Profesorul Teodor Pop: schiță de portret

PROFESORUL TEODOR POP: SCHIŢĂ DE PORTRET

„Ea aminte poporulu mieu la legea mea, plecati-ve urechile vostre spre graiurile gurii mele.

Deschide-voiu in pilda gura mea, spune-voiu quele ascunse dintru-nceputu.

Quâte am auditu, si le-am cunoscutu pre cale, si parintii nostri ne-au spusu noa.”

Ps. LXXVII,1-31

Tot mai bogată pe măsură ce tendinţa de modernizare a învăţământului teologic românesc din Transilvania începutului secolului XIX era pusă în practică, literatura didactică oferă posibilitatea investigării modificărilor din domeniul teologiei, cu predilecţie a celor ce au vizat formarea mai adecvată a viitorilor preoţi, în relaţie cu necesităţile sporite ale muncii pastorale. Din acest punct de vedere, lucrările care au servit drept manuale, chiar dacă în multe cazuri nu au fost tipărite, au avut un rol incontestabil în difuzarea cunoştinţelor teologice. Autorii lor, cu un loc nu rareori modest (în cel mai bun caz) în istoria culturală a epocii Luminilor, pot fi percepuţi astfel mai corect decât prin grila deformatoare a polemicilor vremii, preluată mai mult sau mai puţin conştient de istoriografia ulterioară. Această aserţiune este ilustrată de cazul lui Dimitrie Vaida, autor al lucrării Învăţătură povăţuitoare spre cunoştinţa Sfintei Scripturi (1809), care a reprezentat prima preocupare relevantă cu rosturi didactice pentru disciplina hermeneuticii biblice2. În următoarele două decenii, s-a remarcat prin interesul constant pentru acest domeniu titularul catedrei de hermeneutică de la Seminarul greco-catolic din Blaj, Teodor Pop. Detalierea contribuţiei sale constituie subiectul paginilor următoare.

Născut la 14 februarie 1782 din părinţi nobili (Vasile Pop de Ujfalu, preot al parohiei Cutca, din comitatul Dăbâca, şi Rahela Nemes), Teodor Pop a absolvit studiile elementare la Dej, cele secundare şi filosofice la Cluj, respectiv Blaj, iar cele teologice (între anii 1800-1804) la Viena. Întors în ţară, a adoptat celibatul, fiind hirotonit ca subdiacon (la 18 noiembrie 1804) şi diacon (la 25 noiembrie), i s-a încredinţat catedra de studiu biblic şi limbi orientale, primind apoi sfinţirea ca preot (la 25 decembrie); după aceea, a fost numit şi prefect de studii în Seminarul teologic. A predat discipline aferente studiului teologic, precum arheologia biblică, hermeneutica, introducerea în Noul Testament ş.a. După moartea canonicului Avram Meheşi a fost integrat de episcopul Ioan Bob

1 Psaltirea 1835, p. 92. 2 Dumitran 2009, passim.

D. Dumitran 160

în Capitlul diecezan, ca şi canonic teolog (la 28 august 1809)3. A ocupat poziţii administrative importante, ca prepozit capitular, protopop al Blajului (ambele funcţii din anul 1832) şi vicar general al diecezei4. A murit la 10 mai 18355.

Dintre scrierile sale, au văzut lumina tiparului doar două texte ocazionale: predica rostită la înmormântarea episcopului Ioan Bob6 – un text înrudit, prin ideile conţinute şi mesajul transmis auditorilor, îndeosebi cu mai vechiul Cuvănt în zioa instellaţiei, pronunţat chiar de Ioan Bob în anul 1784, dar şi cu cuvântările omagiale la adresa aceluiaşi ierarh publicate de Dimitrie Vaida în 1809 şi 18137 – şi discursul ţinut cu prilejul ceremoniei instalării în scaun a succesorului său, Ioan Lemeni8.

Începută cu puţin timp înaintea morţii, tipărirea noii versiuni a Psaltirii a fost dusă la bun sfârşit de Timotei Cipariu, cel care i-a succedat şi la catedră, ca profesor de ebraică şi greacă şi de studii biblice9. Conform mărturiei acestuia din „Precuvântare”, traducerea fusese încheiată încă în 1815, iar autorul ei ar fi dorit să redacteze şi o disertaţie cu rost exegetic (referitoare la principiile urmate în traducere, la autorii psalmilor, inscripţiile lor şi la instrumentele muzicale pomenite utilizate de vechii evrei), pe care editorul a încercat să o suplinească prin câteva succinte consideraţii10. Acelaşi editor observă că Teodor Pop nu a avut intenţia „să vâneze o noutate vrednică de osândă şi acolo unde nu este de lipsă”, ci să redea într-o formă mai bună locurile considerate „fără de înţeles” în versiunea grecească (din Septuaginta), după cum o arată notele pe care începuse să le redacteze, semnalând diferenţele faţă de versiunea din Biblia tipărită în 1795; în rest, nu a modificat numărul şi împărţirea consacrată în Biserica

3 Col. Doc. Blaj 103, f. 10v.-11r. Vezi şi: Hossu 1900, p. 68; Raţiu 1908, p. 52; Comşa, Seiceanu 1994, p. 51. Informaţia privitoare la hirotonirea ca preot celib apare doar în prima sursă citată, ea lipsind din Adnotatio 1784-1830 (cf. Dumitran 2010, Anexa, nr. 94). O succintă schiţă biografică a publicat şi Ştefan Roşianu (Papp 1912, p. III). 4 Informaţii privitoare la activitatea sa se găsesc la Ghişa 2008, vol. I, p. 81-88, 90, 92. 5 Col. Doc. Blaj 103, f. 72r.; Ghişa 2008, vol. I, p. 220 (pentru fundaţia creată prin testament, integrată fundaţiei bobiene). 6 Trista predica care la îngroparea Ecţelenţii Sale prea luminatului şi prea măritului domn Ioann Bobb de Kapolnak Monostor […] Episcop al Fagaraşului, întru vecinică pomenire a pre bunului episcop şi părinte, din fiească dragoste in luna lui octombrie la 7 zile 1830 în Sfânta Mânăstire a Blajului s-au cuvântat prin Theodor Pap de Ujfalu, canonic primiţerius, al S]fintii] Scripturii clerului tener professor, şi paroh in oraşul Blaj, Sibiu, 1830. Consideraţii despre conţinutul ei, în relaţie cu cel al predicii rostite în cadrul aceleiaşi ceremonii de Ioan Lemeni, se găsesc la Ghişa 2005, p. 147-151. 7 Detalii la Dumitran 2007, p. 266-271. 8 Conform menţiunii din Raţiu 1908, p. 52, textul acestuia a fost redactat în limba latină şi publicat în Complexus Orationum habitarum tam occasione institutae pro Episcopatu graeco-catholico Fogarasiensi candidationis quam vero installationis Illustrissimi ac Reverendissimi Domini Ioannis Leményi Episcopi ejusdem Dioecesis, Aiud, 1833, p. 23-30. 9 Schematismus 1835, p. 7. Pentru Psaltire, se poate vedea şi Macaveiu 1936, p. 675-679. 10 Psaltirea 1835, p. V-VII.

Profesorul Teodor Pop: schiţă de portret 161

răsăriteană a psalmilor11. În schimb, mai degrabă lui Cipariu îi aparţine iniţiativa tipăririi în alfabet latin (şi ortografie etimologică), deşi el atribuie această dorinţă lui Teodor Pop; de altfel, programul urmărind „lăţirea cărţilor româneşti cu astfel de litere”, şi în primul rând al celor bisericeşti, era limpede enunţat în „Înştiinţarea” din partea tipografiei, prin care era recomandată „iubitorilor de literatură şi de adevăr” Psaltirea, „pentru literele strămoşeşti cu care e tipărită şi pentru luminatul ei înţeles”, fiindu-le apoi anunţată apropiata apariţie a Acathistului şi a Orologiului12.

În manuscris, i-au rămas traducerile după alte câteva cărţi poetico-sapienţiale şi profetice: Pildele lui Solomon, Ecleziastul, Cântarea cântărilor, Prorociia lui Ieremia şi Plângerea Ieremiei13, respectiv Prorociia lui Isaia, Prorociia lui Iezechiil, Prorociia lui Daniil14. Ele au fost realizate probabil după finalizarea Psaltirii, chiar dacă cele două manuscrise, cu certitudine autografe (şi redactate în alfabet chirilic), nu conţin indicii pentru o datare mai exactă15. Este mai greu de spus dacă Teodor Pop intenţiona să continue munca de traducere cu alte cărţi ale Vechiului Testament, sau proiectul său le vizase doar pe cele deja efectuate. În orice caz, calităţile literare ale versiunii sale pot fi sesizate cu uşurinţă, chiar în comparaţie cu cea a Bibliei din 179516.

Aceste traduceri au constituit un rezultat al dorinţei de aprofundare a textului Sfintei Scripturi, prin care autorul lor intenţiona probabil să se adreseze unui cerc mai larg de cititori. Alte lucrări ale sale au avut însă rosturi formative nemijlocite, fiind destinate tinerilor clerici care urmau cursurile Seminarului teologic din Blaj. În faţa lor a rostit, în postul Crăciunului din anul 1812, şase exhortaţii sau învăţături de pocăinţă, păstrate în manuscris şi editate exact peste un secol, alături de nouă predici ţinute în păresimile anului următor, 1813 (pentru că Teodor Pop a fost şi un remarcabil predicator)17. Şi tot pentru ei a 11 Ibidem, p. VII-VIII. Asemenea note apar mai frecvent până la psalmul XV, plus alte câteva la psalmii XVII, XX, XXI, XXX, XXXIX, LV. 12 Ibidem, p. V, XI. Acathistieriu sau Carte ce cuprinde în sine multe şi alese rugaciuni şi Orologiulu celu mare (Ciasoslovu), au apărut, într-adevăr, în cursul anului 1835. Vezi Mârza, Rus 2004, p. 29, 60; Ghişa 2008, vol. I, p. 283-284, 286. Vezi şi Anexa I, pentru exemplificare. 13 Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca (BARFCN), ms. rom. 59, 202f. Vezi şi: Raţiu 1908, p. 53; Manciulea 1939, p. 567, nr. 63; Comşa, Seiceanu 1994, p. 51. 14 BARFCN, ms. rom. 57, 235f. Vezi şi: Raţiu 1908, p. 53; Manciulea 1939, p. 567, nr. 61; Comşa, Seiceanu 1994, p. 51. 15 Din informaţia citată mai sus, menţionată de Timotei Cipariu, se poate deduce doar prioritatea traducerii Psaltirii, care fusese încheiată în 1815, an notat de autor în manuscris (cf. Psaltirea 1835, p. V). Manuscrisele au fost donate de Teodor Pop prin testament bibliotecii Seminarului teologic din Blaj, aşa cum o dovedesc mai multe consemnări în limba latină. Dintre acestea, una singură conţine şi un an, care nu semnifică desigur anul redactării: S. D. B. 1851 (Ms. rom. 57, coperta II). Datarea celuilalt manuscris în fişa actuală de evidenţă cu „cca 1860” reprezintă o eroare preluată din descrierea lui Nicolae Comşa (1944, nr. 63). 16 Două exemple se pot vedea în Anexa II. 17 Editorul, Ştefan Roşianu, mărturiseşte că a primit manuscrisul de la un preot bătrân, Demetriu

D. Dumitran 162

alcătuit, în 1818 şi 1820, unsprezece meditaţii sau exerciţii spirituale, care au văzut lumina tiparului prin strădania aceluiaşi editor18.

