1 UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL Catedra de Matematică şi Informatică Mocanu Anastasia NOTE DE CURS LA STATISTICA ECONOMICĂ Cahul, 2012
1
UNIVERSITATEA DE STAT
„BOGDAN PETRICEICU HASDEU” DIN CAHUL
Catedra de Matematică şi Informatică
Mocanu Anastasia
NOTE DE CURS
LA STATISTICA
ECONOMICĂ
Cahul, 2012
2
3
4
Cuprins
Intoducere.........................................................................................6
Tema 1: Metoda şi obiectul statisticii................................................7
Tema 2: Observarea statistică – prima etapă a cercetării...................9
Tema 3: Indicatorii statici.................................................................12
Tema 4: Mărimile medii...................................................................15
Tema 5: Indicatorii medii de poziţie.................................................18
Tema 6: Indicatorii de variaţie..........................................................20
Tema 7: Prelucrarea informaţiei statistice. Prezentarea datelor sub
formă de tabele, grafice.....................................................23
Tema 8: Statistica social – economică. Obiectul şi metodele de
cercetare............................................................................26
Tema 9: Sistemul statisticii social-demografice (S.S.D.).................27
Tema 10: Statistica pieţei forţei de muncă.......................................29
Tema 11: Statistica bugetului de stat................................................31
Tema 12: Metode de calculare a indicatorilor de producţie pe unele
ramuri economice..............................................................32
Tema 13: Statistica circulaţiei monetare şi a creditului....................38
Tema 14: Sistema conturilor naţionale – compartimentul de bază al
statisticii economice..........................................................40
Tema 15: Avuţia Naţională...............................................................42
Tema 16: Indicatorii statistici...........................................................43
Tema 17: Sondajul
statistic...............................................................48
Tema 18: Caracterizarea statistică a resurselor de muncă................51
Tema 19: Obiectul şi sarcinile statisticii finanţelor întreprinderii....52
Tema 20: Noţiunile şi conceptele de bază privind statistica
comerţului extern..............................................................54
Tema 21: Sistemul de indicatori privind nivelul de trai al
populaţiei...........................................................................57
Probleme rezolvate………………………………………………..
5
Lucrări practice
Indicaţii la îndeplinirea lucrărilor practice……………………....…59
Lucrare practică nr. 1........................................................................60
Lucrare practică nr. 2. ......................................................................63
Lucrare practică nr. 3. ......................................................................66
Lucrare practică nr. 4. ......................................................................70
Lucrare practică nr. 5. ......................................................................73
Lucrare practică nr. 6. ......................................................................77
Bibliografie.......................................................................................80
6
INTRODUCERE
Dorinţa de a cunoaşte concret şi prompt realitatea, în
condiţiile amplificării vieţii economice şi creşterii complexităţii
acesteia, a impulsionat dezvoltarea statisticii pe plan naţional şi
internaţional. Mărturie în acest sens este aplicarea statisticii în toate
domeniile social economice şi existenţa unei bogate literaturi de
specialitate.
Statistica a devenit indispensabilă, atât în munca profesională
a oricărui specialist, cât şi viaţa cotidiană a omului modern.
Pe plan internaţional, statistica este recunoscută ca o parte a
infrastructurii unei democraţii, deoarece fără informaţiile statistice
nici o democraţie nu poate fi condusă cu rezultate benefice pentru
toţi membrii societăţii.
Statistica oferă instrumentarul şi metodele de analiză
economică, de măsurare cantitativă a fenomenelor, constituie sursa
rigurozităţii absolut necesare pntru evaluarea performanţelor
activităţii economice, mijlocul de caracterizare a diferitelor procese
sociale.
Statistica a apărut, ca domeniu de activitate, din nevoia
socială reală de a cunoaşte din punct de vedere cantitativ fenomenele
şi procesele social economice şi s-a dezvoltat într-un proces istoric
îndelungat. În funcţie de gradul general de evoluţie a societăţii
omeneşti, statistica a parcurs mai multe etape, în care şi-a conturat
particularităţile sale de studiu în deplină concordanţă cu alte ştiinţe
cu care se află în permanetă legătură (Contabilitatea, Finanţele,
Matematica, Econometria, Informatica etc.).
În concepţia de astăzi, statistica face parte din cadrul
disciplinelor care studiază fenomenele într-o viziune sistematică, la
nivel micro, mezo şi macroeconomic şi în consecinţă ţine seama de
dinamismul structurilor existente, de factorii care acţionează variabil
în timp şi spaţiu şi de modul lor de asociere.
7
Tema 1: Metoda şi obiectul statisticii
Plan:
1.1. Locul şi metoda statisticii. Obiectul statisticii sociale şi
economice.
1.2. Concepte de bază utilizate în investigarea statistică a
fenomenelor social-economice cu Bold
1.3. Etapele cercetării statistice.
1.1. Locul şi metoda statisticii. Obiectul statisticii sociale şi
economice Statistica prin obiectul şi metoda sa face parte din rândul
ştiinţelor ce studiază în principiu aspectele cantitativ-numerice ale
fenomenelor şi proceselor din cadrul naturii, tehnologiei, economiei
şi social.
Cuvântul „Statistica” încă din sec. XVIII avea sensul de
totalitate a diferitor date privitoare la stat. Aceste date se refereau la
numărul şi mişcarea populaţiei, structura administrativ-economică
conform lucrării „Mica enciclopedie de statistică”.
Statistica – o ştiinţă ce se ocupă de descrierea şi analiza
numerică a fenomenelor de masă.
Obiectul de studiu al statisticii îl constituie manifestările
cantitative sub aspect calitativ ale fenomenelor de masă, fenomene ce
sunt supuse acţiunii, legilor statistice. Potrivit obiectului său statistica
şi-a elaborat procedeele sale de cercetare, şi anume:
observarea statistică;
centralizarea;
gruparea;
sistematizarea;
calcularea indicatorilor;
analiza informaţiei.
Metodele de bază ale statisticii:
8
metoda grupării;
metoda indicilor;
metoda mediilor;
analiza dispersională.
1.2. Concepte de bază utilizate în investigarea statistică a
fenomenelor social-economice
Conceptele de bază sau noţiunile statistice sunt:
1. colectivitatea statistică;
2. unităţile statistice;
3. caracteristicile statistice;
4. date statistice;
5. indicatorii statistici.
1. Colectivitatea statistică reprezintă totalitatea elementelor de
aceiaşi natură supuse cercetării şi care au o serie de trasaturi esenţiale
comune (ex. populaţia; totalitatea agenţilor economici; grupa de
studenţi). Exista două tipuri de colectivităţi: statistică şi dinamică.
2. Unităţile statistice sânt elemente constitutive ale colectivităţii
statistice.
3. Caracteristicile statistice variabile reprezintă criteriile
fundamentale bază cărora se caracterizează unităţile colectivităţii (ex.
vârsta; pe domeniul de activitate; naţionalitatea).
4. Datele statistice sunt caracteristicile numerice.
5. Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unei
determinări calitative obiective, obţinute în urma unei cercetări
statistice raportată la condiţiile de timp, spaţii (ex. totalul; media;
produsul intern brut; rata şomajului).
1.3. Etapele cercetării statistice
Pentru a efectua o cercetare statistică avem nevoie de a
determina problema de bază, adică de a formula etapele de bază ale
cercetării.
Cercetarea statistică cuprinde totalitatea operaţiilor de
culegere şi observare, sistematizare şi precizare, stocare şi regăsire,
analiză şi interpretare a informaţiilor necesare pentru cunoaşterea şi
conducerea proceselor sociale şi economice.
9
Cercetarea statistică se efectuează în mai multe etape şi
anume:
observarea statistică;
prelucrarea statistică
analiza statistică.
1. Observarea statistică este culegerea datelor statistice individuale
şi înregistrarea lor.
2. Prelucrarea satatistică - gruparea datelor, sistematizarea datelor
şi obţinerea indicatorilor statistici. Aici se subînţelege prezentarea
datelor sub forma de tabel, grafice, diagrame.
3. Analiza statistică include confruntarea şi compararea datelor,
verificarea ipotezelor, formularea concluziilor, efectuarea
prognozării.
Bibliografie
1. Biji E . Baron T . Statistica teoretică şi economică. Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică, 1991, 517 p. [18-19]
2. Mani-Isac,Al, Grădinaru A. Statistica teoretică şi economică.
Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [25-27]
3. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii.
Bucureşti: Edfitura Economică, 1999, 336 p. [19-20
Tema 2: Observarea statistică – prima etapă a cercetării
Plan:
2.1. Esenţa observării statistice.
2.2. Metode de observare.
2.3. Proiectarea unei observări.
2.4. Conceptul de eroare, modalităţi de preîntâmpinare şi
eliminare a erorilor.
2.5. Controlul datelor statistice.
2.1. Esenţa observării statistice
Observarea statistică e prima etapă de cercetare statistică. Ea
constă în culegerea de informaţii drept o metodologie unitară pentru
toate unităţile colectivităţii incluse în programul cercetării:
- Cunoaşterea situaţiei existente în ceea ce priveşte nivelul şi
structura fenomenului la acel moment dat;
10
- Modificările structurale şi dinamice;
- Studierea interdependenţei cu alte fapte şi fenomene.
La efectuarea observărilor statistice trebuie sa se ţină cont de
anumite principii:
- Datele culese să fie autentice (să reflecte realitatea).
- Să se refere doar la caracteristicile esenţiale.
- Să se aplice aceleaşi metode pentru toate unităţile observate.
2.2. Metode de observare.
Metodele observării statistice sânt foarte variate. Principalele
modalităţi de realizare a observării statistice sânt:
a) observarea directă.
b) observarea pe baza documentelor.
Mai cunoaştem observări:
= permanente; = totale; = unice.
= periodice; = parţiale;
Metodele Observării
Recensământul – este cea mai veche metodă de observare
statistica şi constituie „o fotografie” a fenomenului la un moment dat.
Prin recensământ se realizează culegerea datelor după diferite criterii
unitare, simultan la toate unităţile.
Sistemul dărilor de seamă. Metoda prin care se asigură datele
necesare pentru caracterizarea mersului, procesului economic în
sectorul public. Darea de seama statistică este un document oficial,
care se alcătuieşte pe baza datelor furnizate de agenţii economici.
Metoda Sondajul - este folosită în statistică când din diferite
motive trebuie să se înlocuiască observarea totală cu cea parţială.
Metoda Anchetă – reprezintă culegerea unor informaţii prin
chestionarea specială a datelor, ce se furnizează direct sau prin poştă.
Metoda Observarea părţii principale – constă în selectarea
unui grup de unităţi, cele mai importante din toată colectivitatea şi
studierea acestei părţi. De exemplu: se pot selecta întreprinderile cu o
importanţă deosebită pentru economia naţională.
Metoda Monografia – este metoda prin care se studiază în
mod aprofundat o unitate economică sau socială în cadrul căreia au
apărut elemente noi.
11
2.3. Proiectarea unei observări.
Proiectarea unei observări statistice include în sine un şir de
elemente obligatorii.
1. Scopul observării.
2. Unitatea de observare.
3. Programul observării statistice – este o listă în care se enumeră
caracteristicile pentru care se vor înregistra date:
modalităţi de culegere;
timpul;
spaţiul.
4. Formulare şi instrucţiuni. În practică se utilizează două feluri
de formulare de înregistrare:
- Fişa – este un tip de formular individual care se completează
pentru o singură unitate de observare şi se foloseşte când programul
de observare este mai bogat.
- Lista – este un formular colectiv în care se înregistrează
răspunsurile la caracterele din program pentru mai multe unităţi.
5. Timpul observării. 6. Masurile organizatorice (lămurirea) – au drept scop asigurarea
unor condiţii cît mai bune pentru desfăşurarea observării. Aici se
include cercetarea informaţiei din observările anterioare, întocmirea
listelor, cercetarea harţilor teritoriale.
2.4. Conceptul de eroare, modalităţi de preîntâmpinare şi
eliminare a erorilor
În procesul culegerii informaţiilor statistice se comit anumite
erori, greşeli, omiteri. În orice observare greşelile pot fi comise la
înregistrarea unităţilor. Aceste erori pot apărea din cauza furnizării
informaţiei greşite, fixarea inexactă sau calcul imprecis.
Aceste erori se numesc :
a) erori de înregistrare La rindul sau erorile de inregistrare pot fi:
* întâmplătoare;
* sistematice.
Erori întâmplătoare sânt inezactităţi care se produc neintenţionat,
atunci când se fixează caracteristicile unităţilor. Aceste erori se
produc în sensul măririi şi în sensul micşorării fenomenului. La un
număr mare de unităţi erorile întâmplătoare se completează reciproc.
12
Erori sistematice reprezintă erorile care se produc doar într-un
sens (măriri sau micşorări). Aceste erori se acumulează şi duc la
deprecierea întregii informaţii.
b) Erori de reprezentativitate – se produc la observarea parţială
care apar în legătură cu faptul că partea aleasă (eşantion, selecţie) are
o structură ce diferă de structura întregii colectivităţi.
2.5. Controlul datelor statistice.
Este o etapă obligatorie în cercetare. Datele de masă după ce
au fost culese şi înainte de a fi prelucrate se supun controlului riguros
spre a depista şi a elimina datele eronate. Controlul se efectuează în
două direcţii:
1. Direcţia completitudinii (dacă s-a acumulat toată
informaţia).
2. Direcţia calităţii.
Completitudinea datelor
Se controlează prin mai multe aspecte dacă pentru toate s-au
strâns formulare de observare, dacă s-a răspuns la toate întrebările...
Controlul calitativ
Poate fi făcut pe cale logică, aritmetică sau mixtă. Controlul
logic - constă în testarea legaturilor dintre diferite valori ale unii
caracteristici. Controlul aritmetic - presupune verificarea calculelor.
Bibliografie
1. Biji E. Baron T . Statistica teoretică şi economică.
Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p. [27-
40]
2. Maniu-Isaic Al, Grădinaru A Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p.
3. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii.
Bucureşti: Edfitura Economică, 1999, 336 p. [21-23]
4. Gromîco G.L, Manual de statistică. Chişinău: Cartea
moldovenească, 1990, 411 p. [23-27]
13
Tema 3: Indicatorii statistici
Plan:
3.1. Conceptul de indicatori statistici.
3.2. Criterii de clasificare a indicatorilor statistici.
3.3. Indicatori statistici primari şi derivaţi.
3.4. Mărimile relative – ca indicatori derivaţi.
3.1. Conceptul de indicatori statici
În statistică se utilizează o gamă largă de indicatori statistici
Indicatorii statistici reprezintă expresia numerică a unor
fenomene, procese, activităţi economice, definite în timp, spaţiu şi
structură organizatorică.
Ex: Media aritmetică, produsul intern brut, salariu mediu, etc.
Indicatorii statistici se publică periodic în statisticile oficiale,
naţionale şi internaţionale. La calcularea indicatorior trebuie să se
asigure comparabilitatea datelor. Indicatorii au formulele lor de
calcul şi unităţi de măsură.
3.2. Criterii de clasificare a indicatorilor statistici
Indicatorii statistici se clasifică după anumite criterii, în
dependenţă de funcţiile acestora, deosebim indicatori:
1. de măsurare;
2. de comparare;
3. de analiză şi sinteză;
4. de verificare a ipotezelor;
5. de testare a parametrilor.
Funcţia de măsurare. Măsurarea se poate face prin
observarea directă a unităţilor statistice. În urma observării se obţin
indicatori absoluţi.
Funcţia de comparaţie. Provine din faptul că statistica
operează cu fenomene variabile. Adică prin indicatorii statistici se
efectuează compararea în spaţiu şi timp.
Funcţia de analiză şi sinteză. Provine din faptul că statistica
operează cu variabile complexe, care se descompun obţinându-se
indicaţii ce descriu interdependenţa dintre părţi.
Funcţia de verificare a ipotezelor de testare. Are
semnificaţia de a calcula anumiţi indicatori care confirmă sau infirmă
14
anumite ipoteze, adică presupunerea înaintată, iniţial poate fi
verificată, testată prin indicatori.
3.3. Indicatori statistici primari şi derivaţi Indicatorii primari se obţin în cadrul prelucrării primare a
datelor statistice ca urmare a procesului de centralizare a datelor.
Aceşti indicatori au un conţinut concret şi o unitate de măsură.
De ex: volumul producţiei, beneficiul de la realizarea producţiei.
Indicatorii absoluţi se obţin prin însumarea datelor,
valorilor, unităţilor individuale.
