Perspectiva sincronică în structurarea terminologiei piscicole 1. Argument al importanţei terminologiei piscicole privită în legătura limbă – istorie Terminologia piscicolă este cunoscută în limba română din cele mai vechi timpuri, atât prin cuvinte, care circulă în mod obişnuit, în vorbirea curentă (populară), cât şi din documentele scrise, literare, arheologice şi istorice, cu caracter piscicol. În mod cert, încă din paleolitic, locuitorii de pe teritoriul ţării noastre, aşezaţi în vecinătatea cursurilor de apă, s-au îndeletnicit cu pescuitul. Primele urme care atestă pescuitul sunt din epipaleolitic sau mezolitic, adică din perioada de trecere spre neolitic. Săpăturile arheologice întreprinse la Peştera Hoţilor de lângă Băile Herculane au scos la iveală mai multe oase de peşte şi valve de scoici de apă dulce. Aceste resturi au fost analizate de dr. M. Băcescu, de la Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” care a ajuns la concluzia că sunt oase de avat, crap, lipan şi păstrăv, ceea ce înseamnă pescuit în Dunăre în cazul primelor două specii şi în Cerna – în cazul ultimelor. În 1960 – 1961 săpăturile întreprinse la Spinoasa (comuna Erbiceni, raionul Hârlău, regiunea Iaşi) au scos la iveală valve de scoici. În vecinătatea Dunării s-au găsit harpoane de dimensiuni mari şi având cârlige pe ambele părţi, servind, după toate probabilităţile, la pescuitul peştilor mari (somn, sturioni). 1
97
Embed
Perspectiva Sincronica in Structura Terminologiei Piscicole
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Perspectiva sincronică în structurarea terminologiei piscicole
1. Argument al importanţei terminologiei piscicole privită în
legătura limbă – istorie
Terminologia piscicolă este cunoscută în limba română din cele mai
vechi timpuri, atât prin cuvinte, care circulă în mod obişnuit, în vorbirea
curentă (populară), cât şi din documentele scrise, literare, arheologice şi
istorice, cu caracter piscicol.
În mod cert, încă din paleolitic, locuitorii de pe teritoriul ţării
noastre, aşezaţi în vecinătatea cursurilor de apă, s-au îndeletnicit cu
pescuitul. Primele urme care atestă pescuitul sunt din epipaleolitic sau
mezolitic, adică din perioada de trecere spre neolitic. Săpăturile
arheologice întreprinse la Peştera Hoţilor de lângă Băile Herculane au
scos la iveală mai multe oase de peşte şi valve de scoici de apă dulce.
Aceste resturi au fost analizate de dr. M. Băcescu, de la Muzeul de
Istorie Naturală „Grigore Antipa” care a ajuns la concluzia că sunt oase
de avat, crap, lipan şi păstrăv, ceea ce înseamnă pescuit în Dunăre în
cazul primelor două specii şi în Cerna – în cazul ultimelor.
În 1960 – 1961 săpăturile întreprinse la Spinoasa (comuna Erbiceni,
raionul Hârlău, regiunea Iaşi) au scos la iveală valve de scoici.
În vecinătatea Dunării s-au găsit harpoane de dimensiuni mari şi
având cârlige pe ambele părţi, servind, după toate probabilităţile, la
pescuitul peştilor mari (somn, sturioni).
Din epoca neolitică, în care a început să se folosească şi plasa de
pescuit, săpăturile arheologice au scos la iveală un bogat material,
dovedind intensitatea pescuitului. Astfel, la Techirghiol, în Dobrogea,
într-o aşezare aparţinând culturii Hamangia, s-au descoperit în 1959
câteva oase de dorade (Aurata aurata), peşte mediteranean, astăzi foarte
rar la noi.
De la Agigea, tot dintr-o aşezare neolitică a culturii Hamangia,
provin câteva brăţări din scoici marine. La Cernavodă s-au descoperit,
într-un strat din cultura Gumelniţa, oase de peşte, valve de scoici şi
1
cochilii de melci. În peştera de la Hamangia, pasta fragmentelor ceramice
cuprinde scoică pisată. La Hârşova, pe malurile Dunării, într-o mare
aşezare neolitică, săpăturile au evidenţiat câteva harpoane de os. În
aşezarea neolitică de la Dealul Fântânilor (comuna Traian, judeţul
Bacău), lângă râul Bistriţa, s-au găsit două undiţe, iar în Muntenia,
pretutindeni, în aşezările din lunca Dunării, de la Brăila şi până la
Zimnicea, au fost găsite dovezi ale unui pescuit intens (undiţe, harpoane,
greutăţi de plasă, resturi de peşte – oase, solzi). La Radovanu, aşezare
neolitică din faza de tranziţie de la cultura Boian la cultura Gumelniţa, s-
au găsit oase de peşti mari (somn între 7 şi 14 ani şi crapi de circa 9 ani).
Vertebre de peşti mari au ieşit la iveală şi la Spanţov, de asemenea şi
greutăţi de lut ars pentru plasa de pescuit. Astfel de greutăţi s-au găsit şi
la Grădiştea Ulmilor de la lacul Boian, ele fiind expuse în Muzeul din
călăraşi, unde sunt expuse şi harpoane din corn de cerb.
În Oltenia, la Vădastra, s-au descoperit în stratul cel mai vechi
vertebre de crap şi resturi de scoici, iar în stratul al doilea vertebre de
crap şi oase de somn. Pescuitul a fost practicat şi în Transilvania, Crişana
şi Maramureş, în epoca neolitică, de-a lungul râurilor şi pâraielor de
munte.
În epoca bronzului, pescuitul s-a practicat în aceleaşi locuri ca şi în
neolitic; urmaşii populaţiei de pescari din neolitic şi predecesorii
pescarilor din epoca de fier au fost pescari şi în epoca intermediară a
bronzului.
Din epoca fierului sunt atestate unelte de pescuit în diferite aşezări
geto – dace de la malurile Dunării şi ale principalelor ei afluenţi, de
asemenea resturi de oase de peşte.
Prima menţiune scrisă despre pescuit pe teritoriul ţării noastre
datează din anul 335 î.e.n.. când Alexandru cel Mare, regele Macedoniei,
întreprinde o acţiune de supunere a neamurilor trace din nordul
Balcanilor şi trece, pentru o zi, şi peste Dunăre, pe malul ei stâng.
Referindu-se la această incursiune în ţara geţilor, istoricul Arrian evocă
mărturia lui Ptolemeu al lui Lagos, martor ocular, şi afirmă că regele
Macedoniei a trecut falanga şi cavaleria peste fluviu cu bărci de-ale
localnicilor, făcute din trunchiuri de copac scobite („monoxile”). În
lucrarea sa „Getica”, apărută în 1927 la Bucureşti, îl citează pe Arrian:
2
„Căci era foarte mare belşug de astfel de bărci, întrucât riveranii Istrului
se foloseau de ele pentru pescuitul în fluviu, precum şi când merg unii la
alţii, în sus pe Dunăre şi nu mai puţin, foarte adesea, pentru prădăciuni”.
În ceea ce priveşte acest loc, pe malul stâng al Dunării, pe unde a trecut
armata macedoneană, există divergenţe între istorici: unii cred că este
vorba despre regiunea de la gura Argeşului, alţii – despre un punct între
Rusciuk şi Silistra iar alţii opinează pentru regiunea Olteniei. Indiferent
de loc, un lucru este sigur: locul de trecere era pe parcursul Dunării
getice iar trecerea s-a făcut cu luntrele pescarilor dunăreni. Arrian spune
că aceste luntre erau „în foarte mare număr”, fapt ce indică extensiunea
pe care o luase pescuitul la Dunăre. Faptul nu surprinde, dată fiind
bogăţia în sturioni, în afara celorlalte specii pe tot parcursul Dunării de
Jos, de la gură până la Porţile de Fier, bogăţie constatată documentar.
Cât despre bărcile pescarilor, scobite în trunchiuri de copaci (de
unde şi termenul „monoxile”, folosit de Arrian, adică „dintr-un singur
lemn”) în plin secol al XX – lea, în perioada interbelică, ţăranii pescari
încă mai foloseau asemena bărci pe lacurile din preajma Bucureştiului, la
Tâncăbeşti, la Căldăruşani, la Buftea etc. În ceea ce priveşte mulţimea
bărcilor de pescari la Dunăre mai există o informaţie, în afara celei a lui
Arrian, dar posterioară cu aproximativ 19 secole. Informaţia este dată de
un mare demnitar polon, la sfârşitul secolului al XVI – lea, referitor la un
program de expediţie creştină contra turcilor. El arată că, pentru
transportul trupelor peste Dunăre, vor fi destule ambarcaţiuni pentru că
„toate oraşele situate pe Dunăre sunt locuite de pescari şi, în consecinţă,
sunt multe bărci”.
O informaţie deosebit de preţioasă despre o specie de peşte din
Dunăre este dată de Atheneu, scriitor din secolul al II – lea e.n. Lăudând
un soi de peşte mare al Nilului, cu numele de „latis”, cântărind peste 200
de „litre”, el adaugă faptul că acest peşte „este alb întocmai ca peştele
Istrului ce se numeşte <<glanis>>”. Acesta ar putea fi somnul („silurus
glanis” în terminologia ihtiologică ştiinţifică).
Un alt izvor din secolul al V – lea e.n. oferă o informaţie despre
peştii Dunării şi anume legătura ambasadei lui Teodosiu cel Tânăr la
Attila, regele hunilor. Când s-au întâlnit ambasada şi faimosul rege între
3
Timiş şi Dunăre – regele Attila a oferit ambasadei drept mertic, un bou şi
crapi de Dunăre („carpa”).
Strabo, cunoscut geograf, etnograf şi călător al lumii vechi,
ilustrează în lucrarea sa alcătuită în primele decenii ale erei noastre,
unele informaţii care îşi au corespondentul în lumea pescarilor din ţările
româneşti. El ştie de „antacei”, adică de sturioni, care în nordul scitic se
prind sau se pescuiesc din gheaţă şi sunt mari cât delfinii; ştie, de
asemenea, de „ihtiofagi” sau mâncătorii de peşte din Asia. Aceştia
mănâncă peşte fript, dar mai ales crud, şi fac din peştii uscaţi şi măcinaţi
un fel de făină, care împreună cu făina de grâu, slujeşte la fabricarea
pâinii, şi au atâta peşte încât îşi hrănesc şi vitele cu el. Strabo trebuie să
fi văzut sau să fi auzit de prinsul peştilor cu năvodul sau gheaţa, procedeu
folosit şi de pescarii români de-a lungul secolelor. Şi la noi, peştele s-a
consumat şi se consumă, încă, sub formă crudă (sărat şi uscat de vânt);
tot crude se consumă, adeseori, icrele de tot felul.
Antipa, în studiul său „Pescăria şi pescuitul în România” (1918)
scria că ţăranii pescari din bălţile Dunării amestecă uneori făina de grâu
cu făina de peşte. Există şi alte mărturii că şi la noi, turmele de porci se
hrăneau, printre altele, şi cu peşte, întocmai ca în regiunea inundabilă a
Dunării ungare şi după cum câinii laponilor şi caii din extremul nord
primeau, în mod obişnuit, drept hrană, peşte.
Naturalistul Pliniu, în „Naturalis historiae libri”, oferă multe
informaţii interesante, chiar privind ţinuturile noastre. El arată că gurile
Dunării sunt în număr de şase, printre care gura Peuce, cea mai dinspre
miazăzi, lângă care se află insula Peuce; ştie şi de „lacul Histriei” –
actualul Sinoe, şi de lacul Halmyris, având 63.000 de paşi în perimetru şi
care corespunde Razimului. El oferă informaţii în mod special despre
somn („silunus”), spunând că acesta se pescuieşte în Dunăre cu
harpoanele, că se întâlneşte şi în Nipru şi că atacă orice animal (adesea
chiar caii care înoată) şi-l trage în adânc. Carnea lui este foarte dulce şi
nu are oase. El mai aminteşte că toţi peştii mari, între care şi somnul,
odată prinşi, sunt traşi afară din apă cu boii acest lucru va fi văzut şi mai
târziu, la Dunăre, de diverşi călători din secolele XVII – XVIII:
4
Pliniu oferă informaţii şi despre unele specii de peşti din Marea
Neagră. Aici peştii, după opinia lui, se dezvoltă cu o deosebită rapiditate ,
vizibilă zilnic, din cauza cantităţii de apă dulce adusă de fluvii. Spre acest
mediu salmastru se îndreaptă în cârduri, intrând prin Bosfor, tonii şi
pălămidele şi mai ales scrumbiile. El cunoaşte sturionul pe care îl
numeşte „acipenser”, care era cel mai preţuit dintre peşti de către cei
vechi, nu însă şi de contemporanii săi, şi că purta numele de „elops” dar
ajunsese foarte rar în vremea aceea.
Cele mai valoroase informaţii privind pescuitul la gurile Dunării în
antichitate sunt, fără îndoială, cele legate de cetatea Histria, situată pe
malul de vest al actualului lac Sinoe. Această cetate, având un puternic
zid înconjurător, şi-a datorat existenţa în primul rând pescuitului, şi mai
ales pescuitului din gura Peuce a Dunării, precum şi exportului de peşte
sărat. Aşa cum o atestă documentele (de exemplu: scrisoarea din anii 50 –
57 e.n. a guvernatorului Moesiei, Flavius Sabinus, adresată magistraţilor
şi locuitorilor cetăţii, publicată şi tradusă din limba greacă de istoricul
Vasile Pârvan, în lucrarea sa „Histria” (IV), p. 563) locuitorii Histriei
aveau dreptul de a pescui liber, fără a plăti vreo taxă, în gura Peuce,
precum şi acela de a exporta, tot fără a plăti vreo taxă, peştele sărat.
Precizarea locului de pescuit (gura Peuce) arată că era vorba despre
pescuitul sturionilor şi că aceştia, săraţi, reprezentau grosul exportului
histrian în ceea ce priveşte peştele. Se pescuiau, însă, şi alţi peşti: crap,
somn, calcan, stavrizi, barbuni, cei mai valoroşi rămânând, însă,
sturionii şi mai ales morunul şi nisetrul.
Taxele de care erau scutiţi locuitorii cetăţii Histria pentru peştele
prins erau datorate fiscului imperial, mai ales acelora care luaseră în
arendă de la fisc reţeaua vamală a malului Dunării. Acest avantaj
însemnat acordat cetăţii greceşti fusese obţinut în momentul în care
Histria acceptase dominaţia romană, poate chiar datorită unor servicii
aduse de cetate cu prilejul instituirii acestei dominaţii, în partea de
miazănoapte a ţinutului dintre Dunăre şi mare. Deşi nu plăteau fiscului
roman, aceasta nu înseamnă că erau scutiţi de taxe. Ei trebuiau să achite
o taxă chiar oraşului lor, administraţiei locale, ale cărei venituri erau
alcătuite din această taxă asupra peştelui prins şi a celui exportat.
5
La Histria taxa respectivă se ridica la zece la sută, la ceea ce
romanii numeau „decima piscium”, mai târziu, în evul mediu, dijma din
peşte (a zecea parte) va funcţiona de asemenea.
Moneda cetăţii Histria care se poate vedea la Biblioteca Academiei
Române, la cabinetul numismatic reprezenta, pe revers, un vultur ţinând
în gheare un peşte. Cea mai veche monedă de acest fel (o drahmă de
argint) datează de la finele secolului al V – lea î.e.n. Motivul de pe revers
(vulturul cu peştele în gheare) nu se întâlneşte numai pe monedele
Histriei; el apare şi pe acelea ale Olbiei (centrul pescăresc de pe lângă
gura Niprului). La Olbia s-au găsit monede de bronz având formă de peşte
lunguiaţă; unele dintre ele au inscripţia APIXO.
Populaţia din spaţiul carpato – dunărean a continuat să „vâneze”
peştele şi în epoca migraţiunilor cu ustensilele tradiţionale „vechi de
milenii”.
Dintre toate neamurile care s-au stabilit pe pământul Daciei în evul
mediu timpuriu, cei care au avut o influenţă mai importantă asupra
populaţiei băştinaşe dacoromane au fost slavii, aceasta explicând
termenii slavi. Ei proveneau dintr-o întinsă regiune, bogată în cursuri de
apă, bălţi şi lacuri, fiind pescari vechi şi pricepuţi. Au întâlnit aici condiţii
favorabile pentru a-şi exercita această îndeletnicire. Din influenţa
reciprocă (dacoromano – slavi) datorată unui contact de secole, a
rezultat, printre altele, îmbogăţirea lexicului limbii române în legătură cu
pescuitul. Astfel, „Dicţionarul enciclopedic ilustrat” (vol. I, II), Editura
Cartea Românească, Bucureşti, 1926 – 1931, al lui Aurel Candrea şi
Gheorghe Adamescu consideră ca fiind de origine slavă termenii: morun,
Am redat, în tabelul de mai sus, inventarul numelor sub care sunt
cunoscuţi, în mod obişnuit, peştii autohtoni. Însă lista acestor denumiri
este, aşa cum am arătat, una deschisă, dovadă că unele specii au multe
sinonime şi variante dialectale, fapt care contribuie la îmbunătăţirea
permanentă a nomenclaturii piscicole populare.
