CUPRINS 1. PRECIZARI TERMINOLOGICE 1.1. METAFORA CA PROCEDEU ARTISTIC 1.2. METAFORA CA INSTRUMENT PSIHOTERAPEUTIC 2. POVESTILE, CA FORME INCIPIENTE ALE METAFOREI TERAPEUTICE MODERNE 3. METAFORA CA MODALITATE DE ACCESIBILIZARE A DISCURSULUI PSIHOTERAPEUTIC 4. METAFORA IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE 4.1. METAFORA SI PSIHANALIZA 4.2. METAFORA SI NEUROPROGRAMAREA LINGVISTICA 4.3. METAFORA SI TERAPIA FAMILIEI 4.4. METAFORA SI PSIHOTERAPIA ERICKSONIANA 4.4.1. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE STIMULARE A EMISFEREI DREPTE 4.4.2. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE COMUNICARE CU INCONSTIENTUL 4.4.3. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE SCHIMBARE TERAPEUTICA 4.4.4. STRATEGII DE COMUNICARE METAFORICA ERICKSONIANA 4.4.5. PARTICULARITATI ALE ABORDARII METAFORICE EICKSONIENE 4.4.6. INFLUENTA ABORDARII ERICKSONIENE ASUPRA ALTOR TERAPII 5. FUNCTIILE METAFOREI TERAPEUTICE 5.1. FUNCTIA DE OGLINDIRE 5.2. FUNCTIA REGRESIVA 5.3. FUNCTIA DE MODEL 5.4. FUNCTIA DE MEDIATOR 5.5. FUNCTIA DE DEPOZITARE 5.6. FUNCTIA DE RESEMNIFICARE 5.7. FUNCTIA DE TRANSMITERE A TRADITIILOR 5.8. FUNCTIA TRANSCULURALA 6. REGULI DE ALCATUIRE SI UTLIZARE A METAFOREI CA INSTRUENT
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
CUPRINS
1. PRECIZARI TERMINOLOGICE
1.1. METAFORA CA PROCEDEU ARTISTIC
1.2. METAFORA CA INSTRUMENT PSIHOTERAPEUTIC
2. POVESTILE, CA FORME INCIPIENTE ALE METAFOREI TERAPEUTICE MODERNE
3. METAFORA CA MODALITATE DE ACCESIBILIZARE A DISCURSULUI PSIHOTERAPEUTIC
4. METAFORA IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE
4.1. METAFORA SI PSIHANALIZA
4.2. METAFORA SI NEUROPROGRAMAREA LINGVISTICA
4.3. METAFORA SI TERAPIA FAMILIEI
4.4. METAFORA SI PSIHOTERAPIA ERICKSONIANA
4.4.1. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE STIMULARE A EMISFEREI DREPTE
4.4.2. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE COMUNICARE CU INCONSTIENTUL
4.4.3. METAFORA ERICKSONIANA CA MIJLOC DE SCHIMBARE TERAPEUTICA
4.4.4. STRATEGII DE COMUNICARE METAFORICA ERICKSONIANA
4.4.5. PARTICULARITATI ALE ABORDARII METAFORICE EICKSONIENE
4.4.6. INFLUENTA ABORDARII ERICKSONIENE ASUPRA ALTOR TERAPII
5. FUNCTIILE METAFOREI TERAPEUTICE
5.1. FUNCTIA DE OGLINDIRE
5.2. FUNCTIA REGRESIVA
5.3. FUNCTIA DE MODEL
5.4. FUNCTIA DE MEDIATOR
5.5. FUNCTIA DE DEPOZITARE
5.6. FUNCTIA DE RESEMNIFICARE
5.7. FUNCTIA DE TRANSMITERE A TRADITIILOR
5.8. FUNCTIA TRANSCULURALA
6. REGULI DE ALCATUIRE SI UTLIZARE A METAFOREI CA INSTRUENT PSHIOTERAPEUTIC
6.1. COLECTAREA DE INFORMATII RELEVANTE PSIHOTERAPIEI
6.2. CONSTRUIREA METAFOREI TERAPEUTICE
6.3. RELATAREA METAFOREI IN STARE DE VEGHE SAU HIPNOTICA
“Maestrul vorbea frecvent in parabole si ii placea sa dea ca exemplu diferite povestiri.
Cineva din afara manastirii l-a intrebat pe un discipol de unde le scoate.
- De la Dumnezeu, a venit raspunsul. Daca Dumnezeu doreste sa fii vindecator, iti trimite
pacienti. Daca Dumnezeu doreste sa invatator, iti trimite elevi. Daca vrea sa fii Maestru, iti
trimite povestiri”
(Anthony de Mello- “Absurditati la minut”)
“- Ce vi se pare original la acest om? a intebat vizitatorul. In fond nu face decat sa relateze
povesti, proverbe si zicatori preluate de la alti maestri.
