This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
sută de ani au trecut între apariţia primei lucrări a lui Sir Fracis Galton
dedicată inteligenţei ( Inquiery into Human Faculty and Its
Development , 1883,) şi cartea extrem de disputată a lui Howard
Gardner ( Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligence, 1983, 1993). Într-un
singur secol , inteligenţa s-a impus ca principal obiect de studiu al psihologiei, a
devenit un subiect comun în viaţa publică, a afectat viaţa a milioane de oameni şi a
suferit modificări conceptuale şi demersuri metodologice radicale.
OInteligenţa este în continuare un subiect sensibil, încărcat de ideologie şi patos,
probabil datorită faptului că are implicaţii majore în viaţa cotidiană. De multe ori
folosit şi de foarte multe ori abuzat, conceptul de inteligenţă scapă încă unei
circumscrierii exacte.
Psihologii încă se întrec în a-l defini, practicienii încă folosesc în mare măsură
teste, deşi teoriile pe care se bazează acestea sunt puternic criticate. Sistemul deînvăţământ încă clasifică elevii şi decide tipul de şcolarizare a acestora pe baza
coeficientului de inteligenţă (IQ) rezultat din teste. Este imposibil să nu ne întrebăm
asupra motivelor pentru care inteligenţa este atât de dezbătută şi de controversată.
Trei sunt motivele pe care le-am identificat:
1. Conceptul de inteligenţă există în conştiinţa oamenilor din cele
mai vechi timpuri, dinaintea primelor demersurilor ştiinţifice care au avut
scopul de a-l clarifica. Limbajul comun abundă în cuvinte care desemneazăsau descriu inteligenţa. Singura problemă este că există o discrepanţă între
modul în care inteligenţa este conceptualizată de specialişti şi ne-
specialişti. Mai putem vorbi în acest caz de aceeaşi inteligenţă?
2. Inteligenţa a avut întotdeauna o finalitate practică: evaluarea
comparativă a oamenilor. Desigur că această evaluare are un scop predictiv
şi este implicită. Inteligenţa este doar unul dintre aspectele pe care le
evaluăm la o altă persoană cu care ne întâlnim (alte criterii de evaluaresunt, de exemplu: vârsta, aspectul fizic sau comportamentul). Teoriile
8
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
psihologice au dat o formă ştiinţifică, explicită acestei utilizări. Cât de
corectă este evaluarea ştiinţifică a inteligenţei şi cum putem preveni
abuzurile utilizării acestor evaluări sunt întrebări care necesită un răspuns.
3. Inteligenţa are o putere explicativă importantă. Inteligenţa esteutilizată pentru a explica comportamentele sau, mai ales, performanţele
unei persoane. Deşi este o eroare specifică nespecialiştilor de a considera
inteligenţa ca fiind sursa diferenţelor interindividuale, mulţi specialişti încă
fac această eroare cu efecte greu de controlat (vezi Herrnstein şi Murray,
1994).
Sintetizând, inteligenţa va fi permanent o sursă de dezbateri, atâta
vreme cât ea va avea efecte practice extrem de diverse, iar definirea ei este
aproape imposibilă.
Acesta este şi motivul datorită căruia, într-un secol de studii
psihologice asupra inteligenţei, au apărut cel puţin 20 de teorii importante. Iar
din 1983 şi până astăzi numărul acestora s-a multiplicat constant, ajungându-se
la teorii ale inteligenţei generate de alte ştiinţe.
Lucrarea noastră are două mari obiective.
Primul obiectiv este realizarea unei analize critice a principalelor teorii
şi dezbateri din domeniul inteligenţei. Critica noastră se va face de pe poziţia
cercetării calitative.
Nu putem să nu remarcăm două poziţii diferite în domeniul
inteligenţei. O primă poziţie este cea a paradigmei dominante, pozitiviste. Ca
să utilizăm un termen semnificativ aceasta este teoria “mainstream”. Indiferent
dacă este vorba de teorii psihometrice, cognitive, developmentale sau
fiziologice, acestea susţin realitatea obiectivă a inteligenţei.
O a doua poziţie îşi face loc încet, dar sigur, în peisajul dezbaterilor
psihologice. Această perspectivă cuprinde teorii critice şi constructiviste.
Realitatea inteligenţei este socială şi istorică. Inteligenţa este un construct
social, încărcat de semnificaţii care diferă de la un grup de referinţă la altul.
Din această perspectivă, care nu este mai puţin ştiinţifică sau mai puţin
riguroasă metodologic, ne propunem să abordăm analiza inteligenţei.
Al doilea obiectiv major al acestei lucrări este dezvoltarea unui model
de cercetare calitativă a inteligenţei. În acest sens, ne-am propus să efectuăm ocercetare privind modul în care profesorii conceptualizează inteligenţa. Vom
9
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
În finalul primei secţiuni, vom argumenta necesitatea unei teorii critic-
constructiviste a inteligenţei şi vom creiona principalele trăsături şi premise
ale acesteia.
A doua secţiune cuprinde trei cercetări, bazate pe metode şi tipuri dedate diferite, care au ca scop generarea unui model structural al inteligenţei de
către profesori.
Cele trei cercetări sunt concepute pentru a testa utilitatea unui model
constructivist al inteligenţei. Am ales ca grupul referenţial să fie cel al
profesorilor, deoarece ei sunt principalii utilizatori ai conceptului de
inteligenţă şi, în consecinţă, ei sunt cei care oferă o valoare etică acestei
utilizări. Rezultatele şi implicaţiile acestui model vor fi analizate.
11
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
ercetarea calitativă a devenit una dintre cele mai controversate teme în
ştiinţele sociale. Interesul enorm manifestat pentru această temă nu este
întâmpător, deoarece, în acest moment, sunt puse în discuţie fundamentele
cercetării clasice.
CAr fi nedrept, însă, să considerăm că cercetarea calitativă în ştiinţele sociale
este o invenţie de ultimă oră. În etnografie şi sociologie, dar şi în psihologie şi în
ştiinţele exacte, diverse forme de cercetare calitativă există de peste un secol.Observaţia participativă şi analiza produselor activităţii, teoria întemeiată şi cercetarea
istorică sunt numai câteva din metodele calitative "clasice" în psihologie (Glasser,
Strauss, 1967).
Importanţa cercetării calitative derivă din raţionamentele etice pe care le
presupune, prin modificarea designurilor cercetării şi a criteriilor de validare a
rezultatelor. Focusul cercetării este de asemenea diferit. Din această perspectivă,
termenii cantitativ/calitativ au valoare de etichete.Cercetarea calitativă este o formă de cercetare imposibil de definit, datorită
multiplelor conotaţii pe care le are. Nelson a încercat să formuleze, totuşi, o descriere
a cercetării calitative (Seale, 1999):
"Cercetarea calitativă reprezintă un domeniu
interdisciplinar, transdisciplinar şi uneori contradisciplinar. Ea
traversează sţiinţele sociale, umaniste şi fizice. Cercetarea
calitativă reprezintă mai multe lucruri în acelaşi timp. Ea are o
centrare multiparadigmatică. Practicienii săi sunt sensibili la
valorile abordărilor multimetodă. Ei sunt dedicaţi perspectivei
naturaliste şi înţelegerii interpretative a experienţei umane. În
acelaşi timp, domeniul cercetării calitative este inerent politic şi
este modelat de poziţii etice şi poltice.
Cercetarea calitativă conţine două tensiuni în acelaşi timp.
Pe de-o parte, conţine o sensibilitate interpretativă, postmodernă
feministă şi critică; pe de altă parte, conţine o concepţie
12
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
pozitivistă, postpozitivistă, umanistă şi naturalistă a experienţei
umane şi a analizei acesteia."
Sintetizând definiţia, înţelegem prin cercetare calitativă o abordare şi o
atitudine ştiinţifică ce utilizează paradigme şi metode multiple pentru a analiza unfenomen social. Cercetarea calitativă transcende disciplinele printr-un effort
epistemologic şi metodologic. Astfel este posibil transferul de cunoştinţe şi metode
din discipline ce nu sunt direct relaţionate.
1.1. Cantitativ-calitativ în studiul inteligenţei
În contextul ştiinţelor sociale, termenul calitativ este văzut în opoziţie cu cel
de cantitativ. Abordarea cantitativă, făcută după modelul ştiinţelor naturii, a fostnecesară pentru a conferi disciplinelor socio-umane un statut ştiinţific; ea este cea care
a marcat desprinderea ştiinţelor sociale de filosofie.
Matematica a fost considerată ca fiind baza ştiinţelor, astfel încât maturitatea
unei ştiinţe a fost măsurată în funcţie de gradul de cuantificare la care a ajuns o ştiinţă
particulară. Într-adevăr, dacă scopul unei ştiinţe este de a descoperi regularităţi pentru
a face posibilă predicţia şi controlul fenomenelor obiective, afirmaţia de mai sus este
valabilă. Mai mult, datele cantitative sunt considerate a fi singurele corecte, valide şi
verificabile. Folosind acest criteriu, ştiinţele socio-umane au fost denumite “ soft” în
comparaţie cu cele naturale, denumite “hard”. Însăşi faptul că se face distincţia între
cele două tipuri de ştiinţe ne confirmă faptul că ele sunt substanţial diferite.
În ştiinţele socio-umane, din care fac parte psihologia şi psihopedagogia
specială, predicţia şi controlul variabilelor nu sunt întotdeauna suficiente. Nevoia de
interpretare a semnificaţiilor şi a contextului face uneori ca o realitate socială să nu
poată fi investigată exclusiv cantitativ.
Guba şi Lincoln (1994) trec în revistă criticile la adresa abordării cantitative.
Criticile sunt importante deoarece ele formează baza pe care s-au constituit metodele
calitative de cercetare. În viziunea acestor autori, aplicarea metodelor cantitative în
cadrul cercetărilor socio-umane are următoarele neajunsuri:
a) Decontextualizarea. Pentru a efectua o cercetare trebuie să existe un control al
variabilelor. Din perspectivă cantitativă, un anumit set de variabile sunt alese
pentru manipulare, restul fiind menţinute constante. Cercetătorul trebuie să decidă
setul de variabile manipulate, fapt ce conduce la menţinerea constantă, artificială a
13
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
altor variabile. Cu alte cuvinte, cercetătorul trebuie să selecteze o nişă a realităţii
pe care o va investiga. Contextele sociale sunt întotdeauna complexe. Prin
extragerea unui set limitat de variabile pentru cercetare se pierde semnificaţia
contextului. Metodele calitative încearcă includerea contextului în cercetare.Exemple de domenii de cercetare în psihologia diferenţială şi psihopedagogia
specială sunt numeroase. Printre cele mai importante sunt studiul inteligenţei
(Ceci, 1997; Sternberg, Wagner, 1994) şi al tulburării de deficit de atenţie cu
hiperactivitate - ADHD (Armstrong, 1999).
b) Excluderea semnificaţiei şi a scopului. Acţiunile sociale nu pot fi înţelese fără
referire la scopul şi la semnificaţiile acestora. O abordare strict cantitativă nu
poate să surprindă aceste semnificaţii şi scopuri. Metodele calitative încearcă să
dezvolte modalităţi de a surprinde aceste realităţi. Se poate măsura frecvenţa
comportamentelor disruptive ale unui copil cu tulburări emoţional-
comportamentale, dar nu vom putea înţelege de ce apar acestea dacă nu analizăm
funcţia acestor comportamente şi semnificaţia lor (Kazdin, 1990).
c) Distincţia între teoriile generale şi contextele locale sau distincţia etic/emic.
Deseori, teoriile externe (etice) nu au relevanţă din perspectiva internă (emică) a
subiectului investigat. Glaser şi Strauss (1967) au introdus metoda teoriei
întemeiate (grounded theory) pentru a asigura ancorarea teoriei în datele
experimentale specifice. După cum sublinează şi Iluţ (1997), dubletul etic/emic se
referă la descrierea datelor din exterior, respectiv interior. Acest dublet nu trebuie
confundat cu micro/macro, cantitativ/calitativ sau înţelegere/explicaţie. De
exemplu, analiza unui fragment de conversaţie în limbajul mimico-gestual are alte
semnificaţii dacă este realizată din exterior (cercetător) sau interior (vorbitori).
Cele două perspective sunt complementare, iar metodele calitative nu fac decât să
acorde importanţa cuvenită perspectivei emice.
d) Inaplicabilitatea datelor generale la cazurile individuale. Formulată uneori sub
forma nomotetic/ideografic, această problemă este centrală ştiinţelor socio-umane.
Datele generale, statistice, se bazează pe colecţii mari de date, iar predicţia se face
pe bază de semnificaţie statistică. Problema este că semnificaţia statistică nu este
identică cu semnificaţia psihologică sau cu semnificaţia sociologică. Un caz
particular nu poate fi niciodată interpretat numai prin prisma semnificaţiei
statistice.
14
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
e) Excluderea descoperirii în procesul cercetării. Cercetările cantitative urmăresc
descoperirea regularităţilor. Pentru a realiza acest deziderat este necesar controlul
variabilelor. Pentru a realiza acest control, cercetarea cantitativă porneşte de la
ipoteze apriorice pe care le testează. Procesul de cercetare nu permite apariţia deipoteze noi, pe parcursul cercetării, în funcţie de datele apărute. Abordarea
calitativă propune designuri experimentale dinamice, de acţiune, pentru a elimina
acest neajuns.
f) Încărcarea teoretică a faptelor. Abordarea convenţională consideră că există un
grad mare de independenţă între limbajul teoretic (în care sunt formulate ipotezele
de cercetare) şi cel al colectării datelor care testează ipoteza (von Wright, 1995).
Cu alte cuvinte, teoria nu influenţează modul de colectare a datelor care testează
ipotezele. S-a stabilit, însă, că ipotezele şi observaţia sunt interdependente, ceea ce
înseamnă că faptele nu au semnificaţie în afara unui cadru teoretic. Această
încărcare teoretică a faptelor face ca obiectivitatea să fie pusă la îndoială.
Formulat mai simplu, abordarea teoretică conduce la colectarea unui set de date
specificat aprioric.
g) Subdeterminarea teoretică. Nu numai că faptele sunt determinate de cadrul
teoretic, dar acelaşi set de fapte poate fi susţinut de mai multe teorii. Deoarece s-a
demonstrat că nu se poate niciodată ajunge de la un set de fapte, prin inducţie, la o
singură teorie, este tot mai greu să vorbim de verificarea teoriei. Popper (1981,
1996) propune termenul de falsificabilitate în locul celui de verificare, acceptând
în acest fel că nu putem să confirmăm o teorie, ci numai să încercăm să o
infirmăm.
h) Încărcarea valorică a faptelor. Aşa cum faptele nu sunt independente de un cadru
teoretic, ele nu sunt independente nici de un set de valori. Încărcarea valorică a
faptelor pune, la rândul ei, sub semnul întrebării posibilitatea obiectivităţii.
i) Natura interactivă a diadei cercetător-cercetat. Abordarea calitativă pune la
îndoială posibilitatea sau capacitatea unui observator exterior de a surprinde
natura subiectului cercetat. Semnificaţiile nu pot fi descoperite decât în cadrul
interacţiunii dintre cercetător şi cercetat (Turner, 1993; Roseneau, 1992, Martin,
1996).
Toate criticile aduse abordării cantitative se referă la imposibilitatea unei
cercetări exclusiv obiective, golită de influenţe teoretice sau valorice, lipsită desemnificaţii în domeniul ştiinţelor socio-umane. Desigur că aceste critici pornesc de la
15
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Termenul de paradigmă a fost introdus de Khun (1999) pentru a desemna o
perspectivă generalizată de abordare a unui domeniu de cercetare. În descrierea
khuniană, în orice moment al dezvoltării unei ştiinţe există o paradigmă dominantă.
Schimbarea de paradigmă apare ca urmare a unei “rupturi epistemologice”, iar noua
paradigmă se impune.
În ştiinţele socio-umane (implicit în psihologie şi psihopedagogia specială)
paradigmele co-există. În această situaţie, nu putem să judecăm paradigmele întermeni de corecte/incorecte, bune/rele, adevărate/neadevărate, ci în termeni de
utilă/inutilă şi adecvată/inadecvată în raport cu scopul cercetării. Utilitatea şi
adecvarea unei paradigme se poate demonstra numai apelând la criterii de calitate a
cercetării. Nu este neobişnuit ca două paradigme să fie utile sau adecvate în mod egal.
Numeroase teme au fost cercetate pe baze teoretice diferite şi au oferit informaţii
relevante. Adecvarea şi utilitatea paradigmei alese se face în acest caz în funcţie de
criterii etice şi ideologice.
Simplificând, o paradigmă este un mod de a privi lumea, compus din mai
multe asumpţii filosofice. Guba şi Lincoln (1994) identifică trei dimensiuni filosofice
la nivelul cărora putem să analizăm o paradigmă: ontologic, epistemologic şi
metodologic. Diversitatea de paradigme ce coexistă în ştiinţele socio-umane derivă
din faptul că există mai multe concepţii privind natura vieţii sociale. Perspectivele
asupra realităţii sociale conduc la moduri diferite de a percepe natura relaţiei subiect-
obiect al cercetării, şi a modalităţilor de verificare a corectitudinii cercetării. Plecând
de la asumpţii epistemologice diferite, metodele de cercetare se deosebesc prin scopul
pentru care au fost concepute (vonWright, 1995).
Numărul paradigmelor este nedefinit. Condiţiile ca o abordare să fie definită
drept o paradigmă este de a propune o nouă viziune asupra realităţii sociale şi a
modului în care aceasta poate fi cunoscută. Unii autori consideră că există patru mari
paradigme (Guba, Lincoln, 1994), alţii trei (Mertens, 1998), alţii mai multe. Vom
analiza principalele implicaţii ale diferitelor paradigme folosind următoarele criterii
adaptate după cele propuse de Guba şi Lincoln (1994): a) concepţia privind natura
17
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Pozitivismul şi postpozitivismul sunt considerate de unii autori (Guba,
Lincoln, 1994) ca fiind două paradigme distincte, dar alţi autori le consideră similare
în esenţa lor. Există şi paradigme care încearcă să se impună în ştiinţele sociale, cumsunt poststructuralismul şi deconstructivismul, dar ele nu au acumulat suficiente date
valide şi metodologii specifice pentru a fi incluse în această clasificare.
1.2.2. Pozitivismul
Pozitivismul este pradigma cea mai puternică în psihologie (dar şi în ştiinţele
naturale sau alte ştiinţe sociale). Originile pozitivismului în ştiinţele sociale sunt înopera lui Auguste Comte. Trebuie remarcat că pozitivismul presupune un “transfer”
metodologic din “ştiinţele tari”.
a) Pozitivismul consideră că există o realitate socială unică, observabilă, regulată.
Pozitivismul este prima mare paradigmă acceptată în ştiinţele sociale şi s-a
constituit prin analogie cu ştiinţele naturii. Aşa cum realitatea fizică este ordonată,
regulată, cognoscibilă prin metode obiective, la fel şi realitatea socială poate fi
cercetată obiectiv. Rolul cercetătorului este de a descrie această realitate pe baza
regularităţilor acesteia.
b) Scopul cercetării este de a explica realitatea pe baza faptelor obiective şi a legilor.
Pornind de la această descriere, oamenii trebuie să poată face predicţii şi să poată
controla realitatea socială. Gradul cu care se pot face predicţii a fost considerat
drept un criteriu al progresului unei ştiinţe (Bogdan, 1998).
c) Faptele şi legile se stabilesc pe baza testării şi verificării ipotezelor. Obiectivitatea
este extrem de importantă din această perspectivă, pentru că numai aşa se pot
controla variabilele ce intervin în desfăşurarea cercetării. Cercetătorul
manipulează variabilele şi este exterior obiectului cercetat.
d) Acumularea cunoştiinţelor se face prin adiţie, creşterea fondului de cunoştiinţe
făcându-se prin generalizarea regulilor pe baza metodelor statistice probabiliste şi
prin generalizarea legăturilor cauză-efect.
e) Există trei mari criterii “tradiţionale” ale calităţii unei cercetări pozitiviste.
Acestea sunt validitatea în toate formele ei (cele mai importante fiind validitatea
externă şi internă), fidelitatea şi obiectivitatea. Este de remarcat faptul că din
21
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
nu sunt mai mari pentru copiii şcolarizaţi în învăţământul special. Este normal,
deci, ca toţi copiii să fie şcolarizaţi în şcoli de masă pentru a nu-i izola social pe
copiii cu deficienţe. În ciuda faptului că există o rezistenţă puternică împotriva
integrării copiilor cu deficienţe în şcoala de masă, cercetătorul trebuie să lupte şisă apere dreptul copiilor cu deficienţe la un tratament egal din partea sistemului de
c) Cunoştiinţele constau în insight-uri istorice, structurale. Informaţia este sursă de
putere şi emancipare. Transformarea clişeelor comportamentale discriminative va
avea loc în măsura în care oamenii vor fi informaţi cu privire la natura
discriminărilor.
d) Acumularea cunoştiinţelor este relativă. Ea creşte şi se schimbă printr-un proces
dialectic de revizuiri istorice şi prin erodarea ignoranţei. Există transferuri de
experienţă de la un grup defavorizat la altul. Este celebru cazul BROWN
(Turbull,1990) din legislaţia S.U.A., privind discriminarea în şcoală. Deşi cazul se
referă la discriminare rasială, el este folosit ca bază pentru eliminarea oricărei
forme de discriminare, inclusiv a copiilor cu deficienţe.
e) Valoarea unei cercetări emancipatoare se măsoară după gradul în care ia în calcul
contextul istoric, după gradul în care ajută la transformarea situaţiei actuale şi în
funcţie de capacitatea sa de a se transforma în stimul pentru acţiune.
f) Valorile ocupă un rol determinant în cercetare. Dacă în pozitivism ele erau
considerate ca fiind o sursă de biasare, în paradigma emancipatoare se consideră
că ele sunt inerente. Rezultă că ignorarea lor este periculoasă, că valorile trebuie
formulate explicit şi folosite pentru a schimba situaţiile care aduc prejudiciu unei
categorii de oameni.
g) Etica este intrinsecă cercetării calitative. Cercetarea este motivată în primul rând
etic, ceea ce face ca scopul acesteia să fie emanciparea categoriile defavorizate.
h) Vocea dominantă este cea a cercetătorului implicat, “transformativ”, al cărui rol
este acela de apărător şi activist al categoriilor defavorizate. Pe lângă această voce
predominantă, în orice cercetare calitativă trebuie să se regăsească şi voci
“locale”, ale celor defavorizaţi, pentru a da un indiciu direct, de la sursă, a
modului în care acţionează prejudiciul asupra vieţii acestora.
Concluzie: Abordarea emancipatoare propune o perspectivă radical diferită.
Principalele caracteristici sunt: implicarea socială, ajutarea categoriilor defavorizate, ocercetare militantă, ancorată în realităţi social-istorice şi ale cărei beneficii sunt
24
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
directe pentru cei care formează obiectul acesteia (Luce-Kapler, R.; Sumara, D.;
Davis, B., 2002) . Este combătută cu tărie ideea potrivit căreia cercetarea este
amorală. De exemplu, studiile în domeniul inteligenţei au generat întotdeauna
controverse care, pe lângă aparenţa unei dezbateri metodologice, au un puternicsubstrat ideologic.
1.2.5. Paradigma constructivistă
Constructivismul este forma cea mai “pură” de abordare calitativă. În cadrul
constructivismului regăsim accentul pus pe semnificaţie, interpretare hermeneutică şi
o concepţie sociologică în care actorul social este constructorul realităţii sociale.
Sociologia constructivistă are o tradiţie destul de lungă (Ionescu, 1998) şi tinde sădevină o paradigmă semnificativă în psihologie şi psihopedagogia specială (Brooks,
Brooks 1999).
a) Din punct de vedere ontologic, constructivismul neagă existenţa unei realităţi
unice, obictive. Realitatea este construită social, activ. Cunoaşterea este la rândul
ei activă şi se bazează pe construcţii mintale, ce uneori pot fi în conflict. Percepţia
asupra realităţii se poate modifica substanţial în timpul procesului cercetării.
b) Scopul cercetării este înţelegerea realităţii aşa cum este ea construită, în funcţie de
semnificaţii. Reconstruirea realităţii nu este posibilă fără aportul hermeneuticii
(Boyne, Rattansi, 1990).
c) Cunoştiinţele constau în acele construcţii, formulate de persoane competente,
asupra cărora există un consens. Dacă există mai multe perspective, dar nu există
un context ele sunt considerate corecte în aceeaşi măsură. Relativismul , deşi este
extrem de deranjant pentru un cercetător clasic, este util dacă luăm în considerare
faptul că realitatea este modelată de factori sociali, culturali, economici, de gen
etc. De exemplu, problema feminismului şi a persoanelor cu nevoi speciale se
modifică în funcţie de persoanele care fac interpretarea ei. Interpretările realităţii
sunt supuse continuu revizuirii.
d) Acumularea cunoştiinţelor este de fapt o rafinare continuă a construcţiilor, prin
mijloace interpretative, hermeneutice. Transferul cunoştinţelor nu este niciodată
complet, dar aceste transferuri apar în momentul în care sunt descoperite
similarităţi între cazuri.
25
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
De exemplu, o cercetare privind modul în care copiii cu deficienţă mintală
reuşesc să îndeplinească activităţi cognitive (planificare, atenţie, procesare succesivă
şi simultană) este utilă pentru a elabora un diagnostic diferenţial şi a planifica
modalităţi de intervenţie. O astfel de cercetare va fi făcută din perspectivă pozitivistă,utilizându-se un instrument standardizat (Cognitive Aassesment Test-Das), într-un
mediu controlat (Das, 2002).
În schimb, un studiu privind modalităţile de coping social ale copilului cu
deficienţă mintală în şcoala integrată necesită o abordare constructivistă, contextuală.
Nu putem determina efectele pe care le are deficienţa mintală asupra relaţiilor sociale
într-un mediu definit, fără să înţelegem atât mediul, cât şi modul în care acesta este
reflectat de către copilul cu deficienţă (Mertens, 1994).
Dacă, însă, dorim să demonstrăm comparativ efectele pe care le are tipul de
şcoală asupra dezvoltării unui copil cu deficinţă mintală, o abordare emancipatoare
este optimă. Din perspectivă pozitivistă se accentuează numai beneficiile cognitive
(intelectuale) ale educaţiei. O perspectivă emancipatoare lărgeşte semnificaţia
educaţiei şi a rolului acesteia şi încurajează dreptul copiilor (sau al părinţilor acestor
copii) să decidă în cunoştiinţă de cauză viitorul acestora.
28
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
1.4. Criterii ale validităţii cercetării calitative
Validitatea este principalul criteriu de judecare a calităţii unei cercetări
(calitative sau cantitative). Literatura de specialitate foloseşte termenii de validitateinternă şi validitate externă pentru a descrie relaţia cauzală dintre variabilele
dependente şi cele independente (Mertens, 1994; Cohen, Manion, 1994).
Prin validitate internă a unei cercetări se verifică dacă modificările (variaţia)
variabilei dependente se datorează modificării (variaţiei) variabilei independente.
Dacă se reuşeşte izolarea variabilelor externe (confundate), se poate afirma că variaţia
variabilei dependente se datorează variabilei independente, cu alte cuvinte, că
cercetarea are validitate internă. Campbell şi Stanley (1963) au identificat optvariabile externe care pot ameninţa validitatea internă a cercetării:
Desfăşurarea cercetării (ceea ce Campbell şi Stanley numesc istoria cercetării)
reprezintă un prim factor care poate invalida cercetarea. Dacă pe parcursul cercetării
au loc evenimente importante de natură să modifice reacţia subiecţilor, cercetarea va
fi invalidată, deoarece este imposibil de aproximat în ce măsură rezultatele (variabila
dependentă) se datorează manipulării experimentale ale variabilei independente sau
evenimentelor desfăşurate;
Maturizarea eşantionului este un alt factor care poate invalida cercetarea. Prin
maturizare înţelegem atât maturizare fiziologică (pentru studii longitudinale), cât şi
învăţarea (în cazul repetării probelor);
Testarea în sine poate fi o ameninţare la adresa validităţii interne în cercetările ce
cuprind faze de pretest şi posttest, dacă se folosesc aceleaşi teste. Soluţiile de
asigurare a validităţii interne în aceste cazuri sunt generate de planificarea cercetării.
Schimbările în instrumentarul cercetării pot avea efecte neprevăzute în cazul
cercetărilor pretest-posttest. Prin schimbarea instrumentelor de cercetare se scapă de
pericolul de a invalida cercetarea prin învăţarea de către subiect a probei, dar, dacă
formele folosite nu sunt echivalente, avem de-a face doar cu o altă sursă de eroare.
Regresia statistică devine obstacol în cazul în care se folosesc grupuri extreme ca
eşantion şi sunt retestate. Regresia fiind un fenomen normal, eşantionul îşi va
modifica rezultatele către curba de regresie.
Greşelile de eşantionare pot, de asemenea, să invalideze o cercetare.
29
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
1.5. Implicaţii ale abordării paradigmatice asupra studiului inteligenţei
Într-o ştiinţă cu pretenţii de exactitate mare (pretenţii întreţinute în mare parte
şi de încrederea în metoda testelor), existenţa unor domenii de studiu atât decontroversate cum sunt cele ale inteligenţei şi personalităţii sunt cel puţin derutante.
Inteligenţa, personalitatea, comportamentul sau inconştientul sunt constructe
psihologice, care au generat o mulţime de controverse. Din aceste controverse au
apărut zeci de teorii şi modele. Avem dreptul să ne întrebăm care este sursa
variabilităţii mari a teoriilor în aceste domenii (în special în inteligenţă)? De ce nu
există un consens în ceea ce priveşte inteligenţa, în condiţiile în care există mii de
cercetări? Un posibil răspuns este dat de către Sternberg (1990), care afirmă că, decele mai multe ori, cercetătorii pornesc de la un set implicit de presupoziţii. Lipsa de
conştientizare a acestora face ca perpective opuse să fie comparate.
