Curs 12 Clasificarea climatelor 12.1. Noiuni generale In mod
practic, pentru a exprima clima unei regiuni, ar fi necesar s se
descrie regimul multianual al tuturor elementelor meteorologice in
strns legatur cu influena factorilor fizico-geografici
modificatori. Cunoscand nsa variabilitatea condiiilor
fizico-geografice de la un loc la altul (relieful, vegetatia),
multitudinea elementelor meteorologice, precum i modul foarte
variat cum acestea se pot asocia intre ele, rezulta c o
caracterizare climatica a unei regiuni mai ntinse intampina
serioase dificultati. De aceea, inca de multa vreme s-a simtit
necesitatea unei sistematizari a caracteristicilor climatice, a
unei clasificari ale climatelor. Scopul clasificarii climatice este
de a stabili si grupa tipurile principale ale climei, de a preciza
repartitia geografica a acestora si de a descoperi analogii
climatice pe suprafata Pamantului. In decursul timpului s-au
incercat numeroase sisteme de clasificare a climatelor dupa
diferite criterii. Astfel, dupa criteriul astronomic au fost
delimitate foarte schematic cele 5 zone climatice, avandu-se in
vedere schema zonelor termice solare (zona tropicala, cele 2 zone
temperate si 2 zone polare), fara a tine seama de influenta
factorilor fizico-geografici. O mare raspandire au cunoscut
clasificarile climatice care au utilizat valori medii si reale, fie
referitoare la cate un singur element climatic, fie valorile pentru
2 sau mai multe elemente climatice (criteriul termic, criteriul
pluviometric, criteriul termopluviometric, etc.). Acestea au fost
primele incercari de clasificare a elementelor dupa criterii reale
C.A.Suppan - 1884 si W. Koppen - 1900. Desi a marcat un real
progress in acest domeniu, utilizarea acestor criterii la
delimitarea teritoriala a diferitelor tipuri de clima a intampinat
totusi dificultati mari. Alte criterii de clasificare, cum sunt
criteriul hidrologic (A.I.Voiecov- 1884, A.Penck-1910) si cel
botanic (A.Griesebach-1872 si A.de Candolle -1874), iau in
considerare i efectele climei asupra vegetatiei si hidrografiei.
L.S.Berg a intocmit o clasificare care are la baza calculul
gradului de umezire, iar M.T.Budiko (1948) a adoptat drept criteriu
de clasificare bilantul caloric si hidrologic al suprafetei
terestre. Criteriul genetic a fost utilizat de mai multi autori in
clasificarea climatelor, insa, in ultima vreme, cea mai
cuprinzatoare clasificare genetica a fost elaborat de B.P.Alisov.
Dupa Alisov, criteriul de baza in determinarea tipului de clima
trebuie sa fie tipurile de mase de aer predominante si
particularitarile lor sezoniere. Koeppen a pus la baza clasificarii
climatelor, valorile medii ale temperaturii aerului si
precipitatiile atmosferice, a folosit pentru prima data asa numitul
principiu al
analogiilor climatice si a introdus notiunea de tipuri de clima.
EI a stabilit caracterele si limitele zonelor (claselor), tipurilor
si subtipurilor climatice (ordinelor si subordinelor), pe baza
anumitor valori critice de temperatura si precipitatii, alese in
asa fel incat izoliniile respective corespund cu limitele marilor
zone de vegetatie de pe suprafata Pamantului. De altfel, in unele
variante ale sistemului sau, Koeppen a folosit in concretizarea
tipurilor de clima, chiar nume de asociatii vegetale sau specii de
plante: climatul padurilor virgine, climatul stepelor, climatul
fagului, climatul stejarului, climatul porumbului, si altele. In
forma sa definitiva, clasificarea climatica a lui Koppen a adoptat
criteriul raionarii suprafetei terestre dupa regimul principalelor
elemente climatice, utilizand marile zone de vegetatie doar pentru
conturarea zonelor climatice mari. Clasificarea lui Koeppen
cuprinde 5 zone climatice, repartizate de la Ecuator spre Poli si
notate cu primele 5 majuscule ale alfabetului latin: A- climatul
tropical ploios, B- climatul uscat (cate o zona in fiecare
emisfera), C- climatul temperat (cate o zona in fiecare emisfera),
D- climatul boreal (numai in emisfera nordica), E- climatul rece
sau al zapezilor (cate o zona in fiecare emisfera).
In zonele A, C si D s-au mai deosebit climatele cu iarna uscata
(w), cu vara uscata (s) si cu precipitatii suficiente in tot cursul
anului (f). In zonele uscate B separa climatul stepelor (BS) si
climatul deserturilor (BW), iar zona E o subimparte in climatul
tundrelor (ET) si climatul inghetului vesnic (EF). In acest fel,
Koppen obtine din cele 5 zone urmatoarele 11 tipuri climatice
principale: Af - climatul padurilor tropicale, Aw-climatul
savanelor, BS - climatul stepelor, BW - climatul deserturilor,
Cw - climatul temperat cu ierni calde, dar secetoase, Cs -
climatul cu ierni calde si veri secetoase (mediteraneene), Cf -
climatul temperat cu ierni calde si umede, Dw - climatul boreal cu
ierni secetoase, Df - climatul boreal cu ierni umede, ET - climatul
tundrelor, EI - climatul inghetului vesnic.
