1 MEMORIU DE ACTIVITATE l. DATE BIOGRAFICE - Numele şi prenumele : MOGOS DAN GABRIEL - Anul, luna, ziua şi locul naşterii : 1948, decembrie, 10, municipiul CRAIOVA - Starea civilă : căsătorit; soţia MOGOŞ OLGUŢA MARIA, profesoară gradul I limba engleză Liceul Carol I, Craiova. - Copii : - Mogoş Dan Lucian Ştefan – doctorand chirurgie generală, preparator universitar - UMF Craiova - Mogoş Gabriel Florin Răzvan – doctorand chirurgie generală, preparator universitar - UMF Craiova. Limbi străine : Engleză şi Franceză Hobby: muzica şi pictura 2. STUDII GIMNAZIALE ŞI LICEALE În anul 1962 am absolvit şcoala generală (şcoala generală numărul 8, Craiova) cu media 10 (zece) fiind şef de promoţie. În perioada 1962 - 1966 am urmat cursurile Liceului “Tudor Arghezi“ din Craiova; am fost şef de promoţie, iar bacalaureatul 1-am susţinut în sesiunea iunie 1966 secţia reală obţinând Diploma de bacalaureat seria A numărul 36870 la 20 august 1966. 3. STUDII UNIVERSITARE În 1966 am susţinut concursul de admitere la I.M.F. Bucureşti, Facultatea, de Medicină Generală (locul IV, media 9,05). Am absolvit facultatea în 1972 cu media generală 9,80. Examenul de diplomă l-am susţinut în septembrie 1972 având ca lucrare de diplomă "Plastia cu piele totală perforată în tratamentul pierderilor de substanţă ale peretelui abdominal” obţinând Diploma de doctor - medic cu numărul 119293 eliberată de I.M.F. Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală la 17 IV 1974 cu numărul 3968. 4. SPECIALITATEA PRINCIPALĂ · intern clinic prin concurs (1971 - 1974) În anul 1971 am devenit medic intern clinic prin concurs (locul III - grupa specialităţilor chirurgicale) al spitalelor din Bucureşti pentru o perioadă de 3 ani, timp în care am avut şansa de a fi instruit şi de a lucra sub atenta îndrumare a unor maeştri ai chirurgiei româneşti (Prof. Dr. Doc. I. Juvara, Prof. Dr. Doc. Al. Prişcu, Prof. Dr. Doc. Th. Burghele, Prof. Dr. Doc. E. Papahagi, Prof. Dr. Doc. N.N. Gheorghiu). În această perioadă am efectuat următoarele stagii : - 1971 - 1972 - intern în clinica de chirurgie a spitalului de urgenţă Bucureşti - şef de clinică Prof. Dr. Doc Emil Papahagi. Stagiul a fost o continuare a perioadei de externat (efectuat în aceeaşi clinică) şi din această perioadă datează primele mele intervenţii chirurgicale.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
MEMORIU DE ACTIVITATE
l. DATE BIOGRAFICE
- Numele şi prenumele : MOGOS DAN GABRIEL
- Anul, luna, ziua şi locul naşterii : 1948, decembrie, 10, municipiul CRAIOVA
- Starea civilă : căsătorit; soţia MOGOŞ OLGUŢA MARIA, profesoară gradul I limba
engleză Liceul Carol I, Craiova.
- Copii : - Mogoş Dan Lucian Ştefan – doctorand chirurgie generală, preparator
universitar - UMF Craiova
- Mogoş Gabriel Florin Răzvan – doctorand chirurgie generală, preparator
universitar - UMF Craiova.
Limbi străine : Engleză şi Franceză
Hobby: muzica şi pictura
2. STUDII GIMNAZIALE ŞI LICEALE
În anul 1962 am absolvit şcoala generală (şcoala generală numărul 8, Craiova) cu
media 10 (zece) fiind şef de promoţie.
În perioada 1962 - 1966 am urmat cursurile Liceului “Tudor Arghezi“ din Craiova;
am fost şef de promoţie, iar bacalaureatul 1-am susţinut în sesiunea iunie 1966 secţia reală
obţinând Diploma de bacalaureat seria A numărul 36870 la 20 august 1966.
3. STUDII UNIVERSITARE
În 1966 am susţinut concursul de admitere la I.M.F. Bucureşti, Facultatea, de
Medicină Generală (locul IV, media 9,05).
Am absolvit facultatea în 1972 cu media generală 9,80.
Examenul de diplomă l-am susţinut în septembrie 1972 având ca lucrare de diplomă
"Plastia cu piele totală perforată în tratamentul pierderilor de substanţă ale peretelui
abdominal” obţinând Diploma de doctor - medic cu numărul 119293 eliberată de I.M.F.
Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală la 17 IV 1974 cu numărul 3968.
4. SPECIALITATEA PRINCIPALĂ
· intern clinic prin concurs (1971 - 1974)
În anul 1971 am devenit medic intern clinic prin concurs (locul III - grupa
specialităţilor chirurgicale) al spitalelor din Bucureşti pentru o perioadă de 3 ani, timp în care
am avut şansa de a fi instruit şi de a lucra sub atenta îndrumare a unor maeştri ai chirurgiei
româneşti (Prof. Dr. Doc. I. Juvara, Prof. Dr. Doc. Al. Prişcu, Prof. Dr. Doc. Th. Burghele,
Prof. Dr. Doc. E. Papahagi, Prof. Dr. Doc. N.N. Gheorghiu). În această perioadă am efectuat
următoarele stagii :
- 1971 - 1972 - intern în clinica de chirurgie a spitalului de urgenţă Bucureşti - şef de
clinică Prof. Dr. Doc Emil Papahagi.
Stagiul a fost o continuare a perioadei de externat (efectuat în aceeaşi clinică) şi din
această perioadă datează primele mele intervenţii chirurgicale.
2
- septembrie 1972 - iunie 1973 - intern în clinica de chirurgie a spitalului “Ion.
Cantacuzino“ Bucureşti - şef de clinică Prof. Dr. Doc I. Juvara.
