MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA FACULTATEA DE DREPT NOTE DE CURS DREPT CIVIL (PARTEA SPECIALĂ) (Ciclul I) AUTOR: Vera Lupașco mg. în drept, lector superior Aprobat la şedinţa Catedrei Drept privat din: 22.05.2013 , proces-verbal Nr: 9 Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM la 24.05.2013 , proces-verbal Nr. 5 Aprobat la ședința Senatului USEM din: 01.07.2013 , proces-verbal Nr. 9 CHIŞINĂU – 2013
101
Embed
NOTE DE CURS DREPT CIVIL (PARTEA SPECIALĂ) (Ciclul I)_II.pdf · ministerul educaŢiei al republicii moldova universitatea de studii europene din moldova facultatea de drept note
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
NOTE DE CURS
DREPT CIVIL (PARTEA SPECIALĂ)
(Ciclul I)
AUTOR:
Vera Lupașco
mg. în drept, lector superior
Aprobat la şedinţa Catedrei Drept privat
din: 22.05.2013, proces-verbal Nr: 9
Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM
la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5
Aprobat la ședința Senatului USEM
din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9
CHIŞINĂU – 2013
2
CUPRINS
Contractul de vînzare-cumpărare
Contractul de donație
Contractul de schimb
Contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață
Renta
Contractul de împrumut
Contractul de comodat.
Contractul de locațiune
Contractul de arendă
Contractul de închiriere a spațiului locativ
Contractul de leasing
Contractul de concesiune
Contractul de antrepriză și prestări servicii
Contractul de transport
Contractul de expediție
Contractul de servicii turistice
Contractul de mandat
Contractul de comision
Contractul de administrare fiduciară
Contractul de intermediere
Contractul de deposit și magazinajul
Contractul de societate civilă
Contracte și operațiuni bancare
Contractul de factoring
Contractul de asigurare
Contractul de franchising
Contractul de autor și inventator
Jocuri și pariuri
Contractul de fidejusiune
Tranzacția
Obligațiile ce se nasc din cauzarea de daune
Obligațiile ce se nasc din dobîndirea sau reținerea unor bunuri fără just temei
Dreptul succesoral
3
1.Contractul de VÂNZARE-CUMPĂRARE
Subiecte:
1. Noțiunea, particularitatile juridice
2. Elementele contractului:
- Părțile
- Obiectul
- Forma
- Termenul
- Prețul
3. Drepturile și obligațiile părților (conținutul contractului)
Vînzătorul este obligat să înștiințeze cumărătorul despre orice preferință sau
circumstanțe cu privire la schimbarea condițiilor contractuale și are dreptul să le
schimbe doar cu acceptarea lor de către cumpărător.
Vînzătorul are urmatoarele drepturi:
Are dreptul de a fi informat de către cumpărător in ce priveste momentul de
transmitere și recepționare a bunului, modul, locul, termenul (apariția dreptului de
proprietate și suportarea riscului de pieire fortuita si deteriorare a bunului)
Are dreptul să ceară de la cumpărător indeplinirea în termen a contractului și
inștiințarea dacă apar careva obstacole (transmiterea banilor, transferul lor,
recepționarea bunului). Cît și alte drepturi si obligații conform normelor
reglementative si contractului.
Drepturile si obligațiile cumpărătorului:
Cumpărătorul este obligat să achite suma prevazuta, care include prețul obiectului
contractului și alte cheltuieli, dacă contractul nu prevede altceva (art.755 C.civ.)
Cumpărătorul este obligat să inștiințeze vinzătorul despre oricare neințelegeri, sau
divergențe ce apar pe parcurs pentru a le inlătura la timp și a nu crea obstacole
„fantome”.
Trebuie să respecte momentul apariției dreptului de proprietate (art. 759, 760, 761
CC), și să recepționeze bunul conform uzanțelor contractuale.
Cumpărătorul este obligat să atragă vînzătorul în cazul evictiunii bunurilor in
calitate de copiîrît în instanța, dacă cumpărătorul nu atrage vinzătorul ca copîrît,
atunci cumpărătorul va duce răspunderea de unul singur (art.766, 767 CC)
6
(evictiunea este acel fapt, cînd o persoana terță atestă faptul că și ea are dreptul de
proprietate asupra bunului ce constituie obiectul contractului).
Cumpărătorul are dreptul să fie informat și să ceara de la vînzător repararea
prejudiciilor de ordin material daca nu le-a cunoscut sau nu trebuia sa le cunoasca
(vicii ascunse), sau daca nu le-a consimțit (nu a fost de acord cu acceptarea acestor
vicii art.763 CC).
Conform art.771 cumpărătorul are dreptul de a cere reducerea prețului echitabil
cheltuielilor de remediere (inlăturare) a viciilor materiale daca le-a inlăturat el
singur, insă dacă valoarea remedierii este excesiva și vinzătorul nu dorește să
achite, atunci vinzătorul iși rezerva dreptul de a cere inapoierea bunului si
rezoluțiunea contractului cu achitarea integrală a cheltuielilor către cumpărător, sau
preschimbarea cu un alt bun cu aceleași caracteristici.
Cumpărătorul poate avea și alte drepturi si obligații conform dreptului civil și
reglementărilor contractuale.
Efectele Contractului de Vînzare – Cumpărăre
Rezoluțiunea contractului este o sancțiune civila, garanție a respectării
contractului, de natura a contribui la executarea intocmai si cu buna-credinta, a
obligatiilor contractuale. Rezoluţiunea şi rezilierea constau în încetarea, înainte de
executare deplină, a efectelor juridice a unui contract valabil încheiat, de regulă pe
motiv de neexecutare a obligaţiilor.
Rezilierea si rezoluțiunea sunt concepute ca remedii acordate creditorului
pentru neexecutarea culpabilă a obligației de către debitor Dispozițiile legale
referitoare la reziliere/rezoluțiune, desi au un caracter imperativ, confera o serie de
prerogative părtilor. In timp ce rezolutiunea se aplica contractelor cu executare
dintr-odata, rezilierea se aplica in cazul contractelor cu executare succesiva.
Revocarea constă în retractarea voinţei unei părţi la act juridic valabil încheiat.
Ea produce efecte în cazurile expres permise de lege.
• în cazul actelor juridice unilaterale (procură, testament), revocarea este un
principiu şi autorul actului are o discreţie în a revoca actul. Totuşi, revocarea
ofertei de a contracta comportă limitări pentru a proteja destinatarul ofertei;
• în cazul contractelor (contractul de consumator, donaţia), un temei legal întemeiat
se aplică revocarea cu consecințele prevăzute de lege sau contract. În cazul
donaţiei, revocarea se va constata de către instanţa de judecată la cererea
donatorului.
Varietați ale contractului de vînzare - cumpărare:
Vînzarea - cumpărarea întreprinderii ca complex patrimonial unic
În cadrul acestui contract în calitate de bun apare întreprinderea ca un complex
patrimonial unic, unde întreprinderea este un obiect al obligațiunilor civile, iar pe
de alta parte reprezintă subiect al dreptului civil.
Ca obiect are urmatoarele semne:
7
- Are un teren de pămînt pe care este amplasată cladirea cu utilaje, diferite
construcții care au menirea de a satisface cerințele de îngrijire, amenajare
sau a altor servicii (casuta paznicului, garaje pentru automobile ș.a.);
- Complexul patrimonial unic se foloseste in activitatea de antreprenoriat in
cadrul căreia se executa lucrări, se prestează servicii, se fabrică diferită
producție;
- Această întreprindere are contul său bancar și infăptuiește diferite tranzactii
în cadrul executării obligațiunilor sale.
Contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare
succesivă si translativ de proprietate.
Elementele contractului:
În calitate de părți apare vînzătorul si cumpărătorul, unde vînzător este proprietarul
întreprinderii, iar în calitate de cumpărător este orice persoana fizică sau juridică,
ambele părti trebuie sa fie înzestrate cu capacitate civilă de a contracta.
Obiectul contractului - este întreprinderea ca un bun patrimonial indivizibil din
punct de vedere natural, însă nu se exclude faptul ca intreprinderea sa-și permita
înstrăinarea doar a unei parți, iar in acest caz, nu va fi vorba despre obiect al
contractului unic ca intreprindere, dar va fi nominalizat obiectul material concret.
Conform art.817 CC întreprinderea are calitate de complex patrimonial unic cu
exceptia drepturilor si obligatiilor inalienabile. La alin.2 al art.817 se mentioneaza
ca “dreptul la denumirea de firma, la mărcile de productie si la alte mijloace de
individualizare a întreprinderii și a productiei acesteia, a lucrărilor și serviciilor,
precum și dreptul de folosință asupra acestor mijloace de individualizare care-i
apartin în baza licenței, se transmit cumparatorului daca in contract nu este
prevazut altfel.”
Forma contractului este scrisă (art.818), autentificată; și contractul se înregistrează
la Camera Înregistrarii de Stat. Se intocmeste in 3 exemplare, sau mai multe, in
cîte decid părțile.
Termenul contractului se stabilește de către parți luîndu-se în considerație
întocmirea, examinarea actului de inventariere, bilanțului contabil (art.819),
concluziile auditului independent, lista debitorilor și creditorilor vînzătorului,
termenele de stingere a obligațiilor, cît și alte circumstanțe ce pot determina, sau
influiența, modfica termenul (art.822).
Prețul contractului – este stabilit de către părțile contractante și include în sine
prețul tuturor bunurilor mobile si imobile, cît și drepturile inalienabile, dacă în
contract este menționat. Pentru evaluarea bunurilor imobile se apeleaza la
serviciile experților licentiați in acest domeniu.
Transmiterea de la vînzător către comparator, are loc întocmindu-se actul de
predare-primireîn termen de 14 zile, sau cu careva excepții in dependență de
ințelegerea părților.
Conform art.82, la predarea întreprinderii, numaidecît se indica datele despre
bunurile predate, despre viciile bunului, despre creditori si debitori, despre
cheltuielile de predare pe care conform al.2 art. 821 se suportă vînzatorului daca nu
este prevăzut altceva.
8
Întreprinderea este considerată predată la momentul semnării actului de predare
primire de către părți și conform art.821 alin.3 se transferă riscurile.
Trecerea dreptului de proprietate are loc in conformitate cu contractul si legea
art.822 CC.
Contractul de vînzare-cumpărare a bunurilor imobile.
În cadrul acestui contract vom vorbi despre particularitățile de vînzare-cumpărare
ale terenurilor de pămint, caselor de locuit și apartamentelor privatizate.
Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros , comutativ si cu
executare succesivă.
In cadrul contractului de vînzare-cumpărare a terenurilor, în calitate de vînzător, în
dependență de domeniul de proprietate: public sau privat, poate fi persoana fizică
sau juridică proprietar ce are calitatea necesară de a contracta, sau administrația
publică locală, sau statul.
In calitate de cumpărător poate fi orice persoană fizică sau juridică ce are
capacitate juridică de a contracta, iar dacă obiect al contractului sunt terenuri
agricole, persoanele străine au interdicție de a avea calitatea de cumpărător.
În calitate de obiect sunt terenurile agricole, terenurile de construcție, terenurile
pomicole și loturile de pămint de pe lînga case.
Atunci cind obiect al contractului de vînzare-cumpărare sunt terenurile ce țin de
domeniul public înstrainarea este publica cu organizarea licitațiilor, pentru a nu
ingradi nimănui accesul și dreptul de a deveni proprietar asupra bunului dat.
Forma contractului este scrisă conform normelor generale cu privire la instrăinarea
bunurilor imobile și se inregistreaza in formă autentică (art.212 CC cu modificările
din septembrie 2013).
Prețul contractului – dacă este obiect al contractului, bunul ce ține de proprietatea
privată, prețul se stabilește de către părți. Atunci cînd bunurile sunt proprietate
publică, la terenurile agricole sunt prețurile normative, care se formează în baza
unor indici conform Legii nr. 1308-XIII din 25.07.1997 „Cu privire la prețul
normativ și modul de vînzare- cumpărare a pămîntului”, cu modificările ulterioare,
influențează așezarea geografică, localizarea în sate, comune, orase cît și alte
momente ce pot să influențeze prețul. În ce privește terenurile cu destinație
agricolă, se stabilește in fiecare an prețul normatv, în dependență de așezare, relief,
bonitate și alte…..
În cazurile instrăinarii bunurilor publice se monitorizează in presa locală cit și
republicană in dependență de circumstanțe si cerințe legale.
Termenul contractului – se stabilește de părți și include termenul de informare,
acceptare și înregistrare a drepturilor cumpărătorului asupra bunului la oficiul
cadastral teritorial. Persoana cumpărător trebuie să fie informată de catre
autoritatea publică despre acele restricții care sînt instituite asupra terenurilor pe
care viitorul proprietar va trebui sa le respecte (permisiunea, accesul la fîntini,
izvoare, scări -servitute).
9
În ce privește vînzarea-cumpărarea caselor de locuit, sau apartamentelor
privatizate, dreptul de proprietate apare la încheierea contractului în cadrul biroului
notarial si înregistrarea contractului autentificat la oficiul cadastral teritorial. Toți
membrii familiei care au participat la privatizarea unei locuinte sau unui
apartament, au dreptul la cota parte privatizata în numele sau.
Vînzarea- cumpărarea pentru consum cu amanuntul
Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ, real.
Elementele contractului:
În calitate de părti sunt vînzătorul și cumpărătorul, unde vînzător se prezintă
antreprenorul, iar în calitate de cumpărător poate fi orice subiect de drept care are
capacitatea civilă necesara de a încheia un asemenea contract.
Obiect al contractului sunt toate bunurile pentru consum care în baza ofertei
publice sunt clasate la vitrină pe tejghele.
Față de produsele pentru consum care au o însemnatate strategica sunt restricții în
ce privește prețul. Asemenea produse sunt: zahărul, unele produse lactate, făina,
orezul, careva produse făinoase care permit păturilor sociale vulnerabile să le poata
întrebuința.
Termenul contractului – se stabileste de catre părți și este legat de timpul in care
cumparatorul accepta oferta si achita pretul bunului.
Forma contractului este verbala si simplă scrisă.
Drepturile si obligațiile părților țin de ordinul general cu privire la contractul de
vînzare-cumpărare (art.772 garantarea de către vînzător a caracteristicilor bunului,
în dependență de diferite bunuri – cumpărătorul trebuie să fie informat despre
modul de returnare a bunului cu excepția produselor farmaceutice si alimentare.
2. Contractul de DONAȚIE
Contractul de donație este acela in cadrul căruia o parte numită donator, transmite
cu titlu gratui, ceea ce înseamnă că mărește patrimoniul celeilalte parti, a
donatarului, cu o parte din patrimoniul său (iar in cadrul contractului de donație
condiționat, titlu oneros sau caracterul sinalagmatic este echivalent conditiei, dacă
valoarea condiției depășește valoarea obiectului contractului, atunci un asemenea
contract nu mai poate fi numit de donație).
Acest contract este sinalagmatic, insă unilateral obligațional deoarece privește
transmiterea drepturilor patrimoniale doar de către donator. Este consensual, este
cu titlu gratuit, sau cu titlu oneros in dependență de valoarea condiției. Este cu
executare succesivă sau real in dependență de obiectul contractului. Este
comutativ. Unele surse vorbesc de caracterul aleatoriu in cazurile donației
condiționate, sau chiar atunci cînd vine vorba despre revocarea contractului de
către donator in condițiile legii art.835.
Elementele contractului:
10
În calitate de părți pot fi orice persoane care au capacitate de a contracta in
dependență de valoarea bunului.
Calitatea de donatar o poate avea orice persoană care are sau este lipsita de
capacitatea de exercițiu atît de la noi din țară cît și o persoană străina asupra
oricărui bun.
Obiectul contractului de donație îl formează toate bunurile aflate în circuit civil
liber sau restrîns.
Forma contractului este reglementată de aceleași norme legale ca și contractul de
vînzare-cumpărare, în dependență de bunul,- obiect al contractului. Este forma
verbală, simplă scrisă, sau solemnă.
Termenul contractului se stabilește de către părțile contractante și depinde de
obiectul contractului, real sau cu executare succesivă.
Prețul contractului: contractul este cu titlu gratuit, deoarece donatorul nu primește
nimic in schimb (este vorba doar de gratitudinea din partea donatarului). Condiția
contractului, nu este decît valoarea bunului și oricum diferența dintre condiție și
valoarea contractului denotă faptul gratuit al contractului. Condiția nu trebuie să
depașească valoarea bunului.
Nu trebuie de încurcat donația cu filantropia (chestii de binefacere) si
sponsorizarea, legea nr.1420 din 31 octombrie 2002 cu privire la filantropie și
sponsorizare.
Activitatea filantropică este acordarea de ajutor material benevol imparțial și
necondiționat, sau prestarea de servicii gratuite de catre persoane fizice sau juridice
către o persoană sau un grup de persoane fără a primi vre-o recompensă, plata, sau
executarea a cărorva obligații, fără a obține vre-un profit.
Sponsorizarea reprezintă activitatea persoanelor fizice sau juridice benevol insă la
solicitarea cuiva si constă în acordarea mijloacelor financiare, sau de alte bunuri
pentru susținerea unor acțiuni de interes public.
Nu sunt activități filantropice: transmiterea mijloacelor bănești si materiale sau
acordarea asistentei sub orice formă către persoane juridice care urmăresc
obținerea unui profit sau susținerea partidelor politice si altor organizații social
politice.
Nu este sponsorizare acordarea reciproca de mijloace financiare si materiale între
persoanele fizice si juridice.
Drepturile și obligațiile parților:
Donatorul are obligația de a transmite bunul împreună cu documentele care atestă
faptul proprietății și sint necesare pentru documentarea de mai departe cit și bunul
lipsit de vicii de ordin material sau juridic.
Donatorul trebuie sa informeze donatarul despre viciile pe care le cunoaște sau ar
trebui sa le cunoască, trebuie sa fie de bună credință, sa se atîrne serios față de
promisiunea facută și alte obligații cum ar fi alin.2 art.827.
Donatorul poate renunța la transmiterea sau predarea bunului promis dacă pe
parcurs această promisiune sau transmitere îi prejudiciază propria sa intreținere sau
a persoanelor aflate la intreținerea sa art.830 alin.2.
11
Conform art.832 sunt enumerate cazurile inadmisibilității donației, exceptie facînd
careva obligațiuni morale.
Poate fi revocată de către donator, donația in cazul maladiilor prezumate a fi letale
sau in cazul ingratitudinii. Are dreptul să ceara rezoluțiunea in cazul stării de
nevoie.
Donatarul are drepturi și obligații ce reiese din contractul de vînzare-cumparare și
se acomodează contractului de donație.
3. Contractul de SCHIMB (art.823-826 C.civ.)
În baza acestui contract, părțile contractante se obligă să transmită reciproc dreptul
de proprietate asupra unui bun, deoarece fiecare parte este considerată totodată
vînzător și cumpărător, ele se numesc copermutanți.
Asupra acestui contract se aplică regulile contractului de vînzare-cumpărare. În caz
de diferență de preț a bunurilor preschimbate, se achită o compensație printr-o
sumă de bani numită sultă, care nu poate depăși valoarea bunului.
Orice parte contractantă are dreptul de a refuza predarea bunului (art.826 C.civ.).
Schimbul reprezintă un contract juridico-civil, prin care părţile se obligă să transmită reciproc din proprietatea uneea în proprietatea alteea anumite bunuri. În prezentul cod legislatorul a scos în relief norme noi, menite să reglementeze unele raporturi ce nu s-au aflat pînă acum în aria sa de reglementare. Construcţia juridică a schimbului, expusă în al.1 Art.823 Cod civil permite să evidenţiem particularităţile juridice, caracteristice acestui tip de contract, care dau posibilitatea să delimităm schimbul de alte obligaţii contractuale, inclusiv şi de cel mai apropiat după natura sa contract, ca vînzarea-cumpărarea. Caracterul translativ de proprietate reprezintă criteriul determinativ al schimbului ca tip aparte de contract. Spre deosebire de alte contracte cu caracter oneros prin intermediul cărora bunurile se transmit în proprietate, contractul de schimb se caracterizează prin caracterul specific al contraprestaţiei, care se exprimă prin darea respectivă a unui bun pentru altul, ceea ce înseamnă că contraprestaţia îmbracă forma unui alt bun. În temeiul schimbului, în principiu, se exclude returnarea unui bun analogic, precum şi achitarea costului în bani. Un alt moment semnicativ, care, deşi nu
12
este expres oglindit în prezentul cod, dar reiese din natura obligaţiei de schimb, reprezintă momentul trecerii dreptului de proprietate asupra bunurilor schimbate. Legislatorul n-a stabilit o normă specială, referitoare la momentul trecerii dreptului de proprietate în contractul de schimb, dar normele generale ale Codului civil ce reglementează acest mecanism (Art.321), precum şi normele corespondente ale vînzarii-cumpărarii (Art.760) nu pot reflecta adecvat aceasta particularitate a schimbului. Esenţa juridică a acestei particularitaţi poate fi expusă în următoarea formulă, în baza contractului de schimb dreptul de proprietate asupra bunurilor primite trece la fiecare dintre părţi simultan, după ce obligaţiile de transmitere a bunurilor au fost onorate de către ambele părţi.
