Page 1
CUPRINS
pag.
Introducere............................................................................................................. 1
Capitolul 1 Noţiuni generale privind spaţiul rural............................................. 4
1.1 Spaţiul rural – concept, caracteristici ................................................... 41.2. Aspecte generale ale economiei rurale româneşti................................. 141.3 Definirea ruralului în Europa................................................................. 18
Capitolul 2 Prezentare generală a comunei......................................................... 30
2.1. Aspecte istorice………………………………………………………. 302.2. Prezentarea fizico – geografică a localităţii.......................................... 34
2.2.1. Aşezare geografică…..……………………………………... 342.2.2. Relieful……………………………………………………... 362.2.3. Hidrografia…………………………………………………. 362.2.4. Clima……………………………………………………….. 362.2.5. Vegetaţia……………………………………………………. 372.2.6. Solurile……………………………………………………... 37
Capitolul 3 Infrastructura localităţii…………………………………………… 39
Capitolul 4 Habitatul localităţii .......................................................................... 44
Capitolul 5 Populaţia comunei Şandra………………………………………... 46
Capitolul 6 Economia comunei ........................................................................... 48
6.1. Structura populaţiei active pe sectoare economice............................... 486.2. Agricultura............................................................................................ 486.3. Comerţul................................................................................................ 56
A. 6.4. Turismul ...............................................................................................
57
B.C. Capitolul 7 Aspecte social-administrative............................................................
59
Capitolul 8 Viaţa culturală.................................................................................... 62
Concluzii................................................................................................................. 64
Bibliografie............................................................................................................. 65
Page 2
Introducere
Cunoaşterea, cercetarea, ameliorarea şi dezvoltarea spaţiului rural sunt activităţi de
importanţă vitală pentru o ţară, atât prin dimensiunea spaţiului rural, exprimată prin suprafaţa
deţinută, cât şi prin ponderea populaţiei ocupate în activităţi productive, de servicii social-
culturale, de habitat şi de turism.
Cu toată urbanizarea rapidă, ca urmare a industrializării fără precedent în a doua parte
a secolului al XX-lea, în condiţiile reducerii populaţiei ocupate în agricultură, silvicultură şi
piscicultură (fără a se reduce însă şi populaţia rurală) şi a diminuării ponderii relative a
agriculturii în produsul intern brut, importanţa spaţiului rural nu se reduce, ci, dimpotrivă, este
din ce în ce mai atent studiată, cercetată şi supusă unui proces complex de dezvoltare.
Problema dezvoltării şi amenajării rurale este una dintre cele mai complexe teme ale
contemporaneităţii, datorită faptului că, în esenţa sa, presupune realizarea unui echilibru între
cerinţa de conservare a spaţiului rural economic, ecologic şi social-cultural ale ţării, pe de o
parte, şi tendinţa de modernizare a vieţii rurale, pe de altă parte. În acelaşi timp, dezvoltarea şi
amenajarea rurală se află la confluenţa dintre tendinţa de expansiune a urbanului, a dezvoltării
agresive a industriei pe seama spaţiului rural şi cerinţa de a menţine, pe cât este posibil,
ruralul la dimensiunile sale actuale. În fine, dezvoltarea şi amenajarea rurală, care tinde să se
modernizeze, să se europenizeze ca arie de cuprindere, la nivelul fiecărei ţări, are ca principal
obiectiv menţinerea şi conservarea caracterului naţional al spaţiului şi culturii rurale, iar acolo
unde s-au produs grave distrugeri (fizice sau socio-culturale) locale, regionale sau naţionale
se propunea soluţia reconstrucţiei sau, eventual, restaurării acestor zone, în sensul readucerii
lor la standardele de ruralitate.
Dezvoltarea rurală durabilă este definită în coordonate foarte precise: stabilizarea
populaţiei în spaţiul rural, prin eliminarea sau diminuarea exodului rural, eradicarea
(combaterea) sărăciei prin stimularea şi sporirea ocupării forţei de muncă, promovând
egalitatea de şanse pentru toţi locuitorii rurali, sporirea calităţii vieţii şi a bunăstării generale,
prin conservarea, protejarea şi ameliorarea calităţii mediului şi peisajului rural
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de
dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui
echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.
2
Page 3
Dezvoltarea rurala durabilă urmareşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil
pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie ca
e vorba de mediu înconjurător, economic sau social.
Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de
intensa exploatare industriala a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi cauta în primul
rând prezervarea calităţii mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii
vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este
acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.
Dezvoltarea rurală e mai usor de realizat în zonele de influenţă a marilor poli de
dezvoltare sau în zonele rurale periurbane sau preorăşeneşti.
Zonele rurale periurbane sau preorăşeneşti sunt zonele limitrofe a marilor oraşe şi
centre industriale, în funcţie de puterea economic a polului industrial localităţile rurale din
această regiune au un progres demografic accentuat sau mai puţin accentuat. Comuna Şandra
se află în apropierea oraşului Timişoara, aceasta conferindu-i un avantaj în dezvoltarea pe
toate planurile a comunei.
În aceste zone se manifestă în paralel atât fenomene de urbanizare cât şi de ruralizare
care le conferă caracter hibrid rural-urban.
În această zonă mişcarea populaţiei este mult mai accentuată ce determină caracterul
eterogen a localităţii.
Ruralul autentic din aceste zone este din ce în ce mai absent instalându-se elemente ale
modului de viaţă şi cultură urbană.
Din punct de vedere economic aceste zone sunt puternic afectate şi divers dezvoltate
având o economie mixtă agricolă, industrială şi servicii. Agricultura are o structură adecvată
cerinţelor urbane, practicându-se de cele mai multe ori o agricultură de tip intensive. Aceste
exploataţii pot fi comerciale sau de subzistenţă sau pot, de asemena să fie cu timp parţial sau
de tip hobby-ferma la sfârşit de săptămână sau în vacanţe. În present în vederea stabilirii
populaţiei săteşti a navetiştilor, se practică în România o politică privind înfiinţarea
intreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în amonte şi aval de agricultură.
Preocupările ecologice, sociale şi cultural au început să devină prioritate pentru
autorităţile rurale locale din această zonă ceea ce va conduce la protecţia satelor împotriva
urbanizării şi denaturării caracterului rural al acestora.
Persoanele care pot influenţa mersul vieţii economiei rurale şi care pot participa la o
dezvoltare durabilă a spaţiului rural se regasesc la nivelul tuturor structurilor:
- fiecare membru al comunităţii;
3
Page 4
- Alesul comunităţii locale (primarul);
- Guvernul;
- Parlamentul;
- Societatea civilă.
Toţi au un rol esenţial în crearea şi implementarea unui mecanism de dezvoltare
durabilă, a oricărei comunităţi. Sunt necesare politici de dezvoltare rurală, stabilirea unor
strategii care să ţină seamă de diagnoza locală, evaluarea reală a vieţii economico-sociale a
individului şi a comunităţii, a programelor guvernamentale şi a orientărilor politice.
4
Page 5
Capitolul 1
DEFINIREA SPAŢIULUI RURAL ŞI STRUCTURA ECONOMIEI RURALE
1.1 Spaţiul rural – concept, caracteristici
Problema definirii ruralului nu este nouă. Găsirea unei persoane care nu a călătorit
niciodată în afara oraşului s-ar putea dovedi un exerciţiu destul de dificil. Turismul,
călătoriile, amintirile din tinereţe, toate acestea formează impresiile noastre individuale despre
ceea ce înseamnă ruralitatea. Din păcate ruralitatea rareori înseamnă chiar acelaşi lucru pentru
diferiţi oameni. Oamenii ştiu când se află în spaţiul rural sau că ei sunt rurali , însă această
percepţie nu satisface demografii, politicienii, statisticienii, sociologii, geografii sau
economiştii. În viaţa de zi cu zi percepţia ruralului este adesea mai importantă decât definiţiile
formulate.
Mulţi oameni asociază zonele rurale cu ideea de mari spaţii libere, strâns legate de
tradiţie şi prudente în faţa schimbării, frumoase şi de asemenea sărace. Când spunem rural ne
gândim la ferme, munca la câmp, zone mai puţin populate, natură, valori tradiţionale. Sunt
foarte rare, sau aproape inexistente cazurile când nu distingem mediul rural, atunci când ne
aflăm în acest mediu. Astfel, toată lumea cunoaşte termenul de rural, dar nimeni nu poate
defini termenul foarte precis. Rămâne totuşi întrebarea : cum se poate realiza acest lucru şi
prin ce metoda se poate cristaliza conceptul de rural.
Spaţiu rural nu constituie un ansamblu omogen, dar nu este nici un spaţiu abstract.
Rural este umano-geografic şi de doua ori heterogen. O primă heterogenitate este dată de
teren (subsol, topografie, sol şi microclimat). A doua heterogenitate provine din densitatea
demografică puternic diferenţiată în puncte polarizatoare de la mici oraşe, la oraşe cu vocaţie
regională şi de capitală. Luat în considerare chiar şi numai din punct de vedere agricol sub
aspectul capitalului funciar, spaţiul rural conţine terenuri de calităţi foarte diferite şi care, în
funcţie de climat, sunt favorabile unor culturi şi nefavorabile altora. Spaţiul rural poate, în
anumite ipoteze, atunci când este un spaţiu închis, de exemplu, să aibă o semnificaţie prin sine
însuşi.
Există anumite trăsături care creează o distincţie între zonele rurale şi urbane. Să luăm
de exemplu folosire terenului. În zonele rurale, proporţia predominantă a terenului continuă să
rămână mai mult sau mai puţin într-o stare naturală şi este folosită în principal pentru
agricultură, silvicultură, turism, minerit, pescării, etc. O proporţie mult mai mică din teren
5
Page 6
este folosită pentru locuinţe. Densitatea populaţiei în zonele rurale este prin urmare mai mică
decât în mediul urban.
În zonele urbane, regăsim pe de altă parte o mare concentrare de clădiri cu diferite
întrebuinţări, fabrici, magazine, birouri, blocuri, terenuri sportive, zone rezidenţiale în mare
parte suprafeţe de teren într-un fel sau altul artificiale – ca în cazul drumurilor şi a trotuarelor.
Robert Badouin, în cursul sau de ‘’Economie Rurală’’, defineşte spaţiul rural în
opoziţie cu spaţiul urban, desemnând prin acest concept ’’...zone caracterizate printr-o
populare de o densitate relativ slabă şi prin preponderenţa activităţilor agricole. Spaţiul rural,
contrar spaţiului urban, nu comportă puternice concentrări de oameni. Aglomerările sunt
limitate la dimensiunile satului sau ale burgului. El este reprezentat printr-un habitat dispersat
sub formă de cătune sau de ferme diseminate în natură. Spaţiul rural se pretează pentru
activităţi de tip agricol... Pe de altă parte, dacă spaţiul rural privilegiază pământul ca factor de
producţie, el nu se confundă cu existenţa unui sol capabil să suporte culturile şi să hrănească
animalele. Spaţiul rural este în acelaşi timp întindere şi mediu înconjurător.’’
Conceptul de rural poate fi definit în diferite moduri. Nu există o definiţie
generalizată a acestui concept. Ruralul poate fi definit în termeni demografici, socio-
economici, ecologici, şi culturali.
Demografic, ruralul poate fi definit în opoziţie cu spaţiul urban. Trebuie menţionat
însă că definiţiile care au la bază mărimi cantitative au un caracter arbitrar. Totuşi, criteriul cel
mai frecvent utilizat pentru definirea celor două spaţii este numărul populaţiei din cadrul
localităţilor.
Organizaţia Naţiunilor Unite propune o clasificare a localităţilor în funcţie de numărul
populaţiei, în două categorii:
A. Localităţi cu populaţie aglomerată, sau a oraşelor, care cuprinde:
cel puţin 12.500.000 locuitori - superconurbaţiile,;
cel puţin 2.000.000 locuitori - oraşele plurimilionare;
cel puţin 500.000 locuitori - oraşele foarte mari;
cel puţin 20.000 locuitori - populaţia aglomerată,;
B. Localităţi cuprinzând populaţia oraşelor mici şi mijlocii şi populaţia rurală, care
cuprinde:
Oraşele mici : localităţi cu mai puţin de 20.000 locuitori, dar
considerate ’’urbane’’ în definiţiile naţionale ;
Localităţi rurale: aşezările pe care definiţiile naţionale nu le-au
considerat drept urbane.
6
Page 7
Alain Marcoux- consultant FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi
Agricultură), precizează că ’’criteriul adaptat pentru a defini accesul la categoria urbană este
adesea numărul de 2000 locuitori. Acest număr variază însă foarte mult, luând valori extreme
de 100 locuitori în Uganda şi 20.000 locuitori în Nigeria.’’
În studiile publicate de Departamentul de Politică Economică şi Socială al FAO, se
specifică existenţa unui ’’prag de 2.000 de locuitori, ce permite accesul unei localităţi în
categoria oraşelor, în ţări ca: Franţa, Angola, Argentina, Cuba etc., prag ce variază însă în
limitele unor valori de 200 locuitori în Danemarca, Islanda, Suedia, de 1.000 locuitori în
Elveţia şi Spania, peste 2500 locuitori în Japonia, peste 5.000 în Austria, 10.000 în Italia şi
Grecia şi 20.000 în Mauritania şi Nigeria’’.
În S.U.A termenul de rural a fost pentru prima dată folosit de către U.S. Bureau of
Census ( Biroul de Recensământ al S.U.A), în anul 1874. Ruralul a fost definit ca fiind,
populaţia din afara oraşelor cu 8.000 sau mai mulţi locuitori. La recensământul din 1990, nu a
mai fost dată o definiţie termenului rural. În schimb, a fost definit urbanul. Biroul de
Recensământ defineşte urbanul, ca fiind alcătuit din teritoriul şi populaţia din zonele
urbanizate, şi localităţile din afara acestora cu 2.500 de persoane sau mai mult. În consecinţă
teritoriile şi populaţia neclasificate ca zonă urbană, constituie ’’ruralul’’.
Naţiunile Unite (1967 ) au adoptat principiile şi recomandările pentru recensăminte în
funcţie de diferenţele naţionale între caracteristicile care deosebesc zonele urbane de cele
rurale, distincţia dintre populaţia urbana şi cea rurală neputând fi influenţată de o singură
definiţie care să fie aplicabilă în toate ţările. Din acest motiv fiecare ţară ar trebui să hotărască
pentru sine care zone sunt rurale şi care urbane.
Totuşi, Programul Naţiunilor Unite pentru recensământul mondial al populaţiei, pentru
Europa, prevede a include în populaţia urbană, numai localităţile cu peste 10.000 locuitori, iar
cele cu populaţie semi-urbană să cuprindă între 2.000 şi 9999 locuitori. În tabelul 1.1 sunt
prezentate criterii naţionale care stau la baza clasificărilor aşezărilor rurale.
7
Page 8
Criterii naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale
Tabel 1.1 Ţara Criterii naţionale folosite în clasificarea aşezărilor rurale
Austria Comunităţi cu mai puţin de 5000 de locuitori
Danemarca Aglomeraţiile cu mai puţin de 200 de locuitori
Franţa Comune conţinând o aglomeraţie de mai puţin de 2000 de locuitori ,
locuind în case învecinate sau la distanţă de nu mai mult de 200 de metri
unele de altele
Grecia Populaţia municipalităţilor şi comunelor în care cel mai mare centru de
populaţie are mai puţin de 2000 de locuitori
Islanda Localităţi cu mai puţin de 200 locuitori
Irlanda Aşezări cu mai puţin de 500 locuitori
Luxemburg Comune având mai puţin de 2000 de locuitori în centrul administrativ
Olanda Municipalităţi cu o populaţie mai mică de 2000 de locuitori dar cu mai
mult de 20% din populaţia activ economică angajată în agricultură,
excluzând anumite municipii rezidenţiale de navetişti
Norvegia Localităţi cu mai puţin de 200 de locuitori
Portugalia Aglomeraţii şi alte zone administrative cu mai puţin de 10.000 de locuitori
Suedia Localităţi cu mai puţin de 200 locuitori.
Scoţia Aglomeraţii şi alte zone administrative cu mai puţin de 1000 de locuitori
Spania Municipalităţi cu mai puţin de 2000 de locuitori
Elveţia Comune cu mai puţin de 10.000 de locuitori
Sursa : Anuarul Demografic al Naţiunilor Unite (United Nations Demographic Yearbooks)
În România, o localitate poate fi considerată oraş (potrivit normelor statisticii
populaţiei şi a reglementărilor pe linia administraţiei centrale), dacă are un anumit număr de
locuitori, de regulă peste 5.000, dar nu se specifică cu exactitate şi îndeplineşte concomitent
anumite standarde privind dezvoltarea economică, dotările edilitare şi o anumită
infrastructură. Prin legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional, se face o ierarhizare a localităţilor pe ranguri astfel:
a) rangul 0 - Capitala României, municipiu de importanţă europeană;
b) rangul I - municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel
european;
8
Page 9
c) rangul II - municipii de importanţă interjudeţeana, judeţeană sau cu rol de echilibru
în reţeaua de localităţi;
d) rangul III - oraşe;
e) rangul IV - sate reşedinţă de comună;
f) rangul V - sate componente ale comunelor şi sate apartinând municipiilor şi
oraşelor.
