Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue LITERATURE SECTION 1567 156 7 MYTHOLOGICAL STRUCTURES IN RADU PETRESCU’S METEREOLOGY OF READING Ariana Bălașa Assist. Prof., PhD, University of Craiova Abstract: The works of Radu Petrescu, a first-hand writer, but somehow left in the shadows of the Postwar literary history, can be perceived as a plea for cherishing humanityřs great works, such as Homerřs Epic or Virgilřs Aeneid. The novelist Ŕ as we will emphasize in our study Ŕ will end up improving, through his creations, the circle of the interwar Romanian prose writers (G. Călinescu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade and co.), who have managed to achieve a perfect harmony between their writings and the principles of European modernism. Keywords: Radu Petrescu, mythicization, modernism, referentiality, reading. Chiar din „Prefaţa‖ Meteorologiei lecturii, autorul ţine să precizeze intenţiile care au dus la facerea cărţii: „Am încercat să dau, (…) câteva propuneri pentru o schiţă a literaturii europeneŗ 1 , motiv pentru care şi-a selectat cu minuţiozitate punctele traseului de parcurs într -o astfel de întreprindere metatextuală, oprindu-se asupra „momentelor decisive ale gândirii artistice‖ de la începuturi şi până în contemporaneitate. O revizuire necesară a conceptelor critice de romantism, naturalism, etc. este ceea ce a stat la baza demersului lui Radu Pe trescu, deşi recunoaşte că „Literatura modernă europeană nu stă doar sub semnul ereziei vergiliene. Ea se află şi sub semnul interdicţiei şi al unei dificultăţi de interpretare‖. 2 Meteorologia lecturii este o carte puternic individualizată în literatura română, asemănătoare, totuşi, cu alte câteva texte de frontieră, meditaţii autoreferenţiale şi metatextuale, cum sunt cărţile lui Livius Ciocârlie, Mari corespondenţe, şi Lucian Raicu, Practica scrisului şi experienţa lecturii. Literatura română ieşea din deceniile de umbră petrecute sub regimul Dej, iar 1 Radu Petrescu, Meteorologia lecturii, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982, p. 5. 2 Idem., p. 94.
9
Embed
MYTHOLOGICAL STRUCTURES IN RADU PETRESCU’S … 03 D8.pdf · scrierile lui Homer (epopeile Iliada Ŵi Odiseea) Ŵi Virgiliu (Eneida, considerată epopeea naţională a romanilor).
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue
LITERATURE SECTION
1567
1567
MYTHOLOGICAL STRUCTURES IN RADU PETRESCU’S METEREOLOGY OF READING
Ariana Bălașa
Assist. Prof., PhD, University of Craiova
Abstract: The works of Radu Petrescu, a first-hand writer, but somehow left in the shadows of the
Postwar literary history, can be perceived as a plea for cherishing humanityřs great works, such as
Homerřs Epic or Virgilřs Aeneid. The novelist Ŕ as we will emphasize in our study Ŕ will end up
improving, through his creations, the circle of the interwar Romanian prose writers (G. Călinescu, Camil
Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade and co.), who have managed to achieve a perfect
harmony between their writings and the principles of European modernism.
Keywords: Radu Petrescu, mythicization, modernism, referentiality, reading.
Chiar din „Prefaţa‖ Meteorologiei lecturii, autorul ţine să precizeze intenţiile care au dus
la facerea cărţii: „Am încercat să dau, (…) câteva propuneri pentru o schiţă a literaturii
europeneŗ1, motiv pentru care şi-a selectat cu minuţiozitate punctele traseului de parcurs într-o
astfel de întreprindere metatextuală, oprindu-se asupra „momentelor decisive ale gândirii
artistice‖ de la începuturi şi până în contemporaneitate. O revizuire necesară a conceptelor critice
de romantism, naturalism, etc. este ceea ce a stat la baza demersului lui Radu Petrescu, deşi
recunoaşte că „Literatura modernă europeană nu stă doar sub semnul ereziei vergiliene. Ea se
află şi sub semnul interdicţiei şi al unei dificultăţi de interpretare‖.2
Meteorologia lecturii este o carte puternic individualizată în literatura română,
asemănătoare, totuşi, cu alte câteva texte de frontieră, meditaţii autoreferenţiale şi metatextuale,
cum sunt cărţile lui Livius Ciocârlie, Mari corespondenţe, şi Lucian Raicu, Practica scrisului şi
experienţa lecturii. Literatura română ieşea din deceniile de umbră petrecute sub regimul Dej, iar
