1 CAPITOLUL I Introducere Fracturile humerusului sunt relativ frecvente interesând diferite segmente ale osului. În contrast cu morbiditatea, mortalitatea prin aceste fracturi poate surveni uneori foarte rar prin producerea unr complicaţii cu punct de plecare local ( complicaţii pulmonare, septice generale). Complicaţiile acestor fracturi se referă la leziuni neurovasculare ( destul de frecvente ) datorită prezenţei vaselor în apropierea osului în apropierea osului şi în contact cu el ( nervul radial). Studiul clinic evidenţiază particularităţile terapeutice ale fiecărui bolnav în parte şi ne trezeşte o anumită experienţă în ceea ce priveşte tratamentul general al bolnavului şi în particular pentru fiecare bolnav având în vedere că există boli
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
CAPITOLUL I
Introducere
Fracturile humerusului sunt relativ frecvente interesând diferite
segmente ale osului. În contrast cu morbiditatea, mortalitatea prin
aceste fracturi poate surveni uneori foarte rar prin producerea unr
complicaţii cu punct de plecare local ( complicaţii pulmonare,
septice generale). Complicaţiile acestor fracturi se referă la leziuni
neurovasculare ( destul de frecvente ) datorită prezenţei vaselor în
apropierea osului în apropierea osului şi în contact cu el ( nervul
radial).
Studiul clinic evidenţiază particularităţile terapeutice ale fiecărui
bolnav în parte şi ne trezeşte o anumită experienţă în ceea ce
priveşte tratamentul general al bolnavului şi în particular pentru
fiecare bolnav având în vedere că există boli dar mai ales diferite
tipuri de bolnavi.
Asistenta generală are un rol foarte important în acordarea
primului ajutor precum şi în îngrijirile primordiale acordate acestui
bolnav conform noţiunilor de nursing pe care le-am abordat în
lucrare pentru fiecare bolnav şi adaptată la fiecare bolnav.
2
Capitolul II
Etiopatogenia
Fractura diafizei humerale – soluţie de continuitate la nivelul
humerusului de la gâtul chirurgical ( marginea inferioară a inserţiei
marelui pectoral ) până la regiunea supracondiliană ( la 3-4 laturi de
deget deasupra interliniei articulaţiei cotului).
Se întâlneşte mai frecvent la adulţi şi se produce prin mecanism
direct ( lovire cu un corp dur, lovire de un corp dur, strivire) sau
mai des prin mecanism indirect ( căderi pe mână sau pe corp,
torsiunea braţului, contracturi musculare violente, manevra de
degajare a braţului în timpul naşterii etc.).
Pot interesa osul în treimea superioară medie sau inferioară, dar
cel mai frecvent se produce la unirea treimii medii cu cea inferioară
( la nivelul şanţului de torsiune). Traectul la fractură poate fi :
transversal, oblic, spiroid sau cominutiv.
La copii se întâlneşte frecvent fractura incompleta in lemn
verde........
De obicei fractura este o deplasare.
Tratamentul este de obicei ortopedic. Fractura fără deplasare sau
cu o deplasare minimă a fragmentelor beneficiază de o imobilizare
în aparat gipsat toracobrahial cu cotul lânga torace pentru 6-7
săptămâni, cu mişcări ale cotului la 3-4 săptămâni.
3
La fractura cu deplasare se obţin rezultate foarte bune cu ajutorul
aparatului gipsat de atârnare tip CALDWELL, cu o greutate în
funcţie de traiectul de fractură şi cu deplasarea fragmentelor.
Această imobilizare se menţine în general 3-4 săptămâni cu control
periodic, apoi se imobilizează în bandaj DESAULT sau aparat
gipsat toracobrahial încă 3 săptămâni.
La copii se practică o reducere prin tracţiune în axul braţului pus
în aducţie de 60-90 .
Diafiza humerală se poate aborda pe cale externă, brahială
anterioară, posteroexternă-externă, bicipitală externă sau internă,
calea externă este cea mai folosită. Pentru depistarea focarului de
fractură se foloseşte : placa înşurubată cu compactare, tije
KUNTSCHER, şuruburi în planuri diferite, broşe multiple, cerclaj
metalic. În fracturile mai vechi se adaugă o grefă osoasă autogenă “
onlay ” fixată la fragmentele osoase.
Fracturile deschise se operează de urgenţă şi implică toaleta
minuţioasă a plagii urmată de osteosinteza sau stabilirea focarului
cu fixator extern.
În fracturile diafizare cu paraliyie de nerv radial se pun problem
deosebite.
Fracturile ce necesită tratament chirurgical reyolvă totodată şi
problema nervului care se eliberează sau se suturează.
Dacă fractura se tratează ortopedic, iar paralizia radial persist,
4
după tratament medicamentos prealabil se indică explorarea
nervului la 6-8 săptămâni ( când fractura e consolidată) practicându-
se neuroliza, sutura nervoasă secundară, grefa nervoasă sau
transplantare tendinoasă.
Dacă paralizia radial survine imediat după manevrele de
reducere ortopedică este necesară intervenţia chirurgicală imediată.
5
Capitolul III
Examenul clinic şi paraclinic în fracturi
Fractura împreuna cu leziunile ce se produc în părţile moi,
inclusiv hematomul local sau difuz – la distanţă – constituie focarul
de fractură. Acest focar de fractură este centrul de unde pleacă toate
tulburările care dau tabloul clinic al fracturii.