Tot în legea prezentată mai sus, se fac o serie de precizari cu privire la o serie de
termenii utilizaţi precum :
Localitate - forma de aşezare stabilă a populaţiei în teritoriu, alcătuind un nucleu de
viaţă umană, cu structuri şi marimi variabile, diferenţiate în funcţie de specificul activităţilor
de producţie dominante ale locuitorilor, caracteristicile organizării administrativ-teritoriale,
numărul de locuitori, caracterul fondului construit, gradul de dotare social-culturală şi de
echipare tehnico-edilitară. În funcţie de specificul şi de ponderea activităţii economice
dominante, de numărul de locuitori, caracterul fondului construit, densitatea populaţiei şi a
locuinţelor, de nivelul de dotare social-culturală şi de echipare tehnică, localităţile se împart în
două mari grupe: localităţi urbane şi localităţi rurale.
Localitate urbană - localitate în care majoritatea resurselor de muncă este ocupată în
activităţi neagricole cu un nivel diversificat de dotare şi echipare, exercitând o influenţă socio-
economică constantă şi semnificativă asupra zonei înconjurătoare.
Localitate rurală - localitate în care:
a) majoritatea forţei de muncă se află concentrată în agricultură, silvicultură, pescuit,
oferind un mod specific şi viabil de viaţă locuitorilor săi, şi care prin politicile de modernizare
îşi va păstra şi în perspectivă specificul rural;
b) majoritatea forţei de muncă se află în alte domenii decât cele agricole, silvice,
piscicole, dar care oferă în prezent o dotare insuficientă necesară în vederea declarării ei ca
oraş şi care, prin politicile de echipare şi de modernizare, va putea evolua spre localităţile de
tip urban.
Unităţi administrativ-teritoriale - potrivit legii, unităţile administrativ-teritoriale sunt
comunele, oraşele şi judeţele. Unităţile administrativ-teritoriale de bază sunt oraşele şi
comunele care cuprind una sau mai multe localităţi.
Oraş - unitate administrativ-teritorială de bază alcătuită fie dintr-o singură localitate
urbană, fie din mai multe localităţi, dintre care cel puţin una este localitate urbană. Ca unitate
administrativ-teritorială de bază şi ca sistem social-economic şi geografic oraşul are două
componente:
9
Page 10
a) componenta teritorială - intravilanul, care reprezintă suprafaţa de teren ocupată sau
destinată construcţiilor şi amenajărilor (de locuit, social-culturale, industriale, de depozitare,
de producţie, de circulaţie, de recreere, de comerţ etc.) şi extravilanul care reprezintă restul
teritoriului administrativ al oraşului;
b) componenta demografică socio-economică, care constă în grupurile de populaţie şi
activităţile economice, sociale şi politico-administrative ce se desfăşoară pe teritoriul
localităţii. Dimensiunile, caracterul şi funcţiile oraşului prezintă mari variaţii, dezvoltarea sa
fiind strâns corelată cu cea a teritoriului căruia îi aparţine. Oraşele care prezintă o însemnătate
deosebitaă în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au condiţii
de dezvoltare în aceste direcţii sunt declarate municipii.
Comuna - unitate administrativ-teritoriala de bază care cuprinde populaţia rurală
reunită prin comunitatea de interese şi tradiţii, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcţie
de condiţiile economice, social-culturale, geografice şi demografice. Satele în care îşi au
sediul autorităţile publice ale comunei sunt sate reşedinţă.
Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitată prin lege pentru judeţe, municipii, oraşe
şi comune. Este constituit din suprafaţa agricolă (teren arabil, paşuni şi fâneţe, vii şi livezi),
suprafaţa fondului forestier, suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de infrastructură (căi
de comunicaţie, altele decât cele aparţinând domeniului public al statului, echipare energetică,
lucrări de gospodărire a apelor), ape şi bălţi şi suprafaţa aferentă intravilanului (construcţii şi
amenajări), delimitată prin planurile urbanistice.
Aplicarea criteriului privind efectivul populaţiei unei localităţi, creează însă probleme
de ordin metodologic în definirea spaţiilor rurale şi urbane. Sunt considerate ca urbane, toate
aglomeraţiile având mai mult de 40.000 de mii de locuitori în Coreea şi 250 de locuitori
numai, în Danemarca. Limita este de 10.000 în Suedia, 5.000 în Belgia şi 2.500 în Statele
Unite. În Franţa, în 1946, erau consideraţi ca urbani, toţi locuitorii care trăiau pe teritoriul
unei comune al cărei centru (chef-lieu) depăşea 2.000 de locuitori.
Dacă noţiunea de spaţiu semnifică o întindere limitată, un interval de la un punct la
altul, atunci se poate pune problema : de unde începe şi unde se termină fiecare ? În mediul
rural aşezările umane nu ocupă decât o mică parte din spaţiu, care este dominat de culturi şi
de ecosisteme naturale. În mediul urban, habitatul uman este preponderent şi nu lasă decât un
loc mic din spaţiu pentru vegetaţie. Un criteriu care propune acceptarea unui sens mai larg al
celor doi termeni (rural şi urban) şi anume, ca spaţiu, nu ca aşezare îl reprezintă densitatea
populaţiei.
10
Page 11
Densitatea populaţiei este un element cu mare viabilitate în spaţiu, fiind un rezultat al
condiţiilor geografice, istorice, economice şi sociale, specifice fiecărei zone ; densitatea
populaţiei explică multe probleme din teritoriu ( de locuire, de ocupare), dar care
conditionează aspectele privind dotarea cu infrastructură, echipamente colective, servicii
publice dintr-o anumită zonă.
Indicatorul economic folosit pentru exprimarea densităţii este numărul de
locuitori/Kmp şi exprimă distribuţia populaţiei pe teritoriul aferent localităţii la un moment
dat. Acest indicator permite perceperea modului cum este populat teritoriul, indicând zonele
de concentrare a populaţiei şi zonele cu o populaţie rară, dispersată. Densitatea populaţiei este
un indicator adesea folosit în Uniunea Europeana pentru a defini graniţa dintre ariile urbane şi
rurale.
În cadrul regiunilor din Uniunea Europeana, densitatea populaţiei este extrem de
variată, mergând de la mai puţin de 20 locuitori pe kmp., în multe zone din Finlanda şi
Suedia, mai multe regiuni din Spania, Grecia şi centrul Franţei şi până la mai mult de 100
locuitori pe kmp., în unele regiuni cu puternice trăsături rurale (sudul Germaniei, sudul
Italiei).
Trebuie menţionat faptul că aceste valori ale densităţii populaţiei se referă la regiuni
geografice sau administrative care cuprind în ele atât rural cât şi urban iar o asemenea grupare
nu rezolvă problema de delimitare. Ele pot caracteriza mai degraba, gradul în care regiunile
au un caracter mai pronunţat urban sau rural.
Pentru a recunoaşte configuraţia spaţială a oraşelor INSEE ( Institutul Naţional de
Statistică şi Studii Economice din Franţa) a inclus pentru definirea mediului urban pe lângă
criteriul : densitatea populaţiei, o normă care se referă la distanţa dintre case de maximum 50
de metri. Ulterior, INSEE, a stabilit, o altă normă care se referă la distanţa între localităţi şi
anume maximum 200 de metri distanţă pentru ca o locuinţă să nu se lipească la o altă
localitate învecinată. În lucrarea sa ’’Le rural en question’’, Maryvone Bodiguel – sociolog la
Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Paris, aduce o serie de elemente noi, care
contribuie la clarificarea conceptelor de spaţiu rural şi spaţiu urban.
” În 1962, metoda de bază aleasă pentru definirea urbanului este precizată de INSEE,
ca fiind : toate localităţile care au o continuitate şi cuprind mai mult de 2000 de locuitori,
putând fi identificate prin urmatoarele criterii :
efectivul total al populaţiei localităţii,
densitatea populaţiei,
sporul populaţiei (1936-1954),
11
Page 12
procentul populaţiei care traieşte din agricultură.
La acestea se adaugă distanţa maximă de 200 de metri între case’’.
În România, nivelul mediu al densităţii populaţiei este de 94,7 locuitori pe kmp.
Pentru a vedea care este densitatea în spaţiul rural trebuie să ne raportăm la teritoriul rural din
suprafaţa totală a ţării noastre. Conform legii 2/1968 privind organizarea administrativ –
teritorială, spaţiul rural din România este format în prezent din suprafaţa administrativă a
celor 2685 de comune existente pe teritoriul ţării,care reunesc mai multe sate, existând în total
12751 de sate în spaţiul rural.
Trebuie menţionat că pe teritoriul administrativ al unor oraşe şi municipii - care,
conform legii de organizare administrativă a teritoriului ţării, alcătuiesc mediul urban - se află
încă 341 de localităţi care au caracteristici rurale, numite chiar sate, dar ele intră numai din
punct de vedere administrativ, în componenta spaţiului urban. Totodată , există 67 de
localităţi cu populaţie sub 10.000 de locuitori care au rangul de oraş, dar şi 33 de comune, a
căror populaţie depăşeşte numărul de 10.000 de locuitori, şi nu au statut de oraş fiind
considerate teritorii rurale.
Suprafaţa spaţiului rural, astfel delimitat, însumează 212,7 mii km2 , reprezentând
peste 89% din suprafaţa ţării. Populaţia care traieşte pe acest teritoriu numără 10,14 milioane
locuitori (la 1.01.1999) şi reprezintă 45% din populaţia ţării, rezultând o densitate relativ
slabă, de sub 48 locuitori/kmp.
În spaţiul rural densitatea medie este de doua ori mai scazută decât pe ansamblul ţării,
iar comparativ cu densitatea medie din urban, care este de 484.4 locuitori / kmp., populaţia
rurală este de 10 ori mai rară.
Această delimitare a noţiunii de teritoriu rural este justificată de urmatoarele
considerente:
sistemul statistic de informaţii este organizat în cadrul diviziunii administrative, prin
urmare comuna este nivelul cel mai de jos la care se pot obţine date statistice oficiale ;
la nivelul administaţiei teritoriale locale este posibilă formarea unei structuri
instituţionale, care poate deveni un factor activ al dezvoltării rurale.
Utilizarea unei astfel de abordări în delimitarea spaţiului rural , permite identificarea
inegalităţilor în dezvoltarea economico-socială şi realizarea unei zonări mult mai nuanţate
decât se poate realiza la nivelul administrativ-teritorial de judeţ, deoarece limitele teritoriale
de manifestare a unor procese sau fenomene particulare, nu coincid decât rareori cu limitele
judeţelor.
12
Page 13
Avantajul abordării ce porneşte de la entitatea administrativ- teritorială de bază,
comuna, constă şi în posibilitatea de a înscrie şi menţine dezvoltarea preconizată a spaţiului
rural în coordonatele oferite de regionalismul rural tradiţional, exprimat prin funcţionarea
administrativă, prin istorie, tradiţii şi cultură locală din comună ; acesta este mai bine surprins
la un nivel detaliat de analiză.
Dezavantajul îl reprezintă faptul că localităţile care intră din punct de vedere
administrativ în componenta oraşelor nu sunt cuprinse în spaţiul rural românesc. Diferenţa
între zonele urbane şi rurale din aceeaşi ţară, se sprijină pe supoziţia că zonele urbane au un
mod de viaţă şi un nivel de trai, în general mai ridicat decât zonele rurale. În numeroase ţări
industrializate această deosebire este într-o oarecare măsură estompată. Diferenţele între
modurile de viaţă şi nivelul de trai din urban şi rural rămân semnificative, doar în ţările în curs
de dezvoltare.
Densitatea populaţiei nu constituie un criteriu suficient de delimitare, mai ales atunci
când există localităţi mari, caracterizate încă de un mod de viaţă rural. Din acest motiv, este
necesară utilizarea unor criterii suplimentare de clasificare, mai performante decât cele
amintite în care se face doar o simplă diferenţiere între rural şi urban. Ca şi criterii
suplimentare se pot enumera :
procentajul populaţiei economice active ocupate în agricultură ;
prezenta echipamentului colectiv şi de servicii precum : reţele electrice, reţele de apă
curentă şi canalizare în cartierele locuite, facilitatea accesului la instituţiile sanitare, de
învăţamânt şi cultură etc.
În S.U.A., în funcţie de procentajul populaţiei agricole se disting categoriile de rural
agricol şi neagricol ( rural farm, rural non farm ).
În Uniunea Europeană, la definirea spaţiului rural, pe lângă numărul şi densitatea
populaţiei, se mai iau în considerare şi alte criterii ca: modificarea în timp a spaţiului natural
şi migraţia; ponderea agriculturii în P.I.B., rata şomajului etc.
În acest fel sunt luate în calcul şi se ţine cont de mai multe aspecte ale vieţii
economico-sociale ale localităţii. Criteriile avute în vedere la definirea unei localităţi urbane
pot rezulta din diferite asocieri precum:
numărul populaţiei şi distanţa între imobile. ’’În acest sens avem exemplul Suediei,
unde numărul populaţiei este fixat la cel puţin 200 locuitori, iar distanţa dintre case să nu fie
mai mare de 200 de metri’’ ;
dotările edilitare şi serviciile de tip urban, în: Nepal, Chile;
activităţi economice non-agricole, în: Rusia, Cehia, Israel, Slovacia;
13
Page 14
dotările edilitare şi activităţile non-agricole: România;
densitatea populaţiei şi procentajul populaţiei agricole: Franţa.
Utilizarea acestor asocieri este necesară, deoarece, o aşezare cu o populaţie relativ
mare şi densitate apreciabilă, dar cu o echipare (străzi asfaltate, iluminat public, reţele de apă
potabilă şi canalizare, servicii de transport, etc.) proastă, nu va avea acces la statutul de urban
numai atunci când acestea vor fi ca cele ale unui oraş. Toate aceste asocieri denumite în
literatura de specialitate caracteristici umane, conturează şi un anumit tip de comportament al
populaţiei. Un oraş lipsit de caracteristici umane specifice nu este altceva decât o localitate
mare.
Un caz interesant este cel al Indoneziei. În anul 1999, populaţia acestei ţări era de
216.108.345. Insula Java din Indonezia are o populaţie de 122,6 milioane de locuitori şi o
densitate medie de 929 locuitori/kmp. Ţinând cont de aceste date întreaga insula ar trebui sa
fie clasificată ca fiind urbană.
În realitate, după definiţia Indoneziei despre urban, două treimi din populaţia insulei
este clasificată ca fiind rurală. În Indonezia, o localitate (desa) este categorisită drept urbană
dacă:
- are o densitate a populaţiei mai mare de 5000 locuitori/kmp;
- proporţia gospodăriilor angajate în producţia agricolă este mai mică de 25% ;
- cel puţin 8 din cele 15 facilităţi desemnate ca fiind urbane, trebuie să fie disponibile
în desa.
Aceste facilităţi se referă la: şcoala primară, gimnazială şi liceu, cinematograf, spital,
maternitate, clinică medicală, şosea accesibilă vehiculelor motorizate cu patru roţi, oficiu
poştal şi telefonic, centru comercial, bancă, fabrica, restaurant, electricitate publică.
În Anexa II a legii 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului
naţional sunt prezentaţi principalii indicatori cantitativi şi calitativi de definire a localităţilor
urbane din România. În tabelul 1.2 sunt prezentaţi acesti indicatori minimali.
14
Page 15
Principalii indicatori cantitativi şi calitativi minimali de definire a
localităţilor urbane
Tabel 1.2
Nr.crt.
Indicatori minimali Municipiu Oras
1 Număr de locuitori 25.000 5.000
2 Populaţia ocupată în activităţi neagricole (% din totalul populaţiei ocupate)
85 75
3 Dotarea locuinţelor cu instalaţii de alimentare cu apă (% din totalul locuinţelor)
80 70
4 Dotarea locuinţelor cu baie şi W.C. în locuinţă (% din totalul locuinţelor)
75 55
5 Număr de paturi în spitale la 1.000 de locuitori
10 7
6 Număr de medici care revin la 1.000 de locuitori
2,3 1,7
7 Unităţi de învăţământ Postliceal Liceal sau altă formă de învăţământ secundar
8 Dotări culturale şi sportive Săli de spectacol, eventual teatre,
institutţi muzicale, biblioteci publice,
stadion, săli de sport
Săli de spectacol, biblioteci publice, spaţii pentru activităţi sportive
Sursa : Anuarul Demografic al Natiunilor Unite (United Nations Demographic Yearbooks)
1.2. Aspecte generale ale economiei rurale româneşti
Spaţiul rural, agricultura şi situaţia ţăranilor sunt probleme în jurul cărora se discută
public de 140 de ani dacă este să luăm ca referinţă anul 1864, când a avut loc prima reformă
agrară modernă. După ce a trecut prin mai multe reforme, sub diferite regimuri politice,
România rurală se află în faţa unui ultim test care ar trebui să transforme sărăcia şi subzistenţa
în profit şi competitivitate. Astfel, la începutul secolului al XXI-lea, în contextul integrării
europene şi al aplicării unei noi politici, de data aceasta a Politicii Agricole Comune (PAC),
România rurală revine în centrul dezbaterilor politice şi economice.