Indicatori absoluţi sunt totalurile colectivităţilor sau grupelor
(numărul populaţiei; valoarea venitului bugetar)
Indicatorii derivaţi se obţin în faza de prelucrare a mărimilor
absolute prin aplicarea diferitelor metode de calcul. Dacă indicatorii
absoluţi au menirea de a caracteriza fenomenele cantitative atunci cei
derivaţi - calitativi (ponderea găgăuzilor în numărul total a
populaţiei; vechime medie de muncă; durata medie a zilei de muncă).
O grupă aparte de indicatori derivaţi sunt mărimile relative.
3.4. Mărimile relative – ca indicatori derivaţi
Mărimile relative - reprezintă rezultatul comparării sub
formă de raport a doi indicatori statistici. Rezultatul raportat poate fi
exprimat sub formă de fracţie sau raport procentual. Numitorul
reprezintă indicatorul cu care se compară, numit şi baza de
comparaţie, iar numărătorul este mărimea comparată. Rezultatul
comparării poate fi exprimat în procente, promile, prodecimile, adică
rezultatul se înmulţeşte cu 100, 1000,10000.
Mărimile relative sunt de câteva categorii:
1. Mărimile relative de structură. Calculul acestor mărimi ne arată
ponderea sau greutatea specifică a unei parţi, grup, a colectivităţii
faţă de totalul colectivităţii.
2. Mărimile relative ale dinamicei. Se obţin prin compararea
valorilor aceluiaşi fenomen în diferite perioade de timp.
De ex: produsul intern brut (p.i.b.)
1998-8 mild.
1999-12 mild.
2000-14 mild.
15
1200/8 creşterea P.I.B. in 1999 este = 150.
3. Mărimile relative de coordonare (comparaţie). Se obţin prin
raportarea datelor referitoare la unităţi sau colectivităţi asemănătoare.
De ex:
satul A-4000 locuitori;
satul B-13000 locuitori.
13000/4000=3,25 ori mai mare este satul B - decîtul satul A.
4. Mărimile relative de intensitate. Se obţin prin raportarea a doi
indicatori absoluţi de diferita natură care se află într-o relaţie de
interdependenţă.
De ex: densitatea populaţiei = numărul populaţiei/suprafaţa
teritoriului = cu oameni la /km2
, rezultatul va avea unitatea de
măsură atât a primului indicator cît şi a indicatorului al doi-lea.
5. Mărimile relative ale planificării, arată gradul de
îndeplinire a planului sau programului.
De ex:
Planificat - 3000 unităţi;
Efectiv - 2000 unităţi.
Mărimea relativă a planificării = efectiv /la planificare
3000
2000100%=67% .
Bibliografie
1. Biji E, Baron T. Statistica teoretică şi economică. Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p. [35-40]
2. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii. Bucureşti:
Edfitura Economică, 1999, 336 p. [66-67]
16
Tema 4: Mărimile medii
Plan:
4.1. Mărimile medii în statistica social-economică.
Esenţa şi valoarea mediilor.
4.2. Media aritmetică. Proprietăţile ei.
4.3. Alte tipuri de medii.
4.1. Mărimile medii în statistica social-economică
Esenţa şi valoarea mediilor
La analiza trasaturilor esenţiale, la stabilirea tendinţelor şi
regularităţilor, fenomenelor de masă din punct de vedere statistic
este necesar de a calcula unele valori tipice pentru întreaga
colectivitate. Aceste valori poartă denumirea de mărimi medii.
Mărimile medii sânt indicatori derivaţi, mărimi
abstracte,necatînd la faptul ca ele pot avea unitați de măsură. Aceste
mărimi se folosesc pentru calcularea productivităţii medii, preţurilor
medii, veniturilor medii. Mărimile medii se calculează în condiţiile:
a) la calculul mediilor, trebuie utilizate cât mai multe, unităţi
individuale;
b) să se respecte omogenitatea valorilor individuale.
4.2. Media aritmetică. Proprietăţile ei
Media aritmetică - reprezintă rezultatul sintetizării într-o
singură expresie numerică a tuturor nivelurilor individuale
observate, obţinute prin raportarea valorilor, caracteristice totalizate
la numărul total al unităţilor.
Media aritmetică se calculează după formula:
n
xx i . (1)
Această formulă se utilizează când avem câte o singură
unitate cu aceiaşi caracteristică, alt fel se utilizează media aritmetică
ponderată (m.a.p.)
f
fxx ii
pond
. (2)
unde:
x - media aritmetică;
17
pondx - media aritmetică ponderată;
ix - valorile individuale ale unităţilor;
n - numărul unitaţilor.
if - frecvenţă (de câte ori se întâlnesc aceleaşi valori).
De ex.
1 pond.-42
2-25.
3-17.
4-17.
5-10.
6-17.
Proprietăţile mediei aritmetice
Media aritmetică a sistemului de valori constant este egală cu
acest număr
dA ex.1 persoana-17 ani.
2 persoana-17 ani.
3 persoana-17 ani.
Media aritmetică va fi 17.
Abaterea fiecărui caz individual de la medie în sumă este
egal cu zero (0).
4.3. Alte tipuri de medii.
În afară de media aritmetică se calculează şi alte mărimi
medii – media armonică care se utilizează atunci când avem nu
valoarea propriu-zisă, dar mărimea ei inversă.
i
h
x
nx
1
.
216
171017172542
x
18
De ex.
№ Timpul utilizat pentru
producerea unei piese.
1
2
3
4
5
0.2
0.3
0.5
0.5
0.5
Trebuie de calculat timpul mediu consumat de un singur
muncitor pentru producerea unei piese.
66.15
5
5.0
1
5.0
1
5.0
1
3.0
1
2.0
1
5
hx .
32.0hx ore.
Media cronologică
Se foloseşte la calcularea nivelului mediu al unei serii
cronologice.
1
2...
232
1
n
yyy
y
Y
n
cr
Această medie se utilizează când avem o serie pe moment
grupată în intervale egale.
De ex.
Tabel: Rezultatele privind producţia fabricată pe parcursul
anului 2000 de câtre firma “ELITA”.
Data Producţia în
bucăţi (Q)
1 aprilie
1 iunie
1 octombrie
1 ianuarie
30
40
10
20
19
253
75
14
2
201040
2
30
crY
Se mai calculează şi alte tipuri de medii- pătratică,
geometrică, armonică etc.
Bibliografie
1. Maniu-Isaic Al, Grădinaru A. Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [90-104]
Tema 5: Indicatorii medii de poziţie
Plan:
5.1. Valoarea mediană într-o serie de repartiţie.
5.2. Moda - indicator al tendinţei centrale.
5.3. Cuartilele şi decilele.
5.1. Valoarea mediană într-o serie de repartiţie
Valoarea mediană sau mediana (Me) - reprezintă valoarea
ce împarte seria în doua părţi egale. Pentru a calcula valoarea
mediană e necesar de a repartiza, ordonat termenii serii crescători sau
descrescători şi locul medianei se va calcula după relaţia:
2
1
nU Me
.
Mediana se calculează după formula:
Me
Me
f
Sf
hxMe1
02
.
De ex. 20 ani-10 persoane.
30 ani-9 persoane.
40 ani-6 persoane.
20
50 ani-7 persoane.
Me - mediana.
0x - limita inferioară a intervalului median.
h - mărimea intervalului.
2
f - locul medianei.
1MeS - frecvenţa cumulată pentru sfârşitul intervalului anterior
celui median.
Mef - frecvenţa cumulată a intervalului median.
5.2. Moda - indicator al tendinţei centrale
Moda (Mo) sau valoarea modală - reprezintă varianta cu
frecvenţa cea mai mare. De ex. avem repartiţia studenţilor după
înălţime:
170 cm-3 stud.
180 cm-7 stud.
- valoarea modală este 180
190 cm-2 stud.
200 cm-1 stud.
Locul modei este varianta cu frecvenţa cea mai mare .
Moda se calculează după formula:
3212
2100
ffff
ffhxM
.
0M - moda.
0x - valoarea iniţială a intervalului modal (limita de jos).
h - mărimea intervalului modal.
2f - frecvenţa intervalului modal.
1f - frecvenţa intervalului anterior celui modal.
3f - frecvenţa intervalului posterior celui modal.
5.3. Cuartilele şi decilele
În afară de modă şi mediană mai există şi alte medii de
poziţii: cuartile şi decile.
21
Cuartile (Q) – împart seria de distribuţie în patru părţi egale.
Cuartila de ordinul doi este egală cu mediana:
MeQ 2.
Cuartila se calculează după formula:
1
1 1
014
Q
Q
f
Sf
hxQ
.
Formula respectivă este pentru calculul cuartilei inferioare
( 1Q ), cuartila superioară se calculează după formula
3
3 1
034
3
Q
Q
f
Sf
hxQ
.
Locul cuartilei inferioare se calculează după formula:
41
fUQ
.
iar pentru cuartila superioară:
4
3
4
4
3
3
ff
UQ
.
0x - limita de jos a intervalului cuartilic.
h - mărimea intervalului.
11 31 QQ SS - frecvenţa cumulată pentru intervalul precedent celui
cuartilic.
31 QQ ff - frecvenţa intervalului cuartilic.
Decilele – împart seria în zece părţi egale. Decila de ordinul
cinci corespunde cu mediana. Decila se notează prin
1
1 1
01
10
d
d
f
Sf
hxd
,
.
Bibliografie
1. Biji E. Baron T . Statistica teoretică şi economică. Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p. [72-74]
22
2. Popescu, I-D. Bazele statisticii. Galaţi: Fundaţiei Academice
DANUBIUS Galaţi, 2000, 346 p. [111-113]
Tema 6: Indicatorii de variaţie
Plan:
6.1. Noţiunea de indicator de variaţie.
6.2. Dispersia si abaterea medie pătratică.
6.3. Coeficientul de variaţie. Asimetria.
6.1. Noţiunea de indicator de variaţie În statistică se utilizează noţiunea de variaţie. Cu cît
fenomenele au un grad mai complex cu atât variaţia este mai mare.
Variaţia este caracterizată printr-un şir de indicatori. Pentru a înţelege
noţiunea de variaţie vom examina doua şiruri numerice.
De ex. repartiţia oamenilor după vârstă
1 pers.-50
2pers.-45 45X ; 1040501 A
3pers.-40
1pers-89
2pers-45 45X ; 881892 A
3pers-1
; . Necatând la faptul că ambele şiruri au aceiaşi medie (45 ani)
ele se deosebesc prin variaţii sau abaterile valorilor individuale de la
medie.
Cei mai simpli indicatori de variaţie sânt:
a) amplitudinea absolută a variaţei care se calculează ca diferenţa
dintre valoarea maximă şi minimă.
minmax XXA .
b) amplitudinea relativă a variaţiei - raportul dintre amplitudinea
absolută şi valoarea medie
23
%100% X
AA .
c) abaterile individuale absolute se calculează ca diferenţa dintre
valorile individuale şi medie.
xxd ii .
d) abaterea medie liniară se calculează după formula:
n
xxd i .
Această formulă este pentru calcularea abaterii medie liniare
simple.
Abaterea medie liniară ponderată se calculează după formula:
.
6.2. Dispersia şi abaterea medie pătratică
Dispersia se calculează ca o medie aritmetica simpla sau
ponderata a pătratelor, abaterilor termenilor faţă de media lor.
n
xxxD i
2
- dispersia simplă.
i
ii
f
fxxxD
2
- dispersia ponderată.
- suma.
ix - valoarea caracteristicii.
x - media.
if - frecvenţa.
n - numărul unitaţilor.
Un alt indicator de variaţie este abaterea medie pătratică,
care se calculează după formula:
n
xxxD i
2
- abaterea medie simplă
pătratică.
24
i
xi
f
fxxxD
2
- abaterea medie pătratică
ponderată.
6.3. Coeficientul de variaţie. Asimetria
Variaţia se caracterizează şi prin coeficientul de variaţie
(V), care se calculează după formula:
0Mx
V
.
%100x
V
.
Şirurile numerice se mai caracterizează şi prin asimetrie.
Asimetria se descrie prin coeficientul de asimetrie (C as ).
Q
MxCas
0
Atunci când C as este mai mare decât zero avem
asimetrie de dreapta, iar când C as este mai mic decât zero -
asimetrie de stânga.
Bibliografie
1. Gromîco G.L. Manual de statistică. Chişinău: Cartea
moldovenească, 1990, 411 p. [79-83]
2. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii.
Bucureşti: Edfitura Economică, 1999, 336 p. [58-70]
25
Tema 7: Prelucrarea informaţiei statistice. Prezentarea datelor
sub formă de tabele, grafice
Plan:
7.1. Noţiuni generale despre prelucrare: gruparea,
sistematizarea, centralizarea datelor.
7.2. Prezentarea datelor sub formă de tabele.
7.3. Prezentarea datelor sub formă grafică.
7.4. Seriile de repartiţie.
7.1. Noţiuni generale despre prelucrare: gruparea,
sistematizarea, centralizarea datelor
Prima etapă de cercetare statistică - observarea statistică se
finalizează cu acumularea datelor.
Datele statistice în continuare se supun procesului de
prelucrare. Prelucrarea statistică este un proces complex prin care
datele înregistrate sunt sistematizate în vederea obţinerii sistemului
de indicatori statistici.
Sistematizarea datelor - înregistrate presupune ordonarea
acestora în funcţie de omogenitatea lor. Rezultatul sistematizării se
prezintă într-o formă comod de manevrat; serii, tabele şi grafice.
Centralizarea statistică - constă în totalizarea rezultatelor
observării statistice în aşa mod ca să fie posibil de a evidenţia
trasaturile specifice în ansamblu şi totodată de a evidenţia
particularităţile unor unităţi care fac parte din totalitatea de fenomene
înregistrate. Centralizarea presupune totalizarea unităţilor statistice
sau a valorilor unei caracteristici la nivelul grupului.
Gruparea statistică - reprezintă divizarea totalităţilor de
fenomene cercetate sau respectiv a fişelor de evidenţă statistică în
grupe omogene. Gruparea este o centralizare pe grupe a unităţilor
unei totalităţi. Gruparea se efectuează după caracteristicile unităţilor.
Există trei tipuri de grupări:
a) gruparea simplă, care se efectuează după o caracteristică.
De ex.
b) gruparea compusă - este gruparea după două sau mai multe
1 2
26
caracteristici.
a1
1
b1
1
2 3 4
c) gruparea combinată – constă în clasificarea unităţilor după o
caracteristică şi în continuare regruparea după alte caracteristici.
7.2. Prezentarea datelor sub forma de tabele
Deseori informaţia statistică se prezintă sub forma de tabele
statistice.
Tabelul statistic - constituie o formă de reprezentare a
datelor care au rezultat din observarea şi prelucrarea statistică.
Tabelul statistic se prezintă în general sub forma a două coloane: una
reprezintă unităţile studiate, iar cealaltă caracteristicile sau
variabilele, valorile unităţilor.
Totalitatea unităţilor reprezintă subiectul, iar totalitatea
caracteristicilor-predicatul tabelului. Subiectul tabelului este descris
în titlul rândurilor, iar predicatul în titlul coloanelor.
Tabelul are elemente obligatorii:
1. titlul general, care trebuie să conţină informaţia amplă despre
conţinutul tabelului.
2. titluri inferioare - subiectul şi predicatul (titlurile rândurilor şi
coloanelor).
3. unitatea de măsură- care este precizată în titlul pentru toate
elementele.
4. notele generale, ajută la interpretarea datelor numerice şi se
înscriu imediat sub tabel.
5. sursa datelor, trebuie schiţată scrupulos (amănunţit).
6. rubricile, trebuie să fie obligatoriu completate. Când datele nu se
cunosc acestea se completează cu (...), iar când nu există ___.
Tabelele pot fi: simple, compuse, combinate.
7.3. Prezentarea datelor sub formă grafică
Reprezentarea grafică este o metodă de reprezentare sub
forma unei imagini a datelor statistice într-un sistem de coordonate.
27
Reprezentarea grafică constituie o modalitate extrem de expresivă
pentru prezentarea datelor statistice. Graficele permit sesizarea
(observarea) trăsăturilor esenţiale, legăturile dintre elemente. Cu
ajutorul graficelor se redă structura dinamică a fenomenelor. Graficul
este o imagine spaţială, cu caracter convenţional.
Structura dinamică şi alte caracteristici se redau prin haşurări;
culori; segmente diferite.
Imaginea grafică constă din elementele:
a) titlul graficului (vezi titlul tabelului);
b) graficul propriu zis, este format dintr-o mulţime de puncte, figuri
geometrice;
c) scara de reprezentare - elementul care arată legătura imaginii cu
fenomenul propriu zis.