Acest stagiu îl reţin ca fiind deosebit de folositor însuşindu-mi multiple noţiuni de
fundamentare ştiinţifică a actului si metodelor chirurgicale, lucrând în, preajma unui colectiv
cu mare experienţă didactică şi chirurgicală.
- iunie 1973 - octombrie 1973 - intern în clinica de chirurgie a spitalului “Panduri
Bucureşti” (şef de clinică Prof. Dr. Doc Th. Burghele), în secţia A.T.I. (Dr. Crivda).
Stagiul a fost ales din necesitatea asimilării unor noţiuni elementare de reanimare şi
terapie intensivă. În această scurtă perioadă am reuşit să conduc personal circa 10 anestezii
generale şi să efectuez peste 40 de intubaţii oro-traheale. Tot aici am asistat la intervenţii
chirurgicale cu profil urologic şi la urmărirea bolnavilor încadraţi în această patologie.
- octombrie 1973 - mai 1974 - intern în clinica de obstetrică şi ginecologie a spitalului
“I. Cantacuzino“ Bucureşti (şef de clinică Prof. Dr. Doc. N.N. Gheorghiu).
Stagiul mi-a fost util iniţiindu-mă în cunoştinţele teoretice şi practice ale chirurgiei
pelvisului.
- mai 1974 - septembrie 1974 - intern în clinica de chirurgie a Spitalului “Colţea“
Bucureşti (şef de clinică Prof. Dr. Doc. Al. Prişcu)
În calitate de intern am căutat să realizez o muncă susţinută, participând la programul
operator, contravizite, gărzi şi activitatea ştiinţifică a clinicilor în. care lucram. În acest fel am
ajuns să-mi însuşesc noţiuni elementare de patologie şi tehnică chirurgicală şi să-mi asigur
chiar o mică statistică operatorie personală în care figurau şi 6 rezecţii gastrice ca operaţii
mari.
· secundar chirurgie generală prin concurs (1974 - 1977)
În anul 1974 am susţinut şi promovat concursul de secundariat obţinând locul I în
grupa de chirurgie generală, în urma căruia am ales Centrul Metodologic Bucureşti pe o
perioadă de 3 ani.
- 1974 – 1975, am urmat cursul de specializare în clinica de chirurgie generală a
“spitalului Fundeni“ sub îndrumarea directă a Prof. Dr. Doc. D. Setlacec. Am absolvit acest
curs obţinând calificativul “FOARTE BINE “. În acest interval am înţeles bazele teoretice şi
tehnice şi am participat direct la o serie de intervenţii chirurgicale de mari proporţii în
chirurgia abdomenului (esogastrectomii totale pentru cancer, duodenopancreatectomii,
anastomoze portocave, etc.).
- 1975 – 1976, secundar în clinica de chirurgie cardio-vasculară a spitalului Fundeni
(şef de clinică Prof Dr. Doc. I. Pop D. Popa) unde am absolvit cursul de perfecţionare
postuniversitar de chirurgie cardiovasculară.
- 1976 – 1977, secundar în clinica de chirurgie generală a spitalului Fundeni, stagiu
deosebit de util pentru pregătirea concursului de medic principal chirurg, bucurându-mă de
îndrumarea directă şi bunăvoinţa Prof. Dr. Doc. D. Setlacec.
3
medic principal de chirurgie generală prin concurs (1 977 - 1991)
În septembrie 1977 am susţinut concursul de medic principal chirurg (locul 1 pe ţară)
fiind confirmat prin ordinul 548 din 1977 al Ministerului Sănătăţii.
- 1977 – 1978, medic principal chirurg la Spitalul Orăşenesc Calafat
- 1978 – 1991, medic principal chirurg (integrare clinică) în Clinica I Chirurgie a
Spitalului Judeţean Craiova (şef de clinică Prof. Dr. Buşu Ion ulterior Prof. F. Ghelase).
Lunga perioadă ca medic principal chirurg (prin discontinuitatea concursului de
primariat) a însemnat etapa maturizării chirurgicale împletind chirurgia de urgenţă cu cea
programată, activitatea ştiinţifică cu cea didactică, totul sub o îndrumare plină de dăruire a
regretatului Prof. Dr. Buşu Ion şi într-un colectiv cu totul deosebit.
În acest context dorind să mă perfecţionez am abordat o gamă largă de intervenţii
chirurgicale trăind alături de satisfacţii şi insuccesele inerente.
medic primar prin concurs (1991 - 2004)
În 1991 am susţinut concursul de medic primar chirurg în Bucureşti, ocupând locul II
(media 9,77), fiind confirmat prin ordinul 800 din 1991 al Ministerului Sănătăţii.
Din 1991 am devenit şeful clinici de chirurgie a spitalului clinic CF Craiova, funcţie
pe care o ocup şi în prezent.
De la absolvirea facultăţii şi până în prezent am obţinut anual calificativul "FOARTE
BINE” şi nu am suferit nici o pedeapsă pe linie profesională sau de altă natură.
alte specializări
Curs de perfecţionare postuniversitar de chirurgie cardiovasculară (Clinice
de Chirurgie cardiovasculară Fundeni, Prof. Dr. Doc. Pop D. Popa) în perioada
1975 – 1976
Curs de chirurgie laparoscopică (Bucureşti, Spitalul Clinic Colţea, Prof. Dr. N.
Angelescu), colocviu susţinut pe data de 24.12.1998
Schimb de experienţă în Anglia (Londra: St. Mark’s Hospital şi The Royal
College of Surgeons of England, Leeds: Teaching Hospilals, The General
Infirmary) în perioada 20.02 – 07.04.2000
Curs de pregătire cu participare internaţională “Cancerul tubului digestiv
superior: esofag, stomac”, “Actualităţi în chirurgia ficatului”, Bucureşti,
aprilie 2000
Curs postuniversitar „Tehnici de bază şi colecistectomie laparoscopică cu
antrenament practic pe porci şi la simulator”, Spitalul Clinic Sf. Ioan, Clinica
Chirurgie Generală, 22-24.10.2003.
Competenţă în chirurgia laparoscopică, certificat seria A nr. 6742
din19.12.2003
Compentenţă în managementul medical - 2005
5. DOCTORAT
În anul 1990 am fost admis la forma de perfecţionare prin doctorat, având conducător
ştiinţific pe Prof. Dr. Doc. P. Georgescu de la Facultatea de Medicină din Craiova.
