1 1. Marketing.concept. evoluție. Apariție Marketingul a apărut la începutul secolului XX, în ţările capitaliste dezvoltate, iniţial ca metodă de studiere şi prospectare a pieţei. Termenul este de origine anglo-saxonă (verbul „to market“, care în traducere românească, înseamnă „a desfăşura tranzacţii de piaţă, a cumpăra şi a vinde”). Primele practici de marketing au apărut în S.U.A., la o Companie generală de electricit ate (General Electric Company). Încercările de explicare teoretică a marketingului, de conceptualizare a acestuia, s-au materializat într-o multitudine de definiţii care au evoluat în timp. Astfel, din studiul lucrărilor de specialitate, rezultă că s-au conturat două categorii de concepte de marketing şi anume: clasice sau înguste; moderne sau largi. Dintre numeroasele concepte elaborate de specialiştii în domeniu, o largă circulaţie a prezentat-o definiţia elaborată în 1937 de către Asociaţia Americană de Marketing (AMA), potrivit căreia, prin marketing se înţelege „studiul simultan al activităţilor economice privitoare la tendinţa producţiei, înregistrarea şi analiza datelor referitoare la fluxul bunurilor şi serviciilor de la producător la consumator sau utilizator“. Profesorul american Philip Kotler, specialist de reputaţie mondială, cunoscut în literatura de specialitate drept ‘‘părintele marketingului”, arăta că potrivit acestui concept clasic, marketingul era considerat doar un mijloc de vânzare şi promovare a produselor.
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
1
1. Marketing.concept. evoluție. Apariție
Marketingul a apărut la începutul secolului XX, în ţările capitaliste dezvoltate, iniţial ca
metodă de studiere şi prospectare a pieţei. Termenul este de origine anglo-saxonă (verbul „to
market“, care în traducere românească, înseamnă „a desfăşura tranzacţii de piaţă, a
cumpăra şi a vinde”).
Primele practici de marketing au apărut în S.U.A., la o Companie generală de electricitate
(General Electric Company). Încercările de explicare teoretică a marketingului, de
conceptualizare a acestuia, s-au materializat într-o multitudine de definiţii care au evoluat în
timp. Astfel, din studiul lucrărilor de specialitate, rezultă că s-au conturat două categorii de
concepte de marketing şi anume:
clasice sau înguste;
moderne sau largi.
Dintre numeroasele concepte elaborate de specialiştii în domeniu, o largă circulaţie a
prezentat-o definiţia elaborată în 1937 de către Asociaţia Americană de Marketing (AMA),
potrivit căreia, prin marketing se înţelege „studiul simultan al activităţilor economice
privitoare la tendinţa producţiei, înregistrarea şi analiza datelor referitoare la fluxul bunurilor
şi serviciilor de la producător la consumator sau utilizator“.
Profesorul american Philip Kotler, specialist de reputaţie mondială, cunoscut în literatura
de specialitate drept ‘‘părintele marketingului”, arăta că potrivit acestui concept clasic,
marketingul era considerat doar un mijloc de vânzare şi promovare a produselor.
2
2. Conceptele înguste sau clasice
Philip Kotler preciza că, schimbul este un proces prin care se urmăreşte obţinerea unui
produs dorit, constituind, în acelaşi timp, un concept definitoriu pentru marketing.
Realizarea schimbului presupune îndeplinirea a cinci condiţii, peste care s-au suprapus
acţiuni şi concepte specifice marketingului, lărgind sfera de cuprindere a acestuia:
1) să existe cel puţin două părţi : o parte mai activă în căutarea realizării unui schimb -
numită marketer şi cealaltă parte, numită client efectiv sau client potenţial;
2) fiecare parte să deţină ceva care are o valoare pentru cealaltă parte, generând
premizele efectuării tranzacţiei şi dezvoltând în timp marketingul tranzacţional;
3) fiecare parte să fie capabilă să comunice şi să pună la dispoziţie produsul, realizând
prin procesul negocierii relaţii reciproc avantajoase, consolidând un tip special de marketing
denumit marketing de relaţie;
4) fiecare parte să aibă libertatea de a accepta sau de a refuza oferta, contribuind la
formarea, funcţionarea şi perfecţionarea pieţei, care metaforic este numită „coloana vertebrală
a marketingului;
5) fiecare parte să considere că este de dorit sau este potrivit să trateze cu cealaltă
parte, condiţiile ce au condus la elaborarea de strategii şi programe de comunicare, promovare,
publicitate şi relaţii publice.
