Săptămâna Patimilor Deniile din Săptămâna Patimilor sunt unele dintre cele mai profunde, frumoase şi înălţătoare slujbe creştine. Deniile au apărut odată cu creştinismul şi se ţin în Postul Mare al Paştilor, post care durează şase săptămâni. Deniile din Săptămâna Mare atrag însă o mulţime de credincioşi; se săvârşesc în biserici începând cu seara Floriilor, deci din duminica a şasea a postului, până vineri seara, când se cântă şi Prohodul Domnului. Deniile sunt slujbe care se ţin după orele 18-19. Denia se deosebeşte de prive- ghere, care înseamnă tot slujba de seară, prin faptul că se referă numai la utrenia săvârşită seara. Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. De luni până vineri, în ziua cumplită a răstignirii, preoţii rostesc rugăciuni rituale, cânturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament (Psalmi, Profeti etc.), numite paremii. Cât despre Evanghelii, ele sunt rânduite astfel ca în fiecare zi din Săptămâna Patimilor să se citească o anumita Evanghelie. Cele mai importante denii sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seară are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Cea de vineri seară se deosebeşte de celelalte denii prin Cântarea Prohodului, şi înconjurarea bisericii cu Sfantul Epitaf (cusătură sau pictură de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt). Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţii: atunci a fost răstignit Mântuitorul. De aceea, în această zi, în orice biserică creştină din lume, nu se oficiază slujba Liturghiei. Liturghia însăşi înseamnă jertfa şi se consideăa că nu se pot aduce două jertfe ţn aceeaşi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgică. În schimb, vineri seara se oficiază Denia Prohodului. Mai întai, tineri şi bătrâni, ţn lanţ neîntrerupt, trec pe sub masa plină de flori, masă ce simbolizează catafalcul Domnului. Pe ea este aşternută o faţă de masă bogat pictată, cu punerea în Mormânt a Mântuitorului (Epitaf), precum şi Evanghelia împreună cu Crucea. Apoi, preoţii, strana şi credincioşii cântă Prohodul Domnului. Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este, ca prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocainţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi. Joia Mare În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tării, fetele fac câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le când dorinţa s-a împlinit. Acestă aţă şi-o pun sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă. Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfinţite şi îngropate la mosie o feresc de piatră. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se Duminica Floriilor În Duminica Floriilor, în bisericile ortodoxe, se binecuvântează ramurile de salcie. În popor există credinţa că salcia are puteri miraculoase: alungă duhurile necurate, iar animalele şi pământurile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele. De aceea nu trebuie să ne mirăm dacă o mai întâlnim atârnată în adăposturile animalelor. Salcia care era dusă la biserică trebuia să aibă mugurii desfăcuţi. În cazul în care vremea fusese neprielnică pentru înmugurire, atunci crengile de salcie erau puse în ap; cu cel puţin o seară înainte de a fi duse la biserică. Există şi obiceiul lovirii uşoare cu crenguţa de salcie. Părinţii îşi loveau uşor cu ramurile de salcie copiii, spunând: „Bătaia salciei, să fii sănătos ca aceasta!“ Salcia era pusă şi în apa în care se îmbăiau copiii. Mugurii de salcie erau consideraţi vindecători. Cei care mâncau muguri de salcie, scăpau de friguri şi de alte boli. Mugurii de salcie erau introduşi în aluatul pentru pâine. În popor, există credinţa ca salcia sfinţită aruncată în foc, poate ajuta în cazul unui incendiu. Cu salcie sfinţită, înmuiată în agheazmă, erau stropite atât casele oamenilor, cât şi încăperile unde stăteau animalele, pentru a fi ferite de lucrarea duhului necurat. Traditii , Obiceiuri şi supertiţii de Paste
4
Embed
Obiceiuri şi supertiţii de Paste Paste.pdfSfântul Maslu. Din Moldova mai ales s-a împrumutat obiceiul ca femeile să pregătească din grâu pasca. Ea se frământă din făina
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Săptămâna Patimilor
Deniile din Săptămâna Patimilor sunt
unele dintre cele mai profunde, frumoase
şi înălţătoare slujbe creştine. Deniile au
apărut odată cu creştinismul şi se ţin în
Postul Mare al Paştilor, post care durează
şase săptămâni.
Deniile din Săptămâna Mare atrag însă o
mulţime de credincioşi; se săvârşesc în
biserici începând cu seara Floriilor, deci
din duminica a şasea a postului, până
vineri seara, când se cântă şi Prohodul
Domnului.
Deniile sunt slujbe care se ţin după orele
18-19. Denia se deosebeşte de prive-
ghere, care înseamnă tot slujba de seară,
prin faptul că se referă numai la utrenia
săvârşită seara. Cele două denii din
săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor
de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun.