Fig. 1 Clasificarea climatica a lui Koeppen
Fiecare zona climatica se caracterizeaza prin anumite valori ale
temperaturii si precipitatiilor: Zona A- temperatura celei mai reci
luni a anului de cel putin 18 grade Celsius, cantitatea anuala de
precipitatii depaseste 750mm. Zona B - temperatura medie a lunii
celei mai calde este mai mare de 10 grade C. Se caracterizeaza
printr-un climat uscat, cu precipitatii insuficiente fata de
efectul evaporatiei. Zona C - temperatura medie a celei mai calde
luni este mai mare de 10 grade Celsius. Spre Ecuator este limitata
de izoterma de 18 grade Celsius a lunii celei mai reci, iar spre
Poli de cea de -3 grade Celsius. Are un climat temperat, ploios, cu
ierni calde. Zona D - are ca limita sudica, izoterma de -3 grade
Celsius a lunii celei mai reci, iar la nord pe cea de 10 grade
Celsius a lunii celei mai calde. Are un climat boreal cu ierni
reci, cu strat stabil de zapada iarna si cu paduri.
Zona E - se caracterizeaza printr-un climat rece, care nu
permite existenta padurilor. Temperatura medie a celei mai calde
luni este sub 10 grade Celsius. Rezulta ca in zonele A, C si D
conditiile climatice sunt favorabile cresterii si dezvoltarii
padurii, cele din zona B sunt nefavorabile datorita cantitatii mici
de precipitatii, iar cele din zona E, din cauza temperaturii
scazute n cursul anului. Urmarind o caracterizare mai detaliata a
climei, Koeppen a mai folosit o serie de simboluri suplimentare,
care indica unele particularitati ale regimurilor diferitelor
elemente climatice. De exemplu: a - temperatura medie a lunii cele
mai calde, peste 2 grade Celsius b - temperatura medie a lunii
celei mai calde, sub 22 grade Celsius, dar cel puin timp de 4 luni
ea depete 10 grade Celsius c - temperatura medie lunara mai mare de
10 grade Celsius cel putin 3 luni, iar luna cea mai rece, cu
temperatura medie mai mare de -38 grade Celsius k - temperatura
medie lunara sub 18 grade Celsius, luna cea mal calda, peste 19
grade f - precipitatii suficiente tot timpul anulul s - seceta vara
w - seceta iarna s - precipitatii de stepa (255-400 mm anual) x -
maxima pluviometrica la inceputul verii, minima spre sfarsitul
verii Pe aceasta cale, fiecare tip de clima poate fi indicat
printr-un grup de litere simbolice asezate in ordinea importanei
caracteriticilor climatice pe care le reprezint. Se obtin deci
adevarate formule climatice care reprezinta o sinteza a
trasaturilor fundamentale ale unui tip de clima. Alcatuirea
formulelor climatice pentru un numar cat mai mare de puncte si
inscrierea lor pe harti permite delimitarea tipurilor de clima sub
forma provinciilor climatice. Pe o asemenea harta se pot cunoaste,
nu numai localizarea si extinderea provinciei climatice, ci si
caracterele ei esentiale, dupa formula inscrisa. Usurinta cu care
permite sa se caracterizeze sintetic orice tip de clima a dus la
folosirea aproape universala a clasificarii lui Koeppen.
Clasificarea lui Koeppen prezinta insa si unele deficiente. Ea nu
permite raionarea climatica a unor teritorii mai restranse, puterea
de separare a formulelor climatice fiind insuficienta pentru
punerea in evidenta a nuantelor climatice. Acest neajuns rezulta
din caracterul empiric a modului cum a fost stabilit gradul de
umezire si uscaciune al climatelor (numai cu ajutorul valorilor
precipitatiilor si temperaturii, alese arbitrar). O alta deficienta
o constituie folosirea acelorasi criterii la zonarea climatelor in
altitudine, ca si la zonarea in latitudine, din care cauza, regiuni
cu asezare foarte diferita, atat in latitudine cat si in
altitudine, cum sunt Campia Chinei, Himalaya, podisul Etiopiei, au
acelasi tip de clima (Cw).
Cu toate acestea, datorita usurintei de prelucrare si
interpretare a datelor climatice, cat si a paralelismului dintre
tipurile de climat stabilite si principalele zone de vegetatie de
pe glob, clasificarea lui Koppen ramane unul din sistemele cele mai
utilizate, mai ales in geobotanica, pedologie si silvicultura.
Ideea predominanta a lucrarilor privitoare la clasificarea
climatelor si la determinarea limitelor climatelor naturale a fost
satisfacerea nevoilor practice ale diferitelor sectoare economice
(agricultura, silvicultura). Pe aceasta linie se inscriu de
asemenea si incercarile de caracterizare a climatelor cu ajutorul
unor formule numite indici climatici (indicele de ariditate - De
Martonne, indicele hidrotermic-Seleaninov, indicele de
urnezlre-Koncek, etc). Avantaje privind folosirea clasificarii
climatice a lui Koeppen: - Posibilitatea larga de marire a
numarului de subdiviziuni climatice - Usurinta cu care climatele
pot fi caracterizate sintetic pe baza simbolurilor asociate formule
deosebit de expressive - Posibilitatea integrarii rapide si sigure
a tipurilor de climat in clasele carora le apartin, - Cunoasterea
usoara, nemijlocita a caracteristicilor climatice din unitate
delimitate, dupa formula inscrisa. Dezavantaje: Aplicabilitatea
ingusta in delimitarea unor unitati climatice de dimensiuni reduse
(din cauza imposibilitatii punerii in eviden a nuantelor)
Insuficienta exprimare a zonalitatii climei in clasele
(categoriile) B si C. Utilizarea acelorasi criterii, atat pentru
zonarea latitudinal a climatelor, cat si pentru cea altitudinala,
din care cauza regiuni cu asezare geografica foarte diferita au
acelasi tip de clima, campia Chinei, Muntii Himalaya, Podisul
Abisiniei Cw. Clasificarea climatica lui Emanuel de Martonne Are un
pronuntat caracter geografic si foloseste drept criteriu de baza
importanta climatica deosebita a temperaturii si precitatiilor.
