Variable-frequency drive Small variable frequency drive A variable-frequency drive (VFD) is a system for controlling the rotational speed of an alternating current (AC) electric motor by controlling the frequency of the electrical power supplied to the motor. A variable frequency drive is a specific type of adjustable-speed drive . Variable-frequency drives are also known as adjustable-frequency drives (AFD), variable-speed drives (VSD), AC drives, microdrives or inverter drives. Since the voltage is varied along with frequency, these are sometimes also called VvVF (variable voltage variable frequency) drives. Variable-frequency drives are widely used. In ventilation systems for large buildings, variable-frequency motors on fans save energy by allowing the volume of air moved to match the system demand. They are also used on pumps, conveyor and machine tool drives. VFD types All VFDs use their output devices (IGBTs , transistors, thyristors ) only as switches, turning them only on or off. Using a linear device such as a transistor in its linear mode
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Variable-frequency drive
Small variable frequency drive
A variable-frequency drive (VFD) is a system for controlling the rotational speed of an alternating current (AC) electric motor by controlling the frequency of the electrical power supplied to the motor. A variable frequency drive is a specific type of adjustable-speed drive. Variable-frequency drives are also known as adjustable-frequency drives (AFD), variable-speed drives (VSD), AC drives, microdrives or inverter drives. Since the voltage is varied along with frequency, these are sometimes also called VvVF (variable voltage variable frequency) drives.
Variable-frequency drives are widely used. In ventilation systems for large buildings, variable-frequency motors on fans save energy by allowing the volume of air moved to match the system demand. They are also used on pumps, conveyor and machine tool drives.
VFD types
All VFDs use their output devices (IGBTs, transistors, thyristors) only as switches, turning them only on or off. Using a linear device such as a transistor in its linear mode is impractical, since the power dissipated in these devices would be about as much as the power delivered to the load.
In a constant voltage converter, the intermediate DC link voltage remains approximately constant during each output cycle. In constant current drives, a large inductor is placed between the input rectifier and the output bridge, so the current delivered is nearly constant. A cycloconverter has no input rectifier or DC link and instead connects each output terminal to the appropriate input phase.
The most common type of packaged VF drive is the constant-voltage type, using pulse width modulation to control both the frequency and effective voltage applied to the motor load.
VFD system description
VFD system
A variable frequency drive system generally consists of an AC motor, a controller and an operator interface.
VFD motor
The motor used in a VFD system is usually a three-phase induction motor. Some types of single-phase motors can be used, but three-phase motors are usually preferred. Various types of synchronous motors offer advantages in some situations, but induction motors are suitable for most purposes and are generally the most economical choice. Motors that are designed for fixed-speed operation are often used. Certain enhancements to the standard motor designs offer higher reliability and better VFD performance, such as MG-31 rated motors.
VFD controller
Variable frequency drive controllers are solid state electronic power conversion devices. The usual design first converts AC input power to DC intermediate power using a rectifier or converter bridge. The rectifier is usually a three-phase, full-wave-diode bridge. The DC intermediate power is then converted to quasi-sinusoidal AC power using an inverter switching circuit. The inverter circuit is probably the most important section of the VFD, changing DC energy into three channels of AC energy that can be used by an AC motor. These units provide improved power factor, less harmonic distortion, and low sensitivity to the incoming phase sequencing than older phase controlled converter VFD's. Since incoming power is converted to DC, many units will accept single-phase as well as three-phase input power (acting as a phase converter as well as a speed controller); however the unit must be derated when using single phase input as only part of the rectifier bridge is carrying the connected load.
As new types of semiconductor switches have been introduced, these have promptly been applied to inverter circuits at all voltage and current ratings for which suitable devices are available. Introduced in the 1980s, the insulated-gate bipolar transistor (IGBT) became the device used in most VFD inverter circuits in the first decade of the 21st century.
AC motor characteristics require the applied voltage to be proportionally adjusted whenever the frequency is changed in order to deliver the rated torque. For example, if a motor is designed to operate at 460 volts at 60 Hz, the applied voltage must be reduced to 230 volts when the frequency is reduced to 30 Hz. Thus the ratio of volts per hertz must be regulated to a constant value (460/60 = 7.67 V/Hz in this case). For optimum performance, some further voltage adjustment may be necessary especially at low speeds, but constant volts per hertz is the general rule. This ratio can be changed in order to change the torque delivered by the motor.
In addition to this simple volts per hertz control more advanced control methods such as vector control and direct torque control (DTC) exist. These methods adjust the motor voltage in such a way that the magnetic flux and mechanical torque of the motor can be precisely controlled.
The usual method used to achieve variable motor voltage is pulse-width modulation (PWM). With PWM voltage control, the inverter switches are used to construct a quasi-sinusoidal output waveform by a series of narrow voltage pulses with pseudosinusoidal varying pulse durations.
