Microeconomie - Suport de Curs

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

Microeconomie

- suport de curs-

AUTORI:

Lect.univ.dr. Mihaela-Hrisanta Dobre Lect.univ.dr. Marius-Corneliu Marinaş

- Bucureşti 2010 –

Introducere

In acest capitol vom studia:

1. Ce este economia? 2. Alegere si renuntare in economie.

Economia este o ştiinţă socială care studiază comportamentul oamenilor în activitatea de alocare a resurselor limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru acoperirea nevoilor.

Nevoile reprezintă totalitatea dorinţelor, aşteptărilor, cerinţelor care se manifestă la nivelul unui individ, a unui grup sau la nivelul societăţii în ansamblul său. Nevoile sunt dinamice şi nelimitate, în sensul că se multiplică şi se diversifică permanent, astfel că niciodată nu putem spune că le-am satisfăcut pe toate. De ce este aşa? Pentru că nevoile ţin atât de obiceiurile de consum, cât şi de dorinţele, idealurile şi în ultimă instanţă de imaginaţia oamenilor, care nu cunoaşte limite şi care evoluează continuu. Prin resurse economice înţelegem totalitatea elementelor naturale, umane şi create de oameni ce pot fi utilizate sau sunt efectiv utilizate în producţia de bunuri şi servicii. Caracteristica fundamentală a tuturor resurselor economice este caracterul lor limitat, adică insuficienţa în raport cu nevoile. De aceea, problema fundamentală a economiei este utilizarea eficientă a resurselor Analiza economică se poate desfăşura pe trei nivele: la nivel microeconomic, la nivel macroeconomic şi la nivel mondoeconomic. Microeconomia studiază comportamentul unei anumite unităţi economice, cum ar fi cel al unei firme sau al unui consumator. Macroeconomia care studiaza economia la nivel de ansamblu, iar relaţiile economice dintre ţările lumii fac obiectul mondoeconomiei. Economia pozitivă este cea care se rezumă la a descrie şi explica realitatea, iar economia normativa ne arata cum ar trebui sa fie.

Resursele

RARE

Nevoile

Nelimitate

Orice economie trebuie sa raspunda practic la cateva intrebarile esentiale:

Ce

Cat Sa se produca ?

Cum

Pentru cine

2.Alegere şi renunţare în economie

Să presupunem că este ziua de Crăciun şi primiţi cadou un 100 de lei: puteţi merge cu aceşti bani o zi la munte, puteţi să vă cumpăraţi un palton sau puteţi păstra banii pentru vacanţa de vară. Ce alegeţi? Desigur alegerea depinde de ceea ce vă doriţi cel mai mult, altfel spus de cea mai urgentă nevoie. De ce trebuie să optaţi pentru o variantă anume de utilizare a banilor şi să renunţaţi la toate posibilităţile alternative? Din cauză că resursele sunt insuficiente pentru a vă acoperi toate nevoile.

Costul de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor disponibile sacrificată în favoarea alternativei alese.

2.1 Frontiera posibiblitatilor de productie

Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de bunuri economice ce pot fi realizate pe termen scurt în condiţiile utilizării integrale şi cu maximum de eficienţă a resurselor disponibile. De exemplu, sa presupunem că o economie naţională poate produce doar două bunuri:

Variante X Y A 0 500 B 100 400 C 200 250 D 250 90 E 275 0

Sursa: M.Dudian (coordonator), Economie, Editura Beck, 2009, pag.21

Reprezentat grafic, acest tabel va conduce la următoarea frontieră a posibilităţilor de producţie:

Y

500

M N

275 X

Frontiera posibilităţilor de producţie ne furnizează următoarele informaţii: combinaţile de produse aflate în exteriorul frontierei sunt imposibil de atins pe termen

scurt , deoarece nu exista resurse suficiente; utilizarea integrală şi cu maximum de eficienţă a resurselor presupune alegerea unei

variante de combinare a bunurilor aflată pe frontieră; orice combinaţie de bunuri din interiorul frontierei indică o utilizare ineficientă şi/sau

incompletă a resurselor; costul de oportunitate relevat de panta frontierei, este în creştere, pe măsură ce se renunţă

la o cantitate tot mai mare dintr-un bun în favoarea celuilalt bun. Pentru a demonstra această afirmaţie, haideţi să calculăm costul de oportunitate pentru ambele produse:

Cop = ,

Pentru bunul X Pentru bunul Y

Variante Variante B Cop= D Cop=

C Cop= C Cop=

D Cop= B Cop=

E Cop= A Cop=

Pe termen lung creşterea economică conduce la creşterea resurselor economice naţionale şi deplaseaza frontiera posibilităţilor de producţie către dreapta; in caz contrar frontiera se deplaseaza la stanga.

Y Y

crestere scadere

X X

Comportamentul consumatorului

In acest capitol vom studia: 1. Utilitatea totală şi cea marginală 2. Constrângerea bugetară 3. Curba de indiferenta 4.Echilibrul consumatorului

1. Utilitatea totală şi cea marginală

Prin utilitate înţelegem capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie. Utilitatea economică exprimă capacitatea unui bun de a satisface nevoia unui consumator dat, în anumite condiţii de loc şi de timp. Altfel spus, utilitatea economică exprimă satisfacţia pe care speră să o obţină un consumator prin consumarea unui anumit bun. Utilitatea economică are caracter predominant subiectiv.

Utilitatea totală exprimă satisfacţia totală resimţită de un consumator dat prin consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun economic.De exemplu, dacă vă este foame şi nu aveţi la dispoziţie decât doi covrigi, satisfacţia, mulţumirea, pe care o resimţiţi după consumul acestor covrigi este utilitatea totală.

Utilitatea marginală este satisfacţia suplimentară resimţită din consumul ultimei unităţi dintr-un bun.În cazul celor doi covrigi, este satisfacţia resimţită din consumul celui de-al doilea. Determinarea utilităţii marginale se face astfel :

Umg=ΔUT/ΔX=dUT/dx, în care:

UT reprezintă utilitatea totală, UM este utilitatea marginală şi X bunul consumat.

