UNIVERSITATEA “DANUBIUS”, GALAŢI FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE DEPARTAMENTUL DE FINANŢE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR CURSURI UNIVERSITARE DE MASTERAT SPECIALIZAREA: MANAGEMENT FINANCIAR PUBLIC ŞI PRIVAT Piaţa de capital din România Îndrumător ştiinţific: Masterand: 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
UNIVERSITATEA “DANUBIUS”, GALAŢI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
DEPARTAMENTUL DE FINANŢE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
CURSURI UNIVERSITARE DE MASTERAT
SPECIALIZAREA: MANAGEMENT FINANCIAR PUBLIC ŞI PRIVAT
Teritoriu aflat prin excelenţă sub imperiul pragmatismul, domeniul pieţelor financiare a
început să-şi dezvolte şi o redutabilă latura teoretică. Chiar dacă evidenta legăturii nemijlocite
dintre teoire şi practică mai este încă pusă la îndoială, nu trebuie uitat că întreaga “cheie” a
ştiinţei financiaremoderne este fundamentata pe domeniul pieţelor financiare.
Această latură a finanţelor poate demonstra oricând şi caracterul său practic (şi
dezvoltarea explozivă a burselor de valordemonstreaza acest lucru), dar şi pe cel teoretic, fără ca
aceste domenii să poată fi delimitate cu precizie. În fapt, punerile de acord în privinţa unor
probleme marginale (care dau consistenta ştiinţelor clasice) apar ca inutile în cazul pieţelor
financiare, iar divergentele încep încă de la stabilirea domeniului de studiu. Astfel1, Scoala
anglo-saxsona (şi, în primul rând, cea americană) desemnează prin piaţa financiară totalitatea
tranzacţiilor cu instrumente monetare (paita monetară) şi cu titluri pe termen lung (paita de
capital). Dimpotrivă, Scoala din restul Europei (şi, în primul rând, cea franceză) defineşte prin
termenul de piaţa financiară: piaţa valorlor imoobiliare, reprezentând, alături de piaţă creditului
şi piaţa monetară, o componentă a pieţei capitalurilor.2
Aşadar, piaţa de capital reprezintă o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în
mod liber cererea şi ofertă de active financiare pe termen mediu şi lung. Concret, este vorba
despre o piaţă pe care se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţă
ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc
(cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri;
aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de acţiuni/obligaţiuni, ce sunt în căutare de capital în
vederea finanţării unor proiecte de investiţii.3
Desigur, piaţa de capital prezintă interes şi din alte puncte de vedere, permiţând preluarea
controlului asupra unor societăţi prin achiziţii semnificative de acţiuni sau obţinerea unor
câştiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de curs ale valorilor mobiliare. În funcţie
de momentul în care se realizează tranzacţia, piaţa de capital se împarte în două segmente:4
1 Ioan Popa, “Bursa”, Editura Adevarul, vol.I, Bucuresti, 19942 Teodora Vascu Barbu si Victor Dragota, “Piete de capital. Evaluarea si gestionarea valorilor imobiliare”, Ed. Fundatiei “Romaniei de maine”, bucuresti, 1998, p.73 Ibidem4 Teodora Vascu Barbu si Victor Dragota, “Piete de capital. Evaluarea si gestionarea valorilor imobiliare”, Ed. Fundatiei “Romaniei de maine”, bucuresti, 1998, p.7
3
- Piaţa primară. Este piaţa pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate
pentru prima dată. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de
regulă fac legătura între societatea emitentă şi investitori, se obliga să plaseze valorile mobiliare
nou emise în schimbul unui comision;
- Piaţa secundară. Odată puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa primară, acestea
fac obiectul tranzacţiilor pe piaţă secundară. Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se
realizează prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: este în principal vorba de bursa
de valori şi de piaţă extrabursieră (sau piaţa OTC - Over the Counter Market).