Climatele pamantului sunt grupate in doua categorii mari, si anume:
- intertropicale, la care criteriul hotarator al delimitarii
diferitelor unitati l constitue precipitatiile, si -
extratropicale, la care criteriul determinant este cel termic.
Emannuel de Martonne include in categoria climatelor calde
(intertropicale) toate unitatile teritoriale a caror temperatura
medie anuala depaseste 20 grade Celsius si in categoria climatelor
temperate si reci (extratropicale) pe cele cu media termica anuala
sub 10 grade. El sesizeaza importanta circulatiei musonice,
separand chiar o grupa aparte, a climatelor musonice. In toate
grupele clasificarii sale, autorul deosebeste tipuri
fundamentale si varietati climatice in functie de modul cum se
combina influentele care determina valoarea principalilor parametri
ce stau la baza clasificarii (amplitudinea termica anuala,
cantitatile anuale de precipitatii, durata intervalelor secetoase,
indicele de ariditate). Emannuel de Martonne a dat fiecarui tip de
climat numele evocator al regiunii geografice in care acesta este
caracteristic. Clasificarea sa cuprinde sase mari grupe de climate,
17 tipuri fundamentale si 17 variante. Acestea nu au intotdeauna
limite distincte, din care cauza clasificarea include si tipuri
climatice de tranzitie dupa cum urmeaza: A Grupa climatelor calde
1. Climatul ecuatorial sau guineean 2. Oceanic 3. Columbian
(altitudine) 4. Cambogian (musonic) 5. Climatul subecuatorial sau
sudanez 6. Climatul tropical sau senegalez 7. Hawaian 8. Mexican
(altitudine) A' Grupa climatelor musonice 4. Climatul musonic
bengalez a) Annamian 5. Climatul musonic hindus central a)
Pendjabian 6. Climatul continental cu influente musonice sau
manciurian a) japonez
B. Grupa climatelor desertice 7. climatul desertic cald sau
saharian a) Peruvian (oceanic) 8. climatul desertic rece sau
aralian 9. patagonian 10. tibetan (altitudine) C. grupa climatelor
subtropicale 10. climatul mediteraneean 11. portughez (oceanic) 12.
elen (continental) 13. sirian (stepic) 14. climatul chinezesc
(musonic) D grupa climatelor temperate Climatul temperat de
tranzitie - parizian, danubian climatul temperat continental sau
polonez E. Grupa climatelor reci Climatul rece oceanic sau
norvegian Climatul rece continental sau Siberian Climatul polar
Climatul alpin Desi a fost considerata ca una dintre cele mai bune
clasificari climatice de tip geografic, clasificarea lui Em. de
Martonne nu este astazi prea utilizata din cauza impreciziei
limitelor dintre tipurile de climat, a aplicabilitatii practice
restranse si denumirilor, care, desi evocatoare, nu pot inlocui
precizia necasara oricarei scheme de acest fel. 12.2 Climatele
Pamantului Analiza atenta a principalelor clasificari climatice
permite impartirea suprafetei terestre in trei mari zone climatice,
i anume: - zona climatelor calde, - zona climatelor temperate i
zona climatelor reci. Ultimele doua sunt duble, cate una pentru
fiecare emisfera (fig 3). Climatele Pmntului
12.2.1 Zona climatelor calde Are cea mai mare extensiune
teritoriala, cuprinzand regiuni situate de o parte si de alta a
ecuatorului geografic, pana la latitudinea de 40 nord si sud.
Fireste aceasta este o limita cu totul aproximativa, abaterile
fiind frecvente mai ales in emisfera boreala, ca urmare a
influentei uscatului, mai intins i mai accidentat, a circulatiei
atmosferice generale, a curentilor oceanici. Intre limitele
mentionate pot fi deosebite urmatoarele tipuri de climat: -
intertropical umed (ecuatorial) - intertropical musonic (musonic) -
intertropical alternativ (subecuatorial) - tropical arid i semiarid
- subtropical arid, semiarid, - subtropical cu veri uscate
(mediteraneean) - subtropical umed si - climatul muntilor inalti
din zona calda 12.2.1.1. Climatul intertropical permanent umed
(ecuatorial) Corespunde climatului ecuatorial si climatului
tropical umed din diferite clasificari si se localizeaza in
tinuturile joase de pe ecuator i din apropierea acestuia precum i
in lungul unor coaste tropicale. Este caracteristic n: - bazinul
Amazonului i regiunea Salvador (America de sud), - tarmurile
Americii Centrale, - bazinul mijlociu al fluviului Congo (Africa),
- Indonezia, Noua Guinee, arhipelagul Filipinelor si tarmurilor
rasaritene ale Republicii Malgae. Insuirea fundamental a acestui
tip de climat este lipsa anotimpurilor datorit conjugarii
temperaturilor constant ridicate, cu precipitaiile abundente,
distribuite relativ uniform pe parcursul intregului an. Mediile
termice lunare oscileaza intre 25C in lunile cele mai reci i 280 in
lunile cele mai calde. Rezulta asadar amplitudini termice medii
anuale de 3C datorita umezelii mari a aerului, valorile
contraradiatiei atmosferice sunt mari, ceea ce determina micsorarea
radiatiei efective i impiedica astfel racirea accentuat a
suprafetei active i a aerului de deasupra. In consecinta,
temperaturile minime din cursul noptii coboara rareori sub 20C.
