Universitatea ,, Babeş-Bolyai ’’ Cluj-Napoca Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială Catedra de Asistenţă Socială Asis.univ. dr. Maria Diaconescu NOTIUNI DE PSIHOPATOLOGIE ŞI SĂNĂTATE MENTALĂ Suport de curs pentru studenţii anului III 2010-2011
54
Embed
NOTIUNI DE PSIHOPATOLOGIE ŞI SĂNĂTATE MENTALĂxa.yimg.com/.../curs_psihopatologie_2010_10.10.pdf · NOTIUNI DE PSIHOPATOLOGIE ... 2. Participarea la activitatile si discutiile
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Universitatea ,, Babeş-Bolyai ’’ Cluj-Napoca
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
Catedra de Asistenţă Socială
Asis.univ. dr. Maria Diaconescu
NOTIUNI DE PSIHOPATOLOGIE ŞI
SĂNĂTATE MENTALĂ
Suport de curs pentru studenţii anului III
2010-2011
CUPRINS
1. Introducere: Scopul si obiectivele generale ale cursului. Temele
abordate. Sarcinile studentilor. Formele de evaluare. Bibliografie.
2. Sanatate mentala si boala psihica. Definirea termenilor: sanatate
mentala pozitiva, probleme de sanatatate mentala, boala psihica,
probleme mentale, tulburari mentale, normalitate si anormalitate.
Modele explicative ale bolii psihice: modelul medical, modelul
psihosocial, modelul biopsihosocial sau modelul holist. Exercitii.
3. Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV
4. Cele mai frecvente tulburari psihice. Definire operationala si
interventie psihosociala: tulburari de anxietate, tulburari afective,
schizofrenie, tulburari de personalitate, tulburari de comportament
alimentar, tulburari aparute in copilarie si adolescenta. Exercitii
5. Reabilitarea psihosociala a persoanelor cu tulburari psihice
cronice: reteaua si suportul social in domeniul sanatatii mentale;
serviciile de suport comunitar; stigmatizarea si destigmatizarea in
psihiatrie, legislatie. Exercitii
2
1. Introducere
In munca lor de zi cu zi, asistentii sociali se vor intalni cu multe cazuri de
tulburari mentale neindentificate si neluate in evidenta, sustin Buttler si Pritchard (1993).
Sunt putini asistentii sociali care se vor specializa in asistenta celor care au fost formal
diagnosticati ca bolnavi mentali. Acestia vor lucra fie intr-un spital de psihiatrie sau intr-o
echipa pe domeniu, fie mai ales in domeniul asistentei de dupa externare, continua
autorii. Cu toate acestea, sustin ei, toti asistentii sociali, indiferent de specialitatea lor, vor
intalni bolnavi psihici printre cazurile cu care iau contact si adesea chiar in faza initiala a
prabusirii lor. Indiferent de ceea ce sustine recomandarea initiala – ar putea fi vorba de
pericolul unui abuz asupra copilului sau nevoia unei locuinte – multe cazuri vor contine si
o dimensiune psihiatrica (Buttler et al, 1993). Autorii sustin ca exista o diversitate de
pareri si teorii in psihiatrie si ca asistentii sociali trebuie sa se concetreze intotdeauna
asupra unei tulburari particulare si nu a aspectelor de etiologie sau de patologie. O
cunoastere a acestor aspecte ale tulburarii este evident un avantaj pentru ca ajuta asistentii
sociali sa isi inteleaga clientii, sa le evalueze dificultatile, sa discute problemele cu
colegii si sa comunice cu alte persoane implicate (rudele si prietenii pacientilor). Totusi
accentul trebuie sa se puna pe realitatea cu care clientii si familiile lor se confrunta in
mod curent, adica pe evaluarea nevoilor, dificultatilor si a resursele curente.
Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV, Manualul de diagnostic si
statistica a tulburarilor psihice, la care se va face referire in acest curs este un ghid care
orienteaza practica psihiatrilor, nicidecum a asistentilor sociali. Avem nevoie sa
intelegem DSM pentru a comunica cu psihiatrii insa nu avem nevoie sa-l utilizăm pentru
a ne ghida practica. Clasificarea, sustin Comptom & Galaway (1989), intra in joc atunci
cand profesionistii se straduiesc sa evalueze sau sa formuleze un diagnostic ca si ghid
pentru selectarea celor mai adecvate proceduri pentru a face fata problemei. Posibil ca
exista un conflict inerent intre nevoile stiintei de a ordona si clasifica, pe de o parte si
umanismul asistentei sociale, pe de alta parte. Clasificarea ar putea avea ca şi consecinţă,
atat in randul psihiatrilor cat si a psihologilor si asistentilor sociali, raportarea faţă de
persoane mai degrabă ca faţă de obiecte plasate în diverse categorii decât ca indivizi.
Stim ca aceasta raportare duce la incalcarea unei valori fundamentale in asistenta sociala,
3
respectul pentru demnitatea si unicitatea individului. Aceasta valoare, transpusa in
practica, necesita evitarea de a folosi clasificari, etichetari, generalizari in comunicarea cu
oamenii si lupta impotriva stereotipiilor si stigmatizarilor de orice fel. Procedurile de
evaluare in termeni de participare a asistentului social cat si a persoanei asistate in
dezvoltarea si intelegerea problemei, sustin Comptom & Galaway, precum şi dezvoltarea
unui plan de interventie bazat pe analizele interactiunii persoana – situaţie asa cum este
traita de beneficiarul serviciilor de asistenta sociala minimizează nevoia de clasificare in
asistenta sociala a persoanelor cu tulburari psihice si totusi mentine rigoarea stiintifica in
munca cu datele valide si fidele, precum si cautarea constienta a explicatiilor alternative.
Scopul si obiectivele generale ale cursului
Cursul oferă notiuni introductive cu privire la sanatatea mintala si psihopatologie
precum si sumarizarea principalelor teorii care le fundamenteaza si isi propune ca
studentii 1. sa se familiarizeze cu limbajul psihiatriei si astfel sa faciliteze dialogul lor cu
specialistii din psihiatrie si psihologie clinica, 2. sa invete sa recunoasca o tulburare
psihica, sa abordeze persoane cu diagnostic psihiatric, să evalueze nevoile si resursele
acestora, 3. sa cunoasca drepturile lor, posibilitatile de tratament si reabilitare, legislatia
in vigoare.
Cursul isi propune dobandirea urmatoarelor competenţe:
Cognitive:
- cunoasterea principalelor teorii explicative cu privire la sanatatea mentala si
psihopatologie
- diferentierea tulburarilor psihice dupa simptomele caracteristice acestora
- cunoasterea resurselor comunitare si rolul acestora in optimizarea starii de
sanatate a persoanelor cu diagnostic psihiatric
- cunoasterea rolurilor pe care asistentii sociali le pot avea in activitatile de
reabilitare si resocializare, precum si in promovarea sanatatii mentale
Instrumental aplicative
- dezvoltarea abilitatilor de a recunoaste o tulburare psihica
- dezvoltarea abilitatilor de abordare a clientului cu tulburări psihice
4
- dezvoltarea capacitatii de evaluare a principalelor nevoi, dificultati şi resurse
ale clientilor, persoane cu dgn. psihiatric
Atitudinale
- formarea unei atitudini nediscriminative fata de persoanele cu dgn. psihiatric1,
- conştientizarea importantei cu privire la destigmatizare si promovarea
drepturilor acestor persoane denumite frecvent ”bolnavi psihici”.