În decursul timpului s-a conturat tot mai pregnant mentalitatea economică bazată pe piaţă
şi pe consumator, numită orientare de marketing, care a condus la o serie de sintagme
specifice. Aceste sintagme au rezultat din practica şi esenţa gândirii de marketing, în care
obiectivul ţintă a fost piaţa.
Orientarea firmelor spre producţie a caracterizat perioada 1900- 1920 şi a vizat, în
principal, satisfacerea nevoilor fundamentale ale consumatorilor, în condiţiile unei concurenţe
slabe, când “mentalitatea că tot ceea ce putem produce, putem vinde“ domina acţiunile
conducerii acestora.
Încercând să fixeze în timp caracterizarea etapelor privind procesul de dezvoltare a
marketingului în Statele Unite ale Americii, Robert L. King distinge, independent de Philip
Kotler, aceleaşi caracteristici, diferenţiind doar durata perioadelor:
1900-1930 - perioadă caracterizată prin orientarea firmelor spre producţie;
1930-1950 - perioadă caracterizată prin orientarea firmelor spre vânzări;
1950 - în prezent - perioadă caracterizată prin orientarea firmelor spre marketing.
3
Henry Assael, redă sugestiv orientările din trecut şi din prezent ale marketingului,
adăugând începând cu anul 1980 conceptul de marketing strategic ca rezultat al însumării
orientării spre client şi concurenţă şi care caracterizează prezentul.
O contribuţie esenţială la definirea conceptului de marketing o aduce specialistul american
W. J. Stanton, arătând că “marketingul este un întreg sistem de activităţi economice
intercondiţionate, referitoare la programarea, preţurile şi distribuţia produselor şi serviciilor,
menite să satisfacă consumatorii actuali şi potenţiali“.
După specialistul francez A. Denner , marketingul cuprinde ”analiza permanentă a cererii
de consum, pe de o parte, şi pe de altă parte, stabilirea şi punerea în acţiune a mijloacelor de
satisfacere a acesteia, în condiţiile unui profit optim“. Succint, marketingul poate apare sub
forma unei ecuaţii, de forma : marketingul (M) = satisfacerea cererii (SC) + profitul (P)
4
3. Concepte moderne (concepte largi)
A doua categorie de definiţii sunt cele moderne sau largi, între care cele fonnulate de Ph.
Kotler, W. Alderson, J. Mc. Carthy, evidenţiază faptul că “marketingul este deopotrivă un
set de activităţi realizate de întreprinderi şi un proces social”.
Apare necesitatea lărgirii conceptului de marketing prin noi orientări, cum ar fi:
marketingul societal sau macromarketingul.
Ph. Kotler şi G. Zaltman (64) definesc macromarketingul ca fiind “instalarea, punerea în
operă şi controlul programelor menite să influenţeze acceptarea ideilor sociale şi care necesită
luarea în considerare a planificării produselor, preţurilor, studiilor de piaţă, distribuţiei,
comunicaţiei, etc. ”.
S. D. Hunt, defineşte marketingul ca fiind “o ştiinţă a comporta-mentului, care explică
relaţiile de schimb existente între cumpărători şi vânzători ”, evidenţiind elementele esenţiale
care se referă la următoarele:
comportamentul consumatorului faţă de schimburile legate de sfera consumului care s-
ar putea sintetiza prin răspunsul la câteva întrebări (pentru ce cumpără ? ce cumpără ? cât
cumpără ? unde cumpără ? cum cumpără ? la ce preţ cumpără ?, etc.);
comportamentul vânzătorului faţă de schimburile legate de sfera consumului;
cadrul instituţional pentru facilitarea schimburilor legate de sfera consumului;
consecinţele asupra populaţiei rezultate din comportamentul cumpărătorului,
vânzătorului şi a cadrului instituţional.
De asemenea, evidenţiem şi conceptul de marketing-management, care după A. J.
Haward reprezintă “luarea unor decizii în legătură cu politica de produs, de promovare, de
distribuţie şi localizare a cererii de consum”.