Reieşind din caracterul consensual al contractului, momentul încheierii lui nu poate fi legat de transmiterea de facto a bunurilor, deoarece schimbul de facto a bunurilor reprezintă executarea unui contract de schimb deja încheiat şi intrat în vigoare. 1. Analiza normelor referitoare la vînzare-cumpărare, ce nu contravin esenţei schimbului, precum şi a întregului capitol în acest domeniu, putem face concluzia, că la baza delimitării acestor contracte stau anumite criterii de sistem. Vînzarea-cumpărarea se bazează pe criteriul obiectului concret (transmiterea cu titlu oneros a bunului în proprietate), iar schimbul ţine de corelaţia (interacţiunea) a două obiecte reconvenţionale. Schimbul este caracterizat de aceleaşi caractere de gen ca şi vânzarea-cumpărarea, se deosebesc numai prin caracterul contraprestaţiei. Prezenţa sau lipsa unora dintre caractere are o importanţă pentru procesul de formare a legii, deoarece permite aplicarea faţă de contract, în cazul nostru faţă de contractul de schimb, a normelor, condiţionate de acest caracter, în măsura în care ele nu vin în contradicţie caracterului special (forma de marfă a contraprestaţiei). Contractul de schimb poartă un caracter universal şi poate fi aplicat pentru reglementarea raporturilor cu participarea oricăror persoane, recunoscute în calitate de subiecţi ai dreptului civil. În baza Art.192 a prezentului cod Republica Moldova ca stat, participă la raporturile reglementate de legislatia civila pe principiul egalitatii participantilor la aceste raporturi. Legea nu stabileşte cerinţe speciale faţă de calitatea juridică a subiecţilor schimbului, însă urmează să ţinem cont de faptul că transmiterea reciprocă în proprietate a bunurilor, reprezintă o modalitate de dispunere a bunurilor, deaceea atît vînzătorul cît şi cumpărătorul, urmează să fie proprietarii bunurilor schimbate, sau titulari ai altor drepturi, care includ în sine împuternicirea de a dispune de ele. În cazurile prevăzute de lege sau contract, împuterniciri de dispoziţie asupra bunurilor pot fi delegate persoanelor, ce nu sînt titulari ai dreptului de proprietate şi anume într-u executarea de administrare fiduciară (Art.1053), comision (Art.1061), comisionarul profesionist (Art.1212). Determinînd categoriile de bunuri care pot servi în calitate de obiecte ale contractului de schimb, legiuitorul face referinţă la normele corespunzătoare
13
ale codului civil referitoare la vînzare-cumpărare, deoarece normele ce perfectează schimbul nu stabilesc reguli deosebite în acest sens, limitînduse la noţiunea de bun (Art.285). Drepturile patrimoniale, privite în mod separat, nu pot aparţine nici unui subiect cu drept de proprietate, nu se atribuie la categoria de bunuri, formează obiecte aparte ale drepturilor civile, şi respectiv, nu pot fi atribuite în calitate de obiecte ale contractului de schimb. Conform contractului de schimb este exclusă restituirea bunurilor analogice celor transmise, precum şi achitarea preţului. Contractul de schimb poate fi încheiat în privinţa bunurilor viitoare, adică în privinţa bunurilor care nu le deţin părţile la momentul încheierii contractului, dar le vor dobîndi sau le vor produce ăn viitor. Deseori, în circuitul civil se pune semnul egalităţii între contractul de schimb şi operaţiunea de barter. Însă practica judiciară internaţională nu recunoaşte o astfel de echivalenţă juridică între aceste doua categorii, deoarece, în contractele de barter este evidentă obligaţia unei părţi de a livra mărfurile în contul achitării celor recepţionate (ca o formă deosebită de efectuare a achitărilor pentru mărfurile livrate). Obiectul contractului de barter nu totdeauna coincide cu obiectul contractului de schimb, deaceea normele referitoare la schimb, urmează a fi aplicate faţă de barter nu direct, dar prin analogia legii.
4.Contractul de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe
VIAȚĂ.
În baza contractului de înstrăinare a unui bun cu condiția întreținerii pe viata, o
parte, beneficiarul întreținerii, se obligă să dea celeilalte părți, dobînditorului
întreținerii, în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobinditorl se obligă să
asigure beneficiarului intreținerea in natur – locuință, hrană, îngrijire și ajutor
necesar pe timpul cît va tri, precum și suportarea cheltuielilor de înmormîntare.
Acest contract este întilnit destul de des și se pune accentul mai ales pe faptul
acordării ajutorului persoanelor care nu au posibilitatea de a se intreține singure,
din motivul lipselor sau din cauza că nu au pe cineva apropiat ( cpoii, nepoți sau
alte rude) care ar putea să-i întrețină, dar ar putea sa propună ceva in schimbul
întreținerii, cum ar fi bunuri mobile sau imobile. Dar nu se interzice încheierea
unui asemenea contract, chiar și de către o persoană care nu are careva deficiențe,
însă dorește să încheie un asemenea contract Art. 445 al Codului civil vechi, din
1964, al RSSM, ce viza contractul de înstrăinare a unei case de locuit cu condiţia
întreţinerii pe viaţă, prevedea următoarele: „ o persoană incapabilă de muncă din
cauza vîrstei sau în legătură cu starea sănătăţii (transmiţător) transmite în
proprietate unei alte persoane (dobînditor) o casă de locuit sau o porţiune de
casă, în schimbul căreia dobînditorul se obligă să procure
14
transmiţătorului, pînă la moartea acestuia, asigurare materială în natură -
locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar”.
IÎn codul civil nou este prevazut, că orice persoană indiferent de posibilitățile și
capacitățile sale, sau virstă, are dreptul să incheie un contract de instrăinare a
bunului cu condiția întreținerii pe viață in calitate de benificiar ăl întreținerii
Elementele contractului:
În calitate de părți sunt benificiarul (beneficiarii, dacă sunt desemnate mai
multe persoane) întreținerii și dobînditorul (dobînditorii, dacă mai multe personae
întrunesc această calitate), unde benificiar poate fi orice persoană fizică care
dorește să incheie un asemenea contract, are capacitate civila de a contracta și se
obligă să dea celeilalte parți în proprietate un bun mobil sau imobil și este doar
persoana fizică, deoarece termenul contractului și condiția principală este
intreținerea pe viată (persoana juridica nu moare).
În calitate de dobinditor poate fi orice persoană fizica care posedă capacitate
deplina civila, este persoană fizică deoarece codul civil prevede efectele
contractului dat in cazul morții dobinditorului și un alt moment important, este că
dobinditorul pentru a incheia un asemenea contract trebuie sa dispuna de
posibilitatea materiala de a acorda intreținerea necesară benificiarului, trebuie să
dispună de capacitate de exercitțu și să-și dea seama de urmările incheierii unui
asemenea contract riscant.
Obiectul contractului:
Obiectul contractului de înstrăinare a bunului are două laturi componente și anume,
totalitatea acțiunilor benificiarului îndreptate spre transmiterea dreptului de
proprietate asupra obiectului contractului către dobînditor, cît și acțiunile
dobînditorului referitoare la acordarea serviciilor de întreținere conform
contractului. Aceste acțiuni ale părților sunt nemateriale, formeaza obiectul juridic,
sau latura juridica a obiectului contractului. În ce privește latura materiala, este
intreținerea în natură acordată de catre dobînditor conform art.839 C. civ., sub
formă de locuință, hrană, ingrijire e.t.c., iar din partea beneficiarului obiectul
material, este bunul mobil sau imobil transmis în realitate dobînditorului pentru a
se folosi de acest bun..
Forma contractului:
La art. 840 CC este menționat expres doar forma scrisă a contractului și
autentificată notarial.
Termenul contractului:
Reeșind din art. 839 C.civ., termenul va fi egal cu durata vieții beneficiarului, iar
deoarece la art. 839 alin.2 se admite pluralitatea de parți atît din partea
beneficiarului cit și dobînditorului, termenul contractului va fi egal cu durata vieții
ultimului beneficiar cu toate consecintele.
Prețul contractului:
Cu toate ca contractul este cu titlu oneros nu înseamna că este și echitabil, ceea ce
ar însemna că contraprestațiile părților au aceeași valoare ca și în cadrul
contractului de vînzare-cumpărare, de exemplu.
Deoarece este un contract aleatoriu, riscant, nici beneficiarul și nici dobînditorul nu
pot sî cunoasca termenul intreținerii, ceea ce înseamnă că prețul evaluat al bunului
15
mobil sau imobil transmis către dobînditor, poate fi mai mic sau mai mare decît
valoarea intreținerii și invers.
Drepturile si obligațiile parților:
Beneficiarul intreținerii este obligat să transmită dreptul de proprietate asupra
bunului și să transmită nemijlocit acest bun către dobînditor, dacă este menționat în
contract.Beneficiarul avînd în mod ascuns calitatea de vînzator, trebuie să pună la
dispoziția dobînditorului bunul lipsit de vicii de ordin material sau de drept luînd în
consideratțe și axîndu-se pe prevederile codului civil cu privire la contractul de
vînzare-cumpărare.
Drepturile si obligațiile dobînditorului:
Dobînditorul trebuie să întreprindă toate acțiunile pentru a primi bunul și a-și
înregistra drepturile asupra lui, în modul prevăzut, deoarece conform art. 843 CC
el suporta riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului material, care formeaza
obiectul material al contractului.
Dobînditorul trebuie să acorde întreținerea în modul și mîrimea indicată în
contract, cît și conform normelor generale în ce priveste regulile de comportament,
etica, morală, uzanță, obiceiuri e.t.c.
Dobînditorul, conform art. 842 CC nu are dreptul de a înstrăina bunul mobil sau
imobil pe durata vieții beneficiarului. Această interdicție în cazul imobilelor se
înscrie în registrul bunurilor imobile din cadrul OCT (oficiului cadastral teritorial).
Conform alin2. art. 842 dobînditorul are dreptul de a greva bunul in careva mod cu
acceptarea si permisiunea beneficiarului.
Încetarea contractului:
Contractul încetează conform prevederilor contractuale. În cazul decesului
dobînditorului, succesorii lui, preiau drepturile și obligațiile dobînditorului dacă au
acceptat succesiunea și au posibilitate materială de a acorda întreținere
beneficiarului sau beneficiarilor. Contractul mai poate inceta ca existență intre
părți, în cazul rezilierii, daca una dintre parțile contractante nu-și indeplinește
obligațiunile contractuale.
Beneficiarul poate cere rezoluțiunea contractului, art.844 CC sau prin comun acord
poate cere schimbarea modalității de prestare a serviciilor de întreținere, și anume
achitarea în bani –numerar sau transfer, atunci cînd dobînditorul nu are
posibilitatea de a-i acorda întreținerea în natură, dar îi este mai comod și mai
convinabil ambelor părți de a efectua plățile în numerar, deoarece în acest fel
dobînditorul singur își alege necesarul.
Dobînditorul art. 844 alin. 2 CC poate cere rezoluțiunea contractului, în cazul
imposibilitații executării prevederilor contractuale din unele cauze ce nu depind de
voința lui (se inrăutățește situația materială și nu poate acorda întreținere acelor
personae care se află la întreținerea lui în afara contractului dat).
Conform art. 845 beneficiarul în cazul rezolutiunii are dreptul să ceară restituirea
bunului sau valorii lui, iar dobinditorul nu primește valoarea prestației acordate.
16
5. Contractul de RENTĂ
Contractul de renta este acela in cadrul caruia, o parte care este debirentierul, se
obliga sa achite periodic cu titlu gratuit sau oneros o redeventa către partea cealalta
a contractului numita crederentier.
Acest contract este consensual, este cu titlu gratuit sau oneros fiind oneros in cazul
cind crederentierul se obliga sa transmita un bun mobil sau imobil ca
contraechivalent sau fara a echivala insa ca o contraprestatie a redeventei achitate
de catre debirentier.
Cotnractul de renta are un caracter riscant sau aleatoriu, insa deoarece legiuitorul
permite la incheierea contractului de a prezuma si a preveni o indeplinire a
obligatiei necorespunzatoare, in cazul dat conform art.856 alin.2, la rezelierea
contractului deberentierul poate cere restituirea prestatiei daca acest moment este
expres prevazut in contract si invers.
Contractul de rentă cu titlu oneros este translativ de proprietate.
Elementele contractului:
In calitate de părți sunt:
- Debirentierul care poate fi orice persoana fizica sau juridica ce are capacitate
deplina de exercitiu si capacitate civila de a contracta. Poate fi persoana
juridica comerciala sau necomerciala in masura prevederilor legale
- Credirentierul – care poate fi orice persoana fizica care poate dispune de
bunuri si organizatiile necomerciale. In contractul de renta viagera (se
incheie pe termenul duratei vietii crederentieruluicare nu poate fi determinat
la incheierea contractului) poate fi doar persoana fizica.
In cadrul contractului de renta poate apărea o a 3 parte contractanta, terta persoana
care va avea calitatea de beneficiar. In cazul dat acest beneficiar are calitate de
credirentier, iar persoana care instituie adica crederentierul va avea calitate de
constituitor, iar cel care plateste redeventa ramina in calitate de debirentier.
Obiectul contractului:
In calitate de obiect al contractului putem vorbi ca el are 2 laturi, materiala si
juridica, unde latura juridica sint actiunile indeplinite de catre parti in ce priveste
materializarea contractului (semnarea contractului, luare cunostintei cu conditiile
contractului…).
Latura materiala constituie pe de o parte redeventa platita de deberentier, iar pe de
alta parte in cadrul contractului de renta cu titlu oneros este bunul mobil sau imobil
transmis de catre crederentier, sau de catre…….
Redeventa conform art.847, poate fi suma de bani, insa nu se interzice ca in
marimea nominalizata a sumei sa fie efectuate lucrari, acordate servicii, sau
intretinere in alt mod.
In ce priveste bunul transmis de catre crederentier el poate fi orice lucruri
individualizate, sau drepturi patrimoniale.
Forma contractului de renta conform art. 849 alin.1 este scrisa, autentificata
notarial.Daca bunul material transmis de crederentier sau cel ce instituie renta este
17
un imobil atunci contractul se inregistreaza in registrul bunurilor imobile in oficiul
cadastral teritorial.
Termenul contractului poate fi determinat sau nedeterminat (in cadrul rentei
viagere) – art.848 CC.
Pretul contractului.
In cadrul contractului de renta, partile stabilesc la renta cu titlu oneros, marimea
platii efectuate de deberentier si a prestatiei sau bunului transmis de catre
crederentier.Daca contractul se instituie fata de mai multe persoane crederentieri
atunci la decesul unuia dintre ei, redeventa se achita in aceasi masura fiind
impartita in mod egal supravietuitorilor.
La art. 851 CC se mentioneaza ca renta se achita periodic, renta viagera se achita
in avans (alin.2 si 3, prevede achitarea in avans in 3 luni daca nu este prevazut
altceva), in celelalte cazuri se stabilesc termenele de plata de catre parti.
Drepturile si obligatiile partilor:
Debirentierul trebuie sa achite redeventa in marimea si termenele stabilite in
contract , respectind perioada de avans in cazurile expres prevazute de lege
(art.851 alin.2 si 3). In cazul decesului debirentierului obligația fata de crederentier
trece catre succesorii sai daca bunul a trecut in mostenirea lor.
Debirentierul nu are dreptul unilateral sa renunte la executarea obligatiunilor
contractuale chiar daca ar restitui bunul primit daca crederentierul si-a indeplinit
toate obligatiunile contractuale, fiindca acest contract este riscant, sau aliatoriu.
Crederentierul are obligatii in primul rind in contractul cu titlu oneros de a
transmite bunul, insa daca crederentierul este benificiar ca terta persoana, atunci
instituitorul trebuie sa transmita bunul.
In cadrul rentei cu titlu gratuit are doar dreptul achitarei redeventei in termenul
stabilit in contract de catre debirentier.
Contractul de renta poate inceta prin acordul partilor, prin remiterea datoriei, prin
executare.
Temeiurile specifice de incetare a contractului de renta sunt:
- rezilierea contractului pentru neexecutare ( intirzierea sistematica la
achitarea redeventei, nerespectarea clauzei cu privire la marimea platilor.)
- rezilierea lui in cazul contestarii de un tert ( copii minori ai debirentierului,
copiii majori inapti de munca ce necesita intretinere, parintii incapabili de
munca, fata de care debirentierul are obligatia de intretinere, sotul inapt,
nepotii, bunicii debirentierului)
- Incetarea contractului in cazul decesului debirentierului- obligatia
contractata de debirentier printr-un contract de renta cu titlu oneros cade in
sarcina succesorilor sai care au mostenit bunul transmis de constituitorul
rentei. Succesorii debirentierului se pot elibera de executarea obligatiei prin
restituirea bunului transmis de credirentier. Obligatia ce se naste dintr-un
contract de renta cu titlu gratuit face parte din pasivul succesoral si urmeaza
a fi executata de succesorii debirentierului.
18
6.Contractul de împrumut
În cadrul contractului de împrumut, împrumutătorul se obligă să împrumute sau să
transmită cu drept de proprietate bani sau bunuri fungibile către împrumutat care
este a 2-a parte contractanta, iar împrumutatul la rîndul sau se obligă să restituie
obiectul contractului în volumul stipulat în contract (dacă obiect al contractului sînt
banii se poate stabili de a rambursa aceeași sumă sau cu o dobîndă) în modul,
termenul și conform altor condiții stipulate în contract în conformitate cu art.867
CC. Contractul dat este consensual, sinalagmatic, gratuit conform art.867 alin.2,
dacă legea (împrumutul de la lombard și asociațiile de împrumut) sau contractul nu
prevede altceva. Acest contract este cu executare successiva și translativ de
proprietate. În principiu este un contract comutativ, însă totuși se observă și
caracterul riscant (aliatoriu).
Elementele contractului:
În calitate de părți sînt împrumutătorul și împrumutatul unde fiecare trebuie să fie
în dependența de bunul împrumutat ce formează obiect al contractului, persoană cu
capacitate de exercițiu necesară pentru a încheia asemenea contract.
Împrumutătorul trebuie să fie proprietar al obiectului contractului. Atunci cînd în
calitate de împrumutător apare lombardul sau asociațiile de împrumut ale
cetățenilor acest contract poate fi incehiat cu împrumutatul care este cetățean al
RM, sau cetățean străin.
Împrumutatul devenind proprietar al bunului împrumutat suportă toate riscurile
legate de pieirea fortuită a bunurilor împrumutate.
Obiectul contractului sînt banii și alte bunuri fungibile (consumtibile).
Forma contractului:
Forma contractului se supune normelor generale cu privire la forma actului juridic.
În ce privește banii, codul civil în cadrul studiului contractului de împrumut nu
stipulează expres că împrumutul banilor trebuie făcut în formă scrisă însă în cadrul
apariției unui litigiu necatind la faptul măririi sumei împrumutate, probă cu martori
nu are valoare probatorie în instanță.
Termenul contractului:
Termenul contractului se stabilește de către părți și conform art.871 și 872 CC,
termenul are importanță mai ales în cazurile contractului de împrumut cu dobîndă.
Drepturile și obligațiile părților.
Împrumutătorul este obligat să transmită bunul sau banii conform contractului
încheiat între părți art.868 CC, prevede că împrumutătorul este obligat să repare
prejudiciul cauzat împrumutatului, în cazul neexecutarii obligatiunii de a da bunul.
Împrumutătorul răspunde pentru obiectul cu vicii.
Contractul de împrumut reprezintă o înţelegere (acord) conform căreia împrumutărorul se obligă să dea în prorpietate împrumutatului bani sau alte bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau bunuri de acelaş gen, calitate sau cantitate. Contractul de împrumut este un contract consensual, fiind valabil încheiat la momentul realizării acordului de voinţă asupra tuturor condiţiilor esenţiale.
19
Împrumutul este un contract sinalagmatic, dînd naştere la obligaţii reciproce pentru ambele părţi. Împrumutul este un contract cu titlu gratuit dacă legea sau contractul nu prevede altfel.Împrumutul acordat de lombard sau de asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor este întotdeauna oneros, în virtutea prevederilor legale. Împrumutul este un contract translativ de proprietate, împrumutatul devenind proprietarul bunurilor împrumutate şi suportînd riscurile pieirii fortuite. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea acordării împrumutului fără a specifica destinaţia, precum şi acordarea împrumuturilor cu destinaţie specială. Astfel, asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor acordă împrumuturi cu destinaţie specială (Legea privind asociaţiile de economii şi împrumut ale cetăţenilor din 18 februarie 1998). În acest caz împrumutătorul are posibilitatea să supravegheze utilizarea împrumutului după destinaţie de către împrumutat. Împrumutătorul are dreptul să renunțe la executarea obligațiilor contractuale
conform art.870 CC în caz de înrăutățirea situației sale materiale, sau în caz de
înrăutățirea situației materiale a împrumutatului. Promisiunea de a contracta sau antecontractul poate fi revocată de promitent (împrumutătorul) în cazul în care situaţia materială a împrumutatului s-a înrăutăţit substanţial. Acest drept i se garantează împrumutătorului chiar şi în situaţia cînd înrăutăţirea stării materiale a împrumutatului s-a produs înainte de încheierea contractului şi a devenit cunoscută împrumutătorului ulterior. Situaţia materială a împrumutatului urmează de demonstrat prin probe convingătoare , care ar confirma faptul, că împrumutatul nu ar putea restitui împrumutul, în caz contrar vor urma consecinţele prevăzute de art.868 Cod civil. În ce privește restituirea împrumutului, împrumutătorul are dreptul să ceară
dobîndă, dacă împrumutatul nu-și execută obligația de restituire în timp.
împrumutatul trebuie să restituie obiectul contractului în termenul și în valoarea
stabilită în contract cu sau fără dobîndă și duce răspundere conform prevederilor
contractuale și condițiilor legale stabilite la art.869-874 CC. Răspunderea împrumutătorului pentru viciile bunului în conformitate cu regulile de răspundere a comodantului. Cheltuielile de conservare a bunului sunt în seama împrumutatului ca proprietar. Împrumutătorul este răspunzător de daunele cauzate prin viciile ascunse ale bunului – cunoscute de el şi necomunicate împrumutatului; la fel ca şi comodatul este lipsit de importanţă practică, căci bunurile fungibile şi consumtibile numai în mod excepţional pot provoca daune.
20
7.Contractul de comodat
În cadrul contractului de comodat, comodantul transmite cu titlu gratuit în folosință
un bun mobil sau imobil care se află în circuitul civil către cealaltă parte
contractantă comodatarul, iar acesta din urmă se obligă să restituie bunul la
expirarea termenului, sau într-un termen rezonabil cu sau fără compensarea uzurei
bunului luinduse în considerație folosirea normală și utilă a bunului art.859 CC.
