MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTURI MONTANE ȘCOALA DOCTORALĂ INTERDISCIPLINARĂ INTERVENŢII MODERNE ÎN ANTRENAMENTUL SPORTIV PENTRU EDUCAREA PSIHOMOTRICITĂŢII LA HANDBALISTELE JUNIOARE III (12-14 ANI) MODERN APPLICATIONS IN SPORTS TRAINING FOR THE EDUCATION OF PSYCHOMOTRICITY TO JUNIOR HANDBALL PLAYERS III (12-14 YEARS OLD) REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: PROF.UNIV.DR. IONESCU BONDOC DRAGOŞ AUTOR: Drd. DAMIAN ROXANA 2015
91
Embed
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ... · Constantin PEHOIU Univ. „Valahia” din Târgovişte Prof. univ. dr. Alexandru ACSINTE Univ. “Vasile Alecsandri” din
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORTURI MONTANE
ȘCOALA DOCTORALĂ INTERDISCIPLINARĂ
INTERVENŢII MODERNE ÎN ANTRENAMENTUL SPORTIV PENTRU
EDUCAREA PSIHOMOTRICITĂŢII LA HANDBALISTELE JUNIOARE III (12-14
ANI)
MODERN APPLICATIONS IN SPORTS TRAINING FOR THE EDUCATION OF
PSYCHOMOTRICITY TO JUNIOR HANDBALL PLAYERS III (12-14 YEARS OLD)
REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
PROF.UNIV.DR. IONESCU BONDOC DRAGOŞ
AUTOR:
Drd. DAMIAN ROXANA
2015
2
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE
UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV
BRAŞOV, B-DUL EROILOR, NR. 29, 500036, TEL. 0040-268-410525
5.1.1. General characteristics of the sports game – handball
5.2. Trends in developing handball at a national level
5.3. The contents of handball
5.4. The model of the handball player drafted by F.R.H.
5.5.Psychomotricity in handball
5.5.1.Personal contributions regarding the identification of psychomotrical aspects in handball game
5.5.2. The psychomotrical model of specialized player as a goalkeeper
5.5.3. The psychomotrical model of specialized player for the 6 m line
5.5.4. The psychomotrical model of specialized player for the 9 m line
CHAPTER VI Puberty and adolescence – age peculiarities
PART II PRELIMINARY RESEARCH ON THE IMPLEMENTATION OF A PSYCHOMOTRIC
TRAINING MODEL AND INVESTIGATIONS INTO SPECIALISTS’ OPINIONS IN THIS
DIRECTION
10
CHAPTER VII The operational methodological framework of preliminary research
7.1. Research premises
7.2. Preliminary research objectives
7.3. Preliminary research tasks
7.4. Research hypotheses
7.5. Research methods
7.6. Research organization
7.7. Sociological survey on the treatment of psychomotricity at junior level in handball
7.7.1. Questionnaire Presentation
7.8. Analysis and interpretation of data collected after applying the questionnaire
CHAPTER VIII Pilot study on the implementation of a psychomotricity training model in sports
training for junior handball players aged between 12 and 13
8.1. Operational research approach
8.2. Subjects
8.3. Research protocol
8.4. Place and conditions of carrying out the pilot experiment
8.5. Applied control tests
8.6. Description of tests and control tests applied in pilot experiment
8.7. Analysis and interpretation of data collected at laterality tests
8.7.1. Analysis of the results recorded at practical tests highlighting manual, podal, visual and auditory at
the experimental and control group
8.8. Analysis and interpretation of data collected at tests and trials
8.8.1.Analysis of data recorded at the indices of anthropometric measurements
8.9.Analysis of data recorded at the evaluation indices of psychomotricity level specific to handball
8. 9.1. Analysis of indices registered at the static balance assessment test - Flamingo test
8.9.2. Analysis of indices registered at the dribbling through cones sample on 20m.
8.9.2.1.Analysis of indices registered at the dribbling through cones sample on 20m., in the experimental
group
8.9.2.2. Analysis of indices registered at the dribbling through cones sample on 20m., in the control group.
8.9.2.3. Comparative analysis of indices registered at the dribbling through cones sample on 20m.,
between the experimental and the control group.
8.9.3. Comparative analysis of indices registered at the clamping – passing test
8.9.3.1. Comparative analysis of indices registered at the clamping – passing test in the experimental
group
8.9.3.2. Comparative analysis of indices registered at the clamping – passing test in the control group
8.9.3.3. Comparative analysis of indices registered at the clamping – passing test in the experimental
group
11
8.9.4. Comparative analysis of indices registered at the shot on goal test by a circle supported in front of
the goal
8.9.4.1. Comparative analysis of indices registered at the shot on goal test by a circle supported in front of
the goal in the experimental group
8.9.4.2. Comparative analysis of indices registered at the shot on goal test by a circle supported in front of
the goal in the control group
8.9.4.3. Comparative analysis of indices registered at the shot on goal test by a circle supported in front of
the goal between the experimental and the control group
8.10. Preliminary research conclusions
PART III INTERVENTION ON PSYCHOMOTRICITY COMPONENTS IN SPORTS TRAINING
FOR JUNIOR HANDBALL PLAYERS III AGED BETWEEN 12 AND 13 BASIC EXPERIMENT
CHAPTER IX– Operational research approach
9.1. Assumptions and interrogative assertions
9.2. Research goals
9.3. Purpose and research tasks
9.4. Research hypotheses
9.6. Research organization
9.6.1. Place and conditions for carrying out the experimental research
9.6.2. Stages for conducting basic experimental research
9.6.3 Duration of the basic experiment
9.6.4. Applied control tests
9.6.5. Description of tests and control tests used in the experiment
9.7. Research methods
9.8. Program proposed for psychomotricity education to junior handball players III
CHAPTERX Analysis and interpretation of data recorded in the experiment
10.1. Analysis and interpretation of data recorded in the anthropometric measurements
10.2. Analysis and interpretation of data recorded in specific motricity tests
10.2.1. Balance test - Flamingo
9.2.2. Balance test on Wobble board
10.3. Analysis of the indices recorded at the dribbling through cones test on 20m at the experiment and
control group
10.3.1. Dribbling through cones test 20m. with preferred/skilful hand
10.3.2.Dribbling through cones test 20m. with non-preferred/unskilled hand
10.3.3. Dribbling through cones test 20m. alternatively with preferred/skilful hand
10.4. Analysis of the indices registered at the clamping – passing test in the experimental and control
group
12
10.4.1. Gripping with two hands test, passing with preferred hand in 30 seconds
10.4.2. Passing with preferred/skilful hand test – catching with skilful hand
10.4.3. Passing with clumsy hand test – catching with clumsy hand
10.4.4. Passing in the back test
10.4. 5. Passing over the shoulder test
10.5. Analysis of indices registered at the shot on goal test by a circle in the experimental and control
group
10.5.1. Shot on goal running through the gymnastics circle-9m.
10.5. 2. Shot on goal running through the gymnastics circle-6m.
10.5. 3. Shot on goal with added steps through the gymnastics circle-9m.
10.5.4. Shot on goal with added steps through the gymnastics circle-6m.
10.5. 5. Shot on goal jumping through the gymnastics circle-9m.