Cantitaile medii anuale de precipitatii sunt cuprinse intre 1000 i
3000 mm, la cele mai multe statii ele depasind 1500 mm.
Precipitatiile cad preponderant sub forma de averse, nsotite adesea
de furtuni i fenomene orajoase (fulgere, tunete, trasnete),
producandu-se aproape intotdeauna dupa - amiaza. Precedate i
succedate de timp senin, ele sunt concentrate pe spaii mici si au
durate nu prea mari. Regiunile de coast sunt adesesa mturate de
uragane, care nu
ajung insa in apropierea ecuatorului i nu patrund adanc in
interiorul continentului. Foarte rar, mase de aer de la latitudini
medii patrund pana la tropice, generand precipitatii frontale i
scaderi ale temperaturii. In regimul anual al precipitatiilor se
constata o perioad cu cantitati de apa ceva mai reduse,
corespunzand iernii fiecarei emisfere. Aceasta dureaza una doua
luni i este provocata de puternicul aflux al maselor de aer din
alizee. La ecuator cantitatile maxime de precipitatii se
inregistreaza in intervalele echinoctiilor, pe de o parte din cauza
inaltimii mari a Soarelui deasupra orizontului, iar pe de alta
datorita distributiei relativ simetrice a presiunii atmosferice la
nord i la sud de ecuator, ceea ce fac ca termoconvectia specifica
zonei sa nu fie impiedicata de alizee.
Fig. 4 Zona de raspandire a padurii ecuatoriale
Dominnd cea mai mare parte regiunilor cu climat ecuatorial,
convergenta intertropical justifica prezenta precipitatiile
abundente i relativa lor uniformitate. 12.2.1.2. Climatul
intertropical musonic (climatul musonic) Se afla in stransa
legatura cu climatul intertropical umed, fiind caracteristic
regiunilor de coasta sau apropiate de coasta unde exista o
circulatie sezoniera a aerului umed i uscat. Localizare: -
tarmurile apusene ale Indiei si Birmaniei, - coastele rasaritene
ale Vietnamului, - nordul Filipinelor, - vestul coastei Guineii, -
tarmurile nord estice ale Americii de Sud i - coastele nordice ale
Insulelor Haiti i Porto Rico. Climatul intertropical musonic difera
de cel intertropical umed, prin prezenta unui anotimp secetos
distinct. Cu toate acestea, rezervele de apa ale solului sunt
suficiente pentru a asigura dezvoltarea padurilor. Temperaturile
medii anuale sunt ceva mai reduse decat in regiunile cu climat
intertropical umed, valorile tipice fiind in jur de 20C.
Cantitatile medii anuale de precipitatii sunt pentru cea mai mare
parte a regiunilor cu climat intertropical musonic de circa 1500
mm. Vara este sezonul ploios, care se aseamana foarte mult cu cel
din regiunile cu climat intertropical umed.
Musonul de iarna, care este de fapt alizeu, bate dinspre nord
-est in emisfera nordica i dinspre sud -est in cea sudica aducand
in regiunile cu climat intertropical musonic, aer tropical uscat.
Nebulozitatea i cantitatea precipitatiilor se micsoreaza brusc,
umezeala aerului ramanand totusi ridicata, atenuand seceta
sezonului de iarna. Ca urmare pdurile caracteristice sunt foarte
asemanatoare cu cele din regiunile cu climat intertropical umed.
12.2.1.3. Climatul intertropical alternativ (climatul
subecuatorial) Este un climat de tranzitie intre climatele
intertropical umed ecuatorial si climatul intertropical musonic pe
de o parte i climatele tropical semiarid i arid pe de alta parte.
Are drept caracteristica esentiala alternarea anotimpului umed cu
anotimpul uscat, contrastele fiind deosebit de ample. Localizare: -
in vestul Americii Centrale i n nord vestul Americii de Sud, - in
Brazilia, Bolivia, i Paraguay, - in anumite parti din India, -
precum i in sud-estul Asiei i nordul Australiei.
Fig. 5 Climatele globului
Anotimpul uscat, distinct, tine pana la 4 luni i corespunde
iernii emisferei in care se afla regiunea. Temperaturile sunt
cuprinse intre 18 i aprox 25C. Amplitudinea termica anuala atinge
valori de 7-8C, depasind-o pe cea corespunzatoare climatelor
intertropicale umed i musonic. In sezonul ploios condiiile
climatice sunt asemanatoare cu cele ale climatelor ecuatoriale i
musonice. Contrastele pluviometrice sunt mari, putandu-se
inregistra pe
caiva ani in sir una sau mai multe luni fara precipitaii
(iarna), urmate de ploi abundente, care in luna cea mai umeda pot
insuma cantitati medii de 250 mm apa sau chiar mai mult.
Cantitatile medii de precipitaii sunt mai reduse decat in zona
climatelor intertropicale umed i musonic, avand valori de 1000-1500
mm. In sezonul uscat, starea timpului este asemanatoare celei
deserturilor tropicale, cu averse de ploaie sporadice. Alternanta
celor doua anotimpuri net diferentiate este data de predominarea
maselor de aer oceanic, instabil din anotimpul umed si a celor
continentale, uscate in antimpul secetos. Aici se regasesc: -
savanele umede (la periferia dinspre ecuator), - savanele uscate
care i pierd frunzele in anotimpul uscat i, - stepele i
semideserturile (la periferiile dinspre tropice). 12.2.1.4.