De ex. 1 cm = 1000 lei ;
1 cm = 1000 oameni.
d) legenda graficului - este elementul care explică semnificaţia
simbolurilor folosite în grafic. Graficul mai are şi aşa elemente: note
explicative; sursa datelor.
e) diagrama prin coloane – grafic în care datele statistice sunt
reprezentate prin dreptunghiuri, construite cu bazele egale pe axa
absciselor, care poate fi axa timpului şi înălţinile (deci şi suprafeţele)
proporţionale cu mărimea (frecvenţele) indicatorilor reprezentaţi. Se
foloseşte pentru reprezentarea în timp a unui fenomen.
f) diagrama prin benzi – grafic în care datele statistice sunt
reprezentate prin ariile unor dreptunghiuri construite cu bazele pe axa
ordonatelor şi despărţite prin spaţii egale. Lungimea benzilor este
direct proporţională cu reprezentarea indicatorilor de lungime sau
când indicatorii prezintă între ei variaţii foarte mari sau când datele
sunt distribuite cronologic neegal.
g) diagrama de structură – reflectă structura unei colectivităţi,
evidenţiind raportul care există între părţile componente ale acesteia
şi întreaga colectivitate. Pentru reprezentarea grafică se foloseşte de
regulă dreptunghiul, pătratul sau cercul. Suprafeţele acestora trebuie
să fie direct proporţionale cu volumul colectivităţilor, iar părţile
componente ale acestora să fie reprezentate prin porţiuni din
suprafaţă.
h) diagrama polară (radială) – se utilizează, de regulă, pentru a
ilustra sezonalitatea. Se construieşte folosind o reţea radială.
28
i) diagrama în batoane (bare) grafic în care fiecărei valori a
variabilei înscrisă pe abscisă, i, se asociază o ordonată (baton sau
bară) de lungime proporţională cu frecvenţa valorii. Lungimile
batoanelor însumate pot fi egale cu 1 sau 100.
j) diagramele prin suprafeţe – se recomandă în cazurile în care
datele se referă la modificări privind nivelul unor variabile care
sugerează cantităţi, volume, suprafeţe. Sunt reprezentate prin figuri
geometrice ale căror arii sunt direct proporţionale cu mărimile
indicatorilor respectivi.
k) cartogramele şi cartodiagramele – grafice care redau deosebirea
dintre unităţile administrativ-teritoriale. Ele se trec direct pe hărţi şi
se folosesc în cadrul seriilor teritoriale.
Statistica foloseşte şi alte tipuri de reprezentări grafice ca:
histograme, poligonul frecvenţelor, cronograma, corelograma etc.
7.4. Seriile de repartiţie Deseori informaţia statistică se prezintă sub formă de serii
numerice. Enumerarea datelor statistice într-o anumită ordine se
numeşte serie statistică. Seria poate fi alcătuită din mărimi absolute
sau relative.
Seria statistică constă din doua şiruri de date:
a) şirul care reflecta criteriul de enumerare (caracteristicile);
b) datele numerice (elementele).
Seria statistică e numită şi serie de repartiţie, deoarece
reflectă repartizarea unităţilor colectivităţii după anumite
caracteristici. Seria de repartiţie poate fi alcătuită după caracteristici
atributive (ex. h (înălţimea) forma de paritate; naţionalitatea ...), şi
numerice (ex. 0-20 ani; după înălţime...).
Seriile de repartiţie pot fi continuu ( fără întrerupere) şi
discrete (întrerupte). Seriile pot fi redate prin intervale egale şi
neegale.
După conţinutul caracteristicii de grupare seriile statistice se
împart în:
- Serii statistice de timp (dinamice, cronologice) caracterizate prin
faptul că prezintă valorile caracteristicii în raport cu derularea
timpului. De exemplu, tabelul 2.1;
- Serii statistice de spaţiu sau teritoriale caracterizate prin faptul că
prezintă centralizarea frecvenţelor sau a valorilor caracteristicii
29
studiate în funcţie de variantele unei caracteristici de spaţiu sau
teritoriale (tabelul 2.2);
Tabelul 2.1
Macheta seriei de timp
Variabila timp
ti
Valorile
caracteristicii
sau numărul
unităţilor
0 1
t1
t2
.
.
ti
.
tn
y1
y2
.
.
yi
.
yn
Tabelul 2.2
Macheta seriei de spaţiu
Unităţi
teritoriale
Valorile
caracteristicii
sau numărul
unităţilor
0 1
A
B
.
.
.
.
M
yA
yB
.
.
.
.
yM
- Seriile statistice de repartiţie – reprezintă un şir de valori care
arată schimbarea frecvenţelor unei caracteristici de grupare în raport
cu variaţia caracteristicii respective. Mai poartă denumirea şi de
repartiţie de frecvenţe. Caracteristica de grupare poate fi redată
numeric sau prin atribute. De exemplu, prezentarea numărului de
unităţi turistice în raport cu valoarea încasărilor sau prezentarea
numărului de turişti în raport cu tipul de unitate de cazare folosit.
Avantajele prezentării datelor statistice sub formă de serie statistică
sunt:
29
-Cerinţele de ordonare a datelor, de ţinere a unei evidenţe în raport
cu un anumit criteriu (timpul, teritoriul etc.);
-Stau la baza calculării indicatorilor derivaţi;
-Poate facilita desprinderea unor tendinţe, aprecierea unor
repetabilităţi.
Bibliografie
1. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii.
Bucureşti: Edfitura Economică, 1999, 336 p. [27-33]
Tema 8: Statistica social - economică. Obiectul şi
metodele de cercetare
Plan:
8.1. Noţiune de bază a statisticii social-economice.
8.2. Sarcinile statisticii social - economice (S.S.E.).
8.1. Noţiune de bază a statisticii social-economice
Statistica social-economică - reprezintă o disciplină aparte,
dar ea există doar în contextul altor ştiinţe ca teoria economică,
statistica social-demografică, statistica generală,
macroeconomie....Trebuie de menţionat că între ştiinţele enumerate
mai sus nu există hotare strict determinate. O metodă de cercetare
statistică o reprezintă clasificările economice. S.S.E. operează cu
anumiţi indicatori.
Cei mai simpli indicatori a S.S.E. sânt:
a) dinamica preţurilor;
b) volumul producţie - marfă;
c) numărul populaţiei;
d) rata şomajului;
e) produsul intern brut.
Un element de baza a S.S.E. îl constituie colectarea datelor
primare de la toţi agenţii economici. Metodele de bază de colectare a
datelor sînt: dările de seamă statistice şi contabile.
30
8.2. Sarcinile statisticii social - economice (S.S.E.) Sarcinile de bază ale S.S.E. sânt:
1. Furnizarea către organele de administrare publică a informaţiei
necesare elaborării programelor de dezvoltare, elaborări ale politicii
economice, financiare si sociale.
2. Furnizarea informaţiei socio-economice conducătorilor
întreprinderilor (managerilor).
3. Informarea utilizatorilor de rând privind situaţia economică din
punct de vedere cantitativ. Organele statistice în toata lumea sunt
obligate sa furnizeze date privind economiile naţionale, organizaţiilor
internaţionale: O.N.Y.; F.M.I.; B.M.
Statistica social-economică studiază: un şir de ramuri
economice şi subdiviziuni economice:
a) bugetul statului, structura, dinamica, deficitul;
b) impozitele, structura;
c) economiile populaţiei, investiţiile;
d) preţurile (indicii preţului);
e) forţa de muncă, şomajul;
f) circulaţia monetară si creditul;
g) comerţul exterior;
h) nivelul de trai al populaţiei.
Bibliografie
1. Biji E, Baron T. Statistica teoretică şi economică.
Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p.
[272-273]
2. Gromîco G.L. Manual de statistică. Chişinău: Cartea
moldovenească, 1990, 411 p. [236-239]
31
Tema 9: Sistemul statisticii social-demografice (S.S.D.)
Plan:
9.1. Populaţia - obiect de cercetare. Surse de date privind
populaţia.
9.2. Studierea numărului populaţiei şi repartiţia acestora
pe teritoriul ţării.
9.3. Studierea mişcării naturale a populaţiei. Migraţia.
9.1. Populaţia - obiect de cercetare. Surse de date privind
populaţia
Statistica populaţiei reprezintă cea mai veche ramură a
statisticii. În prezent populaţia reprezintă un obiect de studiere
statistică, deoarece ea constituie elementul de bază în producţia de
mărfuri şi consumatori, rezultatul producţiei. Populaţia din punct de
vedere al statisticii reprezintă o colectivitate de oameni ce trăiesc pe
un anumit teritoriu şi care se regenerează datorită proceselor
obiective de natalitate şi mortalitate.
Sursele de bază al statisticii demografice sânt: evidenţa
curentă şi recensământul.
Prin recensământ se pot obţine informaţii complecte şi
precise privind numărul şi structura populaţiei.
Sarcinile S.S.D.:
1. Determinarea numărului populaţiei şi repartiţia ei pe teritoriu.
2. Studierea mişcării naturale a populaţiei (natalitatea;
mortalitatea).
3. Studierea structurii populaţiei (după sex; vârsta; naţionalitate,
nivelul de instruire...).
9.2. Studierea numărului populaţiei şi repartiţia acestora
pe teritoriul ţării
Una din cele mai importante sarcini ale statisticii
demografice este studierea numărului populaţiei. Prin recensământ se
determină numărul populaţiei la o anumită dată.
Între recensământ numărul populaţiei se calculează ca:
numărul populaţiei la început de an + numărul oamenilor născuţi pe
parcursul anului + numărul celor veniţi pe parcursul anului - numărul
32
populaţiei decedate – numărul populaţiei plecate.
Indicatorii de bază ce caracterizează numărul populaţiei sânt:
numărul total al populaţiei;
numărul mediu al populaţiei (meS ) care se calculează
ca media aritmetică a numărului populaţiei la început de an şi
numărului populaţiei la sfârşit de an
2
sfirsitinceput SSS
.
Populaţia din punct de vedere a structurii se grupează după
un şir de caracteristici: sex; vârstă; naţionalitate; nivelul de instruire;
surse de existenţă. Repartiţia populaţiei se caracterizează prin
mărimea relativă de intensitate-densitate a populaţiei.
9.3. Studierea mişcării naturale a populaţiei. Migraţia
Numărul populaţiei se modifică permanent. Modificarea
numărului populaţiei din contul natalităţii şi mortalităţii poartă
denumirea de mişcarea naturală a populaţiei.
Indicatorii de bază ce caracterizează mişcarea populaţiei sânt
indicatorii natalităţii, mortalităţii, sporului natural precum şi
indicatorii căsătoriilor şi divorţurilor.
Aceşti indicatori se calculează în mărimi absolute şi prin
mărimi relative exprimate în promile (1000 oameni).
Indicatorii relativi de bază:
a) coeficientul natalităţii se calculează ca raport dintre numărul nou
- născuţilor timp de un an şi numărul mediu anual al populaţiei (n.).
nK = 1000*S
N (oameni).
b) coeficientul mortalităţii (m.):
mK = 1000S
M(oameni).
c) coeficientul sporului natural (s.n.):
..nsK = 1000
S
MN sau mnns KKK .. .
La reproducerea populaţiei se referă numărul perspectiv al
unui contingent anumit al populaţiei pe larg utilizate în prognozarea
33
economică. Numărul general al populaţiei într-o anumită perioadă se
determină cu ajutorul coeficientului sporului general:
n
sg
n
KNN
100010 , unde
nN - numărul populaţiei peste n ani;
0N - numărul populaţiei în perioada iniţială;
sgK - coeficientul sporului general, poate fi determinat după
formula smsn KK , unde smK - coeficientul sporului mecanic, n –
numarul de ani.
Bibliografie 1. Gromîco G.L. Manual de statistică. Chişinău: Cartea
moldovenească, 1990, 411 p. [242-250]
Tema 10: Statistica pieţei forţei de muncă
Plan:
10.1. Conţinutul şi sarcinile statisticii pieţei forţei de muncă.
10.2. Statistica ocupării şi şomajului.
10.3. Timpul de muncă şi utilizarea lui.
10.1. Conţinutul şi sarcinile statisticii pieţei forţei de muncă
Statistica forţei de muncă include statistica populaţiei
economico-active, statistica ocupării şi şomajul, timpului de muncă şi
a conflictelor de muncă. Indicatorii nivelului de ocupare şi şomaj:
salariul mediu, alţi indicatori sânt studiaţi de S.S.E. Informaţia
privind piaţa forţei de muncă este necesară atât muncitorilor cît şi
persoanelor care oferă locuri de muncă.
Sarcinile de bază ale statisticii forţei de muncă:
1. Studierea datelor curente despre populaţia economico-activă,
ocupare, şomaj.
2. Studierea datelor privind mişcarea forţei de muncă.
3. Studierea datelor despre fondurile de timp.
34
10.2. Statistica ocupării şi şomajului
Populaţia economico-activă este o parte a populaţiei care
oferă munca sa pentru producerea mărfurilor, serviciilor.
În S.S.E. se calculează coeficientul populaţiei economico-
active:
100..
. totala
activecon
activeecP
PK %.
P.e.a. - populaţia economico-activă.
P.t. - populaţia totală.
La persoanele ocupate în câmpul muncii se referă persoane
de ambele sexuri, în vârstă de la 16 ani.
Persoanele ocupate se consideră persoanele care îndeplinesc
anumite servicii. Pentru a atribui o persoana la numărul ocupaţilor e
de ajuns ca această persoana să lucreze cel puţin 1 ora în perioada
curentă. În acest context se calculează rata ocupării (coeficientul
ocupării) care se calculează:
100..
activec
ocupP
TK %.
T - numărul populaţiei (angajaţilor) la o anumită dată.
La şomeri se referă persoanele de la 16 ani în sus:
a) care în perioada studiată nu au avut loc de lucru;
b) s-au aflat în căutarea locului de muncă;
c) au fost să se încadreze în câmpul muncii.
Aici se calculează rata şomajului (coeficientul).
100..
. activec
som
somajP
NK %.
.somN - numărul de şomeri.
10.3. Timpul de muncă şi utilizarea lui
Fondul de timp şi structura lui influenţează asupra procesului
de producţie precum şi la productivitatea muncii. La determinarea
timpului de muncă unităţile de măsură sînt om-oră şi om - zi.
Om-oră se consideră unitatea de timp de o oră, care un
muncitor a lucrat-o la locul său de muncă.
35
Om-zi se consideră venirea muncitorilor la serviciu şi faptul
că el a început lucrul indiferent de durata timpului de muncă.
Fondul de timp se divizează în:
a) fondul calendaristic (om/zile), care este egal cu numărul mediu
scriptic de lucrători al întreprinderii sau instituţiei referitor la toate
zilele calendaristice a perioadei date. Atunci când e necesar de a
calcula fondul calendaristic în om/oră, înmulţim fondul calendaristic
în om-zile la durata medie a unei zile lucratoare. Fondul calendaristic
constă din prezenţe şi lipse şi reprezintă fondul de timp disponibil.
b) fondul tabelar se obţine prin scăderea din fondul calendaristic
(om-zile), zilele ce revin sărbătorilor şi zilele de odihnă.
c) fondul de timp de munca maximal posibil se obţine scăzând din
fondul tabelar zilele de concediu.
Bibliografie
1. Biji E, Baron T . Statistica teoretică şi economică. Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p. [302-305]
2. Maniu-Isaic Al, Grădinaru A. Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [345-360]
Tema 11: Statistica bugetului de stat
Plan:
11.1. Sarcinile statisticii bugetului de stat.
11.2. Concepţiile de bază, indicatorii statistici a bugetului
de stat.
11.1. Sarcinile statisticii bugetului de stat
Bugetul de stat reprezintă un instrument de bază de dirijare şi
implementare a statului în economie.
Bugetul de stat determină formele, metodele de formare a
resurselor financiare a statului şi utilizarea acestora în scopul
îndeplinirii funcţiilor sale.
Sarcinile statisticii bugetului de stat.
Determinarea:
a) structurii venitului bugetului de stat;
36
b) determinarea cheltuielilor bugetului de stat ;
c) mărimea deficitului bugetar (excedent bugetar);
d) volumul datoriilor interne, externe a statului;
e) deficienţa înfăptuirii politicii fiscale a statului.
Statistica bugetului de stat şi a finanţelor publice furnizează
date care permit analiza eficienţei activităţii sectorului public.
11.2. Concepţiile de bază, indicatorii statistici a bugetului
de stat
Una din categoriile de bază utilizate în statistica bugetului de
stat reprezintă sectorul public. În sectorul public sunt incluse toate
instituţiile şi întreprinderile publice (ale statului).
Indicatorii de bază a statisticii bugetului de stat sunt:
1. Veniturile - plăţi obligatorii nerambursabile ce vin la buget.
Veniturile se divizează în venituri fiscale şi nefiscale (impozit şi
penalităţi...).
