Muntii_nostri_NR_22

Invitaţie la drumeţie

Fără a avea măreţia Făgăraşilor, splendoarea Pietrii Craiului, sălbăticia cetăţii de piatră a Retezatului sau a altor munţi, Perşanii îşi au farmecul lor. Iubitorii de drumeţii vor găsi în cuprinsul acestor munţi cu înălţimi modeste Măgura Codlei (1292 m), Vîrful Cetăţii (1 104 m), Merca (1 002 m), Dugău (1 011 m), îmbrăţişaţi de apele: Şinca şi Bîrsa la sud, de Olt la centru, Homorodul Mic şi Cormoş la nord, de-a lungul celor 120 km cît măsoară creasta pe cumpăna apelor), de la Lueta în nord,la Poiana Mărului în sud, regiuni de un deosebit pitoresc şi interes turistic.

Cele trei pasuri: Perşani (Vlădeni, 615 m), Bogata (680 m), Hoghimaş (670 m), şi frumosul defileu al Oltului la Racoş, fac posibilă traversarea acestor munţi cu mijloace moderne. In localităţile limitrofe Munţilor Perşani (Zărneşti, Vulcan, Codlea, Rotbav, Maieruş, Hoghiz, Homorod, Racoş, Vîrghiş, Jimbor, Mateiaş) întîlnim numeroase monumente istorice şi de artă, iar la poalele lor cîteva staţiuni balneoclimaterice (Băile Perşani, Băile Veneţia de Jos, Băile Homorod), apele minerale de la Vîrghiş şi Ocland, complexul turistic Codlea etc.

O bogată reţea de drumuri forestiere, urmărind principalele cursuri de apă, pătrunde adînc în inima Munţilor Perşani. Existenţa a numeroase monumente ale naturii, rezervaţii naturale (Cotul Turzun, Pădurea Bogăţii coloanele de bazalt de la Racoş şi Comana de Sus, locurile fosilifere etc.) şi peşteri în cheile Vîrghişului, pe văile Comana şi Hămaradia, ca şi lîngă Veneţia de Jos), fac din această regiune un loc ideal de recreare pentru turistul care nu urmăreşte performanţe în parcurgerea unor trasee, ci doar o odihnă activă.

Munţii Perşani au puţine cabane şi trasee turistice marcate, dar localnicii de la poalele munţilor sau din cabanele forestiere şi de vînătoare asigură cu îngăduinţă odihna necesară în timpul nopţii, arătîndu-ţi totodată şi calea spre cele mai tăinuite frumuseţi.

Putem afirma că Perşanii sînt munţii turismului cu cortul, ai cicloturismului şi turismului auto pe şoselele care-i traversează, pe drumurile forestiere ce duc către obiectivele turistice. Pentru cei interesaţi, parcurgerea Oltului cu o ambarcaţie, între Maieruş şi Hoghiz, aduce satisfacţii nebănuite, trecînd printr-o zonă cu foarte multe meandre pînă la confluenţa cu rîul Cormoş, Defileul Oltului de la Racoş şi rezervaţia de la Cotul Turzunului.

Nu putem trece cu vederea existenţa, la limita sudică a Munţilor Perşani, a satului turistic Poiana Mărului, cu gospodăriile împrăştiate pe o suprafaţă egală cu a multor oraşe mari, într-o zonă de un pitoresc inedit.

Prin prezentarea pentru prima oară a acestor munţi într-un ghid turistic, descrierea traseelor existente, precum şi încercarea de a iniţia altele noi, se oferă iubitorilor de natură un teren propice practicării drumeţiei.

septembrie 1977

I. Caracterizare fizico-geografică

AŞEZARE ŞI LIMITE

Munţii Perşani, care închid la vest Ţara Bîrsei, se prezintă ca o punte între Carpaţii Orientali, din care fac parte, şi Carpaţii Meridionali. Tocmai din aceste motive există mai multe opinii privind separarea lor de munţii cu care se învecinează la nord şi la sud, în vreme ce delimitarea lor spre vest şi est este precisă. Cuprinşi între meridianele de 25°15' şi 25°40' longitudine estică şi paralelele de 45°35' şi 46°15' latitudine nordică, aceşti munţi se întind pe o suprafaţă de cca 1 000 km2.

Valea Şinca, continuată cu cea a Bîrsei, desparte la sud Munţii Perşani de masivele Făgăraş şi Piatra Craiului. La nord, Perşanii par a fi o prelungire a Munţilor Harghita, de care îi separă totuşi aliniamentul ce porneşte de la comuna Mereşti, trece pe la sud de localitatea Lueta, peste văile Vîrghişului şi Cormoşului, pînă la confluenţa acestuia din urmă cu Valea Fierarului. Limita lor estică se situează de-a lungul depresiunii Ţării Bîrsei (Culoarul Măieruş), continuată cu cea a Baraoltului, iar cea vestică este dată de către depresiunile Ţării Oltului (Făgăraşului) şi Homoroadelor. Aşezări ca Hoghiz, Fîntîna, Cuciulata, Comana de Sus, Veneţia de Sus, Grid, Perşani, Şinca Veche, plasate pe rama vestică, şi Augustin, Ormeniş, Apaţa, Măieruş, Crizbav, de pe latura estică, subliniază aceste limite.

Fig.01 Aşezarea geografică şi limitele Munţilor Perşani

GEOLOGIA

Munţii Perşani au un mozaic litologic puţin obişnuit, care reflectă o evoluţie frămîntată. Alături de şisturile cristaline mai pot fi întîlnite rocile flişului (calcare, conglomerate calcaroase, marne, argile, gresii), cele eruptive (bazalte, andezite, gabrouri, serpentinite, porfire, jaspuri) şi vulcanogen-sedimentare (piroclastite, tufuri). Marea complexitate litologică se reflectă în diversitatea formelor de relief, a solurilor şi vegetaţiei.

Partea centrală a acestor munţi este alcătuită din roci cristalino-mezozoice. Şisturile cristaline dau un relief greoi şi masiv, care au conservat foarte bine suprafaţa de netezire Poiana Mărului. Masivul Gîrbovei din Perşanii centrali este constituit în mare măsura din roci cristaline, ce dispar însă sub cuvertura de conglomerate, la care se adaugă bazalte şi tufuri spre nord, gresii şi marne la sud. Calcarele răspîndite în zona estică şi, fragmentar, În cea vestică a acestor munţi, au generat un relief carstic cu versante abrupte, chei, defilee, hornuri, lapiezuri, ca, spre exemplu, în porţiunea centrală a Defileului Oltului, pe văile Vîrghişului, Săratei, Lupşei, precum şi cea mai înaltă cotă a regiunii, Măgura Codlei. În funcţie de vîrstă şi de gradul de cimentare, conglomeratele, mai extinse în Perşanii centrali, dau versante relativ domoale, dar şi cele mai înalte culmi cu relief ruiniform: Vîrful Cetăţii, Creasta Crizbav, Gîrbova, Vîrful Negru, Runcul Bogatei, Harhamul Unguresc. Ele apar, de asemenea, şi în Defileul Oltului. Marnele, argilele şi gresiile sînt răspîndite pe flancul vestic al Perşanilor şi, fragmentar, pe cel estic. Marnele şi argilele cu diverse intercalaţii, avînd o duritate mai mică, creează un relief monoton şi domol, cu văi largi şi frecvente alunecări de teren. Un astfel de peisaj se întîlneşte în culoarul Vlădeni, pe văile Comana, Lupşa, Şinca, Ormeniş, precum şi în diferite sectoare ale Defileului Oltului. Terasele şi conurile de dejecţie ale rîurilor sînt alcătuite din sedimente cuaternare.

Perşanii sînt fragmentaţi de falii transversale şi arii de scufundare locală cum sînt: Depresiunea Vlădenilor, Defileul Oltului la Racoş şi Valea Lupşei. Prezenţa acestor falii explică ivirile de lavă şi înaintarea mării în miocen din sectorul nord-vestic al Perşanilor centrali. Rocile eruptive din Defileul Oltului sînt reprezentate prin bazalte, andezite, gabrouri, serpentinite, porfire. Bazaltele şi andezitele de acolo, sau de la Bogata Olteană, Valea Vîrghişului etc. dau un relief colinar, cu interfluvii largi şi văi puternic adîncite şi strîmte. Coloanele de bazalt de la Racoş şi Comana de Sus sînt ocrotite ca monumente ale naturii. În ultima localitate apar şi jaspuri. Piroclastitele şi tufurile formează un relief rotunjit pe latura vestică a Perşanilor nordici şi centrali. Probabil că toponimul Veneţia derivă de la culoarea vineţie a tufurilor.

RELIEFUL

Munţii Perşani se caracterizează prin altitudine şi energie de relief reduse; frecvente depresiuni şi înşeuări, unele utilizate din vechime ca pasuri; glacisuri şi terase la periferia masivului sau în depresiunile interioare. Înălţimea medie de 800 - 1 000 m corespunde unei suprafeţe de netezire numită de N. Orghidan - Poiana Mărului, după localitatea unde ea este tipică. Puţine culmi (Măgura Codlei -1 292 m, Vîrful Cetăţii - 1 104 m), martori ai altei suprafeţe de netezire mai veche de 1 100 - 1 300 m, sculptată în calcare şi conglomerate, depăşesc nivelul general (800 - 1 000 m). Perşanii domină dealurile înconjurătoare cu 100-150 m, deosebindu-se de ele prin litologie, energia reliefului şi peisajul specific de păduri întinse şi poieni.

Tipul de roci şi de relief, variaţiile locale ale altitudinii, prezenţa văilor adînci şi a depresiunilor transversale au determinat împărţirea Munţilor Perşani în trei sectoare: Perşanii de sud, Perşanii centrali şi Perşanii de nord.

Perşanii de sud (numiţi de V. Mihailescu şi Munceii Poienii Mărului) se desfăşoară între văile Şinca şi Bîrsa, la sud, şi Depresiunea Vlădeni, la nord, pe o lungime de 22 km şi o lăţime de 12 km. Dar altitudinile acestora sînt reduse (800-980 m), printre cele mai înalte putînd fi citate vîrfurile: Hoapecu (980 m), Ciuta (975 m), Cetăţuiei (941 m), Frăsinet (935 m) şi Ştimbavului (922 m). Înălţimile enumerate sînt depăşite cu peste 300 m de proeminenţa Măgurii Codlei, al cărei versant calcaros, luminat de soare la prînz, a fost denumit de localnici ,,Piatra de la Amiază". Rîurile Şinca, Holbav şi Hoapec şi-au săpat văi adînci de aproape 200-300 m cu versante intens erodate, care despart culmi rotunjite. De aceea aşezările Poiana Mărului şi Holbav evită în general văile înguste şi umbrite, care nu permit decît o dezvoltare liniară. Casele s-au răsfirat pe ,,dealuri" printre ogoare, fîneţe şi livezi. Pădurile de foioase şi cele în amestec au rămas cantonate pe văi şi în jumătatea nordică a acestei grupe muntoase, unde relieful nu favorizează o umanizare intensă. Depresiunea Şinca Nouă, situată la contactul rocilor cristaline cu cele ale flişului de pe cursul mijlociu al rîului Şinca, seamănă cu o pîlnie deschisă spre nord-vest. Peisajul colinar, pe alocuri cu aspect de cîmpie, a favorizat stabilirea

locuinţelor pe fundul plat al văii, utilizată şi pentru agricultură (cereale, cartofi, in).Perşanii centrali reprezintă sectorul cel mai extins şi mai unitar din aceşti munţi. Avînd o

lungime de 26 km şi o lăţime de 12 km, ei sînt încadraţi la sud de Depresiunea Vlădeni, iar la nord de valea Oltului. Masivitatea, altitudinea şi gradul de fragmentare ale acestora conturează două grupe: estică şi vestică. Cea estică, mai înaltă şi bine împădurită, cu înălţimi de peste 1 000 m (Vîrful Cetăţii - 1 104 m, Vîrful Horezu - 1 055 m, Coasta Ţiganului - 1 034 m), alcătuită predominant din şisturi cristaline, corespunde nivelului suprafeţei Poiana Mărului. Conglomeratele calcaroase, odinioară suprapuse cristalinului, au persistat ca martori de eroziune, formînd creste ascuţite şi versante înclinate. Rîurile, care şi-au săpat văi scurte şi înguste, au depus la marginea munţilor numeroase conuri de dejecţie. Înălţimile scad treptat cu 100-200 m spre nord şi vest, cote ce depăşesc frecvent 900 m întîlnindu-se în nord doar la Muntele Negru (967 m), Piscul înalt (941 m), Runcul Bogatei (902 m), iar în vest pe Gîrbova (933 m) şi Fefeica (931 m).

Grupa vestică a Perşanilor centrali are altitudini mai reduse, adesea cu aproape 500 m comparativ cu cea estică, excepţie făcînd doar Măgura Pleaşa (873 m). Ea este formată din culmi şi măguri despărţite de văi adînci 250-400 m, depresiuni strîmte sau şei mai înalte (V. Mihăilescu numeşte seria de măguri dintre Veneţia şi Mateiaş - Munceii Pleşii şi Bogatei). Văile Lupşa, Comana şi Veneţia au versante domoale cu aspect de culoare depresionare chiar şi în cursul mijlociu, ce au facilitat pătrunderea aşezarilor în munte. Culoarul depresionar de pe Valea Bogăţii, fiind mai îngust, a fost utilizat doar ca pas între Braşov şi Sighişoara. Faţă de grupa estică, unde satele au luat fiinţă pe rama muntoasă, în grupa vestică ele s-au stabilit mai întîi pe fundul plat al văilor şi, ulterior, o parte din locuitori au coborît către Ţara Oltului. Din această cauză se întîlnesc sate duble - Lupşa-Cuciulata, Comana de Sus-Comana de Jos, Veneţia de Sus-Veneţia de Jos. Intensa despădurire a culmilor accesibile îşi găseşte reflectarea în toponimie. Toponimia Pleaşa şi Pleşiţa, adesea întîlnite, au semnificaţia unor culmi pleşuvite de arboret.

Fig 02. Subîmparţirea Munţilor PerşaniDepresiunea Vlădeni, caracterizată prin cîmpuri largi, terase şi piemonturi datorate

Homorodului şi numeroşilor lui afluenţi se deschide ca un golf spre Ţara Bîrsei. Climatul de adapost, relieful domol, prielnic agriculturii (cereale, cartofi) şi păstoritului, au contribuit la permanentizarea şi dezvoltarea localităţilor Vlădeni, Dumbrăviţa, Crizbav.

Fig. 03Fig. 04Defileul de la Racoş a fost creat de Olt prin străpungerea unui complex de roci de origini şi

duritdţi diferite. Incadrată de culmi ale caror înălţimi se menţin aproape la acelaşi nivel (700-800m), valea se adînceşte cu 100-250 m, Oltul şi-a format drum spălînd cuvertura de sedimente pentru ca, ulterior, întîlnind roci dure să-şi croiască un defileu prin îngustimile căruia îşi strecoară apele. Eroziunea diferenţiată a creat în acest mozaic litologic o alternanţă de strîmtori şi mici depresiuni apărute mai ales la confluenţa Oltului cu afluenfii săi. La ieşirea din defileu, la vărsarea Pîrîului Sărat, Oltul îşi lărgeşte valea cu 2-4 km în mica depresiune a Racoşului care urmăreşte cursul Oltului pe aproximativ 16 km. Aici au luat fiinţă localităţile Racoş, Mateiaş, Dopca.

Fig 05Perşanii de nord constituie sectorul cel mai puţin impunător, mai jos şi mai divizat, care este

cunoscut şi sub numele de Munţii Dugăului, după vîrful cel mai reprezentativ. Se extind pe o lungime de aproape 20 km şi o lăţime de 10 km între valea Oltului la sud şi o limită nordică care începe de la Mereşti, trece la nord de cheile Vîrghişului, îndreptîndu-se apoi spre confluenţa dintre rîurile Cormoş şi Valea Fierarului (după Al. Roşu - Geografia Fizică a României). Spre sud culmile au înălţimi reduse (600-800 m) (Vîrful Pîrîul Fîntînii - 847 m, Vîrful Chingii - 815 m, Vîrful Tipia Racoşului - 820 m), atingînd 900-1000m doar către nord (Vîrful Ascuns - 988 m, Vîrful Merca - 1002 m şi Vîrful Dugău 1011 m). Relieful părţii vestice este format din culmi rotunjite cu versante puţin înclinate, despărţite prin largi înşeuări. Pe văile Vîrghişului, Hoghimaş şi Rica se ivesc abrupturi stîncoase. Vechile suprafeţe de netezire, apărute pe gresii, conglomerate şi marne sînt marcate din loc în loc de maguri corespunzătoare unor intruziuni eruptive (Culmea Piatra Corbului - Leşu). Vîrghişul, străpungînd calcarele culmii Mereşti, a creat în cursul superior frumoasele chei cu acelaşi nume, mărginite de numeroase peşteri (printre care şi Peştera Mare a Mereştilor, Peştera de Sub Dolina, Peştera Calului).

Altitudinea redusă şi frecvenţa relativ mare a pasurilor accesibile au făcut ca încă din vechime Munţii Perşani să reprezinte puntea cea mai circulată între Podişul Transilvaniei şi Ţara Bîrsei. Avînd în vedere importanţa strategică a acestor trecători, de-a lungul lor s-au ridicat fortificaţii de aparare a căror origine coboară adesea din antichitatea daco-romană. Dintre acestea cele mai cunoscute pasuri sînt: Poiana Mărului (770 m), care face legătura pe văile Bîrsa şi Şinca între Zărneşti şi Făgăraş; Perşani (Vlădeni - 615 m), care permit accesul între Braşov şi Fagaraş pe văile Perşani şi Homorod; Bogata (680 m), care asigura tranzitul între Braşov şi Sighişoara pe văile Măieruş şi Bogata, prin

frumoasa pădure a Bogăţii; Racoş (460 m) asigură prin Defileul Oltului legătura feroviară Braşov-Sighişoara; Hoghimaş (670 m), pe văile Hoghimaş şi Românilor, face trecerea între depresiunile Baraoltului şi Homoroadelor; Mereşti (770 m) face legătura între comuna Mereşti şi Valea Vîrghişului spre Băile Chirui şi pe potecă prin Cheile Vîrghişului spre comuna Vîrghiş.

REŢEAUA HIDROGRAFICĂ

Toate cursurile de apă care au obîrşiile în Munţii Perşani aparţin bazinului hidrografic al Oltului.

OLTUL se apropie de munţi la Rotbav, iar din aval de Măieruş şi pînă la Augustin el formează o vale largă la limita estică a ramei muntoase. În toată aceasta regiune cu aspect depresionar, numită de geografi ,,Culoarul Măieruş", rîul meandrează puternic, terasele şi glacisurile abundă pe latura muntoasă. Galeria verde de stejari, fagi, anini şi sălcii marchează cursul leneş al apei în lunca larga. Farmecul locurilor a fost sugestiv descris de Geo Bogza în ,,Cartea Oltului". Între localitafile Rotbav şi Augustin, afluenţii Oltului care coboară din Munţii Perşani sînt:

Valea Cetăţii, care izvorăşte de sub Vîrful Cetăţii, se varsa în Olt la Rotbav. Mai spre nord, se află Pîrîul Stîniş şi Hotarul, ambele cu izvoarele sub Dealul de Fier. Pîrîul Maieruş confluează cu Oltul în dreptul localităţii cu acelaşi nume şi îşi are obîrşia sub Vîrful Horezu. În continuare, Oltul primeşte Pîrîul Bozom, venit de sub Vîrful Negru, al cărui afluent dinspre sud este Hotarul, al treilea curs cu acest nume. La Apaţa, în Olt, se varsă Valea Lungă cu izvoarele sub Vîrful Fîntînii Rele. Remetea, cu obîrşiile sub Vîrful Piatra Mare, întîlneşte Oltul în dreptul comunei Aita Mare. Pîrîul Ormeniş se uneşte cu Oltul în satul cu acelaşi nume şi îşi culege apele din apropierea Muntelui Negru. La Augustin, Oltul colectează de pe dreapta un afluent mai important, Rîul Cormoş, care izvorăşte din Munţii Harghita, apoi valea sa formează limita estică a Perşanilor nordici. Afluentul său principal este Vîrghişul, ce porneşte tot din Munţii Harghita şi îşi sapă în calcarele Perşanilor chei pitoreşti. Din Munţii Perşani, Vîrghişul colectează pe Hidegas şi Hoghimaş. Tot în Cormoş se varsă Gatul, precum şi Rica, unită cu Nadaşul, toate cu izvoarele în Perşanii nordici.

Între Augustin şi Racoş Oltul a tăiat frumosul ,,Defileu Racoş" într-un ansamblu de roci vulcanice şi sedimentare. Pe dreapta Oltul primeşte Valea Frumoasă şi Carhaga, unită cu Chioveşul. La Racoş Oltul adună, tot de pe dreapta, apele Pîrîului Sărat şi Podului Mare. Afluenţii de pe stînga Oltului, de la Augustin pînă la Racoş, sînt: Feneş, cu izvorul sub Dealul Rotund, Valea Topului şi Pîrîul Cetaţii ce îşi culege apele din Vîrful Piatra Mare. În cotul Turzunului, la Dopca, Oltul are ca tributar Valea Mare, alimentat de pîraie pornite de sub Piscul înalt. Tot în acest meandru al Oltului, lîngă localitatea Bogata Olteană, se varsă şi Bogata cu sursele sub Dealul cel Mare. Bogata străbate frumoasa rezervaţie Pădurea Bogăţii, unde în apropierea unei case de vînătoare colectează Valea Trestiei.

Homorodul, un alt important afluent al Oltului, ia naştere din unirea Homorodului Mare cu Homorodul Mic, ambele cu izvoarele în Munţii Harghita. Homorodul Mic drenează latura vestică a Perşanilor nordici prin afluenţii Aluniş, Pîrîul Românilor şi Zeifănul cu care confluează la Băile Homorod. Homorodul se varsă în Olt lîngă Ungra. În meandrul de la Gruiul Vacarului, Oltul primeşte Pîrîul Lupşa, izvorînd de sub Vîrful Feţeica. Pîrîul Comana, cu cele două izvoare, Purcaru şi Dăbiş, pornite de sub Creasta Crizbav, se varsă în Olt lîngă satul Comana de Jos. La Veneţia de Jos Oltul adună apele Veneţiei, pornită de sub Coasta Ţiganului care, în dreptul localităţii Veneţia de Sus, primeşte apele Pîrîului Veneţioara. În aval de localitatea Părău, Oltul este alimentat de Părău, care de la izvoare şi pînă către comuna Părău se numeşte Valea Perşanilor. Are ca afluenţi pe: Valea Lungă, Gridul şi Valea Comorilor. Pîrîul Găvanul confluează cu Oltul în apropiere de Hălmeag.

