Mozaic… de primăvară
Mozaic… de primăvară
Mozaic… de primăvară
2
Cuprins
Pag. Emoţiile şi cunoaşterea 3 Emoţii la început de drum, cu proiectul “Ajutor la teme “ 6 Misterul ascunde mister 7 Partage, renouvellement et actualisation des pratiques pédagogiques - Stagiu Comenius, 25-29 octombrie 2010, Lyon, Franţa
9
Eterna reîntoarcere 11 Grow -BE A SUPERHERO- 13 Fericirea 15 Mitul Babei Dochia 16 De la pârghie si roată, la roboţi 18 Drumul spre cunoaştere 20 Emoţii vs. Raţionament 21 Cunoaşterea de sine 23 Falling in love 24 One step inside 25 About emotions 26 Emotion and Cognition 27 The Cultural Theory of Emotions 28 Almost everything about love 28 Civilizaţia greacă 30 Ora de poezie 31 Inteligenţa emoţională comparativ cu inteligenţa generală 35 Bucurie de primăvară 38 Eclipsele de Soare…între spectacol, emoție și cunoaștere 39 Cât de mult este destul? 42 Leopardul alb sau irbisul 44 Influenta substanţelor chimice asupra vieţii cotidiene 46 O sursă inepuizabilă de energie – soarele 47 Misterul oraşelor subterane 49 Exerciţiu avangardist 51 Învingerea groazei 51 Le rêve 51 Încurcătură 53 Parfum 53 România zilelor noastre 54 Primăvară 54 Manevre 55 Tânărul îndrăgostit 55 Emoţia lecturii Liceanului 55
Mozaic… de primăvară
3
Emoţiile şi cunoaşterea
„Primăvară…
O pictură parfumată cu vibrări de violet. ” ( G. Bacovia)
Trăim într-o lume în care cunoaşterea a atins cote pe care omul modern şi emancipat, de la
începutul sec. XX, nu le-a visat, nu şi le-ar fi putut imagina. Tehnica progresează, omul este tot
mai preocupat de ,,altceva” , ceva care să-i ofere confort şi bunăstare, iar informaţiile depăşesc
orice capacitate umană de asimilare şi de stocare. De aceea, a inventat mai întîi-plin de emoţie,
biblioteca, apoi, graţie depăşirii limitelor cunoaşterii, computerul. ,,Setea” de cunoaştere a
crescut proporţional cu dorinţa de putere, de expansiune, de stăpînire a spaţiului terestru şi
extraterestru. Treptat, emoţiile au fost neglijate, trăirile în planul afectiv s-au diminuat lăsînd loc
explorărilor exteriorului. Dar, fără a conştientiza, fiecare descoperire ştiinţifică generează un set
de emoţii .Conform tuturor cercetărilor de specialitate, fără nici o îndoială, emoţiile şi
cunoaşterea au un numitor comun: educaţia, care îl face pe om şi înţelept, şi descoperitor de noi
tărîmuri, şi inventator. Emoţiile au un rol semnificativ în procesul de cunoaştere a Universului,
căci prin intermediul lor evaluăm ceea ce se află în jurul nostru, apreciem lumea ca fiind plăcută
sau neplăcută, bună sau rea, importantă sau nesemnificativă. În funcţie de ceea ce ne
impresioneză sau ne lasă indiferenţi, ne facem un sistem de valori.
De exemplu, un ,,act” de cunoaştere îl
reprezintă percepţia culorilor, care face parte
din existenţa noastră mai mult decît ştim sau
decît credem şi care este deosebită la diferiţi
indivizi, la diferite grupuri de indivizi şi la
diferite popoare. Există persoane care nu dau
importanţă culorii, fără să realizeze că aceasta
are un mare impact asupra stării lor emoţionale
şi, implicit, asupra comunicării cu societatea în
care trăiesc. Am scris şi cu altă ocazie despre
influenţa cromaticii asupra creierului, asupra
sistemului nervos central al fiecărui om. Vom
readuce în discuţie doar culoarea violet ,
plecînd de la o recentă analiză a importanţei pe
care a avut-o, în cultura universală, pentru
reprezentanţii simbolismului. Considerată
culoarea rafinamentului şi a subtilităţii, este un foarte bun eliberator mental şi un factor ce
permite controlul profund la nivelul psihic. Se spune că ne hrăneşte partea cea mai ,,înaltă” a
Mozaic… de primăvară
4
creierului şi ajută la extinderea orizontului înţelegerii.
Stimulează idealurile, generează inspiraţia, de aceea a
condus la naşterea celor mai frumoase opere în
literatură, în muzică, în pictură şi sculptură. Este
foarte cunoscută afirmaţia lui Leonardo Da Vinci că
puterea de meditaţie a omului creşte dacă aceasta se
realizează într-o încăpere cu geamuri violet, atunci
cînd soarele este la amiază. Compozitorul Richard
Wagner obişnuia să creeze într-o cameră cu draperii
de culoare violet. Filosofii spun că această culoare dă
impresia de apropiere în spaţiu şi timp, de cuprindere
a infinitului şi a eternităţii în propria fiinţă. Generează
senzaţia că totul este în fiinţă şi, simultan, că fiinţa se
află în tot ce ne înconjoară. Rezultată din combinarea
de roşu cu albastru în proporţii egale, culoarea violet
reprezintă un echilibru perfect între pămînt şi cer, între
simţuri şi materie, între emoţie şi înţelepciune. Atrage armonia şi o stare bună de sănătate.
Pentru diferite culturi, din momente diferite ale evoluţiei sociale, violetul a căpătat diferite
conotaţii. Deoarece se situează la opusul verdelui - care înseamnă renaştere, regenerare a naturii
în primăvară, această culoare a reprezentat, în primul rînd, trecerea autumnală de la viaţă la
moarte. Pentru episcopii catolici, reverenda violet îşi are originea în Evul Mediu. În anumite
reprezentări picturale din această perioadă, Iisus Hristos purta veşminte violet, în timpul patimilor
sale. La unele popoare este culoare de doliu, dar nu în sensul de jelire a persoanei dispărute, ci în
sensul recunoaşterii trecerii acelei fiinţe într-o altă dimensiune. Dacă fericirea ar avea culoare, am
putea spune că violet este culoarea fericirii.
Creatorii simbolişti au avut o preferinţă
deosebită pentru această culoare, căci ea
favorizează reveria, visarea transfiguratoare.
Stimulînd sistemul nervos, anihilează frica,
anulează agitaţia şi stările nevrotice, elimină
agresivitatea, dă clarviziune şi sentimentul
eternităţii. Aşadar, să accedem la
cunoaştere prin emoţie, să ne însuşim
realitatea din jurul nostru prin frumos!
Prof. Niculina Pauliuc
* Picturi de Odilon Redon
Mozaic… de primăvară
5
foto OCHIUL
Preocupări…
Mozaic… de primăvară
6
Emoţii la început de drum, cu proiectul “Ajutor la teme “
Comisia Europeană a inaugurat anul 2011 ca fiind Anul European al Voluntariatului, pentru
a încuraja cât mai mulţi cetăţeni să se alăture celor care deja fac acţiuni de voluntariat. În acest spirit
100 de milioane de europeni îşi dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei care se află în
dificultate, contribuind la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc. Sloganul anului este: ”Oferă-te
voluntar! Schimbă ceva!” Anul 2011 va marca aniversarea a 10 ani de la Anul Internaţional al
Voluntariatului, inaugurat în 2001, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Săptămâna 19-25 aprilie este Săptămâna Naţională a Voluntariatului. Oricine poate fi voluntar:
elevii care îşi ajută colegii cu dificultăţi la învăţătură, cei care fac diverse concerte în casele de
bătrâni, tinerii care se implică pentru protecţia mediului sau împotriva discriminării. Toţi pot
desfăşura activităţi în folosul altora fără a primi contraprestaţie materială.
Ceea ce am făcut eu împreună cu alte trei profesoare
din şcoală (cam mic mi s-a părut numărul) m-a emoţionat de
la prima întâlnire. Era vorba de Proiectul
Educaţional“Ajutor la teme” iniţiat de Biblioteca Bucovinei
“I. G. Sbiera” Suceava. Este un alt gen de bibliotecă,
urmărindu-se un ajutor dat unor copii cărora le-a fost răpită
căldura sufletească şi îndrumarea părintească. Mi-am zis că
aceste suflete merită un ajutor şi din partea mea. Primul gând
care mi-a trecut prin minte a fost acela de “Ajutor“ la temele
pentru acasă. Fiind mamă de doi şcolari şi cunoscând faptul
că aceşti copii au nevoie de meditaţii, mi-am zis că sigur o
voi face. Rugăminţile copiilor mei, atunci când se află la birou, pentru a-si rezolva temele :”Poţi să-mi
arăţi aici?” sau “Nu înţeleg ce-mi cere întrebarea aceasta “ sau “Îmi verifici, te rog, temele !” m-au
pus în situaţia de a mă gândi oare cine le răspunde la întrebări copiilor instituţionalizaţi? Pasul l-am
făcut fără să stau prea mult pe gânduri, chiar dacă nu stau prea bine cu timpul liber, dar am multă
răbdare cu copiii.
Am început, de câteva săptămâni, să acord meditaţii unor copii din Centrele de Plasament. Unii
au neclarităţi de la şcoală, alţii vor doar să fie îndrumaţi sau să li se acorde un mic ajutor. Toate
acestea le facem pentru a le îmbunătăţi situaţia şcolară, pentru a reduce diferenţele de şanse faţă de
colegii lor proveniţi din familii normal constituite, dar şi pentru ridicarea gradului de încredere în
forţele proprii. În sala de studiu dintr-un centru mă cuprind emoţiile, atunci când sunt privită şi
ascultată de aceşti copii, dar îmi trece imediat, când mă gândesc că efortul îmi va fi răsplătit atunci
când elevii vor realiza un progres şcolar vizibil şi, de ce nu, chiar le voi stimula acestora potenţialul
intelectual.
Prof. Mihaela Catargiu
Mozaic… de primăvară
7
Misterul ascunde mister
Emoțiile cunoașterii sunt vitale evoluției noastre, deși deplina descoperire anulează în oarecare măsură principalul motiv de a ne continua existența. Negativismul scepticilor îngreunează procesul minuțios de tranziție între vechile și noile teorii ale științei. Totodată, avansarea tehnologică depinde de cât mai multe infirmări, iar euforia momentului de reușită crește odată cu numărul eșecurilor.
La şcoală fiecare materie în parte exprimă, de fapt, aceeaşi realitate din ipostaze diferite, mai mult sau mai puțin agreate de noi, elevii. Însă, o analiză mai atentă a efectelor pe termen lung produse de învăţarea propriu-zisă, ne poate modifica percepția despre şcoală, în general. Obediența aparent necesară orelor de curs se poate metamorfoza în interes, dacă obiectele de studiu devin o pasiune sau măcar o prioritate în programul nostru. Voi încerca să vă stârnesc interesul sau, de ce nu, pasiunea pentru tainele fizicii cu ajutorul subiectului meu preferat, fractalul.
Un fractal este „o figură geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie - cel puțin aproximativ - o copie miniaturală a întregului”. Termenul a fost introdus de Benoît Mandelbrot, în 1975, și este derivat din latinescul fractus, însemnând "spart" sau "fracturat". Altfel spus fractalul este o figură geometrică neregulată la care părţile, atunci când sunt mărite, prezintă tot atâtea detalii ca şi întregul. Fractalul, ca obiect geometric, se caracterizează
prin aceea că are o structură fină la scări infinit de mici, este prea neregulat pentru a fi descris în limbaj geometric euclidian tradițional, este autosimilar, are dimensiunea Hausdorff mai mare decât dimensiunea topologică, având o definiție simplă și recursivă.
Deoarece par identici la orice nivel de magnificare, fractalii sunt de obicei considerați ca fiind infinit complecși. Matematica din spatele fractalilor a apărut în secolul XVII, când filosoful Gottfried Leibniz a considerat autosimilaritatea recursivă (deși greșise gândindu-se că numai liniile drepte sunt autosimilare în acest sens). Abia în 1872 a apărut o funcție al cărei grafic este considerat azi fractal, când Karl Weierstrass a dat un exemplu de funcție cu proprietatea că este continuă, dar nediferențiabilă. În 1904 Helge von Koch, nesatisfăcut de definiția abstractă și analitică a lui Weierstrass, a dat o definiție geometrică a unei funcții similare, care se numește astăzi fulgul lui Koch. În 1915, Waclaw Sierpinski a construit triunghiul și, un an mai târziu, covorul lui Sierpinski. La origine, acești fractali geometrici au fost descriși drept curbe în loc de forme bidimensionale, așa cum sunt cunoscute astăzi. Ideea de curbe autosimilare a fost preluată de Paul Pierre Lévy care, în lucrarea sa Curbe și suprafețe în plan sau spațiu formate din părți similare întregului din 1938, a descris o nouă curbă fractal, curba C a lui Lévy. Georg Cantor a dat, de asemenea, exemple de submulțimi ale axei reale cu proprietăți neobișnuite —mulțimi
Mozaic… de primăvară
8
Cantor care sunt numite astăzi fractali. Funcțiile iterate în planul complex au fost investigate la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de Henri Poincaré, Felix Klein, Pierre Fatou și Gaston Julia. Totuși, fără ajutorul graficii pe calculatoare moderne, ei nu puteau vizualiza frumusețea numeroaselor obiecte pe care le descoepriseră.
În 1975, Benoît Mandelbrot a inventat termenul "fractal" pentru a denumi un obiect a cărei dimensiune Hausdorff-Besicovitch este mai mare decât dimensiunea sa topologică. A ilustrat această definiție matematică cu imagini construite pe calculator.
În 1999 s-a demonstrat, pe baza ecuațiilor lui Maxwell, despre anumite forme de fractali auto-similari că au o proprietate de "frequency invariance", adică au aceleași proprietăți electromagnetice indiferent de frecvență.
