Politica României la Marea Neagră după Războiul Rece Cuprins Introducere………………………………………………………………...… pag 2 Metodologie…………………………………………………………………. pag 5 Capitolul I: Istoricul bazinului Mării Negre………………………………… pag 6 Capitolul II: Profilul geopolitic şi geostrategic al bazinului Mării Negre…... pag 15 Capitolul III: Actori statali din vecinătatea Mării Negre III.1. Cooperare internaţională în bazinul extins al Mării Negre…...… pag 29 III.2. Apariţia sau crearea de organizaţii internaţionale în bazinul Mării Negre; extinderea UE şi NATO în acest spaţiu………………………. pag 35 1
88
Embed
Politica României La Marea Neagră Dupa Razboiul Rece
Politica României La Marea Neagră Dupa Razboiul Rece
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Capitolul II: Profilul geopolitic şi geostrategic al bazinului Mării Negre…... pag 15
Capitolul III: Actori statali din vecinătatea Mării Negre
III.1. Cooperare internaţională în bazinul extins al Mării Negre…...… pag 29
III.2. Apariţia sau crearea de organizaţii internaţionale în bazinul Mării
Negre; extinderea UE şi NATO în acest spaţiu………………………. pag 35
Capitolul IV: Studiu de caz – evoluţia politicii româneşti la Marea Neagră... pag 43
Concluzii…………………………………………………………………….. pag 53
Bibliografie……………………………….…………………………………. pag 56
1
Introducere
Lucrarea de faţă îşi propune a studia în profunzime problematica Mării Negre şi a
politicilor adoptate de statul Român asupra acestui spaţiu de la finalul Războiului Rece, din anul
1992, şi până în prezent.
Acest subiect este de interes contemporan deoarece reprezintă pentru România un punct
forte al existenţe isale statele, accesul la Marea Neagră oferind numroase avantaje în faţa altor
state vecina fără acces la mare sau cu acces limitat datorită unor politici incoerente şi deloc
practice sau datorită lipsei unei infrastructuri maritime adecvate.
Prin cercetarea acestui subiect, doresc a aprofunda importanţa poziţiei statul Român vis-
a-vis de Marea Neagră şi ce impact a avut această poziţie asupra politicilor adoptate de stat până
în prezent.
De asemenea, doresc a porni acest studiu prin prezentarea unei istorii succinte a bazinului
Mării Negre şi evenimente majore din existenţa statelor ce au deschidere la mare, evenimente
legate în mod direct de politica statelor menţionate anterior faţă de accesul maritim.
Ulterior acestui capitol, doresc a creiona profilul gropolitic şi geostrategic al Mării Negre
pentru a evidenţia importanţa acestuia pentru statele din zonă dar şi pentru state mai îndepărtate,
fără contact direct cu Marea Neagră, care, totuşi, conştientizează importanţa accesului maritim în
scop economic sau militar şi doresc lărgirea acestui acces prin crearea de uniuni economice sau
politice în care sunt incluse şi statele cu ieşirea la Marea Neagră.
Concomitent, un astfel de profil al Mării Negre este în cauză să ofere numeroase
răspunsuri ale unor întrebări legate de activităţile economice ale corporaţiilor ace activează în
acest spaţiu precum şi asupra politicilor militare adoptate de statele cu ieşire la această mare.
2
În urma prezentării cadrului general geopolitc şi geostrategic, doresc a prezenta fiecare
stat cu acces la Marea Neagră pentru a putea cunoaşte şi înţelege în profunzime politicile
acestora adoptate din diverse necesităţi.
Astfel, prin studierea fiecărui stat în parte, urmăresc a identifica nevoile maritime ale
acestora şi, implicit, politicile prin care aceste state caută să obţină ceea ce doresc. Diversitatea
intereselor regionale, vastă fiind, este impetuos necesar a fi studiată pe îndelete pentru a nu omite
aspecte vitate ale politicilor economice, militare, culturale şi ecologice care vizează aceleaşi
tipuri de activităţi cu impact asupra Mării Negre.
După o succintă prezentare a fiecărui stat, intenţionez a muta puctul central de studiu
asupra unui cadrul internaţional prin observarea, prezentarea şi analizarea tuturor organizaţiilor
internaţionale ce se regăsesc în bazinul Mării Negre, fie că au fost create pentru a activa în
această zonă, fie că s-au extins până aici.
Trecând de la nivel de stat la un nivel supra-statal, doresc a urmării evoloţia geopolitică la
nivel regional prin observarea alianţelor politice, militare şi economice care au apărut şi s-au
dezvoltat de la finalul Războiului Rece şi până în prezent.
Dintre toate aceste organizaţii şi entităţi politice supra-statele, pun accentul pe Uniunea
Europeană care, în mod vădit, a dorit integrarea României şi a Bulgariei pentru a avea acces la
Marea Neagră, şi pe NATO care, ca urmare a colapsului Uniunii Sovietice şi a destrămării
Parctlui de la Varşovia, a rămas principala forţă militară din zonă şi a dorit, în mod firesc, să îşi
extindă aria de influenţă şi de acţiune cât maim ult posibil, chiar şi în detrimentul statelor fost-
combatante, în principal Federaţia Rusă.
Ca studiu de caz pentru acest subiect am ales politica statului Român la Marea Neagră şi
modalităţile în care acesta a urmărit obţinerea de avantaje economice şi strategice prin susţinerea
comerţului maritim şi prin participarea ca membru activ în cadrul unor organizaţii internaţioanle
precum UE şi NATO.
3
De asemenea, urmăresc şi politicile regionale demarate sau suţinute de România la care
au participa exclusiv state cu ieşire la Marea Neagră, pentru a putea determina dacă există
interese regionale separate de cele cotinentale sau , de ce nu, planetare.
Prin stabilirea acestor chestiuni, voi determina dacă există colaborare la nivel politic între
statele cu ieşire la Marea Neagră şi dacă există programe prin care se doreşte îmbunătăţirea
relaţiilor inter-statale la nivelul bazinului Mării Negre.
4
Metodologie
Pentru realizarea acestei lucrări, îmi sunt necesare informaţii din domenii ştiinţifice foarte
variate începând cu geografia pentru a putea devini spaţiu de interes al temei de faţă, date de
natură economică pentru a putea înţelege şi prezenta cadrul economic în cadrul căruia se petrec
transformările politice şi militare enumerate anterior şi informaţii politice pentru a înţelege
modul în care organizaţiile internaţionale politico-economico-militare se extind în această zonă.
Acest cadrul complex va fi analizat cu ajutorul documentelor scrise dar şi virtuale, ce
conţin o tematică de interes pentru subiectul de faţă. Astfel, bibliografia este compusă din
materiale pe teme geopolitice şi geostrategice, din comunicări ştiinţifice prezentate în cadrul
unor conferinţe pe tematica relaţiilor internaţionale precum şi din coumnicate ale principalelor
instituţii statale ce se referă la Marea Neagră şi bazinul acesteia.
Pe lângă analiza documentelor, îmi propun a ma folosi şi de metoda stiudiului de caz. În
acest caz reprezentat de politica statului Român faţă de Marea Neagră, pentru a putea pătrunde şi
mai mult în profunzimea subiectului şi a înţelege în mod cât mia complet şi obiectiv parcursul
geopolitc şi geostrategic al Mării Negre şi ce implicare are România în acest context.
Consider că aceste două metode sunt suficiente pentru a aduca informaţii şi a le putea
procesa in vedere obţinerii unui reziltat în concordanţă cu ipotezele propuse anterior.
5
Capitolul I: Istoricul bazinului Mării Negre
Pentru a putea face o analiză obiectivă asupra importanţei greopolitice şi geostrategice a
Mării Negre şi a Bazinului său asupra statului Român modern, este în mod evident necesară o
definire cât mai clară a ceea ce denumim bazinul Mării Negre şi, de asemenea, este impetuos
necesară o scurtă istorisire a trecutului politico-militar al acestei regiuni pentru a putea, astfel,
înţelege cauzele situaţiei geopolitice din prezent.
În acest sens, doresc a începe primul capitol al lucrării cu o delimitare geografică a
spaţului ales pentru studiu, în vederea detaşării acestuia de regiunile conexe, reuşind astfel a trasa
cu foarte mare exactitate evenimentele şi statele incluse în tema de faţă.
Ceea ce denumim bazinul Mării Negre este un concept care se referă, în mod evident la
teritoriul maritim al Mării Negre dar şi la teritoriile din jurul acestei mări. Acest areal este
delimitat geografic de regiunea munţilor Caucaz, în partea estica, în sud este complet delimitată
de Asia Mică şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele, în partea de vest se afla coasta balcanică şi a
Europei de Est iar în nord, limita este dată de peninsula Crimeea1.
Fiecare din aceste teritorii conexe Mării Negre este ocupat de un stat sau mai multe.
Astfel că în est se află Georgia, stat caucazian, alături de o mică parte din Federaţia Rusă, în nord
regăsim rusia alături de o mare parte din teritoriul Ucrainei, pe coasta sudică se întinde Turcia
care deţine întreaga peninsula a Asiei Mici dar şi o mică parte din teritoriul Peninsului Balcanice
şi, prin urmare, controlează strâmtorile Bosfor şi Dardanele, iar în vest se găsesc România şi
Bulgaria, state balcanice, în mare parte, care, se poate spune, că se află în zona cea mai tulburată
a bazinului Mării Negre2.
