În conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor supune dezbaterii publice proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate. Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite până la data de 20 decembrie 2006 opinii/propuneri/sugestii la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, pe adresa de e- mail [email protected]sau la telefon 021/316 02 87 (consilier superior John Samad Smaranda) EXPUNERE DE MOTIVE Valoarea patrimoniului natural al României este recunoscută la nivel naţional şi internaţional prin protejarea celor mai reprezentative zone şi includerea acestora în reţeaua naţională de arii naturale protejate sau în cadrul altor reţele internaţionale de arii naturale protejate constituite în baza unor convenţii sau tratate la care ţara noastră a aderat. Protecţia, conservarea şi ameliorarea calităţii mediului, incluzând conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice sunt probleme de interes public major, având în vedere că, aşa cum este recunoscut în toată lumea, componentele diversităţii biologice care formează capitalul natural asigură cea mai mare parte a produselor, bunurilor şi serviciilor necesare societăţii, fiind suportul fundamental al unei dezvoltări durabile. În Programul de Guvernare pe perioada 2005-2008, Capitolul 16 - Politica privind amenajarea teritoriului se prevede că „Politicile de dezvoltare spaţială trebuie să contribuie la coeziunea economică şi socială a localităţilor şi regiunilor, la creşterea competitivităţii, precum şi la conservarea diversităţii culturale şi a capitalului natural”, având ca obiectiv major „conservarea şi dezvoltarea moştenirii culturale şi naturale”. În acest sens, unul dintre obiectivele specifice ale Politicii privind amenajarea teritoriului urmăreşte Conservarea capitalului natural. Astfel, „dezvoltarea spaţială comprehensivă şi durabilă depinde de conservarea biodiversităţii şi de aplicarea unor măsuri stricte şi dure de conservare a zonelor şi arealelor verzi aflate în - intra sau - extra vilan”. Pentru atingerea acestui deziderat programul de guvernare are în vedere o serie de acţiuni specifice printre care se numără „integrarea politicilor de conservare a biodiversităţii în politicile sectoriale, respectiv a celor de dezvoltare rurală şi urbană” şi „limitarea extinderii zonelor rezidenţiale, cu precădere în zonele montane ...”, prezentul act normativ având rolul de a delimita ariile naturale protejate. De asemenea, în Capitolul 18 – Politica privind protecţia mediului înconjurător, al Programului de Guvernare pe perioada 2005-2008, se prevede că „pentru protejarea şi exploatarea echilibrată a resurselor mediului, Guvernul României va acţiona pentru ...
55
Embed
În conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparen ţa ...În conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Mediului
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
În conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor supune dezbaterii publice proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate. Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite până la data de 20 decembrie 2006 opinii/propuneri/sugestii la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, pe adresa de e-mail [email protected] sau la telefon 021/316 02 87 (consilier superior John Samad Smaranda)
EXPUNERE DE MOTIVE Valoarea patrimoniului natural al României este recunoscută la nivel naţional şi internaţional prin protejarea celor mai reprezentative zone şi includerea acestora în reţeaua naţională de arii naturale protejate sau în cadrul altor reţele internaţionale de arii naturale protejate constituite în baza unor convenţii sau tratate la care ţara noastră a aderat. Protecţia, conservarea şi ameliorarea calităţii mediului, incluzând conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice sunt probleme de interes public major, având în vedere că, aşa cum este recunoscut în toată lumea, componentele diversităţii biologice care formează capitalul natural asigură cea mai mare parte a produselor, bunurilor şi serviciilor necesare societăţii, fiind suportul fundamental al unei dezvoltări durabile. În Programul de Guvernare pe perioada 2005-2008, Capitolul 16 - Politica privind amenajarea teritoriului se prevede că „Politicile de dezvoltare spaţială trebuie să contribuie la coeziunea economică şi socială a localităţilor şi regiunilor, la creşterea competitivităţii, precum şi la conservarea diversităţii culturale şi a capitalului natural”, având ca obiectiv major „conservarea şi dezvoltarea moştenirii culturale şi naturale”. În acest sens, unul dintre obiectivele specifice ale Politicii privind amenajarea teritoriului urmăreşte Conservarea capitalului natural. Astfel, „dezvoltarea spaţială comprehensivă şi durabilă depinde de conservarea biodiversităţii şi de aplicarea unor măsuri stricte şi dure de conservare a zonelor şi arealelor verzi aflate în - intra sau - extra vilan”. Pentru atingerea acestui deziderat programul de guvernare are în vedere o serie de acţiuni specifice printre care se numără „integrarea politicilor de conservare a biodiversităţii în politicile sectoriale, respectiv a celor de dezvoltare rurală şi urbană” şi „limitarea extinderii zonelor rezidenţiale, cu precădere în zonele montane ...”, prezentul act normativ având rolul de a delimita ariile naturale protejate. De asemenea, în Capitolul 18 – Politica privind protecţia mediului înconjurător, al Programului de Guvernare pe perioada 2005-2008, se prevede că „pentru protejarea şi exploatarea echilibrată a resurselor mediului, Guvernul României va acţiona pentru ...