Fractali aproximativi sunt ușor de observat în natură. Aceste obiecte afișează o structură auto-similară la o scară mare, dar finită. Printre obiectele naturale care aproximează fractalii până la un anumit nivel se numără norii, fulgii de zăpadă, cristalele, lanțurile montane, liniile de coastă, fulgerele, rețelele de râuri, conopida sau broccoli și sistemul de vase sanguine și vase pulmonare. Arborii și ferigile sunt fractali naturali și pot fi modelați pe calculator folosind un algoritm recursiv. Natura recursivă este evidentă în aceste exemple — o ramură a unui arbore sau o frunză a unei ferigi este o copie în miniatură a întregului: nu identice, dar similare. Tipare de fractali au fost descoperite şi în picturile artistului american Jackson Pollock. Deși picturile lui Pollock par a fi doar stropi haotici, analiza computerizată a descoperit tipare de fractali în opera sa. În
imaginea alăturată putem admira Un bărbat și o femeie în viziunea lui Jackson Pollock. Fractalii sunt de asemenea predominanți în arta și
arhitectura africană. Casele circulare apar în cercuri de cercuri, casele dreptunghiulare în dreptunghiuri de dreptunghiuri și așa mai departe. Astfel de tipare se găsesc și în textilele și sculpturile africane, precum și în părul împletit în codițe. Exemple de fractali includ şi molecula ADN/DNA şi apa şi vântul, muzica, poezia şi emoţiile - totul este de fapt o repetare a unor motive, după un anume algoritm şi anumite reguli ce guvernează Universul.
Dând frâu liber imaginaţiei, priviţi imaginea
Mozaic… de primăvară
9
alăturată şi meditaţi o clipă la ceea ce vă sugerează. Ar putea fi Soarele sau ar putea fi planeta noastră - o picătură de lumină într-o mare de întuneric, si totuși, aparent, singura ce găzduiește viață. Eu cred că e un „simplu” fractal complex, ce admite orice comparație...
BIBLIOGRAFIE:
1. Mandelbrot, B. B. (1982), Geometria fractală a naturii;
2. Falconer, Kenneth (2003)- Geometria fractală: Fundamente și aplicații matematice;
3. Taylor, Richard; Micolich, Adam P. ; Jonas, David- Expresivitate fractalică: Poate
știința să fie folosită pentru a ne extinde înțelegerea artei?
4. http://www. coolmath4kids. com/fractals/index. html
Rareș Găinariu - Clasa a X-a A
Prof. Irina Horga
Partage, renouvellement et actualisation
des pratiques pédagogiques
Stagiu Comenius, 25-29 octombrie 2010, Lyon, Franţa
În noul context european, profesorii de limbi
străine joacă un rol foarte important în sistemul de
învăţământ al ţărilor comunitare, fiind mereu pregătiţi să
facă faţă noilor provocări ale societăţii moderne şi a
redefinirii rolului lor în educaţie. Agenţia Naţională
pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi a
Formării Profesionale din România vine în întâmpinarea
acestor exigenţe actuale oferind posibilitatea de a urma
stagii de pregătire profesională în ţările europene. Astfel
Comenius face parte din Programul pentru educaţia şi
formarea de-a lungul vieţii şi propune profesorilor de
limbi străine cursuri practice cu durata de o săptămână
sau două organizate de diferite instituţii europene.
Pedagogia stagiului pentru profesori şi formatori de
limba franceză organizat de Institutul Lyon Bleu International a fost axată în jurul celor patru
competenţe de comunicare şi înţelegere, insistându-se pe utilizarea metodelor pedagogice
moderne în corespondenţă cu Cadrul European Comun de Referinţă. Obiectivul general al
cursului a fost acela de a oferi adulţilor modele şi soluţii de ameliorare a cunoştinţelor şi
competenţelor lor, de dobândire de aptitudini, tehnici şi metode pedagogice sau competenţe de
Mozaic… de primăvară
10
gestionare a învăţării, de a încuraja schimbul de bune practici. Printre obiectivele specifice
punctăm : dezvoltarea, înnoirea şi îmbogăţirea practicilor şi a reflecţiei pedagogice a profesorilor
de limba franceză de-a lungul unor module şi ateliere practice, creative şi innovatoare;
dezvoltarea schimbului intercultural între părţile participante; dezvoltarea la participanţi a
competenţelor de predare a limbii franceze prin obiective pedagogice organizate în jurul a ceea ce
limba franceză numeşte les savoirs (savoir faire, savoir être şi savoir apprendre)1, precum şi
evaluarea acestor obiective; diversificarea şi actualizarea competenţelor de concepere pedagogică
la profesori pentru dezvoltarea creativităţii şi a competenţelor de comunicare.
Cursul a fost construit într-o perspectivă
comunicativă, plecând de la teme actuale în
Franţa, dar şi pe plan mondial. Toate aspectele
limbii (lingvistice, gramaticale, socioculturale
etc.) au fost luate în considerare. Suporturile de
curs au fost foarte variate (manuale şi
numeroase documente autentice), permiţând o
foarte bună dobândire a informaţiilor de tip
pedagogic, cât şi o foarte bună exersare a
limbii franceze.
Dincolo de experienţa propriu-zisă dată
de lucrul direct cu profesori dintr-un sistem de
învăţământ total diferit de cel românesc, stagiul a permis un contact direct cu profesori din
Germania şi Norvegia. S-a încercat permanent o paralelă a diferitelor sisteme de învăţământ din
care făceau parte participanţii la stagiu, prin scoaterea în evidenţă a asemănărilor şi deosebirilor
care îmbogăţesc fiecare sistem şi asigură reuşita parcursului şcolar al elevului. Participarea la
acest stagiu ne-a permis tuturor înţelegerea
mai bună a dimensiunii europene a
învăţământului, o mai bună acceptare a
diversităţii culturilor şi limbilor europene.
Am înţeles că sesizarea nevoilor specifice
a elevilor favorizează, în fapt, integrarea
lor mai rapidă şi mai eficientă în sistemul
european.
Nu în ultimul rând, un stagiu
Comenius reprezintă şi o experienţă
civilizaţională. De la experienţele
gastronomice (degustări de brânză) şi până
1 În traducere : a şti să faci, a şti să fii, a şti să înveţi
Mozaic… de primăvară
11
la vizitele în muzee (Muzeul fraţilor Lumière), plimbări
pe podurile de peste Rhône şi Saône sau prin traboulele
medievale ( pasaj prin curţi interioare), oraşul mătăsii
Lyon oferă o panoramă excepţională, cosmopolită, a
îmbinării trecutului cu modernul.
Un stagiu Comenius oferă deci o experienţă de
viaţă înainte de toate, o deschidere spre Celălalt, o
acceptare a acestuia prin diversitatea schimburilor şi a
practicilor de educaţie, o îmbogăţire profesională, un
contact direct cu alte moduri de gândire şi de viaţă, o
ameliorare a propriei abordări a muncii în clasă cu
elevii.
Prof. Loredana Mititiuc
Eterna reîntoarcere
Pentru noi, caracteristica definitorie a timpului este scurgerea lui implacabilă. ”Săgeata
timpului” îşi urmează zborul întrerupt, timpul fiind considerat omogen. Ştiinţa contemporană
întăreşte această imagine asupra timpului.
Însă, la o analiză mai atentă, descoperim
atât contemporanii noştri, cât şi în concepţiile
celor care au trăit alte vremuri şi alte culturi,
atitudini cu totul diferite faţă de timp. Să ne
gândim, de pildă, la acea experienţă a timpului
care este caracteristică omului religios. După
Mircea Eliade, pentru omul religios timpul nu
este omogen; el se împarte într-un timp “sacru” şi
unul “profan”. Timpul profan, al experienţei
cotidiene, este „împănat”cu un timp sacru, marcat
de manifestarea divinităţii –teofanic - care are
propriile lui dimensiuni, semnificaţii ori cadenţe.
Astfel, pentru creştin, istoria lumii nu este o
succesiune de momente de egală valoare: timpul
în care a trăit Iisus Christos împarte istoria în două etape distincte. Zilele unui an nu sunt nici ele
omogene valoric: sărbători precum Paştele, Crăciunul reprezintă o invazie a timpului sacru în cel
profan. Să ne gândim, de pildă, la sărbătoarea Crăciunului. Când ne sărbătorim ziua de naştere,
Mozaic… de primăvară
12
serbăm împlinirea unui număr de an de la producerea
acelui eveniment. Dar de Crăciun, nu comemorăm un
număr de ani de la naşterea Domnului. Pentru creştin,
Iisus se naşte în fiecare an: o dată cu naşterea sa,
timpul vechi este anihilat şi se deschide un nou ciclu
temporal, se produce o regenerare totală a timpului;
fiecare devine contemporan cu evenimentele biblice,
nu mai este despărţit de ele prin două mii de ani.
Şi ţăranul integrat ritmurilor şi ciclurilor
naturale trăieşte altfel timpul. Experienţe diferite
induc imagini, concepţii diferite despre natura
timpului şi a raporturilor noastre cu el.
Mircea Eliade consideră că, în religie, ca şi în
magie, periodicitatea înseamnă utilizarea la infinit a
unui timp mitic readus în prezent. Toate ritualurile
posedă proprietatea de a se petrece acum, în acest moment. Timpul care a caracterizat un
eveniment repetat de un ritual este făcut prezent, “re-prezentat”, oricât de îndepărtat ar fi în timp.
Patimile lui Christos, moartea şi învierea sa nu sunt
doar comemorate în timpul slujbelor din Săptămâna
Mare, ci ele se petrec aievea, sub ochii credincioşilor.
Un creştin autentic se simte contemporan de acele
evenimente transistorice, deoarece repetându-se,
timpul teofanic îi devine prezent.
Această regenerare a timpului se exprimă şi în
miturile şi doctrinele timpului ciclic, al eternei de
reîntoarceri. Credinţa în ciclicitate, în distrugerea
periodică a Universului şi a umanităţii atestă, înainte
de toate, speranţa unei regenerări periodice a timpului
scurs, a istoriei. Pentru M. Eliade, ciclul respectiv este
un Mare An – un termen foarte cunoscut şi în cultura
greco-orientală. Marele An începe printr-o Creaţie şi
se încheie printr-un Haos(o fuziune completă a tuturor
elementelor). Un ciclu cosmic conţine o Creaţie, o
existenţă(=istorie, epuizare, degenerescenţă) şi o întoarcere în Haos (Apocalipsa). Ceea ce ne
interesează este nădejdea într-o regenerare totală a timpului, evidentă în toate miturile şi
doctrinele care implică cicluri cosmice. Este prezentă dorinţa de a suprima timpul profan şi de a
trăi în timpul sacru, pentru a trăi în eternitate, prin transfigurarea duratei în clipa eternă. Această
Mozaic… de primăvară
13
nostalgie a eternităţii este, într-un fel,
simetrică nostalgiei paradisului;
dorinţei de a ne afla permanent şi
spontan într-un spaţiu sacru îi
corespunde dorinţa de a trăi
permanent, graţie repetării gesturilor
arhetipale, în eternitate. Repetarea
arhetipurilor trădează dorinţa de a
realiza o formă ideală (arhetipul) în
însăşi condiţia existenţei umane, de ne
afla îndurată fără a-i purta povara,
adică fără a-i îndura ireversibilitatea.
Bibliografie:
Mircea Eliade – “Mitul eternei reîntoarceri”
Mircea Eliade – “Tratat de istorie a religiilor”
Prof. Gica Peiu
Grow
-BE A SUPERHERO-
GROW este un program educaţional inovativ, ce oferă experienţe de dezvoltare prin
metode inedite, diferite de şcoală. AIESEC şi Şcoala de Valori s-au gândit la nevoile liceanului
împreuna cu traineri, psihologi, pedagogi, dar şi cu mediul de
afaceri.
Gândit pe termen lung, GROW conţine 4 module
pentru fiecare an şcolar. Aducem peste 107 ţări, chiar aici. Nu
suntem la şcoală, deci nu avem profesori. Dar avem 2
facilitatori internaţionali, studenţi voluntari, pregătiţi pentru a fi formatori GROW. Trainerii merg
la o conferinţă de 6 zile, în care sunt evaluaţi de psihopedagogi şi psihologi ca să fie 100%
pregătiţi ca, atunci când vin în faţa voastră, să fie apţi să vă furnizeze informaţii precise într-un
mod neconvenţional. Totul este learn by doing (învaţă în timp ce faci). Trainerii joacă rolul
educatorului, dar vor fi cu siguranţă prieteni de nădejde care vă vor putea oferi vouă,
participanţilor, o perspectivă internaţională.
În fiecare an şcolar, se asigură o serie de 10 ateliere, timp de 2 ore, pe parcursul a 6
săptămâni, dar şi câteva evenimente speciale: un program de construire a echipei(Team
Mozaic… de primăvară
14
Building), o activitate de implicare în comunitatea locală, un târg cultural internaţional şi o
ceremonie specială de închidere la care sunt invitaţi profesorii, părinţii şi prietenii participanţilor.
Ce facilitează, mai exact, GROW :
1) înţelegerea oportunităţilor de carieră şi a nevoilor de pregătire pentru calea profesională
dorită;
2) cunoaşterea de sine: valori, misiune şi viziune personală;
3) dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi a muncii în echipă;
4) construirea unei atitudini independente ce poate face faţă presiunilor sociale.
Organizatorii acestui program sunt :
-AIESEC (www. aiesec. ro); este cea mai mare organizație studențească internațională.
Peste 1700 de universități din peste 107 țări și teritorii găzduiesc platforma internațională
AIESEC ce pune la dispoziția tinerilor posibilitatea de a-și explora și de a-și dezvoltă potențialul
de a avea un impact pozitiv în societate. În parteneriat cu mediul de afaceri și cel universitar, de
peste 60 de ani le ofera studenților cu potențial posibilitatea de a se transforma în lideri
responsabili, cu o viziune globală.
- Școala de Valori (www. scoaladevalori. ro); această organizație pune sub semnul
întrebării granițele educației tradiționale și creează oportunitatea indivizilor de a accesa informații
valoroase, experiențe de formare a caracterului, de a interacționa cu modele pozitive și de a avea
expunere internațională, cu scopul de a crește responsabilitatea personală și controlul fiecăruia
asupra alegerilor personale.
Programul grow este 100% românesc. Pentru că în acest fel se urmărește stoparea
importului de idei și de programe (chiar TV) de pe piața românească, grow nu încearcă să educe o
masă de oameni, încearcă să educe tinerii, pentru că ei sunt viitorul. Ca fost participant grow pot
să vă spun că programul a fost mult peste așteptările mele. Mă așteptăm la ceva gen tabără de
vară, dar nu a fost așa. După grow am fost mult mai încrezător, am început să mă bazez pe forțele
proprii și să-mi formez convingerea că pot reuși în orice. În mare parte am avut succes, dar știți
cum este: nu ești învingător, până nu simţi și agonia înfrângerii. Ce m-a atras la grow a fost ideea
de internaționalism, faptul că o să cunosc persoane de altă naționalitate care îmi vor da ocazia să
le arăt România prin ochii mei. Am cunoscut persoane din Turcia, Polonia, Germania, Franța,
care mi-au împărtășit din cultura lor. Faptul că grow este un program ce se desfășoară în limba
engleză, a fost iarăși unul dintre lucrurile care m-au atras și vă pot spune sincer că mi-am
îmbunătățit engleza. După ce am parcurs 2 programe grow (GROW 1. 1si GROW1. 2), pot spune
că vorbesc fluent limba engleză. Grow vine cu o educație menită să suplinească ceea ce primim la
școală, doar că într-un mod distractiv. Temele tratate în cele 10 ateliere de lucru sunt extrem de
variate: de la "Cine sunt eu” până la "Managementul Timpului”. Grow este un program care te
întărește, ca om și ca lider. Înveți să lucrezi în echipă, înveți să lucrezi singur, îți formezi
caracterul, te ajută să ai idei proprii, să ți le consolidezi, să fii mai puțin influențabil.