Noi susţinem că toate abordările existente pot fi analizate prin structura
paradigmelor (nivel ontologic, epistemologic şi metodologic). În cazul inteligenţei ar
fi utilă şi introducerea unui al patrulea nivel paradigmatic, cel etic.
Printr-o analiză comparativă a structurilor paradigmatice ale teoriilor, vom
observa că sursa variabilităţii acestor teorii constă în asumpţii diferite cu privire la
patru categorii de întrebări:
Ce este inteligenţa? Care este natura ei? (nivel ontologic). La acest
nivel trebuie clarificată natura inteligenţei (realitate sau construct). De
asemenea trebuie clarificate asumpţiile cu privire la posibilitatea de
cunoaştere a inteligenţei.
Cum poate fi cunoscută inteligenţa? Care este rolul cercetătorului
în domeniul inteligenţei? (nivel epistemologic). Nivelul epistemologic are
rolul de a clarifica natura cercetărilor din domeniul inteligenţei şi a
implicaţiei cercetătorului în obiectul de studiu.
Care sunt metodele prin care este evaluată inteligenţa? (nivel
metodologic). Este inteligenţa evaluabilă prin teste de inteligenţă sau
trebuie concepute alte metode?
Cui foloseşte inteligenţa? Care sunt implicaţiile utilizării
ineligenţei? (nivel etic-utilitar). Acesta este cu siguranţă nivelul cel mai
important şi controversat.
33
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
n prima parte am arătat că există mai multe paradigme de cercetare care coexistă
şi se află în competiţie. Fiecare paradigmă porneşte de la un set de ipoteze diferit
cu privire la natura realităţii sociale şi psihice, a cercetării şi a relaţiilor dintre
cercetător şi subiect. În consecinţă, apar diferite metode de cercetare. Am arătat, de
asemenea, că dorim să obţinem printr-o analiză paradigmatică a inteligenţei un tablou
cuprinzător al diferenţelor dintre abordările inteligenţei
Î
Analiza paradigmatică a teoriilor inteligenţei presupune mai multe etape:• În primul rând vom analiza definiţiile inteligenţei. De la
începuturile cercetării ştiinţifice a inteligenţei, psihologii au încercat să o
definească. Definiţiile sunt, în fond, un “rezumat” al perspectivei
cercetătorului, o “declaraţie” a acestuia cu privire la concepţia sa. Din
acest motiv, analiza definiţiilor oferă o perspectivă interesantă cu privire la
diversitatea teoriilor inteligenţei.
• În al doilea rând, vom face o analiză a principalelor direcţii deabordare în domeniul inteligenţei. Abordările inteligenţei cuprind, de cele
mai multe ori, un set întreg de teorii. Diferenţele dintre aceste teorii sunt,
de cele mai multe ori, la nivel metodologic, dar asumpţiile de la nivelele
ontologic şi epistemologic sunt identice.
• În fine, vom face o analiză comparativă a diferitelor abordări,
pornind de la întrebările enunţate mai sus.
Trebuie remarcat că nu facem referire, în această parte, la nivelul etic alabordărilor inteligenţei. Acestui nivel îi vom consacra un capitol separat, pornind de
la principalele controverse contemporane. Aceste controverse sunt emblematice
pentru poziţiile pe care se situează diferite grupuri de specialişti şi beneficiari ai
aplicaţiilor teoriilor inteligenţei. Testarea, utilizarea conceptului de coeficient de
inteligenţă (IQ) sau natura ereditară a inteligenţei sunt cele trei mari teme aflate în
dezbatere.
35
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Definiţiile sunt, prin natura lor, o simplificare a unei teorii. Paradoxal, nu se
poate concepe o nouă teorie fără o nouă definiţie a inteligenţei. Deşi pretindem
obiectivitate în actul ştiinţific, o nouă teorie presupune întotdeauna o distanţare de
teoriile anterioare şi o redefinire a conceptelor de bază.
Subiectivismul intervine în toate etapele cercetării, de la alegerea temei de
cercetare, perspectiva cercetării şi până la selectarea metodelor şi eşantioanelor. A
face studii în domeniul inteligenţei implică o opţiune la fel de subiectivă şi de
personală ca orice altă opţiune (să repari maşini, de exemplu). Desigur că la nivel
personal această opţiune este justificată. Ceea ce vrem să subliniem este faptul că
perspectivele şi definiţiile diferite, oricât de obiective s-ar dori, sunt subiective.Înainte de a analiza definiţiile inteligenţei, vom explica prima mare
conceptualizare a inteligenţei, ce aparţine lui Spearman. Obiectivul nostru nu este de a
prezenta pe larg teoria bifactorială a lui Spearman, ci de a arăta rădăcinile majorităţii
concepţilor contemporane despre inteligenţă. Criticile aduse teoriei lui Spearman,
altele decât cele strict metodologice legate de metoda factorială utilizată de el, pun în
discuţie însăşi posibilitatea de definire a inteligenţei.
Pornind de la celebra definiţie a lui Boring, vom analiza principalele definiţii.În această analiză vom ţine cont de mai multe criterii.
În final, vom oferi, la rândul nostru, o definiţie a inteligenţei, o definiţie
descriptivă şi nu una operaţionalizată.
2.1.1. Teoria bifactorială a lui Spearman
Charles Spearman, psiholog britanic, este considerat iniţiatorul psihometriei şi
al metodei analizei factoriale. El este fondatorul celebrei şcoli psihometricelondoneze.. Spearman a tipărit primele studii în domeniul inteligenţei în 1904, dar
lucrarea sa principală, The Abilities of Man, a apărut în 1927.
Spearman era un puternic critic a lui Wundt, Galton şi al psihofizicii. În
concepţia sa, manifestările psihice superioare nu puteau fi evidenţiate de către
măsurători psihofizice, cum sunt timpii de reacţie la stimuli sau pragurile senzoriale.
Potrivit concepţiei sale, existau, încă de atunci, trei “doctrine” privind
inteligenţa:
36
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Teoreticienii prezenţi la acest simpozion au identificat trei locaţii (loci) ai
inteligenţei:
a. în interiorul individului;
b. în mediu;
c. în interacţiunea individ-mediu.
Iată câteva dintre definiţiile şi caracterizările oferite în cadrul simpozionului
din 1986:
Anne Anastasi consideră inteligenţa ca fiind o calitate a comportamentului. Ea
consideră că un comportament inteligent este adaptativ, reprezentând moduri efective
de adaptare la cerinţele schimbătoare ale mediului.
Paul Bates preferă exprimarea în termeni de constructe specifice, care
constituie ceea ce noi, în mod obişnuit, considerăm inteligenţă: capacitate intelectuală
înnăscută, capacitate intelectuală de rezervă, capacitate de învăţare, abilitate de
rezolvare de probleme, sisteme de cunoaştere.
Jonathan Baron defineşte inteligenţa ca fiind un set de abilităţi implicate în
atingerea, realizarea scopurilor alese, în mod raţional. El distinge între două tipuri de
abilităţi: capacităţi (de exemplu, viteză mintală, energie mintală, etc.) şi dispoziţii (de
exemplu, dispoziţia de a fi autocritic).
John Berry vede inteligenţa ca produsul final al dezvoltării individuale în
domeniul psihologic cognitiv, distinct de domeniile afective şi motivaţionale.
Ann Brown şi Joseph Campione accentuează, în special, procesele şi produsele
învăţării, la fel ca şi interacţiunea dintre procese şi produse.
Earl Butterfield accentuează patru baze ale diferenţelor individuale îninteligenţă, care rezultă din literatura de specialitate de orientare cognitivă:
a oamenii mai puţin inteligenţi au baze de cunoştinţe mai mici şi mai puţin
elaborate;
b. oamenii mai puţin inteligenţi folosesc strategii de procesare a informaţiei
mai puţin, într-un mod mai simplu şi mai pasiv;
43
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Sternberg şi Berg au realizat o comparare a definiţiilor din 1921 cu cele din
1986, pe baza unei liste cu 27 de atribute care apar atât în definiţiile vechi, cât şi în
cele din 1986, stabilind frecvenţa lor, pentru a vedea evoluţia conceptului de
inteligenţă. O serie de concluzii au rezultat din această activitate de comparare(Sternberg, 1990).
Câteva concordanţe generale privind natura inteligenţei au putut fi identificate:
adaptare la mediu, procese mintale de bază, gândire superioară (raţionament,
rezolvare de probleme, luare de decizii). Deci, aceste idei se regăseau în ambele liste
cu definiţii.
S-a observat că, în 1986, metacogniţia juca un rol important, pe când în 1921
nu avea nici un rol. În simpozionul din 1986, un accent puternic este pus pe rolulcunoştinţelor şi al interacţiunii dintre aceste cunoştinţe şi procesele mintale.
S-ar putea concluziona că există o evoluţie a conceptului de inteligenţă de la
problemele psihometrice spre procesarea de informaţie, context cultural şi
interrelaţiile lor. Această modificare a fost determinată de revoluţia cognitivă din
psihologie
Predicţia comportamentelor pare acum mai puţin importantă decât înţelegerea
acestor comportamente, înţelegere ce trebuie să preceadă predicţia.
Desigur că din 1986 şi până astăzi a existat o continuă redefinire a
inteligenţei. Factorii sociali şi contextuali tind să câştige în frecvenţă. Cele două
simpozioane rămân referenţiale pentru concepţia majoritară asupra inteligenţei.
Perspectiva psihometrică, urmată şi completată de perspectiva cognitivă reprezintă
nucleul “tare” în teoriile inteligenţei.
2.1.3. O definiţie a inteligenţei
Vom defini, la rândul nostru, inteligenţa, încercând să depăşim cadrele
tradiţionale în definirea inteligenţei. În general, vom încerca să oferim o definiţie a
ceea ce este inteligenţa şi a modului în care ea este utilizată în discursul public. Vom
evita astfel reificarea inteligenţei, cu alte cuvinte vom evita tratarea inteligenţei ca o
realitate concretă.
Definiţia noastră este următoarea:
45
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
“Inteligenţa este un construct psihologic, care aproximează o realitate
socială. Ea este utilizată în mod curent ca şi criteriu performanţial al intelectului în
clasificarea oamenilor”
Simţim nevoia să clarificăm termenii definiţiei. Prima parte defineşteinteligenţa ca pe un construct psihologic. Cu alte cuvinte, inteligenţa nu este un dat
obiectiv, ci o conceptualizare în cadrul unui sistem de ipoteze şi teorii. Psihologii au
generat acest construct pentru a oferi un grad de rigurozitate şi explicitare unui
concept social, implicit. Ca orice construct, conceptul de inteligenţă este imperfect,
acoperă doar anumite părţi din conceptul iniţial. Pe de altă parte nu încercăm să
negăm existenţa diferenţelor interpersonale în performanţele intelectuale.
Utilizarea iniţială a inteligenţei este de a clasifica persoane în ceea ce priveşte
capacităţiile intelectuale. În relaţiile interpersonale acţionează mai multe criterii de
clasificare. Este suficient să amintim pe cele mai importante: aprecierea vârstei, a
frumuseţii, gradul de simpatie faţă de persoana respectivă, starea de sănătate,
atractivitatea ş.a.
Ca şi în cazul altor criterii, inteligenţa se bazează pe o categorizare implicită,
în care criteriile sunt personale şi slab specificate.
Ca să facem o paralelă cu un alt criteriu, vom folosi frumuseţea ca şi
referenţial. Fiecare dezvoltă un set de criterii pe baza căruia apreciază frumuseţea.
Aceste criterii nu sunt întotdeauna conştientizate, dar nu sunt nici inconştiente,
deoarece sunt permeabile la influenţa unor modele, tiparuri etc. La nivel de populaţie,
observăm că aceste criterii regresează spre o medie, care poate fi considerat “etalon de
frumuseţe” pentru populaţia respectivă. Etaloane diferite se dezvoltă în culturi
diferite.
În cazul inteligenţei, observăm că deosebirile dintre culturi cauzează, de cele
mai multe ori, definiri şi conceptualizări diferite.
Faptul că aceste criterii personale sunt slab specificate sau că sunt în mare
parte implicite, nu afectează utilizarea inteligenţei în clasificare. Mai mult, clasificarea
pe baza inteligenţei este extrem de rapidă, ceea ce sugerează un număr limitat de
criterii. Sarcina psihologilor ar trebui să fie descoperirea acestor criterii, şi nu o
structură predefinită a inteligenţei sau mecanisme universale de funcţionare a ei.
Implicaţiile acestei definiţii sunt multiple. Observăm că problemele din studiul
inteligenţei apar atunci când psihologii doresc o reducere a inteligenţei la un concept
46
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
În această secţiune ne propunem să trecem în revistă principalele repereteoretice în ale inteligenţei. Abordările inteligenţei sunt numeroase datorită seturilor
de premize pe care se bazează. Aceste seturi de premize constituie o “metaforă”
(Sternberg, 1990). În cadrul fiecărei abordări există mai multe teorii.
În analiza noastră vom încerca să urmăm următorii paşi:
• prezentarea ideilor de bază ale abordării (comune tuturor
teoriilor din componenţa unei abordări);
• prezentarea succintă a teoriilor reprezentative;• prezentarea principalelor critici;
• un tablou sumativ al abordărilor pe baza analizei celor trei
niveluri paradigmatice (ontologic, epistemologic şi metodologic)
Există mai multe clasificări ale abordărilor. Cea mai utilizată este clasificarea
lui Sternberg (1990), care împarte teoriile inteligenţei în şapte abordări, fiecare bazată
pe o metaforă, cu alte cuvinte, pe un set de asumpţii privind natura acestora. Cele
şapte categorii sunt: geografică (psihometrică), cognitivă, biologică, epistemologică,sociologică, culturală şi sistemică.
În analiza noastră vom utiliza o clasificare ce constă în următoarele abordări:
psihometrică, cognitivă, developmentală, contextuală. Diferenţele faţă de clasificarea
lui Sternberg sunt evidente, în consecinţă le vom clarifica.
Vom considera că abordarea biologică, ce are ca principală ipoteză existenţa
unei baze fiziologice a inteligenţei, nu reprezintă decât o încercare de legitimare a
teoriilor psihometrice şi cognitivă. Această concluzie este susţinută de două
argumente:
• Teoriile psihometrice au considerat întotdeauna că există o
puternică componentă biologică-ereditară în inteligenţă (de exemplu
factorul viteză se referă la viteza procesării stimulului). Teoriile au căutat
întotdeauna să evidenţieze corelatele biologice ale inteligenţei.
• Teoriile cognitive sunt şi mai strâns legate de perspectiva
biologică. În fond, creierul reprezintă baza implementaţională a
48
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Spearman este cel care a construit o metodă de măsurare a diferenţelor
interindividuale în abilităţi intelectuale. Conform analizei factoriale, au rezultat
corelaţii pozitive între toate probele intelectuale aplicate subiecţilor. Aceste corelaţiise explică printr-un factor comun, care măsoară magnitudinea comunalităţii dintre
probe. Acest factor, denumit de Spearman factor g, este responsabil pentru o proporţie
importantă din performanţa intelectuală. Pentru restul performanţei există factori
explicativi denumiţi factori specifici.
Pe baza teoriei bifactoriale a lui Spearman, s-a justificat utilizarea inteligenţei
ca şi factor clasificator. Dacă diferenţele interindividuale pot fi măsurate precis şi dacă
există o explicaţie pentru această variaţie interindividuală, pasul logic este de a
concepe teste care să releve aceste diferenţe.
O problemă controversată a teoriei bifactoriale a fost proporţia de variaţie
explicată de factorul g. Dat fiind faptul că nivelul corelaţiilor pe baza cărora s-a
stipulat existenţa inteligenţei generale era mediu (.30-.50), unii autori au considerat că
există mai mulţi factori care influenţează performanţa intelectuală. Încercarea de a
descoperi şi defini aceşti factori a condus la prima încercare de stabilire a unei
structuri a inteligenţei.
2.2.1.2. Teoria abilităţilor primare
Thurstone (1938) a creat o teorie a inteligenţei care afirma existenţa unor
abilităţi intelectuale specializate, necorelate unele cu altele. În consecinţă, o
reprezentare adecvată a inteligenţei unei persoane necesită specificarea scorurilor
obţinute de persoana respectivă la fiecare din cele şapte abilităţi mintale primare
susţinute de teoria sa, nefiind suficient un singur scor, cum susţinea Spearman.Thurstone a devenit astfel primul psihometrician care a stabilit o structură complexă a
inteligenţei şi a susţinut analiza multifactorială.
Abilităţile mintale primare, rezultate în urma analizei factoriale a rezultatelor a
56 de teste erau următoarele:
• Înţelegerea verbală (abilitatea de a înţelege materiale verbale) a
fost măsurată de probe de vocabular şi citire;
50
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• Fluenţa verbală (producerea rapidă de idei, propoziţii sau alte
materiale verbale) este măsurată de teste de producere rapidă de cuvinte
sau propoziţii;
• Numerică (implicată în calculul matematic);• Memorie (implicată în reactualizarea vizuală sau semantică);
• Viteză perceptuală (ce constă în recunoaşterea rapidă a
materialului vizual);
• Raţionament inductiv ( ce constă în raţionamente de
generalizare);
• Vizualizare spaţială se referă la manipularea spaţială mintală a
obiectelor (de exemplu rotaţia mintală).
Thurstone este cel care a iniţiat procedura rotirii axelor factoriale. Dat fiind
faptul că analiza factorială este o metodă de reducere a datelor, este logic să cauţi
structura cea mai simplă. Interesant este că dacă factorii obţinuţi în urma testării sunt
rotaţi succesiv, datele tind să se reducă până la existenţa unui singur factor. Reducerea
abilităţilor multiple la un singur factor general a încurajat apariţia modelelor ierarhice.
2.2.1.3. Teorii ierarhiceTeoriile ierarhice susţin existenţa unui continuum între abilităţile specifice,
strict specializate, abilităţile primare şi inteligenţa generală. Potrivit acestui tip de
teorii, există diferite niveluri de structurare a inteligenţei. Conform lui Burt , în
compoziţia unui scor la o probă, indiferent de natura acesteia, avem patru tipuri de
componente: o componentă generală, componente de grup, componente specifice şi
eroarea. Primele trei tipuri de componente corespund unor niveluri diferite de
structurare a inteligenţei (Kline, 1992).Cea mai cunoscută teorie ierarhică este cea a lui Vernon. Vernon postula
existenţa unei ierarhii formată din patru nivele. Nivelul superior este cel al inteligenţei
generale. La nivelul al doilea, Vernon descrie doi factori: v:ed (abilităţi verbal-
educaţionale) şi k:m (abilităţi spaţial-mecanice). Nivelul trei cuprinde factori minori
de grup, iar nivelul patru cuprinde factorii specifici.
Deşi este o teorie ierarhică, teoria lui Cattell se diferenţiază net de cele
anterioare prin complexitatea sa. Cattell susţine că nivele factoriale nu pot provenidecât din analiza factorială. Astfel, factorii primari se extrag din structura rezultată în
51
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
urma testării. Factorii de ordin superior se extrag prin analiza factorială a factorilor de
gradul I. Procesul este, cel puţin teoretic, iterativ, până când datele se reduc la un
singur factor.
Analiza factorială a lui Cattell utiliza o structură oblică a factorilor, astfel încâtvariaţia unui factor produce automat o variaţie pe un alt factor. În urma analizei sale, a
rezultat un număr de 27 de factori de rangul I. Printre cei mai importanţi factori sunt:
V (abilitate verbală), N (factorul numeric), P (viteză perceptivă), S (factor spaţial),
I (raţionament inductiv); Ma (memorie asociativă) şi Ms (capacitatea memoriei)
(Kline, 1994).
Din punctul de vedere al teoriei, cei mai importanţi factori sunt cei de ordinul
II, deoarece acesta este punctul în care s-a încheiat analiza lui Cattell. Încercările de a
reduce factorii de ordinul II au eşuat, date valabile rezultând numai pe eşantioane
specifice.
Prezentăm factorii de ordinul II în tabelul următor:
Tabel 5. Factorii de ordinul II (Cattell)
Cod Denumire Caracterizare (factori de ordinul I care încarcăacest factor)
Teoriile multidimensionale prezintă structuri ale inteligenţei mai complexe.
Dezavantajul acestor modele este că provin din teorii (ipoteze) şi nu sunt generate de
date. Două modele sunt, în mod special, importante.Modelul lui Guildford (Structura Intelectului) este important datorită
diferenţelor extrem de mari de abordare. Guildford neagă existenţa orcărei corelaţii
semnificative între factori. Corelaţiile normale de aproximativ.20 sunt nesemnificative
şi artificiale (datorită numărului mare de elemente). Semnificaţia lor este aproape
identică cu 0. În schimb, există o mulţime de structuri (factori) necorelaţi. Guildford
susţine că aceşti factori pot fi incluşi într-un model, pe baza de factori ortogonali.
Modelul său cuprinde 120 de abilităţi, la intersecţia a trei dimensiuni:
• Cinci operaţii mintale (cogniţie, memorie, gândire divergentă,
gândire convergentă şi evaluare);
• Patru tipuri de conţinuturi (figural, semantic, simbolic şi
comportamental);
• Şase tipuri de produse (unităţi, clase, relaţii, sisteme, schimbări
şi implicaţii).
Modelul este extrem de atrăgător. Teoretic ar trebui să se conceapă un testspecific pentru fiecare din cele 120 de abilităţi posibile. Marea problemă a modelului
este, însă, faptul că atât operaţiile, cât şi produsele au fost selectate arbitrar, fără nici o
bază în teoria psihologică. Cu alte cuvinte, nu există nici o dovadă că aceste operaţii şi
produse acoperă realitatea. Mai mult, cele trei categorii sunt incomplete.
Ultimul model pe care îl prezentăm este modelul radex a lui Guttman. Acest
model circular reprezintă atât structura intelectului, cât şi relaţiile dintre diverse
elemente ale acestui model. Modelul constă în două dimensiuni:
• Simplex. Dacă ne imaginăm factorii dispuşi pe un un cerc,
distanţa faţă de centru măsoară gradul de generalitate. Conform acestui
model, un factor general este situat în centrul cercului. Factorii specifici se
află aproape de periferia acestuia.
• Radex. Într-o dispunere circulară, unghiul dintre două elemente
reprezintă gradul de asociere (similaritate). Astfel doi factori mai apropiaţi
ca structură vor forma cu centrul un unghi mic.
53
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Putem concluziona că psihometria are de oferit psihologiei ştiinţifice o serie
de date valoroase, a căror negare nu ajută evoluţiei studiului conceptului de
inteligenţă. Fără îndoială, psihometria, prin intermediul analizei factoriale, a oferit
posibilitatea de a clarifica structura inteligenţei. Ştim astfel că inteligenţa are multefaţete (Guilford, 1967). De asemenea, psihometria susţine ideea organizării ierarhice a
inteligenţei, trasând, totodată, graniţele între abilităţile implicate în fiecare nivel
ierarhic.
Contribuţia ei majoră este evidenţierea faptului că oamenii diferă din punct de
vedere al performanţelor intelectuale şi demonstrarea faptului că aceste diferenţe pot
fi măsurate sistematic. În acest mod, psihometria oferă un domeniu viabil pentru
înţelegerea diferenţelor intrapersonale şi interpersonale în inteligenţă, creând,totodată, un cadru pentru dezvoltarea unor importante aplicaţii practice.
2.2.1.5. Critica teoriei psihometrice
Psihometria a fost paradigma principală timp de peste o jumătate de secol.
Criticile psihometriei sunt, în consecinţă, extrem de numeroase. Ne vom limita în a
prezenta criticile de ordin metodologic şi de abordare. Criticile privind efectele
psihometriei vor fi tratate într-un capitol separat. Într-adevăr, există o mare
discrepanţă între scopurile explicative ale psihometriei şi utilizarea socială a acesteia.
Cele mai aspre critici aduse psihometriei vin din partea psihologiei cognitive.
Cea mai des invocată carenţă este aceea că abilităţile mintale, aşa cum sunt ele
descrise de analiza factorială, nu oferă informaţii despre procesele mentale. Drumurile
ce duc de la structură la procese, de la un nivel de organizare la altul, de la grup spre
individ nu sunt întotdeauna deschise şi directe. Accentul pus pe perspectiva
structurală a inteligenţei ignoră aspectele funcţionale. Cunoaşterea structurii, în lipsa
unei cunoaşteri a procesualităţii inteligenţei, este inutilă.
Psihometriei i se reproşează şi eşecul în a explica clar ce înseamnă cu adevărat
diferenţele în abilitate. Psihometria are neajunsul că priveşte inteligenţa ca pe un
atribut neschimbat. Cercetările developmentale arată că inteligenţa, aşa cum este ea
conceptualizată de psihometrie, este modificabilă. Aprecierea inteligenţei ca atribut
imuabil neagă posibilitatea intervenţiei în domeniul inteligenţei (Skuy, 2002).
54
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Datorită acestor carenţe în explicaţia de tip psihometric, orientarea cognitivă
afirmă că folosind doar datele oferite de psihometrie nu se poate afla modul în care se
poate acţiona asupra structurii pentru a influenţa procesele şi invers.
O altă critică adusă psihometriei este aceea că încercarea de a prezice, pe baza performanţelor obţinute la testele psihometrice, performanţa intelectuală în situaţii
reale de viaţă, unde minţile interacţionează între ele şi cu ele însele, pare adesea
aproape imposibilă.
În fine, liniaritatea inteligenţei este un mit. Studiile arată faptul că, la nivele
superioare, corelaţia cu factori predictivi scade. Cu alte cuvinte, pentru a avea
performanţe în domenii ce solicită abilităţi intelectuale este nevoie de inteligenţă. La
valorile sub medie, corelaţia dintre inteligenţă şi performanţă este mare (inteligenţaeste factor predictiv). Dar un grad mare de inteligenţă nu garantează o performanţă
proporţională.
2.2.2. Abordarea cognitivă
Abordarea cognitivă se doreşte o sinteză a curentelor psihologice anterioare. În
domeniul inteligenţei, însă, abordarea cognitivă este aproape în exclusivitate oabordare funcţionalistă. Deşi iniţial se dorea o abordare complementară celei
psihometrice, teoria cognitivă a inteligenţei s-a diversificat şi a început un proces de
apropiere de paradigma psihometrică. Teoriile cognitive au fost declanşate de apariţia
teoriei generale a sistemelor, de cibernetică şi de modelele generale ale procesării de
informaţie. Psihicul uman este rezultatul unei evoluţii constante în procesarea de
informaţie (Golu, 1975, 2002).
Principalele postulate ale abordării cognitive sunt (Eysenck, Keane, 1996):
• Omul este o fiinţă autonomă şi intenţională, care
interacţionează cu lumea printr-un sistem de procesare de simboluri;
• Capacitatea omului de a procesa informaţie este limitată
(limitări structurale şi ale resurselor);
• Inteligenţa reprezintă o modalitate eficientă de procesare a
informaţiei;
55
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• Sarcina psihologilor este de a identifica procesările de
informaţie ce stau la baza performanţei cognitive;
• Analiza sarcinilor cognitive este posibilă la mai multe nivele,
inclusiv cel al reprezentărilor, al algoritmilor şi al bazei neurologice;
• Inteligenţa este un atribut intern, relativ stabil al persoanei;
• Optimizarea inteligenţei este posibilă în măsura în care
procesele cognitive sunt penetrabile cognitiv
Abordarea cognitivă priveşte creierul ca pe un mecanism computaţional şi face
analogie între procesele minţii şi operaţiile (software) unui calculator. Analogia nu
este nouă şi are, desigur, limitările sale, utilitatea teoriei nu poate fi însă pusă laîndoilă. Accentul se mută astfel de la structură cognitivă la proces cognitiv şi de la
diferenţe interindividuale la comunalităţi. Poate din cauza faptului că această abordare
a apărut ca o reacţie la cea psihometrică, punctele ei slabe şi cele tari tind să fie
complementare cu cele ale metaforei psihometrice.
Astfel, în timp ce abordarea psihometrică, prin natura ei statică, tinde să
adreseze puţine întrebări proceselor, abordarea cognitivă (metafora computaţională a
lui Sternberg), este preocupată doar de procesele cognitive. În consecinţă, inferenţeleasupra structurii sunt slabe în abordarea cognitivă, în timp ce în cadrul abordării
psihometrice rezultatele analizei factoriale oferă un model structural.
Scorurile la teste accentuează diferenţele individuale, ceea ce face ca
psihometria să se centreze pe clasificarea ordonată, liniară a oamenilor în funcţie de
un criteriu. O abordare procesuală implică, în schimb, o înţelegere a proceselor
cognitive (de exemplu, inferarea unei relaţii), indiferent de variaţiile individuale. În
consecinţă, se formulează o teorie descriptivă pentru procese, nu pentru oameni.
Argumentul forte al necesităţii abordării cognitive este faptul că abilităţile
mintale, aşa cum au fost ele descrise de analiza factorială, nu spuneau foarte multe
despre procesele mintale implicate, de aici decurgând nevoia imperativă a unei
abordări care să analizeze aceste procese. Miza iniţială a abordării cognitive era
înţelegerea procesuală a diferenţelor interindividuale sau, altfel spus, explicarea
scorurilor obţinute, diferenţelor interindividuale, prin diferenţe în procesualitatea
inteligenţei
56
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Psihologia cognitivă a fost orientată de la început pe aspectele funcţionale şi
procesuale ale intelectului, preocupările ei în domeniul cercetării fiind axate pe
descoperirea modului în care diferite funcţii (de exemplu, percepţia, memoria,
gândirea etc.) sunt folosite de persoane în diferite situaţii. Se poate observa, prinstudiul cercetărilor de orientare cognitivă din domeniul inteligenţei, că un scop
ambiţios, ce urmează în mod logic celor expuse anterior, este cel de a decela limitările
unor diferite funcţii la nivel individual, de a identifica cauzele clare ale acestor
limitări şi de a descoperi modalităţi prin care acestea pot fi depăşite.