Diferenţa dintre cele două forme organizate ale pieţei de capital (bursă şi piaţa OTC)
consta în existenţa unor condiţii şi criterii de eficienta economico-financiara, de informare a
investitorilor, referitoare la numărul de acţiuni puse în circulaţie, etc pentru accesul la bursă,
conferind societăţii cotate pe această piaţă garanţii superioare pentru investitori. De asemenea
există diferenţe între modul de funcţionare şi organizare a celor două pieţe - bursa de valori este
o piaţă de licitaţie în timp ce piaţă Rasdaq este o piaţă de negociere.5
Pentru că acţiunile sunt divizibile şi lichide, investitorii sunt în măsură de a se adapta
rapid schimbărilor de percepţie privind valoarea unei societăţi. Aceste noi informaţii vor duce la
cumpărări şi vânzări care vor afecta cursul până când acesta va corespunde noii valori a
societăţii. Astfel, informaţia va fi repede asimilată în noul curs al titlului. De exemplu, dacă toţi
investitorii sunt siguri că cursul unui titlu va creşte mâine cu 5%, ei îl vor cumpăra până când
aceasta speranţa de câştig de 5% va fi reflectată în cursul de astăzi. Din această cauză variaţia
aşteptată de 5% de mâine va fi redusă la 0. Pornind de la această logică cursul de astăzi devine o
estimaţie nedeplasata a cursului de mâine.6
În aceste condiţii va fi foarte greu pentru un investitor individual de a găsi o acţiune care
nu este corect evaluată. Datorită acestui fapt se poate formula ipoteza conform căreia pieţele de
capital sunt „pieţe eficiente”. Principiul de eficientă a pieţelor de capital semnifică faptul că
cursul de astăzi constituie o bună aproximare a cursului de mâine. Un astfel de proces este un
proces de „martingale”. Conform acestuia toate informaţiile necesare previziunii cursurilor
viitoare sunt deja reflectate în cursul actual. Un caz special de martingale este procesul bine
cunoscut de drumuri aleatoare, care necesită ipoteza suplimentară de independenţă a distribuţiile
variaţiilor de curs.5 www.kmarket.ro , “Ghidul incepatorului pe piata financiara a Romaniei”, cap.226 Ibidem
4
Termenul de drum aleator este adesea rău interpretat. Astfel, unii consideră că variaţiile
de curs se vor datora întâmplării şi nu vor avea nici o raţiune cauzală. Ipoteză de piaţă eficienta
nu are în vedere o astfel de interpretare. Cursul variază pentru că caracteristicile şi perspectivele
unei societăţi în economie se schimbă şi datorită faptului că evaluarea de investitor ale acestor
caracteristici şi perspective se modifică. În alţi termeni, cunoştinţele unui investitor se modifică
odată cu apariţia continua de noi informaţii şi revizuirea impactului vechilor informaţii. Adică, în
orice moment variaţia cursului în perioada următoare este aleatoare, fiind dată de natura
informaţiilor disponibile.7
Rezumând, în ipoteză de pieţe eficiente, toate informaţiile disponibile, de la un anumit
moment, sunt incluse în curs. Cursul din orice moment este o estimaţie nedeplasata a cursurilor
din perioada viitoare. Pe o astfel de piaţă nici un investitor nu poate spera de a avea, de o
manieră repetată, informaţii care să nu fie deja actualizate de către ceilalţi investitori în cursuri.
În consecinţă, nici un investitor nu poate realiza rate de rentabilitate anormale şi de o manieră
sistematică. Nivelul ratei de rentabilitate, la care un investitor poate spera, este în funcţie de
riscul asumat de acel investitor. Această remarcă este foarte importantă şi reprezintă una din
elementele de bază a Modelului de Echilibru a Activelor Financiare.8
Conceptul de piaţă eficienta informaţional are o serie de implicaţii extreme în practică
gestiunii portofoliilor: singurii investitorii care dispun de informaţii privilegiate vor avea
posibilitatea de a obţine câştiguri anormale.
După Fama (1965; 1969) informaţia se poate împărţi în trei categorii, cărora le
corespunde trei nivele a gradului de eficienta informaţională.9
Piata eficienta
Forma slaba Forma semiputernica Forma puternica
Ansamblul informational:
preturile trecute
Ansamblul informational: toate
informatiile publice
Ansamblul informational: toate
informatiile care sunt posibil a se
7 www.kmarket.ro , “Ghidul incepatorului pe piata financiara a Romaniei”, cap.228 Ibidem9 Majoritatea gestionarilor de portofolii se bazeaza pe analiza tehnica si analiza fundamentala in activitatea lor. Acceptarea ipotezei de eficienta a pietei face inutila utilizarea acestor practici [Solnik,1997]. Eficienta informationala a pietei americane a fost scoasa in evidenta pentru prima data de Cootner (1964), Moore (1964) si Fama (1965). Aceste studii au fost urmate de Solnik (1973) pentru principalele piete europene. Gabriel Hawawini (1985), in monografia sa, trece in revista, intr-o maniera exhaustiva, toate studiile de eficienta realizate pe pietele europene. Toate aceste studii au evidentiat eficienta informationala in sens slab a principalelor piete bursiere. Sursa: Jacquillat&Solnik (1997)
5
cunoaste
Intr-o piata eficienta preturile
trecute a titlurilor nu pot fi
utilizate pentru a bate piata sau
obtinerea de rentabilitati ajustate
pentru risc superior .
