1 Nr. arti col- ului din Aco rd Prevederile Acordului de Asociere/ Prevederil e Agendei de Asociere Măsurile de implementare Indicator de performanţă Instituţiile responsabile Termenul de realizare a măsurii/ şi Termenul de implementare potrivit AA Costuri estimative Sursa de acoperire a cheltuielilor Indicatori de impact (per capitol): TITLUL II. DIALOGUL POLITIC ŞI REFORMELE, COOPERAREA ÎN DOMENIUL POLITICII EXTERNE ŞI DE SECURITATE 3 Obiectivele dialogului politic (1) Dialogul politic în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele externe şi de securitate, precum şi reformele interne, este dezvoltat şi consolidat în continuare între părţi. Acest lucru va antrena creşterea eficacităţii cooperării politice şi va promova convergenţa în ceea ce priveşte aspectele de politică externă şi de securitate (2) Obiectivele dialogului politic sînt: (a) Aprofundarea asocierii politice şi sporirea convergenţei şi a eficacităţii politice şi a politicii de securitate I. Evaluarea necesităţii revizuirii Planului de implementare a prevederilor Acordului de Asociere Decizia de revizuire adoptată MAEIE 2018 Nu necesită alocaţii bugetare I. Coordonarea inter- instituţională a implementării a implementării Acordului de Asociere 20 şedinţe CGIE per an 2017-2019 (e) Consolidarea respectării principiilor democratice, a statului de drept şi a bunei guvernanţe, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor, precum şi contribuirea la consolidarea reformelor politice naţionale L - act de modificare proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, (în vederea consolidării cadrului normativ ce reglementează activitatea şi competenţele Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii) Lege intrată în vigoare Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii MJ Decembrie 2017 Suport bugetar L. act nou proiectul Legii cu privire la carabinieri. Lege intrată în vigoare Ministerul Afacerilor Interne Semestrul I 2017 Nu necesită resurse financiare L act nou Proiect Lege de ratificare Cartei Europene a limbilor regionale Lege intrată în vigoare BRI Trimestrul IV, 2019 50 000lei Alte surse (donatori)
25
Embed
Prevederile Prevederil Măsurile de Indicator de ... · (combaterea crimelor bazate pe ură) Lege intrată în vigoare MJ Iunie 2017 Suport bugetar L. act de modificare proiectul
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
Nr.
arti
col-
ului
din
Aco
rd
Prevederile
Acordului de Asociere/
Prevederil
e Agendei
de
Asociere
Măsurile de
implementare
Indicator de
performanţă
Instituţiile
responsabile
Termenul de realizare
a măsurii/ şi Termenul
de implementare
potrivit AA
Costuri
estimative
Sursa de
acoperire a
cheltuielilor
Indicatori de impact (per capitol): TITLUL II. DIALOGUL POLITIC ŞI REFORMELE, COOPERAREA ÎN DOMENIUL POLITICII EXTERNE ŞI DE SECURITATE
3 Obiectivele dialogului politic
(1) Dialogul politic în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele externe şi de securitate, precum şi reformele interne, este dezvoltat şi consolidat în
continuare între părţi. Acest lucru va antrena creşterea eficacităţii cooperării politice şi va promova convergenţa în ceea ce priveşte aspectele de politică externă şi de securitate
(2) Obiectivele dialogului
politic sînt:
(a) Aprofundarea asocierii
politice şi sporirea
convergenţei şi a eficacităţii
politice şi a politicii de
securitate
I. Evaluarea necesităţii revizuirii
Planului de implementare a
prevederilor Acordului de
Asociere
Decizia de
revizuire adoptată
MAEIE 2018
Nu necesită alocaţii
bugetare
I. Coordonarea inter-
instituţională a implementării a
implementării Acordului de
Asociere
20 şedinţe CGIE
per an
2017-2019
(e) Consolidarea respectării
principiilor democratice, a
statului de drept şi a bunei
guvernanţe, a drepturilor
omului şi a libertăţilor
fundamentale, inclusiv a
drepturilor persoanelor care
aparţin minorităţilor, precum
şi contribuirea la consolidarea
reformelor politice naţionale
L - act de modificare
proiectul de Lege pentru
modificarea şi completarea
unor acte legislative,
(în vederea consolidării cadrului
normativ ce reglementează
activitatea şi competenţele
Consiliului pentru prevenirea şi
eliminarea discriminării şi
asigurarea egalităţii)
Lege intrată în
vigoare
Consiliul pentru
prevenirea şi
eliminarea
discriminării şi
asigurarea egalităţii
MJ
Decembrie 2017 Suport bugetar
L. act nou
proiectul Legii cu privire la
carabinieri.