Manuscrisele cursurilor predate de Teodor Pop reflectă însă cel mai limpede nivelul pregătirii viitorilor preoţi la Seminarul din Blaj. S-au păstrat şase asemenea manuscrise certe, cinci în limba latină şi unul în limba română. Ele au abordat, cu predilecţie, textele Noului Testament, spre deosebire de traducerile amintite din Scriptură, aşa cum s-a văzut, ale unor cărţi fundamentale din Vechiul Testament. Patru dintre ele datează din anul 1816 (pentru trei există şi o variantă mai timpurie, din 181419), iar alte două din anul 1830.

Prelegerile de introducere în Noul Testament au format subiectul a două cursuri: Praelectiones in studium introductionis generalis Novi Testamenti a Theodoro Papp Canonico et Professore S[acrae] Scripturae et Lingvarum Ori-entalium in usum suorum auditorium20 şi Praelectiones in studium introductionis specialis Novi Testamenti […]21. Ele urmăreau să comunice totalitatea cunoştinţelor în măsură să probeze veridicitatea cărţilor Noului Testament, ca izvoare privitoare la învăţătura şi viaţa lui Iisus şi a apostolilor, să ilustreze modelul de instruire oferit de aceste izvoare, să conducă, prin metoda examinării istorico-critice, la evaluarea lor în conformitate cu normele religioase şi la corecta lor înţelegere. Introducerea generală avea menirea să prezinte trăsăturile comune tuturor cărţilor Noului Testament, iar cea specială pe cele caracteristice câtorva sau unora singulare22.

Teaha din Chizdia, cu prilejul misiunii populare efectuate acolo în anul 1907 (Papp 1912, p. IV). Vezi şi: Raţiu 1908, p. 53; Comşa, Seiceanu 1994, p. 51. 18 În acest caz, Ştefan Roşianu menţionează că a descoperit manuscrisul meditaţiilor în arhiva parohiei greco-catolice Vereşmort (azi Unirea, jud. Alba); el mai cuprindea 17 predici „ocazionale” şi un fragment apocrif, cu titlul Tâlcuirea sfintei liturghii, ce a arătat Dumnezeu păgânilor (ibidem, loc. cit.; Papp 1913, p. 3). Vezi şi Manciulea 1939, p. 571, nr. 189. 19 Este vorba despre notele de curs din acest an ale lui Alexandru Şuluţiu (BARFCN, ms. lat. 297, 118f.). Certitudinea datării şi a atribuirii manuscrisului este probată de consemnarea de la f. 37r.: Praelectiones ex Introductione speciali Novi Testamenti a Reverendissimo Domino D[omi]no Theodoro Papp Cathedralis Ecclesiae Balasfalvensis Canonicae, nec non Linquarum Orientalium et Hermeneuticae in Caesareo Regio Seminario Balasfalvensi almae Dioeceseos Fagarasiensis Professore ad suos auditores habitae anno R. S. 1814 per me Alexandrum Schulutz praefati Semenarii alumnum descriptae. Vezi şi: Manciulea 1939, p. 687, nr. 202, cu descrierea incompletă („Prelegerile din Introducerea în S[fânta] S[criptură] a lui Teodor Papp 1814”); Bârlea 1948, p. 74, 134. 20 Balasfalvae, anno 1816. S.D.B. BARFCN, ms. lat. 138, 179f. Pe coperta III a acestui manuscris sunt consemnate numele celor care audiau cursurile anilor I şi II de teologie în 1818 (13, respectiv 14 clerici). În manuscrisul redactat de Alexandru Şuluţiu acest curs ocupă primele 36f. Vezi şi: Manciulea 1939, p. 686, nr. 158; Bârlea 1948, p. 74, 134. 21 Balasfalvae, anno 1816. S.D.B. BARFCN, ms. lat. 132, 309f. În manuscrisul redactat de Alexandru Şuluţiu cursul ocupă f. 37r.-80r. Vezi şi: Manciulea 1939, p. 686, nr. 152; Bârlea 1948, p. 74, 134. 22 Papp 1816 a, f. 10v.-11r. (§5. Definitio et divisio Introductionis).


Astfel, primul curs se referă la semnificaţia noţiunii sfânta scriptură, la prioritatea Noului Testament faţă de cel Vechi, la structura lui (cărţile „legale” – cele 4 evanghelii, istorice – Faptele Apostolilor, doctrinare – cele 14 epistole Pauline şi cele 7 epistole catolice, profetice – Apocalipsa)23, la importanţa cărţilor sale. Aceste chestiuni introductive sunt urmate de analiza consacrată cărţilor canonice (caracterul lor genuin, integritatea şi credibilitatea lor), canonului Noului Testament (primul canon, cuprinzând cărţile protocanonice, şi cel de-al doilea, incluzându-le pe cele deuterocanonice, cu referire generală la decretul Conci-liului Tridentin din cadrul sesiunii a IV-a, din 8 aprilie 154624, dar şi la consensul dintre Bisericile Greacă şi Latină în această privinţă25) şi cărţilor apocrife (evanghelii, fapte, epistole şi apocalipse). Sunt tratate apoi limbile originare ale textelor Noului Testament, arhetipurile acestora, codexurile manuscrise, primele ediţii (începând cu Biblia Moguntina din 1462, până la ediţiile latină şi greacă ale lui Thédore de Bèze din 1556 şi 1565)26 şi versiunile Noului Testament împreună cu ediţiile lor (Latina – de la cele mai vechi traduceri până la Sixto-Clementina tipărită în 1592 –, Syriaca, Coptica, Aethiopica, Armena, Gothica, Persica, Arabica, Schlavonica şi Nostra Versio Daco-R[oma]na – pentru care sunt menţionate Noul Testament din 1648 şi cele două ediţii integrale ale Bibliei – din 1688 şi 1795)27. În încheiere, cursul se referă la chestiunea exegezei textului biblic (cu privire la diferenţele dintre lecţiunile manuscriselor sau versiunilor, fiind aduse în discuţie contribuţiile lui Richard Simon şi Johann Jakob Wettstein)28 şi oferă câteva reguli pentru mai corecta sa înţelegere29.

Cursul de introducere specială în Noul Testament detaliază aspectele caracteristice fiecărui tip de texte. În cazul evangheliilor, este explicată noţiunea de evanghelie şi armonia dintre evanghelişti, fiind oferite apoi informaţii despre autor, mărturiile privind autenticitatea textului evanghelic, date despre limba originalului şi versiunea greacă; anumite fragmente din Evanghelia după Ioan prilejuiesc analize distincte cu caracter exegetic (8,1-1230; 2131) sau teologic (1,132). Epistolele Pauline presupun înfăţişarea personalităţii autorului, lămurirea contextului scrierii, a argumentelor şi dificultăţilor ridicate de respectiva epistolă, a timpului şi locului redactării ei; sunt abordate însă şi aspecte singulare, precum

23 Ibidem, f. 7r.-8v. (§3. Numerus et partitio horum librorum). 24 Ibidem, f. 115r.-117v. (§58. Divisio Canonis). Sensul acordat aici termenului „deuterocanonic” nu este desigur sinonim celui de „apocrif”, aşa cum acesta este înţeles în mod obişnuit. 25 Ibidem, f. 120v. 26 Ibidem, f. 161r.-162v. (§71. De primis editionibus Sacrorum Librorum). 27 Ibidem, f. 163r.-173v. (Cap. 10. De Versionibus). 28 Ibidem, f. 173v.-176r. (§82. De variantibus lectionibus). 29 Ibidem, f. 176r.-179r. (§83. Regulae meliores lectiones deligendi sunt sequentes). 30 Papp 1816 b, f. 49v.-53r. (§27. De historia adulterae). 31 Ibidem, f. 53r.-55v. (§28. Authentia capitis vigesimi primi). 32 Ibidem, f. 65r.- (§31. C. 1 v. 1 hujus Evangelii asseritur Hristi Divinitas).

D. Dumitran 164

originea bisericilor locale (în cazul Epistolei către Efeseni, al Epistolei către Filipeni, al Epistolei către Coloseni şi al Epistolei către Tit), ori persoana Antihristului (în cazul Epistolei a doua către Tesaloniceni). O exegeză extinsă are drept subiect Apocalipsa lui Ioan (care detaliază simbolistica istorică a profeţiei: distrugerea iudaismului şi a Ierusalimului, lupta Bisericii împotriva păgânismului, nimicirea acestuia şi prăbuşirea Romei, triumful Bisericii şi perspectiva eshatologică), iar în încheiere cursul prezintă biografiile Fecioarei Maria, a Sfântului Iosif şi ale celor 12 apostoli. Peste circa un deceniu şi jumătate, Teodor Pop a finalizat cea mai aprofundată exegeză a sa, consacrată Evangheliei după Matei (printr-un curs conceput în două părţi), demonstrând astfel o remarcabilă preocupare cu finalitate didactică pentru descifrarea sensurilor Noului Testament33.