Se poate observa cu statele din jurul Mării Negre reprezintă entităţi politice foarte
diferite, deşi se află pe un teritoriu nu foarte întins. Era de aşteptat a găsi o oarecare uniformitate
socio-politică în rândul acestor state însă o analiză istorică asupra teritoriului menţionat va 1 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 51
2 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 526
dezvălui un parcurs politico-economico-social foarte variat, de aici aflându-şi originiea şi
diferenţele dintre statele menţionate anterior.
Pentru a începe analiză istorică a spaţiului, doresc să menţionez faptul că mă voi axa pe
latura vestică a bazinului Mprii Negre, regiune ce face parte din Peninsula Balcanică şi, deci,
reprezintă cea mai activă zonă din punct de vedere al transformărilor politice şi a modificărilor
teritoriale.
Indiferent de epoca în care se vor petrece evenimentele relatate, este de menţionat faptul
că toate entităţile statale ce s-au aflat într-un moment sau altul în proximitatea Mării Negre, au
căutat să controleze Peninsula Balcanică deci, şi-au îndreptat eforturile şi atenţia spre malul
vestic al Mării Negre.
Fie că vorbim de Epoca Antică, moment în care pe scena politică se regăseau formaţiuni
statale rudimentare de tipul oraşelor-stat greceşti sau regate şi imperii fie de origine europeană,
cum a fost cel a Macedoniei şi, ulterior, Imperiul Roman, fie de origine asiatică, precum Imperiul
Persan şi, din nou, Imperiul Roman, este de remarcat faptul că toate acestea, la un moment dat al
istoriei lor, au dorit să îşi extindă controlul direct asupra malului vesti al Mării Negre şi au
întreprins, în acest sens, expediţii militare sau au încheiat acorduri politico-economice cu
oraşele-stat greceşti din această regiune.
Observăm cum totul a început cu coloniile greceşti fondate din strâmtoarea Bosfoc şi
până în Peninsula Crimeea, care au căutat să menţină zona sub un control economic, a fontinuat
cu tentativele de extindere a Imperiului Persan, eşuate de altfel, şi a culminat în Antichitate cu o
cucerire propriu-zisă a teritoriilor din vestul, sudul şi parte din nordul bazinului Mării Negre de
către legiunile romane.
Fărâmiţarea politică şi degradarea economică ce au urmat invaziilor barbare şi prăbuşirii
Imperiului Roman au însemnat o perioadă foarte instabilă pentru teritoriile conexe Mării Negre
deoarece acestea s-au aflat în plină cale a migraţiilor populaţiilor nomade dinspre Asia Centrală
spre Europa, proces ce s-a desfăşurat pe o perioadă de opt secole după decăderea Romei ca
hegemon european şi a transformat radical populaţiile din zona Balcanică atât la nivel social prin
7
modificări lingvistice şi culturale dar şi la nivel politic prin rearanjarea teritorială a tuturor
statelor sau entităţilro statale din regiune.
Evul Mediu a însemnat o mai are stabilizare teritorială însă aceasta nu era suficientă
pentru a crea un cadrul geopolitic şi geostrategic clar în zona studiată. Astfel că până la ridicarea
Imperiului Otoman şi la controlarea acestei regiuni de către Poartă, nu au existat entităţi politice
care să marcheze parcursul istoric al bazinului Mării Negre3.
Odată cu depăşirea Evului Mediu şi a îndreptării spre Epoca Modernă, se observă o
tendinţă accentuată de polarizare a puterii politice şi militare în spaţiul Mării Negre în două
direcţii. Cea dintâi se referă la rpezenţa Imperiului Otoman care dorea controlarea absolută a
întergii mări şi a teritoriilor adiacente iar cea de-a doua se referă la extinderea constantă a
Imperiului Ţarist dintre nord spre sud, inevitabil ajungându-se la Marea Neagră şi la o
confruntare militară între statele menţionate.
Dezvoltarea tehnologică şi, odată cu ea, a diplomaţiei şi relaţiilor inter-statale din secolul
XIX până în prezent a însemnat posibilitatea implicării unor puteri politice şi militare care nu
deţineau teritorii în acestă regiune însă aveau interese pentru controlarea ei, interese
preopnderent economice şi de echilibru politic la nivel continental4.
Cel mai bun exemplu în acest sens este Războiul ruso-tuc cunoscut sub numele de
Războiul Crimeei care a fost purtat între Imperiul Ţarist pe de o parte şi Imperiul Otoman, cu
susţinerea militară a Marii Brianii şi Franţei. Această situaţie inedită îşi are originea în dorinţa
marilor state europene ce a menţine un echilibru al puterii la nivel continental şi, implicit, la
conştientizarea faptului că bazinul Mării Negre poate fi un factor determinant pentru echilibrul
politico-militar al Europei5.
3 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 80
4 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 80
5 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 818
Aceste noi valenţe ale bazinului Mării Negre reprezintă o sursă constantă de conflicte
între state care doresc controlarea teritoriului maritim cel mai estic al Europei pentru a putea face
legătura militară şi eocnomică între Europa şi Asia6.
Pentru a putea înţele mai bine modul în care spaţiul studiat a fost perceput de statele care
au dorit a îl controla, este de dorit a prezenta modalitatea in care acestea au administrat teritoriile
deţinute în bazinul Mării Negre dar şi motivaţia pentru care aceste state au ales să se lupte în
vederea menţinerii contolului în Asia Mică, Peninsula Balcanică şi Peninsula Crimeea.
Cea mai bună modalitate de a debuta în acest demers este prin observarea şi analizarea
politicii Imperiului Otoman care s-a menţinut ca stat hegemon în zonă pentru aproximativ patru
secole, din secolul XV până în a prima jumătate a secolului XIX.
Începând cu ridicarea turcilor prin cucerirea sistematică a Peninsulelor Balcanică şi Asia
Mică între 1400 şi 1600 şi continuând cu extinderea în Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi
Peninsula Crimeea, este de observat faptul că după cucerirea unui teritoriu, turcii instaurau o
administraţie de tip feudal care avea la bază puterea militară a sultanului şi a vasalilor săi şi, în
sens mai larg, urmărea controlarea rutelor comerciale pentru a stabiliza şi controla economia
regiunilor cucerite7.
Înainte de revoluţia industrială din secolele XVIII - XIX, această chestiune erea simplu
de realizat datorită ritmului lent în care deplasarea şi realizarea de schimburi economice se
realiza. La dispoziţia comercianţilor se aflau mijloace relativ nesigure de a face comerţ, în
princilap corabii aflate în permanenţă în pericol datorită forţelor naturii şi a unor caravane de
transport care puteau fi în permanenţă atacate şi jefuite de către rebeli sau soldaţi ai statelor
vecine.
6 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
7 KING, Charles, The Black Sea: a History, Oxford University Press, 2004, pag 949
Astfel că datoria sultanului se rezuma a la dispune de mai multe forţe militare decât putea
mobilizare forţele adverse din statul său sau din statele vecnie, forţe cu care meţinea controlul
asupra rutelor comerciale terestre şi maritime.
Inovaţia modernităţii adusă de revoluţia industrială a însemna permanentizarea unui
număr mult mai mare de rute comerciale şi a stabilizarea modalităţilor de a face comerţ prin
utilizarea de tehnilogii noi cum ar fi vasele cu aburi pentru transport maritim.
Rapidizarea deplasării şi modificarea geografică a rutelor de comerţ aducea cu sine o
necesitate de adaptare politico-economică a statelor ce doreau controlul asupra comeţului. Se
vedea impetuos necesară o transformare internă a statlui pentru a putea face faţă noilor necesită
care, pentru prima oară în istorie, pot fi denumite mondiale deoarece interdependenţa rutelor
comerciale din diverse regiunei devenise imposibil de eliminat.
Statul Otoman erau unul cu precădere medieval, organizat ca o ierarhie militară ce
acţiona în logica controlului prin forţa armată directă. Ori noile tendinţe globale de transformare
a statului din simpu actor militar în administrator economic şi participant la reţeauadiplomatică
mondială a reprezentat pentru otomani punctul slab care a dus la decăderea lor.
În perfectă contradicţie cu Rusia lui Pentru cel Mare care devenise un stat exuropean,
modernizat şi capabil de a lupta atât militar cât şi economic şi diplomatic şi, de asemenea,
capabil de a susţine o armată permanentă nu prin cotropirea regiunilor cucerite ci prin colectarea
de taxe de la cetăţenii săi, statul Otoman era un exemplu de entitate politică învechită, coruptă şi
ineficientă, care se agăţa de trecut cu ajutor armatelor şi flotelor sale militare.
Confruntările repetate dintre cele două imperii nu puteau avea decât un singur
deznodământ, anume păbuşirea Otomanilor care s-au dovedit incapabili de a se adapta la noile
nevoi interne şi externe ale geopoliticii mondiale.
Schimbarea radicală şi definitivă a echilibrului de putere in bazinul Mării Negre după
prima jumătate a secolului XIX a însemnat o reorientare politică şi economică pentru statele mici
din regiune8.
8 JELAVICH, Barbara, Eighteenth and nineteenth centuries, Cambridge Univerity Press, New York, 1990, p 11310
Astfel, după obţinerea independenţei lor, statele din peninsula Balcanică, cu precădere
Bulgaria şi România, a fost nevoie a se integra, într-un fel sau altul, în structurile politico-
economice nou apărute. Mai simplu spus, era nevoie ca statele mici să aibă în permanenţă
sprijinul unei dintre puterile regionale fără a-şi pierde din nou independenţa în faţa tendinţelor
expensioniste ale acstor imperii.
