38 Metodele de predare a muzicii bisericești – arta psaltică (secolele X‐XIX) Dr. IOANNIS LIAKOS, Universitatea „Aristotel” din Salonic, Grecia Dr. SEVI MAZERA Academia Teologică „Vellas” Ioannina, Grecia Ioannis LIAKOS s‐anăscut la Kozani. A urmat cursurile Catedrei de Teologie Pastorală și Socială din cadrul Universității „Aristotel” din Salonic, unde a studiat arta și teologia. A scris o teză de doctorat cu tema Tradiția cântului în Salonic în secolele XIV‐XV, sub îndrumarea profesorului Gregorios Th. Stathis, și a obținut titlul de Doctor în muzicologie de la Facultatea de studii muzicale a Universității din Atena, în 2005. Între 2006 și 2009 a fost lector la Facultatea de muzică din cadrul Universității „Aristotel” din Salonic, iar între anii 2008‐2010 a predat muzică religioasăși arta cântului la Academia teologică „Vella” din Ioannina, unde a devenit asistent universitar în iunie 2010. În 2010, în calitate de profesor invitat, a predat arta cântului și imnologie la Școala teologică „Sf. Atanasie Atonitul” din cadrul Universității ortodoxe din Congo. De asemenea, a predat arta cântului la Conservatorul din Salonic, iar în prezent este director al Școlii de muzică bizantină a Mitropoliei Lagadas Liti și Rendina. A fost psalt la Biserica Mitropolitană Sf. Dumitru Siatista (1990‐1993), apoi la biserica Sf. Antonios Salonic (1998‐2010), iar din iunie 2010 este psalt la Biserica Mitropolitană Sf. Grigorie Palama din Salonic. A fost membru al Corului de muzică bizantină al Universității din Salonic, dirijat de prof. Antonios Aligyzakis și membru al grupului „Maeștrii Artei Psaltice”, condus de profesorul și dirijorul Gregorios Th. Stathis. În 2007, a fondat Corul de muzică psaltică „Thessalonian Hymnodists”, cu care a înregistrat un CD aniversar, în 2007, dedicat Mănăstirii Pantocrator de pe Sfântul Munte Athos. În 2008 a fost lansat al doilea CD, intitulat Rejoice o, Martyr Demetrios (Bucură‐te, mare Mucenice Dimitrie) conținând cântări pentru Săptămâna Patimilor și pentru praznicul Sfântului Dimitrie. Corul a susținut numeroase concerte în Grecia, Cipru și Federația Rusă (în Sala Mare a Conservatorului „P. I. Ceaikovski” din Moscova).
19
Embed
Metodele de predare a muzicii bisericești arta psaltică ...
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Microsoft Word - LM XXVIII -1 din 27 dec 2013 SM
5.01.2014.docpsaltic (secolele XXIX)
Ioannis LIAKOS sa nscut la
Kozani. A urmat cursurile
Catedrei de Teologie Pastoral i
Social din cadrul
Universitii „Aristotel” din Salonic,
unde a studiat arta i
teologia. A scris o tez de doctorat cu tema Tradiia cântului în
Salonic în secolele XIVXV, sub
îndrumarea profesorului
Gregorios Th. Stathis, i a
obinut titlul de Doctor în
muzicologie de la Facultatea de
studii muzicale a
Universitii din Atena, în 2005. Între 2006 i 2009 a fost lector
la Facultatea de muzic din
cadrul Universitii „Aristotel”
din Salonic, iar între anii
20082010 a predat muzic
religioas i arta cântului
la Academia teologic „Vella” din
Ioannina, unde a devenit asistent universitar în iunie 2010. În
2010, în calitate de profesor
invitat, a predat arta cântului i
imnologie la coala teologic
„Sf. Atanasie Atonitul” din cadrul Universitii ortodoxe din Congo. De asemenea, a predat
arta cântului
la Conservatorul din Salonic, iar
în prezent este director al
colii de muzic
bizantin a Mitropoliei Lagadas Liti
i Rendina. A fost psalt la
Biserica Mitropolitan
Sf. Dumitru Siatista (19901993), apoi
la biserica Sf. Antonios Salonic
(19982010), iar din
iunie 2010 este psalt la
Biserica Mitropolitan Sf. Grigorie
Palama din Salonic. A fost
membru al Corului de muzic bizantin al Universitii din Salonic, dirijat de prof. Antonios
Aligyzakis i membru al grupului „Maetrii Artei Psaltice”, condus de profesorul i dirijorul
Gregorios Th. Stathis. În 2007,
a fondat Corul de muzic psaltic
„Thessalonian
Hymnodists”, cu care a înregistrat un CD aniversar, în 2007, dedicat Mnstirii Pantocrator
de pe Sfântul Munte Athos. În
2008 a fost lansat
al doilea CD, intitulat Rejoice
o, Martyr
Demetrios (Bucurte, mare Mucenice Dimitrie) coninând cântri pentru Sptmâna Patimilor
i pentru praznicul Sfântului Dimitrie. Corul a susinut numeroase concerte în Grecia, Cipru
Sevi MAZERA sa nscut în Volos.