Mozaic… de primăvară
15
La adresa www. growedu. ro veți găsi mai multe detalii. GROW 0. 9 se desfășoară în luna
martie a acestui an și se adresează exclusiv elevilor de clasă a noua. Pentru orice nelămurire
adăugați grow0. 9suceava în lista de messenger. Vă invit să descoperiți soluția special gândită
pentru nevoile elevului de liceu! Citind aceste rânduri, deja, liceanule, profesorule și tu, părinte,
ai ales să pornești cu dreptul spre viitor!
Adrian Ciornei, clasa a XII-a A
Fericirea
Adesea, m-am întrebat ce este fericirea. După ce am studiat psihologia, am aflat câte ceva.
Fericirea e condiţionată de stările afective, de idei, de valorile la care ne raportăm, de cei “şapte
ani de acasă" şi, nu în ultimul rând,
de puterea fiecăruia de a-şi crea o
dispoziţie necesară acestei stări de
spirit.
De când ne naştem şi până
murim, suntem supuşi cunoaşterii
sub toate formele. În continua
noastră goană după putere şi
afirmare nu dăm importanţă
lucrurilor mărunte, fie ele cât de
valoaroase. Oare trebuie să existe
ocazii speciale ca să ne bucurăm
din plin de o zi? Ce ar trebui să facem ca să adormim cu gândul, în fiecare seară, că Mâine
sufletul ne va radia de fericire? Ei bine, răspunsul cere o mai adâncă cercetare în sufletele noastre.
Ce frumos ar fi dacă toată lumea, precum bobocii inocenţi ai crinilor, ar transmite dulcele parfum
al profundelor sentimente. Nici cel mai puternic vânt nu le-ar putea muta, nici cea mai grea ploaie
nu le-ar putea şterge, nici cel mai fierbinte soare nu le-ar putea arde. Aici intervine cunoaşterea.
Aici putem vorbi despre însemnătatea celebrului dicton “Nosce te ipsum Pentru a se dezvoltă şi
pentru a înţelege, oamenii au nevoie de bine şi de rău, au nevoie ca în viaţă să experimenteze
toată paleta de emoţii posibile. Prin urmare, nu este important ceea ce ni se întâmplă, pe cât este
de important modul în care se întâmplă şi modul în care ne raportăm la întâmplarea respectivă;
importante sunt percepţia, puterea fiecăruia de a o trăi, emoţia de a "simţi" întâmplarea şi de a şi-
o însuşi.
Emoţia este umbra noastră, este proiecţia eului nostru în exterior. Se spune că fiecare este
ceea ce iubeşte; iubim marea cu ale ei spumoase valuri, iubim căldură soarelui cu ale ei fierbinţi
Mozaic… de primăvară
16
scântei, iubim cafeaua ce ne agită spiritul cu al ei înţepător miros. Dar oare toate acestea nu sunt,
de fapt, emoţii ce se traduc în plăceri? Se spune că orice emoţie, dacă este sinceră, este
involuntară. Dacă ar fi să dăm o definiţie ştiinţifică, emoţiile sunt de fapt reacţii afective de
intensitate mijlocie şi cu o durată relativ scurtă. Această reacţie a organismului, uneori
neaşteptată, oglindeşte atitudinea cuiva faţă de ceea ce-l înconjoară. (conform DEX )
Dacă nu ar exista emoţiile, cu siguranţă nu am fi oameni, ne-am transforma în roboţi;
implicit cunoaşterea ar fi condiţionată şi limitată, iar fericirea ar fi iluzorie. Nu ne-am recunoaşte,
nu ar exista prietenie şi nici nu am împărtăşi experienţele semenilor, am fi "setaţi" pe anumite
reacţii şi activităţi. Chiar dacă emoţiile ne „consumă”, avem nevoie de ele!
Alexandra Goraş, cl. a X-a A
Mitul Babei Dochia
În România, prima zi a primăverii este de neconceput fără imaginea Babei Dochia.
Conform legendei, bătrâna purta douăsprezece sau nouă cojoace, pe care a început să şi le scoată
la începutul lunii martie, fapt ce a provocat schimbări ale vremii. Baba Dochia a avut trei
momente speciale, marcate astfel: 1 martie, timpul dedicat însămânţării de primăvară; 2 martie,
ziua muncii de vară şi 3 martie reprezentând secerişul de toamnă. În funcţie de modul în care
evoluează vremea în aceste trei zile, putem şti cu certitudine cum va fi timpul în cele trei
anotimpuri amintite.
Puţini, desigur, rezistă tentaţiei de a nu îşi
alege o “babă” în timpul primelor nouă zile din
martie, pentru că, dacă ziua aleasă este însorită,
aceasta înseamnă că cel ce şi-a ales-o este
binecuvântat cu un suflet blând şi pur şi totul îi va
merge bine, tot anul. Din contră, dacă vremea este
friguroasă şi geroasă, cu vânt şi cu un cer înnorat,
atunci persoana în cauză va fi cu inima “rece, neagră
şi îngheţată”.
Există numeroase variante ale mitului Baba
Dochia, toate interesante şi toate la fel de frumoase.
Astfel, se spune că Baba Dochia a avut un fiu care s-
a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji
nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem
de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele,
spunându-i să nu se întoarcă, până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar
Mozaic… de primăvară
17
chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea acesteia rămânea tot neagră. De
disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul său iubit, a început să plângă. Impresionat
de durerea fetei, Domnul Iisus Christos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să
spele lâna cu ea. Acesta nu este un fapt neobişnuit, pentru că, în legendele românilor, Iisus însoţit
de Sfântul Petre apar des în vieţile oamenilor pentru a-i ajuta la nevoie. Mulţumindu-i, fata a pus
floarea în apă, a spălat-o şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la
bun sfârşit această sarcină grea, şi-a îndreptat paşii spre casă, unde nu a fost primită cu bucurie de
soacra sa. Dimpotrivă, auzind povestea fetei a acuzat-o că Mărţişor (aşa îi spunea fata celui ce-i
oferise floarea deoarece nu-l recunoscuse
pe Iisus) era iubitul ei. După această
întâmplare, Dochia a pornit împreună cu
turma sa spre munte, fiind convinsă că
primăvara venise deja, altfel de unde ar fi
putut Măţişor să aibă acea floare? Pe
parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând
pe rând, cele douăsprezece cojoace pe
care le purta, până a rămas fără nici unul.
Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de
frumos fusese la începutul zilei, pe atât de
urât se făcuse spre seară. Ningea şi totul
începuse să îngheţe. Fără alte veşminte cu
care să se încălzească, Dochia a îngheţat
împreună cu oile sale, transformându-se,
cum spune legenda, în stană de piatră.
Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele
Ceahlău şi sunt o mărturie vie a acestui
mit românesc. Această legendă
reprezintă, de fapt, lupta dintre bine şi
rău, dintre primăvară şi iarnă. Cele
douăsprezece cojoace ale Dochiei
reprezintă lunile anului, iar moartea ei - sfârşitul anului vechi.
Mitul ,,Dochia şi Traian” reprezintă o altă variantă a legendei legate de numele Dochiei.
După cum spunea renumitul critic literar G. Călinescu, acest mit este ,,rezultatul unei întregi
experienţe de viaţă a poporului român”. ,,Dochia şi Traian” povesteşte despre formarea poporului
roman prin unirea dacilor cu romanii. În această legendă, Dochia este fată a conducătorului
dacilor, Decebal. După ce romanii au cucerit Dacia, Traian a dorit să o ia de soţie pe fata regelui
dac pentru ca exemplul său să fie urmat de cât mai mulţi romani, asigurându-se în felul acesta
Aurelian Cătălin Roşu, clasa a XI-a C
Mozaic… de primăvară
18
asimilarea populaţiei dacice. Nefiind de acord cu această căsătorie, Dochia s-a refugiat în munţi.
Pentru că Traian nu s-a resemnat şi a urmărit-o, fata a cerut zeului dacilor, Zamolxis, să o
transforme mai degrabă în stană de piatră decât să ajungă pe mâna cotropitorilor. Zeul i-a
îndeplinit dorinţa şi a transformat-o în stană împreună cu turma de oi care o însoţea.
Oricare ar fi varianta legendei, ea oferă o explicaţie a obiceiului românilor de a serba
începutul de martie cu şnurul împletit în două culori - alb şi roşu. El împleteşte puritatea zăpezilor
tîrzii cu dorinţa de schimbare a anotimpului, cu nerăbdarea cu care aşteptăm sosirea primăverii,
cu emoţia ce ne cuprinde la gândul că ne vom da cojoacele jos.
Bivol Simona Mihaela, clasa a XII-a F
De la pârghie şi roată, la roboţi
În urmă cu douăzeci de ani, s-a descoperit un papirus egiptean lângă coastele Insulelor
Bahamas. Acesta conţinea previziuni interesante, iar unele coincideau cu evenimente care
avuseseră deja loc. Unul din mesajele către viitor spunea: ca in anul 2020 “ oamenii nu vor mai fi
nevoiţi sa lucreze mult”. Cercetătorii documentului interpretează surprinzătoarea previziune drept
“ robotizarea si automatizarea activităţilor umane”
Omul, ca fiinţa superioara, a fost preocupat dintotdeauna să dirijeze fenomene ale naturii in
scopul îmbunătăţirii condiţiilor sale de viaţa, al reducerii eforturilor fizice şi intelectuale, al
uşurării existenţei sale.
După etapa mecanizării, în care s-au creat
pârghia, roata etc., cu care omul şi-a uşurat
eforturile fizice pentru producerea de bunuri
materiale, a urmat etapa automatizării. Aceasta a
însemnat crearea de mijloace materiale care sa
reducă sau sa elimine complet intervenţia sa
directă in procesul de producţie. In aceasta etapă,
omul desfăşoară o activitate intelectuală de
analiză, control si conducere. Departe de a fi un
sinonim al conştiinţei inteligente, automatizarea
complexă înseamnă înlocuirea muncii omului cu
un ansamblu de aparate create de om si dirijate
în sensul dorit de el: supravegherea, conducerea
proceselor industriale. Astfel se va putea
interveni in procese industriale cu un grad mare
Mozaic… de primăvară
19
de pericol, de o mare complexitate funcţională, aflate in locuri greu accesibile sau care se
desfăşoară în medii toxice. Pentru industrie, automatizarea înseamnă producţie mărită,
introducerea consumurilor specifice, economie de energie, creşterea calităţii produselor.
A urmat o etapă strâns legată de celelalte două si anume etapa cibernetizării şi automatizării
în care omul este preocupat de crearea unor asemenea obiecte materiale care sa reducă funcţia de
conducere generală a omului si sa dezvolte sisteme de informare. Au apărut astfel calculatoarele
si sistemele automate de calcul cu ajutorul cărora pot fi stabilite strategii de conducere a
proceselor de producţie si sisteme de informatizare globală. S-au creat roboţii, elemente
importante ale instalaţiilor de automatizare. Atâta timp cât aceste maşini create de om nu vor
căpăta raţiune, nu îşi vor putea îndrepta acţiunile împotriva omului, iar omul le va putea stăpâni şi
conduce în folosul lui. Dar atâta timp cât omul nu va înţelege tot ce este in jurul lui, se va
dezvolta inteligenţa în vederea de noi descoperiri. Omul rămâne cel ce va studia echipamentele
de automatizare, cu supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor de automatizare si cu
adoptarea deciziilor si soluţiilor de perfecţionare şi optimizare. Absolvenţii acestei specializări
vor avea un drum lung de parcurs pentru a stăpâni acest domeniu vast: cunoştinţele necesare vor
fi din domeniul electric in general, al electronicii, automatizărilor, calculatoarelor, roboţilor.
Aceste noţiuni vor fi studiate teoretic si practic în ateliere şi laboratoare de specialitate cu dotare
necesară. În urma obţinerii certificatului de
competenţe profesionale, absolventul, viitorul
tehnician în automatizări, va trebui să ştie:
1. Să execute lucrări de electronică şi
automatizări (montare / demontare, asamblare
/ dezasamblare, măsurare, reglare, verificare a
aparatelor din sistemele de automatizare)
2. Să coreleze activităţile de măsurare si
verificare cu documentaţia tehnica a
echipamentelor de automatizare cu respectarea
normelor metrologice la verificarea acestora.
3. Sa interpreteze rezultatele măsurării in
vederea aprecierii performantelor de calitate
(ex.: utilizarea corectă a echipamentelor de
automatizare, conform cerinţelor metrologice
si tehnice, consemnarea si interpretarea
rezultatelor măsurării)
Este foarte important ca absolventul să fie convins de necesitatea dezvoltării unei gândiri
tehnice, a creativităţii, de formarea competentelor sociale privind lucrul in echipă, şi asumarea de
roluri, de conştientizarea importantă a respectării normelor de electrosecuritate, de formarea a
Mozaic… de primăvară
20
unui comportament ecologic şi conştientizarea necesitaţii de formare continua in concordantă cu
dinamica pieţei muncii.
În concluzie, un absolvent al specializării electronică si automatizări, pasionat de meserie si
pregătit pe măsură, teoretic si practic, îşi va putea exercita meseria în nenumărate domenii, de la
proiectarea, întreţinerea, verificarea instalaţiilor de automatizare la supravegherea acestora şi
până la optimizarea, perfecţionarea si folosirea lor in cele mai actuale domenii.
Prof. Ionela Grădinaru
Drumul spre cunoaştere
Adolescenţa este vârsta la care ne
lăsăm purtaţi de sentimente, iar unica
noastră preocupare este să visăm. La
această vârstă, nu descoperim doar lumea
din jurul nostru, ci şi pe noi. Adolescenţa
este considerată ultima treaptă (şi cea mai
grea) spre o viaţă de adult responsabil şi
muncitor. În momentul acesta existenţial,
ne pregătim cu adevărat „să dăm piept cu
viaţa” din toate punctele de vedere. Este
ultima treaptă spre alegerea unei profesii
potrivite cu posibilităţile noastre, spre
obişnuinţa de a ne asuma, încetul cu
încetul, responsabilităţi din ce în ce mai
mari.
