanice de înaltă precizie se efectuează măsurători de direcţii azimutale din
care rezultă valorile celor trei unghiuri iar, din loc în loc, acolo unde este necesar, se
efectuează măsurători precise de distanţe orizontale.
Această metodă a cunoscut cea mai largă perioadă de utilizare aproximativ între anii
1650 – 1970 şi a fost aplicată pentru realizarea ambelor scopuri, mai sus amintite, ale
geodeziei. În prezent este utilizată la proiectarea microreţelelor de triangulaţie destinate
construcţiilor de mare întindere sau de greutate şi urmăririi deplasărilor acestora în plan
orizontal şi vertical.
2) Metoda trilateraţiei. Constă, de asemenea, în acoperirea teritoriului de
reprezentat majoritar, printr-o reţea de triunghiuri, bine conformate din punct de vedere
geometric, dar şi cu alte figuri geometrice poligoane cu punct central, patrulatere cu ambele
diagonale vizat în cadrul căreia, prin intermediul unei aparaturi electro–optice de înaltă
precizie se efectueazămajoritar măsurători de distanţe iar, din loc în loc, acolo unde este necesar,
se efectuează măsurători precise de direcţii azimutale dincare rezultă valorile unor unghiuri.
Metoda a cunoscut o perioadă de utilizare foarte scurtă, decirca un deceniu (1970 – 1980).
3) Metoda poligonaţiei. Constă în acoperirea teritoriului de reprezentat printr -o
reţea de figuri geometrice mai complexe, proiectată mai avantajos din punct de vedere al
conformaţiei sau a poziţiei în teren triunghiuri, patrulatere cu ambele diagonale vizate, poligoane cu punct central de asemenea, bine conformate din punct de vedere geometric, în
cadrul căreia, prin intermediul unei aparaturi electro–optice de înaltă precizie se efectuează
atât măsurători de direcţii, de unghiuri cât şi de distanţe; această metodă a fost aplicată
în ultimele decenii, atunci când a devenit posibilă compensarea în bloc a reţelelor
geodezice de sprijin prin utilizarea unor tehnologii avansate de prelucrare a datelor, ceea
ce a condus la obţinerea unor coordonate planimetrice mai precise ale punctelor şi mai
important la obţinerea unei omogenităţi crescute a reţelelor. 4) Metoda satelitară. Este de dată mai recentă şi este utilizată în geodezia geometrică
spaţială numită şi geodezie tridimensională. Constă în determinarea coordonatelor punctelor
reţelei geodezice de sprijin prin intermediul tehnologiilor satelitare şi a receptorilor tereştri
aşa numitele Sisteme de Navigaţie Globală cu Sateliţi pe plan naţional sau Global
Navigation Satellite Systems GNSS mai cunoscută sub denumirea Global Positionong System
GPS. Indiferent de metoda utilizată pentru obţinerea coordonatelor reţelei geodezice de
puncte de sprijin, se creează baza de date necesare desfăşurării activităţii celorlalte ramuri
Un alt domeniu de cercetare geodezică îl reprezintă determinarea cu precizie
ridicată a deplasărilor recente ale scoarţei terestre în plan orizontal şi verticalanume acele
deplasări care s-au produs în intervalul de timp dintre două sau mai multe sesiuni de
măsurători. Acest obiectiv este urmărit şi în cadrul altor ramuri ale ştiinţei şi tehnicii: geologie,
geomorfologie, geofizică, oceanografie, etc., care pot estima aproximativ, pe baza unoripoteze şi metode specifice de investigare, deplasările scoarţei terestre produse în intervale
mult mai mari de timp dar nu cu precizia oferită de măsurătorile şi determinările geodezice.
Existenţa acestor preocupări comune a generat în ultimele şase decenii ample programe de
observaţii, studii, prelucrări şi interpretări interdisciplinare, realizate prin intermediul unor
importante metode de investigare: geodezice, seismice, electrometrice, tensometrice, magnetice,
etc.
1.3 Studiul actual și dezvoltarea în perspective a geodeziei inginerești
Geodezia inginerească cuprinde măsurătorile care sunt executate pentru proiectarea,
execuția și exploatarea construcțiilor.