Climatele tropicale arid i semiarid Climatele aride si semiaride de
la latitudini tropicale au numeroase trasaturi caracteristice
comune. Tipul semiarid face tranzitia de la climatul arid catre
climatele mai umede. Principala caracteristica distinctiva a
acestor tipuri de climat consta in lipsa aproape totala sau
insuficienta precipitatiilor. Geografic ele sunt centrate
aproximativ la 20 - 25C latitudine nord si sud, unde actioneaza cu
precadere masele de aer din atmosfera inalta a zonelor subtropicale
(fig. 5). Chiar si in regiunile unde apar depresiuni barice
datorate incalzirii excesive a suprafetei terestre si aerului din
troposfera inferioara, stratul de convectie ramane subtire,
puternicele inversiuni termice din troposfera superioara ramanand
atotstapanitoare si extinzand conditiile aride pana la latitudinea
alizeelor. Localizare: - nord - vestul Mexicului si in lungul
coastelor vestice ale Republicii Peru si partii nordice a
Republicii Chile, - in Africa de Nord (Sahara) si Arabia, - in sud
- estul Iranului si jumatatea sudica a Pakistanului, - in vestul
Indiei si - in Australia Centrala si Vestica. Regiunile cu climat
tropical semiarid au o dezvoltare mai mare: - in Africa, unde se
intind sub forma a doua zone care marginesc la nord si la sud
desertul Sahara, precum si a unei zone de forma neregulata care se
intinde la nord si la vest de pustiul Kalahari (in Angola, Namibia,
Zambia, Botswana si Republica Africa de Sud); - pe continentul
asiatic, climatul tropical semiarid se dezvolta in zona muntoasa
din Peninsula Arabia, in cea mai mare parte a Iranului si in parti
insemnate din Pakistan si India.
- in Australia zona tropicala semiarida margineste la nord si la
est Marele Deert Australian. - America de Nord in Podisul Mexican,
- iar America de Sud in Brazilia, la nord de Capul Sao Roque. In
regiunile tropicale aride precipitatiile aproape lipsesc, din cauza
uscaciunii aerului si marii inaltimi a nivelului de condensare.
Convectia ascendenta, care ia nastere datorita supraincalzirii
aerului, nu reuseste sa atinga acest nivel, dar provoaca adesea
vartejuri puternice care ridica la inaltimi apreciabile coloane
imense de praf si nislp. Rareori ciclonii formati pe frontul polar
(temperat) patrund in regiunile tropicale, dand nastere unor averse
puternice de ploaie, care umplu vaile seci cu torenti vijeliosi si
fac sa apara o vegetatie efemera, grabita parca sa-si incheie
ciclul vegetativ inainte ca rezervele de umezeala sa se fi
terminat. Asemenea averse pot sa apara o data la mai multi ani sau
la mai multe decenii. Se intelege deci ca mediile anuale ale
cantitatilor de precipitatii sunt sub 200 mm si pot cobori chiar
pana la 0 mm, cum s-a intamplat la Calama (oras in interiorul
Republicii Chile, situat la altitudinea de 2264 m), unde de-a
lungul timpurilor istorice nu sa semnalat nici o ploaie. Conditiile
de ariditate specifice deserturilor tropicale sunt accentuate in
regiunile desertice litorale, care se afla sub influenta curentilor
oceanici reci. Fenomenul se datoreaza temperaturilor mai coborate
ale apei si aerului de deasupra curentilor reci, care se opun
convectiei termice ascendente, favorizand, dimpotriva, descendenta
aerului si predominarea totala sau cvasitotala a timpului senin.
Localizare: - desertul Sonora, influentat de curentul rece al
Californiei, - desertul Peru si Atacama, influentate de curentul
rece al Perului (sau Humboldt), - Sahara de Vest, aflata sub
influenta curentului Canarelor si - desertul Namib, influentat de
curentul Benguelei. Exemplul mentionat, al localitatii Calama de la
periferia desertului Atacama, cel al localitatii Arica, din nordul
statului Chile, unde in 43 de ani s-a inregistrat o medie anuala a
precipitatiilor de numai 0,5 mm, cel al orasului Iquiqe (situat pe
litoralul desertului Atacama), in care media anuala este de numai 3
mm, cel al localitatii Walvis Bay (situata pe tarmul Oceanului
Atlantic in desertului Namib) unde media anuala este de 30 mm, si
multe altele, constituie dovezi graitoare ale influentei curentilor
reci asupra reducerii, pana la dispariia aproape totala a
precipitaiilor atmosferice. Aceasta nu inseamna ca, in interiorul
continentelor, ariditatea nu pate fi pe alocuri aproape la fel de
severa. Dovad sunt precipitatiilor medii anuale, insumand numai 1
mm, inregistrate in localitatea egipteana Luxor. Uneori, ploile, si
asa destul de rare, nu ajung pana suprafata terestra, picaturile
evaporandu-se in cadere din cauza temperaturilor extrem de ridicate
ale aerului.
Ploile fiind absolut intamplatoare, se intelege ca nebulozitatea
are valori extrem de reduse, iar Soarele straluceste aproape tot
timpul, ct acest lucru este astronomic posibil. Drept urmare
suprafata terestra, mai ales cand este acoperita cu nisip, se
incalzeste excesiv, atingand chiar temperaturi de 80C. Dimpotriva,
noaptea, lipsa vaporilor de apa si a norilor determina cresteri
exceptionale ale intensitatii radiatiei efective, ceea ce permite
racirea suprafetei terestre, uneori pana la valori de 0 0C.