Cercetările ştiinţei cognitive au oferit noi puncte de vedere ale performanţei
intelectuale, ce contribuie la o practică educativă mai eficientă.
Un mod de a prezenta inteligenţa în paradigma cognitivă este aceea de aplicarea proceselor cognitive şi metacognitive la învăţare şi la rezolvare de probleme.
Procesele cognitive (MSD, MLD; codare, practica, etc.) depind de funcţionarea
creierului, în timp ce procesele metacognitive implică managementul proceselor
cognitive, prin tehnici ca: stima de sine, strategii de gândire, principii funcţionale,
pregătire mintală, implicând atitudini şi emoţii. Interacţiunea proceselor cognitive cu
cele metacognitive este dinamică şi complexă, iar diferenţele individuale apar în orice
aspect al gândirii.
Abordarea cognitivă a părut, deci, la început, un răspuns la factorii utilizaţi în
abordarea psihometrică, dar ea nu a oferit un răspuns, pentru că, aşa cum factorii pot
fi divizaţi la nesfîrşit, şi procesele pot fi divizate la infinit.
Din cauza indiferenţei faţă de diferenţele inerindividuale, mulţi teoreticieni de
orientare computaţională au ajuns la concluzia că nu există nici un model corect de
procesare de informaţie. Există diferenţe individuale în procesele şi strategiile pe care
diferiţi oameni le folosesc în rezolvarea de probleme, procese şi strategii care pot
depinde, în parte, de structura abilităţilor lor, aşa cum este ea descrisă de teoriile de
inspiraţie psihometrică.
În abordarea cognitivă, a existat tendinţa de a privi procesele ca stând la baza
factorilor, dar concluzia a fost că nu se poate ştii clar dacă procesele stau la baza
factorilor sau factorii stau la baza proceselor (Sternberg, 1981, 1986).
57
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
După cum vom arăta şi în continuare, cel mai mare pericol care poate afecta
abordarea computaţională este acela ca teoreticienii săi să piardă din vedere
ansamblul, datorită preocupării lor prea intense pentru detalii.
Cele mai importante studii efectuate în spiritul paradigmei cognitive asuprainteligenţei pot fi clasificate în patru categorii: abordarea corelatelor cognitive ale
inteligenţei, abordarea componentelor cognitive, training cognitiv şi evaluarea
conţinutului cognitiv (Sternberg, 1990).
2.2.2.1.Abordarea corelatelor cognitive ale inteligenţei
Un sistem cognitiv trebuie să dispună de două capacităţi: trebuie să îşi poată
reprezenta realitatea (internă sau externă) şi să modifice aceste reprezentări (calcul).Teoria cognitivă împarte reprezentările în simbolice şi subsimbolice, iar calculul în
simbolic şi patternuri de activare (Eysenck, Keane, 1996).
Denumirea de abordare a corelatelor cognitive provine de la încercarea de a
corela abilităţile cognitive cu probe psihometrice. O reuşită în acest sens ar legitima
testele psihometrice ca instrument adecvat de măsurare al abilităţilor cognitive şi, în
acelaşi timp, ar oferi explicaţia variaţiei scorurilor psihometrice. Altfel spus,
diferenţele la scoruri ar exprima diferenţe în abilităţi.
În cadrul acestui tip de studii, se urmăreşte selectarea unor abilităţi care pot fi
măsurate prin utilizarea testelor cognitive, în continuare scopul acestor studii fiind să
descrie diferenţele individuale, în ceea ce priveşte aceste abilităţi selectate, în termeni
de diferenţe în capacităţile şi tehnicile generale de procesare a informaţiei.
În esenţa ei, această abordare are la bază două idei principale. Prima asumpţie
se referă la sistemul de procesare a informaţiei, afirmându-se că toţi oamenii sunt
echipaţi cu un astfel de sistem, cuprinzând, de exemplu, memorie de lungă durată,
memorie de lucru, procese de lucru cu acele informaţii (Jensen, 1980).
O altă idee importantă afirmată de această abordare este cea privitoare la
diferenţele individuale. Astfel, se consideră că oamenii diferă din punctul de vedere al
capacităţilor particulare pentru fiecare proces. Aceste capacităţi particulare ale
proceselor alcătuiesc blocurile care construiesc comportamentul inteligent. Abordarea
corelatelor cognitive ale inteligenţei încearcă să elucideze ce anume înseamnă să fii
bun la o anumită abilitate (Jensen, 1977).
58
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
relaţii cu factorii de abilitate rezultaţi din testele psihometrice au fost descrişi în
detaliu de Carroll.
ECT este o sarcină a cărei rezolvare necesită un număr relativ redus de procese
sau operaţii mentale. Carroll a divizat aceste ECT în opt categorii: alertă perceptivă,timp de reacţie şi mişcare, evaluare şi decizie, compararea stimulilor, numire, citire şi
asociaţie, memorie episodică, raţionament analogic, manipulare algoritmică. ECT pot
fi privite şi prin prisma proceselor cognitive subiacente, Carroll listând nouă:
Criticile aduse cercetării lui Carroll afirmă că aceste domenii sunt categorii
intuitive, iar numirea lor este o tentativă, unele fiind deja utilizate în studii de validare.Totuşi, cartea lui Carroll ( Human Cognitive Abilities:A Survey Of Factor Analytic
Studies, 1988, 1993) este cel mai bun ghid în înţelegerea modului în care factorii
psihometrici şi cei ai ECT sunt relaţionaţi.
Jensen (1998) utilizează această abordare pentru a descoperi corelatele
biologice ale factorului general.
2.2.2.2. Abordarea componentelor cognitive
Abordarea componentelor inteligenţei postulează existenţa unor componente
discrete (distincte), care influenţează sarcinile cognitive. Scopul acestei abordări este
descompunerea unei sarcini în procese cognitive subiacente şi evaluarea diferenţelor
pentru fiecare componentă a procesului.
Un exemplu edificator este teoria computaţională a lui Sternberg. Metodologia
după care a lucrat Sternberg (1986) a fost următoarea:
• Selectarea unei sarcini cognitive;
• Realizarea unei analize cognitive a sarcinii, analiză care duce la
descompunerea acestei sarcini în procesele cognitive care o compun;
• Izolarea experimentală a componentelor critice, pentru a vedea
care din componente sunt relaţionate cu diferenţele individuale în performanţă.
Sternberg (1984) consideră că rezolvarea de probleme depinde de aplicarea
componentelor cognitive (procesări bazale de informaţie) în operaţiile realizate asupra
60
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Ulterior, Sternberg a afirmat lipsurile acestei teorii componenţiale, printre
altele arătând că astfel de teorii ale procesării de informaţie, utilizate în studii asupra
performanţelor la diferite sarcini, spun relativ puţin despre principiile fundamentale şi
generale ale inteligenţei. Din această autoevaluare a propriei teorii, a apărut preocuparea lui Sternberg pentru o teorie eclectică, ilustrată prin teoria triarhică a
inteligenţei.
2.2.2.3.Training cognitiv
Scopul acestei abordări este acela de a oferi instruire în procesele cognitive
care pot fi esenţiale pentru anumite sarcini.
Metoda constă în segmentarea unei sarcini cognitive în procesele componente,în încercarea de a izola aceste procese componente, pentru a aprecia care dintre ele
contribuie mai mult la diferenţele individuale exprimate prin performanţele la o
anumită sarcină.
În continuare se lucrează cu subiectul pentru a-l învăţa cum să-şi
îmbunătăţească un anumit proces component, subiacent sarcinii cognitive şi care se
dovedeşte de o importanţă crucială în rezolvarea acelei sarcini. Această metodă este
des utilizată în programele de instrucţie formativă (Skuy, 2002).
2.2.2.4. Evaluarea conţinuturilor cognitive
Acestă direcţie de cercetare este relativ nouă şi ea încearcă să descrie
diferenţele dintre experţi şi novici în rezolvarea de probleme, în termeni de cantitate şi
calitate a cunoştinţelor.
Cercetările viitoare trebuie să evidenţieze strategiile oamenilor în planificarea,
controlarea, evaluarea modului în care ei folosesc procesele cognitive în timpul
rezolvării de probleme.
2.2.2.5. Abordări biologice ale funcţionării cognitive
Teoriile biologice se concentrează asupra analizei nivelului implementaţional
al inteligenţei. Localizarea funcţiilor cognitive în creier este o certitudine. Este logicsă se caute mecanismele neurologice ale performanţei intelectuale. În consecinţă,
62
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
teoriile biologice tind să înţeleagă inteligenţa în termeni de funcţionalitate a
creierului. Din cauza cunoştinţelor noastre reduse asupra creierului, teoriile biologice
au, adesea, un aer speculativ.
Cei mai importanţi reprezentanţi sunt: Levi, preocupat de localizareaemisferică, Jensen, care a studiat viteza transmiterii neurale, şi Eysenck, interesat de
problematica acurateţii transmiterii neurale.
Experimentele aparţinând acestei abordări folosesc date colectate în trei
moduri. Primele tipuri de date provin din studii care încearcă să localizeze abilităţile
specifice la nivelul creierului, folosind subiecţi care au suferit traumatisme şi leziuni
ale unor porţiuni din creier. Astfel, se încearcă determinarea funcţiilor pierdute în
cazul distrugerii porţiunilor respective din creier. Rezultatele au fost contradictorii şiacest lucru se datorează mai multor motive: datorită diferenţelor dintre pacienţi şi
datorită diferenţelor dintre cauzele acestor traumatisme. În plus, pacienţii folosiţi în
aceste studii sunt foarte nereprezentativi pentru populaţia normală şi, astfel, pot apărea
false generalizări.
Un alt tip de date sunt cele electrofiziologice, obţinute prin observarea
potenţialelor evocate sau EEG în timp ce subiecţii rezolvă anumite sarcini.
Rezultatele nu pot fi fructuoase având în vedere imposibilitatea replicării
experimentelor în afara laboratorului şi în afara sferei de influenţă a cercetătorilor care
colectează aceste date. În plus, în aceste date intervin un mare număr de variabile
necontrolate.
Al treilea mod de a recolta date implică măsurarea fluxului sangvin în creier în
timpul procesărilor cognitive (ex., Xe III CBFr). Această tehnică este probabil modul
cel mai direct care există în prezent pentru a localiza în ce parte a creierului au loc
diferite forme de procesări cognitive. Tehnica menţionată nu suferă de lipsurile
criticate în cazul celorlalte două metode anterior prezentate şi pare foarte utilă pentru
realizarea unei hărţi a funcţionării intelectuale la nivelul creierului.
Abordarea biologică suferă datorită metodelor complicate (de exemplu, cele
de imagistică neuronală), ce fac dificilă investigarea unui eşantion valid de subiecţi. În
plus, se fac inferenţe privind funcţionarea normală a creierului prin studierea
excepţiilor (disfuncţionalităţilor). Cu toate acestea, problema funcţionării creierului în
63
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Prin abordări developmentale înţelegem toate abordările care pornesc de la
următorul set de premize:• Inteligenţa este o calitate modificabilă a psihicului
• Inteligenţa se dezvoltă ontogenetic
• Inteligenţa se dezvoltă într-un context (mediu)
• Inteligenţa are o finalitate adaptativă
Cele mai importante teorii developmentale sunt, fără îndoială, teoriile lui
Piaget şi Vygotsky. Teoriile developmentale îşi au originea în modalitatea lui Binet de
a conceptualiza inteligenţa. Potrivit acesteia, inteligenţa are semnificaţii diferite pentru vârste de dezvoltare diferite. În această şituaţie putem vorbi de o abordare
longitudinală a inteligenţei. Chiar dacă nivelul de dezvoltare actual are o semnificaţie
predictivă pentru dezvoltarea ulterioară, această predicţie este limitată de dezvoltarea
neuniformă (din punct de vedere temporal) a inteligenţei.
2.2.3.1.Teoria piagetiană
Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget (1965) este cu siguranţă cea mai populară abordare în domeniul educaţional. Avantajele abordării piagetiene faţă de
cele anterioare (psihometrică şi cognitivă) sunt multiple, în special din punct de
vedere educaţional. Teoria piagetiană oferă un cadru al dezvoltării inteligenţei în
contextul dezvoltării generale. Stadializarea permite un diagnostic precis al nivelului
de dezvoltare atins de către un copil şi, în acelaşi timp, al maturizării diferitelor
procese psihice. Nu în ultimul rând, teoria piagetiană oferă un puternic impuls
intervenţiei psihopedagogice în inteligenţă.Conform ideii gestaltiste de organizare, structurile mentale sunt substanţa
proceselor noastre cognitive. Piaget foloseşte termenul de “scheme” pentru a deosebi
structurile mentale interne de reprezentări, iar modul în care aceste scheme sunt
manipulate în cursul procesului de gândire poartă numele de “operaţii”.
Piaget afirmă că orice creştere cognitivă depinde de prelucrările de informaţii
care sunt puţin diferite de cunoştinţele deja existente, de ceea ce noi deja ştim, urmând
apoi restructurarea cunoştinţelor noastre pentru a integra informaţiile noi cu cele
65
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
vechi. Acest proces produce şi îmbogăţeşte structurile cognitive, lucru ce ne ajută să
supravieţuim şi să funcţionăm mai bine.
Teoria lui Piaget conţine câteva idei fundamentale. În primul rând, creşterea
cognitivă este considerată ca fiind baza dezvoltării. Apoi, se afirmă că omul are ocunoaştere imediată, opinia noastră despre realitate nefiind o înregistrare pasivă, ci
fiind construită activ, prin continua relaţionare a noilor informaţii cu cunoştinţele
existente, deja stocate. În acest sens, Piaget este un precursor al teoriilor
constructiviste, contextualiste.
Creşterea cognitivă are o motivaţie intrinsecă şi este dialectică, adică există o
continuă interacţiune între dorinţa de a avea o bază de cunoştinţe bine organizată
(acomodare) şi nevoia de noi informaţii (asimilare).
Modul în care o persoană îşi reprezintă lumea se schimbă sistematic de-a
lungul vieţii. Schimbarea structurilor înseamnă dezvoltare, deci creştere cognitivă. În
concepţia lui Piaget, deşi structurile cognitive se schimbă, funcţia noastră ca fiinţe vii
rămâne neschimbată. Cele două funcţii vitale sunt adaptarea (nevoia de a supravieţui)
şi organizarea (nevoia de a avea structuri interne bine organizate).
Alte concepte ce vin din biologie şi pe care le găsim în teoria pigetiană sunt
asimilarea şi acomodarea. Astfel, dezvoltarea cognitivă presupune continua asimilare
de noi informaţii, iar acomodarea implică schimbarea structurilor existente pentru a se
potrivi input-urilor proaspăt asimilate. Echilibrarea între asimilare şi acomodare
determină apariţia de noi structuri cognitive.
Stadiile piagetiene de dezvoltare sunt bazate pe cele două aspecte ale vieţii
cognitive menţionate anterior:1. structura (cum îşi reprezintă copilul lumea) şi
2.operaţiile (cum poate acţiona copilul asupra reprezentărilor). Progresiv, prin
dezvoltare stadială, structurile cognitive sunt mai complexe, iar operaţiile cognitive
devin mai puternice. Stadiile de dezvoltare descrise de Piaget sunt: stadiul
Există un număr ridicat de critici ale teoriei piagetiene.
În primul rând, teoria piagetiană s-a dovedit a fi o bază slabă pentru
înţelegerea modului în care diferitele funcţii şi abilităţi cognitive interacţionează
unele cu altele şi cu diferitele domenii de cunoştinţe în timpul dezvoltării şi cum semodifică ele prin interacţiune. Teoria piagetiană nu se dovedeşte de un real folos în
încercarea de a realiza programe de intervenţie pentru necesităţile diferiţilor indivizi.
Se pare că această teorie are nevoie de complementaritatea pe care i-o pot oferi
teorii care se ocupă mai mult cu moduri de gândire intuitive.
În ceea ce priveşte critica adusă teoriei stadiilor, se pare că evoluţia stadiilor
nu este aşa de strictă. Piaget însuşi a observat acest lucru şi a introdus conceptul de
“decalaj orizontal”. În plus, copiii par să poată rezolva multe sarcini la vârste mai micidecât a considerat Piaget că este posibil, iar uneori copiii definesc problemele în
moduri diferite de cele folosite de Piaget şi colaboratorii săi. Se poate spune că Piaget
a subestimat foarte mult rolul cunoştinţelor în dezvoltarea intelectuală.
Se consideră apoi că ultimul stadiu, cel al operaţiilor formale, nu reprezintă
sfârşitul dezvoltării intelectuale, existând perioade de dezvoltare intelectuală care
depăşesc acest stadiu, iar, pe de altă parte, nu toţi oamenii ating acest stadiu
operaţional post-formal, după cum nu toţi oamenii ating stadiul operaţiilor concrete.
De altfel, şcoala neo-piagetiană a încercat extinderea stadialităţii pe parcursul vieţii
adulte. Case şi Fischer au introdus stadii noi de dezvoltare în teoria neo-piagetiană.
Ca o ultimă critică ce poate fi adusă teoriei piagetiene, se poate observa că
Piaget nu a fost foarte interesat de diferenţele interindividuale.
2.2.3.2. Teoria sociologică a lui Vygotsky
Opera lui Vygotsky, deşi anterioară celei piagetiene, a intrat în circuitul
mondial mai târziu, în mare parte datorită popularizării ei de către Luria. Considerată
o concepţie sociologică, marxistă a inteligenţei, abordarea lui Vygotsky este percepută
ca o perspectivă complementară celei piagetiene.
Ca şi în cazul lui Piaget, inteligenţa este o abilitate internă, construită într-un
context (mediu), în diferite etape. Diferenţa faţă de abordarea piagetiană constă în
considerarea limbii, a limbajului ca principal mijloc de dezvoltare al inteligenţei şi în
importanţa acordată rolului socializării în dezvoltare.
67
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Pornind de la o analogie cu uneltele muncii întâlnite în teoria lui Engels,
Vygotsky stipulează existenţa unor “unelte” ale minţii. Principala unealtă este
limbajul, astfel încât, la început, accentul se pune pe dobândirea şi învăţarea
limbajului.Vygotsky a descoperit faptul că, în primii ani de viaţă, are loc un proces
complex de internalizare a semnificaţiilor şi asociaţiilor externe, sociale. Copilul
învaţă imbajul, apoi îl reproduce cu voce tare, iar, în final, internalizează limbajul.
Potrivit lui Vygotsky, acest proces are loc cu majoritatea proceselor psihice. Important
este de remarcat rolul adultului în facilitarea acestei internalizări, în construirea de
semnificaţii.
Teoria zonei proxime a dezvoltării (ZPD) , teorie concepută pentru a explicaevoluţia inteligenţei, reprezintă o teorie progresivă a inteligenţei, cu mare valoare
predictivă şi explicativă, ce rezidă în principiul acţiunii, interiorizării, dezvoltării,
modelării, fiind, deci, o teorie deterministă.
Potrivit teoriei, există un decalaj între nivelul de dezvoltare actual, aşa cum
este el măsurat de testele psihometrice, şi nivelul maxim de dezvoltare posibil. Este
vorba, în fond, de diferenţa între abilitate şi capacitate, între prezent şi potenţial.
Dezvoltarea intelectuală are loc în această zonă a potenţialului, numită zonă proximă a
dezvoltării. Aplicaţiile acestei teorii în educaţie sunt numeroase. Teoria ZPD permite
o acţiune educaţională, formativă, în care adultul oferă “instrumente” de dezvoltare
cognitivă copilului.
Cea mai cunoscută aplicaţie este cea a experienţei învăţării mediate şi
diagnosticul formativ, dezvoltate de Feuerstein.
68
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Abordările contextuale sunt cele mai diverse, dar împărtăşesc ideea că
inteligenţa se construieşte în relaţia cu mediul social. În cadrul abordării întâlnimdiverse poziţii, de la cea “cognitivă” a lui Sternberg (teoria triarhică), la cele
antropologice (relativismul cultural al lui Berry) şi chiar la teorii alternative ale
inteligenţei, conform cărora se redefineşte inteligenţa (teoria inteligenţelor multiple a
lui Gardner).
Principalele idei sunt:
• Omul este o fiinţă integrată într-o mulţime de contexte:
personal/individual, social, cultural• Inteligenţa se dezvoltă în urma relaţiei ecologice dintre individ
şi mediu
• Inteligenţa este, în mare măsură, un produs uman, cultural
Literatura de specialitate susţine influenţa contextului asupra dezvoltării. Cel
mai bun exemplu este influenţa factorilor ecologici asupra dezvoltării copilului în
primii şase ani de viaţă. Printre cei mai importanţi factori sunt: vulnerabilitatea
biologică de dezvoltare, stilul parental, diferenţele culturale şi factorii de risc sau protectivi (Shonkoff, Marshall, 2000).
În general se vorbeşte despre cinci niveluri ale contextului:
• Contextul personal constă în structura biologică şi psihologică
a persoanei. La acest nivel, există cei mai importanţi factori de risc.
Teoriile inteligenţei iau în considerare, în general, numai acest tip de
context. De exemplu, Jensen (1998) crede că există o bază neurologică a
inteligenţei, ereditară, ce ţine de mai mulţi factori biologici (potenţial de
Avantajul acestei sinteze ar fi apariţia unor multiple posibilităţi de acţiune,
însă dezavantajul este acela că abordarea poate deveni atât de largă încât se goleşte de
semnificaţie, permiţând în cadrul ei aproape orice tip de teoretizare.
Tentativele în acest sens s-au soldat cu teoria triarhică a inteligenţei(Sternberg, 1986), preocupată de aspectele diferite ale inteligenţei, şi teoria
inteligenţelor multiple (Gardner, 1993).
Teoria triarhică a lui Sternberg
Sternberg a conceput teoria triarhică pornind de la lipsurile teoriei
componenţiale. Sternberg a observat că analiza componenţială a sarcinilor cognitive
nu explică decât parţial performanţele intelectuale. Doi noi factori intervin în performanţă: gradul de noutate al problemei şi relaţia cu mediul.
Teoria triarhică cuprinde trei aspecte:
• Relaţia inteligenţei cu lumea internă;
• Relaţia inteligenţei cu experienţa
• Relaţia inteligenţei cu lumea externă
Prima subteorie este cea componenţială, elaborată din perspectivă cognitivă.
Reamintim că teoria componenţială susţine existenţa a trei tipuri de componente
implicate în performanţa intelectuală: metacomponentele, componentele de achiziţie
de cunoştiinţe şi componente performanţiale. Aceste componente au sarcina de a
stabili strategia de rezolvare a problemei, precum şi de a pune în corespondenţă
achiziţiile anterioare cu spaţiul problemei.
A doua subteorie este cea experenţială. Dacă utilizăm schema propusă de
Miclea (1994) privind nivelurile de analiză a sarcinilor cognitive, putem vorbi de
nivelul cunoştiinţelor sau baza de cunoştiinţe. Abordările privind baza de cunoştiinţe
nu sunt noi. De exemplu, chiar şi probe care măsoară viteza procesării neuronale
(Jensen, 1985, Hunt, 1980), care este un parametru fiziologic, utilizează această bază.
De exemplu, în măsurarea vitezei accesului lexical, această viteză se referă la o reţea
lexicală (bază de cunoştiinţe), care poate fi accesată pornind de la un stimul. Sternberg
susţine că noutatea situaţiei sau a stimulului necesită grade diferite (şi calităţi diferite)
ale inteligenţei. Inteligenţa se poate măsura prin rapiditatea automatizării răspunsului
72
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
la un stimul repetat. Cele mai solicitante contexte sun cele care sunt noi, dar nu în
totalitate, astfel încât nu provoacă un blocaj al inteligenţei. De exemplu, cel mai puţin
solicitant cognitiv este să vorbeşti limba maternă. O limbă străină total nouă provoacă
un blocaj total. În schimb, o limbă străină cunoscută parţial solicită maximcapacităţile intelectuale. În alţi termeni, solicitările trebuie să fie în zona proximă a
dezvoltării.
A teria subteorie este cea contextuală. Prin această teorie, Sternberg descrie
modalităţile de interacţiune cu mediul. Potrivit lui există trei tipuri de interacţiune, în
ordine succesivă, astfel încât, dacă eşuăm la un nivel de interacţiune, trecem la
următorul.
Prima interacţiune constă în adaptarea la mediu. În primă fază restructurămlumea internă la cerinţele mediului extern. Dacă însă puterea noastră de adaptare este
depăşită de mediu, trecem la următoarea etapă, care constă în modelarea mediului,
astfel încât solicitările acestuia să corespundă capacităţii noastre. În fine, a treia etapă
este selectarea unui nou mediu în cazul în care nu reuşim să-l modelăm.
Deşi Sternberg nu vorbeşte despre posibilitatea de a eşua în selectarea unui alt
mediu, terapia cognitiv-comportamentală abundă în exemple de acest fel. Reacţia este
una de renunţare, “predare” în faţa mediului. Interesant este faptul că, în condiţiile în
care situaţia se schimbă, nu mai avem puterea de a ne re-adapta la noile condiţii.
Acest fenomen este denumit neajutorare învăţată (learned helplessness).
Pe baza teoriei triarhice, Sternberg propune trei tipuri distincte de inteligenţă:
• Analitică (inteligenţa tradiţională ce constă în rezolvarea
problemelor uzuale prin strategii cunoscute, algoritmice). Această
inteligenţă utilizează resurse logice (de exemplu, raţionamentul inductivsau analogic)
• Creativă (utilizată în contexte noi), ce necesită explorări de noi
strategii.
• Practică (ce constă în aplicarea de algoritmi automatizaţi).
Implicaţiile teoriei triarhice sunt numeroase. Vom aminti numai câteva:
• Inteligenţa nu este strict internă. Acest lucru conduce la oanaliză multidimensională a sarcinilor cognitive;
73
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• Testarea clasică a inteligenţei este fundamental greşită,
deoarece măsoară doar un tip de inteligenţă (şi este şi dependentă de
gradul de noutate pentru subiectiul testat);
• O persoană poate avea performanţe diferite pe cele trei tipuri deinteligenţă.
Teoria lui Gardner
Teoria lui Gardner (teoria inteligenţelor multiple) reprezintă o despărţire
radicală faţă de tradiţia inteligenţei şi, din acest motiv, este importantă. Punctul cheie
(schimbarea de paradigmă) provine din faptul că Gardner refuză şi neagă existenţaunei inteligenţe psihometrice sau cognitive. El redefineşte inteligenţa, pornind de la
un set de criterii, în care validarea psihometrică joacă doar un rol limitat. Mai precis,
în lucrarea sa Frames of Mind (1993), Gardner postulează existenţa celor trei
principii ale inteligenţelor multiple:
• Nu există o singură inteligenţă responsabilă pentru performanţa
umană. Rezultă că există mai multe inteligenţe (şapte în teoria originală);
• Inteligenţele sunt independente una de cealaltă, ceea ce neagăexistenţa unui factor comun g;
• Inteligenţele interacţionează.
Pe baza acestor principii, Gardner a identificat şapte inteligenţe: logico-
matematică, lingvistică, spaţială, muzicală, kinestezică, intrapersonală şi
interpersonală. Indiferent de numărul inteligenţelor (Gardner a mai propus şi alte
inteligenţe, de exemplu estetică şi etică), important este faptul că acestea coexistă
independent. Mai mult, în loc să pornească de la o realitate statistică (cum este cazul psihometriei), Gardner defineşte întâi criterii pentru ca o inteligenţă să fie validă.
Aceste opt criterii sunt:
• Existenţa dovezilor neurologice. Potrivit acestui criteriu,
trebuie să existe o bază neurologică a inteligenţei respective. Acest lucru
se poate demonstra prin localizarea unei inteligenţei pe aria corticală sau
prin studierea unor pacienţi neurologici a căror performanţă este afectată.
74
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• Existenţa diferenţelor interindividuale. Inteligenţa este, şi în
concepţia lui Gardner, un criteriu de performanţă, ceea ce implică o
diferenţiere a indivizilor pe baza inteligenţei.
• Existenţa unui set central de operaţii. Independenţainteligenţelor necesită seturi diferite de operaţii. Descrierea acestor seturi
măreşte validitatea inteligenţelor respective.
• Existenţa unei istorii evolutive. O inteligenţă independentă
trebuie să aibă o istorie evolutivă, cu alte cuvinte, să se dezvolte
ontogenetic de la nivele scăzute de performanţă la nivele ridicate printr-o
succesiune de stadii de dezvoltare
• Existenţa unor dovezi ale unei inteligenţe specifice provenitedin cercetări de psihologie experimentale. O inteligenţă trebuie să poartă fi
pusă în evidenţă experimental
• Existenţa dovezilor psihometrice. În interiorul unei inteligenţe,
trebuie să existe un pattern de intercorelaţii şi factori, care asigură structura
inteligenţei respective.
• Existenţa unui set de simboluri şi coduri distincte
Teoria lui Gardner este revoluţionară atât ca şi concepţie, cât şi ca implicaţii.Potrivit teoriei gardneriene, o persoană poate arăta un grad ridicat de abilităţi la o
inteligenţă specifică, în timp ce demonstrează abilităţi scăzute la altă inteligenţă.
Cu alte cuvinte, Gardner propune un număr mai mare de scale apreciative
(dacă reţinem că inteligenţa este utilizată în principal pentru a clasifica persoane în
funcţie de performanţa individuală).
Cea mai importantă implicaţie este valorizarea diferenţiată a persoanelor, ceea
ce permite intervenţii educaţionale multiple (Gardner, 1991). Teoria inteligenţelor
multiple este prima teorie care valorizează seturi multiple de abilităţi.