Tot din anul 1816 datează cursul de hermeneutică biblică, cu titlul Institu-tiones hermeneuticae utriusque Testamenti a Theodoro Papp Canonico et Pro-fessore S[acrae] Scripturae et Lingvarum Orientalium. In usum suorum audito-rium34. Autorul defineşte aici hermeneutica sacră sau biblică drept acea disci-plină privitoare la regulile prin care se descoperă sensul cuvintelor din scrierile sfinte, în conformitate cu normele religioase, şi prin care poate fi explicat în mod corect acest sens35. Ea presupune o dimensiune critică, referitoare la necesitatea diferenţierii dintre lecţiunile false şi cele adevărate36, şi se împarte în hermene-utica generală (cuprinzând regulile de interpretare comune Vechiului şi Noului Testament) şi o hermeneutică specială, ale cărei reguli sunt tratate în cadrul cursurilor de introducere în Vechiul şi Noul Testament37. O asemenea interpre-tare nu este însă doar de factură gramaticală, ci şi istorică şi istorico-teologică, necesitând de aceea mai întâi o profundă cunoaştere a limbilor de redactare a textelor, apoi a geografiei, cronologiei şi istoriei, a riturilor şi instituţiilor

33 Praelectiones exegeticae in S[anctum] Evangelium Matthaei. In usum auditorium suorum elucubratae a Theodoro Papp Canonico Professore S[acrae] Scripturae, et Parocho Balasfalvensi, die 1-a Januarii anno 1830. Pars 1-a. Legatae Seminario Dioecesano Balasfalvensis anno 1835. BARFCN, ms. lat. 110, 214f.; Praelectiones exegeticae in S[anctum] Evangelium Matthaei. In usum auditorium suorum elucubratae a Theodoro Papp Canonico Professore S[acrae] Scripturae, et Parocho Balasfalvensi, die 1-a Januarii anno 1830. Pars secunda. S.D.B. BARFCN, ms. lat. 88, 233f. Vezi şi: Manciulea 1939, p. 685, nr. 123 şi 147 (acesta cu datarea manuscrisului, evident eronată, în anul 1870); Bârlea 1948, p. 134. „Prelecţiunile exegetice”, datate şi ele greşit în anii 1816 şi 1830, reprezintă desigur manuscrisele citate; ele au fost menţionate în această formă mai întâi de Ioan Raţiu (1908, p. 53), de aici fiind preluate de Ştefan Roşianu (în Papp 1912, p. IV), Nicolae Comşa (în Comşa, Seiceanu 1994, p. 51) şi Octavian Bârlea (1948, p. 74). 34 Balasfalvae 1816. S.D.B. BARFCN, ms. lat. 135, 97f. În manuscrisul redactat de Al. Şuluţiu acest curs ocupă f. 88r.-118r. Vezi şi: Manciulea 1939, p. 686, nr. 155; Bârlea 1948, p. 74, 134. 35 Papp 1816 c, f. 5v. (§3. Quid est Hermeneutica?). 36 Ibidem, f. 6v. 37 Ibidem, f. 7v.-8r.


vechilor evrei38. Însuşirea regulilor interpretării Bibliei este considerată astfel la fel de necesară şi utilă pentru teolog, ca şi stăpânirea sistemului logicii naturale de către eruditul doritor să cunoască legile cugetării şi ale vorbirii39. Filologia textelor sfinte, alături de dialectică, critică, geografie, istorie şi cronologie, trebuiau să-i ajute pe clerici la corecta înţelegere şi interpretare a Bibliei, înţe-leasă ca sursă şi fundament al doctrinei40. Acest obiectiv fundamental este urmărit de autor prin chestiunile detaliate în conţinutul propriu-zis al cursului: teoria sensurilor cuvintelor, paralelismul biblic, contextul discursului, tropii, emfaza discursivă, contradicţiile şi concilierea lor în diferitele tipuri de texte biblice, regulile de interpretare a referinţelor veterotestamentare din Noul Testament.

O succintă istorie evanghelică constituie cursul în limba română redactat în acelaşi an 1816 de Teodor Pop41, care se referă, drept argument, la începutul „Cuvântului înainte” al Evangheliei după Luca: „Fiind atâtea scrisori necredin-cioase despre ceale ce Isus Hristos au lucrat şi au învăţat eu Luca m-am hotărât ca o Istorie adică o carte adevărată din mărturii credincioase să scriu despre el. Luca: 1,1-4”42. Faptele istoriei sfinte sunt relatate pe baza evangheliilor, pornind de la naşterea lui Ioan Botezătorul şi sfârşind cu Înălţarea Domnului43. Manuscrisul mai conţine, pe ultimele 16 file, instrucţiuni privitoare la întrebările adresate de preoţi la taina spovedaniei, legate de cele zece porunci dumnezeieşti, de poruncile bisericeşti şi de cele şapte păcate capitale, şi la cele puse diferitelor categorii de credincioşi. Insistenţa asupra acestor întrebări este necesară, pentru că ele reflectă coordonatele relaţiei spirituale dintre preotul paroh şi enoriaşii săi.

În cazul celor zece porunci, o constatare generală este legată de prioritatea normelor comportamentale care trebuiau să-i caracterizeze pe credincioşi ca buni creştini, chiar dacă problemele de credinţă nu urmau să stea mai puţin în atenţia duhovnicilor. Astfel, credinţa, nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi dragostea faţă de acesta îl mărturiseau pe adevăratul creştin44, a cărui atitudine exterioară îi

38 Ibidem, f. 5r. (§2. Quid est interpretari?). 39 Ibidem, f. 8r. (§4. An Hermeneutica sit utilis et necessaria?). 40 Ibidem, f. 8v.-9v. 41 Historie evanghelicească de Pop Theodor, canonic şi profesor a S[fintei] Scrăpturi întru acesta chip alcătuită în Blaj la 1816. Seminariului Diecesan legată. S.D.B. BARFCN, ms. rom. 32, 69f. Un titlu mai cuprinzător se găseşte pe f. 2r.: Cuprindere pre scurt din patru Evanghelişti a toată viaţa lui Isus şi a celor ce el au lucrat şi au învăţat. Pe coperta III apare următoarea consemnare: Ex libris Theodori Papp Ujfalu Canonici Primicerii Ecclesiae Cathedralis. Vezi şi Manciulea 1939, p. 565, nr. 35; Bârlea 1948, p. 74, 134. Ioan Raţiu menţionează această scriere cu titlul Istoria ecleziastică (1908, p. 53), informaţia fiind preluată şi de Ştefan Roşianu (în Papp 1912, p. IV) şi Nicolae Comşa (în Comşa, Seiceanu 1994, p. 51). 42 Pop 1816, f. 2r. 43 Ibidem, f. 2r.-52v. 44 Ibidem, f. 54r.-55r., întrebările referitoare la prima poruncă, a cărei formulare o include de fapt şi pe cea de-a doua (din formularea ortodoxă răsăriteană): „Eu sânt Domnul Dumnezeul tău, să nu aibi Dumnezăi străini înaintea mea, chip cioplit să nu-ţi faci ca să te închini lui”.

D. Dumitran 166

confirma pietatea şi totodată instruirea religioasă (suficientă pentru respingerea practicilor lipsite de girul Bisericii)45 – o situaţie, se pare, mai degrabă dezirabilă decât frecventă în realitatea cotidiană. Investigarea comportamentului său trebuia să stea cu deosebire în atenţia parohilor, fapt probat de întrebările mai detaliate cu privire la conduita lui în familie şi comunitate46, la eventualele acţiuni sau intenţii de vătămare proprie ori a altora sau chiar de ucidere (erau avute în vedere inclusiv omorurile comise de soldaţi împotriva civililor, avorturile sau prevenirea sarcinii în cazul femeilor)47. Şi mai pregnant reiese aceasta din tendinţa de ţinere sub control a sexualităţii tinerilor, respectiv de prevenire a intenţiilor contraceptive şi a raporturilor sexuale ilicite (a căror imoralitate era agravată de raporturile de rudenie dintre cei în cauză), în cazul celor căsătoriţi48, ori din încercarea de reglementare a comportamentului social al credincioşilor (prin combaterea furturilor, a înşelăciunilor, chiar a cametei)49. Onestitatea lor era asimilată preţuirii creştine a aproapelui50, care nu trebuia să devină o victimă a invidiei sau dorinţei de acaparare, prilejul fiind socotit destul de potrivit pentru accentuarea importanţei respectării normelor cu privire la raporturile matrimoniale51.

Întrebările privitoare la poruncile bisericeşti completează profilul dezirabil al credinciosului cu principalele sale îndatoriri religioase: respectarea sărbă-torilor „legate” şi a duminicilor, fără a lucra nici pentru sine, nici „în clacă la alţii”; participarea la sfânta liturghie în toate aceste zile, păstrând o atitudine

45 Ibidem, f. 55r.-v., întrebările legate de cea de-a doua (a treia în formularea ortodoxă) poruncă. Vezi Anexa III. 46 Ibidem, f. 55v.-56r., întrebările legate de cea de-a patra (a cincea în formularea ortodoxă) poruncă: „Cinsteaşte pre tatăl şi pre mumă-ta, ca să trăieşti mult pre pământ”. În afara cinstirii părinţilor, este vizată aici cinstea datorată celor „mai mari”, preoţilor, învăţătorilor, celor mai bătrâni. Pentru cea de-a treia (a patra în formularea ortodoxă) poruncă („Adu-ţi aminte să sfinţăşti zioa sâmbetii”), se menţionează doar că va fi tratată la poruncile bisericeşti. 47 Ibidem, f. 56r.-57r., întrebările legate de porunca a cincea (a şasea în formularea ortodoxă). Vezi Anexa III. 48 Ibidem, f. 57r.-59v., întrebările legate de porunca a şasea (a şaptea în formularea ortodoxă). Vezi Anexa III. 49 Ibidem, f. 59v.-60r., întrebările legate de porunca a şaptea (a opta în formularea ortodoxă). Vezi Anexa III. 50 Ibidem, f. 60r.-61r., întrebările legate de porunca a opta (a noua în formularea ortodoxă): „Să nu mărturisăşti strâmb împotriva deaproapelui tău”. În acest sens, ultima întrebare („Jurat-ai cuiva că vei rămânea în slujba lui? Şi apoi plinit-ai?”) este însoţită de următoarea pildă: „Un molomeaşter joară că va fi tot la moara Blajului, după aceaia mearge la moara de la Cisteiu. Acum să ispovedueaşte , dară de la aceasta îndărăpt nu să mai poate întoarce, că să tăme şi dincolo şi dincoace. Pre acesta nu-l dezleg până când nu voiu dobândi dezlegare de jurământ de la arhiereul prin carte, precum am arătat la porunca a şeasa”. 51 Ibidem, f. 61r.-v., în special întrebările legate de porunca a noua (vezi Anexa III) şi a zecea („Să nu răvneşti nici un lucru deaproapelui tău”), asupra căreia autorul insistă mult mai puţin. După cum se poate observa, în această formulare conţinutul poruncii a zecea este împărţit în două porunci, ceea ce poate proba un model de inspiraţie romano-catolică.


evlavioasă; ţinerea cuviincioasă a posturilor, fără beţii, îmbuibare în mâncare, „curvii şi necurăţii”; spovedirea cel puţin o dată pe an, la Paşti, la acelaşi duhovnic (în cazul schimbării acestuia, credinciosul era obligat să-şi descopere noului duhovnic întreaga viaţă anterioară), şi primirea împărtăşaniei, însă nu „cu nevrednicie” (adică tăgăduind sau uitând unele păcate la spovedanie) şi fără a se deda apoi la „necuviinţe”; abţinerea de la ospeţe în posturi şi în ajunul sărbă-torilor şi plata simbriei cuvenite preotului52. În completarea acestei investigări a faptelor credincioşilor, trebuia să vină şi îndemnul de mărturisire a păcatelor capitale comise; autorul insistă asupra celor care presupuneau în mai mare măsură examinarea conştiinţei enoriaşilor (trufia faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, care se putea înfăţişa şi sub forma unei false evlavii, pizma, respectiv lenea, mai cu seamă cea care-l împiedica pe credincios să participe la serviciul divin53), celelalte fiind aduse în discuţie şi în cadrul instrucţiunilor anterioare54.