5. Extinderea reţelei naţionale de arii protejate şi rezervaţii naturale, reabilitarea infrastructurii costiere a litoralului românesc, redimensionarea ecologică şi economică a Deltei Dunării, are ca obiectiv specific „finalizarea cadastrului tuturor ariilor protejate şi utilizarea acestor date în inventarierea siturilor Natura 2000 în România”. Pentru realizarea şi finalizarea cadastrului ariilor naturale protejate, în perioada 2002-2005 s-a derulat în cadrul proiectului „Managementul Conservării Biodiversităţii”, proiect finanţat de GEF (Global Environment Facility) prin intermediul Băncii Mondiale, componenta de delimitare a ariilor naturale protejate incluse în anexa nr. 1 a legii nr. 5/2000. Proiectul, care a fost coordonat de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, a avut ca obiectiv analizarea limitelor existente ale ariilor naturale protejate şi realizarea hărţilor cu limitele acestora (cadastrul ariilor naturale protejate). Pentru cartarea ariilor naturale protejate s-au folosit planuri topografice la scara 1:25000 şi 1:50000 georeferenţiate, imagini satelitare Landsat 7 TM şi imagini satelitare Landsat 7 P, hărţi silvice la scara 1:20000, hărţi cadastrale, hărţi geologice şi hărţi ale peşterilor etc. Delimitarea ariilor naturale protejate s-a făcut în sistem Sistem Geografic Internaţional (GIS), bazată pe utilizarea tehnologiilor ESRI ArcView şi Erdas Imagine, în sistem de proiecţie naţional Stereografic 1970, facilitând astfel utilizarea informaţiilor de către orice persoană interesată. La realizarea cadastrului au fost consultaţi reprezentanţii agenţiilor locale pentru protecţia mediului, ai direcţiilor silvice, comunităţilor locale sau altor instituţii. Menţionăm că proiectul a fost recepţionat de beneficiar conform procedurilor legale în vigoare. Pe de altă parte, ţinând cont de obligaţiile pe care România le are ca semnatară a unor convenţii internaţionale şi a unor directive cadru ale Consiliului Europei, au fost elaborate acte normative noi privind organizarea ariilor naturale protejate din România sau privind protecţia mediului: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări prin Legea 462/2001, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006. Totodată, aceste acte normative au creat cadrul necesar includerii în reţeaua de arii naturale protejate a unor noi areale reprezentative pentru biodiversitatea din ţara noastră, prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, a Hotărârii de Guvern nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, precum şi a Hotărârii de Guvern 1586/2006 privind încadrarea unor arii naturale protejate în categoria zonelor umede de importanţă internaţională, precum şi pentru delimitarea unora deja existente, prin adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 230/2003 privind delimitarea rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor acestora.
Pentru armonizarea prevederilor Legii nr. 5/2000 cu legislaţia specifică ulterioară este necesară modificarea acesteia şi completarea acesteia în vederea creării unui cadru legal unitar şi coerent necesar pentru o mai eficientă zonare şi amenajare a teritoriului naţional. În acest sens se modifică unele prevederi ale Legii nr. 5/2000 şi se actualizează lista ariilor naturale protejate. La baza actualizării listei ariilor naturale protejate s-au avut în vedere mai multe aspecte şi anume: 1) anexa nr. 1 din legea nr 5/2000 - Zone naturale protejate de interes naţional şi monumente ale naturii a centralizat toate ariile naturale protejate, de interes local sau naţional, declarate până la data respectivă; 2) extinderea reţelei de arii naturale protejate prin instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone; 3) recunoaşterea de către Secreteriatul Convenţiei Ramsar a unor noi zone umede de importanţă internaţională; 4) încadrarea pe categorii de management a ariilor naturale protejate; 5) pierderea statutului de arie naturală protejată pentru unele zone, în special datorită includerii lor în arii naturale protejate de mai mari dimensiuni, încadrate în aceeaşi categorie de management, acestea fiind incluse într-o secţiune separată; 6) determinarea unităţii administrativ teritoriale pe teritoriul cărora sunt localizate ariile naturale protejate; 7) introducerea codului internaţional prin care acestea sunt recunoscute; codul internaţional este atribuit de Agenţia Europeană de Mediu pe baza datelor transmise anual de către autoritatea publică centrală care răspunde de mediu; 8) includerea într-o secţiune separată a ariilor naturale protejate care sunt incluse în alte arii naturale protejate, de dimensiuni mai mari şi încadrate în categorii de management diferite; 9) includerea ariilor naturale declarate la nivel naţional şi omise în anul 2000, deşi prevederile legale în vigoare prevede că acestea îşi păstrează regimul stabilit anterior. Menţionăm că în elaborarea prezentului proiect de lege a fost respectată procedura prevăzută de Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică. În plus, hărţile ariilor naturale protejate incluse în anexa nr. a Legii nr. 5/2000, în format GIS au fost postate pe site-ul autorităţii publice centrale care răspunde de
mediu începând cu anul 2005, iar pentru ariile protejate de mari dimensiuni (parcuri naţionale, parcuri naturale şi rezervaţii ale biosferei), precum şi pentru cele constituite ulterior, limitele au fost publicate în Monitorul Oficial al României. În baza celor prezentate anterior, a fost elaborat prezentul proiect de lege pe care îl supunem spre analiză şi aprobare.
MINISTRUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR
Sulfina BARBU
AVIZĂM FAVORABIL:
MINISTRUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII
RURALE
Dan Ştefan MOTREANU
MINISTRUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI
TURISMULUI
Radu Mircea BERCEANU
BLAGA
MINISTRU DELEGAT PENTRU
LUCRĂRI PUBLICE ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI
László BORBÉLY
MINISTRUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
Vasile BLAGA
MINISTRUL FINANŢELOR
PUBLICE
Sebastian VLĂDESCU
MINISTRUL JUSTIŢIEI
Monica Luisa MACOVEI
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone
protejate
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de
amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din data de 12 aprilie 2000, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: „Legea evidenţiază ariile naturale protejate de interes naţional şi internaţional şi identifică valorile de patrimoniu cultural naţional, care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori.”
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins: „Lucrările de salvare, protejare şi de punere în valoare a patrimoniului din ariile naturale protejate şi zonele protejate ale patrimoniului cultural sunt de utilitate publică, de interes naţional.”