1 Radu Petrescu, Meteorologia lecturii, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982, p. 5. 2 Idem., p. 94.
Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue
LITERATURE SECTION
1568
1568
procesul de recuperare a valorilor literare a dat naştere la astfel de texte orientate spre propria
natură.
În Meteorologia lecturii materia a fost organizată printr-o simbioză între principiul
deplinei libertăţi imaginative şi a constructelor teoretice, în jurul câtorva teme-ecou, menite să
transgreseze canoanele criticii şi istoriei literare, astfel încât să transpară, totodată, scena literară
din fundal, care reprezintă şi cele două linii de forţă pe care se desfăşoară toate analizele:
scrierile lui Homer (epopeile Iliada şi Odiseea) şi Virgiliu (Eneida, considerată epopeea
naţională a romanilor). Necesitatea lecturii à travers, include în fond, o dorinţă conştient
exprimată de autor, structura eseistică a cărţii, uneori prin apelarea la un suport care depăşeşte
graniţele scrisului: „Cum poeziei îi aparţine nu doar scrisul, ci şi pictura, arhitectura, sculptura,
(…) au fost inevitabile‖.3
Original în concepţia sa, el aduce în discuţie o teorie inversă a punerii în abis, necesară
înnoirii practicilor de lectură/interpretare a operelor: „S-a scris mult de la Gide încoace, de
punerea în abis a cărţii, niciodată de punerea în abis, în carte, a lumii‖.4 Este ceea ce realizează
Radu Petrescu, de-a lungul celor şapte capitole ale lucrării sale, aparent mozaicată, imprevizibilă,
ludică, pe alocuri chiar lirică, fără pretenţia de a-şi aroga nici statutul de critic, nici pe cel de
poetician, în adevăratul sens al termenilor. Credem că pentru el cel mai nimerit este statutul de
eseist, având drept corespondent universal pe Borges, cu celebrele sale „Conferinţe‖ şi meditaţii
asupra esenţei literaturii.
Primul capitol debutează cu observaţia de netăgăduit că epopeea şi tragedia au fost
considerate „mărci‖ ale creaţiei literare antice, devenite adevărate arhetipuri în literatura modernă
şi postmodernă.
„Summa homerică‖5 în care se regăsesc tragediile lui Eschil, Sofocle şi Euripide, în care
apar, cu inevitabilele amprente personale personaje şi fapte împrumutate din Iliada sau Odiseea,
sunt un bun punct de pornire al demonstraţiei petresciene, anume că toată literatura europeană
are o rădăcină comună în opera lui Homer, la fel cum limbile romanice moderne s-au desprins
din limba latină.
3Id., ibid., p. 7. 4 Id., ibid., p. 97 5 Impresionantul poem Iliada este una din puţinele opere care s-au păstrat integral din perioada Antichităţii greco-
latine, profund ancorată istoric şi cultural, în marea civilizaţie mediteraneană
Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue
LITERATURE SECTION
1569
1569
Construcţia Iliadei şi Odiseei este, ca poiein, similară cu facerea lumii, o proiecţie în
absolut a scrisului: „… adică în ce rezultă (subsumând epica la toate nivelurile, inclusiv cel
olimpian, epicii absolute a spunerii ei de cineva situat dincolo de text, într-un gest analog dar
superior facerii lumii de zeul fierar din figuraţiile de pe scutul lui Ahile)‖.6Este aici şi o imagine
a îndumnezeirii autorului, la fel de romantică în substanţialitatea ei, ca majoritatea scrierilor lui
Radu Petrescu, dublată de aceea a celui care rosteşte, fie autor, fie cititor al textului, disputându-
şi în egală măsură puterea de a da viaţă textului în sine, de a-i asigura nemurirea.