Tema lucrării a fost "Enterocolita acută necrozantă - studiu clinic şi
experimental".
În iunie 1996 am susţinut teza de doctorat obţinând titlul de doctor în ştiinţe medicale
(diploma seria N numărul 000450 din 9.12.1996 cu numărul 50).
4
6. ALTE TITLURI ŞI GRADE ŞTIINŢIFICE UNIVERSITARE
Asistent universitar prin concurs (1978 –1990) la disciplina de Patologie
Chirurgicală, catedra de Chirurgie a Facultăţii de Medicină din Craiova
Şef de lucrări prin concurs (1990 –1997) la disciplina de Patologie Chirurgicală,
catedra de Chirurgie a Facultăţii de Medicină din Craiova
Conferenţiar universitar prin concurs (1997 –2000) la disciplina de Patologie
Chirurgicală, catedra de Chirurgie a Facultăţii de Medicină Generală, UMF Craiova
Profesor universitar prin concurs din 2000 şi în prezent la disciplina de Patologie
Chirurgicală, catedra de Chirurgie a Facultăţii de Medicină Generală, UMF Craiova
Nemeş R., Paitici P., Chirurgia, vol. XXXV, numărul 2, p. 95-99, 1986.
26. “Aspecte clinice şi terapeutice în icterele mecanice prin parazitoze hepato-biliare”, Buşu Ion, Mogoş Dan., Nemeş R., Chirurgia, vol. XXXV, numărul 3, p. 171-175, 1986.
27. “Atitudinea chirurgicală de urgenţă în ocluziile prin neoplasme colice”, Buşu Ion,
Mogoş Dan., Georgescu I., Nemeş R., Vâlcea V., Chirurgia, vol. XXXVI, numărul 2, p. 95-
100, 1987.
28. “Probleme de tehnică şi tactică chirurgicală în ulcerul postbulbar complicat”, Buşu
Mogoş Dan., Prof. Dr. Busu I. Consft. Chirurgie, Tg. Jiu, 12 V 1979.
15. “Consideraţii etiopatogenice şi terapeutice în ulcerul postbulbar“, Prof. Dr. Buşu I.,
Mustaţă V., Dobrescu D., Gugilă I., Mogoş Dan., Tomescu O. USSM Craiova, 30 I 1979.
16. “Aspecte clinice, radiologice şi terapeutice de prolaps transpiloric al mucoasei gastrice
" Prof. Dr. Buşu I., Paitici P., Dobrescu D., Mogoş D. USSM Dolj 1979.
17. “H.D.S. gravă prin fistulă eso-aortică – probleme de diagnostic “, Mănescu N., Mogoş
Dan., Consf. USSM Dolj 1979.
18. “Experienţa Clinicii I Chirurgie Craiova în tratamentul cancerului de colon ", Prof.
Dr. Buşu I., Paitici P., Mogoş Dan., Nemeş R., Mănescu N., Vasile I., Vâlcea V. Consft.
Galaţi, 23-25 V 1980.
19. “Probleme de etiopatogenie şi tratament în formele acute ale supuraţiilor perianale " Paitici P., Mănescu N., Mogoş D., Frujină V., Prof. Dr. Busu I., Ses. Comunic. Spitalul
Militar, Bucureşti,16 V 1980.
20. "Aspecte etiopatogenice şi terapeutice în abcesele subfrenice " Prof Dr. Buşu I., Paitici
P., Mogos D., Vasile I., Vâlcea V., Georgescu I., USSM Dolj, 29 IV 1980.
21. "Atitudinea terapeutică în neoplasmul de colon necomplicat " Prof. Dr. Buşu I.,
Ghelase F., Gugilă I., Paitici P., Mogoş D., USSM Dolj, 30 I 1980.
22. “Probleme de diagnostic si tratament în colecistitele acute “, Prof. Dr. Buşu I., Paitici
P., Ghelase F., Mănescu N., Gugilă I., Mustaţă V., Frujină V., Vasile I., Vâlcea V., Mogoş
D., Consft. Calafat, 7 VI 1980.
23. “Experienţa Clinicii I Chirurgie Craiova în colecistita acută ", Prof. Dr. Buşu I., Paitici
P., Ghelase F., Mănescu N., Gugilă I., Frujină V., Mogoş D., Mustaţă V., Nemeş R., Vasile
I., Georgescu I. Consft. Calafat, 7 VI 1980.
24. “Indicaţiile chirurgicale în colecistita acuta “, Prof. Dr. Buşu I., Paitici P., Ghelase F.,
Mănescu N., Gugilă I., Mustaţă V., Mogoş Dan., Nemeş R., Vasile I., Vâlcea V., Georgescu
I. Consft. Calafat, 7 VI I 980.
25. “Pancreatitele acute grave de cauză biliară”, Prof. Dr. Buşu I., Paitici P., Mănescu N.,
Mogoş Dan., Ghelase F., Georgescu I., Frujină V., Nemeş R., Georgescu I., Vasile I., Vâlcea
V. Consft. Craiova, 4 X 1980.
26. “Pancreatitele acute postoperatorii ", Prof. Dr. Buşu I., Paitici P., Frujină V., Mogoş
Dan., Nemeş R., Ghelase F., Gugilă I., Vasile I., Georgescu I., Vâlcea V., Munteanu M.
51. “Răsunetul litiazei coledociene asupra pancreasului şi coledocului terminal”, Gugilă I.,
Mogoş Dan., Georgescu I., Frujină V., Ghelase F., Mănescu N., Vasile I., Consft. Craiova, 23
X 1982.
52. “Valorile acidităţii gastrice stimulate şi nestimulate în alegerea procedeelor
chirurgicale în ulcerul duodenal", Prof. Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Vasile I., Rotaru A.,
Ghelase F., Gugilă I., Mănescu N., Consft. Rm. Vâlcea, 13 VI 198 l.
53. “Probleme de indicaţie în papilosfincterotomie", Prof. Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Gugilă
I., Rotaru A., Georgescu I., USSM Dolj, 31 V 1982.
