PREZENTAREA MATERIALULUI

Page 1 of 52

PREZENTAREA MATERIALULUI DE

URMĂRIRE PENALĂ

§1. Noţiuni introductive

1.1Prezentarea materialului de urmărire penală

În sistemul codului român de procedură penală funcţiunea

principală a activităţii procesuale din faza de urmărire penală

fiind aceea de „strângere a probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la

identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia”, cum se arată în

definirea art. 200 C.pr.pen., legiuitorul a socotit că este

raţional şi util ca atunci când organul de control consideră că a

strâns probele necesare, să verifice valoarea acestora prin

aducerea lor la cunoştinţă învinuitului sau inculpatului.1

Această instituţie, care beneficiază de o încărcătură majoră

de garanţie procesuală2, reprezintă o serioasă confirmare a

dreptului subiectiv la apărare şi totodată asigură o urmărire

penală de calitate3. Cei doi subiecţi procesuali particulari, în

urma cunoaşterii conţinutului dosarului de urmărire penală, pot da

noi explicaţii, propune noi probe sau ridica noi obiecţii cu

privire la caracterul complet şi legal al urmăririi; nefiind

altceva decât materializarea unuia din principiile fundamentale1 Vintilă Dongoroz, Kahane Siegfried, Antoniu George, Bulai Constantin, IliescuNicoleta, Rodica Stănoiu., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, Ed. Academiei,Bucureşti, 1975., pag.1682 Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Paideia, 1993. pag. 98.3 Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea generală, Editura Paideia, 1993. pag. 73.

Page 2 of 52

care stau la baza desfăşurării procesului penal şi anume dreptul la

apărare, consfinţit de Constituţie în art. 24 şi de Codul de procedură penală în

art. 6, în care se arată că dreptul la apărare este garantat

învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul

procesului penal, organele judiciare fiind obligate să asigure

acestora deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile

prevăzute de lege.

De asemenea, reglementările art. 6 alin. (1) şi alin. (4)

C.pr.pen. dau satisfacţie, în mare măsură, prevederilor de

principiu cuprinse în art. 6 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului. Enumerarea cuprinsă în art. 6 parag. 3 cu privire la

prerogativele ce sunt acordate apărării nu este limitativă ci doar

exemplificativă, deoarece ea nu reprezintă decât o aplicaţie

particulară a principiului general al procesului echitabil formulat în

art. 6 parag. 1.

Rezultă că reglementarea materialului de urmărire penală are

la bază următoarele considerente4:

- învinuitul sau inculpatul, luând cunoştinţă de întregul

material probator strâns împotriva sa, îşi poate organiza apărarea

în mod eficient, în funcţie de datele existente în cauză; astfel se

urmăreşte ca învinuitului sau inculpatului să i se ofere

posibilitatea de a combate, încă din faza de urmărire penală,

învinuirea ce i se aduce;5

- se creează premisele unei activităţi de urmărire penală

temeinice, întrucât învinuitul sau inculpatul în cunoştinţă de

4 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Procedura prezentării materialului de urmărire penală,Revista de Drept penal nr. 2/2000, pag. 60.5 Theodoru Grigore, Drept procesual penal. Partea specială, Ed. Cugetarea, Iaşi, 1998, pag. 114.

Page 3 of 52

cauză, are posibilitatea de a sesiza eventualele lipsuri ale

urmăririi penale, putând face completări şi propuneri în legătură

cu administrarea de noi probe.

Poziţiile contrare de pe care acţionează subiecţii raportului

juridic procesual penal, fiecare cu interesele lui, fie că sunt ele

legale, fie particulare, dau naştere la un conflict de drept în

care fiecare parte îşi exploatează propriile avantaje şi

interpretări.

Instituţia pregătirii materialului de urmărire penală vine ca

o garanţie a legalităţii procesului penal şi evident a primei faze

a acestuia, fiind definită în literatura de specialitate6 ca fiind

acea activitate desfăşurată de organele de urmărire penală, la

sfârşitul urmăririi penale, prin care probele administrate sunt

aduse la cunoştinţa învinuitului sau inculpatului, în vederea

cunoaşterii de către acesta a întregului material probator şi

pentru a i se da posibilitatea de a combate probele în acuzare prin

noi cereri sau declaraţii suplimentare.

Într-o opinie7, scopul prezentării materialului de urmărire

penală ar putea fi sintetizat în următoarele puncte:

- respectarea dreptului pe care legea îl conferă inculpatului

de a lua la cunoştinţă de întregul material probator al cauzei;

- garantarea dreptului la apărare pe toată durata procesului

penal;

6 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal. Partea specială, ediţiaa II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004 pag. 370.7 Bercheşan Vasile., Îndrumar complet de cercetare penală, Ed. Icar, pag. 385.

Page 4 of 52

- verificarea valorii probatorii, inclusiv a forţei probante a

probelor şi mijloacelor de probă administrate până în acel moment

în cauza instrumentală;

- completarea urmăririi penale cu noi probe şi, pe această

bază, evitarea posibilelor erori judiciare;

- soluţionarea temeinică şi legală a cauzei penale care

constituie obiectul investigării criminalistice.

Discutând şi despre importanţa prezentării materialului de

urmărire penală, la cele de mai sus ar putea fi adăugate:

- crearea condiţiilor pentru care inculpatul sau învinuitul să

poată solicita administrarea de noi probe în cauză ori să facă

declaraţii suplimentare, organul de urmărire penală dovedind şi cu

acest prilej rolul activ în desfăşurarea urmăririi penale;

- asigurarea premiselor pentru eventuala extindere a

cercetărilor pentru alte fapte şi alţi făptuitori, lucru posibil

prin administrarea noilor probe cerute de inculpat;

- transpunerea în practică a principiului celerităţii

procesului penal, în felul acesta evitându-se posibilitatea

tergiversării judecăţii, cu toate efectele ce decurg dintr-o astfel

de stare de lucruri;

- evitarea schimbării de soluţii, a restituirilor (fie de

către procuror, fie de către instanţa de judecată) pentru

completarea ori refacerea cercetărilor ori a achitării

inculpatului; aceasta înseamnă că trimiterea în judecată trebuie să

se facă numai după ce organul de cercetare penală a ajuns la

concluzia că a administrat toate probele posibile în cauză şi

propunerile sale sunt susţinute de probele existente la dosar.

Page 5 of 52

- nu în ultimul rând, importanţa prezentării materialului de

urmărire penală rezidă şi în aceea că oferă organului de urmărire

penală posibilitatea să aprecieze comportarea inculpatului sau

învinuitului pe toată durata desfăşurării urmăririi penale,

propunând, după caz, fie aplicarea circumstanţelor atenuante, fie a

celor agravante.

Textul legal ce reglementează într-un mod riguros această

activitate de urmărire penală îl constituie dispoziţiile părţii

speciale a Codului de procedură penală, mai precis, cele cuprinse în

Titlul 1, Capitolul 4, Secţiunea a 6-a, art. 250-254 şi art. 257.

1.2. Condiţiile preexistente pregătirii materialului de urmărire penală

Procedura prezentării materialului de urmărire penală implică

îndeplinirea unei serii de condiţii care orientează această

activitate spre un cadru specific de legalitate şi continuitate.

Întrunirea cumulativă a acestor condiţii reprezintă pe de o parte o

necesitate obiectivă în ceea ce priveşte activitatea judiciară

respectivă, iar pe de altă parte o garanţie a dreptului subiectului procesual

pasiv la un proces echitabil.

Condiţiile ce trebuie îndeplinite în materia procedurii

prezentării materialului de urmărire penală:

1. organul de cercetare penală sau procurorul să aprecieze că au fost efectuate

toate actele de urmărire necesare rezolvării cauzei;

Deşi în lege este menţionat doar organul de cercetare penală

drept competent a se pronunţa asupra actelor necesare, doctrina8 a

8 Neagu Ion, „Tratat de procedură penală”, Editura Pro, Bucureşti 1997, pag. 439.

Page 6 of 52

apreciat că aceste dispoziţii sunt aplicabile şi pentru procuror

atunci când urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de

acesta. Codul de procedură penală prevede, în art. 209 alin. 3,

expres şi limitativ, infracţiunile pentru care urmărirea se efectuează în

mod obligatoriu de către procuror, printre care:

- infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni contra vieţii, integrităţii

corporale şi sănătăţii (omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea,

determinarea sau înlesnirea sinuciderii), lipsirea de libertate în mod ilegal, tâlhăria în

formă agravată, pirateria, conflictul de interese, luarea de mită, darea de mită, traficul

de influenţă, purtare abuzivă, tortura, represiunea nedreaptă, infracţiuni contra păcii şi

omenirii, infracţiuni împotriva protecţiei muncii, infracţiuni săvârşite de senatori şi

deputaţi, de membri ai guvernului etc.

Cercetarea penală se consideră terminată în momentul în care

organele de cercetare penală apreciază că au efectuat toate

activităţile impuse de rezolvarea cauzei şi de normele metodologice

în vigoare.

În ceea ce priveşte infracţiunile date în competenţa

procurorului, terminarea urmăririi penale privită din prisma

condiţiei esenţiale de prezentare a materialului de urmărire penală

poate fi confundată cu instituţia terminării urmăririi penale care

constituie „terminarea activităţii de urmărire de către organele de cercetare

penală”9, când acestea înaintează referatul de terminare a urmăririi

penale şi trimit dosarul procurorului.

2. să fie posibil contactul organelor de urmărire penală cu învinuitul sau

inculpatul şi, mai mult decât atât, învinuitul/inculpatul să fie prezent pentru a

9 Nicolae Volonciu ,” Tratat de procedură penală”. Partea specială, vol. II, Editura Paideia,Bucureşti 1994.pag. 284.

Page 7 of 52

putea lua contact cu organul de urmărire penală, prezenţa acestuia

reprezentând o garanţie a respectării drepturilor acestuia.