Incalzirile si racirile de la nivelul suprafetei terestre se
rasfrang si asupra aerului de deasupra, in regiunile cu climat
tropical arid inregistrandu-se valori termice absolut extrem de
mari. Temperaturile anuale sunt cuprinse obisnuit intre 20 si 28C
(21,6C la El Golea in Sahara algeriana si mai scazute datorita
cresterii altitudinii (19,lC Windhoek in Namibia) sau influentei
curentilor oceanici reci (16,6C la Walvis Bay, pe tarmul desertului
Namib). Amplitudinile termice anuale se cifreaza de regula intre
220 si 25C la Jacobabad luna cea mai rece, ianuarie, inregistrand
15C, iar luna cea mai calda, iunie, 37C, iar la El Golea 9 si,
respectiv, 34C. In regiunile tropicale aride cu altitudini mai
mari, diferentele scad pana la 100C la Windhoek lunile cele mai
reci, iunie si iulie, inregistreaza 13C, iar cele mai calde,
noiembrie, decembrie si ianuarie, 23C), iar in cele aflate sub
influenta curentilor oceanici reci, pana 5C (Walvis Bay
temperaturile medii lunare variaza intre 14 si 19C). Spre deosebire
de regiunile desertice joase, cu temperaturi extrem de ridicate si
precipitatii neinsemnate, in cele cu relief inalt (Muntii Ahaggar
si Tibesti din Sahara, Muntii Hijas din Arabia Saudita, Muntii
Yemenului, Muntii Macdonnel si Musgrave din Desertul Australiei
etc.), temperaturile scad, iar cantitatile de precipitatii cresc
apreciabil (la Windhoek, de pild, precipitatiile sunt de 375 mm pe
an). Sursa acestor precipitatii este determinata ca si in
deserturile inconjuratoare, de trecerea rara a ciclonilor. In
regiunile cu climat tropical semiarid valorile termice sunt relativ
asemanatoare cu cele din deserturile tropicale. Ba mai mult, maxima
termica absoluta a planetei s-a inregistrat in regiunea cu climat
tropical semiarid din nordul Libiei. Ea a fost de 58C si s-a produs
in ziua de 13 septembrie 1922 in orasul El'Aziziyah, situat la 50
km sud - est de Tripoli. Valoarea respectiva depaseste cu 13,5C
temperatura maxima absoluta inregistrata pe teritoriul Romaniei (
+44,5C la Ion Sion judeul Brila, pe 10 august 1951). Desigur, la
periferiile mai inalte, si cu latitudini mai mari, temperaturile
scad, dupa cum la periferiile dinspre regiunile cu climat
intertropical alternativ, mai apropiate de ecuator, amplitudinile
termice diurne si anuale se diminueaza. Cat despre precipitatii,
acestea nu sunt intamplatoare ca in deserturile tropicale, ci au o
distributie sezoniera bine conturata. La periferiile dinspre
regiunile subtropicale ale zonelor cu climat semiarid,
precipitatiile sunt aduse in timpul iernii de ciclonii
latitudinilor medii care inainteaza spre tropice. La periferiile
dinspre ecuator, dimpotriva, ploile cad
vara si sunt determinate de activitatea frontului tropical.
Perioadelor ploioase li se asociaz scaderi usoare ale temperaturii
aerului. Ca urmare a marii uscaciuni si a amplelor variatii termice
diurne, in regiunile cu climat tropical arid are loc o intensa
dezagregare a rocilor, landsaftul specific fiind cel al
deserturilor de nisip sau piatra. Vegetatia, efemera, este legata
de ploile sporadice. Ea are caracter permanent numai in oazele cu
apa freatica putin adanca si este in general cultivata. In
deserturile litorale, scaldate de curenti oceanici reci, ceturile
frecvente si temperaturile ceva mai scazute, care diminueaza
deficitul de saturatie din aer, fac posibila cresterea si
dezvoltarea catorva forme interioare de vegetatie, in ciuda lipsei
aproape totale a precipitatiilor. Catre si in regiunile cu climat
semiarid deserturile se transforma in semideserturi si trec,
treptat, in stepele uscate de vegetatie ierboasa xerofila, care
ingaduie populatiilor autohtone s practice cresterea animalelor
(capre, oi). 12.2.1.5. Climatele subtropicale arid i semiarid Sunt
in mod obisnuit prelungiri catre latitudini mai mari ale climatelor
tropicale arid si semiarid. Ele ocupa teritorii nu prea intinse in
America de nord (sud vestul SUA), America de sud (Argentina),
Africa de Sud i ceva mai ntinse n Asia (Turcia, nordul Irakului i
Iranului, sudul Turkmenistan) i Australia la sud de marile
deserturi tropicale. 12.2.1.6. Climatul subtropical cu veri uscate
(mediteraneean) Este caracteristic rmurilor vestice ale
continentelor din zona latitudinilor subtropicale. Clima
mediteraneana este un tip de clima similar cu clima bazinului Mrii
Mediterane in afara regiunilor din zona Mediteranei. Localizare: -
predomin in unele zone din vestul Americii de Nord, - vestul i
sudul Australiei i, - in vestul Africii de Sud, precum i in centrul
statului sud-american Chile. Clima mediteraneana se caracterizeaza
prin veri calde i uscate i ierni racoroase i umede. Ocupa suprafete
la latitudini de 30-400, majoritar in insulele si in statele
riverane M.Mediterane. Areale mai restranse sunt: - pe tarmul
californian (San Francisco, Los Angeles), - in Chile (la sud de
tropic), - sud-vestul Republicii Africa de Sud, in sudul
Australiei. Prin pozitie, ea face trecerea intre regiunile naturale
ale zonei calde si cele ale zonei temperate (fig. 6).