Cele două state balcanice de interes pentru acest studiu s-au aflat la intersecţia dintre
Imperiul Ţarist, Imperiul Otoman şi cel Austriac, fiecare dorind a le controla cât mai rapid şi mai
uşor. Sensibilitatea unei asemenea situaţii este evidentă iar stabilitatea politică în bazinul Mării
Negre, deşi mult sporită faţă de Evul Mediu, era din nou nesatisfăcătoare.
Statul Român din secolul XIX era o entitate politică modernă însă neimportantă pentru
echilibrul de putere la nivel regional. Astfel că atât obţinerea şi asigurarea independenţei s-a
realizat prin afilierea la tendinţele politice ale Imperiului Ţarist iar păstrarea independenţei s-a
putut realiza numai prin balansarea politicii din sfera rusă în cea austriacă şi, ulterior, prin
garanţia dată de Marile Puteri către statul Român9.
Cea de-a doua jumătate a secolului XIX a fost deosebit de importantă pentru statul
Român deoarece a marcat debutul procesului de unificare naţională, obţinerea independenţei faţă
de Imperiul Otoman şi stabilirea definitivă a României ca stat unitar în Europa Centrală şi de Est.
În acest sens, este de remarcat declinul constant al Imperiului Otoman prin pierderea
masivă de teritorii din Peninsula Balcanică odată cu proclamarea independenţei Greciei, Serbiei
şi Bulgariei. De asemenea, accesul turcilor la Marea Neagră era mult diminuat datorită
peirderilor teritoriale iar noile state suplineau diminuarea teritoriilor maritime otomane.
Astfel că România obţine în anul 1878 provincila Dobrogea care îi oferă accesul la Marea
Neagră iar Bulgaria se stabilieşte ca stat tot în urma aceluiaşi război, independenţa totală faţă de
Imperiul Otoman obţinândusi-o de abia în anul 190810.
9 JELAVICH, Barbara, Eighteenth and nineteenth centuries, Cambridge Univerity Press, New York, 1990, p 115
10 JELAVICH, Barbara, The Balkans, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1965, p 7611
Noua configuraţie geopolitică însemna schimbarea raportului de forţe şi a modalităşii de
actiune în Marea Neagră a Marilor Puteri din zonă prin apariţia de noi state cu acces maritim
care, inevitabil, nu putea fi ignorate pe termen nelimitat.
Deşi necesităţile statului român erau cu totul altele iar interesele naţioanle din acea
eprioadă dictau orientarea către politica terestră şi nu cea maritimă, accesul României şi
Bulgariei la Marea Neagră a fost un factor care a dus la numeroase transformări economice şi la
aduptarea unor decizii politice diferite de către statele din zonă.
Potenţialul maritim al statelor mici din această regiune nu s-a putut niciodată fructifica
datorită numeroaselor transformări politice până în a doua jumătate a secolului XX, transfprmări
care s-au realizat întotdeauna prin luptă armată.
Astfel, fie că este vorba de Războaiele Balcanice, fie de cele două Războaie Mondiale,
situaţia geopoolitică regională a dictat României o orientare către continent pentru a-şi asigura
supravieţuirea şi stabilitatea în zonă ca stat independent.
Până la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, puterea statului Român a crescut în
mod constant până în stadiul în acere acesta reprezenta o putere regională şi putea propune şi
aplica strategii politice şi economice cu impact asupra Peninsulei Balcanice şi a statelor vecine.
Astfel de procedee s-au materialzat prin iniţiative de genul Înţelegerii Balcanice sau a Micii
Înţelegeri prin care se dorea o colaborare mai strânsă între statele din zonă, secundare din punct
de vedere al puterii şi impactului lor la nivel continental.
Deşi asemenea demersuri au eşuat datotită intervenţei directe a Marilor Puteri pentru a-şi
impune politica, sunt totuşi de remarcat prin simpla lor existenţă deoarece marchează primele
tentative de a crea organizaţii supra-statale în Epoca Modernă, în bazinul Mării Negre11.
Secolul XX marchează transformarea României din putere regională şi monarhie
constituţională în stat comunist, totalmente supus regimului de la Moscova după finalul celui de-
al Doilea Război Mondial, în anul 1945.
11 JELAVICH, Barbara, The Balkans, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, 1965, p 15312
Această perioadă nu este una de mare importanţă pentru istoria maritimă a statului
Român dar este de analizat deoarece poziţia Mării Negre ca graniţă dintre Vestul democratic şi
Estul comunist a fost întipărită în mentalul colectiv şi, într-un fel sau altul, se regăseşte şi în
prezent fie în viziunea statelor din zonă fie din perspectiva cetăţeanului unui dintre statele din
bazinul Mării Negre.
Debutul Războiului Rece a însemnat tranformarea radicală a situaţiei geopolitice la nivel
mondial datorită reorganizării politico-militare în două mari blocuri antagonice. Astfel că aliaţii
vestici au format NATO şi s-au regrupat în jurul Statelor Unite ale Americii pentru a reprezenta
„lumea liberă”, democratică şi capitalistă iar URSS-ul împreună cu statele ocupate militar la
finalul conflagraţiei mondiale au format blocul comunist reprezentat politic prin Pactul de la
Varşovia.
Statul Român, blocat în cea de-a doua tabără, a fost nevoit să se supună în totalitate
voinţei politice a Rusiei pentru a-şi garanta supravieţuirea ca stat naţional. Astfel că activităţile
legate spaţiul maritim sunt minime şi în perfectă concordanţă cu cerinţele şi propuneirle politico-
militare venite de la Moscova.
Ceea ce s-a petrecut în deceniul nouă al secolului XX reprezintă motorul politico-
economico- militar ar situaţiei geopolitice prezente. Mă refer aici la căderea comunismului la
nivel continental, destrămarea Pactului de la Varşovia şi victoria NATO şi SUA asupra URSS-
ului destrămat.
Instaurarea de regimuri democratice în nou-formata Federaţie Rusă şi în statele ex-
comuniste din Europa Centrală şi de Est a permis reluarea comunicării cu SUA şi aliaţăă săi din
Europa de Vest. Promovarea unor politici interne şi externe bazate pe principiile Drepturilor
Omului, la nivel social, şi pe principiile economiei libere de tip capitalist, a însemnat
reconfigurarea modului de a acţiona şi a gestiona în cadrul bazinului Mării Negre.
Dispariţia unei situaţii politico-militare bipolare la nivel mondial a fost principalul factor
care a îmipns, dacă se poate spune aşa, fostele state membre ale Pactului de la Varşovia spre o
apropiere politică şi economică de Vest în încercarea de a atinge nivelul de dezvoltare
economică-socială a statelor precum SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania.
13
Această reorientare spre o politică democrato-capitalistă a dus, firesc, şi la modificarea
modului în care bazinul Mării Negre era privit şi administrat de statele din zonă, principalul
factor de acţiune fiind bazat pe dispariţia posibilităţii de izbucnire a unui conflict în zonă şi o
reorientare spre latura economică a Mării Negre şi a beneficiilor ce puteau fi obţinute de pe urma
sa.
După anul 1990, politica României la Marea Neagră este foarte clar trasată prin
integrarea statului în NATO şi, ulterior în Unieunea Europeană, chestiuni care presupun
adoptarea unor politici maritime în concordanţă cu necesităţile supra-statale enunţate de
organiţatiile amintite anterior.
Capitolul II: Profilul geopolitic şi geostrategic al bazinului Mării Negre
Stabilitate prin democraţie
Întregul concept geopolitic în bazinul Mării Negre, ca şi în orice altă regiune a lumii de
altfel, pleacă de la supoziţia că regimurile democratice sunt cele mai optime forme de guvernări
14
deoarece se bazează pe voinţa poporului şi pe responsabilitatea cetăţeanului, principii diametral
opuse de cele ale totalitarismului din secolul XX
Căderea domunismului a definitivat teoria conform căreia un stat nu poate fi condus prin
forţă deoarece populaţia întotdeauna se va revolta şi ca căuta mijloace de a se exprima şi acţiona
liber. Astfel că singura variantă viabilă rămânea democraţia şi practicile deplomatice ale acesteia
care au ca principal scop comunicarea la nivel inter-statal şi nu folosirea forţei pentru a impune
un regim sau o doctrină într-o anumită zonă.
Observăm cum debutul secolului XXI aduce cu sine reconficurarea totală la nivel
ideologic faţă de secolul XX, faimos de exemplu pentru politica lui Stalin care afirma direct că
„un stat îşi poate impune vointa asupra unui anumit teritoriu prin utilizarea forţei armate şi prin
impunerea de regimuri subordonate”12.
Aşadar, destrămarea Uniunii Sovietice şi dizolvarea pactului de la Varşovia precum şi
căderea tuturor regimurilor cominuste din statele Europei Centrale şi de Est a dus la o
democratizare generală şi la extinderea masivă a pieţei libere şi a proacticilor economice
capitaliste.
De asemenea, valorile şi principiile promovate de regimurile democratice, dintre care
amintim în mod obligatoriul egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi libertatea de a se deplasa şi
exprima ăn spaţiul public, au ca principal scop prevenirea apariţie şi escaladării unor noi
conflicte militare şi soluţionarea oricăror probleme sau contradicţii între state la niel diplomatic
şi în folosul cetăţeanului.