Lege intrată în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Semestrul I 2017 Nu necesită resurse
financiare
L act nou
Proiect Lege de ratificare Cartei
Europene a limbilor regionale
Lege intrată în
vigoare
BRI
Trimestrul IV, 2019 50 000lei
Alte surse
(donatori)
2
sau minoritare.
SL. act nou
Proiect de Hotărîre de Guvern
privind aprobarea Planului de
acţiuni pentru anii 2017-2018
pentru implementarea Strategiei
cu privire la diversitatea
incluzivă în Republica Moldova
pentru anii 2016-2025.
Hotărîre intrată
în vigoare
BRI Trimestrul I, 2017 Alocaţii bugetare
Alte surse
SL – act nou
proiectul Hotărîrii
Guvernului privind
aprobarea Regulamentul de
activitate al Comisiei
interdepartamentale pentru
compensarea financiară de
către stat a prejudiciului
cauzat prin infracţiune
Hotărîre intrată
în vigoare
MJ
MMPSF
MF
Martie 2017 Suport bugetar
SL act nou
Proiectul Hotărîrii de Guvern
privind Strategia naţională de
ordine şi securitate publică.
Hotărîre de
Guvern în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul I 2017 Nu necesită resurse
financiare
SL act nou
proiectul Hotărîrii de Guvern
privind Strategia de reformare a
carabinierilor.
Hotărîre de
Guvern în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul I 2017 Nu necesită resurse
financiare
SL act de modificare
Proiect de modificare a cadrului
departamental în contextul
implementării Strategiei de
reformare a carabinierilor
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019 În limita alocaţiilor
financiare incluse în
Planul de
implementare a
Strategiei de
reformare a
carabinierilor
I Realizarea Planului de acţiuni
pentru anii 2017-2018 pentru
implementarea Strategiei cu
privire la diversitatea incluzivă
în Republica Moldova pentru
anii 2016-2025.
Raport de
implementare
elaborat anual
BRI
Ministerele de
resort
Trimestrul IV, 2018
50 000 lei
Alte surse
(donatori) Numărul de
acţiuni din plan
realizate
3
Numărul de
şedinţe ale
grupului de lucru
organizate
I Implementarea Planului de
acţiuni privind susţinerea
populaţiei de etnie romă din
Republica Moldova pentru anii
2016-2020, Hotărîrea
Guvernului nr. 734 din 9 iunie
2016
Raport elaborat,
anual
BRI
Ministerele de
resort
Trimestrul IV, 2019 50 000 lei
Alte surse
(donatori) Numărul de
acţiuni din plan
realizate
Săptămîna
dedicată Zilei
internaţionale a
Romilor, anual
Numărul de mese
rotunde
desfăşurate
Numărul de
şedinţe ale
grupului de lucru
interministerial
organizate
I Consultarea Opiniei a IV-a
asupra Moldovei a Comitetului
Consultativ al CoE privind
Convenţia-cadru pentru protecţia
minorităţilor naţionale cu
societatea civilă
Consultări
publice (APC,
APL, societatea
civilă, etc.)
BRI
Trimestrul I, 2017
Nu necesită surse
financiare
I Prezentarea poziţiei Republicii
Moldova asupra Opiniei a IV-a a
Comitetului Consultativ al CoE
privind Convenţia-cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale.
Comentariile
elaborate şi
prezentate
Comitetului
Consultativ al
CoE
BRI
Ministerele de
resort
Trimestrul I, 2017 20 000 lei
I Implementarea Rezoluţiei
adoptate de către Comitetul de
Miniştri al CoE privind
implementarea de către RM a
prevederilor Convenţiei-cadru
1 seminar de
follow-up
organizat
Documentele
asupra Moldovei
BRI
Ministerele de
resort
Trimestrul IV, 2019 50 000 lei
4
pentru protecţia minorităţilor
naţionale.
adoptate de CoE
traduse şi editate
în 6 limbi (limba
de stat,
ucraineana, rusa,
găgăuză, bulgară,
română)
I Organizarea acţiunilor de
promovare a toleranţei,
diversităţii culturale şi
dialogului intercultural, a
drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului
(reuniuni, mese rotunde,
conferinţe, concursuri, campanii
de informare, spoturi sociale).