În încheiere, manuscrisul înfăţişează o serie de întrebări deosebite, care puteau fi puse la spovedanie preotului (dacă nu a comis păcatul simoniei, prin care devenea „iregulariş”, dacă şi-a îndeplinit îndatoririle liturgice şi sacramen-tale, şi-a păstrat conştiinţa curată şi nu a slujit tainele în păcat de moarte, i-a îndrumat şi învăţat pe poporeni, nu le-a spus „eresuri” şi nu s-a îndoit el însuşi de vreun lucru al credinţei, nu a încheiat ori acceptat căsătorii ilegale)55, celor căsătoriţi (cu privire la îndatoririle şi relaţiile conjugale), părinţilor (dacă au fost buni sfătuitori şi exemple pentru copii), stăpânilor (dacă au păstrat o bună rânduială în casă şi s-au îngrijit de slugi), slugilor (dacă şi-au slujit cu credinţă stăpânii), juzilor şi altor deţinători de slujbe (dacă şi-au îndeplinit cu cinste dregătoriile, nu i-au nedreptăţit pe cei mai săraci în judecăţi sau în stabilirea dărilor, i-au denunţat pe cei care refuzau să-şi achite părţile din dare), vierilor, pădurarilor, hăitaşilor, meşterilor, morarilor, crâşmarilor şi negustorilor56.

Se poate presupune, datorită formei sale de redactare extrem de explicite şi accesibile, că întreg acest curs românesc, atât în privinţa secţiunii de istorie evanghelică, cât şi a celei cuprinzând instrucţiunile pentru spovedanie, a fost destinat teologilor „moralişti”. Instrucţiunile veneau în completarea lămuririlor despre taina pocăinţei din lucrarea lui Samuil Micu din anul 1796, Theologhiia

52 Ibidem, f. 61v.-62v. 53 Ibidem, f. 62v.-63r. (Întrebări după ceale şapte păcate căpeteneşti. 1. Despre trufie, cu patru întrebări ), 64r.-v. (6. Despre pizmă, cu cinci întrebări; 7. Despre leane, cu patru întrebări). În cel de-al doilea şi al treilea caz, întrebările îi vizează şi pe preoţi: „Despre ce feliu de om ai grăit [rău], despre preot? Au despre mirean, şi ce ai grăit?”; „N-ai ocărât cândva pe preoţi? Şi pre păstorii carii te învăţa pre tine adevărul?”. 54 Ibidem, f. 63r.-v. (2. Despre scumpeate, cu două întrebări), 63v. (4. Despre lăcomiia pântecelui, cu două întrebări; 5. Despre mânie, cu o întrebare). În cazul celui de-al treilea păcat (Despre necontenire), se face doar trimitere la porunca a şasea (vezi supra, nota 48). 55 Ibidem, f. 64v.-65r. 56 Ibidem, f. 65v.-69r. Vezi şi Anexa III.

D. Dumitran 168

moralicească sau bogosloviia, adresată tot „moraliştilor” (la care există de altfel şi o referire în text57). Ceea ce acolo constituia însă o încercare de explicare a tainei în semnificaţiile ei esenţiale58, se transformă aici în instrucţiuni practice referitoare la modalitatea efectivă de ascultare a mărturisirii credincioşilor. Evident, realizarea rămâne modestă şi prin proporţii şi prin conţinut, dar reprezintă prima mărturie despre tendinţa de alcătuire a unui manual al confesorului în Biserica Greco-Catolică. Pe de altă parte, chiar acest caracter modest, ca şi dorinţa de adaptare la specificul socio-profesional al comunităţilor româneşti, exclud utilitatea discuţiei despre o lucrare care să fi servit drept model, cel puţin în contextul cercetării de faţă; totuşi, aceasta a putut exista, după cum am intuit pe baza manierei de formulare a textului celor zece porunci.

În ceea ce priveşte cursurile prezentate, nu pot avansa deocamdată ipoteze legate de eventualele lor modele. Doresc să semnalez doar existenţa, în biblio-teca mănăstirii „Sfânta Treime” din Blaj, a câtorva lucrări care tratează o proble-matică similară59. Este posibil, în al doilea rând, ca aportul profesorului Teodor Pop să fi fost unul important în conceperea respectivelor cursuri. Numeroasele intervenţii asupra manuscrisului cursului de hermeneutică biblică (adăugiri, adnotări, corecturi) pot demonstra acest fapt, ca şi familiaritatea sa cu textele biblice: după cum s-a văzut, în cazul unora (din Vechiul Testament), exegeza a fost dublată de realizarea unei noi traduceri în limba română. Dar această aserţiune se cuvine mult mai solid argumentată printr-o cercetare ulterioară.

Cursurile de introducere în Noul Testament şi de hermeneutică făceau parte probabil din programul primilor ani de studiu60, oferind cunoştinţele preli-minare absolut necesare unei cunoaşteri mai aprofundate a teologiei. Ele nu se puteau ridica desigur la nivelul cursurilor similare audiate de alumnii colegiilor din centrele importante ale Imperiului61, dar tendinţa de specializare se poate

57 Vezi Anexa III, pilda din Porunca a şasea. 58 Micu 1796, p. 318-335. 59 Am în vedere, de pildă, ediţia de la Regensburg, din 1733-1734, a lucrării lui Simon Fidati de Cassia, Gesta Salvatoris D. N. J. Christi seu commentaria circa quatuor Evangelia, 14 libri et 2 tomi distributa (Ms. lat. 435, f. 5r.), sau cea de la Augsburg, din 1741, a lucrării lui Petrus Kwiatkowski, Historia Veteris et Novi Testamenti (ibidem, f. 5v.). În catalogul bibliotecii mai sunt menţionate tomurile 5-6 ale ediţiei romane din 1774 ale lucrării Historia utriusque Testamenti (ibidem, f. 5r.-v.). 60 Un argument este oferit de consemnarea numelor cursanţilor din anii I şi II de teologie, pe coperta III a manuscrisului cursului de introducere în Noul Testament (vezi supra, nota 20). 61 În proiectul de reformă al lui Franz Stephan Rautenstrauch, din anul 1774, principalele discipline prevăzute pentru studenţii Facultăţii de Teologie a Universităţii din Viena erau: limbile biblice (greaca şi ebraica) şi hermeneutica în anul I; arheologia biblică, istoria Bisericii, patrologia şi literatura teologică în anul II (Reb 1995, vol. I, p. 340). Conform unei alte autoare, istoria Bisericii era prevăzută pentru anul I, iar hermeneutica Vechiului şi Noului Testament pentru cel de-al doilea an (Schneider 1999, p. 35). Lucia Protopopescu menţionează (pentru perioada de după 1790) istoria bisericească, cu specială privire la patrologie şi istoria literară teologică, limba


surprinde. Astfel, conform unor surse mai târzii, în semestrul II al anului 1840, hermeneutica biblică era predată, alături de introducerea specială în Noul Testa-ment, clericilor din anii I şi II de teologie62; în semestrul I al anului şcolar 1843-1844, clericii din aceiaşi ani audiau hermeneutica generală a Vechiului şi Noului Testament, arheologia biblică şi gramatica Noului Testament63; ultimele două cursuri se regăseau în programul de studiu al aceloraşi clerici şi în semestrul I al anului 1845-1846, alături de introducerea în Noul Testament64. Timotei Cipariu, primul succesor al lui Teodor Pop la catedra de studiu biblic, a perfecţionat predarea acestor discipline, dar celui din urmă îi revine meritul iniţierii lor.

La sfârşitul acestei analize, devine mai limpede diferenţa între lucrarea din primul deceniu al secolului, relativ singulară, a lui Dimitrie Vaida, care încercase să explice semnificaţiile Scripturii, înfăţişând şi regulile înţelegerii textului biblic, şi preocupările de o mai mare amploare ale lui Teodor Pop. Scrierile sale sunt mai evident marcate de caracterul de manuale, prin tonul didactic, claritate şi concizie, pe când Învăţătură povăţuitoare spre cunoştinţa Sfintei Scripturi pare mai degrabă destinată lecturii individuale, nefiind legată în mod exclusiv de studierea disciplinei hermeneuticii.