Considerându-ne pierduţi în cea mai frumoasă perioadă a vieţii, adolescenţa, aceasta trece
pe neaşteptate şi, fără să realizăm, simplele vise devin realitate şi sentimentele nesigure devin
profunde. Astfel, cu paşi mari spre împlinire pe drumul vieţii, ne lovim de multe obstacole; unul
dintre acestea este neştiinţa, naivitatea despre care Ion Creangă sugera în opera “Povestea lui
Harap-Alb că este principalul duşman al unui tânăr.
Cunoaşterea ţine de capacitatea interioară a fiecărei persoane, de atitudine, de valorile
morale şi sociale la care se raportează individul, dar şi de preocuparea familiei manifestată în
această privinţă. Nevoia de a cunoaşte apare doar dacă există deprinderi înnăscute spre o anumită
disciplină? Nu! Nevoia de cunoaştere se naşte din dorinţa de supravieţuire, apoi din dorinţa de a
cuceri, apoi din dorinţa de a stăpâni. Omul care ştie mai multe, este mai puternic!
Aptitudinile pe care le posedă fiecare om se pot completa, cizela şi evolua sub influenţa
Mozaic… de primăvară
21
educaţiei. Aceasta reprezintă doar un pas spre perfecţionarea profesională sau personală a fiecărui
individ datorită faptului că şcoala este numai o rampă de lansare în viaţă.
„Perfecţiunea ” este un cuvânt pe care fiecare om îl poate defini într-un mod original; ea nu
poate fi atinsă de un singur individ în toate domeniile. O persoană care tinde spre perfecţiune,
dispune de caracteristici intelectuale, afective, motivaţionale şi de reglare a comportamentului
deosebite. Pentru a urca această imensă treaptă într-un anumit domeniu este necesar să vezi
dincolo de ceea ce văd alţii, să speri în idealuri în care alţii nu cred şi să deschizi uşi pe care alţii
nu au intrat.
În concluzie adolescenţa, la fel ca întreaga viaţă, este un drum infinit spre cunoaştere.
Andreea Elena Căldăruş, Clasa a X-a A
Emoţii vs. raţionament
„Gândesc, deci exist” - René Descartes
Citatul de mai sus, publicat pentru prima dată
în 1637, a devenit una dintre cele mai renumite şi
cele mai influente declaraţii filosofice făcute
vreodată. Timp de peste trei secole, elevii au fost
învăţaţi că mintea este separată de corp şi îi este
superioară. De asemenea, au fost învăţaţi că o gândire
superioară se desfăşoară complet separat de emoţii.
Oamenii de ştiinţă au descoperit, totuşi, că Descartes
a greşit. După decenii de cercetare, oamenii de ştiinţă
au început să realizeze că mintea, corpul si emoţiile
constituie un ansamblu complex care nu poate fi împărţit în părţi separate.
Emoţiile sunt o resursă extrem de puternică. Emoţiile definesc relaţia noastră cu lumea şi ne
caracterizează ca şi personalitate. Emoţiile ne influenţează sănătatea, determină direcţiile de
acţiune, ne influenţează sistemul de valori şi definesc relaţiile cu societatea. Emoţiile sunt însăşi
esenţa vieţii noastre. Poate că nu suntem fiinţe umane care au o experienţă emoţională, ci fiinţe
emoţionale având experienţe spirituale şi intelectuale. Am fost fiinţe emoţionale înainte de a fi
fiinţe raţionale. În copilărie, primul răspuns la lumea ce ne înconjoară a fost emoţional, gândirea
şi capacităţile cognitive au venit mai târziu.
Mozaic… de primăvară
22
Joseph LaDoux, profesor la Universitatea din New York, a descoperit că mesajele provenite
de la simţuri sunt mai întâi receptate de partea emoţională a creierului, înainte de a ajunge la
partea raţională. Concluzia lui a fost că inteligenţa noastră emoţională de fapt contribuie la
procesul cognitiv. În loc să argumentăm
inutil care parte a creierului nostru este
mai bună, care este dominantă sau care
funcţionează la cel mai înalt nivel, ar
trebui să privim funcţionarea cognitivă şi
inteligenţa emoţională ca resurse
interdependente şi sinergice.
Emoţiile sunt staţiile de releu între
datele senzoriale şi gândire. Când datele
de intrare sunt interpretate pozitiv,
suntem motivaţi să acţionăm pentru a
atinge un obiectiv. Când datele de intrare
sunt interpretate negativ, nu vom acţiona
şi nu învăţăm. Emoţiile negative pot fi
cauza sau efectul unei probleme de
învăţare. Anxietatea, depresia şi furia sau
frustrarea pot interfera cu învăţarea şi pot
duce la probleme de învăţare şi la auto-înfrângere, care împiedică dezvoltarea din punct de vedere
emoţional.
Ne alegem activităţile pe baza emoţiilor pe care vrem să le experimentăm sau a celor pe
care vrem să le evităm. De exemplu, ce îi determină pe elevi să răspundă la întrebarea
profesorului? Aceasta depinde de ceea ce doresc mai mult: să obţină recunoaştere şi stimă în
urma unui răspuns corect sau să evite jena în urma unui răspuns greşit.
Inteligenţa ne ajută în rezolvarea problemelor, dar emoţiile ne ajută să avem grijă de alţii şi
de noi înşine. Inteligenţa ne ajută să ne dezvoltăm abilităţile şi competenţele, dar emoţiile ne
formează caracterul şi definesc propriile valori.
Emoţiile şi motivaţia se combină armonios. Emoţiile joacă un rol important în vieţile
noastre şi cu atât mai mult în autodezvoltare. De multe ori, oamenii de succes sunt cei care ştiu
cum să preia controlul asupra emoţiilor lor şi să le utilizeze în propriul beneficiu. Sportivii de
performanţă pot rămâne calmi în toiul competiţiei. Însă, ori de câte ori au un eşec, revin imediat,
cu o performanţă uimitoare şi un set de victorii.
Prof. Georgeta Hudici
Mozaic… de primăvară
23
Cunoaşterea de sine
„Speciile care vor supravieţui nu sunt nici cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci
acelea care vor fi ştiut să se adapteze la mediul lor”. ( Charles Darwin )
Dragă Cititorule, cine te face să te simţi fericit? Parcă te văd încordându-te sub această
întrebare şi trecându-ţi prin imaginaţie persoanele dragi ţie... dar, mai mult ca sigur, imaginea ta
nu face parte din film... Dacă te-ai văzut pe tine însuţi răspunzător de fericirea ta, te felicit din
toată inima! Dacă nu faci parte dintre persoanele care îţi luminează viaţa, depinde propria ta
fericire de ceilalţi, de atitudinile, emoţiile şi comportamentele lor, de prezenţa lor, ceea ce va
duce la anxietate, depresie, furie.
Fericirea ta depinde doar de tine! Stările de fericire
trăite cu alte persoane nu au fost determinate direct de
acestea. Tu ai creat sentimente pozitive prin gândurile
pozitive, tu ai evaluat situaţiile şi persoanele într-un mod
pozitiv ceea ce a avut ca efect direct emoţiile pozitive,
sentimente pozitive. Tot aşa te faci să te simţi nefericit, nu
alţii te enervează, nu alţii te fac să te simţi vinovat sau fără
valoare! Va veni un alt an, o altă zi, întoarce-te spre
sufletul tău cu respect, bunătate, apreciere şi luminează-ţi
viaţa de care doar tu eşti răspunzător! Copii vor învăţa,
astfel, de la tine ce înseamnă să fii responsabil de modul în
care te simţi, modul în care vorbeşti despre tine, modul în
care te accepţi când greşeşti, ştiind că o faptă rea sau o greşeală, nu îţi dau valoarea ca om.
Copilul şi alte persoane vor vedea în tine un om echilibrat, un om care în momente foarte dificile,
chiar de e supărat sau trist, ştie că are resurse să trăiască, viaţa merită trăită şi de el depinde să-şi
facă viaţa „rai sau iad”.
Nu depinde fericirea altora de noi! Dacă cei dragi aleg să fie supăraţi, să se simtă nefericiţi,
nu le urmaţi exemplul şi nu vă lăsaţi şantajaţi emoţional de ei! Eu nu pot trăi viaţa copilului meu
şi nici el nu poate trăi în locul meu, aşa că fiecare răspundem în faţa noastră de sentimentele şi
comportamentele proprii! Nu luăm locul nimănui sub soare sau în inima cuiva, avem un destin
unic, iar dacă alţii ne cer să trăim cum vor ei, va trebui să fim conştienţi că facem o eroare ce ne
costă demnitatea, fericirea dacă le cedăm şi le facem pe plac. Fii tu un model de om echilibrat şi
fericit pentru copiii tăi, pentru cei din jurul tău! Descoperă lumina din sufletul tău şi vei fi ocrotit!
"Nu înceta niciodată sa zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine
se poate îndrăgosti de zâmbetul tău”. (Gabriel José) Preluat de pe site www. premoniţii. ro
Ing. Maria Gafiţescu
Mozaic… de primăvară
24
Falling in love
Falling in love. BUM-BUM! That's the sound of your heart when you see her. But the real
magic happens when your eyesight meet, you feel that fire runs through your veins, not blood,
you feel that your entire body is going to burst into flames. You see purity in her eyes, you see
something different and in that moment you feel that you don’t need anything else, you’d like this
moment to be endless, without noticing you have immortalized that moment in your heart. You’re
fascinated about everything about her. Sadly, the moment ends as she turns her head into another
direction, but caching a small smile on her lips gives you hope that she might like you as well.
Sitting in bed, at night,
thinking and dreaming about her
you feel that you are flying even
though your body is still on the
bed. Her gorgeous eyes and her
amazing smile have been hauting
you ever since you’ve seen them.
And after countless hours of
thinking about her you fall asleep.
Even sleeping you don’t forget her
as she appears in your dreams.
Waking up the next day you realize that the dream is over and you’d like to go back in it.
Knowing that’s impossible you want to do the second best thing after that, getting to know her
the next time you see her, but only the mere thought about doing that really scares you. You’re
scared that she might not like you or your personality, you’re scared that words won’t come out
of your mouth when you want to say
something to her. After minutes of thinking
you realize that it’s best to be optimistic so
you make a promise to yourself, the next
time you see her you’ll try to talk to her.
In a few days you see her again, and
now she’s even more beautiful than the last
time you saw her, her eyes have the colour
of a shooting star, her lips are so graceful
and her hair is like a field of wheat, your
hearth goes crazy again. Knowing what
Mozaic… de primăvară
25
you promised to yourself your hands start trembling and you feel that your feet are gone. But you
realize that fear isn’t going to help you here and you walk straight up to her. As you’re a few
meters from her, she turns her eyes to you. At that moment you feel you see her in slow motion,
you are fascinated by her eyes, lips, everything about her. Next to her, you open your mouth and
amazing words do come out through your mouth, but it isn’t the brain the one which is talking,
but your hearth. Her voice, oh, her voice it’s even more beautiful that you imagine, it is the most
beautiful sound you’ve ever heard, it touches your hearth and soul. You continue the conversation
with her fascinated by her being. In that moment you realize that she’s perfect.
Sixty years later you still remember the first day when you saw her, you remember every
detail like it was a few minutes ago. A feeling more powerful than happiness flows through your
body knowing that you spent your life with such a beautiful woman, and above all knowing that
true love connects two souls for eternity…
Some say that love it’s a chemical process in your brain, I say it’s a process that happens in
your hearth and soul.
Andrei Alin Aniţă, clasa a XII-a A R.P.
One step inside
The best thing we, the humans, have is definitively our way of thinking, our consciousness.
This is the main fact that makes us special and different from all creatures on Earth.
An important part of our way of thinking is influenced by emotions. Emotions are feelings
like joy, sadness, love, hate, mercy etc. that increase our heartbeat or respiration. Through
emotions we actually see the world. When we are happy everything is great and wonderful
around us, when we are sad everything is grey and lifeless. What I want to say is that emotions
influence our life in a very important way and we usually
act considering our emotions.
An emotion that obsesses everybody is happiness.
If we pick up a random person from Earth and ask him/her
if s/he wants to be happy his/her answer is definitely:
“Yes, I do”. As a great psychologist said “Happiness
doesn't depend on any external conditions, it is governed
by our mental attitude. ” We have the power to choose
what and how to feel, we just don’t realize that. We are
used to be happy only when we have a reason, but it
doesn’t have to be like this like, we can control the
Mozaic… de primăvară
26
direction of our life and feelings, we just need is a bit of confidence.
So, next time when you are inclined to feel or act just according to the external conditions,
stop for a second and remember that you are a human being; you have the control!
Emanuel Croitor, clasa a XI- a A
About emotions
Emotions are a full-system response containing a variety of factors and experiences. They
include bodily sensations and our thoughts. Emotions are part of us because they bring movement or action. Emotions are usually followed by tears, sweat or shaking.
Emotions have a reason to be, they motivate and help us to communicate with others, they express a human mood and make us understand the other people’s moods.
Emotions come from inside and can be easily manipulated by the outside world. Largely, they depend on our thoughts, feelings and how we react to different situations, they make us feel what is really going on.
All our life is marked by emotions because they represent the image of our soul and without them we would lead a different life.
“Any emotion, if it is sincere, is involuntary. ” Alexandra Goraş, clasa a X-a A
Mozaic… de primăvară
27
Emotion and Cognition
“The heart has its reasons” stated Blaise
Pascal “of which reason knows nothing ”. When
people speak of cognition and emotion or reason
and passion, they are usually referring to two
distinct mental faculties. One of them is calm,
cool and collected and works towards
conclusions slowly by means of explicit logical
rules. The other is hot and colorful and jumps to
conclusions instinctively. However, just because
the heart works independently of reason it does
not mean it lacks reasons. Emotions urge us to
run away from dangers, make us focus, influence
our judgments, they have their reasons, and
sometimes these reasons are very solid.
A research made by two German
psychologists, Gerd Gigerenzer and Dan
Golstein shows that in many situations in which people have to choose between different
alternatives, the ones who simply choose the most
familiar alternative handle better than those who take
decisions based on more sophisticated reasons. For
example, when Gigerenzer and Golstein asked some
Americans which of two German cities is bigger, those
who simply made a supposition choosing the town
whose name they have heard before got higher scores
than those who tried to find the answer based on an
explicit cognition.
If human mind has its own reasons it is because
the natural selection molded our emotions the same it
did with the other mental faculties: to help us survive
in this dangerous and fascinating world.