10.5.6. Shot on goal jumping through the gymnastics circle-6m
10.5.7. Shot on goal turning rightwards, through the gymnastics circle
10.5.8. Shot on goal turning on the preferred side, through the gymnastics circle
10.5.9. Quick off the mark under specific motricity conditions
10.6. Analysis and interpretation of data recorded at lab tests – PSISELTEVA testing machine
10.6.1. Simple reaction time
10.6.2.Discrimination reaction time
10.6.3. Decision time
10.6.4.Reaction time by choice
10.6.5.Hand-foot coordination (slow speed)
10.6.6. Hand-foot coordination (high speed)
10.6.7. Hand-foot coordination (self-tempo)
10.6.8. Hand-foot coordination (reaction time vigilance)
CHAPTER XI Correlative analysis of the specific motor parameters with parameters recorded by
PSISELTEVA testing machine
11.1. Correlative analysis between the averages of specific motor tests and the tests conducted on
PSISELTEVA testing machine in the experimental group
11.1.1. Correlative analysis between the averages of specific motor tests - dribling and the tests conducted
on PSISELTEVA testing machine in the experimental group
11.1.2. Correlative analysis between the averages of specific motor tests – passing and the tests conducted
on PSISELTEVA testing machine in the experimental group
11.1.3. Correlative analysis between the averages of specific motor tests – shot on goal through a circle
and the tests conducted on PSISELTEVA testing machine in the experimental group
11.1.4. Correlative analysis between the averages of specific motor tests – reaction speed and the tests
conducted on PSISELTEVA testing machine in the experimental group
13
11.2. Correlative analysis between the averages of specific motor tests and the tests conducted on
PSISELTEVA testing machine in the control group
11.2.1. Correlative analysis between the averages of specific motor tests - dribling and the tests conducted
on PSISELTEVA testing machine in the control group
11.2.2. Correlative analysis between the averages of specific motor tests – passing and the tests conducted
on PSISELTEVA testing machine in the control group
11.2.3. Correlative analysis between the averages of specific motor tests – shot on goal and the tests
conducted on PSISELTEVA testing machine in the control group
11.2.4. Correlative analysis between the averages of specific motor tests – reaction speed and the tests
conducted on PSISELTEVA testing machine in the control group
11.3. Analysis of the profile of handball players over which it was intervened in the pilot experiment
CHAPTER XII CONCLUSIONS
BIBLIOGRAPHY
APPENDICES
14
INTRODUCERE
Evoluţia spectaculoasă a handbalului la nivel mondial ne determină să afirmăm că jocul este într-o
evoluţie continuă în care se regăsesc aspecte de mare tehnicitate, grefate pe o bază de calităţi motrice şi
psihomotrice lucrate la nivel inalt, o tactică ce se impune printr-o apărare agresivă şi un atac dezvoltat cu mare
rapiditate şi forţă, cu finalizări din execuţii tehnice acrobatice, ambidextre, din poziţii uneori nefireşti, din
rotaţii (întoarceri, piruete) spre dreapta sau spre stânga, din echilibru precar, şi toate în condiţii de adversitate.
Federaţia Română de Handbal are elaborate modele de selecţie şi pregătire la nivelul categoriilor de
vârstă şi de participare în competiţii, care vizează date ale dezvoltării morfo-funcţionale, competenţele motrice
şi tehnico-tactice, însă nu se evidenţiază în acest moment un model de pregătire psihomotrică, sau spunem noi,
modelul de pregătire nu cuprinde și componentele psihomotricității.
Psihomotricitatea reprezintă un aspect esenţial ce nu trebuie neglijat în antrenamentul sportiv al
handbalistelor. La această oră, tehnica în jocul de handbal a atins limite apropiate perfecţiunii. Aşa cum
subliniam, procedeele tehnice s-au diversificat deosebit de mult: se execută pase cu mâna dreaptă şi cu mâna
stîngă, spre dreapta sau stânga, pe la spate, peste umăr, din piruete şi din plonjon. Se execută aruncări la poartă
cu întoarceri, pe la spate şi printre picioare, din săritură cu întoarcere în faza de zbor, din plonjon lateral,
aruncări cu efecte imprimate mingii care ocolesc portarul sau adversarul. Conducerea mingii se realizează cu
mâna dreaptă şi cu mâna stângă și este acum completată de driblingul printre picioare (preluat din baschet) şi
exemplele nu se opresc aici. Evoluţia jocului merge din ce în ce mai departe şi cu o rapiditate din ce în ce mai
mare.
În vederea asigurării unei pregătiri corespunzătoare încă de la începători şi aici ne referim în special la
îmbunătățirea jocului, deci a execuției corecte a procedeelor tehnice, trebuie avută în vedere abordarea
pregătirii calităților motrice alături și inseparabil de cele psihomotrice.
Astfel, în viziune sistemică, acestea se pot proiecta, educa, monitoriza şi valorifica în procesul de
antrenament din jocul de handbal, la nivelul junioarelor IV şi III.
Tema încearcă să aducă în atenţie atât mijloacele de pregătire ale componentelor psihomotricităţii, care
pot fi concentrate într-un model de pregătire, dar şi modalităţi de evaluare a acestora, corespunzător nivelului de
practicare a jocului de handbal
15
PARTEA I
ABORDAREA PSIHOMOTRICITĂȚII IN ANTRENAMENTUL SPORTIV DIN JOCUL DE
HANDBAL FETE JUNIOARE 12-14 ANI
CAPITOLUL I
ASPECTE MOTIVAȚIONALE ALE ABORDĂRII TEMEI DE CERCETARE ȘI PROBLEMATICA
TRATĂRII PSIHOMOTRICITĂȚII ÎN JOCUL DE HANDBAL LA NIVEL NAŢIONAL ŞI
INTERNAŢIONAL
1.1. Motivaţia alegerii temei
Studierea literaturii de specialitate, oportunitatea vizionării meciurilor de handbal masculin și feminin din
Liga națională, Champions League, EHF Cup, au determinat extragerea unor concluzii care determină
diferențele între evoluția echipelor de top de la nivel mondial și echipele noastre.
Aria tehnicii jocului s-a extins foarte mult, apărând noi procedee, pe care jucatorii de performanţa le
executa cu înaltă măiestrie.1
Așa cum se observă, execuțiile tehnice de mare finețe și exactitate presupun alături de viteză și forță,
coordonare, echilibru, ambidextrie, orientare spațială și temporală, simțul mișcărilor segmentare și a
întregului corp în spațiul delimitat și nu în ultimul rând viteza de reacție.
Dacă în acest moment, specialiștii domeniului s-au edificat asupra tendințelor jocului de handbal și au
început să abordeze în pregătire alături de calități motrice și pe cele psihomotrice, la modul primar, intuitiv, nu
putem afirma că există model de pregătire și evaluare a acestor abilități.
Iată de ce, cercetarea de față se axează pe intervenție în antrenamentul sportivelor handbaliste de nivel III în
vederea abordării și educării componentelor psihomotricității cu un model de prgătire elaborat și adaptat
nivelului de vârstă și pregătire și în același timp cu elaborarea unui sistem de evaluare a acestora.
1.2. Scopul şi obiectivele generale ale cercetării
În ideea în careîn jocul de handbal alături de calitățile motrice de bază: viteza, forța, rezistența, îndemânare,
se manifestă cu precădere calitățile psihomotrice și anume, coordonarea statică și dinamică, lateralitatea, schema
corporală, timpul de reacție simplu și rapid, orientarea spațială și temporală, ideomotricitatea, considerăm
necesară abordarea în antrenamntul sportiv din jocul de handbal a acestor calități încă de la debutul pregătirii, în
același timp cu evaluarea acestora, atât pe parcursul unui macrociclu, cât și la selecția inițială și nu numai.
În acest sens, putem exprima faptul că, scopul cercetării este acela de a interveni în antrenamentul sportiv
din handbal, la nivelul junioarelor III, pe direcția dezvoltării/educării componentelor psihomotricității, având ca
rezultantă creșterea performanțelor tehnico-tactice.
1.3.Sarcinile cercetării Pe baza obiectivelor cercetării au fost determinate mai multe sarcini, astfel:
1. Identificarea conceptelor care definesc şi delimitează noțiunea de psihomotricitate;
2. Investigații privind stadiul actual de cunoaştere al temei;
1Balint E.(2006) - Instruirea copiilor şi juniorilor în conţinutul jocului de handbal, Ed.Universităţii Transilvania
Braşov, pg.7
16
3. Desfășurarea unei anchete sociologice privind opinia specialiștilor asupra rolului și importanței
conţinutului pregătirii psihomotrice la nivelul handbalistelor de 12-14 ani;
4. Elaborarea unor noi programe de instruire direcționate spre ameliorarea dimensiunilor pregătirii
psihomotrice;
5. Elaborarea unei programări a antrenamentului sportivelor în care să se regăsească distinct
componentele psihomotricității;
6. Intervenție printr-un studiu pilot în antrenamentul handbalistelor junioare, 12-13 ani, cu un program
axat pe dezvoltarea/educarea componentelor psihomotricității;
7. Aplicarea programelor elaborate asupra unei grupe de experiment 12-13 ani şi interpretarea rezultatelor
obţinute,comparativ cu o grupă de control;
8. Analiza și interpretarea datelor obținute;
9. Extragerea de concluzii orientative pentru experimentul longitudinal ameliorativ propriu-zis.
10. Elaborarea și aplicarea unui program de dezvoltare/ educare a componentelor psihomotricității la o
grupa experiment de 13-14 ani și compararea rezultatelor cu cele obținute la o grupă control
11. Testarea subiecților cu ajutorul aparatului PSISELTEVA; realizaea unui studiu comparativ între datele
înregistrate în laborator și testele de tehnicitate specifică
12. Extragerea de concluzii
CAPITOLUL II
CONCEPTUL TEORETIC ALANTRENAMENTULUI SPORTIV
2.1. Conceptul de antrenament sportiv
Antrenamentul sportiv este legat indisolubil, printr-o relație de intercondiționare cu noțiunea de sport,
competiție sportivă, performanță sportivă.
