PEDAGOGIA COMUNICĂRII DIDACTICE Conf. dr. Cristian Stan 1. Competenţe formate/dezvoltate prin parcurgerea disciplinei Stăpânirea conceptelor şi teoriilor privind discursul didactic (comunicarea didactică) Familiarizarea cu principalele teorii şi modele ale comunicării precum şi cu implicaţiile de ordin aplicativ ale acestora Operarea corectă cu conceptele specifice domeniului teoriei comunicării Formarea şi dezvoltarea competenţei comunicaţionale Capacitatea de a formula argumente şi contraargumente, precum şi de a le structura într-un sistem discursiv coerent ; Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructuiv- educativ ca act de comunicare Manifestarea comportamentului empatic Planificarea de activităţi didactice care utilizează în mod eficient principiile comunicării (eficienţa reţelelor de comunicare, eficienţa feedback-ului). Dezvoltarea aptitudinilor necesare unei comunicări didactice eficiente Înţelegerea conexiunii dintre stitlul didactic, exercitarea autorităţii şi comunicarea didactică. Recunoaşterea rolului jucat de comunicare în construirea stilului didactic. Identificarea relaţiilor de autoritate stabilite între profesor şi elev ca premise şi rezultate ale comunicării eficiente Dezvoltarea abilităţilor necesare depăşirii posibilelor blocaje comunicaţionale ce pot surveni în relaţia profesor-elev 2. Structurarea cursului Temele cursului 1. Comunicarea: definiţii şi atribute ale comunicării; funcţiile comunicării; 2. Perspective teoretice şi modele ale comunicării; 3. Comunicarea didactică; Discursul didactic: precizari conceptuale şi elemente 1
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
PEDAGOGIA COMUNICĂRII DIDACTICE
Conf. dr. Cristian Stan
1. Competenţe formate/dezvoltate prin parcurgerea disciplinei
Stăpânirea conceptelor şi teoriilor privind discursul didactic
(comunicarea didactică)Familiarizarea cu principalele teorii şi modele ale comunicării
precum şi cu implicaţiile de ordin aplicativ ale acestoraOperarea corectă cu conceptele specifice domeniului teoriei
comunicăriiFormarea şi dezvoltarea competenţei comunicaţionale
Capacitatea de a formula argumente şi contraargumente,
precum şi de a le structura într-un sistem discursiv coerent ;Proiectarea, conducerea şi realizarea procesului instructuiv-
educativ ca act de comunicare Manifestarea comportamentului empaticPlanificarea de activităţi didactice care utilizează în mod
eficient principiile comunicării (eficienţa reţelelor de
comunicare, eficienţa feedback-ului).Dezvoltarea aptitudinilor necesare unei comunicări didactice
eficienteÎnţelegerea conexiunii dintre stitlul didactic, exercitarea
autorităţii şi comunicarea didactică.Recunoaşterea rolului jucat de comunicare în construirea
stilului didactic.Identificarea relaţiilor de autoritate stabilite între profesor şi
elev ca premise şi rezultate ale comunicării eficienteDezvoltarea abilităţilor necesare depăşirii posibilelor blocaje
comunicaţionale ce pot surveni în relaţia profesor-elev
2. Structurarea cursului
Temele
cursului
1. Comunicarea: definiţii şi atribute ale comunicării; funcţiile comunicării;
2. Perspective teoretice şi modele ale comunicării;
3. Comunicarea didactică; Discursul didactic: precizari conceptuale şi elemente
1
structurale;
4. Reţele de comunicare
5. Fereastra Johari – model de comunicare, interacţiune şi feedback
6. Stilul didactic şi comunicarea; Admonestarea eficientă
7. Ipostazele comunicării, metode şi tehnici de comunicare, tipuri de întrebări şi
criterii de formulare a acestora
8. Tipuri de tranzacţii în comunicare: tranzacţii eficiente şi ineficiente în
comunicarea educaţională
2
3. Introducere Aptitudinea de a comunica şi capacitatea de a beneficia de efectele acestui proces
sunt competenţe extrem de importante într-o lume a comunicării.Cursul
urmăreşte familiarizarea cursanţilor cu teoriile şi conceptele specifice pedagogiei
comunicării, urmărindu-se operaţionalizarea acestora în termeni care să faciliteze
o cât mai bună aplicabilitate practică a conţinuturilor vehiculate.