A absolvit cursurile
Facultii de Muzic a Universitii „Aristotel” din Salonic i
a obinut titlul de Doctor în
muzicologie bizantin la
Universitatea din Atena, sub
îndrumarea prof. Gregorios
Th. Stathis. Teza sa de doctorat, intitulat Megalinariile Maicii
Domnului în arta psaltic a fost
publicat în volumul cu
numrul 16, în seria „Meletai” a
Institutului de muzicologie
bizantin din Atena. În prezent,
pred la Academia
Teologic „Vellas” din Ioannina. Este
liceniat în muzic,
cu specializri în pian,
teoria muzicii, contrapunct, fug
i
muzic bizantin (clasa prof. M.
Hadjimarkos). A susinut
recitaluri solo i concerte de muzic de camer în Grecia i în
strintate (Statele Unite ale Americii, Spania, Germania, Italia, Egipt, Bulgaria). Ca solist,
a evoluat alturi de orchestre în concerte omagiale dedicate mai multor compozitori greci i
strini. Este membru fondator al ansamblurilor muzicale „Iamvos”, „Echo” i „Trio Balkan”.
Particip la numeroase concerte alturi soliti de talie mondial. A fost reprezentant oficial
al Academiei Regale de Dans din Londra, în nordul Greciei (19922002). Începând din 1992
pred
la Conservatorul Municipal din Volos,
iar în prezent este ef al
catedrei de pian la
Conservatorul Municipal de Muzic din Almyros. Din anul 1997 a
început s activeze ca
profesor de muzic în învmântul primar. În domeniul cercetrii, preocuprile sale includ
metodele de predare a artei psaltice i domeniul muzicologiei comparate.
REZUMAT
Înc de la introducerea sistemului de notaie muzical scris (secolul al Xlea), arta psaltic a
fost predat de mari maetri ai
artei componistice. Chiar i dup
cderea Imperiului
Bizantin, în zonele care au
scpat de ocupaia otoman (Creta,
Cipru, Muntele Athos,
Sinai, Serbia), acest sistem a
continuat s supravieuiasc, s
înfloreasc i s evolueze.
Prezena neîntrerupt a culturii milenare muzicale bizantine scrise a fost însoit de eforturi
constante pentru gsirea unor modaliti de predare
i aplicare a artei
cântului. Astfel au
aprut metodele de predare a
muzicii care combin aspectele
teoretice i practice ale
procesului de învare. Textele
teoretice se împart în dou
categorii: a. proteoria
papadichiei, b. scrierile
teoretice propriuzise. Înainte de
finalizarea textului Prοteoriei în
tradiia obinuit, conform majoritii
manuscriselor, existau „metodele” folosite
de
cântrei înc din secolul al
Xlea. În ordine cronologic, metodele
acestor thesisuri
(formule) sunt atribuite urmtorilor autori: protopsaltul Ioannes Glykis (începutul secolului
al XIVlea), Ioannes Koukouzeles
(începutul secolul al XIVlea), metoda sa
fiind cunoscut
ca Mega Ison, Xenos Koronis
Protopsaltul (prima jumtate a
secolului al XIVlea),
Gregorios Bounis Alyates (în preajma
cderii Constantinopolului), Ioannis
Plousiadinos
(care a murit în jurul anului
1500) etc. Din perioada bizantin
i postbizantin dateaz
câteva scrieri teoretice semnificative care au generat reforma de la 1814 a celor Trei Dascli
de
la Constantinopol (Chrysanthos, Grigorios i Chourmouzios) i care au fost preluate de
Chrysanthos, în dou cri. Apariia
tiparului muzical a contribuit la
dezvoltarea i
Cuvinte cheie: arta cântrii psaltice, cultur muzical autonom, veche de peste un mileniu
Cântarea psaltic este definit ca
i cultur muzical autonom a
Greciei, scris începând din secolul al Xlea pân în prezent, obiectivul su
principal fiind acela de a susine discursul imnografic al Bisericii, fr îns
a se limita la acesta.
Apariia i dezvoltarea stilului
calofonic a purtat arta cântului
pe
cele mai înalte forme de
compoziie. Acest lucru a atras
dup sine
autonomia acesteia, precum i
dezvoltarea i demonstrarea unui
stil
personal al fiecrui melurg prin
compoziiile sale, care au fost
incluse în
manuscrise muzicale voluminoase numite papadichii.
Numrul acestor compoziii, scrise dea
lungul unui mileniu,
pân în secolul al XIXlea, este
foarte mare, existând aproximativ 7.000 de
codice muzicale. Ele sunt pstrate
în unele dintre cele mai mari biblioteci
din lume, precum
bibliotecile mnstirilor de pe Muntele
Athos, Sinai,
Meteora, Biblioteca Patriarhiei Ierusalimului, Biblioteca Naional a Greciei
i Biblioteca „Konstantinos Psachos”.