De exemplu :

X Ut Umg Rezolvare 1 10 – – 2 30 20 30 – 10 = 20

2 – 1 3 40 10 40 – 30 = 10

3 – 2 4 45 5 45 – 40 = 5

4 – 3 5 45 0 45 – 45 = 0

5 – 4 6 40 – 5 40 – 45 = – 5

6 – 5

Relatia dintre utilitatea totala ( UT) si utilitatea marginala poate fi descrisa cu ajutorul urmatorului grafic :

Observaţii:

1. Utilitatea marginală este descrescătoare. 2. Utilitatea totală creşte cu o rată descrescătoare ( 30 – 10 ; 40 – 30 ; 45 – 40 ; 45 – 45 ) până în

punctul în care utilitatea marginală este ,, 0 ’’ 3. Când utilitatea marginală este ,, 0 ’’ atunci utilitatea totală este maximă! 4. Când utilitatea marginală este ,, – ’’ , utilitatea totală scade!

Ca să înţelegeţi de ce, să luăm următorul exemplu: veniţi de la şcoală la prânz şi vă este îngrozitor de foame, dar nu aveţi la dispoziţie decât friptură la grătar. Mâncaţi prima bucată de friptură, fără de care simţeaţi că veţi leşina de foame şi pe care o apreciaţi ca vitală, dar încă nu v-aţi săturat. O mâncaţi şi pe a doua, dar parcă aţi mai mânca; la a treia bucată vă săturaţi, ceea ce înseamnă că aţi atins punctul de saţietate. Desigur că vă simţiţi mai bine după trei fripturi, sătul, decât după prima care abia vă domolise foamea, ceea ce înseamnă că utilitatea totală a crescut cu fiecare friptură consumată. Dar ea a crescut din ce în ce mai încet pentru că nevoia nu mai era la fel de intensă, adică fiecare bucată a avut o utilitate marginală din ce în ce mai mică. Relaţia dintre cantitatea consumată dintr-un bun şi utilitatea sa marginală este reflectată de legea utilităţii marginale descrescătoare.

Pentru că utilitatea marginală arată sporul de utilitate antrenat de fiecare unitate de bun consumată, înseamnă că prin însumarea utilităţilor marginale obţinem utilitatea totală : UT=∑Umg

2. Constrângerea bugetară

Ori de câte ori decideţi să consumaţi ceva, vă gândiţi atât la ce v-aţi dori, cât şi la „câţi bani aveţi în buzunar”, adică la ce vă permiteţi. Venitul disponibil limitează consumul, motiv pentru care vom discuta pentru început de constrângerea bugetară.

În realitate orice consumator are de ales între o mulţime de bunuri, însă pentru a înţelege mai bine acest capitol vom presupune că poate opta doar pentru două bunuri x şi y. Celor două bunuri le corespund preţurile px şi respectiv py. Constrângerea sa bugetară este scrisă sub forma:

Vpypx yx ,unde V reprezintă venitul total al consumatoru. Consumul unui individ nu ar

trebui să depăşească venitul său.

Py · y = V – Px · x Py

y ‗ V _ Px x Py Py

Exemplu: fie doua bunuri X si Y, iar Px = 1 um şi Py = 2 um. Sa se calculeze dreapta bugetului pentru fiecare combinatie de consum.

Cos X Y V=x*Px+y*Py A 0 40 80 B 20 30 80 C 40 20 80 D 60 10 80 E 80 0 80

Panta dreptei bugetului

Variaţia dreptei bugetului

1. V Px şi Py = constant DB se deplasează la dreapta

2. V Px şi Py = constant DB se deplasează la stânga

3. Curba de indiferenţă

Ansamblul combinaţiilor de bunuri între care consumatorul este indiferent alcătuiesc curba de indiferenţă. Curbele de indiferenţă sunt instrumentele utilizate de economişti pentru a descrie preferinţele consumatorilor.

Aceste curbe au câteva proprietăţi, şi anume:

a) Două curbe de indiferenţă nu se pot intersecta.

b) Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare. c) Panta curbei de indiferenţă este rata marginală de substituţie. Prin rata marginală de

substituţie vom înţelege preţul la care un consumator este dispus să substituie un bun cu altul.

d) Curbele de indiferenţă sunt convexe, adică rata marginală de substituţie este descrescătoare

Curba de indiferenta pentru bunuri perfect substituibile si bunuri perfect complementare:

4. Echilibrul consumatorului

Consumatorul va alege cea mai bună combinaţie pe care şi-o poate permite. Altfel spus, consumatorii se vor situa pe cea mai înaltă curbǎ de indiferenţǎ permisă de bugetul pe care îl au.Aceasta înseamnă că linia bugetului trebuie să fie tangentă la curba de indiferenţă.Grafic optimul consumatorului se prezintă astfel :

In punctul de optim (A) panta dreptei bugetului este egala cu panta curbei de indiferenta.

y

Xxy

PP

XYRmgs

Cererea

In acest capitol vom studia:

1. Ce este cererea? 2. Conditiile cererii. 3. Elasticitatea cererii

1. Ce este cererea?

Cererea individuală exprimă relaţia dintre cantitatea dintr-un bun economic pe care un consumator doreşte şi poate să o achiziţioneze într-o perioadă determinată de timp şi preţul acelui bun. Dacă însumăm cererile individuale referitoare la un anumit bun, obţinem cererea pieţei.

Qpietei=

n

iiQ

1, Qi-cererea individuala

De exemplu: Tab.1 Cererea saptamanala pentru bunul X

P Ion Petre Sandu Cererea total

6 10 20 30 60 5 20 30 40 90 4 30 40 50 120 3 40 50 60 150 2 50 60 70 180

Din tabelul de mai sus observam, ca pe măsură ce preţul scade, cantitatea cerută creşte. Relaţia inversă dintre preţ şi cantitatea cerută poartă numele de legea cererii.