Este necesară o sensibilizare şi o educare a cadrelor didactice pentru a fi capabile
să realizeze o comunicare eficientă.Cursul îşi propune dezvoltarea competenţei
de comunicare a cadrelor didactice prin realizarea de aplicaţii, exerciţii, reflecţii
cu ajutorul unor metode şi tehnici de comunicare orală şi scrisă. Rolul cadrului
didactic este de a informa elevii, de a pune probleme, de a-i încuraja şi de a-i
motiva să participe la dialog. Utilizarea adecvată a întrebărilor menite să
stimuleze activitatea intelectuală a elevilor, încurajarea întrebărilor din partea
acestora, spiritul de cooperare sunt câteva elemente menite să sprijine acest
dialog. În acest sens vor fi abordate teme vizând modalităţile de definire a
comunicării, teorii şi modele ale comunicării didactice, structura discursului
didactic, reţelele de comunicare, feedbackul şi rolul său în comunicarea
didactică, stilul didactic, blocajele în comunicare, ipostazele comunicării, metode
şi tehnici de comunicare, tipuri de întrebări şi criterii de formulare a acestora,
eficientizarea comunicării didactice pe baza analizei tranzacţionale etc.
Considerăm că prin parcurgerea temelor anterior menţionate, cursanţii îşi vor
dezvolta semnificativ aptitudinile comunicaţionale, fapt în măsură să conducă
atât la creşterea randamentului procesului instructiv-educativ cât şi la
optimizarea relaţiei profesor-elev.
Cursul include numeroase definiţii sintetice, trimiteri bibliografice clare precum
şi sarcini de lucru menite a orienta activitatea cursanţilor înspre atingerea
obiectivelor specifice fiecărei teme.
Prin conţinuturile tratate şi prin modul de abordare al acestora, cursul de
pedagogia comunicării urmăreşte dezvoltarea următoarelor categorii de
competenţe: operarea corectă cu conceptele specifice domeniului teoriei
comunicării, stăpânirea conceptelor şi teoriilor privind discursul didactic
(comunicarea didactică), familiarizarea cu principalele teorii şi modele ale
comunicării precum şi cu implicaţiile de ordin aplicativ ale acestora, abilitatea de
proiectare, conducere şi realizare a procesului instructuiv-educativ ca act de
comunicare, formarea şi dezvoltarea competenţei comunicaţionale, dezvoltarea
capacităţii de a formula argumente şi contraargumente, precum şi de a le 3
4. Prezentarea temelor şi a sesiunilor de formare. Suporturi de curs
Tema 1. Comunicarea: definiţii şi atribute ale comunicării
Obiective:
- familiarizarea cursanţilor cu cele mai relevante modalităţi de definire a comunicării;
- facilitarea realizării unor abordări comparative relativ la definiţiile comunicării;
- identificarea principalelor caracteristici ale comunicării şi explicitarea implicaţiilor pe care acestea
g. combinate (atracţie-respingere, atracţie-indiferenţă,
respingere-indiferenţă)
n. Perspectiva pedagogică
- sintetizează implicaţiile de ordin educaţional a perspectivelor
anterior menţionate, reliefând aspecte ca:
a. comunicarea educaţională este prin excelenţă o relaţie
intersubiectivă, la care interlocutorii participă cu întreaga lor
personalitate (experienţă anterioară, temperament, mediu de
provenienţă, grad de cultură, prejudecăţi şi stereotipii etc)
b. inegalitatea partenerilor implicaţi în comunicarea de tip şcolar
poate genera dificultăţi comunicaţionale atât la nivelul elevilor
cât şi la cel al profesorului
c. relaţia pedagogică este centrată ca sarcini pe elev iar ca putere pe
profesor, de unde tendinţa ca educatorul să asume preponderent
un rol emitent, dominativ, în timp ce elevul asumă rolul de
receptor, adeseori pasiv, al informaţiilor vehiculate
d. importanţa funcţiilor de feed-back şi feed-before
• Activităţile de predare-învăţare constituie acte complexe de comunicare, ce ţin de un gen
discursiv specializat, cel didactic, prin care profesorul urmăreşte să „afecteze” personalitatea
elevului;
• Dată fiind complexitatea realităţii exprimate, acestei noţiuni îi este conferită o gamă largă de
semnificaţii: înştiinţare, schimb, relaţie, împărtăşire, aducere la cunoştinţă, prezentare,
transmitere, participare, influenţă, control, ocazie care favorizează schimbul de idei.
20
• Informaţiile oferite de profesor variază ca amplitudine şi profunzime în funcţie de reacţiile
primite de la elevi;
• Un discurs didactic eficient favorizează receptarea, înţelegerea şi acceptarea de către elevi a
mesajului venit de la profesor;
• Interacţiunea comunicativă realizată în clasă constituie pentru elevi un prilej de a schimba
reciproc impresii, informaţii, aprecieri, păreri, propuneri etc.
Modele ale comunicării
Orice act de comunicare presupune prezenţa obligatorie a câtorva comportamente: un
emiţător, care transmite un mesaj către un receptor, prin intermediul unui cod şi cu ajutorul unui
canal de comunicare. Toate aceste elemente apar în orice reprezentare schematică a comunicării, de
tipul modelului. De-a lungul timpului s-au impus diferite modele ale comunicării, care analizează şi
explică din diverse unghiuri acest proces.
a) Modelul antic . Modele în comunicare au apărut încă din antichitate. Aristotel s-a
focalizat pe dimensiunea retorică, importanţa primordială deţinând-o persuasiunea.