Personalitate cu preocupări diverse, Teodor Pop mi-a reţinut aici atenţia în primul rând ca profesor şi autor de manuale din domeniul studiului biblic. Pot fi avute însă în vedere şi alte două dimensiuni ale preocupărilor sale culturale: cea de autor de exhortaţii, predici, exerciţii spirituale şi de traducător al unor cărţi din Vechiul Testament. Este drept că toate contribuţiile sale s-au subordonat cu prioritate motivaţiei didactice, de instruire a tinerilor teologi, pe baza unei profunde cunoaşteri a Scripturii, a patristicii şi a teologiei scolastice65. Un motiv probabil suficient pentru a explica absenţa lui din majoritatea istoriilor literare, ori omiterea numelui său în lucrările consacrate perioadei Luminilor sau secolului al XIX-lea66. În fond, au fost mulţi alţi profesori, atunci şi mai ales mai târziu, preocupaţi de teologie şi autori de manuale rămase în cea mai mare parte

ebraică cu dialectele semite, antichităţi ebraice, introducere la Vechiul Testament – pentru anul I, limba greacă, introducerea în Noul Testament, interpretarea Bibliei şi exegetica – pentru anul II (Protopopescu 1966, p. 258-259, nota 2). 62 Apud Mârza 2005, p. 159. Tot aici, este menţionat cursul de introducere în Vechiul Testament, pentru semestrul I al anului şcolar 1840-1841, destinat aceloraşi clerici din anii I şi II de teologie. 63 Apud ibidem, loc. cit. Cursul de introducere în Vechiul Testament este menţionat de această dată pentru semestrul II al anului 1843. 64 Apud ibidem, loc. cit. 65 Bârlea 1948, p. 135. 66 Dintre excepţii, pot fi amintite menţionarea traducerii Psalmilor, de către Nicolae Iorga (Iorga 1983, p. 371, nota 2; Iorga 1995, vol. II, p. 271), şi editarea unui scurt fragment din Trista predică în antologia Şcoala Ardeleană din anul 1983 (Fugariu 1983, vol. II, p. 729-730). Trebuie observat însă că simpla referire la acest text ocazional, care apare şi la alţi autori (dat fiind că predica din 1830 se numără printre extrem de puţinele lucrări tipărite ale lui Teodor Pop), nu contribuie aproape deloc la justa apreciere a figurii cărturarului.

D. Dumitran 170

în manuscris. Însă investigarea acestor scrieri, a conţinutului, semnificaţiilor şi modelelor lor, reprezintă o etapă de neocolit în aprecierea transformărilor culturii religioase româneşti moderne.

DANIEL DUMITRAN

PORTRAIT OF TEACHER TEODOR POP

ABSTRACT Teodor Pop (1782-1835) was tenure teacher of biblical study and oriental languages at the

Greek-Catholic Seminary from Blaj and initiator of biblical hermeneutics. He drawn up, between 1816 and 1830, several textbooks in Latin, for theologian students in the first two years of study: Praelectiones in studium introductionis generalis Novi Testamenti, Praelectiones in studium introductionis specialis Novi Testamenti, Institutiones hermeneuticae utriusque Testamenti and Praelectiones exegeticae in S[anctum] Evangelium Matthaei. Their purpose was that of communicating necessary knowledge to understand the text of the New Testament and to reveal methods of interpreting this text. He also compiled a brief course in Romanian, entitled Historie evanghelicească, where facts of saint history from birth of John the Baptist to the Ascension of Jesus are revealed on the basis of gospels. The course was destined for the so-called „moralists”, who attended a shorter training programme to become priests. Extremely interesting is the final section of this course, which includes directions addressed to the same clerics, these referring to the questions that must be addressed believers during confession. They are arranged according the ten commandments, church imperatives, seven deadly sins, but also according social and professional status of those who confessed. In fact, the text represents the first confessional textbook from the Romanian Greek-Catholic Church.

Another dimension of Teodor Pop’s activity presented within the study is that of translator of books from the Old Testament: Psaltirea, whose publishing was ended in 1835 by Timotei Cipariu, in etymologic ortography, and other several translations that remained handwritten (Pildele lui Solomon, Ecleziastul and Cântarea cântărilor, from amongst the poetic-sapiential books, Isaia, Ieremia and Plângerile, Iezechiel and Daniel, from amongst the prophetical ones). The third side of his activity was that of author of exhortations, sermons and spiritual exercises addressed either to clerics from the Seminary or believers.

Analysis of these writings’ content and notice of their essential significations, made within this study, will be followed in the future by investigation of models used by Teodor Pop, to may evidentiate modifications that the modern theological culture of Romanians from Transylvania underwent.


ANEXĂ

I.

Psaltirea sau Cartea Psalmilor67 Biblia de la Blaj68 Psalmu I.

(Cathisma 1)

1. Fericitu barbatulu quarele n-au am-blatu in sfatulu queloru fara de lege 1) si in calea pecatosiloru n-au statutu, si pre scaunulu batjocoritoriloru 2) n-au sediutu. 2. Qui in legea Domnului voea lui, si in legea lui va cugeta dîoa, si noptea. 3. Si va fi qua unu pomu resaditu lenga curgerile apeloru, quarele rodulu seu va da in timpulu seu, si frundia lui nu va cadé, si tote ori quâte va face voru spori. 4. Nu asia quei fara de lege, qui qua pleva, quare o sufla ventulu 3). 5. Pentru qua nici quei fara de lege, voru sta 4) in judecata, si nici quei pecatosi intru adunarea 5) dreptiloru. 6. Qua scie Domnulu calea dreptiloru, si calea queloru fara de lege va peri. 1) Quelu Grecescu, necredinciosii. 2) Gr. pierdiatoriloru. 3) Gr. adauge, de pre façia pamentului. 4) Gr. voru invia. 5) Gr. sfatulu.

Psalm 1

1. Fericit bărbatul carele n-au umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcăto-şilor n-au stătut şi pre scaonul pierzătorilor n-au şezut. 2. Ci în leagea Domnului voia Lui, şi în leagea Lui va cugeta zioa şi noaptea. 3. Şi va fi ca un pom răsădit, lângă izvoarăle apelor, carele rodul său va da în vreamea sa; şi frunza lui nu va cădea, şi toate oricâte va face vor spori. 4. Nu aşa necredincioşii, nu aşa; ci ca praful ce-l spulberă vântul de pre faţa pământului. 5. Pentru aceasta, nu vor înviia necredin-cioşii la judecată, nici păcătoşii în sfatul drepţilor. 6. Că ştie Domnul calea drepţilor, şi calea necredincioşilor va peri.

Psalmu II.

1. Pentru que s-au intaritatu neamurile, si poporele au cugetatu desierte. 2. Statut-au in contra Imperatii pamentului, si Boerii s-au sfatuitu una, asupra Domnu-lui, si asupra Unsului lui. 3. Se rumpemu legaturile loru, si se lapedamu dela noi jugulu loru. 4. Quelu que lacuesce in ceriuri va ride, Domnulu va batjocori pre ei.

Psalm 2

1. Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele au cugetat ceale deşearte? Stă-tut-au de faţă împăraţii pământului şi bo-iarii s-au adunat întru una asupra Domnu-lui şi asupra unsului Lui: 2. „Să rumpem legăturile lor şi să lăpădăm de la noi jugul lor”. 3. Cel ce lăcuiaşte în ceriuri va râde de dânşii şi Domnul va batjocori pre ei.

67 Psaltirea 1835, p. 1-2. 68 Biblia 1795, p. 961-963.

D. Dumitran 172

5. Atuncia va grai catra ei intru maniea sa, si intru iutîmea sa va tulbura pre ei. 6. Éra eu am unsu pe Imperatulu mieu 1) in Sion, in muntele quelu Sântu al mieu. 7. Vesti-voiu adeverulu 2), Domnulu au disu catra mine, fiulu mieu esti tu, eu astadi te am nascutu. 8. Quere de la mine si voiu da tie neamurile mostenirea ta, si biruintia ta marginile pamentului. 9. Qua se le infrangi 3) cu toeagu de feru, qua vasele olariului se le sfermi pre ele. 10. Si acum Imperati intielegeti, inve-tiati-ve toti, quarii judecati pamentulu. 11. Serbiti Domnului cu frica, si ve bucu-rati cu cutremuru. 12. Serutati pre fiulu 4) qua se nu se manie 5) si se periti in cale 6), qua se va aprinde de grabu maniea lui, fericiti toti quarii nades-duescu spre densulu. 1) Gr. eu sunt pusu Imperatu de densulu. 2) Gr. vestindu porunca Domnului. 3) Gr. Pascevei pre densii. 4) Gr. Luati invetiatura. 5) Gr. adauge, Domnulu. 6) Gr. adauge, quea drepta.

4. Atunci, va grăi cătră dânşii întru iuţimea Sa, şi întru măniia Sa va turbura pre ei. 5. Iară eu sânt pus împărat de Dânsul preste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. Domnul au zis cătră mine: „Fiiul Mieu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut. 6. Ceare de la Mine şi voiu da Ţie nea-murile moştenirea Ta şi biruinţa Ta, mar-ginile pământului. 7. Paşte-vei pre dânşii cu tioag de fier; ca vasele olariului vei zdrobi pre dânşii!” 8. Şi acum, împăraţi, înţeleageţi, învăţaţi-vă toţi carii judecaţi pământul. 9. Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutrămur. 10. Luaţi învăţătură, ca nu cândva să se mănie Domnul şi să periţi din calea cea dreaptă. 11. Când să va aprinde degrabă măniia Lui, fericiţi toţi carii nădăjduiesc spre Dânsul.

II.

Ms. rom. 59 Biblia de la Blaj Ecleziastul

Cap 169

Toate câte să fac supt soare, sânt deşărtă-ciune, şi în firea a tuturor lucrurilor iaste schimbare şi nestatornicie. 1-11. Solomon s-au silit a-şi căştiga şieşi înţălepciune, însă şi această silinţă s-au aflat a fi deşartă, şi înzădarnică, căci prin înţălepciune multe scăderi să află cari nu să pot îndrepta, şi aşa numai să adaoge năcazul şi durearea.

Eclisiastul Cap 170

Toate câte să fac supt soare sânt deşertă-ciune, că întru mulţimea înţelepciunii mul-ţimea cunoştinţii easte, şi cel ce adaoge ştiinţă adaoge dureare.