Teme abordate:
Sanatate mentala si boala psihica; definirea termenilor: sanatate mentala pozitiva,
probleme de sanatatate mentala, boala psihica, probleme mentale, tulburari mentale,
normalitate si anormalitate. Modele explicative ale bolii psihice: medical, psihosocial,
biopsihosocial. Clasificarea tulburarilor psihice dupa DSM IV. Definire operationala si
interventie pentru cele mai frecvente tulburari psihice: tulburarile anxioase, tulburarile
afective si de dispozitie, schizofrenie, tulburari de personalitate, tulburari de
comportament alimentar, tulburari aparute in copilarie si adolescenta. Reabilitarea
persoanelor cu tulburari psihice cronice, etc.
Sarcinile studentilor:
1. Consultarea bibliografiei, fise de lectura pentru cel putin 2 titluri carte/ articol din
surse bibliografice (5-10 pagini fise de lectura din cel putin 50 pagini de lectura)
2. Participarea la activitatile si discutiile de curs si seminar, rezolvarea exercitiilor
Formele de evaluare:
1. teme de seminar: 40 %
2. examen scris: 60 %
Surse bibliografice pentru realizarea fiselor de lectura:
1 Prescurtare pentru ”diagnostic psihiatric”
5
1. Anghel, I., Baban, A. (1992), Stresul in sanatate si boala, Editura Dacia, Cluj, (forme de stres,
p.32-42; evaluarea stresului p.52-60; stresul psihosocial p.93-p.111; prevenirea si combaterea
stresului, p.187-205)
2. Antal Imola (2010), Aspecte privind excluderea sociala si ocupationala a persoanelor cu
probleme cronice de sanatate mintala, in: Revista de Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p. 87-98
3. Balaj, M. (2008), Impactul bolii psihice asupra functionarii familiei, in: Practica asistentei sociale
centrata pe individ si familie. Studii de caz (coord. Neamtu, N.), Editura Napoca Star, Cluj-N.,
p.143-160
4. Buttler, A., Pritchard, C (1993), Asistenta Sociala si bolile mintale. Edit. Alternative, UNICEF
5. Dafinoiu, I., Vargha, J.L. (2005), Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iaşi
6. David D., (2003), Sanatate si boala. Modele etiopatogenetice si de tratament utilizate in
psihologia clinica, in: Psihologie clinica, suport de curs IDD, UBB Cluj-N., p.9-26
7. Dumitrascu, D.H. (2010), Consilierea comportamentelor umane suicidare, in: Revista de
Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p.197-210
8. Friedman J.R. (2010), „Cazul social” – boala, psihiatrie si dezinstitutionalizare in Romania
postsocialista, in: Revista de Asistenta Sociala, anul IX, 2/2010, p. 99-118
9. Moldovan, A., Milasan, L., Bercea, A., Stoleru, M., Botond, Sz., Mehi, R. (2008), Proiect
comunitar al studentilor: promovarea drepturilor persoanelor cu tulburari psihice, in: Modele si
recomandari pentru proiecte de interventie, coord. Roth, M., Presa Universitara Clujeana, p.133-
158)
10. Monitorul Oficial nr. 589/ 8.O8.2002, Legea nr. 487/2002 Sanatatii mintale si a protectiei
persoanelor cu tulburari psihice, www.savethechildren.net/romania/lege487_2002.pdf, accesat
29.09.2010
11. Roth, M. Coord., (2008), Societatea si bolnavii psihici. Perspective privind asistarea comunitara
in psihiatrie, Presa Universitara Clujeana
Bibliografia cursului: 1. American Psychiatric Association (2003), Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor
mentale. Ediţia a IVa revizuită DSM IV TR, Bucureşti, Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România
2. Comer, R.J.(1992), Abnormal Psychology, W.H.Freeman and Company, New York
3. Roberts B. Compton & Burt Galaway (1989). Social work processes. Wadsworth Publishing
Company, Belmont, California
4. Eisikovits, M. (2009), Notiuni de psihopatologie si sanatate mintala, suport de curs IDD pentru
anul III Asistenta Sociala UBB, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, Cluj
5. Gerdtz, J., Gerdtz, S (2007), Disorders Usually First Diagnosed in Infancy, Childhood, or
Adolescence, in: Social Work in Mental Health. An Evidence-Based Approach, Thyer, B.A.,
Wodarski S.J. (eds.), John Wiley & Sons, Inc., Hoboken, New Jersey
12. WHO/ OMS - Organizatia Mondiala a Sanatatii, http://www.who.int/topics/mental_health/en/.
2. Sanatate mentala si boala psihica. Definirea termenilor
Sanatatea reprezinta, conform definitiei OMS, starea completa de bine din punct
de vedere fizic, mental si social. Ea nu inseamna doar absenta bolii sau a infirmitatii.
Prin urmare, sanatatea mentală nu este pur si simplu lipsa tulburarii sau bolii psihice.
Sanatatea mentala este definita ca o stare in care fiecare individ isi poate realiza
potentialul, poate face faţă stresului de zi cu zi, poate lucra si se poate bucura de roadele
muncii sale şi este capabil ca prin eforturile sale sa contribuie la dezvoltarea comunitatii
din care face parte2.
Sanatatea mentala poate fi descrisa sub doua aspecte (Lehtinen, 2005)3:
• sanatatea mentala pozitiva. Din aceasta perspectiva sanatatea mentala este
conceptualizata in termeni pozitivi si este considerata ca o resursa. Pentru starea
noastra subiectiva de bine si pentru abilitatea noastra de a percepe, intelege si
interpreta datele din mediul in care traim, este esential sa ne adaptam la aceste
date sau sa le schimbam daca este nevoie, sa comunicam unii cu altii si sa avem
2WHO (engl), OMS/ Organizatia Mondiala a Sanatatii, http://www.who.int/topics/mental_health/en/. 3 Lehtinen, Ville et al (2005), The Intrinsec Value of Mental Health, in: Promoting Mental Health. WHO Press, Geneva, Switzerland, http://www.who.int/mental_health/evidence/MH_Promotion_Book.pdf, accesat 24.09.2010
parte de interactiuni sociale de succes. Abilitatile si functiile umane sanatoase
confera sens vietii, ne ajuta sa fim membrii productivi si creativi ai societatii.
• probleme de sanatate mentala - boala mentala. Din aceasta perspectiva,
sanatatea mentala face trimitere la tulburari, simptome si probleme mentale (de
dezvoltare, de invatare, de alimentatie, sexuale, anxioase, depresive, psihotice,
etc). In clasificarile diagnostice curente, tulburarile mentale sunt definite in
principal prin prezenta de simptome. Simptomele si problemele mentale exista
insa chiar daca nu sunt satisfacute criteriile pentru tulburarile clinice descrise in
manualele statistice de diagnostic ale tulburarilor mentale (DSM IV4, ICD 105).
Aceste conditii subclinice sunt adesea consecinta distresului temporar sau
persistent si pot sa fie si ele o povara marcanta pentru indivizi, familii si societati.
A creste si spori sanatatea mentala pozitiva constituie scopul promovarii sanatatii
mentale. Promovarea sanatatii mentale se focalizeaza in principal pe dezvoltarea de
competente, resurse si forte, si in acest fel ea contribuie la dezvoltarea personala si
sociala. A proteja indivizii de probleme de sanatate mentala constituie scopul prevenirii
imbolnavirii mentale. Prevenirea tulburarilor mentale se refera in primul rand la
tulburarile specifice si tinteste sa reduca incidenta6, prevalenta7 si agravarea problemelor
mentale specifice. In practica de zi cu zi, oricum, multe activitati au efecte atat de
promovare a sanatatii mentale cat si de prevenire a tulburarilor psihice.