Operation of the motors above rated name plate speed (base speed) is possible, but is limited to conditions that do not require more power than nameplate rating of the motor. This is sometimes called "field weakening" and, for AC motors, means operating at less than rated volts/hertz and above rated name plate speed. Permanent magnet synchronous motors have quite limited field weakening speed range due to the constant magnet flux linkage. Wound rotor synchronous motors and induction motors have much wider speed range. For example, a 100 hp, 460 V, 60 Hz, 1775 RPM (4 pole) induction motor supplied with 460 V, 75 Hz (6.134 V/Hz), would be limited to 60/75 = 80% torque at 125% speed (2218.75 RPM) = 100% power. At higher speeds the induction motor torque has to be limited further due to the lowering of the breakaway torque of the motor. Thus rated power can be typically produced only up to 130...150 % of the rated name plate speed. Wound rotor synchronous motors can be run even higher speeds. In rolling mill drives often 200...300 % of the base speed is used. Naturally the mechanical strength of the rotor and lifetime of the bearings is also limiting the maximum speed of the motor. It is recommended to consult the motor manufacturer if more than 150 % speed is required by the application.
An embedded microprocessor governs the overall operation of the VFD controller. The main microprocessor programming is in firmware that is inaccessible to the VFD user. However, some degree of configuration programming and parameter adjustment is usually provided so that the user can customize the VFD controller to suit specific motor and driven equipment requirements.
VFD operator interface
The operator interface, also commonly known as an Human Machine Interface (HMI), provides a means for an operator to start and stop the motor and adjust the operating speed. Additional operator control functions might include reversing and switching between manual speed adjustment and automatic control from an external process control signal. The operator interface often includes an alphanumeric display and/or indication lights and meters to provide information about the operation of the drive. An operator interface keypad and display unit is often provided on the front of the VFD controller as shown in the photograph above. The keypad display can often be cable-connected and mounted a short distance from the VFD controller. Most are also provided with input and output (I/O) terminals for connecting pushbuttons, switches and other operator interface devices or control signals. A serial communications port is also often available to allow the VFD to be configured, adjusted, monitored and controlled using a computer.
VFD Operation
When an induction motor is connected to a full voltage supply, it draws several times (up to about 6 times) its rated current. As the load accelerates, the available torque usually drops a little and then rises to a peak while the current remains very high until the motor approaches full speed.
By contrast, when a VFD starts a motor, it initially applies a low frequency and voltage to the motor. The starting frequency is typically 2 Hz or less. Thus starting at such a low frequency
avoids the high inrush current that occurs when a motor is started by simply applying the utility (mains) voltage by turning on a switch. After the start of the VFD, the applied frequency and voltage are increased at a controlled rate or ramped up to accelerate the load without drawing excessive current. This starting method typically allows a motor to develop 150% of its rated torque while the VFD is drawing less than 50% of its rated current from the mains in the low speed range. A VFD can be adjusted to produce a steady 150% starting torque from standstill right up to full speed. Note, however, that cooling of the motor is usually not good in the low speed range. Thus running at low speeds even with rated torque for long periods is not possible due to overheating of the motor. If continuous operation with high torque is required in low speeds an external fan is needed. Please consult the manufacturer of the motor and/or the VFD.
In principle, the current on the motor side is in direct proportion of the torque that is generated and the voltage on the motor is in direct proportion of the actual speed, while on the network side, the voltage is constant, thus the current on line side is in direct proportion of the power drawn by the motor, that is U.I or C.N where C is torque and N the speed of the motor (we shall consider losses as well, neglected in this explanation).
(1) n stands for network (grid) and m for motor(2) C stands for torque [Nm], U for voltage [V], I for current [A], and N for speed [rad/s]We neglect losses for the moment :Un.In = Um.Im (same power drawn from network and from motor)Um.Im = Cm.Nm (motor mechanical power = motor electrical power)Given Un is a constant (network voltage) we conclude : In = Cm.Nm/Un That is "line current (network) is in direct proportion of motor power".
With a VFD, the stopping sequence is just the opposite as the starting sequence. The frequency and voltage applied to the motor are ramped down at a controlled rate. When the frequency approaches zero, the motor is shut off. A small amount of braking torque is available to help decelerate the load a little faster than it would stop if the motor were simply switched off and allowed to coast. Additional braking torque can be obtained by adding a braking circuit (resistor controlled by a transistor) to dissipate the braking energy. With 4-quadrants recifiers (active-front-end), the VFD is able to brake the load by applying a reverse torque and reverting the energy back to the network.
Power line harmonics
While PWM allows for nearly sinusoidal currents to be applied to a motor load, the diode rectifier of the VFD takes roughly square-wave current pulses out of the AC grid, creating harmonic distortion in the power line voltage. When the VFD load size is small and the available utility power is large, the effects of VFD systems slicing small chunks out of AC grid generally go unnoticed. Further, in low voltage networks the harmonics caused by single phase equipment such as computers and TVs are such that they are partially cancelled by three-phase diode bridge harmonics.