Filosoful grec distinge un emiţător şi un receptor (Fig.I.1.), între care circulă un mesaj.
mesajRE
Fig.I.1. Modelul antic al comunicării
Factorii importanţi în persuasiune sunt atribute ale celor trei elemente din schemă: mesajul
(conţinutul, aranjamentul, felul în care a fost rostit), ethosul (personalitatea emiţătorului şi
argumentele pe care le include în mesaj), starea de emoţie (trăită de receptor).
b) Modelul social . Harold Laswel, de profesie sociolog, propune în 1948 o analiză a
procesului de comunicare în termenii funcţiilor ce la are în societate:
- de supraveghere a mediului (atenţionarea membrilor comunităţii asupra pericolelor şi
oportunităţilor);
- de corelare a diferitelor componente ale societăţii;
- de transmitere a moştenirii sociale între generaţii.
21
Autorul stabileşte o corespondenţă cu rolurile sociale. Actanţii supravegherii sunt politicienii,
diplomaţii. Realizatorii corelării sunt pedagogii, jurnaliştii. Transmiţătorii moştenirii sociale sunt
familia şi educatorii şcolari. Modelul apare ca o înşiruire de interogaţii:
Cine?
Spune ce?
Prin care canal?
Cui?
Cu ce efect?
Newcomb aduce în discuţie şi modelul triunghiular (fig.I.2.), cunoscut şi sub denumirea
“ABX”. Este aplicabil atâta timp cât există o relaţie între elementele constituente (emiţător,
receptor, mediu).
A
X
B
A – emiţătorB – receptorX - mediu
Fig.I.2. Modelul social al comunicării
Comunicarea are funcţia de a menţine simultan orientarea indivizilor unul către celălalt şi
către obiectele din mediul exterior. Procesul de comunicare este interactiv şi selectiv. Apar mai
multe alegeri: la sursă, la transmitere, pe canal, la recepţie.
c) Modelul comunicării în masă . Este realizat de Westley şi Mac Lean în 1957. Pune accent
pe feed-back, diferenţiind situaţiile de comunicare: diada – unde sursa învaţă imediat
răspunsurile, şi comunicarea în masă – unde răspunsul este minimalizat sau întârziat (fig
I.3.).
22
fBA
X 3
X 2
X 1
X 4 fB C
fC A
X n
Figura I.3. Modelul comunicării în masă
Variabila X poate fi orice eveniment sau obiect, care este subiect al comunicării şi aparţine
mediului lui A, B sau C. “A” este comunicatorul, “B” este audienţa, iar “C” mass-media şi agenţii
ei care controlează canalul. Feedback-ul este redat prin simbolul “f”. Din punct de vedere
educaţional profesorul este şi el un mediator între diverse surse de informare şi elevi (“C” are rol de
intermediar între A şi B).
d) Modelul lingvistic . Jakobson adoptă un punct de vedere funcţional (fig.I.4.).
CONTACTCOD
CONTEXTMESAJ
RE
Figura I.4. Modelul lingvistic al comunicării
23
Jakobson stabileşte şase funcţii cardinale ale limbajului, câte una pentru fiecare element al
schemei, după cum se vede în tabelul următor:
Element Funcţie ConcretizareContext Referenţială Dă indicaţii despre o stare de lucruriEmiţător Emotivă Cel care vorbeşte îşi face cunoscute emoţiile, ideile,
vrea să se exteriorizezeDestinatar Conativă Reacţia celuilaltContact Factică Vorbitorul se asigură că a fost ascultatMesaj Poetică Calitatea mesajuluiLimba (cod) Metalingvistică Apare când codul devine obiectul mesajului
(vorbim despre o limbă, analizăm cuvinte)
Tabel I.2. Funcţiile cardinale ale limbajului
Modelul lui Jakobson rămâne schematic lipsind din el contextul, situaţia de comunicare. Cea
care va perfecţiona modelul comunicării este Catherine Kerbrat ORECCHIONI (fig.I.5.). Este unul
din cele mai noi studii, fiind publicat în 1980.