Numărul de
evenimente/acţiu
ni organizate
(forumuri,
festivaluri, mese
rotunde,
conferinţe,
concursuri,
activităţi dedicate
culturii, limbilor,
tradiţiilor,
obiceiurilor şi
istoriei
minorităţilor
naţionale,
campanii de
informare etc)
BRI
80 000 lei
I Organizarea interviurilor,
campaniilor de informare
referitor la cazurile de
discriminare, xenofobie,
stereotipurilor etnice, tensiunilor
interetnice și segregării.
Numărul de
măsuri/ acțiuni
efectuate
(seminare,
conferințe,
sondaje,etc.)
BRI
50 000 lei
Numărul de
cazuri examinate
și soluționate
Numărul de
consultări cu
reprezentanții societății civile
I Instruirea formatorilor în Numărul de Ministerul Trimestrul IV 2018 În limita bugetului
5
domeniul violenţei domestice formatori instruiţi în cadrul
cursurilor de
durată scurtă (1-5
zile) şi medie (1-
30 zile).
Afacerilor Interne alocat autorităţii;
Alte surse externe
I. Asigurarea instruirii
obligatorii a judecătorilor şi
procurorilor privind prevederile
legale internaţionale şi naţionale
referitoare la violenţa în bază de
gen
Numărul de
activităţi
desfăşurate;
Numărul de
persoane instruite
Institutul Naţional
al Justiţiei
2017 Alocaţii bugetare
4 Reforma internă Părţile cooperează în
următoarele domenii:
(a) dezvoltarea, consolidarea
şi creşterea stabilităţii şi a
eficacităţii instituţiilor
democratice şi a statului de
drept
L act de modificare
Proiectul Legii pentru
completarea Constituţiei
Republicii Moldova (cu dispoziţii privind Avocatul
Poporului)
Lege intrată în
vigoare
MJ
Oficiul
Avocatului
Poporului
Iunie 2017
Suport bugetar
L – act de modificare
Proiectul Legii pentru
modificarea şi completarea
unor acte legislative
(salarizarea avocatului poporului
şi a personalului încadrat în
oficiu)
Lege intrată în
vigoare
MJ
Oficiul Avocatului
Poporului
Iunie 2017 Suport bugetar
L. act de modificare
proiectul Legii pentru
modificarea şi completarea
Constituţiei R.M. în partea ce
ţine de procedura de numire şi
demitere a procurorului general
(proiectul nr. 188 din
03.05.2016)
Lege intrată în
vigoare
MJ
Trim. II 2017
Nu necesită
cheltuieli
S.L. act de modificare
proiectde Hotărîre de Guvern de
modificare a Hotărîrilor nr. 986
Hotărîre de
Guvern intrată în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2017 Nu necesită
cheltuieli
6
din 24.12.2012 şi nr.283 din
24.04.2013 pentru aprobarea
Regulamentului privind
organizarea şi funcţionarea
Inspectoratului General al
Poliţiei al Ministerului
Afacerilor Interne.