În acest scop, organul de cercetare penală va dispune fie

aducerea învinuitului sau inculpatului, în cazul în care se află în

arest preventiv, fie chemarea acestuia, prin intermediul

instituţiei citării, în cazul în care învinuitului/inculpatul este

cercetat în stare de libertate.10

3. să existe suficient material probator în cauză, care să facă posibilă trimiterea

învinuitului/inculpatului în judecată.

Adevărul, în orice domeniu de activitate umană nu se relevă

spontan; el trebuie descoperit şi dovedit sub toate aspectele

sale.11

Conform art. 63 alin.(1) C.pr.pen. „constituie probă orice element de

fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la

identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru

justa soluţionare a cauzei”.

Astfel, probele pot fi definite ca fiind elemente de fapt cu

relevanţa informativă asupra tuturor cauzelor laturii penale.12

Materialul probator, privit prin prisma activităţii de

urmărire penală reprezintă un summum de probe şi mijloace de probă

în legătură cu cauza, transpuse în piese ale dosarului de urmărire

penală care dovedesc sau infirmă acuzarea.

10Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal. Partea specială, ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2004.pag. 103.11 C. S. Paraschiv, M. Damaschin, A.L. Lorincz, Drept procesual penal, Editura Pro Transilvania Bucureşti, 2001. pag. 176.12 V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu , Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român, Ed. Academiei, Bucureşti, 1975, pag. 168.

Page 8 of 52

Pentru a putea fi administrate într-o cauză penală, probele

trebuie:

- să fie admise de lege – admisibile;

- să aibă legătură cu soluţionarea cauzei – pertinente;

- să aibă un rol hotărâtor în soluţionarea cauzei – concludente;

- să fie necesară administrarea lor – utile.

Iar în privinţa mijloacelor de probă, acestea sunt limitativ

enumerate de legiuitor în art. 64 alin.(1) C.pr.pen.

Astfel mijloacele de probă prin care se constată elementele de fapt

ce pot servi ca probă sunt:

- declaraţia învinuitului/inculpatului;

- declaraţia părţii vătămate, părţii civile şi părţii

responsabile civilmente;

- declaraţia martorilor;

- înscrisurile;

- înregistrările audio sau video;

- fotografiile;

- mijloacele materiale de probă;

- constatările tehnico-ştiinţifice şi cele medico-legale;

- expertizele.

4. anterior modificării Codului de procedură penală se

impunea, drept condiţie preexistentă, necesitatea constatării existenţei unei

acţiuni penale puse în mişcare13; în cazul în care urmărirea se efectua

fără punerea în mişcare a acţiunii penale, organul de cercetare

penală nu prezenta materialul de urmărire penală învinuitului,

13 I. Neagu,” Drept procesual penal. Tratat,” Editura Global Lex, Bucureşti 2002., pag. 439.

Page 9 of 52

această activitate putând fi îndeplinită de procuror şi numai dacă

acesta considera necesar.

Condiţia nu mai este de actualitate odată cu modificările

aduse art. 257 C.pr.pen. care statuează că: „procurorul, primind dosarul,

îl cheamă pe învinuit şi îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit art. 250 şi

următoarele care se aplică corespunzător”; modificare operată prin art. I,

pct. 161 din Legea 281/2003 privind modificarea şi completarea

Codului de procedură penală.

Modificarea astfel operată a fost considerată o garanţie în plus a respectării

drepturilor individului în cursul desfăşurării procesului penal.

Cu referire la condiţiile necesare prezentării materialului de

urmărire penală nu se poate vorbi de o părere unitară, doctrina

fiind împărţită în funcţie de propriile accepţiuni.

Astfel, unii autori14 consideră că pentru prezentarea

materialului de urmărire penală trebuie îndeplinite doar două

condiţii:

- să fie posibil contactul organului de cercetare penală cu

inculpatul15;

- cercetarea penală să fie terminată, cu concluzia că există

suficient material pentru trimiterea în judecată a inculpatului.

O altă părere16 prevede necesitatea existenţei tot a două

condiţii, dar de altă natură:

14 G. Theodoru, L. Moldovan, „Drept procesual penal”, Editura Didactică şiPedagogică,Bucureşti 1979, pag. 214.15 ibidem 75, --- sub rezerva faptului că la data elaborării respectivei lucrări –anul 1997-, Codul de procedură penală statua obligaţia de prezentare a materialului deurmărire penală doar faţă de inculpat.16 G. Mateuţ, „Procedură penală. Partea specială”, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1995,pag. 185.

Page 10 of 52

- organul de urmărire penală să ajungă la concluzia că au fost

administrate toate probele necesare pentru lămurirea cauzei sub

toate aspectele şi că nu mai sunt de efectuat acte de urmărire

penală.

- organul de urmărire penală să aprecieze că sunt îndeplinite

toate condiţiile legale pentru ca învinuitul/inculpatul să fie

trimis în judecată.

O a treia opinie17 exprimată în literatura de specialitate şi

pe care am preluat-o în prezenta lucrare prevede existenţa celor

trei condiţii mai înainte expuse.

1.3. Organele competente

În privinţa organului competent, prezentarea materialului de

urmărire penală se efectuează de:

- procuror, în două situaţii:

a) când acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare. Concret, în ipoteza în

care urmărirea penală s-a desfăşurat fără ca acţiunea penală să fie

pusă în mişcare (făptuitorul, având calitatea procesuală de

învinuit) potrivit art. 256 şi 257 C. pr. pen., la terminarea

cercetării penale, organul de cercetare va înainta dosarul

procurorului împreună cu referatul de terminare a urmăririi penale

care la rândul lui va proceda la chemarea învinuitului şi la

prezentarea materialului de urmărire penală conform art. 250 şi

următoarele C.pr.pen.18

17 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997., pag. 439; în acelaşisens C.S. Paraschiv, M. Damaschin, Drept procesual penal. Partea specială, ediţia a II-a, Ed.Lumina Lex, Bucureşti 2004., pag. 103.18 C.S. Paraschiv, M. D.,”Drept procesual penal. Partea specială”, ediţia a II-a, Editura LuminaLex, Bucureşti 2004, pag. 102.

Page 11 of 52

b) când ne aflăm într-unul din cazurile reglementate expres de art. 209 alin.(3)

C.pr.pen.

Cum am arătat anterior, art. 209 C.pr.pen. reglementează

competenţa procurorului în faza urmăririi penale; iar la art. 3 se

prevede că urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror în

cazurile infracţiunilor prevăzute …”, după care urmează o enumerare

limitativă a acestor infracţiuni.

Procurorul care instrumentează cauza, este competent să

prezinte materialul de urmărire penală în cazul unor infracţiuni ca:

- infracţiuni contra siguranţei statului, omorul, omorul calificat, omorul

deosebit de grav, pruncuciderea, determinarea sau înlesnirea sinuciderii, lipsirea de

libertate, sclavia, pirateria, tâlhăria agravată, luarea de mită, nerespectarea

regimului privind materialele nucleare, infracţiunea săvârşită cu intenţie care a avut ca

urmare moartea unei persoane, infracţiunea săvârşită de judecători de la judecătorii şi

tribunale, şi procurori de pe lângă acestea, infracţiuni rezultate ca urmare a încălcărilor

privind protecţia muncii etc.

- organul de cercetare penală, atunci când sunt întrunite

următoarele condiţii:

1) infracţiunea să fie de competenţa acestuia; cu alte cuvinte acesta să

fi fost cel care a efectuat cercetările în cauza respectivă.

În ceea ce priveşte competenţa, organele de cercetare penală

trebuie analizate în funcţie de tipul lor, ca organe de cercetare

ale poliţiei judiciare şi organe de cercetare penală speciale.

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare ocupă un loc

important în categoria organelor de urmărire penală şi efectuează,

potrivit art. 207 C.pr.pen., cercetarea penală pentru orice

infracţiune care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa

Page 12 of 52

altor organe de cercetare (procuror sau organe de cercetare penală

speciale). Ele au, aşadar, o competenţă generală, fiind organe de cercetare

de drept comun. 19

Ordonanţă de urgenţă nr. 30 din 25 aprilie 2007, privind

organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei

Administrative stipulează în art. 3 alin.(1) lit. b pct. 7 că

printre atribuţiile instituţiei se regăseşte şi desfăşurarea

activităţii pentru efectuarea cercetărilor în legătură cu

săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală. De asemenea, în

Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei

Române, în art. 26 alin.(1) pct. 8, se menţionează faptul că

lucrătorii de poliţie desfăşoară, potrivit competenţei, activităţi

pentru constatarea faptelor penale, efectuând cercetări în legătură

cu acestea.

Pe lângă aceste organe de cercetare de drept comun –după cum au

fost catalogate de doctrină- întâlnim, corespunzător anumitor

domenii de activitate, şi organe de cercetare penală speciale.

Sediul materiei privind organele de cercetare penală speciale

îl reprezintă art. 208 C.pr.pen., care enumeră ca făcând parte din

aceeaşi categorie:

a) ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor

militare corp aparte şi similare;

b) ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de

garnizoană;

19 C. S. Paraschiv, M. Damaschin, „Drept procesual penal. Partea specială”, ediţia a II-a,Editura Lumina Lex, Bucureşti 2004., pag. 42.

Page 13 of 52

c) ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor

militare;

d) ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru

infracţiunile de frontieră;

e) căpitanii porturilor.

Organele de cercetare penală speciale efectuează cercetarea

infracţiunilor specifice domeniului de activitate în care sunt

competenţi potrivit legilor în vigoare.

Următoarea condiţie ce trebuie îndeplinită pentru ca organul

de cercetare penală să fie competent în ceea ce priveşte

prezentarea materialului de cercetare penală este:

2) acţiunea penală să fi fost pusă în mişcare. Punerea în mişcare a

acţiunii penale determină schimbarea calităţii procesuale de

învinuit, în cea de inculpat; iar în ceea ce priveşte prezentarea

materialului de urmărire penală inculpatului în condiţiile

inexistenţei vreunei situaţii speciale (ex. inculpatul nu este găsit),

competent este organul de cercetare penală.