Geodezia inginerească cuprinde următoarele categorii principale de lucrări:
studiile tehnico-topografice;
proiectarea topografo-inginerească;
trasarea topografică;
asigurarea topografo-inginerească a procesului tehnologic de construcţii-montaj;
observaţii topo-fotgrametrice a deformaţiilor şi deplasărilor fundaţiilor construcţiilor
Problemele de baza ale topografiei inginerești sunt:
a) Studii tehnico-topografice care constau în realizarea rețelei topografice de sprijin și
• împrejmuirile trebuie să fie paralele cu axele de bază ale construcţiilor. Eroarea de
neparalelism este în funcţie de precizia de măsurare a distanţelor;
• împrejmuirile trebuie să fie rectilinii, nu în zig-zag;
• trasarea părţii superioare a împrejmuirilor trebuie făcută prin nivelment geometric, cu o
precizie care să nu afecteze precizia de trasare pe înălţime a construcţiei. În final, se întocmesc schiţele de execuţie a împrejmuirilor (care conţin toate datele
topografice utilizate la execuţie şi din care se pot eventual reconstitui punctele dispărute) şi se
trece la trasarea în detaliu a fundaţiilor. Montarea elementelor de construcţii, conform
prevederilor proiectului, presupune efectuarea unor lucrări topografice de mare precizie.
Acestea încep de fapt, cu trasarea axelor principale şi a axelor secundare ce se
materializează pe teren prin repere (buloane, marci, scoabe, cuie) fixate pe împrejmuirea de
lemn, în beton sau zidărie.Lucrările continuă cu trasarea elementelor de construcţii: fundaţii, buloane de ancoraj,
stâlpi etc. Trasarea în plan se face de la axele construcţiei, materializate, iar în înălţime de la
reperii de nivelment de pe şantier. In acest sens se apelează la instrumente de precizie ridicata:
teodolite şi rulete gradate milimetric cu care se trasează întâi axele şi apoi poziţia elementelor.
După execuţie se efectuează o ridicare în plan şi înălţime pentru a se constata dacă unele
erori faţă de proiect sunt tolerabile sau nu şi se aduc corecţiile necesare.
Stâlpii, ca elemente de structura a construcţiilor, trebuie amplasaţi în plan şi în înălţime
cu o deosebită atenţie. Stâlpii metalici se instalează pe fundaţii din beton. Gropile de fundaţie şi
apoi fundaţiile propriu-zise se trasează în plan în funcţie de axele principale prin abscise şi
ordonate iar, în înălţime acestea se fixează în raport cu reperele şantierului cu mare atenţie, într -o
toleranţă de ±1,5 mm. Tot de la axele construcţiei se trasează buloanele pentru ancorarea
stâlpilor folosind sârme întinse între reperii de capăt şi un şablon cu găuri. Uneori stâlpii se
aşează pe plăcuţe metalice, când trasarea devine mai sigură. Instalarea acestora se face cu
sârme întinse pe împrejmuire şi cu ajutorul şabloanelor; la trasarea în înălţime a fundaţiilor se
va ţine cont de grosimea plăcuţelor.
Verticalitatea stâlpilor se verifică cu ajutorul a două teodolite instalate în două staţii
situate pe direcţii perpendiculare; se vizează fie pe muchiile stâlpului, fie pe semnale de marcaj
făcute anterior, cu vopsea. În primul caz muchia stâlpului trebuie să fie paralelă cu a firelor
reticulare iar în al doilea caz, cu aparatul calat, reperul de sus trebuie să se proiecteze pe cel de la
bază. Corectarea de poziţie se face din ancorele de montare şi cu ajutorul unor pene metalice,
bătute la baza stâlpului, după care se fixează definitiv cu mortar[Topografie-Geodezie, Capitolul
2.2 Structura lucrărilor geodezico-inginerești la proiectarea construcțiilor
Din elementele de constructive fac parte clădirile de locuit și comunale, construcțiile
industrial de diferite distanțe, construcțiile complexului termoenergetic, construcțiile subteraneși terestre cominicațiile ți alte construcții. Aplicarea pe teren a proiectelor construcțiilor și
clădirilor constă în determinarea pe teren a poziției de proiect a axelor. Procesul de aplicare pe
teren a axelor de trasare poartă denumirea de trasare geodezică. Trasarea clădirilor și
construcțiilor se face în 2 etape:
a) prima — lucr ările de trasare principale
b) a doua — lucările de trasare a detaliilor.
La prima etapă se trasează pe teren axele princiale și de gabarit, la cea de-a doua restulaxelor.