However, when either a large number of low-amperage VFDs, or just a few very large-load VFDs are used, they can have a cumulative negative impact on the AC voltages available to other utility customers in the same grid.
When the utility voltage becomes misshapen and distorted the losses in other loads such as normal AC motors are increased. This may in the worst case lead to overheating and shorter operation life. Also substation transformers and compensation capacitors are affected, the latter especially if resonances are aroused by the harmonics.
In order to limit the voltage distortion the owner of the VFDs may be required to install filtering equipment to smooth out the irregular waveform. Alternately, the utility may choose to install filtering equipment of its own at substations affected by the large amount of VFD equipment being used. In high power installations decrease of the harmonics can be obtained by supplying the VSDs from transformers that have different phase shift.
Further, it is possible to use instead of the diode rectifier a similar transistor circuit that is used to control the motor. This kind of rectifier is called active infeed converter in IEC standards. However, manufacturers call it by several names such as active rectifier, ISU (IGBT Supply Unit), AFE (Active Front End) or four quadrant rectifier. With PWM control of the transistors and filter inductors in the supply lines the AC current can be made nearly sinusoidal. Even better attenuation of the harmonics can be obtained by using an LCL (inductor-capacitor-inductor) filter instead of single three-phase filter inductor.
Additional advantage of the active infeed converter over the diode bridge is its ability to feed back the energy from the DC side to the AC grid. Thus no braking resistor is needed and the efficiency of the drive is improved if the drive is frequently required to brake the motor.
Applications considerations
The output voltage of a PWM VFD consists of a train of pulses switched at the carrier frequency. Because of the rapid rise time of these pulses, transmission line effects of the cable between the drive and motor must be considered. Since the transmission-line impedance of the cable and motor are different, pulses tend to reflect back from the motor terminals into the cable. The resulting voltages can produce up to twice the rated line voltage for lone cable runs, putting high stress on the cable and motor winding and eventual insulation failure. Increasing the cable or motor size/type for long runs and 480v or 600v motors will help offset the stresses imposed upon the equipment due to the VFD (modern 230v single phase motors not effected). At 460 V, the maximum recommended cable distances between VFDs and motors can vary by a factor of 2.5:1. The longer cables distances are allowed at the lower Carrier Switching Frequencies (CSF) of 2.5 kHz. The lower CSF can produce audible noise at the motors. For applications requiring long motor cables VSD manufacturers usually offer du/dt filters that decrease the steepness of the pulses. For very long cables or old motors with insufficient winding insulation more efficient sinus filter is recommended. Expect the older motor's life to shorten. Purchase VFD rated motors for the application.
Further, the rapid rise time of the pulses may cause trouble with the motor bearings. The stray capacitance of the windings provide paths for high frequency currents that close through the bearings. If the voltage between the shaft and the shield of the motor exceeds few volts the stored charge is discharged as a small spark. Repeated sparking causes erosion in the bearing surface that can be seen as fluting pattern. In order to prevent sparking the motor cable should provide a low impedance return path from the motor frame back to the inverter. Thus it is essential to use a cable designed to be used with VSDs.
In big motors a slip ring with brush can be used to provide a bypass path for the bearing currents. Alternatively isolated bearings can be used.
The 2.5 kHz and 5 kHz CSFs cause less motor bearing problems than caused by CSFs at 20 kHz. Shorter cables are recommended at the higher CSF of 20 kHz. The minimum CSF for synchronize tracking of multiple conveyors is 8 kHz.
The high frequency current ripple in the motor cables may also cause interference with other cabling in the building. This is another reason to use a motor cable designed for VSDs that has a symmetrical three-phase structure and good shielding. Further, it is highly recommended to route the motor cables as far away from signal cables as possible.
Available VFD power ratings
Variable frequency drives are available with voltage and current ratings to match the majority of 3-phase motors that are manufactured for operation from utility (mains) power. VFD controllers designed to operate at 111 V to 690 V are often classified as low voltage units. Low voltage units are typically designed for use with motors rated to deliver 0.2 kW or 1/4 horsepower (hp) up to several megawatts. For example, the largest ABB ACS800 single drives are rated for 5.6 MW . Medium voltage VFD controllers are designed to operate at 2,400/4,162 V (60 Hz), 3,000 V (50 Hz) or up to 10 kV. In some applications a step up transformer is placed between a low voltage drive and a medium voltage load. Medium voltage units are typically designed for use with motors rated to deliver 375 kW or 500 hp and above. Medium voltage drives rated above 7 kV and 5,000 or 10,000 hp should probably be considered to be one-of-a-kind (one-off) designs.
Medium voltage drives are generally rated amongst the following voltages : 2,3 KV - 3,3 Kv - 4 Kv - 6 Kv - 11 KvThe in-between voltages are generally possible as well. The power of MV drives is generally in the range of 0,3 to 100 MW however involving a range a several different type of drives with different technologies.