Problemele mentale sunt probleme psihologice denumite frecvent probleme de
stres, emotionale sau sufletesti. Vorbim de o problema psihologica atunci cand o
persoana se afla intr-o situatie pe care o traieste ca intolerabila, nesatisfacatoare; acuza
neputinta, disconfort si tensiune anxioasa (Vargha, 2009). Faptul ca persoana nu poate
rezolva problema cu resurse individuale o determina sa recurga la ajutorul si sprijinul
prietenilor, rudelor, la asistenta psihologica sau psihiatrica. Nu toate problemele
psihologice sunt tulburari mintale. Tulburarile mintale sunt probleme psihologice care
implica structuri psihologice anormale de functionare si fac obiectul psihiatriei sau
4 DSM – Manual de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale 5 ICD – Clasificarea tulburarilor mentale si comportamentale 6 Incidenta - Totalitatea cazurilor de imbolnavire provocate de o anumita boala infectioasa pe o perioada data, raportata la populatia totala. – Din fr. incidence. 7 Prevalenta – care prevaleaza, de importanta majora, precumpanire, care domina – din engl. prevalence
8
psihologiei clinice. Functionarea psihologica anormala sau psihopatologica inseamna
dupa Comer (1992) functionare psihologica marcata de: 1. distres; persoana traieste
situatia ca fiind neplacuta, deranjanta, cu incordare sau tensiune interioara, 2.
disfunctionalitate, dizabilitare, incapacitate de munca sau relationare in viata de zi cu zi,
3. periculozitate fie pentru propria persoana, fie pentru cei din jur prin conduite de
neglijare in ingrijire, violenta, etc. sau 4. devianta, violarea normelor sociale curente intr-
o anumita societate (legale sau de functionare psihologica).
Conduitele care violeaza normele legale sunt considerate in societate criminale
sau infractionale, iar cele care violeaza normele, ideile dominante despre functionarea
psihologica adecvata sunt considerate anormale. Cu toate acestea, o anumita societate
poate sa valorizeze si sa considere dezirabile anumite deviatii psihologice de la norma
statistica ca de exemplu inteligenta superioara, devotamentul extrem, altruismul fara
granite, geniul, etc. Functionarea psihopatologica sustine Comer (1992) implica emotii,
ganduri, conduite psihologice anormale, adica cele care violeaza ideile prevalente,
normele explicite sau implicite despre functionarea adecvata intr-o anumita societate,
intr-o anumita perioada. Consideratiile cu privire la normalitate si anormalitate variaza
de la o societate la alta; ceea ce intr-o societate este considerat ca fiind anormal, in alta
societate poate fi considerat ca fiind normal. Astfel, o societate care pune un pret deosebit
de mare pe competitie si asertivitate, poate accepta conduitele agresive, in timp ce o
societate care pune mare pret pe curtoazie, cooperare si pace poate considera conduitele
agresive ca fiind inacceptabile si chiar anormale. Consideratiile cu privire la normalitate
si anormalitate variaza si de la o epoca la alta; in urma cu 100 de ani, participarea femeii
in arena profesionala si politica era considerata anormala, inadecvata, bizara, aceeasi
conduita in zilele noastre este pretuita si considerata normala (Comer, 1992).
Modele explicative ale bolii pshice
Boala psihica este un proces care realizează un deficit psihic important şi
prelungit al persoanei constiente (Eisikovits, 2009). Ea semnifica denivelare
(simplificare), dezorganizare (destructurare), dezechilibrare (dizarmonie) a vietii psihice
constiente. Datorita acestor fenomene negative, psihismul subiectului se reorganizeaza,
9
prezentand manifestari neobişnuite, aberante, cum sunt ideile delirante sau halucinatiile.
Boala psihica greveaza capacitatea subiectului de a se autoadministra raţional,
comportamentale precum stoparea gandurilor impreuna cu terapia medicamentoasa
(antidepresive). Tudose (2004) mentioneaza in plus anxioliticile si psihochirurgia,
metoda radicala de tratament care consta in distrugerea chirurgicala de cai nervoase la
nivelul creierului. Este utilizata extrem de rar in prezent, sustine autorul, doar in acele
cazuri care sunt extrem de severe si care nu raspund deloc la nici o alta forma de
tratament.
Criteriile de diagnostic pentru stresul posttraumatic, conform DSM IV, sunt: A.
persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in care ambele dintre cele care urmeaza
sunt prezente: 1. persoana a experientat, a fost martora ori a fost confruntata cu un
eveniment sau evenimente care au implicat moartea efectiva, amenintarea cu moartea ori
o vatamare serioasa sau o periclitare a integritatii corporale proprii ori a altora, 2.
raspunsul persoanei a implicat o frica intensa, neputinta sau oroare (la copii, aceasta
poate fi exprimata, in schimb, printr-un comportament dezorganizat sau agitat). B.
Evenimentul traumatic este reexperimentat persistent intr-unul (sau mai multe) din
urmatoarele moduri: 1. amintiri detresante recurente si intrusive ale evenimentului,
24
incluziv imagini, ganduri sau perceptii (la copii, poate surveni un joc repetitiv in care sunt
exprimate teme sau aspecte ale traumei); 2. vise detresante recurente ale evenimentului
(la copii pot exista vise terifiante fara un continut recogniscibil); 3. actiune si simtire, ca
si cum evenimentul traumatic ar fi fost recurent (include sentimentul retrairii experientei,
iluzii, halucinatii si episoade disociative de flashback, inclusiv cele care survin la
desteptarea din somn sau cand este intoxicat (la copiii mici poate surveni reconstituirea
traumei specifice); 4. detresa psihologica intensa la expunerea la stimuli interni sau
externi care simbolizeaza sau seamana cu un aspect al evenimentului traumatic; 5. la
reactivitate fiziologica la expunerea la stimuli interni sau externi care simbolizeaza sau
seamana cu un aspect al evenimentului traumatic. C. Evitarea persistenta a stimulilor
asociati cu trauma si paralizia reactivitatii generale (care nu era prezenta inaintea traumei)
dupa cum este indicat de trei sau mai multe dintre urmatoarele: 1. eforturi de a evita
gandurile, sentimentele sau conversatiile asociate cu trauma, 2. eforturi de a evita
activitati, locuri sau persoane care desteapta amintiri ale traumei, 3. incapacitatea de a
evoca un aspect important al traumei, 4. diminuarea marcata a interesului sau participarii
la activitati semnificative, 5. sentiment de detasare sau de instrainare de altii, 6. gama
restransa a afectului (de ex. este incapabil sa aiba sentimente de amor), 7. sentimentul de
ingustare a viitorului (de ex. nu spera sa-si faca cariera, sa se casatoreasca, sa aiba copii
ori o durata de viata normala). D. Simptome persistente de excitatie crescute (care nu
erau prezente inainte de trauma) dupa cum este indicat de doua sau mai multe dintre
urmatoarele: 1. dificultate in adormire sau in a ramane adormit, 2. iritabilitate sau accese
coleroase, 3. dificultate in concentrare, 4. hipervigilenta, 5. raspuns exagerat de tresarire.
E. Durata perturbarii (simptomele de la criteriile B,C si D) este de mai mult de o luna. F.
Perturbarea cauzeaza o detresa sau deteriorare semnificativa clinic in domeniul social,
profesional sau in alte domenii importante de functionare. De specificat daca este Acut:
daca durata simptomelor este mai putin de 3 luni, sau Cronic: daca durata simptomelor
este de 3 luni sau mai mult. De specificat daca este cu debut tardiv: daca debutul
simptomelor survine la cel putin 6 luni dupa stresor.