Obiectivele PAC sunt creşterea eficienţei folosirii resurselor şi adaptarea producţiei la
cererea pieţei cu consecinţe în reducerea forţei de muncă în agricultură, crearea de locuri de
muncă alternative şi îmbunătăţirea calităţii produselor. În acest sens, pentru 2007-2009
15
Page 16
România a obţinut aproape 4,6 miliarde de euro plăţi directe, investiţii în dezvoltarea
infrastructurii şi serviciilor, pentru pensionarea fermierilor şi subvenţii.
Dacă prevederile PAC oferă un tablou teoretic optimist, Estul Europei şi implicit
România se află departe de acest model, iar sumele alocate şi strategia nu vor putea salva
toate gospodăriile agricole.
România a putut beneficia de Fondul european SAPARD până la sfârşitul anului
2006. SAPARD a fost programul care a sprijinit România în pregătirea pentru
participarea la PAC, susţinând mai ales dezvoltarea rurală pe termen lung, îmbunătăţirea
standardelor de calitate a produselor agricole, menţinerea locurilor de muncă în zonele rurale
şi crearea altora noi, protecţia mediului, în general implementarea legislaţiei europene în
domeniu.
România a primit 150 milioane de euro anual între 2000-2006, fiind a doua beneficiară
ca volum al fondurilor, după Polonia.
Spaţiul rural românesc, având cele mai mari probleme economice şi sociale, este cel
mai puţin pregătit pentru integrarea europeană. Problemele sale şi ponderea pe care o are
agricultura ne fac sceptici asupra evoluţiei pozitive pe termen scurt şi mediu, dar în acelaşi
timp este nevoie de o analiză a acestor aspecte şi de identificarea posibilelor soluţii.
S-a vorbit mult de evul mediu agricol românesc, iar comisarul european pentru
Agricultură, Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Franz Fischler, a afirmat, ca urmare a vizitei sale în
România din octombrie 2004, că există o distanţă de 50 de ani faţă de agricultura care se
practică în UE.
Agricultura este activitatea de bază în zonele rurale, prin ponderea sa covârşitoare în
structura economiei. Suprafaţa agricolă a României o plasează pe locul 7 într-o Uniune
Europeană cu 27 de membri, pe primul loc ca populaţie rurală ( 45% din totalul populaţiei, iar
31,7% sunt agricultori faţă de 2% în Marea Britanie sau 18% în Grecia), dar pe ultimul în
ceea ce priveşte câştigurile şi productivitatea. La aceasta se adaugă fărâmiţarea proprietăţii
agricole în mici ferme de subzistenţă, fără capacitate comercială, fără utilaje mecanizate.
Acest peisaj este unul prea puţin compatibil PAC.
O primă problemă o reprezintă dimensiunea fermelor. În urma Legii Fondului Funciar
din 1991, a rezultat o împroprietărire a unui număr mare de ţărani cu bucăţi mici de pământ,
de dimensiune medie de 1,75 hectare, în timp ce în UE acestea au 16 hectare. Consecinţa este
ca după 2007 fermele mici, de subzistenţă în care lucrează nemecanizat mai multe persoane,
16
Page 17
să nu poată beneficia de finanţări şi de subvenţii agricole, produsele să nu facă faţă pieţei şi, în
consecinţă, să dispară.
După 2007, o fermă mare beneficiază până la 300.000 euro pe an, în timp ce una mică
maxim 1500 euro.
Astfel, pentru a-i instrui, dar şi ca o precondiţie în obţinerea de finanţări, ţăranii
trebuie să obţină diploma de fermier acordată de Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă
sau de Direcţiile Agricole Judeţene.
Nu trebuie omise oportunităţile de dezvoltare agricolă: soluri fertile şi condiţii naturale
favorabile agriculturii, tradiţie în domeniu, potenţialul de dezvoltare a fermelor ecologice şi a
produselor de nişă. Fermierilor trebuie să li se spună că ei vor fi doar o parte a unei pieţe mari
şi trebuie să se specializeze pe domeniile unde pot fi cu adevărat competitivi. În ceea ce
priveşte agricultura ecologică, a fost deja stabilită legislaţia. Investiţiile sunt anticipate a fi
mari doar în producţia animalieră datorită retehnologizării, dar în cultura plantelor costurile
rămân aceleaşi. Dar finanţatorii susţin producţia ecologică, iar alimentele bio sunt rare şi
scumpe, cu 20-30% mai mult decât cele obişnuite.
În plus, Ministerul Agriculturii sugerează produsele de nişă care sunt bine plătite în
UE şi nu au cote de producţie: lapte de capră, bivoliţă, oierit, melci, ciuperci sau fructe de
pădure. În prezent este evident că în România sunt doar câteva ferme pregătite pentru piaţa
UE. Reducerea numărului fermelor este o tendinţă a agriculturii moderne care promovează
ferme din ce în ce mai productive în care fermieri puţini cultivă suprafeţe mari.
La toate acestea se adaugă problemele sociale ale celor care vor trebui să renunţe la
activităţile agricole şi pensionarii. Pentru aceştia, Reforma Fischler a prevăzut fonduri care să
susţină recalificarea (turismul rural, încurajarea practicării artizanatului popular sau
calificarea pentru administraţie ar putea fi soluţii), iar pentru pensionari există strategii care
privesc acordarea unei pensii, inclusiv cu aportul fondurilor UE, în cazul în care aceştia decid
să-şi vândă sau să-şi arendeze pământul unor fermieri tineri.
Nu în ultimul rând, dezvoltarea spaţiului rural înseamnă şi altceva pe lângă
agricultură. Reforma Fischler pune accent pe dezvoltarea rurală care presupune
îmbunătăţirea infrastructurii fizice: drumuri care să înlesnească accesul rapid la pieţe şi
mobilitatea forţei de muncă, a celei de comunicaţii care, fiind slab dezvoltată, diminuează
posibilităţile de informare şi comunicare până la infrastructura de bază care este printre cele
mai deficitare din Europa.
Sunt sute de sate în care apa curentă, electricitatea sau canalizarea lipsesc. Acest
progres condiţionează existenţa şi succesul investiţiilor, ca şi condiţiile de viaţă ale populaţiei
17
Page 18
rurale, dar rămâne unul din punctele slabe ale României rurale. La acestea se adaugă educaţia
precară, abandonul şcolar şi slaba pregătire şi puţina preocupare pe care o au profesorii din
mediul rural, ceea ce creează nu doar un lanţ vicios ci, mai grav, perpetuează ignoranţa şi
mentalitatea depăşită la noile generaţii. Puţinii copii de la ţară care urmează studii superioare
evită sa se întoarcă în mediul rural, aşa că agricultura, la fel ca administraţia sau învăţământul,
e lipsită de forţă de muncă înalt calificată.
Dacă strategia informaţională este deficitară, la aceasta se adaugă faptul că, aşa cum
au arătat studii sociologice recente, există o ruptură între intelectualii din mediul rural şi
oamenii simpli. O mai bună comunicare şi o schimbare de mentalitate ar reduce pe termen
mediu costurile sociale şi ar orienta profesional forţa de muncă. Majoritatea populaţiei rurale
nu este informată, iar oamenii sunt nepregătiţi pentru accesarea de fonduri comunitare.
Anul 2007 nu a fost doar anul aderării României la Uniunea Europeană, ci şi
momentul în care acest proces s-a încheiat şi a început integrarea şi conectarea profundă la
mecanismele Uniunii Europene. Una din politicile de la care se aşteaptă cel mai mult este
Politica Regională şi de Coeziune implementată şi susţinută de fondurile structurale.
Revista “Development & Transition” din iunie 2006 a făcut o evaluare globală a
situaţiei fondurilor structurale în Irlanda, Portugalia, Republica Cehă şi Polonia, şi din
experienţa acestora în primul an de apartenenţă la UE, autorii studiului au identificat două
concluzii importante: pentru o absorbţie bună a banilor comunitari e nevoie de o corectă
programare a investiţiilor publice, în timp ce o integrare incompletă ar duce la apariţia de
programe/proiecte concurente, care le subminează absorbţia şi impactul, în al doilea rând,
pentru o bună rată de absorbţie este necesară consolidarea capacităţii administrative.
După 1 ianuarie 2007, toţi oficialii români de rang înalt au afirmat că prioritatea
numărul zero a României este asimilarea eficientă a fondurilor comunitare de care beneficiază
începând cu anul 2007. Suma globală alocată pentru perioada 2007-2013 este de 20 de
miliarde de euro din fondurile structurale şi de coeziune plus aproximativ 13 miliarde de euro
pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Capacitatea de absorbţie depinde de trei factori
principali:
capacitatea instituţională de implementare a fondurilor,
pregătirea unui număr mare de proiecte şi
capacitatea de cofinanţare.
18
Page 19
1.3 Definirea ruralului în Europa
Începând cu anul 1973, are loc o perioadă de conştientizare a dimensiunii teritoriale a
sărăciei (80% din săracii lumii trăiesc în mediul rural). Actorii internaţionali introduc în
discursul public dimensiunea rural – urban, pliindu-şi diversele problematici globale pe acest
„calapod”.
Tonul noilor abordări a fost dat de unele agenţii ale Naţiunilor Unite care au constatat
acutizarea problematicilor în mediul rural şi au atenţionat asupra necesităţii abordării diferite,
specifice, integrate şi multisectoriale a acestuia. Demersurile ulterioare la nivel global au fost
destul de greoaie şi intermitente. În urma multor cercetări şi studii consecutive şi în cadrul
multor dezbateri regionale sau globale, s-a ajuns la elaborarea unui set conceptual închegat în
ceea ce priveşte abordarea politicilor de dezvoltare a mediului rural.
Concepte prioritare, cum ar fi cel de dezvoltare economică, socială sau umană au fost
treptat suprapuse, intersectate sau nuanţate. După creşteri succesive pe diverse dimensiuni a
fost elaborat un concept mai „acoperitor” decât toate celelalte, şi anume, cel de dezvoltare
durabilă. Dezvoltarea este un fenomen dinamic, extrem de complex şi greu de definit.
De-a lungul anilor, accentul s-a deplasat dinspre dezvoltare economică spre dezvoltare
socială sau umană, fiecare dintre acestea dovedindu-se a fi incomplet raportat la multitudinea
de fenomene pe care le implică dezvoltarea. În anul 1987 a fost lansat, în raportul Naţiunilor
Unite intitulat „Viitorul nostru comun”, conceptul de dezvoltare sustenabilă.
Dezvoltarea sustenabilă poate fi definită, în sens larg, ca fiind îmbunătăţirea vieţii
fiecăruia „acum şi pentru generaţiile care vor veni”. Practic, în acest fel se face legătura între
ceea ce înseamnă dezvoltare economică, justiţie socială, valori democratice şi protecţia
mediului. Elementul de noutate este omul integrat şi în strânsă relaţie cu mediul înconjurător.
Conceptul de dezvoltare sustenabilă promovat de forurile Naţiunilor Unite se referă, în
principal, la:
Dezvoltare economică echitabilă şi echilibrată;
Un nivel ridicat al angajării, al coeziunii sociale şi al includerii;
Asumarea responsabilităţii pentru folosirea resurselor naturale şi aprotecţiei
mediului;
Politici coerente, deschise şi transparente;
Cooperare internaţională pentru promovarea dezvoltării sustenabile la nivel global.
Conceptul actual de dezvoltare rurală este fundamentat pe cel de dezvoltare durabilă şi
are câteva trăsături fundamentale, referindu-se la:
19
Page 20
Dezvoltarea rurală sustenabilă, care presupune dezvoltare economică echitabilă
şi echilibrată, cu un nivel ridicat al coeziunii sociale şi al includerii şi asumarea
responsabilităţii pentru folosirea resurselor naturale şi a protecţiei mediului.
Dezvoltarea rurală extensivă sau integrată, care se referă la dezvoltarea
mediului rural prin extinderea mijloacelor de comunicare şi informare şi prin extinderea
activităţilor din mediul rural spre sectorul non-agricol şi promovarea agriculturii extensive, a
cărei coordonată esenţială este transferul informaţional (conceptul de agricultură extensivă
aici este diferit de cel tradiţional, care definea opusul agriculturii intensive).
Dezvoltarea rurală multisectorială, care se referă la crearea de reţele şi
parteneriate între organizaţii internaţionale, agenţii naţionale sau organizaţii ale societăţii
civile, în vederea abordării multisectoriale.
Politicile Uniunii Europene, în domeniul dezvoltării rurale
În Europa, ruralul a fost studiat foarte multă vreme din punct de vedere etnografic sau
geografic. De-a lungul timpului, s-au conturat mai multe paradigme de cercetare:
1. Modelul tradiţionalist, care consideră mediul rural, respectiv satul, ca fiind
adevăratul păstrător al spiritualităţii, specificităţii şi originalităţii unei culturi, a unei societăţi,
cercetările de acest fel căutând să releve valorile, comportamentele şi simbolurile rurale
tradiţionale;
2. Modelul meliorist, care consideră mediul rural ca fiind forma genetică a unei
societăţi, dar insuficient evoluată şi care trebuie adusă la nivelul structurilor urbane.
Cercetările din acest domeniu măsoară, în general, decalajele dintre urban şi rural, din
perspectiva veniturilor, educaţiei, confortului şi a productivităţii;
3. Modelul ecologic, care relevă specificitatea, particularităţile şi avantajele modului
de viaţa contemporan rural;
4. Modelul cronoregresiv, utilizat, în general, în monografiile de aşezări rurale
(Durand Drouhin, L. M. Szwergrub, V. Mihăilescu).
Definirea ruralului în Europa
Noua politică a Uniunii Europene pune un accent deosebit pe dezvoltarea rurală. În
Uniunea Europeană peste jumătate din populaţie locuieşte în localităţi rurale, care acoperă
peste 90% din teritoriu. Încă din 2001(iunie), la Göteborg, Consiliul European a concluzionat
faptul că politica de dezvoltare rurală va accentua mai puţin aspectele legate de susţinerea pe
piaţă a agriculturii şi va fi mai mult orientată asupra asigurării bunăstării oamenilor,
animalelor şi plantelor, a conservării mediului, a grijii faţă de natură şi asigurării unei
alimentaţii sănătoase.
20
Page 21
Foarte mult timp, în Uniunea Europeană politicile rurale s-au suprapus politicilor
agrare şi sectorului agricol. Ruralul european a fost considerat ca fiind un sector, nepunându-
se accent pe dimensiunea spaţială a acestuia.
Noua abordare a ruralului presupune, implicit, şi o definire spaţială a acestuia. În
practica Uniunii Europene a fost adoptat criteriul OECD, bazat pe densitatea populaţiei. În
acest fel, încep să devină posibile comparaţiile la nivel internaţional ale condiţiilor şi
dinamicii mediului rural din Europa. Datele socio-economice disponibile sunt la nivelul
regiunilor NUT3. Acestea includ însă şi aglomerările urbane, astfel că datele nu pot fi
agregate pe coordonate rural–urban, fapt care dezavantajează decidenţii de politici în
domeniul dezvoltării rurale.
Conform OECD, mediul rural cuprinde toate localităţile care au o densitate a
populaţiei mai mică de 150 de locuitori pe metru pătrat. La nivel regional (NUTS 3) sunt
definite ca fiind:
regiuni predominant rurale cele în care peste 50% dintre locuitori trăiesc în
comune (cu mai puţin de 150 locuitori pe km pătrat);
regiuni rurale cele în care 15 până la 50% dintre locuitori trăiesc în comune
(cu mai puţin de 150 locuitori pe km pătrat);
regiuni predominant urbane cele în care sub 15% dintre locuitori trăiesc în
comune (cu mai puţin de 150 locuitori pe km pătrat).
Aplicând această definiţie la populaţia UE-25, aproximativ 57% din populaţie trăieşte
în regiuni rurale, care acoperă peste 90% din teritoriu.
Evoluţia istorică a dezvoltării rurale în Europa
Dezvoltarea rurală în Europa a fost implicit cuprinsă în Politicile Agricole Comune
(PAC) (Common Agricultural Policy). Sintetizând principalele etape ale istoriei dezvoltării
PAC, acestea ar putea fi:
1958 Conferinţa de la Stresa.
1962–1972 Implementarea PAC, având ca pilon unic agricultura.
1973–1982 Perioada „politicii prudente a preţurilor”.
1983–1991 Anii de criză ai PAC.
1992–1999 Reforma PAC (Mac Sharry) – Noua abordare.
1999– 2001 PAC pe termen lung pentru o agricultură durabilă, Agenda 2000.
La sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60, politicile agricole comune au avut
drept scop încurajarea producţiei agricole, prin suportul direct al producţiei şi prin
21
Page 22
modernizarea agriculturii. Structura agricolă a Europei se caracteriza printr-un număr mare de
ferme mici şi o pondere mare a populaţiei ocupate în agricultură.