În statistică se calculează un şir de indicatori, care se
caracterizează prin structura veniturilor în bugetul statului, ponderea
fiecărui grup de venituri în totalul veniturilor bugetare.
2. Cheltuielile - sunt plăţi nerambursabile efectuate din bugetul
statului. Statistica studiază ponderea fiecărei grupe de cheltuieli în
totalul cheltuielilor.
3. Deficitul bugetar = venitul - cheltuieli. Statistica studiază raportul
dintre deficit şi produsul intern brut.
Bibliografie
1. Maniu-Isaic Al. Grădinaru A. Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [406-410]
37
Tema 12: Metode de calculare a indicatorilor de
producţie pe unele ramuri economice
Plan:
12.1. Principiile de bază de calcul a indicatorilor de
ramuri economice.
12.2. Statistica în industrie.
12.3. Statistica în agricultură.
12.4. Statistica în construcţie.
12.5. Statistica în transport.
12.6. Statistica în comerţ.
12.1. Principiile de bază de calcul a indicatorilor de ramuri
economice
Calculul indicatorilor de producţie în diferite sectoare ale
economiei naţionale se bazează pe anumite principii.
Principiul fundamental care stă la baza calcului indicat este
unitatea economică. După standardul internaţional de clasificare
ramurală toate unităţile economice se divizează în instituţii.
Instituţia reprezintă subdiviziunea, întreprinderea care se
ocupă de o activitate omogenă din punct de vedere a mărfurilor
produse, serviciilor prestate şi locul de amplasare.
Ramura economică - totalitatea de instituţii omogene care
produc o anumită grupă de marfă şi servicii.
Indicatorii de bază ce caracterizează ramurile economiei sînt:
1. producţia fizică;
2. valoarea adăugată brută.
Producţia fizică reprezintă conţinutul de mărfuri produse
într-un anumit interval de timp. Valoarea adăugată brută este
valoarea nou creată în procesul de producţie.
12.2. Statistica în industrie
Studiază industria din mai multe puncte de vedere. Obiectul
de studiu al statisticii în această ramură îl reprezintă volumul de
producţie, produs de întreprinderi industriale.
Un alt element de studiu îl reprezintă costul producţiei care
se determină ca suma mărfurilor şi producţiei finite produse atât din
materia primă proprie, cît şi a clienţilor. Lucrările de bază cu caracter
38
industrial studiate de statistică sânt reparaţia şi modernizarea
utilajului, prelucrarea materialelor, instruirea corespunzătoare a
cadrelor.
Volumul producţiei marfă cu caracter industrial se determină
după metoda de fabricare fără cheltuielile ce au loc între fazele de
producţie. În componenţa producţiei industriale se include:
1. volumul de producţie realizat;
2. volumul producţiei furnizate pentru achitarea diferitor lucrări şi
servicii;
3. costul mărfii utilizate de subdiviziunile neproductive a
întreprinderii (în grădiniţe, case de cultură, de odihnă);
4. costul producţiei furnizate lucrătorilor săi în contul salariului;
5. costul producţiei acordate ca ajutor în scopuri de binefacere;
6. creşterea stocurilor de producţie gata care nu au fost realizate;
7. creşterea soldurilor producţiei neterminate.
12.3. Statistica în agricultură
Indicatorii producţiei agricole reflectă costul produselor de
origine vegetală şi animală indiferent unde acestea au fost produse.
La determinarea costului producţiei în afară de producţia finită se
include producţia nederminată care include semănaturile plantelor
bianuale, care au fost făcute în anul curent dar vor da roadă în anul
viitor. În componenţa producţiei animaliere se include creşterea
numărului de capete.
Trebuie de menţionat că, în ţările Uniunii Europene costul
producţiei agricole se calculează după metoda ''fermei naţionale''
potrivit căreia agricultura ţarii este considerată ca o firmă unică
naţională.
Indicatorii de producţie în agricultură se calculează în:
1. preţuri curente;
2. preţuri constante.
12.4. Statistica în construcţie
La construcţii se atribuie activităţile:
1.organizaţiile care efectuează lucrările de construcţie şi montaj;
2.reparaţii capitale;
3.conducerea şi gestionarea ramurii de construcţii;
4.persoane particulare ce se ocupă de construcţii şi reparaţii.
39
În costul producţiei din costrucţii se include costul lucrărilor
de construcţie şi reconstrucţie a blocurilor locative cu caracter
individual sau colectiv, precum şi construcţia diferitor instalaţii
nelocative. Costul producţiei în construcţie se determină pe baza
datelor furnizate în dările de seamă a organizaţiilor de construcţie.
Aceste date se refera la trei direcţii de bază:
1. investiţiile capitale;
2. darea în exploatare a fondurilor fixe;
3. deservirea şi reparaţia fondurilor fixe. Pe baza acestor direcţii se
calculează diferiţi indicatori ce caracterizează volumul producţiei;
costul producţiei şi lucrărilor în construcţie.
12.5. Statistica în transport
Transportul include în sine-transportul auto; feroviar;
maritim; prin conducte; aerian. Statistica în această ramură pune în
evidenţă datele privind: transportul în comun şi cel particular.
Indicatorii de bază calculaţi în transport sânt:
1. volumul de transport (exprimat in [t-km] şi [pasageri-km]);
2. precum şi veniturile din transport.
- Volumul de transport al mărfurilor reflectă volumul de lucru ce
ţin de transportarea încărcaturilor. Aceasta se exprimă şi se
calculează; [t/km] ca rapotrul dintre cantitatea de mărfuri transportate
în tone şi distanţa transportării.
- Volumul de transport al pasagerilor reflectă volumul de lucru ce
ţine de transportarea diferitor categorii de pasageri, se exprimă în
[pasageri/km].
- Veniturile din transport reprezintă sumele încasate de
întreprinderea de transport pentru transportarea încărcăturii şi
pasagerilor, prestare de servicii suplimentare, acordarea în arendă a
mijloacelor de transport, deservirea drumurilor.
12.6. Statistica în comerţ
La această ramură se referă:
1. comerţul intern, angro şi detaliat;
2. extern;
3. servicii intermediare de realizare a hârtiilor de valoare (oferte de
brocheri, dileri);
40
4. arenda obiectelor de menire social-culturală.
Indicatorul de bază care caracterizează activitatea de comerţ
îl reprezintă volumul valoric al circulaţiei mărfurilor.
Acesta include costul producţiei realizate, cheltuieli de
cumpărare a mărfurilor, volumul valoric al circulaţiei mărfurilor se
calculează atât pentru comerţul angro cît şi pentru comerţul cu
amănuntul. Volumul mărfurilor realizate se constituie din volumul de
mărfuri realizate de întreprinderile comerciale (publice şi particulare)
şi pieţele comerciale.
Producţia comercială include rezultatul activităţii de comerţ
indiferent unde au fost obţinute (pe pieţe; in magazine specializate).
Bibliografie
1. Biji E, Baron T. Statistica teoretică şi economică. Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p. [272, 403,
417,424]
2. Gromîco G.L. Manual de statistică. Chişinău: Cartea
moldovenească, 1990, 411 p. [306, 381]
Problemă:
Se cere de calculat indicatorii ce caracterizează seriile cronologice:
1. Modificarea absolută (cu baza în lanţ şi cu baza fixă).
2. Indicele de creştere ((%) cu baza în lanţ şi cu baza fixă).
3. Ritmul de creştere (cu baza în lanţ şi cu baza fixă ).
41
Tabel: Calculul indicatorilor seriei cronologice
Ritmul de creştere (Rcrest.) =Indicii de crestere-100%
Luna
Pro
fitu
l
(lei
)
Modificări
absolute
Indic. de
creştere
Ritmul de
creştere %
baza în
lanţ
baza
fixă b.lanţ b.fixă b.lanţ b.fixă
Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
_
2.2
2.26
2.32
2.50
2.42
2.58
2.68
2.76
2.86
_
0
2.26-
2.2
0.12
0.22
0.3
0.31
0.48
0.4
0.66
_
0
0.06
0.06
0.01
0.08
0.01
0.17
0.08
0.10
2.26/2.2
100
102.73
102.65
104.31
103.31
103.20
103.88
102.99
103.62
100
102.73
105.45
110.00
113.64
117.27
121.82
125.45
130.00
0
2.73
2.65
4.31
3.31
3.20
3.88
2.99
3.62
0
2.73
5.45
10.00
13.64
17.27
21.82
25.45
30.00
Total
Problemă:
De calculat:
1. Indicele volumului fizic (Iq).
2. Indicele preţului (Ip).
3. Indicele valoric (Iv).
Pro
du
sul Cantitatea q
Preţul
unitar Valoarea producţiei
Perioad
a de
bază
(q0)
Perioa
da
curenta
(q1)
P. de
bază
(p0)
P.
cure
ntă
(p1)
In p.
de
bază
(q0p0)
In p.
curentă
(q1p1 )
In perioada
curenta în
pretul de
bază (q1p1)
1
2
3
230
340
430
320
380
500
5
6
7
3
7
4
1150
2040
3010
960
2660
2000
1600
2280
3500
Total ∑6200 ∑5620 7380
Indicii volumului fizic ( qI ):
42
10000
01
qp
pqI q
%.
Indicii preţului (pI )
10001
11
pq
pqI p
%.
Indicii valorii ( vI )
10000
11
pq
pqIv
%.
1006200
7380qI %=119.
pI = 15.76%1007380
5620 .
65.90%1006200
5620vI .
Calculul modificărilor absolute:
1. Din contul volumului fizic ( q );
2. Din contul preţului ( p );
3. Modificarea absolută a valorii ( v ).
0001 qppqq 7380-6200=1180.
1111 pqpqp 5620-7380=-1760.
0011 pqpqv 5620-6200=-580.
Concluzii: Valoarea producţiei marfă în perioada curentă
faţă de perioada de bază a scăzut (cu 580 unităţi monetare). Scăderea
s-a produs pe baza micşorării considerabile a preţului-24% (100-
76)(cu 1760 unităţi monetare) necătând la faptul că volumul fizic a
crescut cu 19% (1180 unităţi monetare).
43
Tema 13: Statistica circulaţiei monetare şi a creditului
Plan:
13.1. Obiectul şi sarcinile statisticii circuitului monetar şi
creditului.
13.2. Sistemul de indicatori al circuitului monetar.
13.3. Categoriile, clasificarea şi sistemul de indicatori ai
creditului.
13.1. Obiectul şi sarcinile statisticii circuitului monetar şi
creditului
Obiectul acestui compartiment studiat de statistică îl
reprezintă caracteristica numerică a fenomenelor de masă din sfera
circuitului monetar şi creditului.
Circuitul monetar - reprezintă mişcarea monedei (banilor)
în circuitul intern sub formă de numerar sau virament (înscrieri în
conturi) în procesul circuitului mărfurilor prestării serviciilor şi
efectuarea diferitor plăţi.
Cea mai mare parte a circuitului monetar se efectuează sub
formă de virament, legată de operaţiunile de decontare.
Creditul - reprezintă acordarea mijloacelor băneşti în
folosinţa temporară contra unei plăţi şi cu condiţia de
rambursabilitate.
Sarcinile statisticii circuitului monetar si creditului:
1. Determinarea volumului masei monetare şi structura ei;
2. Caracterizarea politicii de creditare;
3. Calculul vitezei de circulaţie a monedei naţionale;
4. Studierea cantitativă a formelor creditului şi a ratei dobânzii.
13.2. Sistemul de indicatori al circuitului monetar
Statistica studiază din punct de vedere cantitativ practic toate
procesele economice inclusiv circuitul monetar. Sistemul
indicatorilor statistici ce caracterizează circuitul monetar se bazează
pe funcţiile banilor. De asemenea statistica studiază masa monetară şi
structura ei.
44
Sistemul indicator al circuitului monetar include:
1. Masa monetară şi structura ei;
2. Indicatorii ce reflectă operaţiunile de depozit al băncilor;
3. Indicatorii ce caracterizează operaţiunile valutare din punct
de vedere cantitativ;
4. Indicatorii ce caracterizează capacitatea de cumpărare a
monedei naţionale.
Masa monetară (cantitatea de bani de care dispune statul se
caracterizează prin indicatorul-agregatul monetar (M 3 )).
Acest agregat include agregatele cu M 0 ;M1 ;M 2 .
M 3 - reprezintă masa monetară din circuitul care include totalitatea
mijloacelor de plată ce asigură economia naţională şi care aparţin
persoanelor particulare, întreprinderilor şi statului.
Agregate monetare Instrumente monetare
M 0 - banii în numerar
M 1 - moneda în sensul îngust
M 2 - banii în sensul îngust +
categoriile apropiate acestora
M 3 - banii în sensul larg
Valuta naţională
M 0 + depozit la vedere
M 1 +depozitele la termen +
hârtiile de valoare cu o
scadenţă mică.
M 2 +cercuri de voiaj + hârtii
de valori comerciale
13.3. Categoriile, clasificarea şi sistemul de indicatori ai
creditului Obiectul de studiu al statistici creditului reprezintă
caracteristica cantitativă a fenomenelor de masă, din sfera creditării.
Relaţiile de creditare reprezintă relaţiile ce ţin de acordarea,
rambursarea, organizarea plăţii dobânzii bancare.
Operaţiunile de creditare se efectuează în diferite forme:
1. creditul bancar comercial: public(de stat);
2. de consum;
3. inter bancar;
4. internaţional.
În cazul creditului se calculează un şir de indicatori absoluţi;
medii şi relativi: ex: volumul creditelor acordate din sistemul bancar-
45
absolut (prin însumare); ponderea datoriei externe în P.I.B.(produs
intern brut) – relativ; rata medie a dobânzii - mediu.
Bibliografie
1. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii.
Bucureşti: Edfitura Economică, 1999, 336 p. [199-212]
Tema 14: Sistemul conturilor naţionale-compartimentul
de bază al statisticii economice
Plan:
14.1. Noţiune de sistem al conturilor naţionale (S.C.N).
14.2. Indicatorii de bază utilizaţi în S.C.N.
14.3. Utilizarea S.C.N. în analiza macroeconomică şi
prognozarea.
14.1. Noţiune de sistem al conturilor naţionale (S.C.N)
S.C.N reprezintă un sistem informaţional utilizat practic în
toate statele lumii pentru piaţa la nivel macroeconomic. Indicatorii şi
clasificările acestui sistem reflectă structura economiei de piaţă,
mecanismele ei de funcţionare.
S.C.N a fost format în anii '50 pentru a gestiona procesele
economice. În S.C.N se utilizează anumite procedee de evidenţă
contabilă.
S.C.N reprezintă evidenţa contabilă a economiei naţionale. În
economia modernă se efectuează un spectru larg de operaţiuni de
către agenţii economici, de aceea pentru structurarea, clasificarea,
omogenizarea acestor operaţiuni se utilizează în S.C.N.
Scopul S.C.N reprezintă descrierea tabloului general al
economiei naţionale şi determinarea legaturilor dintre cei mai
importanţi indicatori macroeconomici. Informaţia ce se conţine în
S.C.N este necesară:
a) Organelor de conducere a statului;
b) Întreprinzătorilor;
c) Instituţiilor internaţionale.
46
14.2. Indicatorii de bază utilizaţi în S.C.N
Indicatorii de bază a S.C.N. sânt: produsul intern brut;
venitul naţional brut; venitul naţional disponibil; consumul final;
soldul exportat şi importat; economiile naţionale.
Produsul intern brut - caracterizează costul final al mărfurilor
şi al serviciilor produse de rezidenţii ţării într-o perioadă anumită.
Acest indicator se calculează în preţuri de cumpărare + adaos
comercial şi impozite.
Venitul naţional brut - reprezintă suma veniturilor primare
primite de rezidenţii ţării într-o anumită perioadă de timp. La venit
primar se atribuie-salarizarea; beneficiul; venitul din proprietari;
impozite pe producţie şi import.
Venitul naţional disponibil-se deosebeşte de venitul naţional
brut prin soldul plaţilor cuvenite transferurilor curente primite de
peste hotare. Aceasta include: ajutorul material ,amenzile plătite
peste hotare;
Consumul final - reprezintă cheltuieli privitor la consumarea,
amenajărilor, organelor publice, organizaţii necomerciale.
Soldul export şi import se calculează ca diferenţa dintre
export şi import.
Economiile Nationale - se calculează ca diferenţa dintre
venitul naţional brut disponibil şi consumul final.
14.3. Utilizarea S.C.N. în analiza macroeconomică şi
prognozarea
Nivelul creşterii economice se analizează pe baza dinamicii
şi volumului produsului intern brut în preţuri constante.