3. Articolul 4 va avea următorul cuprins: „(1) Ariile naturale protejate de interes naţional şi internaţional sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege. (2) Regimul ariilor naturale protejate de interes naţional este reglemantat prin lege specială. (3) Hărţile ariilor naturale protejate cuprinse în anexa nr. 1 vor fi aprobate prin ordin de ministrului autorităţii publice centrale care răspunde de amenajarea teritoriului, şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României în termen de 3 luni de la data adoptării prezentei legi.”
4. Articolul 6 va avea următorul cuprins:
„Anexele nr. I şi III la prezenta lege se pot reactualiza periodic, pe măsura identificării de noi valori de patrimoniu natural sau cultural, precum şi a modificărilor intervenite asupra valorilor protejate. Declararea şi delimitarea zonelor protejate aferente noilor valori de patrimoniu se fac potrivit reglementărilor specifice.”
5. Articolul 9 va avea următorul cuprins: „Nerespectarea măsurilor specifice de conservare şi de protejare a ariilor naturale protejate şi a zonele protejate ale patrimoniului cultural atrage, potrivit legii, răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz.”
Art. II – Anexa nr. II la Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate se elimină. Art. III - Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
ANEXA Nr. 1.
Secţiunea I. Arii naturale protejate 1. Rezervaţii ştiinţifice
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării
Judeţul Caraş Severin
2.286. 183544 Bârzaviţa 3.407 Comuna Văliug
2.291. 183546 Groposu 879 Municipiul Reşiţa, comunele Buchin, Văliug
1994
2.295. 183549 Iardaşiţa 533 Oraşul Băile Herculane, comuna Mehadia 1994
Judeţul Constanţa
2.345. 63636 Vama Veche - 2 Mai (Acvatoriul litoral marin) 5.560 Comuna Limanu 1980
2.371. 183537 Obanul Mare şi Peştera Movile 30 Municipiul Mangalia
Judeţul Gorj
2.424. 183559 Peştera Muierii 25,47 Comuna Baia de Fier 1955
2.495. 183556 Peştera cu Corali* 60 Gorj, comuna Tismana Hunedoara, oraşul Uricani
2.79. 183636 Peştera de la Groşi (Poarta Zmeilor) 31 Comunele Livezile,
Poşaga de Jos 1999
2.81. 183638 Cheile Silosului 25,75 Comuna Rimetea 1999 2.83. 183639 Piatra Corbului 4,01 Comuna Roşia Montană 1999
Judeţul Arad
2.84. 183702 Peştera Valea Morii (Peştera cu Apă de la Moară) 1,00 Comuna Moneasa 1999
Judeţul Argeş
2.101. 14587 Locul fosilifer Suslăneşti 3,84 Comuna Mioarele 1955
2.100. 14588 Granitul de la Albeşti 0,37 Comuna Albeştii de Muscel 1954
2.102. 183640 Calcarul numulitic de la 0,54 Comuna Albeştii de 1954
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării Albeşti Muscel
Judeţul Bacău
2.140. 183696 Calcarele cu Litothamnius 0,1 Oraşul Slănic-Moldova 2.131. 183703 Tuful de la Valea Uzului 0,1 Oraşul Dărmăneşti 2.132. 183704 Tuful de Falcău 0,1 Oraşul Slănic-Moldova 2.133. 183705 Cineritele de Nutasca-Ruseni 0,1 Comuna Cleja 2.135. 183706 Punctul fosilifer La Runc 0,1 Comuna Gura Văii 2.136. 183707 Punctul fosilifer Cârligata 0,1 Comuna Mărgineni
2.137. 183708 Strate tip pentru "Formaţiunea de Pietrosu" 0,1 Comuna Mărgineni
2.139. 183710 Strate tip pentru "Formaţiunea de Supan" 0,1 Oraşul Comăneşti
2.138. 183724 Puncte fosilifere în conglomeratele de Pietricica 0,1 Comuna Nicolae
Bălcescu
Judeţul Bihor
2.173. 183674 Peştera Gălăşeni 0,1 Comuna Măgeşti 1981 2.170. 183684 Peştera Valea Leşului 0,1 Comuna Bulz 1981 2.172. 183709 Peştera lui Micula 0,1 Comuna Pietroasa 1981 2.171. 183711 Peştera Vântului 0,1 Comuna Şuncuiuş 1971 2.163. 183717 Ferice Plai şi Hoanca 0,1 Comuna Bunteşti 1982
2.164. 183718 Avenul Câmpeneasa cu Izbucul Boiu 1,10 Comuna Cărpinet 1981
2.166. 183719 Peştera Ciurului Ponor 1 Comuna Roşia 1981 2.167. 183720 Peştera Ciurului Izbuc 0,1 Comuna Roşia 1971 2.168. 183721 Peştera Osoiu 82 Comuna Vârciorog 1981
Judeţul Bistriţa-Năsăud
2.206. 14600 Peştera Tăuşoare 103 Comuna Rebrişoara 1976 2.201. 183675 Piatra Corbului 6,55 Comuna Dumitra 1976 2.202. 183676 Masivul de sare de la Sărăţel 5 Comuna Şieu Măgheruş 1976