Bibliografie:
- Evans, Dylan, Emoţia – Foarte scurtă introducere, Ed. Bic All, Bucureşti, 2005, p. 5-20
Mozaic… de primăvară
28
Almost everything about love
“Love me and the world is mine” (David Reed)
Feelings are those that have a constant
fight with reason and most of the time they win.
Feelings are emotional states that we can’t
control. Feelings are of different types, but I’m
particularly referring to love. In my opinion it is
the most extended and important feeling that we
can sense. It is considerate an emotion of strong
affection and personal attachments. Love is a
deep feeling that develops step by step, but most
of the time we confuse it with attraction, it is a
spontaneous state that provokes us a state of
tension and deceit. And then when you’re falling
in love is like you would be picked up by a
tornado which shakes you well and goes with
you miles away from the real life, but not every time you can escape without “scars” or broken
heart.
Because of that I think love is the most interesting feeling. And take care if you are falling
in love, wake up before it’s too late…
Andreea Căldăruş, Clasa a X-a A
The Cultural Theory of Emotions
Emotions are defined as feelings that people experience such as love, fear, sadness, anger
etc. Dylan Evans, a researcher in evolutionistic robotics, divides emotions into elementary and
higher cognitive.
Elementary emotions are universal and innate. They come fast and last a few seconds
every time. The researchers haven’t reached a consensus yet about the number of elementary
emotions, but most of them would include on their list the following: joy, sadness, amazement,
anger, disgust. Frequently on their list there is “happiness” and “sadness” though some consider
them to rather designate moods than emotions. Elementary emotions are not taught, they are
Mozaic… de primăvară
29
ordained by the human brain. This is obvious when we speak about the babies who were born
blind and yet they have typical facial expressions of this type of emotions: they smile, make
grimaces etc. Elementary emotions are not like words that differ from one culture to another, but
resemble more with breathing, which is simply part of the human being.
Our common emotional heritage joins the entire humanity in a way that transcends cultural
differences. Everywhere and every time human beings had the same elementary emotional
repertoire.
Higher cognitive emotions are universal, as elementary emotions are, but they prove
greater cultural variations. Higher cognitive emotions’ molding lasts more than that of the
elementary emotions. Among them we could count love, guilt, shame, embarrassment, pride,
envy, jealousy. Higher cognitive emotions seem to have been created by the natural selection just
for helping our ancestors to handle in a more complex environment and they could be the
“binder” that keeps the whole society altogether.
Bibliografie:
- Evans, Dylan, Emoţia – Foarte scurtă introducere, Ed. Bic All, Bucureşti, 2005, p. 121-122
Prof. Ramona Chiricheş
* Picturi de Odilon Redon
Mozaic… de primăvară
30
Civilizaţia greacă
Lecţiile de istorie despre civilizaţiile dispărute mă fascinează şi mă determină să îmi pun o
întrebare: ce se va întâmpla cu tot ce s-a realizat la ora actuală; este lumea noastră pe cale să
dispară? De exemplu, civilizaţia greacă a fost una dintre cele mai răspândite civilizaţii vechi, cu
elemente preluate şi de alte popoare. Nu ştiu dacă popoarele au preluat conştient aceste elemente,
fiindcă au vrut, sau le-au preluat deoarece le-au fost impuse prin colonizare. Oricum s-ar fi
întâmplat, ele impresionează şi astăzi. Am citit cu mare plăcere despre Grecia antică şi iată un
scurt istoric al evoluţiei acestei civilizaţii, înainte de Christos, pentru o imagine de ansamblu.
Începând cu secolul IX î.d.Ch., s-au dezvoltat ramuri ale culturii despre care alţi locuitori
ai Europei nici nu îşi imaginau că ar putea exista: sculptura, arta ceramicii, arhitectura, pictura,
muzica. Idolii reprezentaţi în statuete de marmură, datând din mileniul III, descoperiţi în Insulele
Egee sunt dovezi ale unei evoluate creaţii plastice. Secolele IX si VIII reprezintă epoca
geometrică în ceramică. Decoraţiunile geometrice de pe vasele de la Dipylon prezintă motive
variate: cercuri, semicercuri, linii frânte, benzi de romburi si triunghiuri. Modelele cu păsări şi
animale, dar şi siluete umane, sunt reprezentate mai mult prin semne geometrice. Siluetele umane
sunt ilustrate prin triunghiuri care se întâlnesc în vârfuri, unul având baza în sus şi celălalt cu baza
în jos, completate cu două linii verticale şi un punct, semnificând picioarele, respectiv capul.
În secolele VII şi VI a avut loc marea colonizare greacă. Dorienii si ionienii devin stăpâni
în Mediterana. În acest timp, se remarcă în arhitectura conceperea planurilor de temple în stilurile
doric si ionic. În ceramică apar tipurile de pictură reprezentate prin figuri roşii pe fond negru si
figuri negre pe fond roşu cu o varietate însemnată de forme.
Secolul V este “secolul de aur" sau “secolul lui Pericle", adică perioada clasică. În
arhitectură apar ansamblurile Olimpia si Delphi. În sculptură se evidenţiază opere cum ar fi:
statuia din bronz "Poseidon", grupul statuar "Tiranoctonii" si sculpturi aflate în frontoanele
templelor de la Olompia, Delphi, Egina. Templul lui Zeus din Olimpia a fost proiectat de un
Mozaic… de primăvară
31
renumit arhitect, Libon. Statuetele frontoanelor şi reliefurile faţadei au fost sculptate din marmură
de Paros. Acropolea Atenei (însemnând “oraşul de sus) trezeşte admiraţia tuturor. În anul 447,
Fidias a fost însărcinat de Pericle să coordoneze un mare număr de arhitecţi, sculptori,
meşteşugari, în calitate de arhitect-sef. Într-o perioadă de 40 de ani s-au construit: Parthenonul,
Propileele si Erehteionul. Propileele marcau delimitarea lumii profane de lumea sacră.
Parthenonul, dedicat zeiţei Atena, este capodopera arhitecturii clasice. Policlet a înnoit sculptura
si a creat tipul de frumuseţe ideală (Dorifonul). Miron a completat concepţia artistică a "secolului
de aur" prin operele: “Athena şi Marsyas" - grup statuar ce reprezintă două tipuri
comportamentale, şi “Discobolul"- simbolul victoriilor în competiţii sportive. Polignot a
influenţat pictura, la începutul clasicismului, si a excelat în ceea ce priveşte sugerarea noţiunii de
spaţiu.
În secolul IV, se schimbă arhitectura: se remarcă aspectul diferit al oraşelor-state faţa de
cel al epocii precedente. Locuinţele sunt luxoase, se dezvoltă artele decorative şi asfel interioarele
şi exterioarele sunt împodobite cu picturi, mozaicuri, statui din marmură.
În Asia Mică s-au construit în această perioadă Templul din Efes şi Mausoleul din
Halicarnas. În sculptură, operele subliniază stări sufleteşti, pasiuni şi emoţii. Se sculptează în
marmură, dar şi în bronz. La sfârşitul secolului IV, formele arhitecturale evoluează. Alexandria a
devenit centrul cultural cel mai important al lumii elenistice, Atena păstrând un rol primordial în
filozofie. Pergam era capitala Ioniei, unul dintre cele mai importante regate elene. Rodos - a fost
un important centru artistic. Artiştii de aici au realizat “Colosul din Rodos" şi statuia “Victoria
din Samotrace". Sculptura a evoluat diferit, în funcţie de şcolile din regatele elenistice. Câteva
teme definitorii sunt: tema vârstelor, tema eroicului, subiectele mitologice. Pictura greacă din
perioada elenistică, păstrată în Egipt, la Faiun, reprezintă individualităţi umane, tipologii şi
caracteristici psihologice.
“Călătoria ar putea continua, dar vă las plăcerea de a descoperi singuri aceste adevărate
minuni ale lumii vechi.
Hristina Tifiniuc, cl. a X-a A
Mozaic… de primăvară
32
Ora de poezie
- Mihai Eminescu -
Născut la 15 ianuarie 1850 la Botoșani, M. Eminescu s-
a stins din viață în zorii zilei de 15 iunie 1889, la București,
fiind înmormântat la cimitirul Belu. Copilăria și-a petrecut-o la
Ipoteşti, unde a cunoscut, timpuriu, frumusețile naturii, așa
cum va mărturisi, mai târziu, în poezia "Fiind băiet păduri
cutreieram". Al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai familiei
Eminovici, Mihai lipsea adesea de acasă, petrecându-și timpul
hoinărind prin pădurile din jurul Ipoteştiului. Codrul își va
pune amprenta pe creațiile poetului fiind prezent în poeziile
“Dorinţa”, „Povestea codrului”, „Revedere”, „O, rămâi... ”, dar
şi în multe altele.
Pentru a elogia trecerea a 161 de ani de la nașterea sa, elevii școlii noastre, sub atenta
îndrumare a profesoarei Niculina Pauliuc, au organizat în aulă un remember citind poezii ale
marelui poet. Un grup de elevi a cântat ”Pe lângă plopii fără soţ” și „Sara pe deal”. Spectatorii au
fost încântați de această iniţiativă a profesorilor și a elevilor, aplaudând îndelung, după
terminarea recitalului.
Privind spectacolul mă gândeam că Eminescu este viu în conștiința poporului nostru; este
studiat, interpretat, omagiat, învățat cu plăcere sau defăimat și toate acestea la un loc dovedesc
rolul pe care îl joacă în existenţa românilor. Pe Eminescu nimeni nu-l poate uita, nu-l poate
tăgădui. Atât timp cât pe aceste pământuri vor trăi români iubitori de codru, de mare, de tei, de
plopi, iubitori de dreptate și de adevăr, doritori de bine pentru țară, Eminescu ne va fi simbol și
Mozaic… de primăvară
33
ideal. Îi citim poezia și vedem ce are mai
frumos țara noastră; auzim glasul izvoarelor
sau al turmelor şi foșnetul frunzelor. Privim
cu dragoste iubita și învățăm să-i spunem
șoapte de dor și, atunci când cuvintele nu ne
ajung, îi
șoptim versuri
din Eminescu
pentru că le
simţim rupte
din sufletul nostru. Ne aducem aminte de strămoși, învățăm să îi
cinstim și să înțelegem că “patria” nu e un cuvânt deșert. Privind
în jur la România începutului de mileniu, ne dăm seama cât de
contemporan este Eminescu. Geniul neînțeles și neapreciat trăiește
și astăzi în sărăcie, proletarul se zbate pentru o bucată de pâine,
mersul înainte este şovăielnic, valorile pleacă să își împlinească
destinul în alte părți.
S-au scris mii de pagini despre Eminescu, nume de referință în critica literară i-au dedicat
volume, au publicat studii despre teatrul său, despre proza sa, despre publicistică, despre viață,
despre poezie. S-au publicat volume cu poeziile care i-au fost închinate atât când era în viață, cât
și după ce a trecut în neființă. Astăzi, la 161 de ani de la nașterea sa, aproape că nu se mai poate
Casa memorială Mihai Eminescu
Mozaic… de primăvară
34
adăuga nimic la cele spuse. Tudor Vianu afirma că: “Eminescu este marele subiect al literaturii
românești. Opera lui poate fi comparată cu o cetate puternică a cărei cuceriri cere pregătiri
numeroase. ” Contemporanul nostru, poetul Marin Sorescu, a exprimat cel mai frumos ideea că
Eminescu este sinteza spiritului românesc, în poezia “Trebuiau să poarte un nume”.
Așa cum s-a subliniat la sfârșitul spectacolului, prin acest tip de activități se dorește
insuflarea spiritului patriotic și a cunoaşterii valorilor naționale în rândul tinerilor. Sperăm că și la
anul va fi organizat un eveniment similar pentru elogierea poetului nostru național căci, aşa cum
spuneam, Eminescu nu trebuie uitat.
Adrian Ciornei, clasa a XII-a A
Mozaic… de primăvară
35
Inteligenţa emoţională comparativ cu
inteligenţa generală
Plecând de la rolul adaptiv al afectivităţii, s-a constatat că persoanele care au un coeficient intelectual (IQ - indice al nivelului de dezvoltare a inteligenţei, stabilit prin raportarea vârstei mentale la vârsta cronologică) înalt sau o inteligenţă academică foarte bine dezvoltată se descurca mult mai puţin în viaţa de zi cu zi, în timp ce altă categorie de subiecţi, deşi au un IQ mai redus în comparaţie cu primii, au rezultate deosebite în practică. De unde a apărut întrebarea: "Cum reuşesc aceştia să aibă succese în situaţii critice, să facă faţă oricând în împrejurări de viaţă?''. Sternberg (1988) a rugat oamenii de pe stradă să arate ce înţeleg ei printr-o persoană inteligentă. In urma analizei răspunsurilor la acest sondaj, a ajuns la concluzia că ei dispun de o altă abilitate decât inteligenţa academică, datorită căreia reuşesc să depăşească obstacolele vieţii de zi cu zi. Această abilitate a fost raportată iniţial la inteligenţa socială, care desemnează capacitatea de a înţelege şi de a stabili relaţii cu oamenii. (Williams, W. M. , Sternberg. R. J. 1988 - Group Intelligence. How
Some Groups are Better than Others).
Thorndike definea inteligenţa emoţională ca fiind capacitatea de a înţelege şi de a acţiona
inteligent în cadrul relaţiilor interumane. , H. Gardner rezervă un loc foarte important acelor forme de inteligenţă care permit omului o adaptare superioară la mediul social - inteligenţa interpersonală şi inteligenţa intrapersonală -Gardner, Howard 1993 - Frames of Mind: The Theory
of Multiple Intelligences. Spre deosebire de IQ, care se schimba destul de puţin după adolescenţă, inteligenţa
emoţională pare să fie, în mare parte, învăţată şi continuă, să se dezvolte pe măsură ce trecem prin viaţă şi învăţăm din experienţă. Competenţa noastră în acest domeniu poate continua să crească, iar pentru aceasta există un cuvânt popular: maturizare. Spre deosebire de IQ, inteligenţa emoţională (IE) s-a dovedit a fi un predictor mai de încredere al succesului în viaţa personală şi profesională.
Mozaic… de primăvară
36
IQ şi IE nu reprezintă competenţe opuse ci, mai degrabă, separate, dar prima nu poate funcţiona la potenţialul ei maxim fără cea de-a doua.