Stresul acut. Elementul esential il constituie aparitia anxietatii caracteristice, a
simptomelor disociative si a altor simptome care survin in decurs de o luna dupa
expunerea la un stresor traumatic extrem (stresori similari celor implicati in stresul
25
postraumatic). Fie in timp ce experienteaza evenimentul traumatic ori dupa eveniment, ca
raspuns la evenimentul traumatic, individul are cel putin trei dintre urmatoarele simptome
disociative: sentimentul subiectiv de insensibilitate, de detasare sau de absenta a
reactivitatii emotionale, adesea le este dificil sau imposibil de a experienta placerea in
activitatile placute anterior; se simt detasati de corpurile lor, traiesc lumea ca ireala sau ca
asemanatoare visului; o reducere a constiintei ambiantei (de ex. „a fi stupefiat”),
derealizare, depersonalizare sau amnezie disociativa (incapacitate de a evoca un aspect
important al traumei). In plus, este prezent cel putin un simptom din fiecare grupa de
simptome cerute pentru stresul posttraumatic. Perturbarea dureaza timp de cel putin 2 zile
si nu persista dincolo de 4 saptamani dupa evenimentul traumatic; daca simptomele
persista mai mult de patru saptamani, poate fi aplicat diagnosticul de stres posttraumatic.
Comer (1992) propune ca interventie in stresul posttraumatic: tehnicile cognitiv
comportamentale, de exemplu expunerea la stimulii evitati, imersia, de ex. exercitiile de
flooding – exercitii de imagerie asociate cu exercitii de relaxare, grupuri de suport sau
terapia centrata pe exprimarea sentimentelor.
Tulburarile psihotice (psihozele)10
Termenul de "psihoza" este un termen generic, care denumeste mai multe boli
grave, cu simptome diverse, dar al caror punct comun este faptul ca persoana bolnava si-a
pierdut simtul realitatii (total sau partial), nedandu-si seama ca este bolnava, adica
neavand constiinta bolii psihice de care sufera. In mod traditional, in randul psihozelor se
numara tulburarile afective si schizofrenia.
Tulburarile afective11 se mai numesc "tulburari de dispozitie", "tulburare
afectiva bipolara" sau "psihoza maniaco-depresiva". Aceste tulburari apar sub doua
forme: a. Forma unipolara, in care apare doar depresia: b. Forma bipolara, in care apar
succesiv mania si depresia. Tipic pentru tulburarile afective este faptul ca, in general,
pacientul isi revine complet din aceste faze de boala.
Depresia. Simptomele in depresie sunt: indispozitia acuta si fara speranta, uneori
iritabila sau anxioasa, inapetenta si pierderea in greutate, modificarea ritmului circadian
10 Marta Eisikovits (2009) 11 In DSM III si DSM IV, tulburarile afective si schizofrenia nu mai apar grupate impreuna sub termenul generic de ”psihoze”
26
(insomnii sau dimpotriva hipersomnie), lipsa de energie si de chef in orice activitate,
agitatie sau inhibitie, libido scazut, sentimente de teama, vinovatie, tulburari de atentie si
memorie, indispozitie matinala (se trezesc foarte prost dispusi si gata obositi), idei de
inutilitate sau de suicid. Uneori apar fenomene mai grave cum ar fi halucinatiile sau
ideile delirante: in aceste cazuri vorbim de depresie de intensitate psihotica care
reprezinta o urgenta psihiatrica, asistentul social trebuind sa intervina imediat pentru a
interna clientul deoarece exista riscul sinuciderii. Depresia cu simptome mai reduse se
mai numeste "nevroza depresiva"12; in aceste cazuri, pacientul constientizeaza
simptomele si nu pierde contactul cu realitatea, asa cum se intampla in cazul depresiei de
intensitate psihotica. De multe ori, nevrozele depresive apar in urma unor situatii
stresante de viata (de ex. deces, despartire, concediere), numele curent fiind "depresie
reactiva". Prelevanta in populatia generala a acestei tulburari este intre 3 - 6%, cu un risc
crescut la femei si batrini. Este important sa facem diferenta intre sentimentele negative
cum ar fi frustrarea, nefericirea, tristetea (inevitabile in viata oricarui om sanatos) si
adevarata boala depresiva. Tratamentul este medicamentos si psihoterapeutic. Cea mai
buna combinatie, recunoscuta in prezent, este medicatie + psihoterapie de tip cognitiv
sau interpersonal. In contactul cu bolnavul depresiv sunt doua aspecte importante: a. Sa
evitam acuzatiile de genul "Nu vrea sa faca nici un efort pentru a se insanatosi", deoarece
ideea ca ceilalti nu ii inteleg suferinta poate conduce pacientul chiar la suicid. In acest
sens, asistentul social trebuie sa instruiasca familia pacientului, pentru ca aceasta sa
renunte la asteptarile nerealiste sau exagerate.; b. Deoarece gandirea clientului depresiv
este marcata de deznadejde, persoanele din jurul lui trebuie instruite sa arate repetat
credinta lor in insanatosire, adica sa-i ofere acestuia un suport afectiv continuu.
Sinuciderea. Ca definitie, sinuciderea sau suicidul reprezinta suprimarea brusca
si deliberata a propriei vieti. Etimologia cuvantului vine de la "sui"=sine si "ucidere"= a
omori. O.M.S. sustine ca circa o jumatate de milion de oameni se sinucid anual, mai ales
la populatiile nordice si la unguri. Femeile comit mai multe tentative de sinucidere, in
timp ce la barbati este mai frecvent intalnit suicidul reusit. In sinucidere se descriu doua 12 In DSM III si DSM IV este denumita tulburare distimica daca simptomele de depresie dureaza cel putin 2 ani sau tulburare depresiva (disforica premenstruala, minora cu episoade de simptome depresive cu o durata de cel putin 2 saptamani si cu mai putin de cinci itemi ceruti pentru tulburarea depresiva majora, scurta recurenta cu episoade care dureaza de la 2 zile pana la 2 saptamani cel putin odata pe luna timp de 12 luni, postpsihotica a schizofreniei, etc.)
27
faze: 1. Suicidatia, adica ideile de sinucidere; 2. Suicidactia, adica trecerea la actul
propriu-zis. Deoarece persoana care a avut tentative de suicid in trecut poate repeta acest
act, asistentul social care va lua interviul clientului va fi atent sa puna intrebari relevante
in acest sens. In literatura se mai mentioneaza si parasuicidul, adica gesturi de
autovatamare care nu vizeaza decesul, fiind mai mult semnale de alarma pe care le trage
clientul in disperarea lui. Cauzele cele mai cunoscute ale suicidului sunt: depresia, abuzul
de toxice, schizofrenia, evenimentele majore negative de viata cum ar fi: pierderile,
decesele sau trasaturi de personalitate precum rezistenta redusa la frustrare,
impulsivitatea, agresivitatea. Pentru asistentul social, ideatia suicidara reprezinta nevoia
interventiei in criza pentru care asistentul social trebuie sa fie special pregatit. Daca nu
este special pregatit, atunci se va recurge la profesionisti sau institutii care pot manageria
acest gen de situatie.