Astfel, materialul ihtionimic românesc, identificat de studiul nostru
în această etapă, ilustrează următorul inventar:
1. Nume populare curente (sub care sunt, în mod obişnuit, cunoscuţi
peştii autohtoni):
a. de origine bulgară: 31 termeni
b. de origine franceză: 2 termeni
c. de origine germană: 2 termeni
d. de origine greacă: 1 termen
e. de origine latină: 12 termeni
f. de origine maghiară: 3 termeni
g. de origine neogreacă: 15 termeni
h. de origine rusă: 11 termeni
i. de origine sârbă: 17 termeni
j. de origine turcă: 4 termeni
k. de origine ucrainiană: 3 termeni
2. Denumiri populare româneşti, aparţinând diferitelor zone (inclusiv
variante dialectale): 789 termeni
3. Denumiri ştiinţifice (în limba latină): 172 termeni
4. Denumiri străine identificate ca echivalent al celor româneşti:
a. Bg.: 80 termeni
b. Ceh.: 24 termeni
c. Engl.: 70 termeni
d. Fr.: 91 termeni
e. Germ.: 106 termeni
f. It.: 22 termeni
g. Pol.: 30 termeni
h. Magh.: 34 termeni
i. Ngr.: 17 termeni
j. Rus.: 119 termeni
16
k. Sb.: 14 termeni
l. Tc.: 9 termeni
m. Ucr.: 1 termen
Redăm, în cele ce urmează, denumirile identificate:
1. Acul de mare, ace …, s.n. = Peşte marin cu corpul lung şi subţire, acoperit cu plăci osoase. Atinge lungimea de 36,5 cm şi este de grosimea unui creion; este în general brun – cenuşiu iar pe spate şi pe laturi are nişte dungi mai deschise la culoare. (Syngnathus tenuirostris).Nume populare: Nume străine:
2. Amurul alb, amuri ..., s.m. = Numit şi „crap chinezesc”, este înrudit cu crapul, dar mai mult cu roşioara şi cleanul. Corpul său este alungit şi de culoare gri - închis sau verzui, cu reflexe argintii pe laturi şi cu abdomenul mai deschis. A fost adus din China pentru a fi cultivat în iazuri, heleşteie şi în bălţile Dunării. (Ctenopharyngodon idella).Nume populare: Nume străine:
3. Aphya minuta = Este un guvid mărunt (de cel mult 5 – 6 cm lungime), având corpul comprimat lateral şi ascuţit la cele două extremităţi. Are o dentiţie puternică. Seamănă cu o frunză de salcie. Corpul este transparent. Se regăseşte în Marea Neagră, trăind în larg, sub formă de cârduri mari. Nume populare: Nume străine:
4. Aspretele, aspreţi, s.m. = Peşte prezent în râul Argeş şi în afluenţii săi, având corpul scurt, gros în partea superioară, comprimat lateral în cea posterioară şi care nu depăşeşte 10 – 12 cm ca lungime. Capul, gros şi relativ mare faţă de restul corpului, seamănă oarecum cu cel al zglăvoacei. Corpul, acoperit de solzi aspri şi mărunţi, este cenuşiu – brun, cu benzi transversale mai întunecate pe spate şi galben – albicios pe burtă. (Romanichthys valsanicola).Nume populare: Popete.Nume străine: Asprete < „aspru” (lat. „asper”) + suf. „- ete”
5. Aterina, aterine, s.f. = Peştişor de mare (9 – 10 cm) de culoare
17
argintie, întrebuinţat de obicei ca nadă. Aterina din Marea Neagră migrează pe lângă ţărm în cârduri mici, în partea mai îndulcită a mării. Pătrunde şi în lacurile litorale dulci sau sărate, fiind prezentă şi în faţa gurilor Dunării sau în lacurile Razelm, Sinoe, Zmerca. (Atherina mochon pontica).Nume populare: Nume străine:
6. Aterina adevărată, aterine …, s.f. = Este o specie mai puţin răspândită în Marea Neagră, unde se găseşte în amestec cu specia locală, Atherina mochon pontica. Se deosebeşte de aceasta prin talia ceva mai mare (8 – 12 cm) şi prin dunga argintie de pe laturile corpului, care este mai lată decât un rând de solzi şi foarte pronunţată. (Atherina hepsetus).Nume populare: Nume străine:
7. Aţa de mare, aţe …, s.f. = Peşte specific Mării Negre; este lung de 25 cm şi subţire, fără înotătoare, cu botul cilindric. Trăieşte în zona litorală, unde se confundă cu filamentele algelor. (Nerophis ophidion teres).Nume populare:Nume străine:
8. Avatul, avaţi, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, cu spinarea verzui – cenuşie, cu burta şi laturile argintii. În ţara noastră se găseşte în Dunăre, în bălţile din lunca şi Delta Dunării, în lacurile litorale şi în râurile mari, până aproape de zona colinară. (Aspius aspius sau Aspius rapax).Nume populare: Arvat, Aun, Avăcel, Boulean, Buţoi, Căpcăun, Făt, Gonac, Guran, Lup, Lup de peşte, Peşte lup, Tigan, Vânător, Vângău, Vulcan, Vâlcan, Vâlsan. Este unul dintre peştii cu cele mai multe denumiri populare. Nume străine:
9. Babuşca, babuşte, s.f. = Peşte mic de apă dulce cu aripioare şi cu ochi galbeni. Este înrudit cu roşioara şi este larg răspândit în bazinul dunărean, găsindu-se la noi în toate bălţile, iazurile şi heleşteiele, cât şi în partea inferioară a râurilor mari. (Rutilus rutilus).Nume populare: Babuşcă albă, Bălos, Ocheană, Ocheniţă, Ţărancă, Ţărăncuţă, Taharău.Nume străine:
10. Barbunul, barbuni, s.m. = Peşte cu o largă răspândire, prezent în apele Mării Negre. Lungimea corpului atinge 10 – 15 cm. Este de culoare roşiatică, având aripioarele galbene, două fire lungi sub bărbie (mustăţi lungi). Corpul şi capul sunt acoperiţi de solzi mari, care se desprind foarte uşor. (Mulius barbatus ponticus). Nume populare: Barbun roşu, Moscalic, Muscalic.Nume străine:
11. Batca, batce, s.f. = Peşte mic, asemănător cu plătica, verde – albăstrui pe spate şi argintiu pe abdomen. Îşi găseşte sălaş la noi în Dunăre şi salba ei de bălţi, în lacurile şi bălţile interioare şi în zona inferioară a râurilor mari. (Blicca björkna).Nume populare: Bătculiţa, Belniţa, Bielniţa, Corbancă, Corpancă, Corpănică, Corpacă, Frunza plopului, Proschir.Nume străine:
12. Beldiţa, beldiţe, s.f. = Numit şi „latiţa”, este un peşte mic (9 – 11 cm), asemănător cu obleţul, mult comprimat pe laturi, verde pe spate, argintiu pe laturi şi pe abdomen. Populând apele de munte, latiţa se întâlneşte frecvent şi la şes, îndeosebi în Banat şi Crişana. (Alburnoides bipunctatus).Nume populare: Angeroane, Arjeroane, Bătătură, Behliţă, Beldie, Belciţă, Belchiţă, Coară, Cora, Corla, Coconar, Daltă, Dăltuşcă, Latiţă de vale, Lăteţ, Lătău, Lătuţ, Loitran, Lopişcă, Lopiştea, Obleţ de râu, Pistar, Soreaţă, Tuşcov de râu.Nume străine:
13. Bibanul, bibani, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, prezent la noi în râurile colinare şi de şes, în bălţi şi lacuri. Asemănător întrucâtva cu şalăul, are corpul mai înalt şi un ţep ascuţit pe opercul. Solzii sunt zimţuiţi pe margine, de culoarea alamei pe spate, verde – închis pe laturi şi galben – albicioşi pe pântece. (Perca fluviatilis). Nume populare: Ghibam, Asprişor, Baboi, Boşman, Bojman, Bondraş, Bondar, Coastreş, Costeş, Costraş, Baboi ghebos, Ghebuş, Ghiuran, Răspăr, Zborâş. Nume străine:
14. Blehniţa, blehniţe, s.f. = Numit adeseori şi „boarcă” sau „boarţă”, este un peşte de apă dulce, de 4 – 9 cm; la prima vedere seamănă cu o plătică, dar are capul mare şi gura terminală, fără buze îngroşate. Se găseşte în toate bălţile şi lacurile de câmpie din ţara noastră. (Rhodeus sericeus amarus).Nume populare: Anghelină, Belchiţă, Berechiţă, Blehariţă, Boarcă, Boarchiţă, Bortănică, Borţ, Borţică, Cărăşoaică, Chizdoruncă, Chitic lat, Goghie roşie, Lătană, Mioarţă, Ocheană săracă, Ochişor, Peşte de arin, Peşte sărac, Preoteasă, Rinchiţă, Sferi, Verdeaţă. Nume străine:
15. Blennius galerita = Soi de peşte asemănător cu guvidele, care
20
trăieşte şi în Marea Neagră. Îi este caracteristic faptul că, pe linia mediană a capului, are mai multe excrescenţe neperechi ale tegumentului, cu aspect de tentacule relativ mici. Creşte până la 7 – 8 cm. Culoarea predominantă a corpului este galbenă – cenuşie. Nume populare: Nume străine:
16. Blennius sphynx = Peşte mic (atinge doar 6,5 cm) care trăieşte în zona litorală a Mării Negre, pe fundul pietros al apei. Are corpul alungit, comprimat lateral şi lipsit de solzi. Capul este aproximativ rotund, cu gura orizontală prevăzută pe fălci cu dinţi curbaţi. Deasupra ochilor se găseşte câte un mic tentacul simplu sau ramificat. Pe fondul verzui sau galben al corpului se observă 6 – 7 dungi transversale, brune sau cenuşii. Nume populare: Nume străine:
17. Blennius tentacularis = Specie ce se găseşte în Marea Neagră, pe fundurile nisipoase din zona litorală. Este mai mică decât celelalte bleniide (are doar 10 cm) şi ca semn distinctiv are nişte tentacule bine dezvoltate deasupra ochilor. Forma corpului este asemănătoare cu cea a corosbinei. Coloritul corpului este cenuşiu – roşcat, brăzdat de 7 – 8 dungi negre. Nume populare: Nume străine:
18. Boişteanul, boişteni, s.m. = Numit şi „verdete”, este un peşte mic, cu spatele cafeniu sau verde şi burta albă, care trăieşte în apele de munte, uneori rătăcind şi în regiunea colinară a râurilor mari. (Phoxinus phoxinus).Nume populare: Boarfe, Boişte, Borfete, Crai, Crăieş, Crăeţ, Peşte crăiesc, Roşior, Roşinţă Sular, Verdete, Verzişoară, Vrai.Nume străine:
19. Boul de mare, boii …, s.m. = Peşte mic de mare (atinge cel mult 30 cm), cu capul gros şi lătăreţ şi cu ochii aşezaţi în partea superioară a capului. Numele de „bou de mare” se trage de la corpul său umflat, prevăzut pe cap cu nişte prelungiri asmănătoare coarnelor de la vite. Seamănă cu dracul de mare. Coloritul este cenuşiu – cafeniu, brăzdat de dungi albe şi brune. În Marea Neagră a venit din Marea Mediterană. (Uranoscopus scaber). Nume populare: Nume străine:
20. Buzatul, buzaţi, s.m. = Peşte rar în apele Mării Negre, trăieşte în zona litorală. Lung până la 44 cm, el are corpul acoperit în întregime cu solzi. Coloritul este foarte frumos, verde pe spate, cu pete albastre pe cap, trunchi şi înotătoare. (Labrus viridis prasostictes).Nume populare: Nume străine:
21. Calcan, calcani, s.m. = Peşte de mare (prezent la noi, în Marea Neagră) cu corpul turtit şi lat, având ambii ochi pe partea stângă şi solzi lungi, tari, pe burtă şi pe spate. (Rhombus maeticus).Nume populare: Calcan mare.Nume străine:
22. Calcanul mic, calcani …, s.m. = După cum îl arată şi numele, este un peşte mai mic, înrudit cu calcanul obişnuit din Marea Neagră. El are corpul mai îngust şi nu creşte mai mult de 60 cm lungime. Trăieşte, în aceleaşi locuri cu calcanul mare. Corpul este lipsit de butoni osoşi. Se întâlneşte rar la noi. (Rhombus rhombus).Nume populare: Nume străine:
23. Callionymus festivus = Peşte care poate fi regăsit (rar însă) pe fundurile de piatră din apropierea ţărmului Mării Negre. Nu depăşeşte 14 cm. Are capul prelung şi înotătoarea dorsală în permanenţă zbârlită.Nume populare: Nume străine:
24. Callionymus helenus = Peşte marin, cenuşiu – deschis cu mici pete
22
negre, care imită culoarea nisipului. Are corpul fusiform, botul scurt şi ascuţit, ochii mici. Semn distinctiv: aripioarele dorsale (prima scurtă, iar a doua mai lungă). Trăieşte în zona litorală a Mării Negre, pe fundul nisipos, dar şi în regiunea puternic îndulcită din faţa gurilor Dunării. Nume populare: Nume străine:
25. Cambula, cambule, s.f. = Peşte marin cu corpul nesimetric, foarte turtit, cu amândoi ochii pe aceeaşi parte. Este răspândit în Marea Neagră, în lacurile Razelm şi Sinoe. (Pleuronectes flessus).Nume populare: Cambulă de liman, Limbă, Pisică.Nume străine:
26. Câra, câre, s.f. = Asemănătoare cu zvârluga, câra îşi duce viaţa în apele reci, pe fundul nisipos sau pietros, populând partea inferioară a apelor noastre de munte. Fondul general al corpului bate în auriu. (Cobitis aurata balcanica).Nume populare: Cârcei, Chişcar, Chişcăruţă, Cuţitoaie, Fâsă, Fiţă, Gâriţă, Pişcar, Percioagă, Peştele dracului, Sfârlă, Sfârlugă, Smoarlă, Smorlă, Sârpan, Tigui, Tiţangă, Undiţă, Vârligoanţă, Vârlugă, Vislă. Nume străine:
- bg.: Liskur, Lingur- ceh.: Sykavce horsky
27. Caracuda, caracude, s.f. = Numit şi caras, are o formă înaltă a corpului, uneori aproape rotundă, cu spinarea pigmentată, gura lipsită de mustăţi şi înotătoarea caudală scobită adânc. Este unul dintre peştii cei mai răspândiţi. (Carassius carassius).Nume populare: Caracudă rotundă, Caracudă de baltă, Carasă, Cărăşel, Chişoagă, Lătău, , Lătiţă, Ruginoasă.Nume străine:
28. Caras, caraşi, s.m. = Peşte de baltă din familia crapilor, de culoare verde – cafenie sau gălbuie, cu capul scurt şi cu solzii mari (Carassius vulgaris).Nume populare:Nume străine:
- rus.: KarasCaras < rus.: Karas
29. Carasul argintiu, caraşi …, s.m. = Specie intermediară între caracudă şi peştele roşu chinezesc; este unul dintre peştii cei mai cunoscuţi din apele ţării noastre. Are multe caracteristici asemănătoare cu ale caracudei, iar forma corpului îl apropie de crap. Se deosebeşte de acesta prin gura mică, cu buzele subţiri, lipsită de mustăţi şi trupul lătăreţ. (Carassius auratus gibelio).Nume populare: Argentină, Bogzar, Caracudă albă, Caras, Crapcaras, Plătică, Plăticuţă.Nume străine:
- engl.: Goldfish- germ.: Sielberkarausche, Giebel- pol.: Karas srebrzyaty- rus.: Serebreanâi karasCaras argintiu < rus.: Karas
30. Căluţul de mare, căluţi …, s.m. = Este un peştişor curios, de 10 – 12 cm, prezent în tufele de iarbă de mare şi comparat adesea cu o figură de şah colorată în brun roşcat pe o parte şi mai albicioasă pe cealaltă. Are aceleaşi însuşiri caracteristice ca şi cameleonul: îşi schimbă culoarea pielii şi îşi mişcă ochii independent unul de altul. Serveşte ca element ornamental. (Hippocampus hippocampus). Nume populare: Nume străine:
31. Cegă, cegi, s.f. = Peşte de apă dulce, întâlnit în bazinul Mării Negre şi în Dunăre, cu botul lung şi ascuţit, având o serie de discuri osoase pe spate şi pe laturi. (Acipenser ruthenus).Nume populare: Ceciugă, Cigă, Nosfiţă, Nostiţă, Scigă. Nume străine:
32. Chefalul cu coadă lată, chefali …, s.m. = Este un musafir marin migrator, foarte rar prezent în apele Mării Negre. Lungimea maximă atinge 40 cm, exemplarele obişnuite fiind de 25 – 30 cm. Coloritul este verde – brun pe spate, cenuşiu pe laturi, iar pe abdomen – argintiu. Înrudit cu labanul, are forma capului mai lăţită, însă mai