Un însemnat afluent al Oltului, care constituie limita sud-vestică a Munţilor Perşani, este Rîul Şercaia, numit în amonte Valea Poiana Mărului, iar Şinca pîna la localitatea Şinca Veche. La Poiana Mărului, se uneşte cu Valea Alba cu sursa în Dealul Masa Mică. În aval de satul Paltin, în dreptul unui pod de fier, Şinca primeşte Holbavul, cu izvoarele sub vîrfurile Holbav şi Hoapec. După ce ocoleşte Dealul Ştimbavului (922 m), Holbavul culege de pe dreapta apele Pîrîului Găunoasa, pornit de sub Măgura Codlei, iar de pe stînga primeşte pe Vulcaniţa cu obîrşia tot sub Vîrful Hoapec. Înainte de satul Şinca Nouă, valea se lărgeşte, avînd afluenţi de mai mică însemnătate pe dreapta, Ruda Mică şi Ruda Mare, ambele izvorîte de sub Vîrful Ciuta. După acest sat, Rîul Şinca are pe stînga ca tributar Pîrîul Strîmba cu izvoarele sub Vîrful Ţaga. Şercaia (Şinca) are în continuare un bazin hidrografic dezvoltat asimetric, mai mult pe stînga, de unde primeşte apele pîraielor: Plopoasa, Şercăiţa, Scurta şi Băluş. leşind din comuna Şercaia, rîul se varsa în Olt în dreptul localităfii Hălmeag. Străbătînd o regiune depresionară, Şercaia (Şinca) are un curs leneş şi foarte meandrat.

Un alt afluent important al Oltului este Rîul Bîrsa, de la care şi-a luat denumirea depresiunea unde este situat oraşul Braşov. Izvorînd de sub Vîrful Ţaga, adevărată casă a apelor, prin trei pîraie principale - Bîrsa Groşetului, Bîrsa lui Bucur şi Bîrsa Fierului. Bîrsa străbate oraşul Zărneşti, tăindu-şi

un culoar de o frumuseţe aparte printre Munţii Perşani şi Piatra Craiului. În dreptul fostei localităţi Tohanu Vechi, actualmente înglobată la oraşul Zărneşti, Bîrsa primeşte din Perşani, Pîrîul Brebina Mare, iar mai în aval, din Piatra Craiului, pe Tohăniţa.

Homorodul (Homorodul Vechi), alt afluent mare al Oltului, îşi are principalele surse sub Dealul Mare (932 m), în Perşanii sudici. În golful depresionar al Vlădenilor, Homorodul are o vale largă cu fundul plat şi terase pe ambele părţi ale vaii. Afluenţi mai cu seamă de pe partea stîngă sînt: Pîrîul Popilnica, pornit de sub Piscul Strîmt, Pîrîul Hămăradia cu izvoarele sub Dealul Vizeşul Mic, Valea Caselor, cu obîrşiile sub Vîrful Pleşita şi Valea Ursului. Pe dreapta Homorodul primeşte Pîrîul Cerboaia, Valea Boului, Valea Cărbunelui, Geamăna şi Pîrîul Auriu, ultimele două cu izvoarele sub Măgura Codlei. Pe valea Pîrîului Auriu s-au construit un ştrand şi un lac de baraj pentru agrement şi pescuit. Ieşind din Satu Nou, Homorodul, care se numeşte acum şi Ciucaşu, primeşte pe cel mai important afluent al său din sudul Munţilor Perşani, Vulcăniţa. Trecînd prin comuna Vulcan, Vulcăniţa se uneşte cu Hoapecu, apoi cu Valea Lată şi îşi continuă cursul prin oraşul Codlea. Homorodul (Ciucaşu) se varsă în Olt la sud de Hăghig. Ceva mai la nord, Oltul este alimentat de Crizbav, venit de sub Vîrful Cetăţii.

Albiile majore ale principalelor cursuri de apă din această zonă sînt presărate cu mlaştini temporare, a caror apă se păstrează pînă în august, sau permanent. Cele mai mari se găsesc de-a lungul Oltului între Rotbav şi Augustin, Comana de Jos şi Veneţia de Jos, şi în apropierea comunei Dumbrăviţa, pe Homorod.

CLIMA

Munţii Perşani, prin aşezarea şi altitudinea lor redusă, sînt situaţi în zona de trecere de la clima bazinului Transilvaniei la cea a versanţilor nord-vestici ai Carpaţilor de Curbură. Distribuţia în spaţiu a elementelor climatice oscilează aici mai ales în funcţie de expunere şi altitudine. Tabelul de mai jos redă valorile principalelor elemente climatice din zona respectivă în funcţie de altitudine.

Elemente climatice Altitudine600—1 000m 1000—1 300 m

Temperatura medie anuală (°C) 8. ..6. ..4 4. ..2

Temperatura medie din iulie (°C) 16. ..14 14. ..12

Temperatura medie din ianuarie (°C) -4 . . .-6 -4 . . .-8

Amplitudinea temperaturii medii anuale (°C)

18... 20 20 ... 21

Zile de îngheţ 130 160Precipitafii medii anuale (mm) 800-1 000 1 000-1 200

Pe versanţii nord-vestici, precipitaţiile anuale sînt totuşi sub 650 mm. Din această cauza aici pot fi întîlnite elemente de vegetaţie silvostepică. Pe versanţii estici precipitaţiile anuale scad sub 550 mm. Cea mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează de la sfîrşitul lunii mai pînă la jumătatea lunii iulie. Numărul mediu anual de zile senine este de 80-100. Solul este acoperit de zăpadă peste 70 zile. Grosimea medie anuală a stratului de zăpadă pe sol depăşeşte 60 cm. Riscul înzăpezirii în Perşani este redus, ceea ce permite circulaţia prin pasuri tot anul. Prima zi cu îngheţ posibil este 1 octombrie, iar ultimele îngheţuri survin între 21 aprilie şi 1 mai. Depresiunea Vlădeni are regimul climatic al Ţării Bîrsei, unde iarna apar inversiuni de temperatură.

Perioada optimă pentru practicarea turismului este între lunile mai şi octombrie, iar în ceea ce priveşte deplasările cu maşina, în tot timpul anului. Prin poziţia lor Munţii Perşani sînt expuşi direct maselor de aer oceanic ce se deplasează peste ţara noastră dinspre vest şi nord-vest. Vînturile dominante aparţin sectorului vestic, nord-vestic şi sud-vestic, care condiţionează şi climatul depresiunilor orientate pe aceste direcţii. Pe versantul estic al Perşanilor apare primăvara un vînt cu caracter föhnic, cunoscut sub numele de ,,Vîntul Mare" sau ,,Mîncătorul de zăpada", care datorită temperaturii ridicate topeşte zăpada mai de timpuriu. Numărul mediu anual de zile senine din Munţii Perşani este de 80-100. Numărul mediu lunar de zile senine este de 10-12 şi se înregistrează în lunile august şi septembrie, în vreme ce în iunie sînt doar 4-6, iar în ianuarie-februarie 6-8 zile.

Numărul mediu anual de zile cu ninsoare este de 30-40 (40 de zile se înregistrează pe vîrfurile cele mai înalte şi în Perşanii nordici). Numărul mediu anual de zile cu sol acoperit de zăpadă este de 80, doar în Defileul Oltului, la Racoş, este de 60 de zile. În concluzie se poate afirma că Munţii Perşani beneficiază de un climat temperat continental moderat, cu precipitaţii medii, care favorizează practicarea turismului.

VEGETAŢIA ŞI SOLURILE

Poziţia geografică, condiţiile litologice şi pedoclimatice variate ale acestor munţi joşi, dar şi absenţa pădurilor de conifere au determinat instalarea unei flore diverse. Fagul (Fagus silvatica), gorunul (Quercus petraea) şi carpenul (Carpinus beiulus) ocupă cele mai mari suprafeţe.

Culmile calcaroase, mai calde, situate mai ales în nod-vestul Perşanilor, abundă în elemente termofile ca: stejar pufos (Quercus pubescens) pe Măgura Cuciulatei, mojdrean (Fraxinus ornus), corn (Cornus mas), răsură (Rosa gallica), viorea albă (Viola alba), iarba şarpelui (Echium rubrum), năgara (Stipa capillata) şi aitele. Printre endemismele carpatice, care îmbogăţesc paleta cromatica a acestor munţi, se numără garofiţele albe de stînca (Dianthus spiculifolius), florile azurii ale crucii voinicului (Hepatica transsilvanica) şi cădelniţei (Campanula carpatica), toate pe calcare, precum şi inflorescenţele roşii ale mierii ursului (Pulmonaria rubra) sau cele galbene de tătăneasa (Symphytum cordatum), piciorul cocoşului (Ranunculus carpathicus), creasta cocoşului (Dentaria glandulosa) şi raritatea locală de mur (Rubus persanimontis).

Dintre speciile ocrotite fac parte laleaua pestriţă sau bibilica cu flori roşii-pestriţe (Fritillaria meleagris), bulbucii galbeni (Trollius europaeus), dediţeii violeţi (Pulsatilla montana), daria (Pedicularia sceptrum carolinum), specie rară de mlaştini nordice, crucea voinicului ş.a. Stejaretele (Quercus robur) ocupau pînă acum 200 de ani mari suprafeţe în aceşti munţi. Stejarul se găseşte rar, astăzi, în grupuri compacte, deoarece a fost defrişat, iar locul lui a fost luat de păşuni şi fîneţuri. Mărturie a vechilor păduri de stejar au rămas doar exemplarele bătrîne din păşunile apropiate de Măieruş, Bogata, Dumbrăviţa etc. Gorunetele (Q. petraea), care au înlocuit în cea mai mare parte stejarul, urcă pe versantele însorite pîna spre vîrfuri. Speciei dominante i se alătură Q. delachampii şi stejarul pufos în stratul arbustiv apare păducelul (Crataegus monogyna), alunul (Coryllus avellana), lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare,) ienuparul (Juniperus communis), afinul (Vaccinium myrtillus) iar în stratul ierbaceu - păiuşul de munte (Festuca drymea), rogozul, horiştile, floarea Paştilor (Anemone nemorosa), splinuţa (Solidago virgaurea), tătăneasa şi altele, care înveselesc prin culorile lor verdele pădurii.

In Perşanii centrali, fagetele ocupa cele mai întinse suprafeţe, avînd o dezvoltare mare pe versanţii vestici şi nordici, unde pornesc chiar din lunca Oltului. La limita lor inferioara se amestecă cu gorunul şi carpenul, iar la cea superioară cu molidul şi bradul. In făgetele, care alcătuiesc păduri bine conturate, o frecvenţă redusă o au: ulmul de munte (Ulmus montana), arţarul (Acer platanoides), paltinul (A. pseudoptatanus), scoruşul (Sorbus aucuparia), frasinul. Arbuştii - cununiţa, caprifoiul, păducelul, alunul, murul au o vigurozitate slabă în făgete. Sub frunzişul des al acestor păduri, vegetaţia ierbacee rară este reprezentată prin păiuşul de munte, rogozul (Carex acutitormis), vinariţa (Asperula odorata), clopoţeii (Campanula persicilolia), pupezele (Lathyrus vernus), creasta cocoşului, macrişul iepurelui, fragii, care prin culorile lor aduc o notă de vioiciune. În rarişti se ivesc mestecenii.

Pajiştile cu păiuş roşu (Festuca rubra) şi păiuş (Agrostis rupestris) de pe culmile despădurite sînt folosite ca păşuni şi fîneţe. Păşunatul intensiv a dus la instalarea ţepoşicăi (Nardus stricta). Stîncăriile sînt restrînse, în aceşti munţi, fiind acoperite cu tufărişuri de verigariu şi cununiţă. Galeriile înverzite ale văilor Oltului, Homoroadelor, Bogatei, Comanei, Şincăi şi altora au în componenţă: anin negru (Alnus glutinosa), fag, carpen, stejar, plop, salcie, mai ales în regiunile înalte, iar în zonele cu altitudine scăzută domină sălcetele. Pajiştile umede din lunci, acoperite de iarba cîmpului (Agrostis stolonitera), tîrsa (Deschampsia caespitosa), paiuş, sînt folosite ca bază furajeră. Zonele mlăştinoase sînt adesea marcate de pămătufurile albe ale bumbăcăriţei (Eriophorum vaginatum). Bălţile Oltului şi Homorodului sînt ascunse de trestii, rogoz, nuferi, stînjenei galbeni şi mana de apă. Plantaţii cu pin silvestru şi pin negru se află îndeosebi pe versanţii sudici, iar cu lariţă, brod şi molid pe şaua Vlădenilor, bazinul Hămăradiei şi Crizbavului. Anual afinele şi zmeura sînt colectate la Comana de Sus, iar ciupercile la Augustin. Solurile dominante în Munţii Perşani sînt cele brune acide prezente îndeosebi sub făgete. Afară de acestea, în partea nord-estică există soluri brune podzolice sub pădurile de fag şi stejar, iar în regiunea central-sudică soluri brune podzolice feriiluviale sub făgete şi amestecurile acestora cu molidul. Local, în toate etajele de vegetaţie apar litosoluri şi stîncării. Izolat, pe calcare s-au dezvoltat rendzinele, iar în zonele umede din lunci se ivesc soluri pseudogleice.

FAUNA

Întinderea mare şi compactitatea codrilor, la care se adaugă legi de protejare materializate prin constituirea de rezervaţii, au creat posibilitatea menţinerii şi prosperării faunei de interes ştiinţific şi economic. Printre mamiferele valoroase din punct de vedere cinegetic o pondere mare o deţin: mistreţul (Sus scrofa), ursul (Ursus arctos), rîsul (Lynx lynx), cerbul (Cervus elaphus) şi căpriorul (Capreolus capreolus), mai ales în bazinele rîurilor Vîrghiş, Bogata, Lupşa, Comana, Bîrsa, Moieruş, Ormeniş (în zona Lupşei se organizează hrăniri complementare pentru mistreţi). Urmează ca însemnătate vulpea, lupul, jderul, dihorul, veveriţa, pîrşul ş.a. Din mulţimea păsărilor (mierla, sturzul, ciocănitoarea, piţigoiul, gaiţa, uliul, cucuveaua, huhurezul), care trăiesc în desimea pădurilor, impresionează prin aspect şi obiceiuri: cocoşul de munte (Tetrao urogallus) şi ierunca (Tetrastes bonasia) răspîndite în bazinele superioare ale rîurilor Vîrghiş, Rica, Crizbav, Bîrsa. In ultimul timp în zona Cheilor Vîrghişului au fost observaţi vulturi de stîncă.

Bălţile şi meandrele părăsite ale Oltului şi ale unora din afluenţii săi adăpostesc în stufărişuri şi sălcete numeroase păsări de baltă sau de pasaj: raţa, lişiţa, gîsca, sarsele, sitarul, becaţina, stîrcul, găinuşa de baltă, lăcarul. Tot în păduri şi fînaţe apar vipera comună (Vipera berus), şopîrla de munte (Lacerta vivipara), iar pe malul apelor tritonul (Triturus montandoni) şi broasca roşie de munte (Rana temporaria).

Cursul superior al apelor repezi de munte este domeniul păstravului (Salmo trutta fario), care predomină pe văile: Vîrghiş, Bogata, Bîrsa, Şinca, Veneţia, Comana, Lupşa etc. Pe ultimele trei rîuri s-au facut amenajări speciale, mici cascade artificiale (topliţe) pentru înmulţirea şi creşterea salmonidelor. Scoborul (Chondrostoma nasus), cleanul (Leuciscus cephalus), moioaga sau mreana vînătă (Barbus meridionalis petenyi), mreana (Barbus barbus), lipanul (Thymallus thymallus) şi plătica (Abramis brama danubii) trăiesc pe cursul mijlociu al rîurilor. Bălţile din zonele inundabile ale Oltului şi unii afluenţi mai lenţi din cadrul depresiunilor, ca şi lacul de baraj de lîngă ştrandul Codlea sînt populate cu caras, crap şi ştiucă.

Nevertebratele şi îndeosebi insectele ocupă un loc însemnat în ecosistemele Munţilor Perşani. Toponime ca: Piscul Cerbului, Vîrful Ciuta, Valea Ursului, Cerboaia, Dealul Lupului, Găurile Vulpilor, Pleşiţa Corbului sînt ilustrative pentru fauna pădurilor din Munţii Perşani. Hidronimul Brebina Mare, vale afluentă a Bîrsei, aminteşte de brebul (castor) dispărut de multă vreme.

II- Turism

CĂI DE ACCES

Munţii Perşani sînt traversaţi de importante căi de comunicaţie care asigură accesul de la est la vest, din Ţara Bîrsei şi Depresiunea Baraoltului, către Depresiunea Făgăraşului şi a Homoroadelor, şi invers. De asemenea, sînt înconjuraţi de artere de circulaţie tot atît de importante. Localităţile cu obiective turistice sau cele care sînt puncte de pornire a potecilor şi drumurilor ce ne conduc spre inima munţilor sînt accesibile pe calea ferată, pe drumuri naţionale, judeţene şi comunale, modernizate în mare parte.

CĂI FERATE. O importantă cale de acces către sectorul sudic o constituie calea ferată de la Braşov cu punct

terminus în oraşul Zărneşti, aflat la limita dintre Munţii Perşani şi Munţii Piatra Craiului şi care reprezintă cel mai sudic punct de acces spre această zona.

Calea ferată Braşov-Făgăraş face posibil accesul spre sectoarele sudice şi centrale ale munţilor, străbătînd zona de demarcaţie dintre acestea, cu punct maxim în Pasul Perşani (585 m), făcînd legătura dintre Depresiunea Bîrsei şi cea a Făgăraşului. Staţiile de cale ferată aferente localităţilor Codlea, Dumbrăviţa (staţia Dumbrăviţa Bîrsei), Vlădeni (staţia Vlădeni Ardeal) sau Perşani, precum şi cele două halte (Valea Homorod şi Bradet) situate în zona de traversare a munţilor, asigură accesul către ei.

O a treia posibilitate de acces, pe calea ferată, o formează linia ferată magistrală Braşov-Sighişoara, care urmăreşte la început, pornind din Ţara Bîrsei, cursul meandrat al Oltului, traversînd apoi odată cu acesta Defileul Racoşului şi părăsindu-l pentru a însoţi un timp, către amonte, valea Homorodului. Calea ferată se desfăşoară de-a lungul limitei dintre sectorul central şi cel nordic al Munţilor Perşani. Posibilităţile de deplasare către aceste sectoare sînt create de existenţa staţiilor de cale ferată de pe parcurs, aferente localităţilor întîlnite: Rotbav, Măieruş, Apaţa, Ormeniş (pentru latura estică a sectorului central), Augustin, Racoş, Mateias (pentru sectoarele central şi nordic) şi, în sfîrşit, Rupea (pentru sectorul nordic), prin Băile Homorod. De reţinut că trenurile accelerate şi rapide nu opresc în staţiile de cale ferată menţionate.

DRUMURI AUTO DN 73 A, de la Rîşnov către Şercaia, face posibil accesul la limita sudică a munţilor, prin

oraşul Zărneşti, prin frumosul sat turistic Poiana Mărului şi prin satul Şinca Nouă. Drumul traversează, între Zărneşti şi Poiana Mărului, prin Pasul Poiana Mărului (770 m), creasta care face legătura între Munţii Perşani şi Munţii Ţaga, fiind asfaltat cu excepţia unei porţiuni de cca 5 km (în curs de asfaltare), situată între Poiana Mărului şi Şinca Nouă.

DN 1, asfaltat, este principala cale rutieră care traversează munţii, trecînd prin localităţile Codlea, Vlădeni şi Perşani, în susul Homorodului, prin Pasul Perşani (615 m) şi apoi, în aval, pe valea Perşanilor. Prin situarea sa la limita dintre sectorul sudic şi cel central al Munţilor Perşani, drumul ne conduce către localităţile şi punctele de acces ale acestor sectoare. Între Codlea şi Vlădeni întîlnim Popasul Căprioarei şi varianta (asfaltată) ce duce la complexul turistic Codlea, situat sub Măgura Codlei, după ce am depăşit localitatea Perşani, Cabana Dealul Perşani şi Băile Perşani.

DN 13 (în acelaşi timp şi E 15), asfaltat, ne asigură accesul catre sectorul central al munţilor, urmărind pînă la Măieruş rama estică a acestora de-a lungul albiei Oltului, prin localităţile Rotbav şi Măieruş, după ce trimite o variantă asfaltată pînă aproape de Crizbav (DC 36). Traversînd munţii prin Pasul Bogata (660 m), după ce a urcat pe valea Măieruşului, coboară apoi pe valea Bogata spre Hoghiz şi Rupea lăsînd pe stînga Popasul Cabana Vînătorul şi o variantă neasfaltată către localităţile Bogata Olteană, Dopca, Mateiaş şi Racoş (DC 33).

Prin Defileul Oltului de la Racoş, odata cu calea ferată, trece şi un drum pietruit, de la Racoşul de Sus pîna la Racoş (DC 32). Drumul este foarte prost întreţinut şi aproape impracticabil pentru mijloacele auto într-o porţiune situată între Racoşul de Sus (DJ 131) şi punctul de întîlnire cu drumul forestier de pe Valea Carhaga, în lungime de 5 km. De aici, şoseaua asfaltată ne poarta către Rupea şi Homorod, face legătura cu DN 15 şi ne asigură accesul către sectorul nordic al munţilor sau chiar către cel central. Cale de cca 20 km acest drum urmăreşte malul drept al Oltului pe limita dintre sectoarele amintite ale Munţilor Perşani.

Pe latura vestică a Perşanilor centrali, DJ 104 (asfaltat), care face legătura cu DN 1 la Şercaia şi cu DN 13 la Hoghiz, ne permite pătrunderea către acest sector trecînd prin localităţile Veneţia de Jos, Comana de Jos şi Cuciulata. Din aceste sate pornesc drumuri comunale pietruite spre localităţile de acces Veneţia de Sus, Comana de Sus şi Lupşa, continuate cu drumuri forestiere bine întreţinute către obîrşiile văilor cu acelaşi nume, pînă sub creasta munţilor.

Nu putem părăsi sectorul central al Perşanilor fără a menţiona şi DJ 131 (asfaltat), de la Măieruş la Apaţa pe malul stîng al Oltului, unde traversează Oltul, continuat cu DC 34 (nemodernizat), care ne poartă prin localitaţile Ormeniş şi Augustin. Acesta urmăreşte malul stîng al rîului aproape pînă în dreptul Racoşului.