Desigur că şi în cazul teoriei lui Gradner există o serie întreagă de critici. Cele
mai importante pot fi sintetizate în felul următor:
• Inteligenţele multiple nu sunt, de fapt, decât seturi de abilităţi
sau “talente”. De exemplu, persoanele cu deficienţe fizice ar trebui
considerate ca fiind cu inteligenţă redusă. Argumentul este, în bună
măsură, fals, dacă nu ne cantonăm în sensul modern al termenului de
inteligenţă. Trebuie să ţinem cont de faptul că inteligenţele multiple sunt
75
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
consideră, în mare parte argumentat, că rezultatele depind de două
elemente: testele utilizate şi procedurile statistice selectate. Câtă vreme
testele nu au fost concepute pentru a testa inteligenţele multiple, iar analiza
factorială este principala procedură statistică (procedură ce favorizează
gruparea datelor), teoria nu are cum să fie confirmată. Totuşi, problema
confirmării teoriei rămâne deschisă.
• Numărul inteligenţelor posibile nu este definit. Gardner însuşi
şi-a modificat teoria incluzând întâi şase, apoi şapte, iar mai recent nouă
inteligenţe. În fond, problema nu este numărul inteligenţelor propriu-zise,
nici dacă ele trebuie să fie limitate la un număr acceptabil, ci a puterii
explicative a acestora. Noi sugerăm că numărul inteligenţelor va fi egal cu
numărul deficienţelor categorizate astăzi. Dacă observăm atent, fiecare
inteligenţă explică o deficienţă (deficienţă mintală, tulburări de limbaj,
tulburări neuro-motorii, autism etc.). Chiar şi inteligenţa muzicală are
importanţă în etiologia dislexiei (problema ritmului).
Concluzionând, deşi demersul teoretic va trebui confirmat, teoria lui
Gardner permite o nouă perspectivă asupra abilităţilor. Chiar dacă rolul ei final
va fi cel de demistificare şi devalorizare a inteligenţei tradiţionale, abordarea
va putea fi considerată importantă.
Teorii ecologice
Teoriile ecologice accentuează faptul că performanţele intelectuale sunt strict
dependente de contextul în care au loc. Cea mai cunoscută teorie este cea bioecologică a lui Ceci (1997). Studiile lui Ceci s-au axat pe două direcţii.
76
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
O primă direcţie este cea de studiere a rolului contextului în performanţa
intelectuală. Rezultatele cercetărilor sale arată că performanţa este dependentă de
context. Agenţii de pariuri londonezi, neşcolarizaţi, au performanţe extrem de slabe la
probe matematice şi la teste de inteligenţă. În acelaşi timp, au performanţe mult pestemedie la calculul probabilistic necesar pentru determinarea şanselor unui cal. Mai
mult, calculele se fac în timpul cursei, astfel încât ei evaluează şansele de mai multe
ori în timpul cursei, ceea ce arată o eficienţă matematică deosebită. Explicaţia acestei
discrepanţe între eficienţa şi ineficienţa calculului este cea a contextului. Aceleaşi
persoane, la acelaşi tip de calcul, dar în contexte diferite (formalizat/neformalizat) au
performanţe diferite.
A doua linie de cercetare este reprezentată de transferul cunoştiinţelor dintr-un
context în altul. Într-un studiu efectuat în Brazilia (Ceci, Roazzi, 1994), autorii au
descoperit că nivelul transferului de cunoştiinţe este minim. Cu alte cuvinte, într-un
context ecologic (natural) performanţele nu au depins de nivelul de inteligenţă
(măsurat psihometric), de statutul socio-economic (bogaţi/săraci) sau de mediul de
provenienţă (oraş/sat). De fapt, toţi au avut performanţe medii la probele din mediul
caracteristic lor şi rezultate extrem de slabe în medii atipice.
Problema transferului de cunoştinţe nu este nici ea nouă. Este o problemă
cunoscută lipsa transferului de soluţii abstracte formalizate la probe uzuale. De
exemplu, mai mult de 60% dintre elevii care au studiat fizica nu pot aprecia traiectoria
unui obiect care cade dintr-un avion sau nu pot determina forţele ce acţionează asupra
unei monede aruncate în sus (Eysenck, Keane, 1996).
Alte teorii contextuale se referă la diferenţele de nivel de dezvoltare în
strategia rezolvării problemelor cotidiene (Berg, Calderone, 1994), rolul stresului
interpersonal în performanţă (Fiedler, Link, 1994) sau puterea predictivă a testelor de
abilităţi cognitive în selecţia profesională (Wagner, 1994).
O teorie originală este cea contextuală a lui Berry (1993). Conform acestei
teorii există două niveluri de referinţă pentru inteligenţă.
Nivelul populaţional cuprinde contextul ecologic (fizic) şi contextul socio-
politic. Aceste două contexte sunt responsabile pentru adaptarea biologică şi culturală.
Al doilea nivel este cel individual, care cuprinde caracteristicile persoanei şi
repertoriul de comportamente.. Tranziţia dintre cele două niveluri este asigurată de o
serie de procese, printre care: influenţele ecologice, transmisia genetică, transmisiaculturală şi aculturaţia.
77
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Berry subliniază diferenţa dintre perspectiva emică şi ca etică în studiul
inteienţei. Adoptarea unei perspective emice în studiul inteligenţei reliefează ceea ce
el numeşte: cogniţia indigenă.
Concepţia lui Berry este importantă şi datorită faptului că oferă un cadru pentru studierea contextuală a inteligenţei. Conform lui, există patru paliere de
manifestare a contextului. Filtrate de către persoane, aceste patru paliere au patru
Contextul ecologic reprezintă mediul fizic şi social (resurse, posibilităţi de
dezvoltare), cel experenţial reprezintă mediul de învăţare, cel situaţional reprezintă
mediul „apropiat” al persoane, în care ea acţionează, iar evaluarea este mediul
artificial în care o persoană performează.
Efectele sunt, în funcţie de tipul de context, diferite. La nivel ecologic, efectele
se operaţionalizează prin obiceiuri, patternuri de acţiune mediate social. Nivelul
experenţial se operaţionalizează prin cunoştinţe învăţate, prin utilizarea dinamică aacestora. Nivelul situaţional este cel performanţial în condiţii normale şi se
operaţionalizează în acţiuni concrete. Ultimul nivele este specific pentru testarea
psihologică; o situaţie artificială, formalizată şi decontextualizată, la care subiectul
trebuie să răspundă într-o manieră specifică, iar performanţa sa este convertită în
scoruri
78
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
2.2.5. Analiza paradigmatică a principalelor abordări ale inteligenţei
În această secţiune ne propunem să analizăm abordările prezentate anterior pe
baza unei grile de criterii. Aceste criterii pot fi grupate în cele trei nivele de analiză aleunei paradigme (nivelul ontologic, nivelul epistemologic şi nivelul metodologic).
O astfel de sinteză este necesară pentru a evidenţia natura paradigmatică
diferită a diverselor abordări.
Dacă aplicăm cele trei niveluri de analiză la teoriile inteligenţei, criteriile pe
care le vom folosi sunt următoarele:
Tabel 6. Criterii de analiză comparativă a abordărilor inteligenţei
Nivel ontologicInteligenţa ca realitate (inteligenţa este o realitate sau un construct?)
Natura inteligenţei (inteligenţa este un dat biologic sau o valoare socială?)Caracterul inteligenţei (este inteligenţa modificabilă?)Orientarea inteligenţei (inteligenţa este deterministă sau teleologică?)Structura inteligenţei (inteligenţa constă într-o singură abilitate sau maimulte?)Nivel epistemologicPoziţia cercetătorului (cercetătorul este extern/neimplicat sau
intern/implicat cercetării?)Tipul de cercetare (care este caracterul cercetării?)Rolul cercetătorului (care este rolul cercetătorului?)Nivel metodologic
Natura metodelor (abordarea se bazează pe metode cantitative saucalitative?)Metode preferate (care sunt metodele cele mai frecvente în cercetare?)Etica inteligenţeiUtilitatea inteligenţei (la ce este folosită inteligenţa, care este scopulinteligenţei?)
Valorile inteligenţei (ce tip de valori intrinseci are inteligenţa?)
Abordările pe care le vom lua în considerare sunt: psihometrică, cognitivă,
developmentală şi contextuală. Trebuie remarcat faptul că abordarea contextuală nu
este la fel de omogenă ca şi celelalte abordări. De asemenea, abordarea
developmentală cuprinde două teorii complementare. Vom analiza întâi fiecare
abordare, apoi vom prezenta un tabel sintetic.
79
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Din perspectivă psihometrică, inteligenţa este o realitate obiectivă. Mai mult,
natura inteligenţei este biologică. Datorită acestei naturi, inteligenţa are două
caracteristici:• Are valoare adaptativă, filogenetică;
• Se supune legilor fizice, biologice, deci poate fi cunoscută
obiectiv.
Diferenţele inter-rasiale în inteligenţă au o determinare ereditară, adaptativă.
Jensen (1977, 1985) apreciază că aceste diferenţe se datorează faptului că diferite rase
au avut condiţii fizice diferite la care trebuiau să se adapteze. Determinismul ereditar,
rasial este susţinut şi de măsurători antropofizice (volum cranian, circumferinţăcraniană etc.). Vom vedea că această poziţie este extrem de criticată.
Datorită determinismului biologic, inteligenţa nu este modificabilă. Astfel,
diferite proiecte care au avut ca scop optimizarea inteligenţei, au eşuat constant în
mărirea IQ.
Abordarea psihometrică nu a ajuns la un consens în ceea ce priveşte structura
inteligenţei. Deşi cele mai multe teorii stipulează existenţa unei structuri sistemice,
ierarhizate, practica psihometrică se bazează pe existenţa unui factor general al
inteligenţei. Mai mult, se consideră că acest factor este acceptabil exprimat de
coeficientul de inteligenţă.
Poziţia cercetătorului faţă de obiectul cercetării este una “pur” ştiinţifică,
exterioară şi neimplicată moral. Cercetarea este întotdeauna obiectivă, iar rolul
cercetătorului este de a analiza obiectiv rezultatele. Analiza se concentrează mai mult
asupra diferenţelor interindividuale, diferenţe ce îşi găsesc explicaţia în teoria
evoluţionistă (darwinism social). Persoanele cu rezultate pozitive sunt mai adaptate,
vor ajunge mai sus pe scară socială, vor câştiga mai bine şi vor face parte din elita
intelectuală.
Abordarea psihometrică se bazează exclusiv pe metode cantitative. Metoda
psihometrică este o metodă statistică bazată pe corelaţii şi analiză factorială.
Etica cercetării este punctul cel mai controversat al abordării psihometrice.
Cercetătorii care utilizează această abordare susţin că cercetarea ştiinţifică trebuie să
fie neutră moral. Aşa ar fi cazul ideal. Dar, datorită faptului că psihologia este o ştiinţă
socio-umană, acest lucru este imposibil.
80
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Francis Galton, iniţiatorul acestei abordări utiliza valori atunci când propunea
eugenia intelectuală. Negarea factorilor contextuali (condiţii de şcolarizare, statut
socio-economic, valori culturale etc.) conduce la o teorie potrivit căreia persoanele cu
performanţe mai slabe la teste de inteligenţă sunt inferioare. Faptul că în timp auapărut dovezi ale biasării testelor de inteligenţă şi ale abuzurilor în utilizarea lor, nu a
modificat această concepţie.
Inteligenţa este folosită prioritar pentru a clasifica oamenii în funcţie de
abilităţile lor intelectuale. Întâlnim aici o concepţie tipic modernistă, economică
asupra psihicului. Oamenii se situează pe un continuum de la deloc inteligent la geniu,
cei aflaţi în partea superioară vor fi mai eficienţi, în consecinţă, ei reprezintă o valoare
(umană şi economică).
Valorile pe care le vehiculează abordarea psihometrică sunt în mod esenţial
negative.
Diferenţa între oameni nu este un aspect negativ, atâta vreme cât există o
măsură obiectivă. Dar această măsură nu există. Deşi se numeşte psihometrie, această
abordare nu reuşeşte o măsură obiectivă, similară celei metrice, fizice. A valoriza unii
oameni şi a devaloriza pe alţii pe baza unui criteriu discutabil este un aspect negativ.
Logica socială darwinistă conform căreia fiecare îşi merită locul său în
societate ar fi valabil în condiţiile în care toţi am fi avut acelaşi start. Dar acest lucru
nu s-a întmplat. Faptul că anumite rase, popoare sau state sunt mai dezvoltate dintr-un
anumit punct de vedere, ţine, în mare măsură, de factori contextuali. De exemplu,
unul dintre factorii care influenţează reuşita şcolară este atitudinea faţă de şcolarizare.
Atitudinea diferită a populaţiei de culoare din SUA este în schimb determinată de
faptul că acestei populaţii i-a fost interzis accesul în şcoli. Diferenţele în IQ dintre
populaţia albă şi cea de culoare se datorează, în mare parte şcolarizării, datorită
faptului că itemii sunt exersaţi pe perioada acesteia.
81
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Abordarea cognitivă, susţine, la fel ca şi abordarea psihometrică, existenţa
inteligenţei ca realitate psihologică. Faţă de abordarea psihometrică, însă,
cognitivismul postulează un caracter neurologic al acesteia, concretizat în procesări de
informaţie.
Inteligenţa poate fi cunoscută în măsura în care înţelegem procesările
subiacente performanţei intelectuale. Dacă ţinem cont de faptul că un sistem cognitiv
este capabil de reprezentare (simbolică şi subsimbolică) şi de calcul (simbolic sau
patternuri de activare), cunoaşterea inteligenţei depinde de modul în care înţelegem
rutinele algoritmice şi reprezentaţionale implicate în sarcini cognitive.
Datorită limitării cunoaşterii inteligenţei, a aproximării acesteia, considerăm
că abordarea cognitivă adoptă o perspectivă postpozitivistă, popperiană.
Inteligenţa umană are o bază biologică certă: creierul. Din perspectivă
cognitivă este imposibil de acceptat o inteligenţă fără un substrat biologic, deoarece
orice sistem cognitiv are o bază implementaţională. Abordările mai noi, cum este cea
a trainingului cognitiv, recunosc şi o determinare socială a inteligenţei.
Omul ca şi procesor de informaţie, acţionează atât determinist, ca răspuns la
stimulii din mediu, cât şi teleologic, cu un scop proiectat. Structura inteligenţei estemai puţin importantă decât funcţionarea inteligenţei. Cu toate acestea, au există
modele structurale ale cogniţiei, printre care cele mai importante sunt ACT* şi SOAR
(Anderson, 1983, Miclea 1994, Kline, 1993).
Datorită bazei biologice, inteligenţa nu este uşor de modificat. Un succes
notabil îl au programele formative. Aceste programe optimizează cunoştinţele
declarative şi procedurale, inclusiv pe cele de automonitorizare (Skuy, 2003)
Epistemologia derivată din poziţia ontologică prezentată mai sus esteasemănătoare cu cea psihometrică. Cercetătorul este extern obiectului cercetării.
Diferenţa faţă de abordarea psihometrică constă în rolul pe care îl are analiza
constantelor inteligenţei. Dacă psihometricienii se centrau pe diferenţele
interindividuale, cognitiviştii sunt mai preocupaţi de asemănările interindividule, din
care speră să extragă un model funcţional al inteligenţei.
Metodologia este diversă, dar cantitativă în natura sa. Sunt preferate metode
care testează modele în locul unor modele construite pe baza realităţilor statistice.Modelarea este metoda caracteristică abordării cognitive şi constă în formalizarea
82
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
logico-matematică a sarcinii cognitive şi translatarea ei pe alt suport fizic (computer).
Analiza componentelor este utilizată pentru a descrie operaţiile necesare rezolvării
unei sarcini cognitive.
Valorile etice sunt mai puţin negative decât în cazul abordării psihometrice.Accentul este mutat de la clasificarea pe bază de performanţă la teste artificiale, spre
analiza erorilor din performanţă.
Cu toate acestea, oamenii pot fi clasificaţi în funcţie de abilităţile cognitive de
care dispun, se propun noi măsurători bazate pe analiza componenţială (Das, 2002).
Faţă de abordarea psihometrică, clasificarea are şi un caracter de optimizare, analiza
componenţială permiţând intervenţii educaţionale, în special bazate pe achiziţii de
cunoştiinţe declarative şi procedurale.
2.2.5.3. Abordarea developmentală
Teoriile developmentale acreditează ideea inteligenţei ca realitate biologică, a
speciei. Inteligenţa este caracteristica ce a permis omului o adaptare superioară la
mediu. Dezvoltarea intelectuală şi limbajul sunt principalele metode prin care omul a
evoluat.
Dezvoltarea cognitivă se produce în permanentă interacţiune cu mediul (atâtfizic, dar mai ales social), din acest punct de vedere inteligenţa având o dublă natură
(biologică şi socială). O persoană nu este izolată, ci se dezvoltă în cadrul unei reţele
de relaţii sociale, mediat de aceste relaţii.
Conţinutul inteligenţei se modifică constant, de la un stadiu la altul. Operaţiile
intelectuale se rafinează pe măsură ce organismul se maturizează. Inteligenţa este
modificabilă, în special în condiţiile medierii performanţei de către un adult.
Din punct de vedere epistemologic, cercetătorul este cooperant sau chiar facilitator în cadrul îndeplinirii sarcinilor cognitive. Important nu este nivelul de
dezvoltare atins, ci nivelul maxim de dezvoltare pe care persoana îl poate atinge la un
moment dat.
Principalul obiect de studiu este structura stadială a inteligenţei şi modul în
care interacţiunea novice-expert influenţează dezvoltarea intelectuală.
Metodologia este cantitativă. Se utilizează probe piagetiene pentru a determina
nivelul (stadiul) de dezvoltare atins, împreună cu teste psihometrice (Piaget1976,
83
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
1991). Pentru a optimiza performanţa în zona proximei dezvoltări, se utilizează probe
formative bazate pe învăţarea mediată.
Abordarea developmentală este cea mai neutră din punct de vedere etic.
Dezvoltarea inteligenţei este naturală, “ecologică”. Inteligenţa (sau potenţialul detransfer) rămâne, totuşi, un atribut intern.
2.2.5.4. Abordări contextuale
În cadrul caracterizării abordării contextuale nu ne vom referi la teoria
triarhică a lui Sternberg, deoarece aceasta este o sinteză a abordărilor psihometrică,
cognitivă şi contextuală.
În general, abordările contextuale susţin că inteligenţa este un construct social,
un concept polisemantic. Diverse culturi, chiar şi profesionale, încarcă cu alte
semnificaţii acest concept. Nefiind decât un construct, inteligenţa nu poate să aibă
decât o natură socio-culturală. Singura problemă este de a descoperii semnificaţiile
inteligenţei pentru diferite grupuri.
Constructul inteligenţei a apărut dintr-o necesitate socială (aceea de a clasifica
oamenii), dar nu înseamnă că odată cu schimbarea contextului nu se poate renunţa la
acest construct.Pentru a cunoaşte un construct social este obligatoriu să posezi “codul” intern
al grupului care utilizează acest concept. Concluzia logică este necesitatea unei
participări active a cercetătorului la viaţa grupului.
Din punct de vedere metodologic, strategiile calitative de cercetare sunt
încurajate. Acest lucru nu neagă posibilitatea de utilizare a metodelor cantitative, dar
condiţionează această utilizare de o perspectivă emică asupra obiectului de studiu.
Din punct de vedere etic, valorile vehiculate sunt pozitive. Inteligenţa esteconsiderată ca instrument de discriminare, grupurile beneficiare sunt cele avantajate
de abordările tradiţionale. Abordarea lui Gardner (1996), redefineşte inteligenţa astfel
încât există criterii multiple de clasificare. În aceste condiţii, inteligenţa tradiţională
pierde din importanţă
În continuare oferim un tabel sumativ al principalelor abordări din punct de
vedere al criterilor analizei paradigmatice:
84
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Tabel 7. Tabel sintetic al abordărilor inteligenţei
Psihometrie Cognitivism Developmentală ContextualăNivel ontologicInteligenţa ca realitate Realitae obiectivă
(statistică)Realitate obiectivă(neurologică)
Realitate obiectivă(biologică
Realitate socială-culturală
Natura inteligenţei Biologică Biologică Biologică şi socială SocialăCracrterul inteligenţei Nemodificabil Modificabil parţial Modificabil ModificabilOrientarea inteligenţei Deterministă Deterministă şi teleologică Deterministă şi teleologică Deterministă şi teleologicăStructura inteligenţei O inteligenţă generală Mai multe abilităţi
cognitiveMai multe stadii dedezvoltare
Mai multe constructe
Nivel epistemologicPoziţia cercetătorului Externă-obiectivă Externă-obiectivă Externă-implicată Internă-implicatăTipul de cercetare Structurală Funcţională Formativă SemanticăRolul cercetătorului Clasificator Descriere Mediator Agent al schimbăriiNivel metodologic Natura metodelor Cantitative Cantitative Cantitativă CalitativeMetode preferate Psihometrice Analiză componenţială Formative Grila de constructeEtica inteligenţeiUtilitatea inteligenţei Clasifică Asigură performanţe
cognitive
Adaptativă, formativă Îndeplineşte roluri sociale
Valorile inteligenţei Puternic negative Negative Neutre Pozitive
85
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Începutul studiilor în domeniul inteligenţei avea să fie însă influenţat de alte
trei evenimente importante:
Un prim eveniment este apariţia lucrărilor lui Charles Darwin, înrudit cu
Galton. Ideea centrală a unei evoluţii naturale în lumea animală, în care cel maiadaptat deţine superioritatea va convinge comunitatea ştiinţifică de faptul că rasa
umană este încununarea evoluţiei şi că inteligenţa este ceea ce diferenţiază oamenii de
animale.
Apariţia psihofizicii este cel de-al doilea moment important. Prin psihofizică
se depăşeşte complexul comptian al cunoaşterii obiective a vieţii psihice. Deşi era
evident că nu se pot reduce formele complexe ale psihicului, cum este gândirea, la
indicatori psihofizici, metoda psihofizică a cunoscut o reală popularitate.
În fine, revoluţia industrială, care necesita forţă de muncă instruită, explicaţii
privind diferenţele interindividuale, a reprezentat cel de-al treilea eveniment
important.
Galton (1865) este cel care are meritul de a concepe prima teorie ştiinţifică a
inteligenţei, profitând de ideile vremii şi de noua metodă ştiinţifică. Nenorocirea, însă,
a făcut ca această primă teorie să fie complet falsă, profund neştiinţifică şi încărcată
de o ideologie opresivă. Astfel se face că părintele studiului ştiinţific al inteligenţei să
fie şi părintele eugeniei. Nu putem, însă, să nu recunoaştem faptul că teoria galtoniană
a deschis drumul celei mai influente orientări din domeniul inteligenţei, cea
psihometrică. Astfel se face că putem observa permanent o întoarcere la origini, la
sursele galtoniene ale cercetării inteligenţei, urmată inevitabil de puternice
controverse.
Vom analiza principalele idei galtoniene (pentru că au relevanţă în actualul
context al cercetărilor privind inteligenţa) şi evoluţia testării inteligenţei (atât a
construirii testelor, cât şi a utilizării acesteia).
Francis Galton a propus teoria facultăţilor umane. O primă premiză a
acestei teorii o reprezenta ideea enunţată în Originea speciilor a lui Darwin, conform
căreia abilităţile, capacităţile oamenilor sunt o continuare naturală a celor animale,
ceea ce le face un obiect de studiu ştiinţific.
Metoda ştiinţifică de măsurare a facultăţilor umane urma să fie psihofizica.
Bazată pe o teorie asociaţionistă (în vogă), potrivit căreia structuri şi fenomene
complexe ale psihicului sunt construcţii pe baza elementelor mai simple, psihofizica propunea o metodă de măsurare a acestor elemente simple (de exemplu, timpul de
88
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
aflat că oamenii se află relativ jos pe scara evolutivă. Contradicţia rezultată ar fi
trebuit să invalideze teoria, dar Galton a preferat să nu utilizeze aceste informaţii.
A doua problemă este socială. Influenţat de filosofia socială a lui Malthus,
care susţinea faptul că resursele sunt limitate şi că oamenii concurează pentru acesteresurse, Galton susţinea că este dreptul celor mai inteligenţi să-i domine pe cei mai
puţini inteligenţi. Din punct de vedere social, s-a argumentat că, atâta vreme cât unele
popoare colonizează pe altele, colonizaţii sunt mai puţini inteligenţi, mai puţin
evoluaţi: se justifica, astfel, din punct de vedere ştiinţific, o poziţie dominatoare. Deşi
pare absurd, vom vedea că testele de inteligenţă au avut rolul, în anumite momente, de
a discrimina grupuri sociale (de exemplu, emigranţi).
A treia problemă este de ordin moral. Susţinând că specia umană trebuie să
evolueze, Galton încuraja persoanele inteligente la procreere, în timp ce susţinea
politici sociale anti-nataliste pentru persoanele mai puţin inteligente. Acesta este
motivul pentru care a fost numit “părintele eugeniei moderne”.
Desigur că este uşor de discreditat o teorie imperfectă la mai bine de 100 de
ani de la apariţia ei. Galton are circumstanţe atenuante. El era un reprezentant tipic al
aristocraţiei engleze, într-o perioadă în care ştiinţa şi politica erau constant asociate.
Galton nu era nicidecum singurul psiholog care propunea teorii cu implicaţii
grave, fără o bază ştiinţifică certă, dar cu repercusiuni de natură etică. Wund a scris
volume despre “psihologia popoarelor”, mai târziu Watson va induce fobia unui copil
abandonat, iar Milgram va manipula subiecţii să execute acţiuni ce contravin
principiilor etice ale acestora.
Moştenirea lui Galton este în schimb impresionantă:
Începând cu Galton, inteligenţa va fi considerat un obiect legitim de studiu în
psihologie,
Inteligenţa este confirmată ca abilitate clasificatoare cu impact social. În plus,
principalele trăsături ale inteligenţei sunt trasate. Inteligenţa este o capacitate
superioară, internă şi ereditară.
Metodele de cercetare ale inteligenţei se vor rafina, popularitatea metodei
galtoniene va genera dezvoltarea laboratoarelor şi a studiilor inteligenţei
Prin continuatorii săi, Galton a lansat principala abordare a inteligenţei (este
suficient să-i amintim pe J. M.Cattell şi Spearman)
Teoria lui Galton a cunoscut o perioadă de popularitate. J.M. Cattell a rafinatmetodologic testele psihofizice, construind o baterie de 50 de probe diverse, printre
90
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
adevăr, restul facultăţilor intelectuale par de importanţă minoră în comparaţie cu
judecata” (Binet, apud Sternberg, 1990, pp.74-75)
Această definiţie a fost utilizată în construirea primului test de inteligenţă
standardizat. Raţiunile pentru care a fost alcătuit testul au fost practice. În principiu,testul a urmărit o omogenizare a diagnosticelor de deficienţă mintală şi de selecţie a
elevilor calificabili pentru educaţie specială (Binet, 1975).
Cu o tradiţie îndelungată pentru acea perioadă în educarea copiilor cu
deficienţă mintală, Binet a ales să conceapă testul bazat pe două asumpţii:
Inteligenţa se operaţionalizează în judecată corectă, evaluabilă prin probe
similare cu cele academice. Astfel, s-au putut construi itemi ce necesitau cunoştiinţe şi
probleme logice tipice pentru fiecare nivel de dezvoltare.
Inteligenţa se dezvoltă în timp. Abordarea temporală a inteligenţei a condus la
crearea de teste specifice pentru fiecare perioadă de dezvoltare.
Conform teoriei lui Binet, inteligenţa are trei componente.
Direcţia, care constă în cunoaşterea sarcinii şi a metodei de îndeplinire a
sarcinii
Adaptarea se referă la selectarea şi monitorizarea strategiei în timpul sarcinii
Controlul este abilitatea de autocritică a gândurilor şi acţiunii.
Persoanele cu deficienţă mintală au afectate toate cele trei componente. Ele nu
reuşesc să identifice corect sarcina, să planifice o strategie flexibilă de rezolvare sau
să-şi monitorizeze acţiunile.
Binet şi Simon deosebeau, de asemenea, două tipuri de inteligenţă: o
inteligenţă ideaţională , care operează prin intermediul cuvintelor şi ideilor, foloseşte
analiza logică şi raţionamentul verbal, şi o inteligenţă instinctivă, care acţionează prin
intermediul sentimentelor (ceea ce se numeşte astăzi inteligenţă emoţională).
Influenţa testului Binet-Simon a fost imensă şi a declanşat utilizarea testelor pe
scară largă. Deşi teoria lui Binet este departe de perfecţiune şi a fost revăzută de mai
multe ori (de exemplu, evoluţia termenului de vârstă mintală), putem sintetiza
principalele sale contribuţii:
Primul test psihologic şi educaţional standardizat. Testul a fost adaptat pe
populaţie americană (Stanford-Binet) de către Terman şi este în continuare unul dintre
principalele teste (evident revizuit).
Deficienţa mintală este definită ca întârziere în dezvoltare. Cu alte cuvinte,faţă de norma care este vârsta, deficienţa mintală este o pierdere cantitativă.
92
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Testul Binet-Simon este un precursor al scalelor de dezvoltare.
Itemii testului reprezintă operaţionalizări ale unei definiţii, care corelează şi
validează astfel definiţia
3.1.3. Evoluţia conceptului de IQ
Coeficientul de inteligenţă (IQ) este o operaţionalizare a inteligenţei. Primele
teste, care acceptau teoria bifactorială a lui Spearman, încercau să surprindă proporţia
de inteligenţă generală în performanţele intelectuale. Ca o consecinţă firească, itemii
testelor erau selectaţi în funcţie de corelaţia lor cu factorul g. Un item care corela
puternic cu g era considerat un bun predictor al inteligenţei.Evoluţia conceptului de IQ are deci două surse:
• Conceptul de vârstă mintală
• Teoria bifactorială a lui Spearman
Reamintim că Binet a propus în testul său, Binet-Simon, o măsură a
inteligenţei în termeni de vârstă de dezvoltare intelectuală. Această măsură se numea
vârstă mintală şi măsura nivelul de dezvoltare intelectuală.
Pe baza vârstei mintale se putea infera gradul întârzierii mintale a unui copil.De exemplu, un copil în vârstă de 6 ani cu o vârstă mintală de 4 ani avea o întârziere
de 2 ani în dezvoltare.