Analiza tehnica si cartista este
inutila.
Informatiile publice includ : bilanturile,
conturi de exploatare, PER ,cresteri de
capital ,etc .
Intr-o piata eficienta, in forma
semislaba, analiza fundamentala,
fondata pe informatiile publice, este
inutila.
Nu se pot realiza performante
superioare nici chiar de persoanele
cele mai susceptibile de a obtine
informatii privilegiate.
Ipoteza fundamentală a analizelor tehnice sau grafice este că trecutul tinde a se repeta, iar
Anumite forme grafice, odată depistate, vor oferi informaţii cu privire la mişcarea viitoare ale
cursurilor. Un statistician va fi de acord cu aceste metode numai în măsura în care schimbările
succesive ale cursurilor sunt evenimente dependente. Aceasta s-ar traduce prin aşa numita
„corelaţie serială”. Inexistenţa unei astfel de corelaţii implica o evoluţie aleatoare a cursurilor,
cunoscută sub denumirea de „piaţă la întâmplare”. Utilitatea practică a analizei tehnice sau
grafice poate fi verificată numai după testarea formei slabe a eficienţei. Eficienţa semi-slaba va
exista doar în măsura în care cursurile reflectă toate informaţiile publice, iar eficienta în formă
puternică va exista doar în măsura în care cursul reflectă toate informaţiile, inclusiv cele
privilegiate.
În aceste condiţii a fost necesară apariţia unor noi instrumente în gestiunea portofoliilor
care s-au concretizat în teoria modernă a portofoliilor. Câteva cuvinte cheie, care stau la baza
acestei teorii, sunt: model de piaţă, risc sistematic, indice bursier, contracte pe indici, dreapta de
piaţă sau prima de risc. Conform acestei noi teorii, speranţa de câştig a investitorilor va fi direct
proporţională cu riscul de piaţă asumat.10
Cap 1. Piata de capital. Descriere, trasaturi specifice
1.1. Conceptul de piaţă de capital
10 www.kmarket.ro-b3/pete.doc , A. Todea, “Teoria pietelor eficiente si analiza tehnica: Cazul pietei romanesti”
6
Piaţa de capital realizează legătura între emitenţii hârtiilor de valoare şi investitorii
individuali şi instituţionali. Totalitatea relaţiilor dintre diferitele categorii privind circulaţia şi
fructificarea capitalurilor formează pieţele de capital.
Potrivit celei mai acceptate delimitări a structurii pieţelor de capital distingem:
- piaţa capitalurilor sau piaţa financiară;
- piaţa monetară;
- piaţa valutară.
În cadrul pieţei capitalurilor obiectul tranzacţiilor îl constituie activele financiare pe
termen mediu şi lung. Cererea de fonduri pe termen mediu şi lung provine de la următoarele
categorii:11
- statul şi autorităţile locale care emit obligaţiuni pe piaţa de capital în vederea finanţării
deficitului bugetar sau a diferitelor cheltuieli;
- societăţile comerciale cu capital de stat sau cu capital privat care se manifestă pe piaţa de
capital în momentul constituirii sau dezvoltării acestora, prin emisiunea de acţiuni sau de
obligaţiuni pentru finanţarea capitalului de împrumut;
- băncile şi societăţile financiare care intervin pe această piaţă pentru finanţarea activităţii
proprii dar mai ales pentru asigurarea lichidităţii primare.