Brushless DC motor drives
Much of the same logic contained in large, powerful VFDs is also embedded in small brushless DC motors such as those commonly used in computer fans. In this case, the chopper usually converts a low DC voltage (such as 12 volts) to the three-phase current used to drive the electromagnets that turn the permanent magnet rotor.
Ca principiu de functionare:
1. Tensiunea trifazica se redreseaza cu o punte de 6 diode, se filtreaza.
2. Se genereaza dintr-un microcontroller 6 pwm-uri necesare comenzii semipuntilor cu
tranzistori
3. Se aplica semnalul prin niste drivere specializate la semipunti
4. Si gata treaba.....
Nota:
La 1. Teoria redresarii trifazice - clasic.
La 2. Microcontrollerul trebuie sa genereze 3 semnale sinus decalate intre ele cu 120
grade (vezi pct 1 - forme de unda a semnalului trifazic).
Atentie, cele 3 semnale sunt de fapt 6 jumatati de sinus=semialternante, pentru a putea
comanda cei 6 tranzistori (in perechi de cate 2 conectati in semipunte H).
In cazul in care puterea nu depaseste 250 W poti sa mergi cu IRF-uri
Daca vrei >250W trebuie sa bagi ceva mai scump pe partea de putere IGBT-uri
(tranzistoare cu grila si emitor-colector, vezi BUP314).
Aici intervine si partea de monitorizare consum curent (de catre un motor de ex.) Pe
partea asta apar mari probleme daca este facuta electronica fara instrumente de masura
(osciloscop cu memorie, stand mecanic pentru simulat sarcini, etc).
La turatii mici (sub 10% din turatia normala a motorului pt. 50Hz) trebuie asigurat pe
langa limitare de curent si o monitorizare de tensiune pe cele 3 infashurari pentru a putea
mentinu un cuplu constant. Cei care au testat motoare pas cu pas stiu ca la o frecventa
(de rezonanta) motorul "pierde pasi" daca este pus la o sarcina apropiata de maximul dat
de catalog. Asa se intampla si cu trifazicul.
La frecvente mai mari de 75Hz motorul pirde mult din cuplu (asta in functie de
producatorul motorului - romanesc, siemens, etc)
Da, uite ca m-am luat cu alte prostii si nu mai termin...
La 3. Driverele sunt bune la ceva... (vezi IR2130) ataca direct tranzistorii si rezolva
problema celor 400V intre cele 2 grile a unei perechi de tranzistori (plus multe alte
protectii).
La 4. Poti sa termini treaba dupa ce poti sa gandesti o sursa "ce transforma" 220V / 50Hz
in 220V / 0Hz...100Hz (sinus). Vezi PIC sau ATMEL, IR2111, IRF740 (sau BUP314 + diode
IXIS pentru puteri mai mari).
P.S. Este o treaba care se poate rezolva, daca ai rabdare si staruintza.
Vezi MicroMaster420 de la Siemens, ce stie sa faca, ca sa sti ce sa faci.
Bafta si spor la treaba.
Circuit description
Top: Simple inverter circuit shown with anelectromechanical switch
and automatic equivalent
auto-switching device implemented with two transistors and split winding auto-transformer in place of the mechanical
switch.
Square waveform with fundamental sine wave component, 3rd harmonic and 5th harmonic
Basic designs
In one simple inverter circuit, DC power is connected to a transformer through the centre tap of the
primary winding. A switch is rapidly switched back and forth to allow current to flow back to the DC
source following two alternate paths through one end of the primary winding and then the other. The
alternation of the direction of current in the primary winding of the transformer produces alternating
current (AC) in the secondary circuit.
The electromechanical version of the switching device includes two stationary contacts and a spring
supported moving contact. The spring holds the movable contact against one of the stationary
contacts and an electromagnet pulls the movable contact to the opposite stationary contact. The
Motorul de inducţie trifazat este cel mai răspândit motor electric
Un motor electric (sau electromotor) este un dispozitiv ce transformă energia electrică în energie mecanică. Transformarea inversă, a energiei mecanice în energie electrică, este realizată de un generator electric. Nu există diferenţe de principiu semnificative între cele două tipuri de maşini electrice, acelaşi dispozitiv putând îndeplini ambele roluri în situaţii diferite.
Principiul de funcţionare
Majoritatea motoarelor electrice funcţionează pe baza forţelor electromagnetice ce acţionează asupra unui conductor parcurs de curent electric aflat în câmp magnetic. Există însă şi motoare electrostatice construite pe baza forţei Coulomb şi motoare piezoelectrice.
Utilizare
Fiind construite într-o gamă extinsă de puteri, motoarele electrice sunt folosite la foarte multe aplicaţii: de la motoare pentru componente electronice (hard disc, imprimantă) până la acţionări electrice de puteri foarte mari (pompe, locomotive, macarale).
Clasificare
Motoarele electrice pot fi clasificate după tipul curentului electric ce le parcurge: motoare de curent continuu şi motoare de curent alternativ. În funcţie de numărul fazelor în care funcţionează motoarele electrice pot fi motoare monofazate sau motoare polifazate.