§2 Procedura prezentării materialului de urmărire penală

2.1. Obligaţiile organului de urmărire penală

În ceea ce priveşte prezentarea materialului de urmărire

penală, organului de urmărire penală îi revin o serie de obligaţii

care reprezintă garanţia respectării drepturilor subiectului

procesual pasiv şi a principiilor fundamentale ale procesului

penal.

Page 14 of 52

Astfel, potrivit art. 250 C. pr. pen., procedura prezentării

materialului de urmărire penală implică îndeplinirea următoarelor

obligaţii de către organul de urmărire penală:

- să pună în vedere învinuitului/inculpatului că are dreptul de a

lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi

încadrarea juridică a faptei;

- de a-i asigura învinuitului/inculpatului posibilitatea de a lua

la cunoştinţă de conţinutul pieselor ce formează dosarul de

urmărire penală;

- de a-l întreba pe învinuit/inculpat, după ce a luat cunoştinţă

de materialul de urmărire penală dacă are de formulat cereri noi

sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare;

- de a întocmi un proces-verbal în care va consemna, pe lângă

menţiunile de la art. 91 C.pr.pen., îndeplinirea obligaţiilor

prevăzute la art. 250 C.pr.pen. precum şi declaraţiile

suplimentare, cererile noi şi răspunsurile

învinuitului/inculpatului.

Legea prevede obligaţia întocmirii unui proces-verbal de

prezentare a materialului de urmărire penală pentru a se constata

din dosarul cauzei că organul de urmărire penală a prezentat

materialul de urmărire penală şi a respectat dispoziţiile legale

privind dreptul la apărare.20

Astfel, în temeiul art. 251 C.pr.pen., în acesta consemnează

declaraţiile, cererile şi răspunsurile învinuitului/inculpatului;

în felul acesta procesul-verbal se constituie într-o dovadă a

legalizării îndeplinirii obligaţiilor organului de urmărire penală.

20 I. Neagu, „Tratat de procedură penală”, Editura Pro, Bucureşti 1997, pag. 441.

Page 15 of 52

Legea nu cuprinde nici o altă prevedere referitoare la

conţinutul acestui proces-verbal, ceea ce înseamnă că sunt

aplicabile regulile comune, cuprinse în art. 91 C.pr.pen., el

constituind mijloc de probă.

Deşi legea nu prevede expres, în mod obligatoriu se va face

referire în cuprinsul procesului-verbal de prezentare a

materialului de urmărire penală şi cu privire la operaţiile

succesive efectuate de către organul de urmărire penală cu ocazia

prezentării materialului conform art. 250 lit. a, lit. b şi lit. c

C.pr.pen.

În fine, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină şi la

sfârşit de către cel care îl încheie, precum şi de către învinuit

sau inculpat. Dacă acesta din urmă este asistat de către apărător

procesul-verbal va fi semnat şi de către acesta.

Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate/refuză să semneze,

se face menţiune despre aceasta.

De asemenea, dacă în cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau

inculpaţi, materialul de urmărire penală se prezintă individual,

încheindu-se câte un proces-verbal cu fiecare dintre ei.

Referitor la obligaţiile organului de urmărire penală în ceea

ce priveşte prezentarea materialului de urmărire penală, în

literatura de specialitate21 s-a considerat că simpla invocare a

unei vătămări aduse dreptului la apărare prin nerespectarea

dispoziţiilor art. 250 şi următoarele din Codul de procedură penală

de către organele de cercetare penală sau, după caz, de procuror

21 Daghie Viorel, Stanciu Livia, Nulitatea actului de sesizare a instanţei de judecată în cazul omisiuniipunerii în mişcare a acţiunii penale şi a nerespectării dispoziţiilor art. 250 C. pr. pen., Revista Dreptul nr.10/1999, pag. 97.

Page 16 of 52

este suficientă, în lipsa oricărei demonstraţii, pentru a determina

instanţa de judecată să constate nulitatea actului de sesizare.

Momentul prezentării materialului este crucial în stabilirea

valorii probatoriilor administrate, a indiciilor de vinovăţie, a

utilităţii administrării de noi probe, a prejudiciului, având

considerabile implicaţii în aflarea adevărului, care este de altfel

o regulă de bază a procesului penal aşa cum este el definit în art.

3 C.pr.pen.

2.2. Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului

2.2.1. Aspecte introductive

În urma săvârşirii infracţiunii se naşte un conflict.

Subiecţii principali ai acestuia sunt, pe de o parte societatea,

iar pe de altă parte, autorul infracţiunii.

Prin reacţia societăţii (statului), în vederea tragerii la

răspundere penală a celui ce a săvârşit infracţiunea, ia naştere

raportul juridic procesual penal, în care subiecţii principali sunt

statul (reprezentat prin organele sale competente) şi infractorul.22

Pe durata desfăşurării procesului penal, subiectul activ al

infracţiunii capătă diferite calităţi procesuale, fiecare având

propriile semnificaţii şi rezonanţe specifice în structura

conţinutului raportului juridic procesual penal. Fiecare calitate

procesuală nouă pe care o va primi infractorul pe parcursul

procesului penal atrage anumite obligaţii pe care cel chemat să

răspundă procesului penal le va suporta sau exercita în activitatea

procesuală.

22 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, pag. 102.

Page 17 of 52

Infractorul, pe durata procesului penal va îmbrăca diverse

„haine juridice”23, fiecare arătând stadiul în care a ajuns procesul

penal; astfel acesta poate fi făptuitor, învinuit sau inculpat.

Făptuitorul, aşa cum rezultă şi din înţelesul literar al

cuvântului, sub aspect procesual, este acea persoană care a

săvârşit o faptă şi faţă de care se desfăşoară o activitate

procesuală, dar fără ca urmărirea penală să fie începută.24

Inculpatul, potrivit art. 23 C.pr.pen. „este persoana împotriva căreia s-

a pus în mişcare acţiunea penală, parte în procesul penal”.

Momentul iniţial sau limita iniţială a fazei de urmărire

penală şi totodată a procesului penal tipic este marcat de actul

prin care se dispune începerea urmăririi penale (rezoluţie, proces-

verbal, ordonanţă).

Declanşarea urmăririi penale se poate face in rem (doar asupra

faptei, când nu se cunoaşte făptuitorul) dar, cu atât mai mult, se

poate face şi in personam, caz în care persoana care a încălcat

legea penală, respectiv făptuitorul, capătă calitatea de învinuit.

Codul de procedură penală, în art. 229, vine şi precizează că

„persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte învinuit cât timp nu a

fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa”.

Învinuitul este subiect procesual particular, dar nu este parte în

proces.25 Cu toate acestea, în calitatea sa de subiect procesual,

învinuitul are drepturi dar şi obligaţii conferite de lege.

23 Idem, pag.10224 C.S. Paraschiv, M. Damaschin,”Drept procesual penal. Partea generală”, ediţia a II-a, EdituraLumina Lex, Bucureşti 2004, pag. 116.25 Idem, pag. 116.

Page 18 of 52

Învinuitul are dreptul să dea declaraţii, să dovedească lipsa

de temeinicie a probelor administrate, să aibă un apărător, etc.;

dar şi obligaţia de a suporta o serie de măsuri legale ca:

reţinerea, obligarea a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu

părăsi ţara, măsurile de siguranţă şi cele asigurătorii etc.

Literatura de specialitate26 a abordat problema privind

posibilitatea renunţării la calitatea de învinuit. Una din

premisele legale de la care s-a pornit o reprezintă art. 228 alin.

(1) C.pr.pen., care precizează că urmărirea penală poate începe

numai dacă nu există nici un impediment privind punerea în mişcare

a acţiunii penale. Se conturează, în acest mod, întrebarea: de ce

nu ar trebui pusă în mişcare acţiunea penală dacă autorul este

cunoscut? - fapt coroborat cu lipsa din Codul de procedură penală a

vreunei precizări în legătură cu fundamentul probelor necesare

punerii în mişcare a acţiunii penale.

Un exemplu în acest sens ne este dat în doctrina de

specialitate.27 În acest sens, calitatea procesuală de învinuit nu se justifică în

cazul infracţiunilor flagrante şi a infracţiunilor de audienţă, când condiţiile manifeste în

care s-a săvârşit infracţiunea fac mai uşoară probaţiunea, excluzând aproape cu

desăvârşire posibilitatea unei erori judiciare.

Renunţarea la calitatea de învinuit în procesul penal ar avea,

o serie de consecinţe pozitive în ceea ce priveşte începerea

urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, rolul

procurorului privind supravegherea urmăririi penale şi însăşi

26 I. Neagu, Drept procesual penal. Tratat, Editura Global Lex, Bucureşti 2002, pag. 116.27 I. Neagu, „Tratat de procedură penală”, Editura Pro Bucureşti 1997, pag 104.

Page 19 of 52

simplificarea procesului penal, prin înlăturarea unor norme şi

instituţii procesuale.28

Începerea urmăririi penale, deci momentul din care făptuitorul

devine învinuit, se poate dispune de către procuror sau de către

organul de cercetare penală prin următoarele acte:

- rezoluţia de începere a urmăririi penale – prevăzută de art. 228 alin.

(1) C.pr.pen. în cazul sesizării prin plângere sau denunţ;

- ordonanţă – pentru soluţionarea conflictele de competenţa

organelor de cercetare penală;

- procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante – prevăzut de art.

467 C.pr.pen.

Pe durata desfăşurării urmăririi penale împotriva sa,

învinuitul are, după cum am precizat, o serie de drepturi şi

obligaţii, drept garanţii procesuale, iar organele de urmărire

penală desfăşoară în legătură cu obiectul cauzei activităţi

specifice: luarea de declaraţii, dispunerea de constatări,

cercetări în legătură cu descoperirea probelor etc.

Dacă, în urma urmăririi penale nu s-a dispus încetarea,

scoaterea de sub urmărire penală, suspendarea acesteia sau punerea

în mişcare a acţiunii penale, iar cercetările efectuate conduc la

concluzia că există date suficiente ce încriminează pe învinuit,

procurorul (în baza referatului de terminare a urmăririi penale

anexat la dosarul cauzei şi după prezentarea materialului de

urmărire penală învinuitului) dă rechizitoriul prin care pune în

mişcare acţiunea penală şi totodată dispune trimiterea acestuia în

judecată.