Pe baza datelor privind creşterea economiei se iau hotărâri de
a investi sau nu în economia ţărilor date. Creşterea economiei are loc
în următoarele condiţii:
1. Rata inflaţiei este relativ mică, acumulările şi economiile, precum
şi investiţiile au o pondere destul de mare în produsul intern brut.
2. Cheltuielile administrative ale statului sunt mici.
3. Economia trebuie sa fie relativ deschisă pentru a atrage investiţiile
străine, a implementa tehnologii, a stimula producătorii autohtoni.
Indicatorul de bază care reflectă nivelul de trai al populaţiei este
indicatorul veniturilor disponibile - 40-60% din ţările CSI; UE.
Caracteristica de bază ce arată că politica economică a statului este
47
activă, este caracteristica macroeconomică numită deficit bugetar.
Deficitul bugetar se calculează de Ministerul Finanţelor şi se
raportează la produsul intern brut. Raportul dintre deficitul bugetar şi
P.I.B. în Uniunea Europeană nu trebuie sa fie mai mare de 3%(5%).
Caracteristica generală a P.I.B.
1. P.I.B. - este indicatorul de bază a SCN care caracterizează
rezultatul final al activităţii economice a rezidenţilor şi se calculează
ca costul mărfurilor şi serviciilor produse de rezident.
2. P.I.B. - este indicatorul produsului care arată consumul final al
mărfurilor şi serviciilor.
3. P.I.B. - este un produs intern deoarece este produs de rezidenţi.
4. P.I.B. - este un produs brut deoarece acesta se calculează până la
scăderea consumului capitalului fix, adică din P.I.B. nu se scade
amortizarea mijloacelor fixe colectată în urma uzurii.
Bibliografie
1. Maniu-Isaic Al. Grădinaru A. Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [380-394]
2. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii.
Bucureşti: Edfitura Economică, 1999, 336 p. [246-248]
Tema 15: Avuţia Naţională
Plan:
15.1. Conceptul de bază şi definirea Avuţiei Naţionale.
15.2. Clasificarea Avuţiei Naţionale
15.1. Conceptul de bază şi definirea Avuţiei Naţionale.
Avuţia naţională (A.N.) - reprezintă totalitatea activelor
nefinanciare ale ţării şi totalitatea activelor financiare nete la un
anumit moment de timp. Costul net al activelor financiare reprezintă
diferenţa dintre costul activelor financiare şi obligaţiunilor agenţilor
economici din ţara dată faţă de agenţii economici nerezidenti.
Indicatorul A.N. - reprezintă indicatorul stocurilor care pe
parcursul anului pot atât sa crească cât şi să se micşoreze. Indicatorul
A.N. se utilizează pentru caracterizarea avuţiei ţării. A.N. se mai
calculează ca capitalul propriu al agenţilor economici.
48
15.2. Clasificarea Avuţiei Naţionale Avuţia Naţională în corespundere cu comisia statistică a O.N.
se divizează în două grupe:
a) Active nefinanciare - reprezintă obiectele care se află în
proprietatea unităţilor instituţionale şi care aduc acestora un beneficiu
economic relativ real potenţial. Ele se divizează în active productive
şi neproductive.
b) Activele productive se divizează în: fonduri fixe = stocuri
de mijloace circulante.
Fondul fix - reprezintă active productive utilizate permanent
în procesul de producere a mărfii şi participă la mai multe cicluri de
producţii treptat utilizându-se şi transformându-şi valoarea asupra
producţiei finite.
Stocuri de mijloace circulante - elemente secundare care se
include în totalitatea activelor nefinanciare şi care se constituie din
mărfuri destinate utilizării sau utilizate în producţie.
Active materiale neproductive - reprezintă pământul,
resursele naturale, acvatice, biologice.
Bibliografie 1. Maniu-Isaic Al. Grădinaru A Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [363-364]
Tema 16: Indicatorii statistici
Plan:
16.1. Conceptul de indicator statistic.
16.2. Criterii de clasificare a indicatorilor statistici.
16.3. Indicatori statistici primari şi derivaţi.
16.4. Mărimile relative ca indicatori derivaţi.
16.1. Conceptul de indicator statistic
În sensul cel mai larg indicatorul statistic este expresia
numerică a unor fenomene, procese, activităţi sau categorii
economice şi sociale, definite în spaţiu, timp şi structură
organizatorică şi care se regăsesc de o anumită periodicitate în state
oficiale - naţionale şi internaţionale.
49
La elaborarea lor trebuie să se aibă în vedere asigurarea
comparabilităţii atât pe plan naţional cît şi internaţional.
În sens restrâns indicatorul statistic este determinarea
cantitativ-numerică a calității a întregii colectivităţi sau a părţilor
componente. Obţinut în cadrul unei cercetări statistice concrete,
indicatorul statistic este purtător de informaţie având conţinut real
obiectiv determinat, chiar dacă uneori nu este exprimat în unităţi
concrete de măsură. Indicatorii au formulele lor de calcul şi valori
cognitive proprii.
16.2. Criterii de clasificare a indicatorilor statistici
Conţinutul şi formele pe care le îmbracă valorile numerice impun o
clasificare a indicatorilor statistici.
La această clasificare trebuie de pornit de la funcţiile pe care
le au:
a) de măsurare;
b) de comparare;
c) de analiză şi sinteză;
d) de verificare a ipotezelor;
e) de testare a parametrilor utilizaţi;
a) Funcţii de măsurare. Măsurarea se face prin observarea directă la
nivelul fiecărei unităţi sau agregarea datelor. În urma acestei operaţii
se obţin indicatori absoluţi exprimaţi în numere, cantităţi, valori ce
măsoară unităţi sau colectivităţi. Aceşti indicatori stând la baza
prelucrării statistice sunt în continuare prelucraţi.
b) Funcţia de comparare - provine în faptul că statistica operează cu
fenomenele variabile ceea ce necesită cunoaşterea modificărilor
intervenite la nivel de dezvoltare sau structură. Ca diferenţă se pot
compara doar indicatorii absoluţi. În statistică apar aşa numiţii
indicatori derivaţi calculaţi în unităţi concrete de măsurare - când
compararea se face prin diferenţa sau raportul dintre două variabile
diferite şi în unităţi abstracte- coeficienţi, %.
c) Funcţia analitică - provine din faptul că statistica operează cu
variabile complexe care se pot descompune. E necesar de a studia
relaţiile dintre părţi în acest caz pe baza analizei să se depisteze
cazurile ce diferă ca proprietate de la caracteristica generală.
d) Funcţia de sinteză - este specifică fenomenelor ce se manifestă de
la o unitate la alta. Valorile individuale diferite trebuie să fie
50
sintetizate într-o singură expresie numerică ce devine astfel măsură,
ceia ce este esenţial şi tipic pentru toată masa de fenomene de acelaşi
fel, sintetici pot apărea sub formă de mărimi medii, în cazul agregării
complexe ..., ex: produsul intern brut al ţării.
d) Funcţia de estimare. Se foloseşte pentru măsurarea tendinţei de
dezvoltare a fenomenului în aceiaşi perioadă de timp, dar şi aceeaşi
perioadă organizatorică.
e) Funcţia de verificare a ipotezelor şi de testare a semnificaţiei.
Unor indicatori statistici calculaţi este frecvent aplicată în
interpretarea statistică a fenomenelor economice şi sociale.
Verificarea ipotezelor şi aplicarea testelor de semnificaţie în
statistică conduc la folosirea indicatorilor ce nu au ataşate o singură
valoare, ci un şir de valori. Prin compararea acestui interval de valori
cu valoarea indicatorului din eşantioane se obţin indici de eroare, de
estimare.
16.3. Indicatori statistici primari şi derivaţi
În statistică indicatorii pot fi: primari şi derivaţi.
Indicatorii primari: se obţin în cadrul prelucrării primare a datelor
statistice ca urmare a procesului de centralizare a datelor unei
observări statistice.
De ex. Volumul producţiei la nivelul unei întreprinderi. Se exprimă
fie în unităţi naturale, natural-convenţionale de timp, de spaţiu sau
valorice (băneşti) şi dimensionează din punct de vedere întreprinzător
pe o anumită perioadă de timp de aceea se mai numesc indicatori
absoluţi şi constituie baza informaţională în stat.
Indicatorii primari se pot întâlni în cazuri:
a) indicatori primari obţinuţi prin agregarea unor valori juridice cu
acelaşi conţinut calculat la treptele erochice inferioare.
Ex. Costul total de producţie este egal cu suma costurilor tuturor
produselor nomenclatorii.
b) indicatorii primari obţinuţi direct prin observare.
Ex. Indicii valorici ai producţiei care sunt indicatorii absoluţi
primari.
= indicatorul absolut se
obţine prin însumarea
caracteristicii în mod direct.
Adică agregarea tuturor
valorilor individuale: i= ni,
n
x
ixx1
11 . (1)
50
= în cazul în care datele
individuale nu sânt direct
însumabile trebuie găsit un
coeficient de echivalenţă.
Presupunem că, xR ar fi o
asemenea variabilă.
n
x
kixxR1
2 . (2)
k- unitate bănească.
xR- indicatorii valorii de producţie.
Tabel: Valoarea indicatorilor agregaţi
Numărul
de unităţi
observate
Caracteristicile înregistrării x
x 1 x 2 x 3 x 4 … xR
1
2
..
i
..
n
x 11
x 12
..
x i1
..
x n1
x 21
x 22
..
x i2
..
x n2
x 31
x 32
..
x i3
..
x n3
x 41
x 42
...
x i4
…
x n4
xR1
xR
...
xRi
...
xRn
11 xix 22 xix 33 xix 44 xix xR i
xR
16.4. Mărimile relative ca indicatori derivaţi.
Primul pas de trecere de la concret la abstract, de la mărimile
absolute la cele derivate, îl reprezintă compararea datelor prin
raportare obţinându-se mărimi relative .
Astfel mărimea relativă este rezultatul comparării sub formă
de raport a doi indicatori statistici.
Rezultatul raportat poate fi un număr întreg sau fracţie forma
cea mai simplă de exprimare este în unităţi sau coeficienţi. Deseori
pentru a mări expresivitatea rezultatului acesta se înmulţeşte cu 100;
1000; 10000 şi în consecinţă se exprimă în %; promile şi
prodecimile. Prodecimilele se utilizează atunci când raportul sau
coeficientul e foarte mic. Ex. studenţii ce revin la 10 mii locuitori.
Mărimile relative se împart în următoarele categorii:
a) Mărimile relative de structură (M.R.S.)
51
Calculul acestor mărimi ne artă ponderea sau greutatea
specifică a unei părţi a colectivităţii. Faţă de totalul colectivităţii
acestea se calculează prin raportul:
%100
1
n
x
i
i
xg .
g i - greutatea specifică a unui element.
x i - valoarea elementului.
n
x 1
- totalul colectivităţii.
Proprietatea sumei numărului relatat de structură calculate
faţă de aceiaşi bază este egală întotdeauna cu unu (calculate în
coeficienţi) sau 100% (calculat în %).
b) Mărimile relative de coordonare (M.R.C.) - caracterizează
sporul numeric în care se găsesc şi indicatorii de acelaşi fel,
aparţinând uneori unor grupe de aceleaşi colectivităţi statistice. În
general ele admit proprietatea de reversibilitate.
KA/B=xA/xB sau KA/B=xB/xA
xA;xB - nivelurile comparate
KA/B (KB/A) - mărimi relative de coordonare.
3. Mărimi relative ale dinamicii (M.R.D.)
Se utilizează pentru caracterizarea fenomenului în timp. Ca
mod general de calcule se obţin ca raport intre nivelul fenomenului
într-o perioadă şi nivelul aceluiaşi fenomen în perioada anterioară,
luată drept bază de comparaţie.
4. Mărimi relative de planificăre (M.R.P.)
Arată gradul de îndeplinire a planului (program).
%100/ 11
xPl
xPlK .
PlK /1 coeficientul mărimii relative a planificării
1x - valoarea realizată.
xPl valoarea planificată.
Cu acest raport în economie se poate determina gradul de
îndeplinire a planului privind producţia, desfacerea, rebutul.
52
5. Mărimi relative de intensitate (M.R.I.)
Se obţin prin raportarea a doi indicatori absoluţi diferiţi care
se află într-un raport de independenţă, ex. de M.R.I. este eficienţa
fondurilor fixe, recolta la hotar, rentabilitatea. Deseori unităţile de
măsură în care se calculează M.R.I. conţin unităţile de măsură a
ambilor indicatori raportaţi, ex. recolta la hectar - q/h (centeri pe
hectar=100kg).
Bibliografie
1. Biji E, Baron T. Statistica teoretică şi economică. Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p. [64-70]
53
Tema 17: Sondajul statistic
Plan:
17.1. Noţiune de sondaj statistic.
17.2. Erori de sondaj.
17.3. Principalele procedee şi metode de sondaj.
17.1. Noţiune de sondaj statistic
Studierea colectivităţii statistice care constă dintr-o
multitudine de unităţi legate de cheltuieli materiale în proporţii
mari. De aceea s-a trecut la o nouă metodă a cercetării statistice-
sondajul statistic (S.S.).
Metoda de sondaj statistic oferă posibilitatea de a obţine
informaţie referitoare la toată colectivitatea prin cercetarea numai
a unei părţi a acesteia.
Deci colectivitatea de bază cercetată e numită colectivitatea
generală, pe când colectivitatea obţinută prin sondaj se numeşte
selecţie, eşantion sau propriu zis sondaj.
Metoda sondajului statistic – e preferată din cauzele:
- dacă e utilizată ştiinţific corect ne permite de a mari gradul de
precizie a abaterilor;
- micşorarea numărului de unităţi promite micşorarea erorilor
de înregistrare.
Fără sondaj nu ne putem descurca atunci când un număr mare
a unităţilor din colectivitatea generală este diferit. Trebuie de
menţionat că, în cazul sondajului statistic se comit greşeli de
reprezentativitate. În afară de colectivitatea generală (populaţia)
precum şi colectivitatea de selecţie (sondaj) mai întâlnim şi alte
noţiuni specifice, precum:
= media colectivităţii generale ( x );
= media eşantionului ( z );
=dispersia generală ( );
=dispersia eşantionului ( S ).
O altă noţiune deja întâlnită este reprezentativitatea (R.). Prin
R. se subînţelege că, într-un număr mic de unităţi ce formează
împreună ca eşantionul să se regăsească în acelaşi trasaturi ca în
întreaga populaţie.
54
17.2. Erori de sondaj
Pentru fiecare indicator calculat la nivel de colectivitate
generală sau eşantion se calculează media, dispersia, între care există
diferenţe.
Aceste diferenţe dintre x de sondaj şi x~ a colectivităţii
generale, precum şi diferenţa dintre dispersiile respective se numesc
erori ce se produc în ambele sensuri (+;-).
Erorile se clasifică în:
1. erori de sondaj care reprezintă diferenţele dintre indicatorii
populaţiei şi indicatorii eşantionului. De obicei se compară perechile
sus numite:
media, dispersia,…
Deci: xx ~ eroare pentru medie. (1)
S eroare pentru dispersie. (2)
2. eroare de reprezentativitate este definită de obicei ca diferenţa
dintre media generală a populaţiei şi media eşantionului, care poate
avea valoarea absolută (1) şi valoarea relativă (2).
%~
% Sx
xxS forma absolută.
%%100~
% Sx
xxx
.
Diferenţa ( xx ~ )- se numeşte eroare de reprezentativitate.
Erorile de reprezentativitate (Er.)- se clasifică în:
a) erori sistematice ce provin din nerespectarea sistematică a
principiilor fundamentale de sondaj (alegerea unităţilor să fie
întâmplătoare);
b) erori întâmplătoare - erori ce nu pot fi evitate, ele ţinând de
însăţi natura eşantionării.
Practica arată că, oricare precauţie s-ar lua în cazul
sondajului se comite o anumită eroare, obiectivă admisibilă - eroarea
efectivă de sondaj, egală cu 5%.
17.3. Principalele procedee si metode de sondaj
În funcţie de principiul de alegere a unităţilor se disting
următoarele tipuri de eşantioane:
a) eşantionarea probabilistică;
55
b) eşantionarea raţională;
c) eşantionarea mixtă.
Eşantionarea probabilistică se bazează pe principiul
alegerii întâmplătoare, probabilistice, aleatoare. Adică unităţile
eşantionului se extrag din colectivităţi totale în mod aleator după
jocul “hazardului”. Fiecare unitate componentă are o probabilitate
egală (0;-1) de a fi introdusă în eşantion. După modul de extragere a
unităţilor se cunosc metode de eşantionare probabilistice (procedee):
= procedeul selecţiei repetate. Acest procedeu constă în faptul că
de fiecare dată bila extrasă este din urnă, astfel încât volumul
colectivităţii totale N rămâne neschimbat. Fiecare unitate din
colectivitatea totală are şanse egale de a fi selectată.