Accesul către sectorul nordic al munţilor ni-l asigură DJ 131 (întîlnit şi în sectorul central între localităţile Măieruş şi Apaţa), prin localităţile Racoşul de Sus şi Vîrghiş, urcînd de-a lungul văii Hoghimaş pînă în Pasul Hoghimaş (670 m) şi coborînd apoi catre Ocland sau Satu Nou, în valea Homorodului Mic, pe Pîrîul Românilor.

Din comuna Vîrghiş un drum forestier, de un deosebit pitoresc, ne poartă în amonte pe rîul Vîrghiş, spre frumoasele sale chei. După ce părăsim drumul ce a străbătut cheile, un alt drum ne duce, spre stînga, la Mereşti pe valea Homorodului Mic, traversînd linia de creastă la 770 m altitudine.

În sfîrşit, o ultimă cale de acces către Perşanii de nord, pe rama lor vestică, o formează DJ 132 (nemodernizat) de la Rupea pe valea Homorodului Mic, prin localităţile Homorod, Mercheaşa, Jimbor, Satu Nou şi Ocland. Este continuat de varianta sa DJ132A prin localităţile Crăciunel şi Mereşti pînă la Lueta. Din Homorod se formează o şosea asfaltata (DC 30) către Băile Homorod.

Vom mai aminti doar cele cîteva mici variante existente, din drumurile prezentate, care ne asigură deplasarea spre unele localităţi de acces din Ţara Bîrsei: DJ 112 A de la Codlea pînă la Zărneşti, modernizat doar pînă în Vulcan, de unde porneşte către satul Holbav DC 61 (nemodernizat); drumul Braşov - Crizbav, prin Hălchiu şi Satu Nou (din acesta se desprinde DC 39 nemodernizat), ca de altfel şi drumul de legătură nemodernizat (DC 43) dintre Hălchiu, Satu Nou, Dumbrăviţa şi Vlădeni.

DRUMURI FORESTIEREÎn afară de drumurile naţionale, judeţene şi comunale, modernizate sau nu, o bogată reţea de

drumuri forestiere, bine întreţinute, ne faciliteaza accesul, cu piciorul, cu bicicleta sau altfel, spre toate sectoarele Munţilor Perşani.

În Perşanii de sud pe Valea Hoapec, Valea Lată, Pîrîul Auriu, Valea Geamăna şi afluenţii săi; pe Valea Boului, pe afluenţii de la obîrşia Homorodului, printre care şi Cerboaia, pe văile Trestioara, Găunoasa, Holbav şi Vulcăniţa. În Perşanii centrali pe văile Popilnica, Hămărădia, Crizbav, Seaca, Hotaru, Fîntîna Albă şi afluenţii săi; pe văile Bozom, Morii, Remetea Mare şi afluenfii săi, pe văile Trestia, Lupsa, Comana şi afluentii săi, precum şi Veneţia. În Perşanii de nord pe văile Carhaga, Rica, Nadas şi Silvaş, Cormoş şi afluenţii sai; pe valea Mereşti.

LOCALITĂŢI DE PORNIRE ÎN DRUMEŢIE

Datorită suprafeţei mari pe care se întind, Munţii Perşani sînt înconjuraţi de numeroase localităţi, care, fiecare în parte, pot constitui puncte de sosire şi de plecare. Astfel, pentru sectorul sudic puncte de plecare sînt localităţile - Zărneşti, Codlea, Holbav, Vulcan, Colonia 1 Mai, Vlădeni, Perşani, Şinca Veche, Şinca Nouă şi Poiana Mărului; pentru sectorul central sînt localităţile - Vlădeni, Dumbrăviţa, Crizbav, Rotbav, Măieruş, Apaţa, Ormeniş, Augustin, Mateiaş, Dopca, Bogata Olteană, Cuciulata, Comana de Sus, Veneţia de Sus şi Perşani; iar pentru sectorul nordic localitaţile - Racoşul de Sus, Vîrghiş, Mereşti, Crăciunel, Ocland, Satu Nou, Jimbor, Mercheaşa, Homorod şi Racoş.

PERŞANII DE SUDZărneşti. Altitudinea 710 m. Oraş cu 23.2621 locuitori este aşezat pe rîul Bîrsa, la limita

dintre Perşani şi Piatra Craiului. Centru industrial (Fabrica de celuloză şi hîrtie - construită în 1853, Uzinele ,,6 Martie") şi comercial. Bogatele resurse de lemn şi calcar au dus la dezvoltarea activitaţilor legate de exploatarea şi prelucrarea lemnului, de obţinerea materialelor de construcţie. Posibilităţi de acces pe calea ferată (27 km de la Braşov) şi pe DN 73 A.

Punct de plecare către pasul şi satul turistic Poiana Mărului (din Tohanul Vechi, azi înglobat la oraş), spre creasta sudică a Perşanilor, la Măgura Codlei, pe poteci locale nemarcate, dar şi spre Munţii Piatra Craiului (cabana Curmătura - marcaj bandă galbenă; refugiul Diana - marcaj bandă albastră; cabana Plaiul Foii şi creasta principală a masivului - bandă roşie).

În oraş se poate vizita un monument istoric: Biserica ortodoxă Sf. Nicolae. De menţionat că pe teritoriul oraşului au fost descoperite două monumente funerare romane, cărămizi cu sigiliul Legiunii XXII Gemina şi un tezaur monetar din epoca daco-romană.

Codlea Altitudinea 565 m. Oraş cu 22.4742 locuitori, situat la poalele Măgurii Codlei pe Pîrîul Vulcăniţa. Important centru industrial (moderna fabrică de coloranţi “Colorom", unde se obţin aproape 200 coloranţi, Fabrica de articole din tablă, Fabrica de mobilă ,,Măgura Codlei", o fabrică de textile, una de conserve etc.) şi comercial. De amintit, renumitele sere de la Codlea ale căror flori şi legume au obţinut numeroase premii la expoziţii internaţionale, precum şi exploatările de calcar. Posibilităţi de acces, pe calea ferată şi pe DN 1. Staţie de alimentare cu benzină (PECO) în oraş, la ieşirea către Făgăraş.

Pe şoseaua asfaltată la 5,5 km de oraş, pe valea Pîrîului Auriu, se află complexul turistic Codlea cu vile, ştrand, restaurant etc. Din centrul oraşului pornesc trei trasee turistice marcate: 1 către Măgura Codlei şi Dumbrăviţa, 2 către ruinele Cetăţii Negre şi 3 către complexul turistic Codlea, trasee descrise la capitolul III A. În oraş se pot vizita biserica evanghelică fortificată, monument istoric, şi cîteva case ţărăneşti vechi, declarate monumente de arhitectură.

Vulcan. Localitate rurală cu peste 900 de gospodării, aşezată pe Pîrîul Vulcăniţa la altitudinea de 595 m, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, prin care trece DJ 112 A, dar şi o variantă asfaltată, direct de la Braşov prin Cristian. Din comună există posibilitaţi de acces către zona Perşanilor, de la sudul Măgurii Codlei pe DC 61 spre satul Holbav, sau pe drumul forestier de pe Valea Hoapecului.

Biserica fortificată din localitate, monument istoric, prezintă interes turistic.Holbav. Sat component al comunei Vulcan, amplasat pe culmea de legătură dintre Măgura

Codlei şi Pasul Poiana Mărului, la altitudinea de 750 m, cu mare parte din cele peste 550 gospodării împraştiate pe culmile dezgolite de la sud-vest de Magură.

Vlădeni. Sat component al comunei Dumbrăviţa cu peste 400 gospodării, aşezat la confluenţa Hămăradiei cu Homorodul. Aflată la altitudinea de 540 m, pe cele două căi principale de comunicaţie, care traversează munţii prin Pasul Perşani (calea ferata Braşov-Făgăraş şi DN 1), localitatea a dat numele zonei înconjurătoare - Culoarul Vlădenilor sau Depresiunea Vlădeni.

Din centrul comunei porneşte traseul turistic 4, pe Valea Hămăradiei, peste vîrful Pleşiţa (860 m) la Dumbrăviţa, în sectorul central al munţilor. La culmea de legătură dintre Măgura Codlei şi Pasul Perşani, se poate ajunge pe drumurile forestiere de pe Valea Geamăna şi afluenţii săi, sau pe Valea Boului.

Perşani. Sat component al comunei Şinca Veche, cu aproape 350 gospodării, la 475 m altitudine, pe valea cu acelaşi nume. Este deservit de cele două artere principale de comunicaţie amintite. Există posibilităţi de acces către Perşanii sudici şi centrali pe poteci locale nemarcate. În localitate prezintă interes turistic biserica ortodoxă, declarată monument de arhitectură, iar în vecinătatea sa putem vizita următoarele obiective turistice:

1 La recensămîntul din 5 ianuarie 1977.2 La recensămîntul din 5 ianuarie 1977.

- Băile Perşani (altitudine 465 m). Staţiune balneo-climaterică de interes local (sezonieră), situată la 1,5 km de satul Perşani, cu ape minerale de zăcămînt descoperite în anul 1928. Caracteristicile staţiunii sînt: ape clorice, sodice, bicarbonatate, calcice, feruginoase, hipertone, nămol sapropelic (de turbă). Există patru izvoare cu apă minerală (mineralizare totală 18,4 g la litru), instalaţii pentru băi calde şi două bazine exterioare de apă minerală.- Cabana Dealul Perşani se află în vecinătatea băilor, la intersecţia DJ 104 A (asfaltat) cu DN 1.

Şinca Nouă. Sat cu aproape 450 gospodării, aparţinînd de comuna Poiana Mărului, situat pe Rîul Şinca la 485 m altitudine. Este străbătut de DN 73 A la limita sudică a munţilor. Potecile locale nemarcate fac posibil accesul către Vîrful Ciuta (975 m) şi Dealul Mare (932 m). Există o legătură peste munte, am putea spune un mic pas, urmînd drumul forestier de pe Valea Trestioara din aval de localitate, către drumurile forestiere de pe văile de la obîrşia Homorodului, spre culoarul Vlădenilor.

Se poate vizita biserica ortodoxă de lemn ,,Din deal" (numită astfel de localnici), monument de arhitectură.

Poiana Mărului. Frumoasă localitate cu aproape 1 100 gospodării, mare parte împrăştiate pe dealurile şi culmile din jur, este declarat sat turistic. Centrul civic al comunei este situat la 650 m altitudine pe Valea Şinca (numită aici Valea Poiana Mărului). Prin comună trece DN 73 A, care face legătura dintre Zărneşti şi Făgăraş la limita sudică a munţilor. Pozitia localităţii este de un deosebit pitoresc. Din această zonă pornesc poteci de acces atît către Munţii Perşani, cît şi către Munţii Ţaga.

Biserica ortodoxă şi biserica din lemn sînt declarate monumente de arhitectură şi merită sa fie vizitate.

PERŞANII CENTRALILocalităţile Vlădeni şi Perşani, descrise mai sus, constituie puncte de pornire şi spre zona

sudică a Perşanilor Centrali.Dumbrăviţa. Cea mai mare localitate rurală de la poalele Munţilor Perşani, aşezată la 520 m

altitudine pe Valea Homorodului, la confluenţa cu Valea Caselor. Are peste 1 300 gospodării. Reşedinţa a comunei cu acelaşi nume, s-a numit în trecut Ţînţari. Prin sat trece o cale ferată (staţia Dumbrăviţa Bîrsei), DC 43 (nemodernizat) de legătură cu satele învecinate, precum şi DC 44, care face legătura cu DN 1. Din centrul comunei porneşte traseul turistic 1 spre Vîrful Magura Codlei şi oraşul Codlea, precum şi traseul 4 spre Vîrful Pleşiţa (860 m) şi Valea Hămăradiei pînă în satul Vladeni.

Crizbav. Sat cu peste 500 gospodării aflat pe valea cu acelaşi nume, la altitudinea de 570 m, component al comunei Hălchiu de care este legat printr-un drum nemodernizat. Un alt drum, de astă dată asfaltat pînă aproape de localitate, face legătura cu DN 13. Din centrul satului porneşte traseul turistic 5, cel mai comod şi sigur, către zona înaltă a Perşanilor centrali (Vîrful Cetăţii - 1 104 m), precum şi traseul 7 către acelaşi vîrf, prin Valea Crizbavului. În vecinătatea vîrfului se află Cetatea Eroilor.

Rotbav. Sat care intră în componenţa comunei Feldioara, cu aproape 400 gospodării aflate pe malul stîng al Oltului, pe unde trec calea ferată şi DN 13. Are altitudinea de 500 m. Din centrul satului porneşte traseul 6 către Cetatea Eroilor şi Vîrful Cetăţii, pe Valea Seacă.

Interes turistic prezintă biserica evanghelică fortificată, monument istoric şi muzeul sătesc arheologic. În vatra satului au fost găsite urme din epoca bronzului.

Măieruş. Comună cu peste 700 gospodării, aşezată la 480 m altitudine pe malul Oltului la confluenţa cu Pîrîul Măieruş. Din sat, DN 13 părăseşte Oltul spre Pasul Bogata, calea ferata continuînd a se desfăşura de-a lungul acestuia. Prezintă interes turistic cele doua monumente: biserica evanghelică fortificată, monument istoric şi biserica ortodoxă, monument de arhitectură. O variantă a traseului turistic 8 ne conduce către Vîrful Piscul Înalt (941 m).

Apaţa. Comuna cu cca 680 gospodării aflată la altitudinea de 475 m pe malul stîng al Oltului. Accesul aici este posibil pe calea ferată şi drumul judeţean de legătură, asfaltat, dintre Măieruş (DN 13) şi oraşul Baraolt. Drumul forestier de pe Valea Remetea întîlneşte traseul turistic 8. Ruinele Cetăţii de Apă (Cetatea Neagră), aflate la nord de comună, prezintă interes turistic.

Ormeniş. Comună situată la altitudinea de 475m, cu aproape 600 gospodării. Accesul principal aici se face pe calea ferată, iar potecile locale nemarcate fac posibilă atingerea celui mai înalt vîrf din această zonă a Perşanilor (Muntele Negru - 967 m). În apropiere de localitate se află un loc fosilifer declarat rezervaţie naturală.

Mateiaş. Mic sat cu cca 200 gospodării din raza comunei Racoş, înconjurat pe trei laturi de Olt, situat la altitudinea de 470 m. Prezintă interes nu atît ca punct de plecare pe potecile care duc către munţi, ci mai mult pentru cele două obiective turistice din cuprinsul său: biserica ortodoxă, monument de arhitectură, şi muzeul sătesc, unde sînt amenajate interioare ţărăneşti vechi, sînt expuse obiecte de ceramică populară, obiecte crestate în lemn etc. În Mateiaş se păstreaza portul popular tradifional. Accesul la localitate se face în special peste Olt de la calea ferată (halta Mateiaş) sau DC 32

(modernizat) dintre Rupea şi Racoş.Cuciulata. Sat cu aproape 500 gospodării, aparţinînd de comuna Hoghiz, situat la altitudinea

de 460 m. Amplasat pe valea Pîrîului Lupşa, constituie un punct de plecare spre Perşanii centrali, prin micul sat Lupşa cu mai puţîn de 11 gospodării şi pe drumul forestier care urmează cursul pîrîului. Obiective turistice: biserica ortodoxă şi biserica din lemn (monumente de arhitectură), precum şi muzeul sătesc. În acest sat s-a născut Aron Pumnul (1818-1866), dascalul lui Eminescu. Pe placa comemorativa scrie ,,Luptător pentru drepturile Românilor, dascăl şi îndrumator al neamului".

Comana de Sus. Sat aşezat la 470 m altitudine pe Pîrîul Comana, aparţinînd de comuna Comana. Are aproape 200 gospodarii. Drumul forestier care urmăreşte în amonte valea ne conduce în apropierea satului, la cîteva mici peşteri, la coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită (rezervaţie geologică) şi la Sfinxul Perşanilor. Pe teritoriul satului a fost descoperit un tezaur monetar din epoca daco-română.

La Comana de Jos se află sediul comunei Comana, prin care trece şoseaua asfaltată şi se poate vizita muzeul sătesc de etnografie.

Veneţia de Sus. Sat cu aproape 250 gospodării, care aparţine de comuna Părău, este aşezat pe valea Pîrîului Veneţia la altitudinea de 465 m. Acces prin Veneţia de Jos, sat în care se poate vizita biserica ortodoxă, monument de arhitectură. Pe drumul forestier, care urmăreşte pîrîul spre amonte, se poate ajunge către zona înaltă a munţilor.

În vecinătate se pot vizita alte obiective turistice:- Băile Veneţia de Jos (450 m altitudine). Staţiune balneoclimaterică sezonieră aflată la 3 km est de satul cu acelaşi nume, la poalele dealului Dosul Măgurii, cu ape minerale descoperite în anul 1923. Caracteristicile staţiunii: ape clorice, sodice, bicarbonatate, feruginoase. Se găsesc şase izvoare cu apă minerală (mineralizare totală de 3,6 g la litru), instalaţii pentru băi calde şi bazine pentru băi calde şi reci, precum şi izvor amenajat pentru cură internă.- Peştera aflată la 6 km est de staţiunea balneo-climaterică.

PERŞANII DE NORDRacoş. Comună cu peste 700 gospodării, aşezată pe malul drept al Oltului la ieşirea din

defileul care-i poartă numele, la altitudinea de 480 m. Cunoscută în special pentru exploatările de bazalt şi calcar. Pe calea ferată şi pe DC 32 de la Rupea (asfaltat), se poate ajunge în localitate, care constituie cel mai sudic punct de plecare din zonă, iar pe poteci nemarcate spre sectorul nordic al Perşanilor. Din comuna porneşte traseul turistic 8 către Pasul Bogata, iar de la halta C.F.R. Pavilioanele Oltului, aflată pe acelaşi mal al Oltului, în amonte, porneşte traseul turistic 9 spre Valea Rica şi Racoşul de Sus.

În localitate prezintă interes turistic castelul Bethlen, monument istoric. În apropiere se pot vizita: ,,Masa lui Mihai Viteazul" săpată în stîncă, două rezervaţii naturale - coloanele de bazalt şi locul fosilifer de pe valea Carhaga (traseul 9).

Racoşul de Sus. Sat component al oraşului Baraolt, cu peste 360 gospodării, situat la confluenţa Pîrîului Rica cu Cormoşul la altitudinea de 475 m. Cunoscut prin exploatările de cărbune şi ca mică staţiune balneoclimaterică (ape carbogazoase, feruginoase, bicarbonatate, calcice, clorice, sodice, magnezice, hipertone).

Există mai multe posibilitaţi de pătrundere în munte: spre sud, pe traseul turistic 9, pe traseul turistic 10, spre nord, către Cheile Vîrghişului, prin Pasul Hoghimaş şi Vîrful Dugău (1 011 m), precum şi pe drumurile forestiere de pe văile Rica şi Nadaş. În apropiere se află exploatări de cărbune la suprafaţă.

Vîrghiş. Comună aşezată pe valea Pîrîului Vîrghiş, la 495 m altitudine, avînd aproape 600 gospodării. Aici sînt cunoscute exploatările de cărbune şi calcar, precum şi apele minerale (feruginoase, bicarbonatate, calcice, sodice, magnezice, carbogazoase, hipotone) din zonă, care se îmbuteliază.

Punct de acces, prin pasul Hoghimaş, pe Valea Homorodului Mic, precum şi pe poteca ce străbate frumoasele chei ale Vîrghişului (monument al naturii cu numeroase peşteri), cu legătură spre Mereşti. Din localitate începe traseul turistic 11, către chei. Poteci locale ne pot conduce cu uşurinţă spre zona înaltă a Perşanilor de nord.

Aici prezintă interes turistic castelul Doniel (monument de arta), muzeul de artă populară, avînd ca specific sculptura în lemn şi mobilierul pictat şi poiana cu narcise din apropiere (monument al naturii).

Mereşti. Comuna cu peste 700 gospodării, aflată pe Homorodul Mic, la 560 m altitudine, la limita nordica a Perşanilor. Posibilităţi de acces la Vîrful Dugău (1011 m), cel mai înalt din sectorul nordic al munjilor, pe poteci nemarcate către Cheile Vîrghişului şi localitatea Vîrghiş, pe traseul turistic 11.

Ocland. Satul de reşedinţă al comunei cu acelaşi nume, aşezat la 495 m altitudine, pe Valea Homorodului Mic, cu aproximativ 250 gospodării. Două drumuri judeţene nemodernizate fac legătură peste munţi, unul prin Pasul Hoghimaş cu localitatea Vîrghiş, iar celălalt cu localităţile de pe Valea Homorodului Mic (Jimbor, Mercheaşa şi Homorod). Potecile locale ne poartă spre zona de creastă a munţilor. Demnă de amintit este poiana cu narcise din apropiere.

Jimbor. Sat cu aproximativ 300 gospodării, situat pe Homorodul Mic, la 485 m altitudine, component al comunei Homorod. Potecile locale ne înlesnesc pătrunderea pe munte. În localitate prezintă interes turistic biserica evanghelică fortificată.

Mercheaşa. Sat component al comunei Homorod cu cele aproximativ 300 gospodării amplasate la 480 m altitudine pe Valea Homorodului Mic. DJ 132 face legătura cu localităţile situate în lungul văii. Se poate vizita în sat biserica evanghelică fortificată, monument istoric.

Homorod. Comună aşezata la 460 m altitudine la confluenţa celor două Homoroade, avînd aproape 400 gospodării. Este legată prin drumuri modernizate de oraşul Rupea şi de DN 13 (Braşov-Sighişoara). Posibilităţi de acces spre munţi, prin Băile Homorod pe un drum asfaltat, apoi mai departe pe poteci locale. În localitate prezintă interes turistic biserica fortificată, iar în apropierea sa Băile Homorod (460 m altitudine), care oferă băi calde cu apă minerală, cură cu ape minerale şi peste 100 locuri de cazare în vile. Caracteristicile apelor - sulfuroase, clorice, sodice, bicarbonatate, feruginoase, hipertone; nămol sapropelic. Staţia de cale ferată Rupea asigură accesul la băi.

CABANE ŞI POPASURI

Cabana Dealul Perşani (465 m altitudine este aşezată pe DN 1, la km 213, la intersecţia cu DJ 104A în apropierea Băilor Perşani şi a staţiei de cale ferată Perşani. Dispune de 16 locuri în cabană, 30 locuri în cele 15 căsuţe din vecinătate, precum şi de un restaurant.