Graficul nr.1 Cererea

ceruta

ceruta

QPQP ;

2. Condițiile cererii

Există însă o serie de factori care exercită o influenţă puternică asupra cererii, dintre care cei mai importanţi sunt: a) Veniturile consumatorilor. În general, atunci când veniturile lor cresc, consumatorii

cumpără mai mult, iar când veniturile scad, cumpără mai puţin b) Preferinţele consumatorilor. O modificare a gusturilor consumatorilor în favoarea unui

produs va determina o creştere a cererii pentru produsul respectiv şi invers. c) Numărul consumatorilor influenţează direct cererea. d) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri:

substituibile, care pot fi folosite alternativ pentru a acoperi aceeaşi nevoie (mierea şi zahărul). Dacă bunurile X şi Y sunt substituibile şi preţul bunului X creşte, consumatorii vor opta pentru bunul Y, comparativ mai ieftin, ceea ce va conduce la creşterea cererii din acest bun.

complementare, utilizate împreună pentru a acoperi o nevoie (autoturismul şi benzina sau motorina). Dacă X şi Y sunt complementare şi preţul lui X creşte, acest bun devine mai puţin accesibil, cantitatea cerută scade, dar în acelaşi timp se va reduce şi cererea pentru bunul Y, ce nu poate fi folosit fără X.

e) Previziunile consumatorilor. În cazul în care consumatorii anticipează o creştere a preţului în viitor, cererea prezentă creşte.

Creşterea şi reducerea cererii în funcţie de alţi factori decât preţul pot fi reprezentate grafic astfel:

Graficul nr.2 Deplasarea cererii la dreapta si la stanga

3. Elasticitatea cererii

Sensibilitatea cererii, modul în care aceasta reacţionează la modificarea condiţiilor ce o influenţează poartă numele de elasticitatea cererii. Cele mai importante forme ale elasticităţii, din perspectiva firmei, sunt: elasticitatea cererii la preţ, elasticitatea cererii la venit şi elasticitatea încrucişată a cererii.

a) Elasticitatea cererii în funcţie de preţ

Ne arata modificarea cantităţii cerute în funcţie de modificarea preţului. Măsurarea acesteia se realizează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii la preţ, determinat ca un raport între variaţia procentuală a cantităţii cerute şi variaţia procentuală a preţului.

Formula uzuală de determinare a elasticităţii este:

De exemplu:

Daca pretul bunului X creste de la 4 um la 5um (cazul discret):

P0 = 4um Q0 = 800

P1 = 5um Q1 = 700

EC/P= 5,0800

445

)800700(

0

0/ %

%QP

PQ

PQE PC

Pentru a estima elasticitatea la mijlocul intervalului dintre cele două valori considerate anterior succesiv ca puncte de referinţă vom utiliza următoarea formulă:

În cazul în care dorim să măsurăm elasticitatea într-un punct anume de pe curba cererii şi nu de-a lungul unui interval, sau altfel spus, între două puncte de pe respectiva curbă, vom utiliza relaţia:

De exemplu: Q=10-2P iar P=2um, atunci EC/P?

EC/P=-(-2) 66,062 .

In funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii la preţ putem avea: a) Cerere elastica, daca EC/P>1,in valoare absoluta, aceasta inseamna ca Δ%Q>Δ%P.

daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 20% . b) Cerere inelastica, daca EC/P<1, in valoare absoluta ,aceasta inseamna ca Δ%Q<Δ%P.

daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 5% . c) Cerere unitara, daca EC/P=1, in valoare absoluta ,aceasta inseamna ca Δ%Q=Δ%P.

daca P creste cu 10%, atunci Q scade cu 10% . d) Cerere perfect elastica, daca EC/P=∞, in valoare absoluta; e) Cerere perfect inelastica, daca EC/P=0, in valoare absoluta;

2/)(2/)(

21

21/ QQ

PPPQE PC

QP

dPdQE PC /

Ultimele trei tipuri de elasticitate îmbracă o formă grafică specifică, astfel:

Graficul nr.3: Cerere perfect inelastica

Graficul nr.4: Cerere perfect elastica

EC/P=0

│EC/P│= ∞

Graficul nr.5: Cerere unitara

Q/P reprezinta panta curbei cererii Q=f(P). Cu cat panta este mai mica ( in valoare absoluta), cu atat cererea este mai elastica. Daca panta este mai mare ( in valoare absoluta), cu atat cererea este mai inelastica.

2.1 Factorii care influenţează elasticitatea cererii la preţ

Cei mai importanţi factori care influenţează elasticitatea la preţ a cererii sunt: gradul de substituire al bunurilor, ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor consumatorului, natura bunului şi perioada de timp de la modificarea preţului.

i) Gradul de substituire al bunurilor. În general, cu cât un bun este mai uşor de substituit în consum, cu atât elasticitatea la preţ a cererii pentru bunul respectiv este mai mare.

ii) Ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor consumatorilor. Cu cât această pondere este mai mare, cu atât elasticitatea este mai ridicată.

iii) Natura bunului. Pentru bunurile de strictă necesitate, cum ar fi apa, energia ş.a., cererea tinde să fie inelastică, dacă toate celelalte condiţii nu se modifică.

iv) Perioada de timp de la modificarea preţului. Studii empirice demonstrează că elasticitatea cererii este cu atât mai mare cu cât a trecut mai mult timp de la modificarea preţului deoarece consumatorii au nevoie de o perioadă de acomodare la noile preţuri.

│EC/P│= 1

b) Elasticitatea cererii la venit

Exprimă cât de sensibilă este cererea pentru un anumit bun la modificarea veniturilor consumatorilor. Măsurarea acesteia se face cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii la venit determinat ca un raport între modificarea procentuală a cantităţii cerute şi modificarea procentuală a venitului consumatorilor:

În funcţie de valorile acestui coeficient distingem două tipuri de bunuri:

Bunuri normale→EC/V>0; Bunuri inferioare →EC/V<0; Bunuri de stricta necesitate →0≤EC/V≤1; Bunuri de lux→EC/V>1.

c) Elasticitatea incrucisata

Prin elasticitate încrucişată a cererii înţelegem modificarea cererii pentru un bun în funcţie de modificare preţului altor bunuri, cum ar fi bunurile substituibile şi bunurile complementare. Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii se determină ca un raport între modificarea procentuală a cantităţii cerute dintr-un bun şi modificarea procentuală a preţului altui bun, astfel:

În funcţie de acest coeficient bunurile pot fi:

Bunuri substitubile, daca ECx/Py>0; Bunuri complementare, daca ECx/Py<0;

0

0/ %

%QV

VQ

VQE VC

X

YPyCx Q

PPyQx

PyQxE

%%

/

Producatorul

In acest capitol vom studia:

1.Legea randamentelor marginale descrescatoare;

2.Costurile pe termen scurt;

3.Productia pe termen lung;

Scopul oricarui producator este maximizarea profitul. Firmele atrag şi alocă resurse, le transformă în factori de producţie şi realizează bunuri. Printre principalii factori de productie putem enumera:

munca (L)-resursele umane; capitalul(K)-terenuri, cladiri, echipamente

Relatia dintre factorii de productie (intrari) si productie (iesiri) poate fi descrisa cu ajutorul unei functii de productie. Forma generala a unei functii de productie este:

Q=f(L,K).

