IMPLEMENTAREA EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSTAR Prof.înv.primar Elena Vâlsan Școala Gimnazială Tichilești, jud. Brăila MOTTO : ”TOT CE SE AFLĂ PE FAȚA PĂMÂNTULUI SE TRANSFORMĂ NECONTENIT, FIINCĂ PĂMÂNTUL E VIU ȘI ARE SUFLET. NOI FACEM PARTE DIN ACEST SUFLET ȘI RAREORI NE DĂM SEAMA CĂ EL LUCREAZĂ PENTRU BINELE NOSTRU” (Pablo Coelho, Alchimistul ) Natura ne atrage prin frumusețea, varietatea ei, precum și prin fenomene înconjutătoare printre care este și excursia, pe care dicționarul limbii române o denumește ca ,, o plimbare sau o călătorie în grup, făcută pe jos sau cu mijloace de transport, în scop educativ sau distractiv„. De aceea, am folosit plimbările, excursiile și vizitele, în perioada activităților extrașcolare, pe o scară din ce în ce mai largă, pentru că ele constiuie mijloc de recreere, de destindere și totodată de asimilare de multitudinea culorilor, formelor, mirosurilor și sunetelor. În același timp, fac legătura directă cu natura și cu societatea, cu rezultatele muncii omului, ajutându – i pe copii la formarea concepției materialist – dialectice despre lume și viață. Natura își are legile ei care trebuie respectate cu sfințenie. Existe nța planetei noastre este amenințată de tot felul de fenomene specifice civilizației moderne. Ocrotirea naturii, ca ramură a ecologiei, are ca obiectiv principal păstrarea și conservarea ecosistemelor naturale din anumite regiuni, în vederea asigurării echilibrului ecologic.
19
Embed
PREUNIVERSTAR - isjbraila.ro Elena...avut ocazia să fie introdus în lumea minunată a plantelor și animalelor, să ,,descopere,, elementele de mediu neobservate până atunci, să
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
IMPLEMENTAREA EDUCAȚIEI ECOLOGICE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT
PREUNIVERSTAR
Prof.înv.primar Elena Vâlsan
Școala Gimnazială Tichilești, jud. Brăila
MOTTO :
”TOT CE SE AFLĂ PE FAȚA PĂMÂNTULUI SE TRANSFORMĂ NECONTENIT, FIINCĂ
PĂMÂNTUL E VIU ȘI ARE SUFLET.
NOI FACEM PARTE DIN ACEST SUFLET ȘI
RAREORI NE DĂM SEAMA CĂ
EL LUCREAZĂ PENTRU BINELE NOSTRU”
(Pablo Coelho, Alchimistul )
Natura ne atrage prin frumusețea, varietatea ei, precum și prin fenomene
înconjutătoare printre care este și excursia, pe care dicționarul limbii române o denumește ca
,, o plimbare sau o călătorie în grup, făcută pe jos sau cu mijloace de transport, în scop
educativ sau distractiv„.
De aceea, am folosit plimbările, excursiile și vizitele, în perioada activităților
extrașcolare, pe o scară din ce în ce mai largă, pentru că ele constiuie mijloc de recreere, de
destindere și totodată de asimilare de multitudinea culorilor, formelor, mirosurilor și
sunetelor.
În același timp, fac legătura directă cu natura și cu societatea, cu rezultatele muncii
omului, ajutându – i pe copii la formarea concepției materialist – dialectice despre lume și
viață. Natura își are legile ei care trebuie respectate cu sfințenie.
Existența planetei noastre este amenințată de tot felul de fenomene specifice
civilizației moderne. Ocrotirea naturii, ca ramură a ecologiei, are ca obiectiv principal
păstrarea și conservarea ecosistemelor naturale din anumite regiuni, în vederea asigurării
echilibrului ecologic.