Spiritul tragediei şi nu tragedia ca gen literar pune, de exemplu, într-un raport de
intertextualitate prin tema boreală, Regele Torrismondo al lui Torquato Tasso, la nivelul prim, al
scenelor descrise, cu scutul lui Ahile şi catalogul corăbiilor.
Cealaltă „direcţie‖ este conferită de Aeneida lui Vergiliu, din care îşi revendică
existenţa însăşi literatura modernă, între care Shakespeare, Flaubert, Mallarmé şi chiar James
Joyce deşi, acesta din urmă în Ulysse, „a avut evident în vedere Odiseea şi pe eroul
săueponim‖7.
Tragicul în literatură nu mai este perceput ca o „Categorie a esteticii exprimând un
conflict al cărui deznodământ este înfrângerea sau pieirea, în urma unor împrejurări vitrege, a
unor persoane virtuoase, a unor idealuri sau a unor categorii sociale valoroase‖, ci „… în
aceea că oricât de vii şi deci autonomi ne par, eroii sunt totuşi scrişi (s.n.), nu au cum trece de
limita aceasta, şi scrişi în aşa fel încât cuvintele din care sunt făcuţi construiesc alături de text
prezenţa trupului de aer al celui care îi scrie şi care le este astfel destin‖8.
Cartea ca trup alcătuit din organele-capitole numeşte de fapt o viaţă, un suflu aproape
uman, cel dat de receptarea literară-vizuală. Este o viziune organicistă în descendenţă
călinesciană.
Radu Petrescu observă că ultimele pagini din Ulysses se suprapun finalului din
Ispitirea sfântului Anton al lui Flaubert, care pune într-o nouă lumină naturalismul lui James
Joyce, diferită de cea din Noua structură şi opera lui Marcel Proust a lui Camil Petrescu.
Astfel de corespondenţe îi vor cristaliza lui Radu Petrescu propria tehnică narativă şi
6 Id., ibid., p. 9 7 Id., ibid., p. 13 8 Id., ibid., loc. cit.
Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue
LITERATURE SECTION
1570
1570
construcţie epică din romane. Pentru această cristalizare Radu Petrescu a scris sute de pagini
de jurnal de reflecţie nu numai asupra scrisului, dar şi a vieţii din timpul scrierii unui roman.
Călătoria iniţiatică pe apele Gibraltarului, naufragiul, metaforă a eliberării de povara
existenţială, echivalent al trecerii în moarte, este interpretată de Radu Petrescu prin prisma
îndepărtării de textul homeric şi apropierea de Dante, al cărui Ulise „pare a semnifica
ardoarea constructivă a poetului în general‖, iar „Scrisul este sinonimul lecturii Iliadei, în
ceea ce-l priveşte pe Tasso, ori, în cazul lui Joyce, al Odiseei‖.9
Tot în primul capitol, autorul redescoperă posibilitatea interpretării temei
vagabondajului din Rimbaud, Fraţii Goncourt şi Gustave Flaubert, prin prisma tablourilor
pictorului simbolist Gustave Moreau. Argumentul ar fi că la el matricea simbolului precede
obiectul receptat de privitor, adică de acela care, „văzându-l, se obiectivează în el prin una sau
alta din formele de reducţie a activităţii vitale‖.10
La rândul ei, pictura lui Gustave Moreau îşi are originile în poemul Orlando Furioso al
lui Ariosto, continuat de Flaubert în Salammbô, apoi de Wagner în muzică şi Eminescu în
poezie.