24
mică decât acesta. (Mugil ramada).Nume populare: Nume străine: Chefal < ngr.: Kefalos
33. Chetrarul, chetrari, s.m. = Peşte având corpul fusiform, pedunculul caudal cilindric, capul mare şi mustăţile lungi. Coloritul corpului este cenuşiu – brun, pe burtă albicios – gălbui. Este un peşte specific bazinului dunărean, care se găseşte şi în râurile afluente Dunării. (Gabia uranoscopus).Nume populare: Cui, Morcoci, Peşte pestriţ, Petrişor, Petros, Petroşel. Nume străine:
34. Chişcarul, chişcari, s.m. = Peşte răpitor, prezent şi în apele noastre de munte cu fundul mâlos. Are corpul alungit, aproximativ cilindric, ajungând până la 17 – 27 cm. Gura, aşezată anterior, în formă de pâlnie, este înzestrată în interior cu numeroşi ţepi cornoşi. Coloritul corpului este cenuşiu, cu luciu metalic, cu abdomenul alburiu. (Endontomyzon danfordi).Nume populare: Chicar, Chicalău, Chicar de smoală, Chiscan, Chişcar chior, Chişcar cu cheoton, Chişcar vânăt, Hadină, Lampetra, Pişcar, Sugaci, Şarpe chior.Nume străine:
35. Cleanul, cleni, s.m. = Peşte de apă dulce din familia crapului, cu corpul gros, cu botul rotunjit şi cu solzi mari, neregulaţi, argintii cu nuanţe verzui. Este un peşte caracteristic regiunilor colinară şi de şes, apelor Dunării, până în dreptul Hârşovei. (Leuciscus cephalus).Nume populare: Clean vânăt, Clean alb, Foac, Oachiş, Porcul apelor, Virezub, Virezug.Nume străine:
36. Cleanul dungat, cleni ..., s.m. = Numit popular şi „albişoară”, are ca semn distinctiv o dungă cenuşiu – albăstruie, care se întinde de la bot până la baza caudalei. Trăieşte, la noi, în zona lipanului. (Leuciscus souffia agassizi).Nume populare: Clean vărgatNume străine:
Clean < bg.: Kljan
37. Cleanul mic, cleni ..., s.m. = Numit şi cleanul vânăt, se găseşte în apropiere de zona lipanului, cu predominanţă în regiunea colinară a râurilor. Se deosebeşte de clean prin faptul că are corpul mai turtit lateral şi mai lunguieţ. (Leuciscus leuciscus).Nume populare: Clean, Clean vânăt, Foac.Nume străine:
38. Clupea, clupe, s.f. = Peşte dulcicol sau salmastrial de 8 – 13 cm, prezent în bazinul hidrografic al Mării Negre. Are corpul puternic comprimat lateral, cu linia abdomenului curbată şi cu zimţi şi este acoperit cu solzi relativ mari. Botul este ascuţit, cu gura oblică în sus şi cu dinţi rudimentari. Coloritul corpului este cenuşiu, cu o nuanţă verzuie pe spate şi argintie pe laturi. (Clupeonella cultiventris). Nume populare: Scrumbioară mică, Scrumbie mică de neam, Rizeafcă mică de neam, Tilcă.Nume străine:
39. Cocoşelul de mare, cocoşei …, s.m. = Spre deosebire de speciile înrudite, acesta este un peşte mai lung (12,5 cm), iar pe cap are o excrescenţă în formă de creastă. Coloritul este verzui – închis pe spate, iar pe laturi are dungi galbene, care alternează cu altele, întunecate. Este mai puţin răspândit în Marea Neagră, unde populează îndeosebi fundurile nisipoase. (Blennius pavo). Nume populare: Nume străine: Cocoşel < bg., sb., ucr.: Kokoš (+ suf. diminutival „- el”)
40. Coliosul, colioşi, s.m. = Este un peşte foarte asemănător cu scrumbia albastră (prezent la noi în Marea Neagră), deosebindu-se de aceasta prin faptul că, în stadiul de adult, are vezică înotătoare. Pigmentaţia nu diferă mult de cea a scrumbiei. Spatele este verzui – albăstrui, cu dungi intermitente subţiri, care coboară pe laturile corpului, ca la zebră, formând un desen reticular. (Scomber colias).Nume populare: Nume străine:
41. Corbul de mare, corbii …, s.m. = Peşte marin de cârd, care, în mod obişnuit, atinge 30 cm (extrem de rar 50 cm). Are corpul comprimat lateral, linia spatelui arcuită, abdomenul rotunjit şi aproximativ drept. Caracteristice la acest peşte sunt nările bine pronunţate, aşezate înaintea ochilor. Coloritul general este cafeniu – închis, cu nuanţe mai deschise pe burtă. Este rar în Marea Neagră. (Corvina umbra). Nume populare: Nume străine:
42. Cordeaua, cordele, s.f. = Peşte de mare semănător cu ţiparul, având aspectul unei panglici. Măsoară 30 de cm. Este acoperit de solzi mici. Ochii şi gura sunt mari; înotătoarele ventrale au migrat sub bărbie, având aspectul unor mustăţi. Corpul are culoarea roşiatică – aurie. Se întâlneşte pe fundurile nisipoase ale Mării Negre, dar este originară din Mediterană. (Ophidium barbatum). Nume populare:Nume străine:
43. Coregonul, coregoni, s.m. = Salmonid cu aspect general de scrumbie. Capul este însă mic, iar gura lipsită de dinţi. Coloritul general este argintiu. A fost adus din lacul Ciudskoe, de pe lângă Leningrad. Se găseşte în Lacul Roşu şi în unele iazuri din Moldova de nord. (Coregonus lavaretus maraenoides).Nume populare: Nume străine:
- fr.: Lavaret- germ.: Maräne- rus.: SigCoregon < fr. {i}; {s} gr. Kore – „pupilă” + goma „unghi”
44. Corosbina, corosbine, s.f. = Peşte de mare cu capul turtit în partea superioară, cu botul scurt, cu aripioara dorsală foarte lungă şi alcătuită din numeroase raze spinoase. Corpul este gros în partea anterioară, îngustat şi comprimat lateral în cea posterioară, încât are o formă asemănătoare cu a mormolocului de broască. Măsoară obişnuit 13,5 – 16 cm. Coloritul este verde sau cenuşiu – verzui, iar pe burtă - galben. Pe spate şi pe laturi este pigmentat cu pete alb – spălăcite sau alb – gălbui. (Blennius sanguinolentus).Nume populare: Nume străine:
27
45. Cosacul, cosaci, s.m. = Peşte de apă dulce din familia crapului, cu corpul turtit lateral, cu solzi mari, negri – albăstrui pe spinare şi argintii pe laturi. Face parte din ihtiofauna Dunării, a bălţilor dunărene şi rareori, din cea a zonei inferioare a râurilor mari (Tisa, Mureş, Olt, Jiu, Someş). (Abramis ballerus).Nume populare: Coşac, Coşac nemeş, Coşac caraghios, Cosăcuţă, Ţopa. Nume străine:
46. Cosacul cu bot turtit, cosaci..., s.m. = Peşte din neamul plăticii, se deosebeşte de aceasta prin faptul că are corpul ceva mai alungit şi anala mult mai lungă. Are capul mic, botul gros şi rotunjit la vârf. Trăieşte în Dunăre, uneori şi în Prut, Siret, Crişuri şi Timiş. (Abramis sapa).Nume populare: Nume străine:
48. Crenilabrus griseus = Se deosebeşte de „Crenilabrus ocellatus” prin faptul că are operculul acoperit în întregime cu solzi şi nu prezintă acea pată neagră în partea posterioară a acestuia, specifică „fratelui” său. Coloritul este, în general, brun – cenuşiu sau verzui, cu două benzi brune de-a lungul corpului şi cu pete deschise pe flancuri. Ajunge la 16 cm lungime. Nume populare: Nume străine:
49. Crenilabrus ocellatus = Peşte marin de talie mică (abia atinge 10 cm); este prezent şi în regiunea sudică a Mării Negre. Are corpul alungit şi puternic comprimat lateral. Botul este relativ ascuţit şi pe fălci prevăzut cu dinţi dispuşi pe un singur rând. Coloritul corpului
28
este variabil: brun, măsliniu sau roşcat cu dungi sau pete închise. Nume populare: Nume străine:
50. Crenilabrus quinquemaculatus = Se aseamănă mult cu „Crenilabrus griseus”, însă corpul este de o conformaţie mult mai înaltă, iar pe preopercular, sub ochi, are 3 – 5 şiruri de solzi. Corpul este cenuşiu – gălbui sau verzui, cu 3 – 5 benzi longitudinale întrerupte din loc în loc. Creşte până la 16 cm lungime. Este rar în Marea Neagră. Nume populare: Nume străine:
51. Crenilabrus tinca = Spre deosebire de celelalte specii de „Crenilabrus”, aceasta are 3 – 5 şiruri de solzi pe preopercular, sub ochi. În lungul corpului, care poate avea până la 30 cm, se află două şiruri de pete mai închise. Este prezent şi el în regiunea sudică a Mării Negre. Nume populare: Nume străine:
52. Ctenolabrus rupestris = Peşte marin, atingând lungimea de 15 cm, aflat şi în Marea Neagră, unde cantonează între tufele de alge. Are corpul alungit şi comprimat lateral. Botul este alungit cu gura terminală şi înzestrată cu dinţi pe mai multe rânduri. Coloritul corpului este cenuşiu – brun, cu reflexe roşii, având câte o pată neagră la baza caudalei, dorsalei şi pectoralelor. Nume populare: Nume străine:
53. Deutex Dentex = Este un peşte marin care se întâlneşte mai rar în Marea Neagră. El se caracterizează printr-o dentiţie foarte puternică, având pe lângă dinţii obişnuiţi, de formă conică, patru dinţi foarte puternici pe falca superioară şi alţi cinci pe cea inferioară. Solzii îi acoperă întreg corpul, fiind situaţi şi pe cap. Coloritul general este cenuşiu – albăstrui, cu pete negricioase pe spate.Nume populare: Nume străine:
- fr.: Denté- germ.: Zahnbrassen
54. Dracul de mare, draci …, s.m. = Peşte marin sau salmastricol, prezent şi pe fundul nisipos al Mării Negre. Are corpul alungit şi comprimat lateral (lungime 30 – 40 cm). Ochii mari sunt dispuşi înainte, gura aşezată oblic, sus. Pe opercule are un spin veninos. Coloritul corpului este cenuşiu – roşcat, cu dungile oblice galben – albăstrui şi abdomenul alb. (Trachinus draco). Nume populare: Dragon.Nume străine:
55. Dunăriţa, dunăriţe, s.f. = Este un peşte asemănător cu câra, atingând cel mult 9 – 10 cm, care îşi duce viaţa pe fundul nisipos şi pietros al apelor. Pe fondul alb cu reflexe violete al corpului se aştern 6 – 7 pete de culoare închisă. Botul ei este mai mult bont decât ascuţit, prevăzut cu mustăţi lungi. Nume populare: DunarinaNume străine:
- bg.: Dunavska stipok56. Fiţa, fâţa (fiţe, fâţe), s.f. = Acest peşte este considerat soră bună cu
zvârluga, dar este mai mare puţin decât acesta, înotătoarele pectorală şi ventrală sunt mult mai mici iar petele de pe laturi sunt mult mai regulate. A fost identificat în Jiu şi în râul Nera. Regional, este denumit „fâţă” orice peşte mic care înoată repede. (Cobitis elongata).Nume populare:Nume străine: Fiţa < Postverbal al lui „fâţâi” (onomatopeic)
57. Fusarul, fusari, s.m. = După cum sugerează şi denumirea, acest peşte are forma unui fus. Nu creşte mai mult de 15 – 17 cm, coloritul corpului este galben – cafeniu, brăzdat de 4 – 5 benzi de culoare mai închisă. Se întâlneşte la noi în Dunăre din amonte de Galaţi, mai rar în Delta Dunării, dar şi în zona colinară a râurilor mari. (Aspro streber).Nume populare: Fusar mare.Nume străine:
- fr.: Apron vulgaire- germ.: Streber- rus.: Maîli ciopFusar < Din fus (lat. „fusus”) + suf. „-ar”
58. Galea, s.f. = Peşte marin (20 – 50 cm), înrudit cu mihalţul; ca şi acesta, are o mustaţă sub falca inferioară, în afară de care mai are două pe falca superioară. Corpul, acoperit cu solzi foarte mici, are culoare galben – brună, iar abdomenul alb. (Gaidropsarus mediterraneus).Nume populare: Nume străine:
59. Ghiborţul, ghiborţi, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, de culoare verde – măslinie, cu corpul scurt şi cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi. Aproape că nu există, la noi, râu are, până în zona mrenei, să nu adăpostească şi ghiborţ. (Acerina cernua).
30
Nume populare: Ghigorţ, Bălos, Boandriş, Boandric, Chetricel, Coastriş, Costriş, Costruş, Ghelc, Ghelciu, Ghibor, Ghindar, Ferezan, Jorj, Moş, Moş de baltă, Firizar, Moş de Dunăre, Peşte ferez, Porculean, Răspăr, Rasper, Resper, Sboriş, Vespe, Vespere, Zboraş, Zgarol, Iorş. Nume străine:
60. Ghidrinul, ghidrini, s.m. = Peşte vorace marin, migrator în ape dulci, de 5 – 7 cm, prezent în bazinele hidrografice ale Mării Negre. Are corpul fusiform, comprimat lateral şi acoperit cu plăci osoase (înguste şi înalte). Se mai numeşte „peştele cu ţepi”, deoarece pe spate, în locul primei aripioare dorsale, are doi ţepi ascuţiţi îndreptaţi spre cap; un alt ţep sau spin, mai mic, este îndreptat spre coadă. (Gasterosteus aculeatus).Nume populare: Jorjic, Moş cu trei ghimpi, Peşte cu ghimpi.Nume străine:
61. Gingirica, gingirici, s.f. = Mic peşte (8 – 12 cm) din bazinul Mării Negre, având corpul comprimat lateral iar abdomenul cu o carenă bine dezvoltată. Este răspândit în zonele îndulcite. În Dunăre urcă până la Călăraşi, fiind întâlnit şi în Lacul Brateş, în bălţile din Insula Brăilei, în iezerul Călăraşi. (Clupeonella delicatula delicatula).Nume populare: Gingerică, Muscah, Tiulca.Nume străine:
62. Glăvoaca, glăvoace, s.f. = Peşte care poate ajunge la lungimea de 15 – 18 cm, prezent în apele dulci sau uşor salmastre, mai ales în lacurile litorale cu fund nisipos, câteodată în bălţile dunărene, rareori în Dunăre sau în râuri. Are corpul relativ îngust şi alungit, botul ascuţit şi (spre deosebire de ceilalţi guvizi) gura foarte mică. Corpul este gălbui – cenuşiu – deschis, cu o serie de puncte şi pete brune mici. (Gobius fluviatilis).Nume populare: Nume străine: Glăvoaca < bg.: Glavok
63. Gobius syrman = Se aseamănă prin forma corpului şi prin colorit cu
31
„Gobius fluviatilis” dar, spre deosebire de acesta, are botul mai lat şi obtuz, iar gura mult mai mare. Ajunge până la 18 cm lungime, trăieşte exclusiv în apele salmastre, fiind cel mai frecvent guvid din Razelm. Nume populare: Nume străine:
64. Grindelul, grindei, s.m. = Numit şi „molan”, este un peşte mic, asemănător cu ţiparul, de culoare verde – gălbuie, cu pete mari, negre. Trăieşte în râurile noastre colinare şi de munte. (Nemachilus barbalatus sau Cobitis barbatula).Nume populare: Bârlugă, Brudă, Grindea, Grindeie, Grindeiuşcă, Fâţă groasă, Meresneţea, Moină, Molană, Moleac, Molete, Morlancă, Poplete, Poplac, Ticâitoare, Toată, Vârlugă neagră, Vârlan. Nume străine:
65. Gupa, gupe, s.f. = Mic peşte de mare (prezent în mod izolat în Marea Neagră), cu corpul de culoare cenuşiu – albăstruie, cu nuanţe argintii pe pântece. Creşte până la lungimea de 30 cm. (Boops boops sau Box boops).Nume populare: Hupa.Nume străine:
- fr.: Bogue- germ.: Blöcker
66. Guppy = Peşte decorativ (de acvariu); femela ajunge la 5 cm lungime iar masculul la cca 2,5 cm. Este originar din America de Sud. Numele i-a fost dat în onoarea ihtiologului R.L. Guppy, care l-a descoperit în apele Trinidad. (Lebistes reticulatus).