Notaia muzicii psaltice a aprut pentru prima dat în manuscrisele
secolului al Xlea
(primul manuscris muzical datat
fiind Stihirarul nr. 709
din Petersburg) i a parcurs, dea
lungul
istoriei sale milenare, mai multe
perioade de dezvoltare. O contribuie
fundamental la stabilirea acestor
perioade au avuto semnele folosite
la întocmirea melosurilor. În
special:
numrul i momentul de apariie al
acestor semne, energia, dispariia
i
transcrierea lor. O component esenial
a notaiei muzicale din primele
trei perioade a fost crearea
melosului, cu fraze muzicale
standard
compacte, numite de Manuel Chrysafi
thesisuri (formule), pe care
elevul
trebuia s le învee pentru a putea cânta.
În general, sursele muzicologice existente
înfieaz profesorul ca
având un stil ditirambic. Aflm c
profesorul de arta cântului este
(sau,
în orice caz, ar trebui s
fie) o persoan pioas i
afectuoas [13, p. 28,
(v. 515)], un dascl remarcabil
[13, p. 28, (v. 1617 i v.
2021)], plin de
inspiraie i imaginaie [12, p.
106 (v. 741)], persistent i
sistematic în
interpretare [13, p. 50 (v.
297298)], cu o exprimare atent
i plin de
parabole [12, p. 86 (v. 479480)], cultivând independena cognitiv i uneori
încreztor
în cunotinele sale [12, p. 80 (v. 408)],
îns întotdeauna modest
i cumptat [14, p. 102 (v. 732737)].
Ucenicul ideal este descris în
Teoreticonul lui Chrysanthos de
Madytos dup cum urmeaz: are o voce bun, imit cu uurin profesorul
41
i cunoate bine limba64
. Doar astfel poate studentul spera s se
ridice la
înlimea artistului, dar i a
specialistului în muzic, adic a
cântreului
perfect65.
ederea îndelungat a discipolului pe
lâng profesorul su duce la
crearea unei armonii perfecte între
interpretarea semnelor i execuia
compoziiilor, la fel cum profesorul,
la rândul su, învase de
la propriul
su profesor. Astfel, scopul
leciilor/învrii era acela de a
transmite
tradiia integral i fr inovaii.
Trsturile „cântreului perfect” sunt
sintetizate în urmtoarele
„competene”:
1. Red melodia notat conform regulilor artei cântului66.
2. Poate cânta corect,
la prima vedere (prima vista),
compoziii ale
tuturor compozitorilor (vechi i noi)67.
3. Poate scrie corect, respectând
regulile, indiferent de cerine
(ortografie muzical corect).68
4. Poate compune propriile sale lucrri, în orice stil componistic69.
5. Poate transcrie orice melos pe care îl aude, astfel ca atunci când îl
cânt, acesta s sune la fel ca originalul70.
64 „δια να εναι και ο ψλλων φλος εις τους ακροατς, και χι απεχθς, πρπει να εναι καλς.
Το καλν του ψλτου συνσταται Α,
εις την ευφωναν […] Β, […]
εις το να εναι ο ψλτης
διαθσεως µιµητικς εκ φσεως εκ
µαθσεως […], Γ, […] εις το
να εναι πεπαιδευµνος
αρκετ καν την ιδαν του
διλεκτον, (επειδ δε εναι δυνατν
να εναι λοι οι Μουσικο
και
φιλσοφοι) δια να εννο την
ννοιαν του ψαλλοµνου […]”, Χρυσνθου,
Θεωρητικν,
pp. LVLVII, §§8284.
65 Figura cântreului perfect este subliniat
în mod sistematic i constant, în
Γαβριλ ιεροµναχο i
Μανουλ Χρυσφη. A se vedea, de
asemenea, Αchilleas Χαλδαικη, Η
θεωρητικ σπουδ”,
în Βυζαντινομουσικολογικ, pp. 144145.
66 „[…] το γρφειν ορθς απ τχνης”, Γαβριλ, p. 100 (v. 697698), µε λλα λγια, „το ποιεν τινα
θσεις προσηκοσας και αρµοδας, επµενον τω ρω της τχνης”, Χρυσφης, p. 46 (v. 180182).
67 „το λγειν απ τνου”, Γαβριλ, p. 100 (v. 698), δηλαδ „το αµελεττως µη προδιασκεψµενον,
αλλ’ µα των θεσασθαι δνασθαι
παντοα ψλλειν µαθµατα, παλαι τε
και να, του
απταστου πντη πντως εχµενον”, Χρυσφης, p. 46 (v. 185187).
68 „Το γρφειν απ στθους περ αν ειδοη”, Γαβριλ, p.100 (v.698699) sau „τον µη εγκπτοντα τω
βιβλω και ορντα, αλλ και χωρς βιβλου γρφειν ασφαλς και ως η τχνη βολεται, ετι αν
τις επιτξειε γρφειν”, Χρυσφης, p. 46 (v.182184).