Popasul Căprioara (555 m altitudine), aşezat la 4 km nord de oraşul Codlea, pe DN 1 (km 187), la intersecţia cu DC 63, asfaltat, care duce la complexul turistic Codlea. Are restaurant, dar nu există posibilităţi de cazare. Există posibilităţi de campare în apropiere.

Complexul turistic Codlea (650 m altitudine). Aşezat pe valea Pîrîului Auriu. Dispune de vile cu 52 locuri de cazare, restaurant, un ştrand alimentat de izvoare mezotermale (20°C), lac de acumulare şi teren pentru camping. La complex se poate ajunge din DN 1, în dreptul popasului Căprioarei, pe DC 63 modernizat (1,5 km). Traseul turistic 3 ne poartă peste deal în oraşul Codlea, iar o altă potecă urcă spre Măgura Codlei (1 292 m).

Popasul Cabana Vînătorul (630 m altitudine). Amplasat la km 43, pe DN 13 (E 15), în rezervaţia naturală complexă aflată de-a lungul Pîrîului Bogata, în vecinătatea pasului Bogata. Cele mai apropiate localităţi: Măieruş 10 km şi Hoghiz 14 km. Are restaurant şi vizavi două căsuţe cu cîte două locuri. La 4 km (km 38,6) se află punctul Fîntîna Albă de unde începe traseul turistic 5 spre Vîrful Cetăţii şi Crizbav, precum şi traseul 8 către Piscul înalt şi Racoş.

În afară de cabanele şi popasurile amintite, turiştii mai pot apela la casele de vînătoare şi cabanele forestiere aşezate pe văile cu drumuri forestiere, consemnate în tabelul drumurilor forestiere şi pe harta anexă.

MONUMENTE ISTORICE ŞI DE ARHITECTURĂ. MUZEE

Munţii Perşani, prin particularităţile lor geografice, au permis instalarea şi perpetuarea societăţii umane încă din preistorie. Multiple sînt dovezile continuităţii de locuire în această zonă, aflate în muzeele săteşti, la secţiile de istorie ale muzeelor judeţene din Braşov şi Sibiu. Pe acest teritoriu s-au găsit: valuri de apărare, drumuri române, cetăţi, biserici fortificate, toate cu rol de protejare împotriva năvălitorilor; trecătorile, drumul de-a lungul Oltului, depresiunile Bîrsei şi Homoroadelor asigurau deplasarea nestingherită a negustorilor şi trupelor regulate. În acest context se înscriu: cetăţile daco-romane (Crizbav, Cetăţeaua, Jimbor, Hoghiz, Comana de Sus), cetăţile medievale din zonele cele mai înalte (Măgura Codlei, Vîrful Cetăţii) şi din Apaţa, bisericile fortificate din Vulcan, Codlea, Rotbav, Măieruş, Homorod, Mercheaşa, Jimbor, castelele din Vîrghiş, Racoş şi Hoghiz. Ocupaţiile principale ale locuitorilor - agricultura, creşterea animalelor, exploatarea şi prelucrarea lemnului (Cuciulata, Comana de Sus, Bogata Olteană, Vîrghiş), vărăritul (Cuciulata, Comana de Sus, Veneţiile, Vlădeni), moraritul (mori de apă), industria textilă casnică (pive, războaie de ţesut postav), cojocăritul etc. îşi găsesc un loc de cinste printre exponatele secţiilor etnografice ale muzeelor săteşti.

Biserica evanghelică fortificată din Codlea, clădită iniţial în stil romanic (sec. XIII) şi reconstruită ulterior în stil gotic (sec. XVI), este unica biserică din Ţara Bîrsei fără turn. Fortificaţia care o înconjură, considerată cea mai mare din regiune, a început la 1342 şi a continuat pînă în sec. XV. Cetatea are două rînduri de ziduri cu cămări pentru adăpostirea alimentelor şi asediaţilor şi turnuri

pătrate întreţinute odinioară de bresle (Turnul Ţesătorilor era cel mai mare). Unele case ţărăneşti, de pe strada Nouă şi strada Măgurii din Codlea, au fost incluse ca monumente arhitectonice datorită stilului lor reprezentativ pentru o anumită epocă şi regiune.

Pe latura sudica a Magurii Codlei (la altitudinea de 913 m), în vecinătatea Drumului Saşilor azi părăsit, a fost zidită de cavalerii teutoni Cetatea Neagră (sec. XIII). (Lungimea de 100 m şi lăţimea de 12-55 m). Arsa în 1335 deoarece devenise centru de rezistenţa împotriva regalităţii, din cetate au rămas doar ruine. La Cetatea Neagră duce traseul turistic 2, care porneşte din Codlea.

La Crizbav s-au descoperit urmele unui castru roman, care făcea parte din sistemul de aparare al Oltului. La nord de sat, aproape de Vîrful Cetăţii, pe o stînca cu pădurice de pini, sînt ruinele unui turn înalt de 10 m, rămas din Cetatea Eroilor (sec. XIII). În sec. XIV cetatea cu o poziţie strategică avantajoasă a intrat în stapînirea regalităţii. La cetate duce traseul turistic 6 care porneşte din Rotbav.

Biserica evanghelica fortificată din Rotbav a fost înălţată în jurul anului 1300. În sec. XV se construieşte cetatea din jurul bisericii, care a suferit cu aceasta ocazie transformari. Muzeul sătesc de arheologie, deschis la căminul cultural din localitate, expune panouri cu texte şi fotografii, vase neolitice, obiecte din epoca bronzului, obiecte feudale etc.

Biserica evanghelica fortificata din Măieruţ, în stil gotic, cu altar baroc, a fost ridicată în sec. XIV. Zidurile împrejmuitoare de cetate, înalte de 12 m, aparţin sec. XV-XVII. Biserica a ars la 1573 şi a fost reconstruită între 1791-1793, menţinîndu-se contraforţii exteriori. Din incintă au rămas doar ruine. Biserica ortodoxă (1787) ctitorită de familia Leca din Braşov are formă de bazilică romană, înconjurată de asemenea de ziduri de apărare. Fresca este atribuită lui Ioan de Turcheş.

La ieşirea din Apaţa, către Ormeniş se afla ruinele Cetăţii de Apă (Cetatea Neagră), construită între anii 1342 şi 1351, care apara Ţara Bîrsei de năvălirile tătare. Cetatea, dependentă iniţial de Bran şi ulterior de Braşov, era înconjurata de un lac alimentat de Olt. Inscripţia (1638) de pe turn, păstrată pînă azi, pomeneşte numele unor oameni şi despre o şcoală.

Din Cetaţeaua, situată pe Dealul Cetăţii de pe malul stîng al Oltului (la altitudinea de 530 m), au persistat ruinele din piatră ale unor ziduri groase. Iniţial cetatea a fost dacică, devenind apoi romană, iar în final pecenegă.

Castelul din Racoş (construit în perioada 1625-1664) a aparţinut pe rînd familiilor Bethlen, Sukosd şi Teleki. Castelul a fost vizitat de domnitorii refugiaţi ai Ţarii Româneşti - Constantin Basarab şi Grigore Ghica. Ocupă 3.200 m2 şi are o formă rectangulară, la colţurile căreia se află patru turnuri cilindrice, iar pe latura de sud, la intrare, un impunator turn rectangular. Un turn de colţ este azi distrus în mare parte. Cea mai importantă încăpere, sala cavalerilor, aflată pe latura nord-estica, este ruinată. Se mai pot zări urmele vechilor şanţuri de apă care împrejmuiau zidurile. Pe coridoarele zidurilor interioare se mai păstrează rămăşiţe ale decoraţiilor florale despre care tradiţia spune ca ar fi opera unor prizonieri greci.

Biserica ortodoxa din Mateiaş (sec. XVII) a fost prevăzută ulterior cu contraforţi şi turnul clopotniţei. Biserica are frumoase vitralii pictate, iar fresca interioară a fost executată de Gheorghe Zugravul de la şcoala din Scheii Braşovului. Muzeul sătesc este o imagine a istoriei locale, pornind din paleolitic pîna în zilele noastre. El cuprinde piese arheologice, elemente de port, un interior de casă ţărănească, crestături în lemn şi ceramică populară.

Fig 06. Obiectivele de interes turistic din Munţii Perşani şi împrejurimile lorLtngă Hoghiz s-au descoperit ruinele castrului roman Pons Vetus (dimensiunea 165x200

m), amplasat pe o terasă a Oltului în vecinătatea podului construit de romani. Castrul reprezenta un pilon al centurii de aparare romane, paralel cu Oltul. Au fost descoperite două rînduri de ziduri din incintă, ruine de clădiri şi conducte de canalizare. Inscripţiile atestă existenţa acolo a unităţii militare Cohors III Galorum. Pentru apărarea drumului ce trecea prin Pasul Bogata s-au construit în mijlocul unor parcuri naturale de stejari seculari trei castele: Kalnoky (construit în secolele Xl-XII), din care au rămas clădirea şi două bastioane ruinate, Haller (sec. XVI) şi Valenta (sec. XVI). Interesant de vizitat este Biserica reformată (1749), reuşită îmbinare a stilului gotic şi renaşterii ardelene.

Biserica ortodoxă din Cuciulata (construită la 1794) are pe bolţile pronaosului şi naosului picturile zugravilor Gheorghe Ion şi Constantin din Scheii Braşovului. O altă biserică (1700) din sat este construită din lemn. Muzeul sătesc conţine piese interesante de arheologie, etnografie şi artă populară, mărturii ale continuităţii vieţii pe aceste meleaguri.

Ruine străvechi de cetate, se pare tot dacică, se află în locul numit ,,Cetate" din comuna Comana de Sus. Biserica ortodoxă din localitate, ctitorită după tradiţie de Matei Basarab, a fost pictată în sec. XVII. În clădirea şcolii din Comana de Jos a fost amenatat un muzeu sătesc, cu profil etnografic, care expune obiecte gospodăreşti sau aparţinînd industriei casnice textile, de port şi artă populară.

Biserica ortodoxă din Veneţia de Jos (construită în perioada 1790-1818).Biserica ortodoxă (1793) din Perşani.

Biserica ortodoxă (1761) din lemn de stejar de la Şinca Nouă.Biserica ortodoxă ctitorită de Constantin Brîncoveanu (1707), din comuna Poiana Mărului,

a fost refăcută în 1717. O altă biserică ortodoxa din lemn a fost ridicată aici la 1798.Biserica ortodoxă Sf. Nicolae din Zărneşti (1515) conservă paraclisul, care după tradiţie ar

face parte din ctitoria lui Neagoe Basarab. Picturile murale din paraclis (1782), valoroase prin acurateţea execuţiei, aparţin zugravilor Pantelimon, Nicolae şi Alexandru. În forma actuală biserica este o construcţie de la începutul sec. XIX.

Biserica evanghelică fortificată din comuna Vulcan (sec, XV), în stil gotic tîrziu, a fost ridicată pe locul unei bazilici romane. În cor se păstrează vechi elemente ornamentale, ogive şi console împodobite cu măşti umane. Interesant este acoperişul etajat, cu ferestre oblonite pe toate laturile. Fortificarea bisericii cu ziduri de cetate a fost efectuată la 1521. Pe latura vestică este turnul clopotniţei prevăzut cu cinci nivele.

Biserica evanghelică fortificată din Homorod (construcţia iniţială datează din 1270) este una din cele mai bine păstrate din Transilvania. Fortificarea a fost realizata în perioada 1450-1510. Cetatea înconjurătoare a fost construită cu două rînduri de ziduri şi doua turnuri, unul la intrare, iar altul deasupra vechiului altar şi cor. Din aceste motive, actualul altar şi cor sînt plasate pe latura de sud. În biserică s-au menţinut fragmente de picturi (sec. XIV-XV) de influenţă apuseană. Pe ziduri se află urmele unor decoraţii florale.

Biserica evanghelică fortificată din Mercheasa (sec. XIII), construită în stil romanic, este lipsită de navele laterale. Cetatea pătrată, prevăzută cu bastioane, a fost înălţată în perioada 1517-1541. Turnul fortificat este înalt de 39 m.

Biserica evanghelica fortificata din Jimbor (sec. XVIII) este asemănătoare cu cele menţionate anterior.

La Vîrghiş se află castelul Daniel (sec. XVII-XVIII) construit în stilul renaşterii. Muzeul de arta populara locală, tradiţională şi contemporană, expune obiecte de lemn frumos pictate sau încrustate.

REZERVAŢII NATURALE ŞI MONUMENTE ALE NATURII

La iniţiativa Academiei R.S. Romdnia, în Munţii Perşani au luat fiinţă mai multe rezervaţii naturale, necesare protejarii mediului ambiant atît de divers. Cele mai numeroase sînt rezervaţiile geologice, care conservă diverse formaţiuni de roci vulcanice şi sedimentare împreună cu flora şi fauna de interes paleontologic.

Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită (0,05 ha). Rezervaţia geologică din raza satului Comana de Sus se găseşte pe malul stîng al Văii Comana, la 1 km de intrarea în sat. Lavele bazaltice columelare sînt suprapuse pe fundamentul mezozoic al munţilor, oferind condiţii favorabile pentru observaţii. Rezervaţia are în cuprinsul ei şi ,,Sfinxul Perşanilor", profil uman sculptat de eroziune în formaţiunile bazaltice (identificat de Prof. T. Popa din Braşov).

Coloanele de bazalt de la Racoş (1,05 ha) situate în apropierea staţiei de cale ferată cu acelaşi nume, pe malul drept al Oltului, fac parte dintr-o cariera exploatată de la începutul secolului nostru. Porţiunea vestică a acesteia, declarată monument al naturii, expune coloane poliedrice înalte de pînă la 12 m.

Lacul fosilifer Carhaga (1,60 ha). Se află în raza comunei Racoş la confluenţa Pîrîului Carhaga, afluent, pe partea dreaptă a Oltului, cu Pîrîul Chioveş. Pachetul de sedimente marnoase cenuşii şi roz cu intercalaţii de calcare fine a conservat o bogată faună de cefalopode.

Lacul fosilifer Ormeniş (4 ha). Se găseşte la marginea acestei comune, pe malul drept al văii Ormeniş, lîngă o moară. Marnele cretacice nisipoase cenuşii-negricioase ale rezervaţiei adăpostesc fosile de scoici (Inoceramus) şi amoniţi.

Lacul fosilifer Gîrbova (0,95 ha). Este o rezervaţie situată pe teritoriul comunei Părău. Conglomeratele de tip Bucegi atestă, prin fosilele conţinute, instalarea în trecut a unui facies mediteranean bine pronunţat în care trăiau orbitoline, ostreide, gasteropode etc. O frumoasă rezervaţie floristică este poiana cu narcise (Nardssus stellaris) de la Vîrghiş (3 ha) aflată aproape de comună, în vecinătatea pădurii de fag şi gorun. Covorul alb şi parfumat al narciselor înflorite primăvara (luna mai) reprezintă un punct de atracţie turistică.

Pădurea Bogata. Denumirea provine de la Pîrîul Bogata, care o străbate pe circa 10 km. Este cea mai frumoasa, accesibilă şi circulată rezervaţie din Munţii Perşani. Tipologic este o rezervaţie naturală complexă: geologică, fizico-geografică, peisagistică, botanică şi forestieră. Pădurea seculară ocupă zona centrală a munţilor, întinzîndu-se 17 km (km 35-52) de-a lungul DN 13, care trece prin pasul Bogata pînă la cumpăna apelor celor două bazine hidrografice (Pîrîul Bogata şi Pîrîul Măieruş) în care se situează. Rezervaţia ocupă o arie (muntoasă, de joasă altitudine, sub 1 000 m în ansamblu) de

aproximativ 85 km2. Două treimi din aria estică a rezervaţiei sînt alcătuite din conglomerate şi gresii, în vreme ce treimea vestică este bazaltică. Solurile sînt brune montan de pădure.

Vegetaţia forestieră dominată de frumoase făgete are în amestec pe partea inferioară a versanţilor şi carpen, gorun, jugastru, paltin. La extremităţile pădurii, printre goruni, se ivesc stejarii. Aninişuri şi plopişuri însoţesc cursul Pîrîului Bogata, a cărui luncă are pe alocuri pajişti de smarald. Printre plantele ocrotite aici se află şi crucea voinicului. Fauna specifică de cerbi, căprioare, mistreţi, urşi, vulpi, lupi, rîşi s-a dezvoltat netulburată în adîncul codrilor. Aici se pot admira, adesea chiar lîngă şosea, aflorimente de conglomerate, calcare, tufuri de bazalte. Peisajul în ansamblu şi elementele care îl compun, în afara pitorescului odihnitor, au o deosebită importanţă ştiinţifică şi economică. Izvoarele amenajate - Fîntîna Albă şi Fîntîna Rece, “Popasul Cabana Vînatorul” fac agreabilă trecerea prin rezervaţie.

Rezervaţia Cotul Turzun este situată în bucla de 9 km pe care o face Oltul după ieşirea din defileul Racoş, ca să ocolească pintenul de bazalt al Dealurilor Turzun şi Harham (cele mai apropiate localitaţi sînt Mateiaş, Dopca, Bogata Olteană şi Hoghiz). Pădurea Turzunului de pe malul drept al Oltului este formată din stejari seculari, fagi şi molizi, în care cuibăreşte o ornitofaună variată. In partea de vest a buclei sînt bolţi, hăţişuri de sălcii şi răchite, stufărişuri, alimentate primăvara de inundaţiile Oltului. Printre speciile de interes ştiinţiţic şi vînătoresc care trăiesc aici se număra: raţa sălbatică (Anas plathyrhynchos), raţa mică (A. crecca), raţa cîrîitoare (A. querquedula), raţa fluierătoare (A. penelope). In pasaj trec raţa cu frigare (A. acuta), gîrliţa (Anser alblfrons), gîrfiţa mică (A. erythropus), sitarul (Scolopax rusticola), becaţinele (Gallinago gallinago) etc. Scorburile sălciilor şi stejarilor de pe malul Oltului adăpostesc vara porumbei sălbatici, turturele ş.a. În păduri pot fi întîlnite animalele tipice acestui etaj de vegetaţie (huhurezul, cucuveaua, ciuful de pădure, ciocănitorile, ulii, cerbi, căprioare, mistreţi etc. Întreg teritoriul rezervaţiei are destinaţie specială, nu se vînează individual, nu se defrişează păduri pe ambele maluri ale Oltului şi este interzis accesul.

Rezervaţii republicane pentru pescuit şi vînătoare sînt în bazinele rîurilor: Lupşa, Comana, Veneţia etc.1

III. Trasee turistice

Datorită drumurilor care-i traversează sau îi înconjură, existenţei unei bogate reţele de drumuri forestiere, numeroaselor monumente istorice şi de artă, muzee săteşti, rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, chei, peşteri etc., din interiorul lor sau din localităţile de la poale, Munţii Perşani pot fi străbătuţi atît pe trasee turistice de picior, cît şi pe trasee turistice auto sau prin cicloturism. Existenţa numeroaselor obiective de interes turistic a făcut posibilă iniţierea cîtorva trasee pentru parcurgere cu mijloace moderne de transport. Se poate iniţia, datorită condiţiilor favorabile, un traseu turistic posibil de parcurs cu ambarcaţii, pe rîul Olt, care traversează de la est la vest Munţii Perşani.

Considerăm necesare cîteva explicafii în legătura cu harta turistică a Perşanilor (în anexă):- Suprafaţa mare pe care se întind Munţii Perşani şi formatul de apariţie redus, admis pentru hartă, a condiţionat obţinerea unei scări foarte mici pentru o hartă cu trasee turistice montane. Acest fapt îngreunează identificarea traseelor cu ajutorul hărţii, în condiţiile în care altitudinile scăzute ale munţilor au făcut imposibilă evidenţierea suficient de precisă a reliefului prin curbe de nivel şi umbre.- În Munţii Perşani exista şi alte poteci decît cele trecute pe harta turistică, dar pe ea au fost trecute doar traseele marcate pînă în prezent, precum şi potecile care s-ar preta în viitor la marcare şi deschidere de noi trasee turistice.- Pădurile acoperă, în mare parte, zonele înalte, de culme, ale munţilor; ca zone neacoperite cu pădure sînt doar cele permanente şi nu cele vremelnic descoperite în procesul de exploatare şi apoi replantate, sau în curs de replantare.

Marcajele turistice sînt, în general, de dată recentă, în special cel cu cruce albastră, dar de multe ori sînt neinspirat alese, coborînd sau urcînd pieptiş o pantă fără potecă, cînd ar putea urmări un picior de munte, o vale sau o potecă ce se află prin apropiere.

Adesea aceste marcaje sînt rare, greu de urmărit tocmai în punctele cheie, alteori sînt aplicate pe pietre (la nivelul solului), cînd există copaci în imediata apropiere, în acest fel ştergîndu-se repede. Stîlpii cu table indicatoare aproape că lipsesc, iar aplicarea semnelor de marcaj pe copaci nu este deseori conformă cu instrucţiunile de marcare (în ambele sensuri de mers, vizibile de la un semn la altul, la 1,80-2,00 metri înălţime).

1 Culmea Vîrghişului săpate în calcare vor fi delimitate în perspectivă ca o nouă rezervaţie naturală. Relieful carstic, ale cărui peşteri (peste 70) au servit de adăpost omului primitiv şi faunei (Ursus spelaeus) In epoca glaciaţiunii, flora şi fauna actuală sînt de un deosebit interes stiinţific şi turistic.

Alegerea semnului cruce albastră pentru marcarea traseelor de la sud la nord, deseori urmărind traseul de creastă şi indicînd durata de parcurgere în zile (!?), ,,cruce albastră, traseul Munţii Perşani 5 zile", este inexplicabilă cînd este cunoscut că traseele principale de culme sau longitudinale se marchează cu bandă roşie, eventual bandă albastră.

A. TRASEE TURISTICE MARCATE ŞI NEMARCATE

1. Codlea (565 m) - Măgura Codlei (1292 m) –Dumbrăviţa (520 m)Marcaj: Codlea – Măgura Codlei, triunghi roşu; Măgura Codlei - drumul Carierei – Dumbrăviţa, cruce albastră Diferenţa de nivel: 770 m. Timp de parcurs: 5-5½ ore

Din centrul oraşului Codlea, de lîngă hotelul şi restaurantul numit sugestiv Cetatea Codlea şi din apropierea bisericii evanghelice fortificate, traseul urmează strada Măgurii, pe care urcăm uşor, urmărind marcajele traseelor 1, 2 şi 3 aplicate pe stîlpii reţelei electrice. După scurt timp marcajul triunghi galben (traseul 3) se desprinde către dreapta, iar celelalte, cel cu triunghi roşu (traseul 1) şi cel cu triunghi albastru (traseul 2), se vor întovăraşi încă o bună bucată de drum, la început pe strada N. Bălcescu şi apoi urmînd primul drum către dreapta, prin pădure.