În procesul de antrenament sportiv se realizează pregătirea pentru evoluţia în competiţiile sportive,
indeplinindu-se dezideratul principal de valorificare în aceasta, a potențialului performanțial al individului-
a capacității de performanță.
Cârstea Gh2(1997) defineste antrenamentul sportiv ca “proces instructiv-educativ, desfaşurat sistematic şi
continuu gradat, de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice şi psihice intense, în scopul
obţinerii de rezultate înalte într-una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor fizice”.
2.2. Factorii antrenamentului sportiv
2.1.1.Pregătirea fizică
Pregătirea fizică este poate cel mai important“ingredient al antrenamentului sportiv in atingerea marii
performanţe”3 Astfel, numeroși autori Nicu A,4 Pradet,5 Simion,.6, Ionescu- Bondoc7 ,sunt în unanimitate de
2Cârstea, Gheorghe – (1997) Educaţia fizică - teorie şi metodică, A.N.E.F.S, Bucuresti 3 Bompa,O.T. (2006) Periodizarea: Teoria și metodologia antrenamentului, Centrul Național de formare și
perfecționare a antrenorilor, Școala Națională de Antrenori, Edit. TANA, p.48-50. 4 Nicu,A, (1993) Antrenamentul sportiv modern,Edit.Editis, București, p.225 5 Pradet,M.(2000) Pregătirea fizică, Centrul de Cercetări pentru Probleme de Sport, București, uz intern, p.17-24 6Simion Gh., Mihăilă I., Stănculescu G. (2011) Antrenament sportiv Concept sistemic, Ovidius University
“Aspectele esenţiale ale antrenamentului sportiv modern, cărora se adresează pregătirea sportivului
reliefează: tehnica de execuţie, tehnica aplicată, capacitatea de integrare a tehnicii într-un anumit sistem tactic,
capacitatea de efort, activitatea psihică, teoretică, artistică, precum şi activitatea biologică a sportivului pentru
concurs.”9
„Tehnica, într-o ramură de sport, cuprinde totalitatea acţiunilor motrice executate ideal din punct de
vedere al eficienței acestora.”10
Însă, îmbrățișăm concepția acelorași autori,care sintetizează și alte opinii, conform căreia” tehnica
reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei ramuri de spot, efectuate rațional și economic, în
vederea obținerii unui randament maxim în competiții.”
2.1.3. Pregătirea tacticăeste în accepțiunea lui A. Nicu, 11“valorificarea complexă, adecvată și eficientă a
pregătirii tehnice și fizice a sportivilor, a echipei sau echipajului în desfășurarea concursului, în concordanță cu
condițiile concrete de adversitate și cu obiectivele de performanță (victorie, puncte, record, loc, calificare,etc.)
prestabilite.”
Componentele tacticiiDintre aceste grupe, grupa a 4-a atribuie pregătirii tactice cea mai mare pondere, astfel
că, pregătirea pentru competiție a determinat elaborarea unei concepții de joc care la rândul său a inclus planul
de joc și sistemul de joc.
Concepția tactică însumează ansamblul de idei, principii, reguli, norme elaborate în vedere
participării în competiție cu succes.
Planul tactic se referă la un ansamblu de măsuri care se iau în perspectiva participării în plină
formă la competiție și în același timp de contracarare a punctelor forte ale adversarului și de a
le valorifica pe cele slabe.
Sistemul de joc se referă la modul de așezare a sportivilor în joc, pe posturi, compartimente,
linii, etc. și este specific numai jocurilor sportive.
2.1.4. Pregătirea psihologică
8 Bompa,O.T. (2006) Periodizarea: Teoria și metodologia antrenamentului, Centrul Național de formare și
perfecționare a antrenorilor, Școala Națională de Antrenori, Edit. TANA,p.48-50. 9Simion Gh., Mihăilă I., Stănculescu G. (2011) Antrenament sportiv Concept systemic, Ovidius University
Press, Constanța, p.123 10Dragnea, A., Teodorescu, S., M., (2002), Teoria sportului, Edit. FEST, Bucureşti, p.281 11 Nicu,A, (1993) Antrenamentul sportiv modern,Edit.Editis, București, p.269
18
Dacă la ora aceasta putem afirma că în competițiile sportive, echipele, sportivii au ajuns la o egalizare a
performanțelor, departajarea făcându-se la nivel de subtilități tehnice și rezultatul final ține cont de alți factori ai
pregătirii, cum ar fi rezistența psihică, voința, ambiția, inteligența și creativitatea, recunoaștem cu
responsabilitate astfel, că pregătirea psihologică este determinantă în obținerea succesului, a performanței
supreme.
2.1.5. Pregătirea teoretică
Dobândirea şi aplicarea cunoştinţelor teoretice curente sunt aspecte importante pentru accelerarea
dezvoltării deprinderilor şi calităţilor sportivilor, ca şi pentru motivaţia pregătirii lor.Simultan cu pregătirea
fizică, tehnică, tactică, psihologică, antrenorii trebuie să-i familiarizeze pe sportivi cu teoria pregătirii sportive.
Aceștia trebuie să deprindă cunoștințe privind regulamentele şi normele care guvernează sportul ales; modul de
realizare a tehnicii sportului respectiv, biomecanica mișcării, calităţile biomotrice;probleme ale planificării;
adaptarea organismului la efort; probleme legate de igienă, medicație, alimentație, oboseală, stress, pregătire
- Componente de stare, cum ar fi: motivație, stări emoționale care pot favoriza, reduce, sau bloca
exprimarea capacității motrice;
3.2. Capacitățile condiționale și coordinative
Tudor V. (1999)13 din cercetările efectuate asupra mai multor teorii sublinia următoarele: ”Capacităţile
condiţionale se fundamentează pe eficienţa metabolică a muşchilor şi aparatelor, în timp ce capacităţile
coordinative sunt determinate de aptitudinea de reglare şi organizare a mişcării.
Din grupa capacităţilor condiţionale fac parte: forţa, rezistenţa, viteza. Factorii limitativi la această
grupă sunt legaţi de cantitatea de energie disponibilă în muşchi şi de mecanismele care îi reglează (enzime,
viteză şi forţa contracţiei unităţii motrice).
Capacitățile coordinativesunt condiţionate de capacitatea de recepţie şi prelucrare a informaţiei
dobândite prin intermediul analizatorilor implicaţi în mişcare (tactil, kinestezic, vestibular, optic, acustic) şi în
elaborarea deprinderilor motrice. ”
3.2.1. Capacităţile coordinative
Capacitățile coordinative sunt prezentate în lucrarea lui Tudor Virgil, ca fiind sinonime cu
îndemânarea, dexteritatea și iscusința și au rolul de a coordona sigur şi economic acţiunile motrice în situaţiile
posibile (stereotipe) şi imprevizibile (adaptare) şi de a determina învăţarea relativ rapidă a gesturilor sportive
(Frey, 1977 dupăTudor,14). Hirtz (1978), face distincția dintre abilităţi (definite ca fiind acte de gesturi concrete
consolidate, parţial automatizate) și capacităţile coordinative considerate ca reprezentând condiţiile consolidate
de generalitate, adică fundamentale ale performanţei omului în legătură cu o întreagă serie de acte gestuale.
Autorul își finalizează raționamentul considerând că poate defini capacitatea de coordonare, ca fiind o calitate
psihomotrică, bazată pe corelaţia dintre sistemul nervos central şi musculatura scheletică, în timpul efectuării
unei mişcări.
Realizând o trecere în revistă a literaturii de specialitate, Tudor citându-i pe Blumme și Manno
(1982), prezintă o clasificare a capacităților coordinative, după cum urmează:
Capacitatea de direcție și control, care are drept componente: (1) Capacitatea de a lega și
combina mișcările; (2) Capacitatea de diferențiere; (3) Capacitatea de echilibru; (4) Capacitatea de orientare; (5)
Capacitatea de ritm; (6) Capacitatea de reacție; (7) Capacitatea de transformare.
13Tudor, V., (1999) - Capacităţile condiţionale, coordinative şi intermediare - componente ale capacităţii motrice, Ed.R.A.I.Bucureşti, p.
5Tudor, V., (1999) –idem 4, p.
20
Fig. Nr.1 Fundamentele capacităţii de coordonare
(Hirtz, Rubensame, Wagner, 1972, apud Tudor V., )
Capacităţile coordinative sunt de neconceput fără factorii fizici ai performanţei: forţa, viteza,
rezistenţa şi implicarea lor complexă în realizarea mişcării și de asemenea, fără capacitățile intermediare, care se
situează la jumătatea drumului, între grupa capacităţilor condiţionale şi cea a capacităţilor coordinative, cum
sunt supleţea şi viteza de reacţie simplă (R. Manno, 1987, 1992)15.