Analizând lista de competenţe necesare pentru 181 de posturi din 121 de mari companii si organizaţii din lume, inclusiv companii ca Lucent Technologies, British Airways si Credit Suisse, Daniel Goleman a aflat ca 67% - doua din trei - din abilităţile considerate esenţiale pentru performanţă erau competenţe emoţionale. Deci faţa de IQ şi experienţă, competenţa emoţională conta de două ori mai mult. Un studiu independent i-a confirmat concluziile. Când a făcut o comparaţie, la nivelul poziţiilor de senior leadership, între cei care erau staruri din punct de vedere al performanţelor şi cei cu performanţe medii, a constatat că aproape 90% din diferenţa dintre profilele lor putea fi atribuită mai degrabă factorilor inteligenţei emoţionale
decât abilităţilor cognitive. Alţi cercetători au confirmat că inteligenţa emoţională nu numai că îi distinge pe liderii remarcabili, dar poate fi legată şi de performanţele economice ridicate. “Pe scurt, cifrele încep să arate legătura dintre succesul unei companii şi inteligenţa emoţională a liderilor săi’, spune Goleman.
Se pare că tot mai mulţi specialişti recunosc importanţa inteligenţei emoţionale, atât în viaţa socială, cât şi la locul de muncă. Iată motivul pentru care multe dintre cercetările în domeniu se concentrează pe identificarea unor modalităţi de măsurare a nivelului acestei inteligenţe.
Conceptul de emoţie este asemănător celui de timp; dacă nu ne întreabă nimeni, ştim ce este, dacă suntem însă întrebaţi, nu ne găsim cuvintele... Problema este atât de obscură, încât nu există definiţii şi clasificări definitive, deşi atât filozofii, cât şi psihologii s-au aplecat asupra acestui subiect interesant.
Bibliografie: 1. Goleman, Daniel, Inteligenţa emotională, Ed. Curtea-Veche, Bucureşti, 2005 2. Many, Charles, Disciplinarea emoţională, Editura Curtea-Veche, Bucureşti, 2005 3. Montessori, Maria, Mintea absorbantă, Editura APA, Drobeta Turnu Severin, 2006
Prof. înv. primar Oana Lucreţia Lăzurcă, Şcoala cu clasele I-VIII Calafindeşti
Mozaic… de primăvară
37
FOTO Fluturele
Lumini si umbre
Mozaic… de primăvară
38
Bucurie de primăvară
Cândva, nu mai ştiu câtă vreme a trecut de atunci, am văzut un copac plângând. Era
undeva, în mijlocul pădurii, pe o coastă, în bătaia vântului. Un stejar bătrân, falnic, fusese doborât
de furia furtunii. Refuzând parcă să-şi accepte destinul, arborele uriaş părea că vrea sa se agaţe cu
orice preţ de viaţa ce urma să-l părăsească, sprijinindu-şi coroana uriaşă pe trupul tânăr al unui
vecin verde. Nu vroia să cadă. Nu vroia să îngenuncheze. Nu vroia să se târască în umezeala
întunecată a pământului mocirlos de la picioarele sale. El era un luptător. Era îndrăgostit de cerul
senin şi de lumina soarelui. Era mândru că în frunzişul lui îşi găseau adăpost fel de fel de păsări şi
insecte; ba chiar intr-o scorbură de sub primele ramuri, şi o familie de veveriţe îi devenise
chiriaşă.
El, stejarul, era fericit atunci când, în zilele frumoase de vară, prin miile de urechi ale
frunzelor sale auzea cântecul păsărelelor şi, cu miile de ochi ai nodurilor, privea jocurile
veveriţelor. Era fericit şi atunci când ploua, oricât de puternic, pentru că ramurile sale înfrunzite
ofereau adăpost păsărilor zgribulite, iar sub coaja sa bătrână se încălzeau o sumedenie de insecte.
Era fericit şi iarna, când crengile lui groase erau acoperite de fuioare pufoase de zăpadă ce-l
protejau de ger.
Trecuseră peste el, înşirându-se
ca mărgelele pe aţă, sute de ani şi de
anotimpuri. Văzuse multe şi auzise şi
mai multe şi învăţase să iubească toate
vieţuitoarele din jur. Chiar şi pe cele
care veneau uneori şi, cu lovituri dure,
îi dărâmau tovarăşii rămuroşi. A înţeles
că aceştia aveau nevoie de adăpost şi se
bucura că vecinii lui, cu trupurile lor
puternice, aveau să dea naştere acestor
adăposturi, aveau să vadă poveşti de
dragoste şi să audă gânduri de copii.
Şi-ar fi dorit şi el ca, vreodată, să-şi prelungească viaţa, ocrotind oamenii, ferindu-i de
geruri sau călduri toride. Aşa sufletul lui viu ar fi fost de folos încă multor generaţii de oameni şi
ar fi simţit căldura palmelor lor şi mândria din glas spunând “bun lemn. Însă oamenii l-au ocolit,
ocrotind-ul. Coroana lui uriaşă era atât de frumoasă, încât nu s-au îndurat să-l lovească. A
îmbătrânit, dar pe dinafară nu părea altfel decât fraţii săi. Pe dinăuntru, însă slăbise şi, de multe
ori, la vânturi mai puternice, se auzea scârţâind şi ofta dureros la gândul unui sfârşit atât de puţin
falnic. Şi iată că furtuna îl doborâse! Trunchiul lui bătrân, sfâşiat, plângea cu picături de sevă,
atunci când l-am văzut. Toată rana provocata de ruptură era umedă, mi s-au umezit şi mie ochii
şi, la întoarcerea acasă, mama s-a speriat crezând că sunt bolnav. Şi eram bolnav, dar nu trupul
Mozaic… de primăvară
39
meu era bolnav, ci sufletul mă durea.
Zilele trecute, zburdând prin pădure am ajuns în acelaşi loc. Şi m-am bucurat enorm, când
am văzut stejarul. Trunchiul lui bătrân, înnegrit de vreme, era aproape putred, dar din rădăcina lui
noduroasă crescuse un stejărel nou. Era un pui firav, cu trupuşorul drept şi câte un moţ de frunze
pe fiecare ramură. Am înţeles că bătrânul arbore nu s-a despărţit de lume. Trăia în continuare prin
seva mlădiţei lui, căreia i se deschidea o viaţă de sute de ani şi care avea să bucure ochii a zeci de
generaţii de oameni, de acum înainte. Frunzişul lui avea să dea naştere la imense cantităţi de
oxigen, iar pe crengile lui aveau să se zbenguie iar veveriţe şi să se odihnească păsări. Mi-a
înflorit privirea şi am simţit binecuvântarea lui Dumnezeu trimisă spre omenire. Dar dintr-o data
mă trecu un fior şi un gând negru îmi veni în minte: vei fi, lume, vrednică de această
binecuvântare? Te vei opune pornirii tale către autodistrugere? Vei putea asigura stejărelului meu
o viaţă de peste o mie de anotimpuri?
Denis David, Cl. a XI-a A
Eclipsele de Soare…
între spectacol, emoție şi cunoaştere
Cele mai spectaculoase fenomene cereşti pe care le poate vedea un pământean - în afara
cometelor - sunt, fără îndoială, eclipsele de Soare şi cele de Lună.
Eclipsele totale de Soare sunt fenomene de o mare frumusețe și fascinație și de aceea au
atras și atrag atenția astronomilor profesioniști și amatori. Astronomii organizează expediții în
cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, iar rezultatele nu s-au lăsat așteptate: cunoașterea structurii
atmosferei solare și a compoziției chimice a Soarelui se datorează acestor observații.
Dătător de viață pe Pământ, Soarele a fost venerat dintotdeauna la toate popoarele. Cu peste
șase milenii în urmă, chaldeenii cunoșteau deja mișcările generale ale Soarelui și Lunii față de
stele, ca și relația acestora cu anotimpurile; observațiile lor au permis stabilirea regulilor după
care aveau loc eclipsele și prezicerea lor. Evoluția științei la greci a permis construcția de aparate
și punerea la punct a calculului necesar măsurării cât mai exacte a unghiurilor. Numai că în acea
epocă, ca dealtfel multe secole mai târziu, trona sistemul geocentric, conform căruia Soarele și
Luna erau sateliți ai Pământului. S-au scurs 14 secole până s-a impus adevărul și anume că
Pământul se rotește atât în jurul său cât și în jurul Soarelui. Este sistemul heliocentric descris de
N. Copernic.
Eclipsele au constituit, dintotdeauna, un eveniment impresionant în viața popoarelor. Dacă
Soarele era Zeul vieții, ce dramatic devenea momentul întunecării sale în plină zi! Cei mai mulți
credeau că Soarele și Luna au fost atacați de monștrii cerești – dragoni, în China, șerpi în
Indonezia, jaguari sau lupi în America, vârcolaci în România. Alții, de pildă eschimoșii, credeau
pur și simplu că astrul eclipsat a părăsit pentru o vreme „locul de pe cer” pentru a rezolva unele
Mozaic… de primăvară
40
probleme pe Pământ. Dacă se întâmpla ca un eveniment cosmic, atît de rar și spectaculos, să
coincidă cu altul terestru, la fel de remarcabil, asocierea era imediat făcută. Apariția unei eclipse
în anul morții unui conducător era interpretată ca un semn divin. Eclipsele au fost asociate cu
multe evenimente sau personalități din istorie; este suficient să amintim că atât creștinii cât și
musulmanii au asociat, în Sfânta Scriptură, Ziua Judecății cu o eclipsă.
Din punct de vedere istoric, prima eclipsă totală de Soare consemnată de cronici datează din
anul 2137 înainte de Hristos şi a avut loc în China, cu urmări neplăcute pentru observatorii
imperiali. Aceştia au fost ucişi din cauză că nu au prevăzut la timp fenomenul despre care se
credea că soarele este mâncat de un dragon. În spaţiul românesc, prima consemnare a unei eclipse
de soare apare în Cronica lui Azarie şi a avut loc în 1386.
Eclipsa parțială de Soare din 4.01.2011
Revenind, ne punem întrebarea: de ce eclipsele sunt fenomene atât de rare? Explicația e
simplă: Luna, Soarele și planetele „călătoresc” pe cer aproape pe aceeași traiectorie – eliptica. Cel
mai apropiat corp ceresc trece prin fața celui mai îndepărtat acoperind astrul complet sau parțial.
Se spune că îl ocultează. Luna „acoperă” adesea planetele sau stelele care se află pe eliptică. Cele
mai impresionante ocultații sunt însă eclipsele de Soare. Orbita lunară este înclinată față de cea
terestră cu aproximativ 5 grade. Luna „petrece” astfel două săptămâni deasupra planului eclipticii
și două săptămâni dedesubt. Astfel, Luna Nouă trece de obicei pe deasupra sau sub Soare și nu îl
poate eclipsa, iar Luna Plină trece deasupra sau sub umbra Pământului și nu poate fi eclipsată.
Totuși orbita lunară intersectează planul orbitei terestre în două puncte, numite nodurile orbitei
lunare. În momentul când Luna trece prin unul din noduri și se află pe direcția Pământ – Soarea
are loc o eclipsă. Deci, eclipsele de Soare se produc atunci când Luna se află între Pământ și
Soare (Luna fiind în conjuncție cu Soarele) în faza Lunii numită „Lună Nouă”. Astronomii spun
că avem practic de-a face cu o aliniere fericită. Mai pe înţelesul nostru, e vorba de o iluzie optică.
Mozaic… de primăvară
41
Şi asta pentru că noi, de pe Pământ, vedem Soarele şi Luna la aceleaşi dimensiuni. În realitate
însă, Luna este de 400 de ori mai mică decât Soarele.
Ultima eclipsă de Soare vizibilă din România a avut loc acum 12 ani, pe 11 august 1999.
Aceasta a străbătut Europa de la nord-vest până la sud-est, dar a fost vizibilă și în Turcia, Iran,
Pakistan și India, fiind considerată de către cei mai mulţi dintre astronomi „eclipsa secolului”
XX. Teritoriul ţării noastre a fost cuprins de eclipsă totală, Bucureşti a fost capitala de unde s-a
văzut cel mai bine fenomenul, cu grad de acoperire maxim.
Pentru prima data în ultimii 12 ani,
în ziua de 4 ianuarie 2011 a avut loc o
eclipsă parțială de Soare. Aceasta a putut fi
urmărită din mai multe ţări ale Europei,
inclusiv din țara noastră. Fenomenul a
debutat în nordul Algeriei, unde penumbra
Lunii a acoperit vestul Europei.
Maximul eclipsei de Soare s-a
produs în nordul Suediei, la ora 8:50
GMT, soarele fiind acoperit în proporţie de
85%. Treptat, toată Europa şi apoi şi
Orientul Mijlociu a putut urmări
fenomenul. Eclipsa s-a terminat odată cu apusul Soarelui în nord-vestul Chinei. Evenimentul
astronomic a fost vizibil și în România timp de trei ore, Soarele fiind acoperit de Lună (Fig. 1).
Eclipsa a putut fi vizibilă începând cu ora 9:05 în estul ţării. Bucureştenii au putut observa
eclipsa începând cu ora 9:08. În Capitală, fenomenul a avut faza maximă la ora 10:35, însă acesta
a mai putut fi văzut până la ora 12:08. La Suceava eclipsa a debutat la ora 09:12 45, a înregistrat
maximul la ora 10:39 14, s-a terminat la ora 12:11 11 și a avut un grad de acoperire de 78%.
Eclipsa a putut fi observată fără instrumente astronomice, însă medicii au recomandat utilizarea
ochelarilor speciali.
Următoarea eclipsă de soare pe care românii o pot vedea se va înregistra abia în 2027.
Specialiştii au calculat că, într-un an, se pot produce 7 eclipse totale sau parţiale de lună şi soare.
În 2011, în România vor fi vizibile trei astfel de fenomene astronomice: după eclipsa parţială de
soare din 4 ianuarie vor urma două eclipse totale de lună, pe 15 iunie şi 10 decembrie.
Bibliografie:
1. Airinei, Șt. , (1982), Pământul ca planetă, Editura Albatros, București;
2. Gamow, G. , (1969), O stea numită Soare, Editura Știinșifică, București.
Prof. Drd. Constantin Cocerhan
Prof. Tiberiu Ambrozie
Mozaic… de primăvară
42
Cât de mult este destul?