24
decodareencodare
Constrângeriale universuluide discurs
Constrângeriale universuluide discurs
Model deproducţie
Model deproducţie
Competenţelingvistice şiparalingvistice
Competenţeideologice şiculturale
Competenţeideologice şiculturale
Determinanţii“PSI”
Competenţelingvistice şiparalingvistice
Determinanţii“PSI”
E Rmesaj
canal
referent
Figura I.5. Modelul comunicării după Catherine Kerbrat ORECCHIONI
Modelul Orecchioni subliniază caracterul interactiv al comunicării, de aceea competenţele
cu care sunt abilitaţi emiţătorul şi receptorul coincid. Pentru că rolurile lor se schimbă alternativ
între ei, fiecare participant trebuie să stăpânească aceleaşi abilităţi. Fiecare situaţie de comunicare
are propriile sale caracteristici, din ele rezultând şi constrângerile. Astfel, discursul unui politician
are alte reguli decât cel al unui profesor, sau al unui medic.
e) Modelul informaţional – statistic . Este elaborat în 1949 de doi cercetători – Shannon,
inginer la Bell telephone, preocupat de acurateţea transmiterii mesajului telefonic – şi
25
Weaver – care a extins teoria la toate tipurile de comunicare. Modelul presupune o sursă,
de unde un mesaj este trecut unui transmiţător, unde este codat într-un semnal, asupra
căruia acţionează zgomotul în drumul lui către receptor, unde este decodat şi trecut la
destinaţie (fig.I.6.).
Sursă Transmiţător Receptor Destinaţia
Sursa dezgomot
MesajMesaj Semnal Semnalreceptat
Figura I.6. Modelul informaţional-statistic al comunicării
“Zgomotul” are o dublă natură: fizică şi psihologică (reveriile, stările, sentimentele). Pentru
a combate zgomotul se introduce redundanţa, se transmit mai multe semne decât e necesar.
Informaţia este o valoare matematică aflată în raport invers cu probabilitatea ocurenţei
semnelor şi informaţia transmisă, mesajul fiind o succesiune de semne extrase dintr-un repertoar
(sursa de informaţie). Teoria se bazează pe faptul că în construirea mesajului, sursa are posibilitatea
de a alege între elementele repertoriului pe cele care le consideră adecvate. Din perspectiva
emiţătorului, cantitatea de informaţie este o expresie a gradului său de libertate în alegerea
semnelor, iar din perspectiva receptorului, cantitatea de informaţie este o expresie a gradului de
surpriză al mesajului. Probabilitatea apariţiei unui element din repertoriu este dată de formula:
H = -Σ π 1 log2 π 1 unde H reprezintă informaţia, iar π 1 probabilitatea fiecărui element.
Cel mai mare neajuns al teoriei este reprezentarea feedback-ului, modelul fiind
unidirecţional. Totuşi sesizarea dublei naturi a zgomotului are aplicabilitate în educaţie. Starea
fizică şi psihică a profesorilor şi elevilor poate influenţa pozitiv sau negativ comunicarea didactică.
Practica educaţională cunoaşte şi situaţii în care elevul nu este interesat în învăţare, ceea ce
transformă comunicarea într-un proces unidirecţional, doar de la profesor la elev.
f) Modelul cibernetic . Norbert Wiener este autorul unui model variabil şi pentru oameni şi
pentru maşini. Acesta presupune un sistem de comunicare cu proceduri de control care
26
permit unui sistem să se adapteze la schimbările din mediu. Este similar evaluării, care
asigură ajustarea strategiilor educaţionale în vederea obţinerii unui randament crescut.
g) Modelul pedagogic . Cel mai frecvent întâlnit model de comunicare în tratatele de
pedagogie este cel al lui Meyer-Eppler (fig.I.7.). Mesajul porneşte de la emiţător, care îl
codează, e trecut – printr-un canal – receptorului, care îl decodează. Asupra canalului
• contextualitatea – relaţiile textului cu câmpul sociocultural de apartenenţă.33
Relaţiile pe care discursul educaţional le manifestă cu pregnanţă sunt contextualitatea,
intertextualitatea şi metatextualitatea.
Educaţia serveşte societatea, idealul educaţional derivă din cel social. Conţinutul învăţământului se
construieşte în raport cu o anumită treaptă de dezvoltare socială şi cu cerinţele contextului social.
Intertextualitatea apare la confluenţa ştiinţelor educaţiei cu ştiinţele conexe: psihologia, sociologia,
filosofia, logica, biologia. Discursul educaţional are conexiuni intertextuale şi cu discursurile moral,
religios ori istoric.
Cercetările recente (M. Călin, C. Cucoş, C. Sălăvăstru) asupra limbajului educaţional încearcă
fundamentarea epistemologică şi analiza critică a termenilor utilizaţi. În orice discurs apare la un
moment dat o criză, cuvintele se devalorizează sau se perimează. Terminologia didactică nu face
excepţie, dar se remarcă acţiunea eficientă a cercetărilor pe linia acestor probleme şi a propunerilor
de soluţionare.
Tendinţele de sistematizare a limbajului pedagogiei merg în două direcţii (M. Călin, 1996):
• ordonarea termenilor în grupuri, după apartenenţa la un anumit moment din istoria
pedagogiei;
• ordonarea termenilor prin prisma epistemologiei pedagogiei: concepte generale,
derivate şi împrumutate.