În funcţie de tipul de excitaţie se împart în trei categorii:
Motoare derivaţie
Motoare serie
Motoare mixte
Motoare de curent alternativ
Motoare asincrone
Motoare cu inele de contact ( rotorul bobinat)
Motoare cu rotorul în scurtcircuit
Motoare de tipuri speciale
Motoare cu bare înalte
Motoare cu dublă colivie Dolivo-Dobrovolski
Motoare sincrone
Elemente constructive
Indiferent de tipul motorului, acesta este construit din două părţi componente: stator şi rotor. Statorul este partea fixă a motorului, în general exterioară, ce include carcasa, bornele de alimentare, armătura feromagnetică statorică şi înfăşurarea statorică. Rotorul este partea mobilă a motorului, plasată de obicei în interior. Este format dintr-un ax şi o armătură rotorică ce susţine înfăşurarea rotorică. Între stator şi rotor există o porţiune de aer numită întrefier ce permite mişcarea rotorului faţă de stator. Grosimea întrefierului este un indicator important al performanţelor motorului.
Motorul de curent continuu
Motorul de curent continuu a fost inventat în 1873 de Zénobe Gramme prin conectarea unui generator de curent continuu la un generator asemănător. Astfel, a putut observa că maşina se roteşte, realizând conversia energiei electrice absorbite de la generator.
Motorul de curent continuu are pe stator polii magnetici şi bobinele polare concentrate care creează câmpul magnetic de excitaţie. Pe axul motorului este situat un colector ce schimbă sensul curentului prin înfăşurarea rotorică astfel încât câmpul magnetic de excitaţie să exercite în permanenţă o forţă faţă de rotor.
În funcţie de modul de conectare a înfăşurării de excitaţie motoarele de curent continuu pot fi clasificate în:
motor cu excitaţie independentă - unde înfăşurarea statorică şi înfăşurarea rotorică sunt conectate la două surse separate de tensiune
motor cu excitaţie paralelă - unde înfăşurarea statorică şi înfăşurarea rotorică sunt legate în paralel la aceaşi sursă de tensiune
motor cu excitaţie serie - unde înfăşurarea statorică şi înfăşurarea rotorică sunt legate în serie
motor cu excitaţie mixtă - unde înfăşurarea statorică este divizată în două înfăşurări, una conectată în paralel şi una conectată în serie.
Înfăşurarea rotorică parcursă de curent va avea una sau mai multe perechi de poli magnetici echivalenţi. Rotorul se deplasează în câmpul magnetic de excitaţie până când polii rotorici se aliniază în dreptul polilor statorici opuşi. În acelaşi moment, colectorul schimbă sensul curenţilor rotorici astfel încât polaritatea rotorului se inversează şi rotorul va continua deplasarea până la următoarea aliniere a polilor magnetici.
Pentru acţionări electrice de puteri mici şi medii, sau pentru acţionări ce nu necesită câmp magnetic de excitaţie variabil, în locul înfăşurărilor statorice se folosesc magneţi permanenţi.
Turaţia motorului este proporţională cu tensiunea aplicată înfăşurării rotorice şi invers proporţională cu câmpul magnetic de excitaţie. Turaţia se reglează prin varierea tensiunii aplicată motorului până la valoarea nominală a tensiunii, iar turaţii mai mari se obţin prin slăbirea câmpului de excitaţie. Ambele metode vizează o tensiune variabilă ce poate fi obţinută folosind un generator de curent continuu (grup Ward-Leonard), prin înserierea unor rezistoare în circuit sau cu ajutorul electronicii de putere (redresoare comandate, choppere).
Motor universal folosit la râşniţele de cafea
Cuplul dezvoltat de motor este direct proporţional cu curentul electric prin rotor şi cu câmpul magnetic de excitaţie. Reglarea turaţiei prin slăbire de câmp se face, aşadar, cu diminuare a cuplului dezvoltat de motor. La motoarele serie acelaşi curent străbate înfăşurarea de excitaţie şi înfăşurarea rotorică. Din această consideraţie se pot deduce două caracteristici ale motoarelor serie: pentru încărcări reduse ale motorului, cuplul acestuia depinde de pătratul curentului electric absorbit; motorul nu trebuie lăsat să funcţioneze în gol pentru că în acest caz valoarea intensităţii curentului electric absorbit este foarte redusă şi implicit câmpul de excitaţie este redus, ceea ce duce la ambalarea maşinii până la autodistrugere. Motoarele de curent continuu cu excitaţie serie se folosesc în tracţiunea electrică urbană şi feroviară (tramvaie, locomotive).