Antrenând elevii în diferite acțiuni ca: îngrijirea pomilor din curtea școlii, distrugerea
buruienilor, plantarea de flori și de pomi, întreținerea spațiilor verzi, hrănirea păsărilor și
animalele sălbatice pe timp de iarnă, am realizat dezvoltarea spiritului de cunoaștere și
apărare a naturii. Am reușit să – i conving că omul nu are dreptul să distrugă o specie animală
sau vegetală, fără o motivație serioasă, invocând pretextul că acestea nu folosesc la nimic.
Conștiința unui copil, atunci când încearcă să înțeleagă și să determine relația dintre el
și natura vie, se evidențiază în acțiunea sa de decizie: ,,a rupe sau a nu rupe o plantă, a călca
sau nu o insectă’. Din punct de vedere al sentimentelor față de natură, între copilul de la sat și
cel de la oraș există deosebiri de care trebuie să ținem seama. Copilul de la sat observă cu mai
multă ușurință o sumedenie de aspecte ale lumii naturale comparativ cu cel de la oraș,dar
ambii manifestă o curiozitate permanentă. Curiozitatea lor duce la acumularea de cunoștințe
multiple despre mediul înconjurător, despre protecția lui,contribuind la dezvoltarea capacității
de a gândi logic și de a interpreta corect anumite aspecte din jurul său1.
Mediul înconjurător poate deveni pentru copil sursa de inspirație și locul pentru cele
mai îndrăgite jocuri, iar elementele mediului, jucăriile lui.
Tot ce descoperă copilul prin joc este mai bine înțeles, mai ușor de reținut, mai trainic.
De aceea am folosit cu succes multe jocuri ca modalitate de educație ecologică. Pot aminti
aici jocurile: ,,Gărgărița, Arta naturii, Albinuțele, Firul ierbii, Talpa uriașă”. Astfel copilul a
avut ocazia să fie introdus în lumea minunată a plantelor și animalelor, să ,,descopere,,
elementele de mediu neobservate până atunci, să cunoască si să aplice acțiuni de protecție a
mediului înconjurător, să ajungă la concluzia că ocrotirea naturii e însăși ocrotirea omului, a
sănătății lui fizice și spirituale .
Am făcut cu elevii o drumeție pe malurile Dunării. Pentru a – i sensibiliza, i – am dus
într – un loc în care pădurea suferise o ,,agresiune,, din partea omului. Văzând că pădurea se
află într-o stare jalnică, copiii au realizat că trebuie să acorde foarte multă atenție, tuturor
elementelor de mediu din jurul lor.
Gândurile și sentimentele pe care le încearcă în față naturii, le pot traduce în desene,
compuneri, cântece, poezii. Copiii au constatat că pădurile ,,țin,, apele, ele ,,fac ,, aerul curat,
ele ,,recreează,, mintea obosită. Străvechiul obicei de a ne impodobi casele de Crăciun cu câte
un brăduț adus din pădure constituie o rană vie, greu de vindecat pentru mediu. Pădurea
1 Andreescu F. ”Îndrumător petru aplicarea programei activității instructiv educative în grădinița de copii”,
E.D.P., Buc. 1971
reprezintă o legătură vie între trecut, prezent și viitor. Cine va avea pădure în viitor,ace la va
avea ,,aur” .2
La baza conceptului de educație ecologică se află două noțiuni fundamentale: mediu
natural, calitatea și degradarea mediului. Mediu natural este o noțiune fundamentală care stă
la baza ecologiei ca știință. Educația pentru mediu nu este doar o formă de educație, un
instrument de rezolvare a problemelor de mediu sau gestionarea resurselor naturale.În
procesul de învățare educația ecologică este similară cu educația pentru protecția
mediului,fiind diferențiată de aceasta prin trei abordări esențiale.
Educația ecologică este un proces educațional format din cinci elemente bazate pe concepte
individuale.