SL. act de modificare
Proiect de Hotărîre de Guvern
privind amendarea cadrului legal
cu privire la Centrul naţional de
coordonare integrată a acţiunilor
de ordine publică
HG întrată în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Semestrul I 2018 Nu necesită resurse
financiare
SL. act nou
proiect de Hotărîre de Guvern
privind aprobarea
Regulamentului – cadru privind
interoperabilitatea
managementului operaţional
HG intrată în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2018 În limita bugetului
şi resurselor externe
disponibile
SL act nou
Proiect de Hotărîre de Guvern
privind aprobarea Conceptului
privind activitatea poliţienească
HG intrată în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
I Crearea condiţiilor adecvate
pentru activitatea eficientă a
instituţiei naţionale a
Ombudsmanului, prin alocarea
mijloacelor necesare procurării
unui sediu;
Sediu transmis la
balanţă şi
reconstruit
conform
cerințelor de
securitate și
necesităților
persoanelor cu
dezabilități
Cancelaria de Stat,
Ministerul
Finanţelor
2017- 2018 Aproximativ suma
36 mil. lei
Alocaţii bugetare,
total 36 mil. lei
7
I. implementarea Conceptului
privind activitatea poliţienească
comunitară
Numărul
personalului
instruit în cadrul
cursurilor de
durată scurtă (1-5
zile) şi medie (1-
30 zile)
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019 PFSE
Suport bugetar
I. Crearea şi operaţionalizarea
ghişeului unic privind prestarea
serviciilor publice şi eliberarea
actelor permisive pentru
desfăşurarea activităţii de
întreprinzător
Studiu de
fezabilitate
elaborat şi
aprobat
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019 PFSE
1mln. Euro
Echipament
procurat
Ghişeu unic creat
şi operaţionalizat
I. Dezvoltarea sistemului de
comunicare TETRA la nivelul
poliţiei
Studiu de
fezabilitate
elaborat şi
aprobat
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019 PFSE
Suport bugetar II
Echipament
procurat şi
instalat
Sistem
operaţional
I. Consolidarea capacităţilor
laboratoarelor criminalistice
(expertiza foto/video şi
fonoscopice, examinare
preliminară şi conservare a
substanţelor chimice toxice si
Raport de
evaluare a
necesităţilor
elaborat
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019 PFSE
750 000 Euro
Echipament
procurat
8
radiologice). Numărul
persoanelor
instruite în
domeniul
examinării
criminalistice
preliminare în
cadrul cursurilor
de durată scurtă
(1-5 zile) şi
medie (1-30 zile)
Laboratoare
operaţionale şi
funcţionale
I. Consolidarea capacităţilor de
prim răspuns a subdiviziunilor
Poliţiei la cazurile de CBRN
Laboratoare
mobile
specializate
pentru CBRN
procurate
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019 500 000 Euro
Secretariatul
Regional CBRN
Proiectul 44
Mijloace de
protecţie fizică
procurate
Numărul
persoanelor
instruite în
domeniul
cercetării la fața
locului în cadrul
cursurilor de
durată scurtă (1-5
zile) și medie (1-
30 zile)
I. Crearea laboratorului de
expertiză genetico-judiciară
(ADN)
Studiu de
fezabilitate
elaborat
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019 3,5 mln euro
Surse externe
Plan de
implementare
elaborat
9
Laborator creat şi
operaţionalizat
I. Dezvoltarea Centrului
Naţional de Coordonare
Integrată a Acţiunilor de Ordine
Publică
Spaţiile Centrului
amenajate şi
dotate
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2017 În limita bugetului
şi resurselor externe
disponibile
Centrul
operaţionalizat şi
funcţional
Soluţii software
implementate
Personal instruit
în gestionarea
situaţiilor de criză
în domeniul
ordinii publice în
cadrul cursurilor
de durată scurtă
(1-5 zile) şi
medie (1-30 zile)
I consolidarea capacităţilor
instituţionale în domeniul
managementului operaţional şi
analiza riscului
Personal instruit
în cadrul
cursurilor de
durată scurtă (1-5
zile) și medie (1-
30 zile)
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2017 Nu necesită
cheltuieli
(b) asigurarea respectării
drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale;
L. act de modificare
proiectul legii pentru
modificarea Codului penal (combaterea crimelor bazate pe
ură)
Lege intrată în
vigoare
MJ
Iunie 2017 Suport bugetar
L. act de modificare
proiectul Legii pentru
modificarea şi completarea
unor acte legislative
(prevederile Codului penal,
Codului de procedură penală,
Codului de executare privind
umanizarea politicii penale)
lege intrată în
vigoare
MJ
Iunie 2017 Suport bugetar
10
L. act nou
proiectul Legii cu privire la
organizaţiile necomerciale
Lege intrată în
vigoare
Parlamentul
MJ
Octombrie 2017 Suport bugetar
SL act nou
proiectul ordinului
interdepartamental privind
aprobarea Ghidului, cu
instrucţiuni detaliate, clare şi
precise privind gestionarea
aplicării forţei fizice în exerciţiul
funcţiei
Ordinul
interdepartamenta
l intrat în vigoare
MAI.
