Assad-Magherescu Daniel 14 ani, clasa a VIII-a, Şcoala Gim. „Constantin Săvoiu” Tîrgu Jiu, judeţul Gorj Trandafirul În grădina casei mele A înflorit un trandafir, Cel mai frumos între toate florile Zvelt, roşiatic ca un zefir. O dorinţă mi-am pus de îndată Fără să stau pe gânduri prea mult, Multe petale îi curg în cascadă Şi frunzele dese îi curg. Dar trandafirul cel roşu odată În grădina casei s-a ofilit, Nu mai e splendit ca altădată Şi nici dorinţa nu s-a împlinit. Toamna târzie îşi face prezenţa Peste grădina plină cu flori, Plin de speranţă aşteaptă dorinţa Ce a fost spusă de sute de ori.
46
Embed
Poezii trimise la Concursul de poezie on_line 2016 Clasele ...
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Assad-Magherescu Daniel
14 ani, clasa a VIII-a,
Şcoala Gim. „Constantin Săvoiu”
Tîrgu Jiu, judeţul Gorj
Trandafirul
În grădina casei mele
A înflorit un trandafir,
Cel mai frumos între toate florile
Zvelt, roşiatic ca un zefir.
O dorinţă mi-am pus de îndată
Fără să stau pe gânduri prea mult,
Multe petale îi curg în cascadă
Şi frunzele dese îi curg.
Dar trandafirul cel roşu odată
În grădina casei s-a ofilit,
Nu mai e splendit ca altădată
Şi nici dorinţa nu s-a împlinit.
Toamna târzie îşi face prezenţa
Peste grădina plină cu flori,
Plin de speranţă aşteaptă dorinţa
Ce a fost spusă de sute de ori.
Glasul de privighetoare
Într-o zi privighetoarea
Tare-tare s-a mirat,
De acum întâia oară
Mai nimic n-a învăţat.
Pare-se cu aşa privire
Şi cântând aşa frumos,
Au rămas toţi de uimire
Cu un chip politicos.
Cerbi, fazani, vulpi şi moţate
Toate ca-n fotografie,
Se roteau în juru-i toate
Şi-ntrebau cine să fie.
– Cine-i oare, cine-i oare?
Cu aşa glas pitoresc,
În asemenea vâltoare
Nici nu-ndrăznesc să vorbesc!
Se ivi privighetoarea
Glasul ei îi amuţi,
Nimeni nu privi candoarea
Ce îi scoase glasuri mii.
Tabloul
Tabloul din perete
Ce redă un peisaj,
Ne arată mii de feţe
Gingăşie şi miraj.
Cu penelul tremurând
Pictorul a vrut să scrie,
La final timid văzând
Cu mult drag, o poezie.
Timpul nu i-a dat speranţă
Dar, oricum s-a liniştit,
Fără pic de aroganţă
Gândul bun l-a dezmorţit.
Trece-acum un val uşor
Peste-ntreaga exponată,
Agăţată-n cuişor
Şi adesea vizitată.
Povestea poeziei
O poveste minunată
Scrisă într-un ritm anume,
Pe o coală nepătată
Şi plimbată apoi în lume.
Cu un vers fără pereche
Şi un ritm ameţitor,
Mlădioasă la ureche
Se arată primitor.
Nu e joacă de copil
Chiar copilul de a scris-o,
E o vrajă, e un tril
Din popor el a cules-o.
E povestea poeziei
Poezie legendară,
Este ca ochii copilei
Umeziţi în prag de seară.
Baica Adela
Clasa a V-a B Școală: Șc. Gimn. „Ion Agârbiceanu”
Localitate, județ: Cluj-Napoca, Cluj
Ghiocelul (acrostih)
Primăvara a sosit,
Rătăcit, s-a ivit un ghiocel pitit.
Iute din zăpadă a ieșit
Murdărel și aiurit.
Ăsta, deodată s-a-ntrebat:
„Vai! Dar unde am picat?”
Atunci, i s-a răspuns răstit:
„Rătăcit, de pe aripi de vânt ai venit.”
Atunci el s-a dumirit.
Gând de primăvară
Ador belșugul de verdeață,
Ador roua de dimineață.
Iubesc un fir de ghiocel plăpând,
Dar și un cer cu nori plângând.