Acest contract este consensual, este real, este cu executare succesivă, este cu titlu
gratuit (deoarece comodatarul nu achită pentru folosirea bunului, dar numai pentru
uzura excesivă, este comutativ (deoarece comodatarul răspunde numai dacă bunul
a pierit, sau și-a pierdut calitățile din intenție proprie, sau din culpă gravă)
Elementele contractului:
În calitate de părți sînt Comodantul și Comodatarul Care pot fi orice persoane
fizice sau juridice, subiecți ai dreptului civil care au capacitate civilă deplină în
dependență de obiectul contractului.
(minorii pot contracta doar în cazul obiectului contractului de mică valoare).
Obiectul contractului de comodat - pot fi bunurile mobile sau imobile în măsura în
care legea permite transmiterea lor în folosință gratuită.
Persoana care transmite bunul în folosință poate fi un proprietar sau uzufructuar.
Comodatarul care a primit bunul în folosință nu are dreptul să transmită acest bun
către o altă persoană terță, acest lucru poate avea loc doar cu acordul
comodantului.
Obiectul contractului îl formează totalitatea bunurilor nefungibile și
neconsumtibile și individualizate, fiindcă se întoarce comodantului același bun
luînduse în considerație, sau apreciinduse uzura. Ca excepție pot fi transmise și pot
forma obiectul contractului de comodat bunurile comsumtibile atunci cînd este
vorba de organizarea carorva expoziții.
Forma contractului:
Contractul poate fi încheiat conform normelor generale cu privire la formă actului
juridic
Termenul contractului se stabilește de către părți, iar în unele cazuri în dependență
de bunul care este transmis în folosință și pentru ce este transmis se poate prezuma
un termen rezonabil.
Prețul contractului - deoarece contractul este cu titlu gratuit nu este vorba în mod
direct de a achita o careva sumă de bani pentru folosirea bunului, însă comodatarul
este obligat să achite sau să compenseze uzura excesivă, sau chiar valoarea
bunului, dacă va fi demonstrat că acesta și-a pierdut calitățile de folosință din
intenția sau culpa gravă a comodatarului.
Drepturile și obligațiile părților:
Comodantul trebuie să transmită bunul fără vicii în termenul stabilit în contract și
în modul stabilit real sau consensual în dependență de faptul dacă bunul este mobil
sau imobil.
21
Comodatarul este obligat să folosească bunul conform destinației lui și să suporte
cheltuielile legate și necesare pentru folosirea bunului și întreținerea lui în formă
lucrativă.
.Comodatarul trebuie să informeze comodantul despre neajunsurile bunului sau
viciile lui despre care comodantul nu cunoștea dar care necesită niște cheltuieli
excesive pentru înlăturarea lor, dacă comodatarul nu-și îndeplinește obligațiunile
de folosință în conformitate cu proprietățile bunului - comodantul poate cere
restituirea imediată a bunului. Atunci cînd mai multe persoane au luat în folosință
un bun (comodatari) ei răspund solidar pentru pierderea calităților bunului, sau
uzura excesivă.
Încetarea contractului - contractul încetează odată cu expirarea termenului sau
folosirii rezonabile a bunului, iar în cazurile stabilite pentru rezelierea contractului
art.860, 863, 864, 866, el va înceta în condițiile stipulate mai sus. Comodantul poate rezilia contractul de comodat daca: a) in virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul insusi are nevoie de bun; b) comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite in contract, da bunul, fara acordul comodantului, in folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestarii prudentei cuvenite; c) comodatarul a decedat; d) comodatarul persoana juridica si-a încetat activitatea. Comodatarul este obligat sa restituie, la expirarea termenului contractului de comodat, bunul primit in folosinta gratuita.
22
8.Contractul de locațiune
Contractul de locațiune este acela în cadrul căruia o parte numită locator se obligă
să transmită un bun nefungibil care are particularități individuale mobil sau imobil
în folosință temporară sau în folosință și posesiune temporară, iar locatarul la
rîndul său care este cealaltă parte contractantă se obligă să folosească bunul
conform destinației lui și să achite chiria conform uzanțelor contractului conform
condițiilor contractuale.
Acest contract este aplicabil în țara noastră conform noului cod civil din 6 iunie
2002 intrat în vigoare în 12 iunie 2003. Pînă atunci în codul civil din 1964 al
RSSM era folosită doar noțiunea de arendă.
Drepturile și Obligațiile părților
Drepturile și obligațiile locatorului:
Locatorul este obligat să transmită bunul fără vicii de ordin material sau juridic (de
drept), transmiterea să fie reală cu îndeplinirea tuturor formalităților în dependență
de bunul care formează obiectul contractului.
Locatorul trebuie să înștiințeze locatarul referitor la viciile pe care le cunoaște sau
ar trebui să le cunoască în ce privește caracteristicile bunului și în acest fel
asigurinduse soluționarea conflictelor sau litigiilor ce pot apărea pe parcursul
termenului de contract.Locatorul trebuie să facă un control sau o verificare în ce
privește folosirea bunului de către locatar.Trebuie să achite reparațiile capitale
dacă contractul nu prevede altceva, deoarece dacă locatarul efectuieaza reparațiile
capitale, atunci locatorul este obligat să le finanseze.Locatorul trebuie să transmită
bunul împreună cu toate documentele care îi permit locatarului să folosească bunul
în modul prevăzut în contract.Locatorul are dreptul să verifice bunul în orice
moment cu înștiințarea prealabilă a locatarului, și în dependență de bunul ce
formează obiectul contractului și condițiile de folosire al lui, să nu împiedice
folosirea lui de către locatar.
Locatorul are dreptul să ceară de la locatar înfăptuirea în timpul cuvenit a
reparațiilor curente fapt care nu permite uzura excesivă sau înainte de termen a
bunului închiriat.Locatorul are dreptul să ceară achitarea în mărimea și termenii
stipulați în contract a chiriei.
La termenul finalizării contractului, locatorul este obligatsa recepționeze bunul și
să-l verifice în dependența de caracteristicile bunului, și alte drepturi și obligații
conform contractului și legii în vigoare.
Drepturile și obligațiile Locatarului:
Locatarul este obligat să folosească bunul conform înțelegerii și destinației, să
preia bunul în termenii și modul stabilit în contractLocatarul trebuie să folosească
bunul strict în conformitate cu caracteristicile lui și să nu-l transmită fără acordul
locatorului altor persoane în folosință.Locatarul trebuie să întrețină bunul și să
infraptuiasca reparațiile curente, iar dacă este înțelegere între părți și reparațiile
capitale cu achitarea loc de către locator, sau cu micșorarea în continuare a plăților
pentru chirie.
23
Locatarul este obligat să transmită bunul la încetarea relațiilor contractuale
împreună cu toate îmbunătățirile aduse bunului dacă ele nu pot fi separate de bun
fără al prejudicia și invers. Îmbunătățirile inseparabile vor fi achitate de locator
dacă părțile prealabil au avut o asemenea înțelegere.Locatarul are dreptul să ceară
o reducere a chiriei sau chiar rezelierea contractului (art.890 CC) dacă folosința de
către el a bunului închiriat este deranjată de către un alt locatar în diferite ipostaze.
și alte drepturi și obligații ce recurg din sinalagmaticitatea contractului de
locațiune.
Încetarea contractului
Contractul încetează la expirarea termenului, sau poate fi reziliat în cadrul apariției
situațiilor de motiv indicate în contract sau în legislația în vigoare, conform CC,
art.art.902, 903, 905, 906, 907, 908.
Sublocațiunea
Sublocațiunea este același contract de locațiune, însă conform art.894 CC, bunul
închiriat de către locatar poate fi transmis în folosință, sau folosință și posesie către
o altă persoană, sublocatar, dacă acest fapt îi convine locatarului, nu-I îngrădește
dreptul în cadrul contractului de locațiune, iar locatorul își da acordul.
În cadrul sublocațiunei, răspunderea locatarului față de locator se menține, iar
sublocatarul poartă răspundere față de locatar.
Conform art. 894 alin.7 cesiunea locațiunii îl poate eliberă pe locatarul anterior de
obligații, dacă acest fapt este stabilit în contract cu indicarea responsabilității
părților contractante.
Nu se admite o sublocațiune în continuare, sau succesoare.
Raportul de proprietate în cadrul contractului de locațiune
Conform art. 875, de la bun început este menționat că locatorul transmite un bun
mobil sau imobil determinat individual în folosință temporară, sau folosință și
posesiune temporară, însă nu transmite și dreptul de proprietate asupra bunului.
Din aceste considerente, locatorul suportă riscurile pieirii fortuite sau deteriorării
bunului, iar în cazul schimbării proprietarului bunului închiriat (art.900 CC), bunul
înstrăinat rămîne să fie folosit de locatar pe perioada indicată în contract. Desigur
părțile pot schimba condițiile contractului în ce privește termenul, sau prețul în
conformitate cu legislația în vigoare.
În cadrul exproprierii bunului închiriat, conform art.901, contractul de locațiune
încetează din data cînd expropriatorul are dreptul să ia bunul în posesie.
Dacă exproprierea este parțială, locatarul are dreptul la reducerea chiriei
Soarta îmbunătațirilor aduse bunului închiriat
Locatorul este obligat în plan general să efectuieze reparațiile capitale, iar locatarul
să efectuieze reparațiile curente care au menirea să întrețină bunul în lucru și să nu
permită uzarea lui înainte de termen, sau excesivă. Din aceste considerente toate
îmbunătățirile înfăptuite de locatar, dar care nu sunt obligatorii conform uzanțelor
contractuale, trebuiesc efectuate cu acordul locatorului că pe parcurs să fie
compensate de către el (achitarea lor, sau micșorarea chiriei), în caz contrar plățile,
sau cheltuielile în ce privește îmbunătățirea făcută va rămîne pe seama locatarului
dacă aceste îmbunatățiri nu pot fi separate de bunul închiriat fără a-l prejudicia
(art.909 CC).
24
9.Contractul de arendă
Conform art. 911 CC, în cadrul contractului de arendă, arendatorul care este
proprietar, uzufructuar, sau un alt posesor de drept al bunului, transmite în
folosință careva bunuri agricole cum ar fi terenurile agricole, sau alte bunuri
mobile și imobile cu această destinație către cealaltă parte contractantă numită în
continuare arendaș pentru folosirea bunului și obținerea unui careva venit pe o
perioadă determinată de timp.
Contractul este sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, translativ de folosință,
sau posesie și folosință, comutativ și cu executare succesivă, real.
Prețul contractului de arendă
În cadrul contractului de arendă, plata se face în natură, în bani, sau în formă mixtă
la momentul semnării contractului, însă deoarece contractul dat este unul
consensual și comutativ dar cu executare succesivă, nu este exclus faptul că părțile
să schimbe modul de plată în dependență de circumstanțe.
Plata se face la locul stabilit în termenul sau termenele prevăzute în contract.
Sînt cîteva circumstanțe care influienteaza plata și modul plății arendei pentru
diferite categorii de folosință a bunurilor ce formează obiectul contractului, cum ar
fi suprafața și așezarea geografică a terenurilor, distanța terenurilor de la drumuri,
distanța de la sursele de energie electrică dacă este necesară folosirea ei,
potențialul de producție al terenului (bonitatea solului), și alte elemente conform
art. 916 alin.2 CC.
Conform art.917 CC se poate reduce plata arendei dacă mai mult din jumătate din
fructele obținute de către arendaș, sau subarendaș pier fortuit, și în acest caz
arendașul are dreptul să ceară reducerea proporțională a plăților pentru arendă,
acest drept poate fi realizat doar pînă la separarea fructelor.
Conținutul contractului:
Arendatorul are dreptul să ceară de la arendaș executarea plăților în modul și
termenul stabilit, să verifice modul de executare a obligațiilor de către arendaș, să
verifice bunurile transmise în arendă.Arendatorul este obligat să transmită bunurile
în termen împreună cu toate documentele necesare, să informeze despre toate
viciile materiale sau de drept, să achite în cazul rezelierii contractului înainte de
termen arendașului prețul fructelor dacă nu sunt separate, și dacă părțile au stabilit
dorința de a rezelia contractul înainte de termenul lui, să efectuieze reparațiile
capitale dacă este stabilit în contract, sau dacă așa au stabilit părțile
Arendașul este obligat să folosească bunurile ca un bun proprietar, să informeze
arendatorul în cazul subarendei, să achite plățile către arendator în modul stipulat
și impozitile dacă e prevăzut în contract (dacă nu este prevăzut atunci impozitele le
achită proprietarul), să execute reparațiile curente și dacă este prevăzut în contract,
reparațiile capitale.
Arendașul are dreptul de prim cumpărător dacă a fost de bună credință, iar bunurile
ce formează obiectul contractului urmează a fi înstrăinate de către arendator, și alte
drepturi și obligații conform legii cu privire la arendă. Părțile pot avea și alte
drepturi și obligații conform Legii cu privire la arendă și normelor reglementative
ale CC.
25
Încetarea contractului de arendă
1. Conform art.921, contractul încetează odată cu expirarea termenului,
sau înainte de termen în cazul pieirii bunurilor arendate, sau în cazul nulității
contractului, sau în virtutea circumstanțelor de îndeplinire a obligațiunilor
contractuale de către părți Temeiurile legale de încetare a arendei înainte de
termen sunt stipulate în art.art. 41³ şi 41-4 al Legii 828/1991 în redacţia
Legii 1006/2002.
Astfel, arendatorul în baza art. 41³ “poate cere rezilierea anticipată, prin
intermediul instanţei de judecată, a contractului de arendă în umrătoarele
condiţii:nerespectarea clauzelor privind arenda;folosirea pămîntului în
condiţii ce contracvin legislaţiei; înrăutăţirea intenţionată a calităţii terenului
arendat; neachitarea arendei pe parcursul a 30 de zile de la data expirării
termenului de plată, cu condiţia că perioada de graţie de 30 de zile pentru
achitarea arendei se va acorda doar o singură dată pe parcursul perioadei de
arendă, astfel că orice neachitare repetată a arendei în termen va constitui
temei pentru a cere rezilierea imediată a contractului de arendă, în cazul
cănd cîntractul nu prevede altfel; ridicarea construcţiilor neautorizate pe
terenul arendat; terenul nu a fost folosit timp de un an de la data dării lui în
arendă, în cazul cînd contractul nu prevede altfel; transmiterea terenului
arendat în subarendă fără consimţămîntul proprietarului. Arendatorul
terenului poate cere rezilierea anticipată a contractului şi în alte cazuri
prevăzute de lege sau de contract. În cazul în care contractul de arendă nu
prevede altfel, arendatorul poate rezilia anticipat contractul de arendă în mod
necondiţionat numai după înştiinţarea în scris, cu cel puţin 3 luni înainte, a
arendaşului. Cu excepţia condiţiilor specifice la alineatul întîi din prezentul
articol, arendaşul are dreptul să folosească terenul pînă la strînsul roadei
inclusiv, conform termenelor prevăzute de tehnologia de creştere a
culturilor”.Arendaşul, la rîndul lui, în baza art. 41-4 “poate cere rezilierea
anticipată a contractului de arendă în cazul în care: arendatorul nu-şi
îndeplineşte obligaţiile contractuale; arendaşul este în imposibilitatea de a
folosi terenul, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, dacă contractul de
arendă nu prevede altfel; arendatorul nu a transmis terenul în termenul
stabilit în contract. Arendaşul poate cere rezilierea contractului de arendă şi
în alte cazuri prevăzute de lege sau de contract. Arendaşul poate cere
rezilierea anticipată a contractului de arendă şi din motive de sănătate, care îl
pun în imposibilitatea de a respecta pe viitor clauzele contractului, dacă
contractul nu prevede altfel. Arendaşul poate rezilia anticipat contractul de
arendă în mod necondiţionat doar avertizînd arendatorul în scris despre
intenţia de reziliere a contractului cu cel puţin 3 luni pînă la recoltare, dacă
contractul nu prevede altfel”.
Conform art. 922 sunt stipulate consecințele de rezelierea contractului de arendă
pînă la încheierea anului agricol, arendatorul este obligat să plătească
arendaşului valoarea fructelor care, deşi încă neseparate, vor putea fi separate
înainte de sfîrşitul anului în condiţiile unei gospodăriri normale..
26
10. Contractul de ÎNCHIRIERE A SPAȚIULUI LOCATIV
In cadrul acestui contract se transmite in folosinta de catre locator catre chirias si
membrii familiei chiriasului o incapere de locuit, iar chiriasul si familia acestuiea
se obliga sa foloseasca spatiul conform destinatiei, sa asigure integritatea lui si sa
achite in modul si termenul stabilit in contract chiria, care reprezinta plata pentru
folosinta.
Acest contract sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros, comutativ, cu executare
succesiva, real, translativ de folosinta.
In calitate de incapere pentru locuit poate fi orice incapere separata care intruneste
conditiile de fapt si de drept pentru a deveni obiect al contractului dat.
Acest contract este reglementat de catre codul cu privire la locuinte al RM (RSSM
– 1983 cu modificarile ulterioare, dar pastrinduse notiunile initiale de ordin
general).
Conform Codului dat sint in cadrul fondului locativ se include 4 tipuri de incaperi
de locuit si anume:
1. In fondul locativ de stat se include casele de locuit si incaperile de locuit ce
apartin statului
2. Fondul locativ obstesc care contine casele de locuit si incaperile de locuit
din alte case
Obiectul contractul de inchiriere a spatiului locativ are 2 laturi, sau alt fel spus are
un dublu inteles fiindca pe de o parte este spatiul locativ, iar pe cealalta parte este
vorba de chirie.
In cadrul acestui contract se pune accent pe notiunea de spatiu locativ care trebuie
sa intruneasca toate conditiile stricte in ce priveste izolarea spatiului, intrarea
aparte din coridor (camine), sau intrarea de o parte in casele care se afla la sol.
Spatiul de locuit este doar incaperea prevazuta de a locui in sensul direct al
cvintului.
Daca prin spatiul prevazut pentru locuit se trece dintr-o odaie in alta, aceasta
incapere nu poate fi socotita ca obiect - spatiu locativ izolat.
In ce priveste chiria, sau plata reprezinta suma de bani pe care chiriasul o achita
pentru folosirea incaperei.
Serviciile comunale sau plata pentru intretinere nu face parte din plata pentru
chirie.
Chiria este o suma fixa, iar platile pentru intretinere se fac conform tarifelor si
volumului consumat de chirias (gaz natural, lumina, apa).
Administratia fondului obstesc si a celui de stat stabilesc cuantumul chiriei in
dependenta de cheltuielile de administrare, cheltuielile legale de reparatie capitala,
de intretinere a blocurilor sau spatiilor locative cit si alte cheltuieli conform legii in
vigoare ce tin de obligatiile acesteia.
27
Termenul contractului de inchiriere a spatiului locativ
In cadrul fondului de stat, termenul contractului se incheie, sau este egal cu o
masura de timp nelimitata, cit si in fondul de stat obstesc sau public.
De regula in casele departamentare ale intreprinderilor, organizatiilor din
principalele ramuri ale economiei nationale, institutiilor de stat sau obstesti ,
termenul contractului este determinat de termenul in care persoana data se afla in
relatii de munca cu organizatia sau institutia data.
In ce priveste stabilirea termenului in ordinul de primire a spatiului locativ, se
indica conditiile de atribuire a spatiului catre persoana data si membrii familiei
acesteia si termenul de activitate daca este vorba de casele departamentare,
institutii s.a.
Drepturile si obligatiile partilor in cadrul contractului de inchiriere a spatiului
locativ
Deoarece este un contract sinalagmatic drepturile si obligatiile sint reciproce
Chiriasii sint obligati sa intretina spatiile locative acordate ca buni proprietari
conform destinatiei, respectind regulile, sanitare si de folosire, cit si regulile de
convetuire.
Ei sint obligati de a folosi in mod rezonabil energia electrica, apa, gazul s.a.
conform legii cu privire la inchirierea spatiului locati.
Obligatiile de baza ale chiriasului consta in respectarea regulelor de securitate ale
incaperei in ce priveste inundatiile, incendierea incaperilor; efectuarea reparatiilor
curente; asigurarea integritatii; pastrarea curateniei si a ordinei si in celelalte spatii
pe care le foloseste, sau care sunt comune cu alti chiriasi.
Nu are dreptul chiriasul sa schimbe stilul sau arhitectura (la fasade), sau sa faca
careva reconstructii in interior, care ar duce la slabirea constructiei capitale; nu are
dreptul sa extinda neautorizat suprafata instalatiilor de incalzire.
Sa respecte regimul de sunete conform codului contraventional al RM.
Sa foloseasca in modul prevazut conductele pentru gunoi
Modificarea contractului de incheriere a spatiului locativ
Deoarece este un contract consensual si comutativ el poate fi modificat la
propunerea uneia si cu acordul celeilalte parti.
Conform codului cu privire la locuinte, poate modifica contractul administratorul,
in cazul reunirii chiriasilor intr-o singura familie, in cazul recunoasterii in calitate
de chirias altui membru al familiei date, in cazul retragerii spatiului de locuit, daca
este folosit pentru venituri ne provenite din munca .
Mai poate fi modificat contractul in cadrul impartirii incaperii de locuit, la cerinta
membrilor chiriasului, in acest caz se cere consimtamintul tuturor membrilor
familiei lui si a chiriasilor.
Daca in locuinta din fondul obstesc se elibereaza o odaoie, se aduce la cunostinta
administratorului si asupra spatiului dat se incheie un nou contract cu un alt chirias
ce sta la rind modificinduse contractul anterior.
28
Particularitatile contractului de inchiriere a spatiului locativ in fondul privat.
In cadrul fondului privat in calitate de locator este proprietarul sau o alta persoana
imputernicita sau abilitata cu acest drept de catre proprietar si in calitate de
proprietar poate fi atit persoana fizica cit si persoana juridica.
Obiectul contractului sint incaperile separate ce intrunesc toate conditiile de fapt si
de drept si nu dauneaza sanatatii in ce priveste situatia sanitara, vecinatatea lor si
alte prevederi legale.