Trăim în secolul vitezei, uitând de prea multe ori de simţul măsurii, deci vrem MULT ŞI
REPEDE. Ca urmare: pădurea nu se mai taie cu toporul, se defrişează; legumele şi fructele ajung
la maturitate în “în trei zile“, nerespectând ciclul lor biologic; poluăm în jurul nostru natura,
implicit viaţa noastră, într-un mod inconştient. Simţim nevoia să consumăm bunuri, să le ardem,
să le purtăm până la uzura lor morală, să le înlocuim şi să le aruncăm într-un ritm din ce în ce mai
mare. Consumul devine un mod specific de viaţă prin transformarea activităţilor de cumpărare şi
de folosire a bunurilor în adevărate ritualuri; căutăm satisfacerea noastră spirituală şi împlinirea
fiecărui ego prin consum. Creşterea în mod alert a consumului constituie pecetea societăţii
noastre. Progresul tehnologic, creşterea veniturilor şi, în consecinţă, producerea bunurilor
materiale la preţuri scăzute au făcut să crească consumul la niveluri care nici măcar nu puteau fi
visate, cu un secol în urmă. Se apreciază că, în întreaga lume, consumul de cupru, energie, carne,
oţel şi lemn s-a dublat; consumul de ciment şi numărul de automobile personale au crescut de
patru ori; consumul de aluminiu a crescut de şapte ori; numărul călătoriilor cu avionul s-a
multiplicat de 32 ori. Supraconsumul celor din ţările puternic industrializate de pe glob constituie
o problemă a mediului care nu a fost egalată în gravitatea ei decât, poate, de fenomenul creşterii
populaţiei globului. Exploatarea fără precedent a resurselor ameninţă să epuizeze sau să distrugă
definitiv pădurile, solul, apele, aerul şi climatul. În mod paradoxal, consumul ridicat poate fi
considerat o binecuvântare şi un blestem în acelaşi timp. Valorile umane respectate atât de mult
odinioară - integralitatea caracterului, munca bine făcută, prietenia, familia şi participarea la viaţa
comunităţii - au fost deseori sacrificate în goana după îmbogăţire. Astfel, mulţi dintre locuitorii
ţărilor puternic dezvoltate industrial trăiesc cu sentimentul unui gol în această lume a bogăţiei -
furaţi de cultura vieţii de consum, ei au încercat fără succes să-şi satisfacă nevoile spirituale,
psihologice şi sociale cu bunuri materiale.
Bineînţeles că opusul supraconsumului – sărăcia - nu poate fi o soluţie nici pentru mediu şi
nici pentru viaţă. Dacă distrugerea mediului se poate produce atunci când oamenii au prea mult,
dar şi prea puţin, nu ne rămâne decât să ne întrebăm cât de mult este destul. Care este nivelul de
consum pe care pământul îl poate suporta? Când a avea mai mult încetează de a mai adăuga ceva
la satisfacerea cerinţelor umane? A răspunde la aceste întrebări este, în mod cert, imposibil. Cu
toate acestea, pentru fiecare dintre noi, consumatorii, este important să ne frământe astfel de
întrebări. Numai atunci când vom înţelege că a avea prea mult nu înseamnă întotdeauna a fi mai
bine, eforturile noastre de a stopa declinul ecologic nu vor mai fi înăbuşite de poftele noastre.
Valoarea fundamentală pentru o societate viabilă, deci echivalentul ecologic al „regulii de aur”,
este simplă: fiecare generaţie să-şi satisfacă propriile cerinţe, fără a periclita şansele generaţiei
viitoare de a-şi satisface nevoile. Etica există numai în practică şi se manifestă prin micile decizii
care se iau în fiecare zi. După cum a spus şi Aristotel: “în etică deciziile sunt o consecinţă a
Mozaic… de primăvară
43
percepţiilor”. Atunci când cea mai mare parte a oamenilor, văzând un automobil de lux, se va
gândi la poluarea pe care o generează şi nu la statutul pe care îl semnifică, vom putea vorbi
despre un comportament etic, ecologic. Într-o biosferă fragilă, soarta ultimă a umanităţii poate să
depindă de modul în care vom reuşi să cultivăm surse de împlinire şi fericire bazate pe o etică
suficient răspândită a consumului limitat şi, respectiv, pe o îmbogăţire spirituală nu materială. O
etică devine suficient de răspândită atunci când ea constituie o forţă reală în stăvilirea
comportamentului antisocial, când este codificată în cultură, în memoria colectivă a societăţii, în
experienţa şi înţelepciunea ei.
Pentru indivizi, decizia de a trăi o viaţă a suficienţei, de a găsi răspuns la întrebarea: “Cât
de mult este destul? “- înseamnă să înceapă un profund proces de schimbare. Scopul este de a
pune consumul la locul cuvenit printre alte multe forme de împlinire şi de fericire personală şi de
a găsi modalităţi de viaţă în deplină concordanţă cu posibilităţile oferite de Pământ.
Preţuieşte atmosfera caci tot ceea ce înseamnă viaţă pe Pământ depinde de stratul acesta
subţire de gaze care o compun! De la cooperarea internaţională până la eforturile individuale,
trebuie să conlucrăm pentru reducerea cantităţii de gaze cu efect de seră. Putem hotărî să
aşteptăm şi să nu acţionăm sau putem să facem ceva acum şi să protejăm viitorul Pământului. O
sursă importantă de inspiraţie în acest sens o constituie înţelepciunea umană care s-a transmis din
generaţie în generaţie de-a lungul secolelor şi pe care mulţi au abandonat-o. Cu toţii au zis, la
unison, că dacă noi facem din bogăţiile materiale scopul fundamental al vieţii, aceasta ar conduce
la dezastru. Ar fi naiv să se creadă că întreaga populaţie va experimenta, dintr-o dată, o trezire
morală, renunţând la lăcomie, invidie şi avariţie. Ceea ce s-ar putea spera însă, pentru viitor, ar fi
o slăbire graduală a comportamentului de consum specific societăţilor afluente. Problema cea mai
dificilă ce stă în faţa umanităţii este de aducere a aspectelor ecologice ale vieţii sub controlul
cultural şi crearea unei culturi durabile - o cultură a performanţei, care să constituie sarcina
câtorva generaţii. Din multe puncte de vedere, noi ar trebui să fim fericiţi cu mai puţin.
Într-o analiză finală, acceptând sa trăim într-un climat al suficienţei şi nu al excesului de
consum, vom reveni la ceea ce, cultural vorbind, am putea denumi casa umană: la ordinea
străveche a familiei şi a comunităţii, a lucrului bine făcut şi a vieţii îndeplinite; la o viziune cu
adevărat materialistă a vieţii, în sensul că ne interesează nu numai să dispunem de lucruri, dar să
avem grijă pentru ele; la comunităţi în care să petreci întreaga viaţă. Pentru cel mai norocos dintre
noi viaţa umană pe Pământ cuprinde, poate, o sută de călătorii în jurul Soarelui. Sentimentul de
fericire şi împlinire trăit în cursul unei astfel de călătorii provine din veşnicile virtuţi ale
disciplinei, speranţei, loialităţii faţă de principii şi respectiv, al caracterului.
Consumul în sine joacă un rol minor în prietenie, dragoste şi în frumoasele amintiri ale
celor în vârstă. Lucrurile care fac într-adevăr ca viaţa să merite să fie trăită, care dau profunzime
şi exuberanţă existenţei noastre, sunt viabile prin natura lor şi perene în timp. Am uitat mirosul
răşinii brazilor care nu mai există, gustul roşiei cu boabe de rouă din grădina bunicii, aerul tare şi
Mozaic… de primăvară
44
curat al dimineţilor de vară... Am uitat chiar să ne zâmbim cu adevărat unul altuia... Şi atunci
OMULE, te întreb: CÂT DE MULT ESTE DESTUL?
Prof. Genoveva Siminel
Leopardul alb sau irbisul
Irbisul este o frumoasă felină
ce trăieşte, de regulă, în pădurile de
conifere de la altitudine din munţii
Altai si Himalaya. Culoarea blănii
este argintiu cu pate maro- închis.
Este singuratic, vânează capre, oi
sălbatice şi cerbi. A fost întâlnit şi la
altitudini de 6000 de metri, în
timpul verii.
Labele sale acoperite cu blană
îl ajuta în zonele înzăpezite.
Leopardul este o specie în pericol
de dispariţie. Are o blană lungă, groasă, de culoare deschisă pentru a-l încalzi şi a-l camufla in
zăpadă.
Şi subcontinentul indian este căminul leopardului de zăpadă, una dintre felinele cele mai
ameninţate cu dispariţia; la ora actuală, se estimează că mai există în lume numai 4500-7000 de
exemplare. Pe Lista Roşie a speciilor ameninţate, întocmită de World Conservation Union,
leopardul de zăpadă este de fapt pe acelaşi loc cu tigrul şi cu ursul panda. În prezent,
supravieţuirea acestei frumoase
feline este serios ameninţată de
braconaj şi contrabandă. Leopardul
de zăpadă poate face salturi de
peste nouă metri, poate ucide o
pradă cântărind de trei ori propria
lui greutate şi se poate furişa atât
de uşor, încât este aproape de
neobservat. Din păcate, blana lui
frumoasă cu pete şi rozete de
culoare brun - închis îl transformă
Mozaic… de primăvară
45
în prada ideală pentru comerţul ilegal cu blănuri. Cu fiecare blană vândută însă, se mai bate un
cui în coşciugul acestei specii pe cale de dispariţie. Un raport realizat de TRAFFIC – reţeaua de
monitorizare a comerţului cu animale sălbatice – arată că, deşi şi alte părţi ale corpului animalului
(dinţi, gheare, oase) sunt folosite pentru prepararea de medicamente tradiţionale asiatice, acestea
au o pondere mult mai mică. Astfel, ca substitut al oaselor de tigru, comercianţii din Tibet plătesc
până la 190 dolari americani pentru scheletul unui leopard de zăpadă. În regiunea munţilor
Himalaya, cea mai mare ameninţare pentru supravieţuirea leopardului de zăpadă este conflictul
dintre aceste animale şi păstori. Aceştia din urmă pătrund cu turmele lor din ce în ce mai adânc în
teritoriul de vânătoare al leopardului, creând astfel o competiţie între turmele domestice şi oile
sau caprele sălbatice, pentru hrana animalului, care oricum există în cantităţi mici.
Când ierbivorele sălbatice părăsesc aceste teritorii în căutarea de noi păşuni, leopardul de
zăpadă se vede silit să atace animalele domestice; păstorii, la rândul lor, reacţionează şi prind
leoparzii în capcane sau îi otrăvesc. Din cauza acestui conflict, ciobanii nu vor sprijini cu uşurinţă
proiectul de salvare a leopardului. Din fericire, Strategia pentru Supravieţuirea Leopardului de
Zăpada, lansată în august 2003, pare să facă faţă crizei. “Peste 70 de specialişti în probleme de
protecţie din 18 ţări au ajutat la dezvoltarea acestei strategii, furnizând un plan clar, care să
asigure salvarea leopardului de zăpadă, afirmă Brad Rutherford, Director Executiv al
International Snow Leopard Trust. “Spiritul de cooperare între cercetătorii care studiază acest
leopard şi specialiştii în protecţia mediului mă face să sper că vom putea salva aceste uimitoare
feline”. Să le ţinem pumnii strânşi, sperând că şi comunităţile locale din Asia centrală pot fi, la
rândul lor, convinse să coopereze şi că, astfel, vom putea asigura un viitor pe termen lung acestor
animale deosebite.
Lucian Iancu, clasa a X-a A
Mozaic… de primăvară
46
Influenta substanţelor chimice asupra vieţii cotidiene
Mediul înconjurător
presupune un demers îndrăzneţ şi de
mare responsabilitate pentru că
existenta lui este rezultatul propriilor
noastre eforturi fizice. Ca urmare,
starea mediului înconjurător depinde
numai de fiecare dintre noi. Noi
decidem dacă ne afectează sau nu în
mod direct viaţă şi sănătatea.
Tratarea acestei probleme cu
indiferenţă duce la agravarea
procesului de poluare, la distrugerea
ambientului şi a sănătăţii.
Prin poluare înţelegem modificarea componentelor naturale în prezenţa unor componente
străine, ca urmare a activităţii omului. O formă de poluare dintre cele mai frecvente este cea
chimică. Aceasta constă în eliminarea şi răspândirea diverselor substanţe chimice în mediu.
Pericolul principal al poluării îl reprezintă potenţialul toxic ridicat al acestor substanţe.
Poluarea urbană a aerului, cunoscută şi sub numele de "smog", este un amestec de
monoxid de carbon şi compuşi organici. Acest tip de poluare reduce din calitatea aerului.
"Smogul" este rezultatul arderii combustibilului în motoarelor autovehiculelor şi ale avioanelor.
Această ardere produce oxizi de azot şi
eliberează hidrocarburi din combustibilii
“nearşi". Mai apoi, razele soarelui “ajută”
aceste substanţe să se combine între ele şi se
transformă în azot, agent chimic care
deteriorează cauciucul, răneşte plantele şi irită
plămânii. Hidrocarburile sunt oxidate în
substanţe care se condensează şi formează o
ceaţă vizibilă şi pătrunzătoare.
Poluarea aerului poate să afecteze
regiunea superioară a atmosferei numită
stratosferă.
Atât timp cât populaţia globului este în
creştere, cererile acesteia de apa potabilă vor
Mozaic… de primăvară
47
creşte şi ele la rândul lor. Apa menajeră, apa industrială şi produsele chimice folosite în
agricultura, cum ar fi îngrăşămintele şi pesticidele sunt principala cauza a poluării apelor şi a
solului. Îngrăşămintele chimice folosite în agricultura (fosfaţi, nitraţi) sunt vărsate în lacuri şi
râuri, acestea se amestecă cu substanţele din apa menajeră mărind viteză de dezvoltare a algelor
care sunt un adevărat pericol. Algele epuizează oxigenul din apa şi se descompun, distrugând
astfel orice formă de viaţă acvatică.
Solul este locul necesar pentru creşterea majorităţii plantelor şi este esenţial pentru toată
producţia agricolă. Din nefericire este şi el poluat prin acumularea tuturor compuşilor chimici
toxici, a sărurilor, a patogenilor sau a materialelor radioactive care efectuează viaţă organismelor
vii. Acum, cînd a avut loc marele cutremur din Japonia, am aflat că pe Terra sunt numeroase
centrale nucleare, care produc o cantitate mare de cenuşă radioactivă pe care specialiştii nu ştiu
unde să o depoziteze pentru a nu mai afecta existenţa noastră. Poate pe o altă planetă??! Orice
produs şi orice intervenţie necorespunzătoare din partea omului duce la moartea tuturor
organismelor benefice din sol, lăsându-l steril şi dependent de îngrăşăminte pentru a suporta
creşterea plantelor.
Prin urmare “, arhitecţii” acestor distrugeri treptate suntem noi, oamenii, iar felul în care
vom proteja mediul ce ne înconjoară va fi decisiv pentru supravieţuirea noastră, în următoarele
decenii.