69 Ms. rom. 59, f. 43r.-44r. 70 Biblia 1795, p. 1119-1121.


12-18. 1. Cuvintele Eclesiastului a fiiului lui Da-vid împăratului în Ierusalim. 2. O deşărtăciunea deşărtăciunilor, grăea-şte Eclesiastul, deşărtăciunea deşărtăciu-nilor şi toate sânt deşărtăciune. 3. Ce prisoseaşte omului din toată oste-neala lui cu care să osteneaşte supt soare. 4. Un neam treace, şi alt neam vine, iară pământul în veac stă. 5. Şi răsare soarele şi apune soarele, la locul său să grăbeaşte şi de acolo răsare. 6. Vântul umblă spre amiazăzi şi încun-giură spre amiazănoapte, încungiurând în-cungiură, şi umblă şi pe la încungiurările sale vântul iară să întoarce. 7. Toate râurile merg în mare, şi marea nu să umple, la locul din care merg râurile, iale iarăş să întorc acolo ca să curgă. 8. Toate cuvintele sânt cu anevoie şi nu le poate omul grăi, nu să satură ochiul a vedea nici să îndestuleaşte urechiia a auzi. 9. Aceaia ce au fost iară va mai fi, aceaia ce s-au făcut iară s-a mai face, şi nimic nu iaste nou supt soare. 10. De iaste vreun lucru despre care să să zică iată acesta e nou, acesta încă în văcurile ceale mai dinainte de noi au fost. 11. Nu iaste aducere aminte de cei mai dinainte, şi încă nici despre următorii cei ce vor fi, va fi despre dânşi[i] ceva pomenire la cei ce vor fi după aceaia. 12. Eu Eclesiastul am fost împărat preste Israil în Ierusalim. 13. Şi dădui inima mea a cerca şi a iscodi cu înţălepciune toate ceale ce să fac supt ceriu, această învăluială ră o-au dat Dum-nezeu fiilor omeneşti ca să să pedepsască cu ia. 14. Văzut-am toate lucrurile carii să fac supt soare, şi iată toate sânt deşearte şi înzădarnice. 15. Ce iaste strâmb nu să va putea în-drepta, şi ce lipseaşte nu să va pute nu-măra.

1. Cuvintele Eclisiiastului, fiiului lui Da-vid, împăratului lui Israil, din Ierusalim. 2. Deşertăciunea deşertăciunilor, zis-au Eclisiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sânt deşertăciune! 3. Ce prisoseaşte omului din toată oste-neala sa, carea să osteneaşte supt soare? 4. Neam treace şi neam vine, şi pământul în veac stă. 5. Şi răsare soarele şi apune soarele, şi la locul său să trage, el acolo răsărind, mear-ge cătră miiazăzi şi încunjură cătră miiază-noapte. 6. Încungiurând încungiură, mearge duhul, şi întru încungiurările sale să întoarce duhul. 7. Toate păraiele întră în mare şi marea nu să umple, la locul de unde ies râurile, acolo să întorc ca iară să iasă. 8. Toate cuvintele sânt cu anevoie, nu le va putea omul grăi, şi nu să va sătura ochiul a vedea, nici ureachiia a auzi. 9. Ce easte ce au fost? Ceaea ce va să fie, şi ce easte ce s-au făcut? Ceaea ce să va face, şi nimica nu easte nou supt soare. 10. Nici va grăi şi va zice: „Iată, acesta easte nou”, că au fost în veacurile carea au fost înaintea noastră. 11. Nu easte pomenire de cei dintâiu, şi încă nici de cei ce după aceaia au fost nu-şi vor aduce aminte cei ce vor fi pre urmă. 12. Eu, Eclisiastul, am fost împărat preste Israil în Ierusalim. 13. Şi am pus în inima mea a cerca şi a socoti cu înţelepciune despre toate câte să fac supt soare, că migăială rea au dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să migă-iască cu dânsa. 14. Văzut-am toate lucrurile care să fac supt soare; şi, iată, toate sânt deşertăciune şi aleagerea duhului. 15. Ce e strâmb nu să va putea îndrepta, şi ce lipseaşte nu să va putea număra. 16. Grăit-am eu, întru inima mea, ca să zic:

D. Dumitran 174

16. Grăit-am eu întru inima mea zicând, iată eu m-am mărit şi am întrecut cu înţă-lepciunea pre toţi carii au fost mai înainte de mine în Ierusalim, şi inima mea au văzut multă înţălepciune şi ştiinţă. 17. Şi dădui inima mea ca să cunosc înţălepciunea şi ştiinţa, nepriceaperea şi nebuniia, însă cunoscui că şi aceasta e un lucru înzădarnic. 18. Căci întru înmulţimea înţălepciunii e multă neplăceare, şi cel ce-ş adaoge ştiinţă îşi adaoge şieşi dureare.

„Iată, m-am mărit şi am întrecut cu înţe-lepciunea pre toţi carii au fost mai înainte de mine în Ierusalim, şi inima mea au văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. 17. Şi am pus inima mea să cunoască înţe-lepciunea şi cunoştinţa, pilde şi ştiinţă. Şi am cunoscut eu că şi aceasta easte aleage-rea duhului. 18. Căci întru mulţimea înţelepciunii mul-ţimea cunoştinţii easte, şi cel ce adaoge ştiinţă adaoge dureare”.

Cântarea cântărilor Cap 171

Să înceape o cântare de răvnă, mireasa doreşte de mirele său şi preatinile ei împre-ună doresc, mirele îi răspunde, iară ia spune cât de dulce e îmbrăţişarea lui. 1. Cântarea cea prea frumoasă a lui Solo-mon. 2. Sărute-mă cu sărutările gurii tale, că mai bune sânt iubirile tale decât vinul. 3. Pentru mirosul mirăsmelor tale sânt bu-ne, mir vărsat iaste numele tău, pentru aceaia te-au iubit pre tine fecioarele. 4. Trage-mă pre mine după tine şi vom alerga, când mă va băga pre mine împă-ratul în cămările sale bucura-ne-vom şi ne vom veseli de tine, pomeni-vom iubirile tale şi mai mult decât vinul cel ales te vor iubi pre tine. 5. Năgră sânt eu dară-s frumoasă, o, featele Ierusalimului sălaşele lui Chidar sânt, ca corturile lui Solomon. 6. Nu vă uitaţi că sânt neagră, că m-au pălit soarele, fii[i] maicii meale s-au mâni-at pre mine, pusu-m-au păzitoare în vii, însă eu via mea nu o am păzit. 7. Spune-mi mie, o, tu, pre carele îl iubeşti, sufletul mieu unde paşti, unde te odihneşti

Cântarea lui Solomon Cap 172

Această cântare toată e în taină, plină de necuprinsa dragoste a lui Hristos cătră mi-reasa Sa, şi iarăşi a mireasii cătră Hristos, Mirele său. 1. Sărute-mă cu sărutarea gurii sale! Că mai bune sânt ţiţele tale decât vinul. 2. Şi mirosul mirurilor tale mai mult decât toate mirosurile. Mir vărsat easte numele tău, pentru aceaea te-au iubit pre tine fe-cioarele, trasu-te-au dinapoi. 3. La mirosul mirurilor tale vom alerga. Băgatu-m-au împăratul în cămara sa, bucura-ne-vom şi ne vom veseli de tine, iubi-vom ţiţele tale mai mult decât vinul, dreptatea te-au iubit pre tine. 4. Neagră sânt şi frumoasă featele Ierusa-limului, ca sălaşele lui Chidar, ca corturile lui Solomon. 5. Nu vă uitaţi la mine, că m-am înnegrit, că m-au ars soarele, fiii maicii meale s-au războit asupra mea, pusu-m-au păzitoare în vii, viia mea nu o am păzit. 6. Spune mie, o, tu, pre carele iubeaşte sufletul mieu, unde paşti? Unde ţ-ai pus lăcaşul întru amiiazăzi, ca să nu fiu ca ceaea ce rătăceaşte după turmele priiati-

71 Ms. rom. 59, f. 61r.-62r.

72 Biblia 1795, p. 1135.


întru amiazăzi, ca să nu fii ca ceaia ce rătăceaşte după turmele preatinilor tăi. 8. De cumva nu ştii tu, o, cea prea fru-moasă întră muieri, ieşi pre urma turmelor şi-ţi paşte oile tale lângă sălaşele păsto-rilor. 9. Cu o iapă din carăle lui Faraon te-am asămănat pre tine, o, preatina mea. 10. Înfrumsăţatu-s-au fălcile tale cu măr-găritare, grumazul tău cu mărgeale scum-pe. 11. Şâruri de aur vom face ţie cu pistrituri de argint. 12. Până când e împăratul în culcuşul său, nardul mieu dat-au mirosul său. 13. Mănunchiu de smirnă îmi iaste iubitul mieu mie, întră ţiţăle meale va petreace. 14. Strugur de Chipru îmi e iubitul mieu mie, din grădinile Engadi. 15. Iată, frumoasă eşti, preatina mea, iată, frumoasă eşti, cu ochii tăi cei de porumb. 16. Iată, frumos eşti, o, iubitul mieu, şi plăcut, încă şi patul nostru înverzaşte. 17. Bârnele caselor noastre sânt chiedrii, şi olatele noastre sânt chiparosi.

nilor tăi? 7. De nu te cunoşti pre tine, cea frumoasă întră muieri, ieşi tu pre urma turmelor, şi paşte iadele tale lângă sălaşele păstorilor. 8. Cu călărimea în carăle lui Faraon te-am asemănat pre tine, iubita mea! 9. Cât de frumoase sânt obrazele tale, ca ale turturealei, grumazul tău ca mărgealele scumpe. 10. Asemănări de aur vom face ţie, cu flori de argint. 11. Până e împăratul în culcuşul său, nardul mieu dat-au mirosul său. 12. Mănunchiu de stactie, frăţiorul mieu mie, întră ţiţele meale va petreace. 13. Strugur din Chipru e frăţiorul mieu mie, din viile Engadi. 14. Iată, frumoasă eşti, iubita mea, iată, frumoasă eşti, ochii tăi porumbi! 15. Iată, bun eşti, frăţiorul mieu, şi înfrum-săţat! 16. Patul nostru easte umbros, şi grinzile noastre de chedru, podurile caselor noastre de chiparos.

III.

Historie evanghelicească

Porunca a doao Nu lua numele lui Dumnezeu în deşărt73

1. Suduit-ai fiiule vreodată lucrurile ceale sfinte? Cum? În ce chip? Şi de câte ori? NB. Prunci[i] şi proşti[i] trebuie învăţaţi ca aşea să spuie sudălmile, am suduit de morţi, de cruce, i proci. 2. Crezut-ai vreodată în descântece, nu ţi-au descântat cineva? Când ai avut tu ceva pagubă sau boală n-ai mers la vrăjitori, suferit-ai tu ceva vrajă, a căuta de noroc, sau a arunca cu bobii, sau cu ciuru în casa ta, sau să fi lăsat a descânta şi a căuta de dioti pruncilor tăi? 3. N-ai numit tu numele lui Dumnezeu în deşărt, în glumă, în ceva faptă rea, sau în mânie, n-ai zis cătră mâţă, cătră câne, cătră viţăl: O, trăznească-te Dumnezeu, sau cătră altă ceia. 4. Cuvintele ceale sfinte din beserică nu le-ai batjocorit, şi n-ai pomenit tu în danţuri sau

73 Pop 1816, f. 55r.-v.

D. Dumitran 176

în chiuituri lucruri sfinte, beserica, evanghelia, crucea, i proci? 5. Făgăduit-ai tu vreodată ceva lui Dumnezeu şi să nu fi plinit?