Aceaste noi forme de exprimare şi de acţiune au avut şi încă au un impact deosebit de
putenrnic asupra statelor fost-comuniste deoarece prezintă noi provocări şi noi necesităţi de
acţiunie şi gestiune a problemelor interne şi externe cauzate de libertatea de exprimare a
cetăţenilor.
Astfel că orice decizie este supusă dezbaterii şi deschisă spre critică din parte oamenilor,
orice acţiune trebuie justificată ca fiind necesară şi constructivă pentru stat iar, la nivel
12 EKIERT, Grzegorz, Capitalism şi democraţie în Europa Centrală şi de Est, Polirom, Iaşi, 201015
internaţional, orice act politic sau economic întreprins de un anumit stat trebuie să fie neutru şi,
cel mai bine, în avantajul tuturor statelor din regiune respectivă.
Eliminând posibilitatea de aparţie a unor conflicte militare inter-statale, se prefigurează
apatiţia de noi probleme pentru cadrul regional democratic prezent în bazinul Mării Negre după
anul 1992. Acestea se referă la escaladarea mondială a fenomenului de terorism şi la noile
aspecte îngrijorătoare legate de poluare şi distrugerea irevesibilă a mediului natural prin
activităţiel umane.
Pentru a acoperi aceste două asepecte, se vorbeşte din ce în ce mai mult depsre conceptul
de „securitate internaţională” şi despre stabilitate economică prin promovarea unor măsuri care
fie diminuează impactul economiei asupra mediului fie promovează exploatare economică
graduală şi limitată pentru a permite regenerarea naturală şi continuitatea obţienrii de resurse din
acest spaţiu.
Terorismul ca principală problemă a securităţii internaţioanle
Cea dintâi problemă, referitoare la terorism, are efecte mult mai profunde şi ample atât
asupra unui stat la nivel social cât şi la nivel politico-administrativ. Există amintirea colectivă a
evenimentelor din Statele Unite din data de 11 septembrie 2001 şi a haosului creat atunci în rând
populaţiei, economiei şi politicii statului13.
De asemenea, putem analiza şi numeorasele consecinţe pe care acel eveniment le-a avut
asupra SUA şi a modificărilor care s-au produs după acesta. Dintre toate aceste modificări, două
din foarte vizibile şi importante prin schimbările pe care le au asupra populaţiei14.
Prima, de oridin intern, este legată de înăsprirea drastică a controlului vamal atât pentru
bunuri cât şi pentru persoane şi se justifică prin necesitatea de a deţine informaţii cât mai exacte
despre cine şi ce intră şi iese din ţară. Acest lucru are ca efect psihologic instaurarea unei temeri
permamente a cetăţeanului de a nu cădea victimă unui astfel de atac extern în propria-i ţară,
13 POPESCU, Ilie, Terorismul internaţional – flagel al lumii contemporane, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2003, p 70
14 POPESCU, Ilie, Terorismul internaţional – flagel al lumii contemporane, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2003, p 88
16
chestiune care produce, în mod inevitabil, o scădere a încrederii pe care cetăţeanul îl are în
guvernanţi şi o tendinţă de a reacţiona drastic şi incorect prin distanţare faţă de alte state şi prin
promovarea de idei uneori extremiste în ceea ce priveşte orice factor, bun sau persoană străină ce
se află pe teritoriul statului său.
Acest fenomen nu este prezent în bazinul Mării Negre însă nici nu poate fi ignorat
datorită posibilelor impacte pe care atacuri teroriste le-ar avea asupra statelor din această regiune.
Haosul creat ar duce la instabilitate socială care, la rândul ei ar propaga instabilitatea economică
şi politică în întreaga regiune.
Astfel că se doreşte menţinerea şi pomovarea principiilor democratice ale libertăţii de
mişcare şi exprimare însă sub forma unui control mai riguros al statului menit a preîntâmpina
pericole şi nu îngrădi libertăţile cetăţeneşti.
Poluarea şi promovarea de politici economice eco-friendly
Cea de-a doua mare problemă cu care orice stat se confruntă este legată de interacţiunea
on – natură şi referă la activităţile economice umane şi impactul acestora srupra mediului natural,
la apariţia de consecinţe distructive iremediabile şi la promovarea unui anumit grad de toleranţă
faţă de mediu şi de conştientizare a cetăţeanului asupra acestor chestiuni.
Dintre toate activităţle desfăşurate de om şi legate de mediul marin, două sunt
principalele „vinovate” de distrugerea iremediabilă a mediului natural. Prima este deversarea de
substanţe polante care afectează apa şi vieţuitoarele marine iar cea de-a doua este pescuitul
excesiv care transformă mările, într-un ritm alarmant, în veritabile deşerturi de vieţuitoare.
Pentru a preîntâmpina şi a combate aceste două chestiuni, a fost creată în anul 1992
Comisia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării, organizaţie care are ca principal scop
controlarea activităţilor cu potenţial dăunator asupa mării.
Această convenţia a fost semnată în Bucureşti în luna aprilie 1992 de către şase state,
România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Ucraina şi Rusia, şi a fost ratificată în anul 1994 şi
reprezintă cadrul birocratic pentru promovarea a trei protocoale de actiune15.
15 Black Sea Trust for Regional Cooperationi, www.gmfus.org17
Primul se referă la resurselor terestre pentru a preveni poluarea marină prin utilizarea
acestora, cel de-al doilea este direct legat de interzicerea deversărilor de substanţe cu potenţial
distructiv în mare iar al treilea reglementeazăobligativitatea celor şase state semnatare de a
interveni în cazul unor accidente maritime cu potenţial poluant16.
Observăm, aşadar, că există un interes foarte mare pentru activităţile umane cu potenţial
distructiv asupra bazinului Mării Negre şi se doreşte controlarea acestora şi reglementarea prin
organizaţii şi acorduri internaţionale a oricăror potenţiale pericole care ar putea cauza
instabilitate regională, fie că acestea au origini economice, militare sau sociale.
Interese Vestice asupra bazinului Mării Negre
Fiind o regiune cu statul de frontieră în timpul Războiului Rece, Marea Neagră este
Încărcată, dacă se poate spune aşa, cu o tensiune reminiscentă încă din timpul confruntărilor
militare şi politice dintre Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman, vreme de aproape cinci secole.
Ulterior, confruntarea s-a modificat datorită transformărilor politico-militare din regiune însă
natura tensiunii dintre statele din cardrul bazinului Mării Negre a rămas aceeaşi. Astfel că după
anul 1948, când taberele beligerante ale Războiului Rece s-au definitivat, URSS-ul se regăsea de
partea Lumii a Doua iar Turcia, statul ce a înlocuit Imperiul Otoman, se regăsea mult mai
apropiată de statele vestice în frunte cu Statele Unite ale Americii17.
După căderea blocului comunist şi democratizarea întregii regiuni a Europei de Est, mare
parte din tensiunea politico-militară dispare iar Marea Neagră îşi peirde statului de frontieră
întrelocuri ideologice şi militare, parmiţând astfel a se constitui premizele unei colaborări la nivel
internaţional între toate statele din regiune şi la posibilitatea de a constitui rupuri de acţiune sau
organizaţii cu carecter paşnic, care să vizeze stabilitatea şi dezvoltarea în zonă, în beneficiul
tuuror statelor din bazinul Mării Negre18.
16 www.blacksea-commission.org
17 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 5
18 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
Din punct de vedere al interesului manifestat pentru regiunea anterior amintită, este de
menţionat faptul că aceasta a fost privită ca şi o zonă de interes secundar de către puterile
Occidentale deşi a rămas întotdeauna în atenţia lor.
Prezenţa militară Vestică s-a făcut simţită în regiunni conexte cu bazinul Mării Negre,
referindu-mă aici la Marea Mediterană centrală şi la luptele din cadrul Războiului de destrămare
a Iugoslaviei, unde Statele Unite au participat pentru a reuşi o restabilizare a zonei şi a împiedica
escaladarea unui conflict de tip rasist şi religios care a făcut numeroase victime civile, în mod
abuziv.
Aşadar se observă cu ajutorul unui cadru politic internaţional mai larg faptul că se
constituiseră deja fundamentele pătrunderii Vestului în regiunea de studpiu prin proximitatea
acţiunilor militare şi politice întreprinse de către SUA şi ONU, pe de o parte, iar pe de altă parte
se urmărea fix acelaşi obiectiv prin astragarea în structurile ONU şi NATO a statelor
democratizate din Europa Centrală şi de Est, fost membre ale Pactului de la Varşovia.
Implicarea Statelor Unite în această regiune se datorează faptului că este privită ca şi un
coridor strategic, cu trei mari axe de acţiune. În primul rând este vorba despre poziţia Mării
Negre ca şi liant între Europa şi Caucaz, chestiune care mai departe face legătura între Asia
Centrală şi regiunile europene dominate de aliaţii NATO.
Interesul imens pentru Asia Centrală se datorează reconfigurării geopolitice a statelor
asiatice şi ridicarea Chinei ca o nouă putere continentală ce, lăsată nesupravegheată, ar putea cu
uşurinţă domina întregul platou al Asiei Centrale şi distruge balanţa de putere de pe îngreul
continent19.
De asemenea, aceste regiuni asiatice, fost membre ale Uniunii Sovietice, sunt întotdeauna
în pericol de a intra din nou sub influenţa Rusiei şi a redeveni simple posesiuni ale guvernului de
la Moscova, chestiune din nou deranjantă datorită amintirilor Războiului Rece şi a tuturor
poblemelor cauzate de polarizarea politică la nivel global.