67. Gurami = Numele care indică mai multe specii de peşti de acvariu, din familia Anabantoidea, ca de exemplu: Colisa, Trichogaster, Osphronemus, Helostoma, Spharichthys, Trichopsis. De exemplu, „Trichogaster trichopterus sumatranus” este de culoare cenuşiu – argintie, cu două puncte pe corp şi pe coadă, având înotătoarele (pectorale) transformate în două antene ce servesc la pipăit. Este originar din India şi Sumatra.
68. Guvida neagră, guvide …, s.f. = Este o specie marină (rară în Marea Neagră) care se aseamănă foarte mult cu „Gobius melanostomus” dar, spre deosebire de acesta, are ochii mari, apropiaţi şi bulbucaţi. Îi lipseşte pata neagă de la baza primei
32
înotătoare dorsale ale cărei radii sunt foarte lungi. Lungimea atinge 12 – 14 cm. Nume populare: Nume străine: Guvida < ngr.: Guvidi
69. Guvidie de baltă, guvidii …, s.f. = Peşte care trăieşte în bălţi, pe fundul mâlos sau argilos, fiind cel mai frecvent guvid din bălţile Dunării. Are corpul relativ scund, mai mult sau mai puţin turtit dorso – ventral, fiind mai gros decât înalt. Gura este mare iar ochii mici, situaţi pe partea dorsală a capului, privesc în sus. Lungimea până la care ajunge: 12 – 18 cm, rar 22 cm. Este cenuşie pe spinare şi în cea mai mare parte a laturilor, cu pete şi marmoraţii negre sau cafenii formând o reţea. (Gobius kessleri). Nume populare: Guvidul de baltă, Guvidie de Brateş, Glăvoace, Gnialci, Băicioc, Ciobănaş, Mialc, Mitrocan, Umflătură.Nume străine:
70. Guvidie mică, guvidii …, s.f. = Peşte mic, de 7 cm, rar 10 cm, este indiferent faţă de salinitatea apei, aşa încât se întâlneşte în apele dulci (bălţi, heleşteie, pâraie mâloase). Are corpul şi capul comprimate lateral iar gura mare, aproape orizontală. Elemente caracteristice sunt nările, prelungite sub forma unui tub, care atârnă deasupra fălcii superioare. Culoarea corpului este brună – cenuşie sau galbenă, străbătută de cinci benzi transversale evidente. (Proterorhinus marmoratus).Nume populare:Nume străine: Guvidie < ngr.: Guvidi
71. Guvidul de iarbă, guvizi …, s.m. = Spre deosebire de ceilalţi guvizi, acesta are corpul şi capul mult mai comprimat lateral. Ochii sunt relativ mici şi distanţaţi. Coloritul general este brun sau cenuşiu – măsliniu, peste care se suprapune o reţea de benzi neregulate. Lungimea la care ajunge este de 25 – 28 cm. Este prezent la noi în câmpurile cu vegetaţie bogată de pe fundul Mării Negre. (Gobius ophiocephalus).Nume populare: Guvid de tufeNume străine:
- bg.: Stronghil popce- rus.: Bâciok travianik
Guvid < ngr.: Guvidi
72. Guvidul de mare, guvizi …, s.m. = Peşte care poate fi aflat pe fundul pietros al mării, în vecinătata ţărmului. Are capul turtit dorso – ventral, mai lat decât înalt, cu buza superioară groasă şi lăţită lateral.
33
Coloritul corpului este variabil: predomină culoarea gălbuie întunecată, corpul fiind presărat cu pete brune şi negricioase, dispuse neregulat. Creşte până la lungimea de 20 – 25 cm. Se întâlneşte rar în Marea Neagră. (Gobius cephalàrges).Nume populare: Guvid, Guvidie, Murzac, Lijaboc.Nume străine:
73. Guvidul de nisip, guvizi, s.m. = Este un peşte de talie mică (5 – 6 cm) care trăieşte în mare (şi în Marea Neagră) şi în lacurile litorale salmastre sau dulci, pe funduri nisipoase cu apă puţin adâncă. Are corpul alungit, fusiform şi pedunculul caudal lung şi îngust. Are gura mică şi buzele subţiri. Coloritul corpului este galben – cenuşiu, asemănător nisipului şi presărat cu puncte negricioase. (Pomatoschistus microps).Nume populare: Guvidul tărcat.Nume străine:
75. Hanusul, hanuşi, s.m. = Este cel mai mare guvid din apele noastre, atingând lungimea de 30 – 35 cm. Trăieşte pe fundul pietros al Mării Negre, la adâncimi mai mari decât ceilalţi guvizi. Are corpul cilindric, pedunculul caudal lung iar corpul mare, gros, puternic, turtit dorso – ventral. Ochii sunt mari, apropiaţi, situaţi în partea superioară a capului. Hanusul este galben – închis sau brun pe spate şi pe laturi, stropit cu pete neregulate de culoare închisă. Pe laturi se disting 2 – 6 dungi transversale, cafenii sau negre. (Gobius batrachocephalus).Nume populare: HanosNume străine:
- bg.: Popce- gr.: Hanus- rus.: Bâciok knut-
34
76. Hypophthalmichthys molitrix (Cuvier et Valenciennes) = Peşte cu capul mare, neacoperit de solzi, cu ochii aşezaţi jos, sub nivelul gurii, cu gura mică şi buze subţiri. Se deosebeşte de celălalt peşte chinezesc – Ctenopharyngodon idella – prin corpul acoperit cu solzi mici şi linia laterală curbată în jos. A fost adus din China în 1960 şi creşte în lacuri, iazuri şi heleşteie. Nume populare: Nume străine:
77. Ilar, ilari, s.m. = Numit şi „chefalul auriu”, este un peşte cu corpul lat, acoperit cu solzi începând de la nările posterioare. Poate ajunge la 50 cm. Denumirea de „chefal auriu” este dată de faptul că, prinsă ca o mică mărgea, are o pată aurie pe opercul. Este bine reprezentat în Marea Neagră. Primăvara pătrunde în lacurile Mangalia, Siutghiol, Tatlagiac şi Razelm. (Mugil auratus). Nume populare: Vastranos, Singhil.Nume străine:
78. Labanul, labani, s.m. = Este un peşte asemănător cu cleanul, dar mai mare decât acesta, mai gros, având capul mai turtit, iar aripioarele perechi apropiate unele de altele, lângă cap. Este cel mai mare (ajunge la 62 cm) şi mai valoros chefal din Marea Neagră. Pătrunde şi în Delta Dunării şi în lacurile litorale. (Mugil chephalus).Nume populare: Labaz, Labar, Pacios, Balaban, Chefal cu capul mare, Chefal mare.Nume străine:
79. Labrus virides prasostictes = Peşte marin, care ajunge la 40 cm, din zona litorală a Mării Negre, unde este fund pietros. Are corpul puţin alungit, capul comprimat lateral, botul alungit şi cu buze groase, iar pe fălci dinţi dispuşi pe un singur rând. Coloritul corpului este verde, cu pete albastre. Pe abdomen are un desen reticular brun. Se poate folosi în acvarii mari (de regulă publice).
80. Lavracul, lavraci, s.m. = Peşte marin răpitor prezent mai rar în Marea Neagră. Seamănă cu şalăul şi cu bibanul. Lungimea sa ajunge la 1 m, astfel că prada nu-i scapă uşor, fapt ce justifică numele pe care îl mai poartă, de „lup de mare”. Coloritul corpului este, în
35
general, cenuşiu – plumburiu, laturile cenuşii – argintii iar abdomenul alb – argintiu. (Morone labrax).Nume populare: Nume străine:
81. Limba de mare, limbi …, s.f. = Denumirea aceasta este dată de mai multe popoare şi sugerează forma peştelui acestuia marin, atingând maximum 30 cm şi considerat cel mai mic peşte asimetric din apele noastre. Corpul are o formă lăţită, este acoperit cu solzi mai aspri pe partea dorsală, mai mărunţi pe cealaltă parte, dar nu prezintă butoni osoşi. Faţa dorsală este cenuşiu – cafenie iar cealaltă – albă. La acest peşte se întâlneşte frecvent fenomenul de mimetism, culoarea corpului schimbându-se uşor după culoarea fundului de apă. (Solea nasuta).Nume populare: Soricuţ de mare.Nume străine:
82. Linul, lini, s.m. = Peşte de apă dulce stătătoare, cu solzi mici, cu un corp relativ înalt, scurt, cu buzele groase, prevăzute cu două mustăţi mici. De cele mai multe ori spinarea este de un verde – închis, iar părţile laterale de un verde – brun. Se întâlnesc adesea linii de culoare aurie sau chiar negre. Este peştele bălţilor şi al râurilor de şes. (Tinca tinca sau Tinca vulgaris).Nume populare: Porc de baltă.Nume străine:
- bg.: Lin- ceh.: Lin obecný- engl.: Tench- fr.: Tanche- germ.: Schleie- pol.: Lin- rus.: LinLin < bg.: Lin
83. Lipanul, lipani, s.m. = Peşte de apă dulce de munte, cu capul mic şi cu corpul lunguieţ. În ţara noastră, populează apele de munte în zona lor inferioară, denumită şi „zona lipanului”. (Thymallus thymallus).
36
Nume populare: Arămiu, Cimbrişor, Lipean.Nume străine:
85. Lufarul, lufari, s.m. = Unul dintre cei mai lacomi şi mai de temut peşti marini răpitori, trăieşte, la noi, în zona litorală a Mării Negre. Atinge dimensiuni de 30 – 50 cm (rar 1 – 1,10 m) şi are corpul alungit, comprimat lateral, acoperit cu solzi mici, aspri; gura mare, oblică, este prevăzută cu o dentiţie puternică. Coloritul corpului este cenuşiu, cu o nuanţă albăstruie pe spate şi argintie pe laturi şi pe abdomen. (Pomatomus saltatrix). Nume populare: Nume străine:
86. Mezitul, meziţi, s.m. = Numit şi „Bacaliar”, este un reprezentant al peştilor din apele reci. Poate creşte până la 50 cm, exemplarele obişnuite fiind de 20 cm. Aripioara dorsală este formată din trei segmente distinct delimitate iar cea anală din două segmente. Un semn de recunoaştere este mustaţa de sub falca inferioară. Are o pigmentaţie brun – albăstruie sau galben – cenuşie, partea ventrală este albicioasă. Este unui dintre peştii tipici Mării Negre. (Odontogadus merlangus euxinus).Nume populare: Nume străine:
87. Mihalţul, mihalţi, s.m. = Peşte de râu cu capul mare şi turtit, cu corpul acoperit de solzi mărunţi de culoare galben – verzuie. Mihalţul se pescuieşte în Dunăre şi în afluenţii mai mari ai acesteia, pe care urcă până în regiunea de munte, preferând apele reci. În râurile colinare şi de munte se întâlneşte mai rar. (Lota lota sau Lota vulgaris).Nume populare: Măntuş, Mălin, Mămuleţ, Mămulete, Mănuleţ, Mialţ, Midhai, Midhoc, Mihalciu, Midhoalcă, Nihalţ, Nântuş, Niorţ, Sul, Smalţ.Nume străine:
88. Milacopul, milacopi, s.m. = Peşte de mare (rar întâlnit în faţa litoralului românesc) cu corpul turtit, acoperit cu solzi destul de mari. Lungimea la care ajunge este, în medie, de 65 cm. În coloritul corpului predomină nuanţa cenuşiu – albăstruie pe spate şi galben – cafeniu pe latură. (Sciaena cirossu sau Umbrina cirrhosa).Nume populare: Nume străine:
89. Moaca de nămol, moace …, s.f. = Guvid cu botul gros, trunchiat, gura mică, oblică şi ochii mari, bulbucaţi, care privesc în sus, acest peşte este o specie pur dulcicolă, aflându-şi locul în bălţile Dunării, în lacurile litorale, heleşteie, iazuri şi râuri nămoloase. Corpul este cenuşiu – deschis, cu benzi întunecate, oblice. Lungimea atinge 10 – 14 cm. (Gobius gymnotrachelus). Nume populare: Moace, Mocănaş, Bâicioc, Zgâvoc, Zglăvoacă. Nume străine:
90. Moli negru = Peşte de acvariu, de 6 – 9 cm, originar din America Centrală sau America de Nord. Are corpul ovalar, îndesat (partea anterioară mai îngroşată). Capul este uşor comprimat dorso – ventral şi are gura aşezată sus. Are 7 – 11 radii pe dorsală. Coloritul corpului este negru, cu sau fără pete albe ori verzui. (Molliensia sphenos).
91. Morunul, moruni, s.m. = Peşte mare din familia nisetrului care trăieşte în Marea Neagră şi în Dunăre (la vărsarea ei), vânat pentru carnea şi icrele lui (numite icre negre sau caviar). (Huso huso) [var.: morón, s.m.]Nume populare: Belugă, Icrane, Turpac.Nume străine:
92. Morunaşul, morunaşi, s.m. = Peşte din familia crapului, de culoare cenuşiu – albăstruie, cu botul puţin alungit. (Vimba vimba). [var.: moronaş, s.m.]Nume populare: Nume străine:
93. Mreana, mrene, s.f. = Peşte de râu cu solzi de culoare verde – cenuşie pe spate şi alburie pe burtă, care poate ajunge până la o lungime de 30 – 80 cm. Cunoscut ca un abil înotător, îşi află sălaş în Dunăre şi în afluenţii mai mari ai acesteia, urcând până în regiunea de munte. (Barbus barbus sau Barbus fluviatilis).Nume populare: Breană, Imreană, Mereană, Mireană, Mreană de Dâmboviţa, Umreană, Umbreană.Nume străine:
94. Mreana vânătă, mrene..., s.f. = Numită adesea şi „moioaga”, este denumită astfel pentru că are o culoare vânătă pe spinare, cu pete mari, închise, ce se unesc între ele. Abdomenul este alb – gălbui. Corpul ei este mai cilindric decât al mrenei obişnuite, fiind acoperit cu solzi mai mici şi cu mucus abundent. Trăieşte în râurile colinare sau de munte (Barbus meridionalis petenyi).Nume populare: Nume străine:
95. Nisetrul, nisetri, s.m. = Peşte mare din Marea Neagră, cu botul lat, cu plăci osoase pe spinare şi pe laturile corpului, preţuit pentru carnea şi icrele lui. (Acipenser gülden - staedtii). Nume populare: Osetior, Osetrin.