Performanța sportivă este optimă, atunci când se realizează o combinație adecvată între capacitățile
coordinative, cele condiționale și cele intermediare.
3.2.1.1.Capacitatea de echilibru
Echilibrul este aptitudinea omului de a menţine, într-o poziţie controlată, cu ajutorul mişcărilor
compensatorii, corpul propriu sau un alt corp sau obiect, într-o poziţie stabilă16. Pentru menţinerea echilibrului,
corpul nu rămâne niciodată fixat într-o poziţie, ci în permanenţă sunt efectuate mişcări compensatorii de mică
amplitudine. În situaţii simple, obişnuite, echilibrul corpului şi orientarea lui în spaţiu se asigură prin
colaborarea mai multor simţuri: simţului echilibrului şi al orientării mişcărilor corpului în spaţiu, cu simţul
kinestezic, vizual şi tactil. În actele motrice complexe și cu grad sporit de dificultate, când corpul se află în
poziţii neobişnuite, echilibrarea şi orientarea sunt lipsite în cea mai mare măsură de informaţiile celorlalte
simţuri și de repere.
Se disting trei forme de echilibru, cărora le corespund trei forme de aptitudini:
(1) echilibrul static, aptitudinea de a menţine o poziţie determinată;
(2) echilibrul dinamic, aptitudinea de a păstra echilibrul în timpul unei mişcări;
15Tudor, V., - Capacităţile condiţionale, coordinative şi intermediare - componente ale capacităţii motrice,
Ed.R.A.I.Bucureşti, p.35 16Epuran, M., (2013) – Motricitate și psihism în activitățile corporale. Prolegomene la o metateorie a activităților
corporale, Volumul 2, Editura Fest, București, p. 518
Capacitățile coordinative
(îndemânarea)
Capacitatea de analiză
Repertoriul de gesturi
Capacitate crescută de
învățare motrică
Stăpânirea (controlul
asupra) actelor motrice
Factorii fizici ai performanței
21
(3) echilibrul obiectelor, aptitudinea de a menţine în poziţie un corp străin sau un obiect.
3.2.1.2.Capacitatea de reacție
Capacitatea de reacţie conform lui Mihai Epuran17, permite reacţia la stimuli prin acţiuni motrice
adecvate, ca răspuns la un anumit semnal. Se deosebesc forme simple, de reacţie la semnale prevăzute şi
cunoscute prin mişcări prevăzute deja şi univoce şi forme complexe, în care stimulii sunt necunoscuţi, iar gama
răspunsurilor posibile, foarte largă. Forma simplă a capacității de reacție se pretează mai puţin la antrenament
decât forma complexă, care depinde considerabil de învăţare, şi deci de experienţă.
Timpul de reacție este un concept generic care include mai multe tipuri sau modalități de reacție,
influențate de expertiza sau măiestria sportivă a practicantului, de vârsta acestuia și de tehnicile mentale
utilizate.
Tipul de reacție simplu presupune alegerea de către sportiv, a unui singur răspuns la un stimul unic și
descrie intervalul scurs între cele două moment, apariția stimulului și respectiv elaborarea răspunsului.
Timpul de reacție disjunctiv este relevant pentru cea mai mare parte a activităților în care sportivul se
confruntă cu prezența unor stimuli complecși, pentru care există mai multe variante de răspuns.
Timpul de reacție discriminatoriu corespunde situațiilor în care sportivul trebuie să elaboreze
răspunsuri la stimulii relevanți (auditivi, vizuali sau de altă natură) și să-i ignore pe cei perturbatori. Cu alte
cuvinte, în acest tip de situație este esențială discriminarea rapidă între stimuli, în sport fiind frecvente situațiile
în care adversarii încearcă să se inducă în eroare unul pe celălalt prin fente și mișcări înșelătoare, fiecare
încercând să contracareze mișcările celuilalt și să-și asigure o serie de avantaje și inițiativa în teren.
Timpul de reacție complex, numit uneori și compuseste prezent în situațiile în care, pentru doi sau mai
mulți stimuli, sportivul angajează două sau mai multe răspunsuri, într-o succesiune rapidă sau chiar simultan.
3.2.1.3.Capacitatea de diferențiere kinestezică. Propriocepția
Împreună cu senzaţiile de echilibru, senzațiile kinestezice alcătuiesc grupa senzaţiilor proprioceptive,
în care sunt reflectate excitaţiile produse în interiorul organismului şi în special în muşchi.Excitanţii specifici ai
receptorilor analizatorului motor, adică al proprioceptorilor, sunt constituiţi de contracţiile muşchilor, presiunile
şi tracţiunile exercitate asupra tendoanelor şi articulaţiilor, determinate de mişcările specifice unei activităţi
oarecare sau activităţii sportive.
Propriocepția este definită în lucrarea lui Ellis Cashmore18, ca fiind „simțul mișcării”, cu referire la
stimulii produși și percepuți în interiorul organismului, în această categorie fiind incluse procesele senzoriale
realizate la nivelul analizatorilor. Simțul mișcării este implicat în furnizarea de informații cu privire la poziția,
orientarea și mișcarea corpului, tensiunea, presiunea și tracțiunea exercitate la nivelul articulațiilor, mușchilor,
tendoanelor etc.
Axinte (2010)19, realizând o trecere în revistă a cercetărilor în domeniu, arată că simțul proprioceptiv
poate suferi „pierderi” sau deprecieri periodice în timpul creșterilor bruște în înălțime și în greutate, mai cu
seamă în perioada pubertății și a adolescenței. Creșterea masei musculare, prin apelul la steroizi anabolizanți sau
17Epuran, M., (2013) – Motricitate și psihism în activitățile corporale. Prolegomene la o metateorie a activităților
corporale, Volumul 2, Editura Fest, București, p. 590 18 Cashmore, E., (2008) - Sport and Exercise Psychology - The Key Concepts pp. 346-347 19Axinte, A., (2012) – Balance fit for balanced kids, at http://home.eurohandball.com/ehf_files/Publikation/WP
22
la dietele drastice de slăbire, prin practicarea intensă a body-building-ului, pot influența de asemenea precizia,
acuratețea și amplitudinea actelor motrice. Este nevoie în aceste stadii ale dezvoltării, de adecvarea imaginii
corporale și a schemei corporale la „noile coordonate” și la concentrarea atenției în mai mare măsură, asupra
evoluțiilor tehnice ale sportivului.
Propriocepția poate fi influențată și de starea de oboseală a sportivului, de unele afecțiuni, care
determină distorsiuni în mărimea părților corpului și a segmentelor, fenomen ceea ce pare a implica stimularea
anormală a zonei parietale a cortexului parietal, care are rolul de a integra informațiile provenite din diferite
părți ale corpului (Ehrsson H, Kito T, Sadato N, Passingham R, Naito E., 2005, apud Axinte, 2010). În
concluzie, simțul proprioceptiv este adesea nesesizat, deoarece ființele umane se adaptează la stimuli care
acționează continuu și permanent, ceea ce se poate numi „obișnuire” sau „desensibilizare” sau adaptare.
În concluzie, autorul (Axinte, coord. 2010), susține importanța antrenării propriocepției, ca fiind
decisivă pentru prevenirea accidentărilor și de asemenea, în cazul producerii acestora, pentru reducerea
severității efectelor și a perioadei de recuperare
3.2.1.4.Capacitatea de coordonare
Coordonarea este definită de către Marta Bon20 ca fiind abilitatea unei persoane de a realiza cu eficiență
sarcini motrice complexe. Caracteristicile bunei coordonări ale mișcărilor, constau în a fi cât mai performant, la
momentul oportun și cu un maximum de precizie. Actele motrice în condițiile unei coordonări optime, ar urma
să fie executate cât se poate de corect, fără consumuri inutile de energie și fără mișcări parazite. Influența
moștenirii ereditare este mare în ceea ce privește coordonarea, antrenarea aducând o îmbunătățire de maximum
20%, semnificativă dacă se produce în timpul copilăriei. Cercetările au demonstrat faptul că dezvoltarea
coordonării în timpul stadiilor de dezvoltare corespunzătoare, poate influența și nivelul inteligenței copiilor
antrenați. În antrenamentul destinat dezvoltării coordonării, li se vor da copiilor de vârstă preșcolară, ocazia de a
se confrunta cu numeroase și diverse tipuri de mișcări, aceasta fiind perioada în care se pot înregistra cele mai
mari progrese. Dintre toate abilitățile de care depinde succesul în sport în general și în handbal în special,
coordonarea este cea care este în cea mai mare măsură relaționată cu activitatea sistemului nervos central,
progresul acesteia fiind influențat de fiecare mișcare nou învățată de către sportivi, în timp, aceasta fiind
executată într-un timp din ce în ce mai scurt și cu un nivel superior de măiestrie.