De luni până vineri, în ziua cumplită a
răstignirii, preoţii rostesc rugăciuni
rituale, cânturi, citesc fragmente liturgice
din Vechiul Testament (Psalmi, Profeti
etc.), numite paremii. Cât despre
Evanghelii, ele sunt rânduite astfel ca în
fiecare zi din Săptămâna Patimilor să se
citească o anumita Evanghelie.
Cele mai importante denii sunt cele de
joi şi vineri seara, cunoscute şi sub
denumirile de denia mică şi denia mare.
Cea de joi seară are ca elemente
specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale
patimilor şi scoaterea Sfintei Cruci în
mijlocul bisericii. Cea de vineri seară se
deosebeşte de celelalte denii prin
Cântarea Prohodului, şi înconjurarea
bisericii cu Sfantul Epitaf (cusătură sau
pictură de mare frumuseţe care
reprezintă scena punerii în mormânt).
Vinerea Mare este ziua de doliu a
creştinătăţii: atunci a fost răstignit
Mântuitorul. De aceea, în această zi, în
orice biserică creştină din lume, nu se
oficiază slujba Liturghiei. Liturghia însăşi
înseamnă jertfa şi se consideăa că nu se
pot aduce două jertfe ţn aceeaşi zi. De
aceea, Vinerea Mare este zi aliturgică.
În schimb, vineri seara se oficiază Denia
Prohodului. Mai întai, tineri şi bătrâni, ţn
lanţ neîntrerupt, trec pe sub masa plină
de flori, masă ce simbolizează catafalcul
Domnului. Pe ea este aşternută o faţă de
masă bogat pictată, cu punerea în
Mormânt a Mântuitorului (Epitaf),
precum şi Evanghelia împreună cu
Crucea. Apoi, preoţi i , strana ş i
credincioşii cântă Prohodul Domnului.
Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă
săvârşite seara, până târziu în noapte, ci
scopul lor principal este, ca prin
rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei
Scripturi şi meditaţie, prin pocainţă şi
post, să alungăm din suflet întunericul
păcatelor şi să ne umplem de lumina cea
tainică şi nevăzută a prezenţei iubitoare a
lui Hristos în noi.
Joia Mare În Joia Mare se prăznuieşte spălarea p ic ioare lor ucen ic i lor de căt re Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. În seara acestei zile creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Prin Sudul tării, fetele fac câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le când dorinţa s-a împlinit. Acestă aţă şi-o pun sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot aici se păstrează obiceiul de a spăla picioarele celor din casă (copii) de către femeile mai în vârstă. Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfinţite şi îngropate la mosie o feresc de piatră. Ouăle se spală cu detergent, se clătesc, se
Duminica Floriilor
În Duminica Floriilor, în bisericile
ortodoxe, se binecuvântează ramurile de
salcie. În popor există credinţa că salcia
are puteri miraculoase: alungă duhurile
necurate, iar animalele şi pământurile
sunt ferite de lucrarea duhurilor rele. De
aceea nu trebuie să ne mirăm dacă o mai
întâlnim atârnată în adăposturile
animalelor.
Salcia care era dusă la biserică trebuia să
aibă mugurii desfăcuţi. În cazul în care
vremea fusese neprielnică pentru
înmugurire, atunci crengile de salcie erau
puse în ap; cu cel puţin o seară înainte de
a fi duse la biserică.
Există şi obiceiul lovirii uşoare cu
crenguţa de salcie. Părinţii îşi loveau uşor
cu ramurile de salcie copiii, spunând:
„Bătaia salciei, să fii sănătos ca aceasta!“
Salcia era pusă şi în apa în care se îmbăiau
copiii.
Mugurii de salcie erau consideraţi
vindecători. Cei care mâncau muguri de
salcie, scăpau de friguri şi de alte boli.
Mugurii de salcie erau introduşi în aluatul
pentru pâine. În popor, există credinţa ca
salcia sfinţită aruncată în foc, poate ajuta
în cazul unui incendiu. Cu salcie sfinţită,
înmuiată în agheazmă, erau stropite atât
casele oamenilor, cât şi încăperile unde
stăteau animalele, pentru a fi ferite de
lucrarea duhului necurat.
Traditii,
Obiceiuri şi supertiţii de Paste
lasă la uscat, apoi se fierb în vopsea. Pe lângă ouă roşii, românii contemporani mai vopsesc ouăle şi în galben, verde, albastru. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leaga intr-un ciorap subţire şi aşa ţl fierb, ca să iasă "cu model". Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ştergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură. Spiritualitatea românească păstrează şi câteva legende referitoare la înroşirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu jidanii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos, când se vor înrosi ouăle din coşul ei. Şi pe dată, ouăle s-au făcut roşii. Se mai spune că, după Înviere, jidanii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena. Iar pietrele se prefăceau în ouă roşii. Altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coş cu ouă şi ele s-au înroşit de la sângele ce cădea din rănile Domnului. Există şi alte legende care povestesc despre originea acestui obicei. El este atât de răspândit pe teritoriul românesc, aşa cum era şi în trecut, ceea ce l-a făcut pe un călător turc din secolul al XVIII-lea să numească Paştele sărbătoarea de ouă roşii a ghiaurilor (creştini) valahi.