= procedeul selecţiei nerepetate. Acest procedeu constă în faptul că
unitatea odată extrasă nu se mai întoarce la sfârşitul efectuării
selecţiei, în urmă vor rămâne (în N=n- unităţi). Valabilitatea unei
unităţi de a participa la o selecţie este:
Np
11
; 2
13
Np ;
1
12
Np ;
)1(
1
nNpn .
= procedeul selecţiei mecanice, care se îndeplineşte fie pe baza
unui pas de măsurare fie pe baza tabelelor cu numere aliatoare
(întâmplătoare).
Eşantionul raţional-dirijat- se bazează pe principiul
alegerii raţionale. Acest tip de alegere se petrece după un anumit
principiu stabilit din timp.
Eşantionul mixt - este un tip de eşantionare ce îmbină cele
două tipuri. Aceste eşantionări constau în gruparea colectivităţii
totale în grupe tipice în raport cu un principiu stabilit şi apoi
extragerea unui eşantion aliator din fiecare grup.
Bibliografie
1. Biji E, Baron T. Statistica teoretică şi economică. Bucureşti:
Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p. [123-126]
56
Tema 18: Caracterizarea statistică a resurselor de muncă
Plan:
18.1. Statistica conflictelor de muncă.
18.2. Conţinutul fondului de salarizare.
18.1. Statistica conflictelor de muncă
În statistica conflictelor de muncă (litigiilor) se reprezintă situaţia
când între muncitor şi patron apar neînţelegeri privind anumite
întrebări asupra cărora, muncitorii sau patronii şi-au exprimat
nemulţumirea. Deosebim câteva tipuri de conflicte:
1. conflicte de muncă fără întreruperea procesului de muncă – în
acest caz părţile chemate în conflict înaintează cerinţele sale care
sunt soluţionate pe calea tratativelor sau se organizează anumite
acţiuni, manifestări de protest în afara orelor de lucru.
2. conflict de muncă cu întreruperea procesului de producţie, care
se împarte în două tipuri:
a) grevă - încetarea temporară a procesului de producţie de către un
grup de muncitori, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirea privind
anumite situaţii, precum şi scopul de a contribui la satisfacerea
anumitor cerinţe de către patroni.
b) wocant - încheierea parţială sau totală a unui sau a mai multor
locuri de muncă, sau tentativă de a perturba activitatea de muncă de
către unul sau mai mulţi patroni cu scopul de a-şi impune anumite
condiţii a muncitorilor.
Există un şir de cauze de apariţie a conflictelor:
= remunerarea muncii;
= protest (împotriva politicii şi a cuvântului);
= condiţii de muncă (durată; timp);
= susţinerea altor muncitori fără înaintare de cerinţe
patronilor săi.
Statistica studiază în acest context numărul grevelor; nr.
întreprinderilor şi organizaţiilor antrenate în greve; nr. de muncitori
ce iau parte la conflicte.
18.2. Conţinutul fondului de salarizare
În componenţa fondului de salarizare se include:
1. sumele calculate de întreprinderile destinate pentru retribuirea
muncii atât în formă bănească cît şi în natură;
2. plata pentru timpul nelucrat;
57
3. plăţile stimulării şi adaosuri la salariu legate de regimul de
lucru şi condiţiile de muncă.
4. plăţile regulate pentru achitarea produselor alimentare,
combustibil şi cazare.
=Plata pentru timpul lucrat include: salariu calculat în
conformitate cu tarifele şi normativele precum şi la procentul de la
venituri de realizare, precum şi preţul produselor acordate în contul
salariului, adausului, comisioane.
=Plata pentru timpul nelucrat este un timp de retribuire care
include atât palta orelor nelucrate pe parcursul unei zile cît şi plata
zilelor nelucrate pentru care putem evidenţia plata concediilor anuale
şi suplimentare, concedii legate de învăţătură, plata muncitorilor
încadraţi în recalificare în lucru obştesc sau de plata staţionării
procesului de producţie în cazul că, acestea nu provin din vina
lucrătorilor.
Fondul anual de salarizare este egal cu suma fondurilor
lunare de salarizare. Datele despre fondul de salarizare a muncii se
utilizează la alcătuirea balanţei interramurale; preţurilor de producţie;
creşterii economiei; nivelului de trai.
Bibliografie
1. Gromîco G.L. Manual de statistică. Chişinău: Cartea
moldovenească, 1990, 411 p. [333-336]
58
Tema 19: Obiectul şi sarcinile statisticii finanţelor
întreprinderii
Plan :
19.1. Sarcinile statisticii finanţelor întreprinderii.
19.2. Structura statistică a surselor de formare a resurselor
financiare a întreprinderilor.
19.3. Direcţia de utilizare a resurselor financiare.
19.1. Sarcinile statisticii finanţelor întreprinderii Fondurile întreprinderii reprezintă o valoare bănească apărută
la formarea repartizărilor şi utilizarea fondurilor băneşti de
întreprindere în procesul de producere şi realizăre a mărfurilor,
îndeplinirea lucrărilor şi prestarea serviciilor.
La întreprindere relaţiile financiare apar la formarea
veniturilor, formarea şi utilizarea fondului în interiorul întreprinderii.
Între întreprinderi apar mişcări de resurse financiare
(procurarea materiei prime, investirea în alte întreprinderi, procurarea
de acţiuni, relaţii voluntare).
Relaţiile financiare cu băncile –primirea şi rambursarea
creditelor, deservirea contului curent, relaţii voluntare.
Relaţii financiare a întreprinderilor cu statul - apărut în urma
formării şi raportării fondurilor bugetare şi extrabugetare.
Obiectul statisticii finanţelor întreprinderilor este
caracterizat prin caracter cantitativ a relaţiilor financiare - băneşti,
legate de formarea repartizării şi utilizării finanţelor, îndeplinirea
obligaţiilor faţă de alte întreprinderi, stat, sistemul financiar bancar.
Indicatorii reflectă starea financiară a agenţilor economici,
suma datoriilor şi structura acestora 31% din fondul de salarizare.
19.2. Structura statistică a surselor de formare a resurselor
financiare a întreprinderilor
Resursele băneşti sînt mijloacele băneşti a organizaţiilor
economice care se află la dispoziţia acestora şi care sunt destinate
pentru acoperirea obligaţiunilor şi a cheltuielilor legate de producere.
La întreprinderile nou formate, sursa financiară iniţială o reprezintă
fondul statutar.
Volumul şi conţinutul resurselor financiare este legat de
nivelul de dezvoltare a întreprinderii. În întreprindere în condiţiile
59
economice de piaţă sursa de formare a resurselor financiare este
profitul de la realizarea producţiei, îndeplinirea lucrărilor, prestarea
serviciilor, finanţările de pe piaţa financiară - evidente, venit de la
vânzarea fondurilor fixe, încasările din asigurările patrimoniului,
amortizarea, vânzarea acţiunilor, obligaţiunilor.
Profitul - este reflectat în complexul activităţii economice a
întreprinderii, profitul este indicatorul de bază a stării financiare a
întreprinderii.
Profitul de bilanţ - reprezintă rezultatul financiar de la
realizarea producţiei, lucrărilor, serviciilor prestate, fondurilor fixe.
Venitul în afara realizării: devidente, venituri din acţiuni, încasări din
arendă, venituri din operaţii voluntare, amenzile primite.
19.3. Direcţia de utilizare a resurselor financiare Resursele financiare ale întreprinderii reprezintă
mijloacele băneşti ale agenţilor economici, care se află la dispoziţia
acestora şi sânt utilizate în scopul acoperirii cheltuielilor de producţie
şi onorarea obligaţiilor financiare. La întreprinderile nou formate,
sursa financiară de bază o reprezintă - fondul statutar. La
întreprinderi în condiţiile economiei de piaţă sursele de formare a
resurselor financiare sânt: beneficiu de la realizarea producţiei -
marfa; efectuarea lucrărilor şi a serviciilor prestate, încasările din
operaţiunile financiare; obţinerea devidentelor, venit din vânzarea
mijloacelor fixe; subvenţii bugetare.
Statistica financiară a întreprinderii (S.F.I.) studiază
următoarele categorii: beneficiul; beneficiar de bilanţ; producţia.
Beneficiul - indicatorul de bază ce caracterizează starea financiară
a întreprinderii, mijloacele fixe precum şi veniturile din afara
realizării beneficiului de la realizarea producţiei se calculează:
accizeTVAtîncasăncBr cos
Bibliografie
1. Maniu-Isaic Al. Grădinaru A. Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [390-397]
60
Tema 20: Noţiunile şi conceptele de bază privind statistica
comerţului extern
Plan :
20.1. Conceptele de bază privind statistica comerţului extern.
20.2. Noţiune de piaţă de capital.
20.3. Caracteristica individuală a hârtiilor de valori.
20.4. Indicatorii (indicii) bursieri., (I.B.)
20.5. Bazele Balanţei de Plăţi. (B.B.P.)
20.6. Conceptul de rezident.
20.1. Conceptele de bază privind statistica comerţului extern Principalele noţiuni ale statisticii comerţului extern sânt: importul;
exportul; marfa; declaraţia vamală.
Importul - se include mărfurile care se introduc în ţară cu
scopul consumului, reexportării, serviciile şi lucrările efectuate de
către nerezidenţii pentru agenţii economici din țara dată.
Exportul - reprezintă scoaterea din ţară a mărfurilor produse
pe cale industrială a mărfurilor importate care se supun prelucrării şi
care sunt scoase ulterior din ţară.
În rezultatul importului se măreşte rezerva de bunuri a
statului, iar prin export această rezervă se micşorează.
Mărfurile - reprezintă totalitatea bunurilor inclusiv
mijloacele valutare, energia electrica, termică şi mijloacele de
transport, care se utilizează în transporturi internaţionale. Baza
documentală a statisticii vamale dar şi a statisticii comerţului extern,
o reprezintă declaraţia vamală.
Declaraţia vamală - este prezentată organelor vamale şi
include declaraţia oficială a datelor privitoare la mărfurile
comercializate. Declaraţia se complectează pentru fiecare partidă de
marfă. Aceasta se clasifică în: declaraţie de import, de export şi de
transit. În declaraţie se includ următoarele date: timpul, direcţia
fluxului de mărfuri, ţara de destinaţie, ţara producătoare, codul, masa,
alţi parametrii.
20.2. Noţiune de piaţă de capital
Piaţa de capital reprezintă piaţa hârtiilor de valoare. Pe piaţa
de capital are loc procesul de transformare a economiilor şi
investiţiilor în capital ce deservesc economia naţională. Starea pieţei
61
de capital reflectă conjuctura macroeconomică şi este influenţată de
politica bugetară şi monetară. Statistica elaborează şi calculează
indicatorii care reflectă starea pieţii de capital, care reflectă nivelul
preturilor hârtiilor de valoare, nivelul ratelor dobânzilor, gradul de
risc, volumul operaţiunilor în cadrul bursei de valoare.
Deosebim următoarele segmente a pieţii de capital:
1.piaţa obligaţiunilor de stat;
2.piaţa obligaţiunilor municipale;
3.piaţa acţiunilor întreprinderilor;
4.piaţa obligaţiunilor corporative.
20.3. Caracteristica individuala a hârtiilor de valori
Caracteristica individuală a hârtiilor de valori - reprezintă preţul
ei.Deosebim preţ de piaţa şi preţ nominal.
Preţul nominal - se determină de către emitent şi în
dependenţă de tipul hârtiilor de valoare, îndeplineşte diferite funcţii.
Pentru obligaţiunea de stat preţul nominal serveşte drept bază
de determinare a preţului de piaţă, care se determină ca un procent de
la nominal. Se mai determina venitul pe obligaţiunea dată. Preţul
nominal al acţiunii se utilizează în contabilitate, dar mai mare
importanţă are preţul de piaţă. Indicatorul peţii de capital în statistică
sânt coeficientul de piaţă.
Piaţa economică - raportul dintre preţul acţiunii la
profitul companiei pe o acţiune şi din devidentul raportat la preţul
pe o acţiune. Aceşti indicatori se utilizează pentru determinarea
profitabilităţii acţiunii, alt indicator - numărul hârtiilor de valoare
de un anumit tip în circulaţie. Procesul dintre numărul acţiunilor
şi preţul de piaţă al acţiunii ne dă capacitatea pieţei.
20.4. Indicatorii (indicii) bursieri (I.B.)
I.B.- caracterizează nivelul cotării hârtiilor de valoare, care
se află pe piaţă la un anumit moment de timp.
Pentru calcularea indicelui bursier se utilizează, metoda
mărfurilor medii. În calcularea indicelui bursier se ia în vedere
intensitatea de vânzare a acţiunilor. Un alt criteriu de introducere a
unei acţiuni în calculul indicelui bursier o reprezintă -
62
reprezentativitatea, trebuie să participe acţiunile din toate ramurile
economiei naţionale. I.B. se calculează după metoda masivului de
bară, care prevede includerea în calcul a acţiunilor cele mai active pe
piaţă.
20.5. Bazele Balanţei de Plăţi (B.B.P.)
B.B.P.- reflectă operaţiile economice efectuate dintre ţara
respectivă şi alte ţări ale lumii. Operaţia reprezintă fluxul economic
care este rezultatul interacţiunii agenţilor şi care reflectă: formarea
transportului, obligaţiunilor bunurilor materiale. Balanţa pe plăţi este
alcătuită pe principiul evidenţei contabile. Fiecare obligaţiune se
reflectă de două ori pe Ct-ul unui cont şi Dt altui cont.
20.6. Conceptul de rezident.
Unitatea economiei este rezident dacă ea are centru de interes
economic în teritoriul economiei al ţării, el poate fi persoane fizice şi
juridice. Se consideră rezident o unitate a economiei ce se află pe
teritoriul unei tari pe parcursul unui an şi mai mult. Duce evidenţa
contabilă, dispune de încăperi şi pământuri. Nu sânt consideraţi
rezidenţi ambasadele, organizaţiile internaţionale, bazele militare.
Persoanele fizice independente de cetăţenie şi naţionalitate,
care locuiesc pe teritoriul ţării un an şi mai mult sânt consideraţi
rezidenţi în afară de studenţii străini, lucratorii ambasadei străine ce
se tratează pe teritoriul ţării date.
Bibliografie
1. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii.
Bucureşti: Edfitura Economică, 1999, 336 p. [169-176]
63
Tema 21: Sistemul de indicatori privind nivelul de trai al
populaţiei
Plan :
21.1. Indicatorii privind nivelul de trai al populaţiei.
21.2. Diferenţierea veniturilor populaţiei, nivelul şi hotarul
sărăciei.
21.3. Indicatorii generalizatori privind nivelul de trai al
populaţiei.
21.1. Indicatorii privind nivelul de trai al populaţiei Principalii indicatori care reflectă nivelul de trai al
populaţiei sânt:
a) indicatorii veniturilor populaţiei;
b) indicatorii cheltuielilor şi consumurilor de bunuri
materiale şi servicii din partea populaţiei;
c) economiile;
d) indicatorii acumulării averii şi asigurarea populaţiei cu
locuinţe;
e) indicatorii diferenţierii veniturilor populaţiei şi nivelul,
hotarul sărăciei;
f) caracteristicile social-demografice;
g) indicatorii generalizatorici reflectă nivelul de trai al
populaţiei
Aceşti indicatori arată partea cantitativă a nivelului de
trai, mai există şi indicatori calitativi a nivelului de trai ca:
*indicatori demografici;
*indicatori ce reflectă protecţia socială;
*indicatori ce reflectă starea sănătăţii;
*indicatori ce reflectă calitatea produsului;
*nivelul de instruire şi cultură;
*starea mediului ambiant.
21.2. Diferenţierea veniturilor populaţiei, nivelul şi hotarul
sărăciei
Principalul indicator al analizei diferenţierilor sociale ale populaţiei
este gruparea populaţiei după nivelul veniturilor ce revin unei
persoane. O deosebită atenţie se acordă grupurilor cu un venit mic, ce
trebuie protejate de către stat.
64
Pentru caracterizarea repartiţiei populaţiei după venituri se
calculează un şir de indicatori:
1. venitul modal-nivelul venitului cel mai des întâlnit la
populaţie.
2. nivelul median-indicatorii venitului căruia se află în centrul
şirului de venituri, adică jumătate din populaţie are un venit mai mic
decât cel median, iar a doua jumătate mai mare.