Rigurozitatea ştiinţifică a limbajului pedagogic nu constă în transformarea lui într-unul tehnic, ci
într-unul operaţional. Termenii se cer redefiniţi, în cazul celor de împrumut, pentru a fi
dezambiguizaţi. Pedagogia actuală trăieşte explozia informaţională ce acţionează în toate ştiinţele,
în consecinţă împrumutul de termeni şi sincronizarea cu tendinţele europene necesită discernământ.
Sintagme ca “tineretul studios”, “tinerele generaţii”, “om de înalt profil moral”, tendinţa de a utiliza
prea multe sinonime, definiţiile greoaie ar trebui eliminate din manuale şi din literatura de
specialitate.
Pentru a realiza o comunicare clară şi o referinţă univocă se poate alcătui un dicţionar de pedagogie
actualizat. O altă metodă este extinderea presei de specialitate şi difuzarea ei pe o scară mai largă.
Se asigură astfel un spaţiu pentru promovarea cercetărilor noi şi o circulaţie rapidă a informaţiei în
domeniu.
34
Competenţa comunicaţională
Competenţa comunicaţională diferă de cea lingvistică deoarece prima implică şi dimensiunea relaţională.
Calităţi:1. vast repertoriu comunicaţional2. abilitatea de a alege comportamentul comunicaţional cel mai potrivit, funcţie de context (timp şi
loc), de scop (modul în care comunicăm depinde de rezultatele vizate) şi de partenerul de comunicare (empatie şi cunoaştere).
3. Eficienţa comportamentului comunicaţional.4. Complexitatea cognitivă (a prezenta o varietate de cadre pentru ca interlocutorul să sesizeze
rezolvarea/soluţia propusă de noi).5. Dubla responsabilitate, faţă de mesaj şi faţă de interlocutor.6. Capacitatea de automonitorizare afectivă.
Condiţii ale eficienţei comunicării:1. atitudinea pozitivă (existenţa unor sentimente pozitive faţă de comunicare în general/
valorizarea interlocutorului sau a discursului acestuia, stima de sine ridicată şi sentimentul competenţei în domeniu, temperarea tendinţelor egocentrice
2. sinceritatea (ca deschidere către partener, ca reacţie la mesajul partenerului, ca recunoaştere a propriilor gânduri sau sentimente
3. empatia (profesorul deschis, inert, egocentric; P. Reps-metoda pillow ce presupune o analiza relaţiei de comunicare din patru perspective: 1. Eu am dreptate, tu greşeşti, 2. Tu ai dreptate, eu greşesc, 3. Amândoi avem dreptate şi amândoi greşim, 4. Problema nu e atât de importantă cum pare a fi)
4. sprijinul (interlocutorul nu se simte ameninţat şi nu adoptă poziţii defensive dacă i se solicită să facă o descriere sau să emită o opinie astfel încât, conform T. Brougher, p.48, trebuie să ne arătăm mai mult descriptivi decât evaluativi, să adoptăm un stil de comunicare care să sugereze spontaneitatea, opus stilului de comunicare strategic, care odată sesizat generează precauţie şi defensiva interlocutorului)
5. egalitatea (comunicarea e mai eficientă într-un climat caracterizat ce nu evidenţiază ostentativ diferenţa valorică sau de statut dintre interlocutori; părţile implicate în dialog vor recunoaşte valoarea şi contribuţia fiecăruia dintre interlocutori; Carl Rogers: ”a manifesta faţă de celălalt un interes pozitiv necondiţionat”.
6. încrederea ( a-l determina pe interlocutor să se simtă în largul său în timp ce comunică; să fim calmi, flexibili, destinşi, evitând să dominăm social sau cognitiv partenerul de discuţie)
7. acceptarea prezenţei celuilalt (crearea unui climat de comuniune, de solidaritate comunicaţională, demonstrând atenţie, apreciere şi interes în raport cu interlocutorul, folosind “noi” şi nu “eu şi tu”; să cerem clarificări şi să nu dăm sentinţe).
8. gestionarea interacţiunii (a nu-l face pe interlocutor să se considere neglijat, a asculta cu atenţie, a utiliza mesaje verbale pozitive şi agreabil.
9. controlul imaginii de sine/self-monitoring (repertoriu comunicaţional bogat, adaptabilitate în a-ţi juca rolul).
10. expresivitatea (abilitatea de a comunica o angajare autentică în tratarea unei teme, atât în plan verbal cât şi în cel emoţional, cunoscut fiind faptul că trăirile emoţionale exprimate ale locutorului cresc eficienţa comunicării; expresivitatea vocală/tonul comunicării este superioară mimicii sau posturii din punctul de vedere al expresivităţii).