2.203. 183677 Vulcanii Noroioşi La Gloduri 1,55 Comuna Monor 1976
2.204. 183678 Râpa cu păpuşi 2,79 Comuna Mărişelu 1976 2.205. 183679 Zăvoaiele Borcutului 1,39 Comuna Romuli 1976 2.220. 183681 Râpa Verde 3,57 Comuna Dumitra 1995 2.221. 183682 Comarnic 5,37 Comuna Cetate 1995
Judeţul Braşov
2.244. 14594 Locul fosilifer Ormeniş 2,84 Comuna Ormeniş 1995
2.239. 14595 Coloanele de bazalt de la Racoş 5,23 Comuna Racoş 1962
2.238. 14596 Stânca bazaltică de la Rupea 1,85 Oraşul Rupea 1954
2.241. 183587 Vulcanii Noroioşi de la Băile Homorod 2,78 Comuna Homorod 1980
2.240. 183685 Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită 22,74 Comuna Comana 1962
2.242. 183687 Microcanionul în bazalt de la 109 Comuna Hoghiz 1980
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării Hoghiz
2.245. 183689 Locul fosilifer Carhaga 9,33 Comuna Racoş 1962 2.246. 183690 Locul fosilifer Purcăreni 13,63 Comuna Târlungeni 1962 2.247. 183691 Peştera Bârlogul Ursului 18,22 Comuna Racoş 1980 2.248. 183692 Peştera Valea Cetăţii 15,63 Comuna Râşnov 1980
Judeţul Buzău
2.263. 14592 Sarea lui Buzău 1,77 Comuna Vipereşti 1955 2.275. 183568 Chihlimbarul de Buzău 2,46 Comuna Colţi 2.274. 183610 Piatra Albă "La Grunj" 0,03 Comuna Mânzăleşti 1995
2.264. 183694 Blocurile de calcar de la Bădila 3,02 Comuna Vipereşti 1995
2.273. 183723 Focul Viu - Lopătari 0,25 Comuna Lopătari 1995
Judeţul Caraş – Severin
2.297. 183562 Peştera Bârzoni 0,16 Comuna Cornereva 1982 2.301. 183564 Locul fosilifer Soceni 0,38 Comuna Ezeriş 1995 2.305. 183579 Sfinxul Bănăţean 0,42 Comuna Topleţ 1994
2.322. 183594 Locul fosilifer de la Zorlenţu Mare 2,29 Comuna Zorlenţu Mare 1994
2.315. 183603 Locul fosilifer de la Delineşti 1,85 Comuna Păltiniş 1994
2.316. 183604 Locul fosilifer de la Ezeriş 3,56 Comuna Ezeriş 1994
2.317. 183605 Locul fosilifer de la Globu Craiovei 0,96 Comuna Iablaniţa 1994
2.318. 183607 Locul fosilifer de la Petroşniţa 0,89 Comuna Bucoşniţa 1994
2.319. 183616 Locul fosilifer de la Târnova 7,4 Comuna Târnova 1994 2.320. 183617 Locul fosilifer de la Tirol 0,30 Comuna Doclin 1994
2.321. 183618 Locul fosilifer de la Valea Pai 0,41 Comuna Râmna 1994
2.314. 183619 Locul fosilifer de la Apadia 1,62 Comuna Brebu 1994
Judeţul Cluj
2.324. 183569 Cariera Corabia 31,78 Comuna Gilău 1974 2.338. 183572 Gipsurile de la Leghia 43,72 Comuna Aghireşu 1994 2.339. 183573 Locul fosilifer Coruş 5,08 Comuna Baciu 1994
Judeţul Constanţa
2.354. 14607 Locul fosilifer Cernavodă 3,57 Oraşul Cernavodă 1962 2.351. 14609 Locul fosilifer Aliman 4,09 Comuna Aliman 1962
2.350. 183589 Pereţii calcaroşi de la Petroşani 8,07 Comuna Deleni 1980
2.352. 183590 Reciful neojurasic de la Topalu 20,74 Comuna Topalu 1980
2.353. 183591 Locul fosilifer Credinţa 9,64 Comuna Chirnogeni 1980
2.355. 183593 Locul fosilifer Seimenii Mari 11,31 Comuna Seimeni 1955
2.356. 183595 Peştera La Adam 36 Comuna Târguşor 1962 2.357. 183596 Peştera Gura Dobrogei 31 Comuna Târguşor 1962 2.358. 183597 Peştera Limanu 1 Comuna Limanu 1970
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării
2.370. 183598 Locul fosilifer Movila Banului 4 Comuna Seimeni 1970
Judeţul Gorj
2.428. 183586 Piatra Buha 1,00 Comuna Săcelu 1982 2.435. 183602 Peştera Iedului 1,06 Comuna Baia de Fier 1982 2.457. 183609 Dealul Gornăcelu 1,33 Oraşul Bumbeşti Jiu 1994 2.429. 183612 Piatra Andreaua 1,01 Comuna Tismana 1982 2.433. 183613 Peştera Gura Plaiului 10,05 Comuna Tismana 1982 2.431. 183614 Izvoarele Izvernei 495 Comuna Tismana 1982 2.430. 183615 Piatra Biserica Dracilor 0,10 Comuna Săcelu 1982 2.456. 183620 Izvoarele minerale Săcelu 1,08 Comuna Săcelu 1994 2.432. 183763 Izbucul Jaleşului 32,57 Comuna Runcu 1982 2.434. 183686 Peştera Lazului 2,01 Comuna Padeş 1982
Judeţul Harghita
2.461. 183574 Dealul Melcului Firtuş 9,70 Comuna Corund 1980 2.491. 183575 Cascada de apă termală 0,63 Municipiul Topliţa 1995 2.463. 183577 Pestera Şugău 17,06 Comuna Suseni 1980