69 „Το ποιεν αφ’ εαυτο”, Γαβριλ, p. 100 (v. 699700), λλοις λγοις, „το παντοα ποιεν ποιµατα
δια, οκοθεν κινοµενον, και
εξ
ετρων επιτγµατος και µετ µελτης και
τυτης εκτς”,
Χρυσφης, p. 46, (v. 189191). 70
„Το ετοµως χειν λαµβνειν πν
µλος περ αν ακοση και γρφειν”,
Γαβριλ, p. 100
(v. 700701),
δηλαδ, „το ψλλειν µεν λλον, αυτν
δε το ψαλλµενον γρφειν
τε και ψλλειν
οµοως εκενω”, Χρυσφης, p. 46 (v. 188189).
42
6. Poate reda muzica cu acuratee i poate recunoate compozitorul
(melurgul)71.
Manuscrisele din care am citat prezint întregul proces de învare,
predare i formare la nivel teoretic i practic. În primul caz avem dea face
cu o serie de scrieri teoretice
(bizantine i postbizantine), iar
în al doilea,
cu teoria papadichiei, precum i cu metodele de practic i predare a artei
cântului cu ajutorul a numeroase proteorii.
Aceste texte au aprut aproximativ
în secolul al XIIlea, reflectând,
cu siguran, tradiii mai vechi.
În urma
studierii acestor manuale putem
trage concluzia clar c predarea
era axat în special pe dou
capitole
principale ale teoriei psaltice: notaia, cu detalii privind forma, denumirea,
etimologia, energia i interpretarea
semnelor vocale i afone i
tropikotita
(modulaia), în cadrul creia erau
analizate concepte precum echemata,
glasuri i ftorale. În cazuri mai
specifice, textul a avansat la
teoria thesis
urilor, explicând modul în care semnele, atunci când sunt legate împreun,
constituie (întrun anumit mediu acustic) liniile muzicale individuale.
1. Agiopolitis (secolul al XIIlea)72
[11]. Aceasta este cea mai
veche
scriere teoretic despre actul
cântului, aa cum a luat natere
i a fost
fundamentat în
Ierusalim, „Oraul Sfânt”, concentrânduse pe Mnstirea
Sf. Sava a lui Kosmas i
Ioannes din Damasc, considerai a
fi autorii
Octoihului asmatic al muzicii
psaltice. Principalele subiecte tratate
sunt
formarea celor 8 ehuri, cu
exemple muzicale i cu definiia
i diferenele
dintre conceptele ενχηµα i επχηµα. De asemenea, manualul cuprinde
denumirile glasurilor muzicale i face
paralele între acestea
i modurile
antice. Sunt descrise cele 4
glasuri autentice i cele 4
glasuri plagale,
derivate din primele, cele 4
glasuri mediane i cele 4 φθορα,
în total
16 glasuri, în care se
cântau melodiile asmatice, ilustrând o
tradiie mai
71 „Η των ποιηµτων κρσις, τις σως µν και το δνασθαι κρνειν το ποιηθν, καθ’ τι τε καλς
αν χοι και ασφαλς και καθ’
τι µη, σως δε και το
δνασθαι γνωρζειν απ µνης ακος
το
τοδε τινς ποηµα. περ δε και
κλλιστον εστι πντων των εν τη
τχνη”, Χρυσφης,
p. 46, 192196, αλλ και „το
καλς και ωραως ψλλειν µετ
τχνης, περ και δρηµα εστ
µλλον της φσεως αλλ’ ο της τχνης”, Γαβριλ, p. 102, (v. 724726).
72 Αγιοπολτης: Jorgen Raasted, The
Hagiopolites. A byzantine treatise on
musical theory (preliminary
edition), Cahiers de l Institut du MoyenAge Grec et Latin 45, Copenhague, 1983.
43
veche a asmatikonului, în timp
ce în Agiopolitis erau menionate
doar
10 glasuri.
2. Întrebri i rspunsuri despre
arta papadichiei lui PseudoIoannes
Damaskenos (secolul al XIVlea) [13]. Tratat teoretic aprut ulterior, atribuit
în mod eronat lui Ioannes
Damaskenos. Textul este structurat în
jurul
întrebrilor i rspunsurilor dintre
ucenic i dascl, referitoare la
identificarea raportului
i diferenelor dintre ichos
i melos, psalm i od,
imn i laud (ανος). Cuprinde metode pentru: ce este glasul, de câte feluri
sunt glasurile, ce este cheironomia. Prezentarea ehurilor (χοι) în raport cu
denumirile modurilor antice
(τρποι). Definiia papadichiei i
abordarea
teoretic a proteoriei. Metoda de aflare a scrii disdiapazon.
3. Despre semnele i glasurile
psaltice i etimologia lor de
Gabriel
Ieromonahul (secolul XIVlea)
[14]. Despre etimologia semnelor afone
i
vocale i energiile acestora. Despre
thesisuri combinate cu utilizarea
cheironomiei. Prezentarea i analiza
conceptelor de eh, autentic,
plagal,
median, ftorale. Începutul i
fundamentul artei cântului
este metrofonia.
Urmeaz paralaghia. Schem de predare
numit Kanonion, cu reguli de
delimitare a ehurilor. Metod pentru
înelegerea calofoniei. Caracterizarea
psaltului perfect.