La analiza statisticii a nivelului şi hotarele sărăciei se
studiază mărimea coşului minim de consum cu care se compară
venitul diferitor grupuri sociale. Coşul minim de consum include
totalitatea produselor alimentare, serviciilor, impozitelor. Coşul
minim se calculează pentru toată populaţia, precum şi pentru anumite
pături sociale.
21.3. Indicatorii generalizatori privind nivelul de trai al
populaţiei
Indicatorii generalizatori permit de a compara nivelul de trai
între regiuni şi ţări. La aceşti indicatori se reflectă: P.I.B., venitul
naţional, venitul disponibil. Pentru analiza nivelului de trai al
populaţiei se analizează indicele costului vieţii. Acest indice reflectă
bunăstarea populaţiei. La capul acestui indice se utilizează datele
coşului minim se calculează în preţuri curente şi de bază.
Indicatorii de generalizare a nivelului de trai sunt
a) Nivelul de instruire sunt;
b) Volumul real a P.I.B. pentru un locuitor;
c) Durata vieţii.
Bibliografie
1. Maniu-Isaic Al. Grădinaru A Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p. [343-359]
65
Lucrări practice
Indicaţii la îndeplinirea lucrărilor practice
Lucrările practice la disciplina "Statistica economică" sunt
îndeplinite pe baza programelor analitice de la facultăţile din
învăţământul superior.
La îndeplinirea lucrărilor practice este necesar să se respecte
următoarele condiţii:
1. La începutul lucrării se va indica numărul problemei din
lucrarea practică. Problema se alege după prima literă a numelui de
familie al studentului, conform următorului tabel.
Prima literă Numărul problemei
A, B, C, X 1.1 1.2 1.3 1.4 1.5 1.6
D, E, F, Ţ 2.1 2.2 2.3 2.4 2.5 2.6
G, H, I, J, Y 3.1 3.2 3.3 3.4 3.5 3.6
I, K, L, M, N 4.1 4.2 4.3 4.4 4.5 4.6
O, P, R, S, T 5.1 5.2 5.3 5.4 5.5 5.6
Ş, U, V, W, Z 6.1 6.2 6.3 6.4 6.5 6.6
2. Înainte de rezolvarea problemei trebuie neapărat de indicat
condiţiile problemei.
3. Se vor indica neapărat formulele necesare pentru rezolvare,
rezolvarea trebuie să fie completă şi cu explicaţii, argumentări.
4. Toate calculele se vor efectua cu următoarea exactitate:
Indicatorii absoluţi – 0,001;
Indicatorii relativi – 0,001;
Procentele – 0,01.
5. Lucrarea este semnată de student, indicându-se data, şi la ea
se anexează lista literaturii folosite.
66
Lucrare practică nr. 1.
Problema 1.1.
Dispunem de următoarele date despre numărul populaţiei
într-o regiune (locuitori) la :
1 ianuarie 1993 - 34300
1 aprilie 1993 - 36300
1 iulie 1993 - 34800
1 octombrie 1993 – 34900
1 ianuarie 1994 – 35300
Pe parcursul anului 1993 s-au născut 1201 copii, au decedat
256 de oameni. Pe parcursul anului au sosit în regiune 123, au plecat
68 oameni. Suprafaţa regiunii este de 2540 2km .
Determinaţi:
1. Coeficientul natalităţii, al mortalităţii, al creşterii naturale,
mecanice şi totale a populaţiei.
2. Densitatea populaţiei.
3. Numărul probabil al populaţiei în regiune la data de 1
ianuarie 1999.
Problema 1.2.
Se cunosc datele despre existenţa fondurilor fixe productive
industriale şi volumul producţiei industriale pe 3 ani (mln. lei).
Indicatorii
Anii
1985 1990 1995
Fonduri fixe
(la preţurile anului 1993)
Volumul total al producţiei industriale
la preţurile en gros ale întreprinderilor.
Numărul mediu pe an al personalului
industrial productiv (mii. oameni)
385
511,2
34,1
551,0
616,3
36,9
766,0
803,8
38,1
Determinaţi:
67
1. Indicatorii aprovizionării cu fonduri şi ai consumului lor pe
ani.
2. Ritmurile de creştere de bază şi mediile anuale a indicatorilor
ce caracterizează folosirea fondurilor fixe industriale.
3. Modificarea volumului producţiei pe seama sporirii
fondurilor fixe productive şi a îmbunătăţirii folosirii lor.
4. Indicatorii aprovizionării cu fonduri a muncii.
5. Ritmurile de creştere de bază şi mediile anuale a
modificărilor de aprovizionare cu fonduri a muncii.
6. Reprezentaţi indicatorii dinamici sub formă de diagramă.
7. Analizaţi indicatorii calculaţi.
Problema 1.3.
Se cunosc datele despre dinamica productivităţii muncii
orare, zilnice şi anuale la întreprindere pe anul raportat:
Indicele productivităţii orare – 114 %;
Indicele productivităţii zilnice – 118 %;
Indicele productivităţii anuale – 107 %.
Determinaţi indicele duratei zilei de lucru şi al anului în
întregime la întreprindere pe anul raportat.
Problema 1.4.
Dispunem de următoarea informaţie pentru 2 perioade:
Tipul
producţiei
Producţia,
unităţi
Cheltuielile muncii
pe unitate de produs,
om-ore.
Perioad
a de
bază
Perioada
raportată
Perioada
de bază
Perioada
raportată
A
B
21000
9800
21400
9700
1,1
2,0
0,9
1,9
Determinaţi:
1. Dinamica productivităţii muncii pentru fiecare tip de
producţie.
2. Indicatorii totali ai productivităţii muncii şi pentru fiecare tip
de producţie.
68
3. Economia tipului de lucru obţinută, în urma creşterii
productivităţii muncii, la producţia fiecărui tip de producţie şi pe
ambele tipuri în ansamblu.
Problema 1.5.
Avem datele despre volumul producţiei eliberate şi despre
costul unei unităţi de producţie la două întreprinderi:
Tipul de
producţie.
Eliberarea
producţiei,
unităţi.
Costul unităţii
de producţie,
lei
Perioada
de bază
Perioada
raportată
Perioada
de bază
Perioada
raportată
Întreprinderea 1
A
B
C
Întreprinderea 2
A
B
C
D
2040
290
-
1000
1500
300
2500
300
100
1100
3000
1200
20
25
-
22
15
28
-
21
23
30
20
13
-
25
Determinaţi indicatorii costului de producţie:
a) La întreprinderi aparte.
b) La ambele întreprinderi în ansamblu, folosind metodele de
uzină şi de ramură.
Analizaţi datele obţinute.
Problema 1.6.
Se cunosc datele pentru anul 1992 (mii lei):
Consumul final al necesităţilor gospodăriilor populaţiei - 2785.3
Consumul final al necesităţilor colectivităţii- 1238.3
Consumul final al gospodăriilor populaţiei
7991.0
Consumul final al administraţiei private care deserveşte
gospodăriile populaţiei - 89.2
Formarea brută de capital - 3153.9
69
Export - 8419.5
Import - 5360.8
De calculat:
a) Consumul administraţiei publice;
b) Consumul final total;
c) Produsul intern brut (ce metodă aţi folosit).
Lucrare practică nr. 2.
Problema 2.1.
După recensămîtul din 1989 populaţia unei regiuni la 12
ianuarie era alcătuit din 72600 oameni. După datele statistice se ştie
că, în perioada de la 1 la 12 ianuarie (inclusiv) în regiune s-au născut
68 de copii, au decedat 23 de oameni. Pe parcursul anului 1989 s-au
născut 1038 de copii, au decedat 686 de oameni. În afară de aceasta,
se ştie că în perioada de la 1 la 12 ianuarie 1989 creşterea mecanică a
populaţiei alcătuia 10 oameni, iar pe tot parcursul anului 1989 – 168
de oameni.
Determinaţi:
1. Numărul populaţiei în regiune la 1 ianuarie 1989 şi la 1
ianuarie 1990.
2. Coeficientul natalităţii, al mortalităţii, al creşterii naturale,
mecanice şi totale a populaţiei.
3. Numărul probabil al populaţiei în regiune la 1 ianuarie 1999,
reieşind din indicatorii pe anul 1989 ai creşterii naturale şi mecanice
a populaţiei.
Problema 2.2.
Avem datele despre existenţa fondurilor fixe productive şi
volumul producţiei întreprinderilor pe anii (mln. lei).
70
Indicatorii
Anii
1990 1995
Fonduri fixe (la preţurile anului
1993)
Volumul total al producţiei
industriale în preţuri en gros ale
întreprinderilor
Numărul mediu pe an al
personalului industrial
productiv (oameni)
3.5
11.4
2500
3.7
11.9
2450
Determinaţi:
1. Indicatorii aprovizionării cu fonduri şi ai consumului lor pe ani.
2. Indicatorii aprovizionării cu fonduri de muncă.
3. Ritmurile de creştere a fondurilor fixe, a consumului de fonduri,
a volumului fondurilor şi a aprovizionării cu fondurile de muncă.
4. Modificarea volumului producţiei pe seama sporirii
productivităţii fondurilor fixe şi a îmbunătăţirii utilizărilor.
Analizaţi indicatorii calculaţi.
Problema 2.3.
Se cunosc datele despre volumul producţiei industriale în preţuri
curente ale anilor respectivi (mln. lei).
Anul
Volumul
producţiei
industriale
Respectiv
Industria
prelucrătoare
Exploatarea
carierelor
Energia
electrică,
gaze şi apă.
1990
1991
1992
1993
1994
1995
11,5
22,2
129,8
1186,3
3476,7
4265,2
10,75
20,92
122,70
1040,20
3019,80
3564,60
0,06
0,12
0,70
4,00
28,90
33,20
0,69
1,46
6,40
142,10
698,00
667,40
71
Calculaţi:
1. Sporurile absolute în comparaţie cu anul precedent.
2. Ritmurile de creştere (cu bază mobilă).
3. Sporurile absolute a 1 % de creştere.
4. Sporul mediu absolut şi ritmul de creştere a volumului producţiei
industriale în perioada 1990 – 1995.
Analizaţi rezultatele obţinute.
Problema 2.4.
Sunt cunoscute următoarele date referitor la volumul de producţie
netă şi al numărului scriptic al salariaţilor la întreprinderi:
Întreprinderea
Volumul
producţiei netă,
mii lei.
Numărul mediu
scriptic al
salariaţilor,
oameni.
P.B. P.C. P.B. P.C.
1
2
3
239,1
340,1
385,9
262,4
350,0
386,2
450
630
830
440
625
840
Calculaţi indicatorii totali ai productivităţii muncii cu structura
variabilă, fixă, indicatorii variaţiei structurii.
De descompus în factori influienţa.
72
Problema 2.5.
Se cunosc datele despre modificarea volumului producţiei
fabricate şi despre costull ei la fabrica de încălţăminte:
Tipul
producţiei
Eliberarea
producţiei
Costul unei
perechi, lei
Preţ cu
ridicata
f/impoz. Anul
prec.
Anul
curent
Anul
prec.
Anul
curent
plan efect plan efect
Pantofi
p/u fem.
Pantofi
p/u băr.
Pantofi
p/u cop.
200
400
-
250
400
400
300
380
450
11,0
16,5
-
10,0
16,0
3,2
9,5
17,0
3,1
12,0
18,0
4,0
Determinaţi:
1. Modificarea costului tipurilor de producţie şi pentru toată
producţia comparată:
a). În comparaţie cu anul precedent.
b). În comparaţie cu costul planificat.
2. Indicele şi modificarea absolută a cheltuielilor efective/ 1 leu
producţia marfă în comparaţie cu planul sub influienţa volumului
producţiei.
Problema 2.6.
Se cunosc datele pentru anul 1992 ( în mii lei):
Consumul final al necesităţilor gospodăriilor populaţiei -
2785,3
Consumul final al necesităţilor colectivităţii - 1238,3
Consumul final al gospodăriilor populaţiei - 7991,0
Consumul final al administraţiei private care deserveşte
gospodăriile populaţiei - 89,2
Formarea brută de capital - 3153,9
Export - 8416,5
Import - 5360,8.
De calculat: a) consumul administraţiei publice;
b) consumul final total;
73
c) produsul intern brut (ce metodă aţi folosit).
Lucrare practică nr. 3.
Problema 3.1.
Se cunoaşte informaţia despre numărul populaţiei la
începutul anului în următoarele ţări:
Ţara
Anii
1991 1996
Rusia
Ucraina
Belarus
Uzbekistan
Cazahstan
Georgia
Azerbaidjan
Lituania
Moldova
Kirgistan
Tadjikistan
Turkmenistan
Armenia
139165
50135
9675
16158
15053
5071
6202
3445
3995
3653
4007
2897
3119
144080
50994
10008
18487
16028
5234
6808
3603
4147
4051
4648
3270
3362
Determinaţi:
1. Creşterea medie anuală absolută a populaţiei.
2. Coeficientul mediu anual al creşterii populaţiei.
3. Numărul populaţiei la 1 ianuarie 2000.
Analizaţi caracterul mişcării populaţiei.
Problema 3.2.
Fondurile fixe la începutul anului 1995 au alcătuit 2900 mii lei, pe
parcursul anului s-au primit fonduri fixe în sumă de 600 mii lei, s-au
eliberat în sumă de 400 mii lei (uzura fondurilor eliberate alcătuia 60
mii lei). Pe parcursul anului 1996 s-au primit fonduri fixe în sumă de
850 mii lei, s-au eliberat în sumă de 450 mii lei (uzura lor alcătuind
74
50 mii lei). Norma de amortizare – 10%. Volumul circulaţiei de
mărfuri pe anul 1995 alcătuia 7800 mii lei, pe anul 1996 – 9200 mii
lei.
Pe baza datelor:
1. Alcătuiţi balanţele fondurilor fixe pe anii 1995 şi 1996 la
valoarea iniţială completă şi la valoarea reziduală cu adaosul uzurii,
cu condiţia că, uzura la începutul anului 1995 era de 22 %.
2. Determinaţi:
a) Volumul mediu anual al fondurilor fixe în 1995 şi 1996;
b) Indicatorii aprovizionării cu fonduri şi a consumului de fonduri
fixe în 1995-1996;
c) Creşterea circulaţiei de mărfuri pe seama modificării volumului
fondurilor fixe şi a îmbunătăţirii utilizării lor.
Problema 3.3.
Sunt cunoscute următoarele date referitor la volumul de producţie
netă şi la numărul scriptic al salariaţilor la întreprinderi:
Întreprinderea
Volumul
producţiei netă,
mii lei
Numărul
mediu scriptic
al salariaţilor,
oameni
P.B. P.C. P.B. P.C.
1
2
3
230,7
340,8
385,9
268,6
359,9
388,7
456
630
836
449
628
842
Calculaţi: indicatorii totali ai productivităţii muncii cu structura
variabilă, fixă, indicatorii variaţiei structurii.
De descompus în factori de influenţă modificarea volumului de
producţie.
75
Problema 3.4.
Se ştiu următoarele date planificate şi efective la întreprindere pe
an:
Indicatori Plan Efectiv
Producţia globală în preţuri
en gros ale întreprinderii la
01.01.1994, mii lei.
2844 3086
Numărul mediu de
muncitori ai personalului
industrial productiv.
345 310
Numărul de om-zile lucrate
de toţi muncitorii.
720044,4 72047,5
Numărul de om-zile lucrate
de muncitori.
572432 569205
Determinaţi: 1. Indicatorii în plan şi efectivi ai lucrului mediu pe oră, pe zi şi
pe an pentru un muncitor, îndeplinirea planului pentru aceşti factori.
2. Indicatorii de influenţă a modificării lucrului mediu pe oră, ai
duratei medii a zilei de lucru. Numărul mediu de zile lucrate de un
muncitor şi cota parte a muncitorilor în numărul total al personalului
industrial-productiv, pe baza modificării lucrului mediu anual al unui
lucrător în comparaţie cu planul.
Analizaţi rezultatele obţinute.
Problema 3.5.
Se ştiu datele despre costul producţiei marfă a întreprinderii
industriale:
Tipul
produc-
ţiei
Eliberarea
producţiei, mii
unităţi
Costul 1 unit.
de producţie.,
lei
Preţ en gros
uni.prod., lei
plan efectiv plan efectiv plan efectiv
A
B
10
48
12
52
22,0
43,0
21,0
42,5
26,0
44,0
26,0
43,5
Determinaţi:
1. Cheltuielile pe un leu producţie marfă plan şi efectiv.
2. Indicele şi modificarea absolută a cheltuielilor pe un leu
producţie marfă sub influenţa modificării:
76
a) producţiei marfă;
b) costului;
c) preţurilor en gros.
Analizaţi datele obţinute.
Problema 3.6.