2.462. 183578 Vulcanii Noroioşi de la Filiaş 0,79 Oraşul Cristuru Secuiesc 1980
2.460. 183580 Lacul Rat 4,52 Comuna Porumbeni 1980
2.459. 183581 Rezervaţia geologică de la Sâncrăieni 7,35 Comuna Sântimbru
2.458. 183582 Muntele de sare Praid 66 Comuna Praid 1980
Judeţul Hunedoara
2.503. 183561 Peştera Cizmei 6,41 Comuna Bulzeştii de Sus 1988
2.498. 183592 Piatra Crinului 2,87 Municipiul Petroşani
2.501. 183606 Locul fosilifer Lăpugiu de Sus 4,08 Lăpugiu de Jos 1988
Judeţul Ialomiţa
III.2. Pădurea Alexeni 37 Comuna Alexeni 2005
Judeţul Iaşi
2.550. 183584 Punctul fosilifer Băiceni 4,88 Comuna Cucuteni 1994
Judeţul Maramureş
2.567. 183749 Peştera cu Oase 1,83 Comuna Băiuţ 1977 2.564. 183751 Lacul Albastru 0,76 Oraşul Baia Sprie 1977 2.566. 183770 Peştera Vălenii Şomcuţei 2,95 Comuna Şomcuta Mare 1977
2.565. 183727 Rezervaţia fosiliferă Chiuzbaia 50 Municipiul Baia Mare 1977
2.587. 183744 Peştera Boiu Mare 0,52 Comuna Boiu Mare 2.591. 183745 Coloanele de la Limpedea 3,02 Municipiul Baia Mare 1994 2.592. 183746 Rozeta de piatră Ilba 0,51 Comuna Cicarlău 1994
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării Judeţul Mehedinţi
2.621. 183767 Locul fosilifer Malovăţ 6 Comuna Malovăţ 2.626. 183729 Locul fosilifer Pietrele Roşii 1 Comuna Husnicioara
Judeţul Mureş
2.631. 183747 Lacul Fărăgău 36,29 Comuna Fărăgău 1977
2.636. 183748 Lacul Ursu şi arboretele de pe sărături 81 Oraşul Sovata 1993
Judeţul Neamţ
2.644. 183758 Stânca Şerbeşti 5,12 Comuna Ştefan cel Mare 1971 2.646. 183725 Piatra Teiului 0,15 Comuna Poiana Teiului 1971
2.647. 183735 Peştera Toşorog 0,11 Comuna Bicazu Ardelean 1971
Judeţul Prahova
2.670. 14591 Muntele de Sare Slănic Prahova 1,37 Oraşul Slănic 1954
Judeţul Sălaj
III.3. Peştera Măgurici 1 Comuna Ileanda 2005 2.683. 183771 Pietrele Moşu şi Baba 1,15 Comuna Băbeni 1975 2.682. 183772 Grădina Zmeilor 34,83 Comuna Bălan 1975
2.689. 183726 Gresiile de pe Stânca Dracului 0,04 Comuna Hida 1975
Judeţul Sibiu
2.695. 14585 Lacul fără fund Ocna Sibiului 0,41 Oraşul Ocna Sibiului 1962
2.703. 183761 La Grumaji 2,04 Comuna Jina Vulcanii Noroioşi Haşag 0,33 Sibiu 2.700. 183765 Canionul Mihăileni 12,32 Comuna Mihăileni
2.704. 183766 Pintenul din coasta Jinei* 25,32 Comunele Jina (judeţul Sibiu), Şugag (judeţul Alba)
1969
2.697. 183768 Calcarele cu hippuriţi de la Cisnădioara 0,06 Oraşul Cisnădie 1962
2.696. 183769 Calcarele eocene de la Turnu Roşu - Porceşti 60 Comuna Turnu Roşu 1954
2.708. 183773 Masa Jidovului 1,78 Comuna Jina 2.7. 183652 Stânca Grunzii 5,81 Comuna Jina 1969
Judeţul Suceava 2.713. 183738 Piatra Ţibăului 29,29 Comuna Cârlibaba 1971
2.712. 183739 Moara Dracului 2,15 Municipiul Câmpulung Moldovenesc 1971
Judeţul Tulcea
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării
2.771 14605 Rezervaţia geologică Agighiol 9,7 Valea Nucarilor
Judeţul Vâlcea
2.782. 183750 Piramidele de la Slătioara 12,09 Comuna Slătioara 1966 2.784. 183752 Avenul Piciorul Boului 1,01 Comuna Câineni 1983 2.785. 183755 Peştera Liliecilor 0,61 Comuna Costeşti 1983
2.781. 183759 Piramidele din Valea Stăncioiului 14,66 Municipiul Râmnicu
Vâlcea 1966
2.789. 183732 Peştera Valea Bistriţa 1,01 Comuna Costeşti 1983
Judeţul Vaslui
2.773. 14602 Locul fosilifer Măluşteni 4,08 Comuna Mălăuşteni 1973
2.774. 183760 Locul fosilifer Nisipăria Hulubăţ 0,06 Municicpiul Vaslui 1973
Judeţul Vrancea
2.811. 14603 Focul Viu de la Andreiaşu de Jos 37,84 Vrancea, comuna
Andreiaşu de Jos 1967
4. Rezervaţii naturale
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unitate administrativ
teritorială Anul
declarării
Judeţul Alba
2.12. 183910 Cheile Râmeţului 152 Comuna Râmeţ 1969
2.14. 183908 Pădurea Vidolm (Laricetul de la Vidolm) 41 Comuna Ocoliş 1969
2.15. 183907 Poiana cu narcise de la Negrileasa 54 Oraşul Zlatna, comunele
Bucium, Mogoş 1969
2.16. 183906 Molhaşurile Căpăţânei 12,27 Comuna Bistra 1969
2.17. 183905 Poienile cu narcise din Tecşeşti 9,55 Comuna Galda de Jos 1969
2.18 11758 Iezerul Şurianul 19,71 Comuna Şugag 1969 2.19. 14569 Calcarele de la Ampoiţa 13,50 Comuna Meteş 1954