Ador albinele ce caută al lor nectar,
Ador bondarii ce zboară în zadar,
Iubesc toți ghioceii ce așteaptă primăvara,
Dar și pițigoiul ce-a strigat „start” în toată țara.
Ador și iubesc,
iubesc și ador
primăvara
ce așteaptă
să împodobească
țara.
Noaptea
Toate păsările dorm
Și sunt cufundate-n somn.
Noaptea mă neliniștește,
Iar vântul mă răcorește.
Norii cern picuri de apă,
Văd o rândunică ce pare-nghețată.
Dar un copac bun a primit-o
Și, sub crengile lui, a încălzit-o.
Și a stat acolo până toamna,
Până când s-a gândit doamna
Să-și lase frunza cea rară
Pe pământ, în amurg de seară.
Rândunica, plânsă, a implorat-o
Cu ghearele împreunate a strigat-o
Să rămână, să nu plece
Că ea moare de vânt rece.
E trist. Dar vine
O altă primăvară
Cu-o fiecare seară
Ce-și adună păsările
Ca pentru prima oară.
Cozma Monica
11 ani, clasa a V-a
Școala Gimnazială Ploscuțeni
Loc. Ploscuțeni, Jud. Vrancea
Mama
Draga mea, mămico, azi de ziua ta,
Îți ofer în dar inimioara mea.
Lângă ea legată, o micuță floare.
Sper ca să - ți aducă multă alinare.
Ești o rază blândă ,
Ești soarele meu
De n-ai fi acuma aș muri și eu.
Te iubesc, mămico,
Te iubesc cu dor,
Tu ești pentru mine câmpie cu flori.
Primăvara
Din pământul amorțit
Ghioceii s-au ivit
Dornici ca să ne vestească:
Primăvara a sosit!
Gândăceii s-au trezit,
Florile au înflorit
Miei aleargă pe câmpii
S-aud glasuri de copii.
Natura – ntreagă a înviat,
În poiană ne-am adunat.
Flori frumoase am ales
Cu mult drag noi le-am cules.
Gândul bun
Mamă, azi e ziua ta
Și-am vorbit c-o rândunică
Să-ți aducă doar o floricică.
O floricică odinioară
Ți - era ca o surioară.
Parfumul ei e parfumul tău.
Știu!
Uneori sunt un copil rău,
Dar eu te iubesc și nu țin cont
Că eu cresc.
Ai fost și vei rămâne îngerașul meu fermecat.
Ce m-a învățat, ce m-a educat.
Mamă, te iubesc! simt nevoia să-ți spun
Dintre tot și toate tu ești gândul cel mai bun.
Primăvara
Zăpezile s-au topit,
Ghioceii au înflorit.
Cerul nu mai e noros
E senin, e luminos.
Uneori eu mă gândesc
Și cred c-o să mă rătăcesc
Prin livada - nfloritoare
Cu parfum îmbietoare.
Numele şi prenumele: Ghincia Maria
Vârsta: 11 ani, clasa a V-a, Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare
Localitatea Botoşani , judeţul Botoşani
Cartea cu mine
Stau liniștită în camera mea
Telefonul e-nchis, ușa la fel
Tot mai departe de mine m-aș vrea.
În jur doar miros,
Miros de hârtie răsfoită,
Miros de creioane-ascuțite de mult,
Miros de amiază suavă
În care plutesc.
Cartea e deschisă ca o pleoapă
Peste ochiul în care m-aștept tot pe mine.
Iar genele, coroană de-nțelesuri ascunse
Care-ncunună orice privit.
Cuvintele din carte mă urmăresc
Lucrurile par pentru totdeauna,
Parcă ieri sau în minutul acesta
Care tocmai s-a dus de la mine.
Oamenii spun că mai departe de ziduri
Nu poți ajunge.
Dar eu deja am ajuns
Într-un loc care e numai și numai al meu.
Dincolo de zid e soarele.
Desigur, lumea s-a născut
În camera mea
Apărând ca o lumină scânteietoare
Din dreptul ferestrei
Și m-am trezit față-n față cu ea...
Atâta lume, atâția pași pe covorul cu flori,
Atâta luminat orbitor!
Dacă închid ochii
Lumea se face cuvânt
Și din cuvânt mă nasc eu
Aceeași de fiecare dată.
Dragostea mea pentru carte
E sămânță.
De-aici răsare totul.
Ne prind rădăcini aripile
Cu care înaintăm prin umbră
Zâmbind.