54. “Consideraţii de diagnostic şi tratament în chistul congenital de coledoc”, Prof. Dr.
Buşu I., Mogoş Dan., Ghelase F., Gugilă I., Mănescu N., Georgescu I., Vâlcea V., Paitici P.,
Nemeş R., Rotaru A., USSM Dolj, 27 II 1982
55. “Ocluziile postoperatorii precoce ", Prof. Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Nemeş R.,
Georgescu I., A XII-a Reuniune a chirurgilor din Moldova. Durău, P. Neamţ, 19-20 mai,
1983.
56. “Ocluziile intestinale postoperatorii multirecidivate”, Prof. Dr. Buşu I., Nemeş R.,
Mogoş Dan., Georgescu I., Vasile I., Durău, P. Neamt, 19-20 mai, 1983.
57. “Privire generală a reintervenţiilor pe stomacul operat ", Prof. Dr. Buşu I., Mogoş
Dan., Nemeş R., Vasile I., Consft. Tîrgovişte, 19 IX 1983.
58. “Aspecte clinice şi terapeutice în dumping sindrom”, Mogoş Dan., Nemeş R., Vasile I.,
Prof. Dr. Buşu I., Consft. Tîrgovişte, 17 IX 1983.
59. “Atitudinea medico-chirurgicală în peritonitele neglijate”,Prof. Dr. Buşu I., Mogoş
Dan., Frujină V., Nemeş R., Mănescu N., Vasile I., Vâlcea V., Consft. Tg. Jiu, oct., 1983.
60. “Consideraţii privind experienţa noastră în tratamentul chirurgical al cancerului
gasric", Prof. Dr. Busu I., Ghelase F., Gugilă I., Mogoş Dan., Nemeş R., Mănescu N., Vasile
I., Vâlcea V., Georgescu I., Munteanu M., Rotaru A., Frujină V., Ses. şt. A cadrelor did., 9-10
dec., Craiova, 1983.
61. “Probleme de diagnostic în abcesele subfrenice", Prof. Dr. Buşu I., Paitici P., Ghelase
F., Mogoş Dan., Nemeş R., Gugil.ă I., Vasile I., Vâlcea V., Rotaru A., Măneseu N., Frujină
V., USSM Craiova, 25 XI 1983.
15
62. “Eso-gastrectomia polară superioară – indicaţii, tehnică”, Prof. Dr. Buşu I., Ghelase F.,
Paitici P., Nemeş R., Mogoş D., Mănescu N., Gugilă I., Vasile I., Vâlcea V., Munteanu M.,
Rotaru A., Frujină V., USSM Dolj, 23 XI 1983.
63. “Etiopatogenia peritonitelor neglijate ", Prof. Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Ghelase F.,
Mănescu N., Frujină V., Paitici P., Nemeş R., Vasile I., Munteanu M., Georgescu I., Vâlcea
V., Rotaru A., USSM Craiova, 27 X 1983.
64. “Ulcerul peptic postoperator ", Prof. Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Gugilă I., Nemeş R.,
Frujină V., Vasile I., Munteanu M.,. Consft Tîrgovişte, 17 X 1983.
65. “Aspecte clinice şi terapeutice în icterul mecanic prin parazitoze hepato-biliare", Prof.
Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Ghelase F., Mănescu N., Paitici P., Nemeş R ., Frujină V., Vasile
I.,. Consft. Timişoara, 1-2 iunie, 1984.
66. “Icterul mecanic în evoluţia CHH ", , Prof. Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Ghelase F., Paitici
P., Gugilă I., Mănescu N ., Nemeş R., Fnujină V., Vasile I., Consft. Tr. Severin, 1 1 X 1984.
67. “Tratamentul complex al CHH multiplu", Prof. Dr. Buşu I., Ghelase F., Paitici P.,
Mogoş D., Gugilă I., Mănescu N ., Nemeş R., Vasile I., Georgescu I., Vâlcea V., Consft. Tr.
Severin 1 1 X 1984.,
68. “CHH rupt în cavitatea peritoneală - aspecte anatomo-clinice ", Prof. Dr. Buşu I.,
Mănescu N., Gugilă I., Paitici P., Ghelase F., Mogos D., . Nemeş R., Vasile I., Georgescu I.,
Munteanu M., Vâlcea V., Rotaru A.,. Consft. Tr. Severin, 1 1 X 1984.
69. “Leziuni biliare şi bilio-pancreatice în cursul gastro-duodenectomiilor pentru ulcer
duodenal", Prof. Dr. Buşu I., Mogoş D., Nemeş R., Vasile I., Munteanu M., USSM
Bucureşti, 5 IV 1984.
70. “Tratamentul pancreatitei acute necrotice prin irigaţie-aspiraţie " Prof. Dr. Buşu I.,
Ghelase F., Mogoş D., Gugilă I., Nemeş R., Vasile I., Ses. Şt. Cadre didactice, 14-15 XI
1984, Craiova.
71. “Câteva consideraţiuni asupra tratamentului chirurgical al cancerului gastric", Prof.
Dr. Buşu I., Mogoş D., Nemeş R., Vasile I., Frujină V., Munteanu M.,. USSM Bucuresti, 4 X
1984.
72. “Atitudinea terapeutică în HDS de cauză ulceroasă ", Ghelase F., Paitici P., Gugilă I.,
Mănescu N., Mogoş Dan., Frujină V., Nemeş R., Vasile I., Georgescu I., Vâlcea V., Rotaru
A., Munteanu M., Prof. Dr. Buşu I., A1 XV-lea Congres Naţional de Chirurgie, mai 1985.
73. “Vagotomia şi hemigastrectomia în ulcerele duodenale perforate “, Gugilă I., Frujină
V., Ghelase F., Paitici P., Mogoş Dan., Mănescu N., Nemeş R., Vasile I., Vâlcea V., Rotaru
A., Georgescu I., Prof. Dr. Buşu I., Al XV-lea Congres Naţional de Chirurgie, mai 1985.
74. “Fistula duodeno-coledociană, complicaţie a ulcerului duodenal“, Prof. Dr. Buşu I.,
Mogoş Dan., Paitici P., Nemeş R., Frujină V., Vasile I ., Munteanu M., Al XV-lea Congres
Naţional de Chirurgie, mai 1985.