Oferta de fonduri pe termen lung provine din economisire. Agenţii economici posesori de
economii au două posibilităţi de plasarea a capitalurilor:12
- prin depunerea la bănci şi constituirea de active bancare;
- prin plasarea directă sub forma investiţiilor reale (maşini, utilaje, echipamente, instalaţii)
sau sub formă de titluri financiare;
Investitorii, deci cei care participă cu fonduri pe piaţa de capital, se împart în două grupe:
- individuali respectiv persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii modeste, de
volum mic;
- instituţionali care operează cu un volum mare de titluri financiare. Aici se includ: băncile,
societăţile de investiţii, societăţile de asigurare şi reasigurare.
Piaţa monetară cuprinde tranzacţiile cu active financiare pe termen scurt (max. 1 an), de
către societăţile financiare.
11 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 1212 Ibidem
- depozite bancare la vedere şi la termen ale persoanelor fizice sau juridice;
- bilete la ordin: cambii, cecuri, certificate de depozit;
- alte titluri mobiliare pe termen scurt.
Piaţa monetară la rândul ei cuprinde:
- piaţa monetară clasică;
- pieţele paralele.
Pe piaţa monetară clasică au loc următoarele categorii de operaţiuni:14
- mobilizarea disponibilităţilor monetare de la întreprinderi şi persoane fizice şi dirijarea
acestora către instituţiile de credit pe de o parte iar pe de altă parte acordarea de credite de către
bănci firmelor sau persoanelor. Destinaţia acestor sume este constituită de satisfacerea
necesităţilor curente legate de finanţarea cheltuielilor de producţie sau pentru circulaţia
mărfurilor. Beneficiari mai pot fi familiile pentru construcţia de locuinţe sau bunuri de consum;
- băncile îşi împrumută una alteia sumele necesare pentru echilibrarea raporturilor
interbancare zilnice provenind din operaţiuni reciproce. Termenele de acordare a acestor credite
sunt de 24 de ore sau mai mari în funcţie de necesităţi;
Pieţele paralele au apărut după cel de-al doilea război mondial. Sunt pieţe independente şi
cu canale de comunicaţie restrânse cu cele ale pieţei monetare propriu-zise de aici şi denumirea
de pieţe paralele. Acestea cuprind:15
- piaţa eurodevizelor ce include creanţele exprimate în valută ale unei ţări utilizate în afara
graniţelor naţionale de către nerezidenţi. Participanţii sunt băncile autorizate în operaţiuni
valutare ale fiecărei ţări. Resursele provin de la: exportatori în general, mari societăţi
transnaţionale, băncile comerciale şi cele de emisiune din diverse ţări pentru astfel de operaţiuni.
- piaţa creditului între firme. Aceasta reprezintă o formă de dezintermediere care asigură
totodată şi un randament mai ridicat al participanţilor;
- piaţa societăţilor financiare specializate pe operaţiuni de leasing, factoring;
- piaţa ipotecară în legătură cu constituirea resurselor şi utilizarea creditelor ipotecare. Piaţa
valutară cuprinde fluxurile de capital din şi înspre interior.
13 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 1314 Ibidem15 Idem;p 15
8
Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumita caracteristici, cum sunt: tipul
valorilor mobiliare tranzacţionate, procedurile de tranzacţionare utilizate, localizarea fizică a
pieţei. Grupând aceste criterii distingem:16
- piaţa primară – piaţa pe care sunt negociate pentru prima oară emisiunile noi de valori
mobiliare;
- piaţa secundară – piaţa pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare aflate deja în circulaţie;
- piaţa obligaţiunilor – este piaţa pentru instrumente de orice fel;
- piaţa acţiunilor – piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale aparţinând întreprinderilor
private. Spre deosebire de obligaţiune, care permite plăţi periodice ale cuponului şi rambursarea
sumei împrumutate la scadenţă şi care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o acţiune
comună nu promite nici o plată periodică, ci conferă doar un drept rezidual asupra veniturilor
emitentului;
- Piaţa de licitaţie – piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de
suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde a anumită valoare mobiliară.
Persoana care tranzacţionează este un agent de piaţă. Tranzacţiile se realizează la acele preţuri
pentru care există atât cerere, cât şi ofertă. Cumpărătorii şi vânzătorii nu tranzacţionează unul cu
celălalt şi în general, nu cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa este impersonală.
- Piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi
volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer;
- Piaţă organizată – piaţa cu reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un sediu cu o
localizare fizică centrală unde tranzacţionarea se realizează în general prin licitaţie. Este o piaţă
specifică acţiunilor;
- Piaţa la ghişeu – piaţa localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de valori
mobiliare secundare, cum sunt băncile comerciale sau societăţile de asigurări. Deoarece
tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, telex sau computer. Este o piaţă
specifică oligaţiunilor;
- Piaţa la vedere este piaţa pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi
plată imediată, aceasta însemnând o variaţie de la o zi la o săptămână, în funcţie de tipul valorii
mobiliare. Este uneori numită piaţă în numerar;
16 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 16
9
- Piaţa contractelor la termen (futures) este piaţa pe care valorile mobiliare se
tranzacţionează pentru livrare şi plată viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la
termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise
înainte de scadenţa contractului. Dacă un contract la termen este tranzacţionat la ghişeu, prin
negociere, se numeşte contract forward;
- Piaţa opţiunilor (options) este piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru
livrare viitoare condiţionată. Instrumentul tranzacţionat este numit contract pe opţiuni;
- Contractul este executat la opţiunea deţinătorului. Cele mai des întâlnite tipuri de contracte
de opţiuni sunt: opţiunile call (de cumpărare) şi opţiunile put (de vânzare).O opţiune call permite
deţinătorului să cumpere o anumită valoare mobiliară, de la vânzătorul sau emitentul opţiunii, la
un anumit preţ, înainte de o anumită scadenţă. O opţiune de vânzare permite deţinătorului să
vândă, o anumită valoare mobiliară, către emitentul opţiunii, la un anumit preţ şi un anumit
moment. Contractul de opţiuni nu este obligatoriu a fi executat, putând fi păstrat chiar până la
scadenţă.
1.2. Structura pieţei de capital
Piaţa financiară asigură negocierea valorilor mobiliare şi serveşte schimbului de active
financiare. Astfel piaţa financiară asigură o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de
fonduri şi se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi, a căror decizie de
investire vizează, în principal două obiective:
- rentabilitatea aceasta însemnând un grad cât mai ridicat de valorificare al capitalurilor;
- lichiditatea deci posibilitatea de transformare rapidă în bani.
Piaţa financiară prin natura sa este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat
în marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public. Prin
intermediul primului segment al acesteia – piaţa primară – constituie un circuit de finanţare
specializat. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe termen lung,
de care vor beneficia colectivităţile publice sau private. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare
ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri.
Prin intermediul pieţei primare, se pun în evidenţă mişcările de capitaluri dintr-o economie,
10
generate de emitenţi, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Ea permite finanţarea agenţilor
economici.17
Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou
emise sunt:
- solicitanţii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi cele private;
- ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţii economici, bănci, case de economii,
societăţi de asigurare;
- intermediarii: societăţi de valori mobiliare, bănci comerciale, societăţi de investiţii
financiare care prin reţeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.
Piaţa primară are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri pe
termen lung.
Piaţa secundară asigură prin intermediul bursei de valori mobiliare şi a pieţelor extrabursiere, atât
buna funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au
posibilitatea de a negocia, în orice moment, acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau
pot cumpăra noi valori mobiliare.
Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată manifestată după constituirea piaţa
valorilor mobiliare.
1.3. Bursa de valori – principala piata financiara secundara
Bursele de Valori sunt pieţe special organizate, în cadrul cărora se pot încheia tranzacţii
cu valori mobiliare: acţiuni, obligaţiuni, certificate de tezaur. Bursa apare ca o asociaţie
organizată a comercianţilor, industriaşilor, agricultorilor, agenţilor de asigurări pentru negocierea
de valori pe piaţa capitalului.18
Rolul burselor creşte deoarece:19
1. la bursă cererea şi oferta se întâlneşte pe baza legilor liberei concurenţe;
2. tranzacţiile în cadrul bursei se încheie în baza unor reguli bine cunoscute, ceea ce
confirmă încrederea între vânzători şi cumpărători;
17 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 2118 Gallois Dominique,”Bursa – Origine şi evoluţii”, Ed. Teora, Bucureşti, 1995; p.2719 Ibidem
11
3. nivelul preţurilor şi cursurilor pentru valorile mobiliare tranzacţionate în afara
burselor pot fi influenţate de cotaţiile bursiere;
4. bursa este sursa de informaţie economică, financiară, politică;
5. are loc redistribuirea fondurilor de capitaluri spre domeniile de activitate cu o
eficienţă mai mare.