N-am patru ochi
Am patru brațe
Și adăpostesc în ele lumina.
Familia mea
Mama mea e o femeie tandră,
care ştie să spună cuvinte albe,
să le aşeze pe rafturi în bucătăria mică şi curată,
să le şteargă de praf o dată pe zi,
să deschidă câte o fereastră în fiecare cameră.
Tata e un bărbat care trece alene pe străzile lumii,
respectând mereu regulile de circulaţie,
asediat, în general, de lucruri utile.
Amândoi sunt oameni încă tineri.
Împreună reuşesc să-mi păstreze ochii limpezi
mie, copilului, singurului copil al familiei.
Împreună construiesc o casă cu vedere spre nord.
Tot pentru noi,
pentru căminul nostru.
Avem o casă fericită
învelită în nori străvezii.
La ferestre avem flori
pe care eu trebuie să le stropesc
o dată pe săptămână.
Părinţii mei ştiu să ridice
un zid până la soare
şi un castel până la lună.
Asta, cu siguranţă,
ar trebui să ne fie îndeajuns.
Azi despre primăvară
Am iubit mereu primăvara.
M-a fascinat.
ador să o privesc cum tace
cu albastrul ei adânc
sau ne minte cu aerul călduţ, parfumat
sau se bâlbâie aiurea.
Primăvara are pentru mine o lumină a ei,
Primăvara are o sensibilitate a ei,
o teamă, o nelinişte, o zbatere ciudată.
Atunci plouă cu ghiocei şi violete
şi primăvara umblă despletită pe străzi
ca într-un nebunesc carnaval.
Florile albastre şi crude
se înalţă sfioase spre soare
care face să răsară frunzişul
pe arborii goi.
Prea tandre buburuze
cu gând de măritiş
urcă domol
spre vârfuri de iarbă verde.
Iubesc primăvara.
Eu am de mult timp o primăvară doar a mea
în care trăiesc liberă şi fericită.
Aici toţi oamenii sunt frumoşi,
ferestrele deschise,
cerul aproape,
munţii înalţi până la soare.
Aici e multă linişte şi lumină.
O ţin aproape de mine tot anul.
În suflet.
Chiar dacă timpul nu mă lasă întotdeauna
să o păstrez acolo.
Primăvara e anotimpul înfloririi.
Şi vine ca o veste frumoasă din cer,
o veste pe care o murmură seara pădurea.
Vine cu narcişi, cu crini,
cu timp cald.
E zborul unui fluture,
e zvonul pârâului,
e cântecul sufletului meu.
Ieşim din iarnă cu seninătate
şi cu sufletul uşor.
Avem înainte încă 1000 de primăveri,
suntem fericiţi.
Primăvara ştie să mă strige pe nume.
Din cauza asta o iubesc atât de mult,
pentru că, dincolo de orice poveste,
ştie să-mi spună zâmbind,
bătându-mă uşor pe umăr:
„hei, salut, stai liniştită, sunt aici”.
Zborul
Cât de frumos e cerul!
Cât de norocoşi sunt norii, soarele, stelele şi luna!
Ei pot privi Pământul...
Dacă aş fi un nor,
aş putea vedea Pământul aşa cum este
o bilă rotundă,
un albastru întunecat,
un verde umbrit,
aruncate dungi maronii,
crestate.
Dacă aş fi sus, pe cerul azuriu,
aş sta neclintit în faţa soarelui.
Dacă aş semăna cu un nor,
aş cere ajutorul vântului.
Atunci când strălucirea stelelor ar fi prea puternică,
Le-aş acoperi iar, şi iar
focul jucăuş
din privirile lor fermecătoare.
Stele de-abia strălucesc în cerul tremurat
Aş respecta-o pe bătrâna Lună
şi aş fi mereu la dispoziţia ei.
Luna se lăţeşte roşiatică
De-o siluetă zveltă de castan
Aş cădea în genunchi în faţa soarelui
Şi l-aş implora să deseneze curcubeul.
Zadarnic visez...
Dacă razele soarelui m-ar lumina pe mine prima dată,
aş veghea zi şi noapte la somnul norişorilor,
care aud şi văd pentru prima dată
minunile Universului.
Dacă aş fi un nor,
aş vrea să stau la masă cu oamenii,
să mă prind cu ei de mână în cea mai ispravnică horă,
la zilele de naştere ale stelelor,
să-mi petrec tot timpul în veselie.