96. Nisipariţa, nisipariţe, s.f. = Peşte care trăieşte mai mult ascuns pe fundul nisipos al apelor de munte, în porţiunea lor mijlocie şi inferioară. Nu se găseşte în Dunăre. Talia este cuprinsă între 6 – 12 cm; corpul, acoperit de solzi mărunţi, ovali sau rotunzi, este cilindric, iar coloritul galben – spălăcit. Trăieşte numai în Oltenia, vestul Munteniei şi sudul Ardealului. (Cobitis romanica sau Cobitis caspia romanica).Nume populare: Cârnoasă, Crâmpiţă, Fâsă, Năsăpariţă, Năsăpar, Nisipar, Nisiperniţă, Vârlugă cârnoasă.Nume străine: nu se cunosc, fiind un peşte autohton, descris pentru prima dată de biologul român Mihai Băcescu Nisipariţa < bg.: Nasip, sb.: Nasap (nasip) + suf. subst. „- iţă”
97. Obleţ, obleţi, s.m. = Peşte mic de culoare alb – argintie, care trăieşte în apele dulci. (Alburnus lucidus, Alburnus alburnus), [var.: obléte, s.m] .Nume populare: Obleţ, Obleţ de Dunăre, Bobleţ, Oblete, Albete, Albeţ, Albişor, Albuşel, Albuleţ, Behliţă, Belniţă, Boblete, Chişoaie, Fugar, Oclete, Oclei, Sabiţă, Soreană, Soreancă, Soreat, Surean, Suică, Sveia, Tâclan, Tugă, Gheţar. Nume străine:
98. Obleţul mare, obleţi ..., s.m. = Peşte mai mare decât obleţul obişnuit (ajunge la 40 cm); culoarea corpului este verde – închis, iar laturile argintii. Trăieşte în mare, în faţa gurilor Dunării şi în Dunăre, fiind un peşte migrator. (Chalcalburnus chalcoides danubicus).Nume populare: Obleţ mare, Obleţ de mare, Tuşcov, Obleţ de Dunăre.Nume străine:
99. Ostreinosul, ostreinoşi, s.m. = Peşte teleostean marin (de 20 – 30 cm lungime), înrudit cu labanul, care trăieşte în Marea Neagră. După cum arată şi denumirea lui rusească, are botul ascuţit şi acoperit de solzi până la orificiile nazale anterioare. (Mugil salieus). Nume populare: Ostrainos, Chefal mic.Nume străine:
100. Pălămida, pălămide, s.f. = Peşte răpitor, prezent în Marea Neagră, având corpul alungit, zvelt la exemplarele tinere şi gros – fusiform la exemplarele adulte. Se recunoaşte şi după botul alungit şi ascuţit, precum şi după numeroşi dinţi puternici. Culoarea este albăstrui – închis şi se mai disting 8 – 9 linii întunecate, dispuse oblic. Lungimea atinge maximum 85 cm. (Sarda sarda).Nume populare: Pălămida mică, Pălămida mare, Ţigănuşa, Lacherdă, Toric, Balamud.Nume străine:
101. Pălămida de baltă, pălămide …, s.f. = Numit şi „osar”, este un peşte mic, cu corpul acoperit cu plăci osoase şi cu spini. La noi, trăieşte în Dunăre, în bălţile dunărene, în Prut, Siret, Buzău, Ialomiţa şi în bălţile interioare. (Pungitius platygaster).Nume populare: Pălămidă sălbatică, Peşte ţigănesc, Moş, Pietroşel, Ghelmeş, Ghelciu, Sborş. Nume străine:
102. Păstrăvul american sau păstrăvul curcubeu, păstrăvi ..., s.m. = Este un peşte care diferă prin colorit de păstrăvul de munte: pe spate este albăstrui – violet, laturile au irizaţii argintii, iar burta are o culoare albicioasă. Linia laterală este umbrită de o bandă roz – sidefie, care dă impresia curcubeului. Este un peşte de crescătorie, rar se găseşte în apele de munte învecinate crescătoriilor. (Salmo irideus shasta).Nume populare: Păstrăv american, Păstrăv curcubeu.Nume străine:
103. Păstrăvul de lac, păstrăvi …, s.m. = Peşte răpitor, dulcicol, din apele stătătoare reci. Are corpul alungit, uşor comprimat lateral şi acoperit cu solzi relativ mari. Botul este obtuz, cu gura largă, prevăzută cu dinţi. Coloritul corpului este argintiu (cu o nuanţă verzuie pe spate) şi cu pete negre rotunde, dreptunghiulare sau în forma literei X. (Salmo trutta lacustris).Nume populare: Nume străine:
104. Păstrăvul de mare, păstrăvi ..., s.m. = Numit şi „lavrac”, este cel mai mare salmonid din apele noastre. Este strămoşul păstrăvului de munte, care s-a adaptat la viaţa râurilor montane, de unde coboară foarte rar spre şes şi, mult mai rar, în mare. Forma corpului, conformaţia capului şi a dinţilor păstrăvului de mare sunt asemănătoare cu cele ale păstrăvului de munte, însă coloritul (negru – albăstrui pe spate, argintiu pe laturi şi abdomen, cu pete negre, în formă de x, pe corp şi printre ele puncte portocalii sau pete galben – verzui), diferă mult. (Salmo trutta labrax).Nume populare: Lavrak, Lavrak roşu, Somonul Mării Negre.Nume străine:
- fr.: Truite de mer- germ.: Meerforelle- rus.: Cernomorskii lososPăstrăv de mare < bg.: Pestărwa; Sb.: Pastrawa
105. Păstrăvul de munte, păstrăvi ..., s.m. = Peşte cu trupul zvelt, musculos, plin de vioiciune şi supleţe, bogat colorat (verde – închis pe spate, gălbui pe margini, cu burta alb – argintie şi capul stropit cu pete roşiatice - negre). Trăieşte la noi în râurile şi pâraiele de munte şi în câteva lacuri: Lacul Roşu, Bâlea, Gâlcescu, Bucura. (Salmo trutta fario).Nume populare: Păstru, Păstrăv de izvor, Păstrăv de vale, Păstrăv de piatră, Pătatul, Păstran. Nume străine:
- engl.: Brown trout- fr.: Truite commune- germ.: Bachforelle- rus.: Rucievaia forelPăstrăv de munte < bg.: Pestărwa; Sb.: Pastrawa
106. Păstrăvul fântânel, păstrăvi ..., s.m. = Peşte considerat unul dintre
42
cei mai frumoşi din ţara noastră (încă prezent în câteva pâraie afluente Mureşului, Someşului Rece şi în Lacul Ochiul Beiului); pe fondul cenuşiu – verzui se află, ca o fină pigmentaţie, mici puncte portocalii – roşiatice sau de un roşu puternic, încercuite cu albastru. Ajung la 20 – 25 cm. (Salvenius fontinalis).Nume populare: Nume străine:
107. Păstruga, păstrugi, s.f. = Peşte de Dunăre şi de mare, înrudit cu cega, cu corpul lung şi subţire, cu pielea pestriţă pe spate şi gălbuie pe pântece, cu botul în formă de spadă. (Acipenser stellatus Pall). [var.: păstrungă, s.f.].Nume populare: Chistrugă, Răstrugă, Severingă, Sevringă. Nume străine:
108. Peştele - doctor = Peşte decorativ (de acvariu), prezentând pe ambele flancuri şi la baza cozii câte un spin foarte bine ascuţit, ca un bisturiu, cu înotătoarele anale şi dorsale foarte bine dezvoltate, ajungând până la 20 cm. Este răspândit în Oceanul Indian şi Oceanul Pacific. (Zebrasoma veliferum).
109. Peştele – flamură = Peşte decorativ (de acvariu) este, prin originea sa, un peşte de cârd din Marea Roşie, având flamura cea mai lungă şi atingând, la maturitate 25 cm. (Heniochus acuminatus).
110. Peştele - fluture = Peşte decorativ (de acvariu), numit astfel pentru că, în afară de cei doi ochi, mai are pe flancuri, în apropierea cozii, câte o pată care simulează ochii. Ochii adevăraţi sunt camuflaţi de câte o dungă neagră. La maturitate atinge cca. 20 cm, fiind frecvent în Oceanul Atlantic, în apropierea coastelor Floridei (Chaetodon capistratus).
111. Peştele - pensă = Peşte decorativ (de acvariu); prezintă botul lung şi subţire, asemănător unei pense anatomice, cu care izbuteşte să-şi scoată hrana din crăpăturile coralilor, fiind foarte răspândit în apele Oceanului Indian şi Oceanului Pacific. (Chelmon rostratus).
112. Peştele bijutier = Peşte decorativ (de acvariu) care la tinereţe prezintă pete şi culori vii, deosebindu-se de peştele matur, ale cărui culori se estompează, încât creează impresia că sunt două specii. (Ceris angulata).
43
113. Peştele cavaler = Peşte decorativ (de acvariu), viu colorat, cu trei dungi transversale maronii, atingând la maturitate 50 cm şi având o formă elegantă. Este originar din Marea Caraibilor. (Equetes lanceolatus).
114. Peştele cu căpăstru = Acest peşte decorativ (de acvariu) seamănă cu Peştele cu flamură, dar prezintă al treilea spin al înotătoarei dorsale, mult mai lung, asemănător unui fir. Trăieşte printre coralii din Oceanul Indian şi Oceanul Pacific. Atinge la maturitate 25 cm lungime. (Zanclus cornutus).
115. Peştele cu spadă, peşti …, s.m. = Peşte marin răpitor, de 2 – 5 m, rar în Marea Neagră. Are corpul lipsit de solzi, alungit, aproximativ fusiform, cu pedunculul caudal îngust şi prevăzut median cu o carenă. Falca de sus este prelungită cu o spadă puternică şi tăioasă. Coloritul corpului este albastru – brun pe spate şi alburiu pe abdomen. Curajos şi vorace, atacă morunul, delfinul etc. (Xyphias gladius). Nume populare: Nume străine:
116. Peştele împăratului = Peşte de acvariu, cunoscut şi sub numele de Inelul împăratului. Îşi schimbă culoarea de mai multe ori în timpul creşterii, atingând lungimea de 40 cm; este originar din Oceanul Indian şi Oceanul Pacific. (Pomachanthus imperator).
117. Peştele luptător = Peşte decorativ (de acvariu) de 6 cm, din apele cu temperaturi de 28 – 300 C din Thailanda, sudul Chinei şi Arhipeleagul Malaez. Este un peşte bătăuş, dulciol, având corpul alungit şi aproximativ cilindric. Înotătoarele sunt neperechi (dorsala este ceva mai scundă). Coloritul corpului este variabil, cu luciu metalic roşu, albastru, verzui sau alb. (Betta splendes).
118. Peştele Picasso = Peşte decorativ (de acvariu) divers colorat, de la galben la verde, roz şi maro, cu ochii roşii, ce se deplasează foarte lent printre corali. Este originar din zona tropicală a Oceanului Atlantic. (Balistes aculeatus).
119. Peştele roşu ca focul = Peşte decorativ (de acvariu), având corpul acoperit cu spini veninoşi, de culoare roşie ca focul şi cu multe pete bleu. Atinge o lungime de aproximativ 30 cm. Trăieşte în apele Oceanului Indian şi Oceanului Pacific; ceilalţi peşti se feresc de el. (Pterois volitans).
120. Pietrarul, pietrari, s.m. = Comparabil cu fusarul, creşte ceva mai mare (15 – 20 cm, existând şi exemplare excepţionale, de 50 cm). Are gura de forma unei potcoave iar cele două aripioare dorsale mai apropiate una de alta decât fusarul. Se deosebeşte de fusar şi prin
44
solzii mai mărunţi, ca şi prin coloritul brun – gălbui pe spate, cu 5 – 6 benzi mai închise pe laturi şi cenuşiu – albicios pe abdomen. (Aspro zingel). Nume populare: Petrar, Chetrar, Fus, Peşte cu două nume, Peşte de piatră, Rip, Zmug pestriţ.Nume străine:
- bg.: Goleamă vretenarka- fr.: Apron- ceh.: Drsek vétsi- germ.: Zingel- it.: Asprone- magh.: Német buco- pol.: Czop czarny- rus.: ClopPietrar < Din „piatră” (lat. petra) + suf. „- ar”
121. Pisica de mare, pisici ..., s.f. = Peşte de formă rombică, având pielea lipsită de solzi, netedă, de culoare cenuşie – neagră sau verzui – măslinie pe spate, iar pe burtă albicioasă. În Marea Neagră se pescuiesc puţine exemplare. (Tryggon pastinaca – L.)Nume populare: Nume străine:
122. Plati = Peşte decorativ (de acvariu) – este asemănător celor din familia Crapului având corpul colorat în roşu – portocaliu iar înotătoarele dorsale şi anale colorate în maro, înn formă de spadă scurtă (uneori, însă, lipsesc). Este originar din Mexic şi Guatemala. (Hiphophorus maculatus).
123. Plătica, plătici, s.f. = Peşte de apă dulce, cu corpul lat, cu capul mic şi scurt. Are culori şi nuanţe diferite, în funcţie nu numai de mediul de viaţă ci şi de vreme. În ţara noastră se găseşte în cursul inferior al râurilor, în bălţile regiunii inundabile a Deltei Dunării, cât şi în lacurile litorale. (Abramis brama).Nume populare: Cârjancă, Cârjencuţă, Frunza plopului, Foaia plopului, Plătică de Dunăre, Plătica râioasă, Plătica ruginoasă, Plăştaică, Sâneţ, Sineţ.Nume străine:
124. Plevuşca, plevuşti, s.f. = Numit şi „pleava”, este un peştişor de baltă cu corpul lungăreţ; este peştele cel mai răspândit. Se găseşte în orice apă stătătoare, cât şi în unda celor curgătoare, urcând uneori
45
până aproape de munte. (Leucaspius delineatus). Numele de „plevuşcă” este dat şi peştilor mărunţi de orice specie. Nume populare: Albişoară, Albişor, Chisagă, Chişoagă, Fircă, Fufă, Gughie, Muscan, Muscănel, Pasadic, Pichici, Pitici, Patruzeci la lingură, Plăntică, Plănticuţă, Plevuşcă de neam, Sârmă, Sărmuliţă, Sorean, Sorească, Sorenaş, Şorez, Tară, Zorean. Nume străine:
125. Porcuşorul, porcuşori, s.m. = Este un peştişor întâlnit în mai toate apele ţării noastre. Are corpul mic (8 – 20 cm), relativ alungit, cu două fire de mustăţi pe bot. Gura inferioară este în formă de potcoavă. Linia laterală prezintă 10 – 12 pete negre. (Gobio gobio)Nume populare: Boţog, Chetrar, Cui, Petrişor, Petros, Pistriţ, Porcon, Porcănel, Văcar. Nume străine:
- engl.: Gudgen - fr.: Goujon, Gouvion- germ.: Flussgründling, Gründling- magh.: Hegyi küllö- pol.: Kielb krotkonasy- rus.: PeskarPorcuşor < diminutiv al lui „porc”; lat.: porcus
126. Porcuşorul de nisip, porcuşori ..., s.m. = Peştişor scund, aproape cilindric, asemănându-se mult cu Gobio uranoscopus. Spre deosebire de acesta, are botul şi mustăţile mai scurte. Coloritul general este galben – cenuşiu deschis. Este o specie frecventă în râurile colinare şi de câmpie, în cantităţi mai mici în Dunăre. (Gobio kessleri).Nume populare: Nume străine:
Porcuşor < diminutiv al lui „porc”; lat.: porcus…
127. Porcuşorul de şes, porcuşori ..., s.m. = Peşte având corpul relativ înalt, asemănându-se cu Gobio gobio, însă pedunculul caudal este mai gros, uşor comprimat lateral. Ochii, mai mari decât la toate celelalte specii de porcuşor, privesc în sus, iar botul şi mustăţile sunt scurte. (Gobio albipinnatus).Nume populare: Nume străine:
Porcuşor < diminutiv al lui „porc”; lat.: porcus…
128. Rândunica de mare, rândunici …, s.f. = Este un peşte marin cu un colorit viu, care îl situează în rândul celor mai frumoşi peşti din Marea Neagră: corpul, acoperit cu solzi mici, este îmbrăcat în culori frumoase (spatele brun – gălbui, laturile
46
roşii – vrune sau verzui, abdomenul alb - gălbui). Are capul mare, ochii mari şi bulbucaţi, iar corpul – butucănos în partea anterioară şi subţire spre coadă. (Trigla lucerna). Nume populare: Nume străine:
129. Răspărul, răspări, s.m. = Peşte specific bazinului dunărean, trăieşte şi în cursul inferior al Timişului, în canalul Bega, pe râul Berătău şi chiar în Mureş. Este frate bun cu ghibortul, având însă corpul mai alungit, de culoare galbenă. Deasupra liniei laterale, în lungul corpului, are trei dungi subţiri negre – albăstrui. Ajunge la 20 cm. (Acerina schraetser). Nume populare: Răspârţ, Meleţ, Spârlui, Meleş.Nume străine:
- germ.: Schrätzer- rus.: Polosatâi ërş
130. Rechinul, rechini, s.m. = Ordin de peşti marini răpitori, cu scheletul cartilaginos, care ajung uneori până la 15 m lungime; rechinul din Marea Neagră este de talie mică în comparaţie cu rechinii oceanici. (Squalus acanthias L.).Nume populare: Câine de mare.Nume străine:
131. Rizeafca, rizeafce, s.f. = Specie de scrumbie care trăieşte în Marea Neagră, de unde migrează în Dunăre pentru reproducere şi hrană. [var: rézáfcă] (Alosa caspia nordmanni).Nume populare: Ciros, Cirus, Puzanoc, Scrumbie de Dunăre.Nume străine:
132. Roşioara, roşioare, s.f. = Peşte mic de baltă, cu ochii şi cu aripioarele roşiatice, cu solzii mari, argintii pe spate, cu reflexe aurii pe laturi. Îşi găseşte sălaş pe fundul apelor liniştite – bălţi, iazuri, heleşteie. (Scardinus erythrophtalmus).Nume populare: Babuşcă roşie, Ocheană, Ocheniţă, Pană roşie, Roşioară cu pană roşie.Nume străine:
- germ.: Rotfeder- it.: Scardola- magh.: Pirosszenii kele- pol.: Wzdrega- rus.: KrasnoeperkaRoşioara < din „roşu” (lat. roseus) + suf. „-ioară”
133. Sabiţa, sabiţe, s.f. = Numită şi sabie sau săbioară, se aseamănă cu scrumbia, cu deosebirea că spinarea ei este dreaptă. Semnul distinctiv este că are corpul turtit lateral şi abdomenul arcuit. La noi se găseşte în apele Dunării în bălţile sale şi, îndeosebi, la gurile Dunării. De asemenea, se întâlneşte în Olt, Mureş, Siret, Prut, unde migrează pentru reproducere. (Peletus cultratus).Nume populare: Cihan, Saghie, Saghiţă, Săbioară, Săbâiţă.Nume străine:
134. Sardeluţa, sardeluţe, s.f. = Peşte de mare, care trăieşte şi în Marea Neagră. Are corpul gros, alungit, cu abdomenul comprimat lateral şi este acoperit cu solzi mari; atinge 20 – 23 cm. Capul este alungit, cu operculele striate şi cu gura mică, oblică. Coloritul corpului este albastru pe spate şi argintiu pe laturi şi abdomen. (Sardina pichardus sardina). Nume populare: Nume străine:
135. Scalari = Este un peşte decorativ plat (de acvariu), argintiu cu reflexe albastre şi dungi negre, transversale, atingând lungimea de 10 – 12 cm. Este originar din zona fluviului Amazon (America de Sud). (Pterophyllum scalari).