Deşi Binet nu a avut intenţia să clasifice persoanele în funcţie de inteligenţă, el
nu a putut preveni utilizarea testului său în acest scop. Terman (1916), care a adaptat
testul pentru populaţia americană în forma testului Stanford-Binet, încurajează
explicit această utilizare. Mai mult, necesităţile de recrutare a soldaţilor pentru diferite
arme, a produs o abundenţă de teste de inteligenţă. Cu ajutorul armatei, testările la
scară largă au câştigat popularitate şi au fost folosite, în consecinţă, şi în viaţa civilă.
Stern este cel care introduce conceptul de IQ, definit ca un raport matematic
între vârsta mintală şi cea cronologică. Datorită faptului că pentru rezultatele sub
medie rezultatele erau subunitare, s-a convenit folosirea unui multiplicator constant
(100). S-a ajuns astfel la celebra formulă VM/VC*100. Potrivit acestui raport,
inteligenţa medie este 100, în fond o convenţie care se va păstra şi în continuare.
Raportul IQ s-a dovedit repede greşit. Principalele acuze aduse acestui raport
pot fi sintetizate astfel:
93
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Dezbaterile contemporane privind natura inteligenţei, a modului în care ea
poate fi măsurată şi a implicaţiilor sociale şi morale ale acesteia au două surse majore.Cartea lui Herrnstein şi Murray, The Bell Curve, apărută în 1994, a avut ca
scop analiza diferenţelor în inteligenţă a populaţiei americane. Deşi analiza se referă
la o populaţie limitată (cea americană), cartea a avut un impact major în întreaga
lume. Problemele sociale, în special cele rasiale şi privind statutul social, au dat
naştere la critici puternice, dar şi la poziţii favorabile. Implicaţiile inteligenţei sunt
analizate de zece ani, de către întreaga comunitate ştiinţifică. Rezultatul a fost
constituirea unei comisii de experţi în inteligenţă, care să sintetizeze cunoştinţele“sigure” pe care le deţinem despre inteligenţă (APA, 1995). Deşi răspunsul a fost
prompt, dezbaterea continuă.
Apariţia în 1998 a cărţii lui Arthur Jensen, The G Factor: The Science of
Mental Abilities, aduce o perspectivă mai puţin politică, mai profesională în
dezbaterea inteligenţei. Principalele concluzii (baza genetică a inteligenţei, corelatele
biologice şi diferenţele rasiale) au obligat comunitatea psihologică la o reanalizare atât
a inteligenţei ca şi construct, cât şi în ceea ce priveşte metodele utilizate pentru a
măsura acest construct. Majoritatea argumentelor au fost formulate în revista
Psycholoquy, unde s-a constituit un adevărat forum de dezbateri. Fiecare argument a
primit un răspuns din partea lui Jensen.
Desigur că poziţiile în această dezbatere au fost uneori extreme. De la o
psihologie politizată s-a ajuns la o negare a psihologiei ca ştiinţă. Fără a adera la
aceste opinii, trebuie să realizăm că psihologia este o ştiinţă încă tânără, care se află
încă în căutarea unei identităţi. Metodele preluate din ştiinţele exacte se dovedesc, nu
de puţine ori, nesatisfăcătoare. Metodele calitative au încă nevoie de rafinare
metodologică.
Două concluzii trebuie trase în urma acestor dezbateri:
• Psihologia, şi în particular domeniul inteligenţei, nu este neutră din punct de
vedere moral
• Problematica inteligenţei atinge zone sensibile ale socialului, ceea ce ne obligă la
o poziţie circumspectă; nu putem să negăm realitatea (diferenţele interindividuale
95
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
există în fond), dar nici nu putem să facem aprecieri hazardate (există rase
inferioare şi superioare).
Reiterăm opinia noastră că diferenţele de abordare în inteligenţă se datorează
poziţiilor paradigmatice diferite. În consecinţă, după ce vom prezenta o sinteză astudiilor lui Herrnstein şi Murray, precum şi a studiilor lui Jensen, vom analiza critic
principalele acuzaţii ce se aduc acestor studii.
Criticile sunt generalizate, nu există palier al abordării necriticat. Există critici
metodologice (în ceea ce priveşte statistica şi testele utiliate), epistemologice (privind
posibilitatea de cunoaştere a inteligenţei) sau ontologice (privind natura inteligenţei).
Cele mai multe critici privesc însă implicaţiile teoriei, generalizările arbitrare şi
erorile de interpretare.
3.2.1. Curba normală (The Bell Curve)
Apariţia cărţii lui Herrnstein şi Murray, în 1994, a reaprins conflicte puternice
în societatea americană. Un adevărat best-seller, cartea s-a tipărit într-un număr
impresionant de exempalre (400 000 în primele luni), ceea ce face ca ea să aibă un
impact puternic în societatea civilă. Reacţiile au fost prompte, atât din partea
specialiştilor, cât şi din partea categoriilor sociale dezavantajate de publicarea cărţii.
Scopul cărţii a fost de a analiza diferenţele în inteligenţă în societatea
americană. Cartea atinge patru probleme sensibile în orice societate:
• Existenţa unei elite cognitive;
• Relaţia dintre IQ şi problemele sociale;
• Relaţia dintre IQ şi rasă
• Relaţia dintre IQ şi politicile sociale.
Analiza celor doi autori porneşte de la afirmarea inegalităţii inteligenţei ca
realitate. Potrivit lor, trebuie să acceptăm faptul că inegalităţile există, inclusiv în ceea
ce priveşte inteligenţa. Pornind de la această axiomă, autorii trasează principalele
trăsături ale inteligenţei, aşa cum este ea descrisă de testarea tradiţională
(psihometrică) :
1. Există un factor al abilităţilor cognitive, oamenii diferă în ceea
ce priveşte acest factor;
96
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Relaţia dintre coeficientul de inteligenţă şi rasă a ridicat cele mai multe
probleme. Este o certitudine faptul că populaţia de culoare din SUA are o medie a
inteligenţei, măsurată prin IQ, mai mică decât cea a albilor şi a asiaticilor.
Diferenţa dintre asiatici şi albi este în favoarea primilor (în special în ceea ce
priveşte inteligenţa verbală), dar nu este semnificativă. În schimb distanţa dintre negrii
şi albi este de aproximativ o abatere standard (aproximativ 15 puncte IQ).
Sursa acestei discrepanţe este problema discutată. Cei care urmează tradiţia
galtoniană şi psihometrică (printre care şi cei doi autori), susţin că rasele diferă din
punct de vedere al abilităţilor cognitive.
Jensen afirmă că diferenţele interrasiale se datorează faptului că populaţia albă
a trebuit să se adapteze la condiţii climaterice şi ecologice mai dificile, ceea ce a
determinat o activitate intelectuală mai intensă. Vom analiza mai târziu acest
argument.
Alţi autori (Dandy, Nettlebeck, 2002) consideră că diferenţele interrasiale
depind de factori culturali. De exemplu, într-un studiu efectuat pe populaţie
australiană, cercetătorii au observat că la un nivel de inteligenţă similar, performanţelematematice ale chinezilor şi vietnamezilor sunt superioare celor ale anglo-celţilor.
Deşi IQ trebuia să fie un predictor corect pentru rezultatele matematice, performanţele
superioare ale asiaticilor se datorează timpului suplimentar petrecut de aceştia în
sarcini matematice şi aspiraţiilor mai ridicate privind viitorul profesional.
Herrnstein şi Murray afirmă că o problemă gravă este faptul că natalitatea
celor mai puţini inteligenţi este semnificativ mai mare decât a celor mai inteligenţi. În
plus, imigranţii nu mai aduc un surplus de inteligenţă la media naţională, cidimpotrivă.
3.2.1.4. Relaţia dintre IQ şi politicile sociale
Statele Unite ale Americii au investit extrem de mult în politici
antidiscriminatorii şi antisărăcie. Printre cele mai spectaculoase (şi extinse) programe
se numără şi Affirmative Action şi Head Start.
99
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Acţiunea afirmativă propunea promovarea minorităţilor în domeniile unde
erau subreprezentate (facultăţi, servicii ale statului, armată etc.). S-a dorit ca prin acest
program să se mărească şansele membrilor minorităţii la performanţe academice şi
profesionale superioare. Herrnstein şi Murray observă că acest program nu a condus lao ridicare a mediei rasiale în ceea ce priveşte coeficientul de inteligenţă.
Programul Head Start este cea mai ambiţioasă tentativă de eradicare a sărăciei
şi a efectelor acesteia. Şcolarizarea mamelor adolescente, eliminarea factorilor de risc
în copilărie, oportunităţi de învăţare, inclusiv pentru adulţi, au fost câteva dintre
serviciile oferite de acest program.
Nici în acest caz nu s-a observat o mărire a coeficientului de inteligenţă.
Autorii au două concluzii în ceea ce priveşte politicile sociale.
• Inteligenţa nu poate fi mărită prin programe educaţionale,
nutriţionale sau sociale. Continuarea acestor programe este doar o pierdere
de fonduri care ar trebui investite în elita intelectuală;
• Educaţia, aşa cum este ea concepută în momentul de faţă,
discriminează negativ pe cei inteligenţi şi pozitiv pe cei mai puţin
inteligenţi. Se ajunge astfel la o nivelare a educaţiei.
Desigur că opiniile şi concluziile lui Herrnstein şi Murray sunt (şi au fost)
criticabile. Recomandările pentru politicile sociale şi explicaţiile privind diferenţele
intergrupale au la bază premize discutabile. Vom analiza aceste critici.
3.2.2. Factorul G
Arthur Jensen este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din domeniul
inteligenţei. Opera sa are trei surse: teoria psihometrică a inteligenţei, teoria cognitivă
a abilităţilor mintale şi neuropsihologia.
Jensen a fost întotdeauna preocupat de modalităţile optime de cercetare a bazei
inteligenţei. El a avut preocupări constante în identificarea biasurilor în testarea
psihometrică (Jensen, 1980), în analiza diferenţei dintre albi şi negri în ceea ce
priveşte coeficientul de inteligenţă (Jensen, 1977, 1985) şi în ceea ce priveşte bazele
biologice ale inteligenţei (Jensen, 1999).
100
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Concepţia sa este argumentată precis, concluziile sunt mai puţin arbitrare.
Jensen recunoaşte faptul că factorul g este un construct psihologic, “cel mai important
construct psihometric” în studierea abilităţilor umane.
Conform opiniei sale, încă de la apariţia sa în 1904, în teoria lui Spearman,factorul g şi-a câştigat o reputaţie puternică. Studiile noi pe această linie nu mai pot
influenţa validitatea constructului şi nici nu îl pot îmbogăţi.
Natura lui g este biologică, o proprietate a creierului şi nu poate fi descrisă ca
şi variabilă psihologică sau comportamentală. Din acest motiv, g poate fi descris doar
statistic şi nu în termeni de conţinuturi cognitive ale itemilor unui test, ca abilitate sau
chiar ca şi proces cognitiv teoretic.
Factorul g apare din faptul că scorurile la o varietate de teste cognitive
corelează pozitiv. Astfel g apare ca o proprietate biologică ce corelează pozitiv cu
măsurători ale procesării de informaţie (de exemplu, capacitatea memoriei de lucru,
timpul de reacţie în discriminare, viteza perceptivă etc.).
G este ereditar, ca de altfel aproape toate corelatele biologice (mărimea
creierului, potenţiale evocate, rata metabolică a glucozei în timpul activităţii cognitive
etc.) Cu toate acestea, nu se cunoaşte baza neurologică specifică a factorului g.
Jensen (1999) adoptă poziţia darwinistă a psihometriei, conform căreia
inteligenţa este factorul determinant în adaptare. Rezultă că diferenţele
interindividuale sunt o necesitate adaptativă şi, în consecinţă, intriseci naturii umane.
Jensen propune înlocuirea conceptului de inteligenţă cu cel de abilităţi mintale
primare. În argumentarea teoriei sale Jensen face o sinteză a “constantelor” teoriei
psihometrice:
• G poate fi extras din orice matrice de corelaţie a bunei baterii
de teste dacă nu se foloseşte rotaţia ortogonală a axelor,
• G este invariant în cazul analizei factoriale şi al bateriilor de
teste
• G este relativ invariant încazul raselor şi grupurilor
• Distribuţia populaţiei nu poate fi cunoscută (deoarece g nu se
măsoară pe scală de raport), dar se aproximează o distribuţie normală
normată
• G nu poate fi descris în termeni de caracteristici de item sau
conţinut informaţional
101
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• G nu trebuie privit ca şi proces cognitiv, principiu de operare al
minţii sau structură neuronală. G nu este dect o sinteză a surselor de
variaţie individuală în testele mintale (Jensen, 1999, 2000c).
Pentru Jensen, existenţa corelatelor biologice confirmă faptul că factorul g esteun fenomen biologic şi nu un artefact metodologic. Eroarea lui Jensen apare atunci
când consideră relaţia factorului g cu corelatele biologice ca fiind de natură cauzală.
Principalele corelate sunt:
• Statura
• Mărimea craniană
• Mărimea creierului
• Frecvenţa undelor alpha• Latenţa şi amplitudinea potenţialelor evocate
• Rata metabolică a glucozei
• Starea generală de sănătate
Conform lui Jensen, inteligenţa este ereditară. Coeficienţii de corelaţie sunt de
aproximativ .40-.50 pentru copii, .60-.70 pentru adolescenţi şi .80 pentru persoane în
vârstă. Factorii de mediu au o importanţă mai mare în copilărie, unde explică mai
mult din varianţa individuală.Trebuie remarcat că deşi coeficienţii de corelaţie sunt semnificativi, ei nu
explică decât o proporţie mică din varianţa individuală (maxim 25% pentru copii,
49% pentru adolescenţi şi 64% pentru vârstnici).
Măsura cea mai bună a factorului g, în concepţia lui Jensen (2000a) nu îl
reprezintă testele psihometrice, ci sarcinile cognitive elementare (de exemplu, timpul
de inspectare, reactualizarea din memoria de lungă durată sau timpul de răspuns).
Jensen susţine că factorul g are o validitate predictivă mare pentru performanţaşcolară, succesul profesional sau criterii sociale.
Diferenţele rasiale sunt determinate de frecvenţa fenotipică a genelor (ipoteza
Spearman).
102
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Din prezentarea surselor dezbaterilor contemporane în inteligenţă, atât celeistorice (teoria galtoniană-continuată de psihometrie, tradiţia testelor-deturnată spre
clasificare liniară şi evoluţia conceptului de IQ), cât şi cele moderne (ce privesc
problema diferenţelor interindividuale şi intergrupale, precum şi corelatele biologice
ale factorului general), putem trage o concluzie importantă în ceea ce priveşte
abordările inteligenţei din perspectivă paradigmatică.
Există la ora aceasta două mari paradigme. Prima, cea tradiţională (pe care o
vom numi cantitativă), este puternic ancorată în practica psihologică şi psihopedagogică şi se legitimează printr-o tradiţie ştiinţifică îndelungată. Ca orice
paradigmă socială tradiţională, pe măsură ce subiectul s-a dezvoltat, ea a reuşit tot mai
puţin să explice inconsistenţele dintre teorie şi noile date experimentale. În acest
context, tot mai mulţi specialişti caută explicaţii alternative.
Astfel ia naştere cea de-a doua paradigmă (calitativă). Mult mai puţin
structurată, paradigma actuală tinde să crească în importanţă datorită faptului că
propune modele diverse. În această competiţie dintre cele două paradigme, noi ne
situăm de partea celei mai noi din mai multe motive.
Paradigma calitativă oferă modele şi teorii ale inteligenţei generate de date şi
nu bazate pe premise apriorice. Explicaţiile privind inteligenţa provin din
semnificaţiile pe care aceasta le are pentru un anumit grup.
Paradigma calitativă are o conştiinţă mai adecvată a faptului că nu teoria
inteligenţei este importantă, ci utilizarea ei. Inteligenţa a fost până acum (cu ajutorul
paradigmei cantitative) un instrument puternic de discriminare socială (Banton, 1998).
Nu în ultimul rând, paradigma calitativă oferă o paletă metodologică mai
largă, validarea efectuându-se prin triangulare metodologică.
Criticile la adresa teoriei clasice a inteligenţei sunt numeroase. Din perspectivă
paradigmatică, ele se află la toate cele trei nivele de analiză (metodologic,
epistemologic şi ontologic). Desigur că aceste critici se radicalizează pe măsură ce
ating un nivel superior. Poziţia extremă este cea de negare a inteligenţei ca şi
construct psihologic.
103
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
În mod natural, cele mai numeroase critici sunt de ordin metodologic. Acestea
privesc fie modul în care se măsoară inteligenţa (critica testelor), fie modul în care se
utilizează aparatul statistic şi modul în care rezultatele obţinute sunt interpretate.
Nu este scopul nostru de a trece în revistă întreaga dispută a testelor psihologice. Vom analiza doar criticile ce privesc construirea şi utilizarea testelor de
inteligenţă.
3.3.1. Testele de inteligenţă şi utilitatea lor
După cum am arătat în secţiunile anterioare, ideea de măsurare a inteligenţei
provine din lucrările lui Francis Galton. Trebuie remarcat faptul că logica apariţiei
testelor este inversă. Pentru început se remarcă faptul că există diferenţe între oameni.Pasul următor este de a măsura aceste diferenţe. De fapt, se caută un principiu
explicativ al acestor diferenţe. Se afirmă apoi existenţa unei diferenţe de calitate între
oameni, iar, în final, se caută probele care să evidenţieze această diferenţă calitativă.
În teoria galtoniană, diferenţele se datorează energiei mintale (idee însuşită de
Spearman), energie ce poate fi evidenţiată de probe psihofizice. Dorim să subliniem
un aspect important: eşecul lui Galton de a selecta probe relevante pentru diferenţele
interindividuale invalidează teoria. Wissler, în experimentul său, a arătat că probele
psihofizice sunt inadecvate prin prisma puterii predictive slabe a inteligenţei (de
exemplu, pisicile au anumite caracteristici psihofizice mai bune decât ale omului, ceea
ce , în teorie, le face mai inteligente).
În loc să se abandoneze această linie de confirmare a diferenţelor
interindividuale, Spearman redefineşte inteligenţa în termeni de realitate statistică.
Inteligenţa devine factorul explicativ pentru abilitatea generală de a completa teste.
Desigur, corelaţia pozitivă nu este mare, maxim. 50, ceea ce înseamnă că nu poate
explica mai mult decât 25% din varianţa scorurilor. Altfel spus, maxim 25% din
performanţă se datorează acestei abilităţi generale de a completa teste. Mai mult,
corelaţia este pozitivă datorită faptului că este obţinută pe eşantioane mari. La
eşantioane mai mici, ea îşi pierde semnificativitatea, ceea ce înseamnă că este o
realitate statistică.
Factorul g a fost considerat un bun predictor al abilităţii de raţionament,
gândire inductivă şi abilităţi logico-matematice. Desigur că fără o analiză
componenţială (metodă care nu era disponibilă) avem de-a face cu o inferenţă
104
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
nesusţinută de date. Analiza componenţială identifică ca şi conţinut al factorului g
abilităţile metacognitive (Sternberg, 1986).
Apariţia scalei Binet-Simon, construită din raţiuni practice şi nu teoretice, a
oferit psihologilor un instrument cu validare populaţională (deşi eşantionul utilizat deBinet şi Simon era mic şi nereprezentativ) şi un concept operaţional. Standardizarea
care a urmat, efectuată de Terman, schimbă radical utilizarea testelor de inteligenţă.
Începând cu acest moment, oamenii devin nişte entităţi măsurabile, pe o scală
ordonată, liniară.
Goddard (cel care a utilizat prima dată termenul de moron) este un alt
psiholog, care, pornind de la testul original a lui Binet, a adaptat testul pentru a
măsura deficienţa mintală, având un puternic impact în comunitatea psihologică
(Thalassis, 2004).
În acest moment apare eroarea logică a reificării. Un concept statistic, bazat pe
corelaţii slab semnificative şi cu putere explicativă limitată, devine un criteriu al unei
singure calităţi obiective, care este cuantificabilă pe o scală pe raport (ceea ce este o
eroare de logică statistică). În plus, inteligenţa devine instrument de clasificare validat
ştiinţific. Pentru a întregi tabloul, testele de inteligenţă încep să fie construite pe baza
analizei de item (Albu, 1998, 2000), procedură statistică prin care itemii reţinuţi
pentru o baterie de teste sunt cei care au varianţă mare (altfel spus, cei care pot face o
clasificare a subiecţilor). Conţinutul itemilor, modul în care se selectează probele şi
informaţiile conţinute de itemi rămân subiective.
Nu în ultimul rând, Wechsler (1953) este cel care, în manualul scalelor sale
(WISC; WAIS, WPPSI), iniţiază o definiţie normativă a inteligenţei, conform căreia
inteligenţa este o funcţionare intelectuală semnificativ sub media populaţiei de
referinţă (aproximativ 2 abateri de la medie; aproximativ 70 IQ ).
Criticile aduse testelor pot fi sintetizate în următoarele categorii:
• Critici aduse modului în care sunt concepuţi itemii şi sunt
standardizate şi normate testele;
• Fidelitatea scăzută a testelor în studii longitudinale (Efectul
Flynn);
• Validitatea predictivă scăzută;
• Utilizarea testelor în decizii educaţionale şi profesionale
105
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Standardizarea testelor presupune alcătuirea unor standarde pentru fiecare
grup populaţional. În acest sens, testele de inteligenţă trebuie să îndeplinească o serie
de criterii pentru a fi considerate instrumente valide de măsurare a inteligenţei.În timp, prima problemă remarcată a fost biasarea culturală a itemilor. Testele
de inteligenţă solicitau cunoştinţe relevante doar pentru un grup cultural (de exemplu,
dacă un test solicită calcul matematic, el este nerelevant pentru populaţia
neşcolarizată). Această constatare a condus la o afirmare mai puternică a testelor
neverbale.
Testele de inteligenţă oferă norme statistice pentru populaţia generală, în
funcţie de vârstă, gen, localizare geografică etc. Interesant este că nici un test
important de inteligenţă nu oferă standarde pentru populaţii speciale. Lipsa
standardelor speciale face ca persoanele ce aparţin acestei categorii să fie declarate
deficiente mintal. Exemple clasice sunt cea a diagnosticării greşite a persoanelor
dislexice cu teste verbale (Ott, 1997) sau a deficienţilor senzoriali (Ysseldyke,
Algozzine, Thurlow, 1992). Din acest motiv, s-au construit teste adaptate pentru
aceste populaţii, dar aceste teste nu au întotdeauna criteriile de validare suficient de
bune. Un exemplu în acest sens sunt adaptările testelor neverbale (de exemplu Raven)
în probe tactile pentru orbi (Warren, 1985).
Schweitzer (2000) afirmă că performanţa la testele de inteligenţă este
dependentă de abilităţile procesuale (în special ale memoriei) în rezolvarea a trei
tipuri de sarcini.
• Sarcini bazate pe cunoştinţe (ceea ce necesită cunoştinţe
anterioare). Itemii construiţi pentru acest tip de sarcină măsoară
posibilitatea de a accesa cunoştinţe anterioare (de exemplu, în scala de
cunoştinţe a lui Wechsler).
• Sarcini bazate pe o singură operaţie cognitivă specifică. Un
exemplu de astfel de operaţie cognitivă este cea de rotaţie mintală.
Problema este că nimeni nu poate aprecia exact importanţa unei operaţii
cognitive specifice în performanţa generală. În plus, operaţiile cognitive
pot fi antrenate, ceea ce face ca simpla măsurare a eficienţei pe aceste
operaţii specifice să nu aibă valoare predictivă. De exemplu, studenţii
106
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• Sarcini bazate pe un număr mare de sarcini rutiniere. Aici sunt
incluşi itemii ce solicită abilităţi de rezolvare de probleme şi care coreleazăsemnificativ cu g.
În concluzie, testele sunt încă discutabile în ceea ce priveşte standardizarea şi
normarea lor, în ceea ce priveşte conţinutul itemilor şi puterea predictivă generală.
Câtă vreme aceste probleme nu sunt rezolvate, utilizarea lor pentru a lua decizii este
eronată, deoarece conduce la concluzii arbitrare.
Testele ar fi utile dacă ar permite creşterea performanţei prin programe
educative. Din păcate, deşi există numeroase încercări (Rudman, 1989), testele sunt
concepute astfel încât să nu permită concluzii practice. Deseori se spune despre teste
că sunt ca un termometru, care semnalează o modificare de temperatură, dar nu indică
cauza. Din păcate, cei care eşuează la teste sunt consideraţi “anormali”, fapt care
invalidează exemplul; abaterile de la temperatura “normală” nu sunt anormale.
3.3.1.2. Efectul Flynn.
Testele de inteligenţă se presupun că măsoară o calitate internă a subiecţilor,
care este relativ stabilă şi are natură ereditară. Valoarea predictivă a testelor trebuie să
fie puternică. Natura ereditară a inteligenţei a fost inferată din datele care arată o
corelaţie semnificativă, pozitivă între coeficientul de inteligenţă al părinţilor şi cel al
copiilor.
În plus, toate testele de inteligenţă sunt normate, astfel încât ele dispun de un
indice de stabilitate în timp ridicat. Inteligenţa se presupune că nu fluctuează, că este
stabilă.
În aceste condiţii, în studiile longitudinale ale inteligenţei a apărut un paradox,denumit efectul Flynn (după cel care l-a pus în evidenţă). Rezumat, efectul Flynn
constă în creşterea inteligenţei medii a unei populaţii într-o generaţie (Flynn, 1987).
Studiile iniţiale au arătat un câştig de aproximativ 18 puncte IQ (1,33 S) în decurs de
o generaţie şi aproximativ 5-9 puncte IQ în 10 ani.
Concluzia este că inteligenţa populaţiei creşte constant. Datorită faptului că
inteligenţa este relativ stabilă, rezultă că noile generaţii sunt mai inteligente decât cele
vechi. Acest efect ridică probleme multiple.
107
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Explicaţiile privind cauzalitatea neurologică a inteligenţei, fie că o explică prin
plasticitate neuronală ridicată (Garlick, 2002), prin viteza procesării (Jensen, 1996),
are de rezolvat problema acestei dezvoltări a inteligenţei.
Desigur că cea mai utilizată explicaţie se bazează pe factori contextuali îndezvoltarea inteligenţei. În general se presupune că există 5 factori care, prin efectul
lor combinat, pot.explica această creştere:
• Factorul nutriţional. Problema este că factorul nutriţional este
greu de explicat. Cercetările au arătat că simpla creştere a numărului
caloriilor consumate sau a cantităţiilor de vitamine nu poate explica
fenomene psihice complexe (vezi cazul explicaţiilor nutriţionale în
etiologia ADHD) (Armstrong, 1999).
• Complexitatea enviromentală (a mediului). Studiile pe copii
kenieni au arătat că tipul de jucării utilizate nu au influenţă asupra
efectului Flynn (Daley et.al, 2003). Explozia media şi a internetului ar
putea explica o proporţie din acest efect.
• Factorii familiali se referă la mărimea familiei şi la nivelul de
educaţie al părinţilor. Şcolarizarea superioară a părinţilor şi un număr mai
mic de copii, care permit o alocare mai utilă a resurselor şi timpului faţă de
copii, ar putea fi factori explicativi.
• Factorii şcolari. O educaţie mai bună, care pregăteşte copiii mai
eficient din punct de vedere al sarcinilor întâlnite în testele de inteligenţă
este, de asemenea, un posibil factor explicativ
• Nu în ultimul rând, metodele mai dezvoltate de testare în a
doua parte a experimentului faţă de prima parte ar putea fi mai exacte şi
mai precise.
O problemă semnificativă pe care o ridică efectul Flynn şi care invalidează
multe dintre explicaţii este faptul că este un fenomen generalizat. Primele studii,
inclusiv cel a lui Flynn, măsurau inteligenţa în societăţi dezvoltate. Studiile ulterioare
au arătat un efect similar şi în ţările în curs de dezvoltare. Important este de reţinut
faptul că efectul nu se datorează deprivărilor şi analfabetismului. Cele mai mari rate
de creştere au fost obţinute în Germania, Franţa şi Japonia. Rate mici de creştere au
fost înregistrate în Marea Britanie şi Japonia (Flynn, 1987).
108
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Ultima remarcă, extrem de interesantă, pe care dorim să o subliniem este aceea
că efectul Flynn este perceput implicit de nespecialişti. Studii comparative, care
solicitau adulţilor să se autoevalueze din punct de vedere intelectual au arătat că au o
bună percepţie a propriului nivel de inteligenţă. În momentul în care au fost puşi săevalueze copii lor, aceştia au apreciat (corect) că proprii copii au o inteligenţă mai
mare în raport cu vârsta lor (operaţionalizată în IQ) decât ei (Furnham, Nhlanhla,
2003). Doar bărbaţii supraapreciau uşor inteligenţa băieţilor comparativ cu cea a
fetelor. Studiul a mai arătat că, în condiţiile în care trebuie să evalueze inteligenţe
mutiple, mamele zuluse apreciază că fetele au o inteligenţă interpersonală mai ridicată
decât băieţii (Furnham, Nhlanhla, 2003).
3.1.1.3. Validitatea predictivă scăzută şi utilizarea testelor de inteligenţă.
Popularitatea testelor de inteligenţă se datorează, în mare măsură, utilităţii lor
în selecţia profesională şi în educaţie. S-a ajuns la o astfel de utilizare a testului
deoarece s-a pornit de la premisa (falsă), că testele de inteligenţă au putere predictivă.
Raportul APA (1995), apărut în urma controverselor privind cartea lui
Herrnstein şi Murry (1994), a avut o amplă secţiune dedicată puterii predictive a
coeficientului de inteligenţă.
Herrnstein şi Murray nu au greşit când au afirmat că IQ este cel mai bun predictor pentru succesul şcolar, numărul de ani de educaţie, statut social, venituri,
performanţă profesională şi probleme sociale. Dar faptul că IQ este cel mai bun
predictor, nu îl face şi important.