Fig. 6 Arealele cu climat mediteraneean
Climatul, cu are rol determinant in specificitatea peisajului,
se caracterizeaza prin doua sezoane distincte cu scurte intervale
tranzitorii. Dominanta maselor de aer tropicale, calde si uscate
determina temperaturi ridicate vara (medii lunare de 20 -25)
uscaciune datorata cantitatilor reduse de precipitatii, numeroase
zile senine. In sezonul rece, activitatea ciclonala din zona
latitudinilor mari ajunge pana in aceste locuri impunand
temperaturi mai coborate (medii lunare de 5 -10C), nebulozitate
accentuata si o mare cantitate de precipitatii ce cad frecvent sub
forma de aversa. 12.2.2. Zonele climatelor temperate Ocupa
suprafete intinse in emisfera nordic (America de Nord, Europa i
Asia) i teritorii relativ mici in cea sudica (America de Sud i
Australia). Cea mai mare parte a acestor zone este cuprinsa intre
paralele de 40 i 65 latitudine nordica i sudica. n interiorul
acestor limite pot fi distinse urmatoarele tipuri de climat: -
temperat oceanic, - temperat de tranzitie, - temperat continental,
- temperat musonic, - temperat semiarid i temperat de munti inalti
12.2.2.1. Climatul temperat-oceanic Climatul temperat-oceanic este
raspandit pe tarmurile vestice ale continentelor, pe unele insule i
pe anumite portiuni ale coastelor estice. In America de nord ocupa
o fasie de coast, relativ ngust, care incepe din California i se
termin n sud- vestul Alaskai, in America de sud, o fasie de
asemenea, ingusta a litoralului cilian, ncepand de la 41latitudine
sudica i continuandu-se pana la ara de Foc.
In Europa: Islanda sudica, nordul Spaniei, cea mai mare parte a
Frantei, Belgia, Olanda, Germania i o mare parte din Cehia i
Polonia, Danemarca, o portiune a Suediei i aproape toata Norvegia.
In Australia, rmurile de sud-est, insulele Noua Zeelanda i Tasmania
Majoritatea regiunilor cu acest tip de climat au un regim
pluviometric caracterizat prin precipitatii abundente in cursul
iernii i precipitaii mai reduse dect evapotranspiratia potentiala
in timpul verii. Sub raport termic iernile sunt blande, iar verile
relativ racoroase. Temperaturile medii anuale oscileaza intre
7-13C. Luna cea mai calda, 15-20C, luna cea mai rece are valori
medii termice apropiate de punctul de inghet in regiunile de la
latitudini mari, putand fi nsa i mult deasupra acestuia (4C la
Portland, Oregon i 10C la Melbourne) in regiunile latitudinilor
medii. Noptile sunt reci datorita atat emisiei radiative nocturne,
cat i a vanturilor care aduc aer rece dinspre ocean. Temperaturi
minime sub 0C se intalnesc la latitudini superioare cu climat
oceanic, dar perioadele prelungite de inghet sunt neobisnuite pe
coaste. In America de nord i de sud, fiile litorale cu climat
temperat oceanic sunt delimitate de muntii Cordilieri i Anzi, care
le protejeaza totodata de advectiile reci arctice i antarctice.
Dimpotriva in Europa de vest lipsa unor bariere montane litorale,
permite vanturilor de vest s extinda mult catre est
caracteristicile climatului temperat oceanic. Cantitatile medii
anuale de precipitatii variaza in limite foarte largi adica de la
500 pana la aproape 3000 mm. Cu toate acestea, vara se constata un
oarecare deficit de umezeala, mai putin pronuntat i mai de scurta
durata decat in regiunile cu climat subtropical mediteraneean cu
care climatul temperat oceanic se continua spre tropice. Maximele
pluviometrice se produc toamna, octombrie fiind luna cea mai
ploioasa la multe statii meteorologice. Caracteristice pentru acest
tip de clima sunt valorile mari ale frecventei i asigurarii
precipltatulor, mai ales iarna staiile meteorologice cu un nurnar
mediu anual de 150 zile sunt foarte numeroase. Cerul acoperit cu
nori cenuii din care cad frecvent ploi i brume, constitue o regula.
Activitatea ciclonic intensa si frecventa mare a vanturilor de vest
antreneaza spre uscat aer oceanic cu temperaturi relativ ridicate,
dar i cantitai importante de vapori de apa. n regiunile cu
altitudini absolute mici, zapada poate sa cada in cateva zile pe
an, dar ea se topeste foarte repede. Numai in situatiile sinoptice
cand invaziile de aer rece dinspre poli, succed zilele cu ninsoare,
stratul de zapada poate persista mai multe zile. Temperaturile
moderate i precipitatiile abundente favorizeaza dezvoltarea
padurilor umede de foioase. 12.2.2.2. Climatul temperat de
tranzitie Face tranzitia intre climatul temperat oceanic i cel
temperat continental. Se dezvolta numai in emisfera nordica, 50 -
65lat. N. In America de Nord corespunde nord-estului SUA i
sud-estul Canadei. In Europa ocupa un teritoriu foarte intins intre
Elba i Pad la vest, Urali la est,
valea Dunarii la sud i cercul polar la nord, iar in Asia
corespunde unei faii latitudinale din cursul inferior al fluviului
Obi i celei mai mari parti a peninsulei Kamceatka. Dominante sunt
vanturile de vest i circulatia ciclonica. Pe masura cresterii
distantei fata de ocean, precipitatiile scad, ca urmare a slabirii
activitaii ciclonice. Regimul pluviometric se caracterizeaza prin
concentrarea celor mai mari cantitati de precipitatii in semestrul
cald (cu maxim de pluviozitate in mai i iunie) i prin cantitati mai
reduse n semestrul rece. Stratul de zapada este un fenomen
caracteristic pentru fiecare iarna, durata lui variind de la circa
o saptamana in nordul Bulgariei, la cateva luni in nordul Suediei,
Finlandei i Rusiei. Verile sunt calde, iar iernile sunt reci.