2.20. 11153 Cheile Întregalde 100 Comunele Întregalde, Galda de Jos 1969
2.21. 183927 Cheile Vălişoarei 86 Comuna Livezile 1969
2.23. 183932 Calcarele cu orbitoline de la Piatra Corbului 0,04 Comuna Meteş 1954
2.24. 183931 Dealul cu Melci 11,78 Comuna Vidra 1954 2.25. 183930 Pârâul Bobii 3,72 Municipiul Aiud 1969 2.26. 183929 Calcarele de la Valea Mică 1,05 Oraşul Zlatna 1969 2.27. 183928 Pădurea Sloboda 66 Municipiul Aiud 1969
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unitate administrativ
teritorială Anul
declarării 2.28 11759 Iezerul Ighiel 407 Comuna Ighiu 1969 2.29. 183918 Tăul fără fund de la Băgău 10,36 Comuna Lopadea Nouă 1969 2.33. 183924 Cheile Văii Morilor 111 Comuna Vidra 1999 2.34. 183923 Cheile Poşegii 56 Comuna Poşaga de Jos 1999 2.35. 183922 Cheile Runcului 216 Comuna Ocoliş 1999 2.36. 183921 Cheile Pociovaliştei 123 Comuna Ocoliş 1999 3.38. 183895 Cheile Cibului 27 Comuna Almaşu Mare 1999 2.39. 183933 Cheile Caprei 108 Oraşul Zlatna 1999 2.40. 183909 Cheile Ampoiţei 34 Comuna Meteş 1999 2.41. 183885 Cheile Văii Cetăţii 35,81 Comuna Galda de Jos 1999 2.42. 183884 Cheile Găldiţei şi Turcului 165 Comuna Întregalde 1999 2.43. 183883 Cascada Vârciorog 1,00 Comuna Arieşeni 1999 2.44. 183882 Cascada Pisoaia 0,79 Comuna Vidra 1999 2.45. 183881 Piatra Ceţii 102 Comuna Galda de Jos 1999 2.46. 183880 Luncile Prigoanei 28,36 Comuna Şugag 1999
2.174. 183795 Defileul Crişului Negru la Borz 139 Comuna Şoimi
2.176. 183812 Vârful Cârligaţi Versantul Sudic 85 Comuna Budureasa 1982
2.177. 11152 Pârâul Peţea 16,09 Comuna Sânmartin 1932 2.178. 183798 Dealul Păcăului 23,27 Comuna Şoimi
2.179. 183820 Poiana cu narcise de la Goronişte 79 Comuna Tinca 1971
2.183. 183816 Complexul hidrografic Valea Rece 16,05 Comuna Salacea 1981
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unitate administrativ
teritorială Anul
declarării 2.184. 183815 Lacul Cicoş 19,25 Comuna Săcueni 1981
2.187. 183821 Locul fosilifer de pe Dealul Şimleului 15,23 Comuna Sânmartin 1971
2.191. 183808 Calcarele cu hippuriţi din Valea Crişului 1,53 Comuna Bratca 1971
2.193. 183782 Peştera Meziad 83 Comuna Remetea 1971
2.194. 183814 Colonia de Păsări de la Pădurea Radvani 3,98 Comuna Cefa 1981
2.195. 183793 Izvoarele mezotermale Răbăgani 4,43 Comuna Răbăgani 1981
2.200. 183778 Peştera Topliţa 22,78 Comuna Dobreşti 1995 2.162. 183491 Fâneaţa Valea Roşie 4 Comuna Cetariu 1981 2.197. 183775 Peştera Grust 0,1 Comuna Roşia 1995 2.198. 183776 Peştera Igriţa 0,1 Comuna Aştileu 1995 2.199. 183777 Peştera Farcz 0,1 Comuna Roşia 1995 2.196. 183779 Peştera Vacii 0,1 Comuna Roşia 1995
2.175. 183794 Pădurea cu narcise din Osorhei 11,22 Comuna Oşorhei 1981
2.185. 183805 Gruiul Pietrii 0,4 Comuna Lugaşu de Jos 1981 2.192. 183807 Locul fosilifer de la Corniţel 0,01 Comuna Borod 1971 2.190. 183809 Lentila 204 Brusturi - Cornet 0,1 Comuna Aştileu 1981
2.189. 183810 Locul fosilifer din Valea Lionii-Peştiş 0,01 Oraşul Aleşd 1971
2.188. 183811 Calcarele tortoniene de la Tăşad 0,4 Comuna Drăgeşti 1971
2.186. 183813 Calcarele tortoniene de la Miheleu 0,1 Comuna Lăzăreni 1971
2.182. 183817 Păşunea cu Corynephorus de la Voievozi 5 Comuna Simian 1981
2.181. 183818 Valea Iadei 2 Comuna Bulz 1981
2.180. 183819 Piatra Grăitoare (coasta de S-E a Brăiesei) 5 Comuna Buduleasa 1971
Judeţul Bistriţa Năsăud
2.215. 183781 Tăul Zânelor 3,08 Comuna Bistriţa Bârgăului 1976
2.207. 183783 Poiana cu narcise de pe Şesul Mogoşenilor 3,94 Comua Nimigea 1976
2.208. 183784 La Sărătură 17,04 Comunele Sintereag, Dumitra 1976
2.210. 183786 Pădurea din Şes 79 Comunele Dumitriţa, Cetate 1976
2.367. 184098 Dealul Alah Bair 187 Comuna Crucea 1980 2.365. 184125 Pădurea Esechioi 31 Comuna Ostrov 1980 B.2. Mlaştina Hergheliei 98 Municipiul Mangalia 2006 Lacul şi plaja Techirghiol 1462 Oraşul Techirghiol 2000
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unitate administrativ
teritorială Anul