Vreau să-mi fac prieteni norii
Cu aceleaşi sentimente ca şi mine.
Dacă aş putea fi un nor,
celelalte dorinţe ale mele ar dispărea.
Norii de fum sau de ceaţă
Intră prin perdeaua casei.
Sunt zile când plouă
Şi tragi draperiile moi.
Să fiu nor, visez
dar încă nu a devenit realitate.
Probabil bătrâna Lună nu a mai putut ţine evidenţa
scrisorilor primite de pe Pământ
sau alţi nori vicleni,
de teamă să nu le ia cineva locul,
le-au furat din camera de lucru a Lunii.
Uite norii cum aleargă pe cer
Eu i-am trimis către tine
Ia-i şi ascunde-i în buzunar
Sunt de la mine.
Până la cer şi chiar mai departe
Să fie lumină.
Deasupra noastră un cer cât un şerveţel de unică folosinţă.
Chiar şi aşa nu mă voi lăsa
ci voi fi mai îndărătnică.
Bărbieru Maria-13 ani,clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Nr 1 Ungureni, sat Ungureni,jud.Galați
Florile
Uite- aici am niște flori,
Le miroși și-ți dau fiori.
Lalele, zambile și crizanteme
Fel de fel de floricele.
Mii de forme și culori
Au aceste flori.
Mama -i cea care primește
Florile ce le dorește.
Covor de flori parfumate,
Toate frumos colorate,
Sporesc farmecul naturii,
Lângă verdele pădurii.
Buzilă Claudia, 13ani ,clasa a VII-a,
Școala Gimnazială Nr.1 Ungureni,sat Ungureni ,județul Galați
Primăvara
A sosit așa deodată
Primăvara cea chemată
De copii, părinți, bunici,
Plină e de rândunici!
Copacii au înflorit, florile au răsărit,
Păsările au vestit că primăvara a sosit
Cu alai de toporași- sunt ca niște îngerași,
Cu ghiocei mititei ca să te bucuri de ei!
-Primăvară, ai înveselit
Pe toți cei ce te-au primit
Cu brațele deschise,
Cu mâinile întinse!
Căşeru Ioana
Clasa a VI-a
Şcoala Gimnazială ”Dimitrie Sturdza”
Tecuci, județul Galați
Dorință tardivă
E iarăși toamnă și te simt,
Tu, veșnic tânăr Rafael,
Ce te-ai oprit din drumul tău
Într-un castel de lângă cer.
Culeg din nou durerea ta
Din versuri, ce-au săpat adânc,
Lăsându-mi urme ce le port,
În drumul meu, spre un destin.
Ce suflet rău te-a schingiut
Poet frumos, de-atâta suferi ?
Ce vânt năprasnic te-a atins
Oprind orchestra din cântare ?
De-aș fi fost să te alin,
S-alung spre zări pierdute jalea,
Te-aș fi făcut din nou să simți
Iubirea unei nopți de vară.
Și amândoi am fi pășit
Tu, Narcis trist, eu pururea fecioară,
În basmul tău făgăduit,
Pe parfumate note de vioară.
Ciurea Daniel-Mihai
13 ani, clasa a VII-a, Transylvania College
Cluj-Napoca, jud. Cluj
spirit de samurai el este războinic mare,
din țara soarelui sus răsare,
urcat sus pe șaua calului,
legat de vârful pumnalului,
are încredere în sine,
katana în mână o ține,
foarte pregătit de luptă,
inimi să spintece și capete să rupă,
armura îi strălucește,
poartă steagul lui în spate,
înainte bărbătește,
dușmanului să aducem moarte!
INTERSECȚIE
Suntem multe linii drepte
Ne-am născut și am pornit
Fiecare cu singurătatea sa
Urmăndu-ne destinul de linie dreaptă.
Pe drum am întâlnit
flori,
păsări,
prieteni și colegi,
ce-au mers alături de noi
și apoi ne-u părăsit.
Toate acestea au lăsat urme în sufletul și ochii noștri.
Într-o zi însă,
Traiectoriile noastre s-au intersectat
Într-un punct.
Pe urmă, am plecat fiecare
Către drumul său.
Nu știu de ce
De atunci
Îmi doresc să fiu o linie curbă.