CONȘTIENTIZAREA-,,să ajuți oamenii să devină conștienți de faptul că sunt alegeri pe
care ei le pot face în calitate de consumatori,dar aceste alegeri pot avea multiple implicații
asupra mediului.
Elevii sunt sprijiniți pentru :
-atingerea unui nivel de conștiință și atenție față de mediu și problemele sale;
-dezvoltarea capacității de a observa și alege stimulii;
-prelucrarea,perfecționarea și extinderea percepțiilor nou formate,legate de mediu;-folosirea
acestor noi calități în diferite situații ;
CONȘTIINȚELE-ajută la înțelegerea interrelațiilor din lumea vie,astfel încât oamenii să
înțeleagă cum interacționează cu mediul,ce probleme pot apărea precum și cum pot fi acestea
rezolvate.
-elevii trebuie să înțeleagă modul de funcționare a mediului,de apariție a problemelor legate
de mediu și de rezolvare a acestor probleme .
APTITUDINILE- cu caracter individual,,eficiență și competențe în efectuarea sau
rezolvarea cu succes a unor sarcini sau activități specifice .’’
-elevii trebuie să-și însușească un set de valori și să manifeste grijă pentru mediu,precum și
să posede motivație și dorință pentru a participa la acțiuni menite să îmbunătățească starea
mediului.
IMPLICAREA- încurajează elevii să-și aplice cunoștințele dobândite, să participle active la
luarea deciziilor,să-și susțină propria opinie .
-elevii sunt sprijiniți pentru a-și forma și dezvolta abilități necesare identificării și investigării
problemelor de mediu și în scopul participării lor la rezolvarea acestor probleme .
2Valeriu Dinu,,Mediul inconjurător în viața omenirii contemporane’’,Editura Ceres,București 1979, pag.21-24
Actualele probleme de mediu sunt grave și trebuie abordate de întreaga comunitate,iar
educația școlară reprezintă o soluție viabilă. Astăzi, copiii ca viitori gestionari și consumatori
ai resurselor naturale pot interveni prin acțiuni constructive la salvarea mediului înconjurător.
În prezent ca disciplină școlară, educația de mediu este materie opțională. Plecând de
la ideea implicării elevilor în rezolvarea problemelor locale de mediu, lucrarea urmărește
contribuția și creșterea gradului de conștientizare a elevilor în privința problemelor de mediu
și a elementelor dezvoltării durabile,prin studiu la clasă și acțiuni concrete în cadrul școlii ș i
comunității.
Educația ecologică în școală reprezintă o preocupare constantă în toate categoriile de
activități. Acest demers este de o importanță majoră întrucât primele forme de organizare a
cunoașterii de către copii a mediului înconjurător apar în învățământul preprimar și se
continuă în clasele primare prin reintroducerea obiectului Matematică și Explorarea Mediului,
începând cu clasa pregătitoare .
Întrucât problematica mediului are un caracter pluridisciplinar și o mare complexitate,
o evoluție rapidă și greu de prevăzut și un caracter prioritar, conținuturile trebuie relaționate
cu viitorul planetei și supraviețuirea speciilor.
Prin tratarea interdisciplinară se poate ajunge la formarea unei viziuni globale și a unui
sistem coerent de atitudini și comportamente potrivit vârstei școlarului. Urmărită pe toată
durata școlarității, educația ecologică poate forma cetățeni responsabili prin conștientizarea
perico Pornind de la premisa că școala mileniului III este centrată pe elev, deci pe cel care
învață, se impune înlocuirea caracterului enciclopedist al actului educativ cu un proces activ
care să implice atât activitatea mentală,cât și activitatea fizică, formând capacități și
competențe necesare pe parcursul întregii vieți. Se impune astfel o abordare interdisciplinară a
problemelor de studiat și,de asemenea,parteneriatul între învățători sau învățători profesori de
la anumite discipline.