Punerea în abis a romanului Ulysses este realizată prin scena în care domnul Best, aflat
într-o bibliotecă, îi citează lui Stephen din Mallarmé, făcând trimitere la Hamletul lui
Shakespeare. Trimiterea nu e deloc întâmplătoare, nici alegerea personajului de care
aminteam, din vreme ce „în abisul textului lui Ulysses – cum precizează Radu Petrescu – se
află textul lui Mallarmé în care este vorba de acela al lui Shakespeare, al cărui erou se
abstrage, plimbându-se, în lectura altui text, vizibil la capătul culoarului telescopat, prea
departe pentru a-i putea citi, noi, titlul‖.11
În pictură, aceeaşi vedere telescopată îl include şi pe privitor, care la rândul lui este
privit dinafară, de cel care pictează.
Tema generală a literaturii europene este însăşi obiectul scrisului, cartea, sau varianta
lui verbalizată prin cântec, recitare, ori lectură cu voce tare. Ea este pe de o parte un
instrument de sondare a existenţei, iar, pe de altă parte, creează ea însăşi realităţi, oferindu -le
cititorilor „exclusivi şi eterni‖ cum îi numeşte Radu Petrescu, un „mecanism care
9 Id., ibid., p. 14 10 Idem., p. 15 11 idem., p. 19
Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue
LITERATURE SECTION
1571
1571
prospectează viaţa, dar o şi anexează‖.12
Cartea transcende ordinea istorică, interferată
intertextual, în măsura în care romanul lui Joyce se încheie în punctul în care începe romanul
lui Flaubert Un coeur simple, ca timp, moment al zilei şi ca scriitură: „Dimineaţa şi seara (…)
încifrează starea mistică de paralizie, fixaţiune, pe care Urmuz, în contemporaneitatea lui
Joyce (…), o duce la ultima consecinţă în viziunea personajului uman mecanomorf, în timp ce
Joyce însuşi, la celălalt capăt al gândirii flaubertiene, naturaliste, duce la ultimele consecinţe
mecanismul simbolului din Un coeur simple‖.13
Personajele se multiplică într-o serie de
oglinzi auctoriale deschisă de Flynn (v. James Joyce, Surorile), urmat de Lefter Popescu (v. I.
L. Caragiale, Două loturi), preluat de la Poe din Aventurile lui Arthur Gordon Pym si filtrat
prin ironia caracteristică lui Caragiale.
Nici André Gide nu scapă melancoliilor genului epopeic şi face din Les
FauxMonnayeurs, în subsidiar, dincolo de aparenţa de roman burghez, un „poem religios (…)
grotesc‖, în care epopeea se confundă cu tragedia, iar nostalgia tragicului cum o numeşte
autorul, se naşte din nostalgia facerii operei, din legătura dintre autor şi personajele sale.
Edouard, vocea naratorului, nu se suprapune însă lui Homer însuşi, prezenţa sa nefiind
evidentă ca „desemnare de sine‖, ca la Gide. În scrierile lui Homer este un alt eu care
construieşte destinul epopeilor, situat înafara influenţelor autorului versurilor.
Apoi, nici flaubertianul Alain Robbe-Grillet, reprezentant al noului roman francez, nu
se delimitează prea tare de Iliada, fiindcăprivirea din afara spaţiului textual are rolul de a
obiectualiza textul şi a-l plasa în prezentul lecturii: „… parafraza ca mod al clasicului de a fi
modern, (…), este un fel de arepeta, în marele text unic al literaturii şi, în sens mai larg, al
spiritului european, textele homerice‖.14
Redefinirea naturalismului flaubertian din capitolul al doilea, destul de ambiguu în
majoritatea teoretizărilor, îi pare lui Radu Petrescu absolut necesară, din cauza unei oarecare
dizarmonii conceptuale şi a ruperii frecvente de influenţa lui Zola, puternic ostil acelui
realism repulsiv, cu toată cohorta lui de meschinării, grozăvii şi aversiuni.
G. Călinescu, pe care-l citează cu articolul despre naturalism publicat într-un număr al
revistei „Contemporanul‖, din 1956, îl raportează pe Caragiale tot la Zola, desemnându-l pe
12 idem., p. 20 13 idem., p. 23 14 idem., p. 26
Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue
LITERATURE SECTION
1572
1572
Charcot ca idol al zoliştilor. Boala, nebunia, dezintegrarea, animalizarea din scrierile lui Zola,