O femeie - discipol a zambit. Ea a inceput sa povesteasca:
am avut candva o femeie care facea o tocatura de carne – ceva nemaipomenit! I-am spus odata:
- Cum Dumnezeu o faci, draga mea? Trebuie neaparat sa-mi dai reteta!
Fata femeii a inceput sa straluceasca de mandrie:
- Va spun, cucoana, cum sa nu... Carnea n-ar fi nimic, piperul nici atat, verdeturile – un fleac...
dar cand ma arunc pe mine in tocatura si incep sa o framant...Asta-i tot secretul!”
(Anthony de Mello- “Absurditati la minut”)
“Maestrul le vorbea discipolilor in parabole si povestioare, pe care acestia le ascultau cu
placere, dar si cu frustrare, caci ar fi dorit sa auda ceva mai profund.
Maestrul a ramas insa de neclintit. La toate obiectiile, el le raspundea:
-Dragii mei, trebuie sa intelegeti ca cea mai scurta distanta dintre un om si Adevar este o
istorioara.
Altadata le-a spus:
- Nu priviti parabolele cu usurinta. O modeda de aur este gasita cu ajutorul unei lumanari care
nu costa decat cativa gologani. Adevarul cel mai profund poate fi gasit cu ajutorul unei
povestiri simple.
(Anthony de Mello- “Intelepciune la minut”)
1. PRECIZARI TERMINOLOGICE
1.1.Metafora ca procedeu artistic
Metafora, una dintre cele mai vechi notiuni ale stiintei limbajului (prima sa descriere a fost facuta de
Aristotel), este definita in retorica traditionala ca “o figura de stil prin care un cuvant sau o expresie
denotand un tip de obiect sau actiune este folosit in locul altuia pentru a sugera o asemanare sau analogie
intre ele” si presupune “ transferul relatiei dintre un set de obiecte si celalalt set in scopul unei explicatii
succinte”. Deci, metaforele sunt acele figuri de stil ce desemneaza un obiect printr-un cuvânt sau expresie
care este propriu altuia (ex: durere „fulgeratoare”, „povara” gândurilor, „primavara” vietii etc. )
Importanta metaforei in actul comunicarii a fost subliniata de multi lingvisti si filozofi, deoarece ea:
- permite evidentierea semnificatiilor ascunse rationalitatii;
- verbalizarea unor realitati psihologice, strict individuale.
- topesc distanta lingvistica dintre oameni si netezesc asperitatile comunicarii
Totusi, metaforele sau simbolurile descrise de filosofi sau lingvisti nu vizeaza decat descrierea unui
lucru sau a unei fiinte si iau, de cele mai multe ori, forma unei expresii sau fraze. Evenimentele sau
procesele mai complexe cu greu ar putea fi surprinse de astfel de formulari metaforice.
1.2.Metafora ca instrument psihoterapeutic
Ceea ce numim astazi “metafora terapeutica” nu corespunde nici definitiei pe care o dadea acestui
termen retorica traditionala, nici celei pe care i-au impus-o lingvistica si filosofia contemporana.
Metaforele terapeutice sunt unele din mijloacele cele mai elegante pentru transformare existente
pentru asistarea oamenilor la transformarea personala, vindecare si crestere. Ele sunt povestiri mai mult
sau mai putin complexe, si care se apropie ori se identifica cu ceea ce retorica numeste “alegorie”, “fabula”
si “parabola”. (De aceea, in cadrul prezentei lucrari, de cele mai multe ori, termenul e “metafora
terapeutica” si “poveste terapeutica” vori fi considerati echivalenti.)
Metaforele terapeutice sunt create pe masura nevoilor individuale si structurilor interne ale clientului
si nu trebuie sa dovedeasca neaparat calitati literare, poetice sau filosofice.
Ele capata valoare terapeutica doar in masura in care mijlocesc stabilirea unei relatii intre terapeut,
pacient si problema acestuia.
Deci , metafora terapeutica , prin constructia sa, evidentiaza un conflict si un mod, uneori neasteptat,
1
de rezolvare a acestuia. Când conflictul din poveste se aseamana cu ceea ce traieste clientul, atunci solutia
propusa poate sugera un nou cadru de rezolvare a problemelor sale. Atitudinile si asteptarile clientului sunt
cele care dau, in mod principal metaforei terapeutice forta de transfer a semnificatiilor, impingandu-l in
acest fel, catre cautarea unei semnificatii mai profunde.
Metafora, inteleasa in acest sens, devine practic nelipsita din majoritatea sistemelor teoretice si
tehnicilor de interventie psihoterapeutica.
2
2. POVESTILE, CA FORME INCIPIENTE
ALE METAFOREI TERAPEUTICE MODERNE
(valoarea lor informativa, formativa si curativa,
relevata de-a lungul existentei umane)
Exista inca tendinta actuala de a privi povestile, basmele, povestirile, miturile si parabolele, fie ca
domeniu specific copiilor, fie ca un domeniu specific batranilor intelepti, acestia insa apartinand unui trecut
indepartat de omul contemporan. Ambele mentalitati evidentiaza tot mai mult indepartarea tot mai clara a
societatii actuale de principiile intuitiei si fanteziei, si apropierea sa de principiul asa zisei realizari
rationale.