Mediile termice anuale variaz ntre 4 i 16C. n luna cea mai calda
temperaturile urca pana la 26-27C in sud i de circa 20C in nord.
Mediile lunii celei mai reci sunt pozitive n sud, dar coboara la
-15 ... -200C n nord. Cantitatile medii de precipitatii scad de la
vest spre est pe masura cresterii distantei fata de ocean i sunt
cuprinse intre 400 i 1100 mm. Vara deficitul de umezeala atinge
valori importante. Secetele din a doua parte a verii i prima parte
a toamnei sunt fenomene climatice din ce in ce mai frecvente pe
rnasura naintarii spre est. n acelai fel creste iarna i frecventa
viscolelor.Fig. 7 Rspndirea climatelor continentale (n cuprinsul
celor doua benzi
Peisajul caracteristic al regiunilor cu climat temperat de
tranzitie este constituit din paduri de foioase la latitudini
inferioare i din paduri de conifere la latitudini superioare.
12.2.2.3. Climatul temperat-continental este raspandit in
interiorul continentelor aflate intre 35-50 grade latitudine
nordica i sudic. Climatul temperat continental este de obicei
situat in interiorul continentelor, unde exista suprafete mari de
uscat in toate directiile. Dei alteori este determinat de
orientarile lanturilor muntoase. Masa mare de uscat amplifica
efectul climatului continental atat in absorbtia cat i in pierderea
caldurii. Spre exemplu, in Asia, Siberia, Mongolia i Asia Central
ilustreaza foarte clar rolul maselor mari de uscat in definirea
climatului temperat continental tipic. Celalalt factor determinant
il reprezinta lanturile muntoase inalte, care retin umiditatea
transportata de nori. Spre exemplu, in America de Nord, din cauza
orientarii lanului Muntilor Stncoi: de la nord spre sud-vest i
sud-sud-vest, toate zonele situate la est de acestia au clima
temperat continental, din cauza barieriei naturale a Stncoilor. Ca
un contraexemplu se poate meniona lantul Alpilor, care desi
suficient de inalt, fiind orientat de la vest la est, nu blocheaza
accesul masiv al umiditatii oceanice inspre interiorul
continentului european.
Europa are o clima temperat-continentala care se intinde intre
40 si 60 grade latitudine nordica si este specifica regiunilor
interioare ale continentelor. Verile sunt foarte calduroase.
Temperatura medie a lunii iulie este de 20 grade Celsius si cea
maxima de 40 grade Celsius. Iernile, in schimb sunt foarte geroase.
Temperaturile minime pot ajunge la -40grade Celsius. Vanturile cele
mai frecvente bat dinspre nord si nord-est. Cantitatea de
precipitatii scade spre interiorul continentelor, unde climatul
capata un caracter arid, secetos. Clima temperat-continentala din
emisfera nordica este localizat n: - partea centrala si de est a
Europei, - interiorul Asiei, cu pustiurile ei reci, - partea
centrala a Americii de Nord. In emisfera sudica aceast clim exist
doar in sudul Americii de Sud. Vegetatia specifica acestor regiuni
este stepa. Aici se gasesc ierburi marunte si multi arbusti. ln
zonele de stepa cresc ierburi scunde, care se dezvolta in climatul
temperat-continental in continuarea padurilor de foioase. Sub
denumirea de stepe sunt cunoscute ierburile din Europa si Asia.
12.2.3. Zonele climatelor reci Se dezvolta in regiunile
circumpolare ale ambelor emisfere dincolo de latitudinile nordice i
sudice de 60-65C i cuprind 4 mari tipuri de climat: subpolar marin,
subpolar continental, polar i polar excesiv. 12.2.3.1. Climatul
subarctic (subpolar) Zona boreala (greaca Boreas - Vant din nord
sau "Boreas" care este zeul vantului. Aceasta zona se intinde in
emisfera nordica intre paralela de 50 i 70 de grade. Zona este
caracterizata printr-o clima rece cu o temperatura medie intre 0 -
10C, cu vegetatie unde predomina coniferele, taigaua i vegetatia de
tundra. La granita cu zona temperat mai apar padurile mixte, de
foioase i conifere, regiuni de stepa cu o clima continental.
Regiunea zonei boreale se intinde pe circa 12 miliarde de hectare
ceaa ce reprezint 13 % din suprafata globului terestru. n timpul
verii temperatura este de 10110C. Precipitaiile sunt reduse .Vara
ploua, iarna ninge.
Fig. 8 Arealul de raspandire al pdurilor de conifere din zona
boreal
12.2.3.2. Climatul polar este rspndit ntre 70-90 grade
latitudine nordic i sudic, cuprinznd Oceanul Arctic i Antarctica.
Climatul rece polar este explicat prin unghiul mic n care razele
solare ating scoara terestr, spre deosebire de regiunile de la
ecuator unde razele solare cad perpendicular pe suprafaa pmntului.
Climatul polar are urmtoarele caracteristici: - temperaturi foarte
sczute tot anul: maxima sub 10 C i minime ntre -30 pn la -50 grade
Celsius - aici a fost atins temperatura minim absolut (-89,2 grade
Celsius) n Antarctica. n regiunile cu climat polar, exist numai o
vegetaie srac de tundr, solul (permafrost) fiind n adncime ngheat
tot timpul anului.