Schimbarea sensului de rotaţie se face fie prin schimbarea polarităţii tensiunii de alimentare, fie prin schimbarea sensului câmpului magnetic de excitaţie. La motorul serie, prin schimbarea polarităţii tensiunii de alimentare se realizează schimbarea sensului ambelor mărimi şi sensul de rotaţie rămâne neschimbat. Aşadar, motorul serie poate fi folosit şi la
tensiune alternativă, unde polaritatea tensiunii se inversează o dată în decursul unei perioade. Un astfel de motor se numeşte motor universal şi se foloseşte în aplicaţii casnice de puteri mici şi viteze mari de rotaţie (aspirator, mixer).
Motorul de curent alternativ
Motoarele de curent alternativ funcţionează pe baza principiului câmpului magnetic învârtitor. Acest principiu a fost identificat de Nikola Tesla în 1882. În anul următor a proiectat un motor de inducţie bifazat, punând bazele maşinilor electrice ce funcţionează pe baza câmpului magnetic învârtitor. Ulterior, sisteme de transmisie prin curent alternativ au fost folosite la generarea şi transmisia eficientă la distanţă a energiei electrice, marcând cea de-a doua Revoluţie industrială. Un alt punct important în istoria motorului de curent alternativ a fost inventarea de către Michael von Dolivo-Dobrowlsky în anul 1890 a rotorului în colivie de veveriţă.
Motorul de inducţie trifazat
Motorul de inducţie trifazat (sau motorul asincron trifazat) este cel mai folosit motor electric în acţionările electrice de puteri medii şi mari. Statorul motorului de inducţie este format din armătura feromagnetică statorică pe care este plasată înfăşurarea trifazată statorică necesară producerii câmpului magnetic învârtitor. Rotorul este format din armătura feromagnetică rotorică în care este plasată înfăşurarea rotorică. După tipul înfăşurării rotorice, rotoarele pot fi de tipul:
rotor în colivie de veveriţă (în scurtcircuit) - înfăşurarea rotorică este realizată din bare de aluminiu sau -mai rar- cupru scurtcircuitate la capete de două inele transversale.
rotor bobinat - capetele înfăşurării trifazate plasate în rotor sunt conectate prin interiorul axului la 3 inele. Accesul la inele dinspre cutia cu borne se face prin intermediul a 3 perii.
Prin intermediul inducţiei electromagnetice câmpul magnetic învârtitor va induce în înfăşurarea rotorică o tensiune. Această tensiune creează un curent electric prin înfăşurare şi asupra acestei înfăşurări acţionează o forţă electromagnetică ce pune rotorul în mişcare în sensul câmpului magnetic învârtitor. Motorul se numeşte asincron pentru că turaţia rotorului este întotdeauna mai mică decât turaţia câmpului magnetic învârtitor, denumită şi turaţie de sincronism. Dacă turaţia rotorului ar fi egală cu turaţia de sincronism atunci nu ar mai avea loc fenomenul de inducţie electromagnetică, nu s-ar mai induce curenţi în rotor şi motorul nu ar mai dezvolta cuplu.
Turaţia motorului se calculează în funcţie alunecarea rotorului faţă de turaţia de sincronism, care este cunoscută, fiind determinată de sistemul trifazat de curenţi.
Alunecarea este egală cu: , unde
n1 este turaţia de sincronism şin2 este turaţia rotorului.
, undef este frecvenţa tensiunii de alimentare şip este numărul de perechi de poli ai înfăşurării statorice.
Turaţia maşinii, în funcţie de turaţia câmpului magnetic învârtitor şi în funcţie de alunecare
este: .
Se observă că alunecarea este aproape nulă la mers în gol (când turaţia motorului este aproape egală cu turaţia câmpului magnetic învârtitor) şi este egală cu 1 la pornire, sau când rotorul este blocat. Cu cât alunecarea este mai mare cu atât curenţii induşi în rotor sunt mai intenşi. Curentul absorbit la pornirea prin conectare directă a unui motor de inducţie de putere medie sau mare poate avea o valoare comparabilă cu curentul de avarie al sistemelor de protecţie, în acest caz sistemul de protecţie deconectează motorul de la reţea. Limitarea curentului de pornire al motorului se face prin creşterea rezistenţei înfăşurării rotorice sau prin diminuarea tensiunii aplicate motorului. Creşterea rezitenţei rotorului se face prin montarea unui reostat la bornele rotorului (doar pentru motoarele cu rotor bobinat). Reducerea tensiunii aplicate se face folosind un autotransformator, folosind un variator de tensiune alternativă (pornirea lină) sau conectând iniţial înfăşurarea statorică în conexiune stea (pornirea stea-triungi - se foloseşte doar pentru motoarele destinate să funcţioneze în conexiune triunghi) sau prin înserierea de rezistoare la înfăşurarea statorică. La reducerea tensiunii de alimentare trebuie avut în vedere că cuplul motorului este proporţional cu pătratul tensiunii, deci pentru valori prea mici ale tensiunii de alimentare maşina nu poate porni.