75. “Probleme de tehnică şi tactică chirurgicală în ulcerul postbulbar“, Prof. Dr. Buşu I.,
Mogoş Dan., Paitici P., Nemeş R., Vasile I., Rotaru A., Al XV-lea Congres Naţional de
Chirurgie, mai 1985, Bucureşti.
76. “Apendicita acută subhepatică - probleme de diagnostic şi tratament“, Paitici P.,
Frujină V., Mogoş Dan., Rotaru A., Prof. Dr. Buşu I.,. Consft. Slatina, 7 IX 1985.
77. “Aspecte clinice şi terapeutice în apendicita mezoceliacă", Florea M., Paitici P., Ghelase
F., Mănescu N., Gugilă I., Frujină V., Nemeş R., Mogoş Dan., Vasile I., Georgescu I.,
Rotaru A., USSM Craiova, 27 III 1985.
78. “Reintervenţii imediate şi precoce după chirurgia gastrică”, Paitici P., Frujină V.,
Ghelase F., Georgescu I., Mogoş Dan., Nemeş R., Mănescu N., Vâlcea V., Vasile I., Rotaru
A., Calotă F.,. USSM Craiova, 1985.
79. “Peritonitele acute neglijate de cauză apendiculară”, Mogoş Dan., Nemeş R., Ghelase
F., Gugilă I., Georgescu I., Prof. Dr. Buşu I.,. Consft. Slatina, 7 IX 1985.
16
80. “Incidenţa rupturilor de splină asociată cu ruptura viscerelor cavitare în traumatismele
abdominale”, Frujină V., Mogoş Dan., Rotaru A., Vâlcea V., Vasile I., Prof. Dr. Buşu I.,.
Consft. Buzău, 18-19 X 1985.
81. “Atitudinea în urgenţă în ocluziile prin neoplasme colice”, Prof. Dr. Buşu I., Nemeş R.,
Georgescu .I., Vâlcea V., Mogoş Dan., Simpoz. Craiova cu tema “Chirurgia de urgenţă în
afecţiunile colorectale ", 17 mai 1986.
82. “Strategia chirurgicală în leziunile traumatice colo-rectale”, Ghelase F., Gugilă I.,
Mănescu N., Mogoş Dan., Nemeş R., Vasile I., Vâlcea V., Prof. Dr. Buşu I.,. Simpoz.
Chirurgie Craiova, 17 V 1986.
83. “Modalitatea de obturare a fistulelor digestive externe postoperatorii”, Georgescu I.,
Nemeş R., Ghelase F., Paitici P., Mănescu N., Gugilă I., Frujină V., Mogoş Dan., Vâlcea V.,.
USSM Craiova, 28 III 1986.
84. “Experienţa Clinicii I chirurgie Craiova privind diagnosticul şi tratamentul
pancreatitei acute”, Ghelase F., Gugilă I., Frujină V., Paitici P., Mănescu N., Nemeş R.,
Mogoş Dan., Vasile I., Georgescu I., Vâlcea V., Păun I.,. Ses. şt. cadre did. Craiova, 5 XII
1986.
85. “Tratamentul complicaţiilor în pancreatitelor acute”, Nemeş R., Georgescu I., Mănescu
N., Frujină V., Gugilă I., Paitici P., Mogoş Dan., Vâlcea V., Munteanu M., Vasile I.,. Ses. şt.
cadre did: Craiova, 5 XII 1986.
86. “Strategia chirurgicală în traumatismele abdominale cu leziuni viscerale”, Frujină V.,
Paitici P., Ghelase F., Gugilă I., Mogoş Dan., Nemeş R., Munteanu M., Vasile I., Vâlcea V.,
Rotaru A., Prof. Dr. Buşu I.,. Reuniunea XII-a a Chirurgilor din Moldova, P. Neamţ, 5-6
iunie, 1986.
87. “Modalităţi particulare de reparare a leziunilor de papilă duodenală în cursul
gastroduodenectomiilor pentru ulcer duodenal”, Prof. Dr. Buşu I., Mogoş Dan., Nemeş R.,
Vasile I., Consft., Timişoara, 9 V 1986.
88. “Anastomoza coledoco-jejunală pe coledoc de aspect normal”, Prof. Dr. Buşu I., Mogoş
Dan., Nemeş R., Vasile I., Munteanu M., Consft. Timişoara, 9 V 1986.
89. “Consideraţii etiopatogenice şi terapeutice în leziunile traumatice colorectale”, Ghelase
F., Frujină V., Paitici P., Gugilă I., Mogoş Dan., Prof. Dr. Buşu I., USSM Bucureşti, 3 IV
1986.
90. “Indicaţii terapeutice în pancreatitele acute”, Mogoş Dan., Rotaru A., Gugilă I.,
Ghelase F., Simpoz. Chirurgie cu tema “Aspecte de diagnostic şi conduită terapeutică în
pancreatita acută ", Călimăneşti, 3 1 X 1986. (jud. Vâlcea)
91 . “Experienţa Clinicii I Chirurgie Craiova în tratamentul ulcerului duodenal
penetrant”, Ghelase F., Paitici P., Gugilă I., Mănescu N., Vasile I., Georgescu I., Rotaru A.,
Mogoş Dan., Consft. Călăraşi, 17 X 1987.
92. “Aspecte etiopatogenice şi terapeutice în angiocolitele supurate”, Ghelase F., Mănescu
N., Nemeş R., Mogoş Dan., Frujină V., Georgescu I., Rotaru A., Munteanu M., Consf.
Bacău, 20 iunie 1987.
93. “Experienţa Clinicii I Chirurgie Craiova în tratamentul volvulusului de sigmoid”, Ghelase F., Mănescu N., Gugilă I., Paitici P., Mogoş Dan., Nemeş R., Munteanu M.,
Georgescu I., Vasile I., Vâlcea V., Rotaru A., USSM Craiova, 31 III 1987.