19 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
19
Cel de-al doilea motiv pentru care Statele Unite se implică în bazinul Mării Negre este
legat de proximitatea Orientului Mijlociu faţă de regiunea studiată şi resursele masive care pot
cădea sub influenţa statelor mai puternice din regiune cum ar fi Turcia şu Rusia, din nou o mare
problemă la nivelul echilibrului regional şi mondial de putere20.
Este bine ştiut faptul că Orientul Mijlociu a fot dintotdeauna o regiune extrem de
instabilă, supusă constant nor tensiuni politie, economice şi miltiare, tensiune care de nenumărate
dăţi-au concretizat în lure deschise, distructive pentru populaţia din zonă şi declanşatoare de
repercusiuni la nivel regioal extins, prin instabilitate economică şi socială.
Aşadar, interesul Statelor Unite este cu atât mai mare prin faptul că Marea Neagră
reprezină o cheie de a-şi impune voinţa politică şi militară, modalitate prin care puterile
regionale amintite anterior sunt ţinute întodeauna sub supraveghere şi sunt încurajate a participa
în mod consturctiv la procesul de reorganizare şi colaborare regională, fără a avea tendinţe
expansioniste în detrimentul statelor mai mici din Orientul Mijlociu şi fără a cauza dezechilibre
şi instabilitate nici în regiunea studiată dar nici în regiunile conexe precum ar fi Orientul
Mijlociu21.
Ultimul punct de interes din agenda Statelor Unite, în zonă, reprezintă chestiunea delicată
a importurilor energetice ale statelor din Europa de Est, sub formă de petrol şi gaze din Asia
Centrală şi din Rusia.
Această chestiune este vitală pentru SUA deoarece bazinul Mării Negre reprezintă
coridorul prin care aceste resurse sunt transportate de la est la vest iar modalitatea prin care acest
lucru se face şi originea acestor resurse este un factor determinant al politicilor interne şi al
viziunilor politice la nivel internaţional ale statelor amintite anterior22.
Altfel spus, prezenţa SUA în regiune şi controlarea ei poate duce la schimbarea raportului
de forţe la nivel economic prin susţinerea statelor ex-comuniste în obţinerea de resurse
20 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 8
21 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 9
22 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
20
energetice de la state faţă de care nu au o istorie agitată sau tensionată. Asemenea astpect ar duce
la o sporire a încrederii în NATO şi în SUA şi ar duce, implicit, la o mai mare apropiere de Vest
a tuturor statelor careîn urmă cu 25 de ani reprezentau simpli sateliţi ai Rusiei.
Supremaţia democraţiei alături de stabilitate energetică în regiunea bazinului Mării
Negre, chestiuni realizate prin prezenţa Statelor Unite în zonă, ar duce la o mai mare încredere în
activităţile şi propunerile Vestului faţă de statele din zonă şi, implicit la blocarea oricăror
tendinţe expansioniste ale Rusiei în regiunile conrolate în perioada Răboiului Rece23.
Promovarea unor reforme politice şi susţinerea de candidaţi democratici la conducerea
unor state precum Ucraina, Moldova şi Georgia ar provoca modificări ireversibile şi ar garanta
sprijiul popular pentru ceea ce s-ar numi reformă democratică şi ajutor extern pentru stabilitate a
tuturor statelor din zonă.
SUA are, deci, numai de câştigat dacă se implică activ în regiune, atât la nivel politic pe
plan internaţional dar şi la nivel economic prin controlarea căilor de transport a resurselor
energetice şi prin participarea pe pieţele naţionale la distribuirea acestor resurse.
Interese politice şi economice europene
Statele din regiunea bazinului Mării Negre se împart în două categorii, în funcţie de rolul
lor pe plan internaţional. Astfel, putem vorbi despre state mici ca putere şi influenţă, din rândul
cărora face parte şi România, şi putem discuta despre state mai mari şi mai dezvoltate care au un
rol fie ca putere regională, Turcia, fie ca putere cu tendinţe expsnsioniste extra regionale, Rusia24.
În ultimele trei decenii, au fost două evenimente majore care au dus la posibile
regonfigurări ale puterii în această regiune şi la retrasarea sferelor de influenţă şi a ariilor de
acţiune ale puterilor regionale. Primul eveniment este căderea comunismului care a transformat
Uniunea Sovietică din superputere la mivel mondial în Rusia, stat mult mai slab şi cu numeroase
probleme interne care aspiră la statutul de heegemon regional iar al doilea eveniment este dat de
atacurile teroriste din SUA, din 11 septembrie 2001.
23 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 10
24 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 1021
Ambele evenimente au repercusiuni imediate similare, dacă nu identice: crearea unui vid
de putere prin slăbirea actorilor principali şi apatiţia unor posibilităţi de expansiune a statelor de
rang secund datorită încapacităţii de actiune pe plan extern a fostelor superputeri.
În cazul Rusiei, cel mai evident mod prin care puteresa sa a fost subminată şi aria sa de
influenţă a fost drastic redusă este dat de integrarea fostelor state ale Pactului de la Varşovia în
Uniunea Europeană şi, mai important, în NATO, organizaţie internaţională cu carecter
preponderent militar şi aflată sub influenţa directă a Statelor Unite25.
Stituaţia SUA după atacurile teroriste a fost ceva mai subtilă deoarece imaginea
imposibilităţii atacării sau penentrării spatiului naţional al Statelor Unite a dispărut iar
transformările politice şi militare, cuplate cu modificarea rapidă a mentalităţii cetăşeanului de
rând asupra infailibilităţii SUA, au dis la o reconversie a puterii regionale şi la o manifestare tot
mai stridentă a Rusiei şi Turciei de a profita de slăbiciunea internă a Statelor Unite pentru a se
extinde în regiunile conexe bazinului Mării Negre26.
Agenda politică internaţională a Uniunii Europene a devenit ceva mai evidentă după
integrarea statelor fost-comuniste şi obşinerea accesului direct la Marea Neagră prin intermediul
României şi Bulgariei. Dar, este de menţionat şi faptul că UE, începând cu 2004, este mai mult
axată pe dezvoltarea internă prin alocarea de resurse către statele din Europa de Est şi
stabilizarea economică şi socială din cadrul graniţelor sale.
Astfel că participarea directă a Uniunii Europene în cadrul bazinului Mării Negre a fost
minimă şi s-a putut materializa, cel mai adesea, prin actţiuni politice de promovare a securităţii şi
păcii a unor state dein Europa de Vest, care, în mod indirect, vorbeau şi acţionau în numele
întergii Uniuni.
Asemenea acţiuni sunt definitorii pentru politica UE şi politicile statelor din cadrul său şi
permite orbsevatorului a trasa difenţele majore dintre viziunea SUA asupra regiuni şi cea a UE.
Dinte aceste puncte neconcordante, principalul este dorinţa Statelor Unite de a împiedica orice
25 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
26 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 1222
tendinţă expansionistă a Rusie fie în Europa fie în Asia datorită unor tensiuni rămase în urma
Războiului Rece în timp de statele Europene cinsideră, mai mult sau mai puţin, că Rusia este
îndreptăţită a avea o sferă de influenţă, fără a produce instabilitate regională sau a dezechilibra
balanţa de putere27.
O a doua trăsătură definitorie pentru politica UE în zonă este dată de acţiunile externe
strict diplomatice şi de tendinţa de a se reorienta către reforme interne cu caracter stabilizator
pentru statele membre. Astfel că nu putem vorbi despre intervenţii economice şi nicidecum
militare ale UE în regiuni din proximitatea Uniunii, dovedind astfel un punct slab al coeziunii
interne dintre statele membre UE: imposibilitatea coodonării unor actiuni politice la nivel
internaţional, factori hotărâtori şi determinanţi care ar plasa UE pe poziţia de putere regională şi
de actor politic activ pe toate planurile28.
Manifestarea politică a Uniunii Europene este, aşadar, una cu caracter economic
transpusă cel mai clar prin politica de „ajutorare prin stabilitare, colaborare, comunicare” şi a
atitudinilor fiecăriu stat mare din UE faţă de Rusia, poziţii politice radical diferite de cele ale
Statelor Unite.
În acest sens, este de remarcat faptul că politicile statelor UE mari sunt dictate de
necesităţile acestora energetice care sunt satisfăcute, momentan de Rusia, şi deci dictează
necesitatea unor politici moderate vizavi de fosta putere mondială29.
Această moderaţie este cea care permite avansul lent dar ireversibil a Rusiei în regiuni
cum este Caucazul şi, cel mai recent, Crimeea şi Ucraina, ambele fost posesiuni sovietice care,
conform logicii politice ruseşti, intră în mod evident în sfera sa de influenţă politico-conomico-
militară30.
27 RONCEA, Victor, Axa: noua românie la Marea Neagr, ziua, Bucureşti, 2005
28 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 12
29 GeoPolitica,An II, Nr 6, Asociaţia de geopolitică „Ion Conea”, Top Form, Bucureşti, 2004
30 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
23
În ceea ce priveşte viziunea politică regională, aspectele referitoare la Uniunea Europeană
au fost evidenţiale foarte clar însă nu a fost prezentată şi principala modalitate de acţiune a
Uniunii de după căderea comunismului şi până în prezent31.
Mă refer aici la extinderea UE prin acceptarea de noi membri din cadrul statelor fost-
comuniste în perioada 2004 – 2007, fapt care a extins major Uniunea şi a mutat graniţee sale
mult mai aproape de principalul rival din regiune, Rusia.