PG, MJ, CNA, SV
Trim. III 2017
Nu necesită costuri
I. Asigurarea funcţionării
Mecanismului Naţional de
Prevenire a Torturii, prin
alocarea resurselor necesare de
către Stat, în conformitate cu
prevederile art. 18, alin. 3) din
Protocolul Opţional al
Convenţiei împotriva torturii şi
altor pedepse sau tratamente
crude, inumane sau degradante.
Buget aprobat
conform
prevederilor art.
37 şi art. 31, alin.
(8) din Legea cu
privire la
Avocatul
Poporului
(Ombudsman),
nr. 52 din
03.04.2014;
Ministerul
Finanţelor
2017 Aproximativ suma
525 mii lei
Alocaţii bugetare,
total 525 mii lei
I. instruirea procurorilor şi
judecătorilor privind prevederile
legale internaţionale şi naţionale
referitoare la violenţa în bază de
gen
Nr. de procurori
şi judecători
instruiţi
INJ
2017-2019 Nu necesită costuri
I. instruirea procurorilor şi
judecătorilor în domeniul
prevenirii torturii şi relelor
tratamente
Numărul de
persoane instruite
Institutul Naţional
al Justiţiei;
Alocaţii bugetare
SL act nou
Proiect de Hotărîre de Guvern
privind crearea unui Consiliu
naţional şi a unui Secretariat în
vederea elaborării, monitorizării
implementării şi raportării
ulterioare referitor la noul Plan
naţional de acţiuni în domeniul
HG intrat în
vigoare
Cancelaria de Stat
Ministerul Justiţiei
Trim. I, 2017
Suport bugetar/
finanţare din surse
externe/asistenţă
tehnică
11
drepturilor omului
L. act nou
Proiect de Hotărire de
Parlament privind aprobarea
Planului naţional de acţiuni în
domeniul drepturilor omului
potrivit recomandărilor
Evaluării Periodice Universale
din ciclul II, structurilor
convenţionale şi procedurilor
speciale ale ONU, UE şi CoE
Hotărîre intrată în
vigoare
Ministerul Justiţiei,
Ministerul
Afacerilor Externe
şi Integrării
Europene,
Cancelaria de Stat
Trim. I, 2017 Suport bugetar
I Modernizarea sistemului
penitenciar prin îmbunătăţirea
condiţiilor de detenţie
Numărul
instituţiilor
penitenciare ale
căror condiţii de
detenţie au fost
îmbunătăţite
MJ Trim. IV, 2019 Suport bugetar /
proiecte de
finanţare externă
I. Instruirea consilierilor de
probaţiune în elaborarea
referatelor pre sentinţiale de
evaluare a personalităţii
190 consilieri
instruiţi;
MJ
Trim. III, 2017
Costuri estimative:
97075 lei- suport
bugetar / proiect
finanţat din surse
externe
Numărul de
instruiri
desfăşurate
I. Documentarea eficientă şi
promtă a cazurilor de tortură şi
rele tratamente
1.Numărul
plîngerilor
înregistrate
MJ
Trim. IV anual
Suport bugetar /
proiecte de
finanţare
Externă
Numărul
cercetărilor de
serviciu
desfăşurată
c) realizarea de noi progrese
în ceea ce priveşte reforma
sistemului judiciar şi a
legislaţiei, astfel încît să se
asigure independenţa
sistemului judiciar, să se
consolideze capacitatea
L. act de modificare
proiectul legii de completare a
Legii cu privire la statutul
judecătorului nr. 544 din
20.07.95, şi anume a art. 6 alin.