Orice producator in alegerile pe care le realizeaza trebuie sa faca o deosebire intre termenul scurt si lung.

Pe termen scurt un singur factor de productie este variabil-munca; Pe termen lung toti factorii de productie sunt variabili.

1. Legea randamentelor marginale descrescatoare.

Pe termen scurt putem vorbi de legea randamentelor marginale descrescatoare -exprimă faptul că pe măsură ce se asociază unităţi sucesive dintr-un factor de producţie variabil (L) la o cantitate dată de factor de producţie fix (K), productivitatea marginală începe la un moment dat, inevitabil, să scadă.

Pentru a putea intelege aceasta lege trebuie sa definim urmatoarele concepte:

a) Productivitatea medie (Wm)- producţia obţinută pe unitate de factor de producţie utilizat.

WmL=LQ

;

b) Productivitatea marginala (Wmg)- modificarea producţiei determinată de modificarea

cu o unitate a unui factor de producţie.

WgL=dLdQ

LQ

.

De exemplu:

Tabel nr.1: Productivitatea medie si cea marginala

K L Q WmL WmgL

5 1 1000 1000 1000

5 2 2400 1200 1400

5 3 3600 1200 1200

5 4 4200 1050 600

5 5 4200 840 0

5 6 3900 650 -300

5 7 3500 500 -400

Sursa : M.Dudian, D.Huru,M.Dobre … « Bazele economiei », Ed. AllBeck, 2004,pag.74

Pe baza tabelului de mai sus, putem reprezenta relatie dintre productivitatea medie si cea marginala, astfel:

Graficul nr.1: Reltia dintre productivitatea medie si cea marginala

L

Q

2400

0

B

C

D

5

3600 E

0 2 3 L

PmL

PmgL

Q 4200

3600

Din graficul de mai sus putem observa ca:

A. Productia: Pana in punctul B productia creste cu o rata crescatoare; Dupa punctul B productia va creste cu o rata descrescatoare; In punctul D productia este maxima, iar productivitatea marginala este zero; Dupa punctul D, productia incepe sa scada insa ramane pozitiva; B. Productivitatea marginala: atata timp cat productia creste cu o rata crescatoare, productivitatea marginala creste; cand productia incepe sa creasca cu o rata descrescatore, productivitatea marginala incepe sa

scada, insa ramane pozitiva; cand productia este maxima , productivitatea marginala este zero; dupa acest punct devine

negativa; C. Productivitatea medie: Pana in punctul E productivitatea medie creste; In punctul E, WmL=WmgL→WmgL este maxima; Dupa punctul E, productivitatea medie incepe sa scada, insa ramane pozitiva.

2. Costurile pe termen scurt

Daca o firma vrea sa-si mareasca productia, ea va trebui sa angajeze mai multi lucratori. Costul total este egal cu:

CT=CF+CV, (1)

unde: CF-cost fix independent de volumul productiei (amortizarea, chiria, iluminatul etc); CV-cost variabil care depinde de volumul productiei (materii prime, salarii directe etc). Daca impartim relatia (1) la productie obtinem:

CTM=CFM+CVM, (2)

unde

CTM –costul total mediu (CT/Q) ; CFM –costul fix mediu (CF/Q) ; CVM –costul variabil mediu (CV/Q).

Daca Q creste, costul fix mediu scade deoarece CF ramane constant (graficul nr.2)

Graficul nr.2: Functia CFM

Functia CVM creste in raport cu productia, cu exceptia primelor unitati de productie. CVM scade la inceput datorita:

Legii randamentelor marginale descrescatore;

Stim ca: CVM=Q

CV=

QLPL =

PmLPL →CVM este invers propor onal cu produc vitatea medie a

muncii.

Graficul nr.3: Functia CVM

Q

Q

CV

CF

O altă categorie importantă de cost este costul marginal, care exprimă costul suplimentar antrenat de ultima unitate de producţie realizată.

Cmg=Q

CVQ

CT

(cas discret) (3)

Cmg=dQ

dCT (cas continu) (4)

Exemplu :

Sursa : M.Dudian, D.Huru,M.Dobre … « Bazele economiei », Ed. AllBeck, 2004, pag.74

Q CF CV CT Cmg CTM CFM CVM

0 2000 0 2000 2000 - - -

1 2000 3400 5400 3400 5400 2000 3400

2 2000 4600 6600 1200 3300 1000 2300

3 2000 5600 7600 1000 2533 666,66 1866,34

4 2000 7200 9200 1600 2300 500 1800

5 2000 9500 11500 2300 2300 400 1900

6 2000 12700 14700 3200 2450 333,33 2166,67

2.1 Relatia dintre CTM,CVM si costul marginal

Graficul nr.3: CF,CV,CT si CTM,CVM , Cmg

Q

CT, CV, CF CV

CT

CF

CTM,CVM,Cmg

Q

Cmg

CTM

CVM

Din graficul de mai sus, putem observa :

Cmg < CVM CVM diminue ; Cmg = CVM CVM est minimum ; Cmg > CVM CVM augmente ; Cm < CTM CTM diminue ; Cm = CTM CTM est minimum ; Cm > CTM CTM augmente.

3.Poductia pe termen lung 3.1 dreapta izocostului

Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care consumatorul le poate realiza cu aceeaşi cheltuială formează izocostul producţiei.

CT=K PK+L PL, (5)

în care K şi L sunt cantităţile consumate din factorii de producţie

Daca impartim relatia (5) la PK, obtinem:

K=(- PL/ PK)L+CT/ PK, iar - PL / PK = reprezinta panta izocostului.

Graficul nr.3: Dreapta izocostului K

CT/PK

CT/PL L

Daca resursele producatorului cresc, dreapta izocostului se va deplasa la dreapta (va creste); in caz contrar va scadea (la stanga)

K CT’/PK CT’>CT

CT/PK

CT/PL CT’/PL L

3.2 Curba de izoproductie sau izocuanta

Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care firma obţine aceeaşi producţie se numeşte curba de izoproducţie sau izocuanta.