28 Idem., pag. 105.

Page 20 of 52

2.2.2. Procedura aplicabilă

Referitor la procedura propriu-zisă de prezentare a

materialului de urmărire penală, potrivit art. 256 C.pr.pen., la

terminarea cercetării penale, organul de cercetare va înainta

dosarul procurorului, împreună cu referatul de terminare a

urmăririi penale. Cadrul legal este completat de art. 257 din

C.pr.pen. care precizează că: „procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe

învinuit şi îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 250 şi

următoarele, care se aplică în mod corespunzător”.

Art. 257 C. pr. pen. este reprodus astfel cum a fost modificat

prin art. I pct. 161 din Legea 281/2003. Anterior acestei

modificări, articolul respectiv avea următorul conţinut: „procurorul

primind dosarul, dacă socoteşte necesar cheamă pe învinuit şi îi prezintă materialul de

urmărire penală potrivit dispoziţiei art. 250 şi următoarele, care se aplică în mod

corespunzător”.

Curtea Constituţională, a statuat că dispoziţia dacă socoteşte

necesar din conţinutul mai sus enunţatului articol este

neconstituţională29, ceea ce înseamnă că procurorul, privind

dosarul, are obligaţia, iar nu latitudinea, de a-l chema pe

învinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, chiar

dacă acesta i-a fost adus la cunoştinţă de organul de cercetare

penală.30

29 Decizia nr. 24/ 23.02.1999, definitivă şi obligatorie, publicată în Monitorul Oficialnr. 136/ 01.04.1999.30 S.C.Paraschiv, M. Damaschin, „Drept procesual penal. Partea specială”, ediţia a II-a, EdituraLumina Lex, Bucureşti 2004 pag. 102.

Page 21 of 52

O analiză aprofundată a vechiului text de lege, a evidenţiat

faptul că art. 257 C.pr.pen. (nemodificat) contravenea art. 24 din

Constituţia României, potrivit căruia „dreptul la apărare este garantat în tot

cursul procesului penal, părţile având dreptul de a fi asistate de un avocat, ales sau numit

din oficiu.”

Prin urmare, acordându-i procurorului latitudinea şi nu

obligaţia chemării învinuitului, ar însemna că trimiterea în

judecată, de altfel cel mai important moment al urmăririi penale,

s-ar putea realiza fără înştiinţarea învinuitului, acesta fiind

astfel într-un clar dezavantaj concretizat în:

- lipsa timpului necesar pentru pregătirea apărării;

- lipsa posibilităţii asistenţei avocatului;

- necunoaşterea soluţiilor date de procuror în textul materialului de urmărire

penală.

Prin crearea obligaţiei procurorului la prezentarea

materialului de urmărire penală în cauzele cu învinuiţi, legea a

eliminat posibilitatea săvârşirii unor abuzuri de către organul de

urmărire penală, prevederea „dacă socoteşte necesar” ducând la

ideea unei posibile vicieri a rezultatului urmăririi penale.

În lumina celor prezentate, şi parafrazând din literatura de

specialitate31, este neîndoielnic (nemina nocente) că prezentarea

materialului de urmărire penală este obligatorie şi nici un

învinuit

nu va fi deferit instanţei mai înainte de a fi îndeplinită această

activitate.

31 V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicaţii teoreticeale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. II, Editura Academiei,Bucureşti, 1976., pag. 66.

Page 22 of 52

Dacă procurorul aprecia că va dispune scoaterea de sub

urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, atunci nu mai

trebuia să efectueze această activitate procesuală.

Conform dispoziţiilor art. 257 şi art. 250 C. pr. pen., deşi

prevede procedura prezentării materialului de urmărire penală

inculpatului, aceasta se aplică corespunzător şi în cazul

învinuitului; cu precizarea că, în cazul acestuia, indiferent dacă

dosarul a fost instrumentat de organul de cercetare penală iar

procurorul doar a supravegheat cauza sau, din contră, infracţiunea

a fost de competenţa procurorului, care în consecinţă a făcut

actele specifice, obligat să prezinte materialul de urmărire penală

învinuitului este procurorul.

Astfel, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire

necesare, organul de cercetare penală întocmeşte referatul de

terminare a urmăririi penale şi trimite dosarul procurorului

competent, care, conform art. 261 C. pr. pen., în termenul cel mai

scurt, dar nu mai mult de 15 zile (după cum reiese din prevederile

art. 261 C. pr. pen.), dispune chemarea învinuitului, dacă acesta

este în stare de libertate sau aducerea lui în, cazul în care este

arestat preventiv şi desfăşoară următoarele activităţi:

a) îi pune în vedere că are dreptul de a lua la cunoştinţă de materialul de

urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite.

Învinuitul, în calitatea sa de subiect procesual, are dreptul

de a vedea faptic modul în care i-a fost prelucrată învinuirea din

punct de vedere al actelor întocmite, fiind în măsură să facă

observaţii şi să ridice obiecţii, a căror obiectivitate rămâne la

latitudinea organului de urmărire penală.

Page 23 of 52

b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material.

Prezentarea materialului de urmărire penală se face prin

citirea acestuia de către învinuit, sau, dacă acesta nu ştie să

citească, prin citirea acestuia de către procuror. De asemenea, în

situaţia în care învinuitul nu cunoaşte limba română, i se va

traduce materialul de urmărire penală de către un interpret. Din

acest moment dosarul de urmărire penală nu mai are caracter secret

devenind accesibil învinuitului.

Învinuitul va studia dosarul filă cu filă, în mod nelimitat

sub aspect temporal, în tot acest răstimp procurorul, în vederea

asigurării deplinei securităţi a dosarului, asistă la studierea

dosarului, urmărind ca învinuitul să nu distrugă sau să sustragă

anumite piese, ori să modifice sau să înlocuiască anumite acte.32

O regulă esenţială a prezentării materialului de urmărire

penală este aceea că materialul se prezintă individual şi în

întregime, indiferent de numărul de învinuiţi existenţi în cauză.

De asemenea, dacă dosarul de urmărire penală conţine mai multe

volume, fiecare trebuie prezentat învinuitului.

La prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului,

poate asista şi apărătorul acestuia; astfel, potrivit art. 172

alin.(1) C. pr. pen., apărătorul învinuitului sau inculpatului are

dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire; pe de

altă parte, în materia apărătorului prezenţa acestuia este

obligatorie când ne aflăm în cazurile prevăzute de art. 171 alin.

(2) C.pr.pen., privind asistenţa juridică obligatorie.

32 S.C.Paraschiv, M. Damaschin, „Drept procesual penal. Partea specială”, ediţia a II-a, EdituraLumina Lex, Bucureşti 2004 pag. 105

Page 24 of 52

c) îl întrebă, după ce a luat la cunoştinţă de materialul de

urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii

suplimentare, şi va întocmi potrivit art. 251 C.pr.pen., proces-

verbal în care consemnează declaraţiile, cererile şi răspunsurile

învinuitului.

2.3. Prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului

2.3.1. Aspecte introductive

Inculpatul constituie figura centrală, subiectul necesar şi

indispensabil al procesului penal, fără de care nu se poate

finaliza activitatea procesuală.33

Potrivit art. 23 C.pr.pen. „persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare

acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat”.

Din conţinutul textului legal se desprinde faptul că între

învinuit şi inculpat există o diferenţă esenţială, şi anume aceea

că, spre deosebire de învinuit, inculpatul are calitatea de parte

în procesul penal, el fiind apreciat34 drept subiect pasiv al

acţiunii penale şi al acţiunii civile, dar cu funcţii procesuale

active în exercitarea contraacţiunii respective, putând îndeplini

acte procesuale prin care contribuie la dinamizarea activităţii

procesuale şi la aflarea adevărului asupra faptei ce i se impută.

Actele procesuale prin care se conferă unei persoane această

calitate sunt:

- ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale;

33 Grigore Theodoru, „Drept procesual penal. Partea specială”, Editura Cugetarea, Iaşi 1998, pag.60.34 Apetrei Mihai., “Drept procesual penal”, Ed. Victor Bucureşti 2001, pag. 104.

Page 25 of 52

- rechizitoriul;

- declaraţia orală a procurorului în cadrul etapei judecăţii, în care

acesta, conform art. 336 alin.(1) C.pr.pen., poate cere extinderea

procesului penal atât în ceea ce priveşte faptele infracţionale noi

în sarcina inculpatului, dar şi în ceea ce priveşte alte persoane

care au, în mod direct sau indirect, legătură cu cauza dedusă

judecăţii. - ultima ipoteză fiind prevăzută de art.337 C.pr.pen.;

- încheierea instanţei de judecată, în condiţiile art. 336 alin.(2)

C.pr.pen. (când instanţa extinde procesul penal în condiţiile

prevăzute de alin.(1), în lipsa procurorului).

Calitatea de parte în proces îi conferă inculpatului drepturi

în plus faţă de învinuit, cum ar fi: - dreptul de a lua cunoştinţă

de dosarul cauzei pe tot timpul judecăţii;

- dreptul de a formula cereri, de a ridica excepţii şi de a

pune concluzii pe tot parcursul fazei de judecată;

- dreptul de a propune noi martori;

- dreptul de a propune noi probe;

- dreptul la apărător etc.

Precum şi obligaţii, ca de exemplu:

- să se prezinte personal în faţa organelor juridice ori de

câte ori este chemat;

- să suporte măsurile de constrângere procesuală dispuse

contra sa: preventive, asigurătorii, de siguranţă etc.

- să respecte ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată –

se impune precizarea că obligaţia există deopotrivă pentru toţi cei

care se înfăţişează înaintea unei instanţe de judecată, indiferent

Page 26 of 52

de situaţie, cu atât mai mult în situaţia în care au o calitatea

procesuală etc.