ţie, Vinerea Mare este cinstită mai ales prin participarea la slujba Prohodului Domnului. Aşa rămâne ea în conştiinţa românilor contemporani.
Sfintele Paşti Ziua Învierii Domnului, cunoscută şi sub numele de Paşti începe, din punct de vedere liturgic, în noaptea dinainte; la miezul nopţii, când se spune că mor-mântul s-a deschis şi a înviat Hristos. Chiar dacă românii participă în număr destul de mic la Sfânta Liturghie din această noapte sfântă, ei vin la Slujba Învierii, pentru a lua lumina. Apoi se duc pe la casele lor, revenind, dimineaţa, la biserică, în locurile unde se sfinţeşte pasca şi prinoasele. În biserică este obiceiul ca, în această noapte, să se sfinţească pâinea numită paşti, fie sub formă de anafură sau anafura amestecată cu vin (în Vestul ţării). În Bucovina, această pâine, sub formă de prescuri, o aduc la biserică femeile, în Vinerea Mare, când se slujeşte Sfântul Maslu. Din Moldova mai ales s-a împrumutat obiceiul ca femeile să pregătească din grâu pasca. Ea se frământă din făina curată de grâu, la care se adaugă lapte, uneori şi ouă. Pasca are formă rotundă pentru că, în popor, se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde. Pe margini se pune un colac împletit în trei, iar la mijloc se face o cruce din aluat, simbolizând crucea pe care a fost răstignit Hristos. Între impletituri se pune brânza sărată sau dulce, frământată cu ou şi stafide. Pasca se împodobeşte cu ornamente din aluat - flori, spirale, frunze, etc. Tradiţiile populare ale românilor, dar şi ale creştinilor, încă din cele mai vechi timpuri, sunt departe de tradiţia iudaică, ce presupunea o sărbătoare a durerii, la care alimentele rituale, pasca şi mielul, se consumau în grabă, însoţite de ierburi amare, după cum amară fusese şi robia
Vinerea Mare Vinerea Mare (Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor) este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru ca în această zi a fost răstignit şi a murit Mantuitorul lumii. Zi aliturgica, pentru ca Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi. În seara acestei zile se oficiază denia Prohodului Domnului. În mijlocul bisericii se scoate Sfântul Epitaf (care-l închipuie mort pe Mântuito-rul, înconjurat de Apostoli şi Maica
Domnului)
Necuratul în el; nu coc pâine sau altceva, să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu ţes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri; afuma casa cu tămâie, înconju-rând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru ca gângăniile şi dihăniile să nu se apropie de casă şi de pomi. Copiii adună flori de pe câmp şi le duc la biserică.Înălţătoare zi de doliu, tacere şi medita-
pe sub care toată lumea trece, până în după-amiaza zilei de sâmbătă. În zorii zilei de Înviere este dus din nou în Sfântul altar şi este aşezat pe sfânta masă, unde rămâne până în miercurea dinaintea Înălţării Domnului. Se spune că pe cei ce trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu-i doare capul, mijlocul şi şalele în cursul anului, iar dacă îşi sterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi. Acestei zile i se spune şi Vinerea Seacă, pentru că bătrânele posteau post negru, iar seara, la Denia Prohodului Domnului, luau anafura de la biserică. După cântarea Prohodului Domnului se înconjoara de trei ori biserica de tot soborul, cu Sfântul Epitaf, care apoi este aşezat pe masa din mijlocul bisericii. La terminarea slujbei, femeile merg la morminte, aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, era obiceiul ca preotul să împartă florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. Lumea, în trecut, pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Ocoleau casa de trei ori şi intrând, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grinda de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri de primejdie.În popor se crede că dacă plouă în Vinerea Mare anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor. Unii cred că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în acestă zi vor fi sănătoşi tot anul. Femeile nu umplu borş în acestă zi, să nu se scalde
Traditii,
din ţara Egiptului. Pasca primilor creştini era o pâine dulce, care se sfinţea de către preoţi, apoi se împarţea săracilor. Amintirea acesteia este pasca de astăzi. La biserică pasca este dusă într-un coş anume pregătit pentru Paşte. După sfintţirea din dimineaţa primei zile de Paşte, pasca dobândeşte puteri puri-ficatoare, asemeni anafurei. Ea este sfinţită şi se consumă imediat după anafură. Tot în coşul care se duce la sfinţit, femeile pun cârnaţi, ouă roşii şi împistrite, colaci, brânză, slănină, drob, usturoi, sare, prăjituri şi alte alimente. Acestor alimente, sfinţite, li se atribuie puteri vindecătoare.