În timpul lucrărilor de trasare princiale pe teren se determină și se fixează punctele de
intersecție a axelor principale și de bază, determinînd astfel poziția construcției față de punctele
rețelei planimetrice de bază, sau față de construcțiile capital existente. În dependență de felul
rețelei de trasare aceste puncte pot fi aplicate pe teren prin diferite metode. Dacă drept pichetare
servesc drumuirile cu teodolitul, poziția pe teren a punctelor se determină prin metoda
coordonatelor polare.
Proiectul construcției se aplică pe teren numai după pregătirea geodezică a datelor de
trasare, în rezultatul căreia se detrermină elementele de trasare liniar ă și unghiular ă. Drept
material inițial pentru pregătirea elementelor de trasare servesc planul generak al șantierului de
construcție și planul axelor construcției [Geodezie-Concepte, Capitolul 6 Elaborarea proiectului
rețelelor geodezice].
În vederea proiectăr ii construcțiilor industriale și civile sînt necesare planuri de situație
la scările 1:2000,1:1000,1:500 și uneori chiar 1:200. Ridicările topografice aferente întocmirii
acestor planuri de situație se sprijină de regulă pe rețelele independente de triangulație,
poligonometrie patrulatere f ăr ă diagonală.
Întocmirea planului general de trasare. Documentația tehnică necesara întocmirii
planului general de trasare se compune din piesele definitive ale proiectului de execuție și de
documentația topografică de bază folosită la elaborarea proiectului de construcție.
Ca rezultat al pregătirii topografice se obține planul general de trasare. La întocmirea
planului general de trasare ce are în vedere respectarea prevederilor proiectului de execuție,
folosirea condițiilor concrete de șantier și aplicarea celor mai avantajoase metode de trasare. Din
punct de vedere ethnic și economic aceste criterii conduc la lucr ări optime de trasare.
3.1 Proiectarea lucrărilor de nivelare în plan orizontal a terenurilor cu satisfacerea
bilanței lucrărilor de terasament
Proiectarea terenurilor orizontale cu satisfacerea bilanţei maselor de terasament este un
exemplu simplu de sistematizare pe verticală, însă care conţine calcule principale folosite la
sistematizarea pe verticală.
Scopul: însuşirea calculelor geodezice folosite la proiectarea platformelor orizontale.
Materiale didactice şi echipament: placate, microcalculator şi foaie de hîrtie formatul A4. Pentru rezolvarea problemei se folosesc cotele reale ale vîrfurilor pătratelor căpătate în
rezultatul nivelmentului suprafeţelor pe pătrate. Latura pătratului 40 m.
Figura 3.1- Schema sectorului cu cotele vîrfurilor
1. Rezolvarea începe cu determinarea cotei de proiect, care numeric este egalată cu cotamedie ponderată şi se determină după formula:
Hp = Hmin +
(1.1)
Unde:
Hmin - cea mai mică cotă reală rotunjită până la decimetri;
n - numarul de patrate;
h h h 2 , h 3 , h 4 - suma cotelor relative ale vîrfurilor pătratelor care aparţin corespunzătorunui, la doua, la trei sau la patru pătrate învecinate.
Cotele relative ale vîrfurilor pătratelor se determină după formula:
(1.2)
Valorile numerice ale cotelor relative sunt arătate pe figura 3.1Pentru terenul dat cota de proiect, conform formulei 1.1 va fi:
3.2 Proiectarea lucrărilor de nivelare în plan orizontal a terenurilor cu satisfacerea
bilanței lucrărilor de terasament
Scopul : însuşirea calculelor geodezice folosite la proiectarea platformelor orizontale. Exercitiul 2. A proiecta o platforma în plan înclinat, satisf ăcînd bilanța lucr ărilor de
terasament.
Materiale didactice si echipament: microcalculator, foaie de hirtie milimetrica de 30x40
cm, scule de desen.
1. Mai întîi se determină poziția centrului de greutate a figurii platformei după formulele
unde și – cooronatele centrului de greutate a pătratului în raport cu axele de coordonate
primite.
2. Se calculează mărimea pantei ix și iy în direcția axelor x și y
ix = i0 * cos α0; ix = 0,020
iy = i0 * sin α0; iy = 0,009
Direcțiile pantelor ix și iy se indică cu ajutorul săgeții.
3. Se determină cota de proiect a punctului care coincide cu centrul de greutate conform
formulei. Pentru cazul cercetat Hc*g =Hp=218,96.
4. Dupa coordonatele Xc*g, Yc*g și Hc*g se determinș cota celui mai apropiat vîrf al
pătratului f ață de centrul de greutate.