Deşi a fost o măsură care, pe plan extern, a extins masiv granişele Europei, a avut si un
impact major pe plan intern, oglibând Uniunea să se concentreze pe dezvoltarea echilibrată
internă şi pe reforme cu caracter unificator ce vizează atât statele nou interate cât şi statele vechi,
obligate a se adapta la noile cerinţe politico-economice ale UE.
Statele din bazinul Mării Negre
După cum amenţionat anterior, principalii actori din regiunea studiată sunt Rusia şi
Turcia, ambele state având o istorie tumultuoasă şi agitată, atât separat cât şi împreună. Orice altă
formaţiune statală din regiune poate fi considerată de rang secund şi poate fi poziţionată numai
după primele puteri regionale amintinte anterior.
Rivalitatea dintre Rusia şi Turcia este una de durată şi a fost întotdeauna prezentă,
indiferent de transformările suferite pe plan intern de cele două state sau de moficările geopolitce
din regiunea Mării Negre. Aşadar se paote vorbi despre o continuitate în aversiune lungă de cinsi
secole, perioadă în care această asdversiune s-a concretizat de nenumărate dăţi în lupte deschise
cu consecinţe distructive majore pentru statele din zonă32.
31 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea
Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011
32 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
24
Aşadar, se poate vorbi despre o continuitate a rivalităţilor dintre aceste două state,
manifestate în prezent în două mari forme. Prima ar fi cea a încercărilor constante a ambelor
state de a îşi păstra şi lărgi aria de influenţă, cel mai adesea în detrimentul celuilalt stat, iar cea
de-a doua se referă la încercări sistematice de repsingere a oricăror intruziuni vestice sub forma
prezenţei militare maritime în Marea Neagră fie sub forma implicării politice a Statelor Unite şi
Uniunii Europene în această zonă33.
Asemenea consevatorism politic la nivel internaţional are tendinţa de a izola unele
regiuni de celelalte şi a trasa fparte clar atii de influenţă şi spaţii de actşiune pentru fiecare stat în
parte.
Concomitent, aceleaşi acţiuni pot prova mari disensiuni la nivel regional prin împărţirea
statelor mai mici în sfere de influenţă şi promovarea unor politic agresive şi expansioniste care,
inevitabil, duc la instabilitate socială, revolte şi distrugeri mari suferite de populaţia civilă.
Pentru o mai bună alaiză a activitălilor şi politicilor adoptate de statele din regiunea
bazinului Mării Negre, este necesară o detaliere în particular a fiecărui stat deoarece există
numeroase aspecte individuale în modul de acţiune şi modul de percepere a statu-quo-ului din
zona studiată.
Încep această parte din studiu cu Rusia, cel mai important stat din zonă atât ca putere
reală şi potenţială dar şi datorită complexităţii istoriei regionale a acestui stat care, în ultimul
secol, a suferit numeroase transformări radicale interne care, inevitabil, i-au transformat şi
activitatea externă34.
Pentru început, reamintesc ideile princpale de la care pleacă politica Rusiei în bazinul
MăriiNegrei, şi anume aceea că există în mentalul politic o reminiscenţă a Imperiului Ţarist care
dorea hegemonie regională prin cucerire directă şi o a doua reminiscenţă care constă în memoria
Uniunii Sovietice şi a modului în care aceasta a dominat un spaţiu politic şi social foarte larg,
Europa de Est şi Caucazul, şi dorinţa Rusiei moderne de a realătura acest spaţiu sferei sale de
33 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
34 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 1525
influenţă, cu justificarea că există o istorie foarte lungă în acest sens şi că transformările politice
petrecute în România, Bulgaria şi în statel din Caucaz eu reprezentat actţiuni anti-ruseţti cu
caracter ilegal, susţinute într-un fel sau altul de Occident35.
Motivaţia Rusiei este aşadar foarte bună pentru că este simplă şi deirectă şi are la bază o
istorie de două secole, chestiuni imposibil de combătut. Cuplând acest fapt cu faptul că nu se mai
promovează o politică expansionistă prin intermediul totalitarusmului sau al unor regimuri anti-
democratice ci se doreşte o extindere a sferei de influenţă rusească prin obiectivitate istorică şi,
concomitent, prin respectarea drepturilor democratice ale omului, rezultă o situaţie foarte
sensibilă datorită imposibilităţii de a o ignora sau combate pe cale paşnică sau pasivă36.
Astfel, în cazul Federaţiei Ruse, putem vorbi despre două modalităţi de acţiune pe plan
extern: cea pasivă care presupune menţinerea situaţiei geopolitice la nivelul celei din timpul
Războiului Rece prin neimplicarea Vestului în mod direct în acest spaţiu. Realitatea politică a
distrus această viziune politică rusească prin extinderea NATO şi UE în spaţiul de influenţă
rusesc şi prin pierderea României şi a Bulgariei ca state cu orientare politică estică în favoarea
Statelor Unite şi a Uniunii Europene37.
Componenta activă a politicii Rusiei se referă la latura energetică a situaţiei geopolitice
din bazinul Mării Negre. În acest sens, este bine ştiut faptul că statele europene depinde în mare
parte de exporturile ruseşti de gaze naturale şi, până acum câţiva ani, şi de exporturile de petrol.
Tendinţa din ce în ce mai accentuată a Rusiei de a se folosi de factorul energetic pentru a
determina evoluşia politică şi militară a regiunii reprezintă aspectul cheie ce conferă unicitate
poticii ruseşti şi, prin extensie, a geopoliticii bazinului Mării Negre38.
35 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p16
36 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 19
37 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea
Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011 Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011
38 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană,
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 201026
Vladimir Putin, preşedintele Federaşiei Ruse, a fost cel care a menţinut statul rus într-o
formă de organizare politică foarte centralizată şi a subrordonat total companiile energetice
ruseşti pentru a putea avea garanţia că acestea se vor supune nevoilor politice ale statului pe cre
acesta îl conduce.
Separarea României şi a Bulgariei de politica energetică rusească prin refuzul de a ceda
infrastructura lor energetică spre Gazprom, colosul rusesc ce deţine monopolul energetic, a dus
la crearea unei noi conducte de transport a resurselor enrgetice, cea denumită South Sttream, care
traversează teritoriile Rusiei şi al Turciei, şi are ca scop asigurarea exporturilor energetice ale
Rusiei spre Europa de Vest si, concomitent, evitarea statelor fost-comuniste care au adoptat o
politică de apropiere spre SUA şi de îndepărtare de Rusia.
Poziţia Turciei este diferită de cea a Rusiei prin faptul că nu are în fundal un statul de
superputere şi o arie reală de influenţă pe care să o încerce a recucerii sau reface deci s-a dovedit
necesară o nouă abordare a politicii externe prin promovarae unei ideologii pan-turce39.
Bazându-se pe colapusul Uniunii Sovietice şi pe poziţia de aliat major al NATO în
regiunea bazinului Mării Negre, vreme de câteva decenii, Turcia a încercat o exxtindere a sferei
sale de influenţă prin crarea şi participarea Organizaţiei Economice a Mării Negre, chestiune care
i-a oferit un statut de putere superioară la nivel regional, şi prin susţinerea minorităţilor tuce din
statele vecine în ideea că acestea au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii tuci din statul lor40.
Aceată politică a dat greş datorită instabilităţii interne a Turciei de după instaturarea
regimului meo-liberal şi eliminarea oricăror politici de origine kemalistă (politici naţioanle
promovate de Mustafa Kemal Ataturk) în favoarea unei mai mari libertăţi interne dar şi eyxterne
de mişcare41.
39 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 22
40 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea
Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011
41 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 2010
27
Astfel că statul turc s-a regisăt în postura de a fi incapabil de a acţionat puternic pe plan
extern şi de a-şi crea o sferă de influenţă prin supunerea tacită a statelor din Caucaz şi, in
esxtenso, a vecinilor din sud care i-ar fi deschis Turciei accesul la resursele Orientului Mijlociu.
Capitolul III: Actori statali din vecinătatea Mării Negre
Cooperare internaţională în bazinul extins al Mării Negre
Pentru a putea înţelege starea de fapt a situaţie geopolitce şi geostrategice din bazinul
Mării Negre, este necesar prezenta şi un cadrul mai extins care să cuprindă detalii despre zonele
conexe Mării Negre deoarece, în acest fel, pute stabili dacă există factori externi care acţionează
supra statelor din jurul Mării Negre şi le determină politica externă regională sau dacă există o
preponderenţă a politicii statelor din arealul studiat asupra regiunilor conexe42.
Orientul Mijlociu şi bazinul Mării Negre
Prima regiune ca importanţă pentru ţările din jurul Mării Negre este Orientul Mijlociu,
datorită cantităţii imense de resurse ce se regăsesc în acest spaţiu. acesta este şi principalul factor
care determină politica statelor din zonă şi creează probleme de natură politic, militară şi
economică43.
Unicitatea Orientului Mijlociu este dată de factorul cultural-etnic, cel care creează o
complexitate enromă asupra situaţiei deoarece duce conflictele într-un spaţiu al istorie şi al 42 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 2010
43 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011
28
idelor, transformând ceea ce în mod tradiţional al fi confruntare evidentă între organisme sau
organizaţii cu caracter politico-economic într-o confruntare a sentimentelor şi ideilor oamenilor
de rând care, manipulaţi fiind de diverse forţe intere sau externe statelor din care fac parte,
acţionează radical şi creează premizele apariţie unor conflicte de durată care nu au soluţionare
imediată şi, mai puţin de atât, rezolvări paşnice pentru evitarea propagării suferinţelor inutile ale
unui număr din ce în ce mai mare de oameni44.