"Există suficiente resurse în lume pentru a satisface nevoile oamenilor, dar nu şi lăcomia
acestora. " - Mohandas K. Gandhi
Alexandra Goraş, clasa a X-a A
O sursă inepuizabilă de energie — soarele
O problemă acută a cunoaşterii, în mileniul
III, o reprezintă criza energetică. Dincolo de faptul
că rezolvarea acestei crize are puternice accente
politice şi ţine, în realitate, de rezolvarea marilor
inechităţi ale lumii contemporane, în primul rând
de eliminarea uriaşelor decalaje dintre statele
dezvoltate si cele în curs de dezvoltare, în zilele
noastre se evidenţiază cu pregnanţă căutarea unor
răspunsuri ştiinţifice cât mai adecvate la această
problemă. Sunt notorii căutările de surse noi de
energie. Se încearcă, alături de folosirea în
continuare a resurselor aşa-zise clasice, găsirea
Mozaic… de primăvară
48
unor surse alternative: energia eoliana, geotermică, bioenergia sub diferitele sale forme şi multe
altele. La “multe altele” intră şi centralele nucleare, dar iată, cutremurul din Japonia, de la
începutul lunii martie 2011, a demonstrat că această alternativă nu e tocmai benefică pentru
omenire, oriunde ar locui ea. Japonia, ţara în care ştiinţa, tehnica şi lucrul bine făcut erau de prim-
ordin, a ajuns să nu poată gestiona o catastrofă naturală-un tzunami, să fie înfrântă de un cutremur
şi să retrăiască explozia atomică de la Hiroshima şi Nagasachi, de la sfârşitul celui de al doilea
război mondial. E clar că ceea ce s-a numit, până de curând “, renaşterea nucleară” s-a terminat
şi că preocuparea pentru energia verde va lua o amploare fără precedent. Catastrofa deschide
“uşa” spre căutări în alte “zone” ale Universului, pentru depistarea altor surse de energie.
Lăsând deci deoparte
energia atomică, trece din ce în ce
mai mult pe primul plan al
preocupărilor, în întreaga lume,
energia solară. După cum
apreciază specialiştii, Terra
primeşte în fiecare oră de la soare
circa 2 calorii pe centimetru
pătrat, sau 170 de miliarde de
megawaţi, ceea ce echivalează cu
o putere de peste 100. 000 de ori
mai mare decât în centralele electrice din întreaga lume. Din păcate, în procesele biochimice care
se produc pe Pământ nu este folosită decât a 10. 000-a parte din uriaşa cantitate de energie solară,
iar omul exploatează abia o miliardime din aceasta cantitate. Pe 24 martie, la New York, o
asociaţie a oamenilor de ştiinţă numită SEIA (Solar Energy Industries Association) a afirmat că
anul 2011 va fi anul energiei solare. Sigur e că alternativa la energia nucleară, care a dovedit cât
de periculoasă este, o reprezintă energia solară şi cea eoliană. Actualmente, China este ţara care
conduce industria producerii echipamentelor necesare captării energiei solare (25%), în timp ce
Japonia produce doar 10% din acest echipament.
Fără a explica, acum, care sunt metodele de captare şi utilizare a acestei forme de energie,
ce se dovedesc, pe zi ce trece, tot mai multe, mai perfecţionate şi mai eficiente, trebuie arătat că
în lume funcţionează deja câteva sute de mii de încălzitoare simple, montate pe acoperişurile
caselor din zonele calde şi chiar din cele temperate. Surprinzător, ţara în care se produce şi se
foloseşte, astăzi, cea mai mare cantitate de energie solară este India, ţară care şi-a propus să
investească în această formă de energie verde 2 miliarde de dolari, în următorii cinci ani.
Denis David, clasa a XI-a A
Mozaic… de primăvară
49
Misterul oraşelor subterane
Citind, zilele trecute, despre misterele
de la Machu Picchu, mă gândeam că şi acum,
în al doilea deceniu al mileniului III,
cunoaşterea umană este limitată. Descoperit
în Anzii din Peru, la 2700 m. altitudine, abia
cu un secol în urmă( în 1911), din
întâmplare, de către arheologul Hiram
Bingham, rămâne, în continuare, o enigmă.
Fost un adevărat oraş, cu clădiri ce puteau
adăposti 500-1000 de persoane, nu se ştie
nici când, nici cine, nici cum l-a construit. Se
presupune că ar fi fost un oraş sacru al incaşilor, de pe la 1400 d. Cr., fără a se cunoaşte numele
lui adevărat; i s-a spus Machu Picchu- asta însemnând ,,Vechiul Pisc în limba quechua- atunci
când a fost descoperit. Misterul pietrelor de la Stonehenge, monument preistoric aflat în
Wiltshire, Anglia, şi datând probabil din anii 3000-2500 î. d. Cr., despre care nu se ştie, încă, în
ce scop a fost ridicat, îi frământă în continuare pe istorici şi arheologi.
Cea mai recentă descoperire, absolut fascinantă, s-a făcut, în a doua jumătate a secolului
XX, în Turcia: oraşele subterane. În 1963, în regiunea Capadocia din Anatolia centrală, un
Mozaic… de primăvară
50
locuitor dărâma un perete al casei sale şi a descoperit că
în spatele acestuia se ascundea o cameră misterioasă din
care a trecut în alta şi apoi în alta… Aşa a fost scos la
lumină oraşul subteran de la Derinkuyu. Se presupune
că a fost săpat prin anul 1400 î. d. Cr., cu scop de
apărare, şi se crede că are 20 de niveluri în subteran,
săpate 85 de metri în adâncime. Sunt deschise opt
niveluri care pot fi vizitate de către turişti, celelalte fiind
parţial surpate sau încă în curs de cercetare. Probabil că
aceste oraşe au fost construite de locuitorii din vechime
pentru a se apăra de invadatori, iar mai târziu, au
devenit loc de refugiu pentru creştinii prigoniţi.
Încăpeau la Derinkuyu lejer 10000 de persoane cu
animalele lor şi cu provizii. Intrările în subteran puteau
fi blocate din interior cu mari uşi circulare din piatră, ce
nu puteau fi urnite din exterior; aveau 500 kg., 50 cm. grosime şi un diametru de 1,5 metri.
Amenajarea spaţiului a avut în vedere toate utilităţile: avea grajduri pentru animale, cantine, o
biserică având baza în formă de cruce, bucătării, prese pentru vin şi ulei, magazii, magazin
alimentar, şcoală, bar şi camere de locuit. Era situat deasupra unui râu subteran, avea fântâni şi un
extraordinar sistem de ventilaţie, care îi uimeşte şi azi pe ingineri, neputând fi explicat modul de
construcţie. Printr-un tunel de 8 km. acest oraş are cale de comunicare cu un altul - oraşul
subteran de la Kaymakl. Au fost descoperite, până acum, opt oraşe subterane în Turcia.
Trăim într-o lume a misterelor, totul în jurul nostru este o provocare.
Bogdan Răul, cl. a XII-a A
Mozaic… de primăvară
51
Foto Cărţile
Cuvinte….
Mozaic… de primăvară
52
Învingerea groazei
Am scris pe o hârtie
Despre o familie de rromi
Cercetez în fiecare zi
Viaţa lor zgomotoasă
Ei fac divertisment şi concerte
În fiecare gară
Şi cursează cu mercedesurile tunate
De la Iaşi la Salcea
Au cheltuieli la primărie
Dar nu le plătesc
Au copii ca nişte inamici
Bacu li se pare un meci
Cînd au greutăţi
Vînd morcovi online
Înving timpul cu un poker
Ochii-s goi de visuri
Pleşu zboară pînă la medici.
Şansă la viaţă!
Mihaela Sitaru, cl. a XII-a A
Le rêve
Quelqu’un me dit si franchement
Que tout il va détruire …
Recouvert d’un noir vêtement
Tout de suite il nous porte …
De courir, j’essaie
Mais je ne trouve pas la clé
Suis-je en danger ?
J’espère que ce n’est pas la réalité …
Et je me réveille …
Andreea Căldăruş, cl. a X-a A
Aurelian Cătălin Roşu, clasa a XI-a C
Exerciţiu avangardist…
Mozaic… de primăvară
53
Încurcătură
Familiile încearcă să uite de greutăţi
Când viaţa învinge timpul
Cheltuielile lasă un gol
Groaza nu întârzie să apară
Medicii atrag un concert de reproşuri
Zilnic facturile cresc
Primăria promite că decontează tichetele
Dar face divertisment on-line
La bac toţi vor un şase
Romii merg in Mercedes-uri tunate
Aducând divertisment
Prin cursele ilegale de la Iaşi la Salcea
Amenzile sunt doar pe hârtie
Inamicii merg în Italia la meci
Pleşu zgomotos face manevre.
Gabriel Oroşanu, cl. a XII-a A
Parfum
La marginea iazului,
În parfum de vară,
Oamenii aleargă spre aventură.
Prin mizerie merg pe drumuri desfundate
Spre locuri modernizate.
In grădina iubirii,
Viaţa e ca un măr
Luat din magazinul discordiei
controlat de moarte.
Existenţa miroase a fum.
Elena Vieriu, cl. a XII-a C
Mozaic… de primăvară
54
România zilelor noastre
Familiile au greutăţile lor.
Viţa lor în taină
Fără decontări de la primărie
E doar un meci.
Rromi cu Mercedes-uri tunate
Fac curse de la Iaşi la Salcea
Fac manevre, iau amenzi,
Înving timpul până la bac.
Medici zi de zi merg
La concerte zgomotoase
Pleşu e cu divertismentul
Fără hârtii,
Totul online.
Ochii inamicilor s-au mărit de groază
Zboară un zimbru.
Totu-i gol.
Alexandru Hriţac, cl. a XII-a A
Primăvară
Mergând pe dealul de lângă casă
Printre copacii din livadă privesc
Cum o furtună de vară
Ia florile fără culoare... și gardul e nevopsit.
Un tânăr cântă muzica iubirii la fereastră,
Iar iarba se leagănă înspre orizont
Unde izvorul visează să devină fântână.
Iuliana Langa, cl. a XII-a C
Aurelian Cătălin Roşu, clasa a XI-a C
Mozaic… de primăvară
Manevre
Pleşu ne-a dat un avertisment
Să nu plătim amenzi la concert
Să mergem cu Mercedesul tunat până la
Salcea
Cu toată familia de rromi la meci.
Să nu ne trebuiască medici,
Să uităm de bac.
Şansele sunt mici,
Peste tot sunt inamici.
Ne îmbrăcăm cu haine cumpărate de la Iaşi
Uităm de greutăţi, de cheltuieli.
Ne îndreptăm spre primărie...
Maşini de curse sunt peste tot
Groaza ne cuprinde.
Iau hârtia zi de zi
O pun la ochi, şi...
Am învins!
Sunt un morcov portocaliu şi plin de viaţă.
Mă îndrept spre cer,
Un zgomot se aude... e... zboruri de avioane.
Şansele sunt mici,
Peste tot sunt inamici.
Alexandru Munteanu, cl. a XII-a A
Tânărul îndrăgostit
Mergând spre fântână
Un crivăț de peste deal mă vânează
Şi un copac din livadă se leagănă,
Voi ajunge la îndeplinirea unui vis.
Tânărul privind spre casă
Cântă muzica iubirii la fereastră
Mirosind, din când în când, câte o floare
Gândul îi este la o vară furtunoasă.
Mașina se vinde ca o tablă,
tabloul orizontului e vopsit cu o singură
culoare,
dincoace de gard, ca în vis
un dulap drăguț se face lângă prispă.
Iuliana Langa, cl. a XII-a
Emoţia lecturii Liceanului
Dorul nespus de lectură al Liceanului vine din credinţa (îndreptăţită, de altfel) că nici un
sacrificiu – de o oră, chiar două! – nu va rămâne nerăsplătit. Scopul este nobil – învingerea sau măcar
atenuarea materialităţii imediate printr-un joc de imagini estetice traduse într-un limbaj adeseori
inaccesibil Liceanului obişnuit să citească mai rar…
Adeseori, emoţiile Liceanului sunt mai mult inconştiente pe parcursul lecturii. Dar comunicarea
verbală – şi, mai ales, cea non- verbală –, din timpul orei de curs, poate trezi conştientizarea lor,
putându-se observa reacţii bine definite vizavi de componentele unei analize literare sau ale unei
dezbateri. Extaziat de reuşita parcurgerii în totalitate a unei cărţi, Liceanul adoptă, imediat, orgolios, o
atitudine de superioritate faţă de cei care nu „au putut ” citi, aliindu-se, cu mândrie, grupului
învingătorilor. Aflat într-o stare de elevaţie intelectuală, se trezeşte surprins de ratarea celorlalţi. De
55
Mozaic… de primăvară
56
ce nu au putut? Doar este atât de
simplu!? Surprindere, uimire, uluire,
satisfacţie, amuzament, încântare – iar
lista emoţiilor poate continua… El nu a
acceptat eşecul; s-a străduit să pătrundă
tainele firii şi ale legii intrinseci pe care
discursul operei l-a oferit ca suport
spiritului său analitic şi resorturilor sale
imaginative.
Incongruenţa schemelor de
interpretare din timpul lecturii a fost
parţial anulată de încrederea în finalul
actului său eroic. A lectura nu
presupune, în mod obligatoriu, pentru Licean, a trăi conştient o sumă de emoţii diverse, ci – mai
curând – (s)cufundarea într-un timp special, care îl abstrage din permanenţa unei lumi bine cunoscute.
Dezamăgit, contrariat sau fericit la finalul lecturii, elevul trăieşte stări emoţionale puternice,
relevante, de altfel, pentru nivelul de conştiinţă atins în timpul parcurgerii cărţii.
La oră, Liceanul retrăieşte mult mai acut, apăsător şi ireversibil, decodarea unei substanţe
estetice superioare, conştientizând (de multe ori, abia acum) răspunsul său direcţionat de evaluare a
cărţii printr-o matrice afectivă intensă. Modelul analitic de interpretare a unei opere literare poate
provoca frică Liceanului, care nu întotdeauna este ajutat – în mod corespunzător – să aprecieze, rapid
şi obiectiv, situaţia. Ca efect al
instinctului de conservare, frica este
autentică, normală, corectă.
Reîntâlnită, însă, la acelaşi elev, ea
presupune o persistenţă negativă,
reziduală, pe care noi – profesorii – o
putem anula prin învăţarea elevului în
legătură cu modalitate de controlare a
acesteia. Procesele cognitive au forţa
necesară pentru a distruge definitiv
un sentiment inautentic şi frustrant.
Lectura trebuie să fie o sursă de
înfrumuseţare interioară şi nu de abuz
asupra fiinţei. Dirijată, programată sau spontană, lectura trebuie să fie calea către un Altul mai bun,
mai tolerant, mai deschis emoţiilor necontaminate, nepervertite, sănătoase.
Prof. Camelia Hreban