Turaţia maşinii de inducţie se modifică prin modificarea alunecării sale sau prin modificarea turaţiei câmpului magnetic învârtitor. Alunecarea se poate modifica din tensiunea de alimentare şi din rezistenţa înfăşurării rotorice astfel: se creşte rezistenţa rotorică (prin folosirea unui reostat la bornele rotorice - doar la motoarele cu rotor bobinat) şi se variază tensiunea de alimentare (folosind autotransformatoare, variatoare de tensiune alternativă, cicloconvertoare) sau se menţine tensiunea de alimentare şi se variază rezistenţa din rotor (printr-un reostat variabil). Odată cu creşterea rezistenţei rotorice cresc şi pierderile din rotor şi implicit scade randamentul motorului. O metodă interesantă de reglare a turaţiei sunt cascadele de recuperare a puterii de alunecare. La bornele rotorice este conectat un redresor, iar la bornele acestuia este conectat un motor de curent continuu aflat pe acelaşi ax cu motorul de inducţie (cascadă Krämmer cu recuperare puterii de alunecare pe cale mecanică). Tensiunea indusă în rotor este astfel redresată şi aplicată motorului de curent continuu astfel încât cuplul dezvoltat de motorul de curent continuu se însumează cuplului dezvoltat de motorul de inducţie. Reglarea turaţiei motorului de inducţie se face prin reglarea curentului prin înfăşurarea de excitaţie. În locul motorului de curent continuu se poate folosi un invertor cu tiristoare şi un transformator de adaptare (cascadă Krämmer cu recuperare puterii de alunecare pe cale electrică). Tensiunea indusă în rotor este astfel redresată şi prin intermediul invertorului şi a transformatorului este reintrodusă în reţea. Reglarea vitezei se face din unghiul de aprindere al tiristoarelor.
Turaţia câmpului magnetic învârtitor se poate modifica din frecvenţa tensiunii de alimentare şi din numărul de perechi de poli ai maşinii. Numărul de perechi de poli se modifică folosind o înfăşurare specială (înfăşurarea Dahlander) şi unul sau mai multe contactoare. Frecvenţa de alimentare se modifică folosind invertoare. Pentru frecvenţe mai mici decât frecvenţa nominală a motorului (50 Hz pentru Europa, 60 Hz pentru America de Nord) odată cu
modificarea frecvenţei se modifică şi tensiunea de alimentare păstrând raportul U/f constant. Pentru frecvenţe mai mari decât frecvenţa nominală la creşterea frecvenţei tensiunea de alimentare rămâne constantă şi reglarea vitezei se face cu slăbire de câmp (ca la motorul de curent continuu).
Sensul de rotaţie al motorului de inducţie se inversează schimbând sensul de rotaţie al câmpului învârtitor. Aceasta se realizează schimbând două faze între ele.
Motorul de inducţie cu rotorul în colivie este mai ieftin şi mai fiabil decât motorul de inducţie cu rotorul bobinat pentru că periile acestuia se uzează şi necesită întreţinere. De asemenea, motorul de inducţie cu rotorul in colivie nu are colector şi toate dezavantajele care vin cu acesta: zgomot, scântei, poluare electromagnetică, fiabilitate redusă şi implicit întreţinere costisitoare. Motoarele de curent continuu au fost folosite de-a lungul timpului în acţionările electrice de viteză variabilă, deoarece turaţia motorului se poate modifica foarte uşor modificând tensiunea de alimentare însă, odată cu dezvoltarea electronicii de putere şi în special cu dezvoltarea surselor de tensiune cu frecvenţă variabilă, tendinţa este de înlocuire a motoarelor de curent continuu cu motoare de inducţie cu rotor în colivie.
Motorul de inducţie monofazat
În cazul în care sistemul trifazat de tensiuni nu este accesibil, cum este în aplicaţiile casnice, se poate folosi un motor de inducţie monofazat. Curentul electric monofazat nu poate produce câmp magnetic învârtitor ci produce câmp magnetic pulsatoriu (fix în spaţiu şi variabil în timp). Câmpul magnetic pulsatoriu nu poate porni rotorul, însă dacă acesta se roteşte într-un sens, atunci asupra lui va acţiona un cuplu în sensul său de rotaţie. Problema principală o constituie deci, obţinerea unui câmp magnetic învârtitor la pornirea motorului şi aceasta se realizează în mai multe moduri.
Prin ataşarea pe statorul maşinii la un unghi de 90° a unei faze auxiliare înseriată cu un condensator se poate obţine un sistem bifazat de curenţi ce produce un câmp magnetic învârtitor. După pornirea motorului se deconectează faza auxiliară printr-un întrerupător centrifugal. Sensul de rotaţie al motorului se poate schimba prin mutarea condensatorului din faza auxiliară în faza principală.
În locul fazei auxiliare se poate folosi o spiră în scurtcircuit plasată pe o parte din polul statoric pentru obţinerea câmpului învârtitor. Curentul electric indus în spiră se va opune schimbării fluxului magnetic din înfăşurare, astfel încât amplitudinea câmpului magnetic se deplasează pe suprafaţa polului creând câmpul magnetic învârtitor.