Cu caracterul lor jucaus si apropierea de fantezie, intuitie si rationalitate, povestile sunt in mod clar
in contrast cu modelele rationale si tehnologice ale societatii industriale moderne. Orientarea spre realizare
a acesteia din urma contrazice esenta povestilor. Se acorda prioritate realizarilor, calitatea relatiilor umane
fiind exilata in fundal. Ratiunea si intelectul sunt mai pretuite decat fantezia si intuitia.
Omul modern uita insa ca:
Povestile si-au dovedit semnificatia pedagogica inca de la inceputurile omenirii, prin
integrarea lor in diferite religii, religia reprezentand problabil, insusi cadrul originar si de referinta al
povestilor. (“Imi voi deschide gura in pilde, voi spune lucruri ascunsede la intemeierea lumii”
(Matei,13,35); “Imi voi deschide gura si voi vorbi in pilde, voi vesti lucruri ascunde de mult, ceea ce am
auzit, ce stim, ce ne-au istorisit parintii nostri (Psalmul 78,2-3)).
Multa vreme, povestile au fost folosite in mod traditional in educatia occidentala si orientala.
Ele erau mijloace prin care se transmiteau si se ancorau in constiinta umana valori, conceptii morale si
modele de comportament. Tocmai valoarea lor considerabila de divertisment le-a facut potrivite pentru
acest lucru. Ele erau “mierea” ce indulcea chiar si ce mai amara lectie, facand-o interesanta. Continutul
povestilor oferea auditorului si membrilor comunitatii forta si siguranta, sugerand solutii pentru
problemele traditionale existente intr-un cerc cultural, social sau politic si satisfacand asrfel nevoia
majora de informare, identificare si sprijin in tratarea problemelor vietii.
3
Povestile din diverse culturi furnizeaza informatii despre regulile si conceptele importante,
prezinta alte idelologii si fac posibila largirea repertoriului de concepte, valori si solutionari a
conflictelor.
Tocmai de aceea, povestile se leaga de un alt proces, si anume, eliminarea limitelor emotionale si a
prejudecatilor referitoare la diferitele moduri de gandire si sentimente care fac ca elementul strain
(politic /cultural/ social/ personal) sa se perceapa ca ceva agresiv, periculos si sa creeze o defensiva,
acolo unde ar trebui sa existe intelegere. De exemplu, cand un occidental sau un american vine seara
acasa, vrea pace si liniste. Cel putin aceasta este regula generala. Se aseaza in fata televizolului, isi bea
berea castigata cu truda si isi citeste ziarul, ca si cum ar spune : “Lasati-ma in pace. Dupa ce am muncit,
din toate puterile am dreptul la acesta”. Pentru el, aceasta inseamna “relaxare”. In Orient, un om se
relaxeaza altfel. Pana sa ajunga acasa, sotia lui deja are invitati cativa oaspeti, rude sau prieteni de
familie si de afaceri. Discutand cu musafirii lui, se simte relaxar, de parca motuo-ul sau ar fi “Oaspetii
sunu un dar de la Dumnezeu”. Nu exista o definitie fixa pentru tot ceea ce constituie “relaxarea”.
Oamenii se relaxaza asa cum au invatat, iar felul cum au invatat este cel obisnuit in familia sau in grupul
lor sau in cercul social in care apartin. La fel ca timpul liber si relaxarea, si obiceiurile, deprinderile si
valorile au multe fatete. Aceasta nu inseamna ca un model este mai bun decat altul, ci mai degraba
inseamna ca sisteme variate de valori au multe de spus unele altora.
Prejudecatile si resentimentele se pot elimina cu ajutorul povestilor transculturale, ele putand fi
considerate o abordare decisiva pentru dezvoltarea empatiei si modificarea constientei, premisa pentru
orice schimbare in politica, economie si comportamentul fata de mediul inconjurator
Povestile au fost utilizate ca elemente de terapie populara, s-au ocupat de conflictele
interioare cu mult inainte ca psihoterapia sa devina o disciplina stiintifica.
Exista nenumarate exemple cum povestile au fost folosite pentru a trata problemele vietii si, in sensul
cel mai larg al cuvantului, ca psihoterapie.
Probabil cel mai cunoscut caz din lume dintre aceste exemple este colectia de povesti O mie si una de
nopti, a caror poveste-ramă arata cum povestile erau folosite pentru a ajuta la vindecarea unui
conducator bolnav psihic. Povestea poate fi privita din doua puncte de vedere: in primul rand, este
tratamentul cu succes al sultanului bolnav de catre Seherezada. In al doilea rand, povestile sunt
tratamente pentru cititori si ascultatori, care, pe masura ce retin continutul povestilor, trag invataminte
din ele si le incorporeaza in propriile ganduri.