Mania. Mania consta intr-o perioada delimitata (de cel putin o saptamina) de
exaltare a functiilor psihice afective, cognitive si volitive, cu o semnificativa deteriorare a
functionalitatii sociale si profesionale. Simptomele maniei sunt urmatoarele: dispozitia
afectiva este expansiva, fara legatura cu evenimentele din realitatea clientului, uneori
chiar irascibila; discursul verbal este greu de urmarit din cauza fugii de idei, a
parantezelor multe facute de pacient; activitatea este intensa dar superficiala, bolnavii nu
mai au nevoie de odihna, ei dorm doar 2-3 ore pe noapte; bolnavul are senzatia ca
dispune de forte foarte mari, ca poate face orice, nemaifiind in stare sa evalueze
consecintele reale ale propriilor fapte, de ex. se cred foarte bogati si fac cumparaturi
costisitoare pe datorie. In cazurile grave, pot sa apara idei delirante de grandoare
sustinute sau nu de halucinatii. Din cauza ca acesti pacienti nu au constiinta bolii si
pentru ca starea lor de bine se poate transforma usor in ceea ce se numeste "furie
maniacala" (extrem de periculoasa), acesti pacienti sunt considerati urgente psihiatrice si
trebuie internati in spital imediat, chiar cu ajutorul Politiei. Mania in faza acuta se
trateaza strict medicamentos, doar in perioadele de remisiune poate fi utila psihoterapia.
Schizofrenia. Este o boala complexa, inca putin cunoscuta, care afecteaza 1% din
populatia generala, indiferent de tara, deci de aria geografica sau de perioada istorica.
Definitie: este un grup de psihoze cu debut in tinerete si adolescenta care evolueaza
episodic sau continuu, avand o simptomatologie centrata in jurul sindromului disociativ si
28
creand diminuarea eficientei unor functii psihice principale cu deteriorarea globala a
personalitatii. Din cauza debutului sub 35 ani, unul din clasicii psihiatriei, E.Kraepelin a
numit-o "dementia praecox" (dementa precoce). Simptomatologie: a. Discordanta in sfera
perioada de timp (de exemplu in decursul unei perioade de doua ore) a unei cantitati de
hrana mult mai mare decat aceea pe care ar manca-o alte persoane in aceeasi perioada de
timp si in conditii similare; 2. sentimentul lipsei de control asupra episoadelor de
alimentare excesiva (subiectul simte ca nu se poate opri din mancat si/sau nu poate
controla ce si cat mananca). B. Comportament compensator inadecvat recurent menit sa
previna cresterea in greutate: voma provocata, utilizare excesiva de laxative, diuretice sau
alte medicamente pentru slabit; regim alimentar, exercitii fizice in exces. C. Mancatul
compulsiv si comportamentele compensatorii se manifesta, in medie, cel putin de doua
ori pe saptamana, pe o perioada de minimum trei luni. D. Preocupari privind forma si
greutatea corporală. E. Tulburarea nu apare in mod exclusiv in cursul episoadelor de
anorexie nervoasa. Bulimia are două subtipuri: tipul de nonpurgare, in cursul episoadelor
curente de bulimie nervoasa persoana a utilizat alte comportamente compensatorii cum ar
fi repausul alimentar periodic sau exercitiile excesive, dar nu s-a angajat in mod regulat
in varsaturi autoinduse sau in abuzul de laxative, diuretice sau clisme; tipul de purgare
(autocuratare): aceasta se caracterizează prin autoprovocarea de vărsături şi alte metode
de „autocurăţare”. Se mai vorbeste despre o forma apropiata bulimiei, tulburarea de
mancat compulsiv, care nu este caracterizata de comportamentele compensatorii
caracteristice bulimiei, ci doar de aparitia unor episoade recurente de consum compulsiv
de alimente. Acesti bolnavi de obicei sunt supraponderali. O forma de bulimie cu un
prognostic mai nefavorabil este bulimia multimpulsiva. In aceasta situatie controlul
impulsurilor, emotiilor este dificil pentru bolnav, iar acest lucru poate sa aiba diferite
consecinte: cleptomania (furturi compulsive), consumul de alcool si droguri, dezinhibitie
sexuală, tentative de automutilare si de suicid.
Cele mai eficiente forme de interventie in cazul tulburarilor de alimentatie,
sustine Myers (2001), sunt: terapia cognitiv comportamentala si psihoterapia
interpersonala atat in anorexie cat si in bulimie, terapia de familie mai ales in cazurile de
anorexie la adolescenti in care prezenta si cooperarea parintilor devine foarte importanta,
terapia comportamentala pentru scadere ponderala si controlul greutatii in obezitate,
interventie si educatie nutritionala, autoajutorarea (self help) si educatia psihosociala,
grupurile de suport, terapia medicamentoasa (medicatie antipsihotica in anorexie, pentru
33
reducerea gandirii obsesive, compulsivitatii si anxietatii; medicatia antidepresiva cand
persoanele cu bulimie/ obezitate sunt vulnerabile la sau prezinta simptome depresive)
Tulburarile psihice diagnosticate in copilarie si adolescenta15
Intre tulburarile „copilariei” si „perioadei adulte” nu exista vreo distinctie clara.
Desi cei mai multi adulti cu probleme psihice, de intensitate clinica sau subclinica, se
prezinta pentru atentie clinica in copilarie sau adolescenta, uneori tulburarile nu sunt
diagnosticate pana in perioada adulta. Multe tulburari descrise in alte sectiuni din DSM
debuteaza adesea in cursul copilariei sau adolescentei (ex. tulburarile de anxietate,
distimice, psihotice, de personalitate, de alimentatie, etc.). Adultii pot fi, de asemenea,
diagnosticati cu tulburari incluse in aceasta sectiune a tulburarilor diagnosticate de regula
pentru prima data in perioada de sugar, in copilarie sau adolescenta, daca tabloul lor
clinic satisface criteriile de diagnostic relevante (ex. balbism, pica). De asemenea, daca
un adult a prezentat in copilarie simptome care au satisfacut complet criteriile pentru o
tulburare iar acum prezinta doar o forma atenuata sau reziduala, se specifica in remisiune
partiala. Pentru cele mai multe tulburari descrise in DSM IV este prevazut un singur set
de criterii care se aplica copiilor, adolescentilor si adultilor. Variatiile in prezentarea unei
tulburari, atribuibile unui stadiu de dezvoltare a individului, sunt descrise intr-o sectiune
intitulata elemente specifice culturii, varstei si sexului. In aceasta sectiune din DSM IV
sunt incluse: retardarea mentala cu functionare intelectuala semnificativ sub medie/ QI
70 sau sub, debut inainte de 18 ani si deficite in functionarea adaptativa; tulburari de
invatare cu functionare scolara substantial sub cea asteptata, de ex. dislexia (tulburarea
de citit), discalculia (tulburarea de calcul), disgrafia (tulburarea expresiei grafice);
tulburarea aptitudinilor motorii care include tulburarea de dezvoltare a coordonarii;
tulburarile de comunicare caracterizate prin dificultati in vorbire sau limbaj, inclusiv
tulburarea de limbaj expresiv si/sau receptiv, balbismul, etc.; tulburari de dezvoltare
pervasiva caracterizate prin deficite severe si deteriorare pervasiva in multiple domenii
ale dezvoltarii. Acestea includ deteriorarea in interactiunea sociala reciproca, deteriorarea
in comunicare si prezenta de comportamente, preocupari si activitati stereotipe
(tulburarea autista, tulburarea dezintegrativa a copilariei, tulburarea Asperger, etc.);
15 Conform DSM IV, si cateva criterii (doar A, doar B sau A si B)
34
deficitul de atentie si tulburarile de comportament disruptiv cu referire la tulburarea
hiperactivitate/ deficit de atentie si tulburarile de conduita; tulburari alimentare ale
perioadei de sugar si micii copilarii; ticurile; tulburarile de eliminare (enurezis,
encomprezis), anxietate de separare, etc. In continuare prezentam rezumativ cateva
dintre aceste tulburari.