Deși ar părea pretențios, termenul de portofoliu poate fi introdus încă din clasa
pregătitoare, copiii putând realiza diverse lucrări, individual sau în echipă. Pe parcursul
următoarelor clase, conținutul portofoliului se poate îmbogății pentru ca, la sfârșitul clasei a-
IV-a, fiecare elev să aibe un portofoliu cu acest conținut tematic.
Mai mult, urmărind pe parcursul întregului ciclu primar realizarea obiectivelor
educației ecologice, atât prin valorificarea conținuturilor unor texte din manual, cât și prin
excursiile, vizitele, mapele tematice realizate, vor constata că la sfârșitul acestei perioade
elevii au un bagaj de cunoștințe, dar și de abilități în stare să-i facă să acționeze în vederea
protejării mediului, chiar de la această vârstă. Asfel, copilul va fi capabil să protejeze mediul
apropiat (curtea, spațiul verde, arborii existenți), să planteze o floare, un copac, să atragă
atenția celorlalți pentru a păstra curățenia, să participe la reciclarea unor deșeuri (din
sticlă,plastic,hârtie) etc.
Elevul va fi antrenat atât în activitățile de observare,cât și de manipulare și
experimentare,avându-se în vedere faptul că învață mult mai temeinic atunci când lucrează
practic și când forma de activitate depășește spațiul băncii de școală.
Delimitări conceptuale ale metodologiei instruirii într-un sens larg, învățarea trebuie
înțeleasă dincolo de noțiunile de ,,educație,, și școală. Învăţarea presupune o atitudine atât faţă
de cunoaștere cât și de viață, atitudine care pune accent pe inițiativa omului.
Termenul de „învăţare” cuprinde achiziţionarea şi practicarea de noi metodologii, noi
priceperi, noi atitudini și noi valori necesare pentru a trăi într-o lume în continuă schimbare.
Învăţarea este, în fapt, procesul de pregătire pentru a face față unor situații noi. Ea se
poate produce conştient, sau deseori, inconștient, de obicei din experiența unor situații de
viață cu toate că și situațiile imaginate pot declanșa învățarea .
Practic, fiecare persoană din lume, școlarizată sau nu, experimentează procesul
învățării la diferite nivele, dar probabil că în prezent nimeni nu învață încă la nivelul, cu
intensitatea și cu viteza necesară pentru a face față complexității lumii moderne.
Teoria reprezintă un model eficient de achiziţie informaţională, de construcție,
reconstrucție și chiar de dezvoltare a determinanților învățării umane .
Proiectarea şi realizarea optimă ale activităţii instructiv-educative depind de felul cum
se lelor ce amenință umanitatea și patrimoniul său natural .
Proiectarea şi realizarea optimă ale activităţii instructiv-educative depind de felul cum
se desfășoară, dimensionează și articulează componentele materiale, procedurale și
organizatorice, care imprimă un anumit sens și o anumită eficiență pragmatică formării
tineretului.
Concretizarea idealurilor educaţionale în comportamente şi mentalităţi nu este posibilă
dacă activitatea de predare și învățare nu dispune de un sistem coerent de căi și mijloace de
înfăptuire, de o instrumentalizare procedurală și tehnică a pașilor ce urmează a fi realizați
pentru atingerea scopului propus. Forme le şi mijloacele strategice, de înfăptuire a sarcinilor
didactice, pot fi circumscrise terminologic prin intermediul sintagmelor didactice, de
tehnologie didactică, metodologie didactică, metodă, procedeu și mod de organizare ale
învățării.
Procesul de învăţământ este format din mai multe componente aflate în
interdependență. Astfel obiectivele pedagogice, conținutul învățământului, metodologia
didactică, evaluarea didactică și proiectarea pedagogică (a procesului de învățământ),deși
secvențele de sine stătătoare în cadrulprocesului de educare şi formare, se află într – o
legătură permanentă a cărei finalitate se regăsește în fiecare unitate elementară de educat.