94. “Experienţa noastră în tratamentul HDS de cauză ulceroasă”, Ghelase F., Frujină V.,
Paitici P., Munteanu M., Gugilă I., Mogoş Dan., Nemeş R., Mănescu N., Vâlcea V.,
Georgescu I., Rotaru A., Vasile I., USSM Piteşti, 10 X 1987.
95. “Studiul critic asupra reintervenţiilor tardive după chirurgia ulcerului duodenal”, Ghelase F., Nemeş R., Frujinâ V., Mănescu N., Gugilă I., Mogoş Dan., Vasile I., Rev.
Dan., Nemeş R., Georgescu I., Păun I., Consft. Băile Herculane, 6-7 V 1988.
97. “Aspecte etiopatogenice şi terapeutice în evisceraţiile abdominale postoperatorii”,
Ghelase F., Georgescu I., Florea M., Paitici P., Gugilă I., Frujină V., Nemeş R., Mogoş Dan.,
Reuniunea Chirurgilor Moldova, P. Neamţ, 19-20 V I988.
98. “Consideraţii privind diagnosticul şi tratamentul leziunilor traumatice diafragmatice”, Frujină V., Ghelase F., Mănescu N., Gugilă I., Mogoş Dan., Nemeş R., Dragonu M., P.
Neamţ, 19-20 V 1988.
99. “Indicaţiile derivatiilor temporare în rezecţiile colice d’emblee în chirurgia colică de
urgenţă“, Mogoş Dan., Ghelase F., Nemeş R., Vasile I., Păun I., Consf. Craiova, 27-28 X
1988.
100. “Enterocolitele acute necrozante, problemă de graniţă în abdomenul acut medico-
chirurgical”, Ghelase F., Mănescu N., Vâlcea V., Vasile I., Paitici P., Gugilă I., Frujină V.,
Mogoş Dan., Nemeş R., Consft Interjud. Herculane, 6-7 V 1988.
101. “Consideraţii generale asupra peritonitelor”, Ghelase F., Vâlcea V., Frujină V., Vasile
I., Mănescu N., Mogoş Dan., Nemeş R., Rotaru A., Păun I., Calotă F., Simpoz. Chir.
Gugilă I., Frujină V., Mogoş Dan., Vasile I., Georgescu I., Vâlcea V., Rotaru A., Nemeş R.,
P. Neamţ, 19-20 V 1988.
103. “Aspecte etiopatogenice şi terapeutice în litiaza biliară postoperatorie”, Ghelase F.,
Frujină V., Gugilă I., Mogoş Dan., Nemeş R., Vasile I., Georgescu I., Rotaru A., Vâlcea V.,
Ses. şt. cadre did., Craiova, 9 XII 1988.
104. “Studiul critic asupra reintervenţiilor tardive după chirurgia ulcerului duodenal”, Nemeş R., Ghelase F., Frujină V., Gugilă I., Mogoş Dan., Vasile I., Calotă F., Georgescu I.,
105. “Abdomenul acut chirurgical, expresie clinică posibilă a neoplasmului hepatic”, Mogoş Dan., Georgescu I., USSM Caraş-Severin, 1988.
106. “Experienţa noastră în diagnosticul şi tratamentul pancreatitei acute necrotico-
hemoragice”, Ghelase F., Mogoş D., Paitici P., vol. Al XVI - lea Congres National de
Chirurgie, Mamaia, 1991.
107. “Oportunitatea operaţiilor de revascularizare în ischemiile acute prezentate tardiv”, Nemeş R., Mogoş D., Vasile I., Al IX-lea Simpozion al Societăţii Române de angiologie şi
chirurgie vasculară, Cluj-Napoca, septembrie 1992.
108. “Ulcerul duodenal perforat, convingeri şi rezultate după 1601 cazuri operate”,
Ghelase F., Frujină V., Mânescu N., Vasile I., Georgescu I., Mogoş Dan., Vâlcea V., Calotă
F., Rotaru A., vol. Al XVII - lea Congres National de Chirurgie, Iaşi, 1993.
109. “Tratamentul infecţiilor postoperatorii grave”, Mogoş Dan., Vasile I., Păun I.,
Dragomir T., XVII - lea Congres National de Chirurgie, Iaşi, 1993.
110. “Infecţii chirurgicale grave hepato-biliare ", Mogoş Dan., Vasile I., Păun I., Dragomir
T., XVII - lea Congres National de Chirurgie, Iaşi, 1993.
111. “Câteva consideraţiuni asupra tratamentului chirurgical al cancerului gastric", Mogoş D., Vasile I., Păun I., U.S.M. Craiova, aprilie 1995.
112. “Probleme de tratament în cancerul de rect ", Mogoş D., Vasile I., Păun I.,
Consfătuirea chirurgilor din Oltenia nov. 1996.
113. “Acute surgical abdomen as a facet of liver neoplasma”, by Mogoş Dan., Vasile I.,
Păun I., Florescu M., in First Meeting of European. Association for the Study of Acute
Abdominal Pain, 14 - 15 iunie, 1996.
114. “Experienţa Clinicii de Chirurgie CFR Craiova în tratamentul conservator al
cancerului mamar”, Mogoş Dan., Vasile I., Păun I., Florescu M., Consfătuirea chirurgilor
din Oltenia, oct. 1997
18
115. “Infecţii urinare cu germeni de spital în chirurgia generală”, I. Vasile, Mogoş D., I.
Păun, M. Florescu. Şedinţa SRC Craiova, Iunie, 1997.
116. "Infecţii pulmonare nosocomiale în chirurgia generală", I. Vasile, D. Mogoş., I. Păun,
M. Florescu. Şedinţa SRC Craiova, Februarie, 1998.
117. “Peritonite postoperatorii - elemente de prognostic", I. Vasile, D. Mogoş., I. Păun, M.
Florescu. A1 XIX-lea Congres de Chirurgie, Bucureşti 1998.
116. "Tratamentul chirurgical în pancreatita cronică", Vasile I., Mogoş D., Păun I.,
Florescu M. Zilele Facultăţii de Medicină 8 - 9 Mai 1998.
117. "Gastrita de reflux pe stomac anatomic normal - probleme de diagnostic şi indicaţie
chirurgicală", Mogoş D., I. Vasile, I. Păun. USSM Dolj 1998.