Cotele de proiect ale celorlalte puncte ale vîrfurilor pătratelor se calculează conform
formulei:
( ) (1.1)
5. Poziția liniei lucrărilor zero, calculul cotelor de execuție și volumelor lucrărilor de
terasament se efecectuează în același mod ca și pentru platforma orizontală. Rezultatele
calculelor volumelor lucrărilor de terasament sunt redate în tabelul 3.2 .
La întocmirea proiectului de sistematizare pe verticală cu satisfacerea bilanței maselor
de terasament volumul debleului, de regulă, se mărește puțin în comparație cu volumul
rambleului. Această schimbare are loc din cauza compactării și pierderii solului în timpul
transportării lui. Mărimea volumului solului adus în rambleu este determinată de coeficientul de
Coordonatele reţelei de pătrate sau dreptunghiuri se calculează din sistemul general de
coordonate prin transcalcul.
Practic se calculează coordonatele a cel puţin trei puncte am plasate pe fiecare aliniament.
După verificarea coliniarităţii punctelor se trece la calculul coordonatelor celorlalte
puncte, cunoscând distanţa dintre punctele amplasate pe acelaşi segment. Trasarea provizorie a reţelei se realizează din punctele reţelei de sprijin care au servit la
ridicarea terenului destinat construcţiei. Se procedează mai întâi la trasarea axei principale,
operaţie ce impune materializarea în teren a trei puncte P1, P2, P3 (figura 4.1.2).
Figura 4. 2 - Reţeaua de construcţie provizorie
Sursa: Curs de Geodezie Inginerească [5]
Pentru trasarea punctelor se utilizează una din metodele parcurse la 2.5, în cazul de faţă
metoda intersecţiei unghiulare.
După ce se face controlul coliniarităţii punctelor P1, P2, P3 prin determinarea suprafeţei
care trebuie să fie egal cu zero, se trece la trasarea cu ajutorul teodolitului a celei de a doua axe,
perpendiculară pe prima.
În continuare se trasează punctele reţelei de pe axele principale, utilizând teodolitul pentru
măsurarea unghiurilor drepte şi ruleta sau panglica, pentru măsurarea distanţelor. După trasarea provizorie a reţelei se efectuează observaţii unghiulare sau liniare, între
punctele reţelei, cu instrumente care trebuie să satisfacă erorile medii pătratice stabilite iniţial, după
care se trece la compensarea acestor observaţii.
Metoda cea mai avantajoasă de compensare este metoda poligoanelor acolate (V. V.
Popov), care constă în compensarea mai întâi a unghiurilor, iar după aceea a coordonatelor.
Valorile coordonatelor definitive ale reţelei de construcţie sunt cele rezultate după
operaţia de compensare.
Între coordonatele compensate şi coordonatele reţelei marcate provizoriu se vor constata
de sprijin altimetrice. Punctele de sprijin ale reţelei altimetrice trebuie să îndeplinească condiţii
legate de stabilitatea şi accesibilitatea acestora în procesul de construcţie. Pentru realizarea celor
două condiţii pe suprafaţa platformelor industriale se amplasează două tipuri de repere de
nivelment: repere de control (principale), care realizează prima condiţie şi repere de execuţie (de
construcţie), care realizează cea de-a doua condiţie. Pe platformele industriale de întindere medie, se amplasează 4 sau 5 repere de control şi o
reţea de repere de construcţie. Pe marile platforme industriale, se amplasează o reţea de control ce
înconjoară şantierul şi o reţea de repere de execuţie în apropierea construcţiei. Reţeaua reperelor
de control se execută cu precizia nivelmentului geometric de ordinul II-III.
Reţeaua reperelor de construcţie poate fi realizată cu precizia nivelmentului geometric de
ordinul IV sau V. Verificarea tasării reperelor de construcţie se face la 1-2 luni sau mai des.
Reperele de control se amplasează în terenuri rezistente la o distanţă de minim 10 oriadâncimea gropilor de fundaţie. Adâncimea de plantare a reperelor de control este condiţionată de
adâncimea de îngheţ de 1m, pentru ţara noastră. Având în vedere faptul că toate detaliile
construcţiilor sunt date de axele lor, trasarea construcţiilor va consta din:
- trasarea axelor faţă de punctele reţelei de trasare;
- trasarea în detaliu faţă de axele materializate pe teren.
La proiectare şi execuţie se vor avea în vedere axele principale, axele de bază şi axele
intermediare.