3.3.Aptitudinile motrice și psihomotrice
”În sport se porneşte de la premisa că înzestrarea aptitudinală este hotărâtoare, numai că ei i se adaugă
factorii instructivi-educativi şi sociali-organizatorici care-i asigură maxima dezvoltare.
Aptitudinile sunt sisteme de procese fizice şi psihice organizate în mod original pentru a permite
efectuarea cu rezultate înalte a activităţii.în structura personalităţii, ele constituie latura de eficienţă a acesteia. În
activitatea individului, aptitudinile prezintă o anumită constanţă şi organizare selectivă a componentelor
cognitive, afective, motivaţionale şi executorii.” Astfel, aptitudinile conferă un nivel superior comportamentului
sportivului, însă trebuie privite din unghiul complexității și varietății componentelor acestora de ordin: somatic,
fiziologic, și psihologic.
20 Bon, Marta - Improving strength without losing coordination, at http://home.eurohandball.com/ehf_files/ Publikation/WP,
Autorii Rață,G. &Rață,B.C. fac o recenzie a conceptelor privitoare la noțiunile de aptitudine, calitate și
capacitate, utilizate în sport și educație fizică și care de-a lungul timpului s-au denumit calități fizice, motrice,
biomotrice, capacități motrice, psihomotrice, sau în ultimul timp, abilități motrice, aptitudini motrice ,
psihomotrice, sportive.
În urma analizei efectuate, autorii prezintă ca părere proprie ”noțiunea de calitate motrică este sinonimă
cu noțiunea de aptitudine motrică și cu cea de aptitudine psihomotrică, înțelegând prin aceasta însușirea sau
predispoziția omului de a executa acte și acțiuni motrice cu parametri de viteză, de forță, de rezistență, de
mobilitate sau de coordonare, având la bază mecanismele psihice, fiziologice, biochimice și biomecanice”21
Manifestarea concretă a aptitudinilor motrice are două laturi distincte: ”latura exterioară care se vede și
este reprezentată de acțiunile motrice care se execute cu parametri de forță, viteză, rezistență, îndemânare și
latura internă care nu se vede și nu se percepe și aici aceeași autori specifică procesele intime metabolice,
fiziologice, biochimice, psihice,etc. Astfel, aceștia precizează:
”Noțiunea de aptitudine motrică sau psihomotrică nu poate fi tratată decât în concordanță cu cea de
capacitate motrică, care la rândul ei în educația fizică și sporteste însoțită de termeni ca motrică, psihică,
psihomotrică”.
CAPITOLUL IV
PSIHOMOTRICITATEA ÎN ACTIVITATEA SPORTIVĂ HANDBALISTICĂ
4.1. Definirea conceptului de psihomotricitate
Epuran, M. (2013 p.480)22 citându-l pe Lafon, (1963, p.499) pornind de la definiția psihomotricităţii la
baza căreia stă postulatul unităţii psihosomatice a individului conform căreia „rezultatul integrării interacţiunii
educaţiei şi maturizării sinergiei şi conjugării funcţiilor motrice şi psihice, nu numai în ceea ce priveşte mişcările
şi expresiile observabile, dar şi în ceea ce le determină şi însoţesc (voinţă, afectivitate, nevoi, impulsuri)”
aprecizează că specialiştii care au investigat aceată problematică sunt unanim de acord că „înţelegerea ei este
condiţionată de abordarea fiinţei umane ca unitate a două laturi: psihică şi motrică”.
Același autor se referă la psihomotricitate din perspectiva în care aceasta trebuie privită sub aspectul
“dezvoltării globale a individului, care vizează ansamblul componentelor motrice în relaţia acestora cu
activitatea cerebrală, cu viaţa psihică în general, cu manifestările de natură afectivă şi intelectuală. Accentul este
pus pe interacţiunile dintre funcţiile psihice (cognitive şi socio-afective) şi cele motrice (senzori-motrice)” și în
același timp sublinază faptul că psihomotricitatea poate fi privită ca “aptitudine condiţională a reglărilor
adaptive şi de fineţe a comportamentului individului”.
21Rață,G., Rață,B.C. (2006) – Aptitudinile în activitatea motrică, Ed. EduSoft, Bacău, pg.18. 22Epuran, M. (2013) Motricitate și psihism în activitățile corporale,prolegomenela o metateorie a activităților corporale,vol.II,Ed.FEST
Bucuresti, p.480
24
4.2. Componentele psihomotricităţii
După M. Epuran citat de E. Grosu,(2002)23 elementele componente ale psihomotricităţii sunt:
- schema corporală;
- lateralitatea;
- rapiditatea mişcărilor;
- coordonarea dinamică segmentară şi generală;
- coordonarea statică – echilibrul;
- coordonarea perceptiv - motrică (percepţia spaţiului, ritmului şi a mişcărilor proprii);
- ideomotricitatea ca sinteza dinamică a schemei corporale şi a coordonărilor perceptiv - motrice cu
sarcina motrică.
Realitatea a arătat că între componentele psihomotricităţii există multiple legături şi relaţii de
interdependenţă. Componentele psihomotricităţii nu numai că depind unele de altele sau se influenţează
reciproc, ele se şi presupun reciproc, existând unele prin altele.
1. Conduitele motrice de bază
Acestea sunt mai mult sau mai puţin instinctive şi cuprind: coordonarea oculo-motorie,
echilibrul static şi dinamic şi coordonarea dinamică generală.
2. Conduitele neuromotrice
Acestea sunt strâns legate de maturizarea sistemului nervos şi includ: proprioceptivitatea şi
tonusul muscular.
3. Structurile şi conduitele perceptiv- motrice
Acestea sunt legate de inteligentă şi cuprind: schema corporală, lateralitatea şi orientarea
spaţio- temopoală.
4.2.1.Conduitele motrice de bază
4.2.1.1. Coordonarea oculo-motorie
Coordonarea oculo-motorie sau mai corect coordonarea senzorio-motrică este o coordonare complexă
determinată de legăturadintre câmpurile senzoriale şi cele motorii.
Coordonarea ochi-mână (oculo-manuală) este cea mai importantă, pentru că permite controlul şi
perfecţionarea gesturilor. Datorită legăturii dintre ochi şi mână se realizează structurarea mediului înconjurător
şi se perfecţionează orientarea spaţială.
4.2.1.2. Echilibrul static şi dinamic
Simţul echilibrului permite aprecierea poziţiei segmentelor corporale şi a poziţiei corpului în spaţiu.
Fiind un simţ complex, el se dezvoltă major în primul an de viaţă, dar se şi perfecţionează de-a lungul vieţii.
M. Epuran (1976) citat de C. Albu şi colab.(2006) a delimitat trei categorii de senzaţii şi anume:
23Grosu, E, P, (2002), Psihomotricitate şi gimnastica educativă, (vol I), Ed. G.M.I., Cluj-Napoca485 p.)
25
- senzaţiade verticalitate şi de înclinare a corpului va informa asupra poziţiei capului şi a corpului în
funcţie de verticală;
- senzaţia de mişcare rectilinie care apare la începutul şi sfârşitul unei mişcări
- senzaţiade rotaţie care apare la începutul şi sfârşitul unei mişcări sau când apare o acceleraţie sau un
început de frânare.
Simţul echilibrului (aprecierea poziţiei corpului în spaţiu) este determinat de funcţionalitatea
analizatorilor vestibular, vizual şi chinestezic, dar mai este influenţat de simţul tactil şi de sistemul muscular.
a. Echilibrul static şi controlul postural
Echilibrul static şi controlul postural se obţin în urma contracţiei grupelor musculare ale trunchiului, în
raport cu poziţia capului.
Postura corporală poartă amprenta fiecărui individ în parte şi este influenţată de gradul de maturizarea
sistemului nervos, de nivelul de coordonare al sistemului vestibular, al sensibilităţii proprioceptive şi de
analizatorul vizual.
Echilibrul static şi controlul postural se dezvoltă treptat, pe măsură ce sistemul nervos se mielinizează
şi se perfecţionează.
b. Echilibrul dinamic
Mersul reprezintă o modalitate de deplasare în care se păstrează permanent contactul cu solul, pe când
în alergare şi în salt corpul rămâne pentru un moment suspendat. dupăR.Ducroquet, citat de A. Albu şi C.
Albu24(1999)
La copilul mic, mersul se realizează prin jocul articulaţiilor sagitale.