Prima bursă fondată pentru obligaţiuni a apărut în London în 1773. Apoi au apărut
bursele americane, germane, franceze. În prezent cele mai mari burse după nivelul capitalizării
sunt bursele din Tokyo, New-York, London, Paris.
Bursa de valori reprezintă locul, unde vânzătorul şi cumpărătorul se întâlnesc reciproc,
unde preţurile se stabilesc conform cererii si ofertei, iar singur procesul se reglementează de
anumite norme, adică putem spune, că această piaţă are o forma organizată. În calitate de marfă
apar valorile mobiliare, iar preţurile lor sunt reprezentate de cotările acestor valori mobiliare la
bursă.20
Ce este comun între bursă şi piaţă, şi între bursă şi o licitaţie?
Comun pentru o bursă şi în general o piaţă – este stabilirea preţurilor în baza cererii şi
ofertei. Însă în comparaţie cu piaţa, la bursă se pot vinde nu toate mărfurile, dar numai acele,
care sunt admise şi metodele de vânzare-cumpărare la bursă sunt cu mult mai numeroase, decât
la piaţă, dar şi mai reglementate. În ceea ce priveşte licitaţia, forma de stabilire a preţului prin
strigare se aseamănă cu cel de la bursă. În secolul electronicii aşa metodă pare a fi numai ca una
tradiţională, însă reprezentanţii bursei consideră că această metodă are şi funcţii utile: formează o
atmosferă de piaţă, formează o formă publică a tranzacţiilor. Deci bursa la baza sa are atât
caracteristici specifice cât şi caracteristici din practica predecesorilor săi (pieţe, licitaţii,
iarmaroace).21
Semnificaţia burselor de valori pentru economia de piaţă depăşeşte hotarele pieţei de
valori organizate. Bursele de valori au efectuat o revoluţie şi în problema lichidităţii capitalului.
”Minunea” constă în faptul, că pentru investitor practic a dispărut diferenţa între alocările
mijloacelor băneşti pe termen lung şi scurt. În scopul dezvoltării relaţiilor bursiere s-au stabilit
posibilităţi când pentru fiecare acţionar investiţiile au un caracter într-atât de lichid, ca şi banii
cash, deoarece pot fi în orice moment vândute la burse. 22
Piaţa OTC este o piaţă electronică, ce preia în mare măsură tehnicile de tranzacţionare şi
exigenţe bursiere. Numărul societăţilor listate pe piaţa OTC este mare, tranzacţionarea se face de
la distanţă, din sediile societăţilor de intermediere, iar accesul în sistem este simplu. Cel mai
relevant exemplu de piaţă OTC este piaţa Nasdaq din SUA.28
Sistemul Nasdaq este o reţea de comunicaţii între comercianţii (dealerii) şi următoarele
faze: ordinul dat de client-direct sau printr-un broker – unui comerciant de titluri care „face
piaţa”(market maker); comunicarea de către acesta din urmă a cotaţiilor „ask-bird”; încheierea
contractului. Firmele de brokeri introduc, prin terminalele lor, preţurile pe care le cotează, astfel
încât dealerii şi brokerii integraţi în sistem pot vedea, pe propriile terminale, în orice moment,
cotaţiile tuturor firmelor „market-maker”, pentru toate titlurile introduse în Nasdaq.29
Tranzacţiile pe piaţa Nasdaq se desfăşoară astfel: investitorul dă ordin de
vânzare/cumpărare de titluri unei firme broker/dealer, ordinul fiind preluat de un agent bursier al
firmei (trader). Dacă firma respectivă este market-maker pe acel titlu, ea poate să încheie
tranzacţia, executând ordinul pe cont propriu la cotaţiile afişate pe terminale, obţinând un
„spread” (diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare) în calitate de dealer.30
Dacă firma broker-dealer nu are calitatea de market-dealer sau nu este dispusă să încheie
tranzacţia în cont propriu, ea îşi consultă terminalul pentru a identifica firma market-maker cu
cel mai bun preţ şi telefonează acelei firme pentru a executa ordinul. În acest caz, ea va percepe
un comision, pentru că acţionează ca broker.