Termenul contractului se stabileste de catre parti si poate fi atit determinat cit si
fara termen, insa conform prevederilor generale, daca este mai mare de 3 ani
trebuie sa se inregistreze la Oficiul Cadastral Teritorial.
Forma contractului este scrisa, si se inregistreaza contractul la administratia
publica locala.
Pretul contractului este stabilit de catre parti de iure, dar de facto este stabilit de
locator si acceptat de chirias.
In cazul cind este necesar sa se efectuiesze reparatia capitala in spatiul inchiriat
pentru un timp mai indelungat se respecta si se aplica Legislatia Locatiunii, la fel si
reparatia curenta.
In cazul cind decedeaza chiriasul, locatorul este obligat pe termenul ramas sa
incheie contractul cu unul din membrii famieliei chiriasului, ceia ce inseamna
modificarea contractului de inchiriere a spatiului de locuit, deoarece se schimba
una dintre parti, adica chiriasul.
Spatiile locative cu destinatie speciala pot fi spatiile de serviciu care pot fi
amplasate in casele fondului locativ (lacatusii, electricienii care activeaza la locul
dat). Se acorda doar persoanelor care au dreptul de a primi spatiul locativ de
serviciu. Repartizarea in cadrul acestui fond, poate fi la dorinta partilor, daca este
spatiu privat, sau daca este fondul obstesc sau de stat prin acordarea de spatiu de
locuit in baza ordinului de repartitie. Termenul contractului este egal cu termenul
angajarii persoanei in cadrul serviciului dat.
11.Contractul de leasing
29
Contractul de leasing prevede, ca o parte numita locator se obliga fata de alta parte
numita locatar sa asigure o sesiune si folosinta temporara a unui bun cumparat sau
produs de locator(cumparat de locator de la furnizor, sau producator) contra unei
plati periodice numita rata de leasing.
Acest contract este consensual, cu titlu oneros, sinalagmatic, comutativ, cu
executare succesiva si translativ de folosinta si posesie, este real
Deosebim mai multe tipuri ale contractului de leasing, insa principalele forme sint
leasingul financiar si leasingul operational.
In cadrul leasingului financiar:
1. perioada de leasing, sau termenul contractului depaseste 75% din durata de
functionalitate utila a obiectului material a contractului de leasing, luinduse
in calcul folosirea rationala si uzura.
2. alta particularitate este ca trebuie sa prevada expres la momentul semnarii
contractului ca odata cu finalizarea termenului contractului, dreptul de
proprietate asupra bunului se va transfera de la locator catre locatar.
3. alta particulatitate este ca suma ratelor, sau pretul contractului trebuie sa fie
nu mai mic de 90% din valoarea initiala a bunului transmis in leasing.
4. alta particularitate este ca riscurile si benificiile sint transferate de la locator
catre locatar
Leasingul operational este acela in care nu se include nici un semn de la leasingul
financiar.
In afara de aceasta Leasingul poate fi in functie de forma de organizare si tehnica
de realizare a operatiunilor de leasing, poate fi leasing direct, sau leasing indirect.
In cadrul leasingului direct, contractul se incheie intre toate 3 parti contractante,
concomitent, ceea ce inseamna ca este un contract tripartid si anume vinzatorul
(furnizorul), a 2-a locatorul (care poate avea calitate de vinzator), a 3-a locatarul.
In cadrul leasingului indirect sunt 2 contracte separate, furnizor (calitate de
vinzator) - locator si locator – locatar. In ambele cazuri locatarul este partea care
alege bunul conform cerintelor sale, insa in cadrul contractului direct el are
posibilitatea de a se expune asupra viciilor bunului direct catre furnizor, deoarece
locatorul aici are intr-o oarecare masura calitate de intermidiar.
Mai deosebim tot in functie de aceasta forma de organizare, leasingul de returnare
unde se presupune, ca la expirarea termenului bunul se transmite inapoi.
O alta forma este leasingul diferentiat in cadrul caruia operatiunea este finantata de
mai multi locatori.
O alta forma este leasingul periodizat atunci cind bunul se transmite catre mai
multi locatari care il folosesc periodic stabilinduse un anumit orar de lucru.
Dupa teritoriul de functionare deslusim leasing teritorial national si international.
Elementele contractului:
In calitate de parti sunt – furnizorul, sau vinzatorul care instraineaza catre locator
conform contractului de vinzare-cumparare respectinduse drepturile si obligatiile
partilor contractante. Vinzatorul sau furnizorul poate fi o persoana fizica sau
juridica ce are capacitatea de a contracta in conditiile prevazute de lege.
30
O alta parte contractanta este locatorul care poate fi persoana fizica sau juridica ce
practica activitate de intreprinzator si transmite in conditiile legii cu privire la
contractul de leasing catre locatar conform conditiilor si cerintelor inaintate de
acesta si acceptate de locator un anumit bun cu dreptul de posesie si folosinta
pentru o anumita perioada de timp. Daca in contract este stipulata macar o conditie
ce prevede leasingul financiar, atunci contractul dat se prezuma translativ de
proprietate dar nu de posesie si folosinta.
Locatarul este partea contractanta fizica sau juridica care doreste sa primeasca si
primeste conform contractului de leasing in dependenta de tipul leasingului
operational sau financiar un bun mobil sau imobil cu drept de posesie si folosinta,
sau cu drept de proprietate.
Contractul se incheie in forma scrisa conform art.924 CC, unde se indica pretul
bunului, suma contractului de leasing, se indica modul de achitare si termenele
ratelor, plata finala si metodele calcularii in cazul rezelierii contractului.
Obiectul contractului:
Contractul de leasing include in sine elemente ale contractului de vinzare-
cumparare, locatiune si de arenda, de aceea obiectul contractului pe de o parte pot
fi bunurile ce au tangente cu contractele de locatiune si arenta si se bazeaza de
prevederile referitore la contractul de vinzare cumparare.
Obiectul juridic este format din totalitatea actiunilor pe care le intreprind partile
contractante.
Obiectul contractul trebuie sa fie, sa existe, poate fi orice bun care se afla in
circuitul civil, sau in circuitul civil restrins daca legea permite transmiterea bunului
dat in leasing.
Nu pot fi obiecte ale leasingului terenurile agricole, bunurile consumptibile,
bunurile scoase din circuitul civil, sau obiectele proprietatii intelectuale.
Termenul contractului se stabileste de catre parti, dar nu poate fi mai mic de un an
de la momentul incheierii contractului. Contractul se incheie pe o perioada
determinata de timp luinduse in consideratie perioada de amortizare a bunului, cit
si perioada de amortizare fiscala.
Pretul contractului se stabileste de catre parti in dependenta de calitatile bunului si
prezinta rata de leasing sau acea plata periodica efectuata de catre locata catre
locator. In cadrul leasingului operational, plata reprezinta cota de amortizate
calculata conform actelor normative in vigoare cit si beneficiul stabilit de partile
contractante. In cadrul leasingului financiar plata o reprezinta pretul sau cota parte
din valoarea de intrare a bunului si plus dobinda de leasing (deoarece este vorba de
procurarea unui bun in rate plus dobinda aferenta).
Drepturile si obligatiile partilor in cadrul contractului de leasing Obligaţia imperativă a locatorului în contractul de vînzare-cumpărare încheiat cu vînzătorul bunului, constă în informarea vînzătorului despre contractul de leasing încheiat sau care urmează a fi încheiat, cu indicarea locatarului concret. Această informare a vînzătorului serveşte în calitate de temei pentru apariţia unor drepturi şi obligaţii specifice calităţii lui de parte a raportului de leasing. Lipsa în contract a indicaţiei despre scopul dobîndirii de către locator
31
a bunului nu afectează valabilitatea contractului, dar poate servi în calitate de temei pentru înaintarea cerinţelor de reparare a daunelor. Locatorul in contractul de leasing are obligatiile unui vinzator deoarece pune la
dispozitia locatarului bunul fara vicii de ordin material, sau juridic. Reesind din
cele spune, locatorul care poate fi persoana fizica sau juridica, in dependenta de
forma contractului de leasing, financiar sau operational isi asuma, sau transmite
catre locatar riscurile legate de contractul de leasing. Locatorul nu trebuie sa
impiedice lacatarului in folosirea obiectului contractului, iar daca este leasing
operational si mai multe persoane au dreptul de folosinta si posesie asupra
obiectului leasingului, acestea trebuie sa raspunda in masura prevederilor
contractuale in dependenta de forma leasingului.
Locatarul este obligat sa respecte conditiile contractuale, sa se foloseasca de bun in
dependenta de destinatia lui, are dreptul sa aleaga producatorul, are dreptul sa
formuleze cerinte fata de furnizor sau locator, are dreptul sa stabileasca
independent si sa aleaga cine se va ocupa cu efectuarea reparatiilor curente pentru
a intretine bunul in stare lucrativa, sau capitale daca este prevazut in contract,
atunci cind in contract nu se stabileste persoana (fizica sau juridica) care se va
ocupa de reparatia garantata a bunului
Locatarul are dreptul daca nu este prevazut in contract, dar la expirarea termenului
bunul se instraineaza, sa procure acest bun, iar daca doreste poate sa prelungeasca
relatiile contractuale de folosire atunci cind bunul nu se instraineaza.
Nu are dreptul locatarul sa greveze bunul, sa modifice contractul, sau sa-l intrerupa
fara instiintarea locatorului.
Locatarul este obligat sa permita locatorului verificarea modului de folosire a
bunului in orice moment atunci cind este rezonabil, dupa timp, loc.
Contractul de leasing inceteaza odata cu expirarea termenului si indeplinirea
obligatiunilor contractuale de catre parti, sau atunci cind se realizeaza contractului
cu acordul partilor, sau din cauza partilor, sau a unei parti; si din alte motive, sau
circumstante prevazute de lege.
12. Contractul de concesiune
32
<>Legea cu Privire la Concesiune – Monitorul oficial Nr.67 din 30.11.1995<>
În cadrul acestui contract se transmite în concesiune un serviciu public, un bun
public, sau se execută careva lucrări în vederea eficientizării economice ale
acesteia.
Acest contract este consensual, este sinalagmatic, cu titlu oneros, cu executare
succesivă, este comutativ, dar totodată include și unele elemente aliatorii, sau
nuanțe aliatorii, este translativ de posesie și folosință, dar la sfîrșitul contractului,
dacă bunul se înstrăinează, poate fi translativ de proprietate atunci cînd
concesionarul este de bună credință.
În cadrul contractului dat, statul, sau unitățile administrativ teritoriale ce au
calitatea de concedent, transmit, sau cesionează concesionarului care este un
investitor persoană fizică sau juridică de la noi din țară sau străin în schimbul unei
revedente, dreptul de a explora, de a prospecta, sau a exploata un bun, un serviciu
public, sau a executa careva lucrări.
Acest contract are natură dublă și anume din punctul de vedere a dreptului material
deoarece ține de dreptul civil și de dreptul administrativ. Aceasta este motivat de
modul de desfășurare și normele reglementative față de părțile contractante.
În afară de particularitățile juridice menționate mai sus, acest contract este solemn,
nu numai din cauza că se încheie în formă scrisă, dar din cauza că una dintre părți
este statul cît și modul de desfășurare a ofertelor, propunerilor și acceptării lor.
Elementele contractului:
În calitate de părți sînt concedentul și concesionarul unde concedent poate fi
Guvernul, dacă obiect al contractului de concesiune sînt terenurile sau alte resurse
naturale și în acest caz se încheie contractul între concesionar și organul central de
specialitate al administrației publice autorizat de guvern, iar în cazul concesionarii
bunurilor ce aparțin întreprinderilor de stat, sau municipale, sau administrației
publice locale, în calitate de concedent sînt organele centrale de specialitate ale
administrației publice locale; din acestea reiese că în dependență de cine este
proprietar în limitele atribuțiilor, că sînt bunurile statului, sau ale administrației
publice locale, concedent va fi Guvernul, sau reprezentanții administrației publice
locale.
În calitate de concesionar poate fi orice persoană fizică sau juridică care are
capacitate civilă de a contracta, corespunde cerințelor înaintate de concedent și
poate fi atît de la noi din țară cît și de peste hotare.
33
Concedentul transmite drepturile sale de posesiune și folosință asupra obiectului
contractului către concesionar, fără a-I transmite și dreptul de proprietate ce îi
permite dispoziția asupra obiectului dat.
Obiectul contractului:
Obiectul contractului de concesiune îl reprezintă folosirea de către o persoană
privată a unui serviciu public, a unui bun public, sau executarea unei activități
publice.
În ce privește categoria serviciilor publice, ele includ transportul public cît și
serviciile de colectare, depozitare și valorificare a deșeurilor, distribuției energiei
termice și electrice.
În calitate de bunuri că obiect al contractului de concesiune sînt terenurile publice
și alte resurse naturale, bunuri mobile și imobile ale organizațiilor de stat și
municipale, sau alte bunuri proprietar al cărora este administrația publică locală,
înafară de terenurile ce au o valoare istorico-culturală cît și terenurile destinate
ocrotirii naturii și alt terenuri conform legii cu privire la concesiune (art.111 din
lege).
În calitate de obiect pot fi și alte activități și bunuri, ca de exemplu cesionarea către
concesionar, construcția podurilor, centralelor electrice, hidrocentralelor și altor
lucrări în vederea obținerii carorva bunuri de însemnătate publică.
Forma contractului este scrisă și conform art.13 al legii cu privire la concesiune
contractul include părțile contractante, obiectul și scopul concesiunii, formele,
condițiile, volumul și modul de efectuare al plăților, obligațiile concedentului și ale
concesionarului cît și drepturile lor și alte clauze contractuale.
Conform Hotărîrii Guvernului RM nr.102 din 27 februarie 1996 sînt elaborate
măsurile pentru executarea legii cu privire la concesiune cît și prevederile cu
privire la organizarea și procedura licitațiilor.
Termenul contractului este de pînă la 50 de ani art.14 din Lege
Prețul contractului (redevență) conform art.15 al Legii cu privire la concesiune se
stabilește în natură, în bani, sau în formă mixtă. Sub formă de plăți de o singură
dată (bonus),sau chirie (rentă), sub formă de plăți pentru extracția resurselor
naturale sau fabricarea producției (royalti), iar în care plățile menționate sînt
efectuate de un investitor străin se acceptă plată atît în valuta națională cît și străină
( art.13 din Lege)
Încetarea contractului:
- În caz de lichidare a întreprinderii concesionale;
- prejudicierii obiectului concesiunii;
- expirarea termenului stabilit.
34
Rezilierea:
- falimentarea întreprinderii concesionale;
- decesului concesionarului - persoană fizica;
- pronunțarea de către instanța judecătorească a nulitații contractului
14. Contractul de antrepriză
Prin contractul de antrepriză o parte, antreprenor se obligă să efectuieze pe riscul
său o anumită lucrare celeilalte părți (client), iar aceasta se obligă să recepționeze
lucrarea și să plătească prețul convenit.
Antrepriza este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare
succesivă și consensual.
Particularitațile:
- Antreprenorul efectuează o lucrare la comandă clientului pentru satisfacerea
cerințelor individuale ale acestuia.
- Antreprenorul efectuează o anumită lucrare din care poate rezulta
producerea, sau transformarea unui bun, ori obținerea unui alt rezultat prin
efectuarea de lucrări
- Antreprenorul este independent în alegerea modului de executare a lucrării
- Antreprenorul execută lucrarea pentru o remunerație obținută după
efectuarea și predarea lucrării
Delimitarea contractului de antrepriză cu alte contracte:
Se deosebește cu contractul de vînzare cumpărare prin faptul că în momentul
încheierii contractului de vînzare cumpărare, obiectul acestui contract există în
realitate și este transmis cumpărătorului.
În contractul de antrepriză obiectul contractului nu există în momentul încheierii
contractului, el urmează a fi produs, fabricat.
Se deosebește de contractul de locațiune după obiectul contractului, după faptul că
plată locațiunii este determinată în funcție de volumul bunului închiriat, durata
folosinței obiectului etc.
În contractul de antrepriză nu persistă așa aspect ca folosirea unui bun care
aparține unei alte persoane.
Elementele contractului:
Părțile contractante sunt antreprenorul și clientul, unde antreprenorul este
considerată persoana care își asumă obligația să efectuieze o lucrare în favoarea
altei persoane, și clientul este persoană (fizică sau juridică) care însărcinează o altă
persoană să efectuieze o anumită lucrare.
35
Obiectul contractului de antrepriză este rezultatul activității antreprenorului.
Obiectul contractului de antrepriză poate fi producerea sau transformarea unui bun,
cît și obținerea de alte rezultate prin efectuarea de lucrări.
Forma contractului:
- este simplă scrisă - la producerea unor obiecte complicate care necesită un
termen de executare îndelungat și cheltuieli esențiale;
- verbală
Termenul are importanță pentru ambele parți:
- Pentru client – recepționarea la timp a obiectului contractului
- Pentru antreprenor – pentru ca după executarea lucrării și predarea ei
clientului are dreptul la remunerație.
Prețul contractului, sau remunerația antreprenorului este constituită din 2 elemente:
1. Cheltuielile suportate de antreprenor la executarea lucrării
2. Remunerația care i se cuvine după lucrul efectuat.
Dacă contractul de antrepriză prevede executarea unor lucrări complexe, prețul se
determina prin întocmirea devizului, întocmit de către antreprenor în comun acord
cu clientul și constituie un calcul al materialelor utilizate.
Riscurile în contractul de antrepriză:
1. Riscul lucrării (contractului) – antreprenorul se obligă să efectuieze pe riscul
sau o anumită lucrare. Prin urmare dacă executarea contractului devine
imposibilă din cauze de forța majoră, antreprenorul nu are dreptul la
remunerație
2. Riscul materialelor – riscul pieirii, sau deteriorarii fortuite a materialelor
necesare executării contractului îl suportă cel care le-a furnizat
3. Riscul obiectului contractului – riscul pieirii sau deteriorării fortuită a
obictului contractului pînă la recepționarea lui îl suportă antreprenorul.
Drepturile si obligațiile parților în cadrul contractului de antrepriză
- Antreprenorul este obligat să întreprindă toate măsurile pentru a eficientiza
modul de desfăsurare a lucrărilor față de obiectul contractului cît și pentru a
obține rezultatul dorit de client.
- Deoarece antreprenorul se socoate specialist și profesionist în domeniul dat,
el trebuie să informeze clientul despre toate acțiunile care trebuie să le
întreprindă pentru a obține rezultatul dorit, în ce privește calitatea
materialului din care urmează să fie îndeplinită, transformată sau reabilitată
lucrarea – obiect al contractului.
- Antreprenorul este obligat să efectuieze lucrarea de sinestatator, sau
personal dacă aceasta prevede contractul, sau reiese din contract (calitățile
personale ale antreprenorului).
36
- Antreprenorul trebuie să furnizeze materialul, sau să execute lucrul din
materialul clientului conform contractului, însă în ambele cazuri el duce
răspundere de calitatea bunului ce formează obiectul contractului.
- El trebuie să depisteze viciile materialului deoarece este profesionist și să
informeze clientul în măsura în care aceste vicii ar putea dăuna calității
bunului.
- Antreprenorul trebuie să informeze despre faptul existenței anumitor
împrejurări ce ar împiedica executarea sau finalizarea lucrărilor în termen.
- Antreprenorul trebuie să transmită clientului obiectul contractului în
termenii, modul și locul stabilit în contract. Obiectul trebuie să fie liber de
orice viciu de ordin material sau juridic.
- Dacă în cadrul contractului sînt executate lucrări capitale, atunci se
îndeplinește actul de predare primire al bunului, iar antreprenorul trebuie să
ia parte la transmiterea bunului către client, unde se va face cunoscută toată
informația față de obiectul material al contractului, clientului, iar ultimul va
recepționa lucrarea
- Dacă în cadrul recepționării lucrării de către client se vor depista careva vicii
materiale, antreprenorul va fi obligat să le înlăture pe cont propriu.
- În ce privește remidierea (înlăturarea) viciilor, art.930 alin.3 prevede că
antreprenorul poate să refuze înlăturarea acestor vicii dacă aceasta
presupune niște cheltuieli disproporționale (adică de o proporție mult mai
mare).
Antreprenorul are urmatoarele drepturi:
- Are dreptul de a cere de la client de a fi informat în măsură deplină cu
privire la obiectul contractului, lucrările care urmează să le facă
- Are dreptul de a cere preschimbarea materialului cu altul dacă cel din urmă
nu corespundea calității
- Are dreptul în cazul construcțiilor capitale de a cere constituirea unei ipoteci
asupra terenului de construcție al clientului pentru garantarea drepturilor ce
rezultă din contractul de antrepriză (art.953 CC)
- Are dreptul de a reține, sau de a gaja bunul mobil produs, sau îmbunătățit
pentru că clientul să-I achite pentru lucrările efectuate atunci cînd acesta nu
este deacord cu aceste lucrări (art.952 CC)
- Are dreptul conform art.951 CC de a rezelia contractul
Drepturile si obligațiile clientului:
- Clientul este obligat să informeze antreprenorul corect
- Să pună la dispoziția antreprenorului materialul fără vicii
- Să recepționeze bunul în timpul și modul stabilit în contract
- Să achite antreprenorului sumele prevăzute în dependență de termenele
prevăzute în contract
- Să îndeplinească actul de predare primire cu indicarea viciilor care pot fi
înlăturate
- Să ceară de la antreprenor o garanție în ce privește calitatea bunului
37
- Să achite imbunatatirele, sau înlăturarea viciilor excesive, dacă aceste vicii
au apărut din cauza clientului
Clientul are dreptul:
- Să ceară remedierea viciilor apărute din cauza antreprenorului care au ținut
de informarea incorectă, sau de calitatea materialelor
- Să remidieze singur viciile, dar să ceară compensarea cheltuielilor dacă
antreprenorul nu le-a refuzat din start din cauza sumelor disproporționale
- Să ceară numirea termenului de garanție conform art. 969 CC, deoarece în
acest termen se înaintează reclamațiile
Îcetarea contractului
Contractul încetează în dependență de termenii stabiliți, odată cu executarea
obligațiilor contractuale, sau în cazul pieirii bunului care este obiect material al
contractului; în cazul rezelierii înainte de termen din cauza neexecutarii obligațiilor
contractuale de către una dintre părți; în cazul decesului antreprenorului dacă
contractul este intuito-persone; și în alte cazuri cînd nu este posibilă desfășurarea
în continuare a relațiilor contractuale (art.940, 942, 943, 944, 945, 963 CC)
14. Contractul de prestări servicii
In cadrul acestui contract, in calitate de părți sunt prestatorul si beneficiarul
unde prestator poate fi persoana cu capacitatea de exercițiu deplina fizica sau
juridica atât din RM ci si de peste hotare iar in calitate de beneficiar poate fi orice
persoana atât PF cit si PJ ce are capacitatea de exercițiu si corespunde normelor
legale.
Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, in dependenta de
obiectul contractului - poate fi intuito-personae; cu executare succesiva si
comutativ; însă rezultatele prestării serviciilor cu toate ca este finit, nu aduce
așteptările beneficiarului in măsura in care el dorește.
O particularitate esențiala a acestui contract este faptul ca acesta are menirea
de a reglementa prestările serviciilor si poate fi regăsit într-o serie de contracte
civile cum ar fi: contractul de servicii turistice; contractul de mandat/ de transport/
de expediție; contractele bancare; contractul de depozit; contractul de magazinaj;
contractul de factoring s.a.
Elementele contractului:
In calitate de părți sunt prestatorul si beneficiarul, unde prestator poate fi orice
PF sau PJ ce are capacitate de exercițiu deplina iar in dependenta de obiectul
contractului, capacitate civila deplina (studii, abilitați) de a contracta.
38
Obiectul contractului: sunt serviciile prestate de orice natură in dependență de
dorința sau necesitatea uneia si abilitățile celeilalte părți contractante.
In principiu aceste servicii constau in săvârșirea unor anumite acțiuni, de
exemplu: la comision - înstrăinarea sau procurarea carorva pentru comitent; la
mandat- reprezentarea intereselor mandantului; la expediție- săvârșirea diferitor
acțiuni materiale (numărare, cântărire, descărcare/încărcare) cit si nemateriale,
întocmirea diferitor documente ce însoțesc marfa transportata s.a. Sau ca obiect al
contractului pot fi si desfășurarea unor activități, cum ar fi serviciile de audit cu
activitate contabila si analiza contabila, activitatea de consulting, serviciile prestate
de evaluator.
Forma contractului:
cu toate ca in cadrul contractului de prestări servicii avem un obiect specific,
si anume care da naștere obligațiilor de diligența din partea prestatorului si nu de
rezultat ca in cadrul contractului de antrepriza unde avem un rezultat materializat
in cadrul prestărilor serviciilor, persoana beneficiar poate avea si rezultatul ne dorit
sau ne așteptat (serviciile in instanță).
Forma contractului de intermediere este reglementata de normele generale ale
codului civil cu privire la forma actelor juridice, de exemplu: contractul de mandat
poate fi încheiat atât in forma verbala cit si scrisa deoarece poate fi atât cu titlu
gratuit cit si cu titlu oneros (in condițiile legii sau ale contractului). Forma
contractului din aceste considerente se respecta si se ajustează la împrejurări.
Termenul contractului:
este acea perioada de timp care este la înțelegerea parților sau reiese din
desfășurarea activității si acțiunilor întreprinse de către prestator si in dependenta
de obiectul contractului (prestarea serviciilor in cadrul contractului de expediție
conform termenului pot fi determinate sau determinabile iar in cadrul contractului
de mandat profesional – avocat, nu este determinat).
Prețul contractului se stabilește de către părți, se numește retribuție si se
evaluează in bani. El poate fi conform unor anumite tarife sau se stabilesc de către
părți in dependenta de acțiunile pe care la întreprinde prestatorul.
Atunci când este vorba de formarea prețului in urma mai multor acțiuni,
acesta va fi un preț estimativ sau deviz estimativ, si preț forfetar (art.935 CCRM).
Drepturile si obligațiile parților:
prestatorul este obligat sa de a întreprinde toate masurile si toate acțiunile
pentru a primi rezultatul dorit si așteptat de către client sau beneficiar.
El este obligat sa acționeze cu diligență si buna credință întreprinzând toate
masurile deoarece spre deosebire de contractul de antrepriza, prestatorul nu
acționează pe riscul sau ci pe riscul clientului sau beneficiarului.
39
Prestatorul este obligat sa depună toate eforturile pentru obținerea rezultatului
dorit iar conform art.938, alin.(1) CCRM, el este obligat sa furnizeze toate bunurile
necesare executării contractului daca nu a fost stipulat altfel sau in condițiile
formate nu exista alta soluție.
Prestatorul are dreptul in dependenta de condițiile contractului de a fi
remunerat in mărimea si termenii stabiliți in contract si in modul stabilit.
Beneficiarul (clientul) este obligat sa achite retribuția si sa pună la dispoziția
prestatorului toata informația necesara corectă, adevărată și in măsură necesară;
trebuie sa informeze despre toate acțiunile ce trebuie întreprinse de prestator si in
dependență de aceste acțiuni de serviciile prestate daca nu a fost stabilit u preț
forfetar, sa achite pentru fiecare acțiune in parte, formându-se un deviz estimativ.
Beneficiarul are dreptul de a fi informat de către prestator pe parcursul
termenului contractului in privința tuturor acțiunilor întreprinse de ultimul cit si
poate cere ca prestatorul sa prezinte o dare de seama in dependență de obiectul
contractului.
Încetarea contractului: art.975-978 CCRM.
15. Contractul de transport
In cadrul contractului de transport, transportatorul (cărăușul) acordă servicii
de transport obligându-se fata de cealaltă parte contractanta clientul (pasagerul) de
a transporta marfa (sau pasagerul cu sau fără bagaje) la locul de destinație in
modul, termenul si metoda prevăzută in contract cit si cu transportul care este
menționat in contract (diferite tipuri de transport).
Contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros sau gratuit daca nu
contravine legii, comutativ, cu executarea succesiva, iar in unele cazuri are si
nuanțe de intuito-personae însă nu este o condiție esențiala de fiecare dată.
Particularitățile contractului:
o particularitate deosebita este faptul ca acest contract este reglementat nu
numai de CCRM dar si de Regulamente speciale cum ar fi Legea cu privire la
transporturi din 21 mai 1997; Legea cu privire la transportul aerian din 1997;
Legea cu privire la transportul auto din 29 iulie 1988; Codul navigației maritime
comerciale aprobat prin Legea din 30 sept 1999; Codul transportului feroviar 17
iulie 2003; Regulamentul cu privire la transportul pasagerilor si bagajelor
reglementat prin Hotărârea Guvernului din 10 noi 2003; Regulamentul
transporturilor auto de mărfuri aprobat de Ministerul Transporturilor si
Comunicațiilor si monitorizat prin Hotărârea Guvernului din 09 dec 1999.s.a.
40
In afara de actele normative interne, funcționează un sir de acte normative
externe convenții, tratate internaționale la care RM ia parte.
Tipurile de transport:
In dependenta de diferite criterii, transportul este clasificat in următoarele
tipuri:
• După modul de transportare a mărfii distingem transport aerian;
transport maritim; transport feroviar; transport auto; transport fluvial (naval).
• In dependenta de tipul serviciilor distingem: transport la comanda;
transport pe rute regulate; transport de folos public; transport ocazional; transport
in regim taxi; transport de folos propriu s.a.
• In dependenta de teritoriu exista: transport intern(mașinile ce duc
marfa in interiorul marketului-de ex: metro); transport național; transport
internațional; transport municipal; transport local.
• In dependenta de funcția transportului si formelor aplicate in practica
distingem câteva tipuri de transport : transport succesive (atunci când sunt mai
mulți cărăuși care se succed unul pe altul folosind unul si același mijloc de
transport) sau combinate (cărăușii se succed utilizând diferite moduri de transport)
efectuate independenți unul de altul pe distante diferite – in acest caz cărăușul
încheie contract cu clientul in dependenta de faptul daca este un singur cărăuș sau
mai mulți, un contract sau mai multe contracte; Transporturi succesive si
combinate executate prin intermediar; Transporturi succesive si combinate
efectuate in temeiul unui document unic de transport.
Elementele contractului:
Părți sunt transportatorul (cărăușul) si clientul (pasagerul cu sau fără bagaje),
atât PF cit si PJ din tara sau de peste hotare, iar daca vorbim de transportator atunci
in dependenta de obiectul contractului legea poate impune întrunirea anumitor
calități. In ce privește transportul de pasageri, cărăușul trebuie sa dețină licența in
dependenta de tipul de transport (auto, feroviar, aerian) de a acorda asemeni
servicii.
Daca vorbim de transportul aerian, PJ care acorda aceste servicii trebuie sa
dispună de un sir de documente si autorizații care ii permite activitatea aeronautica
si exploatarea rutelor aeriene in dependenta de tipul transportului aerian (nave
aeriene particulare si nave aeriene de transport de pasageri sau marfa).
Obiectul contractului:
are 2 laturi componente: pe de o parte este prestarea serviciilor de transport pe
de o alta parte este latura materiala obligațiunea clientului sau pasagerului de a
achita serviciile.
41
Forma contractului: este scrisa de regula, si in dependenta de obiectul
material al contractului si tipul de servicii poate fi documentata in mod diferit
(foaie de trăsura la transportul auto; conosament- la transport maritim sau fluvial;
tichet- la transport de pasageri). Importanta formei scrise a contractului consta in
faptul ca ea prezinta o proba in ce privește obligațiunile contractuale ale parților.
Drepturile și obligațiile părților. Obligația principală a clientului o constituie plata taxei de transport, mărimea căreia poate fi convenită prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel. Prin urmare, această normă dicpozitivă poate fi utilizată de părţi numai într-un singur caz – dacă legea nu stipulează modalitatea de stabilire a plăţii de transport. Legea expres stipulează o garanţie pentru asigurarea dreptului cărăuşului de a primi taxa de transport. Astfel, cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii pînă la achitarea taxei de transport. Acest drept are o importanţă deosebită în cazurile cînd taxa de transport este plătită nu după regula generală, adică pînă la transportare pasagerului şi bagajului sau a încărcăturii, dar în alte perioade de timpStabilirea raporturilor civile în contractul de transport de persoane are loc, de reguzlă, prin întocmirea unui document special care poartă denumirea de bilet sau titlu de călătorie. În primul rînd procurarea buletului demonstrează în exterior consimţământul, acceptul pasagerului faţă de oferta publică a cărăuşului. În al doilea rînd, biletul este o confirmare în scris a raporturilor contratuale. De regulă, contractul de transport de călători este considerat încheiat din momentul procurării biletului. Prin procurarea buletului se documentează şi faptul executării obligaţiei principale a pasagerului – achitarea taxei de transport şi naşterea obligaţiilor contractuale ale cărăuşului Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepţia cazului cînd acest prejudiciui este rezultatul unei forţe majore, al stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării vehiculului. Răspunderea cărăuşului pentru prejudiciile care rezultă din întîrziere este exclusă dacă altfel nu s-a convenit în mod expres sau dacă transportatorul nu a acţionat cu intenţie sau din culpă gravă. Răspunderea cărăuşului nu poate fi exlusă sau limitată prin contract. Limitările în mărimea despăgubirilor în transportul public de persoane trebuie aprobate de Guvern. Cărăruşul răpsunde pentru poerderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasageri, cu excepţia cazului cînd va dovedi forţa majoră, viciul propriu al bunului sau vina pasagerului. Cărăuşul nu răspunde pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului cînd i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat să îl transporte. Cărăuşul nu este cu atît mai mul răspunzător pentru pierderea bagajelor de mînă care au rămas sub
42
supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului cînd ultimul va demonstra vinovăţia cărăuşului. În cazul transportului succesiv sau combinat de persoane, cel care efectuează transportul în cursul căruia s-a cauzat prejudiciul este răpsunzător, cu expecţia cazului în care, printr-o stipulaţie expresă, unul sintre cărăuşi şi-a asumat răspunderea pentru întreaga călătorie. Pasagerul poate rezilia contractul în orice moment dacă prin aceasta nu cauzează întîrzieri. El este obligat să plătească transportatorului despăgubirile cauzate de reziliere. Dacă devin cunoscute împrejurările în sfera transportatorului despre care pasagerul nu putea să ştie şi care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport, el poate rezilia contractul. Pasagerul poate rezilia contractul şi atunci cînd este previzibil că vor avea loc întîrzieri în comparaţie cu timpul şi durata convenită. În aceste cazuri, nu se naşte obligaţia de despăgubire
16. Contractul de expediție.
Conform art.1075 CCRM prin contractul de expediție înțelegem acel contract
care este încheiat intre expeditor pe de o parte care se obliga încheie un contract de
transport si sa efectueze actele necesare iar daca este prevăzut in contract sa
dirijeze acțiunile necesare in vedere efectuării transportării pe contul si in numele
celeilalte părți care este clientul sau in nume propriu al expeditorului iar clientul la
rândul sau se obliga sa-i achite pentru serviciile date remunerația prevăzută in
contract numita comision cit si cheltuielile adăugătoare care au avut loc dar nu au
fost prevăzute in contract daca aceste cheltuieli erau necesare pentru atingerea
scopului propus.
Acest contract este consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu
executare succesiva. Nu se exclude cazul ca el sa aibă un caracter intuito-personae,
însă prin lege nu se impune aceasta condiție.
Contractul dat include in sine un sir de caractere si caracteristici care ar fi
atribuite altor contracte așa ca: contractul de mandat, care prezuma încheierea
actelor juridice in numele si pe contul altei părți; contractul de comision ce denota
faptul de a întreprinde acțiuni de transportare in numele clientului; contractul de
depozit, când este vorba de depozitarea si păstrarea bunurilor pentru a asigura
integritatea lor; contractul de prestări servicii care includ acțiunile materiale de a
numără, de a descarcă, de a încarcă; contractul de transport daca expeditorul
îndeplinește si acțiunile de transportare a mărfii ce au o tangenta directa cu statutul
sau de activitate.
Elementele contractului:
In calitate de părți apar expeditorul si clientul unde client poate fi orice PF/PJ
care are capacitate civila de a contracta si capacitate deplina de exercițiu; in
43
calitate de expeditor pot fi persoanele care desfășoară o activitate comerciala si din
aceste considerente aceasta persoana trebuie sa aibă capacitate speciala, ea poate si
o societate comerciala, o organizație ne comerciala sau întreprinzător individual.
Nu trebuie de confundat contractul de expediție care este unul complex cu
contractele enumerate mai sus deoarece in cadrul contractului de expediție
expeditorul este persoana juridica specializata. Codul civil admite faptul ca in
cadrul contractului de transport de mărfuri, daca este menționat in contract,
transportatorul acorda servicii de expediții.
Obiectul contractului reprezintă prestarea unui complex de servicii care au
menirea de a organiza transportarea mărfii, iar daca expeditorul este si
transportator atunci de a organiza transportarea mărfii de fapt.
Din aceste considerente putem concluziona ca obiectul contractului de
expediție sunt totalitatea acțiunilor materiale si nemateriale (acțiuni juridice), care
sunt îndreptate spre înfăptuirea si realizarea contractului de expediție pentru a
asigura transportarea mărfii.
Forma contractului conform art. 1075 (2) CCRM el se încheie in forma scrisa,
si daca este necesar in dependenta de obligațiunile contractuale ale expeditorului,
clientul poate sa-i elibereze procura.
Prețul contractului reprezintă comisionul care este stabilit de către părți si in
unele cazuri in afara de comision, clientul ii compensează expeditorului
cheltuielile suplimentare daca nu au fost si nu puteau fi prevăzute la momentul
încheierii contractului dar au fost necesare pentru atingerea scopului propus.
Termenul contractului este stabilit de către părți, el poate fi determinat sau
nedeterminat in dependenta de circumstanțe sau de activitatea clientului.
Drepturile si obligațiile părților:
Clientul este obligat sa conform art.1077 CCRM de a pune la dispoziție
expeditorului informația necesara in volumul cuvenit si in măsura in care aceasta ii
permite înfăptuirea de către expeditor a obligațiunilor contractuale. Este obligat sa
achite comisionul conform art.1085 CCRM in momentul in care expeditorul a
predat bunul. Dar daca expeditorul acorda si serviciu de transport, atunci când
marfa este gata de transportare se achita prețul convenit.
La înțelegerea părților, daca marfa este însoțită si predata către destinatar,
poate fi preconizat ca o parte de remunerație sa se achite la etapa finala a
contractului.
Are dreptul clientul de a fi informat in ce privește neajunsurile sau ajunsurile
ce țin de înfăptuirea obligațiunilor contractuale ale expeditorului; sa-i ceara
achitarea prejudiciilor suportate din cauza neinformării sau informării incomplete
de care expeditor cu privire la marfa transportata.
44
Expeditorul este obligat sa îndeplinească indicațiile clientului cu diligenta
art.1076ccrm, deoarece se considera profesionist in domeniu.
Daca este prevăzut, atunci el este obligat sa asigure încărcătura, este obligat
sa verifice încărcătura, este obligat sa răspundă pentru prejudiciile aduse clientului
in măsura prevederilor contractuale, este obligat sa întreprindă diferite masuri si
acțiuni juridice sau materiale in măsura prevederilor contractuale sau in măsura in
care ar permite executarea deplina a contractului.
Are dreptul de efectua transportul cu forte proprii (1082ccrm); are dreptul la
remunerația in afara contractului si are dreptul de a fi informa in măsura necesara
pentru a îndeplini obligațiunile contractuale eficient.
Încetarea contractului in termen sau o data cu executarea obligațiunilor
contractuale sau înainte de termen in cazul rezilierii contractului din inițiativa sa
sau a clientului in dependenta de circumstanțele create.
17. CONTRACTUL de SERVICII TURISTICE
În cadrul contractului de servicii turistice, o parte ,organizatorul călătoriei (agentul
turistic) se obligă să acorde celeilalte părţi, turistului, serviciile stipulate în contract
iar turistul se obligă să achite costul lor.
Contractul dat a devenit un contract numit odată cu adoptarea noului cod civil al
Republicii Moldova și este un contract din categoria celor care mediază prestările
de servicii în sfera turismului. Datorită complexităţii raporturilor reglementate, cît
și importanţei lui şi necesităţii protejării cît mai largi a drepturilor turistului,
contractual de servicii turistice a fost scos de sub incidenţa normelor cu privire la
contractul de prestări servicii şi şi-a găsit o proprie reglementare în cap. XIX, titlul
III al cărţii a III-a, Cod civil actual.
Însă contractul dat este reglementat și de Legea turismului al RMoldova din
11.02.2000, unde în conformitate cu art.1, turismul reprezintă domeniul economiei
naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi servicii
oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o
perioadă mai mare de 24 de ore și mai mică de un an, şi al căror motiv este altul
decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.
Contractul de servicii turistice este consensual or se consideră încheiat din
momentul când părţile au convenit în forma cerută de lege asupra clauzelor
esenţiale ale lui. Potrivit art. 1134 Cod civil.
Ambele părţi ale contractului se obligă reciproc şi corelativ, ceea ce determină
caracterul sinalagmatic al contractului de prestări servicii turistice.
Deoarece turistul beneficiază de serviciile prestate în schimbul unui preţ, iar
agentul touristic activează pentru a obținefoloase patrimoniale, contractul de este
cu titlu oneros.
Pentru prestarea serviciilor turistice, care reprezintă obiectul contractului este
necesară o anumită perioade de timp, deaceea contractual are un character
succesiv.
45
Contractul de servicii turistice este determinat de statutul special al turistului,
care, după cum rezultă din prevederile legale poate fi doar persoană fizică, care
consumă produsul turistic în scopuri personale. Din acest motiv, contractului
de servicii turistice i se vor aplica în mod corespunzător prevederile generale ale
codului civil destinate raporturilor cu participarea consumatorului, iar turistul va
dispune şi de mijloacele de protecţie juridică specifice. Iar contractul va avea
caracterul de contract de adeziune și caracter public. Elementele contractului:
În calitate de părți sunt agentul touristic sau organizatorul călătoriei care este agent
economic, posesor de licență de turism, conf. Legii turismului, iar în calitate de
turist, poate fi orice persoană, înzestrată cu capacitate de exercițiu deplină.
Obiectul contractului sunt serviciile turistice, prestate de agenți economici cu profil
touristic, care pot să include un șir întreg de servicii, cum ar fi: cazarea, deplasarea,
tratamentul balnear, și alte servicii complementare incluse în contract.
Forma contractului este scrisă, conform Hotărîrii Guvernului RM cu prire la
întyroducerea și aprobarea contractului touristic, voucherului touristic și a fișei de
evidență statistică a circulației turiștilor la frontiera RM. În voucherul touristic se
include toată informația care este și în contract, deoarece el este o parte integrantă a
contractului.
Termenul contractului este stability de către părți, însă nu trebuie să fie mai mic de
24 de ore și mai mare de un an.
Prețul contractului îl reprezintă remunerația datorată de turist agentului touristic
pentru serviciile acordate de acesta și este o clauză obligatorie a contractului.
Conform art.1136 CC, preţul este remuneraţia datorată de turist organizatorului
călătoriei pentru serviciile prestate şi reprezintă una din clauzele obligatorii ale
contractului. Preţul se determină la înţelegerea părţilor şi urmează a fi prevăzut în
contract. Clauza cu privire la preţ urmează să prevadă atât preţul unic al
călătoriei, cît şi costul serviciilor suplimentare (taxa de îmbarcare şi debarcare în
propuse, mărcile de producție, diferite modele, decorații si alte elemente de
individualizare cit si sa organizeze diferite treninguri sau cursuri si in baza de
cunoștințe sa fa evaluări si promovări.