11. persuasiunea (cale de influenţare a partenerului de comunicare pentru modificarea atitudinii sale în direcţia dorită de comunicator.
35
12. credibilitatea (este corelatul persuasiunii, având ca indicatori specifici viteza şi fluenţa în exprimare, elemente ce sporesc gradul de competenţă perceput; similitudinea cu interlocutorul măreşte, de asemenea gradul de credibilitate; asupra interlocutorilor cu un nivel ridicat de educaţie şi cu un simţ analitic dezvoltat au un impact mai mare mesajele de factură raţională iar asupra celor din categoria opusă, mesajele cu încărcătură preponderent emoţonală; noutatea argumentului sporeşte credibilitatea mesajului; repetarea unor argumente simple şi slabe conduce la suprasaturaţie, ceea ce inhibă fenomenul persuasiv; eficienţa persuasiunii este direct proporţională cu nevoia de cunoaştere a individului; expunerea la informaţii ce contrazic credinţele personale ale individului îl predispun la punerea în joc a unor strategii autodefensive astfel încât vom sublinia aspectele convenabile pentru interlocutor)
• Sarcini de lucru:
- să identifice notele caracteristice ale elementelor structurale ale discursului didactic;
- să expliciteze condiţiile comunicării eficiente
- să identifice modalităţi de eficientizare a propriului discurs didactic în funcţie de specificul
disciplinei predate şi particularităţile elevilor cu care lucrează;
36
Tema 4. Reţele de comunicare
Obiective:
- analiza avantajelor şi dezavantajelor diferitelor reţele de comunicare;
- exersarea includerii unei variaţii de reţele de comunicare în proiectarea activităţilor didactice la
-O modalitate de analiză a tipurilor de întrebări o reprezintă taxonomia interogării a lui Bloom (vezi
Anexa 2)
-Organizarea informaţiei communicate în cadrul activităţii instructiv-educative cu ajutorul grilei de
organizare a conţinutului (vezi Anexa 3)
56
Sarcini de lucru:
să caracterizeze ipostazele comunicării didactice şi rolul lor la clasă
1. să interpreteze semnificaţiile mişcărilor de instruire ale profesorilor şi elevilor
2. să identifice rolul comunicării nonverbale în raport cu comunicarea verbală
3. să analizeze avantajele/limitele modelului interacţional elaborat de Flanders, din perspectiva
utilităţii sale didactice
4. să elaboreze seturi de întrebări pentru materia lor, respectând taxonomia lui Bloom
5. să comunice un conţinut nou pe baza grilei de organizare a conţinutului
6. să identifice reguli de formulare a unor întrebări adecvate, clare, concise pentru o anumită
secvenţă de lecţie
57
Tema 8. Blocaje în comunicare. Tipuri de tranzacţii în comunicare: tranzacţii eficiente şi
ineficiente în comunicarea educaţională
Obiective:
- familiarizarea cursanţilor cu tipurile de tranzacţii psihologice care pot interveni în
comunicare
- identificarea tipurilor de comportamente comunicaţionale care definesc cele trei instanţe ale
personalităţii: părinte, adult, copil
- analiza surselor de blocaje generate de utilizarea necorespunzătoare a tranzacţiilor în
comunicarea educaţională
- exersarea tipurilor de tranzacţii eficiente în contextul comunicării educaţionale
Noţiuni-cheie:
blocajul comunicaţional; analiza tranzacţională, analiza structurală a comunicării, stări/instanţe ale
personalităţii, Eu de părinte/adult/copil, tranzacţii paralele/încrucişate/duble, autoreglarea
interacţiunilor, tranzacţii eficiente/ineficiente, comunicare explicită/implicită, reguli ale comunicării
eficiente.
Definiţii de lucru:
• Analiza tranzacţională este o teorie a personalităţii şi a comportamentului interpersonal, deci
şi o teorie a comunicării.
• Analiza tranzacţională este un instrument creativ şi util pentru a facilita schimbarea şi
dezvoltarea în plan personal şi profesional, având aplicaţii în consiliere, educaţie şi
psihoterapie.
• Analiza structurală a comunicării implică analiza instanţelor personalităţii din perspectiva
cărora este abordată comunicarea:
- „eul de părinte”: implică o comunicare caracterizată prin: impunerea de reguli, emiterea de
cerinţe, judecăţi, critică, moralizare, ameninţare, folosirea unui comportament autoritar
(părinte normativ) sau protecţie şi preluarea sarcinilor (părinte binevoitor)
- „eul de adult”: implică o comunicare concretizată în informare, analizare, negociere,
reflectare, evaluare, compararea informaţiilor, etc.