4. Despre arta psaltic
de Manuil Chrysafi (secolul
al XVlea) [17].
Analiza cântului i a paralaghiei
(Παραλλαγ) i necesitatea cunoaterii
paralaghiei i a metrofoniei. În capitolul „Despre thesisuri”, termenul thesis
este definit ca „fuziunea semnelor, respectiv melos”. Separarea paralaghiei
(Παραλλαγ) de arta cântului: se
face referire la diferite stiluri
de
compoziie, care imit întotdeauna
stilul celor mai vechi
compozitori.
Enumerarea compozitorilor i a
lucrrilor acestora. Exemple de
dascli
buni. Interpretarea ftoralelor
caracteristice celor 4 glasuri de
baz,
ale plagalului 2
i ale scrii nenano, în
funcie de energiile
lor, cu exemple
muzicale.
5. Interpretarea în muzic de Pachomius Rousanos (secolul al XVIlea)
[18]. Definirea paralaghiei ca
enumerare a sunetelor i
a metrofoniei ca
ichimata. Aezarea ehurilor. Diferena
dintre autentic i plagal.
Despre diplofonie. Explicarea eptafoniei
i antifoniei. Despre ftorale i
la
final despre ftoraua nenano.
6. Anonim. Αcrivia [12]. Text cu
numeroase întrebri adresate de
ucenic dasclului.
Interpretarea „tonurilor”. Analiza „isonului”
i notarea
corect a acestuia. Diverse
etimologii. Interpretarea scrierii psaltice
i
44
semnelor.
tetrafonice etc. Citat din Kanonion i comentariu despre ehuri.
8. Maistorul Ioannis Lascaris
(secolul al XVlea). „Ετρα
παραλλαγ της µουσικς τχνης, σοφωττη και ακριβεστρα εις κρον,
πονηθεσα δε και συνταχθεσα, παρ κυρου Ιωννου του Λσκαρη του
Καλοµισδου, και µαστορος, εναντα µεν τοις πρτοις, και ουκ εναντα.
εναντα γαρ προς τους µη ειδτας,
ως γγραπται» – Paralaghia artei
muzicale, tratat teoretic despre dezvoltarea glasurilor (ehurilor) [4] .
9. Cyrilos Marmarinos, Theoritikon (secolul al XVIIlea) [19]. Proteoria
obinuit a papadichiei, cu întrebri
i rspunsuri. Se pstreaz aceeai
ordine. Partea a doua conine o învtur elementar despre muzica în aer
liber.
10. Marele Teoreticon al teoreticianului muzicii bizantine, Chrysantos
de Madytos (secolul al XIXlea) [15]. Proiectul este structurat în dou pri:
„Didactikon” i „Historikon” i
sintetizeaz teoria Noii Notaii
i metoda
analitic de predare.
Pentru orice formul melodic (thesis) exist trei niveluri de însuire
i interpretare: metrofonia, paralaghia
i melosul, care sunt descrise
în
tratatele teoretice menionate mai sus.
a) paralaghia: ucenicul aplic echima
pe fiecare semn muzical al
melodiei, identificând diferenele din fiecare gen, glas sau sistem.
b) metrofonia: profesorul
interpreteaz cântarea numai cu semnele
vocale, ignorând atât sensul micrii melodice, cât i orice aciune a marilor
ipostaze sau thesisuri, numrând treptele.
c) melos: interpretarea melodiei
respectând formulele (thesisurile)
glasurilor, ipostazele i textul poetic. Thesisurile erau numeroase i variate
i nu exista alt cale de a
le preda decât cea oral.
Ucenicul putea
73 „Ερµηνεα της παραλλαγς των
κυρων και πλαγων χων, και
διφνων και τριφνων και
τετραφνων και των λοιπν του αυτο” Του Ιωννου Πλουσιαδηνο (ΙΕc.), Διονυσου 570 (ΙΕ’c.),
manuscris de Ioannis Plousiadenos [4].
45
„paralaghisi” sau „metrofonisi” consultând
coninutul proteoriei, îns nu
ar fi putut cânta corect fr a
înva s cânte thesisurile aa cum
le cânta
dasclul su.
Dasclul i ucenicul „stau fa în
fa”: Ucenicul ctre dascl:
„Pentru numele
lui Dumnezeu, drag dascle, rogute
frumos ami spune
i ami explica în ce fel
au luat fiin semnele […]. i
fie ca Domnul s
înmuleasc darul cu care tea
înzestrat, cci tu nu poi fi
condamnat
precum slujitorul care a ascuns
argintul în pmânt. Puteavei
auzi,
în schimb, pe dreptul
judector astfel grind: «Ai fcut bine, omule bun i
cinstit: ai fost credincios în puine lucruri, te voi pune peste multe lucruri:
intr în bucuria stpânului tu»”, Ακρβεια, [12, p. 40 (12 i 22–26)].
Dasclul ctre ucenic: „Pentru c
te vd însetat de cunoatere,
ascult cu atenie i te voi înva despre aceste lucruri, atât cât Domnul mi
le va arta”, Ακρβεια, [12, p. 40 (2627)].