Stingerea acţiunii penale duce la pierderea calităţii de

inculpat. Dacă acţiunea penală se stinge ca urmare a atingerii

obiectului său, respectiv tragerea la răspundere penală a celui

vinovat, prin hotărârea instanţei de judecată, poziţia procesuală

de inculpat este înlocuită cu cea de condamnat.35

2.3.2. Procedura aplicabilă

Prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului se

circumscrie în linii mari prezentării materialului de urmărire

penală învinuitului. Totuşi, o primă diferenţă ar fi aceea că, dacă

în cazul învinuitului, competent să prezinte materialul de urmărire

penală este numai procurorul, în cazul inculpatului această

menţiune nu este valabilă.

În cazul inculpatului, competent să prezinte materialul de

urmărire penală este organul de urmărire penală în a cărui sarcină

s-a aflat instrumentarea cazului astfel:

- în cazul unei infracţiuni care cade în sarcina organului de

cercetare penală, urmărirea penală desfăşurându-se cu acţiunea

penală pusă în mişcare (condiţie dealtfel esenţială, altfel nu am vorbi despre

inculpat), după completarea dosarului de urmărire penală şi înainte

de a întocmi referatul de terminare a urmăririi penale, organul de

cercetare penală prezintă inculpatului materialul de urmărire

penală, desfăşurând activităţile procedurale în acest caz;

35 C.S. Paraschiv, M. Damaschin,” Drept procesual penal. Partea generală”, ediţia a II-a, Ed.Lumina Lex Bucureşti 2004, pag.118.

Page 27 of 52

- în cazul unei infracţiuni care este dată de lege spre

soluţionare procurorului: identic cu cele prezentate mai sus,

acţiunea penală este în mişcare, dosarul de urmărire penală este

complet rezultând prezentarea materialului de urmărire penală în

condiţii legale de către acesta din urmă, care, la acest nivel, a

executat activităţile de urmărire personal.

Baza procedurală a prezentării materialului de urmărire penală

inculpatului o constituie art. 250 C.pr.pen., care prevede

condiţiile36 prezentării acestuia.

Deşi în conţinutul articolului nu se face referire la

procuror, în literatura de specialitate37 s-a apreciat că

dispoziţiile privitoare la procedura materialului de urmărire

penală se aplică în mod corespunzător şi procurorului, pe

considerentul că inculpatul trebuie să beneficieze de aceleaşi

drepturi, indiferent că fapta sa este de competenţa de cercetare a

organelor de cercetare ale poliţiei judiciare ori dată în

competenţa obligatorie a procurorului.

Art. 250 C. pr. pen. arată că, după punerea în mişcare a

acţiunii penale, sub condiţia esenţială a efectuării actelor de

urmărire penală, organul de cercetare penală sau, după caz,

procurorul, cheamă pe inculpat în faţa sa şi execută aceleaşi

operaţiuni ca în cazul învinuitului:

a) pune în vedere inculpatului că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de

urmărire penală arătându-i încadrarea juridică a faptei săvârşite;

36 Condiţiile prevăzute la art. 250 C. pr. pen. au fost explicate la problemaanterioară: „Prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului”.37 Dongoroz V., Noul Cod de procedură penală şi Codul de procedură penală anterior- Prezentare comparativă,Ed. Politică, Bucureşti, 1969, pag. 191.

Page 28 of 52

b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţa de material, prin citire

personală, prin citirea materialului de către organul de urmărire penală sau prin

asigurarea unui interpret. Din acel moment38, dosarul de urmărire penală

devine accesibil inculpatului;

c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de materialul de

urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă vrea să facă declaraţii

suplimentare.

Dacă inculpatul a formulat cereri noi în legătură cu urmărirea

penală, organul de urmărire penală la examinarea de îndată şi

dispune prin ordonanţă, admiterea sau respingerea lor.

În cazul în care inculpatul este un minor ce nu a împlinit 16

ani, citarea Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare

socială a infractorilor de la domiciliul minorului, a părinţilor,

sau, după caz, a tutorelui, curatorului ori persoanei în îngrijirea

sau supravegherea căreia se află minorul este obligatorie la efectuarea

prezentării materialului de urmărire penală potrivit art. 481

alin.(2) C. pr. pen. (completat de alin.(3) al aceluiaşi articol

conform căreia neprezentarea persoanei legal citate la prezentarea

materialului de urmărire penală nu are ca efect împiedicarea

efectuării actului).

Prezentarea materialului de urmărire penală se face numai în prezenţa procurorului

sau a organului de cercetare penală, care îi asigură posibilitatea de a lua

de îndată cunoştinţă de lucrările din dosarul cauzei şi timpul

material necesar ca să le studieze39, evitându-se ca inculpatul să

sustragă sau să distrugă piese din dosar sau să recurgă la

38 Bercheşan V. „Îndrumar complet de cercetare penală”, Editura Icar 2001, pag. 387.39 I. Neagu,” Tratat de procedură penală”, Editura Pro Bucureşti 1997., pag. 439.

Page 29 of 52

modificări ori înlocuirea unor acte40. Acesta va studia filă cu filă

dosarul, chiar dacă acesta are mai multe volume.

O altă regulă foarte importantă este aceea că prezentarea

materialului de urmărire penală este individuală, chiar dacă există

mai mulţi inculpaţi; iar în caz de indivizibilitate, precum şi în

caz de conexitate, dacă s-a dispus disjungerea cauzei, prezentarea

materialului de urmărire penală se face tot separat.

Practica judiciară recomandă ca, în cazul dosarelor cu

conţinut voluminos, organul de cercetare penală să întocmească un

grafic cu durata prezentării materialului de urmărire penală, acest

grafic fiind semnat zilnic de către inculpat cât şi de organul de

cercetare penală. Sub aceeaşi raţiune, în vederea prevenirii

prelungirii nejustificate a prezentării materialului de urmărire

penală, organul de cercetare penală poate limita, în mod raţional,

perioada de timp în care se execută această activitate.

Prezentarea materialului de urmărire penală reprezintă o

obligaţie a organului de cercetare penală şi un drept al

inculpatului. Fiind un drept, acesta are libertatea între a uzita

de el sau nu, refuzul inculpatului de a-i fi prezentat materialul

de urmărire penală neconstituind o piedică pentru continuarea

procesului penal.

Pe de altă parte însă, dacă se constată că nu i-a fost

respectat acest drept, inculpatul are dreptul de a se adresa

instanţei de judecată spre a se putea realiza cadrul remedierii

acestei vicieri.

40 Bercheşan Vasile „Îndrumar complet de cercetare penală”, Editura Icar, 2001, pag. 388

Page 30 of 52

2.4. Situaţii speciale

Activităţile în cadrul fazei de urmărire penală se desfăşoară

succesiv şi ordonat, conform prevederilor legale.

Există însă cazuri când aceste activităţi nu decurg în

succesiunea lor logică, fie datorită modului unei intervenţii din

partea subiectului pasiv, fie datorită modului în care aceştia

reacţionează la conflictul de drept care este dedus soluţionării,

acţiuni sau inacţiuni care se interpun în derularea ordonată a

activităţilor impuse de lege.

2.4.1. Cereri noi sau declaraţii suplimentare făcute de învinuit sau

inculpat

Organul de urmărire penală are obligaţia, la sfârşitului

prezentării materialului de urmărire penală, de a-l întreba pe

inculpat dacă are de formulat cereri noi sau dacă doreşte să facă

declaraţii suplimentare. În ceea ce priveşte acest aspect, trebuie

menţionat că subiectul pasiv poate face cereri noi şi prin

intermediul avocatului.

Dacă inculpatul sau apărătorul acestuia au formulat cereri noi

în legătură cu urmărirea penală, organul de urmărire penală, în

baza art. 252 C.pr.pen., le examinează de îndată şi dispune prin

ordonanţă motivată, conform dispoziţiilor art. 203 alin. (2)

C.pr.pen., admiterea sau respingerea lor.

Prin aceeaşi ordonanţă, organul de urmărire penală dispune

completarea cercetării penale atunci când din declaraţiile sau din

răspunsurile inculpatului, altele decât cererile formulate de el,

Page 31 of 52

rezultă necesitatea completării urmăririi penale (dispoziţie

cuprinsă în dispoziţiile art. 252 alin.(2) C.pr.pen.).

Necesitatea completării cercetării penale rezultă şi din

cererile şi susţinerile apărătorului care îl asistă pe învinuit sau

inculpat, acestea fiind considerate ca şi cum ar fi fost făcute

personal de către cel dintâi.

Are dreptul să dispună prin ordonanţă organul de urmărire

penală competent să prezinte materialul de urmărire penală; fie

organul de cercetare penală când vorbim despre inculpat iar

infracţiunea este de competenţa sa, fie procurorul, în cazul în

care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi

penale împotriva învinuitului, sau în cazul în care infracţiunea

cercetată este dată prin lege în competenţa procurorului indiferent

dacă vorbim despre învinuit sau inculpat.

2.4.2. Prezentarea din nou a materialului de urmărire penală

Dacă după prezentarea materialului de urmărire penală, ca

urmare a declaraţiilor suplimentare sau a cererilor noi formulate,

organul de urmărire penală a efectuat noi acte de cercetare sau

dacă a constatat că trebuie schimbată încadrarea juridică a faptei,

trebuie să se procedeze din nou la prezentarea materialului de

urmărire penală41 conform art. 253 C. pr. pen.

Cu toate acestea,42 în situaţia în care la dosar s-a depus un

act nou după prezentare materialului de urmărire penală, nu este

necesară o nouă prezentare a materialului de urmărire penală faţă

41 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, “Procedura prezentării materialului de urmărirepenală”, Revista de Drept Penal nr. 2/2000, pag. 60.42 Ion Neagu, „Tratat de procedură penală”, Editura Pro Bucureşti 1997, pag. 441.

Page 32 of 52

de învinuiţii sau inculpaţii a căror situaţie nu este vizată prin

actul respectiv.