Astfel că participarea statelor din bazinul Mării Negre la acţiuni ce vizează satele din
Orientul Mijlociu ar putea duce la rezolvarea de conflicte sau la escaladarea acestora.
certitudinea constă în faptul că se cere în mod impetuos o politică generală bazată pe moderaţie
pentru a putea integra toate grupurile etnice şi religioase în ceea ce s-ar dori a fi o colaborare
politică, economică şi, cu mult noroc, culturală la nivel regional şi extra regional45.
Asia Centrală şi tranzitul prin Marea Neagră
O a doua regiune de interes pentru statele din Bazinul Mării Negre este Asia Centrală, din
estul zonei studiate de mine în această lucrare. Fosta regiune aflată sub controlulUniunii
Sovietice se află îna cest moment sub presiune din partea multor state, puteri mondiale sau
regioanle, deoarece poate reprezenta cheia spre expansiunea territorială în Asia46.
Acest lucru este afirmati şi susţinut de politicile Rusiei şi Chinei care doresc infiltrarea
masivă în cadrul structurilor statelor din zonă şi urmăresc instaturarea de regimuri politice
supuse Moscovei sau Beijingului pentru a ăputea avea monopol asupra teritoriului, resurselor şi
populaţiei47.
Această stare de fapte a atras implicarea SUA care este prezentă masiv in Irak şi
Afganistan şi, în aceeaşi logică, şi în Marea Neagră. Ori prezenţa unui număr atât de mare de
trupe este imposibil a nu genera tensiune şi rigiditate în actiuni politice atât interne cât şi externe.
44 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 14
45 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 14
46 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 2010
47 RONCEA, Victor, Axa: noua românie la Marea Neagr, ziua, Bucureşti, 200529
Cooperare inter-regională din perspectiva NATO
Prin implicarea Statelor Unite în aceste regiuni, s-a dorit implicat cât mai profundă a
întregului NATO, pentru a crea o justificare politică faţă de regiunile în care se interive,
spunându-se că se doreşte stabilizarea lor şi promovarea unor regimuri democratice care să
respecte în totalitate drepturile omului şi cetăţeanului. Aşadar NATO devine una dintre cele mai
active organizaţii militare internaţionale din aceste regiuni şi este de analizat pozitia statelor
membre ale sale pentru a decide dacă există o politică unitară în ceea ce priveşte modalitatea de
acţiune sau există interese individuale şi dezbinare în acţiuni48.
Primul factor este colaborarea între statele din bazinul Mării Negre şi realitatea faptului
că România şi Bulgaria sunt nou intrate în această oraganizaţie, duci mult mai uşor de influnţat
de către SUA şi aliaţii vest- europeni iar Turcia este memntru mult mai vechi al NATO care a
ales a-şi reconficura agenda politică pentru a satisface nevoiele naţionale în contextul noii situaţii
geopolitice de la căderea comunismului şi până în prezent49.
Aşadar avem state care susţin şi promovează o politică de tipul celei a Statelor Unite care
intervin şi controlează şi menţin un echilibru de putere care, la nivel mondial, caută să păstreze
numai SUA ca supermputere dar, concomitent, avem şi state care rămân membrii ai NATO dar
numai pentru a menţine o colaborare internaţionaă superficială, în substrat văzându-şi de
interesele naţioanale, contrare a ceea ce pronovează NATO şi democraţia capitalistă la nivel
general50.
Unitate în politici externe nu exisă, deci, decât la nivel conceptual al respectării
drepturilor omului şi cetăţeanului şi la instaurarea de regimuri democratice care să se bazeze pe
voinţa populară şi nu pe agendele unor oameni.
Uniunea Europeană şi colaborarea inter-regională
48 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011
49 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011
50 GeoPolitica,An II, Nr 6, Asociaţia de geopolitică „Ion Conea”, Top Form, Bucureşti, 200430
În relativ contrast cu NATO se află Uniunea Europeană care s-a extins constant spre est,
începând cu anul 2004 şi continuând în 2007, momente în care au fost acceptate mare parte din
statele fost-comuniste şi au fost lărgite graniţele Uniunii dar şi modalităţile acesteia de a se
implica activ în spaţiul Mării Negre51.
După cum am explicat anterior, probleme de oridin intern s-au dovedit a fi mult mai greu
de rezolvat decât se anticipa, aşadar UE a fost nevoită a se concentra şi a dedica o foarte mare
parte din rerusele sale către uniformizarea dezvoltării economice şi sociale a statelor membre
decât a acţiona spre exterior şi a-şi promova extinderea cu aceeaşi rigurozitate ca şi până acum52.
Conflictele din fost Iugoslavie, Caucaz şi din Ucraina au lasat Uniunea într-o poziţie de
mediator diplomatic şi atât, aceasta neputând acţiona decât din postura de organizaţie
reconciliantă şi putere politică pasivă, orientată spre colaborare şi comunicare pentru a obşine
pacea şi stabilitatea53.
Este uşor de perceput faptul că fără o soliditate internă, este imposibil de acţionat în
exterior aşadar UE se menţine în satutul de actor politic secundar şi pasiv în comparaţie cu
politicile Rusiei şi Statelor Unite din acest areal dar şi din zone limitrofe precum Orientul
Mijlociu şi Asia Centrală.
Dorinţa Uniunii Europene de a se extinde, manifestată prin acorduri încehiate cu Turcia
pentru a deveni stat membru în următorul deceniu dar şi dorinţa de a se apropia politic de
Georgia pentru a-şi asigura necesarul energetic au fot factori destabilizatori pentru relaţia cu
Rusia şi pentru soluţionarea conflictelor din spaţiul bazinului Mării Negre54.
Exinderea constantă a ariei de influenţă rusească, manifestată evident prin conflictele din
Georgia şi Ucraina, au fost pentru UE un fel de teste de plitică internaţională, dacă se poate
51 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
52 Monitorul Strategic, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istori Militară, Nr. 3-4, Bucureşti, 2006, p 18
53 GeoPolitica,An II, Nr 6, Asociaţia de geopolitică „Ion Conea”, Top Form, Bucureşti, 2004
54 DIACONESCU, Constantin, Geopolitica axei mărilor: Marea Neagră – Marea Caspică – Marea Mediterană,
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Bucureşti, 201031
spune aşa, şi putea fi folosite pentru a dovedi coordonare internă, coerenţă politică şi stabilitate
generală.
Răspunsurile au fost, însă, scindate şi incoerente la nivelul întregii Uniuni deoarece
fiecare stat în parte a apreciat relaţia sa cu Rusia şi a decis neimplicarea, mai degrabă decât
implicarea, în funcţie de necesităţile sale economice şi de problemele sociale din prezent55.
Problemele geopolitice moderne şi imposibilitatea colabării inter-regionale
Spaţiul de acţiune creat pentru Rusia, prin pasivitate generală, duce la o creştere
constantă a pericolului izbucnirii unor conflicte majore îna ceastă regiune şi la sistearea
numeroaselor acorduri economice încheiate între statele din jurum Mării Negre datorită
instabilităţii generale şi a politicolr agresive ale Rusiei56.
Este de notat şi faptul că o colaborare inter-regională, între statele din bazinul Mării
Negre şi cele din Orientul Muijlociu este acum imposibilă deoarece stabilitatea europeană lasă de
dorit şi nu se poate vorbi de o reorientare a atenţiei către regiuni extra-europene în vederea
soluţionării de conflicte57.
Orientul Mijlociu rămâne aşadar o regiune puternic instabilă care, poate indirect, reuşste
să perpetueze starea de agresivitate şi expansionism către state precum Rusia care profită de ceea
ce este slab şi neorganizat pentru a-şi mări aria de influenţă şi a se reafirma drept puterea
principală din regiune,
Faptul că statele moderne aleg să folosească drept arme economia şi cultura nu paote
decât sa agraveze situaţia deoarece modifică radical natura unui posibil război din cea clasic
militară într-una de tipul embargourilor comerciale şi privării de resurse energetice fundamentale
pentru supravieşiurea şi stabilitatea generală a unui stat.
55 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
56 MOCANU, Oana Mihaela, Politica europeană de vecinătate – noi iniţiative. Contribuţii ale României, Institutul
European din România, Bucureşti, 2009
57 Echilibrul de putere şi mediul de securitate, Vol. I, Sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011
32
Uşurinţa cu care asemenea fapte se petrec este de-a dreptul înspăimântătoare pentru că
repercusiunile pot fi devastatoare şi ireversibile pentru un număr din ce în ce mai mare de
oameni.
Posibile soluţionări pentru detensionarea relaţiilor internaţioanle
Răspunsul la asemea probleme poate fi dat de crearea unor organizaţii internaţionale cu
caracter non-militar sau de managerierea mai bună şi de promovarea unor organizaţii precum
Blocul de Cooperare Economică al bazinului Mării Negre, organizaţie nouă şi relativ restrânsă
care, totuşi, deţine unele dintre cele mai mari rezerve de resurse naturale şi energetice de pe
plante şi reuneşte statele din jurul Mării Negre în vederea unei colaborări şi exploatări paşnice şi
în beneficiul tuturor statelor semnatare.