Lăsînd în urmă ultimele case ale oraşului şi intrînd în pădure, urcuşul devine mai pronunţat. La început traseul este destul de greu de identificat, datorită numeroaselor variante şi scurtături, efectuate de unii turişti mai grăbiţi, dar, odată ajunşi într-o pădure de pin, marcajele se văd mai clar.

În continuare poteca ne poartă pe o muchie, de pe care, la dreapta, printre copaci, zărim valea Pîrîului Auriu care îşi poartă apele spre Complexul turistic Codlea. Curînd un indicator turistic ne îndrumă să schimbăm direcţia de mers către dreapta, pe curbă de nivel la început, ocolind mamelonul din stînga şi ajungînd în şaua ce-l leagă de Măgură. Am mers aproape o oră şi din şaua largă în care ne aflăm, în pădurea rară de stejar prin care se strecoară timid cîţiva brazi, zărim în faţă pantele împădurite ale Măgurei Codlei.

Fig. 07 Schiţa traseelor turisticeOdata ajunşi sub Măgură, poteca se desparte în trei variante: spre dreapta, în faţă (în urcuş

direct) şi spre stînga. Aceasta din urma, clară (marcajele se zăresc în continuare), uneori cu aspect de drum îmbunătăţit, însoţeşte limita superioară a unei zone defrişate, exploatate (în prezent plantată cu brazi). Urmînd marcajul, zărim către stînga, la orizont, Munţii Bucegi, Postăvarul etc. Din şaua prin care am trecut îşi are obîrşia Valea Lată. După cca 300 metri de mers, cele două trasee (triunghi albastru şi roşu) se despart. Locul nu este marcat de un indicator turistic.

Urcăm cca 45 minute prin pădurea de foioase, poteca angajîndu-se în serpentine dese, pe pantele Măgurei Codlei şi poposim în frumoasa poiana presărată cu stînci din imediata apropiere a vîrfului.

Ne aflam pe cunoscuta şi impunătoarea Măgura Codlei (1 292 m), cel mai înalt vîrf al Perşanilor. Pe vreme senina, de aici, putem admira fermecătoarea privelişte ce ni se înfaţişeaza. Fără a avea vizibilitate în toate direcţiile, către nord şi vest privirile fiindu-ne oprite de coroanele copacilor aflaţi pe creastă, putem observa în toată splendoarea lor, într-un semitur de orizont Ciucaşul, Ţara Bîrsei, Postavarul şi Piatra Mare, Bucegii cu vîrfurile Coştila şi Omu, silueta plină de semeţie a Pietrei Craiului, Munţii Ţaga şi extremităţile estice ale Munţilor Făgăraş.

Aceasta primă parte a traseului, Codlea - Măgura Codlei, se parcurge în cca 2½ ore.Din vîrful împădurit al Măgurei Codlei, marcat de bornă şi piramidă geodezică, traseul nostru

continuă, aproape în lungul culmii care se formeaza către nord, însoţit de astă dată de un marcaj cu cruce albastră, destul de bine realizat. Această a doua parte a traseului se desfăşoară în coborîre. Curînd poteca marcată ne poartă paşii printr-o poiană presarată cu pietre, marcajul fiind amplasat pe acestea, din care putem observa, destul de bine, panorama zonei centrale a Munţilor Perşani. Ne aflăm în pădurea Piatra de la Amiaza.

Marcajul se desfăşoară în continuare pe lîngă creastă timp de cca ½ oră, părăsind-o apoi spre stînga, fără a urmări o potecă clară. Ne angajăm într-un coborîş pronunţat şi pătrundem pe o cărare care coboară pe coastă. Am părăsit de aproape ½ oră culmea şi întîlnim, în imediata vecinătate a potecii muiată de apele sale, un izvor foarte mic din care cu răbdare ne putem astîmpăra setea. Încă puţin şi poteca poposeşte într-o poiană largă cu o casă din lemn nelocuită. Din acest loc este posibil accesul spre Pasul Perşani pe culmea de legătură dintre acesta şi Măgura Codlei. Alte poteci înlesnesc deplasarea spre văile care se unesc cu Pîrîul Geamăna şi drumurile forestiere care le însoţesc.

Din poiană traseul urmăreşte în continuare drumul de exploatare forestieră care coboară, iniţial, coasta nord-vestică a Măgurei, pînă la carieră, de unde se continuă pe aşa-numitul drum al carierei, lăsînd pe dreapta Combinatul Avicol. Poposim pentru puţin timp pe DN 1, lîngă clădirea cantonului nr. 6 al Ocolului silvic Codlea. Ne aflăm la 2,5 km de Popasul Căprioarei, 4 km de

Complexul turistic Codlea, 7 km de oraşul Codlea şi 6 km de satul Vlădeni.Din acest punct traseul continuă în urcuş uşor peste şosea, de-a lungul liniei electrice de înaltă

tensiune, peste cîmp, pînă la marginea pădurii ce se zăreşte în faţă. Marcajul îl zărim pe al treilea stîlp din beton, în continuare fiind foarte rar. În 15 minute traversăm coama Dealului Frumos, intrînd în pădure, vîrful acestuia, neacoperit de pădure, rămînînd în dreapta.

Coborîm pe poteca ce traversează pădurea de foioase şi urmăm în continuare liziera pădurii de pe Dealul Cîrligului. În vale se zăresc gospodăriile celui mai mare sat de la poalele Perşanilor, Dumbrăviţa. Poteca ne poartă la staţia de cale ferată Dumbrăviţa Bîrsei. Un indicator menţionează că pînă la Vîrful Măgura Codlei, în sens invers, avem de mers 3-3½ ore. Marcajul continuă pe podul peste pîrîu, pe uliţe, pînă în centrul comunei.

Patru curse de autobuz în zile de lucru şi trei în zile de sărbătoare asigură legătura directă cu oraşul Braşov.

2. Codlea (565 m) - Cetatea Neagră (913 m)Marcaj: triunghi albastru Diferenţa de nivel: 350 m Timp de parcurs: 2¼ ore

Este al doilea traseu care porneşte din centrul oraşului Codlea, comun cu traseul 1, pînă cînd părăseşte drumul de la limita superioară a zonei despădurite, urcînd spre vîrful Măgurei. Urmăm în continuare drumul de exploatare forestieră, urcînd uşor, aproape pe curba de nivel. Odată ajunşi într-o zonă descoperită, cu poieni, marcajul ne poartă spre ruinele Cetăţii Negre. Cîteva gospodării izolate ale satului Holbav încep să apară în zonele despădurite de la sudul Măgurei.

O potecă nemarcată ne poartă, din prima poiană întîlnită, către culmea sudică a Măgurei Codlei, într-o mică şa (960 m), mărginită spre sud de o zonă stîncoasă, de unde se deschide o minunată privelişte spre Munţii Ţaga şi zona cu poieni, drumuri şi case împrăştiate aparţinînd satului Holbov.

3. Codlea (565 m) - Complexul turistic Codlea (620m)Marcaj: triunghi galben Diferenţă de nivel: 180 m Timp de parcurs: 11/2 oră

Pornind din centrul oraşului Codlea (comun cu traseele 1 şi 2), de pe strada Măgurii, traseul se continuă pe strada Şoimului şi apoi pe strada Vulturului. După ieşirea din oraş, traversăm o vale şi urmăm poteca ce intra în Pădurea Codlei. Primele pante le urcăm în serpentine şi în cîteva minute cărarea se opreşte într-un drum de exploatare forestieră care urmăreşte coasta. Îl însoţim spre stînga şi curînd acesta se bifurcă, ambele variante ducînd tot la complex. Varianta din stînga trece prin şa, varianta din dreapta, puţin mai sus pe o alee. Marcajul devine mai clar.

Din capătul aleii coborîm printr-o vale seacă pînă în drumul forestier de pe malul drept al Pîrîului Auriu. Pe acesta ajungem curînd la ,,Baia Padurii", cum numesc localnicii ştrandul Codlea. Traseul, simplu şi uşor, reprezintă calea de acces a locuitorilor din Codlea către Complexul turistic Codlea, important punct de odihnă şi agrement.

4. Dumbrăviţa (520 m) - Vîrful Pleşiţa (860 m) -Valea Hămăradia – Vlădeni (540 m)Marcaj: punct albastru Diferenţa de nivel: 340 m Timp de parcurs: 6-6½ ore

Din centrul comunei Dumbrăviţa, traseul se desfăşoară spre nord-vest de-a lungul Văii Caselor, traversînd afluentul său, Valea Cărbunii. Din marginea satului şi pînă dincolo de saivane, drumul de ţara însoţeşte malul stîng al văii şi apoi acelaşi mal al unui pîrîiaş străjuit de tufe de salcie şi răchită, ocolind prin stînga o mică coamă de deal.

Urcăm botul de deal brăzdat de cîteva viroage, după ce am părăsit către dreapta pîrîiaşul, trecem pe sub linia de înaltă tensiune şi doar după cîteva sute de metri ajungem la marginea pădurii de foioase, sub vîrful Pleşiţa, la altitudinea de 620 m. Aruncînd o privire înapoi putem observa Măgura Codlei în toata măreţia sa, acoperită de perdeaua verde-neagră a pădurii, precum şi întreaga creastă a Perşanilor sudici, de la Măgură la Pasul Perşani. Depresiunea Bîrsei a rămas în spate. În extremitatea ei sudică, la orizont, cu oarecare insistenţă, identificăm siluetele Bucegilor, Pietrei Craiului, Postăvarului şi Pietrei Mari. Intrăm în pădure, la început de stejar şi apoi de fag, iar după 10-15 minute de urcuş, trecem printr-o poiană plantată cu puieţi de brad, atingem perpendicular muchia de acces către vîrful Pleşiţa, în dreptul bornei silvice cu nr. 127.

În continuare parcurgem un traseu uşor şi placut prin pădure, ajungînd sub vîrf, după ce am lăsat pe stînga o poiană plantată cu pini şi am traversat alta, pe culmea de acces spre creasta principala a Perşanilor centrali. Poteca bine conturată ocoleşte prin dreapta Vîrful Pleşiţa (860 m), împădurit şi fără vizibilitate în jur. Drumul de la marginea pădurii durează mai puţin de 1 oră.

Poteca largă însoţeşte linia de creastă, urcînd şi coborînd cîteva mici vîrfuri, marcată din loc în

loc de borne silvice din beton. După cca 30 minute de drum uşor traseul părăseşte poteca de acces la Vîrful Coasta Ţiganului (1 034 m), abătîndu-se spre stînga pe Muchea Curtului Mic. Coborîm apoi o pantă destul de pronunţată spre obîrşia Pîrîului Hămăradia, în drumul forestier care însoţeşte pîrîul pînă la confluenţa sa cu Homorodul, lîngă Vlădeni. Traseul, din Dumbraviţa pînă în Valea Hămăradia durează 3 ore. Mergînd spre aval pe drumul forestier încă 1,5 km, putem poposi la cabana forestieră în apropierea căreia se află peştera Hămăradia.

Peştera se găseşte la cca 300 m amonte de cabană pe malul drept al văii Hămăradia, pe vîlcelul pietros în care îşi aruncă apele un izvor puternic. Urcînd aproximativ 100 m pe acesta şi abătîndu-ne 5m spre dreapta, găsim intrarea îngustă, bine ascunsă de tufăriş şi urzici, care permite strecurarea unui om în picioare. Peştera, fără formaţiuni concreţionare, are cca 30 m lungime.

Pînă în satul Vlădeni traseul, care urmăreşte drumul forestier, coboară odată cu Pîrîul Hămăradia, cînd pe un mal, cînd pe celălalt, ocolind Muchea Curtului Mic. Înainte de ieşirea din pădure pîrîul primeşte pe stînga, ca tributar, Pîrîul Curtu Mare, avînd pe malul drept un drum forestier. La marginea pădurii, pe dreapta, se afla un canton silvic. De la ieşirea din pădure pînă la marginea satului Vlădeni mai sînt doar 4 km.

În apropierea satului Vlădeni, pe Dealul Manului, se poate vizita Peştera Scoicilor, denumită astfel datorită fosilelor de scoici şi scheletelor de vieţuitoare marine aflate în unele porţiuni ale pereţilor galeriilor. Grota are doua nivele: unul fosil şi altul activ. Pînă la sfîrşitul anului 1976 speologii amatori din Braşov executaseră cartarea a aproape 800 m de galerii.

5. Crizbav (570 m) - Vîrful Cetăţii (1 104 m) - Fîntîna Alba (620 m) pe DN 13Marcaj: cruce albastra Diferenţă de nivel: 530 m Timp de parcurs: 5-51/2ore

Din Crizbav traseul ne conduce către marginea nordică a satului urmărind drumul forestier spre est pe ultima porţiune, plană, a Depresiunii Bîrsei. După ce parcurgem 2,5 km pe drumul străjuit de copacii plantaţi pe laturile sale, acesta capătînd aspectul de alee, ne aflăm la marginea pădurii. Traseul însoţeşte în continuare drumul forestier prin pădure, ocolind formele de teren aproape pe curba de nivel, pînă la confluenţa a două văi, care formează obîrşiile Pîrîului Cetăţii, ce-şi va purta apele pe la sud de Rotbav pînă în Olt.

Drumul forestier terminîndu-se în acest punct, în continuare urcăm muchia de deal dintre cele două văi; marcajul devine foarte vizibil. Pe unele porţiuni panta este mai accentuată. În stînga, pădurea a fost tăiată şi se poate observa una din crestele secundare ale Perşanilor centrali, cu înălţimi de peste 900 m, uneori stîncoasă. Lăsăm pe stînga o plantaţie de pin şi după cca 1 oră de mers de la capătul drumului forestier, ajungem în golul de munte din împrejurimile Vîrfului Cetăţii.

Dacă vremea este favorabilă, putem observa Ţara Bîrsei şi cîteva localităti din cuprinsul ei, Munţii Bucegi, Piatra Craiului şi Ţaga, Măgura Codlei şi creasta Perşanilor sudici spre Pasul Perşani. În faţă (spre nord) ne întîmpină pantele sudice, dezgolite, ale Vîrfului Cetăţii. Încă 10 minute de mers şi întîlnim traseul 6. Din acest punct pîna la Cetatea Eroilor traseul are în sensul de ducere şi un marcaj cu bandă albastră.

În continuare suim la Vîrful Cetăţii (1 104 m), cel mai înalt punct din zona Perşanilor centrali, marcat de un pilastru geodezic din beton. Au trecut 3 ore de la plecarea din Crizbav şi în a doua parte a acestora am urcat continuu, astfel că un popas mai prelungit este recomandabil şi în acelaşi timp binemeritat. Nu găsim însă apă în apropiere. Avem vizibilitate spre zonele: nordică, vestică şi sudică a Perşanilor centrali. Sînt evidente văile de la obîrşiile Crizbavului în sud şi Măieruşului în nord, precum şi poteca ce poartă traseul 7, nemarcat, din Valea Crizbavului pe culmea de legătură dintre creasta principală a Perşanilor centrali şi Vîrful Cetăţii.

Din vîrf marcajul este la început greu de urmărit. După cca 300 m parcurşi pe creasta principală, de la culmea de acces spre vîrf, marcajul părăseşte creasta catre dreapta pe o culme secundară şi după alţi cca 150 m, iar către dreapta, prinzînd poteca ce înconjura valea ce se formează. Coborîm în bazinul Pîrîului Măieruş, urmărind un drum dificil pe o vale cu apa, mocirloasă uneori, sălbatică, fără o potecă clară. Urmele unor vechi podiri cu bîrne ne arată că pe aici s-a scos cîndva lemnul de la exploatări.

Marcajul trece cînd pe un mal, cînd pe celălalt, ocolind porţiunile mai dificile şi ajunge la confluenţa cu Pîrîul Rancina, în capătul unui drum forestier. Odată ajunşi pe malul Pîrîului Rancina putem poposi după scurt timp la cabana forestieră de la confluenţa cu Pîrîul Ţiganului. În continuare traseul însoţeşte 2 km drumul forestier de pe cursul de apă numit de astă dată Fîntîna Albă pînă în DN 13.

În punctul unde se termină traseul, la marginea şoselei, se afla un loc de popas amenajat, cu izvorul Fîntîna Albă. Sîntem în cadrul rezervaţiei naturale Pădurea Bogata, la începutul serpentinelor către pasul Bogata (680 m), la 8 km de Măieruş, 6 km de Popasul Cabana Vînătorul şi 16 km de

Hoghiz.

6. Rotbav (500 m) - Valea Seaeţi - Cetatea Eroilor (999 m) - Vîrful Cetăţii (1 104 m)Marcaj punct roşu Diferenţă de nivel: 600 m Timp de parcurs: 3½ - 4 ore.

Traseul începe din centrul satului Rotbav (în apropiere de biserica fortificată şi muzeul satesc) şi se continuă pe un drum de ţară spre nord-vest. După ce am ieşit din sat şi din albia majora a Oltului, ne aflăm pe un platou la cca 530 m altitudine, unde în faţă, ni se deschide panorama zonei estice a Perşanilor centrali cu Vîrful Cetăţii, Dealul de Fier şi Călăbaciul.

Trecem pe sub reţeaua electricţi de înaltă tensiune. Drumul de ţară se încheie către marginea pădurii de-a lungul căreia se afla un alt drum pietruit, care face legătura dintre şoseaua comunală asfaltată Feldioara - Crizbav şi cabana de vînatoare din pădurea Rotbav. Traseul urmăreşte în continuare acest drum şi apoi drumul forestier de pe Valea Seacă, cale de 2,5 km, pînă la capătul său din amonte. Sîntem la un podeţ din beton peste pîrîul care ne-a fost tovarăş de drum.

Urmăm poteca ce continuă pe valea principală şi după 5 minute, la dreapta, apare un izvor puternic; o ultimă posibilitate de aprovizionare cu apă. Poteca însoţeşte, spre amonte, valea care devine seacă după cca 400 m, străjuită pe ambele maluri, din loc în loc, de blocuri mari de stîncă. Curînd marcajul părăseşte valea principală, către stînga, pe o vale mai mică ce se strecoară printre pereţii de stîncă din extremitatea ei superioară. Urcuşul este pieptiş, dar ultima porţiune, stîncoasă, are o frumuseţe deosebită. Ne strecurăm printr-o mică strungă, pe sub puntea de acces către cetate.

Cetatea Eroilor (altitudine 999 m) este amplasată în zona cea mai stîncoasă a Perşanilor centrali. Accesul se face pe o punte îngustă, aruncată peste o crăpătură lată de 6-7 m şi adîncă de 8-10 m. Poziţia este excelentă. O privelişte impunătoare se deschide spre Valea Oltului şi Depresiunea Bîrsei. Localnicii povestesc că ar fi existat o galerie de acces către stînca pe care se afla cetatea, pornind de la baza muntelui sau chiar de lîngă Crizbav. Unii bătrîni afirmă ca ar exista un tunel de legătură între Cetatea Eroilor şi Cetatea Feldioara, aflată la aproximativ 12 km. Cercetările făcute pe teren şi din avion n-au confirmat legenda, dar în stînca impunatoare pe care se află cetatea, la baza sa, a fost identificată intrarea unei grote şi o cale de acces spre cetate, acum astupată. Pe această cale apărătorii din cetate puteau ieşi în afara ei, în spatele asediatorilor. Se pare că cetatea a făcut parte din sistemul de semnalizare, cu foc noaptea, şi cu fum ziua, aflat pe vîrfurile cele mai înalte, pentru înştiinţarea pătrunderii duşmanilor în ţară.

De la cetate traseul, însoţit şi de altul cu banda albastra (doar în sensul de acces către cetate), ne poartă pe un picior împădurit, urcînd uşor pînă pe linia de creasta, unde întîlneşte traseul 5. Împreună cu acesta din urmă, în cca 10 minute, sosim pe cel mai înalt vîrf al Perşanilor centrali, Vîrful Cetăţii (1 104 m). Între Cetatea Eroilor şi Vîrful Cetăţii drumul durează un sfert de oră.

7. Crizbav (570 m) - Valea Crizbavului - Vîrful Cetăţii (1 104 m)Traseu nemarcat Diferenţă de nivel: 530 m Timp de parcurs: 4 ore

Din localitatea Crizbav un drum forestier intră pe valea cu acelaşi nume, la început pe malul stîng al cursului de apă şi apoi pe cel drept, iar după 3 km pătrunde în pădure şi în zona montană. Încă 4 km de mers pe acesta şi ne putem opri la cabana forestieră de la confluenţa cu Pîrîul Ţiganului, după ce am lăsat pe dreapta Valea Cătunaş cu un drum forestier pe ea.

Facem un mic popas, ne aprovizionăm cu apă şi începem urcuşul destul de accentuat (peste 300 m diferenţă de nivel) pe piciorul de deal care coboară din Vîrful Horezu (1 055 m). Ne trebuie o oră pentru a ajunge pe culmea (peste 1 000 m alt.) care face legătura între Vîrful Cetăţii şi creasta principala a Perşanilor. În continuare poteca, care duce spre Vîrful Cetăţii, urmăreşte direcţia generală est, coborînd şi urcînd uşor mici mameloane de pe culme şi întîlnind spre vîrf, în zona golului alpin, traseul 5 (marcaj cruce albastră). Acesta ne poartă spre Vîrful Cetăţii (1 104 m). De aici pentru a ajunge la Cetatea Eroilor, la Rotbav, la Crizbav sau la Fîntîna Alba putem folosi traseele 5 şi 6.

8. Fîntîna Alba (620 m) pe DN 13 - Piscul Înalt (941 m) - Muntele Negru (967 m) - Defileul Oltului - Racoş (480 m)Marcaj: Fîntîna Albă - Defileul Oltului - cruce albastră; Defileul Oltului - Racoş - punct galben Diferenţă de nivel: 480 m Timp de parcurs: 8½ - 9 ore

Traseul începe de la locul de popas Fîntîna Albă (izvor amenajat) aflat pe DN 13 (km 36+600), punct unde s-a terminat traseul 5. Ne aflam la 150 m de un canton rutier, la 6 km de Popasul Cabana Vînătorul şi la 8 km de Maieruş. La cca 100 m de la Fîntîna Albă, spre canton, o tabla indicatoare amplasată pe un copac menţionează scurt şi concret ,,Peştera Mereşti 4 zile"; pornind pe traseu, marcajul se zăreşte clar prin pădurea ce îmbracă Dealul Alb.