Marketingul se desfăşoară într-un mediu global, dinamic, vast şi complex, ca urmare a
tehnicii modeme, a schimbărilor sociale şi politice care se reflectă în procesul de globalizare
rapidă a economiei, a dinamicii acesteia, cât şi a accentuării responsabilităţilor etice şi sociale
ce revin firmelor şi pe care acestea nu le mai pot ignora.
Firmele trebuie să-şi adapteze continuu strategiile, deoarece modifi-carea mediului extern
duce la anularea strategiilor care au avut succes ieri, fiind nevoie de altele pentru mâine. Una
dintre direcţiile în care a evoluat marketingul modem este constituirea unui domeniu nou,
distinct al marketingului, marketingul intern.
Marketingul intern reprezintă atragerea, perfecţionarea şi păstrarea angajaţilor firmei în
funcţii care să asigure utilizarea maximă şi eficientă a capacităţilor de muncă şi asigurarea unui
5
sistem de motivaţii care să permită satisfacerea atât a necesităţilor materiale, cât şi a aspiraţiilor
de ordin profesional ale personalului firmei.
Marketingul intern poate fi asimilat cu arta de a te comporta cu personalul firmei, respectiv
cu consumatorii săi interni, de unde şi ideea că „un angajat mulţumit se transformă într-un
veritabil agent de marketing al firmei“.
În ultimile două decenii, o dezvoltare puternică a cunoscut-o marketingul direct.
Orientarea firmelor spre marketingul direct a fost favorizată şi de progresele înregistrate în
domeniul informaţiei şi telecomunicaţiilor.
Potrivit Asociaţiei de Marketing Direct, noţiunea de marketing direct se defineşte astfel:
„marketingul direct este un marketing interactiv care utilizează mai multe mijloace în vederea
obţinerii unui răspuns şi/sau unei tranzacţii localizate“.
Noţiunea de marketing direct este extinsă la aceea de marketing relaţional, care se referă
la “un mijloc de acces la un client al cărui profil a intrat într-o bancă de date”.
În prezent, marketingul direct este în plină dezvoltare şi are ca principal obiectiv o mai
bună satisfacere a cerinţelor consumatorului, prin iniţierea a numeroase acţiuni de fond sau
prin integrarea într-o strategie a marketingului global şi de comunicaţii. Dezvoltarea
marketingului direct a condus la apariţia marketingului direct integrat.
Apare şi conceptul de marketing global şi mondializarea pieţelor agroalimentare, care,
potrivit specialistului francez François d'Hauteville (în 1996), apare ca o strategie a ofertei, ca
un răspuns a unei standardizări a cererii de consum.
În numeroase lucrări de specialitate, este abordat conceptul de marketing-mix sau
conceptul celor 4 P: produs, preţ (piaţă), plasament (distribuţie), promovare, care poate
fi imaginat ca un cerc ce începe cu momentul planificării producţiei, recoltării, transportului,
depozitării, prelucrării şi se încheie odată cu distribuţia produselor rezultate din prelucrare către
consumator.
6
4. Caracteristicile marketingului și etapele procesului e marketing
Programarea procesului de marketing, presupune realizarea următorului parcurs.
stabiliţi poziţia prezentă - unde sunteţi ?
completaţi auditul intern - ce aţi obţinut ?
analizaţi auditul extern - cât de mare este piaţa dumneavoastră şi care vă sunt
concurenţii ?
determinaţi mixul de marketing - ce trebuie să faceţi?
prezentaţi obiectivele - ce doriţi să realizaţi ?
pregătiţi planul de marketing - cum obţineţi ceea ce v-aţi propus ?
revizuiţi şi corectaţi - sunteţi încă pe calea cea bună ?
Marketingul este, în acelaşi timp, un mod de gândire şi un mod de acţiune practică. In
sinteză, marketingul se caracterizează prin următoarele elemente esenţiale:
1) constituie o nouă concepţie asupra organizării şi desfăşurării activităţilor economice,
potrivit căreia orice activitate economică trebuie îndreptată în direcţia satisfacerii cerinţelor
consumatorilor, efective şi potenţiale, cu maximum de eficienţă;
2) marketingul nu este doar un produs al gândirii abstracte, el este un produs al
activităţii practice, reprezentând nu numai o optică, ci şi o activitate practică, concretă;
3) marketingul nu se identifică cu conducerea firmei, el reprezintă o subdiviziune a
acesteia, în organigrama firmelor, delimitându-se compartimente, servicii sau birouri de
marketing;
4) marketingul presupune utilizarea unui instrumentar special, adecvat pentru
cercetarea nevoilor de consum, pentru investigarea pieţei, pentru fundamentarea ştiinţifică a
deciziilor de marketing.