Testele au cea mai mare putere predictivă pentru succesul şcolar (corelaţie de .
50). Chiar şi în acest caz, testele nu explică decât 25% din performanţă. Pentru
celelalte criterii, corelaţiile sunt mai mici şi, implicit, mai puţin explicate (ani de
educaţie-.55, 30 %; statut social-.33, 10%; performanţă profesională-.30, 9%; probleme sociale-.20, 4%). În aceste condiţii, o întrebare legitimă trebuie formulată:
de ce se folosesc teste de inteligenţă în selecţie?
Reamintim că inteligenţa nu este liniară, astfel încât, la valori medii mai mici,
puterea predictivă creşte. Utilizarea testelor pentru a selecta copii pentru educaţia
specială pare legitimă. Vom analiza acest aspect.
Definiţia deficienţei mintale în nosografia psihiatrică (DSM IV TR, 1998)
cuprinde trei criterii:
109
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
"Postmodernismul bântuie astăzi ştiinţele sociale. Într-un număr de aspecte,
unele plauzibile, altele absurde, abordările post-moderne pun sub semnul întrebăriiasumpţiile ce stau la baza ştiinţelor sociale mainstream şi a produselor cercetării din
ultimii treizeci de ani. Opoziţiile pe care le posedă postmodernismul par infinite.
metodologice, opune rezistenţă la pretenţiile de cunoaştere, neagă toate versiunile de
adevăr şi ignoră toate recomandările" (Rosenau, 1992).
Într-adevăr, se poate afirma cu certitudine că postmodernismul reprezintă
marea provocare a ştiinţelor socio-umane (nu numai a psihopedagogiei, psihologiei,sociologiei sau pedagogiei, dar şi a istoriei, antropologiei, lingvisticii sau chiar a
economiei). Postmodernismul declanşează, în general, două tipuri de reacţii din partea
comunităţii ştiinţifice:
*0 cea mai puternică reacţie este cea de respingere din partea cercetătorilor
pentru că postmodernismul neagă aproape toate valorile ştiinţei "oficiale";
*1 a doua reacţie este de entuziasm, în special din partea cercetătorilor care
lucrează în domenii aplicative (de exemplu psihopedagogie specială) şi pentru care
postmodernismul oferă alternative de cercetare mai bine adaptate contextelor
specifice.
Postmodernismul nu este nou; el are o lungă tradiţie intelectuală şi a
fost precedat de alte curente ştiinţifice mari. Ca termen a apărut în Spania într-un
comentariu literar a lui Frederico de Onis apărut în anii ’30. El a devenit un termen
curent în anii ’50 şi ’60, dar a devenit notoriu în anii’70 şi ’80 în urma criticismului
arhitectural al lui Charles Jencks şi a lucrării lui Jean-Francois Lyotard, Condiţia
postmodernă (Roberts, 1998).
După cum se observă, postmodernismul nu este un curent ştiinţific şi
nici artistic sau politic, el reprezintă un context intelectual cu implicaţii profunde în
toate domeniile. Din această cauză, se poate afirma că MTV-ul, cercetarea în acţiune,
mişcarea feministă, romanele lui Umberto Eco şi clonarea sunt expresii ale
postmodernismului.
Postmodernismul nu poate fi înţeles decât dacă este privit în
comparaţie cu modernismul, deoarce el s-a născut ca reacţie la acesta din urmă.
115
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
unele dintre ele (de exemplu, cele matematice) sunt construite de oameni,
dar nu pot juca un rol activ în construcţia altor simboluri;
• Mediul înconjurător este codat cultural (semiotic) şi constituie
inputul procesării de informaţie;• Funcţiile psihologice sunt dezvoltate sistemic şi ierarhic într-un
proces de dezvoltare;
• Oamenii sunt căutători de informaţie, iar prin această căutare ei
construiesc noi informaţii,
• Fără a se nega substratul biologic, accentul se pune pe
construirea internă a noilor funcţii psihice;
• Perspectiva este developmentală. Stadiile sunt privite ca perioade de relativă stabilitate în dezvoltare;
• Obiectul de studiu este nişa socioecologică a omului. Metodele
prin care pot fi cunoscute aspecte ale acestei nişe sunt diverse (inclusiv
experimente de laborator).
Perspectiva sociogenetică accentuează caracterul semiotic şi
constructivist al inteligenţei. Pentru a oferi mai multă claritate schiţei noastre
de teorie, vom utiliza criteriile paradigmatice utilizate anterior.
2.4.3.1. Concepţia ontologică
În concepţia noastră , realitatea socială este construită istoric. Omul este un
procesor de informaţie culturală, simbolică. Cu ajutorul acestor simboluri omul
construieşte realităţi relevante pentru o perioadă istorică.
Constructele evoluează istoric, în funcţie de valorile pe care le vehiculează.Valorile etice sunt diverse datorită diversităţii grupurilor sociale. Concluzia este că
diferite grupuri construiesc diferite realităţi, încărcate cu valori diferite. A pune în
competiţie aceste realităţi este o eroare, deoarece presupune aprioric valoarea mai
mare a unei realităţi construite faţă de alta.
Ca să exemplificăm, inteligenţa este o relitate diferită pentru specialişti şi
nespecialişti, pentru diferite grupuri sociale, rasiale sau culturale. A afirma că opinia
experţilor este mai valoroasă înseamnă a accepta valorile vehiculate de constructul
tradiţional al inteligenţei. Problema este că inteligenţa nu este o realitate obiectivă, din
120
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
acest motiv nu avem garanţia că realitatea specialiştilor este mai valoroasă decât altă
realitate construită social.
Mai mult, este discutabil şi interesul pentru ierarhizarea realităţilor. În fond,
profesorii utilizează acelaşi construct al inteligenţei indiferent dacă noi îl considerăm“corect” sau “greşit”.
Realitatea construită social nu poate fi cunoscut într-o manieră obiectivă. În
consecinţă, nu o putem măsura.
4.3.2. Concepţia epistemologică
Cercetătorul nu poate fi niciodată neutru. Afirmaţia este susţinută prin simplulfapt că orice cercetare presupune selecţii. Indiferent dacă selectăm o temă de
cercetare, o direcţie de urmat, o ipoteză experimentală, un design experimental,
anumite variabile sau metode şi instrumente, procedăm întotdeauna la o reducere a
posibilităţilor; lăsăm la o parte informaţie relevantă. Desigur că selecţiile noastre sunt
subiective, motivate de caracteristici personale (de exemplu, cunoaştem mai bine o
metodă sau un instrument).
Cercetătorul nu are nici o şansă să surprindă caracteristicile unui construct
social dacă nu participă la fluxul continuu de producere şi transmitere de semnificaţii
în cadrul grupului. Rezultă că cercetătorul trebuie să se implice efectiv în procesul
cercetării, el nu poate rămâne exterior, neutru.
Cercetarea este întotdeauna purtătoare de valori etice, cercetătorul trebuie să
ofere prin cercetare acele valori unanim recunoscute. De exemplu, scopul depistării
deficienţei mintale nu este de a segrega persoanele cu această deficienţă, de a exclude
aceste persoane de la viaţa socială, de a le devaloriza prin etichetarea lor ca
“inferioare”. Dimpotrivă, cercetătorul trebuie să militeze pentru eforturi suplimentare
de abilitare socială a acestor persoane.
121
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Opoziţia cercetare cantitativă-cercetare calitativă este doar o simplificare
didactică. Există un continuum cantitativ-calitativ. Mai mult, metodele calitativenecesită un grad de cuantificare, iar metodele cantitative necesită un efort de
interpretare a rezultatelor.
În aceste condiţii, vom afirma că, pentru a cunoaşte cum conceptualizează
inteligenţa un grup specific (de exemplu, profesorii), este necesar să se utilizeze atât
metode calitative, cât şi metode cantitative. Cele mai utile metode sunt cele care
permit o perspectivă emică, interioară asupra obiectului cercetării şi, în aceaşi timp,
posedă calităţi cantitative.Printre metodele cele mai utile sunt scalele, grila de constructe personale, Q
sorturile, hărţile asociative, interviurile semistructurate etc.
122
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
populaţie vom apela la triangularea geografică, ce presupune utilizarea de
eşantioane diferite, astfel înct experienţele locale să nu influenţeze rezultatul
general.
• Relevanţa cotextuală a modelului va fi asigurată printr-un puternic accent pus pe perspectiva emică a cercetării. Cu alte cuvinte, nu vom utiliza datele generate de
subiecţi pentru a testa modelul, ci pentru a-l construi .
5.1.1.Caracteristicile modelului structural-funcţional al inteligenţei
Clarificarea noţiunii de structură nu a fost niciodată un demers simplu.
Levi Strauss (1978) remarca faptul că termenul de structură nu pote fi definit
inductiv, pe baza comparării şi extragerii elementelor comune tuturor accepţiunilor termenului de structură.
Astfel termenul de structură a primit multe definiţii, întotdeauna
imperfecte, de la Piaget (1968) şi până la dicţionarele de specialitate (Reber,
1985).
Boudon (1990) susţine posibilitatea definirii structurii în două
accepţiuni:
• Definiţiile intenţionale apar în contextul încercării de
definire a structurii pe baza funcţiilor asumate de această noţiune.
Altfel spus, termenul de structură trebuie să explice trăsăturile
comune, necesare şi suficiente, ale orcărui tip de organizare;
• Definiţiile efective apar în contextul unei teorii
destinată să explice caracterul sistematic al unui obiect.
În demersul nostru vom porni de la o definiţie inductivă, dar o vom analiza
într-un context efectiv.
Vom considera că structura este o configuraţie stabilă, un pattern de
organizare.
În cazul strict al cercetării noastre vom considera că profesorii generează un
model structural al inteligenţei dacă vor elabora un model relativ stabil, organizat al
elementelor inteligenţei.
Considerăm că există trei modalităţi de a genera un model structural al
inteligenţei:
126
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
1. Extragerea unei structuri din clasificarea unor elemente.
Pentru a folosi o metaforă vom considera inteligenţa ca fiind o casă. Orice
casă este alcătuită dintr-un număr finit de elemente indispensabile
(cărămizi, uşi, geamuri, scări etc.). Cu aceleaşi elemente, dar în proporţiidiferite şi după planuri diferie se pot construi, virtual, o infinitate de case.
Orice construcţie este implicit o structură specifică. În mod identic,
pornind de la un număr de elemente ale inteligenţei, derivate din teoriile
psihologice, se pot construi modele (“case”) specifice. Valoarea
explicativă a modelelor generate este mare, la fel cum forma unei case
explică modul în care aceasta este utilizată, concepţii cu privire la locuire
ş.a.
2. Extragerea unei structuri prin aplicarea elementelor la criterii
externe. Prin această metodă se poate genera un model funcţional al
inteligenţei. Structura nu mai este generată printr-o clasificare ierarhizată a
elementelor, prin compararea acestor elemente între ele, ci din modul în
care ele se combină funcţional în raport cu un set de criterii externe. Dacă
avem o mulţime de elemente, acestea pot fi clasificate în funcţie de criterii
multiple, fiecare criteriu generând o nouă ierarhie. Prin combinarea aestor
criterii se poate obţine o structură funcţională.
3. Extragerea unei structuri prin descriptori. În limbajul curent
folosim cuvintele cele mai reprezentative pentru modul în care gândim.
Cogniţia superioară este întotdeauna dependentă de limbaj. Este plauzibil
să credem că modul în care este descrisă inteligenţa reflectă structura
acesteia. În cazul în care subiecţii generează descriptori, “etichete”, ale
inteligenţei, putem infera o structură a acesteia pe baza lor. Demersurile de
acest tip nu sunt noi. De exemplu, în teoriile personalităţii se inferează
elementele (factorii) acesteia pe baza limbajelor naturale (Teoria Big
Five).
5.2. Argumentarea cercetării
Cercetările privind conceptualizarea inteligenţei s-au centrat pe două niveluri
de analiză. Studiile făcute pe specialişti (Sternberg, Detterman, 1986) arată o mare
127
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
diversitate în conceptualizarea inteligenţei şi a cauzelor dezvoltării acesteia.
Principalele locaţii (locus, pl. loci) ai inteligenţei sunt fie de natură internă (nivel
biologic, cognitiv sau metacognitiv, nivel comportamental-academic, social sau
practic), fie de natură externă (cultură, nişă culturală sau interacţiuni sociale).Pe de altă parte, cercetările privind teoriile implicite ale inteligenţei arată că
există deosebiri între percepţiile specialiştilor şi ale nespecialiştilor cu privire la
caracteristicile comportamentelor inteligente (Sternberg, 1981). Rezultatele au arătat
că specialiştii asociază mai puternic comportamentele inteligente cu reuşita în probe
academice, iar nespecialiştii asociază comportamentele cotidiene cu inteligenţa.
Cu toate acestea există o concordanţă între cele două categorii de subiecţi în
ceea ce priveşte descrierea criteriilor de performanţă comportamentală în inteligenţă.
Important de reţinut este faptul că analiza factorială a comportamentelor
asociate cu inteligenţa arată o structură diferită a caracteristicilor pentru o persoană
inteligentă (trei factori - Abilitatea de a rezolva probleme practice, Abilitate verbală
şi Competenţă socială ), o persoană cu inteligenţă academică (trei factori - Abilitate
verbală , Abilitatea de a rezolva probleme şi Competenţă socială ) şi o persoană cu
inteligenţă cotidiană (patru factori - Abilitatea de a rezolva probleme practice,
Competenţă socială , Caracter şi Interes faţă de învăţare şi cultură ) (Sternberg,
1990) .
Teoriile inteligenţei nu sunt neutre din punct de vedere axiologic. Teoriile
inteligenţei promovează tipuri de trăsături şi comportamente dezirabile. În fond
inteligenţa reprezintă în societatea contemporană o garanţie a competenţei şi este
folosită ca bază decizională extrem de importantă (selecţie profesională, alegerea
tipului de şcolarizare etc.). În acest context este important de analizat concepţia
privitoare la inteligenţă a celor care utilizează practic acest concept.
Lucrarea de faţă urmăreşte să determine modalitatea în care profesorii (atât de
şcoală generală cât şi de şcoală specială) conceptualizează inteligenţa.
Profesorii sunt nivelul mediu în conceptualizarea inteligenţei, dar sunt
principalii utilizatori ai acestui concept. Este de presupus că profesorii au o pregătire
formală medie în domeniul inteligenţei, ceea ce le oferă o bază “ştiinţifică” în
deciziile profesionale privind comportamente inteligente. De exemplu este de aşteptat
128
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Cercetarea emirică a modelului structural al inteligenţei la profesori porneşte
da la câteva coordonate principale:
a) Pornim în demersul nostru de la convingerea că profesorii dezvoltă o
concepie particulară a inteligenţei. Abordarea noastră urmăreşte
surprinderea caracteristicilor acestei concepţii privind inteligenţa.
Concepţia profesorilor este modelată de pregătirea de specialitate pe care
aceştia o posedă, dar şi de experienţa practică în evaluarea performanţialăa copiilor. Prin urmare considerăm că teoria implicită a profesorilor diferă
semnificativ de teoriile expert ale inteligenţei. Prin această teorie dorim să
testăm existenţa unui model (pattern) structural al inteligenţei în concepţia
profesorilor.
b) Inteligenţa, cuprinde mai multe structuri ierarhizate în funcţie de rolul lor
în performanţă. Trebuie notat că prin structură ierarhică nu înţelegem o
structură factorială a inteligenţe. Factorii au o finalitate explicativă şi nudescriptivă. Din acest motiv considerăm că o analiză factorială nu este
adecvată în cadrul acestei cercetări. Ca să fim mai expliciţi, factorii
reprezintă în fond o reducere a unui set de date pe baza corelaţiilor dintre
elementele unei probe. Analiza factorială porneşte de la faptul că, în cazul
unui grad de comunalitate ridicat, o variabilă poate prezice cu o acurateţe
ridicată modul în care se va modifica o a doua variabilă. Se recurge în
acest fel la o reducere a variabilelor. În cazul nostru nu urmărim să
reducem variabilele, ci să explorăm modul în care acestea se află în relaţii
funcţionale şi de proximitate.
c) Anticipăm că structura generată de profesori (modelul structural) cuprinde
relaţii funcţionale ale diferitelor elemente ale inteligenţei. Anticipăm de
asemenea că profesorii utilizează în conceptualizarea inteligenţei trei tipuri
de elemente:
• Elemente comportamentale- descriptori comportamentali
• Elemente performaţiale- descriptori sau criterii de performanţă
130
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• Elemente teoretice- descriptori teoretici, concepte psihologice sau criterii formale
(teoretice)
Aceste tipuri de elemente sunt folosite simultan în aprecierea
inteligenţei.
5.3.2. Obiectivele cercetării
Cercetarea noastră îşi propune mai multe obiective:
1) Detrminarea concepţiei particulare a profesorilor în ceea ce priveşte
inteligenţa.
Primul pas în cercetarea noastră este demonstrarea faptului că
profesorii dezvoltă o concepţie particulară a inteligenţei. Două aspecte extremde importante trebuie subliniate. În primul rând trebuie să demonstrăm faptul
că teoria implicită a inteligenţei dezvoltată de profesori este diferită de teoriile
“expert”. Modalitatea practică prin care vom testa această asumpţie constă în
compararea concepţiei profesorilor cu cea a studenţilor (mult ai puţin critici
faţă de teoriile expert şi lipsiţi de experienţă didactică). Desigur acestă
comparaţie se va face utilizând elemente comune (teoretice) ale unei scale
(sort). Al doilea aspect ce trebuie demonstrat este faptul că această concepţie
profesorilor este omogenă, cu alte cuvinte, că acestă concepţie nu este
modelată experienţa într-un anumit tip de şcoală sau de specializare.
2) Identficiarea principalelor elemente în evaluarea inteligenţei la profesori.
Elementele inteligenţei aşa cum sunt ele definite de teoriile
medii diferite, cu o specializare diferită sau care lucrează în tipuri de şcoli
diferite
Această ipoteză testează omogenitatea conceptului de
inteligenţă în formularea profesorilor. Ipoteza este acceptată dacă nu vor existadiferenţe semnificative între profesorii cu sopecializări diferite sau care
activează în tipuri diferite de şcoli.
Ipoteza generală 1 va .fi testată în cadrul primelor două experimente.
Ipoteza generală 2 (I2)
Există o ierarhie a elementelor ce compun conceptul de inteligenţă.
În cercetările noastre vom utiliza elemente ale inteligenţei selectate din
teoriile de specialitate. Aceste elemente sunt grupate pe categorii care acoperă
diferite aspecte ale inteligenţei. Ipoteza noastră se confirmă în momentul în
care anumite elemente sunt percepute sistematic ca fiind mai importante în
definirea inteligenţei.
Această ipoteză va fi testată în cercetările 1 şi 2
Ipoteza generală 3 (I3)
Există un model structural şi funcţional al inteligenţei
Conform acestei ipoteze există o structură specifică a inteligenţei.
Această structură este determinată de aspectele funcţionale ale inteligenţei.
Considerăm că acestă ipoteză este testată în momentul în care modele
succesive, obţinute prin metode diferite, cu date diferite arată un grad ridicat
de similaritate.
Această ipoteză va fi testată în cercetarea numărul 2 şi 3.
134
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• În cadrul cercetării pornim de la presupoziţia (confirmată de
cercetări anterioare) că există două tipuri de elemente în inteligenţă: de
natură intelectuală (inteligenţă fluidă, cristalizată etc.) şi socială (relaţii
sociale, adaptare);• Primul scop pe care ni-l propunem este de a determina
ponderea celor două tipuri de elemente în conceptualizarea inteligenţei la
profesori;
• Datorită faptului că cercetarea îşi propune investigarea
conceptualizării inteligenţei la profesori, validitatea şi fidelitatea trebuie
asigurate pentru a putea oferi un carcater generalizat rezultatelor.
5.3.4.2. Criterii de performanţă a cercetării
Cercetarea clasică, pozitivistă, trebuie să îndeplinească câteva criterii pentru a
fi relevantă temei de cercetare. Desigur că aceste criterii pozitiviste pornesc de la
axioma potrivit căreia realitatea este obiectivă şi poate fi cercetată şi cunoscută într-o
manieră obiectivă.
Pentru a determina dacă o cercetare este valoroasă trebuie să răspundem la
patru întrebări (Guba, Lincoln, 1985):
1. Cum putem stabili gradul de încredere acordat unei cercetări,
cu alte cuvinte cum putem stabili că datele sunt “adevărate” pentru un
subiect de cercetare în contextul cercetării (valoarea de adevăr )?
2. Cum putem determina măsura în care rezultatele unei cercetări
au aplicabilitate în alte contexte decât cel în care s-a efectuat cercetarea
(aplicabilitatea)?
3. Cum putem stabili dacă rezultatele se vor repeta în cazul în carerefacem cercetarea cu aceiaşi subiecţi (sau subiecţi similari) în acelaşi
context (consistenţa)?
4. Cum putem stabili gradul în care rezultatele cercetării sunt
determinate de subiecţi şi de condiţiile cercetării şi nu de biasurile,
motivaţiile, interesele sau perspectiva cercetătorului (neutralitate)?
Pentru a răspunde la aceste întrebări au fost concepute metode
statistice şi parametrii care să măsoare aspectele pornind de la un set de date(Radu, I., 1993 ; Sava, A., 2004, Albu, M. 1998, Kline, P., 1993). Este vorba
136
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Pe parcursul celor trei cercetări am încercat să utilizăm o diversitate cât mai
mare de instrumente şi metode de colectare, analiză şi interpretare a datelor. Amconsiderat că diversificarea metodelor şi a instrumentelor este modalitatea cea mai
bună de a asigura o validitate ridicată cercetării noastre. Trei modele structurale vor
rezulta din aceste metode. Gradul de similaritate dintre aceste modele oferă validitate
modelului final.
În continuare vom prezenta, pentru fiecare cercetare în parte, instrumentele şi
metodele utilizate
5.3.5.1. Elementele inteligenţei
Două probe de clasificare au fost concepute pornind de aceiaşi itemi. Cele
două probe de clasificare (sorturi) cuprind fiecare câte 35 de itemi grupaţi în şapte
categorii. Aceste categorii au fost selectate din principalele teorii ale inteligenţei
(teorii psihometrice şi cognitive). Trebuie subliniat că aceste grupe nu acoperă cele
şapte tipuri de inteligenţă ale lui Gardner (Gardner, 1983) şi nici factorii de rangul II
al lui Cattel. Cu toate acestea, unele categorii au denumiri de factori pentru ca cititorul
să recunoască tipul de itemi ai grupei respective.
1. Inteligenţă fluidă. Acest tip de inteligenţă este cel mai cunoscut, nu depinde de
instrucţie şi este nebiasat cultural. Cuprinde abilităţi cum sunt inferenţa, inducţia,
capacitatea memoriei şi flexibilitatea închiderii gestaltului (Kline,1994). În teoriile
expert se subliniază faptul că inteligenţa fluidă este cea mai reprezentativă pentru
factorul g. Testele care se bazează exclusiv pe acest tip de inteligenţă sunt
considerate ca fiind extrem de puternic încărcate pe factorul g. Un exemplu tipicîn acest sens este testul Matricile Progresive Raven.
2. Inteligenţă cristalizată. Acest tip de inteligenţă este măsurat în mod tradiţional de
testele recunoscute de inteligenţă (de exemplu Scalele Wechsler). Încărcarea
factorială se face pe dimensiunile verbală, mecanică, numerică şi abilităţi sociale.
Este evident că acest tip de inteligenţă depinde de gradul de instrucţie. Acesta este
şi motivul pentru care testele ce măsoară inteligenţa cristalizată sunt acuzate de
biasare culturală.
138
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
3. Viteză. Considerarea vitezei ca un semn de inteligenţă poate fi găsită atât în
limbajul uzual (un om deştept este caracterizat ca ager, iute etc.) cât şi în teoriile
ştiinţifice (teoria lui Francis Galton sau teoriile biologice ale inteligenţei privind
viteza transmisiei neuronale). Există mai mulţi factori care măsoară viteza (deexemplu în modelul factorial a lui Cattel), printre care viteza închiderii perceptive.
4. Abilităţi specifice. Abilităţile specifice au făcut parte întotdeauna din descrierea
inteligenţei. Trebuie făcută o distincţie între inteligenţele multiple descrise de
către Gardner (1991, 1993), considerate de mulţi psihologi ca fiind simple
abilităţi, şi abilităţile cotidiene ca rezultat al unui nivel de dezvoltare (Holt, 1982).
Acest tip de inteligenţă corespunde în mare măsură inteligenţei practice din
teoriile implicite.
5. Adaptare. Adaptare se referă la capacitatea copilului de a face faţă situaţiilor noi şi
mediilor dinamice (fizice şi sociale). Adaptarea este unul dintre descriptorii
constanţi ai inteligenţei în teoriile existente. Există chiar şi teorii specifice bazate
pe acest tip de inteligenţă (Sternberg)
6. Socializare. Deşi este un element puţin surprins în testele de inteligenţă standard,
factorii sociali sunt consideraţi ca fiind cel mai important descriptor al inteligenţei
de către non-profesionişti. O explicaţie este faptul că psihologii tind să vadă
inteligenţa ca un atribut exclusiv intern al unei persoane. Cercetările contextuale
accentuează în schimb rolul abilităţilor sociale în rezolvarea de probleme
cotidiene.
7. La aceste elemente ale inteligenţei, descris în teoriile implicite ale profesioniştilor
şi non-profesioniştilor am adăugat elementul conformism. Acest element se referă
la aprecierea inteligenţei unei persoane în funcţie de aprecierea altor persoane.
Cea mai importantă formă de conformism este, în opinia noastră, aprecierea
inteligenţei în urma rezultatelor la teste de inteligenţă. Datorită faptului că majoritatea
testelor sunt biasate pentru persoanele cu deficienţe, conformismul în această situaţie
perpetuează atitudini negative faţă de aceste persoane.
5.3.5.2 Lista elementelor inteligenţei (LEI)
Lista elementelor inteligenţei a reprezentat prima etapă în conceperea unui
instrument pe baza căruia să se obţină o clasificare validă a elementelor inteligenţei.Lista a fost alcătuită pe baza celor şapte categorii de elemente prezentată mai sus.
139
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Adaptare -îi place să se joace cu jucării noi-se descurcă bine în situaţii noi-se adaptează uşor la un mediu nou-se acomodează repede la condiţii noi de lucru-îi place să întîlnească persoane noi
Socializare -este apreciat pozitiv de către ceilalţi-este prietenos-se face uşor înţeles de către ceilalţi-îi face plăcere să se joace cu ceilalţi copii-are relaţii bune cu cei de aceiaşi vârstă
Conformism -cunoaşte regulile de comportament
-este apreciat de către profesori-este ascultător -are rezultate şcolare bune-are rezultate bune la testele de inteligenţă
141
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Metodologia Q a fost dezvoltată în anii ’30 de către Stephenson, unul dintre
psihometricienii reprezentativi pentru şcoala de la Londra (Mace, 1967). Numeleacestei metode este o opoziţie la metodologia R bazată pe corelaţii.
Stephenson a remarcat faptul că analiza factorilor şi corelaţiile între
răspunsurile la teste nu conduc la o taxonomie a comportamentelor, ci la o
taxonomie a testelor. Cu alte cuvinte, corelaţiile ne spun doar că testele solicită
aceleaşi răspunsuri, dar nu oferă informaţii cu privire la dimensiunea măsurată.
De exemplu, o corelaţie între timpul măsurat de un ceas şi o pendulă ne oferă
informaţii cu privire la cele două dispozitive (ele sunt construite să măsoare aceeaşi
unitate de timp în mod identic), dar nu ne oferă informaţii cu privire la timp în sine.
Dacă ceasurile sunt setate să măsoare timpul cu o altă rată, corelaţia se păstrează.
Implicaţiile acestei observaţii pentru testarea psihometrică a inteligenţei au
fost deosebit de mari. Inteligenţa a fost definită statistic de către Spearman ca fiind o
corelaţie pozitivă între teste diferite. Pornind de la această definiţie, psihometricieniiau aplicat probe diferite, au analizat corelaţia dintre rezultate şi au analizat factorial
rezultatele. Această procedură favorizează gruparea itemilor care solicită acelaşi
răspuns, ori aceşti itemi au fost construiţi pe o bază teoretică specifică. De exemplu,
dacă s-a pornit de la premiza că raţionamentul analogic este important pentru
inteligenţă, s-au formulat itemi care să solicite această operaţie şi, prin analiză
factorială, au rămas în test doar itemi care corelează puternic pe acestă dimensiune.
Modul în care au fost selectate în primă fază dimensiunile inteligenţei este arbitrar.O altă implicaţie porneşte de la modul în care se validează noile teste de
inteligenţă. Pentru ca un test de inteligenţă să aibă validitate concurentă, rezultatele la
acesta trebuie să coreleze semnificativ cu cele ale altor teste de inteligenţă
recunoscute. Este evident faptul că un test nou, care măsoară alte dimensiuni ale
inteligenţei decât cele standard nu poate fi validat. Dacă ţinem cont că printre testele
recunoscute sunt WISC, Stanford-Binet şi Kaufman ABC, teste care sunt verbale şi
care necesită un grad de cunoştinţe destul de ridicat, observăm că este destul de dificilde evitat acest impas metodologic. Chiar şi testul Matrici Progresive Raven, care este
142
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
considerat printre cele mai încărcate pe factorul g, este incorect cultural (Sternberg şi
Grigorenko, 1998 ).
Stephenson a creat o metodă prin care în loc să se aplice un set de teste unui
eşantion al populaţiei, se aplică o populaţie unui eşantion de teste. În acet fel se obţinrezultate privitoare la consensul dintre răspunsurile subiecţilor. De exemplu, dacă
prezentăm unui lot de subiecţi mai multe afirmaţii cu privire la inteligenţă şi rugăm
subiecţii să le coteze pe o scală, vom obţine date cu privire la nivelul de concordanţă
dintre răspunsurile subiecţilor. Este evident că nu vom obţine informaţii cu privire la
inteligenţă, ci vom obţine informaţii cu privire la opinia subiecţilor despre inteligenţă.
