Top Banner
ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning • În perioada 3.09.2010 - 11.09.2010, în Malta, localitatea Ta' Xbiex, 48 de profesori din 14 de tări ale Uniunii Europene, s-au întâlnit în cadrul programului” PROGRAMUL DE ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIEŢII” sub-acţiunea COMENIUS, o activitate de tip „Curs de formare structurat.” Titlul cursului : ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning, care a avut ca obiectiv principal prezentarea profesorilor potenţialul pe care unele instrumente TIC le oferă în practica lor de zi cu zi şi în special în pregătirea lor pentru activităţi care sunt în colaborare, şi bazate pe proiecte. • De la Colegiul Tehnic „Petru Poni ” Roman a participat prof . Ursachi Mihaela. • Cele mai multe sesiuni din cadrul acestui curs au fost de natură practică. Participanţii au învăţat nu numai modul de utilizare a diferitelor soft-uri, ca instrumente speciale utilizate în procesul de predareâ învăţare- evaluare, dar aceştia, au avut posibilitatea de a discuta cum şi în ce situaţii, un anumit instrument, poate fi folosit în loc de altul, care sunt avantajele folosirii lui în detrimentul altuia clasic. Toate sesiunile au fost interactive, şi au permis participanţilor să exploreze aceste software-uri , ele fiind învăţate în detaliu. Instrumente spaciale promovate : Conceptul de e-Learning, - Podcasting, Collaborative Concept Mapping , Stop Motion Animation, Digital Video Editing, Wiki si Bloguri, - Caracteristici avansate de PowerPoint, e-Twinning, Digital Story-Telling , Living Comics, instrumente TIC pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale • Şi pe lăngă acestea mult soare, multă piatră, multă apă şi foarte multe prietenii.
27

Malllta

Jan 21, 2016

Download

Documents

tyne

În perioada 3.09.2010 - 11.09.2010, în Malta, localitatea Ta' Xbiex, 48 de profesori din 14 de tări ale Uniunii Europene, s-au întâlnit în cadrul programului” PROGRAMUL DE ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIEŢII ” sub-acţiunea COMENIUS, o activitate de tip „Curs de formare structurat.” - PowerPoint PPT Presentation
Welcome message from author
This document is posted to help you gain knowledge. Please leave a comment to let me know what you think about it! Share it to your friends and learn new things together.
Transcript
Page 1: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

• În perioada 3.09.2010 - 11.09.2010, în Malta, localitatea Ta' Xbiex, 48 de profesori din 14 de tări ale Uniunii Europene, s-au întâlnit în cadrul programului” PROGRAMUL DE ÎNVĂŢARE PE TOT PARCURSUL VIEŢII” sub-acţiunea COMENIUS, o activitate de tip „Curs de formare structurat.”

• Titlul cursului : ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning, care a avut ca obiectiv principal prezentarea profesorilor potenţialul pe care unele instrumente TIC le oferă în practica lor de zi cu zi şi în special în pregătirea lor pentru activităţi care sunt în colaborare, şi bazate pe proiecte.

• De la Colegiul Tehnic „Petru Poni ” Roman a participat prof . Ursachi Mihaela. • Cele mai multe sesiuni din cadrul acestui curs au fost de natură practică. Participanţii au

învăţat nu numai modul de utilizare a diferitelor soft-uri, ca instrumente speciale utilizate în procesul de predareâ învăţare- evaluare, dar aceştia, au avut posibilitatea de a discuta cum şi în ce situaţii, un anumit instrument, poate fi folosit în loc de altul, care sunt avantajele folosirii lui în detrimentul altuia clasic. Toate sesiunile au fost interactive, şi au permis participanţilor să exploreze aceste software-uri , ele fiind învăţate în detaliu.

• Instrumente spaciale promovate : Conceptul de e-Learning, - Podcasting, Collaborative Concept Mapping , Stop Motion Animation, Digital Video Editing, Wiki si Bloguri, - Caracteristici avansate de PowerPoint, e-Twinning, Digital Story-Telling , Living Comics, instrumente TIC pentru elevii cu nevoi educaţionale speciale

• Şi pe lăngă acestea mult soare, multă piatră, multă apă şi foarte multe prietenii.

Page 2: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 3: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 4: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 5: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 6: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 7: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 8: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 9: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 10: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 11: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 12: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 13: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 14: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 15: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 16: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 17: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 18: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 19: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 20: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 21: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 22: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 23: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 24: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 25: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 26: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning

Page 27: Malllta

ICT for Collaborative, Project-Based, Teaching and Learning