După profesorul român M. C. Demetrescu, “marketingul este un proces de cunoaştere a
pieţei potenţiale actuale şi viitoare, în scopul adaptării producţiei pentru satisfacerea
cerinţelor consumatorilor şi realizarea de profit de către firmele producătoare, prin
conceperea, promovarea, schimbul şi distribuţia raţională şi eficientă a bunurilor şi serviciilor
către consumatori”.
Marketingul trebuie deosebit şi de studiul pieţei, noţiune care exprimă mărimea, structura,
localizarea şi caracteristicile acesteia, văzută fie geografic, fie din punct de vedere al unui
segment sau a unei categorii a populaţiei, etc.
7
Procesul de marketing presupune o intercondiţionare între ipoteze, obiective, acţiuni şi
performanţe, în care „feed-back-ul“ joacă un rol esenţial (fig.1.5).
8
5. Caracteristicile firmei cu orientare spre marketing.Conceptul celor 4 / 7 p
Marketingul este considerat drept “ştiinţa care studiază legile, mecanismele şi procedeele
adaptării producţiei, ca volum şi structură, la necesităţile pieţei, în vederea creerii unei
corelaţii optime între cererea şi oferta de mărfuri, pornind de la cerinţele satisfacerii nevoilor
de consum şi realizării profitului întreprinderilor, folosind în acest scop metode şi tehnici
corespunzătoare”.
Marketingul poate fi definit ca “un ansamblu de activităţi, metode şi tehnici care au ca
obiect descoperirea nevoilor actuale şi viitoare ale societăţii, atât în ce priveşte bunurile de
consum, cât şi mijloacele de producţie, adaptarea producţiei (ca volum, structură, calitate şi
preţ) la aceste necesităţi şi satisfacerea lor la momentul şi în locurile unde sunt cerute,
asigurând ridicarea eficienţei economice a întreprinderilor”.
În economia de piaţă liberă, orice firmă modernă, cu activitate orientată spre marketing,
trebuie să se caracterizeze prin câteva trăsături specifice, cum ar fi:
receptivitate faţă de cerinţele consumatorilor, ale pieţei, în general;
cunoaşterea riguroasă a cerinţelor, urmărirea sistemantică şi chiar anticiparea
acestora;
înaltă capacitate de adaptare a activităţii de producţie, la evoluţia cerinţelor de
consum, la dinamica pieţei;
flexibilitate în mecanismul de funcţionare a firmei agricole şi/sau agroalimentare;
inventivitate, spirit creator, preocupări permanente pentru înnoire şi modernizare
(produs, serviciu, forme de distribuţie, metode de promovare, relaţiile firmei cu piaţa);
viziune unitară asupra întregului set de activităţi, pe întregul lanţ economic (de la
proiectarea produsului până la intrarea efectivă a acestuia în consum);
eficienaţă maximă, ca rezultat al orientării activităţii economice către nevoile reale de
consum, către cerinnţele pieţei, ale mediului său extern.
9
6. Rolul marketingului
Relaţiile complexe dintre producţie şi consum impun ca o necesitate obiectivă, cunoaşterea
şi studierea temeinică a rolului, funcţiilor şi domeniilor de aplicare a marketingului.
Marketingul îndeplineşte un rol deosebit în promovarea noului, a progresului tehnic. Orice
decizie de dezvoltare sau lansare a unui produs nou trebuie să se bazeze pe un amplu volum de
informaţii tehnice, ştiinţifice, economice, juridice etc.