K

Q’>Q Q’ Q=constant L

Panta izocuantei este rata marginala de substitutie tehnica (Rmgst)- preţul relativ la care un producător este dispus să înlocuiască un factor de producţie cu altul astfel încât producţia să nu se modifice.

Rmgst=PmgKPmgL

LK

3.3Optimul producatorului In punctul de tangenţă dintre curba de izoproducţie şi izocuanta. In punctul de optim (E)

pantacurbei de izoproductie=pantaizocostului→

Rmgst=WmgKWmgL

LK

=K

L

PP

D

C

Q1

E*

B

A

CT/PK

L

K

CT /PL

K*

L*

Q2

Q3

Punctul de optim

3.4Costurile pe termen lung Pe termen lung curba CTM este tangenta la un numar infint de curbe ale CTM pe termen scurt.

Graficul nr.7 : CTM pe termen lung

CTM

Q

In acest ca, putem vorbi de legea randamentelor de scara, care ne arata cum reactia productiei la modificarea tuturor factorilor de productie. Randamentele de scara pot fi:

constante-daca productia creste proportional cu cresterea factorilor de productie utilizati; crescatoare-daca productia creste mai mult decat cantitatea de factori de productie utilizati; descrescatoare- daca productia creste mai putin decat cantitatea de factori de productie utilizati

Oferta

In acest capitol vom studia:

1. Ce este oferta? 2. Conditiile ofertei. 3. Elasticitatea ofertei. 4. Echilibrul pietei. 5. Interventia statului.

1. Ce este oferta?

Oferta reprezintă relaţia dintre cantitatea pe care un producător doreşte şi poate să o vândă dintr-un anumit bun şi preţul respectivului bun de-a lungul unei perioade de timp determinate. Prin însumarea ofertelor individuale se obţine oferta pieţei.

Qtotala=

n

iiQ

1, Qi=oferta individuala

De exemplu:

Tabelul nr.1 Oferta individuala si oferta totala pentru bunul X

Prix Firma A Firma B Firma C Oferta totala 1 10 20 30 60 2 20 30 40 90 3 30 40 50 120 4 40 50 60 150 5 50 60 70 180

Din tabelul de mai sus putem observa că atunci când preţul creşte, cantitatea oferită creşte şi ea, iar când preţul scade, cantitatea oferită scade. Relaţia directă, pozitivă, dintre preţ şi cantitatea oferită poartă numele de legea ofertei

Graficul nr.1 Curba ofertei

Din graficul de mai sus observam ca la o modificarea a pretului ne vom deplasa pe aceeasi curba a ofertei. Modificarea ofertei în funcţie de preţ nu deplasează curba ofertei şi o vom numi extinderea (când preţul creşte), respectiv contracţia ofertei (când preţul scade). Creşterea şi descreşterea ofertei sunt determinate de modificarea altor factori decât preţul, numiţi condiţiile ofertei.

2. Conditiile ofertei

a) Costul producţiei. O reducere a preţului factorilor de producţie determină reducerea costurilor, astfel că firmele pot produce mai mult. Invers, o creştere a preţului acestor factori reduce oferta de bunuri şi servicii de pe piaţă; b) Modificările tehnologice. Descoperirea şi aplicarea unor tehnologii mai performante conduce la creşterea ofertei cu acelaşi volum de resurse; c) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri: bunuri substituibile în ofertă şi bunuri complementare în ofertă. Substituibile în ofertă sunt acele bunuri ce se pot realiza alternativ cu aceleaşi resurse. De exemplu, iaurtul şi brânza. Dacă preţul la brânză creşte, scade oferta de iaurt, pentru că producătorii întrevăd câştiguri mai mari la brânză. Complementare în ofertă sunt bunurile ce rezultă împreună din acelaşi proces de producţie: de exemplu făina şi tărâţele. O creşterea a preţului la făină va atrage automat o creştere a ofertei de tărâţe. d) Aşteptările privind evoluţia preţului. Dacă producătorii estimează o creştere a preţului pentru produsele lor în viitor, oferta prezentă se va reduce. Reciproca este şi ea adevărată; e) Numărul ofertanţilor. Creşterea numărului de producători antrenează, în general, creşterea ofertei şi invers. f) Taxele şi subsidiile. O creştere a poverii fiscale creşte costurile firmei şi reduce oferta, în timp ce reducerea impozitelor stimulează oferta. Subvenţiile sunt un fel de taxe negative care reduc artificial costurile firmelor şi stimulează producţia.

Creşterea ofertei deplasează curba ofertei către dreapta, iar reducerea sa deplasează curba cătrea stânga, după cum puteţi observa din următorul grafic:

Graficul nr.2: Deplasarea ofertei

3. Elasticitatea ofertei

Elasticitatea ofertei exprimă modul în care reacţionează oferta la modificarea factorilor care o influenţează, altfel spus cât de sensibili sunt producătorii la schimbarea condiţiilor ofertei.

a) Elasticitatea ofertei în funcţie de preţ

Modificarea cantităţii oferite în funcţie de modificarea preţului este cea mai utilizată formă a elasticităţii, fiind numită şi simplu, elasticitatea ofertei. Măsurarea acesteia se realizează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ, determinat ca un raport între variaţia procentuală a cantităţii oferite şi variaţia procentuală a preţului.

Formula uzuală de determinare a elasticităţii este:

0

0/ %

%QP

PQ

PQE PQ

De exemplu: Daca pretul bunului X creste de la 4 um la 5um (cazul discret): P0 = 4um Q0 = 800 P1 = 5um Q1 = 900

EQ/P= 5,0800

445

)800900(

Pentru a estima elasticitatea la mijlocul intervalului dintre cele două valori considerate anterior, succesiv ca puncte de referinţă vom utiliza următoarea formulă:

În cazul în care dorim să măsurăm elasticitatea într-un punct anume de pe curba ofertei şi nu de-a lungul unui interval, sau altfel spus, între două puncte de pe respectiva curbă, vom utiliza relaţia:

De exemplu: Q=3+2P iar P=1um, atunci EO/P?

EO/P=2 4,051

Panta curbei ofertei este Q/P care corespunde Q=f(P) sau dQ/dP.

In funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a ofertei la preţ, vom spune că:

d) oferta este elastică, dacă EQ/P>1→ Δ%Q>Δ%P; daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 20% ;

e) oferta este inelastică, dacă EQ/P<1→ Δ%Q<Δ%P. daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 5% ;

f) oferta are elasticitate unitară, dacă EQ/P=1→ Δ%Q=Δ%P. daca P creste cu 10%, atunci Q creste cu 10% ;

g) oferta este perfect elastică, dacă Eo/p=∞; h) oferta este perfect inelastică, dacă Eo/p=0.

2/)(2/)(

21

21/ QQ

PPPQE PQ

QP

dPdQE PQ /

Curbele cu elasticitate constantă a ofertei la preţ îmbracă o formă grafică specifică, astfel:

Graficul nr.3: Oferta perfect inelastica

Graficul nr.4: Oferta perfect elastica

Graficul nr.5: Oferta unitara

P

Q

EC/P=0

│EC/P│= ∞

│EC/P│= 1

3.1 Factorii care influenteaza elasticitatea ofertei

i) Costul producţiei. Cu cât costul producţiei este mai mare, cu atât elasticitatea este mai mică. ii) Gradul de substituire al bunurilor în ofertă; dacă bunurile sunt uşor substituibile, elasticitatea ofertei este mare. iii) Complementaritatea în ofertă a bunurilor; o creştere a preţului tărâţelor, fără modificarea preţului la făină, nu va schimba semnificativ oferta de tărâţe, deoarece ele rezultă doar din producerea de făină. Oferta este puternic inelastică. iv) Posibilităţile de stocare şi costul stocării. Cu cât posibilităţile de stocare sunt mai numeroase, elasticitatea ofertei este mai mare. Cu cât costul stocării este mai mare, elasticitatea ofertei este mai mică. v) Perioada de timp de la modificarea preţului. Oferta este mai elastică pe termen lung decât pe termen scurt.

b) Elasticitatea încrucişată a ofertei Elasticitatea încrucişată a ofertei exprimă modificarea procentuală a cantităţii oferite dintr-un bun în funcţie de modificarea preţului altor bunuri. Formula generală de determinare este: în care Qx este cantitatea oferită din bunul x, iar Py este preţul bunului y. În funcţie de acest coeficient bunurile pot fi:

substituibile, dacă Ecx/py<0; complementare, dacă Ecx/py 0.

X

YPyQx Q

PPyQx

PyQxE

%%

/

4. Echilibrul pietei Grafic, echilibrul se stabileşte în punctul de intersecţie a curbei cererii cu curba ofertei, după cum urmează:

Graficul nr.6: Echlibrul pietei

Daca P>Pe→ Qo>QC→surplus (exces) de oferta

Graficul nr.7: Exces de oferta

Daca P<Pe→surplus (exces) de cerere sau penurie

Graficul nr.7: Exces de cerere

4.1 Deplasarea echilibrului

De exemplu:

daca pretul factorilor de productie scade, oferta creste (se deplaseaza la dreapta). In acest caz pretul scade de la P1 la P2 iar cantitatea de echilibru creste de la Q1 la Q2.

Graficul nr.8: Deplasarea ofertei la dreapta

daca cererea creste mai mult decat oferta, din graficul de mai jos putem observa ca pretul creste de la P1 la P2, iar cantitatea de echilibru de la Q1 la Q2.

Graficul nr.9: Deplasarea cererii si ofertei la dreapta

5. Interventia statului

Guvernele pot interveni asupra preţurilor pieţei fie în mod direct, prin controlul preţurilor, fie indirect, prin măsuri care să afecteze comportamentul producătorilor şi consumatorilor. Intervenţia directă a statului se face prin stabilirea unor niveluri maxime sau minime de preţ. Dacă statul fixează un nivel maxim al preţului, sub preţul de echilibru, producătorii nu au voie să-l depăşească şi atunci vor produce mai puţin.

Graficul nr.10: Pret maxim

Consecinte:

penurie; inflaţia; dezvoltarea pieţei negre.

Preţurile minime sunt mai mari decât cel de echilibru, se practică în scopul declarat al statului de asigura un venit mai mare anumitor producători, cum ar fi fermierii în Uniunea Europeană.

Consecinte:

exces de oferta.

Concurenţa

In acest capitol vom studia:

1. Concurenţă-abordare teoretică 2. Concurenţa perfectă; 3. Concurenţa imperfectă.

1.Concurenţă-abordare teoretică

Pieţele există ori de câte ori oamenii se întâlnesc spre a cumpăra şi vinde mărfurile şi serviciile lor. Relaţiile dintre agenţii economici care acţionează pe aceeaşi piaţă cu scopul de a-şi realiza propriile interese , sunt relaţii de concurenţă. Pentru a putea vorbi de concurenţă trebuie să plecăm de la următoarele premise :

preţurile se formează liber pe piaţă; nici un agent economic nu trebuie să îngrădească libertatea de acţiune a altui agent

economic; fiecare agent economic trebuie să respecte legislaţia existentă -concurenţă loială; în caz

contrar putem vorbi de concurenţă neloială; numeroşi agenţi ai cererii şi ai ofertei.

Prin intermediul concurenţei se asigură:

o bună alocare a resurselor; nevoile oamenilor sunt mai bine satisfăcute; diversificarea producţiei; îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă; dezvoltarea procesului inovaţional.

Economiştii vorbesc deseori despre « structura » unei pieţe. Prin aceasta ei înţeleg numărul şi puterea cumpărătorilor şi a vânzătorilor. In anumite sectoare de activitate ca de exemplu, producţia de ciocolată, trei sau patru firme autohtone şi câţiva producători străini satisfac întreaga cerere care există pe piaţă. In schimb pe piaţa titlurilor de valori sunt mulţi cumpărători şi vânzători. In continuare vom descrie piaţa cu concurenţă perfectă şi piaţă cu concurenţă imperfectă.

2.Concurenţa perfectă

Piaţa cu concurenţă perfectă este un model teoretic, de care se aproprie însă multe pieţe reale : bursa, piaţa muncitorilor necalificaţi etc. Studiul acestei pieţe ne este util, deoarece ne ajută să înţelegem mai bine modul în care funcţionează celelalte structuri de piaţă, plecând de la aceasta.