Firma market-maker poate prezenta preţurile sale în două moduri:31
- ca o cotaţie fermă (bids/offers), când se obligă să cumpere/vândă un anumit volum de
titluri la preţurile ask şi bid afişate; cotaţiile ferme se obţin numai prin contact direct cu firma
maker;
- ca o cotaţie facultativă (subject quote), când preţurile urmează să fie confirmate de către
market-maker; preţurile cotate în „foile roz” (pink sheets) ale Biroului Naţional de Cotaţii
(National Quotation Bureu-NBQ) au acest caracter.
28 Ibidem29 Idem, p 1230 Idem, p1331 Ibidem
15
Cap 2. Rolul pieţei de capital în finanţarea şi dezvoltarea
economiei
Economia naţională, indiferent de nivelul de dezvoltare, se caracterizează prin existenţa şi
funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc cererea şi oferta de active financiare,
necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii.
Piaţa de capital furnizează statului cash monetar şi oferă posibilitatea corporaţiilor şi
persoanelor aparte să obţină profit din plasamentul mijloacelor băneşti temporar libere.
Deci, resursele financiare existente într-o economie, se transferă între cei care le deţin,
către acei agenţi economici, care le folosesc, fie pentru iniţierea unei activităţi, fie pentru
întreţinerea şi dezvoltarea unei afaceri existente.
Astfel apare o relaţie între utilizatorii de fonduri şi investitorii iniţiali, prin distribuirea
profitului obţinut în urma folosirii resurselor financiare. Dar obţinerea profitului poate fi riscant,
în cazul unei utilizări neprofitabile a fondurilor financiare. Astfel, cei doi devin prin propria
voinţă două părţi ale unui circuit financiar, a cărui finalizare poate fi profitul sau eşecul.
Tranzacţiile între aceşti participanţi şi fluxul financiar se realizează prin intermediul pieţelor
financiare.
În structura contemporană a pieţei financiare, un rol deosebit îl joacă Piaţa Valorilor
Mobiliare, ce se caracterizează printr-o marfă specifică – Valorile Mobiliare.
Valorile Mobiliare emise în vederea atragerii de capital sunt negociabile, adică se vând şi
se cumpără de către participanţii la Piaţa Valorilor Mobiliare, asigurându-se un flux permanent
între investitori şi utilizatori. Valorile Mobiliare oferă deţinătorilor dreptul de proprietate, sunt un
izvor de profit.
Piaţa de capital se caracterizează prin tranzacţii pe termen mediu şi lung, cu titluri
mobiliare specifice: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur ş. a. Clasificarea Pieţelor Valorilor
Mobiliare este asemănătoare cu clasificarea însuşi a valorilor mobiliare. În dependenţă de
plasarea geografică, valorile mobiliare pot fi internaţionale, regionale, naţionale. În dependenţă
de tipul valorilor mobiliare se deosebesc pieţele anumitor instrumente financiare (acţiuni,
obligaţiuni şi altele), pieţele valorilor mobiliare de stat şi corporative, pieţele valorilor mobiliare
primare şi derivate, precum şi alte clasificări.
16
Se deosebesc pieţe financiare primare şi secundare. Piaţa primară este piaţa primelor
emisiuni. Pe această piaţă majoritatea operaţiunilor sunt extrabursiere. Piaţa primară este strâns
legată de piaţa secundară, unde circulă valori mobiliare plasate.
Pe piaţa secundară tranzacţiile trebuie să fie cât mai uşoare şi rapide posibil, astfel încât
participanţii să obţină maximul efect în minimum timp.
Existenţa unui loc bine determinat şi centralizat, în care cererea şi ofertă să se întâlnească
permanent, pentru că finalul să reflecte echilibrul real, evitându-se speculaţiile sau influenţele.
Dezvoltarea economiei se caracterizează prin activitatea diferitor pieţe printre care un rol
important îl joacă piaţa de capital.
Aici principalul rol îl joacă Bursa de Valori, care este un sprijin principal pe piaţa de
capital, deoarece datorită ei, fără intervenirea statului, se poate de colectat capitalul şi de-l
îndreptat în investiţii, ce promit cel mai bun profit.
O piaţă de capital dezvoltată oferă posibilitatea întreprinzătorilor şi statului mai uşor să
obţină mijloacele într-un termen anumit.