Porunca a cincea

Să nu ucizi74 1. Pre altul sau pre tine însuşi nu te-ai băgat vreodată în primejdie de moarte, din rămăşag sau din sumeţie, şi putând scoate pre cineva din primejdie, scosu-l-ai? 2. Tu ţie sau altuia cuiva nu ai rugat şi nu ai poftit moarte? Nu te-ai chilăvit pre tine sau pre altul? 3. Nu te-ai bătut cu altul? Nu i-ai făcut sânge? De răspunde m-am bătut, î[ntreabă-l]: N-au zăcut el din bătaia aceaia bolnav, câtă vreame au bolit, statu-i-au lucru înapoi, câtă şi ce pagubă i s-au făcut? Doară i-au urmat lui din bătaia aceaia moarte? Câţi au ştiut de lucrul acela? Şi de cumva au murit, rămas-au de el prunci şi muiare? Câţi? I proci. Şi n-ai dat altuia sfat sau îndemn să bată sau să omoară pre altul? Nu ţi-au părut bine de moartea altuia? Î[ntrebare] la ostaşi: Pre cei ce nu s-au războit asupra ta, sau pre lăcuitori, pre prunci, pre femei şi pre cei fără de arme şi care s-au plecat robi, omorâtu-i-ai cândva? Î[ntrebare] la fămei: Nu ai gândit şi nu ai poftit a nu avea prunci? R[ăspuns]: Am gândit. Dară ceva leacuri au bureni n-ai luat, sau ceva vrajă n-ai făcut ca să leapezi sau să nu mai zămisleşti? Pruncul care e în faşă nu l-ai culcat cu tine în pat?

Porunca a şasea Să nu curveşti75

NB. Almintrilea trebuie a întreba pre tineri şi pre cei necăsătoriţi, şi almintrilea pre cei căsătoriţi.

Întrebări la tineri 1. Fiiule, la ceva urăciuni sau necurăţii n-ai gândit? Şi ceva vorbe de ruşine cătră alţii n-ai grăit, sau să fi ascultat, sau ceva lucru urât n-ai făcut sângur sau înaintea altora care să-ţi fie ruşine a-l spune sau a-l face înaintea unui om cinstit? De va zice că nu, şi va fi el copil de 12, de 13 ani, mai mult nu trebuie întrebat, ca nu cumva să-l înveţi a păcătui, iar de va zice am gândit, atuncea zi: Fătul mieu, ia sama că în păcatul necurăţii tot gândul, toată vorba, câtu-i de mică, îi păcat de moarte, deci toate stările împrejur de amăruntul să le spui, că almintrilea ispovedania nu va fi primită. 2. Gândit-ai vreodată la vreo faţă fămeiască, anume la cineva, au numai de obşte, gândit-ai la una sau la mai multe, fost-au aceale căsătorite sau slobode, gândit-ai că ai face păcat să ai prilej? Au nu? De câte ori? 3. Vorbe urâte vorbit-ai cu alţii? Cu câţi? De câte ori? Dară prunci nu era să te auză? 4. Nu te-ai uitat cu poftă la fămei sau la feate, nu ai glumit cu iale? 5. Dar ceva pofte urâte, ceva lucru de ruşine sângur nu ai făcut? De va zice că au făcut, întreabă-l: Cum şi ce ai făcut? Aici s-au obicinuit a zice unii că s-au jucat cu trupul. Atunci întreabă-l: De câte ori făcut-ai aceaia de la ispovedania trecută, au şi mai înainte, şi mai izpoveduit-ai aceaia? De câţi ani eşti în obiceaiul acela, n-ai învăţat şi pre alţii, n-

74 Ibidem, f. 56r.-57r. 75 Ibidem, f. 57r.-59v.


ai făcut tu aceaiaşi şi cu alţii, sau altceva lucru şi mai urât? 6. Mers-ai la feate, jucatu-te-ai cu iale, de câte ori, cu câte? Doară persoana aceaia e într-o casă cu tine, sau doară ai fost în şăzători? Dus-ai şi pre alţii acolo? Dară altceva lucru urât n-ai făcut? Şi de va zice el că au făcut, întreabă-l: De câte ori, nu ţi-au fost ceva rudenie persoana aceaia? Fost-au fată, văduvă sau căsătorită? Făcut-ai cu una sau cu mai multe? N-au purces ia grea? Şi oare nu o ai înşălat tu prin danii sau prin făgăduinţă?

Iară pre cel căsătorit tot întru acesta chip îl vei putea întreba, şi încă şi aceasta, de cumva îl vezi că-i om sărac, şi are prunci mulţi: Î[ntrebarea] 7: Gândit-ai tu vreodată, de nu ai ave atâţia copii? R[ăspuns]: Am gândit. Î. 8: Dară având tu împreunare cu muierea vreodată, nu ai gândit să împedeci zămislirea pruncului? Împedecat-ai? Şi întrebarea aceasta trăbuie să să facă şi la fămei. Iară de va zice careva din cei căsătoriţi că au curvit cu cineva, ori bărbatul, ori fămeia, atuncea îndată-l întreabă: Fost-au acela sau aceaia ceva cuscrie cu tine şi cât de aproape? Şi de va fi curviia făcută în spiţă oprită, el nu poate avea împreunare cu fămeia sa până când nu să vor blagoslovi de la arhiereul. În pildă: Ioan are muiere pre Ioana, să mărturiseaşte că au preacurvit cu o soră a Ioanii, adică în spiţa a doao de cuscrie. Întie rând, acuma eu nu l-oi dezlega, ci i-oi da canon, şi i-oi zice, ca el datoriia cea trupească de la muierea sa să nu ceaie, ci numai de va ceare ia poate să aibă împreunare, iară eu la arhiereul supt peceate să scriu fapta, tăinuind numele omului, şi dobândind dezlegare, să chem pre om şi să-l dezleg, şi aşa vei face în toate spiţăle, până şi în cuscria cea de a tria rând, şi în spiţăle ceale de la botez, precum să pun în Moraliş şi în tractatul despre taine.

Porunca a şaptea Să nu furi76

Î. 1: Nu ai luat de la cineva ceva? R.: Am luat. Î. 2: Ce lucru şi în ce vreame, noaptea sau ziua, de acasă sau din câmp? Sângur au cu alţii? Care au fost mai de vină? Fost-au acolo închisori tari au slabe, din ce loc, din casă, din cămară, au din beserică, şi lucrul acela cât au plătit? Ce lipsă ai avut tu de el? Cât de sărac au fost omul acela de la care l-ai luat? Cât s-au păgubit el de tare? Statu-i-au lui lucru au ba? Nu ai băgat prin aceaia pre alţii la nevoi? 3. N-ai înşălat pre cineva în cumpărare, în vânzare ceva tocmeale cu vicleşug n-ai făcut? Lucru de furat, precum leamne de la pădurari, sau de la deregătoriu, fără ştirea domnului său? Grâu, poame, haine sau alte ceale de la tălhari n-ai cumpărat? 4. Nu ai găsit tu ceva lucru pierdut, care nevestindu-l, sau ştiind al cui iaste, să-l ţii la tine şi să nu-l fi dat îndărăpt? 5. Cuiva ceva pagubă n-ai făcut cu vitele păscând noaptea sau zioa ţarina cu bucatele? Şi dejma sau vama vreodată n-ai tăgăduit? 6. Nu ai dat altuia sfat ca să fure? Nu ai ascuns la tine ceva lucru de furat? N-ai tăiat vreo brazdă dintru a vecinului? N-ai dat bani pre ujură, şi câtă ujură ai luat? 7. Văzând pre cineva furând sau pagubă altuia făcând, de l-ai putut opri, opritu-l-ai? Etc.

76 Ibidem, f. 59v.-60r.

D. Dumitran 178

Porunca a noao Să nu răvneşti muiarea deaproapelui tău77

1. Nu ai gândit vreodată la muiarea altuia, ca de ar muri bărbatul ei să te căsătoreşti cu ia? R.: Am gândit. 2 î.: Şi tocma pentru aceaia drăgostitu-te-ai tu cu ia? 3. Ademenitu-o-ai cu vorbe sau cu ceva danie ca să-i placi? 4. Dar ceva faptă urâtă cu ia nu ai făcut? Şi de ai păcătuit cu ia, făgăduit-ai că o vei lua după moartea bărbatului? Dară ceva aleşuiri după viaţa lui n-ai gândit tu cu ia să faceţi? NB. Îndată trăbuie lui spus să puie gândul acesta jos, căci căsătoriia aceaia nu ar fi niciodată bună, ci şi-ar agonisi numai şieşi focul nestins.

Î[ntrebări] la biraie şi la cei ce sânt în ceva slujbe78 1. Plinitu-ţi-ai deregătoria? 2. Pre cineva în ceva n-ai asuprit, pârând pre careva fără de vină, sau iertând pre cel vinovat pentru ceva danie sau beutură? 3. În legi judecat-ai fieştecăruia fără de părtinire? 4. La scrisul porţii jurat-ai? Şi apoi după pusul jurământ, pre cei ce tăgăduia ceva din porţie arătatu-i-ai înaintea comisarişilor? De câte ori ţi-ai călcat tu acolo jurământul? Şi câtă samă de porţie n-au ieşit care ar fi trăbuit să iasă? 5. Din ilişuri n-ai ascuns, n-ai mâncat ceva? 6. În froşponturi, în nevoile, în cheltuialele satului n-ai cruţat pre cei mai bogaţi şi să fi pus greutatea pre cei mai săraci?

Î[ntrebări] la vinţăleari79 1. Poame, struguri n-ai dus să vinzi cuiva pe beutură sau pe mâncare? Şi de ai prins ceva vită din vie, dusu-o-ai la domnul tău ca paguba făcută să să plătească au nu?

Î[ntrebări] la pădurari80 1. Eşti tu jurat că vei păzi pădurea? Leamne cuiva n-ai dat, n-ai vândut de acolo? 2. Din vina ta nu s-au întâmplat ceva foc, ceva pârjol în pădure? Sau de s-au făcut aceasta şi tu ai ştiut, pre cel ce au pricinuit spusu-l-ai domnului tău?