declarării IV.24. Celea Mare – Valea lui Ene 54 Oraşul Hârşova 2005 IV.25. Pădurea Cetate 62 Comuna Oltina 2005 IV.26. Pădurea Bratca 67 Comuna Oltina 2005 IV.27. Lacul Oltina 2.290 Comuna Oltina 2005 IV.28. Lacul Bugeac 1.434 Comuna Ostrov 2005
IV.29. Lacul Dunăreni 703 Comunele Aliman, Ion Corvin 2005
IV.30. Lacul Vederoasa 517 Comuna Aliman 2005
Judeţul Covasna
2.372. 184157 Mestecănişul de la Reci - Bălţile de la Ozun - Sîntionlunca
2.020 Comunele Reci, Ozun 1962
IV.31. Dealul Ciocaş – Dealul Viţelului* 977
Comuna Ariuşd (judeţul Covasna), Podul Oltului (judeţul Braşov)
2.383. 14586 Izvorul de la Corbii Ciungi 36,16 Comunele Petreşti, Vişina
2.378. 184145 Rezervaţia Plaiul Domnesc 30,06 Comuna Moroieni
IV.32. Valea Neajlovului 15 Comunele Petreşti, Vişina 2005
Judeţul Dolj
2.401. 184114 Lacul Caraula 63 Comuna Caraula 1994 2.385. 184146 Valea Rea - Radovan 24,85 Comuna Radovan 1994 2.387. 184149 Pajiştea halofilă Gighera 4,22 Comuna Gighera 1994 2.386. 184151 Dunele Dăbuleni "La Cetate" 22,32 Comuna Călăraşi 1994
2.392. 184158 Ciuperceni-Desa (Balta Arcerului) 206 Comuna Ciupercenii Noi 1994
2.399. 184160 Râurile Desnăţui şi Terpeziţa amonte de Fântânele 739
Comunele Vela, Seaca de Pădure, Barpen, Sălcuţa, Radovan, Terpeziţa, Vârvoru de Jos (judeţul Dolj) Bălăciţa (judeţul Mehedinţi)
1994
2.398. 184161 Balta Lată 53 Comuna Desa 1994 2.397. 184162 Balta Neagră 2,39 Comuna Desa 1994 2.396. 184163 Lacul Ionele 3,98 Comuna Urzicuţa 1994 2.395. 184164 Balta Cilieni-Băileşti 67 Oraşul Băileşti 1994
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unitate administrativ
teritorială Anul
declarării
2.384. 184165 Poiana Bujorului din pădurea Pleniţa 51 Comuna Pleniţa 1994
2.393. 184166 Lacul Adunaţii de Geormana 102 Comuna Bratovoieşti 1994 2.391. 184167 Locul fosilifer Drănic 39 Comuna Dranic 1994 2.390. 184168 Locul fosilifer Bucovăţ 1,45 Comuna Bucovăţ 1994
2.438. 11765 Pădurea Tismana-Pocruia 53 Comuna Tismana 1982
2.437. 184116 Rezervaţia botanică Cioclovina 12,08 Comuna Tismana 1982
2.436. 184117 Cotul cu Aluni 26,54 Comuna Tismana 1982
2.441. 184119 Formaţiunile eocene de la Săcelu 1,01 Comuna Săcelu 1982
2.442. 184121 Cheile Sohodolului 610 Comuna Runcu 1982
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unitate administrativ
teritorială Anul
declarării 2.450. 184128 Locul fosilifer Săuleşti 1,00 Comuna Săuleşti 1982
2.454. 184132 Pădurea Bărcului 25,09 Oraşul Novaci, comuna Crasna 1994
2.453. 184133 Valea Ibanului 0,64 Comuna Scoarţa 1994 2.440. 184134 Pădurea Polovragi 40,73 Comuna Polovragi 1982 2.451. 184135 Locul fosilifer Valea Deşului 3,74 Comuna Vladimir 1982 2.449. 184137 Locul fosilifer Buzeşti 1,07 Comuna Crasna 1982 2.448. 184138 Locul fosilifer Gârbovu 1,00 Comuna Turceni 1982 2.447. 184139 Locul fosilifer Groşerea 1,01 Comuna Aninoasa 1982 2.446. 184140 Piatra Boroştenilor 52 Comuna Peştişani 1982 2.445. 184141 Cornetul Pocruiei 70 Comuna Tismana 1982
2.444. 184142 Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi 98 Comunele Polovragi,
Baia de Fier 1982
2.443. 184143 Muntele Oslea 232 Comuna Tismana 1982 2.452. 184144 Valea Sodomului 4,01 Comuna Săcelu 1994
2.605. 184024 Pădurea Bunget 39 Comunele Burila Mare, Devesel 1980
2.399. 184160 Râurile Desnăţui şi Terpeziţa amonte de Fântânele* 739
Comunele Vela, Seaca de Pădure, Barpen, Sălcuţa, Radovan, Terpeziţa, Vârvoru de Jos (judeţul Dolj) Bălăciţa (judeţul Mehedinţi)
1994
2.439. 184115 Pădurea Gorganu 50 Oraşul Baia de Aramă 1982
Judeţul Mureş
IV.38. Scaunul Domnului 50 Comuna Deda 2005 IV.39. Seaca 815 Comuna Ibăneşti-Sovata 2005 2.627. 11168 Rezervaţia de bujori Zău de 3,13 Comuna Zău de Câmpie 1932
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unitate administrativ
teritorială Anul
declarării Câmpie
2.629. 11774 Pădurea Sabed 65 Comuna Ceauşu de Câmpie 1977
2.628. 11782 Pădurea Mociar 50 Comunele Gurghiu, Beica de Jos 1932
2.678. 183830 Tinoavele din Munţii Oaş 38 Comuna Camarzana 2.676. 183840 Pădurea Urziceni 38,53 Comuna Urziceni 2.584. 184129 Pădurea cu pini Comja 0,54 Comuna Oraşu Nou 1994