Balbismul se refera la o perturbare in fluenta normala si in timpul de structurare a
vorbirii si se caracterizeaza prin repetitii frecvente sau prelungiri ale sunetelor, silabelor
sau cuvintelor, cuvinte intrerupte de ex. pauze in interiorul unui cuvant, substituiri de
cuvinte cu scopul de a evita cuvintele problematice, etc. Perturbarea fluentei interfereaza
cu performanta scolara sau profesionala ori cu comunicarea sociala. Balbismul este
adesea absent in cursul lecturii orale, al cantatului ori al vorbitului cu obiecte inanimate
sau cu animale favorite.
Tulburarea autista se caracterizeaza prin prezenta unei dezvoltari/ functionari/
intarzieri anormale sau a deteriorarii, inainte de varsta de 3 ani, in: 1. interactiunea
sociala reciproca (in uzul comportamentelor nonverbale cum ar fi privitul in fata,
expresia faciala, posturile corpului si gesturile pentru reglarea interactiunii sociale;
capacitatea de a promova relatii cu egalii; cautarea de a impartasi bucuria, interesele sau
realizarile cu alti oameni; reciprocitate emotionala sau sociala, etc.), 2. in limbaj, asa cum
este utilizat in comunicarea sociala (intarziere sau lipsa totala a dezvoltarii limbajului
vorbit fara compensarea in sfera nonverbala, gestica sau mimica; la indivizii cu limbaj
adecvat, deteriorarea semnificativa in capacitatea de a initia sau sustine o conversatie cu
altii; uz repetitiv si stereotip de limbaj ori un limbaj vag; lipsa unui joc spontan si variat
„de-a...” ori a unui joc imitativ social corespunzator nivelului de dezvoltare), 3. si in
repertoriul de activitati si interese (preocupare restransa la unul sau mai multe patternuri
stereotipe de interese, care este anormala fie ca intensitate, fie ca focalizare; aderenta
inflexibila evidenta de anumite rutine sau ritualuri nonfunctionale; manierisme motorii
stereotipe si repetitive, de ex. fluturatul sau rasucitul egetelor sau mainilor, preocupare
persistenta pentru parti ale obiectelor)
Tulburarea de hiperactivitate/ deficit de atentie se refera la un pattern
persistent de inatentie si, sau de hiperactivitate – impulsivitate, care este mai frecvent si
mai sever decat este observat de regula la indivizii cu un nivel comparabil de dezvoltare.
35
Unele simptome, care cauzeaza deteriorarea semnificativa clinic in functionarea sociala,
scolara sau profesionala, au fost prezente inainte de varsta de 7 ani. Criterii: A. 1 sau/si 2.
1. sase (sau mai multe) din 9 simptome de inatentie au persistat cel putin 6 luni intr-un
grad care este dezadaptativ si discrepant in raport cu nivelul de dezvoltare (incapabil
adesea de a da atentie detaliilor, in sustinerea atentiei asupra sarcinilor de joc, de a asculta
cand i se vorbeste direct, de a-si termina temele pentru acasa/ sarcinile casnice/ obligatiile
la locul de munca; dificultati de organizare a sarcinilor si activitatilor; are aversiune sau
evita sarcinile care necesita efort mental sustinut; pierde lucruri necesare pentru diverse
sarcini/ activitati; usor de distras de stimuli irelevanti; uituc referitor la activitatile
cotidiene). 2. sase (sau mai multe) din 9 simptome de hiperactivitate – impulsivitate au
persistat cel putin 6 luni intr-un grad care este dezadaptativ si discrepant in raport cu
nivelul de dezvoltare (hiperactivitate: adesea: se joaca cu mainile sau cu picioarele sau se
foieste pe loc, isi lasa locul in clasa sau in alte situatii in care este de dorit sa ramana
asezat, alearga in jur sau se catara excesiv de mult in situatii in care acest lucru este
inadecvat, are dificultati in a se juca sau in a se angaja in activitati distractive in liniste,
este in continua miscare sau actioneaza ca si cum ar fi impins de un motor, adesea
vorbeste excesiv de mult; impulsivitate, adesea: tranteste raspunsuri inainte ca intrebarile
sa fi fost complet formulate, are dificultati in a-si astepta randul, intrerupe sau deranjeaza
pe altii, de ex. intervine in conversatiile sau jocurile altora).
Tulburarea de conduita se refera la un pattern persistent si repetitiv de
comportamente in care drepturile fundamentale ale altora ori normele sau regulile sociale
majore corespunzatoare varstei sunt violate. Aceste comportamente se incadreaza in patru
grupe principale: 1. conduita agresiva care cauzeaza sau ameninta cu vatamarea fizica alti
oameni sau animale, 2. conduita nonagresiva care cauzeaza pierderea sau prejudicierea
proprietatii, 3. fruda sau furt, si 4. violari serioase ale regulilor (minte frecvent sau face
promisiuni spre a obtine bunuri sau favoruri, vine acasa noaptea tarziu, fuge de acasa,
chiuleste de la scoala, etc.). Trei sau mai multe comportamente caracteristice trebuie sa fi
fost prezente in timpul ultimelor 12 luni cu cel putin un comportament prezent in ultimele
6 luni. Perturbarea in comportament cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in
functionarea sociala, scolara sau profesionala. Tulburarea de conduita poate fi
36
diagnosticata la indivizii in etate de peste 18 ani dar numai daca nu sunt satisfacute
criteriile pentru tulburarea de personalitate antisociala.
Opozitionismul provocator se refera la un pattern de comportament negativist,
ostil, provocator care dureaza cel putin 6 luni; in aceasta perioada sunt prezente patru sau
mai multe dintre urmatoarele: adesea copilul/ adolescentul isi pierde cumpatul, adesea se
cearta cu adultii, adesea sfideaza sau refuza in mod activ sa se conformeze cererilor sau
regulilor adultilor, adesea enerveaza in mod deliberat pe altii, adesea blameaza pe altii
pentru propriile sale erori sau purtare rea, adesea este susceptibil ori usor de enervat de
catre altii, adesea este coleros si plin de resentimente, adesea este ranchiunos si
vindicativ. Comportamentul de opozitie in mica copilarie sau adolescenta este un element
tipic de dezvoltare, poate fi datorat procesului normal de individuatie normala daca nu
cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in functionarea sociala, scolara si
profesionala.
Tulburarile alimentare in perioada de sugar si mica copilarie (pica, ruminatia,
tulburarea de aalimentare specifica acestei varste). Pica se refera la mancatul persistent
de substante nonnutritive o perioada de cel putin o luna, este inadecvat nivelului de
dezvoltare si nu este o parte a unei practici sanctionate cultural. Sugarii si copiii mici
mananca de regula vopsea, plastic, sfoara, par sau imbracaminte. Copiii mari pot manca
excremente de animale, nisip, insecte, etc. Adolescentii sau adultii pot manca argila sau
lut. Tulburarea de alimentare in perioada de sugar sau mica copilarie se refera la
incapacitatea persistenta de a manca adecvat asociata cu incapacitatea semnificativa de a
lua in greutate ori cu pierderea ponderala semnificativa in decurs de cel putin o luna.
Perturbarea nu se datoreaza unei conditii gastrointestinale sau altei conditii medicale
asociate (de ex. reflux esofagian).