Ca o intarire a fortei curative a povestilor, prezentam cateva ritualuri si experiente terapeutice din
diferite zone geografice si culturale:
*In Sutrele hinduse in care sunt mentionate tot felul de reguli pentru ceremoniile domestice se pot citi
4
urmatoarele randuri: “Cand un membru al familei sau un guru moare, sau cand suntem doborati de o
mare nenorocire, trebuie sa stam linistiti cu familia sau cu prietenii toata noaptea si sa ne spunem
povesti unui altuia”.
*In timpul Evului Mediu, savantii arabi au alcatuit pentru medici ghiduri traduse in latina si in alte
limbi, cunoscute sub denumirea de Tables de santé, Tacinum sanitatis. Astfel, intr-unul din aceste
ghiduri scrise de Ibn Bada este scris: “Fiecare familie trebuie sa desemneze o persoana cu rolul de
« confabulator »“; acest “confabulator” era foarte necesar pentru mentinerea sanatatii. El trebuia sa fie
cineva cu simtul umorului si sa cunoasca multe povesti si fictiuni pentru delectarea spiritualui si pentru a
provoca rasul Deci, “confabulatorul” trebuia sa aiba capacitatea de a scurta sau lungi aceste povesti, sa
le amplifice sa le selectioneze in functie de situatie; de asemenea, era necesar sa aiba maniere alese si sa
stea treaza toata noaptea.
*In America Centrala, populatia bastinasa, pana in sec XVII-XVIII, foloseau niste papusi ciudate in
tratarea unor boli. Conform ritualului lor, cand un copil sau un adult se imbolnavea psihic, era adus la un
vindecator, barbat sau femeie. Acesta facea papusi mici ce reprezentau membrii familiei sau animale si,
dupa ce lua o bucata de panza din imbracamintea bolnavului, reconsituia povestea acestuia, facand-o
mai putin infricosatoare; vindecatorul ii spunea bolnavului: “spune in soapta ce te tulbura si pune in
papusile in cutie”; apoi cutia era arsa, ascunsa sau ingropata, dupa care i se spunea bolnavului:
“Problemele vietii tale au luat sfarsit”.
*Practici terapeutice se gasesc si in traditiile populare romanesti. De foarte multe ori, descantecele iau
forma unot metafore care astazi ar putea fi numite povesti terapeutice. Iata cateva tipuri de astfel de
povesti:
”se povesteste, in putine cuvinte, ca boala insotita de altceva a plecat incotrova; ca acel ceva s-a
intors, iar boala nu s-a mai intors la pacient”
”in descantece mai lungi, se povesteste cum s-a mantuit bolnavul de boala prin ajutorul unor fiinte
care savarsesc oarecare actiuni menite sa indeparteze sau sa nimiceasca boala”
“se povesteste despre lucruri ce nu se pot intampla, lucruri absurde; dupa cum aceste lucruri sunt
imposibile, tot asa si boala este pentru pacient (ex: “a manca fara gura”, “a taia fara cutit” )
Si alte povesti au acelasi efect, indiferent daca vin din zona occidentala, europeana sau din alte zone.
Povestile permit crearea legaturii dintre intelepciunea si gandirea intuitiva a Orientului
Mijlociu si noile metode psihoterapeutice din Occident.
Forta limbajului simbolic al metaforelor este vectorul principal utilizat de filosofiile Orientului in
transmiterea adevarurilor profunde promovate de ele. Intelegand faptul ca limbajul logic, rational, prin
insasi rigoarea si disciplina la care forteaza mintea umana, promoveaza o serie de limite si este, prin
5
aceasta, inadecvat intelegerii unor adevaruri mai profunde privind unitatea om-natura-univers, gandirea
orientala integreaza metaforele si povestile in discursuri rafinate, ce au ca scop vehicularea de
paradoxuri menite sa saprga automatismele gandirii logice.
Utilizarea intentionata si constienta a metaforelor, ca mijloc de accesare a resurselor inconstiente le- au
transformat pe acestea in instrumente extrem de eficiente in tratamentul psihoterapeutic modern.
Exista inca o apropiere indubitabila intre psihismul uman si arta de a comunica prin intermediul
povestilor– visele din timpul somului, atractia pentru anumite cantece, texte, expresii cotidiene etc. ce
corespund, macar partial, evenimentelor si problemelor cu care omul se confrunta la un moment dat. (De
exemplu, multe dintre expresiile din viata de zi cu zi sunt metafore : “timpul inseamna bani”, “a fi direct
la ţintă”, “a demola pledoaria celuilalt” etc.). Este foarte interesant de observat că, în timpul proceselor
de socializare sunt achiziţionate metafore care, de fapt, nu faciliteaza adaptarea la realitatea obiectiva
lumii, ci la realitatea minţii altora. Apare astfel un proces permanent de schimb si de transormare a
metaforelor cotidiene, in efortul de a apropia realitatea celuilalt la realitatea proprie si invers (De
exemplu: „Viaţa este ca o vacanţă”, „Şansa este ca un tren”, „A prins ultimul tren!”, „Cărţile sunt cel
mai bun prieten al omului!” etc.)