Existau, de asemenea, şi multe probleme sociale, cum ar fi: sărăcie în mediul rural şi
şomaj în mediul urban. În trasarea arhitecturii PAC a fost prevăzută, aşadar, restructurarea
fermelor şi eficientizarea producţiei agricole, prin utilizarea progresului tehnic în agricultură.
În 1962 a fost creat un fond special de garantare a preţurilor produselor agricole pe piaţă
(Fondul European de Orientare şi Garantare a Agriculturii – EAGGF)4 care este, practic, cel
mai mare consumator al bugetului UE.
Aşadar, la mijlocul anilor ’60, obiectivele principale ale dezvoltării rurale au fost
îmbunătăţirea structurilor de producţie ale agriculturii şi îmbunătăţirea condiţiilor de
procesare şi vânzare a produselor agricole. Accentul s-a pus pe investiţii în mijloace de
producţie, atât la nivelul fermelor individuale cât şi la nivelul întreprinderilor de procesare şi
desfacere. Principalele deziderate au fost: creşterea productivităţii în agricultură, stabilizarea
pieţei, asigurarea de venituri echitabile pentru agricultori, securitate alimentară, preţuri
rezonabile pentru consumatori. Aceasta a fost perioada boom-ului economic. Producţia
agricolă a crescut cu peste 30% în 10 ani şi s-a caracterizat prin: autoaprovizionarea cu
principalele produse agricole şi sporirea veniturilor fermierilor. Astfel, în perioada 1962–
1972, perioada de implementare a PAC, care are drept pilon central şi unic dezvoltarea
agriculturii, CEE (care fusese net importatoare de produse agricole) devine un mare
exportator de produse agricole.
Perioada 1973–1982 este denumită „perioada politicii prudente a preţurilor”.
Principalele obiective ale acestei perioade au fost transformarea micilor ferme în ferme bine
echipate, competitive şi conectarea lor la nevoile pieţei. Fermierii mai în vârstă, cu posibilităţi
reduse de adaptare la piaţă, au avut posibilitatea de a se pensiona, abandonând agricultura, iar
fermele care se aflau în zonele dezavantajate au fost susţinute cu pensii compensatorii. În
această perioadă a crescut importanţa CEE-9 pe piaţa internaţională a produselor agricole,
aceasta deţinând o treime din comerţul internaţional. În acelaşi timp creşte şi gradul de
autoaprovizionare la o gamă mai largă de produse agricole. Are loc înlocuirea taxelor pe
producţie cu sistemul cotelor de producţie (1979). Fermele de subzistenţă au fost modernizate
şi reorganizate pe criterii de productivitate, iar numărul acestora a scăzut substanţial.
În anii ’70, conform planului Mansholt, accentul se va muta pe managementul
capitalului uman, sub aspectul apariţiei pensionarilor la vârste mai mici sau al recalificării
prin cursuri profesionale. În anul 1975 sunt definite zonele defavorizate ale Uniunii care
necesită măsuri specifice. Scopul era de a stopa exodul din agricultură şi din mediul rural care
22
Page 23
ar fi putut afecta chiar existenţa unor comunităţi, precum şi prezervarea mediului natural şi a
naturii.
Pentru prima dată, din motive de ordin economic, social şi de mediu, este aplicată
perspectiva teritorială, în ceea ce priveşte elaborarea politicilor agricole. În toată această
perioadă are loc o dublare a cheltuielilor bugetare pentru agricultură.
Aşadar, politicile de dezvoltare rurală în toţi aceşti ani au pus accent, în
exclusivitate, pe sectorul agricol.
Perioada 1983–1991 este o perioadă de criză a PAC. PAC este intens criticată şi se
solicită reforma acesteia, atât din interior cât şi la negocierile multilaterale din cadrul Rundei
Uruguay. Excedentele de producţie au atins niveluri extrem de ridicate (în special la cereale şi
lactate). Are loc o creştere rapidă a costurilor bugetare. Cheltuielile PAC au sporit cu 30%, în
1989–1991, la nivelul de 36 miliarde ECU (peste 60% din bugetul CEE), în contrast cu
scăderea veniturilor reale ale fermierilor şi reducerea semnificativă a numărului acestora. Pe
lângă introducerea de cote pentru noi produse, are loc şi lansarea programului de scoatere din
cultură a terenurilor (20% timp de 5 ani), în schimbul unor prime substanţiale. Sunt garantate
preţurile limită şi sunt stabilite nivelurile maximale de producţie. Stimularea consumului
intern se face prin subvenţii la consumator.
În ciuda diversificării mecanismelor de control la nivelul pieţelor şi a producţiilor,
problemele fundamentale ale PAC nu au fost rezolvate.
Începând cu anii ’80, dimensiunea teritorială a politicilor rurale câştigă tot mai mult
teren. Astfel, în 1988, Comisia Europeană elaborează un nou concept de dezvoltare rurală
care se referă la dezvoltarea rurală integrată, care are repercusiuni dincolo de simpla
producţie agricolă. În acelaşi an are loc reforma Fondului Structural agricol. În regiuni ca
Scoţia (Western Isles), Franţa (Lozère) sau în Belgia (zone considerate ca fiind defavorizate)
sunt aplicate primele principii ale dezvoltării rurale integrate, prin încurajarea adaptării
producţiei agricole la cerinţele mediului şi diversificarea acesteia.
Iniţiativa LEADER experimentează acest nou concept de dezvoltare rurală bazat pe
strategii de dezvoltare integrată la nivel local, crearea parteneriatului local. În 1979 erau 4,8
mil ferme (10,4 mil. în 1960). Scădere anuală cu 3% a numărului de ferme.
La începutul anilor ’90, componenta de suport pe piaţă a PAC, care şi-a atins
propriile limite în stimularea producţiei a intrat într-un proces de reformă majoră. Aceasta a
fost acompaniată de trei măsuri structurale finanţate prin Fondurile de Garantare, şi anume:
pensionarea înainte de termen, dezvoltarea agriculturii ecologice, împădurirea pământurilor
agricole marginale. Comunitatea adoptă o serie de instrumente şi metode care reflectă
23
Page 24
orientarea spre trei mari obiective: restructurarea agriculturii, dezvoltarea locală-teritorială şi
integrarea problemelor de mediu.
1992–1999 este perioada reformei Mac Sharry. În această perioadă, mecanismele
de control al disponibilităţilor (reducerea preţurilor garantate şi acordarea de plăţi directe
compensatorii) nu au putut preveni creşterea excedentelor, care au necesitat costuri din ce în
ce mai mari de stocare. De asemenea, tendinţa de scădere a veniturilor reale ale fermierilor nu
a fost stopată, iar metodele intensive de producţie au afectat profund mediul. Efectul imediat
al acestei crize a fost competitivitate scăzută a CEE pe piaţa agricolă internaţională. A devenit
necesară reformarea politicii comune.
Reforma a constat, practic, în orientarea în mai mare măsură a politicii agricole spre
piaţa liberă, prin introducerea plăţilor compensatorii directe determinate de tipul de cultură, de
randamentul mediu regional (nu individual) dintr-o perioadă trecută şi de suprafaţa actuală
efectivă. Au fost reduse presiunile asupra bugetului UE. Efectele reformei au fost vizibile şi
notabile. S-a reuşit, astfel, stabilizarea veniturilor fermierilor şi echilibrarea cererii şi ofertei
pe piaţa comună agricolă.
Presiunea pentru reformă a venit din trei surse:
Prima: de la nivelul comunităţilor rurale şi a decidenţilor locali. În 1996, în
noiembrie, Irlanda găzduieşte Conferinţa Europeană de dezvoltare rurală în cadrul căreia se
face înţeleasă necesitatea unor politici de dezvoltare rurală mult mai simple şi abordabile;
A doua: din necesitatea de restructurare a PAC şi a Fondului Structural
(Agenda 2000), de a creşte competitivitatea agriculturii, de a îngriji problemele de mediu şi a
se pregăti pentru extinderea UE;
A treia este legată de contextul internaţional şi de rolul agriculturii în Europa,
sub aspectul bunurilor publice şi de mediu. Aşadar, la sfârşitul anilor ’90 se face simţită
nevoia unei politici de dezvoltare rurală, care să cuprindă restructurarea agriculturii, să se
adreseze problemelor de mediu şi înţelegerii nevoilor extinse ale ruralului.
În perioada 1999–2001 are loc prioritizarea pilonului al doilea al PAC – dezvoltare
rurală. În Agenda 2000, politicile de dezvoltare rurală constituie cel de-al doilea obiectiv
principal al PAC, alături de reforma politicilor comerciale.
Este elaborat modelul agricol european, în care dezvoltarea rurală integrată devine
prioritară. Sunt aduse în discuţie problematici noi, cum ar fi: siguranţa şi calitatea alimentelor,
integrarea problemelor de mediu în politica agricolă, dezvoltarea economiei şi a vitalităţii
zonelor rurale, încurajarea practicilor agricole prietenoase faţă de mediu, conştientizarea
privind amenajarea teritoriului, încurajarea agricultorilor pentru utilizarea metodelor de
24
Page 25
producţie mai puţin intensive, pentru a reduce impactul asupra mediului, multifuncţionalitatea
agriculturii. Politica de dezvoltare integrată şi durabilă a zonelor rurale este focalizată pe
indivizi şi grupuri, alţii decât fermieri.
Are loc transparentizarea elaborării şi gestionării programelor. Sunt identificate şi
încurajate o serie de servicii pentru agricultori. Are loc diversificarea producţiei de alimente,
în paralel cu o reducere a preţurilor garantate, compensate prin preţuri directe la fermieri. Este
îmbunătăţit echilibrul cerere/ofertă pe piaţa comună a produselor agricole, iar veniturile
obţinute în agricultură se dezvoltă favorabil.
Ajutoarele pentru dezvoltare rurală devin mai flexibile şi se bazează pe subsidiaritate,
descentralizare şi simplificare. Legislaţia devine mai accesibilă. S-a stabilit, de asemenea, şi o
bază solidă pentru extinderea UE şi a negocierilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a
Comerţului.
În anul 2003, noua Politică Agrară Comună îşi continuă schimbarea profilului interior
începută încă din 2001. Are loc transferarea fondurilor din Pilonul 1 în Pilonul 2 al PAC.
În iunie 2003 a fost adoptată reforma fundamentală a PAC. Prin această reformă
se dă producătorilor agricoli libertatea de a produce în funcţie de cerinţele pieţei. Principalele
subvenţii vor fi plătite independent de producţie, în condiţii clar definite.
Elementele cheie ale reformei PAC sunt:
1. SFP şi plăţi independente de producţie (se are în vedere şi evitarea abandonului de
producţie);
2. SFP este strict condiţionat de respectarea condiţiilor de mediu, securitate
alimentară, bunăstarea plantelor şi animalelor, păstrarea în bune condiţii a terenurilor agricole;
3. Extinderea politicilor de dezvoltare rurală (cu bani UE);
4. Reducerea plăţilor directe („modulation”) către marile ferme şi reorientarea
fondurilor spre politici de dezvoltare rurală;
5. Definitivarea, până în 2013, a unei discipline financiare.
Are loc trecerea la centrarea, într-o mai mare măsură, pe calitate în loc de cantitate şi
schimbarea completă a modului de subvenţionare a agriculturii, prin orientarea, în mai mare
măsură, spre piaţă, prin: subvenţii decuplate, prin introducerea sistemului de modulare, a
sistemului degresiv (de reducere treptată) a plăţilor garantate fermierilor (2006–2012) şi prin
respectarea regulilor încrucişate (cross-compliance) .
Este reafirmată necesitatea susţinerii şi întăririi mediului rural şi reorientarea
sprijinului spre practici agricole extensive. Este adoptat „pachetul adaptat cerinţelor noilor
state membre”, în ceea ce priveşte dezvoltarea rurală. Este important de amintit că în 2003
25
Page 26
(conform Agendei 2000) a avut loc decuplarea suportului pentru producţie. Noile probleme cu
care se confruntă sunt: problemele legate de siguranţa alimentelor, problemele mediului,
negocierile comerciale multilaterale OMC, acordul asupra formulei de extindere a UE (2002).
Legea dezvoltării rurale 1257/99 (RDR) are un meniu de 22 de măsuri (care pot fi
extinse la 26, dacă luăm în considerare şi reforma PAC, după care ar trebui elaborate
programele de dezvoltare rurală, în funcţie de necesităţile specifice ale fiecărei regiuni, având
drept obiective: restructurarea agriculturii, îngrijirea mediului şi diversificarea activităţilor ne-
agricole.
În completarea acestor obiective majore, programele de dezvoltare rurală, iniţiativa
LEADER, la a treia generaţie acum (LEADER+), testează şi inovează ideea de dezvoltare
rurală locală integrată. Au fost adăugate apoi două capitole noi la legea dezvoltării rurale,
care, practic, explică producătorilor noile standarde în domeniul calităţii şi siguranţa bunurilor
alimentare, dar şi în domeniul bunăstării animalelor.
Prin reformarea PAC, care introdusă începând cu 2005, se asigură un venit
minim de suport pentru producători, aceştia fiind liberi să producă în concordanţă cu
cererea pieţei. Pentru a primi acest suport, producătorii trebuie să respecte un standard
obligatoriu de calitate, respectiv 18 măsuri în domeniul mediului, bunurilor publice şi al
bunăstării animalelor şi sănătăţii plantelor şi, de asemenea, să păstreze pământul în bune
condiţii, indiferent dacă îl folosesc sau nu.
Dincolo de aceste cerinţe de bază, cel de-al doilea obiectiv major al PAC face referire
directă la politicile de suport pentru agricultură şi zona rurală. Cea mai mare parte a
subvenţiilor este plătită independent de volumul producţiei. Mecanism prin care se reduc
plăţile directe („modulare”) pentru fermele mai mari, iar sumele se transferă pentru finanţarea
măsurilor din noua politică de dezvoltare rurală. Mecanism în baza căruia plata agricolă unică
este condiţionată de protecţia mediului, siguranţa alimentelor, sănătatea animalelor şi
plantelor şi standardele de bunăstare a animalelor, ca şi de cerinţa de a menţine toate
terenurile agricole în bune condiţii agricole şi de mediu.
Putem identifica trei domenii importante:
Restructurarea agriculturii;
Managementul mediului şi al pământurilor;
Extinderea dezvoltării rurale prin diversificare.
În 2004 şi 2005 au fost introduse noi elemente de reformă până în 2013, când va fi
definitivat un mecanism de disciplină financiară.
26
Page 27
Principalele instrumente de promovare a dezvoltării rurale în Uniunea
Europeană
La nivelul Uniunii Europene sunt promovate trei instrumente pentru dezvoltarea
durabilă a mediului rural: LEADER, TRDI şi SAPARD. LEADER + (pentru EU-15).
Scopul programului este de a susţine şi încuraja actorii economici din mediul rural, în vederea
dezvoltării pe termen lung.
Factorii locali de decizie sunt invitaţi să elaboreze şi să implementeze strategii
originale de dezvoltare, punând accent pe:
Specificitatea şi unicitatea spaţiului natural, dar şi a tradiţiei;
Îmbunătăţirea mediului economic, în vederea creării a noi locuri de muncă;
Îmbunătăţirea abilităţilor de autoorganizare a comunităţilor rurale, în vederea
promovării coeziunii sociale.
În acest sens, se creează grupuri locale de acţiune (GAL), care vor elabora planurile
locale de dezvoltare şi care vor fi responsabile pentru implementarea acestora. TRDI
(Temporary Rural Development Instrument) (pentru cele 10 ţări care au aderat în 2004) este
un instrument susţinut de EAGGF şi cuprinde principalele măsuri de uniformizare a politicilor
din cele 10 ţări noi membre ale UE şi restul spaţiului European, cuprinzând: o serie de măsuri
pentru protecţia mediului, pensionarea timpurie, împădurire şi acordarea de plăţi
compensatorii pentru zonele defavorizate. SAPARD (pentru România şi Bulgaria) sau
Programul Special de Preaderare şi-a propus să acorde asistenţă în dezvoltarea rurală şi a
agriculturii, având un buget anual de 520 milioane Euro pentru perioada 2000–2006.
Principalele obiective ale programului de pre-aderare au fost:
1. Suportul agriculturii şi al dezvoltării rurale, în perioada de pre-aderare;
2. rezolvarea problemelor pe termen lung, în vederea ajustării sectorului agricol şi a
ruralului în întregime.