136. Scobarul, scobari, s.m. = Peşte de râu, lung de 15 – 20 cm, cu botul proeminent, verde – cenuşiu pe spate şi alb pe laturi şi pe burtă. Trăieşte în
48
regiunile colinară şi de munte. (Chondrostoma nasus).Nume populare: Cârmaci, Maţe negre, Podar, Poduţ, Poduşcă, Podeţ, Scobai, Târnic. Nume străine:
137. Scorpia de mare, scorpii …, s.f. = este o specie interesantă de peşte, prezentă în Marea Neagră, măsurând 15 – 20 cm (foarte rar 30 cm) şi având corpul ghebos, acoperit cu plăcuţe osoase pe cap, iar în dreptul ochilor – apărat de tentacule. Corpul său cafeniu pare stropit cu puncte negre, bine distincte pe toate înotătoarele. Coloritul acestui peşte este foarte variat, din cauză că are proprietatea de a-şi schimba culoarea (mimetism). (Scorpaena porcus).Nume populare: Scorpie, Scorpeană, Scorpion, Scorpios, Scorpid, Porc de mare.Nume străine:
138. Scrumbia albastră, scrumbii …, s.f. = Peşte valoros al Mării Negre, cu o pigmentaţie foarte vie şi frumoasă, cu reflexe metalice şi numeroase dungi transversale. Corpul scrumbiei albastre este aproape cilindric, alungit, acoperit cu solzi mărunţi; de regulă măsoară 20 – 30 cm, rar 30 – 50 cm. (Scomber scombrus).Nume populare: Scrumbia vânătă, Scrumbia de mare, Cularid, Ţâr, Cirus. Nume străine:
140. Scrumbia de mare, scrumbii ..., s.f. = Seamănă bine cu scrumbia de Dunăre, dar are corpul mai comprimat, linia abdominală mai dreaptă şi mai puţin aspră, iar mai puţin ascuţită. (Alosa maeotica).Nume populare: Scrumbia albă de mare.Nume străine:
141. Smaridul, smarizi, s.m. = Peştişor marin care trăieşte şi în Marea Neagră şi care se caracterizează printr-un accentuat dimorfism sexual. Bărbătuşul are lungimea de 10 – 19 cm, pe când femela de 5 – 15 cm. Corpul lui este alungit, iar fălcile se pot prelungi, formând un fel de tub. În general, are o coloraţie frumoasă, corpul este de culoare cenuşiu – cafenie cu dungi şi pete neregulate, albăstrui. Petele se întâlnesc şi pe înotătoarele neperechi (Smaris smaris). Nume populare: Nume străine:
142. Somnul, somni, s.m. = Somnul, numit şi „crocodilul ” apelor noastre, este cel mai mare peşte de apă dulce de la noi, întâlnindu-se în Dunăre şi în bălţile sale, în porţiunea inferioară a majorităţii râurilor, în bălţile şi lacurile interioare. Este un peşte răpitor cu corpul lung, fără solzi, lăţit în partea dinainte, cu capul mare, lătăreţ şi turtit, cu gura largă, cu mustăţi lungi, cu carnea albă şi grasă; poate atinge 3 – 5 m lungime. (Silurus glanis).Nume populare: Codău, Codoi, Harc, Harcă, Iarma, Iaprac, Moacă, Somnicaş, Somotei, Somn iarma, Somn iaprac, Palaci, Pană mică, Pană mare.Nume străine:
143. Somnul pitic, somni ..., s.m. = Este un răpitor vorace, „musafir
50
nepoftit”, întrucât distruge icrele peştilor cu valoare economică şi vânează pui de babuşcă, roşioară, lin, crap etc. Se găseşte în majoritatea apelor interioare din Banat şi în reţeaua de canale şi heleşteie de pe lângă Oradea. Asemănător somnului, se deosebeşte de el printr-o aripioară adipoasă pe spate şi prin pectorala şi dorsala armate cu câte un spin. (Ameiurus nebulosus).Nume populare: Somnicaş, Opt mustăţi, Bâş cu coarne.Nume străine:
144. Soretele, soreţi, s.m. = Peşte răpitor adus din America de Nord în Europa în 1880, ca peşte de ornament, s-a răspândit în aproape toate bălţile dunărene şi în unele râuri din ţara noastră. Seamănă cu bibanul dar are corpul mai înalt, înotătoarele dorsale unite, lungimea de 10 – 15 cm iar fondul verde – măsliniu de pe spate este stropit cu pete castanii şi albastre, în timp ce laturile sunt aurii, presărate cu multe punctişoare. (Leponus gibbosus).Nume populare: Peşte soare, Biban soare, Caras galben, Caracudă colorată, Cărăşiţă, Costraş american, Împăratul peştilor, Mâna diavolului, Ochean, Peşte auriu, Regina peştilor, Reginică, Soare, Sorel, Sticlete, Trei culori.Nume străine:
145. Sparosul, sparoşi, s.m. = Peşte marin, al cărui corp înalt, comprimat lateral, îl apropie de caras; de aceea, în unele limbi apare cu denumirea de „caras de mare”. Acoperit deopotrivă pe corp şi pe cap cu solzi, el ajunge rar la 22 cm. Este de culoare aurie pe spate şi argintie pe laturile corpului şi pe abdomen. Câteva dungi transversale brăzdează fondul argintiu. Nu este frecvent în Marea Neagră. (Sargus annularis).Nume populare: Caras de mare.Nume străine:
- fr.: Sparaillon- germ.: Geisbrassen- rus.: Morskoi karas
146. Sphyraena sphyraena = Peşte răpitor, marin, care poate ajunge la 1 m; este prezent şi în sudul Mării Negre (ocazional pe ţărmul românesc şi bulgăresc). Are corpul aproximativ cilindric şi acoperit cu solzi mari. Capul este alungit şi comprimat lateral iar botul ascuţit, cu
51
gura largă dispusă sus şi cu dinţi. Coloritul corpului: verde - închis pe spate, abdomenul – argintiu. Nume populare: Luci.Nume străine:
- fr.: Spit, Brochet de mer- germ.: Pfeilhecht- rus.: Barrakuda
147. Stavridul, stavrizi, s.m. = Mic peşte de mare (până la 50 cm) care seamănă cu o scrumbie; este unul dintre cei mai răspândiţi şi mai frumoşi peşti pelagici din Marea Neagră. Se recunoaşte uşor datorită corpului său fusiform, însă turtit lateral, cât şi după linia laterală curbă, acoperită cu mici plăcuţe. Este verzui pe spate şi argintiu cu irizaţii albăstrui – violet pe laturi şi pe abdomen. (Trachurus mediteraneus). Nume populare: Craţă, Stavridă.Nume străine:
148. Strunghilul, strunghili, s.m. = Este cel mai frecvent guvid din apele Mării Negre. Faţă de ceilalţi guvizi, are corpul ceva mai gros şi mai înalt, botul scurt, obtuz şi foarte convex. Coloritul general este gălbui – deschis, stropit cu pete brune, neregulate. La baza primei înotătoare dorsale se află o pată neagră evidentă. Trăieşte în zona litorală a mării, pe fundul pietros, ajungând şi în apele Razelmului. Ajunge la 20 – 25 cm lungime. (Gobius melanostomus).Nume populare: Guvid, Negrar, Murzac, Stronghil, Babcă neagră. Nume străine:
149. Sula sau undreaua de mare = Specie întâlnită la noi de-a lungul întregului litoral, dar şi în Dunăre, unde urcă până aproape de Călăraşi, în bălţile din Deltă şi în lunca inundabilă. Spre deosebire de ceilalţi peşti din ordinul Syngnathiformes, din Marea Neagră, undreaua de mare are talia mai mică (15 c, rar 12 – 20 cm), iar coloritul corpului brun – verzui sau brun – roşcat. Se aseamănă mai mult cu Syngnathus rubescens, dar are înotătoarea mai scurtă. (Syngrathus nigrolineatus).Nume populare: Nume străine:
52
150. Sumatranul = Peşte decorativ (de acvariu) de culoare argintiu – strălucitoare, având trei dungi transversale de culoare neagră, iar înotătoarele roşii la mascul şi galben – roşiatice la femelă. Este originar din insula Sumatra şi peninsula Malaiezia (Barbus tetrazona).
151. Syngnathus rubescens = Peşte prezent şi în Marea Neagră, este aproape de aceeaşi lungime cu Syngnathus tenuirostris (35 cm) dar are botul mai scurt; corpul este brun – negricios iar pe burtă este albicios. Nume populare: Nume străine:
152. Syngnathus typhle = Peşte marin, una dintre cele cinci specii din ordinul Syngnathus aflate în Marea Neagră; în mod obişnuit este de culoare verzuie sau cafeniu – gălbui pe spate şi argintie – albicioasă pe burtă. Are botul mai lung, mai înalt şi mai turtit lateral decât celelalte specii. Nume populare: Nume străine:
153. Şalăul, şalăi, s.m. = Peşte răpitor de apă dulce, cu capul ascuţit şi cu corpul lunguieţ, acoperit cu solzi mici şi tari, de culoare cenuşie. Dimensiunile obişnuite ale şalăului din apele noastre (trăieşte în Dunăre, în bălţile dunărene, în râurile mari, în lacurile litorale şi în cele interioare) sunt de 40 – 70 cm, foarte rar de 1 – 1,2 m. Până atinge lungimea de 30 cm poartă denumirea de „strapazar”, pescarii alegând-o, probabil, pentru că au luat strapazanul de la barcă drept comparaţie pentru lungime. (Lucioperca lucioperca sau Lucioperca sandra). Nume populare: Salâu, Salior, Cealău, Guran, Smug, Smuge, Smuţ, Suduc, Strapazan, Ciopec, Trapezan, Zmuj, Zmug.Nume străine:
154. Şalăul vărgat, şalăi …, s.m. = Este un peşte care, la noi, trăieşte în Dunăre şi în bălţile dunărene. Mai mic decât şalăul comun, ajunge la 45 cm. Are capul mai scurt decât şalăul comun, dar mai înalt. Coloritul este asemănător cu cel al „fratelui” său, dar dungile transversale sunt mult mai intense, gura mai mică, iar dinţii mai slabi. (Lucioperca volgensis) .Nume populare: Şalăul armenesc, Secret, Ciopic, Ciopcic.Nume străine:
- rus.: BerşŞalău < magh.: Süllö
53
155. Şipul, şipi, s.m. = Peşte din Marea Neagră asemănător cu nisetrul, care îşi depune icrele în regiunea gurilor Dunării (Acipenser sturio).Nume populare: Viză galbenă, Viză.Nume străine:
156. Şprotul = Peşte mic (8 – 11 cm), răspândit sub formă de diferite specii locale. Varietatea de şprot din Marea Neagră se caracterizează prin forma mai înaltă a corpului, gura mică şi aripioara dorsală situată aproape de coadă. (Sprattus sprattus phalericus).Nume populare: Ciucia, Sardea, Sardeluţă.Nume străine:
157. Ştiuca, ştiuci, s.f. = Peşte răpitor de apă dulce, cu corpul lung, aproape cilindric, de culoare cenuşiu – verzuie pe spate şi alb – gălbuie pe burtă, cu gura mare înarmată cu dinţi şi cu botul turtit ca ciocul de raţă. La noi nu există apă care să nu adăpostească ştiuca. (Esox lucius).Nume populare: Ştiucă, Ştiucoviţă, Căţea, Ciucă, Fâţă, Jidancă, Raţă, Boaldă, Mârliţă.Nume străine:
158. Tonul, toni, s.m. = Peşte de mare care seamănă cu pălămida, ajungând până la lungimea de 5 m. Culoarea generală a corpului este albăstrui – închisă, laturile şi abdomenul fiind cenuşii cu pete argintii, iar aripioarele albăstrui. Este unul dintre peştii valoroşi ai Mării Negre, deşi exemplarele aflate aici sunt puţine. (Thunnus thynnus).Nume populare: Nume străine:
159. Ţigănuşul, ţigănuşi, s.m. = Peşte răpitor de 10 – 12 cm cu corpul scurt şi îndesat, de culoare închisă, stropit cu puncte negre. Este un peşte specific râurilor tributare Dunării. Caracteristic îi este faptul că mişcă aripioarele pectorale şi abdominale alternativ, de parcă ar merge, de unde şi numele german de Hundfisch (peşte - câine). (Umbra canina sau Umbra krameri).Nume populare: Bătrân, Peitroşel, Peşte negru, Peşte ţigănesc.Nume străine:
- ceh.: Blatnák tmavy- germ.: Hundfish- magh.: Lápi poc- rus.: UmbraŢigănuş < diminutiv al lui „ţigan” din bg., sb. „ciganin” (+ suf. diminutivului „- uş”)
160. Ţiparul, ţipari, s.m. = Peşte de apă dulce stătătoare, cu corpul lung şi subţire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunţi şi cu un strat de mucus, cu mustăţi la gură, întrebuinţat mai mult ca nadă. Se întâlneşte în apele curgătoare şi în Delta Dunării. (Misgurnus fossilis sau Cobitis fossilis).Nume populare: Chişcar, Chişcar roşu, Cec, Cic, Cicar, Cişcar, Cuţitoaie, Smioarţă, Ţâmpar, Ţipar mare, Ţipar fără ochi, Ţăcăitoare, Vârlan, Vârlar. Nume străine:
161. Ţiparul de mare, ţipari..., s.m. = Numit şi „Anghilă” sau „Heliosul”, este un peşte lung de 0,50 – 1 m, care se aseamănă cu un şarpe. Caracteristică îi este înotătoarea dorsală, care înconjoară mai mult de jumătate din corp, unindu-se cu caudala şi anala. Coloritul este verzui – închis pe spate şi gălbui – albicios pe pântece. Este un oaspete rar al apelor noastre, care se găseşte în Marea Neagră, Dunăre, bălţi dunărene şi în partea inferioară a unor râuri afluente Dunării. (Anguilla anguilla).Nume populare: Nume străine:
162. Umflătura, umflături, s.f. = Peşte răpitor sedentar, de 11 – 14 cm, care trăieşte în apele dulciole sau uşor salmastre, cu fund nisipos sau scoicos. Are corpul lipsit de solzi, alungit, gros, turtit dorso – ventral în partea anterioară şi comprimat lateral în partea posterioară. Capul
55
este lat, cu gura largă şi ochii mici. Coloritul corpului este cenuşiu, cu cinci dungi transversale roşii. Se întâlneşte mai ales în Brateş, mai rar în Dunăre şi în Razelm. (Bentophilus stellatus).Nume populare: Nume străine: Umflătura < din „umfla” (lat. „inflare”) + suf. – (ă) tură
163. Uva, uve, s.f. = Peşte marin de cârd, de 10 - 18 cm lungime, de pe fundul nisipos al Mării Negre. Are corpul alungit, aproximativ cilindric, cu solzi rari, mici. Botul este ascuţit, cu gura lipsită de dinţi. Coloritul corpului este măsliniu, cu o bandă argintie pe laturi. (Ammodytes cicerellus).Nume populare:Nume străine:
164. Vatosul, vatoşi, s.m. = Peşte având corpul în formă de romb, de culoarea mediului înconjurător, în mod obişnuit asemănătoare nisipului, cu numeroase pigmentaţii. La noi, este răspândit în Marea Neagră. (Raja clavata L.).Nume populare: Vulpea de mare.Nume străine:
165. Văduviţa, văduviţe, s.f. = Numit şi „văduvioară”, este un peşte asemănător cu crapul, cu capul mai mic decât al acestuia. Coloritul variază după vârstă, fiind negricios – albăstrui pe spate şi argintiu pe burtă la exemplarele bătrâne şi mai ruginiu la cele tinere. Este răspândit în apele şi bălţile Dunării – mai cu seamă în complexul Borcea de jos – cât şi în zona inferioară a râurilor mari. (Leuciscus idus sau Idus melanotus).Nume populare: Alboane, Daviţa, Joltomeasa, Odoviţă, Oduviţă.Nume străine:
- fr.: Ide, Orfe- germ.: Orfe, Aland- rus.: Iaz, JeltomeaskaVăduviţa < diminutiv al lui „văduv” (lat. viduus, ua) + suf. diminutival „ită”, „ioară”
166. Viza, vize, s.f. = Peşte de apă dulce asemănător cu nisetrul. (Acipenser glaber – DEX; Acipenser nudiventris Lovetuky – „Atlasul peştilor din apele RPR”, N. Buşniţă, I Alexandrescu, Bucureşti, 1963, Ed. Ştiinţifică) .Nume populare: Bogzar, Viz.Nume străine:
167. Zarganul, zargani, s.m. = Numit şi „ştiucă de mare”, este un peşte de 50 – 80 cm, cu corpul asemănător cu al şarpelui, cu spinarea verzuie şi pântecele alb, cu gura de forma unui cioc lung. Trăieşte la noi, în apele Mării Negre. (Belone belone)Nume populare: Ştiucă de mare, Zargon.Nume străine:
168. Zeus faber, s.m. = Peşte răpitor, înrudit cu „Zeus pungio”, care se deosebeşte de acesta prin lipsa ţepilor şi prezenţa a 7 – 9 plăci osoase. Se găseşte în Marea Neagră.Nume populare: Nume străine:
169. Zeus pungio, s.m. = Cu o lungime de până la 50 cm, acest peşte se întâlneşte în Marea Neagră. Are corpul foarte înalt şi puternic turtit lateral; îl caracterizează prezenţa a doi ţepi înapoia capului şi a 5 – 6 plăci osoase cu ţepi, la baza dorsalelor. Coloritul corpului este brun, cu reflexe metalice. Nume populare: Nume străine:
170. Zglăvoaca, zglăvoace, s.f. = Peşte mic cu capul mare şi turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele de munte, în zona stăpânită de păstrăv. Nu creşte mai mult de 11 – 12 cm. Îşi schimbă culoarea după cum este fundul apei, de la negricios la cenuşiu – gălbui. (Cottus gobio).Nume populare: Zglăvoc, Slăvoc, Zglavă, Zglăvoace, Babete, Babi, Babcă, Bătoacă, Boţog, Moacă, Moace, Moaţă, Palipaş, Popă, Botăş.Nume străine:
171. Zglăvocul pestriţ, zglăvoci …, s.m. = Se deosebeşte destul de greu de zglăvocul obişnuit, având lungimea de 8 – 10 cm şi coloritul corpului cafeniu – verzui. Ca element distinctiv, aripioarele înotătoare sunt stropite cu pete cafenii. Trăieşte în acelaşi locuri cu zglăvocul,
57
dar numai în Moldova şi Maramureş (Cottus poecilopus).Nume populare: Nume străine:
172. Zvârluga, zvârlugi, s.f. = Peştişor cu corpul subţire, comprimat lateral. Capul, mic, are pe laturile feţei câte un spin ascuns într-un fel de buzunar, de unde îl scoate când atacă prada. Are gura mică şi şase mustăcioare. Coloraţia zvârlugii este foarte frumoasă, deşi nu constă decât în îmbinarea a două culori: galben şi negru sau cenuşiu. Este cel mai răspândit peşte din fauna apelor noastre; trăieşte în toate apele în care se regăseşte ţiparul. (Cobitis taenia).Nume populare: Câră, Cuţitoaie, Fiţă, Fiţoaică, Nisipariţă, Svârlugă, Vârlugă.Nume străine:
Ca şi celelalte îndeletniciri, şi pescuitul a avut influenţă asupra
onomasticii: o seamă de oameni şi-au ales nume sau au fost porecliţi în
legătură cu această meserie, cu produsul ei şi cu uneltele respective.