5.3.5.4. Grila de constructe personale
Metoda grilei de constructe personale (GCP) a fost concepută de Kelly (1955)
pentru a surprinde modalităţile individuale de percepere a lumii sociale şi personale.
Kelly a încercat construirea unei metode fenomenologice care să aibă calităţi
ideografice, dar şi cantitative. Metoda concepută de el are avantajul că surprinde
perspectiva individuală, răspunsurile nu sunt prestabilite, dar, în acelaşi timp, se
pretează la analize statistice.
Metoda în sine este relativ uşor de aplicat, dar cere disponibilitate şi efort din
partea subiecţilor. Voi prezenta metoda originală şi varianta utilizată de noi în paralel pentru a înţelege tehnica de aplicare a aprobei.
O grilă de constructe are două dimensiuni. Prima dimensiune cuprinde
stimulii iniţiali, pe baza cărora se construiesc constructele. Elementele pot fi diverse.
În cercetările lui Kelly,care aveau sco p terapeutic şi implicau aprecierea mediului
social al subiecţilor, elementele erau nume de persoane (inclusiv numele subiectului)
din anturajul personal. Pentru a fi sigur că persoanele denumite sunt semnificative,
Kelly cerea subiecţilor să ofere ei lista elementelor. În cercetarea noastră am oferit noi lista de elemente .
A doua dimensiune o reprezintă constructele personale. În opinia lui Kelly,
constructele sunt seturi valorice de apreciere a obiectelor. De cele mai multe ori sunt
de natură dihotomică. De exemplu dacă avem trei stimuli (cal, maşină, tren) putem
găsi un atribut prin care doi stimului sunt asemănători. În acelaşi timp, al treilea
stimul diferă de cei doi printr-un atribut opus primului. De exemplu maşină şi tren
sunt obiecte, în timp ce calul este o fiinţă. Kelly atrage atenţia că constructele pot fimultiple, adică pot exista mai multe constructe pentru acelaşi set de elemente. De
143
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
exemplu cal şi maşină sunt proprietăţi personale, trenul este proprietate publică sau
trenul şi maşina merg numai pe rute prestabilite, calul merge pe orice rută etc.
Un element important de reţinut al acestei tehnici este faptul că pentru
realitatea psihologică itemii (elementele) sunt nesemnificativi. Cu alte cuvinte, chiar dacă itemii ar fi diferiţi subiectul ar oferi aceleaşi constructe.
Un element suplimentar în această metodă este utilizarea unei scale. După ce
subiectul a generat un construct, ele este rugat să coteze fiecare elemet pe o scală. În
cercetarea noastră subiecţii au cotat fiecare element pe o scală de la 1 la 5, în care 1
însemna că elementul este caracteristic pentru elementul din stânga (atributul care
uneşte elemente), iar 5 înseamnă că elementul este caracteristic pentru elementul din
dreapta (care diferenţiază elemente). De exemplu:
A B CBun 1 5 3 Rău
Dacă avem elementele A, B şi C, iar subiectul a generat constructul bun-rău,
scala de la 1 la 5 este utilizată astfel. 1 înseamnă că elementul este bun, 5 înseamnă că
elementul este rău, trei înseamnă că elementul este neutru.
5.3.5.5. Triangularea
Una dintre cele mai eficiente metode de a asigura validitatea rezultatelor este
triangularea. Denumirea provine din navigaţie, unde triangularea reprezintă sistemul
de aflare a unui obiect în spaţiu cu ajutorul a trei coordonate.
În psihologie, prin triangulare înţelegem folosirea a două sau mai multe
metode de colectare de informaţii privitoare la o temă. Deşi mulţi cercetători subscriu
la acestă metodă, foarte puţini o practică. Avantajul folosirii multimetodei, cum mai
este numită triangularea, este că oferă mai multe perspective ale aceluiaşi fenomen
(Cohen, Manion, 1994).
Un alt avantaj al folosirii triangulării este dat de faptul că se pot astfel depăşi
limitele unei singure metode. De exemplu, folosirea exclusivă a testelor în studiul
inteligenţei ne oferă informaţii cu privire la nivelul actual de achiziţii al subiectului,
dar ne oferă prea puţine indicii despre capacităţile acestuia sau despre modalităţile
practice de optimizare a rezultatelor.
144
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Unii autori (Miles, Hubermans, 1994) au extins termenul de triangulare la
orice metodă de asigurare a validităţii cercetării ce foloseşte mai mult de două
elemente de control. Astfel putem distinge mai multe tipuri de triangulare:
*8 triangularea temporală se referă la folosirea designurilor cross-secţionale şilongitudinale pentru a evalua factori precum schimbarea. Măsurătorile la intervale
diferite de timp permit comparaţii şi pot scoate în evidenţă factorii învăţare şi
maturizare.
*9 triangularea spaţială se referă la spargerea parohialismului cercetărilor
intraculturale. Conform acestui tip de triangulare, cercetările cross-culturale sau care
cuprind mai multe sub-culturi sunt mai valide deoarece evidenţiază rolul factorilor
culturali.
*10 triangularea pe mai multe nivele combinate se referă la cercetări efectuate pe
mai multe nivele de analiză socială: nivel individual, nivel interactiv (grupal) şi nivel
colectiv (organizaţional, cultural sau societal). De exemplu, un studiu cu privire la
inteligenţă care foloseşte acest tip de triangulare analizează atât inteligenţa la nivel
individual, cât şi inserţia persoanelor cu deficienţă mintală în grup sau reprezentarea
socială a inteligenţei în cultura respectivă.
*11 triangularea teoretică necesită folosirea mai multor teorii complementare sau
în opoziţie în explicarea unui fenomen.
*12 triangularea cercetătorilor presupune folosirea mai multor cercetători pentru
o sarcină de cercetare (de exemplu în focus-grupuri). Folosirea de cercetători
diferiţi este avantajoasă pentru că elimină experienţa individuală a cercetătorului ca
factor de biasare în cercetare.
*13 triangularea metodologică implică fie folosirea aceleeaşi metode în ocazii
diferite, fie folosirea de metode diferite în aceeaşi ocazie.
Diferiţi cercetătorii au folosit triangularea în diverse contexte. Triangularea s-a
dovedit utilă în studierea unor fenomene complexe (de exemplu o comparaţie a
stilurilor formal şi informal de predare), în evaluarea metodelor de predare, a
rezultatelor educaţionale, în studii de caz şi în elucidarea studilor controversate.
În cadrul cercetării noastre am utilizat triangularea metodologică şi
spaţială pentru asigura validitatea cercetării.
145
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
“Această probă nu este un test, deci nu există răspunsuri corecte şi
răspunsuri greşite. Proba urmăreşte să determine modul în care apreciaţi un copil în
vîrstă de 10-11 ani din punct de vedere al inteligenţei.
Pe aceste cartonaşe sunt enunţate trăsături, abilităţi sau comportamente specifice unui copil inteligent de 10-11 ani. Desigur că nu toate sunt la fel de
importante pentru a considera acest copil ca fiind inteligent.
Vă rog să cititi cu atenţie primul cartonaş. În cazul în care consideraţi că
enunţul de pe catronaş este important pentru a considera un copil de 10-11 ani ca
fiind inteligent, vă rog să-l puneţi în partea dreaptă. Dacă consideraţi că acest enunţ
este mai puţin important vă rog să-l puneţi în partea stângă.
Vă rog să procedaţi la fel cu toate cartonaşele.”
După completarea acestei sarcini, experimentatorul introduce următoarea
sarcină: “Vă rog să citiţi din nou cu atenţie enunţurile pe care le-aţi considerat
importante. Vă rog să alegeţi cel mai important enunţ, apoi pe următoarele în
ordinea în care credeţi că sunt importante. Vă rog să citiţi cu atenţie enunţurile pe
care le consideraţi mai puţin importante şi să le selectaţi în mod identic cu cele
importante”.
5.4.3.1. Modalitatea de cotare
În urma aplicării probei, pentru fiecare subiect s-a obţinut un şir ordonat de 35
de itemi. Fiecărui item i s-a acordat un rang; primul item ales a primit rangul 1, iar
ultimul element a primit rangul 35. Cu alte cuvinte, cu cât rangul este mai mic, cu atât
itemul este considerat mai important.
Pentru fiecare element al inteligenţei s-au identificat itemii corespunzători
conform anexei 1 şi rangurile asociate acestora. S-a calculat media rangurilor, iar acest indice a fost considerat scorul individual pentru elementul respectiv. Toate
scorurile individuale au fost ordonate l-a rândul lor şi li s-a acordat un rang (cel mai
mic scor a primit rangul 1).
5.4.4. Prezentarea eşantioanelor.
În cercetarea noastră am folosit două eşantioane.
148
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Primul eşantion a constat într-un număr de 10 profesionişti, psihologi şi
profesori din şcolile speciale. Fiecare subiect are o vechime de minim doi ani în
munca cu copii cu deficienţă mintală.Eşantionul a fost compus din 9 femei şi un
bărbat, cu vârste cuprinse între 22 şi 45 de ani, cu o medie de 31 de ani.Eşantionul de non-profesionişti a fost alcătuit din studenţi de la secţiile de
psihopedagogie specială şi psihologie, anii doi şi trei de studiu, care au dovedit interes
pentru domeniul deficienţei mintale (au cel puţin o ceretare în domeniu). Eşantionul
este alcătuit din 13 studenţi, 10 femei şi 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19-25 de
ani, cu o medie de 21 de ani.
149
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
5.4.5. Prezentarea şi analiza rezultatelor experimentale
Rezultatele obţinute, prezentate pentru fiecare eşantion, cuprind suma
rangurilor, media rangurilor şi abaterea standard. Trebuie remarcat faptul că abaterilestandard sunt relativ mici, ceea ce confirmă faptul că datele obţinute sunt omogene.
Cu alte cuvinte, variaţia în ranguri pentru fiecare element al inteligenţei este
mică, ceea ce înseamnă că itemilor ce descriu acelaşi element li se acordă o pondere
asemănătoare.
Tabel nr. 11 Rezultatele eşantionului de profesionişti (profesori)
Pentru eşantionul de profesionişti s-a obţinut un scor H= 48,486, iar pentru
studenţi s-a obţinut un scor H= 29,35. Cum scorurile H urmează o distribuţie χ 2, la
6 grade de libertate, iar valorile critice sunt α.05= 12.592 şi α.01= 16.812, putem
afirma că ipoteza nulă a fost respinsă şi ipoteza experimentală s-a confirmat.
Aceste rezultate demonstrează faptul că, atât profesioniştii cât şi
studenţii, nu valorizează în mod egal toate cele şapte elemente ale inteligenţei.
Putem spune în consecinţă că există elemente ale inteligenţei care sunt mai
importante în a considera un copil de 10-11 ani ca fiind inteligent.
Pentru a vedea în ce măsură rezultatele obţinute se datorează variaţiei
variabilei independente am calculat puterea efectului definit de scorul H. Puterea
relaţiei testului Kurskal-Wallis s-a calculat folosind indicele Epsilon pătrat după
formula:
k N
k H E
R −−−
=1
2
Pentru eşantionul de profesionişti s-a obţinut un indice de .67, iar pentru
studenţi un indice de .27. Trebuie notat că acest indice, înmulţit cu 100, măsoară
procentual proporţia variaţiei variabilei independente determinată de variabila
independentă.Putem spune că 67% din importanţa acordată fiecărui element al inteligenţei în
cazul profesioniştilor se datorează tipului de elemente, comparativ cu 27% în cazul
studenţilor. Se poate afirma, deci, că profesioniştii au un concept mai elaborat al
inteligenţei faţă de studenţi. Pentru aceştia din urmă, variaţia este mică, astfel încât,
deşi există diferenţe semnificative între importanţa acordată fiecărui element în parte,
aceasta este influenţată de mai mulţi factori.
Pentru a analiza natura efectului testului Kurskal-Wallis am aplicat proceduraDunn, care constă în aplicarea testului Wilcoxon a sumei rangurilor pentru fiecare
pereche de variabile.
Diferenţele dintre grupele de elemente măsoară magnitudinea diferenţei dintre
acestea.
153
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Tabel nr. 14 Diferenţele dintre elementele inteligenţei pentru lotul de studenţi.Semnificativ la p<.05
IC IF AB C AD S V IC 2,93 1,82 0,77 0,89 2,84 0,97IF 2,93 3,66 3,43 3,43 3,97 2,56AB 1,82 3,66 1,71 1,17 0,94 2,84C 0,77 3,43 1,71 0,02 2,53 1,79AD 0,89 3,43 1,17 0,02 2,74 1,84S 2,84 3,97 0,94 2,53 2,74 3,43V 0,97 2,56 2,84 1,79 1,84 3,43
Din inspectarea diferenţelor se observă o ierarhizare clară în cazul profesioniştilor. Inteligenţa fluidă şi viteza sunt considerate principalii descriptori ai
inteligenţei. Urmează, în ordine: adaptarea, inteligenţa cristalizată, abilităţile,
conformismul şi socializarea. Trebuie făcute câteva remarci.
În primul rând, este de remarcat scorul mic obţinut de conformism, ceea ce
semnifică faptul că profesioniştii evaluează personal nivelul de inteligenţă. Inteligenţa
fluidă şi viteza sunt factori care asigură un nivel de performanţă şcolară şi din această
cauză au fost preferate aceste elemente. Inteligenţa cristalizată ocupă un loc mediu în
această clasificare, deoarece este considerată dependentă de cele anterioare. Surprinde
scorul scăzut la adaptare şi socializare, deşi acestea sunt elemente pe care ar trebui să
se concentreze planurile educaţionale.
În cazul studenţiilor rezultatele sunt diferite. Din tabelul nr.II.7. se poate
observa că doar două elemente sunt clar diferenţiate. Este vorba de inteligenţa fluidă,
154
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
care este considerat ca fiind elementul principal în definirea inteligenţei, şi
socializarea, care este considerată cea mai puţin semnificativă în definirea inteligenţei.
Pentru o imagine mai clară a relaţiei dintre elemente pentru fiecare eşantion
prezentăm grafic diferenţele dintre elemente.Tabelul nr. 15 Diferenţele semnificative între medii (porţiunile coloratereprezintă diferenţe semnificative, cele albe, diferenţe nesemnidficative).
IF V AD IC AB C SIF P
SV P
SA
D
P
SIC PS
AB
PS
C PS
S PS
Pentru a testa cea de-a doua ipoteză am analizat diferenţele dintre cele două
eşantioane cu ajutorul testului Wilcoxon. Din tabelul II.9. se observă că diferenţe
semnificative la un prag p=.05 există numai între anumite elemente, şi anume între
abilităţi, adaptare, socializare şi viteză. O atenţie mai mare trebuie acordată
socializării, deoarece, deşi în ambele cazuri este considerată ca fiind cea mai puţin
reprezentativă pentru inteligenţă, în cazul studenţilor ponderea socializării a fost
semnificativ mai mică.Tabelul nr.16 Diferenţele dintre cele două eşantioane privind elementele
În urma analizei statistice putem trage următoarele concluzii:
Atât pentru profesionişti cât şi pentru studenţi, inteligenţa esteun atribut intern, acest lucru se observă din diferenţa ponderii între
elementele interne (inteligenţă fluidă) şi elementele externe (socializarea);
Inteligenţa este în mică măsură dependentă de abilităţi şi
achiziţii
Adaptarea nu (este) o componentă importantă a definirii
inteligenţei, deşi majoritatea definiţiilor psihologice şi a teoriilor consideră
adaptarea la mediu ca fiind extrem de importantă Socializarea este relativ independentă de nivelul de inteligenţă.
Putem concluziona că, pentru ambele categorii de subiecţi, inteligenţa
este reprezentată de inteligenţa fluidă şi viteză. Factorii externi (şcolarizare,
adaptare la mediu, abilităţi dobândite în activităţi curente sau socializarea) sunt
percepuţi ca fiind mai puţin caracteristici pentru inteligenţă. Putem vorbi chiar
de un binom inteligenţă-sociabilitate.
Profesorii dispun totuşi de un concept particular al inteligenţei, lucrurelevat de ordinea (ierarhia) grupelor în definirea inteligenţei. Factorii sociali
sunt mai accentuaţi la profesori, probabil ca efect al experienţei didactice.
Datele semnificative sunt importante prin relevanţa lor crescută
(datorită dimensiunii mici a eşantioanelor). Datele nesemnificative sunt dificil
de interpretat pornind de la eşantiane reduse. Probabil că în cazul utilizării
unor eşantioane mai extinse rezultatele nesemnificative se vor nuanţa.
Datorită faptului că scala a generat rezultate semnificative pe
eşantioane reduse considerăm LEI ca fiind adecvată măsurării ierarhiei
elementelor inteligenţei.
156
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Cercetarea numărul unu a demonstrat o conceptualizare bună (omogenă) a
inteligenţei la profesori. De asemenea s-a demonstrat faptul că există diferenţesemnificative între elementele inteligenţei (predefinite pornind de la baze teoretice),
factorii interni predominând asupra factorilor externi, contextuali. Cercetarea numărul
doi îşi propune să analizeze mai în profunzime structura inteligenţei din perspectiva
profesorilor. De asemenea, vom urmări modalitatea în care factori contextuali
(specializarea, rezidenţa sau tipul de şcoală în care activează profesorii) influenţează
concepţia privind inteligenţa.
După cum se poate observa, cercetarea de faţă are trei obiective majore:• Descrierea inteligenţei din perspectiva profesorilor (pe baza
elementelor inteligenţei);
• Generarea unui model structural al inteligenţei;
• Asigurarea validităţii cercetării prin triangulare.
Pentzru a îndeplini obiectivele vom utiliza elemente predefinite (ca şi în
ceretarea anterioară) şi o metodă particulară de sortare (q sort), care oferă o
distribuţie normală normată a acestor elemente. Modelul structural va fianalizat pe baza analizei de clusteri, metodă bazată pe corelaţia dintre
elemente. Nu în ultimul rând, cercetarea de faţă are ca obiectiv validare
cercetării anterioare prin triangulare.
5.5.1. Prezentarea ipotezelor
Datorită faptului că cercetarea noastră are un caracter explorativ,stabilirea unor ipoteze specifice este destul de dificilă, datorită faptului că nu
putem trasa relaţii cauzale între o variabilă independentă şi o variabilă
dependentă. Ţinând cont de acest lucru vom stabili următoarele ipoteze:
1. Prima ipoteză stipulează faptul că structura inteligenţei
cuprinde cel puţin doi clusteri, dintre care unul va cuprinde preponderent
factori interni ai inteligenţei şi altul va cuprinde factori externi ai
inteligenţei. Prin această ipoteză anticipăm o structură binomială a
inteligenţei în care factorii interni sunt diferiţi faţă de factorii externi.
157
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Subiecţii au fost de vârste diferite, specialităţi diferite cu o vechime în muncă
variabilă. Nu s-a luat în calcul genul subiecţilor (masculin/feminin) fiind considerat
nerelevant pentru cercetare.
Tabel nr. 18. Datele demografice ale eşantionului de subiecţi
Medie Mediană Abatere standard.Varsta 36.71318 35.00000 10.14596Vechime 13.00775 10.00000 10.06036
Diversitatea eşantionului asigură o bună reprezentativitate a populaţiei din care
acesta face parte. Acest lucru este valabil şi pentru sub-eşantioane. Diversitatea
acestor sub-eşantioane asigură o bună triangulare geografică.
5.5.3. Prezentarea metodelor şi a instrumentelor
Pentru această cercetare am ales utilizarea metodei Q-sort.
Există câteva diferenţe semnificative între metoda de sortare folosită în
cercetarea anterioară şi metoda de sortare q. În cercetarea anterioară am utilizat o
sortare liniară, ceea ce înseamnă că ordonarea se făcea pe un număr de ranguri egal cucel al itemilor. Itemul 1 primea rangul 1 , itemul 2 rangul 2 ş.a.m.d.. În cazul sortării q
distribuţia obţinută este similară distribuţiei normale normate. Cu alte cuvinte, primul
item are o altă pondere în setul de date decât în sortarea simplă. În cercetarea noastră
cei 35 de itemi (revăzuţi după prima cercetare) au fost incluşi în 7 ranguri (de la
rangul 1-cel mai slab, la rangul 7-cel mai ridicat). Structura distribuţiei a fost
următoarea:
Graficul 3. Distribuţia Q sort
Rangul 1 2 3 4 5 6 7
159
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
A1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENE 4.10 4.00 1.35 .11A2: STIE SA FACA CUMPARATURI 2.65 3.00 1.36 .11A3: SE AUTOINGRIJESTE 3.18 3.00 1.48 .13A4: ESTE TALENTAT 3.05 3.00 1.43 .12A5: ESTE INDEMINATIC 3.26 3.00 1.36 .11AD1: SE DESCURCA BINE IN SITUATIINOI
4.57 5.00 1.35 .11
AD2: SE ADAPTEAZA USOR LA MEDIUNOU
4.53 4.00 1.32 .11
AD3: SE ACOMODEAZA REPEDE LACONDITII NOI DE
4.44 4.00 1.35 .11
AD4: II PLAC JOCURILE NOI 3.24 3.00 1.35 .11AD5: SE SIMTE BINE IN SITUATII NOI 3.91 4.00 1.23 .10S1: CUNOASTE REGULILE DE 3.96 4.00 1.33 .11
161
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
COMPORTAMENTS2: ESTE PRIETENOS 3.41 3.00 1.64 .14S3: SE FACE USOR INTELES 4.19 4.00 1.27 .11S4: II PLACE SA SE JOACE CU ALTICOPII
3.19 3.00 1.38 .12
S5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE
ACEISI VIRSTA
3.63 3.00 1.35 .11
C1: ESTE APRECIAT POYITIV DECOLEGI
3.55 4.00 1.34 .11
C2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE 4.46 4.00 1.47 .13C3: ARE REZ. BUNE LA TESTE DEINTELIGENTA
4.85 5.00 1.67 .14
C4: ESTE ASCULTATOR 3.04 3.00 1.64 .14C5: ESTE APRECIAT DE PROFESORI 4.08 4.00 1.54 .13
Ierarhia elementelor este importantă şi din perspectiva covarianţei elementelor.
Dacă elementele cu rangurile cele mai mari vor forma un cluster diferit de cele cu
ranguri mai mici, vom putea concluziona că primul cluster este cel definitoriu pentru
inteligenţă. Dacă clusterii nu vor ţine cont de ierarhia rangurilor vom putea afirma că
există cel puţin doi factori semnificativi în definirea inteligenţei. Ierarhia elementelor
în funcţie de medie este următoarea:
Tabel nr. 20 Ierarhia elementelor în funcţie de media rangurilor
1 F1: GÂNDESTE CORECT 5.182 V1: GANDESTE REPEDE 4.863 C3: ARE REZ. BUNE LA TESTE DE INTELIGENTA 4.854 F3: PERCEPE LEGATURILE CAUZĂ/EFECT 4.795 F5: STIE CE ESTE CORECT SI GRESIT 4.656 F4: RECUNOASTE ERORI DE RATIONAMENT 4.617 F2: REZOLVA BINE PROBLEME 4.588 AD1: SE DESCURCA BINE IN SITUATII NOI 4.579 V3: INTELEGE RAPID REGULILE 4.53
10 AD2: SE ADAPTEAZA USOR LA MEDIU NOU 4.5311 V4: RASPUNDE REPEDE LA INTREBARI 4.4812 C2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE 4.4613 CR2: APLICA SOLUTII CUNOSCUTE LA PROBLEME NOI 4.4414 AD3: SE ACOMODEAZA REPEDE LA CONDITII NOI DE 4.4415 S3: SE FACE USOR INTELES 4.1916 CR3: STIE SA FACA CALCULE MATEMATICE 4.1617 A1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENE 4.1018 C5: ESTE APRECIAT DE PROFESORI 4.0819 S1: CUNOASTE REGULILE DE COMPORTAMENT 3.9620 AD5: SE SIMTE BINE IN SITUATII NOI 3.9121 V2: ACTIONEAZA PROMPT 3.8922 V5: INDEPLINESTE RAPID CERINTELE ADULTULUI 3.7123 CR4: CITESTE BINE 3.6824 CR1: MEMOREAZA POEZII SI POVESTI 3.63
162
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
25 S5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE ACEISI VIRSTA 3.6326 C1: ESTE APRECIAT POYITIV DE COLEGI 3.5527 S2: ESTE PRIETENOS 3.4128 CR5: STIE SA FACA COMPUNERI 3.3729 A5: ESTE INDEMINATIC 3.2630 AD4: II PLAC JOCURILE NOI 3.24
31 S4: II PLACE SA SE JOACE CU ALTI COPII 3.1932 A3: SE AUTOINGRIJESTE 3.1833 A4: ESTE TALENTAT 3.0534 C4: ESTE ASCULTATOR 3.0435 A2: STIE SA FACA CUMPARATURI 2.65
.
Din inspectarea tabelului se observă că în partea de sus a ierarhiei se grupează
elementele Inteligenţă fluidă, Viteză şi Adaptare, iar în partea de jos elementele
Abilităţi şi Sociabilitate. Elementele Inteligenţă cristalizată şi Conformism sunt
uniform distribuite în ierarhia elementelor
Analiza ierarhiei rangurilor (similară cu cea din cercetarea unu), demonstrează
faptul că elementele inteligenţei sunt valorizate diferit. Este de remarcat că primii trei
itemi sunt:
F1- gândeşte corect (inteligenţă fluidă)
V1- gândeşte repede (viteză)
C3- are rezultate bune la teste de inteligenţă
Dacă primul item era previzibil, fiind probabil cel mai bun descriptor al
inteligenţei, următorii doi sunt importanţi, mai ales datorită faptului că sunt izolaţi.
Analiza mediilor obţinute de către fiecare subeşantion şi pe întregul eşantion,
pentru fiecare dintre cele trei criterii sunt prezentate în tabelul nr. Se observă faptul că
mediile sunt apropiate şi că nu există diferenţe semnificative.
Pasul următor este calcularea indicilor F şi a pragurilor de semnificaţieaferente pentru fiecare element al sortului. Această analiză ne arată care sunt
elementele valorizate diferit de către subeşantioane (în cazul în care indicele F este
semnificativ).
165
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
profesorii din şcoala normală. În cazul profesorilor de şcoală specială era de
aşteptat ca factorii “pur” intelectuali să fie diminuaţi în dauna celor adaptativi.
Rezultatele au infirmat aceste presupuneri. Singurele diferenţe semnificative s-
au înregistrat în cazul itemilor A3 (Se autoîngrijeşte), A4 (Este talentat) şiAD4 (Îi plac jucării noi)-în toate cazurile profesorii de şcoală specială au
valorizat mai mult aceste elemente. Într-adevăr, cei trei itemi sunt esenţiali
pentru o performanţă adaptativă bună a copiilor deficienţi (autonomie,
curiozitate şi abilităţi).
Pentru cel de-al treilea criteriu (rezidenţă) datele se prezintă în felul
Selectarea mai multor oraşe înaceastă cercetare a fost făcută cu scopul
de a depăşi (şi evita) experienţele locale. Cu alte cuvinte, folosirea mai multor
locaţii ne asigură că rezultatele nu sunt influenţate de către o experienţăcomună a subiecţilor (politici educaţionale locale, centre de formare influente
etc.). Pricipalele centre în care s-au făcut testări au fost Timişoara, Drobeta
Turnu Severin şi Arad, dar au mai fost aplicate teste în Bistriţa, Deva şi
Hunedoara. Diferenţele semnificative sunt şi în acest caz puţine, dar mai greu
de explicat. Singura explicaţie posibilă pentru diferenţele între rezultatele la
cei trei itemi este o atitudine locală diferită. Cei trei itemi sunt C1 (Este
apreciat pozitiv de colegi-mai puţin important în Arad), A1 (Ia singur decizii
cotidiene) şi AD5 (Se simte bine în situaţii noi). În ansamblu putem afirma că
rezidenţa nu influenţează semnificativ modul în care profesorii
conceptualizează inteligenţa.
Concluzia generală este că ipoteza 2 se confirmă, cu alte cuvinte
eşantionul este omogen din punct de vedere al conceptualizării inteligenţei
Pentru a testa ipoteza 1, aflarea structurii conceptului de inteligenţă
vom utiliza metoda analizei de clusteri. Clusterii sunt aglomerări statistice,
ierarhizate de elemente. Analiza de clusteri comportă următorii paşi:
• Aflarea matricei de corelaţii între elementele supuse analizei;
corelaţiile ne oferă date privind comunalitatea şi covarianţa elementelor;
• Aflarea distanţelor între elemente (este vorba de distanţe
statistice între seturi de date, reprezentabile grafic prin distanţe euclidiene);
• Determinarea graficului de amalgamare a elementelor
(structura custerilor);
• Elaborarea dendogramei (reprezentare grafică arborescentă pe
baza distanţelor);
• Identificarea clusterilor
Ca şi în cazul analizei factoriale, rezultatele se modifică în funcţie de
metoda de calcul utilizată. Pentru a avea o imagine cât mai exactă a structurii
conceptului de inteligenţă vom proceda la două analize. Prima constă în
170
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
C1: ESTE APRECIAT POZITIV DE COLEGIC4: ESTE ASCULTATORC5: ESTE APRECIAT DE PROFESORIS1: CUNOASTE REGULILE DE COMPORTAMENTS5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE ACEESI VÂRSTAV5: INDEPLINESTE RAPID CERINTELE ADULTULUI
Acest al doilea subcluster a fost denumit CONFORMISM SOCIAL,
deoarece cuprinde itemi privitori la tipul de relaţii cu adulţi şi colegi, adaptare
la cerinţele mediului social şi feedbackul primit la acest tip de relaţii sociale.