118. "Infecţii pleuro-pulmonare în chirurgia generală", I.Vasile, Mogoş D., Ileana Vasile
USSM Dolj 1998.
119. "Cauze de esec în tratamentul peritonitelor postoperatorii", I. Vasile, Mogoş D., I.
Păun, M. Florescu, D. Vâlcea . Simpozionul de chirurgie Tismana Gorj 13- 14 Mai 1999.
120. "Sindroame septice postoperatorii cu patogenie particulară”, I. Vasile, Mogoş D., I.
Păun, M. Florescu, D. Vâlcea, C. Nedelcuţă. Sesiunea de comunicări a cadrelor didactice
UMF Craiova, Mai, 1999.
121. "Exereze atipice în cancerul colic aflat în stadiile III şi IV", Mogoş D., I. Vasile, I.
Păun, M. Florescu. Sesiunea de comunicări a cadrelor didactice, Mai, 1999.
122. "Fistula digestivă dirijată. Metodă complementară în tratamentul profilactic şi curativ
al peritonitelor postoperatorii", Mogoş D., I. Vasile, I. Păun, M. Florescu, D. Vălcea,
Simpozionul de Chirurgie Tismana Gorj 13- 14 Mai 1999.
123. "Esogastrectomie polară superioară pe cale toracică ăn cancerele avansate -
Probleme de indicaţie", Mogoş D., I. Vasile, I. Păun, M. Florescu, D. Dumitrelea, D. Vâlcea.
A1 XX-lea Congres Naţional de Chirurgie Constanţa 24-26 Mai 2000.
124. "Duodenostomia - modalitate de aspiraţie intestinală şi cale de nutriţie enterală
postoperatorie după esogastrectomii", I. Vasile, Mogoş D., I. Păun, M. Florescu, D. Vâlcea.
A1 XX-lea Congres Naţional de Chirurgie Constanţa 24-26 Mai 2000.
125. „Megacolon secundar funcţional”, I. Vasile, D. Vâlcea, D. Mogoş., M. Teodorescu, I.
Păun, Chirurgia vol. 98, nr. 6, 2003, 553
126. „Neoplasmul rectosigmoidian avansat locoregional – probleme de diagnostic,
rezultate la distanţă, atitudine terapeutică chirurgicală”, D. Mogoş., M. Teodorescu, I.
Vasile, D. Vâlcea, I. Păun, M, Ionescu, Chirurgia vol 99, nr. 1, 2004
127. „Evoluţie particulară a unui carcinoid ileal cu metastaze ganglionare în baza
mezenterului” – D. Mogoş., D. Vâlcea, I. Păun, M. Ionescu, M. Ţenovici, Chirurgia vol 99,
nr.2, 2004, pag. 171
128. „Tumorile retroperitoneale primitive – probleme de diagnostic şi tratament ”- I.
Vasile, D. Vâlcea, R. Nemeş, D. Mogoş., T. Curcă, F. Calotă, Supliment al revistei Cirurgia,
vol. 99, nr. 2, pag. 471, 2004, Al XXII-lea Congres Naţional de Chirurgie, Tg. Mureş, Sovata,
5-8 mai
129 „Plasele sintetice în tratamentul chirurgical al defectelor parietale abdominale –
indicaţii, tehnică, rezultate”, D. Mogoş., I. Păun, M. Teodorescu, M. Florescu, D. Mogoş.,
Supliment al revistei Cirurgia, vol. 99, nr. 2, pag. 301, 2004, Al XXII-lea Congres Naţional
de Chirurgie, Tg. Mureş, Sovata, 5-8 mai
130. „Cancerul de ovar – între dileme de diagnostic şi „capriciile” răspunsului
terapeutic”, I. Păun, D. Mogoş., M. Păun, I. Vasile, M. Florescu, Supliment al revistei
Cirurgia, vol. 99, nr. 2, pag. 370, 2004, Al XXII-lea Congres Naţional de Chirurgie, Tg.
Mureş, Sovata, 5-8 mai
131. „Colecistectomia laparoscopică în colecistita cronică litiazică”, D. Mogoş., I. Vasile,
I. Păun, M. Teodorescu, Craiova Mediclă vol 5, 2004
19
132. „Colecstectomia laparoscopică în colecistita acută litiazică”, I. Vasile, D. Mogoş., I.
Păun, D. Vâlcea, M. Teodorescu, Craiova Mediclă vol 5, 2004
12. LISTA CU CONGRESE ŞI ALTE REUNIUNI DE PRESTIGIU
Participări cu lucrări la congrese naţionale şi europene în care lucrările au fost
publicate în rezumat:
1.) Al XV-lea Congres Naţional de Chirurgie organizat de Uniunea Societăţilor de Ştiinţe
Medicale, Societatea Română de Chirurgie, Bucureşti, mai 1985.
2.) Al XVI-lea Congres Naţional de Chirurgic organizat de Uniunea Societăţilor de
Ştiinţe Medicale. Societatea Română de Chirurgie, Mamaia, mai 1991.
3.) Al XVI-lea Congres Naţional de Chirurgie organizat de Uniunea Societăţilor de
Ştiinţe Medicale, Societatea Română de Chirurgie, Iaşi, mai 1993.
4.) First Meeting of European Association for the Study of Acute Abdominal Pain in
Cooperation with the EU Concerted Actions COOPLRNICUS "Euro-AAP",
Dusseldorf, Germany, 1996.
5.) Second Meeting of European Association for the Study of Acute Abdominal Pain in
Cooperation with the EU Concerted Actions COOPERNICUS "Euro-AAP",
Groningen University Hospital, The Nederlands, 1997.
6.) Al XIX-lea Congres Naţional de Chirurgie organizat de Uniunea Societăţilor de
Ştiinţe Medicale, Societatea Română de Chirurgie, Bucureşti, mai 1998.
7.) Al XX-lea Congres Naţional de Chirurgie organizat de Uniunea Societăţilor de Ştiinţe
Medicale, Societatea Română de Chirurgie, Constanţa 2000.