58
- „eul de copil”: comunicare bazată pe exprimare spontană a dorinţelor, sentimentelor,
creativitate, intuiţie (copil liber) sau bazată pe acceptarea normelor şi solicitărilor (copil
adaptat)
• O tranzacţie în comunicare constă dintr-un stimul şi un răspuns între două stări specifice ale
Eului.
• Comunicarea între indivizi ia forma unui lanţ de tranzacţii de acest fel. În funcţie de tipul de
tranzacţii stabilit, comunicarea continuă, este întreruptă sau are loc la două nivele, unul
social şi altul psihologic.
Bariere în comunicare
Există o multitudine de factori care pot cauza probleme şi de care trebuie să fim conştienţi pentru a le depăşi sau minimaliza efectul Dintre aceştia mai semnificativi sunt:
• diferenţele de percepţie – persoane de diferite vârste, culturi, educaţie,
temperamente, sex, vor percepe altfel situaţiile şi le vor interpreta în mod diferit;
• concluziile grăbite – deseori vedem ceea ce dorim să vedem şi auzim ceea ce dorim
să auzim, evitând să recunoaştem realitatea în sine;
• stereotipiile – învăţând permanent din experienţele proprii vom întâmpina riscul de a
trata diferite persoane ca şi când ar fi una şi aceeaşi;
• lipsa de interes – de obicei suntem mai interesaţi de problemele noastre decât de ale
altora, de aceea acolo unde lipsa de interes este evidentă trebuie să acţionăm cu abilitate
pentru a direcţiona mesajul astfel încât să corespundă nevoilor şi interesului celui ce
primeşte mesajul;
• dificultăţile de exprimare – sunt determinate de lipsa de încredere în sine sau de
vocabularul sărac;
• emoţiile – deşi poate determina chiar blocarea completă a comunicării, ea poate
deveni totuşi un catalizator impresionând auditoriul mai mult decât o persoană lipsită de
emoţie sau entuziasm.
• personalitatea celor antrenaţi în comunicare – nu doar tipurile diferite de
personalităţi pot cauza probleme ci, adeseori, propria noastră percepţie a persoanelor din
jurul nostru este afectată şi ca urmare, comportamentul nostru influenţează pe acela al
partenerului comunicării.
Aceştia sunt doar câţiva factori care pot face comunicarea mai puţin eficientă sau chiar să eşueze complet. Potenţialele bariere de comunicare nu depind numai de noi, respectiv receptor şi emiţător, ci şi de condiţiile de comunicare, pe care trebuie nu numai să le cunoaştem ci şi să le controlăm pentru ca procesul comunicării să capete şansa de a fi eficient.
Pentru o adaptare eficientă la situaţia de comunicare este necesar să fie luaţi în calcul toţi factorii care o influenţează:
59
a) factori materiali şi fizici:
- clasele, laboratoarele, mobilierul;
- zgomotul;
- luminozitatea;
- dispoziţia băncilor;
- locul unde stă profesorul;
- condiţiile atmosferice:
b) factori organizaţionali şi de context:
- numărul elevilor într-o clasă;
- strategiile utilizate;
- starea fizică şi psihică a participanţilor.
c) Factori ai relaţiei educative:
- stilul de predare;
- talentul pedagogic;
- stereotipiile;
- cunoaşterea celuilalt;
- abilităţile de ascultare.
Barierele în comunicare se produc atunci când unul sau mai mulţi din factorii enumeraţi nu funcţionează în condiţii optime. În relaţia profesor – elev se nasc decalaje de comunicare între trăsăturile mesajului şi înţelegerea lui în profunzime, precum şi între repertorii.
Abilităţile de ascultare ale elevilor sunt fizice (auzul), de interpretare şi înţelegere a cuvintelor (comprehensiunea), de a-şi aminti tot ce a fost spus (retenţia). Cercetările în domeniu (Burgoon) relevă faptul că elevii îşi amintesc mai bine decât înţeleg.
Ascultarea eficientă poate fi perturbată de câteva aspecte: dezinteres (la elevi nu ar trebui să apară); distragerea atenţiei de caracteristicile profesorului (haine, stil, ton, voce, maniere); judecăţile proprii ale elevilor asupra mesajului; agenţii fizici şi psihici care distrag atenţia (zgomot, lumină, tensiune, oboseală); luarea notiţelor; dificultatea materialului; decalajul între cantitatea de informaţie pe care o poate da profesorul şi cea pe care o poate lua elevul.
Taxonomii şi explicitări teoretice:
Tabel 1. Tipuri de tranzacţii în comunicare
Tip de
tranzacţie
Reprezentare grafică Explicitare
60
a. Tranzacţiile
paralele
În tranzacţia paralelă
răspundem
interlocutorului din starea
pe care ne-a solicitat-o
Regula I a comunicării:
"Cât timp tranzacţiile
rămân paralele,
comunicarea poate
continua nelimitat".b. Tranzacţiile
încrucişate
Când tranzacţiile nu sunt
paralele, apar blocajele în
comunicare.