Judeţul Sălaj
IV.45. Pădurea Lapiş 430 Comuna Nuşfalău 2005 2.693. 183822 Stejărişul Panic 0,28 Municipiul Zalău 1995 2.688. 183826 Stâna Cliţului 15,70 Comuna Băbeni 2.694. 183831 Stejărişul de baltă Panic 5,17 Comuna Hereclean 1995 2.692. 183833 Pădurea "La Castani" 7,78 Comuna Ileanda 1995 2.691. 183834 Mlaştina de la Iaz 1,15 Comuna Plopiş 1995 2.690. 183835 Tusa-Barcău 13,65 Comuna Sag 1995
2.684. 183849 Poiana cu narcise de la Racâş-Hida 1,43 Comuna Hida 1975
2.685. 183850 Calcarele de Rona 0,22 Oraşul Jibou 2.686. 83851 Balta Cehei 7,14 Oraşul Şimleul Silvaniei 1975
* = arii naturale protejate situate pe teritoriul mai multor judeţe Secţiunea a II-a. Arii naturale protejate incluse în arii protejate mai mari şi încadrate în alte categorii de clasificare 1. Rezervaţii ştiinţifice
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării
Judeţul Bihor
Parcul Natural Apuseni 2.340. 184090 Molhaşurile de la Izbuce 48 Comuna Budureasa 1994 2.337. 183571 Peştera Piatra Altarului 2 Comuna Budureasa 1994
2.762. 183475 Lacul Belciug 110 Comuna Sfântu Gheorghe 1994
2. Monumente ale naturii
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării
Judeţul Alba
Parcul Natural Apuseni
2.10. 9380 Peştera Gheţarul Scărişoara 14,54 Comuna Gârda de Sus 1938
2.11. 183655 Peştera Gheţarul de la Vârtop 30,13 Comuna Arieşeni 1969
2.61. 183671 Coiba Mică 3,92 Comuna Arieşeni 1999 2.62. 183635 Coiba Mare 4,06 Comuna Arieşeni 1999 2.64. 183658 Huda Orbului 16,39 Comuna Arieşeni 1999 2.65 183622 Hodobana 3,1 Comuna Arieşeni 1999
2.66. 183623 Avenul cu două intrări 6,39 Comunele Arieşeni, Gârda de Sus 1999
2.67. 183624 Izbucul Tăuzului 1,58 Comunele Arieşeni, Gârda de Sus 1999
2.68. 183625 Hoanca Apei 9,329 Comuna Gârda de Sus 1999 2.69. 183626 Avenul de la Tău 20,84 Comuna Arieşeni 1999
Cod naţional
Cod european Denumire Suprafaţă Unităţi administrativ
teritoriale Anul
declarării 2.70. 183627 Pojarul Poliţei 13,24 Comuna Gârda de Sus 1999 2.71. 183628 Avenul din Şesuri 4,92 Comuna Gârda de Sus 1999 2.72. 183629 Izbucul Poliţei 3,11 Comuna Gârda de Sus 1999
2.73. 183630 Izbucul Coteţul Dobreştilor 15,15 Comuna Gârda de Sus 1999
2.74. 183631 Peştera de sub Zgurăşti 1,11 Comuna Gârda de Sus 1999 2.75. 183632 Peştera Poarta lui Ionele 7,36 Comuna Gârda de Sus 1999
2.77. 183634 Izbucul Mătişeşti 16,17 Comuna Scărişoara 1999 2.80. 183637 Cheile Mândruţului 42,41 Comuna Scărişoara 1999
Judeţul Argeş
Rezervaţia naturală Valea Rea – Zârna 2.118. 183633 Lacul Hârtop V 3,84 Comuna Nucşoara 1994 2.114. 183642 Lacul Zârna 0,79 Comuna Nucşoara 1994 2.115. 183643 Lacul Jgheburoasa 1,80 Comuna Nucşoara 1994 2.116. 183644 Lacul Hârtop I 0,90 Comuna Nucşoara 1994 2.119. 183672 Lacul Mănăstirii 1,06 Comuna Nucşoara 1994 2.117. 183683 Lacul Hârtop II 1,20 Comuna Nucşoara 1994 2.120. 183697 Lacul Valea Rea 1,26 Comuna Nucşoara 1994 2.121. 183698 Lacul Buda 1,47 Comuna Nucşoara 1994
2.122. 183699 Lacurile Izvorul-Muşeteică 0,61 Comuna Nucşoara 1994
2.123. 183700 Lacul Scărişoara Galbenă 1,93 Comuna Nucşoara 1994 2.124. 183701 Lacul Galbena IV 0,78 Comuna Nucşoara 1994
Judeţul Bihor
Parcul Natural Apuseni
2.60. 183670 Avenul din Hoanca Urzicarului 26,90 Comuna Pietroasa 1999
2.516. 183506 Pădurea Slivuţ 123 Municipiul Haţeg, comuna Bretea Română 1979
2.509. 183520 Vârful Poieni 14,66 Comuna Sălaşu de Sus 1979 2.508. 183978 Calcarele de la Faţa Fetii 10,40 Comuna Râu de Mori 1988 2.507. 183979 Mlaştina Peşteana 2,02 Comuna Densuş 1979
2.506. 183980 Fânaţele cu narcise de la Salaşu de Sus 21,47 Comuna Sălaşu de Sus
2.505. 183981 Fânaţele Pui 3,2 Comuna Pui 1979
Judeţul Maramureş
Parcul Naţional Munţii Rodnei
2.582. 183989 Peştera şi Izbucul Izvorul Albastru al Izei 56 Comuna Săcel 1977
* = arii naturale protejate situate pe teritoriul mai multor judeţe ** = arii naturale protejate incluse în mai multe arii naturale protejate de mari dimensiuni Secţiunea a III-a. Zone pentru care se anulează statutul de arie naturală protejată