8.) Al XXI-lea Congres Naţional de Chirurgie organizat de Uniunea Societăţilor de
Ştiinţe Medicale, Societatea Română de Chirurgie, Sinaia 2002
9.) Conferinţa Naţională de chirurgie Colorectală şi Stomaterapie, Sinaia 2003
10.) Al XXII-lea Congres Naţional de Chirurgie organizat de Uniunea Societăţilor
de Ştiinţe Medicale, Societatea Română de Chirurgie, Tg. Mureş, Sovata 2004
13. MEMORIU DE ACTIVITATE DIDACTICĂ
· asistent universitar prin concurs (1978 - 1990)
În anul 1978 am devenit asistent universitar prin concurs (media 10) la disciplina de
Patologie chirurgicală, catedra de Chirurgie a Facultăţii de Medicină din Craiova, cu
activitate de lucrări practice la Patologie Chirurgicală - anul IV de studiu.
Sub îndrumarea directă a regretatului Prof. Dr. Buşu I. Şi ulterior a Prof. Dr. Ghelase F., în
fiecare semestru am avut repartizată o grupă de studenţi (anul IV) de care m-am ocupat
integral, încercând să le facilitez însuşirea noţiunilor practice de patologie chirurgicală.
20
În general, grupele avute în pregătire s-au remarcat prin rezultate bune şi foarte bune atât
la examene, cât şi la concursurile profesionale organizate pe plan naţional.
Am fost coautor la toate cursurile editate de disciplina de Patologie Chirurgicală şi un caiet
de lucrări practice de Semiologie Chirurgicală.
· şef de lucrări prin concurs (1990 - 1997)
În anul 1990 am devenit şef de lucrări prin concurs la disciplina de Patologie Chirurgicală
a catedrei de chirurgie.
Din anul 1991 sunt şeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului CFR Craiova.
În această perioadă am avut o serie e studenţi (anul IV) cărora le-am predat cursul de
Patologie Chirurgical şi am dat examen la sfârşitul stagiului.
O preocupare permanentă a fost adaptarea atât a sistemului de predare a cursului, cât şi a
sistemului de examinare la noile cerinţe impuse da modernizarea învăţământului.
Am editat un “Curs de patologie chirurgicală “în două volume, împreună cu colectivul
clinicii precum şi un volum de “Teste de patologie chirurgicală ", introducând examinarea
prin sistemul de răspunsuri multiple.
Am avut în pregătire practică şi teoretică medici rezidenţi de chirurgie generală,
ginecologie, medicină generală acordând o atenţie deosebită învăţământului postuniversitar
într-o perioadă în care a lipsit un sistem legislativ coerent, considerând această activitate o
datorie în primul rând morală.
În afara celor menţionate, activitatea mea didactică a inclus următoarele activităţi:
- responsabil cu practica de vară a studenţilor în Clinica de Chirurgie a Spitalului CF Craiova
- am participat ca îndrumător ştiinţific la elaborarea a 12 lucrări care au fost susţinute şi
apreciate la sesiunile ştiinţifice studenţeşti
- am condus în calitate de conducător ştiinţific un număr de 26 de lucrări de diplomă care au
abordat teme de actualitate
- am contribuit la buna desfăşurare a examenului de admitere fiind desemnat supraveghetor
sau corector
· conferenţiar universitar prin concurs (1997-2000)
1998 - coautor la cursul de "Patologie Chirurgicală", pentru studenţii anului III
Stomatologie
- referend la teza de doctorat "Colectomia totală şi rectocolectomia totală: indicaţii şi
tehnică", doctorand Dr. Ionescu M., conducător ştiinţific Prof. Dr. Doc. Setlacec D.,
- curs de chirurgie laparoscopică (Bucureşti Spitalul Colţea, Prof. Dr. N. Angelescu),
colocviu susţinut pe 24. 12.1998
1999 - am publicat ediţia revizuită şi adăugită "Probleme de patologie chirurgicală - note de
curs”pentru studenţii anului IV Medicină Generală
- referend la teza de doctorat "Evaluarea procedeelor de diagnostic şi a metodelor
terapeutice în pseudochistele pancreatice", doctorand Dr. Ciurea S, Conducător ştiinţific Prof.
Dr. Popovici A.
2000 - am participat la un schimb de experienţă în UK (London, St. Mark's Hospital şi The
Royal College of Surgeons of England, Leeds: Teaching Hospitals The General Infirmary) în
luna aprilie
- în această perioadă am stabilit legături de colaborare cu chirurgii, englezi fiind
fructificate în elaborarea monografiei "Cancerul de colon”, Ed. AIUS
- curs de pregătire cu participare internaţională "Cancerul tubului digestiv superior:
21
esofag şi stomac", "Actualităţi în chirurgia ficatului", aprilie Bucureşti
- referend la teza de doctorat “Modificări morfohistologice ale mucoasei gastrice în
cancerul gastric – implicaţii clinice”, doctorand Păun I., conducător ştiinţific Prof. Dr. I.
Bogdan
1997 - 2000 - am publicat 21 de articole în reviste naţionale de prestigiu din care 9 ca prim
autor
- am ţinut cursul şi am dat examen cu seria B anul IV (Medicină Generală la
disciplina de Patologie Chirurgicală)
- în colaborare cu Conf. Dr. Vasile I., am ţinut cursuri (Patologie Chirurgicală)
la anul III Stomatologie aflat în stagiu în clinică
- am fost conducător ştiinţific la 6 lucrări de diplomă
- am avut sub îndrumare directă rezidenţi de chirurgie generală, ginecologie,
ortopedie, etc. care în cadrul învăţământului postuniversitar şi-au efectuat stagiul în
clinică
- am făcut parte din comisia de examen de medic specialist chirurg
2000 – Profesor universitar prin concurs
2000 – 2013 - am publicat 25 de articole în reviste naţionale de prestigiu din care 9 ca prim
autor
- am fost autor la două cărţi (Patologia chirurgicală sub redacţia N. Angelescu,
Ed. Medicală şi Infecţii nosocomiale, Ed. Aius)
- membru în comisii de promovare pentru funcţia de profesor, conferenţiar şi şef
de lucrări
- membru în comisia pentru concursul de medic primar, specialitatea chirurgie