3. Implementarea acquis communautaire în domeniul politicilor agricole.
Principiile de bază ale politicilor dezvoltării rurale promovate în Europa sunt
următoarele:
Viaţa la ţară prezintă un interes deosebit, nu doar pentru mediul rural, ci pentru
societate în ansamblu;
Este necesară prezervarea diversităţii rurale europene, în vederea păstrării
patrimoniului cultural şi natural;
Încurajarea agriculturii multifuncţionale;
27
Page 28
Diversificarea agriculturii, inovarea şi acordarea de noi valenţe produselor, în funcţie
de cererea consumatorilor;
Politicile de dezvoltare rurală vor trebui aplicate în toate statele UE extinse;
Vor avea în vedere nevoile diferite ale ruralului şi vor fi un factor de coeziune;
Vor funcţiona pe principiul subsidiarităţii;
Vor fi implementate în parteneriat între organizaţii private şi societatea civilă;
Aplicarea experienţelor acumulate prin programul LEADER în ceea ce priveşte
instituirea parteneriatelor. Scopul trebuie să fie întotdeauna explorarea şi exploatarea noului;
Definirea clară a responsabilităţii, în cadrul parteneriatelor (fapt care va face posibilă
transparenţa, monitorizarea şi evaluarea acestora);
Crearea de reţele pentru schimbul şi promovarea practicilor pozitive;
Simplificarea politicilor de dezvoltare rurală. Acestea trebuie să se bazeze pe un singur
program, o singură sursă de finanţare şi un singur organ de control.
Politica de dezvoltare rurală perioada 2007-2013
Pentru alinierea politicii de dezvoltare rurală la priorităţile comunităţii, proiectul
legislativ al Consiliului în ceea ce priveşte ajutorul acordat dezvoltării rurale de către Fondul
Agricol European pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) prevede în articolul numărul 9
adoptarea la nivel comunitar a direcţiilor strategice pentru dezvoltare rurală pentru perioada
de 1 ianuarie – 31 decembrie 2013. Pe data de 5 iulie 2005 Comisia Europeană a adoptat
direcţiile strategice pentru dezvoltare rurală. Termenul pentru adoptarea direcţiilor strategice
comunitare a fost toamna anului 2005.
Statele membre au pregătit strategiile naţionale de dezvoltare rurală pe baza a şase
direcţii comunitare strategice, care vor folosi la:
- identificarea zonelor în care folosirea ajutorului Uniunii Europene pentru
dezvoltare rurală aduce cea mai mare valoare adăugată la nivelul Uniunii Europene;
- stabilirea legăturii cu principalele priorităţi ale Uniunii Europene (Lisabona,
Göteborg);
- asigurarea concordanţei cu alte politici europene, în special coeziunea şi mediul;
- conducerea implementării noii Politici Agricole Comune orientate către piaţă şi
restructurarea pe care o va produce atât în vechile cât şi în noile state membre.
Cele şase direcţii strategice sunt: îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi
silvic; îmbunătăţirea situaţiei mediului înconjurător şi mediul rural; îmbunătăţirea calităţii
vieţii în zonele rurale şi încurajarea diversificării; construirea capacităţii locale a forţei de
muncă şi diversificare; traducerea priorităţilor în programe; complementaritatea
28
Page 29
instrumentelor comunitare.
Strategia Uniunii Europene a devenit baza strategiilor şi programelor naţionale ale
statelor membre care vor trebui să propună obiective şi indicatori cuantificabili pentru fiecare
dintre cele trei axe politice tematice şi pentru axa Leader. Pentru a asigura o strategie
echilibrată, o finanţare minimă pentru fiecare axă tematică în parte va fi necesară. Fondurile
minime propuse de 10%, 25% şi 10% pentru Axele 1, 2 şi 3 reprezintă o măsură de siguranţă
pentru ca fiecare program să reflecte cel puţin trei obiective publice majore, dar procentajele
sunt stabilite la o cotă suficient de mică astfel încât să lase statelor membre sau regiunilor o
marjă considerabilă de flexibilitate (55% din fondurile Uniunii Europene) pentru a accentua
axa politică pe care o doresc în funcţie de situaţie şi necesităţi. Pentru axa Leader este rezervat
un minimum de 5% din fondurile Uniunii Europene. Cheltuielile pentru axa Leader acoperă
cele trei obiective politice.
Strategia de dezvoltare rurală a României este cuprinsă în Planul Naţional Strategic
(PNS) document emis de Guvernul României.
Obiectivele generale ale strategiei nationale de dezvoltare rurală cuprinse în PNS
sunt:
- creşterea dinamismului economic al zonelor rurale din România, inclusiv
dezvoltarea durabilă a sectorului agricol şi forestier;
- conservarea şi îmbunătăţirea mediului natural;
- creşterea dinamismului social şi a calităţii vieţii în zonele rurale.
Obiectivele strategiei sunt în concordanţă cu Regulamentul CE nr. 1698/2005,
precum şi cu Liniile directoare strategice ale Comunităţii.
Obiectivele generale sunt împărţite în obiective strategice, care reflectă, atât situaţia
economică locală şi regională a zonelor rurale, cât şi viitoarele provocări.
Alocarile financiare aferente obiectivelor strategice sunt distribuite dupa cum
urmeaza:
pâna la 45% din sprijinul financiar al FEADR va fi distribuit pentru dezvoltarea
competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier (Axa 1).
Obiectivele sunt:
- Îmbunătăţirea competenţelor agricultorilor şi a persoanelor care îşi desfaşoară
activitatea în sectorul agroalimentar şi forestier, ceea ce va permite un management mai
eficient al exploataţiilor agricole şi forestiere,
- Îmbunătăţirea competitivităţii exploataţiilor comerciale şi de semisubzistenţă,
- Restructurarea şi modernizarea sectoarelor de procesare şi comercializare pentru
29
Page 30
produsele agricole şi forestiere.
Realizarea acestor obiective strategice va permite o evoluţie treptată spre
competitivitate a sectorelor agricol, forestier, de procesare agroalimentara şi a lemnului, luând
în considerare oportunităţile pieţei comune şi deschiderea către piaţa mondială.
Ca urmare, se vor produce schimbări importante în sectorul agricol, pe de o parte prin
dezvoltarea fermelor de semi-subzistentă, care produc pentru autoconsum şi pentru
piaţă, în ferme familiale comerciale iar pe de altă parte, prin modernizarea agriculturii
comerciale, care este reprezentată de fermele familiale si de întreprinderile mari.
În cadrul Axei 1, privind sectorul agricol, măsurile orientate către sprijinirea
transformării fermelor de semi-subzistenţă în exploatatţii familiale, care furnizează produse
către piaţă vor fi elaborate într-o manieră care să permita încurajarea, în special a
agricultorilor şi proprietarilor de pădure, utilizării unor metode de exploatare a terenului care
să contribuie la conservarea mediului natural şi a peisajului, precum şi la protejarea şi
îmbunătăţirea resurselor naturale.
Procesul de modernizare a sectoarelor agro-alimentar şi forestier va fi continuat prin
adaptarea la standardele UE, inclusiv la cerintele sanitar-veterinare şi de mediu, precum şi de
modernizarea capacităţilor de procesare. O atenţie deosebită, va fi acordată pregătirii
profesionale şi organizării, modernizării şi adaptării producţiei la cerintele pieţei, cu accent pe
calitate, îmbunătăţirea protecţiei mediului, producţiei de energie regenerabilă, siguranţei
locului de muncă. Mai mult decât atât, obiectivul va fi o mai bună poziţionare a
întreprinderilor mici şi mijlocii, în vederea creşterii valorii adăugate a produselor locale. În
final, sectorul agro-alimentar va fi dezvoltat prin introducerea progresului tehnic, prin
utilizarea energiei regenerabile şi a inovaţiilor prin investiţii în capitalul fizic al
întreprinderilor. Astfel, calitatea produselor va creşte, vor fi introduse tehnologii nepoluante,
care să asigure calitatea alimentelor şi în special a produselor tradiţionale şi ecologice.
Din anul 2007, România este membru al Uniunii Europene si a facut primii paşi
pe piata UE. Restructurarea, modernizarea şi dezvoltarea sectorului agricol şi alimentar,
precum şi a sectorului silvic şi de procesare a lemnului presupun o mare provocare în vederea
creşterii competitivităţii acestora. Astfel, trebuie făcute eforturi în vederea integrarii
instrumentelor PAC ale UE cu politicile naţionale şi cu alte fonduri structurale pentru a putea
utiliza toate resursele disponibile şi a coordona aceste instrumente în beneficiul dezvoltării
rurale din România.
Capitolul 2
30
Page 31
PREZENTARE GENERALĂ A COMUNEI ŞANDRA
2.1. Aspecte istorice
Satul Şandra a luat fiinţă în anul 1833 sub denumirea de Alexandria sau Sàndorhàsza,
după numele episcopului de Zagreb care era proprietarul terenurilor din această zonă.
Episcopul a semnat la 1 ianuarie un contract prin care permitea celor 140 de familii de
colonişti germani provenite din localităţile învecinate să se aşeze pe teritoriul lui şi să
înfiinţeze localitatea care avea să-i poarte numele. Imediat după, au început lucrările la
construcţia aşezământului, după canoanele aşezărilor germane cu străzi drepte şi
perpendiculare. Din totalul de 146 de loturi de casă delimitate, erau 101 case de agricultori, 38
de case mici fără teren, parohia şi 2 case ale parohiei, 1 birt şi 2 mori. Cele 140 de familii
reprezentau în total circa 700 de colonişti şi veneau din Biled, Bulgăruş, Carani, Cenad,
Comloşu Mic, Gottlob, Grabaţ, Iecea Mare, Iecea Mică, Lenauheim, Lovrin, Nakovo (Serbia),
Nerău, Niţchidorf, Sânandrei, Sânnicolau Mare, Tomnatic, Variaş şi Vizejdia.Trei ani mai
târziu, în 1836 a fost construită biserica. În 1842 existau deja 1.231 de germani, 16 sârbi şi
români.
Comuna Şandra a fost înfiinţată prin Legea nr. 54/2004, desprinzându-se de
comuna Biled, şi având în administrare şi satul Uihei.
Satului Uihei când a fost înfiinţat, i-a fost dat numele german de Neusiedel (în
traducere noua aşezare). Procesul de maghiarizare forţată care a urmat anexării Banatului la
coroana maghiară a determinat schimbarea numelui în maghiarul Ujhely, de unde se trage şi
denumirea românească. După anexarea Banatului la România, în 1918, a urmat şi un proces
de românizare. Numele satului a fost românizat din maghiarul Ujhely în românescul Uiheiu.
Uiheiul este unul dintre satele de colonişti cele mai noi din Banat. El a fost înfiinţat la
1844, la mai bine de o sută de ani de la începutul colonizărilor, de locuitori ai altor sate din
împrejurimi şi din Banat. Încă de la început, planurile de construcţie ale satului au fost foarte
specifice, loturile de case erau divizate în mod egal, casele trebuiau să fie ordonat aranjate şi
să se supună unor reguli stricte, cu tipicele faţade ale caselor şvăbeşti spre stradă. Suprafeţele
de pământ erau destul de limitate şi erau date în arendă în condiţii destul de stricte. Aceste
condiţii au fost eliminate o dată cu revoluţia de la 1848, fapt care a permis dezvoltarea
aşezământului. A urmat o perioadă de prosperitate care s-a menţinut relativ constantă,
independent de schimbările politice din Banat. Aceasta a fost abrut întreruptă de al doilea
31
Page 32
război mondial. Au urmat deportări în Rusia, apoi deportările în Bărăgan şi în final
colectivizarea.
Aceasta a dat o lovitură gravă localnicilor, majoritari germani, care se ocupau cu
succes de agricultură. Atât casele cât şi pământurile lor au trecut în proprietatea statului însă
la scurt timp proprietatea caselor a fost din nou recunoscută proprietarilor de drept.
A urmat o perioadă de relativă creştere, satul a fost conectat la reţeaua electrică,
drumurile au fost reparate, infrastructura în general îmbunătăţită. În deceniul al 8-lea, situaţia
a început din nou să se deterioreze, culminând cu Revoluţia din 1989. Imediat după revoluţie,
s-a înregistrat o masivă emigrare a etnicilor germani în Germania. Patru ani mai târziu, în
1994, la împlinirea a 150 de ani de la fondare, în Uihei mai locuia un singur etnic german
originar din Uihei. Populaţia germană a fost treptat înlocuită de cea română, însă evoluţia
populaţiei s-a menţinut constant în scădere.
Şvabii bănăţeni (germană Banater Schwaben, în română simplu şvabi) sunt o etnie
germană din grupul Şvabilor dunăreni care au emigrat în Banat cu peste 200 de ani în urmă,
venind din diferite regiuni din sudul Germaniei. Deşi a format pentru lungă vreme o
minoritate puternică şi importantă, datorită transformărilor politice din ultimul secol cea mai
mare parte a şvabilor bănăţeni s-a întors în Germania.
Coloniştii proveneau mai ales din regiunile de pe malul stâng al Rinului, Lorena,
Hessa renană şi Palatinat, câţiva, puţini, şi din Bavaria şi Şvabia. Este însă neclar cum aceştia
au luat numele de şvabi bănăţeni din moment ce un număr mic dintre ei veneau din regiunile
şvabe: Swabia din Bavaria, parte din prezenta regiune Baden-Württemberg şi Alsacia, în
prezent în Franţa. Explicaţia cea mai plauzibilă pentru originea numelui de şvabi este probabil
faptul că majoritatea coloniştilor erau înregistraţi şi îmbarcaţi în oraşul şvab Ulm, de unde
erau transportaţi cu aşa-zisele Ulmer Schachteln pe Dunăre, până la Belgrad, de unde plecau
pe jos să-şi găsească noua lor patrie.
Majoritatea coloniştilor proveneau din mediul rural, erau fii de familii sărace de ţărani,
care nu avedeau mari şanse de succes în ţara lor de baştină. În timpul Mariei Terezia au primit
şi suport financiar şi scutiri de taxe pe termen lung. Mai târziu mulţi dintre ei nu reuşeau să se
căsătorească din cauza că diferenţa dintre vârste era disproporţionată şi nu erau destule femei
tinere. Mulţi meşteşugari precum învăţătorii, doctorii şi alte profesiuni, erau ajutaţi financiar
să se dezvolte în noile teritorii.
În urma războiului austro-turc din 1716, Banatul este cucerit de către Imperiul
Habsburgic. În 21 octombrie 1716, prinţul Eugeniu de Savoia adresează împăratului Carol al
VI-lea, propunerea ca Banatul să fie organizat şi guvernat astfel încât să aducă folos Casei
32
Page 33
Imperiale. Astfel se deschide calea pentru colonizări, necesare atât din raţiuni strategico-
politice de extindere a Imperiului, dar importante şi pentru repopularea şi revigorarea
Banatului, efectiv vlăguit economic şi demografic de războaiele austro-turce.
Primul val
Între 1718 - 1740 are loc primul val de colonizări numit şi "Colonizarea Caroliniană"
(Karolinische Ansiedlung), după numele împăratului Carol VI. În toamna anului 1718 începe
prima colonizare organizată a Banatului şi până în 1740, între 15.000-40.000 de colonişti
germani sosesc în Banat. Pe lângă aceştia se adaugă şi români, sârbi, bulgari, italieni şi
spanioli. Clima neprimitoare a dus la o rată crescută a mortalităţii, mulţi dintre imigranţi
murind de malarie la 2-3 luni de la sosire. Numeroasele conflicte austro-turce dar şi marea
epidemie de ciuma din 1738-1739 au contribuit la reducerea numărului de germani. De aceea,
pentru o vreme, creşterea populaţiei din Banat a fost asigurată doar din procesul de imigrare.
Ca rezultat ponderea germanilor catolici a ajuns la un moment dat la 50% din totalul
populaţiei. Fiind buni meşteşugari, germanii au dezvoltat industria şi comerţul. Datorită
nevoii de a asigura condiţii bune de viaţă populaţiei colonizatoare autorităţile austro-ungare
au început o reorganizare a tuturor satelor din Banat, clădind în acelaşi timp altele noi.
Tipicile aşezări ale coloniştilor erau satele construite sub formă de tablă de şah, cu biserica
catolică şi terenul înconjurător în centru. Regiunea a devenit o reţea organizată, ordonată şi cu
o structură compactă.
Al doilea val
Cunoscut şi sub numele de "Colonizarea Tereziană" (Theresianische Ansiedlung), al
doilea val de colonişti a venit în Banat între 1744 - 1772. Aproximativ 75.000 de colonişti au
sosit în această perioadă.
Al treilea val
Al treilea şi ultimul val organizat de colonişti germani a avut loc între 1782 - 1787 şi a
fost numit "Colonizarea lui Iosif" (Josephinische Ansiedlung). Aproximativ 60.000 de
colonişti au sosit o dată cu acest val.
Succesul colonizării
Colonizarea Banatului a fost o acţiune pe scară largă, sistematică şi plănuită în minime
detalii de către administraţia austriacă. Sate, oraşe şi străzi au fost desenate pe planşetă, într-o
simetrie care reflecta cultura absolutismului în construcţii din acea perioadă. Coloniştii veniţi
în Banat au găsit aici un ţinut mlăştinos şi aproape pustiu. În primii ani s-au confruntat cu
epidemii, febră şi foamete. Însă, printr-un efort enorm, cu numeroase victime şi multe
obstacole, în două-trei generaţii, recultivarea regiunii s-a încheiat cu succes. Şvabii bănăţeni
33
Page 34
au găsit cel mai bine caracterizarea efortului lor în zicala "Primilor moartea, următorilor
sărăcia, ultimilor pâinea" (Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot).