Ucenicul „primete voluminosul manuscris al Papadichiei pentru a
îl studia”. Acolo citete: „Αρχ
συν Θε αγω των σηµαδων
της
ψαλτικς τχνης, των τε ανιντων
και κατιντων, σωµτων τε και
πνευµτων και πσης χειρονοµας και
ακολουθας συντεθειµνης εις
αυτν, παρ των κατ καιρος αναφανντων ποιητν, παλαιν τε και
νων”. Pe primele pagini ale
fiecrei papadichii se afl înscris
teoria de
baz a artei psaltice: numele, notarea i valoarea cantitativ a semnelor.
Cel mai vechi tabel al semnelor
se afl în Codicele f.159a
din
Mεγστη Λαρα Γ 67 (secolul al
Xlea) ‘Συν Θε αρχα των
µελωδηµτων’ i conine toate „µελωδµατα” (melodimata, denumire mai
veche a semnelor) care alctuiesc
notaia muzical psaltic. Urmeaz
clarificarea i predarea teoretic a muzicii psaltice, punânduse accentul pe
predarea melosului. Aceasta era, de
fapt, principala referire la
scrierile
teoretice.
Pe baza studierii i catalogrii
proteoriilor din manuscrisele
reprezentative ale papadichiei, precum
i a consideraiilor teoretice
menionate mai sus, vom prezenta schematic
în cele ce urmeaz structura
de baz a proteoriei obinuite:
α) Το σον74 – „Αρχ, µση,
τλος και σστηµα πντων των
σηµαδων, το σο εστι. Χωρς γαρ
του σου ο κατωρθοται φων.
74 Despre Ισον (ison) i energia acestuia, a se vedea Ακρβεια, [12, p. 42, 4950, 52]. „βασιλες πντων
των σηµαδων”, B. Στεφανδη, Σχεδασμα
περ μουσικς ιδιατερον εκκλησιαστικς,
p. 88
46
Λγεται δε φωνον, οχ τι φωνν οκ χει, φωνεται µεν, ο µετρεται
δε” [5].
κοφισµα, πελασθν, κντηµα, δο
κεντµατα, υψηλ, απστροφος,
δο απστροφοι, σνδεσµοι, ελαφρν,
χαµηλ, απορρο,
κρατηµοπρροον” (µετ των αντστοιχων σηµαδιν).
Διαχωρισµς σωµτων – πνευµτων
(ανιντων – κατιντων)
„τα µεν εισιν σµατα τα δε
πνεµατα: και σµατα εισιν, το
ολγον,
οξεα, η πετασθ, το κοφισµα και
το παλασθν. Και κατιντα
απστροφος και οι δο σνδεσµοι.
Εισ δε και πνεµατα τσσαρα:
ανιντα µεν το κντηµα και η
υψηλ, κατιντα δε το ελαφρν και
η
χαµηλ. Τα δο κεντµατα, η απορρο και το εξ αυτς συντεθειµνον
κρατηµοπρροον οτε σµατα εισιν οτε
πνεµατα. Η απορρο δε
εστι του φρυγγος σντοµος κνησις,
ευχως και εµµελς την φωνν
αναπτσσουσαν”.
γ) Οι αργες75 – „εισι δε
και τρεις µισυ αργαι: η
διπλ,
το κρτηµα και οι δο σνδεσµοι,
το δε τζκισµα χει την
µισυ
αργαν”76.
δ) Οι υποστσεις, τα φωνα σηµδια
(40)77 – „Τα δε µεγλα
σηµδια τα φωνα, τινα λγονται µεγλες υποστσεις, εισι τατα, δια
„…φυλττει την ιστητα οµοφωναν”,
ΕΒΕ 968 (Anonymus ιζ c.) p.
55α „επιστριγµα και
εδραωµα λων των σηµαδων. Εκτς γαρ αυτο ουδ εν κατορθοται….”.
75 „[…]και τις εστιν η ανπαυσις της πνος; Η αργα […]”, Ερωταποκρσεις, p. 46 (v. 220) – „ταν
ψλλωµεν, ποιοµεν αργας των φωνν, πς και πο πρπει να στεκµεθα. Και εις ποον µρος
πολ πο µτριον πο ολγον. πο µνον ανσασµα. Και πο στεκµενοι να αφνοµεν,
στεκµενοι, να ψλλωµεν και τα
λοιπ της γραµµς εκενης. χρις ο
ευρθη λλη αργα
ανασασµο να ποιε αποπλρωσιν της φωνς”, Απστολος Κνστας, p. 45.
76 Lorenzo Tardo, L’ Antica Melurgia Bizantina, p. 152. Pentru detalii referitoare la comentariile teoretice
menionate mai sus despre semnele specifice, a se vedea Αχ. Χαλδαικη, „Η θεωρητικ σπουδ της
ψαλτικς τχνης: αππειρα διαχρονικς προσεγγσεως”, Βυζαντινομουσικολογικ, p. 102103.