În timpul mersului, segmentele corporale se află într-o poziţie aproape de echilibru şi acestea vor putea
fi mobilizate fără inerţie, în orice direcţie.
Conform opiniei lui R. Ducroquet citat de aceeași autori, mersul se realizează în patru faze (timpi):
elan, oscilaţie, recepţie şi sprijin unilateral.
Un echilibru dinamic corect este extrem de important pentru dezvoltarea coordonărilor dinamice
generale. S-a demonstrat de-a lungul timpului că există o legătură între problemele echilibrului static şi dinamic
şi stările de anxietate şi insecuritate. Lupta pentru menţinerea echilibrului consumă energie, oboseşte psihicul şi
reduce atenţia.
4.2.1.3. Coordonarea dinamică generală
Mişcările coordonate necesită asocierea factorilor motorii şi senzoriali şi presupun control, echilibru,
eficienţă şi armonie (în timp şi spaţiu). Calitatea S.N.C., acuitatea oraganelor de simţ şi experienţa motrică
anterioară influenţează valoarea capacităţii de coordonare.
Mişcările coordonate pot fi automate, conştiente, dar pot fi şi nepercepute conştient.
Coordonarea mişcărilor se dezvoltă treptat, prin multiple şi permanente repetări, ceea ce conduce
progresiv la execuţia unor mişcări precise şi automate. Perfecţionarea se realizează pe principiul încercării şi
erorii, prin învăţarea din greşeli şi corectarea acestora.
Coordonarea mişcărilor se dezvoltă în funcţie de influenţa a patru factori:
- caracteristicile structurale ale mişcării;
24Albu, C., Albu,A., (1999), Psihomotricitatea la vârsta de creştere şi dezvoltare, Ed. Spiru Haret, Iaşi,pp70-73
26
- dinamica mişcărilor (ritm, flexibilitate şi simetrie);
- particularităţile psihice (reprezentarea mentală a unui gest) urmată de execuţia acestuia cu precizie;
- factorii generali (reprezentaţi de elementele psihomotricităţii, mai ales echilibrul, simţul kinestezic şi
orientarea spaţio-temporală). 25
4.2.2.Conduitele neuromotrice
4.2.2.1.Tonusul muscular
Tonusul muscular este o stare de semicontracţie în care se găseşte un muşchi în repaus
Tonusul muscular se dezvoltă pe măsură ce sistemul nervos se maturizează.
După H. Mamo citat de A. Albu activitatea tonică musculară se împarte în:
- tonusul de repaus;
- tonusul de postură
- tonusul de atitudine
- tonusul de comportament
La copii, dezvoltarea completă a tonusului muscular se face etapizat.Această funcţie depinde de centrii
nervoşi care nu ajung la maturizare simultan. Astfel, între aceşti centri pot să apară decalaje de maturizare, iar
persistenţa diferenţelor dintre ei depinde de individ. Din acest motiv s-au evidenţiat tipuri motorii şi
psihomotorii diferite. Relaţiile existente între manifestările tonusului şi psihic, sunt legate prin intermediul
echilibrului, a atitudinilor, a centrilor nervoşi, etc.
- etapa orientării în spaţiu – se dezvoltă noţiunile de stânga-dreapta (4-5 şi ½ ani);
- etapa organizării spaţiale- copilul îşi organizează spaţiul de joc în funcţie de dorinţele proprii (5-6
ani);
- etapa înţelegereii complexe a relaţiilor spaţiale- se dezvoltă noţiunile de simetrie, opoziţie, inversare
(6-8 ani).
Orientarea în spaţiu este complet dezvoltată la vârsta de 12-14 ani 30.
Organizarea temporală
După De Meur (1988, p. 15) citat de C. Albu şi colab., (2006) structura temporală reprezintă
posibilitatea unei persoane de a acţiona în funcţie de succesiunea unor evenimente, de durata acestora.
Măsurarea timpului nu este un element înnăscut, ci depinde de dezvoltarea proceselor cognitive, de
reprezentarea de sine şi de dezvoltarea imaginaţiei. Această noţiune se află în legătură cu spaţiul intern (spaţiul
anatomic şi neurofiziologic al corpului)
Noţiunea de timp, fiind abstractă se învaţă cu dificultate
Structurarea orientării temporale are patru etape:
- etapa de ordine şi succesiune (începând de la 4 ani);
- etapa de percepţie a duratei intervalelor;
- etapa înţelegerii fenomenului revenirii ciclice al unor perioade;
- etapa dezvoltării ritmului (care cuprinde noţiunile de ordine, succesiune, durată şi alternanţă).
Începând de la 4-5 ani copilul percepe ritmul impus de o anumită activitate 57
Timpul este imaterial, dar poate fi exprimat prin sunet. Sunetul accentuat la intervale regulate de timp
se transformă în tempo, iar sunetul care se repetă la intervale neregulate devine ritm31.
4.3. Obiectivele psihomotricităţii
Conform opiniei autorilor A. Albu şi C. Albu32 (1999) obiectivele psihomotricităţii se împart în.
- obiective generale
- obiective particulare
Obiectivele generale vizate sunt:
- cunoaşterea şi înţelegerea elementelor componente ale psihomotricităţii
- cunoaşterea şi înţelegerea instrumentelor cu ajutorul cărora se acţionează (pentru dezvoltarea
psihomotricităţii)
- cunoaşterea, înţelegerea şi stăpânirea comportamentelor de bază ale psihomotricităţii
29Albu, A. Albu, T. L. Vlad, I. Iacob, (2006), Psihomotricitatea, Institutul European, Iaşi, (256 p.) p 33 30Grigore, V, (2001), Gimnastica artistică, Ed. SemnE, Bucureşti, (194 p.) p.48 31Lapierre, A., (1976)„ La reeducation physique ” Editura J.B. Baillere – Paris 32Albu, C., Albu,A., (1999), Psihomotricitatea la vârsta de creştere şi dezvoltare, Ed. Spiru Haret, Iaşi,p7
29
- identificarea precoce a tulburărilor de psihomotricitate
- creşterea potenţialului psihomotric al copilului
Obiectivele particulare vizate sunt:
- dezvoltarea chinesteziei, a percepţiei complexe a mişcării
- dezvoltarea capacităţii de mişcare a organismului
- evaluarea potenţialului psihomotric al copilului
- dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază şi aplicative
- dezvoltarea corespunzătoare a calităţilor motrice de bază
În concluzie, problematica psihomotricităţii în ansamblul ei, are ca ţintă atât copiii cu o dezvoltare
normală, cât şi copiii cu dificultăţi în stabilirea relaţiei cu sine şi cu mediul înconjurător.
CAPITOLUL V
JOCUL DE HANDBAL ÎN CONCEPT SISTEMIC
5.5. Psihomotricitatea în handbal
5.5.1.Contribuţii personale privind identificarea aspectelor psihomotricităţii în jocul de handbal
Analiza jocului și a manifestărilor care servesc la desfășurarea acestuia în vederea obținerii de
preformanțe superioare, a condus la identificarea următoarelor componente ale psihomotricității:
Coordonarea
controlul posturii corporale
sportivul handbalist trebuie să păstreze în timpul jocului o încordare permanentă, un control al
tonusului muscular deosebit în orice activitate motrică statică: este vorba de poziția de bază de
apărare, de zidul efectuat la aruncările de la 9m., sau de la alte distanțe, la aruncarea de la 7m.,
poziția corpului pe piciorul de bază trebuie să fie cât mai fixă chiar dacă brațul execută
dinamic fente, uneori poziția de apărare a portarului la aruncările de la7m.
echilibrul static presupune încordarea musculară care trebuie controlată în sensul evitării unor
dezechilibrări, căderi, alunecări, care în confruntarea cu adversarul, în special cu apărarea pot
conduce la ratări și acțiuni nefinalizate. Tot în acest context și pentru apărători un echilibru
perfect nu va da posibilitate atacantului să pătrundă spre poartă.
Echilibrul static și controlul postural oferă jucătorului de handbal posibilitatea execuțiilor
tehnico-tactice eficiente, învingerea agresivității, atenuarea împingerilor, tragerilor, a
intențiilor de dezechilibrare, a faulturilor intenționate sau neintenționate. Fără un bun echilibru
și un bun control postural acțiunile de atac, fentele, evitările, aruncările la poartă nu ar fi
posibile.