Servomotorul asincron monofazat
Servomotorul asincron monofazat este o maşină de inducţie cu două înfăşurări: o înfăşurare de comandă şi o înfăşurare de excitaţie. Cele două înfăşurări sunt aşezate la un unghi de 90° una faţă de cealaltă pentru a crea un câmp magnetic învârtitor. Rezistenţa rotorului este foarte mare pentru a realiza autofrânarea motorului la anularea tensiunii de pe înfăşurarea de comandă. Datorită rezistenţei rotorice mari, randamentul motorului este scăzut şi motorul se foloseşte în acţionări electrice de puteri mici şi foarte mici.
Motorul sincron trifazat
Motorul sincron trifazat este o maşină electrică la care turaţia rotorului este egală cu turaţia câmpului magnetic învârtitor indiferent de încărcarea motorului. Motoarele sincrone se folosesc la acţionări electrice de puteri mari şi foarte mari de până la zeci de MW.
Statorul motorului sincron este asemănător cu statorul motorului de inducţie (este format dintr-o armătură feromagnetică statorică şi o înfăşurare trifazată statorică). Rotorul motorului sincron este format dintr-o armătură feromagnetică rotorică şi o înfăşurare rotorică de curent continuu. Pot exista două tipuri constructive de rotoare: cu poli înecaţi şi cu poli aparenţi. Rotorul cu poli înecaţi are armătura feromagnetică crestată spre exterior şi în crestătură este plasată înfăşurarea rotorică. Acest tip de motor are uzual o pereche de poli şi funcţionează la turaţii mari (3000 rpm la 50 Hz). Rotorul cu poli aparenţi are armătura feromagentică sub forma unui butuc poligonal pe care sunt plasate miezurile polilor rotorici şi bobine polare concentrate. În unele situaţii în locul bobinelor polare concentrate se pot folosi magneţi permanenţi. Motorul sincron cu poli aparenţi are un număr mare de poli şi funcţionează la turaţii mai reduse. Accesul la înfăşurarea rotorică se face printr-un sistem inel-perie asemănător motorului de inducţie. Motoarele sincrone cu poli aparenţi pot avea cuplu chiar şi în lipsa curentului de excitaţie, motorul reactiv fiind cel ce funcţionează pe baza acestui cuplu, fără înfăşurare de excitaţie şi fără magneţi permanenţi.
Înfăşurarea rotorică (de excitaţie) a motorului parcursă de curent continuu creează un câmp magnetic fix faţă de rotor. Acest câmp „se lipeşte” de câmpul magnetic învârtitor statoric şi rotorul se roteşte sincron cu acesta. Datorită inerţiei, câmpul magnetic rotoric nu are timp să se lipească de câmpul magnetic învârtitor şi motorul sincron nu poate porni prin conectare directă la reţea. Există trei metode principale de pornire a motoarelor sincrone:
pornirea în asincron - pe tălpile polare rotorice este prevăzută o colivie asemănătoare coliviei motorului de inducţie şi motorul porneşte pe acelaşi principiu ca al motorului de inducţie.
pornirea la frecvenţă variabilă - este posibilă doar atunci când este disponibilă o sursă de tensiune cu frecvenţă variabilă sau un convertor cu frecvenţă variabilă. Creşterea frecvenţei se face lent, astfel încât câmpul învârtitor să aibă viteze suficient de mici la început pentru a putea permite rotorului să se „lipească” de câmpul magnetic învârtitor.
pornirea cu motor auxiliar - necesită un motor auxiliar ce antrenează motorul sincron conectat la reţea. Când motorul ajunge la o turaţie apropiată de turaţia de sincronism motorul auxiliar este decuplat, motorul sincron se mai accelerează puţin până ajunge la turaţia de sincronism şi continuă să se rotească sincron cu câmpul magnetic învârtitor.
Motorul sincron monofazat
Este realizat uzual ca motor sincron reactiv cu sau fără magneţi permanenţi pe rotor. Asemănător motoarelor de inducţie monofazate, motoarele sincrone monofazate necesită un câmp magnetic învârtitor ce poate fi obţinut fie folosind o fază auxiliară şi condensator fie folosind spiră în scurtcircuit pe polii statorici. Se folosesc în general în acţionări electrice de puteri mici precum sistemele de înregistrare şi redare a sunetului şi imaginii.
Motorul pas cu pas
Motorul pas cu pas este un tip de motor sincron cu poli aparenţi pe ambele armături. La apariţia unui semnal de comandă pe unul din polii statorici rotorul se va deplasa până când
polii săi se vor alinia în dreptul polilor opuşi statorici. Rotirea acestui tip de rotor se va face practic din pol în pol, de unde şi denumirea sa de motor pas cu pas. Comanda motorului se face electronic şi se pot obţine deplasări ale motorului bine cunoscute în funcţie de programul de comandă. Motoarele pas cu pas se folosesc acolo unde este necesară precizie ridicată (hard disc, copiatoare).