Î[ntrebări] la haităi81 1. Păzit-ai bucatele oamenilor să nu aibă pagubă? 2. Cuiva ceva strâmbătate n-ai făcut închizând vitele ceale ce n-au fost în bucate sau în ierburi? 3. N-ai părtinit cuiva care făce pagubă în ţarină?

Î[ntrebări] la meşteri, la cismaşi, la săbăi i proci82 1. Nu ai luat mai multă simbrie de cum ţi s-au cuvinit pentru meşteşugul tău?

77 Ibidem, f. 61r.-v. 78 Ibidem, f. 66v.-67r. 79 Ibidem, f. 67r.-v. 80 Ibidem, f. 67v. 81 Ibidem, f. 67v. 82 Ibidem, f. 67v.-68r.


2. Nu ai luat ceva din ceale ce au rămas? N-ai făcut haina sau unealta mai mică, ca să-ţi rămâie şi ţie ceva dintr-însa? 3. Şi lucrat-ai bine, după cum ai ştiut?

Î[ntrebări] la morari83 1. Nu ţi-au fost oticu sau gâfu mai mare de leage? 2. Din bucatele oamenilor sau din vamă n-ai luat să vinzi altora? 3. Sama nu o ai iertat cuiva? N-ai dat rând de măcinat numai celor carii ţi-au adus beutură sau ceva danie? Şi pre cei mai săraci să-i fi ţipat înapoi? 4. Luat-ai sama ca fărina să să facă măruntă şi să nu strici bucatele oamenilor?

Î[ntrebări] la crâjmari84 1. Vinul nu l-ai stricat cu apă? 2. Măsurat-ai cu măsură dreaptă şi plină? Şi de ai măsurat cu măsură vicleană, cât ţi-au rămas ţie de la o bute? 3. Oamenilor beaţi nu le-ai pus mai multe cupe de cum au beut ei? 4. Celor ce s-au îmbătat tare mai datu-le-ai să bea? 5. Cu reghiuşii curţilor care măsură buţile nu aţi pus la răvaş mai puţine ferii de cum era?

Î[ntrebări] la sfârnari şi la neguţători85 1. În cumpărare, în vânzare, n-ai înşălat pre cineva? 2. Cuiva n-ai dat ceva negoţ rău zicând că-i bun? Şi n-ai avut cumpănă sau măsură vicleană? 3. Celui ce n-au ştiut preţui negoţul tău nu i-ai vândut mai scump? 4. Când au adus cineva bucate sau altăceva lucru de vândut în piaţ, cumpăratu-le-ai toate cu acela gând, ca neavând săracii de unde cumpăra, tot întru aceaiaşi vreame sau în zioa aceaia să cumpere de la tine mai scump?

Abrevieri bibliografice

Adnotatio 1784-1830 - Adnotatio ordinatorum per Excellentissimum D[ominum] Episcopum Joannem Babb ab anno 1784 usque 1830 [Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţeană Alba, fond Mitropolia Română Unită Blaj. Arhiva Generală – acte inventariate, nr. 56/1779-1833, f. 42r.-90v.].

Bârlea 1948 - Octavianus Bârlea, Ex historia romena: Ioannes Bob Episcopus Fagarasiensis (1783-1830), Frankfurt am Main, 1948.

Biblia 1795 - Biblia de la Blaj 1795, ediţie jubiliară, Roma, 2000. Col. Doc. Blaj - Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţeană Cluj, fond Colecţia de Documente Blaj. Comşa 1944 - Nicolae Comşa, Manuscrisele româneşti din Biblioteca Centrală de la Blaj, Blaj,

1944. Comşa, Seiceanu 1994 - Nicolae Comşa, Teodor Seiceanu, Dascălii Blajului. 1754-1948, Bucu-

reşti, 1994.

83 Ibidem, f. 68r. 84 Ibidem, f. 68v. 85 Ibidem, f. 68v.-69r.

D. Dumitran 180

Dumitran 2007 - Daniel Dumitran, Un timp al reformelor. Biserica Greco-Catolică din Transil-vania sub conducerea episcopului Ioan Bob (1782-1830), ediţia a II-a, Cluj-Napoca, 2007.

Dumitran 2009 - Daniel Dumitran, „Profilul unui cărturar iluminist: Dimitrie Vaida”, în Apulum, XLVI, 2009, p. 139-161.

Dumitran 2010 - Daniel Dumitran, „Formaţia clerului greco-catolic la începutul secolului al XIX-lea: spre constituirea unei categorii elitare?”, în Annales Universitatis Apulensis. Series Historica, 14, 2010, nr. I, p. 129-168.

Fugariu 1983 - Şcoala Ardeleană, antologie alcătuită de Florea Fugariu, cu o introducere de Pompiliu Teodor şi Dumitru Ghişe, vol. II, Bucureşti, Minerva, 1983.

Ghişa 2005 - Ciprian Ghişa, „Două predici ale lui Ioan Lemeni”, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Theologia Catholica, L, 2005, nr. 1, p. 145-151.

Ghişa 2008 - Ciprian Ghişa, Episcopia Greco-Catolică de Făgăraş în timpul păstoririi lui Ioan Lemeni 1832-1850, vol. I-II, Cluj-Napoca, 2008.

Hossu 1900 - Vasile Hossu, Seria Capitularilor de la înfiinţarea Capitulului episcopesc, acum mitropolitan, până în present, cu scurte date biografice, în Şematismul veneratului cler al Archidiecezei metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia şi Făgăraş pre anul Domnului 1900. De la Santa Unire 200, Blaj, 1900, p. 64-93.

Iorga 1983 - Nicolae Iorga, Istoria literaturii româneşti în veacul al XIX-lea. De la 1821 înainte, ediţie de Rodica Rotaru, vol. I-III, Bucureşti, 1983.

Iorga 1995 - Nicolae Iorga, Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, vol. I-II, Bucureşti, 1930 [reprint Bucureşti, 1995].

Macaveiu 1936 - Victor Macaveiu, „Prolegomena pentru o viitoare ediţie a Psaltirii româneşti (I)”, în Cultura Creştină, an XVI, 1936, nr. 11-12, p. 673-683.

Manciulea 1939 - Ştefan Manciulea, „Biblioteca Centrală din Blaj. Indicele manuscriselor”, în Cultura Creştină, XIX, 1939, nr. 9-10, p. 564-572, nr. 11-12, p. 681-691.

Mârza 2005 - Iacob Mârza, École et nation. (Les écoles de Blaj à l’époque de la renaissance nationale), Cluj-Napoca, 2005.

Mârza, Rus 2004 - Eva Mârza, Anton Rus, Bibliografia cărţilor blăjene de la începuturile tipo-grafiei până la anul 1948, Blaj, 2004.

Micu 1796 - Samuil Micu, Theologhiia moralicească sau bogosloviia […], Blaj, 1796. Ms. lat. 435 - Catalogus Bibliothecae Monasterii Balasfalvensis ad Sanctissimam Trinitatem

[Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Ms. lat., nr. 435]. Ms. rom. 57 - Profeţii. Iesaia, Ezechilu şi Danila, traduşi de Teodoru Popu, canonic şi profesor în

Blasiu [Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Ms. rom., nr. 57]. Ms. rom. 59 - Pildele lui Solomon, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, Profetul Ieremie şi

Plângerile, traduse de Th. Papp (professor în Blajiu), cca. 1860 [sic] [Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Ms. rom., nr. 59].

Papp 1816 a - Praelectiones in studium introductionis generalis Novi Testamenti a Theodoro Papp Canonico et Professore S[acrae] Scripturae et Lingvarum Orientalium in usum suorum auditorium. Balasfalvae, anno 1816 [Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Ms. lat., nr. 138].

Papp 1816 b - Praelectiones in studium introductionis specialis Novi Testamenti a Theodoro Papp Canonico et Professore S[acrae] Scripturae et Lingvarum Orientalium in usum suorum auditorium. Balasfalvae, anno 1816 [Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Ms. lat., nr. 132].

Papp 1816 c - Institutiones hermeneuticae utriusque Testamenti a Theodoro Papp Canonico et Professore S[acrae] Scripturae et Lingvarum Orientalium. In usum suorum auditorium. Balasfalvae 1816 [Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Ms. lat., nr. 135].


Papp 1912 - Învăţături de pocăinţă, de Teodor Papp, canonic, paroh şi profesor a sfintei Scripturi, alcătuite şi în două părţi împărţite, [tipărite de Ştefan Roşianu], Blaj, 1912.

Papp 1913 - Teodor Papp, Exerciţii spirituale ţinute în 1818 şi 1820, tipărite acum întâia dată cu litere latine după manuscrisul original, chirilic [de Ştefan Roşianu], Cluj, 1913.

Pop 1816 - Historie evanghelicească de Pop Theodor, canonic şi profesor a S[fintei] Scrăpturi întru acesta chip alcătuită în Blaj la 1816 [Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Ms. rom., nr. 32].

Protopopescu 1966 - Lucia Protopopescu, Contribuţii la istoria învăţământului din Transilvania. 1774-1805, Bucureşti, 1966.

Psaltirea 1835 - Psaltirea sau Cartea Psalmiloru, depre limba evreesca tradusa romanesce de fostulu prea onoratu domnu Theodoru Popu, prepositulu Capitulului greco-catholicu din Blasiu, si professoru S. Scripturi, Blasiu, 1835.

Raţiu 1908 - Ioan Raţiu, Dascălii noştri. Scurte notiţe din viaţa şi activitatea lor literară. 1754-1848, Blaj, 1908.

Reb 1995 - Sylvaine Reb, L’Aufklärung catholique à Salzbourg. L’oeuvre réformatrice (1772-1803) de Hieronymus von Colloredo, vol. I-II, 1995.

Schematismus 1835 - Schematismus venerabilis cleri graeci ritus catholicorum dioeceseos Foga-rasiensis in Transylvania, pro anno a Christo Nato MDCCCXXXV. Ab Unione cum ecclesia romana CXXXVIII, Blasii.

Schneider 1999 - Christine Schneider, Der niedere Klerus im josephinischen Wien. Zwischen staatlicher Funktion und seelsorgischer Aufgabe, Wien, 1999.

Cuvinte-cheie: Psaltirea, Ecleziastul, Cântarea cântărilor, traduceri, Noul Testament,

hermeneutică biblică, manuale, confesiune. Keywords: Psaltirea, Ecleziastul, Cântarea cântărilor, translations, New Testament, biblical

hermeneutics, textbooks, confession.

Profesorul Teodor Pop: schiță de portret

Documents