Venitul naţional în perioada 1988-1994 se corectează conform
datelor (mii lei):
Anii 1988 1989 1990 1991
1992 1993 1994
Venitul
naţional
12,5 14,0 12,9 18,0
16,0 17,5 19,0
Analizaţi datele cu ajutorul indicatorilor absoluţi şi relativi.
Calculaţi venitul naţional pe următorii trei ani prin câteva metode.
Lucrare practică nr. 4.
Problema 4.1.
Avem datele despre populaţia oraşului:
1. numărul inclusiv la începutul anului – 4800 mii oameni,
inclusiv cei care locuiesc periodic – 13 mii oameni.
2. numărul absenţelor la începutul anului – 17 mii oameni.
3. pe parcursul anului s-au născut 7,8 mii copii, au decedat 4,9
mii oameni; au sosit 3,5 mii oameni; au plecat 2,8 mii oameni,
inclusiv din numărul populaţiei stabile 2,2 mii oameni. Pe parcursul
anului s-au înregistrat 5 mii căsătorii şi o mie de divorţuri.
Determinaţi:
1. Numărul populaţiei stabile la începutul anului şi la sfîrşit de
an.
2. Numărul populaţiei efective la sfîşitul anului.
3. Coeficientul natalităţii, al mortalităţii, al creşterii naturale.
4. Coeficientul căsătoriilor şi al divorţurilor.
77
Problema 4.2.
Se ştiu datele pentru o întreprindere industrială: la 1 ianuarie 1992
fondurile fixe productive la preţul iniţial complet era de 2800.
Pe parcursul anului 1992:
a) S-au primit în exploatare obiecte de construcţie – 580 mii
lei;
b) Au sosit fonduri fixe productive la un preţ iniţial de 2600
mii lei, inclusiv preţul uzurii – 83 mii lei;
Repartiţia capitală pe parcursul anului a alcătuit 120 mii lei. La 1
ianuarie 1992 uzura fondurilor fixe productive era de 23 %. Norma
anuală de amortizare – 12 %. Volumul producţiei nete industriale
alcătuia 4900 mii lei.
Determinaţi:
1. Costul iniţial complet al fondurilor fixe productive la 1
ianuarie 1992.
2. Costul fondurilor fixe productive, luând în consideraţie
uzura la1 ianuarie 1992 şi 1993.
3. Coeficientul ieşirii şi înnoirii fondurilor fixe productive în
anul 1992.
4. Coeficientul consumului de fonduri şi al aprovizionării cu
fonduri fixe productive.
Analizaţi rezultatele obţinute.
Problema 4.3.
Întreprinderea textilă pe parcursul anului a executat următoarele
lucrări (mln.lei):
1. a produs aţă - 2480
inclusiv comercializată -270
2. a eliberat ţesătură groasă - 3060
din ea prelucrată - 2570
3. a eliberat ţesătură gata - 6120
din ea comercializată - 5930
4. a fabricat producţie din materie primă a - 800
clienţilor inclusiv costul materie clienţilor - 450
5. a efectuat reparaţia capitală a utilajului propriu - 500
reparaţia curentă - 120
6. a efectuat lucrări la comandă din exterior,
lucru plătit - 400
78
Determinaţi:
producţia globală;
producţia marfă;
Producţia comercializată.
Problema 4.4.
La o uzină pentru două perioade analizate au fost înregistrate
următoarele date:
Secţia
Dinamica
productivităţii
muncii, %
Numărul mediu
scriptic al
muncitorilor,
oameni
Anul de
bază
Anul
raportat
Anul de
bază
Anul
raportat
1
2
100
100
102,3
98,4
245
260
237
256
Determinaţi:
1. Indicele productivităţii muncii la uzină;
2. Cum a influenţat numărul muncitorilor asupra rezultatelor
producerii la uzină?
79
Problema 4.5.
Se ştiu datele despre producţia şi costul ei la două întreprinderi
textile pentru două perioade:
Întrepri
n-derea
Tipul
produc-
ţiei
Volumul producţiei,
lei
Costul 1 m, lei
Perioada
de bază
Perioada
raportată
Perioa
da de
bază
Perioada
raportată
Fabrica
„M”
Ţesătura
A
Ţesătura
B
270
2000
350
1900
8,0
6,0
7,5
6,1
Fabrica
„N”
Ţesătura
A
Ţesătura
B
170
1200
205
1250
9,3
6,0
9,5
5,7
Determinaţi: 1. Indicii costului producţiei pentru fiecare întreprindere aparte
şi pentru ambele întreprinderi în ansamblu.
2. Suma economiilor (supracheltuielilor) de la modificarea
costului pentru fiecare întreprindere şi pentru ambele luate luate în
ansamblu.
80
Problema 4.6.
Se dau datele despre consumul final al venitului naţional:
Determinaţi:
1. fondurile consumului;
2. fondul acumulării;
3. volumul venitului naţional format;
4. volumul venitului naţional utilizat.
Indicatorii Mln.lei
Consumul personal al populaţiei
Cheltuielile materiale în instituţiile care
deservesc populaţia
Cheltuielile materiale în instituţiile ştiinţifice
Creşterea fondurilor fixe, inclusiv:
creşterea fondurilor fixe productive
creşterea fondurilor fixe neproductive
creşterea mijloacelor materiale
circulante şi rezervele lor
cheltuielile şi pierderi neresponsabile
264,7
118,8
23,0
106,0
60,0
46,0
46,1
11,0
81
Lucrare practică nr. 5.
Problema 5.1.
Se ştie informaţia despre repartizarea populaţiei în vârstă aptă de
muncă într-o regiune (mii oameni).
Indicatorii
Total
Inclusiv
oraş sat
Populaţie în vârstă aptă de muncă
ocupată.
Invalizi în vârstă apţi de muncă de gr. 1
şi 2, care primesc pensii.
Populaţie peste limitele vârstei apte de
muncă, care primesc pensii.
Elevi în vârstă de 16 ani şi peste care
învaţă la secţia zi.
Populaţie în vârstă aptă de muncă
ocupată în gospodăria casnică.
Persoanele peste limitele vârstei apte
de muncă ocupată în gospodăria
comunală
Minori ocupaţi în gospodăria comunală
290,0
4,0
08
22,0
28,0
35,0
6,0
188,0
2,7
0,5
12,0
13,0
20,0
4,0
102,0
1,3
0,3
10,0
15,0
15,0
2,0
Determinaţi pentru regiunea în ansamblu şi aparte pentru
populaţia urbană şi cea rurală:
1. Efectivul populaţiei în limitele vârstei apte de muncă.
2. Numărul populaţiei apte de muncă.
3. Numărul resurselor de muncă.
4. Rata de dependenţă economică.
82
Problema 5.2.
Se cunosc datele despre existenţa fondurilor fixe productive
industriale şi deespre volumul producţiei industriale pe ani:
Indicatorii Anii
1985 1990 1995
o Fonduri fixe (la preţurile a. 1985)
o Volumul totala producţiei
industriale la preţuri en gros
o Numărul mediu pe an al
personalului industrial productiv, mii.
oameni
385,0
511,2
34,1
551,0
616,3
36,9
766,0
803,8
38,1
Determinaţi:
1. Indicatorii aprovizionării cu fonduri şi ai consumului lor pe
ani.
2. Ritmurile de creştere de bază şi medii anuale a indicatorilor
ce caracterizează folosirea fondurilor fixe industriale.
3. Modificarea volumului producţiei pe seama sporirii
fondurilor fixe productive şi a îmbunătăţirii folosirii lor.
4. Indicatorii aprovizionării cu fonduri a muncii.
5. Ritmurile de creştere de bază şi medii anuale a indicatorilor
de aprovizionare cu fonduri a muncii.
Reprezentaţi indicatorii dinamici sub formă de diagramă.
Analizaţi indicatorii calculaţi.
83
Problema 5.3.
Se cunosc datele referitoare la trei produse care sunt prezentate în
tabelul de mai jos:
Produsul
Volumul fizic
al producţiei,
tone
Preţ
unitar,
mii lei
Nivelul mediu
unitar al calităţii
Anul
de
bază
Anul
raport
at
Anul de
bază
Anul
raportat
A
B
C
430
370
833
423
377
836
8,64
9,90
10,20
1,12
1,85
1,07
1,10
1,87
1,02
Determinaţi:
a) Dinamica calităţi medii;
b) Influenţa modificării calităţii pentru fiecare produs.
c) Influenţa schimbării structurii producţiei.
Problema 5.4.
Se ştiu datele la o întreprindere pe luna octombrie:
Indicatorii Plan Efectiv
Producţie globală la preţ en gros al
întreprinderii la 01.011992, mii lei
Nr. mediu de lucrători.
Nr. mediu de zile lucrate de un
lucrător
Durata medie a zilei de lucru
Fondul salariului pe oră al
lucrătorilor, lei
Suprafaţa fondului pe oră la fondul pe
zi al salariului, lei
Adaosul fondului zilnic la fondul
lunar al salariului, lei
Premii din fondul de îndemnizaţii
materiale, lei
600
1200
21
7,8
108300
3700
10640
11800
675
1250
22
7,6
121375
4225
12400
13200
84
Determinaţi:
1. Îndeplinirea planului raportat la lucrul mediu lunar, zilnic, şi
orar lunar pe luna octombrie.
2. Îndeplinirea planului raportat la salariul mediu lunar (cu şi
fără evidenţa plăţilor din fondul de îndemnizaţii).
3. Comparaţi indicatorii îndeplinirii planului raportat la salariul
mediu cu indicatorii îndeplinirii planului raportat la lucrul mediu.
Analizaţi datele obţinute.
Problema 5.5.
Într-o secţie de producţie formată din două întreprinderi timp de
doi ani de activitate au fost înregistrate următoarele date (mii lei):
Indicatorii Anul de
bază
Anul
curent
Costul producţiei vândute la
preţuri en gros: întreprinderea
1
întreprinderea 2
Media anuală a stocului
mijloacelor circulante:
întreprinderea 1
întreprinderea 2
900
400
300
100
1085
450
350
150
Determinaţi pentru asociaţia de producţie în ansamblu dinamica
numărului rotaţiilor mijloacelor circulante, indicii de structură fixă şi
ai influenţei modificărilor structurale.
85
Problema 5.6.
Se cunosc următoarele date pentru perioada raportată:
Indicatorii Unităţi
unitare
Salarii nete
Cotele de securitate socială plătite de
întreprinderi
Cotele de securitate socială plătite de lucrători
Dividende
Dobânzi
Chirii
Profituri – neindustriale
Impozitele pe venitul persoanelor fizice
Impozite indirecte
Amortizări.
3250
265
78
2398
773
543
378
983
478
685
Să se calculeze:
1. Venitul naţional.
2. Produsul naţional net la preţurile pieţei.
3. Produsul naţional brut.
Lucrare practică nr. 6.
Problema 6.1.
Evoluţia populaţiei unui raion se caracterizează conform
următoarelor date:
Data Numărul
populaţiei
Născuţi
vii în
cursul
anului
Decedaţi
în cursul
anului
Intraţi Ieşiţi
01.01.1990
01.01.1991
01.01.1992
01.01.1993
01.01.1994
01.01.1995
168000
-
-
-
-
-
-
3000
2500
2800
3100
3500
-
400
500
250
500
610
-
300
700
350
600
500
-
100
400
100
200
295
86
Să se calculeze:
1. Sporul natural, sporul migratoriu şi sporul total pentru
fiecare an.
2. Numărul populaţiei la date de 01.01. a fiecărui an.
3. Sporul total în perioada 1990-1995 şi sporul mediu anual.
4. Ritmul de creştere al populaţiei pe perioada 01.01.1990 –
01.01.1995 şi ritmul mediu de creştere.
5. Ritmul sporului pe întreaga perioadă.
Problema 6.2.
Fondurile fixe în reţeaua comercială la începutul anului 1992
alcătuiau 5520 mii lei, pe parcursul anului au fost puse în funcţiune
fondurile fixe în valoare de 800 mii lei , au fost scoase din funcţiune
fonduri fixe în valoare de 280 mii lei. Pe parcursul anului 1993 au
mai fost puse în funcţiune fonduri fixe în valoare de 449 mii lei, iar
în valoare de 258 mii lei au fost scoase din funcţiune.
Circulaţia mărfurilor în 1992 a alcătuit 16400 mii lei, iar în
1993 – 16900 mii lei.
Pe baza acestor date determinaţi:
1. Volumul fondurilor fixe la sfirşitul anilor 1992 şi 1993.
2. Volumul mediu anual al fondurilor fixe.
3. Indicatorii capacităţii fondurilor fixe şi ai randamentului
fondurilor pe anii 1992 şi 1993.
4. Creşterea circulaţiei mărfurilor în urma schimbării
volumului fondurilor fixe şi a folosirii mai eficiente a lor.
Problema 6.3.
În luna septembrie la uzina constructoare de maşini a fost
produsă producţie de 300 mii lei, iar piese au fost produse în valoare
de 78 mii lei dintre care:
a) Pentru necesităţile proprii – 25 mii lei;
b) Pentru comercializare – 42 mi le.
Secţia de reparaţii a efectuat lucrări pentru uzină în valoare de 4.3
mii lei; în afara întreprinderii – în valoare de 1.8 mii lei. Secţia de
producţie instrumentală a produs instrumente în valoare de 1.7 mii lei
pentru uzină şi în valoare 2.3 mii lei pentru comercializare. Producţia
87
neterminată la 1 septembrie constituia 48 mii lei; la 10 octombrie –
45 mii lei. Toate datele sunt prezentate în preţuri en gros ale uzinii.
Determinaţi pentru luna septembrie:
-Producţia marfă;
-Producţia globală;
- Consumul intern al uzinei;
- Producţia comercializată.
Problema 6.4.
Dispunem de următoarea informaţie pentru 2 perioade:
Tipul
producţiei
Producţie, unităţi Cheltuieli de timp de
muncă la unitate de
produs, om-zile
Perioada de
bază
Perioada
raportată
Perioada de
bază
Perioada
raportată
A
B
21000
9800
21400
97000
1,1
2,0
0,9
1,9
Determinaţi: 1. Dinamica productivităţii muncii pentru fiecare tip de
producţie.
2. Indicatorii totali ai productivităţii muncii.
3. Economia timpului de lucru obţinută, în urma
creşterii productivităţii muncii, la producerea fiecărui tip de
producţie şi pentru ambele tipuri în ansamblu.
Analizaţi indicatorii calculaţi.
Problema 6.5.
La fabrica de prelucrare a pielii se cunosc următoarele date:
Producţia
Preţul
en gros
1 buc.,
lei
S-a produs, buc. Preţul de cost 1
buc, lei.
După
plan
Efectiv După
plan
Efectiv
A
B
C
2,3
3,1
4,3
25510
42150
15265
25610
41950
16950
2,15
2,70
3,9
2,05
2,80
4,00
88
Determinaţi: 1) Cheltielile pentru un leu al producţiei după plan.
2) Variaţia preţului de cost al producţiei efectiv produse
faţă de nivelul planificat.
Problema 6.6.
Se cunosc următoarele date despre consumul final al venitului
naţional:
Indicatori Mln. Lei
- Consumul personal al producţiei
- Cheltuielile materiale în instituţiile care
deservesc populaţia
- Cheltuielile materiale în instituţiile ştiinţifice
- Mijloacele fixe (creşterea)
Inclusiv creşterea fondurilor fixe
productive (%)
- Creşterea mijloacelor materiale circulante
- Cheltuieli şi pierderi nerepartizate
265,1
117,3
20,3
116,9
60%
46,8
10,7
De calculat: 1. Fondul consumului şi al acumulării.
2. Volumul venitului naţional format şi acumulat.
89
Bibliografie
1. E. Biji, T. Baron ş. a. Statistica teoretică şi economică.
Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1991, 517 p.
2. Al. Isaic-Maniu, A. Grădinaru ş. a. Statistica teoretică şi
economică. Chişinău: Ed. Tehnica, 1994, 432 p.
3. G. L. Gromîco, Manual de statistică. Chişinău: Cartea
moldovenească, 1990, 411 p.
4. Jaba, E. Statistica. Bucureşti: Ediţia Economică, 2002, 488 p.
5. Popescu, I-D. Bazele statisticii. Galaţi: Fundaţiei Academice
DANUBIUS Galaţi, 2000, 346 p.
6. Anchelache, C. Statistica generală. Teorii şi aplicaţii. Bucureşti:
Edfitura Economică, 1999, 336 p.
7. Oriol, I. Lucrări practice. Chişinău: Evrica, 1997, 47 p.
8. Экономическая статистика ичебник. Под. ред. Ю. Н.
Иванов. – Изд. ИНФРА, 1991, 467 с.