Acest tip de piaţă se caracterizează prin :

Atomicitatea cererii şi a ofertei-aceasta înseamnă că pe piaţă avem numeroşi producători şi consumatori care nu pot influenţa piaţa ;

Absenţa barierelor la intrarea şi la ieşirea pe/de pe piaţă-orice producător/consumator poate intra şi ieşi de pe piaţă când doreşte. Firmele intră pe piaţă atunci când obţin profit şi ies de pe piaţă atunci când înregistrează pierderi.

Omogenitatea produselor-produsele oferite de producători şi achiziţionate de consumatori sunt identice ;

Transparenţa perfectă-fiecare producător/consumator dispune de aceeaşi informaţie în ceea ce priveşte evoluţia pieţei pe care acţionează. Nici un cumpărător sau vânzător nu ştie mai mult decât altul despre ce se întâmplă piaţă ;

Perfecta mobilitate a factorilor de producţie-factorii de producţie (munca şi capitalul) se pot deplasa cu uşurinţă de la o firmă la alta, într-o perioadă scurtă.

Primele două condiţii de mai sus exprimă faptul că, această piaţa este pură, în timp ce ultimele trei caracteristici ne arată că aceasta este perfectă.

Formarea preţului în concurenţă perfectă

Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul se formează liber prin confruntarea cererii şi a ofertei. Fiecare firmă nu are nici o putere de decizie asupra preţului bunului pe care îl produce. Datorită concurenţei, omogenităţii produselor şi a ponderii foarte scăzute în ansamblul pieţei, ea este obligată să practice preţul stabilit pe piaţă . Din această cauză firma consideră preţul ca o variabilă exterioară care i se impune ; deci firmele pe această piaţă sunt primitoare de preţ (price-taker)→cererea unei firme in concurenta perfecta este perfect elatica.

Graficul nr.1: Cererea pietei si cererea la nivelul unei firme care actioneaza in concurenta perfecta

2.1 Concurenta perfecta pe termen scurt

Profitul une firme poate fi scris, astfel:

Π=VT-CT,

unde :Π-profitul; VT-venitul total; CT-costul total

VT=P*Q.

unde : P-pretul; Q-productia.

Venitul mediu (Vm) poate fi calculat ca fiint venitul total raportat la productie.

Vm=Q

VT= P

QPQ

Plecand de la relatiile de mai sus, putem spune ca Vm=P.

Venitul marginal ne arata cum se modifica venitul total daca productia creste cu o unitate.

Vmg=Q

RT

sau Vmg=dQ

dRT;

Intre venitul marginal si cel mediu exista aceeasi relatie ca intre toate variabiile medii si marginale, adica :

venitul marginal este pozitiv şi venitul total creşte; venitul marginal este negativ şi venitul total scade; venitul marginal este constant si venitul total este constant.

In cazul nostru P este constant→Vm=P=constant→Vm=Vmg=P.

2.1.1. Echilibrul firmei

Pe termen scurt, echilibrul firmei se stabileşte în punctul în care costul marginal este egal cu venitul marginal, care la rândul său este identic cu cererea, iar forma grafică a echilibrului este:

Graficul nr.2: Echilibrul firmei pe termen scurt

Cutia 1: Maximizarea profitului

Π=RT-CT.

Prima derivata :

CmgRmgCmgRmgdQ

dCTdQ

dRTdQd

0

;

A doua derivata :

;0dQ

dCmgdQ

dRmg

0- ;0dQ

dCmg

;0dQ

dCmg

Profitul este maxim in concurenta perfecta pe termen scurt, atunci cand Vmg=Cmg, iar Cmg este crescator.

P=Rmg=Rm=Cmg

Pe termen scurt:

2.2Concurenta perfecta pe termen lung

Existenţa profitului pe termen scurt atrage şi alte firme pe această piaţă, ceea ce conduce la creşterea ofertei şi deplasarea curbei ofertei către dreapta:

Graficul nr.2 Echilibrul firmei pe termen lung

Cât timp există pe piaţă firme care obţin profit, oferta continuă să se deplaseze şi preţul să scadă. Echilibrul pe termen lung se stabileşte la acel nivel al producţiei q1 pentru care venitul marginal, preţul, costul marginal şi costul mediu sunt egale, iar costul unitar este minim; în aceste condiţii, profitul este zero.

Pe termen lung:

P=Vm=Vmg=Cmg in concurenta perfecta enconcurrence parfaite à cout terme

P=Vm=Vmg=Cmg=CTM in concurenta perfecta enconcurrence parfaite à cout terme

3.Concurenţa imperfectă

Concurenţa imperfectă se caracterizează prin pierderea anumitor trăsături ale concurenţei perfecte. In aceste condiţii putem vorbi de principalele structuri de piaţă : monopol, concurenţă monopolistică, oligopol şi piaţa consumatorilor (piaţa de monopson şi oligopson)

3.1Monopolul

Monopolul se caracterizează prin:

o singură firmă oferă pe piaţă un anumit produs; produsul respectiv nu poate fi substituit.

Monopolul pur este un model teoretic, întrucât în practică este imposibil ca o firmă să întrunească toate criteriile menţionate anterior. Din această cauză pe piaţă întâlnim de cele mai multe ori firme care au putere de monopol, care constă în capacitatea firmei de a influenţa preţul şi de a deţine o cotă de piaţă foarte mare.

De ce există monopolurile ?

Monopolurile există datorită barierelor de intrare pe piaţă, care pot fi determinate de :

guvern-atunci când statul acordă facilităţi unei singure firme în ceea ce priveşte dreptul de a produce un anumit bun (monopol legal) ;

costul ridicat de producţie-datorită acestui cost ridicat firmele nu pot intra pe piaţă, ca de exemplu : transportul feroviar (monopol natural) ;

inovaţii-atunci când o singură firmă deţine o anumită inovaţie fiind singura capabilă să producă un anumit bun (monopol inovaţional).

Diferenţa fundamentală între monopol şi o firmă care acţionează pe o piaţă cu concurenţă perfectă, constă în faptul că :

monopolul poate influenţă preţul pe piaţă ; nu există diferenţă între cererea către firmă şi cererea către piaţă.