Franchiserul trebuie sa informeze, să îndrumaze cit si poate sa verifice
activitatea franchiseului si respectarea tehnicilor si metodelor propuse si la rândul
sau are dreptul de a impune limitele teritoriale ale zonei unde in continuare va
activa franchiseul conform contractului.
In perioada post-contractuala, ambele părți contractante trebuie sa respecte si
sa activeze conform principiului de concurenta loiala (art.1177 CCRM) care nu
poate depăși un an de zile. Dacă acest fapt prejudiciază franchiseul el are dreptul sa
ceara o compensație financiara corespunzătoare.
Ambele părți sunt obligate de a păstra confidențialitatea fata de toata
informația care le-a devenit cunoscuta pe parcursul activității in baza contractului
de fanchising.
29. Contractul de fidejusiune
Presupune ca o parte numită fidejusor se obligă față de creditor sa execute
integral sau parțial, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit obligația debitorului față de
creditor.
Fidejusiunea poate fi judecătorească, convențională, legală.
Fidejusiunea indiferent de felul sau se încheie de fiecare data intre creditor si
fidejusor. In urma acestui contract creditorul are dreptul sa ceara executarea
obligației debitorului de către fidejusor in acel volum in care este indicat in
contract.
Are importanta fidejusiunea in diferite contexte si in diferite contracte unde in
calitate de fidejusor poate apărea o PF/PJ sau chiar o instituție financiara atunci
când este vorba de garanția bancara.
75
Un tip de garanție speciala asemenea fidejusiunii este avalul la cec sau la
cambie. Poate fi garantata prin aval si avalistul este răspunzător ca si celelalte
persoane care sunt obligate prin cec sau prin cambie. Însă diferit de fidejusiune,
obligația avalistului rămâne sa fie valabila chiar si atunci când obligația pe care el
a garantat-o devine nula pe când la fidejusiune ea devine nula in cazul declarării
obligației principale nule (obligația dintre creditor si debitor).
Conform achiziției de mărfuri, lucrări si servicii pentru necesitățile statului, ca
forma de garantare pentru oferta in ce privește executarea obligațiilor contractuale
de către ofertant este stipulata cauțiunea care in principiu este o modalitate a
fidejusiunii.
caracterele juridice:
cu titlu oneros sau gratuit in dependenta de prevederile contractuale si natura
contractului; solemn (se încheie forma scrisa, îndeplinindu-se dispozițiile legale cu
privire la contractul de fidejusiune), conform art.1147CC daca forma scrisa nu este
respectata iar fidejusorul își executa obligația atunci viciul de formă se consideră
înlăturat sau epuizat; aleatoriu (sau riscant) fiindcă obligațiile fidejusorului apare in
viitor doar atunci când debitorul nu-si executa obligația fata de creditor; accesoriu.
Elementele contractului:
Părți sunt fidejusorul si creditorul.
Pentru ca contractul de fidejusiune sa fie valabil părțile contractante trebuie sa
aibă capacitatea de a contracta si in calitate de fidejusor pot apărea PF/PJ care au
capacitate deplina de exercițiu si corespund cerințelor legale. Nu pot avea
capacitate de fidejusor garant persoanele lipsite de capacitatea de exercițiu sau care
au capacitate restrânsă. In acest caz debitorul poate sa ceara schimbarea unui alt
fidejusor.
In afara de aceasta, persoana presupusa fidejusor trebuie sa-si dea
consimțământul in toate cazurile de fidejusiune.
Creditorul trebuie sa pună la dispoziția fidejusorului informația completa si
veridica in ce privește obiectul contractului de fidejusiune.
Obiectul sunt totalitatea acțiunilor pe care fidejusorul le promite creditorului
ca le va face in numele si pentru debitor in cazul ca debitorul nu-si onorează
obligațiile fata de creditor.
Obiectul contractului trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: sa fie
legal; sa se afle in circuitul civil; sa corespunda normelor de etica si morala; sa fie
determinat sau determinabil.
Forma contractului, conform art.1147 CCRM este scrisa dar daca fidejusorul
executa obligația viciul de forma nu se ia in considerație.
termenul contratului se stipulează de către părți si poate fi determinat sau
determinabil in dependenta de desfășurarea contractului si termenii propuși in
contractul principal dintre creditor si debitor.
prețul contractului are importanta in contractul de fidejusiune cu titlu oneros
si se achita in măsura in care este prevăzut in contract.
Drepturile si obligațiile parților:
76
In cadrul structurii raporturilor de fidejusiune vom analiza raporturile
contractuale dintre creditor si fidejusor si raporturilor contractuale dintre fidejusor
si debitor. Raportul dintre creditor si fidejusor:[art.1155 – 1161 CCRM]
fidejusorul este obligat sa execute obligația debitorului fata de debitor atunci când
debitorul nu a executat-o. fidejusorul la cererea debitorului poate sa execute fata de
creditor împreună cu debitorul solidar conform art.1156 CCRM.
Raportul dintre debitor si fidejusor:[art.1162 – 1165 CCRM]
Încetarea fidejusiunii [art. 1166 – 1170 CCRM]
30. Jocuri și Pariuri
Contractul privind jocurile de noroc și pariul reprezintă contractual care are loc
între jucător și organizatorul jocului, în termenul stipulate sau rezumat din
circumstanțe. Acesta este valabil doar în cazurile expres prevăzute de legislația în
vigoare și monitorizat de: C. civ. la capit. XXXI „ Jocuri și pariuri”, Legea cu
privire la jocurille de noroc Nr.285-XIV din 18.02.99 adoptată de către
Parlamentul RM și publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 50-52/230 din
20.05.1999. Supravegherea și controlul asupra desfășurării jocurilor de noroc se
efectuează de Ministerul Finanțelor și Camera de Licențiere.
Însuși jocul de noroc, reprezintă acel joc care se desfășoară conform regulilor și
participarea la el permite cîștigul banilor sau altor bunuru sau drepturi
patrimoniale, însă acest joc este riscant sau aleatoriu deoarece rezultatul lui este
urmare a unor evenimente întîmplătoare și imprevizibile.Conform art.2(al.2) din
Legea Nr.285-XIV, nu este joc de noroc: (a). loteria în obiecte,
distractivă,neregulată care nu prevede venituri pentru organizatori dacă costul
tuturor biletelor e pînă la 5000 lei, iar cîștigul pînă la 3 salarii minime stability la
ziua desfășurării jocului; (b). acele jocuri, cîn sunt folosite mașini, aparate,
dispositive - care nu presupun elemente aleatorii, ci se bazează pe forța, abilitățile,
dibăcia participanților, iar cîștigul maximal este de pînă la 2 salarii minime;
(3).jocurile organizate de personae fizice sau juridice, dacă fondul de cîștiguri este
format din venitul propriu și are menirea de a stimula activitatea de bază sau cu
scop de publicitate și participarea la joc este gratuită.
Revenind la reglementarea jocurilor şi pariurilor în codul civil, trebuie să
aducem în evidenţa caracterul eterogen şi „internaţional” al acestor dispoziţii.
Toate cele trei articole ale capitolului XXXI au origini diferite. Art. 1375 este
traducerea art. 2629 din codul civil Québec, art. 1376 este traducerea (cu adaptări)
art. 1063 din codul civil rus, iar art. 1377 este, din câte am reuşit să deducem, o
creaţie a legiuitorului moldovean. Acest lucru nu reprezintă ceva grav în sine, ceea
ce este mai grav este că a fost „omisă” preluarea dispoziţiilor esenţiale în ceea ce
priveşte reglementarea jocurilor şi pariurilor, conţinute atât de art. 2630 C. civ.
Québec, cât şi art. 1062 C. civ. rus. Şi mai surprinzător este faptul că în proiectul
codului civil al Republicii Moldova la art. 1983 au fost reglementate, cu lux de
amănunte, „obligaţiile ce se nasc din jocuri şi pariuri”. Din raţiuni care ne
depăşesc, acest articol nu a fost preluat de actualul cod civil, celelalte trei fiind
77
preluate cu modificări neesenţiale. Despre importanţa practică a acestei „omisiuni”
vom discuta un pic mai jos.
Remarcăm o diferenţă clară faţă de toate celelalte contracte reglementate în cod.
Dacă în cazul lor regula este că sunt valabile (licite) atâta timp cât o dispoziţie
legală nu le interzice expres, în cazul jocurilor şi pariurilor situaţia este diametral
opusă, acestea din urmă fiind valabile numai dacă o lege specială le prevede. Fără
a intra în amănunte, acest lucru se întâmplă din cauza faptului că legiuitorul nu
priveşte cu ochi buni aceste contracte, considerându-le imorale. Întrucât nu le
poate interzice cu totul, fără a aduce atingeri grave principiului libertăţii
contractuale, a fost găsită această soluţie de compromis.
Întrucât este puţin probabil ca legiuitorul să poată anticipa şi reglementa expres
toate situaţiile posibile în materie de jocuri şi pariuri, în alineatul al doilea este
instituită o excepţie. Vor fi considerate valabile, chiar în lipsa unui legi speciale
care să le reglementeze, contractele ce vizează jocuri care necesită îndemânări
fizice din partea participanţilor (jocuri de abilitate, după cum sunt denumite de
legea cu privire la jocurile de noroc) dacă mizele nu vor fi excesive. Trebuie
menţionat că şi aceste jocuri vor fi interzise în măsura în care ar constitui obiectul
unei activităţi comerciale şi nu s-ar conforma dispoziţiilor legii cu privire la
jocurile de noroc (Articolul 4. Jocurile de noroc interzise: „Jocurile de noroc ce nu
corespund cerinţelor prezentei legi sînt interzise şi practicarea lor pe teritoriul
Republicii Moldova nu se permite.”), textul codului civil vizând numai pariurile
sau jocurile sporadice.
Am adus deja în discuţie, în câteva rânduri, faptul că aceste contracte au un regim
juridic diferit. Diferenţa majoră, care, însă, nu apare în codul nostru civil, se
concretizează în două reguli: (1) legea nu conferă câştigătorului posibilitatea de a
solicita plata pe calea unei acţiuni în justiţie; (2) cel ce a plătit voluntar datoria
rezultată dintr-un asemenea contract nu poate cere restituirea plăţii ca fiind
nedatorată. (art. 2630 alin. (1) C. civ. Québec „Lorsque le jeu et le pari ne sont pas
expressément autorisés, le gagnant ne peut exiger le paiement de la dette et le
perdant ne peut répéter la somme payée”; art. 1062. C. civ. rus. Требования,
связанные с организацией игр и пари и участием в них: „Требования граждан
и юридических лиц, связанные с организацией игр и пари или с участием в
них, не подлежат судебной защите,…”; art. 1636 C. civ. rom. „Legea nu da nici
o acţiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare”, art. 1638 C. civ. rom.
„Pierzătorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de buna voie, afara
numai în cazul când câştigătorul a întrebuinţat dol, înşelăciune sau amăgire”; art.
1983 proiectul codului civil al Republicii Moldova „(1) Cerinţele persoanelor,
derivate din organizarea jocurilor sau pariurilor, sau din participarea la ele, nu
beneficiază de protecţie judiciară, dacă aceste jocuri sau pariuri nu sunt autorizate
de stat, deoarece nu nasc obligaţii juridice. …”)
Din punct de vedere tehnic, putem remarca o asemănare cu obligaţia
naturală: prestaţia nu poate fi dobândită pe calea unei acţiuni în justiţie, iar odată
plătită, nu se poate cere returnarea ei ca fiind nedatorată. Totuşi, aceste două
situaţii sunt diferite, obligaţia naturală are la bază o îndatorire morală pe când în
cazul jocurilor şi pariurilor din cauza imoralităţii se refuză acţiunea în justiţie. Nu
78
numai fundamentul moral sau imoral al acestor situaţii le diferenţiază ci şi
tratamentul juridic.
Codul civil al Republicii Moldova nu conţine o dispoziţie similară celor
prezentate mai sus. Pe cale de consecinţă, în dreptul civil moldovenesc contractul
de joc sau pariu se prezintă, din punctul acesta de vedere ca oricare alt contract,
adică este înzestrat cu acţiune în justiţie pentru realizarea drepturilor şi obligaţiilor
corelative ce decurg din el. Unica diferenţă faţă de celelalte contracte o reprezintă
necesitatea prevederii printr-o lege specială a valabilităţii lui. Atunci, întrebarea
care se naşte este de ce legiuitorul îl separă de celelalte contracte şi îl
marginalizează, plasându-l undeva între actul juridic unilateral şi faptele licite?
Contractul de loterie şi alte contracte de joc similare produc efecte juridice numai
daca loteria sau jocul sînt autorizate de stat.
(2) Relaţiile dintre organizatorii de loterii totalizatoare (pariuri mutuale) şi alte
jocuri de risc ce au obţinut licenţa în modul stabilit de legislaţie şi participanţii la
jocuri se stabilesc în contractul respectiv.
În cazurile prevăzute în regulile de organizare a jocurilor, contractul dintre
organizatorul jocului şi participantul la joc se încheie prin transmiterea de către
organizator către participant a biletului de loterie, a chitanţei sau a unui alt
document.
(4) Propunerea de încheiere a contractului prevăzut la alin.(1) trebuie sa conţină
clauze privind termenul de desfăşurare a jocurilor, modul de determinare a
cîştigului şi a mărimii acestuia.
(5) Daca organizatorul refuză să desfăşoare jocul în termenul stabilit, participanţii
la joc sînt în drept să-i ceară recuperarea prejudiciului real cauzat de
contramandarea sau anularea jocului.
(6) Cîştigul obţinut de persoana care, potrivit condiţiilor de desfăşurare a jocului,
este recunoscută drept cîştigătoare trebuie să-i fie acordat de organizatorul jocului
în mărimea, în forma şi în termenele prevăzute în condiţiile jocului, iar daca nu
este prevăzut un termen de plată a cîştigului, nu mai tîrziu de 12 zile de la
anunţarea rezultatelor jocului.
31. Tranzacția
În cadrul contractului de ranzacţie, părţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce apar în procesul executării unei hotărîri judecătoreşti. Pentru încheierea tranzacţiei se cere capacitatea necesară de a dispune de obiectul tranzacţiei.Tranzacţia poate stipula o penalitate pentru cel care omite să o execute.Nu se poate face tranzacţie cu privire la capacitatea persoanei sau la alte chestiuni care interesează ordinea publică. Se poate încheia tranzacţie asupra unei acţiuni civile ce derivă dintr-o infracţiune.. Astfel, tranzacţia nu poate fi în cheiată cu privire la capacitatea persoanei şi cu privire la actele care priveşte ordinea publică.
79
Prin acte ce priveşte capacitatea persoanei este necesar de înţeles acele categorii de acte care privesc aptitudinea persoanei de a se prezenta în calitate de pîrît sau reclamant sau într-o altă careva calitate în cadrul procesului civil. Desemenea tranzacţia nu este admisă în ce priveşte schimbarea calităţii procesuale. Spre exemplu, obiect al tranzacţiei nu poate servi schimbarea calităţii vînzătorului bunului în cazul de evicţiune, astfel cum acesta să nu vină de partea cumpărătorului ci de partea celui ce a indus situaţia de evicţiune. Deasemenea obiect al tranzacţiei nu poate fi considerarea capacităţii sau incapacităţii persoanei de a săvîrşi anumite acte, indiferent de faptul dacă este aceasta persoană fizică sau juridică între părţi autoritatea lucrului judecat. Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare. între părţi autoritatea lucrului judecat. Tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare. Tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice. Eroarea de drept nu este un temei de nulitate a tranzacţiei. Tranzacţia care este fondată pe un titlu nul este lovită, de asemenea, de nulitate cu excecpţia cazului când părţile au acoperit în mod expres nulitatea. Tranzacţia fondată pe un înscris ulterior recunoscut fals este nulă. Tranzacţia privind un proces început este nulă dacă părţile sau una din ele nu ştie că litigiul a fost terminat printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Dacă părţile au încheiat o tranzacţie privind toate afacerile dintre ele, descoperirea ulterioară a unui document care le era cunoscut nu este un temei de nulitate a tranzacţiei, cu excepţia cazului când a fost ascuns de una din părţi, sau cu ştiinţa acesteia, de un terţ
Tranzacţia este nulă daca are doar un obiect şi dacă documentele descoperite dovedesc că una din părţi nu avea nici un drept.
Prezentul articol presupune două ipoteze: una ce priveşte posibilitatea părţilolr de a stabili clauze generale ale tranzacţiei asupra tuturor domeniilor relaţiilor dee afaceri între două sau mai multe persoane, iar prin urmare de a exclude în primul rând formulările de concretizare a fiecărui litigiu, iar în cel de-al doilea rând se presupune posibilitatea ca clauzele tranzacţiei să aibă referinţă la afacerile viitoare. Aceest fapt în mare măsură ar uşura relaţiile de afacere dintre agenţii economici, precum şi dintre alte categorii de persoane, iar drept rezultat s-ar exclude eventuala procedură judeecătorească pentru toate cazurile neânsemnate. Cea de-a doua ipoteză priveşte situaţia în care se declară uun principiu-prezumţie a faptului că părţile contractante au cunoştinţă despre întreg conţinutul şi forma activităţilor ce le au ca obiect al relaţiilor dintre ele. Prin urmare, chiar dacă apare un careva document, care într-un fel careva ar submina trăinicia relaţiiloor întrte părţile contractante, acecsta nu poate servi drept temei de declarare a nulităţii, chiar dacă de acest document, la încheierea trranzacţiei, nu s-a pomenit. Excepţie de la acestă regulă face parte cazul în care documentul acesta a fost tăinuit de către una
80
din părţi sau cu ştirea acesteia. În acest caz tranzacţia se consideră nulă. Astfel, dacă de fapt a avut loc tăinuirea acestui document, însă, aceasta nu este culpa uneia din păărţi aceasta nu poate duce după sine nulitatea tranzacţiei. Greşelile de calcul comise de una din părţi la încheierea tranzacţiei nu păăgubesc pe nici una din părţi şi urmează a fi reparate.
Articolul 1338 Cod civil stabileşte un principiu-prezumţie, conform căruia
greşelile de calcul nu păgubesc partea care le-a făcut. Prin urmare, dacă aceste
greşeli cauzează careva prejudicii ceeleilalte părţi la tranzacţie, partea care a
comis greşala urmează a înlătura consecinţele acesteia. Astfel, în virtutea
greşelii, contractul de tranzacţie nu este considerat nul, chiar dacă la
cunoaşterea acestui fapt, cel ce a comis greşala nu ar fi încheiat tranzacţia.
Greşelile de calcul pot servi temei de declarare a nulităţii contractului de tranzacţie dacă acestea au fost comise de către o terţă persoană, iar posibilitatea de a fi verificate de partea interesată era exclusă. Calculul greşit poate fi comis, spre exemplu, atunci când părţile contractante nu corect au partajat suprafaţa terenului moştenit, incorect s-au numărat sumele de bani etc. Nu poate fi considerat calcul greşit comis de către uuna din părţi, dacă în realitate calculul a fost făcut de către una din părţi, dar sarcina calculării aparţinea tuturor părţilor la contract, dar acestea nu au făcut nici calculul, acordînd încrederea celui ce a realizat-o de facto, nici nu au verificat corectitudinea calculării.
32. Obligațiile ce se nasc din cauzarea de daune
Doctrina dreptului civil distinge două categorii de obligații, și anume, obligațiile
contractuale ce iau naștere și se constituie în baza contractelor prin acordul părților
și cele necontractuale sau care iau naștere din temeiurile prevăzute de lege.
Obligațiile date se mai numesc și obligații din cauzarea de daune sau obligații
delictuale. Conform, art. 1398 CC,în cadrul obligațiilor delictuale este menționat
faptul că cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este obligat să
repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul
moral cauzat prin acţiune sau omisiune, care prevede temeiul şi condiţiile generale ale răspunderii delictuale. Atunci cînd persoana care a cauzat o daună și întrunește condițiile prvăzute la capitolul dat, ea va fi obligată să repere acest prejudiciu și va avea calitatea de debitor, iar persoana vătămată ce are dreptul de a i se repara prejudicial are calitatea de creditor. Însă nu doar persoana vătămată poate avea calitatea de creditor, deoarece atunci cînd persoana fizică-creditor decedează sau atunci cînd pentru fapa delictuală răspunde altă persoană, în cazurile date va fi vorba de succesori-creditori sau personae responsabile în cadrul institutului de tutelă și curatelă. Sau
81
persoanele cevor răspunde conform obligațiunilor de serviciu sau în alte cazuri exspres prevăzute de lege. Obiectul obligației delictuale reprezintă despăgubirea de ordin patrimonial ce urmează a fi plătită de debitor persoanei vătămate, care are rolul de a restabili drepturile patrimoniale și nepatrimoniale, cît și repararea prejudicului nematerial sau moral. Conținutul obligației delictuale, este dreptul creditorului de a cere repararea integral a prejudiciului cauzat și obligația debitorului de a efectua acțiuni positive în scopul reparării prejudiciului cauzat. Prejudiciul cauzat prin fapte licite sau fără vinovăţie se repară numai în cazurile
expres prevăzute de lege.
O altă persoană decât autorul prejudiciului este obligată să repare prejudiciul
numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Prejudiciul nu se repară dacă a fost cauzat la rugămintea sau cu
consimţământul persoanei vătămate şi dacă fapta autorului nu vine în contradicţie
cu normele de etică şi morală.
Temeiul răspunderii delictuale este componenţa delictului civil. Componenţa
delictului civil include următoarele elemente (condiţii): prejudiciul, fapta ilicită,
raportul cauzal dintre faptă şi prejudiciu şi vinovăţia. Acestea sunt condiţiile
generale necesare pentru antrenarea răspunderii delictuale. Lipsa unei condiţii,
potrivit regulii generale, exclude răspunderea delictuală, cu excepţia cazurilor
expres prevăzute de lege când răspunderea delictuală se poate angaja şi în lipsa
unor condiţii. Dacă legea modifică sau restrânge cercul condiţiilor necesare pentru
angajarea răspunderii delictuale, suntem în prezenţa unor condiţii speciale.