Cojanu Luca
Clasa a VII –a B
Școala Gimnazială ,,George Topârceanu “, București
Bântuim
Viața este ca un joc;
Un joc aparent fără reguli,
În care ești aruncat
Pur și simplu.
Fără vreun ajutor,
Bântuim.
Căutăm un scop, o țintă.
Iar atunci când le găsim,
Ne mândrim, fără vreun rost.
Viața este ca o cursă;
Odată ce-ai intrat în ea,
Totul merge înainte.
Nu abandona, fiindcă
Ce se-întamplă are rost.
La final, te-așteaptă
Gloria după care
Bântuim.
Colcer Casian
Liceul Teooretic „Mihai Eminescu”
Clasa a VII
Ars Vivendi
Ce este viaţa? Adesea m-am întrebat;
Nimic mai mult decât un zbor,
Între al naşterii moment
Şi cel al trecerii-n eter;
E lungul zbor printre tristeţi
Sau goana după realizări;
Zbatere de aripi în vânt, pe acest pământ
Înşelător, murdar.
Doar cerul este mai curat
Şi atunci, în zbor, deasupra tuturor,
Am să înalţ uşor pe un nor,
În zbor.
Imaginaţie
Mă gândesc,
Şi imaginaţia zboară,
Acum, sunt o vrabie
Sau mărețul vultur
Şi lumea o uimesc
Cu zborul meu magic și regesc.
Zborul
M-am gândit să împrumut odată,
Nişte aripi de liliac
Să mă-nalţ cu ele-n cer
Şi să dorm
Să mă fac foarte mic
Să fiu un corb în zbor.
Bujoreanu Elena – 12 ani
clasa aVI-a, Școala Gimnazială ,,Dimitrie Sturdza”,
Tecuci,județul Galați,
Cântarea care n-a fost spusă...
( Poetului Ștefan Petică)
,,Ce-a fost de spus,s-a spus demult”,gândesc unii a decide,
Dar cum?Cum?Când în față lumea veșnic se deschide...
Că-ntotdeauna taine sunt
De-nțeles ...și de ascuns,
Și versuri care-așteapt-un sens
Și-nțelesuri de-nțeles...
Cum pun ei lumii hotare,
Chiar înainte să le fie mormântul la picioare?
O, tu, al toamnei suflet, poet și veșnic visător,
Cutreieri lin păduri și dealuri, și-n urma ta ofteaz-un dor,
Printre ramuri, printre frunze, care își șoptesc uscat,
Povestea unei nopți de vară, apusă-ntr-un crâng de mult uitat.
Și tu intri în pădure, alinat de boarea fină ...
Deodată, ca-n orchestră, auzi un cânt prelung de strună
Iar versurile-ncep să curgă și vin ,din ceruri, parcă
Și cântecul ia viață, într-o lumină lină...
Sună pădurea toată , umplând singurătatea,
Dar numai pentru tine se-aude acest cânt,
Căci doar tu-l știi și îl șoptești tainicului vânt...
Chiar de-ai vrea tu să-l audă lumea toată și păsările toate,
Buzele tale demult fost-au ferecate.
Iar vioarele tăcură...
Coardele reci și mute amorțiră.
Ecoul ultimelor note s-a stins încet,
Ca ultimele frunze de nucet,
Ce s-au uscat înainte de apus.
Și câte mai erau de spus ! ...
Primăvara
Iată,un colțișor de iarbă ,un susur de izvor...
Sub înserarea clară ,s-apropie ușor,
Zâna Primăvară.
Fragedă copilă, cu chip de înger alb
Pășește ușurel, pământul nici n-atinge...
Însă în zarea albă, încă-i furtună...ninge...
Iarna ,furioasă, trimite soli de vânt
Pe Crivățul amarnic și pe Austrul ,care,
Îi șoptiră ,credincioși, ce au văzut în crâng :
-Stăpână... uzurpare ! îi spuse tremurând.
Vine ,vine-ndată, cu alaiu-i mare !
Cu fluturi ,păsări ,flori,gata de luptă, toate!
-Și? Îi spuse Iarna ,pe tronul ei zăcând...
-A lor mulțime mare-i și vine val-vârtej
Să te dea jos din tronul Preastrălucirii Tale!
Atunci Iarna ,temându-se tare,trimise suliți înghețate,
și vijelie mare ,să o străpungă pe firava
Zână Primăvară.
Copacii îi smucea în cale ,vânt și ploaie și ninsoare