Regula a II-a a
comunicării:
"Când o tranzacţie este
încrucişată, comunicarea
este întreruptă". c. Tranzacţiile
duble/ascunse
În acest tip de tranzacţii,
alături de mesajul
explicit, se transmit şi
mesaje ascunse - la nivel
emoţional, non-verbal.
Întotdeauna implică cel
puţin două stări din cele
trei descrise anterior.
Regula a III-a a
comunicării:
"Comportamentul apărut
în urma tranzacţiilor
ascunse este determinat
la nivel psihologic
(ascuns) şi nu la cel
61
social (vizibil)".
Exemple reprezentative pentru practica didactică:
o Eficienţa comunicării didactice depinde de utilizarea instanţei/stării de personalitate
adecvate situaţiei.
o Comunicarea eficientă necesită comunicarea paralelă între structurile personalităţii,
în timp ce tranzacţiile încrucişate sau duble constituie surse de blocaje în comunicare, fiind
mai puţin recomandate în comunicarea didactică.
o Utilizarea echilibrată a celor trei stări ale eului în comunicarea educaţională poate
oferi elevilor modele comportamentale echilibrate şi pozitive.
o Utilizarea disproporţionată a unei stări a eului conduce la un comportament
comunicaţional rigid şi neechilibrat.
o Vârsta şi nivelul de dezvoltare al elevilor cu care interacţionăm constituie un criteriu
în adoptarea unei stări sau a alteia (ex. la vârsta şcolară şi preşcolară este optimală
combinarea stării de părinte binevoitor cu cea de copil liber/adaptat; în relaţia cu elevii din
ciclul gimnazial/liceal utilizarea instanţei de adult şi părinte binevoitor este optimă;
abordarea relaţiei cu adolescenţii din perspectiva părintelui normativ conduce automat la
blocaje în comunicare)
o Conţinutul şi finalităţile specifice anumitor discipline de studiu facilitează
exprimarea preferenţială a unei anumite instanţe a eului (ex. disciplinele artistice sau
sportive permit manifestarea în mai mare măsură a eului de copil liber; matematica sau
logica stimulează comunicarea din perspectiva stării de adult)
o Utilizarea unor tranzacţii eficiente în mediu şcolar poate optimiza relaţia de lucru cu
elevii, părinţii elevilor şi colegii.
o Autoreglarea comunicării devine posibilă prin conştientizarea şi modelarea
tranzacţiilor în comunicare.
Sarcini de lucru şi aplicaţii:
1. Identificaţi atributele comunicării eficiente din perspectiva modelului analizei
tranzacţionale.
62
2. Teme de reflecţie:
- Reflectaţi asupra comportamentului comunicaţional utilizat în activitatea didactică şi
identificaţi cele mai frecvente stări ale personalităţii la care faceţi apel în relaţia cu elevii.
- Analizaţi în ce măsură există un echilibru sau dezechilibru în utilizarea stărilor de
personalitate la care apelaţi (utilizarea predominantă a unei instanţe comparativ cu celelalte).
E. Rezumat
Prin conţinuturile tratate şi prin modul de abordare al acestora, cursul de pedagogia comunicării
urmăreşte dezvoltarea următoarelor categorii de competenţe: operarea corectă cu conceptele
specifice domeniului teoriei comunicării, stăpânirea conceptelor şi teoriilor privind discursul
didactic (comunicarea didactică), familiarizarea cu principalele teorii şi modele ale comunicării
precum şi cu implicaţiile de ordin aplicativ ale acestora, abilitatea de proiectare, conducere şi
realizare a procesului instructuiv-educativ ca act de comunicare, formarea şi dezvoltarea
competenţei comunicaţionale, dezvoltarea capacităţii de a formula argumente şi
contraargumente, precum şi de a le structura într-un sistem discursiv coerent, manifestarea
comportamentului empatic, planificarea de activităţi didactice care utilizează în mod eficient
principiile comunicării (eficienţa reţelelor de comunicare, eficienţa feedback-ului), dezvoltarea
aptitudinilor necesare unei comunicări didactice eficiente, înţelegerea conexiunii dintre stitlul
didactic, exercitarea autorităţii şi comunicarea didactică, dezvoltarea abilităţilor necesare
depăşirii posibilelor blocaje comunicaţionale ce pot surveni în relaţia profesor-elev, înţelegerea
rolului jucat de comunicare în construirea stilului didactic propriu, identificarea relaţiilor de
autoritate stabilite între profesor şi elev ca premise şi rezultate ale comunicării eficiente etc.
Aceste elemente sunt în măsură să aducă un aport substanţial la creşterea eficienţei procesului
de predare-învăţare.
G. Glosar (termeni/sintagme de specialitate, neologisme)