6
3. METAFORA
CA MODALIATE DE ACCESIBILIZARE
A DISCURSULUI PSIHOTERAPEUTIC
Multe din sistemele simbolice promovate de psihoterapie, sfarsesc in cele din urma prin a deveni
ideologii ce utilizeaza un limbaj unidimensional, inadecvat exprimarii si rezolvarii problemelor cotidiene,
precum: relatiile cu celalalt, relatia cu timpul, cu sexul cu moartea etc. Astfel, multi oameni aflati in
dificultate se simt excesiv de impovarati cand se confrunta cu concepte abstracte si cu teorii psihoterapice
pe care nu le pot integra in viata lor obisnuita.
Povestea urmatoare ilustreaza consecintele negative ce pot aparea, ca urmare a nepotrivirii
registrelor conceptuale a partenerilor implicati in terapie:
“Maestrul, dorind sa arate discipolilor consecintele neadaptarii discursului la nevoile si
perceptia celuilalt, a spus urmatoarea parabola:
- Fierarul satului a gasit un ucenic dornic sa munceasca din greu pentru un salariu foarte
mic. Fierarul a inceput imediat sa il instruiasca pe baiat: «Dupa ce scot fierul incins din foc,
il asez imediat pe nicovala. Cand vezi ca dau din cap, loveste-l cu ciocanul». Ucenicul a facut
exact ceea ce intelesese el ca i s-a spus.
A doua zi, el era noul fierar al satului.”
De vreme ce psihoterapia nu se desfasoara doar intre specialisti, ci reprezinta o punte pentru clientii
nespecialisti, este esential ca psihoterapia sa devina comprehensibila pentru acestia.
O modalitate extrem de eficienta prin care comprehensiunea poate fi stimulata in psihoterapie este
utilizarea metaforei, tocmai pentru pentru ca ea pastreaza in construnctia sa legaturi intime cu semnificatiile
si evenimentele umane, sociale si spirituale, oferind posibile solutii la problemele vietii. Astfel prezentarea
unor noţiuni de terapie (ce se doresc a fi intelese de catre client), într-o forma metaforei, poveştii, pildei,
face posibilă asimilarea usoara su profunda a lor, tocmai pentru ca se evita confruntarea cu conceptele prea
abstracte care, nu sunt pe înţelesul oricui.
De asemenea, fiind independenta de lumea nedeslusita a clientului si nedeclansandu-i rezistenta la
dezvaluirea slabiciunilor lui, metafora folosita constient in terapie, ajuta clientul sa dezvolte o noua
atitudine fata de problemele sale.
7
4. METAFORA
IN DISCURSUL UNOR SCOLI TERAPEUTICE
4.1. Metafora si psihanaliza
Propunandu-si sa descrie arhitectonica complexa a personalitatii, precum si tehnicile de influentare
terapeutica ale acesteia, Freud a utilizat in mod frecvent metaforele. De altfel, majoritatea conceptelor
utilizate de Freud sub expresia condensata a metforei: complexul lui Oedip, complexul castrarii etc.
Prelegerile de psihanaliza contin multe metafore referitoare la inconstient, rezistenta, interpretare.
Manifestarile clinice, simptomele pacientilor nu sunt altceva decat exprimari metaforice ale continuturilor
psihologice refulate. Inconstientul – concept central al teoriei psihanalitice – are o structura metaforica; el
se serveste de un anume simbolism, care uneori variaza de la o persoana la alta, dar care prezinta trasaturi
generale si se reduce la anumite tipuri de simboluri , asa cum le regasim in mituri si basme.
In aceste conditii, travaliul psihanalitic, ce-si propune constientizarea si integrarea continuturilor
psihice refulate, utilizeaza in mod frecvent o comunicare de tip metaforic.
Insa, comunicarea metaforica a psihanalizei se supune unei limitari. Si acesta limitare vine din
faptul ca ea nu face diferentierea dintre nivelul literal si metaforica al mesajelor clientului. Pornind de la
una dintre celebrele reflexii asupra comunicarii “harta nu este teritoriul”, psihanaliza reprezinta o teorie
care confunda harta cu teritoriul, vazand drama oedipiana nu ca o metafora, o harta ci ca un fapt literal, un
teritoriu.
Analizand locul metaforei in comunicarea terapeutica pshihanalitica, constatam totusi ca psihanaliza
copiilor presupune deseori jocuri de rol, in cursul carora copilul si terapeutul joaca scenarii propuse de
copil. Desi in tehnicile initiale, analogiile evidente intre dorintele si temerile personajelor imaginare si cele
ale copilului care le-a imaginat nu-i sunt direct comunicate acestuia, practicile recente, indeosebi cele de
inspiratie kleiniana, includ, deseori, comunicarea analogiilor si a interpretarilor scenariilor pacientului-
autor.