Urcăm prin pădurea de foioase şi după cîteva minute ne abatem spre stînga, pe platforma unui fost drum forestier, acum înierbată. Curînd părăsim drumul, către dreapta, urmînd pe o muchie poteca ce ne poartă către partea superioară a vîrfului. Spre vale se aude zgomotul maşinilor care urcă pe şosea, în serpentine, către Pasul Bogata.

În trei sferturi de oră de la plecare sîntem pe culme şi imediat, prin dreapta, depăşim vîrful Dealul Alb (862 m). Poteca ne poartă în continuare pe sub culme, pe direcţia generală nord-est şi într-un sfert de oră de coborîre poposim într-o frumoasă poiană, bogat înierbată, presărată din loc în loc cu copaci (uneori mesteceni), aflată în şa (730 m), pe cumpăna apelor culese la est de Pîrîul Măieruş, iar la vest de Pîrîul Bogata. Locul este excelent pentru un popas. În faţă se contureaza culmea principală a munţilor cu Piscul Înalt, aflat la peste 200 m diferenţă de nivel. În continuare urcăm pieptiş prin pădurea rară de stejar şi în cca 15 minute ajungem pe un mic mamelon care parcă prevesteşte apropierea Piscului Înalt. Imediat peste coamă marcajul urmareşte poteca care continuă, la stînga, spre vîrf. Un indicator menţionează o variantă marcata tot cu cruce albastră (!?) care se formează spre satul Măieruş, catre dreapta. Încă o jumătate de ora ne este suficient, urmînd poteca ce însoţeşte culmea principală, pentru a atinge altitudinea cea mai mare a traseului, Piscul înalt (941 m).

Vîrful, marcat de o bornă geodezică, este ocolit prin dreapta, cu cîţiva metri mai jos, de poteca ce însoţeşte în continuare linia de creastă, traversează un mic mamelon şi apoi coboara uşor pîna în şa (740 m), în zona de creasta lipsită de pădure pe care ne vom deplasa în continuare. Către stînga, se zăreşte o stînă.

Drumul se desfăşoară apoi prin gol de munte, poteca însoţind liziera pădurii aflată pe creastă, avînd în permanenţă vizibilitate spre vest. Urcuşul este domol (uneori coborîm mici înălţimi), trecem pe sub linia electrica de înaltă tensiune şi la cca o ora de mers din şa, la puţin timp după ce am intrat în pădure, părăsim creasta spre dreapta pe o muchie secundara pîna întîlnim originile Văii Silvaş. Timp de un sfert de oră urmărim versantul drept al văii, apoi coborîm pe firul Silvaşului pînă la confluenţa acestuia cu Pîrîul Remetea. Pe drumul forestier de pe Valea Remetea, cca 200 m către aval, marcajul ne poartă la cabana forestieră de la confluenţa cu micul Pîrîu Hiala. Durata parcurgerii traseului de la Fîntîna Albă pînă la cabana forestieră de pe Valea Remetea este de 3½ ore.

Drumul forestier care însoţeşte Pîrîul Remetea, cale de 6 km, duce la Apaţa. Ne putem aproviziona cu apă de la izvorul aflat în apropierea cabanei forestiere pe malul stîng al Văii Hiala. Traseul continuă către amonte în lungul Pîrîului Hiala, pe un drum de exploatare forestieră, marcajul fiind rar şi prost realizat. După cca 10 minute de urcuş părăsim pîrul şi urmăm un alt drum de exploatare care se desfăşoară către dreapta (Atenţie! Schimbarea de direcţie se observă greu), în lungul unei văi seci.

După puţin timp traseul părăseşte drumul, traversează mica vale pe malul său stîng şi urcă coasta, depăşind originea văii şi ajunge în şa la borna silvică nr. 58. În continuare traseul urmeaza puţin timp culmea secundara, spre stînga, printr-o pădure rară şi apoi, la dreapta, în coborîre uşoară, către obîrşia unei văi, pe care o traversăm. Marcajul nu urmăreşte o potecă. La cca o oră de mers, de la cabana forestieră ajungem într-o şa pe culmea principală a Perşanilor, de unde se face o ramificaţie la stînga către Peştera Tolvajos.

Muntele Negru - Peştera Tolvajos (700 m) (ramificaţie din traseul nr. 8)Marcaj: bandă albastră Diferenţă de nivel: 120 m Timp de parcurs: 1/2 oră. Ocolim

prin dreapta mamelonul stîncos din vest, coborînd prin pădure la limita zonei stîncoase. Lîngă un mic luminiş întîlnim un izvor care apare sub drumul de exploatare forestieră pe care mergem. Marcajul mai este însoţit şi de alte semne aplicate pe copacii din drum. Urcăm uşor, traversam un picior de munte şi urmam în coborîre poteca ce-şi face loc printr-o pădure tînără de fag. Poteca ne poartă în continuare pe coastă pînă sub un grup de stînci, la intrarea peşterii Tolvajos. Sub aceasta, la cca 10 m mai jos izvorăşte un mic pîrîu.

Intrarea are cca 2x2 m de unde se pătrunde într-o prima galerie înaltă de aproximativ 1,80 m care coboară într-o sală ceva mai mare, înaltă de cca 4 m, puţin umedă, de unde se formează două galerii uşor accesibile fiecare pe o distanţă de 25-30 m, apoi se îngustează. În peşteră se găsesc formaţiuni concreţionare modeste (draperii carstice) şi este locuită de lilieci. Se pot vizita, în condiţii satisfăcătoare, cca 80 m de galerii.

La întoarcere drumul, în urcuş, durează cca ¾ oră.

Sîntem sub Muntele Negru (967 m), poteca însoţită de marcaj urmărind versantul său vestic pe curba de nivel. Vîrful acoperit de pădure nu se poate vedea, iar diferenţa de nivel care ne desparte de el este de peste 150 m. Traversăm printr-o şa un picior de munte şi curînd panta pe care coborîm se accentuează. Urmează cîteva schimbări de direcţie, marcajul fiind foarte rar şi greu de urmărit; părăsim această potecă şi abordăm apoi o alta pe coastă. În cele din urmă sosim pe o culme secundară, cu direcţia generală nord, pe care coborîm uşor. Se aud zgomotele de la exploatarea de calcar, de pe malul drept al Oltului, în apropiere de Racoş.

Au trecut 2½ ore de cînd am părăsit Valea Remetea şi ieşim din pădure în poieniţa din şa de unde ni se deschide panorama Vîrfului Tipia Ormenişului (750 m) în faţă, spre dreapta (est) Vîrful Dealul Rotund (803 m), spre stînga (vest) Valea Topului, iar în depărtare gospodăriile comunei Racoş. Ocolim pe stînga Vîrful Tipia Ormenişului, coborînd prin poiana aflată pe versantul său sudic şi intrăm din nou în pădure. Marcajul nu mai urmăreşte o potecă, ci se desfăşoară în coborîre direct prin pădure către valea Pîrîului Top. Trecem pe la baza unei stînci impunătoare aflată sub vîrf şi imediat ajungem pe vale, traversăm pe malul stîng şi urmăm, spre aval, drumul de exploatare, pînă la ieşirea din pădure. Am ajuns la ieşirea Oltului din Defileul de la Racoş, la drumul forestier care se desfăşoară pe malul stîng al Oltului, între Augustin şi Mateiaş. Ieşirea Oltului din defileu este dominată pe malul drept de Tipia Racoşului şi pe malul stîng de Tipia Ormenişului.

Spre Racoş ne poarta drumul forestier pe malul stîng al Oltului cale de cca 5 km (marcat cu punct galben), trecem peste Pîrîul Cetăţii, întîlnim cîteva gospodarii izolate care aparţin de comuna Racoş şi traversăm Oltul peste podul aflat în dreptul localităţii. În Racoş se poate vizita castelul întărit Bethlen, precum şi coloanele de bazalt (rezervaţie naturală) din cadrul exploatării de bazalt din apropierea staţiei de cale ferată.

9. Racoşul de Sus (475 m) - Valea Rica - Defileul Oltului de la Racoş (460 m)Marcaj: cruce albastră Diferenţă de nivel: 340 m Timp de parcurs: 5-51/2 ore

Din Racoşul de Sus, traseul urmează un drum forestier cca 4 km peste un deal, traversăm Pîrîul Nadaş şi calea ferată cu ecartament îngust şi ajungem pe Valea Rica, la confluenţa cu Pîrîul Cărbunari. Sîntem la cabana forestieră, pe malul stîng al Pîrîului Rica. Pîna unde începe marcajul, pe drumul forestier acesta lipsind, avem de parcurs încă cca 200 m.

Marcajul începe de la drum, traversează o mică poiană şi cursul de apă, cîteva viroage şi, fără a exista o potecă, se desfăşoară în continuare pe un ,,picior" pînă în Vîrful Boldi (675 m).

O varianta către acelaşi vîrf, marcată cu triunghi albastru numai în sensul de urcare, este realizată începînd de la marginea pădurii, în aval de cabana forestieră, din poieniţa în care a fost amenajat un mic loc de popas cu masă şi banca. Marcajul se urmăreşte greu şi de aceea nu se recomandă parcurgerea sa.

Din Vîrful Boldi coborîm pantele sale sudice, prin pădure, pînă către confluenţa Pîrîului Nadaş cu Silvaşul, îl traversăm pe primul şi ocolim aproape pe curbă de nivel Vîrful Şomoş. Trecem peste Pîrîul Silvaş odată cu drumul forestier care-l va întovărăşi în amonte către obîrşia sa. De la baraca din apropierea podului urmăm pîrîiaşul de lîngă acesta către sud; pe primele cca 200 m primeşte trei izvoare care ne ajută la o ultimă aprovizionare cu apă. Curînd valea devine seacă, iar podirile cu bîrne care se mai zăresc din loc în loc ne arată că pe aici s-a exploatat cîndva lemnul din pădure. Părăsim valea către stînga, ieşim din pădure într-o şa şi urmăm în continuare, printre stejarii bătrîni cu care e presărată poiana, piciorul de munte care se formează.

Urmăm un drum pe culme, prin pădure şi apoi printr-o poiană întinsă, cu largi privelişti către Depresiunea şi Munţii Baraolt, Munţii Harghita şi Perşanii de nord. Se văd localităţile Căpeni, Baraolt, Vîrghiş şi Tălişoara. Drumul ocoleşte pe stînga vîrful cu înălţimea maximă din zonă (827 m), trecînd pe lînga două şei după intrarea în pădure. În cele din urmă, după ce ajungem chiar lînga culme, atingînd o altitudine de peste 800 m, traseul îşi schimbă brusc direcţia către sud-est. Din Valea Silvaş drumul durează mai puţin de 2 ore.

În continuare poteca însoţeşte mica culme secundară care se formează spre Olt, coborînd domol. Urcăm şi coborîm două mici mameloane, în ultimul, la borna forestieră nr. 215, atingînd cota 718 m. Marcajul părăseşte poteca către dreapta, prin pădurea rară, pe primul picior de munte, coborînd accentuat în ultima parte. Poteca de pe valea seacă ce se întîlneşte ne scoate curînd în drumul forestier de pe Valea Carhaga. La cca 250 m în aval, la confluenţa Pîrîului Chioveş cu Pîrîul Carhaga, lîngă drumul forestier, se afla locul fosilifer Carhaga (rezervaţie naturală).

Marcajul ne poarta în continuare pe drumul forestier pînă la cotul acestuia şi apoi pe drum de pădure pîna la podul de cale ferată peste Pîrîul Carhaga. Sîntem pe DC 32 şi în imediata apropiere a

haltei C.F.R. Pavilioanele Oltului. Pe drumul comunal pînă la comuna Racoş, prin Defileul Oltului, sînt 6 km.

10. Racoşul de Sus (475 m) - Pasul Hoghimaş (670 m) - Vîrful Dugău (1 011 m) - Cheile Vîrghişului (590 m)Marcaj; cruce albastră Diferenţă de nivel: 520 m Timp de parcurs: 9-10 ore

Din satul Racoşul de Sus traseul urmează, în prima sa parte, ca şi cel precedent, drumul forestier către Valea Rica, după ce întîlneşte cabana forestieră de la confluenţa Pîrîului Cărbunari cu Pîrîul Rica, trece pe malul stîng şi depăşeşte zona defrişată aflată pe versantul drept în sensul de mers. Pîna aici nu există marcaj turistic. La primul podeţ al drumului forestier este o mică vale seacă (cca 300 m de cabana forestieră); întîlnim pe dreapta marcajul cruce albastră aplicat vizibil pe un copac. Nu există indicator turistic.

Marcajul ne poartă, în urcuş, printr-o pădure rară de foioase (stejar), pînă pe o mică coamă, schimbîndu-şi uşor direcţia către stînga, aproape pe curba de nivel. Deşi vizibilitatea de la un semn la celălalt este bună, marcajul se zăreşte totuşi greu deoarece este rar şi nu urmăreşte o potecă anume. Dupa cca 15 minute de mers constatăm că ne aflăm pe un fost drum de exploatare forestieră, uneori greu de desluşit prin iarbă. Direcţia de mers se schimbă la un moment dat către nord şi în curînd ajungem în poteca de culme. În continuare lăstarişul şi tufele aflate pe creastă fac dificilă parcurgerea traseului, dar copacii bătrîni întîlniţi poartă pe ei semnele bine realizate ale marcajului turistic, care ne confirmă corecta noastră deplasare. Trecem de un mic mamelon şi sosim în poiana de pe un mic vîrf. Creasta şi traseul pe care le parcurgem au direcţia nord, urcuşul devenind mai pronunţat.

După cca o ora de mers din Valea Rica poposim într-o poiana mare şi bogat înierbată de pe cel mai înalt vîrf din zona. Sîntem la aproximativ 800 m altitudine de unde vizibilitatea este excelentă, spre nord-est, nord şi nord-vest. Această poiand, populată din loc în loc cu stejari bătrîni, se traversează pe direcţia sud-nord. Coborîm din vîrf prin iarba înalta şi, după ce lăsăm pe stînga barăcile unei stîne, sosim într-o şa în care, printre grupurile de copaci tineri, se zăresc apele adunate din ploi în balta dintr-un mic gavan. Drumul parcurs de la Valea Rica pîna în această şa dureaza 1½ oră.

Traversăm poiana, ceva mai mică, de pe vîrful aflat în cealaltă parte a şeii. Tufele şi rugii de mure pe de o parte şi lipsa copacilor, deci a posibilităţilor de aplicare a semnelor pe de alta, fac mai dificilă parcurgerea acestei porţiuni a traseului (Atenţie! pentru a nu pierde marcajul trebuie depăşita înălţimea maximă).

Continuam să coborîm prin pădure către nord şi intrăm pe un drum de coastă, împreună cu care ocolim ultimul mamelon. Traversam apoi culmea şi intrăm pe o vale seacă. Am ajuns în bazinul hidrografic al Pîrîului Romanilor, afluent al Homorodului Mic. Pe ultima parte a traseului, spre Pasul Hoghimaş, marcajele trebuie observate cu atenţie deoarece însoţesc cînd valea, cînd poteca, cînd drumul, sau străbat de-a dreptul pădurea. La 3½ ore de la plecarea din Racoşul de Sus poposim la marginea poienii Hoghimaşului, pe DJ 131 la km 41+050. Sîntem la 6 km de Ocland, la 9 km de comuna Vîrghiş şi la mai puţin de 1 km de Pasul Hoghimaş (670 m). Trei curse de autobuze ITA pe zi traverseaza pasul în ambele sensuri.

Întinsa poiană a Hoghimaşului ne ofera o privelişte încîntătoare a zonei pasului, a văilor de la obîrşia Pîrîului Românilor şi a zonei cursului superior al Pîrîului Hoghimaş. Un popas mai prelungit este binevenit.

Traseul însoţeşte şoseaua spre dreapta (est), depăşim pasul şi la km 39+800 întîlnim un indicator turistic pe care citim: 8 ore Peştera Mereşti (durata este în realitate mai mică). Traversăm Pîrîul Hoghimaş şi urmăm marcajul, pe un drum care urcă pe lîngă cîteva grajduri, suim panta printre copacii răsfiraţi din poiană, unde găsim un drum de coastă pe care îl parcurgem către dreapta (est). Din mica vale pe care o străbatem urcînd, traversăm un drum de pădure amenajat în mică măsură cu piatră, pe care îl reîntîlnim şi-i urmăm către dreapta pînă pe o culme plată, despădurită.

Trecem prin poiană către vale, unde pădurea este compactă. (Atenţie! Marcajul din marginea pădurii se distinge greu). Traseul ne poartă prin confluenţa a două pîrîiaşe de unde ne putem aproviziona cu apă de băut. Firul de apă cel mai mic îşi are obîrşia într-o mică peşteră (intrarea cca 0,5 m) aflată la 20 m mai sus de confluenţă. Versantul opus îl urcăm pieptiş pînă pe un picior de munte, traversăm poiana de pe acesta şi coborîm din nou în pădure, trecînd printr-o dolină, către vale la peştera Şugo. Din Pasul Hoghimaş am făcut mai puţin de 1½ ore.

Peştera Şugo. Este vizitabilă numai cu echipament de protecţie, la intrarea acesteia fiind depuse mari cantităţi de mîl. Din interior curge un pîrîiaş cu apă bună de băut. După cca 4 m de la intrare se despart două galerii în direcţii opuse, spre dreapta şi spre stînga, foarte mocirloase.

Mai departe urcăm, iniţial printr-o pădure rară şi apoi printr-o poiana, pe o culme fără pădure pe care ne deplasăm în lungul său o bună bucată de timp. Marcajul, de astă dată mai rar, trece pe lîngă stîna din apropierea Vîrfului Merca. Un timp mai îndelungat însoţim creasta principală a Perşanilor de nord, pe versantul estic, depăşind Vîrful Merca (1 002 m) şi, după ce întîlnim un drum de creastă pe care-l urmăm, marcajul este ca şi inexiatent, traseul fiind în afara pădurii, trecem pe la vest de Vîrful Dugău (1 011 m), cel mai înalt vîrf al Perşanilor nordici.

Din traseu Vîrful Dugău este uşor accesibil (15 minute) şi ne oferă o privelişte completă în tur de orizont. Coborîm pe drumul de căruţe de pe creasta pînă în şa şi ne angajăm pe culmea secundară care se termină la Cheile Vîrghişului. Această culme, orientată perpendicular pe culmea principală a munţilor, este dominată de vîrfurile Almaş (939 m) şi Tiva (935 m), care ne oferă vizibilitate în tur de orizont. Poteca ne poartă cînd prin locuri acoperite cînd descoperite de pădure, dar se menţine în general pe creastă pînă la Vîrful Tiva, marcat de borna şi piramida geodezică.

Ne angajăm într-un coborîş lung către chei, marcajul aplicat pe pietre fiind dificil de observat, la început printr-o vale largă spre sud, apoi prin pădure spre est. Deşi mai greu, panta fiind destul de mare, traseul din pădure ne poartă prin zone de o frumuseţe aparte, presărate cu stînci.

În Valea Vîrghişului marcajul ne conduce la puntea suspendată peste rîu şi în continuare, prin chei pînă la Peştera Mare de la Mereşti. Se pot vizita Cheile Vîrghişului şi numeroasele peşteri din zona (descrise la traseul 11). În aval de chei, la cîteva sute de metri, se află o casă, o stînă şi drumul forestier care se continuă pînă la comuna Vîrghiş (12 km). De la Vîrghiş, prin chei, trece traseul 11.

11. Vîrghiş (495 m) - Cheile Vîrghîşuluî - Mereşti (560 m)Marcaj: Virghiş - Cheile Vîrghişului, triunghi roşu; Cheile Vîrghişului - Mereşti, nemarcat Diferenţă de nivel: 275 m Timp de parcurs: 6-6½ ore

Comuna Vîrghiş este cea mai apropiată de munte dintre localităţile de la poalele Perşanilor de nord. Cunoscută în special prin apele minerale, care se îmbuteliază aici şi se distribuie în întreaga ţară, posedă şi cîteva obiective de interes turistic ce merită a fi vizitate: Castelul Daniel, numeroase case ţarăneşti, biserica comunei şi biserica din lemn, declarate monumente de arhitectură, muzeul de artă populară, poiana cu narcise.

Traseul, asigurînd accesul spre pitoreştile chei ale Vîrghişului, urmăreşte drumul forestier care însoţeşte, către amonte, apele Rîului Vîrghiş pînă aproape de intrarea în chei. Drumul se desfăşoară, în permanenţă, pe malul drept al rîului cale de 12 km. Trecerea către munte se face treptat, Rîul Vîrghiş separînd doua culmi paralele ale Perşanilor de nord: culmea principală este limitată la vest de Rîul Homorodul Mic şi la est de Rîul Vîrghiş, dominată de Vîrful Dugău (1 011 m) şi culmea secundară este limitată de Rîul Vîrghiş la vest şi la est de Rîul Cormoş, dominată de Vîrful Ascuns (988 m). Atît vara cît şi iarna traseul este uşor accesibil şi de o deosebită frumuseţe.

După ce drumul forestier părăseşte Rîul Vîrghiş, traversîndu-l şi urmînd afluentul său Pîrîul Hidegaş pe încă o mică porţiune, în apropierea podului se afla o casă. Urmăm cca 400 m poteca de pe înalul drept, pînă la puntea suspendată pe cablu peste rîu. Ajungem în poiana care constituie punctul terminus al traseului 10. Trecem puntea suspendată pe cablu - peste rîu şi urmăm în continuare poteca de pe malul stîng al rîului intrînd imediat în Cheile Vîrghişului (Atenţie! Puntea suspendată oscileaza, iar cablul de sprijin, deteriorat, provoacă uşor rănirea mîinilor).

La cca 100 m amonte de la punte, catre dreapta, este în curs de marcare un traseu turistic de picior (cruce roşie) spre Vîrful Cucu din Munţii Harghitei. Traseul străbate în continuare Cheile Vîrghişului, trecînd de 13 ori de pe un mal pe altul (a se vedea schiţa anexă), întîlnind numeroase zone şi obiective de interes turistic. Cîndva a existat un drum forestier prin chei, dar podurile (urmele se văd şi în prezent) şi drumul au fost distruse de apele unor viituri mari şi acum trecerea de pe un mal pe celălalt este de multe ori improvizată, uneori folosind chiar bolovanii din albie.