Numele diferiţilor peşti au format, sub acest raport, un bogat câmp
de alegere. Acte din secolul al XVI – lea ne oferă o serie de asemenea
cazuri: - la 30 martie 1546 Petru Rareş – protectorul pescarilor, confirmă
vânzarea unui sfert din satul Oneşti, făcută de sluga domnească „Ion
Ciortan” altor slugi domneşti, anume: „Băloşi Ciortan” şi fratele lui
„Silion Ciortan”, la preţul de 100 de sloţi tătăreşti (8). Numele de familie,
atât al vânzătorului cât şi al cumpărătorului – probabil rude între ei –
nume care la început va fi fost o poreclă dată unui ascendent, reprezintă
numele crapului într-un anumit stadiu de creştere – între 1 – 2 kilograme,
adică mai mare decât ciortănica şi mai mic decât ciortocrapul.
În Ţara Românească, printre boierii divanului lui Dan al II – lea, în
1422, este şi jupân Cegă (9). Iar la 19 noiembrie 1590, Mihnea voievod
întăreşte unui tătul ocina la Pârscovul Ţigulei şi anume între altele, două
pogoane cumpărate „de la Cegă” pentru un cal bun de 120 aspri gata
(11). În 1735, găsim pe un Apostol, fiul lui Ghiban, formă populară
pentru bibani şi de aici, numele de Ghibănescu. Un act inedit din 1
februarie 1761 aminteşte pe Ceauşu Mihai Ştiucă din Cerneţi (judeţul
Mehedinţi) (10). Şi în Moldova, un act din 23 august 1792 dă numele lui
„Pintilei Ştiucă, putariul” care făcuse în vechime, o hotărnicie (15).
Printre ascendenţii răzeşilor odobeşteni din Putna era şi un „Ursu
Şalău”, cumulând deci două porecle, cea de a doua – devenită nume de
familie, s-a transmis urmaşilor care apar cu acest nume la alegerea
părţilor lor de moşie în 1820, un „Manolache Şalău” se află printre
martorii unei diate (testament, cuvânt învechit şi arhaizat – D. L. R. L. C.,
II, p. 108) din 2 aprilie 1798. Tot cu prilejul alegerii părţilor de moşie la
Odobeşti, în 1820, găsim printre răzeşi şi pe „Ioniţă Ocheană” (13),
numele lui, de fapt poreclă, e sinonim cu „roşioară” şi a fost determinat
63
de felul în care se înfăţişează, ochii acestui peşte, încercuiţi cu roşu. Şi
peştii apelor de munte şi-au dat contribuţia astfel: un document din 25
aprilie 1552 arată că satul Bârseşti (10) de pe Moldova, în ţinutul
Sucevei, a fost al lui „Ion Păstrăv” ursatnic în Huşi şi al celorlalţi fraţi ai
lui, copiii lui „Păstrăv cel bătrân” pe care l-au pierdut „în vechime, când
au ridicat pe un lotru asupra capului” lui Ştefăniţă Vodă. Aflăm şi
augmentativul lui Păstrăv: la 25 mai 1583, Mihnea voievod întăreşte
ocina la Strâmba (Gorj) „lui Drăgoiu şi lui Pătru, cu fiii lor, anume Dan şi
Păstrăvan”, cumpărată cu 2240 de aspri. Se vede că cel de-al doilea
dintre copii prinsese vreun păstrăv mare, de unde i s-a tras apoi porecla
devenită, în act, nume personal. Frecvent e apoi numele de Lipan, care
poate veni nu numai de la peştele respectiv, dar şi de la planta numită
astfel (Verbascum ap.), plantă în ale cărei frunze mari şi rotunde se
înfăşoară de obicei, ca să se păstreze cât mai bine păstrăvul şi lipanul
prinşi.
Nu este exclus ca aceste două nume – Păstrăv şi Lipan – să se fie
dat unor oameni şi din cauza preferinţei deosebite pe care o arătau
acestor peşti, preferinţă justificată de altfel. O poreclă similară a purtat şi
unul dintre Domnii Ţării Româneşti: Radu Leon Stridie (1664 - 1669),
fiul lui Leon Vodă (1629 – 1632), i s-a zis aşa, mai întâi la Constantinopol,
probabil că îi plăceau stridiile (17), după cum lui Vlad Vintilă Vodă, de la
Slatina (1532 - 1535) îi plăcea braga şi apoi i-a rămas această poreclă şi
în Bucureşti (12).
Numărul poreclelor în legătură cu peştii şi cu pescuitul – devenite
apoi nume personale sau de familie – este mare în vechile noastre
documente. Printre megieşii din Dichiseni – sat pe Borcea – care se obligă
a da anual două măji de peşte Episcopiei Buzăului, iscălesc: „Eu unchiaş
Ion Baboi” şi „Eu, unchiaş Toader Baboi” (4). Numele înseamnă, în
genere, peşte mic de apă dulce (7), dar în părţile dinspre Dunăre, înspre
răsăritul Munteniei, el se dă şi peştilor mai mari. Un zapis din 5 ianuarie
1771, păstrat între hârtiile companiei greceşti din Sibiu, arată că un „chir
Penu sin Toma”, a luat 60 de sloţi de la „naşu Pescuţi” (19). La 1 iulie
1786, un Tatul cu soţia lui, Sanda, vând „giupânului Ioniţă Ganii cupeţ.
Zăt – adică ginere – dumnealui giupânului Matei Baltă cu peşte”, un
64
pogon şi jumătate de vie la Odobeşti (20). Porecla socrului era fie în
legătură cu negoţul de peşte pe care-l va fi exercitat sau exercitase, fie cu
bogăţia de care dispunea, şi azi circulă în popor vorba despre câte unul
avut: „are balta peşte”. Semnalăm, în sfârşit, porecla dată unui
bucureştean din cartierul Şerban Vodă la începutul acestui secol: „Peşte
Fript” (12). Numeroase sunt numele de familie determinate de pescuit, în
genere, şi apoi de felul pescuitului, de unealta folosită. Termenul generic
pescarul a devenit curând nume propriu. Dacă în actul inedit din 2 iunie
1652, prin care „Teodosie Moldoveanu Păscariul” cu fii săi Dima şi Badea,
se vând rumâni mânăstirii Căldăruşani pe 6000 de aspri, el este încă
nume comun, arătând îndeletnicirea respectivului, în recensământul
fiscal, putnean din 1820, în care, printre locuitorii din Pădureni aflăm de
„Mihai Păscariul”, el devenind un nume propriu.
Tot nume propriu, de familie, este cel din actul de la 28 iunie 1835,
privind pe „Sanda Văduva- soţia lui Lazăr Pescaru din Ploieşti”. În acela
din 8 mai 1836, referitor la Gheorghe Pescaru, sudit chesaro – crăiesc,
care se judecă în Ţara Românească cu arendaşul moşiei Hătcărău
Prahova (16), în sfârşit, în acela din 5 februarie 1834, în care Pescaru e
strămoşul mai multor locuitori din satul Greci (Vâlcea) (16).
Un alt termen generic, transformat în nume propriu întâlnim şi
pentru cuvântul „Lipovanul”. De unde la început el designa pe ruşii
adepţi ai unei secte religioase, de la o vreme, din cauză că foarte mulţi
dintre aceşti lipoveni erau pescari şi negustori de peşte, el a căpătat
această accepţie şi, întocmai ca şi pescarul, a devenit nume propriu. În
acelaşi recensământ fiscal putnean, amintit mai sus, găsim printre
contribuabilii din pădureni şi pe „Neculai Lipovanul” (13).
Alte nume proprii s-au format de la unealta întrebuinţată de
preferinţă la pescuit. Astfel, au rezultat numele de familie: Năvodaru,
Mrejeru, Tifănaru. Iar uneori, folosirea timp îndelungat a aceluiaşi om la
o anumită operaţie a pescuitului colectiv, cum e pescuitul cu năvodul, a
determinat numele de familie al respectivului. Astfel, este cazul fraţilor
Şufană din Cochirleni, la sud de Cernavodă, în 1878 şi al lui „Ioan
Şufană” care ia cu arendă pe 3 ani, în 1913, stuful, papura şi păşunatul
din Ostrovul Niculi (5). Şufanele (la singular „şufană”) sunt cele două
65
prăjini care ţin partea de jos a năvodului pe fundul bălţii, spre a nu lăsa
peştele să scape, atunci când se strânge năvodul, iar mânuirea şufanei
cere putere şi pricepere, şufănarii fiind pescari specializaţi.
5. Toponimia în legătură cu pescuitul
Din vremea conlocuirii româno – slave ne-au rămas termenii
generici râmnic şi râmna – în slavă: râbnic şi râbna – care înseamnă
„iaz cu peşte”, eleşteu, respectiv apă pescoasă. Prima menţiune
documentară a Râmnicului – şi anume celui din Vâlcea – este în actul din
20 mai 1388 prin care Mircea cel Bătrân dăruieşte ctitoriei sale,
mănăstirea Cozia, între altele, satul Hinăteşti, la Râmnic. Cât despre
Râmna – râu din partea de răsărit a Ţării Româneşti, afluent al Putnei –
prima menţiune documentară este din 1507, în legătură cu expediţia lui
Bogdan, domnul Moldovei, împotriva lui Radu cel Mare, domnul Ţării
Româneşti: letopiseţul anonim al Moldovei arată că oştile lui Bogdan au
înaintat până „la locul Retezaţi”, la Movila Căiata, pe cea parte a Râbnei;
în partea de miazănoapte, în judeţul Botoşani, este gârla Remnicilor, ce-şi
are izvorul în dealul Delnei. În Transilvania, din aceeaşi rădăcină, s-au
format topicele Ribiţa şi Ribicioara, localităţi lângă Brad. Tot din
vremea conlocuirii româno – slave avem termenul iaz, care a căpătat două
înţelesuri:
1. „lac artificial format prin stăvilirea unui curs de apă”.
2. canal decoperit, abătut dintr-un râu sau pârâu, prin care se
duce apă la o moară, o piuă, un ferăstrău etc. Cu primul
înţeles – singurul care ne interesează, întrucât aceste lacuri
au servit la piscicultură – există o mulţime de toponimice, în
special în Moldova, unde iazurile sunt în număr mare. Aceste
toponimice constau fie din simplul termen iazul, fie din el
plus un adjectiv sau un nume de persoană, de obicei al
întemeietorului iazului – o serie întreagă de nume de iazuri,
de la Iazul, Iazul Mare şi Iazul Mic, până la Iazul cu
Cleni, Iazul Domnesc şi Iazul lui Dumnezeu. Adaug, aici,
66
numai un exemplu din categoria iazurilor la care se indică
întemeietorul sau stăpânul: Iazul Agăi şi gârla „Măxinelu”,
în zona Călmăţuiului din răsăritul Munteniei.
Sinonimul iazului, heleşteul, a dat şi el naştere unei serii întregi de
toponimice, cuprinzând aceleaşi categorii ca şi cele formate în legătură
cu iazul, indicate mai sus. Şi heleşteul foloseşte ca mijloc de localizare a
unei aşezări omeneşti, dovadă satul Eleşteu între Săcătura şi Poiana pe
valea Ibănii (Tutova).
O seamă de toponimice au luat fiinţă de la termenul generic peşte
sau de la numele diferitelor specii de peşti. La nord de fosta localitate
Cornăţel – azi satul Mănăstirea din Olteniţa – a existat „drumul peştelui”,
adică drumul carelor de peşte, în apropierea Prutului. Balta cu Peşte
este numele a două bălţi, una în judeţul Botoşani, alta în Dolj. În schimb
Peşteana, cu diminutivele Peşteniţa, Peştenuţa, numele unor sate de
lângă Baia de Aramă, Târgu – Jiu şi Haţeg, se pare că nu au nimic de-a
face cu peştele, ci derivă din slavicul pešti care înseamnă peşteră, grotă.