În acest context, conformismul nu are sens peiorativ. Semnificaţia acestui
cluster este că există o componentă socială a inteligenţei. Subclusterul
conformism social este cel mai reprezentativ pentru clusterul socializare. De
asemenea este subclusterul cu cea mai mică medie a rangurilor dintre cei trei
care alcătuiesc acest cluster (media=24). Componenta socială este
responsabilă pentru capacitatea de înţelegere a situaţiilor sociale şi a cerinţelor
mediului. De asemenea presupune elaborarea de răspunsuri adecvate situaţiilor
sociale. În teoria psihologică acest cluster corespunde inteligenţei sociale, care
este valorizată în special de către persoanele fără pregătire psihologică.
Probabil că importanţa mai redusă a acestui cluster se datorează pregătirii
profesorilor în domeniul inteligenţei.
Al treilea subcluster cuprinde elementele:
Subclusterul ACHIZIŢII
CR1: MEMOREAZA POEZII SI POVESTICR4: CITESTE BINECR5: STIE SA FACA COMPUNERIA4: ESTE TALENTAT
Subclusterul Achiziţii cuprinde itemi performanţiali. Elementele
predominante aparţin grupei Inteligenţă cristalizată, dar cuprinde numai itemii
grupei referitori la achiziţii lingvistice. Acest item acoperă într-o bună măsură
inteligenţa verbală. Noi am preferat eticheta de achiziţii pentru a păstra
elementul comportamental al sortului. Performanţa lingvistică este considerată
174
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
de multe ori un semn al inteligenţei, dar în modelul generat ea este puţin
reprezentativă pentru conceptul de inteligenţă (media ragurilor este de 27)
În concluzie, putem afirma că primul cluster este un cluster cu accent pe performanţa socială (abilităţi, adaptare, conformism), din acest motiv el a
fost denumit SOCIAL. Trebuie remarcat faptul că subclusterul achiziţii nu are
o corespondenţă directă în domeniul social. Dacă însă ţinem cont de faptul că
cercetările în domeniul inteligenţei au demonstrat legătura cauzală între
inteligenţa verbală şi performanţa socială, înţelegem rolul acestui subcluster în
structura conceptuală a inteligenţei.
Clusterul II. PERFORMANŢĂ
Cel de-al doilea cluster nu este la fel de bine structurat ca şi primul.
După cu am mai arătat putem distinge trei subclusteri.
Primul subcluster cuprinde elementele:
Subclusterul ADAPTARE
AD1: SE DESCURCA BINE IN SITUATII NOI
AD2: SE ADAPTEAZA USOR LA MEDIU NOUAD3: SE ACOMODEAZA REPEDE LA CONDITII NOI DE LUCRUAD5: SE SIMTE BINE IN SITUATII NOIA1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENES5: ARE RELATII BUNE CU CEI DE ACEESI VÂRSTA
Subclusterul adaptare cuprinde preponderent itemi din sfera adaptativă.
Adaptarea are semnificaţia modificării comportamentale nu în situaţii
cunoscute (ca şi în cazul adaptării cotidiene), ci în situaţii noi, inedite, în care
este necesar un răspuns rapid şi optim la cerinţele mediului. Sternberg, în
teoria triarhică a inteligenţei concepe o întreagă subteorie dedicată acestui tip
de inteligenţă. Dacă luăm în calcul definiţiile uzuale ale inteligenţei observăm
că această componentă adaptativă este deosebit de importantă, fapt relevat şi
de media rangurilor (10,6)
Al doilea subcluster cuprinde itemii:
Subclusterul PERFORMANŢĂ LOGICO-MATEMATICĂF2: REZOLVA BINE PROBLEME
175
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
F3: PERCEPE LEGATURILE CAUZA/EFECTF4: RECUNOASTE ERORI DE RATIONAMENTF5: STIE CE ESTE CORECT SI GRESITCR2: APLICA SOLUTII CUNOSCUTE LA PROBLEME NOICR3: STIE SA FACA CALCULE MATEMATICE
V2: ACTIONEAZA PROMPTV3: INTELEGE RAPID REGULILEV4: RASPUNDE REPEDE LA INTREBARI
Subclusterul cuprinde trei tipuri de itemi: inteligenţă fluidă (gândire
logică), inteligenţă cristalizată (achiziţii matematice) şi viteză (viteză
cognitivă). Acest cluster sintetizează concepţia tradiţională a inteligenţei. În
acest caz găsim teoriile factoriale (inteligenţă matematică, eficienţă cognitivă),
teoriile biologice (viteza procesării neuronale), cognitive (transfer analogic). Nu este întîmplător că acest factor este alcătuit din elemente aflate în partea
superioară a ierarhiei. (media rangurilor este 10)
Subclusterul trei cuprinde următoarele elemente:
Subclusterul PERFORMANŢĂ
F1: GANDESTE CORECTC2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE
C3: ARE REZULTATE BUNE LA TESTE DE INTELIGENTAV1: GANDESTE REPEDE
Putem afirma că acest cluster este cel mai important pe baza mai
multor argumente. În primul rând, trebuie să observăm că acest subcluster
cuprinde primele trei elemente din ierarhie, astfel încât putem spune că este
subclusterul cel mai reprezentativ pentru a descrie inteligenţa. În al doilea
rând, este un subcluster redus ca dimensiuni, dar este compus din itemii cei
mai reprezentativi pentru categoriile lor. Am intitulat acest subcluster
PERFORMANŢĂ pentru că se referă la performanţă cognitivă (gândeşte
corect) şi la eficienţă cognitivă (gândeşte repede). Cei doi itemi din grupa
conformismului reprezintă cel mai bun predictor al inteligenţei în teoria
clasică (rezultate bune la teste de inteligenţă) şi domeniul de aplicabilitate cel
mai cunoscut şi relevant pentru profesori (rezultate şcolare bune). Este de
remarcat faptul că nu putem vorbi despre inteligenţă ca şi predictor al
performanţei şcolare şi nici despre performanţa şcolară ca şi predictor alinteligenţei. Chiar şi în SUA, unde testele academice sunt construite pe
176
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
cazul şcolii normale observăm că subclusterul Adaptare este asociat cu
clusterul Social.
Modelul structural obţinut trebuie confirmat şi prin alte metode pentrua fi validat. Folosind tot metoda analizei de clusteri putem testa corectitudinea
modelului obţinut. După cum am arătat, vom utiliza metoda k-clusteri.
Avantajul principal al metodei în acest moment al cercetării este faptul că
putem face o analiză mai sensibilă a structurii. Metoda k-clusteri permite (ca şi
în cazul microscopului) reglarea magnitudinii analizei. Ţinând cont de
avantajele şi dezavantajele metodei prezentate mai sus am optat pentru trei
niveluri de analiză. Trebuie amintit că în cazul acestei metode predefinim
numărul de clusteri care va rezulta.
La primul nivel vom analiza structura utilizând cinci clusteri. Dacă
structura anterioară este corectă, la acest nivel vom obţine o structură identică.
Cel de-al doilea nivel prevede existenţa a şapte clusteri, iar la cel de-al treilea
nivel vom predefini nouă clusteri
În analiza noastră vom utiliza următorii paşi:
• Prezentarea centralizată a celor trei nivele. În urma prelucrării
statistice am obţinut trei structuri pe care le vom prezenta împreună pentru a
putea urmări progresia clusterilor;
• Analiza separată a celor trei nivele de analiză;
• Analiza constantelor, în care vom analiza clusterii şi structurile
stabile, cu alte cuvinte structurile care rămân nemodificate în cele trei analize
• Concluzii
Datele centralizate pe cele trei nivele sunt prezentate în tabelul următor
(în paranteză sunt trecute codurile elementelor, denumirile clusterilor sunt ca
şi în cazul anterior, convenţii):
180
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
mai reprezentative pentru inteligenţă. Acest cluster arată consensul
dintre concepţia psihologică (teoretică) şi cea a profesorilor privind
inteligenţa.
Al doilea cluster performanţial are următoarea structură:Structura clusterului PERFORMANŢĂ MATEMATICĂ
F2: REZOLVA BINE PROBLEMEF5: STIE CE ESTE CORECT SI GRESITCR2: APLICA SOLUTII CUNOSCUTE LA PROBLEME NOICR3: STIE SA FACA CALCULE MATEMATICEV3: INTELEGE RAPID REGULILEV4: RASPUNDE REPEDE LA INTREBARI
După cum se observă acest cluster cuprinde itemi din grupa
inteligenţei fluide şi cristalizate şi viteză. Acest cluster ar fi putut fi
denumit şi Algoritmic, deoarece are ca şi conţinut evaluarea problemei,
aplicarea de algoritmi rezolutivi în funcţie de reguli prestabilite.
Cel de-al treilea cluster performanţial cuprinde următoarele
elemente:
Structura clusterului PERFORMANŢĂ COTIDIANĂ
V2: ACTIONEAZA PROMPTA1: IA SINGUR DECIZII COTIDIENEC2: ARE REZULTATE SCOLARE BUNE
Acest cluster este important deoarece el face diferenţa faţă de
modelul cu 6 clusteri analizat prin metoda WARD. Clusterul este
destul de greu de catalogat datorită structurii lui reduse, dar diverse.
Cele trei elemente aparţin unor grupe diferite (Viteză, Abilităţi şi
Conformism). Am decis să-l denumim performanţă cotidiană deoarece
se referă la modul în care un copil răspunde solicitărilor imediate de
mediu.
Pentru acest model distanţele între clusteri sunt următoarele:
cuvinte, dacă descriptorii oferiţi de către subiecţi descriu elemente
ale scalei (în termeni de identitate a conţinutului, nu a formei)
modelul structural este validat.
5.6.2. Prezentarea eşantioanelor
Cercetările anterioare au arătat că populaţia de interes este cea a
profesorilor. Mai mult, populaţia de profesori este omogenă în ceea ce priveşte
conceptualizarea inteligenţei, indiferent de specializare, tip de şcoală în care
activează şi zonă de rezidenţă. Din aceste motive, am optat, în cazul acestei
cercetări, pentru un singur eşantion de subiecţi. Eşantioanul cuprinde 168 de
subiecţi, este divers din punct de vedere al specializării, tipului de şcoală încare activează, al oraşului de rezidenţă, vârstei şi vechimii, dar omogen ca şi
conceptualizare a inteligenţei.
Acest eşantion este mai redus decât cel anterior, datorită unor
probleme practice. Datorită faptului că subiecţii generează date, durata probei
este considerabil mai mare decât în cazul cercetărilor anterioare, astfel încât
disponibilitatea subiecţilor la completarea probei a fost mai redusă. Din
eşantionul anterior, un număr de 168 de persoane au acceptat completarea
probei, ceea ce înseamnă un procent de 80% din eşantionul iniţial.
În cercetarea noastră, am utilizat o grilă de constructe cu 14 elemente.
Elementele sunt importante pentru analiza noastră, dar nu au influenţat decisivalegerea constructelor. Acest lucru înseamnă că, dacă în locul elementelor
oferite ar fi fost utilizate elemente de aceeaşi natură, dar diferite, rezultatele ar
fi fost aceleaşi.
Elementele oferite ca stimul sunt itemi reprezentativi pentru
grupele utilizate în cercetarea anterioară. Rezultă că avem câte 2 itemi pentru
fiecare din grupele experimentale ( Inteligenţă fluidă, Inteligenţă cristalizată,
Adaptare, Viteză, Abilităţi, Socializare şi Conformism). Lista itemilor selectaţişi a codurilor este următoarea:
GC1: GÂNDEŞTE CORECT (inteligenţă fluidă)CU3: FACE CUMPĂRĂTURI (abilităţi)MEM2: MEMOREAZĂ POEZII ŞI POVEŞTI (inteligenţă cristalizată)IQ7: REZULTATE BUNE LA TESTE DE INTELIGENŢĂ (conformism)PS1: REZOLVĂ PROBLEME (inteligenţă fluidă)PRI6: ESTE PRIETENOS (socializare)RAS4: RĂSPUNDE REPEDE LA ÎNTREBĂRI (viteză)ACO5: SE ACOMODEAZĂ LA CONDIŢII DE LUCRU (adaptare)
AUT3: SE AUTOÎNGRIJEŞTE (abilităţi)CIT2: CITEŞTE BINE (inteligenţă cristalizată)JOC6: SE JOACĂ CU ALŢII (socializare)DES5: SE DESCURCĂ ÎN SITUAŢII NOI (adaptare)REZ7: REZULTATE ŞCOLARE BUNE (conformism)GIN4: GÂNDEŞTE REPEDE (viteză)
Grila de constructe are două aspecte (elemnetele şi constructele) şi, în
consecinţă, aplicarea probei s-a făcut în două etape.
191
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
întârzierii mintale arată importanţa lor. Acest subcluster este echivalent cu
inteligenţa practică .
Clusterul 2. Performanţă
Subclusterul Performanţă este clusterul reprezentativ pentru inteligenţă
în perspectiva profesorilor. Deşi este un cluster mai puţin clar structurat,
cuprinde elemente din patru grupe: Inteligenţă fluidă, Inteligenţă cristalizată,
Viteză şi Conformism.
Elementele acestui cluster sunt:
MEM2: memorează poezii si poveşti
CIT2: citeşte bineREZ7: rezultate şcolare buneRAS4: răspunde corect la întrebăriPS1: rezolvă problemeIQ7: rezultate bune la teste de inteligenţăGC1: gândeşte corectGIN4: gândeşte repede
După cum se observă din dendogramă există doi subclusteri.
Primul subcluster corespunde inteligenţei cristalizate, deoarece se
referă la achiziţii şcolare (intelectuale). Amândouă activităţile descrise de cele
două elemente sunt operaţii intelectuale complexe, care necesită achiziţii
declarative şi procedurale semnificative. O explicaţie posibilă a faptului că
aceste două elemente sunt grupate împreună este şi faptul că aparţin aceleeaşi
categorii din cadrul grupei Inteligenţă cristalizată (lingvistică). Apariţia
acestui subcluster în cadrul clusterului Performanţă era previzibilă, cu toate că
în cercetarea anterioară apare la clusterul Socializare.
Faptul că în proba redusă cei doi itemi acoperă exclusiv aria verbală ne
permite să asimilăm acest subcluster cu factorul verbal.
Al doilea subcluster ete mai complex. Se remarcă perechea Gândeşte
corect- Gândeşte repede. Ca şi în cercetarea anterioară, acest grup este grupul
definitoriu pentru inteligenţă. Elementele grupei conformism apar datorită
faptului că certifică un nivel ridicat al performanţei intelectuale. Rezultatele la
teste corelează mai bine cu binomul de mai sus, ceea ce este normal atâta
vreme cât certifică performanţa în gândire. Din acest punct de vedere,rezultatele şcolare sunt un indicator mai puţin precis.
201
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
• Vom prezenta lista completă a descriptorilor (vezi
anexele)
• Vom prezenta şi interpreta descriptorii cu frecvenţa cea
mai mare• Vom reduce descriptorii la categorii
• Vom analiza datele reduse
5.6.5. Generarea descriptorilor. Tipuri de descriptori
Generarea descriptorilor s-a făcut în urma următoarelor operaţiuni:
Subiectului i s-a prezentat grila de constructe personale, care cuprindea
cele 14 elemente amintite. Instructajul a fost următorul: “Aveţi în faţă o grilă cu 14 elemente (i s-au arătat elementele). Vă rog să le citiţi pe toate. Dacă
avem mai multe elemente, putem găsi întotdeauna două elemente
asemănătoare. Găsiţi, vă rog, două elemente care vi se par asemănătore
(subiectul alege două elemente, de exemplu Este prietenos şi Se joacă cu alţi
copii ). Prin ce se aseamănă cele două elemente? (Subiectul răspunde: Ca să
fie prietenos şi să se joace cu alţii copii este nevoie de un grad ridicat de
sociabilitate). Cum este un copil care are un grad ridicat de sociabilitate?( Sociabil ). Sociabilitatea este un lucru pozitiv sau negativ? (Pozitiv). Acum vă
rog să căutaţi un element care diferă de cele două elemente alese (subiectul
alege Gândeşte repede ). Prin ce se deosebeşte acest element? (Subiectul
răspunde: Ca să gândeşti repede trebuie să fii inteligent). Cum este un copil
care gândeşte repede? ( Inteligent ). Inteligenţa este un lucru pozitiv sau
negativ? (Pozitiv). Procedura se repetă de încă patru ori.
Modalitatea de generare a descriptorilor (în exemplul de mai sus
Sociabil şi Inteligent ) are două caracteristici:
Prin această modalitate am încercat să personalizăm descriptorii, în
sensul în care ei se referă la calităţi ale unei persoane. Există, totuşi,
descriptori care nu îndeplinesc această condiţie (de exemplu, memorie).
A doua caracteristică este faptul că descriptorii, deşi sunt binoame
conceptuale, nu sunt întotdeauna polare (un descriptor pozitiv şi unul negativ
în cadrul constructului), ci pot fi exclusiv pozitive sau negative (nu a existat
nici un construct exclusiv negativ).
203
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
generarea constructelor am fi avut preponderent constructe polare (de
exemplu, inteligent-neinteligent). Numărul mare al constructelor exclusiv
pozitive ne permite să concluzionăm că există cel puţin două atribute
(ipostaze, faţete) diferite ale inteligenţei, pozitive în natura lor.• O a doua concluzie este aceea că descriptorii acoperă elementele sortului
anterior (fapt care validează şi proba anterioară). Dacă echivalăm
descriptorul inteligent cu inteligenţa fluidă din modelele de analiză
anterioară, vedem că primii descriptori descriu, pe rând, Socializarea,
Inteligenţa fluidă, Adaptarea, Abilităţile şi Inteligenţa cristralizată .
• Echivalarea descriptorului inteligenţă cu inteligenţa fluidă este justificată
din următoarele motive:
• Constructele cele mai frecvente au conţinut cel
puţin doi termeni din categoriile Inteligenţă fluidă , Viteză şi
Conformism (care, în cazul scalei, alcătuiesc clusterul
inteligenţă fluidă ).
• Itemii Gândeşte corect şi Gândeşte repede au
fost consideraţi cei mai relevanţi pentru inteligenţă în toate cele
trei cercetări.
Descriptorii obţinuţi susţin existenţa a două elemente puternic
individualizate în structura inteligenţei. Aceste două elemente sunt
socializarea (descriptorul sociabil) şi inteligenţa fluidă (inteligent). Având în
vedere modul în care s-au generat clusterii (pornind de la elemente
predefinite), putem explica frecvenţa celor doi itemi prin faptul că cel mai
frecvent construct a fost. ?
Inteligent- Social
Trebuie remarcat faptul că nici unul dintre termeni nu a fost considerat
negativ, din această cauză avem mai mulţi termeni pozitivi decât negativi.
Putem concluziona chiar că majoritatea subiecţilor consideră aceste două
realităţi ca fiind independente ( Poţi fi sociabil fără să fi inteligent sau Poţi fi
inteligent fără să fi sociabil). Această concluzie este în deplin acord cu
concluziile cercetărilor anterioare. Totuşi, datorită faptului că cele 14 elemente
se referă la diferite faţete ale inteligenţei, considerăm că sociabilitatea şiinteligenţa fluidă sunt relativ independente în cadrul structurii inteligenţei.
206
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Există multe metafore ale inteligenţei. Sternberg (1990) numeşte şapte
astfel de metafore, dar, desigur, numărul lor este mai mare. Utilizarea
metaforelor în descrierea inteligenţei are câteva beneficii certe. Ca şi în cazul
altor subiecte controversate din ştiinţele sociale (implicit şi din psihologie), la
întrebările privind inteligenţa nu există niciodată un singur răspuns valabil.
Pasul logic următor este de a te întreba de ce s-a pus o întrebare particulară.
Kuhn a arătat că ştiinţa, într-un moment istoric particular, urmeazăanumite paradigme, compuse din serii de metafore sau modele. Fiecare model
şi fiecare metaforă ridică un set diferit de probleme şi întrebări în domeniu. De
cele mai multe ori, teoriile sunt circumscrise unui model sau metaforă
particulară şi devin “oarbe” la alte perspective.
Psihologia nu este neutră din punct de vedere etic şi practic. Trebuie să
fim conştienţi de faptul că teoriile psihologice şi soluţiile teoretice din
psihologie au consecinţe practice. De exemplu, psihologia dezvoltării dirijeazăîn mare măsură educaţia pe care o oferim copiilor, modul în care aceasta este
administrată. Teoriile personalităţii conduc la decizii privind
instituţionalizarea “devianţilor”, la explicaţii comportamentale, la selecţii
profesionale etc. În acest context, implicaţiile teoriilor inteligenţei sunt extrem
de importante. Doise şi Mugny (1998) enumeră mai multe “mize” sociale ale
inteligenţei, printre care practica piagetiană, utilizarea testelor şi relaţia
inteligenţei cu cultura.
Ştiinţa pozitivistă, modernă ne-a inoculat ideea că există o singură
realitate, obiectivă şi observabilă ştiinţific. De aici şi până la a considera
inteligenţa ca fiind o realitate obiectivă a mai fost un singur pas. Singura
problemă care a apărut este aceea că nimeni nu a reuşit să convingă
comunitatea ştiinţifică de faptul că a descoperit modalitatea obiectivă de a
cunoaşte inteligenţa. Acest lucru ne face să ne întrebăm dacă inteligenţa este
sau nu o realitate. Există o inteligenţă “reală” sau vorbim despre un construct
psihologic? Vorbim despre cauza unor comportamente sau este vorba despre o
209
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
emancipatoare) este mai precaută în a vorbi despre o inteligenţă. Dacăacceptăm că realitatea socială este o realitate construită, inteligenţa, ca vector
al acestei realităţi, trebuie să aibă, la rândul ei, acestă structură de construct
social. Criticii inteligenţei (în special cei din sfera dizabilităţiilor) susţin că
inteligenţa este un construct determinat istoric, odată cu apariţia modernităţii,
şi că implicaţiile acesteia sunt segregarea celor consideraţi mai puţin
performanţi sau eficienţi. Etichetele ataşate teoriilor clasice, pozitiviste ale
inteligenţei sunt dure: teorie eugenică, scientistă şi colonială. Termenii nu sunt
exageraţi dacă amintim că baza teoriilor moderne ale inteligenţei o reprezintă
filozofia lui Galton.
Vom utiliza o metaforă cartografică pentru a interpreta modelul
structural al inteligenţei. Acest model de a utiliza o metaforă nu este nou.
Smith (1999) l-a utilizat pentru a cartografia tulburările de dezvoltare. De
asemenea, Kitchin l-a utilizat pentru a cartografia dizabilităţi (Kitchin, 2001).
Utilizarea metaforelor spaţiale este o caracteristică a acţiunii umane.
Una dintre disciplinele post-moderne este semnificativă în acest sens.
Geografia culturală îşi propune “citirea reliefului ca şi text cultural ”
(Cosogrove, 1989). Smith consideră că relaţia poate fi inversată, se poate citi
cultura ca şi text geografic. Cu alte cuvinte, putem descrie cultura (sau un
element al acesteia, cum este inteligenţa), făcând apel la normele geografice
(cartografice). Se ajunge, astfel, ipotetic, la adevărate hărţi ale inteligenţei.
Surprinzător, problemele conceptuale din studiul inteligenţei îşi găsesc
explicaţia într-o ştiinţă clasică.
Relieful este, cu siguranţă, o realitate obiectivă, fizică. Re-prezentarea
acestei realităţi (care scapă percepţiei directe în ansamblu) printr-un limbaj
simbolic ridică numeroase probleme. Geografii au construit hărţi (modele)
pentru a reda această realitate. Hărţile au la bază convenţii unanim acceptate
şi un set de simboluri minimal, astfel încât această realitate să dispună de o
înţelegere egală, omogenă din partea unui număr cât mai mare de oameni. Se
reduc astfel la minim confuziile, pe măsură ce creşte nivelul de simplicitate amodelului. Acest tip de hărţi se mai numesc şi hărţi monosemice. Similar
210
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
hărţilor monosemice, pozitivismul arată aceeaşi eficienţă în a se impune ca
unică structură valabilă, nediscutabilă. Structura normativă a pozitivismului
este rigidă şi, în consecinţă, abaterile de la aceste norme sunt considerate
“greşite”, “non-şiinţifice”.Problema apare în momentul în care tridimensionalitatea globului este
redusă la bidimensionalitatea hărţii, deoarece soluţiile se dovedesc a fi
numeroase. Cu alte cuvinte, nu există o singură soluţie corectă la trasarea unei
hărţi. Atâta vreme cât hărţile sunt sisteme de simboluri, discuţia privind modul
în care se alcătuiesc ele este deschisă. Din acest moment, putem vorbi doar
despre hărţi utile sau nu unui scop şi nu despre hărţi “corecte”.
În cazul inteligenţei, acceptând realitatea acesteia, nu putem vorbi
decât despre modele utile unui scop. Din acest motiv, este necesar să ne
întrebăm ce hărţi ale inteligenţei trebuie să folosim.
Harta experţilor spune că inteligenţa este formată din factori sau
proceduri de procesare a informaţiei sau, pur şi simplu, este un dat biologic
(ereditar), caz în care nu mai putem interveni. Cui foloseşte această
perspectivă? Ce rezultate practice a generat?
Persoanele fără pregătire psihologică au o cu totul altă viziune asupra
inteligenţei. Persoanele cu deficienţe şi aparţinătorii acestora au, de asemenea,
perspective diferite.
Pentru cercetarea noastră, am căutat să trasăm un model structural (o
hartă) a modului în care este percepută inteligenţa de către profesori, utilizând
convenţiile ştiinţifice. Desigur, trasarea încă unui model măreşte “confuzia”.
Trebuie, în schimb, să ne obişnuim cu aceste hărţi polisemice, în care graniţele
sunt mai confuze, în care perspective multiple se combină într-o reprezentare
unică. Dacă este să facem analogii culturale, este momentul să trecem la
perspectiva cubistă.
Perspectiva polisemică ridică o problemă importantă, aceea a validităţii
modelului final, a caracterului ştiinţific al acestuia. Modelele alternative, cum
este cel prezentat în cercetarea de faţă, nu exclud caracterul ştiinţific. Modelul
pe care l-am descris a rezultat în urma aplicării unor metode de cercetare într-
un cadru adecvat. Important de remarcat este faptul că perspectiva specială
provine din faptul că datele pe baza cărora s-a construit modelul provin direct,nemijlocit de la cei a căror perspectivă dorim să o ilustrăm. Modelul structural
211
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
În primul rând, există experienţa stranietăţii sociocognitive, ceea ce
înseamnă că inteligenţa este privită ca un fenomen supranatural, de neînţeles.
Teoriile psihologice nu fac nici un efort de a îndepărta acest caracter de
stranietate, de supranatural. Psihologii criticişti vorbesc în acest caz desubstratul ideologic al psihologiei, de poziţia autoritară a ştiinţei, de beneficiile
de “castă” rezultate în urma utilizării de constructe inaccesibile neiniţiaţilor
(inteligenţa este doar un exemplu de astfel de construct).
În al doilea rând, există o “lipsă de informaţie” privitoare la inteligenţă.
Se ajunge, astfel, ca în loc de a se percepe diferenţele interindividuale ca şi
cauză a diferenţelor în inteligenţă, ele să fie percepute ca efect al inteligenţei.
Cei doi autori arată că profesorii au o problemă semnificativă în a acorda
pregătirea lor cu realitatea în explicarea diferenţelor de inteligenţă dintre elevii
lor.
Efectele re-prezentării sociale ale inteligenţei sunt însă grave prin
faptul că “definesc identităţi sociale particulare implicând experienţe sociale
specifice, contribuind în acelaşi timp la protejarea identităţii
personale”(Doise, Mugny, 1998, p.21).
Situat între prezentarea şi re-prezentarea inteligenţei, profesorul trebuie
să sintetizeze şi să construiască un nivel operaţional al inteligenţei. Criteriile
utilizate în acest demers sunt utilitatea modelului în evaluarea şi dezvoltarea
inteligenţei la copii. Cercetarea noastră a urmărit descrierea acestei sinteze, a
acestui model. Este inutil să încercăm să validăm acest model prin raportarea
la teoriile explicite sau la teoriile implicite. Putem doar să consemnăm
diferenţele şi să ne punem întrebări cu privire la aceste dezacorduri.
Nu în ultimul rând, trebuie să ne pronunţăm cu privire la natura
inteligenţei, naturală sau socială. Dacă acceptăm că inteligenţa este o realitate
obiectivă, “naturală”, demersul necesar este cel de descoperire al inteligenţei.
Păstrând analogiile geografice, putem spune că harta noastră seamănă cu
hărţile vechi, acoperite de multe pete albe şi, în consecinţă, imprecise. Chiar şi
în această situaţie, nu se poate nega caracterul obiectiv al inteligenţei. Cu alte
cuvinte, eforturile psihologilor se îndreaptă către explorarea inteligenţei.
Dacă, însă, acceptăm faptul că inteligenţa este doar un construct sau,
altfel spus, o convenţie, rolul psihologului este de a descrie rolul pe care îlîndeplineşte acest construct, semnificaţiile sale.
214
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com
Noi vom adopta o poziţie medie. Fără îndoială, există o calitate umană
care ne diferenţiază. Limbajul comun abundă în termeni clasificatori. Unii
oameni sunt mai ageri, mai isteţi, mai deştepţi decât alţii. A nega această
realitate este inutil. De asemenea, considerăm că inteligenţa, aşa cum este eaconceptualizată ştiinţific, are un puternic caracter artificial, dar util. A
transfera o realitate statistică în realitate obiectivă este, fără îndoială, un proces
artificial. De asemenea, analiza performanţelor pe un set redus de sarcini
(exact sarcinile artificiale, formalizate, care alcătuiesc baza învăţământului
modern) este, la rândul ei, ineficientă în mare măsură. Totuşi, progresele pe
care le-au generat aceste modele sunt incontestabile.
În aceste condiţii, vom considera inteligenţa ca fiind un construct care
apreciază o realitate. Gradul de obiectivitate al aprecierii depinde în mod
direct de abilităţile noastre de a cerceta această realitate.
215
5/12/2018 predescu mihai abord ri contemporane ale inteligen ei - slidepdf.com