În acest tablou clinic deosebim:
- Semne generale
- Semne locale
Semnele generale
Bolnavul traumatizat cu fractură are o stare generală mai mult
sau mai puţin alertată, de obicei o indispoziţie generală; poate
prezenta frisoane şi temperatură ce poate ajunge chiar la valori
ridicate (39 C). Aceste fenomene dispar dupa imobilizare în scurt
timp, fără să fie nevoie de un tratament special.
Semne locale
Durerea este un semn constant şi valoros. Este o durere
puternică, într-un punct fix şi care se intensifică mai mult atunci
când mişcam fragmentele osoase. Durerea poate localiza destul se
6
exact locul fracturii. Ea poate fi şi un element şocogen important,
care să declanşeze şocul traumatic.
Echimoza apare la scurt timp după ce s-a produs fractura, în
cazul fracturilor osoase superficiale şi mult mai târziu când fractura
se gaseşte într-un segment osos acoperit de mase musculare mari în
care caz difuzarea sângeli spre suprafaţă se face mai greu.
Hematonul este de obicei redus. Dacă s-a produs ruperea unui
vas mare el poate fi şi extrem de voluminos, declanşând chiar şi un
şoc hemoragic.
Deformarea regiunii este un semn extrem de important. Se pot
constata defecte în continuitatea normală a celor două fragmente
osoase. Această deformare este foarte uşor vizibilă la oasele care se
găsesc în contact direct cu pielea. Deformarea regiunii poate fi însă
şi un semn înşelător, ea putând fi determinata numai de un simplu
hematon sau o luxaţie.
Întreruperea continuităţii osului poate fi constatată odată cu
deformarea regiunii sau fără să fie deformare evidentă şi practic la
aceleaşi oase.
Scurtarea regiunii este de cele mai multe ori insesizabilă. Este
evidentă pentru unele oase lungi unice – femurul sau humerusul.
Impotenţa funcţională se datorează lipsei de continuitate a
pârghiei osose.
Impotenţa funcţională în cazul fracturilor incomplete sau cu
7
fragmente bine agrenate, este mai puţin evidentă. Un accident cu
fractura angrenată sau incompletă nu trebuie lăsat să îşi facă mişcări
care pot să dezangreneze fragmentele osoase sau să rupă complet
osul, înrăutăţind starea fracturii şi scăzând şansele de vindecare.
Fractura osoasă mişcare foarte blândă a fragmentelor osoase
produce un zgomot caracteristic – o fractură, o crepitaţie – care
dacă se poate percepe poate fi un indiciu foarte important. Fractura
este un semn uşor de pus în evidenţă şi extrem de util.
Flictenele sunt rezultatul decolării epidermei către plasmă sau
sângele ieşit din focarul de fractură. Constituie un semn aproape
constant dar tardiv. Mobilitatea anormală atunci când executăm
manevre asupra oaselor pe care le bănuim fracturate, constatăm
mobilitatea anormală a acestora, avem certitudinea de fractură.
Manevrele pentru depistarea fracturii pe această cale trebuie să fie
blânde, deoarece mobilizarea segmentelor fracturate e extrem de
dureroasă.
Temperatura ridicată locală semn al vasodilataţiei ca şi prin
tulburări circulatorii locale care apare fie reflex, fie determinate de
modificări patologice locale, compresiuni pe vasele de întoarcere.
În cazul unei fracturi a diafizei humerale care de obicei este cu
deplasare, se constată că fragmentul superior este tras în afară şi
înainte de muşchiul deltoid şi marele pectoral, iar cel inferior în sus
şi înnauntrul de coracobrahial sau rămâne vertical sub acţiunea
gravitaţiei şi greutaţii membrului.
8
În fracturile situate în treimea inferioară fragmentele de fractură
pot sa nu fie deplasate datorită manşonului muşchiului format de
triceps şi brahialul anterior. În general se constată deplasarea
fragmentelor de fractură cu unghiulaţie, încălecarea si decalajul lor.
Bolnavul are o atitudine “ umilă ” ( desault) cu braţul tumefiat şi
deformat în royă, cu o echimoză locală tardivă şi acuză o durere vie
spontană sau provocată de palpare sau mişcări. La palpare cu
blândeţe se constată mobilitatea anormală şi uneori trepitaţii osoase,
iar distanţa acromiom-epicondil este mai mică decât în partea
opusă.
Examenul clinic trebuie întotdeauna completat cu cercetarea
sensibilitpţii şi mobilităţii membrului superior ( starea integrităţii
nervului radial) precum şi cu cercetarea circulaţiei periferice
( pulsul arterei radiale).
Paralizia nervului radial dă aspectul de mână “ gât de lebădă”.
Examenul radiographic se efectuează din profil ( cu braţul
sprijinit pe o casetă prin faţa sa internă, iar antebraţul în flexie
uşoară şi pronaţie) şi din faţă ( bolnavul în decubit dorsal cu braţul
în abducţie uşoara sprijinit bine pe mijlocul casetei, cu faţa palmară
a mainii în suspinaţie).
Radiografia trebuie să cuprindă concomitent articulaţia umărului
şi a cotului.
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu contuzia braţului,
9
rupture muşchiului biceps sau cu fractura pe osul bolnav