Ticurile. Ticurile vocale sau/si motorii unice sau multiple (vocalizari sau miscari
motorii stereotipe, bruste, rapide, recurente, nonritmice) survin de mai multe ori pe zi,
aproape zilnic. Ticurile motorii simple, de ex.: clipitul, incretirea nasului, scuturarea
capului, ridicatul din umeri, grimasele faciale, dureaza mai putin de cateva sute de
milisecunde. Ticurile motorii complexe, de ex. gesturi manuale, saritul, atinsul, mersul cu
pasi de dans, mirosirea repetata a unui obiect, ghemuitul, mersul inapoi, etc., au o durata
mai mare, cateva sec sau chiar mai mult. Cele tranzitorii survin cel putin patru saptamani,
37
nu mai mult de 12 luni consecutiv. Ticurile vocale sau motorii cronice survin aproape in
fiecare zi sau intermitent o perioada de mai mult de un an iar in cursul acestei perioade nu
a existat nici o data o perioada fara ticuri mai lunga de trei luni consecutiv. Dgn.
diferential: tulburarea nu se datoreaza unor stimulente sau unor maladii somatice (boala
Huntigton, encefalita postvirala, etc)
Encoprezis se refera la eliminarea repetata de fecale in locuri inadecvate (de ex.
in pantaloni ori pe jos), fie ca este involuntar sau intentionat. Incontinenta de fecale nu se
datoreaza exclusiv efectului fiziologic direct al unei substante (de ex. laxativ). Varsta la
care apare tulburarea sau nivelul de dezvoltare echivalent este de cel putin 4 ani.
Enurezis se refera la emisiunea repetata de urina in pat sau in pantaloni (fie
involuntar, fie intentionat). Incontinenta urinara nu se datoreaza exclusiv efectului
fiziologic direct al unei substante (de ex. diuretic) ori unei conditii medicale generale (ex.
diabet, spina bifida, epilepsie). Varsta la care apare tulburarea sau nivelul de dezvoltare
echivalent este de cel putin 5 ani.
Anxietatea de separare se refera la anxietatea excesiva in legatura cu separarea
de casa sau de persoanele de care copilul este atasat (de regula parintii). Cand sunt
separati de ei, copii sau adolescentii cu aceasta tulburare sunt adesea preocupati de teama
de a nu fi pierduti si de a nu se mai intalni niciodata cu parintii, teama ca parintii lor sau
ei insisi se vor imbolnavi/ vor suferi un accident.
Mutismul selectiv se refera la incapacitatea considerabila de a vorbi in anumite
situatii sociale (in care exista expectatia de a vorbi, de ex. la scoala) in dispretul faptului
ca insul vorbeste in alte situatii. Perturbarea interfereaza cu performanta educationala sau
profesionala ori cu comunicarea sociala.
Tulburarea reactiva de atasament in perioada de sugar sau mica copilarie.
Incepe inainte de 5 ani si se manifesta fie prin 1. incapacitate persistenta de a initia sau a
raspunde intr-o maniera adecvata evolutiv la cele mai multe interactiuni sociale
manifestata prin raspunsuri excesiv de inhibate, hipervigilenta sau extrem de ambivalente
si contradictorii (copilul poate raspunde infirmierelor printr-o mixtura de apropiere,
evitare, rezistenta la consolare ori poate manifesta o vigilenta rece), fie prin 2. atasamente
difuze manifestate prin sociabilitate indiscriminativa cu incapacitate marcata de a
38
manifesta atasamente selective adecvate (ex. familiaritate excesiva cu rudele straine sau
lipsa de selectivitate in alegerea persoanelor de atasament)
Tulburarea de miscare stereotipa se refera la comportamentul motor stereotip,
aparent directionat si nonfunctional (ex. strangerea/ fluturatul mainilor, leganarea
corpului, lovitul cu capul, apucarea obiectelor cu gura, muscaturile autoprovocate,
piscarea tegumentelor sau a orificiilor corpului, lovirea propriului corp. Comportamentul
interfereaza considerabil cu activitatile normale si poate duce la vatamari corporale
autoprovocate. Diferentierea acestor miscari de ticurile simple (de ex. clipitul) este relativ
simpla, in schimb diferentierea lor de ticurile motorii complexe poate fi foarte dificila
datorita similitudinii in ceea ce priveste intentionalitatea, ritmicitatea, directionarea.
Interventii psihosociale16.
Este foarte important ca parintii si asistentii sociali sa fie extrem de precauti si sa
verifice validitatea si eficienta interventiilor larg popularizate pe internet. Asistentii
sociali au un rol important in explorarea in literatura stiintifica de specialitate a dovezilor
care probeaza eficienta cu privire la diferite interventii si tratament in cazul tulburarilor
psihice, precum si in discutarea acestor probe cu alti profesionisti. In autism, de pilda,
sunt doua tipuri de tratament care pana in prezent si-au dovedit eficienta prin cercetari
stiintifice: 1. interventia comportamentalista, de ex. analiza comportamentala aplicata17,
antrenarea cat se poate de intensiva (ex. 40 ore/ saptamana) si progresiva, adica intr-o
anumita ordine, a deprinderilor (ex. de a sta pe scaun, de a urmari instructiunile, de
ascultare, etc.) intr-o faza cat mai timpurie, imediat dupa depistarea primelor simptome
de autism, precum si antrenarea parintilor ca ei sa continue munca de terapie in
mentinerea si consolidarea rezultatelor obtinute, ceea ce abiliteaza copilul intr-o faza
ulterioara pentru a invata deprinderi mult mai avansate18, si 2. tratamentul
psihofarmacologic (adica medicamentos). Asistentii sociali au un rol important in a asista
familia pentru a accesa resursele comunitatii, ca de ex. grupurile de suport, terapia
sistemica de familie, programele de interventie precoce, programele educationale pentru
parinti, programele speciala de educatie pentru copii cu autism, etc.
16 Gerdtz, J., Gerdtz, S (2007), Disorders Usually First Diagnosed in Infancy, Childhood, or Adolescence 17 Applied behavior analysis (ABA) 18 Early intensiv behaviorl intervention (EIBI)
39
In deficitul de atentie cu/ fara hiperactivitate (ADHD) cea mai eficienta forma de
interventie s-a dovedit a fi tratamentul multimodal care include: 1. medicatia
psihostimulenta, in combinatie cu 2. educarea copilului si a parintilor cu privire la
diagnostic si tratament, 3. interventii comportamentaliste. Cele mai eficiente interventii
de educatie psihosociala s-au dovedit a fi: 1. educatia parentala in grup pentru
dezvoltarea deprinderilor de managment comportamental, atat a propriilor
comportamente in raport cu copilul cat si a simptomelor de ADHD (ex. time-out/ timp de
liniste ca intarire pozitiva a comportamentelor dezirabile, laudarea comportamentelor
dezirabile, sistematizarea zilnica a recompenselor si a consecintelor nedorite, etc). 2.
educatia profesorilor pentru dezvoltarea deprinderilor de managment al simptomelor la
scoala, in clasa; interventii in clasa pentru prevenirea simptomelor de ADHD.
In tulburarile de conduita si opozitionism provocator, cele mai eficiente forme de
interventie s-au dovedit a fi cele care se bazeaza pe abordarea ecologica a conduitelor
antisociale, care tintesc preventia agravarii acestor conduite si care focalizeaza
interactiunile dintre parinti si copii (antrenarea parintilor, terapie de familie) si in grup
(terapii cognitiv comportamentale de grup: exercitii si jocuri de rol pentru gestionarea
furiei, dezvoltarea asertivitatii, deprinderilor de rezolvare de probleme, etc.).