Crucial pentru succesul secării mlaştinilor a fost drenarea şi canalizarea râului Bega,
care avea pe atunci numeroase braţe. Terenul astfel câştigat s-a dovedit extrem de bogat,
justificând bunăstarea şvabilor din secolul XIX. Banatul a fost practic transformat în grânarul
Imperiului austro-ungar. În acelaşi timp, capitala Banatului, Timişoara, a devenit centrul
cultural al şvabilor bănăţeni. La sfârşitul secolului a urmat dezvoltarea căilor ferate şi
industrializarea Banatului.
Emigrările
Şvabii între 1920-1940
Tratatul de la Trianon din 1920 a reprezentat un punct de cotitură pentru istoria
şvabilor bănăţeni. Sfârşitul imperiului habsburgic şi unirea Banatului cu România a însemnat
pentru aceştia o nouă etapă de revigorare a culturii germane, după ce procesul de maghiarizare
de la sfârşitul secolului XVIII limitase cu mult expresia culturii etniilor din Banat. Pentru
prima dată după 1867 s-au redeschis şcolile în limba germană. Timişoara s-a reafirmat ca
centru cultural al şvabilor, cultura germană înflorind din nou aici. S-a redeschis teatrul în
limba germană şi s-au înfiinţat numeroase ziare în limba germană. În 1930 şvabii reprezentau
o treime din populaţia Timişoarei.
Criza economică din anii 1930 a lovit puternic industria Banatului. În consecinţă
numeroşi şvabi au fost nevoiţi să emigreze în Statele Unite, Argentina sau Brazilia. Mulţi au
găsit aici condiţii favorabile de muncă şi nu s-au mai întors niciodată.
După 1933, majoritatea şvabilor, ca de altfel majoritatea etnicilor germani din Europa
de Est, au devenit susţinători ai Germaniei naziste. În al doilea război mondial, mulţi au fost
înrolaţi în Armata Română. După 1943, tratatul dintre Germania şi România le-a permis
acestora să lupte împreună cu trupele SS. Spre sfârşitul războiului, o parte dintre şvabi s-au
opus naziştilor, care au trecut în unele cazuri şi la execuţii, precum cele de la Jimbolia.
34
Page 35
2.2. Prezentarea fizico – geografică a comunei Şandra
2. 2.1. Aşezare geografică
Comuna Şandra se situează în vestul judeţului Timiş, la circa 36 km nord-vest de
municipiul Timişoara şi 29 km de oraşul Sânnicolau Mare, pe drumul naţional DN6
Timişoara - Cenad. Are acces la calea ferată Timişoara - Cenad, cu staţie proprie. Se
învecinează:
- la sud-est cu Biled (6 km),
- la vest cu Uihei (3 km) şi Bulgăruş (7 km),
- la nord-vest cu Lovrin (12 km) şi Pesac (circa 10 km).
29 km
Şandra
36 km
Fig. 2.1. Localizare pe harta judeţului Timiş
35
Page 36
Fig. 2.2. Intrarea în comună
Suprafaţa comunei este de 1,89 km² intravilan şi 41,85 km² extravilan, total 43,69 km²,
în zonă de câmpie, cu sol aparţinând clasei de fertilitate I.
Comuna Şandra are două sate aparţinătoare: Şandra, Uihei.
Satul Uihei este un mic sat care face parte din comuna Şandra. Uihei se situează pe
drumul comunal 22 care face legătura dintre centrul comunei, localitatea Şandra, aflată la 3
km nord-est şi satul Bulgăruş la 3,5 km la vest. Comuna Şandra are acces şi la drumul
naţional DN6 care duce la Timişoara dar şi la calea ferată prin intermediul staţiei de cale
ferată de la Şandra, situată favorabil la intrarea în sat dinspre Uihei.
Judeţ TimişAtestare 1833, ("Alexanderhausen")Primar Paul Nicu, PD, din 2004Suprafaţă 43,69 km²Populaţie 2.864Densitate 64,02 loc./km²Amplasare 45°55′31″N, 20°53′29″ESate Şandra, UiheiCod poştal 307065Sit web ro www.primariasandra.ro/
Amplasare 45°54′24″N, 20°51′35″EJudeţ TimişComunăSat
ŞandraUihei
Atestare 1844Populaţie 511Cod poştal 307061
36
Page 37
2.2.2. Relieful
Încadrându-se din punct de vedere geomorfologic în Câmpia Banato-Crişană,
perimetrul comunei se suprapune câte unei părţi din două unităţi de relief:
Câmpia înaltă a Vingăi, cu un aspect general de câmpie slab piemontană, relativ plană,
cu o înclinare orientată pe axa NE-SV;
Câmpia Timiş-Bega, situată în extremitatea vestică a Câmpiei Vingăi, prezintă o
suprafaţă cvasiorizontală, cu o înclinare predominantă sub 1%, cu un microrelief alcătuit din
crovuri circulare, uşor alungite.
La contactul dintre aceste două formaţiuni geomorfologice se află un curs sinuos şi
leneş al unei văi largi, denumită Apa Mare, cu o lăţime de 50-250 de metri şi un microrelief
tipic de luncă: alternanţă de zone grindate cu văi părăsite, belciuge, microdepresiuni parţial
înmlăştinate.
2. 2.3. Hidrografia
Situat în bazinul hidrografic al Begăi, teritoriul comunei este drenat de singurul curs
de apă permanent, Apa Mare, cu o orientare generală nord-sud, cu unele devieri implicate de
meandrări.
2.2.4. Clima
Climatul temperat-continental moderat determină o temperatură medie anuală de
10,90C (staţia Lovrin) şi o valoare medie multianuală a precipitaţiilor de 566,7 mm pentru
intervalul 1896-1979 şi de 523,9 mm pentru intervalul 1981-1995, fapt ce indică evoluţia
fenomenului de aridizare.
37
Page 38
2.2.5. Vegetaţia
În ceea ce priveşte vegetaţia arealul comunei se încadrează în zona de silvostepă, cu
tendinţă de trecere spre stepa semiumedă.
Ca urmare a defrişărilor masive impuse de nevoia de teren agricol, din fostele păduri
au mai rămas doar pâlcuri sau exemplare izolate din specii precum: Quercus robur (gorun),
Ulmus spp. (ulm), Fraxinus excelsior (frasin), Acer campestre (jugastru), Salix alba şi S.
fragilis (salcete), Populus alba (plop alb), precum şi arbuşti ca: Crataegus monogyna
(păducel), Ligustrum vulgare (lemn câinesc), Prunus spinosa (porumbar), Rosa spinosa
(măceş). În păşuni se dezvoltă asociaţii de specii ca Lolium perenne (raigras), Cynodon
dactylon (pir gros), Festuca pseudovina (păiuş), Artemisia austriaca (pelin), Lotus
corniculatus (ghizdei), Euphorbia cyparissias (alior), Dactylis glomerata (golomăţ),
Alopecurus pratensis (coada vulpii).
Pe valea Apa Mare şi, în general, pe formele de microrelief negativ, unde se
semnalează exces de umiditate, predominante sunt speciile hidrofile precum Typha latifolia
(papură), Phragmites communis (trestie), Juncus spp. (rugină), Potentilla spp. (cinci degete),
Mentha spp. (ismă).
Pe ternurile cu soluri alcalice şi alcaline sunt frecvente specii ca Artemisia var. salina
(pelin), Statice gmelini (limba peştelui), Plantago spp. (pătlagină), Champhorosma ovata.
2.2.6. Solurile
Prin gruparea unităţilor de teren (U.T.) din cartograma alăturată rezultă următoarele
tipuri dominante de soluri :
1. Cernoziomuri, 1-53 (tipice, gleizate, alcalizate, salinizate): 88,8%;
2. Cernoziomuri cambice, 54-58 (tipice, gleizate, alcalizate): 5,7%;
3. Lăcovişti şi soluri gleice, 59-64 (tipice, sărăturate, mlăştinoase): 3,6%;
4. Soloneţuri, 65 (luvice): 0,01%;
5. Vertisoluri şi protosoluri, 66-68 (sărăturate): 0,5%;
6. Asociaţii de lăcovişti, vertisoluri, soloneţuri, soluri gleice, 701-703: 1,4%.
38
Page 39
În ceea ce priveşte principalii factori limitativi care afectează potenţialul de producţie
al învelişului de sol, aceştia sunt reprezentaţi într-o măsură nesemnificativă de alcalizare (care
se manifestă moderat pe 1,65% din suprafaţă), reacţia solului (moderată 0,24%) şi nivelul
rezervei de humus (moderat 0,57%) şi într-o măsură mai semnificativă de compactitate
(moderată 8,77%) şi de excesul de umiditate freatică (foarte severă 0,24%, severă 3,76% şi
moderată 8,74%).
Măsurile de conservare şi ameliorare a calităţii solului vor urmări, cu precădere,
respectarea exigenţelor pedoameliorative şi agrotehnice curente, în vederea realizării şi
menţinerii în sol a unui regim aerohidric la parametri optimi de funcţionalitate.
De asemenea, sunt necesare măsuri de ameliorare a stării fizice a solurilor afectate de
procese fizice de degradare la suprafaţă (prăfuire, crustificare, colmatarea spaţiului poros etc.)
care se referă la reducerea numărului de lucrări culturale curente prin introducerea
asolamentelor de lungă durată.
39
Page 40
Capitolul 3
INFRASTRUCTURA LOCALITĂŢII ŞANDRA
Reţeaua de străzi
Reţeaua de drumuri judeţene şi comunale:
a) Natura drumurilor şi lungimea acestora:
- Drum comunal - DC 22 = 4,0 km; DC 23 = 6,1 km
b) Natura drumurilor şi distanţa în km între centrul unităţii administrativ-teritoriale şi
localităţile aparţinătoare:
- Drum comunal - DC 22 Şandra-Uihei = 3 km
Starea carosabilului şi a trotuarelor este foarte bună, efectuându-se ultima dată lucrări
de întreţinere în anul 2006. În ceea ce priveşte străzile comunale, există în jur de 12 km de
stradă din care 80 % este pietruită. Drumul comunal care leagă localitatea Şandra de satul
Uihei, cu o lungime de 4 km este modernizat pe o porţiune de 550 m, asfaltat fiind pe o
porţiune care era foarte avariată.
Figura 3.1.Strada principală din Şandra
40
Page 41
Figura 3.2. Stradă secundară din comuna Şandra
Tabelul 3.1.
Reţeaua de străzi din localitate
Nr.
Crt.Îmbrăcăminte
Străzi/carosabil Trotuare
km km
1. Total, din care 12,6 17,5
2. asfalt 2,5 17,5
3. pietruit, macadam 10,1 -
4. pământ - -
5. Străzi, fără trotuare - -
Sursa: Primăria comunei Şandra
Secţiune transversală a unei străzi :
- lăţimea drumului carosabil 5,5m – 7m;
- lăţimea spaţiului verde 1 – 3 m;
- lăţimea trotuarului, aleelor pietonale 1,20 m
Lăţimea prospectelor între fronturile clădirilor din cadrul comunei Sandra este
cuprinsă între 20 - 35 m, ceea ce reprezintă:
- parte carosabilă (cu lăţimi cuprinse între 7 m şi 5,5 m)
- zone verzi, trotuare, şanţuri de – a lungul străzilor de scurgere a apelor meteorice
41
Page 42
1,20 m Trotuar
3 m Spaţiu verde
7 m - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -Şosea
3 m
Spaţiu verde
1,20 m Trotuar
Fig. 3.3. Secţiune transversal a unei străzi
Aprovizionarea cu apă a comunei
Aprovizionarea cu apă a comunei se face din apa freatică, care este bună din punct de
vedre calitativ şi cantitativ. 74 % din cetăţenii localităţii Şandra sunt conectaţi la reţeaua de
apă potabilă. Apa disponibilă este corespunzătoare atât din punct de vedere calitativ cât şi din
punct de vedere cantitativ şi pentru populaţie şi pentru animale.
Evacuarea apelor menajere şi pluviale din gospodării
Primarul comunei intenţionează să facă un studiu de fezabilitate pentru introducerea
canalizării în comună. În luna noiembrie 2006, acesta a fost in Ungaria şi a purtat discuţii cu
un primar dintr-o localitate, în urma discuţiilor primarul comunei Şandra doreşte să
implementeze sistemul de canalizare pe care îl au aceştia. La acest sistem, fiecare gospodărie
are o fosă şi o pompă; pentru aceasta se urmăreşte accesarea fondurilor structurale.
Tabelul 3.2. Evacuarea apelor menajere şi pluviale din gospodării
SpecificareTotal
gospodăriinr
Evacuarea prin fosă
septică, nr
Evacuare prin:
Canalizarekm
Şanţurikm
Comună, total 900 700 - 10
Centrul de comună 700 650 - 8
Sat Uihei 200 50 - 2
Sursa: Primăria comunei Şandra
42
Page 43
Tabelul 3.3. Dotarea gospodăriilor cu grupuri sanitare
Specificare Total gospodării,
din care
În casă În curte/grădină
CanalizareFără
canalizareCanalizare
Fără canalizare
Comună, total 900 - 450 - 400Centrul de comună
700 - 400 - 250
Sat Uihei 200 - 50 - 150Sursa: Primăria comunei Şandra
Energia electrică este asigurată de reţeaua electrică a societăţii ENEL, existentă în
localitate.
Comuna Sandra este o localitate care dispune de Reţea electrica în proportie de -
100%.
Distribuţia energiei electrice de joasă tensiune se face prin linii aeriene cu stâlpi de
beton armat. Liniile sunt comune distribuţiei de enengie şi iluminatului public. Atât reţeaua de
alimentare cu energie electrică, cât şi cea de distribuţie, satisfac în general, cerinţele de
consum ale localităţii.
Tabelul 3.4. Electrificare
SpecificareNumăr gospodării, din care Nivelul de iluminare publică
(străzi, pieţe, drumuri publice)
Total Electrificate
Comună , total 900 900 80 %Centrul de comună 700 700 85%
Sat Uihei 200 200 75%Sursa: Primăria comunei Şandra
Tabelul 3.5. Fântâni publice
SpecificareSimple Arteziene Pe reţea
nr.nr. gospodării la o fântână
nr.nr. gospodării la
o fântânănr.
nr. gospodării la o fântână
Comune, total 8 5 - - 3 5Centrul de
comună3 - - - 3 5
Sat Uihei 5 5 - - - -Sursa: Primăria comunei Şandra
Vechimea reţelei comune de apă curentă este de 33 de ani (1974), cu o lungime de 12
km. În viitorul apropiat se doreşte să se investească în reţeaua de apă din satul Uihei, deoarece
43
Page 44
satul nu este conectat la reţea comună de apă, deasemenea se mai urmăreşte şi renovarea
reţelei localităţii Şandra.
Tabelul 3.6.
Sursa de apă în gospodărie
SpecificareTotal
gospodării
Sursa de apă Sursa de apăFântână simplă
Fântână pompă
Fântână arteziană
ReţeauaÎn
curteÎn
casăComune,
total900 150 50 - 585 735 590
Centrul de comună
700 - - - 685 535 550
Sat Uihei 200 150 50 - - 200 40
Sursa: Primăria comunei Şandra
În comuna Sandra din 700 de locuinte doar 276 sunt racordate reţele de distribuţie a
gazelor naturale, ceilalti locuitori folosesc gazele naturale ambalate în butelii speciale pentru
gaze naturale.
Dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, întreţinerea şi exploatarea
reţelelor existente în condiţii de maximă siguranţă, precum şi implicarea în satisfacerea
cerinţelor clienţilor şi a comunităţilor locale, sunt preocupări permanente ale companiei E.ON
Gaz România. Investiţiile care vor fi derulate de E.ON Gaz România în judeţul Timiş în
perioada următoare vizează două aspecte majore: extinderi de reţele şi înlocuiri de conducte
şi branşamente uzate.
Tabelul 3.7.
Reţeaua de gaze naturale
Specificare Anul racordării Gospodăriitotal racordate
Comune, total 2003 700 276
Centrul de comună 2003 şi după 700 276
Sursa: Primăria comunei Şandra
Telefon, cablu tv
În acest sens, atât centrul de comună, cât şi satul subordonat, dispun de cablu tv ,
telefonie fixă, serviciul asigurând şi Internetul. 53 % din populaţia comunei dispune de
calculator cu conectare la Internet; de asemenea şcolile din comună şi primăria dispun de
calculatoare conectate la Internet.
44
Page 45
Capitolul 4
HABITATUL LOCALITĂŢII ŞANDRA
Numărul locuinţelor în comuna Şandra la 31 decembrie 2007 era de 900.
Clădirile reprezintă materia constitutivă a întregului teritoriu şi manifestă o mare
varietate de forme şi funcţii. După materialul de construcţie, clădirile se diferenţiază astfel:
- Casele construite din lemn erau îngropate în bordeie sub pământ şi care începând cu
secolul XI nu s-au mai construit.