8
4.2. Metafora si neuroprogramarea lingvistica
Initiatorii programarii neurolingvistice (P.N.L) , Bandler si Grinder, considerau ca prin metafora se
regasesc principalele idei promovate de M.Erickson si de Scoala de la Pao Alto.
Combinand observatiile personale cu cele efectuate asupra activitatii lui Erickson in clinica sa,
acestia propun un mecanism ce ar putea explica modul de operare al metaforei. Acesta presupune treceri
(modificari) succesive ale limbajului metaforic prin trei stadii diferite:
1) Nivelul semnificatiilor exterioare – metafora reprezinta o structura exterioara (de suprafata) a
intelesului in cuvintele povestirii;
2) Aceasta actualizeaza o strcutura asociata, mai profunda a intelesurilor, care este indirect relevata
ascultatorului
3) La randul ei, aceasta structura activeaza o structura profunda regenerata a intelesurilor care este
direct revelata ascultatorului.
Cele trei stadii ale limbajului metaforic evidentiaza faptul ca metafora nu “vorbeste” prin ea insasi,
ci intelesul ei trebuie sa intre in rezonanta cu universul personal al ascultatorului pentru a capata cu
adevarat valoare terapeutica.
Acest proces poate fi reprezentat ca in figura de mai jos:
Deci, o metafora este in esenta o constructie ce plaseaza “realitatea” clientului la un anume nivel,
dand posibilitatea unei perceptii extinse a realitatii. Semnificatia acesteia insa nu sta in evenimentele
specifice ce formeaza continutul (“structura de suprafata” a acesteia), ci mai degraba in tiparele subiacente
sau principiile pe care le transmite (“structura asociata”), actiunea povestii servind doar ca o vizibila punte
de legatura intre ascultator si mesajul ascuns al povestii.
Daca principiile indirecte ale metaforei (“structura asociata”) determina clientul sa parcurga si cea
de-a treia etapa - activarea acel tip de cautare, prin care relationeaza metafora cu el insusi, generand
intelesul cel mai relevant pentru experienta sa actuala (“structura profunda regenerata”), atunci metafora
capata cu adevarat putere terapeutica. Fara corelatiile invizibile ale cercetarii personale, mesajul nu trece
niciodata “podul”.
O data conectarea realizata, se stabileste o relatie interactiva intre poveste si lumea interioara a
9
Sructura semnificatiilor exterioare: “X si Y se despart”
Sructuri profunde asociate:
“Despartirile sunt triste”
Podul conexiunii personale:
(structura profunda regenerata)
“Am fost trist la moartea tatalui meu”
ascultatorului, prin care povestea traieste si se dezvolta in continuare.
In concluzie, in viziunea neuroprogramarii lingvistice, metaforele terapeutice incurajeaza oamenii
sa se focalizeze pe relatiile de structura profunda intre realitatea lor si cea a povestii, Valoarea terapeutica a
acesteia constand in similaritatea structurii sale de profunzime cu structura de profunzime a problemei
(proprietatile formale) chiar si atunci cand aspectele de la nivelul de suprafata si detaliile (continutul) sunt
foarte diferite.
4.3. Metafora si terapia familiei
In acord cu teoria psihanalitica, psihoterapia familiei considera ca simptomul, comportamentul
“problema”, poate fi metafora sau simbol altor comportamente sau relatii din sistemul familial.
In psihoterapia familiei trebuie evitata confruntarea dintre modelul propus de terapeut si cel al
familiei, prin adoptarea unei perspective interactioniste de tip evolutiv in care cele doua modele se
transforma reciproc pana la atingerea echilibrului concretizat intr-un model ce apartine in egala
masuracelor doi termeni ai relatiei.
Pentru ca doua sisteme sa fie realmente in interactiune in cadrul unui proces creativ, trebuie ca intre
ele sa existe o discontinuitate, o marja de indecidabilitate (un teren al nimanui, un loc in care nimeni nu ia
decizii definitive). Dintr-o astfel de perspectiva, povestea terapeutica joaca rolul de a marca metaforic acest
spatiu “indecidabil” care se poate numi spatiu terapeutic. Ea, povestea terapeutica, introduce o articulatie
supla a modelelor prezente (ale terapeutului si ale familiei) si impiedica blocajul ce ar putea rezulta dintr-o
situatie de monopol. Ea ocupa spatiul terapeutic ca “obiect flotant” care nu apartine in mod propriu nici
familiei, nici terapeutului, dar care are o linie de apartenetna la ambii termeni.
Prezentam cateva strategii prin care metafora este utilizata in aceasta orientare psihoterapeutica:
Spre desosebire de alte abordari in care povestea utilizata de terapeut vehiculeaza in acelasi timp atat
problema, cat si alternativele de solutionare, in cazul psihoterapiei familiale, clientii isi pot crea
propriile metafore si tot ei pot gasi solutiile adecvate.