Exercitii: Cititi un roman sau vizionati un film care ilustreaza simptomele unor
tulburari psihice/ ecranizeaza suferintele unei persoane/ mai multor persoane cu
diagnostic psihiatric precum si atitudinea celor din jur fata de aceasta persoana/ aceste
persoane (de ex. Vanatorul de cerbi 1978 regizat de Michael Cimino, Vertigo 1958
regizat de Alfred Hichcock, Mai bine nu se poate 1997 regizat de James L. Brooks,
Veronica hotareste sa moara 2009 regizat de Emily Young, O minte sclipitoare 2001
regizat de Ron Howard, Zbor deasupra unui cuib de cuci 1975 regizat de Milos Forman,
Rain Man 1988 regizat de Barry Lavinson, etc). Bazandu-va pe cunostintele si
deprinderile acumulate pana in prezent, folosindu-va de notele de curs si sursele
bibliografice indicate pentru realizarea fiselor de lectura: 1. descrieti simptomele
identificate, 2. evaluati nevoile persoanei/ persoanelor in suferinta, dificultatile cu care se
confrunta in mod curent si schitati un plan ipotetic de interventie la nivel individual,
40
familiei comunitar, sau/ si (dupa caz) 3. descrieti resursele pe care persoanele in suferinta
le-au accesat de curand, resursele si sprijinul actual pe care pot ele conta (2-3 pagini)
4. Reabilitarea psihosociala a persoanelor
cu tulburari psihice cronice19
Reteaua si suportul social in psihopatologie
Pentru prima data in 1986, O.M.S. a considerat sistemul de suport social o
problema prioritara a politicii sanitare generale in Europa. In acest context, se discuta
mult despre problema "coping-ului" si a "abilitatilor sociale de rezolvare de probleme" ca
si problema co-participarii pacientilor la proiectele de preventie, terapie si reabilitare. O
alta problema discutata aici este cea a retelei sociale, definita ca un set complex de
interrelatii umane constante, directe ori indirecte, pe care le stabileste individul cu un
grup social. Acesta variaza in functie de ciclurile vietii individului, de contextul social-
istoric si cultural, de clasa sociala, de zona urbana sau rurala, de evenimente de viata, etc.
Reteaua sociala se clasifica in primara (familia), secundara (colegii de munca) si tertiara
(biserica, clubul, etc.). Studiul retelei sociale se face din mai multe puncte de vedere:
structura, intensitatea legaturilor, schimbarile ei (numarul persoanelor, caracteristicile
demografice, frecventa comunicarilor, felul legaturilor - asimetrice, unilaterale sau
reciproce, felul contactelor - de rudenie, profesionale, etc., persoana cu rolul principal in
retea, etc.
In psihopatologie este importanta studierea retelei sociale deoarece, inca din anii
1980, cercetatorii au constatat diferente intre retelele sociale ale persoanelor sanatoase si
bolnave, fapt ce intretine boala. Astfel, in general la bolnavii psihici retelele sunt mai
mici cantitativ decit la persoanele normale. La nevrotici scade marimea, densitatea si
interconectarea, membrii familiei ramanand principalele persoane din retea. In psihoze,
mai ales la schizofreni, reteaua este redusa cantitativ dramatic, cu o densitate a legaturilor
mult diminuata. Cu cat reteaua sociala este mai mica si mai putin densa, cu atat riscul 19 Marta Eisikovits (2009)
41
recaderilor in boala este mai mare; tocmai de aceea exista institutii post-spitalicesti, de
ex. clubul terapeutic 'Estuar" in Cluj, care incearca mentinerea retelei sociale in limite
normale.
Suportul social se desprinde din reteaua sociala, fiind constituit din persoanele cu
care clientul intretine relatii continue si intime, cu care realizeaza "tranzactii psihice",
care raspund unor nevoi psihosociale proprii, care asigura sprijin continuu sau in situatii
de criza. Suportul este subsumat retelei, el nu se refera la aspecte cantitative si
indeplineste anumite functii. Principalele functii ale suportului social sint: a. Functia
instrumentala, adica sprijin pentru rezolvarea problemelor practice, concrete; b. Functia
psihologica (afectiva): prezenta unui confident in care clientul sa aiba incredere, de care
sa se simta sprijinit si incurajat, aceasta constituind o nevoie specific umana.
Tranzactiile din suport cuprind schimbari ale unor parametri intrapsihici cum sint:
dispozitia afectiva, atitudinea, cognitiile legate de diferite evenimente. Strategiile de
coping obisnuite in aceste tranzactii sint relaxarea, negarea, obisnuirea cu evenimentul
respectiv, adica o adaptare interioara cognitiva si/sau emotionala. Suportul social este un
"tampon" intre client si situatia de criza, uneori el poate deveni insa o sursa de stres, de
ex. critica familiei apropo de un schizofren constituie un stres ce poate determina
recaderea in boala, sau, in cazul unui depresiv, "incurajarea" de genul "trebuie sa ai
vointa, de fapt totul e in capul tau" contribuie la adancirea starii de depresie. In asemenea
cazuri, membrii suportului social ar trebui instruiti de profesionisti.
Uneori, exista diferente intre reteaua sociala prezentata de subiect si realitatea
obiectiva. De ex., depresivul sau schizofrenul pot da opinii deformate de chiar starea lor
de boala, de aceea, pe langa intervievarea clientului, se recomanda intervievarea cel putin
a unui membru al suportului social. O mentiune merita, faptul ca exista persoane care din
punct de vedere tipologic, temperamental au o nevoie crescuta de contacte sociale, de ex.
extrovertul. De aceea, reteaua si suportul social trebuie apreciate tinind seama de
tipologia persoanei concrete, a nevoilor, reprezentarilor si cerintelor sale de relationare
sociala.
In psihopatologie, suportul social este important deci in aparitia bolii psihice, in
protectia fata de recaderile in boala psihica sau in evolutia cazului in general. Serviciile
sociale, dupa Eisikovits, ar trebui sa cunoasca bine suportul si reteaua sociala a fiecarui
42
pacient psihic, printr-un studiu individual aprofundat al fiecarui caz in parte, gasind aici
"partenerii" viabili de dialog, posibilitatea ca acestia sa monitorizeze cazul din "interior",
serviciul social beneficiind vizibil de aceasta degrevare de sarcini. Bineinteles, pentru a
face acest lucru, anumiti profesionisti (psihologi, asistenti sociali) ar trebui instruiti
special.
Serviciile de suport comunitar
Aceste servicii s-au nascut intre anii 195o-196o, concomitent cu aparitia
medicatiei psihotrope, apta sa controleze simptomele pozitive ale bolii psihice, permitind
astfel pacientilor sa traiasca inafara zidurilor spitalului de psihiatrie. A inceput ceea ce se
numeste "dezinstitutionalizarea", adica 'eliberarea" pacientilor psihici din spitale, aparind
in mod firesc nevoia unui sistem de suport comunitar care sa vina in sprijinul nevoilor
acestui segment populational (anii 1970). Acest sistem trebuie sa cuprinda un sir intreg de
servicii, institutii si posibilitati oferite persoanelor cu probleme psihice, pentru a-i face sa
functioneze la nivel optim in societate. Sistemul indeplineste 10 functii in scopul
indeplinirii nevoilor persoanelor cu boli psihice cronice:
1. Identificarea clientilor cu nevoi speciale, informarea lor asupra serviciilor oferite.
2. Asistenta nevoilor umane de baza: hrana, imbracaminte, siguranta personala,
asistenta medicala generala.
3. Asistenta asistentei de sanatate mintala: accesul la tratamentele psihiatrice si