- Casele cu schelet de lemn şi completat cu zidărie reprezintă o tranziţie între case de
lemn şi cea de cărămidă. În prezent nu se mai construiesc, fiind doar câteva care se află în
zona periferică.
- Casele din cărămidă nearsă (chirpici) sunt ca şi casele de lemn, un tip foarte vechi
de 80-100 de ani. În prezent reprezintă 54% dintre toate casele.
- Casele din chirpici şi cărămidă reprezintă 15% şi au o vechime de 90-100 de ani.
- Casele din cărămidă şi piatră au o vechime de peste 70 de ani
- Construcţii moderne din beton şi zidărie din cărămidă sau prefabricate s-au realizat
după 1948.
Tabelul 4.1.
Clădiri de locuit – materialul pereţilor exteriori (2007)
Specificare Şandra UiheiClădiri de locuit, total, din care construite din:
700 200
Beton armat sau prefabricate din beton
6 -
Cărămidă, piatră, planşee din beton armat
24 -
Cărămidă, piatră, planşee din lemn
175 43
lemn 5 - piatră,chirpici,paiantă 490 157Sursa: Primăria comunei Şandra
45
Page 46
Tabelul 4.2
Înzestrarea gospodăriilor
Înzestrarea gospodăriilor nr Înzestrarea gospodăriilor nr
Încălzire centrală - fără fântână proprie 700
Sobă 900 Baie în apartament 100
Combustibil – termoficare, din care:
W.C. în apartament 200
gaze - Electricitate 900
Motorină x Maşină de spălat rufe 500
Cărbune x Frigider 640
Lemne x Radio 600
Alte tipuri de energii neconvenţionale
- T.V. 900
Alimentare cu apă – din reţeaua comunală
685 Telefon fix 530
Sursă proprie, pompă 50 Telefon mobil - Fântână 150 Internet -
Sursa: Primăria comunei Şandra
Fig. 4.1. Casă tipic şvăbească în Şandra
46
Page 47
Capitolul 5
POPULAŢIA COMUNEI ŞANDRA
Populaţia stabilă a comunei Şandra la 1 ianuarie 2010 a fost de 2882 persoane, din care:
- masculin = 1414 persoane
- feminin = 1468 persoane
Populaţia stabilă la 1 iulie 2008 a fost de 2864 persoane, repartiţia pe sexe se prezenta
astfel: - masculin = 1411 persoane şi - feminin = 1453 persoane
Tabelul 5.1.
Structura etnică a populaţiei – Şandra
Recensământul Structura etnică
Anul Populaţia Români Germani Maghiari RromiAlte etnii
1880 2.015 14 1.918 60 - 231910 1.791 30 1.580 176 - 51941 1.772 72 1.626 58 - 161977 2.190 1.394 710 51 - 351992 2.139 2.014 84 27 12 142002 2217 2129 45 18 10 15
Sursa: Fişa localităţii Şandra
Tabelul 5.2. redă structura populaţiei în anul 2008 pe grupe de vârstă şi pe sex. Se
observă faptul că ponderea cea mai mare în totalul populaţiei o deţine grupa de vârstă între
10-19 ani şi cea mai mică ceea între 60-69, putând astfel să afirmăm că popilaţia comunei nu
este una îmbătrânită, ci dimpotrivă.
Tabelul 5.2
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexAnul Specificare Total Grupa de vârstă –ani-
0-9 10-19 20-29 30-39 40-49 50-59 60-69 70-peste
Total Nr 2864 235 497 473 473 359 362 222 2432008 populatie % 100 8,2 17,4 16,52 16,52 12,53 12,64 7,75 8,48
Masculin Nr. 1411 124 244 240 243 182 184 100 94% 100 8,79 17,29 2,89
Feminin Nr. 1453 111 253 233 200 177 178 122 149% 100
Sursa: Fişa localităţii Şandra
47
Page 48
Sporul natural al populaţiei în comună este negativ, în anul 2009 s-au înregistrat 8
născuţi vii şi 27 decese. Deasemenea, s-au înregistrat la primăria comunei Şandra 29 de
căsătorii.
48
Page 49
Capitolul 6
ECONOMIA COMUNEI ŞANDRA
Activităţile specifice zonei sunt agricultura şi extracţia ţiţeiului.
Activitati economice principale: extracţie ţiţei, prestări servicii (transport marfă,
costrucţii montaj, instalaţii în construcţii), comerţ, agricultură, zootehnie (Creşterea
animalelor).
6.1. Structura populaţiei active pe sectoare economice
Comunei Sandra se încadrează în tipologia localităţilor rurale cu activităţi mixte.
Situarea localităţilor pe o cale de acces bună, face ca potenţialul de dezvoltare să fie ridicat
astfel ca in Sandra tot mai multe firme de comert si industrie au facut investitii majore oferind
populatiei din comuna locuri de munca.
În comuna Sandra se desfăşoară activităţi grupate pe sectoare de activităţi după cum
urmează:
• Sectorul primar: agricultură (cultura plantelor, creşterea animalelor), silvicultură,
vanatoare, pescuit;
• Sectorul secundar: industrie prelucrătoare (alimentară), construcţii, depozitare;
• Sectorul terţiar (servicii): administraţie publică, învăţământ, sănătate, cultură, culte,
comerţ, activităţi financiar-bancare, poştă şi telecomunicaţii.
6.2. Agricultura
Conform datelor privitoare la fondul funciar oferite de Oficiul de Cadastru Agricol şi
Organizarea Teritoriului Agricol - O.C.A.O.T.A. (suprafaţa agricolă de pe teritoriul
administrativ al comunei Şandra este de 5206,16 Ha extravilan, reprezentând cca. 96 % din
suprafaţa totală.
În privinţa calităţii terenurilor agricole se remarcă solurile sărăturate acestea ocupă o
suprafaţă destul de însemnată. Sunt considerate soluri cu fertilitate foarte scăzută datorită
proprietăţilor fizico-chimice specifice.
Valoarea pastorală a pajiştilor din comuna Sandra este foarte slabă, acumulând un număr
foarte mic de puncte: 22, care se încadrează într-o clasă inferioară (clasa VIII), având o
vegetaţie slabă din punct de vedere furajer. Capacitatea de păşunat este deasemenea direct
proporţională cu numărul de puncte acumulate şi anume, capacitatea de păşunat pe pajiştea de
49
Page 50
la Şandra este de 0,41-0,60 UVM/ha. Amendarea cu fosfogips are un efect pozitiv asupra
producţiei de substanţă uscată pe acest tip de pajişte. Sporurile foarte mari de producţie se
obţin acolo unde se dau doze mari de îngrăşăminte cu NPK şi amendamente.
Agricultura este principala ramură de activitate ce se desfăşoară în comuna Şandra,
deţinând cca. 30% din locurile de muncă ale comunei (salariaţi). Activitatea agricolă de bază
o constituie producţia vegetală. Terenurile arabile sunt cultivate în special cu cereale (porumb,
grâu, orz, orzoaică, ovăz), legume, floarea soarelui, sfeclă de zahăr.
Domeniu de activitate principal în agricultura din comuna Şandra este cultivarea
cerealelor, porumbului şi a altor plante:
Această clasă include:
- cultivarea cerealelor: grâu, secară, orz, orzoaică, ovaz, orez, porumb, sorg etc.;
- cultivarea cartofilor;
- cultivarea sfeclei de zahăr;
- cultivarea tutunului, inclusiv prelucrarea lui preliminară (recoltarea şi uscarea frunzelor
de tutun);
- cultivarea plantelor producătoare de seminţe sau fructe oleaginoase (floarea soarelui,
soia, arahide etc.), precum şi a plantelor tehnice oleaginoase (in pentru ulei, rapiţa, ricin etc.)
- producerea seminţelor de sfeclă de zahăr şi a seminţelor de plante furajere (inclusiv a
masei verzi de nutreţuri: lucernă, trifoi etc.);
- cultivarea conurilor de hamei, a radacinilor si tuberculilor cu conţinut ridicat de amidon
sau inulină;
- cultivarea bumbacului; cultivarea a diverse plante textile (in pentru fibră, cânepă); topitul
plantelor care au fibre textile;
- cultivarea plantelor leguminoase uscate, ca: fasolea şi mazărea de câmp;
- cultivarea plantelor medicinale utilizate în principal în farmacie sau la prepararea de
insecticide, fungicide ori în alte scopuri similare.
Această clasă exclude:
- cultivarea pepenilor;
- cultivarea porumbului dulce;
- cultivarea altor legume;
- producerea de specialităţi horticole;
- cultivarea plantelor pentru băuturi răcoritoare;
- cultivarea plantelor pentru mirodenii;
- cultivarea măslinilor;
50
Page 51
- cultivarea de plante cu fibre, folosite pentru împletituri;
- culegerea fructelor de pădure şi a altor produse naturale;
- colectarea produselor forestiere şi a altor produse de masă lemnoasă, provenite din flora
spontană.
AgriculturaTabelul 6.1.
Modul de folosinţă a terenului
SpecificareTotal
agricol, din care
Arabil Fâneţe Vii LiveziTeren
negricol, din care
Păduri
Total comună,ha 5189 4732 8 0,2 2,5 297 2,3Sectorul privat, ha
4588 4577,3 8 0,2 2,5 - -
Centrul de comună,ha
3539 3528,8 8 0,2 2 - -
Sectorul privat, ha
1049 1048,5 - - 0,5 - -
Sat Uihei,ha 1049 1048,5 - - 0,5 - -Sursa: Primăria comunei Şandra
Tabelul 6.2. Suprafaţa după forma de proprietate
Specificare Total agricol, din care
Arabil Păşuni Fâneţe Vii Livezi Total neagricol, din care
Păduri
Total comună
ha 5189,41 4731,64 447,30 7,74 0,21 2,52 296,91 2,3% 100 91,18 8,61 0,15 0,01 0,05 100 100
Sectorul privat
ha 5189,41 4731,64 447,30 7,74 0,21 2,52 215,63 -
% 100 91,18 8,61 0,15 0,01 0,05 72,62 -Sursa: Primăria comunei Şandra
Suprafaţa comunei Şandra, conform datelor din tabelul 6.2. se află în proporţie de
100% în proprietate privată.
În ceea ce priveşte structura categoriilor de folosinţă ponderea cea mai mare o deţine
terenul arabil, urmat de păşuni şi fâneţe, iar viile şi livezile sunt foarte puţin reprezentate pe
teritoriul comunei.
51
Page 52
Situaţia gospodăriilor agricole pe clase de mărime se prezintă astfel: din totalul de
900 de gospodării ponderea cea mai mare o deţin exploataţiile agricole de dimensiuni foarte
mici, sub 1 ha, 47,25%, urmate de cele cu suprafeţe între 5-7 ha 25%, iar ponderea cea mai
mică este deţinută de cele cuprinse între 20-50 ha respectiv 0,25%.
Tabelul 6.3. Gospodării private pe clase de mărime
Specificare Număr %Total suprafaţă -
ha d.c.
Suprafaţa medie/gospodărie
- ha d.ccAgricolă Arabilă Agricolă Arabilă
Total gospodării 900 100 2482,6 2482,6 - -Sub 1 ha 478 47,25 75,60 7,50 0,20 0,201-3 ha 100 12,5 200 200 2 23-5 ha 100 12,5 350 350 3,5 3,55-7 ha 200 25 1080 1080 5,4 5,47-10 ha 10 1,25 85 85 8,5 8,510-20 ha 5 0,625 60 60 12 1220-50 ha 2 0,25 62 62 31 31Peste 50 ha 5 0,625 750 750 150 150
Sursa: Primăria comunei Şandra
Tabelul 6.4.
Structuri agricole pe forme de exploatare (ha)Specificare Agricol Arabil
Gospodării individuale
Comună,total 2483 2483
Şandra 1833 1833
Uihei 650 650
Asociaţii fără personalitate juridică (familială)
Comună,total 400 400
Şandra 300 300
Uihei 100 100
Societăţi agricole (legea 36/1991)
Comună,total - -
Şandra - -
Uihei - -
Societăţi comerciale (legea 31/1991)
Comună,total 1450 1450
Şandra 1150 1150
Uihei 300 300
Sursa: Primăria comunei Şandra
Tabelul 6.4. prezintă suprafeţele deţinute de exploataţiile agricole pe forme de
exploatare atât în comuna Şandra, cât şi în satul Uihei.
52
Page 53
Tabelul 6.5. Sectorul vegetal-1990
Specificare
Suprafaţa cultivată -
ha
Producţia medie (kg/ha)
Producţia totală (t)
Neirigat
Culturi de câmpTotal 4800Privat 3800
GrâuTotal 2100 4000 8400Privat 1800 4000 7200
Orz şi orzoaică
Total 500 4500 2250Privat 300 4500 1350
Porumb boabeTotal 2200 6000 13200Privat 1700 6000 10200
Leguminoase boabe
Total - - -Privat - - -
Floarea soarelui
Total 200 2000 400Privat 100 2000 200
soiaTotal 200 2100 420Privat 50 2100 105
Sfeclă de zahăr
Total 100 20000 2000Privat 100 20000 2000
tutunTotal - - -Privat - - -
cartofiTotal 10 25000 250Privat 10 25000 250
LegumeTotal 8 - -Privat 8 - -
TomateTotal 5 10000 50Privat 5 10000 50
VarzăTotal 1 20000 20Privat 1 20000 20
Ceapă uscatăTotal 2 10000 20Privat 2 10000 20
Plante furajereTotal 155 - -Privat 155 - -
RădăcinoaseTotal 5 40000 200Privat 5 40000 200
Plante furajereTotal 150 30000 4500Privat 150 30000 4500
Sursa: Primăria comunei Şandra
53
Page 54
Tabelul 6.6.
Sectorul vegetal-2002
Specificare
Suprafaţa cultivată -
ha
Producţia medie (kg/ha)
Producţia totală (t)
Neirigat
Culturi de câmpTotal 4800Privat 3800
GrâuTotal 2100 4000 8400Privat 1800 4000 7200
Orz şi orzoaică
Total 500 4500 2250Privat 300 4500 1350
Porumb boabeTotal 2200 6000 13200Privat 1700 6000 10200
Leguminoase boabe
Total - - -Privat - - -
Floarea soarelui
Total 200 2000 400Privat 100 2000 200
soiaTotal 200 2100 420Privat 50 2100 105
Sfeclă de zahăr
Total 100 20000 2000Privat 100 20000 2000
tutunTotal - - -Privat - - -
cartofiTotal 10 25000 250Privat 10 25000 250
LegumeTotal 8 - -Privat 8 - -
TomateTotal 5 10000 50Privat 5 10000 50
VarzăTotal 1 20000 20Privat 1 20000 20
Ceapă uscatăTotal 2 10000 20Privat 2 10000 20
Plante furajereTotal 155 - -Privat 155 - -
RădăcinoaseTotal 5 40000 200Privat 5 40000 200
Plante furajereTotal 150 30000 4500Privat 150 30000 4500
Sursa: Primăria comunei Şandra
54
Page 55
Tabelul 6.7.
Sectorul vegetal – 2008
Specificare
Suprafaţa cultivată -
ha
Producţia medie (kg/ha)
Producţia totală (t)
Neirigat
Culturi de câmpTotal - - -Privat - - -
GrâuTotal 1066 3000 3158Privat - - -
Orz şi orzoaică
Total 390 3500 1365Privat - - -
Porumb boabeTotal 2800 5000 14000Privat 2800 5000 14000
Leguminoase boabe
Total - - -Privat - - -
Floarea soarelui
Total 150 2000 300Privat - - -
soiaTotal 40 2500 100Privat - - -
Sfeclă de zahăr
Total 52 18000 396Privat - - -
LegumeTotal 29 20000 580Privat - - -
TomateTotal 6 20000 120Privat - - -
Ceapă uscatăTotal 4 20000 80Privat - - -
Plante furajereTotal 155 10000 1550Privat 155 10000 1550
RădăcinoaseTotal 5 25000 125Privat 5 25000 125
Sursa: Primăria comunei Şandra
Zootehnia este o ramură slab reprezentată în ultima perioadă în comuna Şandra.
Activităţile agricole se desfăşoară în următoarele forme de organizare:
- Societăţi comerciale agricole cu capital de stat
- Societăţi comerciale private:
• Societăţi agricole private (conform Legii 36/1991)
• Asociaţii familiale
• Exploataţii individuale.