COORDONAREA STATICĂ
ECHILIBRU
POSTURA
30
echilibrul dinamic se manifestă în realizarea tuturor acțiunilor motrice deplasări în mers,
alergare, pași adăugați, încrucișați, depășiri, sărituri, plonjoane, rostogoliri, etc., toate acestea
fiind realizate cu ajutorul bunei funcționalități a anlizatorilor vizual, auditiv, tactil și
chinestezic.
prin senzațiile de verticalitate, de mișcare rectilinie și de rotație se asigură execuții coordonate
segmentar și intersegmentar.
coordonarea membrelor superioare-ambidextria se regăsește în jocul de handbal în execuțiile
în condiții de manevrare a mingii, în dribling, la prindere – pasare: jucăorul prinde cu ambele
mîini-pasează cu mâna preferată sau nepreferată, prinde cu o mână și pasează/aruncă cu
cealaltă mână.
coordonarea membrelor inferioare-ambipodalitatea: un sportiv complet și complex la ora
actuală sare de pe loc de pe ambele picioare, pivotează pe piciorul preferat, dar și pe cel
nepreferat, iar în coordonare cu brațul poate executa săritură cu aruncare la poartă și de pe un
picior și de pe celălalt (este adevărat că acest lucru este mai rar, dar se remarcă în ultimul timp
și astfel de execuții).
Coordonarea ochi-mână, ochi-picior, mână-picior sunt din cele mai importante și asigură în
joc: viteza actului motric, corectitudinea lui, eficacitatea. Se apreciază traiectoria mingii,
direcția, distanța, viteza acesteia, astfel încât procedeele tehnice din pase, dribling, aruncări să
fie executate cu maximă precizie.
COORDONAREA DINAMICĂ
ECHILIBRU DINAMIC
COORDONAREA
MEMBRELOR
SUPERIOARE
COORDONAREA
MEMBRELOR
INFERIOARE
COORDONAREA
OCHI-
MÂNĂ/PICIOR
COORDONAREA MEMBRELOR
SUPERIOARE CU CELE
INFERIOARE
COORDONAREA PERCEPTIV-MOTRICĂ
PERCEPȚII DE SPAȚIU
PERCEPȚII DE TIMP
31
Spațiul în care se desfășoară jocul impune deplasare pe toată suprafața 40m./20m.dar și
delimitări restrictive: semicercul de la 6 m. și linia de 9m., linia de aruncare de la 7m.,
spațiul de intrare-ieșire din joc. Jucătorul se poate deplasa rectiliniu, pe diagonale scurte
sau lungi, pe lungimea terenului, pe lățimea acestuia, pe o traiectorie curbilinie, pe
semicerc, etc. În timpul jocului jucătorul se poate manifesta motric la diferite înălțimi:
joase (plonjon), medii (poziția de apărare) înalte ( blocaje) și foarte înalte (fază de zbor în
săritură).
Jocul de handbal cere din partea jucătorului nu numai percepții specializate privind
mișcările sale în desfășurarea acestuia, ale segmentelor corpului său și a corpului în
întregime, dar presupune sesizarea mișcărilor segmentare, ale poziționării și deplasărilor
corpului în întregime atât ale coechipierilor cât și ale adversarilor și ale portarului.
Jucătorul cu percepții specializate poate manifesta în joc aptitudini care să-i dea
posibilitatea de apreciere a distanțelor față de coechipier, față de adversar, de apreciere a
distanței față de minge, astfel ca să poată veni în întâmpinarea ei, a traiectoriei și a vitezei
acesteia.
jocul de handbal se desfășoară într-un timp impus, atât din punct de vedere al desfășurării
reprizelor și al jocului în întregime, cât și din punct de vedere al atacului până la limita
pasivului.
Ritmul de joc este impus de condițiile de mai sus, de desfășurarea în timp și spațiu dar și
de capacitatea de viteză și coordonare.
PERCEPȚII DE RITM
RAPIDITATEA MIȘCĂRILOR
PERCEPȚII DE MIȘCARE
VITEZA DE REACȚIE
VITEZA DE EXECUȚIE
32
viteza de execuție a mișcărilor simple fără minge și cu minge: prindere-pasare,
dribling, aruncări la poartă, sau fenta de aruncare, depășiri, pivotare cu aruncare,etc.
se cere în joc timpi de reacție foarte buni atât la mișcările coechipierilor, pentru
pasele venite în viteză, neașteptate, la intercepții, dar și la mișcările adversarilor, în
cazul apărării, la breșele care se produc astfel încât să se profite de oportunitatea
pătrunderii/apropierii de semicercul de 6m. și valorificării punctului.
Reacțiile se cer la la stimuli sonori, vizuali, temporali, la deplasarea mingii,
adversarului, coechipierului, la distanțe, traiectorii, etc.
reprezentarea mentală a propriului corp este importantă în handbal tocmai datorită
condițiilor de joc, a multiplelor deplasări, inter-relații care se creează în condiții de
colaborare sau adversitate, etc.; sportivul trebuie să posede conștiința limitelor
propriului corp.
perceptia de sine (cunoaşterea corpului în relaţie cu spaţiul şi obiectele
înconjurătoare) se manifestăîn jocul de handbal față de o multitudine de elemente,
cum ar fi: spațiul, adversarii, coechipierii, portarul, mingea, spectatorii, etc.
SCHEMA CORPORALĂ
IMAGINEA DE SINE
PERCEPȚIA DE SINE
LATERALITATEA
DOMINANȚĂ LATERALĂ
DREAPTA
DOMINANȚĂ LATERALĂ
STÂNGA
33
execuțiile tehnice din jocul de handbal cer ambidextrie și ambipedestrie; prinderea se
efectuează cu două mâini; pasa se poate executa cu mâna preferată / îndemânatică,
sau cu mâna nepreferată / neândemânatică; execuții virtuoase se realizează din
prindere cu o mână, mutarea mingii și aruncare la poartă cu cealaltă mână;
întoarcerea pivotului în vederea aruncării la poartă se poate face spre dreapta sau spre
stânga, pe piciorul de suport sau pe celălalt, driblingul se exectă cu o mână si cu
cealaltă;
manifestarea ideomotricității în jocul de handbal se realizează prin:
organizarea schemei corporale şi conduitei perceptiv-motrice cu sarcina motrică.
evaluarea posibilităţii de execuţie a unor elemente tehnice de mare spectaculozitate (aruncare
la poartă din piruetă în faza de zbor
reprezentări mentale ale execuțiilor tehnice și a schemelor tactice
5.5. 2. Modelul psihomotric al jucătoarei specializată pe postul de portar
Ultimului apărător, sau primului apărător, portarului, în ultimii ani i-a crescut rolul în directă corelație
cu numărul și diversificarea tot mai mare a aruncărilor spre poartă.
În corelație directă cu acțiunile principale cu care trebuie să se confrunte portarul am prefigurat profilul
aptitudinilor motrice și psihomotrice ale acestui post:
IDEOMOTRICITATEA
Aptitudini motrice
viteză de reacție;
viteză de execuție și de deplasare în spațiul porții;
forță generală și specifică;
forța explozivă membre inferioare și superioare;
mobilitate articulară și elasticitate musculară
coordonare motrică;
rezistență de joc specifică;
Aptitudini senzoriale:
percepție vizuală specializată:
vedere periferică;
echilibru;
percepția mișcării corpului în spațiu și a segmentelor
acestuia;
percepții legate de spațiu,timp, ritm
perceptii și senzații legate de greutate, grosimi, mărimi
34
5 .5. 3. Modelul psihomotric al jucătoarei de la semicercul de 6m.
Jucătoarea de pe semicercul de 6 m. se identifică prin evoluții spectaculoase executate din apropierea
porții, din poziții dificile, cu unghiuri închise, din plonjon, de pe loc, sau cu spatele la poartă. Prinderea mingii
venită de la coechipier poate găsi jucătoarea de la 6 m. în poziții dificile, în dezechilibrare, în luptă directă cu
adversarul, iar evitarea acestuia și prinderea mingii în vederea finalizării impune un timp de reacție mic, o
orientare spațială deosebită, prin aprecierea distanței și traiectoriei mingii și a vitezei cu care este trimisă, prin
acționarea din unghiuri închise (în situația extremei), echilibru dinamic, coordonare neuro-motorie deosebită
(pivotul prinde și aruncă cu o singură mână), viteză de execuție și deplasare mare (lansarea pe contraatac).33
Ținând cont de caracteristicile comportamentului tehnico-tactic al jucătorului de pe semicercul de la
percepția mișcării corpului în spațiu și a segmentelor
acestuia;
percepții legate de spațiu,timp, ritm;
percepții legat de mărimi, grosimi, greutăți;
35
5.5.4. Modelul psihomotric al jucătoarei de la 9m.
Din punctul de vedere al aptitudinilor motrice și psihomotrice jucătoarea de la 9m., interul se diferențiază de
celelalte jucătoare prin forța generală, la care se adaugă o foarte bună forță de aruncare și săritura în înalțime cu
un elan scurt de unu, doi sau trei pași,34
2Acsinte A., Alexandru E., (2000).Handbal. De la iniţiere la marea performanţă, Editura MediaTM, Bacău,
3Negulescu.I,( 2000),Handbal Tehnica jocului, Editura ANEFS, Bucureşti 34Barabaş N. (1995).Jocuri de mişcare şi pregătire pentru jocul de handball. Cluj-Napoca: FEFS.