Axele principale sunt constituite din două linii drepte perpendiculare I-I şi II-II dispuse
simetric în raport cu construcţia (figura 4.5). Punctului de intersecţie a celor două axe i se
determină coordonatele în sistemul dat. De regulă, axele principale se aplică pe teren pentru
construcţiile care au o suprafaţă mare şi o configuraţie complexă.
Figura 4.5 - Plan de trasare a axelor
Sursa: Curs de Geodezie Inginerească [3]
Axele de bază sunt axele care formează conturul exterior al construcţiilor. În practica
trasării construcţiilor se aplică pe teren tocmai aceste axe care trec prin punctele caracteristice
principale date prin coordonatele carteziene ale reţelei de construcţie. Celelalte axe se numesc axe
intermediare (secundare).
Materializarea axelor prezentate mai sus, se face prin minim două repere materializate de
o parte şi de alta a construcţiei. Punctele axelor de bază se trasează pe teren faţă de punctele reţelei de construcţie (25, 26),
prin metoda coordonatelor rectangulare sau prin celelalte metode prezentate la §2.5.
Verificarea trasării punctelor construcţiei se face prin:
- trasarea acestor puncte prin altă metodă;
- trasarea punctelor de la alte laturi ale reţelei de construcţie, utilizând
aceeaşi metodă;
-
prin compararea distanţei măsurate între punctele trasate, cu cea dată în proiect.Pentru controlul trasării punctelor caracteristice ale unor construcţii de mici dimensiuni, se
măsoară diagonalele construcţie trasate, diagonale care trebuie să fie egale între ele şi egale cu cele
din proiect. De asemenea, în fiecare punct trasat se verifică cu teodolitul perpendicularitatea
reciprocă a axelor. Abaterea admisă faţă de unghiul drept nu trebuie să depăşească ±60" respectiv
185CC. La abateri mai mari se va corecta poziţia punctelor trasate.
Pentru trasarea în detaliu a construcţiei, cu o precizie ridicată, se execută în jurul
construcţiei, o împrejmuire specială din lemn.
Împrejmuirea se proiectează şi se trasează cu laturile paralele cu axele construcţiei la o
distanţă egală cu înălţimea gropii de fundaţie. Imprejmuirile pot să fie de tip continuu sau
discontinuu.
Împrejmuirile de tip continuu (figura 4.6) sunt formate dintr-un şir de stâlpi, amplasaţi la
distanţe de 3-4 m, care înconjoară clădirea, iar pe aceştia se prind prin cuie, dulapi cu muchiile
superioare amplasate orizontal, la o înălţime de 0.5-1.2 m faţă de sol.
Figura 4.6 - Împrejmuire de tip continuu
Sursa: Curs de Geodezie Inginerească [3]
Când terenul are o înclinare mare, împrejmuirea se construieşte în trepte (figura 4.7).
Împrejmuirile discontinui denumite şi "capre" se amplasează în dreptul axelor principale (figura
Scopul acestui proiect de curs a fost cunoașterea metodelor de lucru a lucrărilor geodezice
inginerești și modul lor de aplicare în construcții civile. Analizînd proiectul se întelege cu ce scop
sunt efectuate fiecare din măsurări și structura de organizare ai acestora. Fiecare tip de măsurători
sau lucrări geodezice sunt structurate în așa mod încît operațiunile de lucru să fie cît mai simple și precise, deoarece măsurătorile efectuate în haos necesită mult mai mult timp de lucru și erorile
obținute pot fi inadmisibile. Proiectul dat mai mult a studiat modul de lucru a geodeziei inginerești
anume în ramura construcțiilor, cît de la studiul în domeniul dat cît și modul de ridicare de execuție
a construcțiilor .
O altă parte a proiectului dat reprezintă lucrări geodezice elaborate însăși de autorul
proiectului, care au ca scop însușirea calculelor geodezice folosite la proiectarea platformelor
orizontale și trasarea punctelor principale ale clădirii utilizînd metoda coordonatelor polare.Sistematizarea pe verticală este o lucrare geodezică de nivelare în plan orizontal care
reprezintă lucrări de terasament efectuate în cele mai dese cazuri la proiectarea căilor de
comunicații unde este necesar de lucrat în rambleu și debleu.
Geodezia inginerească este stiința care se ocupă cu măsurarea Pămîntului pe porțiuni sau
în întregime cu folosirea tehnologiilor moderne de măsurare și sateliților.