Deşi situaţia în cadrul BSCE nu este una utopică şi nici nu dorescă să o prezint în acest
sens, este menţionat faptul că se realizează mici progrese în ceea ce priveşte colaborarea
internaţională în ciuda faptului că statele semnatare sunt foarte diferite din punct de vedere
politic, ecnoomic şi cultural58.
Există aşadar un mic exemplu pentru promovarea unei colaborări paşnice ăn cadrul
spaţiului din jurul Mării Neger, chestiune care ar putea fi folosită drept exemplu pentru
pomovarea unei colaborări mai largi, inter-regionale, până la ideea de creare a unei organizaţii
care să reaunească state din Europa Centrală, Orientul Mijlociu şi Asia Centrală sub principii
democratice şi dezvoltatoare din punct de vedere economic şi social59
Apariţia sau crearea de organizaţii internaţionale în bazinul Mării Negre;
extinderea UE şi NATO în acest spaţiu
NATO – scopuri si prezenţă în bazinul Mării Negre
58 GeoPolitica,An II, Nr 6, Asociaţia de geopolitică „Ion Conea”, Top Form, Bucureşti, 2004
59 Black Sea Trust for Regional Cooperationi, www.gmfus.org33
regiunii Marii Negre deoarece, concomitent cu acesta, s-au instalat regimuri democratice şi şi-au
reafimat independeţa nummeroase state din Bazinul Mării Negre75.
Redescoperirea democraţiei a fost salutată intens de statele din Europa de Vest şi de
Statele Unite ale Americii care se vedeau acum învingătoare în confruntarea idelogică ce a durat
o jumărate de secol XX.
Concomitent cu exuberanţa generală cauzată de eliberarea naţioanlă de sub totalitarism,
se ridica şi problema sabilităţii ţării pentru a putea profita de noile libertăţi şi drepturi cetăţeneşti.
România era astfel nevoită să adopte numeroase reforme care, în primă fază, au destabilizat
statul şi l-au îndreptat încet dar sigur spre o cirecţie democrată şi capitalistă76.
La nivel de relaţii itnernaţionale, România doreşte să se afirme ca stat independent şi să
preîntâmpine eventuale izbucniri de expansionism ale Rusiei, motiv pentru care se fondează
BSCE, Comisia împortiva poluării de la Marea Neagră şi se începe apropierea graduală de SUA
şi NATO.
Aderarea la NATO
Prin adoptarea principiilor democratice la nivel naţional a României, s-au creat premizele
unei colaborări foarte strânse cu statele Occidentale, acesteaavând o tradiţie în politica de tip
democratic şi în sprijinirea nilor state care doreau a se afirma ca entităţi juste şi corecte, privind
atât pe plan intern cât şi extern cu moderaţie şi egalitate77.
75 RALSTON, Richard E, Communism: its rise and fall in the 20th cnetury, The Christian Science Publishing
Company, Boston, 1991, p 145
76 RALSTON, Richard E, Communism: its rise and fall in the 20th cnetury, The Christian Science Publishing Company, Boston, 1991, p 150
77 FLORICEL, Gheorghe, Coridorul de transport euroasiatic prin Marea Neagră: drumul mătăsii în secolul XXI,
Economica, Bucureşti, 199842
Astfel că România a fost unul dintre cele mai bune exemple de stat ce s-a putut refedini şi
dezvolta numai cu ajutorul societăţii naţioanale şi cu sprijinul cetăţenilor săi. Până în anul
integrării în NATO, anume anul 2004, statul Român făcuse suficienţi paşi spre afirmarea ca un
stat independent şi democratic, cu o constituţie ce garanta şi asigura drepturile cetăţenilor săi şi
cu instituţii transparente care supervizatu dar şi participau la afirmarea democratică a statului,
atât pe plan intern dar şi extern78.
Suprapunerea principiilor de funcţionare afirmate de NATO cu cele adoptate de statul
Român după căderea regimului comunist din anul 1989 au dus la o apripiere firească a celor
două entităţi politice79.
Concomitent cu acest factor, trebuie ţinut cont şi de ameninţarea constantă şi pe termen
lung a prezenţei Rusiei în spaţiul Mării Negre, chestiune care a fost mai mult decât suficientă
pentru a determina noile state din bazinul Mării Negre să se apropie în mod categoric de NATO
şi aliaţii vestici.
Anul 2004 marchează, aşadar, intrarea României în structurile Organizaţiei Nord
Atlantice şi participarea activă, alături de celelalte state membre, la actiţuni militare şi politice în
regiunile de interet pentru Organizaţie, dovedindu-se astfel un membru activ şi valoros pentru
celelalte state membre.
Uniunea Europeană
Premizele aderării la Uniunea Europeană a statului Român au fost unele mult mai
simpliste decât cele legate de NATO datorită faptului că parteneriatul cu UE a fost, de la bun
început, unul de natură preponderent economică şi nu politică sau militară.
După cum am menţionat anterior, bazele constituirii şi dezvoltării Uniunii Europene
vezau stabilitate prin dezvoltare economică egală între toate statele membre, asigurând astfel
78 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
79 Raportul conferinţei internaţionale „Regiunea Mării Negre – către un partenerial al secolului al XXI-lea”,
Institutul „Ovidiu Şincai”, Bucureşti43
stabilitate internă şi,deci, posibilitatea de a se forma şi pronunţa ca o organizaţie stabilă pe plan
extern.
Motivaţia statului Român era, aşadar, una pur economică, orientată spre dezvoltare
internă similară cu cea a statelor din vestul Europei. În acest sens, există acorduri semnate între
statul Român şi Uniunea Europeană ce vizau procesul de preaderare şi cuantificau cu foarte mare
exactitate atât beneficiile cât şi îndatoririle statului nostru pentur a putea deveni membru deplin
al Uniunii.
După integrarea din anul 2007, România a beneficiat constant de finanţare din partea
Uniunii Europene şi s-a menţinut ca un stat cu potenţia de dezvoltare în direcţiile generale trasate
la nivel continental.
În acest context economic, accesul la Marea Neagră este unul vital pentru dezvoltarea
continuă a întregii Uniunii prin extinderea comerţului către est, către statele din Caucaz, cele din
Orientul Mijlociu, Africa de Nord şi mai departe de atât. România reprezintă un spaţiu de tranzit
comercial absolut esenţia pentru întregul continent european şi, mai mult decât atât, reprezintă şi
un spaţiu de tranzit al resurselor energetice dinspre Asia spre Europa, fie că aceste resurse provin
dun Rusia, din Caucaz sau din Asia Centrală80.
OCEMN şi BSCE
Pe lângă integrarea în structuri supra-statale de importanţă planetară, România a fost
preocupată şi de afirmarea pe plan regional prin fondarea şi participarea la organizaţii
itnernaţionale destinate a reglementa şi fluidiza procesul de dezvoltare al statelor din bazinul
Mării Negre.
În acest sens, statul Român participă activ la fondarea Comisiei Mării Negre împotriva
poluării, în anul 1992, şi pune bazele unei colaborări pe termen lung între statele cu ieţire la
Marea Neagră, colaborare ce vizează moderaţie şi consecvenţă în devzoltarea economică şi
80 Securitate şi stabilizare în bazinul Mării Negre, Sesiune internaţională de comunicări, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005
44
desfăşurarea activităţilor comerciale matirime fără a avefcta mediul natural şi a polua apele
mării81.
Asemena politici denotă o anumită maturitate politică ce vine din partea unui stat cu o
istorie democratică nu prea lungă şi o un trecut foarte tumultuos. De asemenea, colaborarea cu
foşti adversari şi cu state fost-agresoare denotă o capacitate de a privi spre viitor şi de a lua în
considerare numai aspectele democratice ale colaborării economice regioanle, în folosul tuturor
partenerilor.
Politica statului Român la Marea Neagră, din secolul XXI, este aşadar, una îndreptată
spre pace, dezvoltare şi cooperare nu numai la nivel politic şi economic dar şi cultural şi social.
Aceste ultime aspecte sunt meţionate în Declaraţia de la Istanbul şi Declaraţia Bosforului, actele
constitutive ale OCEMN semnate pe 25 iunie 1992 la Istanbul, şi înfiinţează în mod oficial, la
iniţiativa celor 11 state membre, o organizaţie care, pe lângă supraveghere, coordonare şi
colaborare pe plan politic şi economic, să promoveze şi libera circulaţie a cetăţenilor, schimburi
culturale inter-statale şi promovarea unei atitudini sociale moderate prin eliminarea
prejudecăţilor şi educarea ceteţeanului într-un spirit tolerant82.
Activitarea statului Român vizavi de Marea Neagră este, aşadar, una completă deoarece
cuprinde toate domeniile de interes regional. Pornind de la transformarea democratică a statului
la finalul deceniului al nouălea al secolului XX şi eliminarea unui regim totalitar şi abuziv,
pentru a-l înlocui cu unul bazat pe egalitate, drepturi şi cooperare paficistă şi eficientă între
statele din regiunea de interes pentru această lucrare83.
Continuând cu integrarea în structurile Organizaţiei Atlanticului de Nord alături de noii
aliaţi occidentali şi de Statele Unite, mişcare politcă şi militară care a garantat pacea în regiunea
81 www.blacksea-comission.org
82 www.mae.ro
83 MOCANU, Oana Mihaela, Politica europeană de vecinătate – noi iniţiative. Contribuţii ale României, Institutul European din România, Bucureşti, 2009