Deşi prezentare priveşte întreg materialul de urmărire penală,

cu ocazia noii prezentări se vor purta discuţii în special asupra

noilor elemente de probă adunate în cauză şi asupra noii schimbări

a încadrării în caz de schimbare a celei anterioare.43

Prezentarea din nou a materialului de urmărire penală pentru

situaţiile prevăzute de art. 253 C.pr.pen. are loc în aceleaşi

condiţii şi cu aceleaşi obligaţii ca la prezentarea anterioară, dar

se face numai dacă inculpatul urmează să fie trimis în judecată.

Dacă însă, organul de urmărire penală, după efectuarea noilor

acte de cercetare, constată existenţa vreunui caz de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, conform

dispoziţiilor art. 243 C.pr.pen., respectiv art. 249 C.pr.pen., fie

va înainta dosarul procurorului împreună cu propuneri în cauză

(după caz: de încetare a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire

penală), fie, dacă vorbim de procuror ca organ primar de

investigare, va dispune prin ordonanţă măsurile mai sus menţionate.

2.4.3. Cazuri de neprezentare a materialului de urmărire penală

Există cazuri în care organul de urmărire penală nu are

posibilitatea de a proceda la prezentarea materialului de urmărire

penală. Conform art. 254 alin.(1) C.pr.pen., există două cazuri de

neprezentare:

1. când învinuitul sau inculpatul este dispărut;

43 V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicaţii teoreticeale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. II, Editura Academiei,Bucureşti, 1976, pag. 56.

Page 33 of 52

2. când învinuitul sau inculpatul, în funcţie de situaţie, se sustrage de la

activităţile impuse de urmărirea penală.

În asemenea cazuri, la terminarea cercetării, în referatul

întocmit de organul de cercetare penală, potrivit dispoziţiilor

art. 259 C. pr. pen., se vor arăta împrejurările concrete din care

rezultă cauza care a împiedicat efectuarea prezentării materialului

de urmărire penală (una din cele două prevăzute la art. 254 alin.

(1) C.pr.pen.). În felul acesta44 se poate exercita un control

eficace cu privire la neîndeplinirea acestui important act

procesual.

Art. 259 C.pr.pen. prevede că referatul întocmit de organul de

cercetare penală trebuie să se limiteze la fapta care a format

obiectul punerii în mişcare a urmăririi penale, la persoana

inculpatului sau învinuitului şi la ultima încadrarea juridică a

faptei, referatul trebuind să cuprindă fapte reţinute în sarcina

învinuitului sau inculpatului precum şi probele administrate. Iar

când urmărirea penală priveşte mai multe fapte sau mai mulţi

inculpaţi, referatul trebuie să cuprindă menţiunile arătate în mai

sus cu privire la toate faptele şi la toţi inculpaţii şi, dacă este

cazul, trebuie să se arate pentru care fapte ori făptuitori s-a

încetat urmărirea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire ori s-a

suspendat urmărirea penală.

Referatul întocmit conform dispoziţiilor de mai sus se

înaintează, împreună cu dosarul, procurorului care a supravegheat

cauza. Este posibil însă ca, până la înaintarea dosarului la

44 Idem, pag. 56.

Page 34 of 52

procuror, învinuitul sau inculpatul să se prezinte în faţa

organului de urmărire penală sau să fie prins şi ulterior adus.

În acest caz, organul de cercetare penală sau procurorul va

proceda la prezentarea materialului de urmărire penală în mod

normal conform art. 254 alin.(2) C.pr.pen. Dacă inculpatul se

prezintă ori este prins şi adus după înaintarea referatului de

terminare a urmăririi penale la procuror, prezentarea acestuia se

face de cel din urmă conform dispoziţiilor art. 261 alin.(2)

C.pr.pen.

În ceea ce priveşte referatul de terminare a urmăririi penale

pe care, la terminarea cercetării, organul de cercetare este

obligat să-l redacteze, legea nu instituie această obligaţie şi

procurorului.

Art. 254 alin.(1) C.pr.pen., care prevede cazurile de

neprezentare a materialului de urmărire penală, a fost modificat

prin Legea 281/2003.

Anterior modificării, exista prevederea potrivit căreia

întocmirea referatului de terminare a urmăririi penale era posibilă

fără a proceda mai întâi la prezentarea materialului de urmărire

penală şi în situaţia în care inculpatul nu locuia în ţară.

În prezent această dispoziţie a fost abrogată, legiuitorul

luând în considerare jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care,

prin Decizia nr. 294/7.11.2002 publicată în Monitorul Oficial nr.

891/10.12.2002, a statuat că norma în discuţie contravenea art. 16

din Constituţia României, care consacră egalitatea în drepturi a

cetăţenilor, întrucât crea o discriminare între persoanele ce

locuiesc în ţară şi cele care locuiesc în străinătate sau se află

Page 35 of 52

temporar peste graniţele ţării, dar sunt cercetate în România

pentru săvârşirea unor infracţiuni, aceste din urmă neputând

beneficia de toate garanţiile procesuale prevăzute de legea română.

2.5. Rolul apărătorului în cadrul procedurii prezentării materialului

de urmărire penală

2.5.1. Noţiuni introductive

Printre drepturile fundamentale ale cetăţenilor, înscrise în

Constituţia României, se numără şi dreptul la apărare. Astfel, în

art. 24 pct. 2 se precizează că „în tot cursul procesului penal părţile au

dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu”.

Considerată ca o activitate procesuală complexă, apărarea

impune ca, la eforturile persoanei ce luptă pentru apărarea

drepturilor şi intereselor sale, să se alăture şi participarea unui

apărător, care poate fi o persoană aleasă sau numită în procesul

penal, în scopul de a ajuta părţile să-şi apere interesele ocrotite

de lege.45

În capitolul 1 din Codul de procedură penală, intitulat „Scopul

şi Regulile de bază ale procesului penal”, se menţionează, la art. 6 alin.(1),

că „dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot

cursul procesului penal”, iar alin.(3) al aceluiaşi articol completează

prin instituirea obligaţiei organelor judiciare de a încunoştinţa

pe învinuit sau inculpat despre fapta pentru care este învinuit,

45 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, pag. 136.

Page 36 of 52

încadrarea juridică a acesteia şi de a-i asigura posibilitatea

pregătirii şi exercitării apărării.

Literatura de specialitate46 a definit apărarea, ca fiind

activitatea procesuală de necesitate publică, reflectată în drepturile procesuale ale părţilor

şi în obligaţiile organelor judiciare.

Apărătorul este, alături de organele judiciare şi părţi,

participant în cadrul procesului penal. Spre deosebire de organele

judiciare, care acţionează în numele statului şi în interesul

întregii societăţi, sau de părţi, care acţionează pentru realizarea

unor interese personale născute din infracţiune, apărătorul are în

cadrul procesului penal o poziţie aparte în sensul că el nu are în

cauză un interes direct şi nu acţionează în nume propriu, ci în

numele părţii pe care o apără.

De altfel, în altă ordine de idei, nici Codul de procedură

penală, în art. 23 şi art. 24, articole ce enumeră limitativ

părţile în procesul penal, nu încadrează apărătorul în această

categorie, faptul că apărătorul se situează pe poziţia procesuală a

părţii pe care o apără, putând de regulă exercita toate drepturile

acestei părţi, nefiind de natură a-i conferi această calitate.

Având în vedere faptul că procesul penal nu se poate desfăşura

decât în limitele prevederilor legale în materie, este evident că

şi apărarea nu poate fi realizată decât în cadrul acestor prevederi

şi de către un apărător cu pregătire juridică, respectiv un

avocat.47

46 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal. Partea generală, ediţia aII-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 12747 Idem. pag. 128.

Page 37 of 52

În vederea realizării rolului său, în principal a unei apărări

eficace şi solide, avocatul trebuie să posede o temeinică pregătire

juridică, o logică strânsă, conştiinciozitate în pregătirea

pledoariei şi nu în ultimul rând, o vastă cultură generală. 48

2.5.2. Asistenţa juridică

Alături de apărarea pe care şi-o poate face fiecare parte în

proces, există şi posibilitatea exercitării apărării cu ajutorul

unui avocat care poate să acorde celui interesat asistenţă

juridică.

Rezultă, deci, că asistenţa juridică49 este o componentă a

dreptului la apărare şi constă în faptul că apărătorul, prin

participarea sa în cadrul procesului penal, îndrumă, sprijină şi

lămureşte, sub toate aspectele procesuale, partea pe care o apără,

folosind în acest scop toate mijloacele legale.

Asistenţa juridică poate fi acordată numai de către avocaţi, şi

drept consecinţă directă, aceasta a mai fost denumită în literatura

de specialitate apărare tehnică.50

Asistenţa juridică poate fi:

- facultativă: cei interesaţi sunt lăsaţi să decidă dacă îşi

aleg sau nu un avocat care să le acorde asistenţă.

Constituie de altfel regula, deoarece dreptul la apărare,

conceput ca drept fundamental al persoanei, este exercitat de către

cel interesat în momentul în care acesta găseşte de cuviinţă.

48 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997. pag. 141.49 Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept procesual penal. Partea generală, ediţia aII-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pag. 131.50 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, pag. 142.

Page 38 of 52

- obligatorie: când legea o impune pentru învinuit sau inculpat;

dispoziţiile fiind consecinţa directă a concepţiei potrivit căreia

apărarea este instituţie de interes social, ce funcţionează nu

numai în interesul învinuitului sau inculpatului, ci şi în

interesul asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal.

În acest sens, art. 171 alin.(2) si alin.(3) C.pr.pen. prevede

că „Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat

într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau

arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a

internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când

organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar

putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea

prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa

închisorii de 5 ani sau mai mare.”

În materia urmăririi penale şi a actelor şi procedurilor pe

care aceasta le presupune, avocatul îşi are rolul lui potrivit în

baza art. 172 C.pr.pen. care prevede că, în cursul urmării penale,

apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la

efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri

şi depune memorii.