Debitor în cadrul obligaţiei delictuale este, potrivit regulii generale, autorul
faptei ilicite. Nu întotdeauna calitatea de autor al faptei ilicite şi debitor în obligaţia
delictuală o întruneşte aceeaşi persoană. Astfel, comitentul repară prejudiciul
cauzat de prepusul său în legătură cu exercitarea funcţiilor încredinţate (art. 1403
Cod civil), părinţii sau tutorele repară prejudiciul cauzat de copilul lor minor care
n-a împlinit 14 ani.
Printre împrejurările care înlătură caracterul ilicit al faptei şi, deci, răspunderea
delictuală legiuitorul a enumerat pentru prima dată consimţământul persoanei
vătămate. Fapta prejudiciabilă nu va avea caracter ilicit atunci când persoana
vătămată a consimţit în prealabil la săvârşirea unei fapte, ştiind că este posibil să i
se cauzeze un prejudiciu. Suntem în prezenţa unei clauze de nerăspundere (alin. 2,
art. 603 indică un caz în care asemenea clauze nu se admit sub sancţiunea nulităţii
lor). Prin această clauză persoana îşi dă consimţământul nu la producerea
prejudiciului, ci la săvârşirea unei fapte, la desfăşurarea unei activităţi, care
potenţial ar putea produce un prejudiciu. Clauzele de nerăspundere nu sunt admise
în materia răspunderii delictuale dacă contravin normelor de etică şi morală. Ca
urmare a acestui fapt clauza de nerăspundere nu va elibera delincventul de
răspundere în materia prejudiciului cauzat fiinţei umane prin vătămarea sănătăţii
sau a integrităţii corporale.
82
Răspunderea civilă delictuală are două funcții importante: compensațională, ce
are menirea de a înlătura urmările consecințele negative ce au apărut ca urmare a
acțiunilor ilicite și cauzării daunelor, restabilind pe cît este posibil situația
anterioară producerii cazului dat; educative-preventivă, care stimulează respectarea
legislației, atitudinea respectuoasă și grijulie față de viața și sănătatea persoanei
fizice și de proprietatea publică și privată.
Nu este pasibil de reparare prejudiciul cauzat de o persoană în stare de legitimă
apărare.Dacă în timpul apărării împotriva unui atac injust s-a cauzat prejudiciu
unui terţ, prejudiciul urmează să fie reparat de atacator.
Cauzarea prejudiciului cu depăşirea limitelor legitimei apărări se consideră a fi
ilicită. În acest caz autorul faptei ilicite va fi obligat să repare integral sau parţial
prejudiciul dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea
prejudiciului sau la agravarea lui.
Prejudiciul cauzat de o persoană în caz de extremă necesitate urmează a fi reparat
de ea. Luând în consideraţie împrejurările în care a fost cauzat prejudiciul, instanţa
de judecată poate obliga la repararea lui terţul în al cărui interes a acţionat autorul
prejudiciului sau poate exonera de obligaţia de reparare, integral sau parţial, atât
autorul prejudiciului, cât şi terţa persoană. Prejudiciul produs în urma stingerii sau
localizării unui incendiu va fi repart de autorul incendiului.
Comitentul răspunde de prejudiciul cauzat cu vinovăţie de prepusul său în funcţiile
care i s-au încredinţat.
Comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului. Prepusul se poate
exonera dacă va dovedi că s-a conformat întocmai instrucţiunilor
comitentului.Prejudiciul se consideră cauzat de către executant în cadrul
îndeplinirii funcţiilor încredinţate de comitent dacă executantul a acţionat, atunci
când a săvârşit fapta prejudiciabilă, în interesul comitentului, în limitele funcţiilor
şi însărcinărilor încredinţate şi cu respectarea instrucţiunilor şi ordinelor date de
comitent. Dacă este întrunită această condiţie, se exclude dreptul de regres a
comitentului împotriva prepusului. Pentru a exclude regresul prepusul trebuie să
probeze că, cauzând prejudiciu, s-a conformat întocmai instrucţiunilor
comitentului.Comitentul nu va răspunde pentru prejudiciul cauzat de executant
prin faptele ce nu au nici o legătură cu funcţia încredinţată, chiar dacă ele au fost
săvârşite în timpul exercitării acesteia.
Prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau prin nesoluţionarea în
termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu
funcţie de răspundere din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică.
Persoana cu funcţie de răspundere va răspunde solidar în cazul intenţiei sau culpei
grave. Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat
prin acţiunile indicate în alin.
Obligaţia de reparare a prejudiciului nu se naşte în măsura în care cel prejudiciat a
omis, cu intenţie ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.În
cazul în care o autoritate publică are o obligaţie impusă de un act adoptat în scopul
83
protecţiei contra riscului de producere a unui anumit fel de prejudiciu, ea răspunde
pentru prejudiciul de acest fel cauzat sau nepreîntâmpinat prin neexecutarea
obligaţiei, cu excepţia cazului când autoritatea publică demonstrează că a dat
dovadă de diligenţă rezonabilă în executarea obligaţiei.Autoritatea publică nu
răspunde pentru prejudiciul cauzat prin adoptarea unui act normativ sau omisiunea
de a-l adopta, sau prin omisiunea de a pune în aplicare o lege.
Răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile organelor de
cercetare penală, de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor de
judecată.Prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere
ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma
arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin
aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului sau a muncii
corecţionale se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de
răspundere ale organelor de cercetare penală, de anchetă preliminară, ale
procuraturii şi ale instanţelor de judecată.Statul se exonerează de răspundere în
cazul când persoana vătămată a contribuit intenţionat şi benevol la producerea
prejudiciului prin autodenunţ.
Prejudiciul cauzat de un minor care nu a împlinit 14 ani se repară de părinţi
(adoptatori) sau de tutorii lui dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în
supravegherea sau educarea minorului.
Dacă minorul care nu a împlinit 14 ani a cauzat prejudiciul când se afla sub
supravegherea unei instituţii de învăţământ, de educaţie sau instituţii curative ori a
unei persoane obligate să-l supravegheze în bază de contract, acestea răspund
pentru prejudiciul cauzat dacă nu demonstrează că el s-a produs nu din vina lor.
Obligaţia părinţilor (adoptatorilor), tutorilor, a instituţiilor de învăţământ, de
educaţie sau curative de a repara prejudiciul cauzat de un minor nu încetează o dată
cu atingerea majoratului acestuia sau o dată cu dobândirea unor bunuri suficiente
pentru repararea prejudiciului.
Minorul între 14 şi 18 ani răspunde personal pentru prejudiciul cauzat,
potrivit regulilor generale. În cazul în care minorul între 14 şi 18 ani nu are bunuri
sau venituri suficiente pentru repararea prejudiciului cauzat, acesta trebuie reparat,
integral sau în partea nereparată, de către părinţi (adoptatori) sau curator dacă nu
demonstrează că prejudiciul s-a produs nu din vina lor.Obligaţia părinţilor
(adoptatorilor) sau curatorului de a repara prejudiciul cauzat de un minor între 14
şi 18 ani încetează în cazul în care autorul prejudiciului a atins majoratul, precum
şi în cazul când, înainte de a fi atins majoratul, acesta dobândeşte bunuri sau
venituri suficiente pentru repararea prejudiciului.
Pentru prejudiciul cauzat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
răspunde tutorele sau instituţia obligată să o supravegheze dacă nu demonstrează
că prejudiciul s-a produs nu din vina lor. Obligaţia tutorelui sau a instituţiei de a
84
repara prejudiciului cauzat de o persoană declarată incapabilă nu încetează în cazul
cînd această persoană şi-a redobîndit capacitatea de exerciţiu. Dacă tutorele,
chemat la răspundere în conformitate cu alin. (1) pentru prejudiciul cauzat vieţii şi
sănătăţii, a decedat sau nu dispune de mijloace suficiente pentru repararea lui, iar
autorului prejudiciului dispune de asemenea mijloace, instanţa de judecată, ţinînd
cont de starea materială a persoanei vătămate şi a autorului prejudiciului, precum şi
de alte circumstanţe, are dreptul să hotărască repararea integrală sau parţială a
prejudiciului din contul autorului.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o persoană aflată în imposibilitatea
de a conştientiza acţiunile sale ori de a le dirija
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
Persoanele a căror activitate este legată de un izvor de pericol sporit pentru lumea
înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a instalaţiilor, mecanismelor, folosirea
energiei electrice, a substanţelor explozibile, efectuarea lucrărilor de construcţii
etc.) au obligaţia să repare prejudiciul cauzat de izvorul de pericol sporit dacă nu
demonstrează că prejudiciul se datorează unei forţe majore (cu excepţia cazurilor
în care dauna a survenit ca urmare a exploatării navelor aeriene) sau din intenţia
persoanei vătămate.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de animale o partă proprietarul unui
animal sau persoana care se serveşte de animal în timpul serviciului răspunde de
prejudiciul cauzat de acesta, fie că se află în paza sa, fie că a scăpat de sub pază.
Obligaţia reparaţiei apare dacă persoana care, în baza contractului încheiat cu
posesorul animalului, şi-a asumat obligaţia de a supraveghea animalul răspunde
pentru prejudiciul cauzat de acesta dacă nu demonstrează nevinovăţia sa.
Proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea, în întregime sau a unei părţi, a construcţiei cînd surparea este rezultatul lipsei de întreţinere corespunzătoare sau al unui viciu de constructive sau persoana
care s-a obligat prin contract faţă de proprietar să întreţină construcţia sau care este
obligată să o întreţină în stare corespunzătoare în temeiul dreptului de folosinţă ce i
s-a acordat răspunde solidar cu proprietarul pentru prejudiciul cauzat în urma
surpării construcţiei sau a unei părţi a ei.
În cazul căderii sau scurgerii din constructive răspunde persoana care are
construcţia în posesiune. Această regulă nu se aplică în cazul în care prejudiciul s-a
produs prin forţă majoră ori din vina celui prejudiciat.
. Răspunderea pentru dauna cauzată în comun de mai multe persoane, acestea
poartă răspundere solidară.Poartă răspundere solidară nu doar autorul faptei
cauzatoare de prejudicii, ci şi cel care l-a instigat sau l-a susţinut, precum şi cel
care a beneficiat în mod conştient de un folos în urma daunei cauzate altuia.Dacă
este imposibil să se determine cotele despăgubirilor datorate de debitorii solidari,
ei vor fi răspunzători în cote egale.
Dreptul de regres faţă de persoana care a cauzat prejudicial îl are persoana care a
reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană. Are dreptul la o acţiune de regres
85
împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate dacă legea
sau contractul nu prevede altfel.Statul, în cazul reparării prejudiciului în temeiul
art. 1405 CC. Părinţii (adoptatorii), tutorii sau curatorii, precum şi organizaţiile
prevăzute la art. 1406-1408 care au reparat prejudiciul cauzat de un minor sau de o
persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, nu au drept de regres împotriva
acestora.
Instanţa de judecată stabileşte felul despăgubirii în funcţie de circumstanţe. Ea
va lua hotărîre diferită de cererea păgubitului numai din motive întemeiate, obligă
autorul prejudiciului să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi de aceeaşi
calitate, să repare bunul pe care l-a deteriorat ori să repare integral prin echivalent
bănesc prejudiciul cauzat. Instanţa de judecată stabileşte cuantumul reparaţiei prin
echivalent bănesc în funcţie de întinderea prejudiciului la data pronunţării hotărîrii.
Persoana vătămată poate cere despăgubiri suplimentare pentru prejudiciul care a
apărut după pronunţarea acestei hotărîri. Repararea prejudiciului prin echivalent
bănesc se face prin încasarea unei sume globale în folosul persoanei vătămate sau
prin stabilirea unei redevenţe. În cazul în care se stabileşte o redevenţă, debitorul
poate fi obligat la depunerea unei garanţii.
Prejudiciul cauzat din intenţia persoanei vătămate nu se repară.
Dacă culpa gravă a persoanei vătămate a contribuit la producerea prejudiciului sau
la agravarea lui, despăgubirea se reduce potrivit gradului de vinovăţie a persoanei
vătămate. Culpa gravă a persoanei vătămate nu constituie temei de reducere a
despăgubirii în cazurile prevăzute la art. 1405 şi nici în cazurile în care prejudiciul
a fost cauzat unui minor care nu a împlinit vîrsta de 14 ani sau a unei persoane
lipsite de capacitatea de exerciţiu.
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin vătămarea a integrităţii corporale sau
prin altă vătămare a sănătăţii.
autorul prejudiciului are obligaţia să compenseze persoanei vătămate salariul sau
venitul ratat din cauza pierderii sau reducerii capacităţii de muncă, precum şi
cheltuielile suportate în legătură cu vătămarea sănătăţii – de tratament, de
alimentaţie suplimentară, de protezare, de îngrijire străină, de cumpărarea unui
vehicul special, de reciclare profesională etc.
Răspunderea în caz de deces a persoanei vătămate.
În cazul decesului persoanei ca urmare a vătămării grave a integrităţii corporale
sau a altei vătămări a sănătăţii, dreptul la despăgubire îi au:
a) persoanele inapte de muncă care erau întreţinute de defunct sau care, la
data decesului acestuia, aveau dreptul la întreţinere;
b) copilul persoanei născut după decesul ei;
c) unul dintre părinţi, soţul sau un alt membru al familiei defunctului,
indiferent dacă este apt pentru muncă sau nu, care nu lucrează şi îngrijeşte de
copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct şi care nu au împlinit vîrsta
de 14 ani sau care, deşi au împlinit o astfel de vîrstă, au nevoie de îngrijire din
cauza sănătăţii, conform avizului organelor medicale abilitate;
d) persoanele care erau întreţinute de defunct şi care au devenit inapte pentru
muncă pe parcursul a 5 ani de la decesul lui.
86
(2) Dreptul la despăgubire se recunoaşte:
a) minorilor, pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
b) elevilor şi studenţilor care au împlinit 18 ani, pînă la finalizarea studiilor
(cu excepţia studiilor efectuate la fără frecvenţă) în instituţii de învăţămînt, dar cel
mult pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani;
c) femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit
vîrsta de 60 de ani – pe viaţă;
d) invalizilor, pe durata invalidităţii;
e) unuia dintre părinţi, soţului sau unui alt membru al familiei defunctului,
ce îngrijeşte de copiii, fraţii şi surorile care erau întreţinuţi de defunct, pînă la
împlinirea vîrstei de 14 ani sau pînă la îmbunătăţirea stării sănătăţii, confirmată
prin aviz de organele medicale abilitate.
(3) Determinarea cuantumului despăgubirilor pentru pierderea
întreţinătorului se efectuează conform legii.
(4) Persoanele obligate să repare prejudiciul cauzat prin deces vor fi ţinute să
compenseze şi cheltuielile de înmormîntare necesare, ţinînd cont de statutul social
al defunctului ţi de obiceiurile locale, persoanei care le-a suportat.
Repararea prejudiciului cauzat prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă
vătămare a sănătăţii ori prin deces. Plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat
prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin
deces se efectuează în rate lunare. Compensarea cheltuielilor ce vor fi suportate din
cauza vătămării integrităţii corporale sau a altei vătămări a sănătăţii poate fi
stabilită cu anticipaţie, în baza avizului organului medical abilitat, inclusiv pentru
achitarea prealabilă a serviciilor şi bunurilor necesare, ca foaie la sanatoriu, bilete
de călătorie, mijloace speciale de transport etc. La cererea persoanei îndreptăţite de
a primi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin vătămare a integrităţii corporale
sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin deces, instanţa de judecată poate stabili,
dacă există motive întemeiate, ţinînd cont de posibilităţile persoanei responsabile,
achitarea despăgubirilor în formă de plată unică pentru o perioadă de cel mult 3
ani. În caz de lichidare a persoanei juridice răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat
prin vătămare a integrităţii corporale sau prin altă vătămare a sănătăţii ori prin
Dacă a dispus de un bun, iar actul de dispoziţie este opozabil persoanei
îndreptăţite, persoana neîndrepăţită este obligată să restituie persoanei
îndreptăţite tot ceea ce a primit în urma actului de dispoziţie. Dacă actul de
dispoziţie are un caracter gratuit, obligaţia se pune în sarcina persoanei care a
obţinut nemijlocit profit în temeiul acestui act.
În cazul în care o prestaţie valabilă faţă de cel indreptăţit este efectuată faţă de o
persoana neîndreptăţită, aceasta este obligată faţă de indreptăţit să restituie
prestaţia.
34. Dreptul succesoral
91
Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate
(cel ce a lăsat moştenirea) către succesorii săi. Deci,moştenirea este o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă.
Moştenirea are loc conform testamentului, succesiune testamentară sau în temeiul legii, succesiune legală.
În cazul succesiunii, pot fi următorii moştenitori: a) la succesiunea testamentară, persoanele care se aflau în viaţă la
momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea;
b) la succesiunea legală, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi copii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţii vii după decesul acestuia.
(2) la patrimonial vacant, sau chiar și în cadrul unui testament, suucesor poate fi numit statul.
În cadrul dreptului succesoral nu poate fi succesor persoana căreia i s-a atribuit calitatea de successor nedemn din următoarele considerente: a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a testatorului;a pus piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune; Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii (adoptatorii) decăzuţi din drepturile părinteşti şi copiii maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la executarea obligaţiei de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de instanţa de judecată.
Persoana culpabilă de săvîrşirea unor acţiuni ce atrag decăderea din
dreptul la succesiune pote fi chemată, în pofida acestui fapt, la moştenire
dacă cel ce a lăsat moştenirea o iartă exprimînd acest lucru în mod expres
în testament.
Deschiderea succesiunii are loc , în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de către instanţa de judecată, iar momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui. Are importanță pentru stabilirea corectă a succesorilor timpul în care a decedat, pentru a stabili comorienţii şi codecedaţii, și succesorii lor.Moştenirea lăsată de fiecare comorient sau codecedat va fi culeasă de proprii moştenitori.
92
Locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar dacă locul nu este cunoscut, locul unde se află bunurile succesorale. Dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii sucesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valorosă a bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor mobile. Patrimoniul succesoral include atît drepturile patrimoniale (activul succesoral), cît şi obligaţiile patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat moştenirea le avea la momentul decesului. Dacă există cîţiva moştenitori, cotele lor succesorale, pînă la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor acestora în calitate de patrimoniu unic. În patrimoniul succesoral intră cota-parte a celui ce a lăsat moştenirea din proprietatea comună, iar dacă împărţirea în natură nu este posibilă, valoarea ei.
Testatorul poate prevedea în testament o anumită avere pe care încă nu o stăpînea la momentul întocmirii testamentului, dar care, la deschiderea succesiunii, trebuie să fie în proprietatea sa. Inadmisibilitatea transmiterii prin moştenire a drepturilor şi obligaţiilor cu caracter personal În patrimoniul succesoral nu se includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter personal şi care pot aparţine doar celui ce a lăsat moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de contract sau de lege, care sînt valabile numai în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui. Drepturile nepatrimoniale ale celui care a lăsat moştenirea neincluse în patrimoniul succesoral pot fi realizate şi apărate de către succesorii în modul prevăzut de lege. Dacă testatorul a testat un bun care aparţine unei alte persoane, aceasta are dreptul la revendicarea bunului pe principii generale.Dacă patrimoniul defunctului conţine bunuri care aparţin unei alte persoane, determinarea acestei părţi din patrimoniu şi transmiterea ei persoanei îndreptăţite sînt obligatorii. În timpul vieții și la dorința proprie, fiecare persoană este în drept de a se exprima asupra soartei patrimoniului care îi aparține și acest lucru poate să-l facă întocmind un testament. Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul dispune cu titlu gratiui, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o parte din ele. Testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu.
Testatorul poate determina în testament cotele succesorale pentru moştenitorii menţionaţi în el sau poate indica în mod concret cărui moştenitor ce parte din patrimoniu îi va trece în proprietate. Dacă în testament nu există astfel de indicaţii, patrimoniul succesoral se împarte egal între moştenitori, iar dacă în testament sînt menţionaţi cîţiva moştenitori, dar este stabilită cotă
93
succesorală numai unuia dintre ei, ceilalţi moştenesc în părţi egale patrimoniul rămas. Testatorul este în drept să substituie succesorul desemnat dacă acesta din urmă decedează pînă la deschiderea moştenirii, nu acceptă sau renunţă la moştenire, sau este privat de dreptul la moştenire. În cazul în care cotele-părţi determinate în testament nu includ întregul
patrimoniu succesoral, pentru partea netestată se aplică prevederile succesiunii
legale sau vacante, care se referă şi la moştenitorii legali cărora le-a fost testată o
parte din avere dacă testamentul nu prevede altfel.
Testatorul poate dezmoşteni pe unul, pe cîţiva sau pe toţi moştenitorii legali şi
nu este obligat să motiveze acest fapt. În cazul dat, persoana dezmoştenită prin
dispoziţie testamentară expresă nu poate deveni moştenitor legal asupra părţii
netestate din avere şi nici asupra cotelor-părţi la care au renunţat moştenitorii
testamentari
Dacă testatorul a determinat persoana moştenitorului prin carateristici care pot fi
proprii mai multor persoane şi nu se poate stabili pe care dintre ele a avut-o în
vedere testatorul, toate persoanele se consideră moştenitori cu drept la cote-părţi
egale.
Moştenitorii legali nedesemnaţi în testament îşi păstrează dreptul la moştenire asupra părţii netestate din avere. Ei, de asemenea, moştenesc şi partea testată din avere dacă, la momentul deschiderii moştenirii, în viaţă nu se afla nici unul dintre moştenitorii testamentari sau adică toţi au renunţat la moştenire.
Dacă înreaga avere a fost divizată între moştenitori conform testamentului, dar la momentul deschiderii unul dintre ei nu mai este în viaţă, moştenirea legală nu va avea loc, iar cota lui succesorală va fi repartizată în mod egal între ceilalţi moştenitori testamentari.
Testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme: a) olograf – scirs în întregime personal, datat şi semnat de testator; b) autentic - autentificat notarial, precum şi asimilat cu cel autentificat
notarial; c) mistic – scris în întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat
şi apoi prezentat notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.
Din cauza imposibilității de fapt de a întocmi notarial un testament de către o persoană care este în imposibilitate să facă aceasta din cauza anumitor împrejurări, testamentele date vor fi recunoscute asimilate celor autentificate notarial și anume, testamentele autentificate de:
a) medicul principal, şeful, adjuncţii lor în probleme medicale, medicul de serviciu al spitalului, al unei alte instituţii medicale, al sanatoriului, drectorul sau medicul principal al azilului pentru invalizi şi bătrîni dacă testatorul se tratează sau locuieşte într-o astfel de instituţie; şeful expediţiilor de explorări, expediţiilor geografice şi a altor expediţii similare, dacă testatorul se află într-o astfel de expediţie;
94
b) căpitanul navei sau aeronavei, dacă testatorul se află pe navă sau în aeronavă;
c) comandamntul (şeful) unităţii, marii unităţi, institutului şi colegiului ilitar dacă la locul aflării lor nu există notar şi dacă testatorul este militar sau îndeplineşte serviciul în unitatea militară sau este persoană civilă sau membru al familiei acestuia;
d) şeful instituţiei de privaţiune de libertate dacă testatorul se află în locuri de privaţiune de libertate.
(2) Testamentul autentificat conform prevederilor alin. (1) se expediază cel tîrziu a doua zi după autentificare unuia dintre notarii de la locul instituţiei date.
Dacă testatorul, dintr-o anumită cauză, nu poate semna personal testamentul, la rugămintea şi în prezenţa lui, precum şi în prezenţa a cel puţin 2 martori şi a notarului, poate semna o persoană. În acest caz, trebuie indicată cauza care l-a împiedicat pe testator să semneze personal. Martorii de asemenea semnează în testament.Dar nu pot fi martori testamentari persoanele care nu au atins majoratul, cele lipsite de capacitate de exerciţiu, moştenitorii testamentari şi rudele lor pe linie ascendentă şi descendentă, surorile, fraţii, soţul (soţia) şi legatarul. Notarul, o altă persoană care autentifică testamentul, martorii, precum şi persoana care a semnat testamentul în locul testatorului, nu au dreptul, pînă la deschiderea succesiunii, să dea publicităţii date despre conţinutul testamentului, despre întocmirea, modificarea sau revocarea lui. În testament trebuie să se indice data întocmirii lui. Lipsa datei atrage nulitatea testamentului doar dacă nu sînt înlăturate dubiile privind capacitatea de exerciţiu a testatorului la momentul întocmirii, modificării sau revocării testamentului, precum şi în cazul existenţei a cîtorva testamente.
Testatorul poate modifica sau revoca testamentul în orice moment, întocmind unui nou testament, care revocă în mod direct, total sau parţial, testamentul anterior ce contravine noului testament sau prin depunerea unei cereri la notar sau prin distrugerea tuturor exemplarelor testamentului olograf. Testamentul revocat printr-un testament întocmit mai tîrziu nu poate fi restabilit nici în cazul în care testamentul ulterior va fi revocat prin depunerea unei cereri doarece doar ultimul testament, chiar dacă are același conținut ca cele anterioare, este valabil. Dacă testatorul a întocmit cîteva testamente care se completează şi nu se substituie integral unul pe altul, toate testamentele rămîn în vigoare. Există un șir de cause în cadrul cărora, testamentul nu are putere legală și anume: dacă unica persoană în a cărei favoare a fost întocmit decedează înaintea testatorului; în cazul în care unicul moştenitor nu acceptă moştenirea; dacă averea testată dispare în timpul vieţii testatorului sau este înstrăinată de acesta; în partea în care încalcă rezerva succesorală.
95
Ca și orice alt act juridic și testamentul este nul dacă sînt prezente condiţiile de
nulitate a actelor juridice. De exemplu în următoarele cazuri, cum ar fi: dispoziţiile
testamentare care contravin legii sau intereselor publice, precum şi condiţiile care
nu sînt clare sau contravin una alteia, sînt nule, testamentul întocmit cu
nerespectarea formei stabilite de lege este nul, testamentul este declarat nul de
către instanţa de judecată. Cît și unele dispoziții separate din testament pot fi
declarate nule.
Dacă dintre cîteva dispoziţii testamentare una nu mai are putere legală sau este
nulă, iar testatorul nu a lăsat alte dispoziţii, restul dispoziţiilor testamentului rămîn
în vigoare.
În cazul declarării nulităţii testamentului, moştenitorul privat prin acest testament
de dreptul la moştenire are dreptul la opţiune în cadrul succesiunii legale conform
regulilor generale.
Valabilitatea testamentului poate fi contestată, în temeiul condiţiilor de
nulitate a actelor juridice, de către moştenitorii legali şi de alte persoane interesate.
Acţiunea privind declararea nulităţii testamentului poate fi intentată în termen
de un an de la data deschiderii succesiunii, însă acest termen nu se extinde asupra
acţiunii proprietarului dacă testatorul a testat din greşeală o avere străină ca fiind a
sa.
În lipsa indicaţiilor în testament, executarea lui se pune în sarcina
moştenitorilor testamentari. Aceştia pot încredinţa prin contract executarea
testamentului unuia dintre ei sau unei alte persoane.
În scopul executării întocmai a dispoziţiilor testamentare, testatorul poate
desemna prin testament unul sau mai mulţi executori testamentari, atît dintre
moştenitorii testamentari, cît şi dintre persoanele care nu sînt moştenitori. În
ultimul caz, este nevoie de acordul executorului testamentar, aceasta exprimîndu-l
în scris pe testament sau în cererea anexată acestuia.
Executorul testamentar este în drept să refuze în orice moment executarea
obligaţiei pe care i-a încredinţat-o testatorul, fapt care trebuie să-l aducă în
prealabil la cunoştinţa moştenitorilor.
Dacă există mai mulţi executori testamentari, se admit acţiuni individuale
numai în cazul pazei patrimoniului succesoral, în alte cazuri fiind necesar acordul
dintre ei. Executorul testamentar îşi îndeplineşte obligaţiile fără a fi remunerat,
deşi poate primi o recompensă dacă aceasta este prevăzută în testament, din contul
averii succesorale, a cheltuielilor de păstrare şi administrare a averii. Executorul
testamentar care nu este moştenitor nu este în drept să facă alte cheltuieli din
averea succesorală decît cele prevăzute de
După executarea testamentului, executorul este obligat, la cererea moşte-
nitorilor, să le prezinte o dare de seamă despre activitarea sa. Executorul
testamentar îşi îndeplineşte funcţiile pînă la acceptarea succesiunii de către toţi
moştenitorii. Dacă se abate, intenţionat sau din impridenţă, de la îndeplinirea
obligaţiilor încredinţate prin testament, executorul testamentar poartă răspundere
pentru pre-
judiciile cauzate astfel moştenitorilor.
96
Testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje patrimoniale
(legat) fără a desemna în calitate de moştinitor.
Legatul este o dispoziţie testamentară curpinsă în testament, prin care
testatorul însărcinează unul sau mai mulţi moştenitori să transmită uneia sau mai
multor persoane avantaje patrimoniale.
Persoana în favoarea cărei este făcut legatul se numeşte legatar şi nu are
calitate de moştenitor legătarul este eliberat de răspundere faţă de creditorii
testatorului
Obiect al legatului poate fi transmiterea către cel ce recepţionează legatul
(legatar) în proprietate, folosinţă sau cu un alt drept real a bunurilor care fac parte
din patrimoniul succesoral; obţinerea şi trasmiterea către acesta a bunurilor care nu
fac parte din moştenire; îndeplinirea unei numite munci, prestarea de servicii şi
altele.
Testatorul este în drept să pună în sarcina moştenitorului cărui a testat casa,
apartamentul sau orice locuinţă obligaţia de a transmite unei sau mai multor
persoane dreptul de folosinţă viageră sau pentru anumită perioadă asupra încăperii
de locuit sau a unei anumite porţiuni din ea. La cesiunea ulterioară a dreptului de
proprietate asupra încăperii de locuit, dreptul de folosinţă rămîne în vigoare.
Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu se înstrăinează şi nu trece la
moştenitorii legatarului. Dreptul de folosinţă asupra încăperii de locuit nu este un
temei pentru membrii familiei legatarului de a locui în ea dacă testamentul nu
prevede altfel Legatul încetează dacă legatarul:
a) nu a solicitat în termenul prevăzut la Art.1492 executarea;
b) nu este în viaţă la data deschiderii moştenirii.
Dacă persoana căreia i se cuvine legatul decedează după deschiderea succesiunii,
nereuşind să-şi exprime acordul, dreptul de a primi legatul trece la moştenitorii ei
dacă legatul nu ţine de persoana legatarului.
Dreptul de a cere de la moştenitor prin instanţă de judecată executarea acţiunii
încredinţate îl are executorul testamentar, iar dacă nu este desemnat nici un
executor, acest drept îl are oricare dintre moştenitori, precum şi alte persoane
interesate.
Moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului către persoanele menţionate în lege, se aplică în cazul în care: a)cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament; b)a fost declarată nulitatea testamentului; c)succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul; d)succesorul testamentar este nedemn. În cazul succesiunii legale, moştenitorii cu drept de cotă egală sînt: a)de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea; b)de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît din partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
97
c)de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea. (2)Ascendenţii ordinari culeg moştenirea în ordinea proximităţii (apropierii) gradului de rudenie cu cel ce a lăsat moştenirea, respectiv bunicii îi înlătură pe străbunici etc., idiferent de sex şi linie. (3)În cazul moştenirii descendenţilor şi colateralilor se aplică reprezentarea: a)descendenţilor – la infinit; b)colateralilor – pînă la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv (colaterali privilegiaţi – nepoţi de frate şi soră, strănepoţi de la frate şi soră; colaterali ordinari – veri primari). (4)Reprezentarea are loc cu respectarea prevederilor art.1504. (5)Părinţii naturali ai celui adoptat şi celelalte rude ale lui de sînge pe linie ascendentă, precum şi surorile şi fraţii lui de sînge, nu moştenesc după moartea celui adoptat sau a descendenţilor lui. Moştenitorii de clasa posterioară sînt chemaţi la succesiunea legală numai dacă lipsesc moştenitori din clasele precedente sau dacă aceştia nu acceptă ori refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în cazul în care toţi moştenitorii de clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul la succesiune.
Prin hotărîre judecătorească, un soţ poate fi privat de dreptul la succesiune legală dacă se confirmă că de facto căsătoria cu cel ce a lăsat moştenirea a încetat cu 3 ani înainte de deschiderea succesiunii şi soţii au locuit separate. Soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei şi testatorul a intentat în acest sens o acţiune în instanţa de judecată. Dacă moştenitorul moare înaintea celui ce lasă moştenirea, succesorii indicaţi la art.1500 alin.(3) culeg, prin intermediul instituţiei reprezentării, partea din moştenire care i s-ar fi cuvenit moştenitorului decedat. Reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul reprezentatului. Nu se admite reprezentarea persoanei la a cărei moştenire s-a renunţat, a persoanei care a renunţat la moştenire, precum şi a nedemnului.
Succesorii de clasa I inapţi pentru muncă au dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte ce s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală, rezerva succesorală. Articolul 1506 Apariţia dreptului de a pretinde cotă din rezerva succesorală Dreptul de a pretinde cotă din rezerva succesorală apare în momentul deschiderii succesiunii. Acest drept se transmite prin moştenire. Mărimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral, inclusiv de averea atribuită pentru îndeplinirea legatului.La determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar, se iau în considerare toţi moştenitorii legali chemaţi la succesiune dacă nu ar fi existat testamentul. Moştenitorii testamentari nu se iau în considerare dacă ei nu sînt moştenitori legali.
98
Dacă moştenitorul rezervatar este în acelaşi timp şi legatar, va putea pretinde la rezervă dacă renunţă la legat. În caz contrar, el pierde dreptul la cota din rezerva succesorală în mărimea legatului. Dacă testamentul nu se referă la întregul patrimoniu succesoral, rezerva succesorală se separă în primul rînd din averea netestată, iar în cazul insuficienţei acesteia, rezerva se completează din averea testate. Moştenitorul rezervatar poate renunţa la cota ce i se cuvine din rezerva succesorală fără a indica în a cui favoare renunţă. Faptul acesta nu atrage majorarea cotei din rezerva succesorală pentru alţi moştenitori. Cota lui trece la moştenitorii testamentari proporţional cotei testate lor. Acceptarea cotei din rezerva succesorală sau renunţarea la ea se face în termenul stabilit pentru opţiune succesorală.Privarea de dreptul la cotă din rezerva succesorală poate avea loc dacă există circumstanţe care au drept rezultat decăderea din dreptul la moştenire în genere. Cota din rezerva succesorală a moştenitorului privat de dreptul la ea trece la moştenitorii testamentari.
Patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de moştenire asupra unui patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori testatmentari, nici legali sau dacă nici unul din succesori nu a acceptat succesiunea, sau dacă toţi succesorii sînt privaţi de dreptul la succesiune. Statul intră în posesiunea patrimoniului prin eliberarea unui certificat de succesiune vacantă.Ordinea moştenirii şi evidenţa patrimoniului succesoral vacant, precum şi transmiterea acestuia în proprietatea statului, se stabilesc prin lege.
Succesiunea trece la moştenitorul chemat la succesiune, sub rezerdreptului de a renunţa la ea.Succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau succesor legal.
Succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul depune la notarulde la locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea patrimoniul succesoral.
Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar află şi din ce ar consta.
Termenul de acceptare a succesiunii este de 6 luni de la data deschiderii ei. Termenul special de acceptare a succesiunii apare, dacă dreptul de a accepta succesiunea apare în cazul în care ceilalţi moştenitori nu o acceptă, ea trebuie acceptată în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă această parte este mai mică de 3 luni, ea se prelungeşte pînă la 3 luni. Termenul prevăzut la art. 1517 poate fi prelungit de către instanţa de judecată cu cel mult 6 luni. Cu acordul celorlalţi succesori care au acceptat succesiunea în termen, pot fi incluse în cercul moştenitorilor, fără a se adresa în instanţa de judecată, persoanele din clasa succesorală chemată la succesiune care au omis termenul menţionat.În cazul
99
prevăzut la alin. (1), succesorului i se acordă în natura partea ce i se cuvine din averea rămasă, iar în cazul imposibilităţii de a-i transmite în natură, echivalentul în bani al părţii ce i se cuvine din averea rămasă. Moştenitorul care a intrat în posesiunea patrimoniului succesoral nu are dreptul să dispună de el pînă la expirarea termenului de opţiune succesorală şi pînă la primirea certificatului de moştenitor.Dacă moştenitorul testamentar nu ştia de modificarea ori de revocarea testamentului sau dacă moştenitorul legal care nu ştia despre existenţa testamentului a intrat în posesiunea averii succesorală, sau dacă moştenitorii testamentari şi legali nu ştiau despre existenţa unui alt testament ori despre existenţa unor moştenitori legali mai apropiaţi, lor le rămîn fructele obţinute da la averea succesorală pînă la intentarea acţiunii, fiind de asemenea în drept să ceară restituirea integrală a capitalului investit în averea succesorală. Dacă, în cazurile prevăzute la art. 1521, bunurile care intră în avere succesorală sînt vîndute pînă la intentarea acţiunii, vînzarea-cumpărarea se consideră valabilă, iar mijloacele obţinute din vînzare se predau moştenitorului legal. Dacă moştenitorul a decedat după deschiderea succesiunii şi pînă la acceptarea moştenirii, dreptul de a primi cotă succesorală trece la moştenitorii săi (transmisia succesorală). Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din termenul stabilit pentru acceptare. Dacă acest termen este mai mic de 3 luni, el se prelungeşte pînă la 3 luni. La expirarea termenului prevăzut la alin.(1), succesorii moştenitorului decedat pot fi recunoscuţi de instanţa de judecată că au acceptat succesiunea dacă instanţa va considera cauzele omiterii termenului întemeiate. Dreptul moştenitorului da a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu se transmite moştenitorilor lui. Neacceptarea moştenirii prin transmisie succesorală nu privează moştenitorul de posibilitatea de a accepta moştenirea care era destinată nemijlocit moştenitorului decedat. La refuzul de a accepta moştanirea prin transmisie succesorală, averea trece la persoanele chemate să accepte moştenirea în acelaşi rînd cu moştenitorul decedat. Moştenitorul este în drept să ceară luarea de măsuri pentru conservarea averii succesorale, fapt pentru care se stabileşte un termen de 6 luni ce se încadrează în termenul general de acceptare a succesiunii.
Moştenitorul poate renunţa la succesiune în termen de 6 luni din data deschiderii succesiunii, chiar dacă a acceptat succesiunea prin intrare în posesiune.Moştenitorul poate renunţa la moştenire în folosul altor moştenitori testamentari sau legali.Nu este admisă renunţarea la moştenire în folosul unei persoane private de dreptul la moştenire sau
100
declarate moştenitor nedemn, inclusiv conform unei dispoziţii exprese din testament. Nu se permite renunţarea parţială la succesiune sau acceptarea parţială a succesiunii, sub condiţie sau pe un termen anumit. Dacă moştenitorul renunţă la o parte din moştenire sau formulează o anumită condiţie, se consideră că renunţă la moştenire. Persoana chemată la moştenirea mai multor cote succesorale poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta dacă este chemată la moştenire în temeiuri diferite.Dacă chemarea la moştenire se face într-un singur temei, acceptarea sau renunţarea la o cotă se consideră aplicabilă şi celeilalte cote. Chemarea are acelaşi temei şi atunci cînd dispoziţia se conţine în testamente diferite.Dacă testatorul a testat moştenitorului cîteva cote din moştenire, el poate să-l autorizeze prin dispoziţie testamentară să accepte o cotă şi să renunţe la alta. Dacă moştenitorul renunţă la moştenire, dar nu declară în favoarea cui renunţă, cota lui majorează cota moştenitorilor chemaţi la succesiune legală (acrescămînt), lar dacă tot patrimoniul succesoral este împărţit prin testament, majorează cota moştenitorilor testamentari proporţional cotei lor dacă testamentul nu prevede altfel. Dacă unicul moştenitor din clasa respectivă renunţă la succesiune aceasta trece la moştenitorii din clasa următoare. Reprezentantul statului nu este în drept să nu accepte succesiunea. Moştenitorii care au acceptat succesiunea satisfac pretenţiile creditorului celui ce a lăsat moştenirea proporţional cotei fiecăruia în activul succesoral. Dacă cel ce a lăsat moştenirea a fost debitor solidar, moştenitorii poartă această răspundere solidară.Moştenitorii care au primit cotă din rezerva succesorală, de asemenea, sînt responsabili de datoriile celui ce a lăsat moştenirea Moştenitorii sunt obligaţi să înştiinţeze creditorii celui ce a lăsat succesiunea despre deschiderea succesiunii dacă au cunoştinţă despre datoriile defunctului. În termen de 6 luni din ziua când au aflat despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea trebuie să înainteze pretenţii către moştenitorii care au acceptat succesiunea, indiferent de scadenţa acestor pretenţii. Dacă nu ştiau despre deschiderea succesiunii, creditorii celui ce a lăsat moştenirea urmează să înainteze pretenţii moştenitorilor în termen de un an din momentul începerii curgerii termenului de înaintare a pretenţiilor. La trecerea către stat a patrimoniului succesoral statul devine, ca şi ceilalţi moştenitori, responsabil de datoriile celui ce a lăsat moştenirea. Pentru ocrotirea intereselor moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor publice, notarul de la locul deschiderii succesiunii, la iniţiativa persoanelor interesate, a executorului testamentar sau din oficiu, ia măsurile necesare pentru paza şi păstrarea averii succesorale până la expirarea termenului
101
stabilit pentru acceptare. Dacă averea succesorală sau o parte din ea nu se află la locul de deschidere a succesiunii, notarul din acest loc însărcinează notarul de la locul aflării averii să ia măsuri pentru paza şi păstrarea ei. În cazul când averea trebuie administrată sau creditorii moştenitorului înaintează o acţiune, notarul numeşte un custode al averii succesorale. Nu se numeşte custode dacă cel puţin unul dintre moştenitori a întrat în posesiunea averii sau este numit executor testamentar
Persoanele recunoscute ca moştenitori pot cere notarului de la locul deschiderii succesiunii eliberarea certificatului de moştenitor. Certificatul de moştenitor se eliberează după 6 luni din ziua deschiderii succesiunii, în orice timp.Cerificatul de moştenitor se eliberează pînă la expirarea termenului de 6 luni dacă notarul dispune de suficiente dovezi că, în afară de persoanele care solicită eliberarea certificatului, nu există alţi moştenitori. În certificatul de calitate de moştenitor se menţionează că acesta nu are valoarea unui certificat de moştenitor şi că poate fi utilizat numai pentru dobîndirea actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce compun patrimoniul succesoral, urmînd ca certificatul de moştenitor să fie eliberat ulterior. Această calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptării în termen a moştenirii, în caz contrar moştenitorii fiind străini de moştenire prin neacceptare.
În cazul în care nu există nici succesori testamentari, nici succesori legali, notarul constată, la cererea rteprezentantului statului, că succesiunea este vacantă şi eliberează certificatul de succesiune vacantă după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii. Partajul averii succesorale se face prin acordul moştenitorilor după primirea certificatului de moştenitor.Orice moştenitor poate cere separarea în natură a cotei sale atât din bunurile mobile, precum şi din bunurile imobile dacă o astfel de separare este posibilă, nu afectează destinaţia economică şi nu este interzisă de lege. La cererea moştenitorilor care exercită dreptul de preemţiune, instanţa de judecată poate eşalona plata, ţinând cont de sumă, dar pentru un termen de cel puţin 10 ani.