Menţionăm cîteva obiective turistice, întîlnite în sensul de mers.Fig. 08

Cheile Vîrghişului. După ce au străbatut o vale largă cu versante domoale şi formaţiuni geologice impermeabile, apele Vîrghişului secţionează zona calcaroasă de la Mereşti şi pe o lungime de peste 3 km meandrează între pereţi verticali de peste 200 m. Pe versante se întîlnesc numeroase “turnuri", conuri de grohotiş instabil care coboară pîna în albie, arcade, precum şi resturi de peşteri distruse. Albia rîului este încărcata cu resturi de stînci prăbuşite din pereţi şi bolovani aduşi de apă. În chei există patru nivele de eroziune aflate la 5 m, 20 m, 40 m şi 100 m deasupra albiei. Apele rîului intră treptat în subteran prin trei ponoare la cca 1 km aval de intrarea în

chei, revin la suprafaţă prin resurgenţa de sub dolină, reintră parţial din nou în subteran la numai 300 m şi restabilesc debitul rîului la suprafaţă, la ieşirea din chei, prin resurgenţa numită ,,Răsăritul Apei". Au fost identificate peste 70 peşteri, cele mai multe mici de 10-30 m, unele de 200-300 m, iar cea mai mare de 1 500 m 1. Cheile sînt accesibile cu piciorul vara şi iarna, prezintă uneori tăpşane înierbate, unde se poate campa în bune condiţii.

Peştera Mare de la Mereşti (Homorod-Almaş sau Peştera nr. 14) din Cheile Vîrghişului. A fost descrisă prima dată în anul 1767. Se afla pe malul stîng în dreptul celei de a treia treceri peste rîu, la 18 m diferenţă de nivel faţă de apă. Intrarea principală este de 12x6 m, iar accesul este uşurat de scări metalice. Lungimea galeriilor este 1 500 m. Dispunerea galeriilor este prezentată în schiţa anexă.Fig. 09. Peştera Mare de la Mereşti (după Tr. Orghidan şi Margareta Dumitrescu)

Cîteva date: peşteră fosilă, temperatura cca 10°C, faună bogată şi variată, s-au găsit vestigii ale omului preistoric (vase de lut instrumente din os şi silex) precum şi oase de animale din era cuaternară, loc de refugiu temporar al localnicilor (urmele zidului de la intrarea peşterii), au fost extrase mari cantitaţi de guano. Peştera se compune dintr-un complex de săli şi galerii în zona intrării, galeria principală (cu numeroase blocuri de piatră prăbuşite), sala mare (60 x 40 m şi 25 m înălţime, blocuri prăbuşite, movile de guano proaspăt, colonii permanente de lilieci), galena secundară (multe formaţiuni concreţionare, încheiată cu un etaj superior), galeria de legătură. Este vizitabilă cu mijloace de iluminare şi îmbrăcăminte de protecţie.

Stînca Minunilor. Sub acest nume este cunoscyt peretele în care se află cele două intrari ale Peşterii Mari de la Mereşti şi în care s-au iniţiat 3 trasee pentru practicarea alpinismului - Traseul Santinela Peşterii, Traseul Marius şi Surplombele Peşterii Mari (a se vedea cap. V).

Peştera Calului. Se află pe malul opus al rîului aproape vizavi de Peştera Mare (la 60 m în amonte). Este cunoscută şi sub numele de Peştera nr. 8 din Cheile Vîrghişului. Situată la numai 6 m de nivelul apei, are două intrări, cea principală de 10x7 m uşor vizibila din potecă. Galeriile totalizează 220 m (a se vedea schiţa anexă). Peştera se compune din trei galerii: cea care porneşte de la intrarea principală, fără formaţiuni concreţionare, o galerie perpendiculară pe prima (de legătură), în care se găsesc concreţiuni doar după ce s-a depăşit zona cu înălţime minimă (0,60 m), şi galeria finală (secundară), îngustă şi cu numeroase formaţiuni Au fost descoperite resturi de ceramica neolitică şi oase fosile. Este vizitabilă cu mijloace de iluminare şi echipament de prptecţie.

Peştera de sub Dolină. Se află pe malul drept al rîului între a şasea şi a şaptea trecere a potecii, în apropierea resurgenţei de sub Dolină Se poate identifica şi în funcţie de Pîrîul Cîmpului de Piatră. O potecă de cca 150 m în urcuş ne duce la peretele de calcar unde se află intrarea, situată lateral spre stînga la 72 m diferenţă de nivel faţă de rîu. Este cunoscută şi sub numele de Peştera nr. 9 din Cheile Vîrghişului. Este o peşteră fosilă cu intrarea de 3x1,30 m şi lungimea galeriilor însumînd 300 m. Sistemul de galerii este complicat (a se vedea schiţa anexă), are o galerie principală şi cîteva secundare, paralele, cu bogate formaţiuni concreţionare. Temperatura 6CC. Este posibilă vizitarea cu mijloace de iluminat şi echipament de protecţie.

Fig. 10. Peştera de sub Dolină (A) şi Peştera Calului (B) (după Tr. Orghidan şi Margareta Dumitrescu)

Pentru detalii asupra peşterilor descrise se reco-mandă lucrarea menţionată în bibliograţie la punctul 2.

Pîrîul Cîmpului de Piatră. Este singura sursă de apă de suprafaţă pe care o primeşte Rîu Vîrghiş în interiorul cheilor. Afluent pe malul stîng, după a şaptea

1 Este a 4-a peşteră ca lungime din Carpaţii Răsăriteni, după cele trei peşteri din Munţii Rodnei (Peştera Tăuşoare-9530 m, Grota Zînelor-3 592 m şi Ponorul din Muntele Bătrîna -2 000 m).

trecere a potecii peste apă, cu debit important de apă. În interiorul cheilor mai întîlnim diferite marcaje, probabil spre peşteri (bandă sau punct galben, în unghi sau bandă albastră), dar nu sînt clare, nu se cunoaşte dacă marchează un traseu şi care.

După ieşirea din chei urmăm drumul de exploatare întîlnit şi traversăm rîul pe podul de lemn. Pe malul drept s-au adunat cîteva gospodării care aparţin de satul Mereşti, de care ne despart cca 5 km.Urcăm serpentinele drumului local care ne poartă spre Mereşti prin şaua dezgolită de pădure, dar marcată de cîteva tufe de jnepeni. Sîntem la cota maximă a traseului - 770 m. Drumul coboară către Mereşti, aflat pe DJ 132 A, pe malul drept al Pîrîului Mereşti, afluent al Homorodului Mic.

8. TRASEE TURISTICE AUTO ŞI DRUMURI FORESTIERE

12. Codlea - Pasul Perşani - Baile Perşani - Şinca Veche - Poiana Mărului - Pasul Poiana Mărului - ZărneştiLungime: 65 km Caracteristici: asfaltat, cu excepţia unei mici porţiuni (5 km) între Şinca Nouă şi Poiana Mărului

După ce am vizitat obiectivele de interes turistic din oraşul Codlea (biserica evanghelică fortificată, casele ţărăneşti, monumente arhitectonice etc.) şi am făcut excursii pe Măgura Codlei (traseul 1) sau la ruinele Cetăţii Negre de la poalele ei (traseul 2), putem porni la drum pe DN 1 către Pasul Perşani. Înainte de ieşirea din oraş, pe dreapta, se află o staţie de benzină (PECO).

Drumul ocoleşte Pădurea Codlei şi după 4 km, din el derivă spre stînga un drum asfaltat (1,5 km) care duce pînă la Complexul turistic Codlea (vile, restaurant, ştrand, loc de agrement). Ne aflăm lîngă Popasul Căprioarei. Înainte de a ajunge în satul Vlădeni (540 m), prima şi singura localitate pînă la Pasul Perşani, întîlnim pe stînga un drum forestier (drumul Carierii), pe care se află traseul 1 spre Măgura Codlei şi apoi drumul forestier de pe Valea Geamăna şi afluenţii săi. Traversăm calea ferata (care ne va întovărăşi pe stînga pînă la Băile Perşani) şi intrăm în satul Vlădeni. Aici pe dreapta întîlnim traseul 4 de pe Valea Hămăradia (cu drum forestier), spre Vîrful Pleşiţa şi Dumbrăviţa.

Şoseaua continuă să urce de-a lungul Homorodului, pe dreapta şi pe stînga întîlnind drumurile forestiere de pe Valea Popilnica, şi de pe afluenţii de la Obîrşia rîului (Ursoaia, Cerboaia etc.). Peisajul este încîntător.

Trecem prin Pasul Perşani (615 m), apoi coborîm pe Valea Perşanilor şi intrăm în satul Perşani (475 m). Aici putem vizita biserica ortodoxă (monument de arhitectură). După ieşirea din sat, la intersecţia cu şoseaua de legătură spre comuna Şinca Veche, întîlnim Cabana Dealul Perşani şi căsuţele din apropiere, precum şi Băile Perşani. Părăsim DN 1 şi după 4 km parcurşi pe DJ 104 A intrăm în comuna Şinca Veche, localitate în care a trăit familia lui Gheorghe Şincai. În apropiere (9 km) se găseşte Poiana Narciselor de la Dumbrava Vadului, monument al naturii.

Din Şinca Veche urcăm pe malul stîng al Rîului Şinca (DN 73 A), în satul Şinca Noua (485 m), unde biserica din lemn numită de localnici ,,Din deal", monument de arhitectură, merită a fi vizitata. DN 73 A ne poartă în continuare către frumosul sat turistic Poiana Mărului, cu casele împrăştiate pe culmi printre livezi şi fînaturi. Străbatem şi o porţiune neasfaltată din şosea. Înainte de Poiana Mărului, pe stînga, apare drumul forestier de pe Văile Holbav, Găunoasa şi Vulcăniţa.

La Poiana Mărului prezintă interes monumentele de arhitectură: biserica ortodoxă şi biserica din lemn. Părăsind Valea Poiana Mărului, şoseaua traversează în serpentine Pasul Poiana Mărului (770 m), prin frumoasa pădure de foioase şi conifere, în Valea Brebina Mică pîna la Tohanu Vechi (azi aparţine de Zărneşti).

La Zărneşti se poate vizita biserica ortodoxă Sf. Nicolae, se pot face numeroase excursii în împrejurimi pe Rîul Bîrsa la cabana Plaiul Foii (12 km), Bran (12 km), Rîşnov (12 km) sau în Munţii Piatra Craiului.

Fig. 11

13. Rotbav - Măieruş - Pasul Bogata - Hoghiz -Şercaia - Pasul Perşani - CodleaLungime: 92 km Caracteristid: asfaltat

In Rotbav merită a fi vizitate biserica fortificată şi muzeul sătesc, iar în Măieruş biserica fortificată şi biserica ortodoxă, obiective de interes turistic. Traversarea Munţilor Perşani în zona lor centrală se face pe DN 13 (E 15), urmînd la început malul stîng al Pîrîului Măieruş spre amonte, pînă la locul de popas, cu izvor, numit Fîntîna Albă. Aici întîlnim traseele 5 spre Vîrful Cetăţii (1 104 m), respectiv 8 spre Piscul înalt (941 m) şi Defileul Oltului.

În acest loc se află drumul forestier de pe pîrîul Fîntîna Albă cu variante pe Văile Rancina şi Ţiganului. Ne aflăm în rezervaţia naturală Pădurea Bogata care se întinde în lungul şoselei între km 35 şi 52. În serpentine strînse drumul urcă Pasul Bogata (680 m), traversînd creasta Perşanilor centrali, intrînd în Valea Bogata şi urmărind malul drept al cursului de apă. Pe stînga, la km 43, se află Popasul Cabana Vînătorul şi la 1,5 km în continuare locul de popas Fîntîna Rece.

După ce am depăşit drumul forestier de pe Valea Trestia pe stînga, continuăm coborîrea pe Valea Bogata pînă la Hoghiz. În localitate putem vizita cele trei castele şi biserica reformată.

Din Hoghiz se pot vizita Homorodul şi Băile Homorod (10 km), oraşul Rupea (10 km). Traseul se desfaşoară în continuare pe DJ 104 către Şercaia, trecînd prin micul sat Fîntîna, apoi prin Cuciulata. In Cuciulata (460 m) se pot vizita cele două biserici şi muzeul sătesc. Un drum comunal se formează spre Lupşa, continuat cu un drum forestier pe Valea Lupşa.

Următorul sat întîlnit pe şosea după Cuciulata este Comana de Jos, în care se află un muzeu sătesc. Drumul pietruit pe care ne putem abate la Comana de Sus (470 m) se continuă cu un altul forestier pe Valea Comana şi cele două variante importante, pe Valea Purcaru şi pe Valea Dăbiş. Putem vizita: biserica din Comana de Sus, peşterile şi rezervaţia geologică naturală din vecinătatea sa, precum şi mica peşteră din Piatra Cerbului (acces prin Valea Tigăi, afluent al Văii Purcaru). Continuînd drumul pe latura vestica a Munţilor Perşani ajungem în cunoscuta localitate Veneţia de Jos. Un drum comunal ne poate conduce la Veneţia de Sus (465 m), continuat în amonte pe Valea Veneţia cu un drum forestier şi un altul la Băile Veneţia de Jos. În apropierea staţiunii (6 km est) se afla o peşteră. Biserica din Veneţia de Jos este declarată monument de arhitectură. Trecem prin satul Părău şi odată ajunşi în Şercaia, ne abatem pe DN 1 către Perşani, drumul fiind descris în sens invers în cadrul traseului 12.

Se pot vizita monumente istorice la Şercaia, biserici vechi la Hălmeag (4 km) şi Vad (4 ha), precum şi Poiana Narciselor, rezervaţia naturală (8 km) de la Dumbrava Vadului, toate acestea aflate în afara Munţilor Perşani.

14. Rotbav - Maieruş - Pasul Bogata - Hoghiz - Racoş - Defileul Oltului - Augustin - MaieruşLungime: 77 km Caracteristici: asfaltat între Rotbav şi Racoş (37 km), cu piatră compresată între Racoş şi Apaţa (25 km) şi din nou asfaltat pînă la Măieruş (8 km), foarte degradat între 10 km est Racoş şi Racoşul de Sus, accesibil doar motocicletelor.

De la Rotbav prin Pasul Bogata şi rezervaţia naturală pînă la Hoghiz traseul este comun cu nr. 13. După ce şoseaua traversează Oltul la ieşirea din Hoghiz, întîlneşte la 2 km DC 32 care ne poartă către Racoş întovărăşiţi de calea ferată. Traversăm o pădure de foioase, lăsînd în dreapta dealul şi rezervaţia naturală din Cotul Turzunului, format de Olt.

Puţin înainte de a intra în Racoş, spre dreapta peste calea ferată şi Rîul Olt, se formează drumul către satul Mateiaş, localitate în care se pot vizita: biserica ortodoxă (monument de artă) şi Muzeul etnografic sătesc.

La Racoş (480 m), prezintă interes turistic castelul întărit şi coloanele de bazalt. Posibilităţi de acces catre Perşanii nordici există pe poteci locale nemarcate şi catre Perşanii centrali pe traseul turistic 8. Ieşim din localitate (însoţiţi de calea ferată) şi străbatem frumosul Defileu al Oltului, întîlnind pe stînga Valea Carhaga cu rezervaţia fosilifera şi traseul turistic 9, după care calea ferată ne părăseşte trecînd pe celălalt mal al Oltului. Ne departăm de malul rîului, traversăm Cormoşul şi după ce mai parcurgem 4 km sosim la Augustin. Porţiunea de drum cuprinsă între punctul de întîlnire cu drumul forestier de pe Valea Carhaga şi şoseaua de legătură dintre Augustin şi Racoşul de Sus este într-o stare de degradare foarte înaintată, fiind practicabilă doar de motociclete. Am traversat din nou Oltul pe malul său stîng şi doar ultimii 2 km de drum au fost asfaltaţi. Traseul ne poartă în continuare prin Ormeniş (475 m); în apropiere se află locul fosilifer (rezervaţie naturală) şi Apaţa (475 m), urmărind limita estică a Perşanilor Centrali. Drumurile forestiere de pe văile Remetea, Bozom şi Hotaru pătrund adînc în inima muntelui. La nordul localităţii Apaţa se pot vizita ruinele Cetăţii de Apă (Cetatea Neagră).

15. Vîrghiş - Pasul Hoghimaş - Jimbor - HomorodLungimea: 30 km Caracteristici: nu este asfaltat

În Vîrghiş (495 m) putem vizita castelul Daniel şi numeroase case ţarăneşti, monumente de arhitectură, muzeul de artă populară, iar în apropiere poiana cu narcise. Sînt cunoscute apele minerale ce se îmbuteliază aici. În apropiere (12 km), pe drumul forestier de pe Valea Vîrghişului putem ajunge la cunoscutele chei ale Vîrghişului, cu numeroase peşteri.

Peştera Mare a Mereştilor, cu o lungime totală a galeriilor de 1 500 m şi o faună bogată, se

află la baza peretelui ,,Stînca Minunilor". Prima parte a traseului turistic 11 se desfăşoară pe acest drum şi prin Cheile Vîrghişului. Din Vîrghiş DJ 131, acoperit cu piatră, urmăreşte malul drept al Văii Hoghimaş pe lîngă pădurea de fag, traversează creasta principală a Perşanilor de nord prin Pasul Hoghimaş (670 m) în Poiana Hoghimaşului şi coboară pe lîngă Pîrîul Românilor în albia majoră a Homorodului Mic, lîngă Satul Nou. În zona Pasului Hoghimaş, în fermecătoarea poiana care ne înconjură, întîlnim traseul turistic 10 către Vîrful Dugău (1 011 m) şi Cheile Vîrghişului spre nord, sau Valea Rica şi Racoşul de Sus spre sud.

La Ocland prezintd interes turistic biserica, declarată monument de arhitectură.DJ 132 se continuă către aval pe Rîul Homorodului Mic pînă la localitatea Homorod, trecînd

prin satele Jimbor şi Mercheaşa în care se gasesc biserici fortificate. La Homorod (460 m) prezintă interes turistic biserica fortificată, iar în apropiere, pe şoseaua asfaltată se poate ajunge la Băile Homorod (2 km).

16. Rotbav - Apaţa - Baraolt - Vîrghiş - Pasul Hoghimaş - Jimbor - Homorod - Hoghiz - Şercaia - Poiana Mărului - Zărneşti - Vulcan - CodleaLungimea: 160 km Caracteristici: asfaltat, cu excepţia porţiunilor Apaţa - Aita Mare (2 km), Vîrghiş - Pasul Hoghimaş - Homorod (33 kmj, Şinca Nouă - Poiana Mărului (5 km), Zărneşti - Vulcan (7 km)

Acest traseu reprezintă aproape un înconjur al Munţilor Perşani, înglobînd uneori şi porţiuni din alte trasee turistice auto.

Din satul Rotbav, unde întîlnim traseul turistic 6, putînd vizita biserica fortificată (monument istoric) şi muzeul sătesc, urmăm DN 13 pînă în comuna Măieruş. Aici se pot admira biserica fortificată (monument istoric) şi biserica ortodoxă (monument de arhitectură). DJ 131 ne poartă spre Apaţa întîlnind, înainte de această localitate, drumul forestier care intra pe Valea Hotaru. La nord de localitate, înainte de a traversa Oltul pe malul sau drept, se află rămăşiţele Cetăţii de Apă sau Apaţa, obiectiv istoric.

În continuare pînă la Vîrghiş ne deplasăm în afara zonei aferente Munţilor Perşani, şoseaua trecînd prin localităţile Aita Mare, Micloşoara, Căpeni, Baraolt şi Talişoara. Prezintă interes turistic: biserica fortificată din Aita Mare şi bisericile (monumente istorice) din oraşul Baraolt. În apropierea intersecţiei de şosele aflată la 3 km înainte de Baraolt numită La cruce, pe drumul spre Augustin, se află un izvor cu apă minerala. De la Tălişoara traversăm Rîul Cormoş şi sosim în comuna Vîrghiş.

Porţiunea de traseu Vîrghiş - Pasul Hoghimaş -Jimbor - Homorod este comună cu traseul 15.De la comuna Homorod trecem pe la grupul de case adunate în jurul staţiei de cale ferată

Rupea, traversăm Homorodul şi Oltul, poposind în Hoghiz.Porţiunea de traseu Hoghiz - Cuciulata - Comana de Jos - Veneţia de Jos – Părău - Şercaia –

Băile Perşani este comună cu secţiunea corespunzătoare din traseul 13, iar porţiunea Băile Perşani - Şinca Veche - Şinca Nouă - Poiana Mărului - Zărneşti cu cea din traseul 12.

De la Zărneşti ne deplasăm cca 3 km pe DN 73 A şi apoi către stînga spre comuna Vulcan aflată la poalele Perşanilor sudici pe DJ 112 A (neasfaltat). În Vulcan (595 m) se poate vizita biserica fortificată (monument istoric), iar DC 61 ne poartă spre satul Holbav, avînd gospodării împrăştiate pînă sub Măgura Codlei. În continuare pe aceeaşi şosea, dar acum asfaltată, ne deplasăm spre oraşul Codlea, după ce spre stînga se desprinde drumul către Colonia 1 Mai.

Numeroasele drumuri forestiere (aproape 230 km), care pătrund adînc în munte, în toate zonele, de pe toate laturile, urmărind în general văile cursurilor de apă, fac posibilă atingerea celor mai înalte cote ale munţilor sau ajungerea la alte obiective de interes turistic. Uneori acestea constituie variante ale traseelor auto descrise.

Aceste cdi de acces sînt, în general, bine întreţinute datorită exploatărilor forestiere din zonă.