Aptitudini psihomotrice:
coordonarea static și dinamică-echilibru;
coordonareochi-mână,ochi-picior, mână–picior;
lateralitate;
ambidextrie;
viteză de reacție;
viteza de execuție;
orientare spațială, temporală, ritmică;
schema corporală;
kinestezie;
Aptitudini senzoriale:
percepție vizuală specializată:vedere periferică;
percepție auditivă biaurală;
echilibru dinamic;
percepția mișcării corpului în spațiu și a segmentelor
acestuia;
percepții legate de spațiu,timp, ritm;
percepții legat de mărimi, grosimi, greutăți;
Aptitudini motrice
viteză de deplasare
viteză de reacție;
viteză de execuție;
forță generală și specifică;
forța explozivă membre inferioare și
superioare;
suplețe;
coordonare motrică;
rezistență de joc specifică;
echilibru
36
PARTEA aII-a
CERCETARE PRELIMINARĂ PRIVIND IMPLEMENTAREA UNUI MODEL DE PREGĂTIRE
PSIHOMOTRICĂ ȘI INVESTIGAȚII PRIVIND OPINIILE SPECIALIȘTILOR ÎN ACEASTĂ
DIRECȚIE
CAPITOLUL VI
CADRUL METODOLOGIC OPERAŢIONAL AL CERCETĂRII PRELIMINARE
6.1. Premisele cercetării
Aplicarea unui chestionar care să investigheze părerile specialiştilor, poate determina nivelul de
aplicare şi de antrenare a componentelor psihomotricităţii la echipele de pe plan naţional, interesul
manifestat de către antrenori dezvoltării psihomotricităţii, necesitatea elaborării unui model de selecţie
şi pregătire a începătorilor
Pregătirea sportivă în jocul de handbal trebuie orientată în vederea antrenării componentelor
psihomotricităţii alături de calităţile motrice, deprinderile motrice de bază şi specifice, de pregătirea
tehnică, tacică, teoretică şi psihologică.
Elaborarea unui model de pregătire şi evaluare a componentelor psihomotricităţii încă de la vârsta
junioratului va asigura obţinerea de performanţe superioare atât la nivelul echipei cât şi la nivel
individual.
Realizarea pregătirii psihomotrice în antrenamentul sportiv al începătorilor poate constitui un avantaj
performanţial.
6.2. Obiectivele cercetării preliminare
Analiza opiniei specialiştilor –antrenori din handbal privind necesitatea existenţei unui sistem de
selecţie şi pregătire care să vizeze componentele psihomotricităţii la nivelul junioratului
Intervenţie în antrenamentul sportiv al junioarelor handbaliste de 12-13 ani cu un program pilot
elaborat în vederea antrenării componentelor psihomotricităţii
Analiza şi interpretarea datelor înregistrate în urma experimentului preliminar şi reorientarea şi
completarea testelor şi a sistemelor de acţionare în vederea bunei desfăşurări a experimentului de bază.
Aptitudini psihomotrice:
coordonarea dinamică-echilibru;
coordonareochi-mână,ochi-picior, mână–picior;
lateralitate;
ambidextrie;
viteză de reacție;
viteza de execuție;
orientare spațială, temporală, ritmică;
schema corporală;
kinestezie;
37
6.3. Sarcinile cercetării preliminare
Documentarea ştiinţifică;
Elaborarea ipotezelor de cercetare;
Stabilirea etapelor de cercetare;
Anchetă sociologică aplicată specialiştilor domeniului prin aplicarea unui chestionar;
Elaborarea unui plan de pregătire a handbalistelor junioare în care să se regăsească antrenarea
psihomotricităţii;
Selecţia şi aplicarea sistemelor de acţionare propuse în vederea antrenării psihomotricităţii
Elaborarea unui sistem de evaluare a sportivelor şi aplicarea în testare iniţială şi în testarea finală
Prelucrarea şi interpretarea datelor.
Elaborarea concluziilor cercetării preliminare.
6.4. Ipotezele cercetării
Aplicarea unui chestionar care să investigheze părerile specialiştilor în handbalul juvenil poate
conduce la depistarea nivelului de antrenare a componentelor psihomotricității și implicit depistarea
interesului manifestat de către antrenori pentru educarea psihomotricității.
Aplicarea în antrenamentul sportiv al junioarelor 12-13 ani a unui program special conceputși
programatde antrenare a unor componente ale psihomotricităţii va conduce la obținerea de indici
superiori ai nivelului de dezvoltare a acestora.
6.5. Metode de cercetare
Metodele utilizate în vederea realizării cercetării preliminare au fost:
Metoda studiului bibliografic
Metoda observaţiei
Metoda anchetei
Metoda experimentului
Metode de prelucrare şi interpretare a datelor
Metoda grafică şi metoda întabelării
6.6. Organizarea cercetării
Studiul sociologic s-a desfăşurat sub formă de anchetă, prin aplicarea unui chestionar la un număr de
46 antrenori specialişti în jocul de handbal din cluburile sportive şcolare din oraşele Constanţa, Medgidia,
Cernavoda, Năvodari, Ovidiu, Tulcea, Slobozia, Galaţi, Iaşi, Ploiesti, Plopeni, Calarași, Brăila de la echipele de
seniori H.C.M.Constanţa, U.M.C. Tomis Constanța, H.C.M. Călăraşi şi C.S.M. Bucureşti, arbitrii şi cadre
didactice universitare cu specializarea handbal care au activat fie ca sportivi, fie ca antrenori.
Chestionarul elaborat a avut în vedere investigarea părerii antrenorilor privind abordarea în
antrenamentul sportiv a componentelor psihomotricităţii, modalitatea de programare a acestor componente pe
38
parcursul unui macrociclu, modalităţi de evaluare a acestor componente şi existenţa unui model elaborat de
federaţia de specialitate.
Chestionarul a fost structurat pe baza a 8 întrebări închise şi 5 deschise.
6.7. Anchetă sociologică privind tratarea psihomotricității la nivelul junioratului în handbal
6.7.1. Prezentarea Chestionarului
Chestionarul aplicat a avut următoarea structură:
Iniţialele numelui şi prenumelui: _ _ Vârsta: _ _ ani
Categoria sportivă antrenată (încercuiţi): Sexul (încercuiţi): M / F
a) Liga naţională; b) Divizia B; c) Juniori Vechimea în antrenorat: _ _ ani
CHESTIONAR DE OPINII
Stimată doamnă / Stimate domn,
Vă adresez rugămintea de a răspunde la întrebările din chestionarul de mai jos, elaborat în vederea
îndeplinirii obiectivelor şi verificarii ipotezelor tezei de doctorat, cu titlul”Intervenții moderne în antrenamentul
sportiv pentru educarea psihomotricității la handbalistele junioare III”.
Sarcina dvs este aceea de a marca răspunsurile corespunzătoare opiniilor si experienţei accumulate în
domeniul handbalului de performanţă. În speranţa că veţi avea amabilitatea de a mă sprijini în demersul pe care-
l întreprind, vă mulţumesc şi vă doresc succes în activitatea profesională.
1. În ce măsură se consideră că următoarele aptitudini psihomotrice sunt importante în antrenamentul de
handbal?
a. echilibrul static şi dinamic
în foarte mică măsură 1 2 3 4 5 în foarte mare măsură
b. coordonarea dinamică segmentară şi generală
în foarte mică măsură 1 2 3 4 5 în foarte mare măsură
c. orientarea spaţială
în foarte mică măsură 1 2 3 4 5 în foarte mare măsură
d. ambidextria
în foarte mică măsură 1 2 3 4 5 în foarte mare măsură
e. coordonarea ochi-mână
în foarte mică măsură 1 2 3 4 5 în foarte mare măsură
f. rapiditatea şi precizia mişcărilor (actelor motrice)
Pornind de la definirea psihomotricității ca fiind o combinare a motricității cu
procesele cognitive/intelectuale ale sportivului și de la faptul că interdependența
acestor componente(atât pe plan neurofiziologic cât și psihologic) influențează
performanța acestuia, sunteți rugat/ă să încercuiți răspunsurile care corespund
opiniilor dvs.
39
în foarte mică măsură 1 2 3 4 5 în foarte mare măsură