77 „Των δε σηµαδων αυτν η σηµασα και η χειρονοµα γραφ ο διδσκεται. Καθς οι τρποι, τα
τε σχµατα των ρητρων, τα επιτδεια εις το κινσαι τα πθη, αλλ µνον δι ζσης φωνς και
αισθητν του διδασκλου κινσεων. θεν δια τον λγον, καθ’ ν δεν ονοµζεται τλειος ρτωρ
ο τατα ρητορικ σχµατα και τας λεπτολογας των τρπων αγνον, οτως ουδ εκλησιαστικς
µουσικς λγεται πρεπντως
ο µη µαθν, σον το δυνατν
εκ παραδσεως τα µλη και
τους
σχηµατισµος αυτν των σηµαδων. Τοτων
τα πλεστα ευρσκονται εις
την προπαιδεαν της
Παπαδικς υπ των ποιηµτων των εκκλησιαστικν µουσικν συνταχθντα, µλλον εκενα
συνετθησαν κατ τατα. Και εθε το πανγιον Πνεµα να φωτση τους ενεσττας διδασκλους
της εκκλησιαστικς µουσικς να παραδδωσιν εις τους ιδους µαθητς την προπαιδεαν εκενην,
τις συνσταται απ θσεις και
γραµµς, που εις τα εκκλησιαστικ
βιβλα µαθον, προς
ευκολαν µεγαλωττην, και ταχεαν
επδοσιν των σπουδαζντων εις αυτος”,
Β. Στεφανδη,
Σχεδασμα περ μουσικς ιδιατερον εκκλησιαστικς, p. 90.
47
µνης χειρονοµας κεµενα και ου
δι φωνν, φωνα γαρ εισιν. σον,
διπλ, παρακλητικ, κρτηµα, κλισµα,
αντικενωκλισµα, τροµικν,
εκστρεπτν, τροµικοσναγµα, ψηφιστν,
ψηφιστοσναγµα, γοργν,
αργν, σταυρς, αντικνωµα, οµαλν,
τζκισµα, θεµατισµς σω,
τερος ξω, επγερµα, παρακλεσµα, τερον,
ξηρν κλσµα,
αργοσνθετον, γοργοσνθετον, τερον του
ψαλτικο, ουρνισµα,
απδερµα, θες και απθες, θµα
απλον, χρευµα,
ψηφιστοπαρακλεσµα, τροµικοπαρακλεσµα, πασµα,
σεσµα,
σναγµα, ναρξις, βαρεα και λγισµα” [39, p. 154].
ε) Οι φθορς (8) – „εισι δε και φθορα των χων αται: φθορ του
πρτου, του δευτρου, του τρτου,
του λγετου και ονοµζεται νανα,
του τετρτου, του πλαγου δευτρου,
του νενανω, ηµφωνον και
ηµφθορον η δε του πλαγου τετρτου φθορ εστν το νανα” (µετ των
φθορικν σηµαδιν).
ς) Συνθσεις σηµαδιν
ζ): Tα κατ’ χον ηχµατα78 – „Αρχ συν θε αγω των κατ’ χον
ηχηµτων”.
Structura de baz a proteoriei „obinuite” a papadichiei nu include
în mod necesar juxtapunerea unor
metode de predare specifice.
Includerea lor a fost lsat la discreia autorului manuscrisului respectiv.
„Tα κατ’ χον ηχµατα” (melosul
specific pentru fiecare eh):
acestea sunt frazele introductive
fundamentale caracteristice melosului
fiecrui eh i alctuite din cuvinte polisilabice: ananeanes, neanes, nana, agia,
aneanes, neanes, aanes, neagie.
Aceste formule (ichimata)
ale melosului au
rolul de a pregti melodia specific
fiecrui glas i ofer informaii
foarte
importante despre cele opt glasuri.
Ele erau folosite, de asemenea,
în scopuri de instruire79. Comentariile
referitoare la notaie, împreun
cu
exemplele melodice, încearc s ne
introduc în mecanismul interior
al
78 „Ενηχµατα µεν εισν αι των
χων επιβολα. Επιχµατα δε
η προσθκη του ενηχµατος, και
κατιοσα και συναρµοζµενη, τω φθγγω
του µλλοντος, προενεχθνα[ι εις
ψ]αλµωδαν.
Ως ταν µετ το ενχηµα λ[γεται]
ναι λγε και ναι γιε ναν
και σα τοτοις µοια”,
Αγιοπολτη (Paris, Gr. 360, f. 226v).
79 „Δει δε εν τω µελλεν ηµς ψλλειν διδσκειν ρχεσθαι µετ ενηχµατος”, Αγιοπολτη (Paris,
Gr. 360, f. 216v).
Schemele de predare a Octaihiei sunt menite s ajute
la clarificarea
i înelegerea ehurilor prin
intermediul predrii. Prin aplicarea
acestor
diagrame de ctre dascl, ucenicul are i o reprezentare vizual a micrii
vocii i a relaiei dintre
glasuri. Acestea sunt adesea
înregistrate în
manuscrise cu denumiri precum:
trohos, copacul paralaghiei, kanonion
al
glasurilor.