17
Cap 3. Piaţa de capital în România
Formarea şi dezvoltarea pieţei de capital în România şi constituirea formelor organizate
ale acesteia (Bursa de Valori Bucureşti şi Societatea de Bursă Rasdaq) reprezintă componente
esenţiale ale procesului de restructurare a economiei în ţara noastră. Procesele de constituire şi
dezvoltare a unei pieţe de capital în ţara noastră sunt indisolubil legate de procesul de privatizare
a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate: industrie, agricultură,
comerţ, transporturi, alimentaţie publică, etc. În paralel, apariţia unor firme noi cu capital
particular, cu sau fără participare străină, concură la accelerarea procesului de creare a unei
veritabile pieţe de capital în ţara noastră.32
Prin intermediul Programului de Privatizare în Masă (PPM) s-a realizat privatizarea a
peste 5000 de societăţi comerciale cu capital din stat, prin distribuirea unei parţi a capitalului
acestora, în mod gratuit, către populaţie prin intermediul certificatelor de acţionar. Acest proces
va continua prin vânzarea capitalului social rămas în proprietatea statului, gestionat de către
Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), prin diferite metode precum: vânzarea de acţiuni prin licitaţie
publică, ofertă publică, prin intermediul formelor organizate ale pieţei de capital (bursa de valori
şi piaţa extrabursieră), etc. Cotarea unor societăţi noi cu capital integral privat (Impact Bucureşti,
Banca Transilvania, Banca Turco-Română, Agras Bucureşti) s-a realizat într-un ritm
incomparabil mai lent.33
Constituirea pieţei de capital şi a bursei de valori în ţara noastră este reglementată de
Legea 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori (existând un nou proiect de lege a
valorilor mobiliare înaintat Parlamentului spre aprobare). Administrarea, punerea în aplicare,
precum şi supravegherea şi respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia
Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativă autonomă, cu personalitate
juridică, subordonată Parlamentului.34
3.1. Bursa de valori Bucureşti32 Trandafir Mariana, “Pieţe monetar-valutare în România“, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 200533 Ibidem34 Ibidem
18
Activitatea bursieră în ţara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor de
comerţ. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori Bucureşti (BVB),
iar peste o săptămână a apărut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul
existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii
(răscoală din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada primului
război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de 7 ani de creşteri spectaculoase,
urmată de o perioadă tot de 7 ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi
Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota bursei acţiunile a 93 de
societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip obligaţiuni).35
După o întrerupere de 5 decenii, Bursa de Valori Bucureşti a fost reînfiinţata în anul
1995, prima zi de tranzacţionare fiind 20 noiembrie 1995, zi în care s-au tranzacţionat 905
acţiuni a 6 societăţi cotate. Din momentul redeschiderii, bursa a cunoscut o dezvoltare continuă.
La acest moment numărul societăţilor listate este de 65; printre acestea se număra societăţi
importante în economia naţională, precum SNP Petrom, Banca Română pentru Dezvoltare, cele
5 Societăţi de Investiţii Financiare, Banca Transilvania, etc.36
Cotarea ('admiterea') unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezintă o recunoaştere a
activităţii eficiente a societăţii emitente, datorită unor criterii ce trebuie îndeplinite în vederea
cotarii, criterii ce se referă la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societăţii emitente,
activitatea desfăşurată, informarea investitorilor, etc. Cotarea se poate face la categoria I sau la
categoria a II-a (numită şi categorie de bază), categoria I necesitând îndeplinirea unor criterii
suplimentare de către emitenţi, printre care se menţionează desfăşurarea unei activităţi profitabile
în ultimii doi ani. În acest mod, societăţile cotate la bursa de valori sunt împărţite în două
categorii, oferind investitorilor un prim criteriu de apreciere a eficienţei acestora.37
Pe lângă această recunoaştere a activităţii lor eficiente, pentru societăţile emitente,
cotarea aduce şi alte avantaje. Ne referim în primul rând la un avantaj legat de imaginea şi
publicitatea societăţilor cotate - acestea beneficiind de o mediatizare intensă şi devenind
cunoscute în opiniei publice şi comunităţii de afaceri, în rândul cărora se afla potenţialii clienţi şi
acţionari ai societăţilor. Un alt avantaj se referă la registrul acţionarilor, care este ţinut în mod