Pentru evitarea rezistentelor, psihoterapia familiala utilizeaza insusi demersul terapeutic, la nivel
metaforic. Astfel, terapeutul selecteaza cele mai importante elemente ale situatiei pe care le
translateaza in echivalente metaforice si le prezinta ca ingrediente ale unei povesti probleme sau ale
unui joc pe care cuplul sau individul le vor dezvolta.
Astfel, de pilda, fiecare din cei doi membri ai cuplului pot primi spre rezolvare o problema care este o
metafora a dificultatilor cu care cuplul se confrunta. Povestea apartine astfel, in egala masura
terapeutului care a construi-o, dar si familiei care i-a furnizat materialul psihologic necesar si care o va
completa. Ambele parti au aceleasi drepturi de a o contesta, modifica sau apara.
10
O alta modalitate de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala o constituie prescrierea unor acte
simbolice. Prin acestea, clientul devine chiar protagonistul povestii si trebuie sa ia atitudine in raport cu
mediul simbolic. Aceasta strategie, aplicata mai ales la persoanele cu comportamente compulsive
autodestructive, implica infaptuirea repetitiva, de catre client, a unor acte simbolice autodestructive,
dar fara consecinte autodestructive. (Astfel, clientul poate fi pus sa loveasca un obiect sau sa urce un
portiune de scari sau sa stinga un foc etc.).
Comportamentele de acest tip sunt de obicei incercari de a pedepsi pe cineva care nu manifesta
suficienta dragoste si atentie pentru client. De aceea, actul simbolic trebuie sa implice o anumita
pedepsire simbolica a acestora (De exemplu, in cazul unei persoane bulimice, terapeutul poate aranja
ca familia sa cumpere tot ceea ce prefera ea sa manance si, in prezenta familiei, aceasta sa amestece si
sa striveasca toate alimentele cu mainile sale, pentru a simboliza ce se intampla cu stomacul sau cand
difera mancarea. Dupa amestecarea mancarii, aceasta este aruncata la toaleta. Daca toaleta se infunda,
membrul familiei pe care pacienta doreste sa il pedepseasca simbolic ca nu ii acorda atentia sau
dragoste solicitata, este singurul care desfunda toaleta.).Actul simbolizeza astfel, nu numai ce-si face
clientul lui insusi, dar si situatia in care isi pune familia.
O modalitate deosebita de utilizare a metaforei in psihoterapia familiala este de a face apel la un obiect
metaforic. Deseori, acesta este concretizarea materiala a unei metafore verbale,a unor semnificatii
simbolice atribuite acestuia de familie si de terapeut (De exemplu, un plic ce semnifica problema
ascunsa despre care evita clientul sa vorbeasca, un plic cu un “secret”).
Obiectul metaforic apartine deopotriva universului obisnuit al familiei, dar si noii realitati pe care o
creeaza relatia terapeutica dintre familie si terapeut. El exprima intr-o maniera vizibila si concreta
relatiile, regulile, comportamentele familiei sau ale unuia din membrii sai.
La fel ca povestea terapeutica, obiectul metaforic permite terapeutului sa evite absorbtia lui intr-o
situatie dificila si confuza, ramanand in exteriorul unui proces care implica in mod direct obiectul
metaforic si familia.
Decentrarea terapeutului – favorizata de obiectul metaforic – are mecanisme asemanatoare inductiei
hipnotice. Astfel, la fel cum hipnotizatorul se serveste de un obiect pentru a provoca o stare de transa,
terapeutul se foloseste de obiectul metaforic pentru a provoca in interiorul sistemului o stare de
curiozitate si tensiune in crestere. Actiunea se concentreaza asupra obiectului metaforic, permitand
terapeutului sa se decentreze.
Obiectul metaforic permite astfel sa introduca un cod nou in definirea si interpretarea faptelor
petrecute, cod ce va provoca o serie de procese de redefinire intre diferiti membri ai familiei si intre
acestia si terapeut.
11
La virtutile terapeutice ale metaforei, deja evidentiate pana in prezent, obiectul metaforic adauga una
deosebita: prezenta sa materiala in timpul sedintei. Astfel, prezenta fizica a obiectului metaforic
permite teraputului:
sa stabileasca un scop terapeutic comun si membrilor familiei sa verbalizeze anumite probleme
care ii implica emotional pe toti ceilalti
sa impuna o directie pe car eo doreste, negand, in aprenta, orice forma de implicare; cand un
membru al familiei nu urmeaza directia dorita sau rezista, obiectul este trecut altcuiva pentru a-l
ajuta pe primul;
sa se retraga din joc cand situatia devine periculoasa, sau sa creeze un impas, relansand mingea
in terenul familiei si verificand, din exterior, ceea ce se intampla;
sa elimine factorii de interferenta pe linia interventiei programate si sa solicite revenirea la
aceasta la sfarsitul fiecarei paranteze interactive
Insa, pentru a fi eficient, obiectul trebuie plasat intr-un anume moment al terapiei, in functie de
obiectivele acesteia. In caz contrar, se poate ajunge nu numai la esecul metodei, ci si al intregii terapii.