(2), cu introducerea după
cuvintele “profesor de drept
Lege intrată în
vigoare
Institutul Naţional
al Justiţiei;
Ministerul Justiţiei
Trimestrul IV 2017 Nu necesită costuri
12
administrativă a acestuia şi să
se garanteze imparţialitatea şi
eficacitatea organismelor de
asigurare a respectării legii;
titular în instituţiile de
învăţămînt superior acreditate” a
sintagmei “formator al
Institutului Naţional al Justiţiei”
SL. act nou
proiectul Hotărîrii a
Parlamentului cu privire la
aprobarea Planului de
construire a clădirilor noi
şi/sau de renovare a clădirilor
existente, necesare pentru
buna funcţionare a sistemului
instanţelor judecătoreşti
Act normativ
adoptat de
Parlament
MJ
Ianuarie 2017 Suport bugetar
SL. act de modificare
Modificarea Regulamentului cu
privire la criteriile, indicatorii şi
procedura de evaluare a
performanţelor judecătorilor
aprobat prin Hotărîrea
Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 212/8 din 05
martie 2013, prin introducerea
unui criteriu/indicator separat de
performanţă “activitatea de
formator la Institutul Naţional al
Justiţiei”, care să fie evaluat cu
15 puncte.
Regulament intrat
în vigoare
Institutul Naţional
al Justiţiei;
Trimestrul II 2017 Nu necesită costuri
SL act de modificare
Modificarea Regulamentului cu
privire la criteriile de selecţie,
promovare şi transferare a
judecătorilor aprobat prin
Hotărîrea Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 211/8 din
05.03.2013, prin introducerea
criteriului separat “activitatea de
formator la Institutul Naţional al
Regulament intrat
în vigoare
Institutul Naţional
al Justiţiei;
Trimestrul II 2017 Nu necesită costuri
13
Justiţiei”, care să fie evaluat cu
15 puncte.
SL act nou
Proiectul Hotărîrii de Guvern
privind crearea Centrului de
Modernizare Electronică
Hotărîre intrată în
vigoare
MJ
I. Asigurarea funcţionalităţii
Centrului de Monitorizare
Electronică
MJ
Trim. IV, 2017
Costuri estimative:
65000 lei- suport
bugetar / proiect
finanţat din surse
externe
I Asigurarea transparenţei
decizionale, prin implicarea
societăţii civile din domeniu la
elaborare de acte, politici şi
strategii al procuraturii
Lncluderea
compartimentului
procuratura pe
site-ul
particip.gov.md
PG
(d) continuarea reformei
administraţiei publice şi
crearea unui corp al
funcţionarilor publici
responsabil, eficient,
transparent şi profesionist,
precum
L. act nou
proiectul Legii cu privire la
Guvern
Lege intrată în
vigoare
Cancelaria de Stat
Ministerul Justiţiei
Decembrie 2016;
Ianuarie 2017
Costuri
suplimentare nu vor
fi suportate
Bugetul de stat
SL. act nou
Proiectul Hotărîrii de Guvern
privind normativ privind
optimizarea numărului şi
funcţiilor autorităţilor
administrative şi instituţiilor
publice
HG intrat în
vigoare
Cancelaria de Stat
Ministerul
Finanţelor
Autorităţile
administrative
centrale
Martie 2017;
Iunie 2017
1800 lei
Asistenţa
partenerilor de
dezvoltare
SL. act nou
Proiectul Hotărîrii de Guvern
privind aprobareaunei
metodologii de auto/evaluare a
autorităţilor şi instituțiilor
publice (în baza ”Principiilor
administrației publice” ale
SIGMA și ”Cadrului Comun de
Metodologie
adoptată şi
implementată în
urma pilotării
Cancelaria de Stat
Ministerul
Finanţelor
Iulie 2017 1656 mii lei
Asistenţa
partenerilor de
dezvoltare
14
Evaluare” al Institutului
European pentru Administrare
Publică)
SL act de modificare
Proiect de modificare a
Regulamentului privind
formarea profesională continuă
în cadrul subdiviziunilor MAI
Regulament în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Semestrul I 2017 În limita bugetului
şi resurselor externe
disponibile
SL Act nou
Proiect de Hotărîre de Guvern
privind crearea Centrului
multifuncţional de pregătire a
personalului autorităţilor de
aplicare a legii
Hotărîre de
Guvern intrată în
vigoare
Ministerul
Afacerilor Interne
Trimestrul IV 2019
PFSE
Suport bugetar
(e) asigurarea eficacităţii în lupta împotriva corupţiei, îndeosebi în vederea îmbunătăţirii cooperării internaţionale privind combaterea corupţiei, precum şi a asigurării unei puneri în aplicare eficace a instrumentelor juridice internaţionale relevante, cum ar fi Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei din 2003