În „Balta” Brăilei, în partea de nor a ei, există iezerul Peşti Turceşti,
Peşti Româneşti – un singur iezer, dar cu nume dublu, primul nume
fiind dat jumătăţii de miazănoapte a lui, iar cel de-al doilea jumătăţii de
miazăzi (numele datează din vremea când turcii stăpâneau raiaua Brăilei
în 1540 – 1829). Menţionăm, în sârşit, iezerul Baboioasa din Balta
Brăilei, numită astfel după baboii, adică după peştii mici – dar şi peşti în
genere – care, fiind în număr mare, au caracterizat, se vede, iezerul. Se
mai poate da o explicaţie: avem de-a face cu un toponimic derivat din
porecla Baboi a unui pescar ce prindea peşte obişnuit în acest iezer, aşa
cum alt iezer, în aceeaşi baltă, se numeşte Chiriloaia, fundul lui Gheorghe
etc.
Vom prezenta câteva toponimice în legătură – directă sau indirectă
– cu numele diferiţilor peşti:
1. Privalul Cegăi, din „balta”Borcei, pe teritoriul comunei
Borduşani. Numele i s-a dat de la peştele respectiv, fie direct, fie
prin intermediul unui pescar sau stăpân al locului – poate un
mare boier Cega – numit sau poreclit astfel. Morun, lac sau
iezer, între Tulcea şi Isaccea; numele îi vine fie de la vreun
67
pescar poreclit astfel, fie – mai probabil – de la faptul că în acest
iezer se prinsese sau se prinde morun suit din Dunăre prin gârla
de legătură, aşa cum constatăm documentar că suia şi în iezerele
dintre Greaca şi Spanţov.
2. Păstrăvi, moşie moldoveană, lângă satele Muncel şi Păgeşti.
Numele i-a venit, direct sau indirect, de la binecunoscutul peşte.
3. Racul, sat la nord de Bucureşti, lângă Măicăneşti şi în apropiere
de râul Colentina. Numele i se trage de la crustaceul cunoscut,
fie direct - Colentina a fost întotdeauna cunoscută pentru racii
săi, - fie indirect, de la întemeietorul sau stăpânul poreclit astfel
al satului.
O altă serie de toponimice sunt în legătură cu pescarii în general
sau cu unele categorii ale lor. Un sat Pescari este în apropierea satului
Dorohoi, într-un ţinut bogat în lacuri şi iazuri. Desigur există, de
asemenea, satul Păscăreni, pe un afluent de pe dreapta Bistriţei
moldovene, la sud – vest de Buhuşi.
Diferitele categorii de pescari au lăsat şi ele urme în toponimie.
Există o aşezare Năvodari pe malul de sud al lacului Taşaul şi aproape
de ţărmul mării. Există, apoi, un ostrov Tifănari – de la cei ce pescuiesc
cu tifanul – în dreptul Dăienilor, în Dunăre. Între Smârdanul Nou şi balta
Jijilei găsim Gârla Coticerului, Gârliţa Coticerului şi Privalul
Coticerului, numite astfel de la un pescar care avea statornic „coteţe” în
partea locului sau care-şi durase pe prival aşezare. Dintre multele gârle
din Deltă cu nume de pescari – unele din ele îşi schimbă numele după cei
care le îngrijesc, săpându-le când se nămolesc şi curâţându-le de răgălii –
Gârla lui Tudor Vătafu, subînţeles vătaful de năvodari. Sunt şi câteva
sate Răcari: unul lângă Bucureşti, aproape de cursul Dâmboviţei; alte
două, Răcarii de Sus şi Răcarii de Jos, lângă Jiu.
Tot în legătură cu pescuitul cred că stă şi numele iezerului Matiţa
din Deltă, între braţul Chilia şi braţul Sulina; a fost numit astfel din cauza
asemănării pe care o avea forma lui cu matiţa năvodului (matiţa < bg.,
scr. matica), care este, de fapt, partea centrală a năvodului, şi în
momentul colectării peştelui ia formă de pungă.
68
Ultima categorie de toponimice de acest fel o formează acelea
privind pe locuitorii aşezaţi lângă un iaz sau heleşteu şi pe descendenţii
dintr-un întemeietor sau stăpân de sat care a purtat, ca poreclă, un nume
de peşte. Citez astfel Iezeni, sat din Ploieşti: înseamnă cei de lângă iaz;
tot astfel Iezăreni în Iaşi. Găsim şi forma Iezureni, sat în Târgu Jiu,
formă care nu derivă însă din iezer, ci din iazuri. Heleşteienii de azi, de
lângă Târgu Frumos, sunt urmaşii celor aşezaţi lângă heleşteul din partea
locului; satul e vechi, dar forma care evocă mai bine etimonul (hălăştău
maghiarul halastó). Alţi „Heleşteieni” sunt în apropiere de Prut. Pe
malul Borcei sunt şi astăzi Ceganii, vechi sat de pescari, descendenţi din
bătrânul Cega sau care au „vânat” pe privalul Cega din balta Borcei.
Aşezarea lui Păstrăv, din ţinutul Neamţului, s-a numit de la o vreme
Păstrăveni. În sfârşit, satul Moruneşti, ca şi comuna Morunglav de
lângă Balş, trimit la un Morun, poreclă dată unuia dintre stăpâni sau
fondatorului.
6. Expresii derivate de la terminologia piscicolă
Termenul peşte intră într-o mulţime de expresii populare, erudiţia
paremiologică în acest sens fiind remarcabilă.
Expresiile au conotaţii etice, sociale, politice uneori, dovedind
marea lor actualitate.
Referitor la terminologia piscicolă, se poate observa că sunt mai
rare cazurile când anumite cuvinte au căpătat sensuri noi în limba
comună. Aşa este folosit verbul (a) pescui, printr-o extensiune, pentru „a
scoate pe cineva sau ceva din apă”, ca de exemplu un om căzut de pe un
vas, ori obiecte ce plutesc pe apă, sens mai mult sau mai puţin
momentan, sau a agăţa, sau nadă, cu sensul propriu de „hrană ce se pune
într-o unealtă de pescuit pentru a atrage peştii” şi care, figurat, înseamnă
„cursă, ispită, tentaţie”.
Frecvent, însă, sunt folosite expresii care au luat naştere în
legătură cu pescuitul, reprezentând iniţial simple constatări obiective
care, pentru valoarea lor simbolică, au fost aplicate cu intenţia de a
caracteriza anumite trăsăsturi ale oamenilor şi situaţii din viaţa socială.
Selectăm, la început, unele care rămân la acest nivel: abundenţa este
69
constantă lapidar prin zicala „are balta peşte”; tăcerea este simbolizată
adesea prin referirea la această trăsătură frapantă a peştilor faţă de alte
vieţuitoare: de aici „a tăcea ca peştele” sau „tăcutul tace ca peştele”, tace
mâlc.
Când cineva se zbate să izbutească, să finalizeze un lucru, să-l ducă
la bun sfârşit, „se zbate ca peştele pe mal”, „se zbate ca peştele în
mrenă”. Acel niciodată, omul apelor l-a surprins într-o comparaţie din
viaţa înconjurătoare: „Când o căuta ştiuca în baltă..Când s-a face gaură în
apă”.
Unul a slăbit de parcă e un „ţâr”. Prin pildele urâte ce se dau de cei
mari, se îndeamnă lumea la rele, căci „peştele de la cap se împute”.
Aspecte critice deosebite, cu privire la corupţie şi la relaţiile în societatea
bazată pe exploatare, sunt concentrate în zicala „peştele cel mare înghite
pe cel mic”.
Între numeroasele expresii eufemistice folosite pentru (a) muri se
află şi „a se duce pe copcă”, care, iniţial, a însemnat înecarea celui căzut
în copcă; gaură făcută în gheaţă pentru a pescui.
Toană în limbajul pescarilor, denumeşte, printre altele, ocolul făcut
prin desfăşurarea unui năvod cu care se înconjoară peştele pentru a-l
prinde. În toană peştele agitat se zbate. De aici expresia „a fi cu toane”,
care înseamnă „a fi capricios”, sens lărgit şi nuanţat potrivit condiţiei
omeneşti, căci cineva poate fi şi în toane bune. Când cineva este capricios
înseamnă că „are toane”. „A-i veni cuiva o toană” înseamnă a-i veni cuiva
hachiţele. „A fi cu toane”; a nu fi în apele lui (cineva).
Tot pescuitului i se datorează expresia „a lua cu hapca”
substantivul denumind un cârlig mare (de aproximativ 10 cm), cu care se
poate agăţa peştele de oricare parte a corpului. Toate aceste elemente
explică sensul „a lua cu forţa”, „cu de-a sila”; în plan social, sensul este
„pe nedrept”, „abuziv”.
Deşi foarte răspândită, expresia are ca suport lexical un adevărat
cuvânt tehnic, puţin sau deloc cunoscut în afara mediului de plecare; la
răspândirea ei în limba comună a contribuit însăşi expresivitatea
substantivului hapcă, dând impresia unui imitativ (cf. hap „interjecţie
care exprimă o mişcare rapidă cu care cineva apucă sau înghite ceva”) şi
suprapunerea hapcă – japcă; aceasta din urmă stă ea însăşi la baza unei
70
expresii paralele, „a lua cu japca”, cu sensurile celei discutate anterior ei,
dar care provine din domeniul vânătorii, japcă, cuvânt de origine
bulgărească, însemnând „laţ”, „cursă”.
Alte expresii din domeniul pescuitului, având ca suport termeni
tehnici strict specializaţi, aparţin vorbirii expresive a pescarilor: „cine n-a
mâncat oclei proaspăt nu ştie ce-i bun pe lume”, oclei denumind o specie
de peşte de mărimea sardelei care se prinde în Dunăre.
Folosită curent, o expresie „a pescui în ape tulburi” are darul de a
evoca o anumită împrejurare (mai mult sau mai puţin la modul general);
cineva se foloseşte de situaţii neclare, confuze pentru a obţine anumite
avantaje, legătura directă cu mediul şi acţiunile care i-au dat naştere
rămânând ascunse pentru majoritatea vorbitorilor.
Este adevărat că, pentru multe expresii, analogia este evidentă şi
transpunerea dintr-un mediu în altul se face spontan; pentru altele numai
cercetarea etnografică este în măsură să clarifice situaţia, accepţiunile
lor figurate dovedindu-se aplicaţii bazate pe date sau împrejurări
comparabile din mediul social. Pentru a ne da seama cum a apărut
expresia „a pescui în apă tulbure” apelăm la descrierea felului cum se
prind chişcarii şerpeşti dintr-o localitate din Moldova (Bogdăneşti - Baia).
Vara, când seacă Râşca, un afluent al râului Moldova, pe faţa albiei
rămân ochiuri de apă iar pescarii amestecă cu un lemn fundul, pentru a
stârni mâlul până se face una cu apa. Din această cauză, peştii nu mai că
nu pot să stea ascunşi, dar sunt siliţi să iasă curând la suprafaţă.
Pescarului nu-i rămâne decât să scoată cu o sită peştele ajuns în
dificultate. Fiind o practică răspândită, denumirea ei a putut fi aplicată la
viaţa socială, de unde expresia „a pescui în apă tulbure” care înseamnă „
a profita de o situaţie încordată sau confuză, pentru a atrage foloase
personale”.
Expresiile din aces domeniu servesc intenţiile de ironie la adresa
unor trăsături de caracter ale oamenilor sau pentru a descrie anumite
situaţii. „A fi cu borşul la foc şi cu peştele în iaz” înseamnă „a te lăuda
înainte să izbândeşti ceva”, imposibilitatea este lapidar zugrăvită prin
zicala „când a prinde balta peşte”. Despre cei ce râd de defectele altora
fără a şi le vedea pe ale lor, se spune „râde vârşa de baltă”, adăugându-se
uneori explicaţia … „şi-i putrezeşte coada”.
71
Este demnă de subliniat mulţimea expresiilor din domeniul
pescuitului cu adresă directă la aspectele sociale. Cineva care trăieşte
bine o duce „ca peştele în apă”, iar cel ce se luptă neputincios cu nevoile
„se zbate ca peştele pe uscat”.
Vorbind de sărăcie se spune: „cu un rac tot sărac, cu un chitic tot
calic”, referirea la pescar căpătând o valoare deosebită datorită rolului
hazardului în reuşita muncii lui. După ce s-a isprăvit o muncă se văd
rezultatele, căci numai „după ce seacă apa se vede ce peşte la fund este”.
Pe omul lacom îl momeşti cu puţinul căci „cu râma mică se prinde peştele
mare”. Puţin lângă puţin se face mult fiindcă „apele mici fac râurile
mari”. Puţin lângă puţin se face mult, fiindcă „apele mici fac râurile
mari”. Definiţia cârnului „bea apă de pe gheaţă”. Iar săracul „n-are după
ce să bea apă”, „cu un rac tot sărac”. Când îi merge bine cuiva „i-a venit
apa la moară” sau „a da apă la moară” înseamnă a-i cânta cuiva în strună,
a-i face toate poftele, a-i da nas.
Când omul îşi revine în fire şi se întoarce la rosturile lui i se
potrivesc zicătorile: „A venit la matcă”… „apa vine la matcă şi omul la
ţeapă”. Omul care mult vorbeşte şi nimic nu isprăveşte „bate apa-n piuă”.
Vorbele se duc dar faptele rămân: „apa trece, pietrele rămân”. Cutare se
frământă „ca apa de maluri”. Omul nesigur, şovăielnic „o scaldă în două
ape”… „umblă în două luntre”; şi o păţeşte căci „cine umblă în două
luntre, cade în apă”. Până o fi să se isprăvească o treabă lungă „are să
treacă multă apă pe gârlă”. Ceva de aruncat ca netrebnic, un om de
nimic, cineva prost îmbrăcat: „e dat pe gârlă”… „parcă-i pui de gârlă”…
„s-a dus pe copcă”. Ceva ce nu se poate, e neghiobie: „a da cu măciuca în
baltă” … „nu da cu bâta în baltă că te stropeşti”. Creşte repede „creşte ca
din apă”. Face ce nu trebuie „cară apă în Dunăre”. Nu face gură, ci
treabă, căci „lopata când bate în apă, sperie peştii”. Cineva face un lucru
prematur „vinde peşte din baltă”, contează pe ceva nesigur. A face
planuri cu privire la un lucru înainte de a-l obţine; a se bucura înainte de
izbândă se sugerează prin „a fi cu borşul la foc şi cu peştele în iaz”.
Niciodată sau „când a prinde mâţa peşte”.
„Am iubită şi nu-i mare,
Am nădejde c-o mai creşte,
Când o prinde mâţa peşte”.
72
Foarte repede, imediat, într-o clipă, cât ai clipi din ochi … adică „cât ai
zice peşte”. „A tăcea chitic” sau molcom, mâlc, ca peştele, ca pământul, a
nu spune nimic, a rămâne mut. A se sili din răsputeri să scape dintr-un
impas sau se străduieşte cu toate forţele să izbăvească ceva „se zbate ca
peştele pe uscat”.
Referitor la terminologia legată de ape şi pescuit, se identifică şi
expresia „a fi dus cu pluta”, adică a nu fi în deplinătatea facultăţilor
mintale, a fi, cu alte cuvinte, nebun.
Bibliografie
I. Studii de istorie a românilor, istorie a pescuitului şi istorie a limbii române1. Antipa, Gr. – „Pescăria şi pescuitul în românia”, Bucureşti, 1916,
p.80, 445 – 446.
2. Academia României – „Documente CXXXII” / 133.
3. Academia României – „Documente XXI” / 226.
4. Arh. St. Buc. – „Episcopia Buzăului”, LXXIII / 4.
5. Arh. St. Buc., Min. Agr., Dir. Pesc. – „Dosar nr. 603”, anul 1913.
6. Bogdan, I. – „Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu
Braşovul şi cu Ţara Ungurească” în sec. XV şi sec. XVI, Bucureşti,
1905, p. 17.
7. Dumitrescu, H., Dumitrescu, V.I. – „Săpăturile de la Traian,
Dealul Fântânilor”, în Mat. şi Cerc. Arh., VI, 1959, p. 167 şi V, 1959,
p. 190.
8. *** - „Documente privind istoria României”, A. Moldova, veacul XVI
– lea, vol. 2, Bucureşti, 1961, p. 23.
9. *** - „Documente privind istoria României”, B. Ţara Românească,
veacul XVI – lea, vol. 5, Bucureşti, 1951, p. 431.
10. *** - „Documente privind istoria României”, A. Moldova, veacul XVI
– lea, vol. 1, Bucureşti, 1951 – 1960, p. 431.
11. Giurescu, C.C. – „Istoria Românilor”, vol. III, 1, ed. A II – a,
Bucureşti, 1944, p. 118.
12. Giurescu, C.C. – „Istoria Bucureştilor”, 1958, p. 465.
13. Giurescu, C.C. – „Istoricul celei mai mari podgorii româneşti
Odobeşti”, 1961, p. 315 şi 326.
73
14. Ghibănescu, Gh. – „Surete şi Izvoade”, vol. IV, 2, Iaşi, 1906 – 1933,