Exploataţiile agricole din sectorul privat sunt următoarele:
-Societăţile comerciale agricole cu capital privat (conform legii nr. 31/1990)
-Societăţi agricole
55
Page 56
Tabelul 6.8. Sectorul zootehnic
SpecificareNmăr de capete la 1 ianuarie
1990 2002 2008
Bovine, din careTotal 580 420 380Privat 580 420 380
Vaci de lapte
Total 320 270 220Privat 320 270 220
Tăuraşi la îngrăşat
Total 70 50 40Privat 70 50 40
PorcineTotal 3200 3400 3500Privat 3200 3400 3500
OvineTotal 1800 2200 2100Privat 1800 2200 2100
CaprineTotal 15 20 40Privat 15 20 40
CabalineTotal 160 140 117Privat 160 140 117
Păsări de ouăTotal 10000 10000 10000Privat 10000 10000 10000
AlbineTotal 30 40 80Privat 30 40 80
Crescătorii de melci
Total - - -Privat - - -
Alte speciiTotal 200 150 100Privat 200 150 100
Sursa: Primăria comunei Şandra
56
Page 57
Tabelul 6.9. Dotarea tehnică - 2008
Specificare Număr
Tractoare fiziceTotal 51Privat 51
Pluguri pentru tractorTotal 45Privat 45
Pluguri cu tracţiune animalăTotal 15Privat 15
Cultivatoare cu tracţiune mecanicăTotal 14Privat 14
Cultivatoare cu tracţiune animalăTotal 15Privat 15
Semănători cu tracţiune mecanicăTotal 28
Privat 28Combine autopropulsoare pentru cereale păioase
Total 13Privat 13
Combine autopropulsoare pentru porumb
Total 9Privat 9
Prese pentru balotat paie, fânTotal 6Privat 6
CăruţeTotal 10Privat 10
Echipamente mobile pentru irigaţiiTotal -Privat -
Maşini pentru împrăştiat îngrăşăminte - chimice
Total 5Privat 5
Sursa: Primăria comunei Şandra
6.3. Comerţul în localitate
Iniţiativa privată s-a manifestat începând cu anul 1990, atât prin utilizarea spaţiilor
comerciale existente, cât şi pentru transformarea unor spaţii din fondul de locuit în spaţii
comerciale sau ateliere particulare.
Tabelul 6.10.
Comerţul
Specificare 1990 2002 2008
Număr de
unităţi
Şandra 5 32 48
Uihei 2 8 12
Sursa: Primăria comunei Şandra
57
Page 58
Domeniu de activitate principal de alimentaţie publică din comuna Sandra este
Comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse
alimentare, băuturi si tutun. Aceasta clasa include:
- vânzarile în magazine nespecializate de mărfuri diverse, în care preponderente sunt cele
alimentare, băuturile şi produsele din tutun. Acest tip de activităţi se desfăşoară în general în
magazine denumite "Magazine generale alimentare", care au ca principal obiect de activitate,
vânzarea bunurilor de băcănie, precum şi a altor tipuri de marfuri cum sunt: cosmetice,
articole electrocasnice, articole de fierărie, îmbrăcăminte etc.
6.4. Turismul
Turismul nu este foarte dezvoltat în zonă, datorită poziţiei geografice a comunei în zona
de şes, însă sunt posibilităţi de dezvoltare în viitor, deoarece şoseaua ce traversează comuna
este de tranzit intens şi se poate dezvolta turismul de tranzit sau cel de afaceri.
În urmă cu câţiva ani, familia notarului timişorean Eugen Marin Ciorîcă întocmeşte un
proiect în vederea obţinerii de fonduri Sapard pentru construirea în Şandra a unei pensiuni
agroturistice de 4 margarete. Suma de aproape 200.000 de euro a permis proprietarilor
transformarea unei vechi case şvăbeşti ridicate în anul 1833 într-o bijuterie turistică: vechiul
grajd a devenit o recepţie galantă, fosta şură a fost transformată în restaurant, iar podul casei a
devenit sala de conferinţe. “ Schwabenhaus” din Şandra are 14 camere dotate cu toate
utilităţile unei pensiuni moderne, deşi a fost păstrată cu stricteţe arhitectura vechilor locuinţe
nemţeşti, inclusiv decoraţiunile exterioare.
“Schwabenhaus” Pensiune agroturistică de 4 margarete, model in peisajul turistic
romanesc, cu 14 şi 28 de locuri de cazare, cantină, restaurant, cramă, sală de conferinţe cu
toate dotările amplasată în parc cu terenuri de sport şi parc de joacă pentru copii.
Fig.6.1. Pensiunea “ Schwabenhaus” Şandra
58
Page 59
Condiţiile de cazare sunt cele ale unei pensiuni de patru margarete care ţin neapărat să
nu se ofilească odată cu trecerea timpului.
Fig.6.2. Imagini cu Pensiunea “ Schwabenhaus” Şandra
Restaurantul oferă mâncăruri tradiţionale şvăbeşti şi româneşti, după reţete demult
uitate (Carte de bucate din 1909), stropite cu vinuri de marcă.
Crama Schwabenhaus vă invită să savuraţi unele dintre cele mai fine şi aromate licori,
peste care trecerea timpului îşi face simţită amprenta.
Pensiunea "Schwabenhaus", prin funcţionalitate, este locul ideal pentru organizarea
unor întâlniri sau evenimente deosebite. Sala multifuncţională poate găzdui până la 150 de
persoane.
Locuind la "Schwabenhaus" oaspeţii se pot bucura de liniştea unei grădini generoase şi
pot vizita întreg arealul şvăbesc.
59
Page 60
Capitolul 7
ASPECTE SOCIAL-ADMINISTRATIVE
Din punct de vedere al dotării edilitare cu instituţii şcolare şi culturale, Şandra are o
şcoală generală cu clasele I-VIII, o grădiniţă, o bibliotecă şi un cămin cultural.
Instituţii şcolare:
- Şcoala generală cu clasele I-VIII: Şandra;
- Şcoala primară cu clasele I-IV: Uihei;
- Grădiniţe cu program normal: Şandra şi Uihei.
Activitatea de transport şcolar:
- Are în administrare microbuzul TM 67 CJT din anul 2004;
- Traseul de deplasare: Uihei-Şandra;
- Numărul elevilor navetişti = 47
Fig. 7.1. Şcoala cu clasele I-VIII, Şandra
Există în comună şi 4 cabinete medicale şi 3 farmacii (din care una veterinară). Dar si
un cabinet stomtologic. Dintre medicii care prefeseaza aici , doi sunt navetisti.
Instituţii sanitare:
- Cabinete medicale: Şandra (patru);
- Cabinet stomatologic: Şandra
- Farmacii umane: Şandra (două);
- Farmacie sanitar-veterinară: Şandra.
La Şandra există 3 biserici pentru culturile catolic, ortodox şi penticostal.
Biserici, mănăstiri şi alte locaşe de cult:
60
Page 61
- Biserici ortodoxe: Şandra şi Uihei;
- Biserica romano-catolică: Şandra şi Uihei;
- Biserici penticostale: Şandra şi Uihei.
Fig. 7.2. Biserica catolică Şandra
61
Page 62
Biserica romano – catolică din comuna Şandra are câteva caracteristici aparte, care o
fac să fie unică în România. Astfel, lăcaşul de cult cu două turnuri impunătoare dă senzaţia că
se află în mijlocul şoselei Timişoara-Sannicolau Mare, drumul ocolind brusc biserica, prin
partea dreaptă a acesteia. Şvabii, primii locuitori ai Şandrei, au numit-o “Biserica cu pălărie”,
pentru că între cele două turnuri există un însemn confecţionat din metal, cu o pălărie, cu
soarele, luna şi un corb cu un inel în cioc, despre care unii spun că ar fi o amintire a legendei
Corvineştilor, alţii că e un simbol al şvabilor care au construit biserica la doi ani după
aşezarea lor în Alexanderhausen (1833), din fonduri adunate cu trudă.
Instituţii administrative şi culturale:
- Primăria
- Poşta
- Cămine culturale: Şandra şi Uihei;
- Biblioteca: Şandra
Fig. 7.3. Primăria comunei Şandra
Fig. 7.4. Oficiul poştal al comunei Şandra
.
62
Page 63
Capitolul 8
VIAŢA CULTURALĂ
Ruga şi alte manifestări cultural-religioase:
- Ruga în localităţile: Şandra (15 august - Sf. Maria Mare) şi Uihei (8 septembrie - Sf.
Maria Mică);
- Alte manifestări cultural-sportive cuprinse în Agenda culturală pe anul 2009.
Şvabi faimoşi
Nikolaus Lenau (1802-1850), poet
Stephan Bohn (1833-1903), industriaş
Ştefan Jäger (1877-1962), pictor
Peter Jung (1887-1966), poet
Johnny Weissmüller (1904-1984), actor
Nikolaus Lenau este pseudonimul lui Nikolaus Franz Niembsch von Strehlenau(n. 25
august 1802 în Csatád, azi Lenauheim, judeţul Timiş România - d. 22 august 1850 la
Oberdöbling bei Wien Austria), poet austriac. După ce şi-a petrecut tinereţea în Ungaria
(Pesta, Tokaj) şi la Bratislava, a plecat la Viena, unde a studiat, între 1822 şi 1832
jurisprudenţa, filozofia, agronomia şi medicina, dar nu şi-a dat doctoratul. A trăit dintr-o
moştenire consistentă, ca scriitor liber profesionist. Din 1832 până la moarte (1844) a dus o
viaţă tihnită, împărţită între Viena şi Schwaben. A rupt mai multe logodne. Ultimii şase ani de
viaţă i-a petrecut într-un ospiciu.
Ştefan Jäger , pictorul svabilor banateni
Ştefan Jäger (germană Stefan Jäger) (* 31 mai 1877, Cenei - †16 martie 1962,
Jimbolia) a fost un pictor român de etnie germană, din Banat, supranumit şi "pictorul şvab",
cunoscut pentru picturile sale care descriu istoria, viaţa, tradiţiile şi obiceiurile şvabilor
bănăţeni. Ştefan Jäger a fost fiul bărbierului Franz Jäger şi al Magdalenei Schuller din Cenei.
La vârsta de 12 ani, în 1889, a fost dat la şcoala privată pentru băieţi "Franz Wieszners" din
Timişoara. 4 ani mai târziu a mers la liceu in Seghedin (1893-1895) unde şi-a descoperit
pasiunea pentru pictură.
La varsta de 18 ani merge la o şcoală de artă din Budapesta, unde studiază şi este
influenţat de pictori faimoşi precum profesorul Ede Balló, Greguss sau Bertalan Székely. În
aceeaşi perioadă tatăl lui Ştefan se îmbolnăveşte foarte tare şi nu mai poate să-l susţină
financiar pe acesta. Moare în 1910. Pentru a-şi putea continua studiile, Ştefan găseşte o slujbă
de tutor la o familie bogată din Budapesta.
63
Page 64
Primele picturi i-au fost cerute de galeri privată "Almasy" din Budapesta, unde
motivele religioase, natura statică şi peisajele lui Jäger se dovedesc foarte căutate. Mai departe
primeşte diferite comenzi pentru icoane şi altare din oraşele Arad, Jazowa etc.
La începutul secolului 20, Jäger era deja bine cunoscut. În 1906 pictează prima sa
mare lucrare, "Colonizarea şvabilor" (Die Einwanderung der Schwaben). Lucrarea a fost
comandată de satul bănăţean Cărpiniş (atunci Gertjanosch). Şvabii de aici au strâns bani într-o
chetă pentru plata lui. Succesul acestei lucrări îi aduce lui Jäger o a doua comandă de la
Cărpiniş. Pentru această lucrare însă, intreprinde o călătorie în Germania unde vizitează
numeroase localităţi, mai ales Ulm, Stuttgart si Nürnberg, pentru a observa obiceiurile şi
costumele populare ale strămoşilor şvabilor bănăţeni.
Odată cu terminarea studiilor în arte, Jäger întreprinde şi alte călătorii, în Germania,
Austria şi Italia. Totuşi, în 1910 decide să se stabilească definitiv în Banat, la Jimbolia,
localitate mare şi importantă a şvabilor bănăţeni (atunci numită Hatzfeld). Va petrece restul
vieţii aici. Între 1914-1918 merge la război şi luptă pe frontul din Dalmaţia. După război se
întoarce la Jimbolia.
Cu timpul devine faimos în Banat, unde i se duce numele de de "pictorul şvab". Ştefan
Jäger se stinge din viaţă pe data de 16 martie 1962 şi este înmormântat la Jimbolia, lângă
mama sa Magdalena, decedată în 1927. Jäger nu a fost niciodată căsătorit şi nu a avut urmaşi.
Prima expozitie are loc in 1930, iar pictorul se stinge din viata 32 de ani mai tarziu, in 1962,
la Jimbolia, unde se deschide un muzeu dedicat pictorului banatean.
Opera - Picturile sale reflectă infinita bogăţie a vieţii bănăţenilor: sărbători, tradiţii,
case şi grădini, scene de muncă. Picteaza şi Kirchweih-ul în toate detaliile lui. Peisajele sale
descoperă o cunoaştere profundă a naturii în ritmul anotimpurilor.
Câteva lucrări importante:
Die Ansiedlung der deutschen im Banat, circa. 1905, 300 cm
Die Einwanderung der Deutschen in Ungarn, 1906-1910, 145 x 510 cm
Des Schwaben Kulturarbeit, 1922.
64
Page 65
Concluzii
Am putea concluziona că există, practic, două direcţii esenţiale care determină şi
influenţează procesul de dezvoltare rurală din Uniunea Europeană: raportul sector agricol
versus sector ne-agricol şi grija pentru mediu. Se observă o mutare de accent dinspre politicile
care pornesc din centru spre politicile care apar la nivel local. În noile abordări, dezvoltarea
rurală presupune, înainte de toate, informaţie.
Ruralul trebuie gândit din perspectiva viitorului, nu ca pe o rezolvare a problemelor
din trecut: „zona rurală nu trebuie sa fie privită doar ca o problemă, ci şi ca o oportunitate.
Politica de dezvoltare rurală trebuie să includă agricultura întrun context socioeconomic şi
ecologic mai larg”.
Obiective şi investiţii propuse a se realiza:
- Amenajare sediul Primăriei;
- Amenajare sediul poştei;
- Renovare Cămin Cultural Uihei;
- Asfaltare 12 km de străzi.
Proiecte cu finanţare (cofinanţare) externă:
- „Colectarea selectivă a deşeurilor în comunele: Satchinez, Variaş, Şandra,
Becicherecu Mic, Biled, Dudeştii Noi, Orţişoara“ – Phare 2004 - Programul de coeziune
economică şi socială. Schema de investiţii pentru proiecte mici de gestionare a deşeurilor.
Asocieri la nivelul judeţului şi al ţării:
- Microregiunea Timiş-Nord, alături de primăriile: Biled, Becicherecu Mic, Dudeştii
Noi, Giarmata, Orţişoara, Periam, Pişchia, Satchinez, Şandra şi Variaş;
- Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş – ADID;
- Asociere cu comuna Biled, în vederea promovării proiectului apă-canal.
Pornind de la prezentarea aspectelor fizico-geografice specifice localităţii, am
demonstrat că aceasta oferă condiţii prielnice dezvoltării vieţii socio-economice.
65
Page 66
BIBLIOGRAFIE
1. BUCIUMAN, E. - Economie rurală, Editura Protransilvania, Alba-Iulia, 1999.2. GAVRILESCU, D. - Economia agroalimentară, Editura Expert, Bucureşti, 1996.
3. GAVRILESCU, D. – Economii rurale locale, Editura Agris – Redacţia revistelor agricole, Bucureşti, 1999.
4. MAN, T.E. – Aspecte actuale ale dezvoltării rurale în România, UPT, 1996.5. MAN, T.E., BICA, S., RADOSLAV, R. – Dezvoltare rurală şi urbană, pagina
web Ariatotel Panepistimus University, Thesaloniki, Gereece.6. MATEOC-SÎRB NICOLETA – Economie agrară, Editura Agroprint, Timişoara,
2003.7. MATEOC-SÎRB NICOLETA – Dezvoltare rurală şi regională în România,
Editura Agroprint, 20048. MAN T. E., MATEOC-SÎRB NICOLETA – Dezvoltare rurală şi regională
durabilă a satului românesc, Editura Politehnica, Timişoara 20079. MATEOC-SÎRB NICOLETA, UNGUREANU G. – Dezvoltare regională şi
rurală. Evoluţii şi tendinţe, Editura Mirton, Timişoara 201010. MĂRĂCINEANU, Fl. – Dezvoltare rurală – Politici şi strategii, Editura Ceres,
Bucureşti, 2003.11. MITRACHE, ŞT. – Dezvoltarea durabilă, Editura Planeta, Bucureşti, 2000.12. OTIMAN, P.I., MATEOC-SÎRB NICOLETA şi colab.– Dezvoltarea rurală
durabilă în România, Editura Academiei Românr, Bucureşti,2006.13. OTIMAN, P.I. – Economie rurală, Editura Agroprint, Timişoara, 2000.14. VINCZE MARIA – Dezvoltarea regională şi rurală, Presa Universitară Cjujeană,
2000.15. xxx - Plan Urbanistic General al Primăriei Şandra
16. xxx- Plan de Amenajare al Teritoriului al Primăriei Şandra
17. xxx - Anuarul statistic al României 1990...2008.18. xxx - Documentul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei “SAPARD -
Planul de Dezvoltare Rurală a României”, Bucureşti, 2000.19. xxx - Planul naţional pentru agricultură şi dezvoltare rurală (SAPARD),
Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Bucureşti, 1999.20. xxx – Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013.
66