Rolul marketingului agricol include şi activităţi situate în avalul producţiei agricole şi/sau
agroalimentare, cum ar fi:
activităţi de procesare a materiilor prime şi obţinerea unor produse agroalimentare
necesare pieţei interne sau externe;
stocarea sau depozitarea unor produse agricole şi agroalimentare, care include
operaţiuni de condiţionare, sortare, ambalare, livrare etc.;
achiziţionarea de produse agricole şi/sau agroalimen¬tare prin unităţi specializate
(piaţa de gros, asociaţii sau cooperative de achiziţionare şi valorificare a produselor agricole
etc.), în vederea aprovizionării pieţei agrare corespunzător cerinţelor şi exigenţelor
consumatorilor;
organizarea unor reţele de magazine proprii (mai ales în cazul asociaţiilor de
producători), prin care să se valorifice o parte din produsele agricole şi/sau agroalimentare.
10
7. Domeniile aplicării marketingului
Domeniile aplicării marketingului pot fi analizate şi în funcţie de alte criterii şi anume:
1) după criteriul teritorial sau natura pieţei căreia i se adresează, deosebim:
a) marketing intern;
b) marketing internaţional (extern) iar în cadrul marketin¬gului internaţional distingem
marketingul de import şi marketingul de export.
2) după nivelul specializării economice, întâlnim:
a) macromarketingul (care se aplică la nivelul unei ramuri sau la scara întregii economii
naţionale);
b) micromarketingul (care se aplică la nivelul firmelor).
3) după natura activităţii economice (a producţiei), putem deosebi:
a) marketingul bunurilor destinate consumului productiv;
b) marketingul bunurilor de consum individual al populaţiei (came, lapte, ouă, fructe,
struguri etc.).
4) după ramura economică la care se referă, deosebim :
a) marketingul agricol (agromarketingul);
b) marketingul industrial;
c) marketingul comercial;
d) marketingul serviciilor (turistic, bancar, al transporturilor) etc.
5) după grupa de produse, distingem :
a) marketingul cărnii;
b) marketingul laptelui şi al derivatelor din lapte;
c) marketingul cerealelor;
d) marketingul fructelor şi legumelor etc., care împreună cu alte produse agricole şi
agroalimentare formează marketingul agroalimentar.
Domeniile de aplicare a marketingului sunt diverse:
cercetarea produsului şi a posibilităţilor interne de producţie;
măsurarea dimensiunilor cantitative ale pieţei (cote de import, vămi, taxe de import,
impozite interne etc.);
evaluarea cererii de consum (mărime, structură, evo¬luţie în perspectivă);
preţurile şi condiţiile de plată;
canalele de marketing;
promovarea produselor şi serviciilor;
11
prospectarea consumului, identificarea nevoilor de consum şi orientarea acestora;
cercetarea preferinţelor consumatorilor, a motivaţiei acestor preferinţe şi modul de
manifestare a cererii de consum pe piaţă;
luarea deciziei de producere a bunurilor cerute pe piaţa internă şi externă şi de efectuare
a investiţiilor necesare pentru realizarea acestor mărfuri;
proiectarea viitorului produs sau a unei game de produse noi pentru satisfacerea
nevoilor şi preferinţelor consumatorilor;
testarea în rândul viitorilor consumatori a noilor produse şi introducerea în producţia
de serie;
stabilirea preţurilor produselor, atât la lansare, cât şi în diferitele faze ale ciclului de
viaţă a acestora;
pregătirea pieţei pentru acceptarea produsului, lansarea acestuia şi menţinerea atenţiei
cumpărătorilor asupra produsului respectiv;
distribuţia produsului de la producător la consumator, astfel încât consumatorul să poată
găsi marfa potrivită în locul potrivit şi la timpul potrivit, în cantitatea, de calitatea şi la preţul
corespunzător puterii lui de cumpărare;
organizarea şi impidsionarea vânzării, asocierea produ-selor în vânzare şi organizarea
de prestări de servicii în favoarea consumatorilor, în vederea satisfacerii complete a nevoilor
acestora;
urmărirea comportării produsului în consum, studierea gradului de satisfacere a
nevoilor de consum, a atitudinii consumatorilor şi stabilirea posibilităţilor de îmbunătăţire a
produsului sau de înlocuire a acestuia cu un nou produs.
Marketingul are menirea să evidenţieze “ceea ce se vinde, cum, unde şi cât”, prin
identificarea cerinţelor nesatisfăcute ale consumatorilor, prin creşterea cererii şi satisfacerea
acesteia, prin coordonarea tuturor funcţiilor privind direct sau indirect pe consumatori etc.