Cu alte cuvinte, apărătorul învinuitului sau inculpatului are

dreptul să asiste la prezentarea materialului de urmărire penală,

care, în fond, reprezintă o activitate inclusă în sfera urmăririi

penale, iar prezenţa sa se concretizează prin studierea dosarului şi

formularea de cereri în interesul învinuitului sau inculpatului, fapt ce

presupune luarea obligatorie de contact între cei doi în situaţiile

Page 39 of 52

instituite de art. 172 alin.(1) C.pr.pen. sau facultativă în

celelalte cazuri, fără a se înţelege în cazul secund că organele de

urmărire penală se pot interpune între subiectul pasiv al

raportului dedus judecăţii şi opţiunea acestuia de a fi asistat.

Prezenţa apărătorului la efectuarea acestui act procesual

constituie o garanţie în plus în ceea ce priveşte asigurarea

dreptului la apărare al învinuitului sau, după caz, al

inculpatului.

Totodată,51 prezenţa apărătorului va fi deosebit de eficientă

deoarece, prin concluziile şi propunerile sale, va putea determina

reexaminarea şi completarea urmăririi penale, poate avea o reală

contribuţie la aflarea adevărului.

În materia învinuitului sau inculpatului care nu se află în

stare de arest, legea nu prevede obligativitatea prezenţei

avocatului în momentul prezentării materialului de urmărire penală.

Motivaţia se bazează pe teoria generală conform căreia fiecare

parte este liberă să decidă dacă doreşte sau nu să beneficieze de

serviciile unui avocat, care să-i acorde asistenţă.

În baza celor de mai sus, organul de cercetare penală sau

procurorul, după caz, procedează la prezentarea materialului de

urmărire penală, după prealabila chemare a învinuitului sau

inculpatului şi vor menţiona în cuprinsul procesului-verbal de

prezentare a materialului de urmărire penală situaţia existentă:

lipsa sau prezenţa avocatului (individualizat prin nume), motivaţia

51 V. Dongoroz, S. Kahane, G. Antoniu, C. Bulai, N. Iliescu, R. Stănoiu, Explicaţii teoreticeale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. II, Editura Academiei,Bucureşti 1976, pag. 54.

Page 40 of 52

oferită de învinuit sau inculpat în cazul în care nu sunt asistaţi

etc.

Pe de altă parte, în situaţia în care există un inculpat sau

învinuit arestat în cauză sau ne aflăm în vreunul din cazurile

prevăzute la art. 171 alin.(1) C.pr.pen. de asistenţă juridică

obligatorie, legea oferă dispoziţii precise în sensul că

prezentarea materialului de urmărire penală nu se poate face în

lipsa apărătorului sub sancţiunea nulităţii absolute.

Inculpaţii arestaţi care au interese contrare nu pot fi

asistaţi la prezentarea materialului de urmărire penală de către

acelaşi apărător. Motivaţia se bazează pe ideea că regula

apărătorului are un caracter unilateral, ea urmărind lămurirea

împrejurărilor care pledează în favoarea celui asistat, apreciindu-

se52 ca fiind greu de crezut că, în ipoteza în care sunt inculpaţi

cu interese contrare, acelaşi apărător poate să exercite apărarea

în bune condiţiuni în interesul ambilor şi, în consecinţă, o

asemenea manieră de efectuare a asistenţei juridice nu poate fi

acceptată la prezentarea materialului de urmărire penală. Dacă,

într-o asemenea situaţie, când inculpaţii sau învinuiţii arestaţi

au interese contrare şi asistenţa juridică a fost exercitată de

acelaşi apărător, vătămarea ce se produce nu este prezumată „juris et

de jure”, ci urmează a fi dovedită.

Pe de altă parte, tot în cazul asistenţei juridice

obligatorii, legea nu sancţionează prezenţa la

prezentarea materialului de urmărire penală, în cazul unui învinuit

sau inculpat aflaţi în stare de arest

52 Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, pag. 440.

Page 41 of 52

a unui avocat numit din oficiu, dacă apărătorul ales de învinuit

sau inculpat a lipsit.

2.6. Sancţiunea neprezentării materialului de urmărire penală

În principiu, sancţiunea neprezentării materialului de urmărire penală este

nulitatea relativă (în condiţiile art. 197 alin.(1) C.pr.pen.).

În mod excepţional ea este de natură să atragă sancţiunea

nulităţii absolute atunci când priveşte un inculpat aflat într-una

din situaţiile prevăzute de art. 171 alin.(2) C.pr.pen. privind

asistenţa juridică obligatorie.

Dacă instanţa constată nulitatea cauzată de nerespectarea

dispoziţiilor legale referitoare la prezentarea materialului de

urmărire penală, înseamnă că sunt îndeplinite condiţiile pentru

restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmăririi

penale cu respectarea dispoziţiilor art. 250 şi următoarele din

Codul de procedură penală53

În ipoteza în care cu ocazia prezentării materialului de

urmărire penală organul de urmărire penală omite să se refere la

una din infracţiunile pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea

penală şi pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

sancţiunea ce poate interveni este nulitatea absolută, dacă

inculpatului i s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată pe

altă cale decât anularea actului.

53 Gheorghiţă Mateuţ, Procedură penală. Partea specială, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti,1995, pag. 187.

Page 42 of 52

În privinţa inculpaţilor care au interese contrarii, ei nu pot

fi asistaţi la prezentarea materialului de urmărire penală de către

acelaşi apărător.54 Nerespectarea acestei cerinţe nu se sancţionează

însă cu nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin.(2)

C.pr.pen., ci numai cu nulitate relativă, deoarece vătămarea ce s-a

produs nu se prezumă, ci trebuie demonstrată.

Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la prezentarea

materialului de urmărire penală şi la întocmirea procesului-verbal

constatator nu este sancţionată de lege cu nulitatea absolută,

astfel că încălcarea prevederilor menţionate, care privesc

desfăşurarea procesului penal, atrage, potrivit art. 197 alin.(1)

C.pr.pen., sancţiunea nulităţii numai atunci când s-a adus o

vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului şi

numai dacă a fost invocată în termenele şi condiţiile prevăzute de

art. 197 alin.(4).

54 Alexandru Pintea, Urmărirea penală. Fază a procesului penal, Editura MinisteruluiAdministraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004, pag. 252.

Page 43 of 52

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ACTE NORMATIVE

Constituţia României;

Codul penal;

Codul de procedură penală;

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;

Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea

Poliţiei Române;

Legea nr.281/2003 privind modificarea şi completarea Codului

de procedură penală;

Ordonanţă de urgenţă nr.30 din 25 aprilie 2007, privind

organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi

Reformei Administrative.

AUTORI, LUCRĂRI, PUBLICAŢII

Apetrei Mihai, „Drept procesual penal”, Editura Victor, Bucureşti,

2001;

Bercheşan Vasile, „Îndrumar complet de cercetare penală”, Editura

Icar, Bucureşti, 2001;

Page 44 of 52

Daghie Viorel, Stanciu Livia, “Nulitatea actului de sesizare a instanţei de

judecată în cazul omisiunii punerii în mişcare a acţiunii penale şi a nerespectării

dispoziţiilor art. 250 C. pr. pen.”, Revista Dreptul nr. 10/1999;

Dongoroz Vintilă, „Noul Cod de procedură penală şi Codul de procedură

penală anterior - Prezentare comparativă”, Editura Politică, Bucureşti,

1969;

Dongoroz Vintilă, Kahane Siegfried, Antoniu George, Bulai

Constantin, Iliescu Nicoleta, Rodica Stănoiu, „Explicaţii teoretice ale

Codului de procedură penală român. Partea generală”, vol. I, Editura

Academiei, Bucureşti, 1975;

Dongoroz Vintilă, Kahane Siegfried, Antoniu George, Bulai

Constantin, Iliescu Nicoleta, Rodica Stănoiu, „Explicaţii teoretice ale

Codului de procedură penală român, Partea specială”, vol. II, Editura

Academiei, Bucureşti, 1976;

Grigore Theodoru, „Drept procesual pena român. Partea generală”, Editura

Cugetarea, Iaşi, 1974;

Grigore Theodoru, Lucia Moldovan, „Drept procesual penal”, Editura

Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1979;

Grigore Theodoru, „Drept procesual penal. Partea specială”, Editura

Cugetarea, Iaşi, 1998,

Mateuţ Gheorghiţă, „Procedură penală. Partea specială”, vol. I,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995;

Neagu Ion, „Tratat de procedură penală”, Editura Pro, Bucureşti,

1997;

Page 45 of 52

Neagu Ion, „Tratat de drept procesual penal”, Editura Global Lex

Bucureşti, 2002;

Neagu Ion, „Drept procesual penal. Partea specială – Tratat, Editura

Global Lex, Bucureşti 2004;

Paraschiv Carmen-Silvia, Pintea Alexandru, Lorincz Anca-Lelia,

Damaschin Mircea, „Drept procesual penal”, Editura Augusta, 1999;

Paraschiv Carmen-Silvia, Damaschin Mircea, “Procedura prezentării

materialului de urmărire penală”, Revista de Drept penal nr. 2/2000;

Paraschiv Carmen-Silvia, Damaschin Mircea, Lorincz Anca-

Lelia, Drept procesual penal, Editura Pro Transilvania, Bucureşti,

2001;

Paraschiv Carmen-Silvia, „Drept procesual penal”, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2002;

Paraschiv Carmen-Silvia, Damaschin Mircea,”Drept procesual penal.

Partea generală”, ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004;

Paraschiv Carmen-Silvia, Damaschin Mircea, “Drept procesual

penal. Partea specială”, ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2004;

Pintea Alexandru, „Urmărirea penală, Fază a procesului penal”, Editura

Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004;

Volonciu Nicolae, „Drept procesual penal”, Editura Didactică şi

Pedagogică, 1972.

Volonciu Nicolae,„Tratat de procedură penală. Partea generală”, Editura

Paideia, 1993;

Volonciu Nicolae,”Tratat de procedură penală”. Partea specială, vol.

II, Editura Paideia, Bucureşti, 1994.

Page 46 of 52

PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. În practica judiciară s-a pus problema dacă au fost

respectate cerinţele dispoziţiilor art. 171 alin.(1) şi alin.(2),

precum şi art. 172. alin.(2) C.pr.pen., în cazul în care procesul-

verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nu poartă

semnătura avocatului, dar în conţinutul acestuia s-a arătat că

inculpatul a fost asistat de un avocat, identificat prin numele

său.