4.4. Metafora si psihoterapia ericksoniana
Milton Erickson, maestru in domeniul metaforei, obisnuia sa spuna povesti fara raport direct cu
problema pacientului, sau, pur si simplu, povesti absurde, care aveau ca scop destabilizarea sau
dezorganizarea constientului. Astfel, repeta fraze precum: „Exista lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le
stiti. Când veti stii ceea ce nu stiti ca stiti, atunci va veti schimba.” Acest tip de formulare misterioasa si
fascinanta provoaca pacientul sa caute in el insusi resursele necesare schimbarii asteptate.
Abordarile sale terapeutice abundau in metafore, unele bazandu-se pe experienta personala, altele
inspirate din experienta pacientilor sai. Utilizarea inovativa a metaforelor in psihoterapie de catre Erickson
nu a fost initial apreciata ca atare. Erickson insusi nu a teoretizat aspectele referitoare la utilizarea
metaforelor terapeutice, cand, cum si dece acestea influenteaza schimbarea terapeutica.
Colaborarea ulterioara cu E.Rossi a condus la elaborarea unor teoretizari in acest domeniu, ce au
valorificat experienta lor in domeniul metaforelor si sugestiilor indirecte precum si cercetarile
psihofiziologice privind functiile celor doua emisfere cerebrale, si comunicarea cu inconstientul.
4.4.1. Metafora ericksoniana ca mijoc de stimulare a emisferei drepte
Studiile indica faptul ca cele doua jumatati ale creierului, cele doua emisfere, opereaza in
conformitate cu doua sisteme distincte de procesare a informatiei. Emisfera stanga este raspunzatoare
pentru concluziile logice, pasii analitici si componentele verbale ale comunicarii. Cu alte cuvinte, emisfera
stanga este orientata spre relatia cu mediul, spre realizari fiind reprezentantul comprehensiunii logice si al
ratiunii. Emisfera dreapta, care de obicei nu este dominanta, asigura imaginea de ansamblu,
12
comprehensiunea unificata, perspectivele metaforice si asocierile emotionale, mai putin cenzurate.
Emisfera dreapta este astfel orientata spre modelarea emotionala, fiind “locul” intuitiei si al fanteziei, al
gandirii euristice.
Astfel, avand in vedere ca emisfera dreapta este mult mai implicata decat cea stanga in medierea
proceselor emotionale si imagistice, s-ar putea afirma ca simptomele psihosomatice inconstiente sunt
procesate de functii cerebrale apartinand emisferei drepte. Si daca simptomele sunt expresii ale limbajului
emisferei drepte, utilizarea limbajului metaforic ar putea fi un mod de a comunica direct cu emisfera
dreapta in propriul sau limbaj si nu indirect, prin apelul la comunicarea logica a emisferei stangi (care, de
multe ori, nu reuseste sa scoata suficient de des clientul din problemele sale.)
Valoarea metaforei in terapie rezulta deci, tocmai din faptul ca ea poate ocoli rezistenta constienta,
servind la a stimularea creativitatii si a gandirii laterale in relatie cu o problema a clientului. Ea ofera
exemple ale procesului de gandire in noi moduri. Desi pare sa contrazica logica si obisnuinta, metafora
permite persoanei sa faca un salt enorm afara din rigizii algoritmi ai problemelor sale si a solutilor deja
incercate. Iata de ce, de multe ori, abordarea metaforica (care apeleaza la emisfera dreapta) are o eficienta
mai rapida decat cea psihanalitica.
Deci, pornind de la teoria asimetriei functionale a celor doua emisfere, metafora capata in
psihoterapie valori noi - stimularea si eliberarea intentionata in procesul terapeutic a intuitiei si fanteziei
clientului-, facilitand astfel: comunicarea pozitiva, empatia, schimbarile de perspectiva, acceptarea si
stimularea de noi alternative. Aceste aspecte devin extrem de importante din punct de vedere terapeutic,
atunci cand numai judecata si ratiunea nu pot surmonta problemele clientului.
4.4.2. Metafora ericksoniana ca mijoc de comunicare cu inconstientul
M.Erickson a fost foarte talentat in ceea ce ulterior s-a numit “comunicarea pe doua nivelui” –
constienti / inconstient. In timp ce constientul era ocupat cu prelucrarea mesajului (in forma conceptelor,
ideilor, imaginilor), un alt mesaj putea fi strecurat de catre terapeut in inconstient, folosind implicatiile,
analogiile. Gandirea metaforica ofera un pasaj subtil intre constient si inconstient, fiind asemeni unui Cal
Troian.
M.Erickson a pus accent acest tip de comunicarea indirecta, asa numit “inconstienta”, prin utilizarea
anecdotelor si a metaforelor pentru schimbarea cadrului de referinta experiential, acestea activand
asociatiile inconstiente ce intrerup vechiul raspuns comportamental prin generarea de noi intelesuri care, la
randul lor, produc noi raspunsuri comportamentale. Se initia astfel un proces circular autogenerativ ce