12
8. Funcțiile marketingului
Majoritatea specialiştilor în domeniu consideră drept funcţii ale marketingului activităţile
economice legate de fluxul produselor şi serviciilor până la consumator, cum ar fi: transportul,
depozitarea, vânzarea, cumpărarea.
J. Mc. Carthy şi Shapiro, consideră aceste activităţi drept funcţii universale ale
marketingului, întâlnite în orice economie, denumite uneori şi „serivicii de marketing“.
Charles Philips şi Delbert Duncan, prezintă următoarea clasificare a funcţiilor
marketingului:
1. funcţii implicând transferul titlului de proprietate (cumpărarea, vânzarea);
2. funcţii implicând distribuţia fizică, în care se includ transportul, depozitarea şi
stocarea;
3. funcţii care facilitează realizarea primelor două categorii (standardizarea şi dozarea,
finanţarea, asumarea riscului, informaţii asupra pieţei).
La nivelul firmelor sunt considerate următoarele patru funcţii:
1) estimarea potenţialului firmei;
2) planningul şi programul efortului de marketing;
3) organizarea şi managementul activităţilor de marketing;
4) evaluarea şi adaptarea efortului de marketing.
Profesorul M. C. Demestrescu realizează această distincţie prezentând o schemă potrivit
căreia, la nivelul firmei, marketingul îndeplineşte două funcţii : atragerea cererii de consum
şi satisfacerea acesteia.
Indiferent de domeniul concret de aplicare, marketingul îndeplineşte o serie de funcţii
generale, comune tuturor firmelor, dintre care cele mai importante sunt:
I. Investigarea pieţei şi a nevoilor de consum, prin care se urmăreşte atât prospectarea
pieţei prezente, cât şi a celei potenţiale, a nevoilor solvabile, cât şi a ansamblului nevoilor de
consum, a motivaţiei consumului etc. Această funcţie, denumită drept funcţie premisă are un
caracter permanent şi de regulă, precede celelalte funcţii ale marketingului, pregătindu-le
condiţiile de realizare.
II. Creşterea adaptabilităţii firmei la dinamica mediului extern are în vedere noua
orientare asupra relaţiei „firmă-piaţă” şi vizează asigurarea unui grad cât mai ridicat de
adaptabilitate a firmei faţă de schimbările mediului în care îşi desfăşoară activitatea, ceea ce va
determina:
promovarea noului, înnoirea şi diversificarea ofertei de mărfuri;
13
perfecţionarea continuă a formelor de distribuţie şi valorificare;
diversificarea acţiunilor promoţionale etc.
Pe plan macroeconomic, această funcţie, denumită şi «funcţie mijloc de acţiune» presupune
ca adaptarea producţiei, a activităţilor comerciale şi de prestări de servicii la nevoile de consum
să se realizeze astfel încât să asigure o corelaţie dinamică între ofertă şi cererea de consum.
III. Satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum reprezenintă scopul întregii
activităţi de marketing şi are în vedere un ansamblu de măsuri pentru realizarea bunurilor
necesare consumului, distribuirea lor în condiţii optime, asigurarea unor posibilităţi largi de
alegere, în concordanţă cu gusturile şi preferinţele consumatorilor, lărgirea gamei serviciilor
comerciale (case de comenzi în marile magazine alimentare, microcase de comenzi în marile
fabrici şi uzine etc.), informarea consumatorilor asupra modalităţilor optime de folosire a
produselor etc.; această funcţie are în vedere şi educarea gustului consumatorilor, cât şi
orientarea cererii de consum în concordanţă cu interesele generale ale ridicării nivelului de
civilizaţie al societăţii.
IV. Creşterea eficienţei economice presupune, în primul rând, alocarea judicioasă a
resurselor, optimizarea structurii producţiei, a întregii activităţi economice (producţie-
transport-depozitare-valorificare) etc.
14
9. Macromediul
Totalitatea factorilor pe care firma agricolă nu-i poate influenţa formează macromediul.
În literatura de specialitate sunt citate următoarele componente ale macromediului:
mediul demografic;
mediul economic;
mediul tehnologic;
mediul cultural;
mediul politic;
mediul instituţional (legislativ);
mediul natural.