Comparativ cu celelalte subsisteme care formează şi definesc didactica generală,
metodologia didactică este subsistemul care se bazează pe interacțiunea directă dintre cele
două elemente fundamentale ale actului educațional: educatorul și educabilul. Pentru a definii
conceptul de metodologie didactică trebuie avută în vedere raportarea la activitatea
pedagogică de formare – dezvoltare permanentă a personalității aflată în strânsă
înterdependență cu toate elementele componente ale procesului de învățământ, privite ca
pedagogică de formare – dezvoltare.
Ca acţiune extrem de complexă, metodologia înglobează o structură tehnică laborioasă
compusă din metode, procedee şi mijloace didactice prin care se urmărește eficientizarea
actului pedagogic.Sunt descrise caracteristicile operaționale ale metodei, în perspectiva
adecvării lor la circumstanțe diferite ale instruirii și sunt scoase în evidență posibilitățile de
ipostaziere diferențiată ale acestora, în funcție de creativitatea și inspirația profesorului.
Metodele didactice reprezintă acţiunile subordonate realizării scopurilor activității de
instruire prin avansarea unor căi de învățare eficiente de organizare și desfășurare ale
predării- învățării din perspectiva elevului, corelându – se cu celelalte componente ale
instruirii. „Metodele de instruire se aseamănă cu metodele ce cercetare (ale științei) deoarece
ambele sunt căi ce duc la conturarea unor fapte legităţi, descrieri, interpretări cât mai
apropiate de realitate. Dar există si deosebiri dintre care una fundamentală constă în faptul că,
în timp ce metodele de cercetare produc, elaborează cunoștințe metodele didactice-de regulă
prezintă, vehiculează cunoaşterea sedimentată la un moment dat.3
Primele metode servesc la descoperirea propriu-zisă a unor adevăruri,în timp ce
ultimele slujesc la comunicarea lor ori la conducerea eforturilor spre redescoperirea
adevărurilor noi doar pentru ele.
Metoda are un caracter polifuncţional deoarece poate participa simultan sau succesiv
la realizarea mai multor obiective instructiv-educative.
Opţiunea profesorului pentru o anumită metodă de învăţământ constituie o decizie de
mare complexitate. Alegerea unei metode se face ţinând cont de finalitățile educației, de
conținutul procesului instructiv, de particularitățile de vârstă și de ce le individuale ale
elevilor, de psiho-sociologia grupurilor școlare, de natura mijloacelor de învățământ, de
3Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, pagina 286
experiența și competența didactică finalităţile educaţiei, de conţinutul procesului instructiv, de
particularităţile de vârstă și de cele individua le ale elevilor, de psiho-sociologia grupurilor
școlare, de natura de vârstă și de cele individuale ale elevilor, de psiho-sociologia grupurilor
școlare, de natura mijloacelor de învățământ, de experiența și competența didactică ale
profesorului.4
Metodele deţin mai multe funcţii specifice din perspectiva unor specialiști în metodologia
didactică :
a. funcţia cognitivă (pentru elev, metoda constituie o cale de acces spre cunoașterea
adevărurilor şi a procedurilor de acţiune, spre însuşirea ştiinţei şi tehnicii, a culturii și
a comportamentelor umane metoda devine pentru elev un mod de a afla, de a cerceta,
de a descoperi )
b. funcţia formativ-educativă (metodele supun exersării şi elaborării diversele funcții
psihice și fizice ale elevilor, prin formarea unor noi deprinderi intelectuale și structuri
cognitive, a unor noi atitudini sentimente, capacități, comportamente )
c. funcţia existente la nivelul metodelor, procedeelor și mijloacelor didactice.
Dimensiunea teoretică a metodologiei didactice explică şi interpretează natura,
conținutul, forma și clasificarea posibilă a diferitelor metode, procedee și mijloace didactice,
valorificabile ca acţiuni, operaţii şi instrumente eficiente în activitatea de predare –învățare –