Principalele drumuri forestiere din Munţii PerşaniDrumul forestier Lungimea (km) De unde începe Importanţa turistică. Obiective

I. În Perşanii de sudv. Pîrîului Auriu 2 Ştrandul Codlea în zona complexului turistic Codlea,

important loc de agrementDrumul Carierei 2,5 DN 1 Poartă traseul 1v. Geamăna 7 DN 1fără nume 1,5 v. Geamănafără nume 1,5 v. Geamănav. Boului 5 Vlădeniv. Homorod 3 DN 1 Face legătura peste munte cu drumul

de pe v. Şincav. Cerboaia 2,5 v. Homorod

v. Ursoaia 2 v. Homorodv. Holbav 7 DN 73 A Posibilităţi de acces către pantele ves-

tice ale Măguriiv. Vulcăniţa 7 DF v. Holbavv. Găunoasa 9 DF v. Holbavfără nume 3,5 Vulcanv. Hoapec 3 Vulcanv. Lată 3 Colonia 1 Mai

II. In Perşanii de centruPopilnica 7 DN 1 Cale de acces pînă aproape de creas-

ta Perşanilor de centruv. Hămăradia 10 Vlădeni Poartă traseul 4. Peştera Hămăradia v. Crizbav 8 Crizbav Poarta traseul 7. Posibilităţi de acces

spre Vf. CetSJii. Variantă 0,6 km v. Catunaş şi 2 km. v. Ţiganului

La obîrşia - v. Cetăţii 4,5 Crizbav Poarta traseul 5 spre Vf. Cetăfii v. Seacă 6 DC 36 Poartă traseul 6 spre Cetatea Eroilor v. Hotaru-Călăbaciu 6,5 DN 13v. Fîntîna Albă 2,5 DN 13 Poartă traseul 5. Varianta 2 km

v. Boghiz şi 1,5 km v. Ţiganuluiv. Hotaru 5 DJ 131 v. Bozom 5 Apaţav. Morii 5 Apaţav. Remetea 5 DC 34 Intersecteazţi traseul 8.v. Mare 7,5 Dopca Varianta 2 km v. Podiniţav. Rădăcinilor 2 DN 13v. Trestia 3 DN 13 v. Lupşa 7 Lupşav. Comana şi v. Purcaru 12 Comana de Sus Biserica la Comana de Sus. Rezerva-

ţie şi peşteri în vecinătate. Varianta 1,5 km v. Gîrbova, 5 km v. Dăbiş, 1,7 km v. Tigăi şi mica peşteră din Piatra Cerbului, 0,2 km v. Carpăn.

v. Veneţia 10 Veneţia de Sus în apropiere Băile Veneţia de Jos şi o peşterăIII. În Perşanii de nord

v. Rica 10 Racoşul de Sus Poartă primele părţi ale traseelor 9 şi 10v. Nadaş 10 v. Rica Intersectează traseul 9v. Silvaş 5 v. Nadaş Intersectează traseul 9v. Cărbunari 2 v. Rica La confluenţa cu v. Rica încep două

marcaje turisticev. Vîrghiş 12 Vîrghiş Poartă traseul 11 spre Cheile Vîrghişului

De-a lungul lor se află numeroase cabane forestiere, cantoane silvice sau cabane de vînatoare, care oferă, în condiţii modeste, posibilităţi de adăpost pe vreme rea sau pe timp de noapte.

C. CICLOTURISM

Bicicleta poate fi folosita cu succes în Munţii Perşani şi împrejurimile lor pentru parcurgerea unor trasee de un deosebit interes turistic. Există în zona acestor munţi numeroase monumente istorice şi de arhitectură, rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, staţiuni balneoclimaterice, peşteri, chei şi pasuri, muzee săteşti etc., accesibile pe drumurile auto sau forestiere. Recomandăm parcurgerea cu bicicleta a primei părţi din traseul 11 (pîna la Cheile Vîrghişului), precum şi a traseelor auto 12-16 prezentate anterior, cu fracţionarea lor în cîte două sau mai multe etape în funcţie de posibilităţile de cazare aflate pe parcurs. Nu este indicat a parcurge pe bicicleta mai mult de 50-70 km pe zi. Includerea în traseele cicloturistice şi a unor variante pe drumuri forestiere face posibilă cunoaşterea mai profundă a acestor munţi.

Menţionam în continuare doar punctele de pe traseele auto care ar putea prezenta dificultăţi celor care le vor parcurge cu bicicleta precum şi locurile recomandate pentru popasul de noapte.- Pe traseul 12 (auto), cele două urcuşuri dintre Codlea şi Vlădeni, serpentinele din Pasul Perşani şi din Pasul Poiana Mărului; popas la căsuţele de la Cabana Dealul Perşani, în satul turistic Poiana Mărului.- Pe traseul 13 (auto), serpentinele din Pasul Bogata şi din Pasul Perşani, cele două urcuşuri dintre Vlădeni şi Codlea; popas la Cabana Vînătorul, în Comana de Sus, la cabana Dealul Perşani, la Complexul turistic Codlea.- Pe traseul 14 (auto), serpentinele din Pasul Bogata, urcuşul de lîngă Cotul Turzunului; popas la Cabana Vînătorul, la Racoş.- Pe traseul 15 (auto), porţiunea de traversare a crestei Perşanilor între Văile Hoghimaş şi Românilor prin Pasul Hoghimaş.- Pe traseul 16 (auto), traversarea prin Pasul Hoghimaş a crestei Perşanilor şi a Pasului Poiana Mărului

de la limita sudică a munţilor; popas la Vîrghiş, Băile Homorod, în Comana de Sus, la căsuţele de la Cabana Dealul Perşani, în satul turistic Poiana Mărului, la Complexul turistic Codlea.

Se pot parcurge trasee frumoase cu bicicleta pe drumurile forestiere de pe văile: Holbav şi Găunoasa, Hămăradia, Crizbav, Lupşa, Comana şi Veneţia, Rica şi Nadaş, Vîrghiş.

IV. Potenţial turistic

Cu toate că Munţii Perşani sînt mai puţin cunoscuţi şi frecventaţi de către turişti decît alţi munţi, iar traseele marcate sînt de dată recentă, prezintă un important interes turistic pentru drumeţii care doresc să viziteze atît obiective naturale, cît şi monumente istorice şi de arhitectura, culturale şi folclorice. Aceşti munţi posedă un potenţial turistic important, obiectivele turistice fiind destul de uşor accesibile de pe traseele turistice de picior, auto sau de pe drumurile forestiere.

Obiective naturale de atracţie turistică

Cheile Vîrghişului (peste 70 de peşteri) traseele 10, 11; Defileul Oltului de la Racoş traseele 8, 9, 14; Vîrful Măgura Codlei (1292m) traseul 1; Vîrful Cetăţii (1 104 m) traseele 5, 6, 7; Vîrful Dugău (1011 m) traseul 10; Coloanele de bazalt de la Racoş (rezervaţie naturală) traseele 8, 14; Coloanele de bazalt de la Piatra Cioplită (rezervaţie naturală) şi Sfinxul Perşanilor din traseele 13, 16; Peşterile: Mare de la Mereşti (1 500 m), De sub Dolină (300 m) şi Calului (220 m) traseele 10, 11;Scoicilor (800 m) traseele 4, 12, 13;Tolvajos (peste 80 m) traseul 8;Hămăradia (cca 30 m) traseul 4;Piatra Cerbului (20 m), de la Comana de Sus şi Veneţia de Jos din traseele 13, 16;Şugo traseul 10.

Obiective istorice, culturale şi de artă populară

CetăţiCetatea Neagra (sec. 13) traseul 2; Cetatea Eroilor (sec. 13) traseele 5, 6; Cetatea de Apă (Apaţa) (1351) traseul 16;Biserici fortificateCodlea (sec. 13) traseele 1, 2, 3, 12, 13,16;Vulcan (sec. 15) traseul 16; Rotbav (1300) traseele 6, 13, 14, 16; Măieruş (sec. 14) traseele 8 (variantă), 13, 14, 16; Homorod (1270) traseele 15, 16 şi din 14;Jimbor (sec. 18) şi Mercheaşa traseele 15, 16; (sec. 13)Castele Racoş (1664) traseele 8, 14;Vîrghiş (sec. 18) traseele 11, 15, 16;Hoghiz (sec. 12) traseele 13, 14, 16;Monumente de artăBiserica ortodoxă din Măieruş traseele 8 (variantă) (1787) 13, 14, 16;Biserica ortodoxă din Mateiaş (sec. 17) din traseele 8, 14;Biserica reformata din Hoghiz (1749) traseele 13, 14, 16;Bisericile ortodoxe din Cuciulata (1749), Comana de Sus (sec. 17) şi Veneţia de Jos (1818) traseele 13, 16;Biserica ortodoxă din Perşani (1793) traseele 12, 13;Bisericile ortodoxe din Şinca Nouă (1761), Poiana Mărului (1707) şi Sf. Nicolae din Zărneşti (1515) traseele 12, 16;Casele ţărăneşti din Codlea traseele 1, 2, 3, 12, 13,16;Casele ţărăneşti din Vîrghiş traseele 11, 15, 16;Muzee săteştiRotbav traseele 6, 13, 14, 16;

Vîrghiş traseele 11, 15, 16;Mateiaş din traseele 8, 14;Cuciulata şi Comana de Jos traseele 13, 16.Dotari turisticeÎn Munţii Perşani exista marcajele turistice amintite la traseele turistice de picior, dar acestea sînt de multe ori nesatisfăcătoare ca desime şi mod de realizare, iar indicatoarele sînt aproape inexistente.

Nume Altitudine Nr locuri Masa caldă+bufet

Staţie autobuz

Telefon Trasee

Cabana Dealul Perşdni 465 16+30* da da 12,13Popasul Căpriodrei 555 - da da da 12,13Popasul Cabana Vînătorul 630 4 * da - 13,14Complexul turistic Codlea 650 52 ** da da da 3Băile Perşani 465 - - da - 12,13Băile Veneţia de Jos 450 - da - 13,16Băile Homorod 460 100 ** da da da 15,16

* - în casuţe, ** - la vile

V. Alpinism

Cu toate că Munţii Perşani nu posedă mari înălţimi şi abrupturi stîncoase spectaculoase, alpinismul poate fi practicat, de către sportivi antrenaţi în acest sens, pe pereţii din pitoreştile chei ale Vîrghişului, în apropierea frumoaselor formaţiuni carstice din zonă. Accesul la chei se face din Vîrghiş pe drumul forestier (12 km) sau din Mereşti (5 km), pe traseul turistic 11.

Parcurgerea traseelor alpine de către turişti nu este indicată, dealtfel, fără un antrenament şi echipament corespunzător şi fără un cunoscător al traseelor nu este posibilă. În continuare descriem pe scurt1 cele opt trasee iniţiate în august 1971 de un grup de alpinişti, prezentarea lor făcîndu-se în ordine pe măsură ce pătrundem tot mai adînc în Cheile Vîrghişului din aval (dispre Vîrghiş), către amonte. Aceste trasee se grupează pe cinci zone: primele două trasee, Traseul Mereşti şi Turnul Porumbeilor, se află pe malul drept al rîului, după ce se traversează de două ori apa prin vad şi se ajunge în dreptul unui grohotiş, următorul, Traseul Vînătorului de Munte, se află pe malul stîng al rîului, la aproximativ 200 m înainte de a se ajunge la Peştera Mare de la Mereşti, următoarele trei trasee, Surplombele Peşterii Mari de la Mereşti, Turnul Santinela Peşterii şi Traseul Marius, se află în vecinătatea peşterii amintite, al şaptelea traseu, Peretele Citadela Dărîmată, se găseşte în apropierea Peşterii Calului, pe malul drept şi ultimul traseu, Turnul de Aramă, începe la intrarea în peştera nr. 23, nu departe de Peştera Calului.

Traseul Mereşti. Stabilit pe faţa nordică a Turnului Porumbeilor are gradul de dificultate IV B, este pitonat şi are două lungimi de coardă. Baza traseului se găseşte la cca 100 m diferenţă de nivel faţă de rîu, după un urcuş prin grohotişul revărsat pînă lîngă potecă şi apoi prin vegetaţie.

Turnul Porumbeilor. Traseul are gradul de dificultate IV B, este pitonat şi are două lungimi de coardă. Începutul traseului se află la cca 4 m în aval de traseul Mereşti.

Traseul Vînătorilor de Munte are gradul de dificultate IV A, este pitonat şi are cinci lungimi de coardă.

Surplombele Peşterii Mari, traseu dificil de gradul VI B, amplasat pe Stînca Minunilor, este pitonat şi se escaladează cu două lungimi de coardă. Este cel mai dificil traseu din Cheile Vîrghişului.

Turnul Santinela Peşterii. Traseul este stabilit în amonte de peşteră, foarte aproape, este pitonat, are trei lungimi de coardă şi gradul de dificultate IV B.

Traseul Marius are gradul de dificultate IV B, este pitonat şi are trei lungimi de coardă. Se află pe peretele Turnului Santinela Peşterii.

Peretele Citadela Dărîmată. Traseul este de gradul IV B, pitonat şi are trei lungimi de coardă.

Turnul de Aramă. Traseul este de dificultate medie (II B), are două lungimi de coardă şi este pitonat.

Alpinismul s-ar mai putea practica şi în zona centrală a Perşanilor, lîngă Vîrful Cetăţii (1 104 m), în peretele de sub Cetatea Eroilor, cu acces din Valea Seacă (traseul turistic 6).

Glosar

Abrupt - Porţiune de teren, perete stîncos, foarte înclinat sau vertical (abruptul de sub Cetatea Eroilor).

1 Date luate de la Em. Cristea.

Amonte - Spre originea unui curs de apă sau unei văi; invers sensului de curgere; în susul apei.Aval - Spre vărsarea unui curs de apă; în sensul de curgere; în josul apei.Bazalt - Roca vulcanică bazica, de culoare închisă (cenuşiu-negru), (exploatarile de bazalt de la Racoş şi Comana de Sus; coloanele de bazalt, rezervaţii naturale).Bazin hidrografic - Suprafaţa de teren de pe care îşi colectează apele un curs de apă şi afluenţii săi (bazinul hidrografic al Vîrghîşului).Carst - Relief rezultat în zone calcaroase. Termenul defineşte generic fenomenele naturale, formaţiunile care apar în aceste zone; lapiezuri, doline, peşteri, avene, chei etc. Acestea sînt formaţiuni carstice.Chei - Sector îngust dintr-o vale cu versanţi stîncoşi, înalţi şi abrupţi. Se formează de obicei în roci calcaroase (Cheile Vîrghişului).Coastă - Versant, pantă a unui deal sau munte (Coasta Ţiganului).Con de dejecţie - Formă de relief de acumulare cu aspect semiconic, rezultată din depunerea de pietriş, bolovăniş şi nisip la gura unui torent sau rîu în zona unde panta scade brusc.Conglomerat - Rocă sedimentară rezultata din cimentarea naturală a prundişurilor.Creastă - Limita superioară a unui masiv muntos, materializată de versanţi relativ abrupţi. Sinonim cu culme sau coamă. Cumpăna apelor - Linie de separaţie a două bazine hidrografice vecine; coincide cu o creastă sau oCoamă şi dirijează apele de suprafaţă în sensuri opuse. Curbă de nivel - Linie curbă închisă, rezultată din secţionarea unei forme de relief cu planuri orizontale echidistante. A merge pe curbă de nivel - a merge pe versantul unui munte, pe o pantă, fără a urca sau coborî. Debit - Cantitatea de apă (de obicei în m3/secundă) care se scurge la un moment dat printr-o secţiune din albia unui curs de apă. Defileu - Sector de vale lungă îngustă şi adîncă formată de un curs de apă în zone de munte, cuprinsă între două sectoare mai largi (Defileul Oltului de la Racoş). Dolina - Microdepresiune carstică, adîncitură a terenului sub formă de pîlnie, rezultată prin dizolvarea calcarului de către ape. Draperii carstice - Formaţiuni concreţionare, cu aspect de pînză în falduri, care se produc în decursul timpului în peşteri prin depunerea lentă a carbonatului de calciu din apa care se infiltrează prin tavan. Falie - Ruptură a scoarţei terestre de-a lungul căreia părţile opuse suferă o deplasare diferenţiată. Fliş - Formaţiune geologică alcătuită dintr-o alternanţă de depozite marine (argile, marne, gresii) de mare grosime, în general sărace în resturi organice. Formaţiuni carstice - Formaţiuni care apar în zone calcaroase, carstice: doline, peşteri, avene, chei etc. Glacis - Formă de relief aproape netedă şi uşor înclinată care mărgineşte un versant de munte. Gol de munte - Zonă caracterizată prin păşuni şi vegetaţie de talie foarte mică, sau lipsită de vegetaţie, aflată deasupra limitei superioare a pădurilor.Grotă - Sinonim cu peşteră, dar fără a fi asociată cu galerii şi fără a avea formaţiuni concreţionare. la naştere prin acţiunea complexă a apelor asociată cu fenomene de prăbuşire.Hăţiş - Pădure tînară, deasă şi încîlcită, greu de străbătut; apare de obicei după tăierea unei păduri mature.Intruziune eruptiva - Masă de lavă care a pătruns în partea superioară a scoarţei terestre, s-a răcit şi s-a consolidat.Japs - Varietate de silice (SiO2) amorfă, impregnată cu oxizi de fier, care îi oferă culoarea brună, roşie, galbenă, verde sau neagră.Jgheab - Făgaş adînc produs pe versantul stîncos al unui munte de acţiunea apelor de ploaie.Lapiez - Microformaţiune carstică cu aspect de şănţuleţe sau găuri formată prin coroziunea rocilor calcaroase.Litosol - Sol neevoluat format direct pe roci consolidate, cu un singur orizont gros de cel mult 20 cm.Măgură - Formă de relief, aproape conică, ce se ridică deasupra reliefului înconjurător (Măgura Codlei, Dosul Măgurei).Meandru - Sinuozitate accentuată a unui rîu caracteristică sectoarelor cu pantă redusă.Muchie - Linie de creastă, de obicei ascuţită (Muchia Curtului Mic).Muncel - Munte cu înălţime mică (Munceii Poienii Mărului, Munceii Bogatei).Ornitofaună - Fauna păsărilor. Avifaună.Pas - Zona de trecere, de obicei a unui drum, de pe un versant pe altul al unor munţi, folosind o şa sau o curmătură (Pasul Poiana Mărului, Pasul Perşani, Pasul Bogata, Pasul Hoghimaş).Peşteră - Gol natural format în subteran prin acţiunea apelor asupra rocilor solubile (de obicei calcar). Peşterile pot fi active, prin care curge un curs de apă, sau fosile, fără prezenţa acestuia. În peşteri iau

naştere formaţiuni concreţionare (Peştera Mare de la Mereşti, Peştera Scoicilor, Peştera de sub Dolina, Peştera Calului). Picior de munte - Partea inferioară a unei culmi secundare ce se desprinde dintr-o creastă sau dintr-un vîrf, spre fundul unei văi sau depresiuni (Piciorul Măgurii). Piemont – Formă de relief cu aspectul unui întins plan înclinat, ce racordează o regiune muntoasă de regiunile joase din jur. Piroclastite - Roci formate din particule solide de dimensiuni diferite, provenite din erupţiile vulcanice. Plai - Picior de munte acoperit cu vegetaţie ierboasă, puţin înclinat, străbătut sau nu de o potecă. Resurgenţa - Reapariţia la zi a unui curs de apă, după ce a circulat o porţiune subteran. Roci eruptive - Roci de origine vulcanică (ex. andezit, bazalt). Roci vulcanogen-sedimentare - Roci care au luat naştere prin sedimentarea şi consolidarea particulelor solide provenite din erupţiile vulcanice (ex.: piroclastit). Stalactite, stalagmite - Formaţiuni endocarstice concreţionare care se produc în decursul timpului în peşteri prin depunerea lentă a carbonatului de calciu din apa care se infiltrează prin tavan. Stalactitele (furfuri) atîrna din tavan, stalagmitele (conice) se ridică pe podea, cînd se unesc devin coloane. Şa - Porţiune mai coborîtă a unei culmi sau creste muntoase, marcînd punctul de minimă altitudine dintre două vîrfuri. Sinonim cu curmătură, dacă este stîncoasa. Şisturi cristaline - Roci metamorfice care se desfac în plăci sau în foi cu suprafeţe aproximativ paralele. Şleau - Drum natural, bătătorit de căruţe şi adîncit de apele de ploaie.Tuf vulcanic - Rocă vulcanogen sedimentară, formată prin acumularea şi consolidarea produselor erupţiilor vulcanice. Versant - Malurile unei văi de munte (versantul drept şi versantul stîng în funcţie de sensul de curgerea unui curs de apă, din amonte spre aval); feţele unei culmi sau creste muntoase. Vîlcel - Vale mică, seacă, cu înclinare pronunţată, aflată la originea unei văi sau în aval pe versanţii săi.

Cuprins

INVITAŢIE LA DRUMEŢIE

I. CARACTERIZARE FIZICO-GEOGRAFICĂ Aşezare şi limiteGeologiaReliefulReţeaua hidrograficăClimaVegetaţia şi solurileFauna

II. TURISMCăi de accesLocalităţi de pornire în drumeţieCabane şi popasuriMonumente istorice şi de arhitectură. MuzeeRezervaţii naturale şi monumente ale naturii

III. TRASEE TURISTICE

A. Trasee turistice marcate şi nemarcate .1. Codlea - Măgura Codlei - Dumbrăviţa 2. Codlea - Cetatea Neagră 3. Codlea - Complexul turistic Codlea4. Dumbrăviţa - Vîrful Pleşiţa - Valea Hămăradia - Vlădeni5. Crizbav - Vîrful Cetăţii - Fîntîna Albă (pe DN 13) .6. Rotbav - Valea Seacă - Cetatea Eroilor - Vîrful Cetăţii7. Crizbav - Valea Crizbavului - Vîrful Cetăţii 8. Fîntîna Alba (pe DN 13) - Piscul Înalt - Muntele Negru - Defileul Oltului - Racoş 9. Racoşul de Sus - Valea Rica -Defileul Oltului de la Racoş

10. Racoşul de Sus - Pasul Hoghimaş -Vîrful Dugău - Cheile Vîrghişului11. Vîrghiş - Cheile Vîrghişului - Mereşti

B. Trasee turistice auto şi drumuri forestiere12. Codlea - Pasul Perşani - Băile Persani - Şinca Veche - Poiana Mărului - Pasul Poiana Mărului - Zărneşti 13. Rotbav - Măieruş - Pasul Bogata - Hoghiz - Şercaia - Pasul Perşani - Codlea 14. Rotbav - Măieruş - Pasul Bogata - Hoghiz - Racoş - Defileul Oltului -Augustin - Măieruş 15. Vîrghiş - Pasul Hoghimaş - Jimbor - Homorod 16. Rotbav - Apaţa - Baraolt - Vîrghiş - Pasul Hoghimaş - Jimbor - Homorod - Hoghiz - Şercaia - Poiana Mărului – Zărneşti - Vulcan -Codlea ... .

C. Cicloturism

IV. POTENŢIAL TURISTIC

V. ALPINISM

Glosar

Redactor: RADU STOIANOVICI Tehnoredactor: PETRE POPESCUBun de tipar: 20 aprilie 1980 Coli de tipar: 5+1 hartă pliată

Lucrarea executată sub comanda nr. 161la întreprinderea poligrafică Sibiu Şos. Alba lulia nr. 40

REPUBLICA SOCIALISTA ROMANIA

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi [email protected] titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI – yahoogroups.comCartea mi-a fost pusă la dispoziţie de Cristi M. <Ma. Cri>, Mulţumesc, Cristi