Formarea preţului în cazul monopolului

O firmă care deţine monopolul pe piaţă pe care acţionează poate stabili fie preţul pe piaţă, fie cantitatea care poate fi achiziţionată de consumatori. Preţul nu mai este fixat în afara firmei, ca în concurenţă perfectă, ci de firmă şi este o variabilă care descreşte odată cu cantitatea produsă (curba cererii este descrescătoare), iar cantitatea care va fi cumpărată la acest preţ este stabilită de consumatori. Există însă posibilitatea ca firma să stabilească cantitatea care poate fi cumpărată de pe piaţă iar consumatorii decid preţul pe care îl vor plăti pentru această cantitate. Cea mai cunoscută accepţiune cu privire la modul de stabilire a preţului este cea din întâi, adică preţul este stabilit de firmă, însă cea de a două s-a dovedit a fi mai interesantă din punct de vedere analitic. Profitul monopolului este maxim, atunci cand Vmg = Cmg. Grafic, optimul monopolului eficient se reprezintă astfel:

Graficul nr.3: Maximizarea profitului

3.2 Concurenţa monopolistică

Concurenţa monopolistică se aproprie cel mai mult de concurenţa perfectă şi de monopol . Această piaţă se caracterizează prin următoarele trăsături :

atomicitatea cererii şi a ofertei, astfel încât fiecare ofertant deţine o cotă mică din piaţă ; intrare şi de ieşire de pe piaţă este relativ liberă, în sensul că există mici cheltuieli legate de

accesul pe piaţă; diferenţierea produselor, adică diferă unele de altele. De exemplu, covrigii de la patiseria de pe

strada X au mai puţină sare decât cei de pe strada Y. Diferenţierea face posibilă concurenţa, atât prin preţ, cât şi prin alte mijloace, cum ar fi reclama, perioada de garanţie etc;

transparenţa este mare, dar nu perfectă. Atât producătorii, cât şi consumatorii suportă cheltuieli de informare. De exemplu, dacă doriţi să cumpăraţi cei mai buni covrigi din oraşul în care locuiţi, trebuie să pierdeţi timp şi bani pentru ai căuta şi identifica.

Formarea preţului pe piaţa cu concurenţă monopolistică

Datorită faptului că produsele sunt diferenţiate firmele îşi stabilesc pe termen scurt preţul. Din această cauză piaţa monopolistica seamănă cu monopolul numai că, cererea la nivelul unei astfel de firme este mai elastică. Pe termen lung, datorită existenţei profitului pe termen scurt, pe piaţă vor intra mai multe firme ceea ce va determina o deplasare la stânga a curbei cererii la nivelul unei firme până când profitul va dispărea (preţul devine egal cu costul total mediu).

3.3 Oligopolul

Termenul de oligopol provine din două cuvinte din limba greacă « oligos », care înseamnă mulţi şi « polein », care înseamnă vânzare.

Această piaţă se caracterizează :

printr-un un număr mic de producători -aceasta înseamnă că producătorii pot influenţa atât piaţa cât şi deciziile celorlalţi producători şi din această cauză firmele au un comportament strategic;

prin atomicitatea cererii –pe această piaţă există numeroşi cumpărători; prin bariere de intrare pe piaţă, de exemplu : costul mare de intrare (în cazul industriei

producătoare de automobile), brevete de invenţie (produsele anumitor industrii, cum ar fi aluminiul, produse chimice şi electronice) ;

prin omogenitatea produselor (oţel, aluminiu) sau diferenţierea acestora (automobile,ţigări, telefonie mobilă) ;

prin faptul că, firmele care acţionează pe această piaţă pot încheia înţelegeri şi în acest caz putem vorbi de :

cartel-un grup de firme care şi-au păstrat autonomia decizională, dar se înţeleg cu privire la preţ şi la segmentul de piaţă pe care fiecare firmă trebuie să-l deţină (de exemplu OPEC) ;

Trust- un grup de firme care nu şi-au păstrat autonomia decizională, ceea ce înseamnă că firmele în cauză au fuzionat (de exemplu trustul Rompetrol).

In urma înţelegerilor dintre firme acestea acţionează ca un monopol.

concurenţa pe această piaţă se desfăşoară prin : intermediul preţurilor ; publicitate ; acordarea de facilităţi consumatorilor.

Formarea preţului în oligopol

Aşa cum am spus mai sus, comportamentul firmelor care acţionează pe această piaţă este unul strategic, deoarece fiecare firmă îşi concepe acţiunile în funcţie de comportamentul celorlalte firme. Din această cauză modificarea preturilor este o decizie comună a firmelor oligopoliste. Pentru a înţelege mai bine,

vom presupune că pe piaţa « x » există trei firme, iar produsele oferite sunt omogene. Dacă una din cele trei firme îşi va reduce preţul, scopul fiind acela a-şi mari vânzările, celelalte firme vor face acelaşi lucru pentru a se putea menţine pe piaţă. Acest tip de comportament poate fi considerat un « război al preţurilor », care nu este întotdeauna cel mai bun, deoarece preţul poate scădea până la nivelul la care devine egal cu costul unitar, iar profitul dispare. Dacă pe piaţă există în schimb un leader, acesta va stabili fie nivelul preţului, fie cantitatea de bunuri pe care o va realiza.

Caracteristicile pieţelor economice

Concurenţa perfectă

Concurenţa monopolistică

Oligopol Monopol

Număr de firme Multe firme independente.Nici

una nu poate controla piaţă

Multe firme Câteva firme Un singur ofertant

Controlul asupra

preţurilor

Nu există.Piaţa stabileşte preţul.

Pe termen scurt preţul este stabilit de

producător. Pe termen lung de

piaţă.

O decizie comună la

nivelul firmelor.

Mult control

Diferenţierea produselor

Nu există. Produsele sunt

omogene.

Există Există si putem avea şi produse

omogene.

Nu există

Uşurinţa intrării/ieşirii

de pe piaţă

Uşoară Relativ Dificilă Foarte dificilă

Exemplu Bursa de valori Tăranii din piaţă Industria de autoturisme

Microsoft

Bibliografie

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Dicţionar de Economie, Ediţia a treia , Editura Economică, Bucureşti, 2005

2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2010

3. Dudian, Monica.Economie. Bucureşti: All Beck, 2005 4. J. Stiglitz, C. Walsh – Economie, Editura Economică, Bucureşti, 2005 5. Lipsey, Richard G, Chrystal, Alec K - Principiile economiei, Editura

Economică, Bucureşti, 2002