A. Diferite cercuri (trohos)80: predate în special ucenicilor începtori,
pentru ca acetia s învee notele ascendente i descendente, inând cont de
faptul c majoritatea compoziiilor de muzic bisericeasc erau scrise astfel.
Cercul lui Ioannes Koukouzeles81. Acest cerc este compus din cinci
cercuri concentrice,
fiecare având cincisprezece semne,
înconjurate de alte
patru cercuri mai mici. Utilizarea mrturiilor i ftoralelor determin tipurile
de scri i reprezint raporturile
dintre glasuri, care sunt denumite
cu
numele antice greceti.
Cercurile paralaghiei sofotati a
lui Ioannis Plousiadinos
[28, pp. 157158]; specific cele
opt ehuri ale paralaghiei. Este
format din
cercuri adiacente mici, care formeaz un X cu un dreptunghi. O citire atent
a silabelor cuprinse în
cercul mai mare indic legtura
dintre glasurile
autentice, plagale i mediane.
Cercul lui Ioannis Lascaris82.
Diagram special alctuit din
douzeci de cercuri mici aezate pe cinci rânduri, în grupuri de câte patru.
Câte trei mrturii în
fiecare dintre cele douzeci de
cercuri analizeaz pe
scurt raporturile dintre glasurile
autentice i cele plagale,
paraplagale,
mediane, paramediane, difonice, trifonice etc.
80 Pentru referine suplimentare
despre Τροχος sau Κανονιο al
celor 8 glasuri, formate din
dou
τετρχορδα i despre relaia acestora cu vechea diagram matematic Θωνα του Σµυρναου, a se
vedea Α. Αλυγιζκη, Η Οκταηχα στην Ελληνικ λειτουργικ υμνογραφα, [28, p. 156].
81 Cercul lui Koukouzeles este
unul dintre cele mai frecvent
ilustrate manuscrise de papadichie.
Numeroase fotografii ale cercului
lui Koukouzeles, culese din cele
trei volume ale Cataloagelor de
manuscrise de la Muntele Athos,
au fost publicate de prof.
Gregorios Stathis. A se vedea,
de asemenea, fotografii ale
diferitelor cercuri la Α. Χαλδαικη,
Ο κοπισας εν τοτω μλλον
ωφεληθσεται. Ο τροχς της οκταηχας, în Βυζαντινομουσικολογικ, pp. 127150.
82 „Ετρα παραλλαγ της µουσικς τχνης, σοφωττη και ακριβεστρα εις κρον, πονηθεσα δε και
συνταχθεσα, παρ κυρου Ιωννου του Λσκαρη του Καλοµισδου, και µαστορος, εναντα µεν
τοις πρτοις, και ουκ εναντα. εναντα γαρ προς τους µη ειδτας, ως γγραπται”– acesta este titlul
complet al tratatului lui Ioannis Lascaris, Dionisiou 570,[4, f. 40r43r].
49
Metod de notaie.
problema ambitusului vocii în calofonie84.
C. Copacul Paralaghiei85. Graficul în
form de copac are patru
ramuri pe o parte i patru
pe cealalt parte. Pe ramurile
care sunt de
lungime egal sunt marcate mrturiile
i semnele, paralaghiile celor
opt
glasuri.
D. Kanonionul lui Apostolos Konstas Chios (secolul al XIXlea) [29].
Diagrama glasurilor. Tratatul conine înc dou cercuri i patru scri, unde
cele opt ehuri i diferitele
ramuri sunt comparate cu modurile
antice
greceti i makamurile.
XIIIlea), Octaihie, Κριε ελησον [9 f. 10v].
• Metoda thesisurilor sau cântarea
semnelor, cunoscut ca
Mega Ison a maistorului Ioannes
Koukouzeles (α τταρτο ιδ
αι.)86.
Mega Ison conine toate denumirile
semnelor. A fost transcris de
Chourmouz Chartofilax în toate sistemele de notaie bizantin i în cele din
urm
în Noua Metod de notaie. Mega
Ison a fost
înregistrat de corul de
83 Fotogafia kanonionului
Ieromonahului Gavriil, în Γρ. Στθη,
[26, p. 702] (Διονυσου 570,
f. 56v).
De asemenea, pentru comentarii
asupra utilizrii glasurilor i pentru
alte opinii ale muzicologilor,
a se vedea Α. Αλυγιζκη [28, pp. 159160].
84 „Καννιον τι µικρν εξεθµην πντας χον τους χους και κυρους και πλαγους. Βολεται δε
τοτο, να τινι των χων εης
ψλλων και θλεις ειδναι τνες χοι
ευρσκονται εις τας
ανιοσας και τνες εις τας κατιοσας ποει οτω. Λµβανε µεν νωθεν κτωθεν τον χον, ον
χει το καλοφωνικν περ ψλλεις και εκ πλαγου τον της φωνς τον αριθµν, νπερ ανβης
κατβης δια των αριθµν των γεγραµµνων&nb