Instanţa Supremă a decis că, într-o asemenea situaţie, cerinţa

legală este îndeplinită şi, în consecinţă, nu este incidentă

nulitatea absolută.

(Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 1039/1975, în

Culegere de decizii pe anul 1975, pag. 483)

Doctrina (Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Editura Pro,

Bucureşti, 1997, pag. 442) a apreciat, pe de altă parte, că lipsa

semnăturii apărătorului se poate datora unei simple neglijenţe, dar

şi absenţei acestuia în momentul prezentării materialului de

urmărire penală.

Simpla menţiune în procesul-verbal cu privire la numele

avocatului – menţiune ce poate fi de altfel făcută după delegaţia

depusă chiar de avocat la dosar, nu constituie o dovadă că au fost

Page 47 of 52

respectate dispoziţiile legale privind asistenţa juridică

obligatorie a inculpatului arestat.

S-a considerat că, fiind încălcate prevederile legale

referitoare la conţinutul şi forma procesului-verbal, sunt

incidente dispoziţiile art. 197 C.pr.pen., iar, în cazul în care

vorbim de procesul-verbal încheiat la prezentarea materialului de

urmărire penală, lipsa semnăturii apărătorului trebuie să atragă

sancţiunea nulităţii absolute conform art. 197. alin.(2) C.pr.pen.

2. În practica judiciară s-a stabilit că indicarea greşită a

încadrării juridice în procesul-verbal de prezentare a materialului

de urmărire penală, dar cu descrierea corectă a faptei comise,

reţinută în cuprinsul rechizitoriului, nu echivalează cu

neprezentarea materialului de urmărire penală.

(Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 217

din 30. 01. 1997 în Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei, Culegere

de Decizii pe anul 1997, Ed. Argessis, 1998, pag. 373 - 375 apud Carmen-

Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, „Drept procesual penal. Partea specială”,

ediţia a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004., pag. 104).

3. Procurorul constituit în Parchetul de pe lângă Judecătoria

Găeşti a dispus prin rezoluţie formarea unei comisii rogatorii de

către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea în vederea

prezentării materialului de urmărire penală învinuitului D.V.,

învinuit aflat în executarea unei pedepse la Penitenciarul Tulcea.

În cuprinsul rezoluţiei s-a adresat rugămintea ca, în

conformitate cu dispoziţiile art. 132 şi 134 C.pr.pen., de a fi

Page 48 of 52

desemnat un procuror din cadrul respectivului parchet pentru a

proceda, în prezenţa unui apărător, la prezentarea materialului de

urmărire penală. Odată cu rezoluţia, a fost trimis şi dosarul

cauzei.

Procurorul constituit în Parchetul de lângă Judecătoria Tulcea

a dispus prin rezoluţie respingerea comisiei rogatorii şi a

restituit dosarul cauzei.

Motivare:

Potrivit art. 132 alin.(2) C.pr.pen. „punerea în mişcare a

acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de

probatorii precum şi dispunerea celorlalte acte şi măsuri

procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii”. Se observă că

legea nu prevede „in terminis” că prezentarea materialului de

urmărire penală nu poate forma obiectul comisiei rogatorii.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală,

învinuitul sau inculpatul pot formula cereri noi în legătură cu

urmărirea penală, organele de urmărire penală având obligaţia să le

examineze de îndată şi să dispună prin ordonanţă administrarea sau

respingerea lor, fiind posibilă completarea urmăririi penale prin

noi acte de cercetare penală (conform art. 252 C.pr.pen.), ceea ce

presupune o re-prezentare a materialului de urmărire penală

(conform art. 253 C.pr.pen.). Or, potrivit art. 132 alin.(2)

C.pr.pen., încuviinţarea de probatorii nu poate face obiectul

comisiei rogatorii.

Prezentarea materialului de urmărire penală este un act

procesual care nu poate fi efectuat decât nemijlocit, deoarece

satisface dreptul la ascultare şi dreptul la apărare al

Page 49 of 52

învinuitului sau inculpatului. De aceea, în literatura juridică,

prezentarea materialului de urmărire penală a fost inclusă în

categoria actelor care trebuie să fie efectuate nemijlocit de către

organul de urmărire penală.

Drept consecinţă, prezentarea materialului de urmărire penală

prin comisie rogatorie nu poate fi admisă, fiind lovită de nulitate

absolută.

(Ion Retca, Inadmisibilitatea prezentării materialului de urmărire penală prin

comisie rogatorie, Revista Dreptul nr. 4/2001, pag. 171)

4. În cazul în care inculpatul arestat a fost asistat la

prezentarea materialului de urmărire penală de către un apărător

din oficiu, deoarece apărătorul ales de inculpat a lipsit, nu poate

interveni sancţiunea nulităţii, deoarece legea exprimă ca

apărătorul să fie prezent în acel moment al procesului în care

inculpatul arestat are nevoie de un avocat pentru realizarea unei

apărării eficiente. Legea nu face nici o precizare cu privire la

apărătorul ales sau la apărătorul din oficiu sau cu privire la

condiţiile de constituire a acestuia în fond.

(Pintea Alexandru, Urmărirea penală, fază a procesului penal, Ed.

Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004, pag.

342)

5. În situaţia în care, la dosarul de urmărire penală, s-a

depus un act nou după prezentarea materialului de urmărire, nu este

necesară o nouă prezentare a aceluiaşi material învinuiţilor sau

inculpaţilor a căror situaţie nu este vizată prin actul respectiv.

Page 50 of 52

( Tribunalul Suprem, secţia penală, Decizia nr. 1481 din 1975 -

Ion Neagu, „Drept procesual penal. Partea specială” – Tratat, Ed. Global Lex,

Bucureşti, 2004 , pag. 79)

6. La 12 decembrie 2001, prin rechizitoriul nr. 62/P/2001,

Parchetul Militar Constanţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii

penale şi trimiterea în judecată a inculpatului poliţist N.T.,

pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută în

art. 181 alin.(1) C.pr.pen.

S-a reţinut că, la data de 15 decembrie 2000, plutonierul

N.T., aflat în timpul liber într-un local public din Tulcea, a

lovit pe L.P. căruia i-a cauzat vătămări corporale ce au necesitat

32-35 de zile de îngrijiri medicale.

Sesizarea instanţei militare, respectiv a Tribunalului Militar

Bucureşti, s-a făcut după o cercetare efectuată de către organul de

cercetare penală special, sub supravegherea procurorului militar.

Poliţistul învinuit a avut la dispoziţie un interval de

aproape un an de zile pentru a-şi pregăti apărarea şi, alături de

avocatul său ales, a avut, neîngrădit, acces la toate actele de

urmărire penală.

La finalizarea anchetei, procurorul a dat dispoziţie ca

organul de cercetare penală să prezinte învinuitului materialul de

urmărire penală, ceea ce s-a şi făcut, în prezenţa apărătorului

ales.

După acest act de urmărire penală, nu s-a mai cerut şi nu s-a

mai administrat vreo altă probă, iar procurorul, după ce a primit

dosarul cu referatul de terminare a cercetării, a examinat probele

Page 51 of 52

şi a întocmit rechizitoriul, dispunând punerea în mişcare a

acţiunii penale şi sesizarea instanţei militare.

Raţionamentul care a stat la baza acestui procedeu care,

deliberat, a omis o nouă prezentare a materialului de urmărire

penală de către procuror pentru a-i aduce la cunoştinţă

învinuitului că urmează să fie trimis în judecată a fost acela că,

în accepţiunea legii de procedură penală actuală (lex ita scripta est),

asemenea activitate nu este considerată ca obligatoriu a fi

efectuată exclusiv de către procuror, ca efect a aplicării deciziei

nr. 24/1999 a Curţii Constituţionale.

La cel de-al treilea termen de judecată, după ce l-a audiat pe

inculpat, care şi-a menţinut poziţia constantă de nerecunoaştere a

învinuirii, instanţa, din oficiu, verificând regularitatea

sesizării, conform art. 300 alin. 2 C. pr. pen., a constatat că la

terminarea urmăririi penale pentru infracţiunea de vătămare

corporală, deşi i s-a prezentat materialul de urmărire penală

învinuitului, în prezenţa avocatului ales, procurorul nu a

considerat necesar să-l cheme pe învinuit pentru a-i prezenta din

nou acel material şi să-i aducă la cunoştinţă că urmează să fie

trimis în judecată.

S-a apreciat de către instanţă, că acest procedeu constituie o

eludare a celor decise de Curtea Constituţională prin decizia

menţionată şi, în consecinţă, operează nulitatea absolută a actului

de sesizare a acesteia, respectiv a rechizitoriului.

(Jurcă Ilie Virgil, Prezentarea materialului de urmărire penală, Revista

de Drept Penal nr. 1/2003, pag. 143)

Page 52 of 52

           7. Nerespectarea obligaţiei organului de urmărire penală

de a proceda din nou la prezentarea materialului de urmărire

penală, dacă a efectuat noi acte de cercetare penală, atrage

nulitatea relativă, iar nu pe cea absolută şi, ca atare, trebuie

invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau

la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a

lipsit la efectuarea actului. 

( I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3422 din 1 iunie 2005)

8. Prezentarea materialului de urmărire penală în cauzele cu

minori

Se efectuează potrivit procedurii comune reglementate de art.

250 - 254 C.pr.pen. fără a exista reguli derogatorii. Singura

precizare, este prevăzuta de art. 481 alin.(2) C.pr.pen. şi

priveşte caracterul obligatoriu al citării persoanelor prevăzute la

alin.(1), respectiv se citează Serviciul de protecţie a victimelor

şi reintegrare socială a infractorilor de la domiciliul minorului,

părinţii, iar când este cazul, tutorele, curatorul sau persoana în

îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul.

Neprezentarea persoanelor legal citate conform dispoziţiilor

alin.(3) al aceluiaşi art.481 C.pr.pen nu împiedică efectuarea

prezentării materialului de urmarire penală.