Mediul demografic cuprinde populaţia situată în zona de activitate a firmei agricole şi
reprezintă sursa de asigurare cu forţa de muncă a acesteia.
Mediul economic este alcătuit din totalitatea elementelor care compun viaţa economică în
arealul de activitate al firmei agricole.
Mediul tehnologic în care îşi desfăşoară activitatea firmele agricole este alcătuit din
elementele care relevă modalităţile de realizare a mărfurilor şi serviciilor necesare
consumatorilor.
Mediul cultural este format din totalitatea elementelor care vizează sistemul de valori,
obiceiurile, tradiţiile, cerinţele şi normele de conduită ale populaţiei în societate. In funcţie de
aceste elemente se formează, între altele, comportamentul de cumpărare şi de consum al
clienţilor, la care firma (producătoare, distribuitoare sau comercială) trebuie să se adapteze.
Mediul politic evidenţiază în concordanţă cu specificul fiecărei ţări, structurile societăţii,
clasele sociale şi rolul lor în societate, forţele politice şi raporturile dintre ele, gradul de
implicare a statului în economie, gradul de stabilitate a climatului politic intern, zonal şi
internaţional etc.
Mediul instituţional este alcătuit din totalitatea normelor de natură juridică cu referire
directă sau indirectă asupra activităţii de piaţă a firmei agricole. În această categorie se includ
şi reglementările elaborate de organisme interne şi internaţionale (norme tehnice, caiete de
sarcini, convenţii, recomandări, regulamente etc.) cu privire la armonizarea practi¬cilor
comerciale, la facilitarea documentelor de plată etc.
Mediul natural este reprezentat de relief şi condiţiile pedoclimatice dintr-un anumit areal
în care este amplasată firma agricolă. Mediul natural joacă un rol esenţial în desfăşurarea
15
activităţilor de piaţă ale firmei agricole, mai ales privind localizarea teritorială a ofertei, cât şi
a distribuţiei şi valorificării produselor agricole.
16
10. Micromediul
Micromediul firmei agricole este alcătuit din mai multe elemente şi anume:
furnizorii de mărfuri;
prestatorii de servicii;
furnizorii forţei de muncă;
clienţii;
concurenţii;
organismele publice.
Furnizorii de mărfuri pot fi unităţi cu personalitate juridică (private, de stat sau mixte),
care, în baza unor relaţii de vânzare-cumpărare, pot asigura firmelor agricole resursele necesare
de materii prime, materiale, echipamente, maşini şi utilaje etc.
Prestatorii de servicii pot fi reprezentaţi de firme private, de stat sau mixte, care realizează
o gamă largă de servicii necesare îndeplinirii obiectului de activitate al firmelor agricole. în
această categorie se includ şi intermediarii (firme de comerţ, firme de transport, firme de
consultanţă, agenţii de publicitate etc.) şi mai ales, prestatorii de servicii bancare, cu care
firmele agricole se confruntă în cadrul pieţei financiare.
Furnizorii forţei de muncă sunt agenţi de mediu, care pot influenţa direct activitatea
firmelor agricole, ca urmare a rolului şi importanţei forţei de muncă în procesul de producţie,
distribuţie şi valorificare a mărfurilor, în această categorie se includ instituţiile de învăţământ
(de la şcolile profesionale şi de ucenici şi până la instituţiile de învăţământ superior), oficiile
de forţă de muncă şi şomaj, precum şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Clienţii formează cercul firmelor, instituţiilor şi al persoanelor fizice cu care finna agricolă
are relaţii directe privind aprovizionarea cu materii, materiale şi servicii. Pe baza unor criterii
(statut, gama sortimentală a pro-duselor şi serviciilor etc.), clienţii se pot diferenţia astfel:
consumatorii;
utilizatorii industriali;
distribuitorii;
pieţele guvernamentale;
instituţiile;
pieţele internaţionale.
Concurenţii alcătuiesc o categorie distinctă a micromediului, un element obligatoriu al
competiţiei, specific economiei de piaţă. în calitate de concurenţi pot fi firmele sau persoanele
particulare care îşi dispută aceleaşi categorii de clienţi, furnizori sau prestatori de servicii.
17
Organismele publice constituie o componentă a micromediului în măsura în care pot